Trei dovezi de netăgăduit că francmasoneria este o

sectă satanică
Albert Pike, demonul-păianjen şi „îngerii” cu copite

de Mihaela Gheorghiu

Cu cât aflăm mai multe despre francmasonerie, cu atât ne convingem cât de malefică este această organizaţie.
Zugrăvită pe dinafară în frumoasele culori ale unei societăţi de caritate şi întrajutorare, francmasoneria se
revelează la o cercetare mai atentă în adevărata ei lumină, aceea a unei secte satanice.

Francmasoneria îl venerează pe Lucifer - Satan

Francmasoneria a susţinut mereu că se închină Marelui Arhitect pe care îl prezintă ca fiind Dumnezeu.
Afirmaţiile unor francmasoni importanţi, simbolurile utilizate în ritualurile şi emblemele masonice demonstrează
că masoneria este o sectă satanică şi că acest Mare Arhitect nu este Dumnezeu Tatăl, ci Satan-Lucifer.

Albert Pike (foto) a fost şi este încă una din cele mai proeminente figuri
masonice ale Ritului Scoţian, iar ideile sale au fost de multe ori catalogate
drept sataniste. Cu toate acestea în numărul din ianuarie 1990 al revistei
New Age Magazine, editată de aripa din Charleston SUA a Ritului
Scoţian, lucrarea cea mai importantă a lui Albert Pike – „Morală şi
dogmă”, scrisă în 1871 – este prezentată ca fiind „un ghid masonic pentru
viaţa de zi cu zi.” (1) Într-un alt jurnal masonic publicat pe Internet,
aparţinând tot Ritului Scoţian (Scottish Rite Journal) găsim următoarele
elogii la adresa lui Albert Pike, care demonstrează ce rol important joacă
acesta şi astăzi în cadrul Ritului: „Cândva fratele Mark Twain observa că
se poate stabili caracterul unui popor după caracterul oamenilor sau
evenimentelor pentru care acesta ridică monumente. Acest lucru este
probabil adevărat. În cazul lui Albert Pike este. Numele său a fost atribuit
unor şcoli, străzi, burse, vitralii, loji masonice, unui parc şi chiar unui
parfum pentru bărbaţi.” (2)

Acest citat semnificativ ne face să realizăm cât de mult şi-au pus amprenta „valorile” masonice asupra societăţii
moderne. Îngrijorător, dat fiind ce idei propovăduia Albert Pike. Francmasonii se apără încercând să îl prezinte pe
Albert Pike drept un personaj marginal, puţin citit şi cunoscut. Cum se face atunci că acestui personaj atât de
„puţin important” pentru francmasonerie i s-a ridicat drept memorial, loc în care este şi înmormântat, House of
Temple (foto) din Washington DC, adică exact sediul central al Consiliului Suprem de grad 33 al Ritului Scoţian?
Parafrazând citatul de mai sus am putea spune că putem cunoaşte natura francmasoneriei după persoanele căreia
îi ridică monumente.
În iulie 1889 Albert Pike trebuia să participe în calitate de Suveran Pontif
al Francmasoneriei Universale (un rang foarte înalt în francmasonerie) la
Convenţia Supremului Consiliu de la Paris, unde urma să se găsească
soluţia pentru o dispută dintre lojile franceze şi cele engleze. Conflictul
izbucnise pe marginea unei probleme cheie, aceea a zeităţii sau divinăţii
căreia i se închină masonii. Francezii considerau că nu trebuie să existe alt
Dumnezeu decât omul sau omenirea, concepţie care a dat naştere apoi
unui nou curent cultural, impus sub numele de umanism. Englezii nu erau
de acord şi susţineau necesitatea existenţei unei componente religioase.

Albert Pike avea rolul de a concilia cele două tabere, gradul înalt pe care îl
deţinea permiţându-i să cunoască natura adevăratei „zeităţi” căreia i se
închinaseră fără să ştie masonii dintotdeauna. Întrucât sănătatea nu îi
permitea să facă drumul până în Franţa, Albert Pike a trimis o scrisoare din care au fost reproduse fragmente în
publicaţiile masonice ale vremii, atât în Franţa cât şi în Anglia. Iată ce scria el: „Ceea ce trebuie să spuneţi
mulţimii este că îl venerăm pe Dumnezeu, dar că este vorba de acel Dumnezeu care este adorat fără nici un fel de
superstitiţie. Pentru voi însă, Suverani Mari Inspectori Generali (adică gradul 33 în Ritul Scoţian n.n) vom spune
aşa, şi aşa veţi repeta iniţiaţilor de grad 32, 31 şi 30: religia masonică trebuie să fie menţinută de către toţi iniţiaţii
gradelor înalte în puritatea doctrinei luciferice.[…] Adevărata şi pura religie filozofică (masonii îşi spuneau şi
filozofi n.n.) este credinţa în Lucifer, egalul lui Dumnezeu.” (3)

Un monstru oribil îşi ţese plasa în jurul Pământului

Oricât s-a strădui masonii să dezmintă sau să ascundă teribilul adevăr

dezvăluit de la cel mai înalt nivel al francmasoneriei de Albert Pike,
simbolurile, ritualurile şi efectele acţiunilor lor îi trădează. În mod cert cea
mai mare parte a masonilor sunt doar o masă de manevră pentru cei aflaţi
la nivelele înalte care cunosc natura fiinţei pe care o slujesc şi în mod
deliberat îi atrag şi pe alţii în această imensă înşelăciune. Acesta este,
evident, satanism.

De-abia la nivelul gradului 13 din ritul scoţian, numit Arca Regală

masonii primesc dovada explicită că venerează un demon, un monstru
oribil. La acest grad li se revelează numele şi înfăţişarea Marelui Arhitect.
Iată ce a descoperit Iuri Lina: „Realitatea din spatele scenei se arată a fi
complet diferită pe măsură ce urci în grad. În ţările creştine
francmasoneria este zugrăvită într-o haină creştină, în ţările islamice într-
una musulmană, etc. În realitate ordinul venerează o altă fiinţă, pe Marele Arhitect al Universului, numit
Jahbulon (foto) a cărui natură seamănă foarte mult cu cea a lui Lucifer. Doar după ce ajunge la gradele înalte,
francmasonul este informat că Marele Arhitect al Universului este numit Jahbulon. La gradul Royal Arch este
revelată înfăţişarea lui. El are corp de păianjen şi trei capete, unul de pisică, al doilea de broască şi al treilea de
om.” (4)

Cercetătorul englez Stephen Knight a realizat un interviu cu 57 de

francmasoni care trecuseră de gradul 13. Aceştia au răspuns fără probleme
la toate întrebările până când s-a ajuns la subiectul Jahbulon şi au fost
întrebaţi „Şi cu Jahbulon cum e?” „În acel moment, relatează autorul,
situaţia a devenit tensionată, au încercat să schimbe subiectul, nu au vrut
să mai continue interviul sau au spus minciuni jenante.” (5)
E de înţeles deci de ce francmasonii evită să vorbească despre acest subiect. Ei venerează un demon îngrozitor, a
cărui reprezentare este o cumplită pervertire a Treimii divine. Acest păianjen cu trei capete îşi întinde plasa peste
întreaga planetă pentru a prinde în capcana sa cât mai multe suflete. De aceea deasupra uneia din cele două
coloane care stau la intrarea în orice templu masonic se află un glob pământesc prins într-o plasă. Acelaşi simbol
apare şi pe steagurile unor organizaţii mondiale de origine masonică ca o expresie a capcanei masonice planetare
actuale.

Demoni pe frontispiciul masoneriei britanice

Simboluri sataniste apar pe clădirile cele mai importante ale masoneriei.

Sediul central al Marii Loji Unite a Angliei din Londra, numit Masonic
Hall, leagănul francmasoneriei mondiale moderne poartă chiar deasupra
intrării o emblemă masonică (foto) pe care a răspândit-o apoi în întreaga
lume. Aceeaşi emblemă serveşte drept firmă şi pentru un restaurant (foto)
din apropiere destinat masonilor. Pe aceasta din urmă se vede şi mai clar
că fiinţele care ţin scutul din mijloc au aripi de înger şi copite în loc de
picioare, ca şi cum ar fi demoni.

Sub aceşti îngeri cu copite, adică îngeri decăzuţi se află următoarea inscripţie definitorie pentru doctrina
francmasonică: „Audi, Vide, Tace” adică „Auzi, Vezi şi Taci” sau mai precis păstrează secretul indiferent de
ceea ce vezi şi auzi în interiorul francmasoneriei. Acest motto este o formă prescurtată a unui proverb latin "Audi,
vide, tace, si vis vivere (remanere) in pace" – „auzi, vezi şi taci dacă vrei să trăieşti/să fi lăsat în pace”.
Semnificativ, putem spune şi perfect ilustrat de faptul că toţi cei care nu tac cu privire la adevărata natură a
masoneriei nu sunt lăsaţi să trăiască în pace.

A fost nevoie ca francmasoneria să îşi creeze în jur această veritabilă

conspiraţie a tăcerii tocmai din cauza naturii sale satanice, pentru a-şi
ascunde oribilul secret. Dacă ar fi doar o organizaţie de caritate şi
întrajutorare aşa cum vrea să pară, ar mai fost necesare jurămintele teribile
pe care le impune membrilor săi pentru ca aceştia să păstreze tăcerea? „Jur
că nu voi revela niciodată secretul francmasonilor decât unui frate de lojă
şi în prezenţa venerabilului mare maestru. În caz de abatere mă supun la
următoarea pedeapsă: limba mea să fie smulsă, inima mea străpunsă, iar
corpul meu zdobit şi transformat în cenuşă pentru a fi aruncată în vânt”…
aşa sună unul din jurămintele depus de un mason.
Asemenea „jurăminte” pot aparţine numai unei organizaţii diabolice. Iar faptul că ele nu sunt doar o figură de stil
este demonstrat din plin de moartea în condiţii suspecte a unor persoane care au trădat francmasoneria. (6)

Mai sunt multe lucruri de spus pe marginea acestui subiect, întrucât toate simbolurile şi ritualurile masonice sunt
puternic încărcate de această semnificaţie satanică. În toate scrierile masonice vom găsi timpul măsurat în Anno
Lucis nu în Anno Domini-care ia ca an zero naşterea lui Isus Christos. Anno Lucis se obţine adăugând 4000 de
ani la Anno Domini, astfel că anul 2006 devine anul 6006. Masonii dezmint faptul că îşi măsoară până şi timpul
raportat la Lucifer, susţinând că Lucis înseamnă lumină, şi că ar fi vorba de lumina cunoaşterii care este ceva
bun.

Care este natura acestei lumini putem vedea în ilustraţiile masonice

alăturate în care este prezentat într-o formă simbolică ritualul de iniţiere
în primul grad. În partea de sus a ambelor desene se află Soarele şi Luna,
însă nu Soarele – care a fost dintotdeauna asociat cu Dumnezeu Tatăl
luminează loja ci o altă lumină, cea a unei stele. Steaua care răsare
strălucitoare şi marchează începerea unei noi ere, Noua Ordine Mondială
este un simbol central în masonerie. Această stea strălucitoare este
Luceafărul de dimineaţă, numit aşa de astronomii din vechime tocmai
pentru este ultima stea care rămâne pe cer dimineaţa concurând lumina
Soarelui, exact aşa cum Lucifer, numit şi „fiul dimineţii” se consideră
egalul lui Dumnezeu.

Vedem deci cum încă de la primii paşi în masonerie totul se învârte în

jurul unor concepte şi doctrine luciferico-satanice. Ceea ce uită însă francmasonii şi cei care îi conduc este că în
cele din urmă lumina Soarelui devine atât de puternică încât oricât de strălucitor ar fi putut părea la un moment
dat Luceafărul, în cele din urmă acesta dispare cu totul. Puterea sa nu este decât una trecătoare, iar lumina care îl
face să strălucească nu este decât o palidă reflectare a luminii Soarelui. La fel se va petrece şi cu francmasoneria,
care a reuşit temporar să îşi ţeasă plasa în jurul acestei planete, dar care după cum se exprima un bine cunoscut
autor de dezvăluiri (4) „poartă în ea sămânţa propriei autodistrugeri” prin chiar venerarea unei fiinţe care se
opune ordinii divine.

Bibliografie:

(1) John Daniel, Scarlet and the beast - A history of the war between enghlish and french masonry, vol 1, 1993,
pag.52
(2) http://www.srmason-sj.org/web/journal-files/Issues/jun03/
(3) Leon de Poncis citat de John Daniel - Two faces of freemasonry, Day Publishing, Longview Texas, 2005, pag.
81-82
(4) Iuri Lina, Architects of deception - Secret history of freemasonry, 2004, pag .76, 105
(5) Stephen Knight – The Brotherhood – the secret world of the freemasonry, London, 1983 pag 273-240
(6) Mărturii cutremurătoare ale unor foşti masoni
 Cumparati Saptamana Financiara

Dictonul Bilderberg „Munceste, consuma si supune-te

sistemului, pentru ca nu exista alternativa la lumea minunata pe care am faurit-o pentru tine!“

Impreuna cu numarul urmator, „Saptamana Financiara“ va ridica inca un subiect grav de

reflectie: senzationala carte-dezvaluire „Clubul Bilderberg. Stapanii lumii“, semnata de
Cristina.Martin.

Prinsi cu grijile, nu mai observam ca proximitatea se schimba pe traiectorii halucinante si

punem prea repede asta pe seama unei evolutii naturale ori a fatalitatii. Uitam sa mai
intrebam. Iar daca primim raspunsuri, refuzam sa credem. Insa daca ni s-ar demonstra ca un
grup de oameni, membri ai unei societati secrete, sunt raspunzatori de mortile fiilor nostri in
transeele razboaielor transnationale sau de crizele mondiale, ca tainicele personaje dicteaza
din umbra pretul painii, al benzinei sau absenta de maine a locurilor noastre de munca, poate
ca am deveni mai atenti.
 Problema suprapopulării - o problemă artificială

Conform celor declarate în prezent de unii oameni de ştiinţă şi de unii politicieni, ameninţarea majoră pentru
specia umană şi pentru însăşi planeta noastră este supra-popularea. Această teorie complet eronată slujeşte
drept paravan şi justificare pentru politica antisocială dusă de unele guverne, ca şi pentru planurile diabolice
ale francmasonilor, care urmăresc să reducă populaţia globului cu ajutorul unor virusuri artificiale.

Inventatorul "problemei populării” a fost reverendul Thomas Malthus, care, în

"Eseu asupra principiului populării" (1798-1803), era de părere că populaţia
tinde să crească în progresie geometrică în timp ce mijloacele de subzistenţă
cresc doar în progresie aritmetică. Supra-popularea reprezintă astfel o ameninţare
terorizantă pentru civilizaţie, concluzionează Malthus.

Opinia lui Malthus a avut un succes imediat printre aristocraţii Europei, uluiţi şi
alarmaţi de "puterea poporului" demonstrată în revoluţiile americană şi franceză.
Malthus declara că "Insurecţia este rezultatul inevitabil al supra-populării. Omul
de rând este ignorant. Adunaţi mulţi laolaltă şi rezultatul este un anarhism
animalic.”

În 1803, Malthus şi-a modificat puţin teoria. După ce şi-a publicat scurta şi simplista teorie în prima ediţie a
eseului său şi după ce a avut timp şi “bunăvoinţă” să ia în considerare atât faptele, cât şi teoria, a ajuns să
concluzioneze că "Fiinţele umane sunt foarte diferite de muşte şi şoareci. Când sunt confruntate cu limitele unei
situaţii de strâmtoare, oamenii pot să-şi modifice comportamentul astfel încât să se acomodeze acestor limite"
(Julian Simon, "Ultima Resursă”, Princeton, NJ: Princeton University Press, 1981, p.177). În ultimii ani ai vieţii,
Malthus s-a îndepărtat în întregime de faimoasa sa doctrină. În 1830, el nu mai putea fi clasificat în continuare
drept "malthusian". Totuşi, simplista teorie din 1798 a continuat să supravieţuiască şi să înflorească în mintea şi
în liniile de conduită teoretice şi politice ale tuturor acelora care sperau să oprească şi să înfrângă puterea în
creştere a maselor, francmasoneria având şi ea acest scop prioritar.

"Malthusianismul" secolului al XIX-lea în economie şi politică era o instituţionalizare a recomandărilor

reverendului Malthus din 1798 şi îndeosebi a recomandării de "a creşte rata de mortalitate a sărăcimii".

În spatele tendinţelor de genocid şi ecocid ale civilizaţiei noastre, ale speciei noastre, în secolul al XX-lea, se află
propoziţia falsă şi repetată la nesfârşit că populaţia reprezintă marea problemă a planetei. Se susţine că aceasta
este sursa tuturor celorlalte probleme. Pentru mulţi dintre cei care formează bine-văzuta elită dominantă,
populaţia planetei este văzută a nu fi altceva decât un cancer. Julian Simon scrie: "Poate că una dintre cele mai
urâte analogii biologice este aceea că există o paralelă alarmantă între creşterea cancerului în corpul unui
organism şi creşterea populaţiei umane în economia ecologică a Terrei" (analogia pentru "populare" a fost
gândită de Alan Gregg, directorul emerit al Diviziei medicale a Fundaţiei Rockefeller). Gregg adaugă: "creşterile
canceroase necesită alimente, dar pe cât ştiu eu ele nu au fost niciodată vindecate alimentându-le...”

Implicaţiile politice ale acestei analogii sunt foarte clare: Gregg merge până acolo încât afirmă, într-un articol
solicitat de cea mai de seamă revistă ştiinţifică din SUA: "Cât de mult se aseamănă mahalalele marilor noastre
oraşe cu necrozele unei tumori!". Şi pune o întrebare bizară: "Ce sunt mai ofensatoare pentru decenţă şi
frumuseţe: mahalalele sau duhoarea fetidă a unei tumori în creştere?"

Cel mai important susţinător al neo-malthusianismului sortit eşecului este dr. Paul Ehrlich. Următorul citat
provine din cartea "Ultima resursă" de Julian Simon: "Noi nu vom mai putea mult timp să ne îngăduim doar a
trata simptomele cancerului creşterii populaţiei, va trebui extirpat însuşi cancerul".

În lucrarea "Eco-Catastrofa", Paul Ehrlich a făcut o descriere dramatică a înspăimântătoarei zile de Apoi. El
prezicea - pentru anii 1970 - secarea oceanului, recolte agricole în declin, dezastre cauzate de smog la New York
şi Los Angeles (aproape 200.000 de cadavre), apariţia deşertului central – apusean, ciuma mondială şi războiul
termonuclear care vor apărea, mult mai probabil, dacă va continua creşterea populaţiei... controlul acesteia fiind
singura salvare posibilă.

Un număr redus de oameni de ştiinţă au convins mulţi politicieni şi profani că politici raţionale de populare cu
privire la fertilitate, mortalitate şi imigrare pot fi deduse direct din situaţiile prezente privind populaţia şi
creşterea economică. Politicienii convinşi au început să creadă în "adevărul ştiinţific" că ţările trebuie să-şi
reducă creşterea populaţiei. Şi oamenii de ştiinţă convingători au dorit ca politicienii să creadă că asemenea
propuneri arbitrare sunt într-adevăr ştiinţifice.

De exemplu, pagina de copertă a manualului mişcării privind controlul populării

în SUA citează: "Bomba populării, spune Paul Ehrlich, un competent om de
ştiinţă, descrie în mod clar dimensiunile crizei... supra-popularea este acum
problema dominantă..., controlul populaţiei sau cursa spre uitare”? (Nota bene:
ca mulţi alţi oameni de ştiinţă, Simon nu ştie că sectorul dominant al comunităţii
ştiinţifice este "scientist", adică supus agendei elitiste a Bisericii scientistice.
Primul punct din programul acesteia este controlul populării). Acelaşi autor
spunea: "Dacă restricţiile voluntare asupra creşterii populării nu vor interveni în
viitor, vom fi confruntaţi cu nevoia de a lua în considerare măsuri coercitive - nu
prea diferit de Ehrlich” (prin obligare dacă metodele voluntare vor eşua).

Primele rânduri din best-seller-ul "Bomba populării" de Paul Ehrlich au avut o influenţă foarte mare: "Bătălia
pentru a hrăni întreaga umanitate s-a încheiat. În anii 1970 lumea va trece prin foamete - sute de milioane de
oameni vor muri de foame". Eu nu pot gândi nici un motiv pentru a avea mai mult de 150 milioane de oameni (în
SUA) şi nimeni nu mi-a sugerat un astfel de motiv.”

Nimeni nu poate afirma că aceste critici ştiinţifice ale lui Simon şi ale altora au închis gura prevestitoare de
sfârşit al lumii. Criticile au fost fără efect. Ehrlich continuă să declame nonsensurile sale alarmiste. Într-un episod
al programului de televiziune "Vederi", Ehrlich rezolvă misterul ce învăluie soarta ultimei comunităţi ce a populat
Insula Paştelui. Ultimii oameni de pe insulă au "ieşit din echilibrul" cu mediul. Ehrlich revendică drept singură
"mărturie" a sa, faptul că arborii palmieri creşteau cândva pe insulă, iar acum nu mai este nici unul. Locuitorii de
pe Insula Paştelui şi-au tăiat învelişul lor de pădure, Ehrlich sugerând că drept rezultat şi-au pierdut şi resursele
lor primare de hrană. După aceasta, afirmă Ehrlich, oamenii au trecut la canibalism. Ei s-au mâncat unul pe altul -
şi acesta a fost sfârşitul…

"Marea problemă" a lumii noastre de astăzi nu este popularea. Planeta poate suporta o populaţie de câteva ori mai
mare decât populaţia prezentă, dacă resursele sunt administrate responsabil. Resursa noastră cea mai prost
administrată este inteligenţa umană. Pe baza intuiţiei şi informaţiilor de care dispunem, putem ajunge la
concluzia că multe dintre acele "elite" dominante din Vest şi-au spălat singure creierele pentru a gândi că vasta
lor maşinărie de reprimare a populării şi că exploatarea resurselor naturale sunt "ştiinţific responsabile". Cei mai
mulţi dintre cetăţeni nu sunt mai buni; ei au fost înşelaţi cu unul sau mai multe dintre drogurile şi tranchilizantele
disponibile în prezent. Pe scurt, cea mai mare problemă a noastră este aceea că avem un enorm deficit de
inteligenţă pe care nu îl putem dezvălui şi vedea. Am eşuat în a ne utiliza creierele şi inimile noastre pentru a ne
găsi drumul prin dificultăţile prezentului spre o eră nouă mai bună.

Darwin susţinea că victoria în dificultăţile vieţii revine acelor specii care au cele mai multe avantaje. Chiar şi un
mic avantaj, un "grăunte de nisip în balanţă", aşa cum se exprimă Darwin, poate însemna diferenţa între
supravieţuire şi dispariţie. Doctrina grăuntelui de nisip a încurajat forţele dominante ale Occidentului să lupte
pentru a monopoliza toate inovaţiile tehnologice care ar îmbunătăţi viaţa oamenilor, iar rezultatul final al acestui
proces este nefericitul fapt că oamenii obişnuiţi sunt dependenţi, pentru a supravieţui, de "cele mai noi
tehnologii" ale ultimului secol (care, de fapt, sunt de mult depăşite), în timp ce motorul cu ardere internă -
poluantul numărul unu al planetei - ar fi trebuit să fie (şi ar fi putut să fie) istorie, încă de acum 70 de ani.

Masonii: constructori şi gardieni ai iluziei planetare

de Angela Anghel

După cum arată şi etimologia cuvântului, francmason înseamnă zidar liber. Dacă întrebaţi de ce tocmai zidar,
francmasonii vă vor spune imediat povestea cu breslele de meseriaşi din vechime în cadrul cărora se constituiau
confrerii în scopul într-ajutorării membrilor. Poate că la bază, francmasoneria a avut cele mai bune intenţii. Poate.
Dacă ne întoarcem însă în timp vom vedea că şi de-a lungul istoriei ca şi în prezent, forma în care se manifestă
francmasoneria poartă amprenta puterii malefice şi întunecate pe care o deserveşte.

Cine şi de ce are nevoie de unelte?

Rolul pe care francmasoneria îl joacă şi natura sa ascunsă sunt cuprinse chiar în numele său. Prin francmasonerie
trebuie să înţelegem instrumentul de acţiune (deci aspectul vizibil, manifestat) al acelui ceva care îşi extrage
puterea din întunericul în care se ascunde. Nu spun ei oare în Protocoale chiar aşa: "Cine ar putea răsturna o
putere nevăzută? Căci puterea noastră este una de felul acesta. Francmasoneria exterioară, de la suprafaţă, nu
serveşte decât pentru acoperirea planurilor noastre"(Protocolul 4).

Se ştie că nu se poate acţiona pe un anumit nivel decât prin intermediul

unor instrumente (sau mai bine spus unelte, căci simbolismul uneltelor
este foarte des utilizat în ritualurile masonice) adaptate acelui nivel. Omul
are nevoie de ochi pentru a vedea această lume şi de urechi pentru a-i
auzi sunetele, la fel cum are nevoie de picioare pentru a se deplasa şi de
corzile vocale pentru a vorbi. Ar fi imposibil şi absurd ca cineva să se
deplaseze cu ajutorul corzilor vocale şi să vorbească cu picioarele.
Fiecare lucru are un rost al său bine definit şi o anumită arie în care se
poate manifesta conform Ordinii Divine. Puterea din umbră se supune şi
ea în mod implicit aceloraşi legi (deşi ea nu acceptă deloc acest lucru) şi în consecinţă are o capacitate limitată de
a acţiona în acest plan. De aceea a fost nevoită să îşi construiască nişte unelte potrivite prin care să poată acţiona
aici, iar aceste instrumente sunt vizibile sub forma reţelei mondiale de loji francmasonice.

Lumina necreată este singura care luminează ceea ce este doar oglindirea ei la nesfârşit. Aşa cum într-o cameră
plină de oglinzi dacă aprindem o lumânare aceasta se reflectă de mii de ori în jur, la fel celelalte elemente ale
creaţiei nu fac decât să reflecte această Lumină Divină, dar ele nu sunt această lumină. Orice situaţie în care unul
din aceste corpuri iluminate este luat drept Sursa de Lumină este o piedică ce poate întârzia momentul contopirii
cu Dumnezeu Tatăl care este Sursa sau izvorul luminii. Acesta este rolul Marelui Arhitect de care vorbesc atât de
mult masonii şi pe care unii îl mai numesc şi Lucifer (de la luce=lumină). El este cel care acţionează prin
intermediul masonilor astfel încât tot mai multe fiinţe umane să se lase înşelate şi să se oprească din căutarea
Sursei. Căci odată ce crezi că ai găsit Sursa te opreşti din drum şi nu cauţi mai departe. Oricâte piruete esoterice
ar face francmasonii, Marele Arhitect al Francmasoneriei nu este altul decât Satana.

Ce înseamnă a construi?

Masonii vorbesc despre Marele Arhitect ca fiind Dumnezeu şi

chiar îi păcălesc pe unii adepţi de bună-credinţă, căci realitatea
hâdă a blasfemiei nu este dezvăluită decât rangurilor superioare
din masonerie. Acest Mare Arhitect al masonilor, chiar dacă ei
afirmă aberant că este Dumnezeu, este evident că nu poate fi
Dumnezeu Tatăl, ci este doar arhitectul unei lumi artificiale, adică
al acelei lumi construite peste ceea ce a oferit Dumnezeu. Este
evident că această lume artificială nu ar fi putut apare dacă
Dumnezeu Tatăl nu ar fi permis acest lucru şi la fel de evident
este şi că francmasoneria este o parte a creaţiei şi are un rol al ei în
Ordinea Divină.

Dacă Dumnezeu Tatăl a creat natura, în schimb ceea ce noi numim societate, cultură, civilizaţie (tradiţia,
normele, oraşele, şoselele, maşinile, fabricile, reţelele de comunicaţii, banii, anumite alimente, medicamentele de
sinteză, etc.), a fost făcut de mâna omului. Ceea ce le caracterizează pe toate acestea este că ele nu fac decât să
simuleze aspecte şi funcţii particulare, izolate ale creaţiei divine dar nu ating vreodată perfecţiunea şi
complexitatea acestei creaţii. Masonii au avut printre altele rolul de a încuraja şi de a supraveghea acest proces de
construcţie, ca şi cum lumea ar fi un imens şantier. Vom numi tot ceea ce s-a adăugat peste Creaţia originară:
Construcţii.

Toţi marii gânditori au fost de acord că omul modern trece printr-o mare criză interioară, suferă, este tot mai
bolnav din cauza îndepărtării sale de Creaţia Originară. Unii vorbesc despre îndepărtarea de Natură, alţii despre
separarea de Dumnezeu, alţii despre alienare. Concluzia este însă aceeaşi: aceste “construcţii” nu fac decât să
complice lucruri care ar fi fost altfel extrem de simple (simplitatea, firescul sunt semnul Ordinii Divine). Prin
aspiraţia de a dobândi tot mai mult astfel de “construcţii”, fiinţele umane se extind tot mai mult pe orizontală şi
uită pentru ce au venit aici. La origine, Dumnezeu a creat o lume în care nevoile de bază erau împlinite astfel
încât fiinţa să se poată dedica în totalitate unei vieţi în perfectă comuniune cu Creatorul ei. Construcţiile au apărut
ca urmare a multiplicării nevoilor şi dorinţelor umane.

Şi aici au intervenit masonii care au mai avut o funcţie (ca orice constructor care vrea să se asigure că va mai
avea de lucru şi la anul). Masonii au avut grijă ca acest şantier să nu se închidă, şi au creat noi şi noi pretexte
astfel încât oamenii să îşi dorească tot mai multe. Cel care crede că după ce va obţine un anumit lucru se va opri
şi va fi mulţumit, se păcăleşte singur. Goana aceasta după surogate sau false valori trebuie stopată imediat, căci
odată împlinită o dorinţă vor apare încă două în loc, exact cum balaurului din poveste îi cresc două capete acolo
unde voinicul taie unul. Acest mecanism este mult speculat în ziua de astăzi de lumea marketingului şi a
publicităţii. Tot mai multe companii aleg să îşi promoveze produsele, împărţind mostre gratuite pe care
consumatorii le pot utiliza o scurtă vreme. Se ştie că odată ce cineva beneficiază de un lucru, ulterior îi va fi mult
mai greu să se dispenseze de el pentru că i s-ar părea că pierde ceva. Nu numai că nu va renunţa la ceva care până
în momentul în care nu l-a dobândit nici nu îi era necesar, dar va continua prin a-şi dori ceva şi mai performant
din aceeaşi gamă, astfel că odată ce va fi ademenit în acest joc va merge înainte.

Maeştri în a construi adevărate edificii din nimic

Construirea de edificii din nimic (vezi şi modul în care s-a construit “scandalul” MISA-Gregorian Bivolaru) este
domeniul în care masonii excelează. Sunt maeştri în a crea ceva de care nimeni nu are nevoie şi apoi tot ei se fac
“utili” oferind modalităţile de a obţine acel ceva. La fel sunt maeştri în a crea o problemă şi apoi tot ei oferă plini
de „mărinimie” modalităţile de a o rezolva. Iar oamenii le solicită plini de naivitate ajutorul şi le mulţumesc fără
să îşi dea seama că problema respectivă nici nu ar fi existat dacă cei pe care îi consideră salvatorii lor nu ar fi
creat-o.

Priviţi în jur, sunt numeroase exemple de acest gen: construim maşini care
consumă tot mai multă energie pentru a exploata resursele planetei, resurse pe
care le utilizăm apoi în cantităţi tot mai mari pentru a alimenta aceste maşini, deşi
au fost descoperite modalităţi foarte ieftine şi independente de a obţine energie.
Luăm medicamente care tratează o boală şi fac să apară alte trei noi boli în loc,
pentru vindecarea cărora avem nevoie apoi de şi mai multe medicamente. Recent
la o emisiune TV despre agricultură un specialist povestea cum încurajarea
consumului de carne este la baza exploatării agricole, a lipsei de alimente, a
poluării solului prin utilizarea excesivă şi pe suprafeţe extinse de îngrăşăminte
artificiale, a defrişărilor masive de păduri. El spunea că pentru a obţine 1 kg de
carne, un porc trebuie hrănit cu 5 kg de cereale, ceea ce dă un spor de 1 la 5.
Imaginaţi-vă că ar fi nevoie de cultivarea unor suprafeţe de 5 ori mai reduse dacă
oamenii nu s-ar mai hrăni cu carne. Astăzi cea mai mare parte din culturile agricole sunt destinate nutreţurilor
pentru animale. În locul acestora s-ar putea cultiva cereale, legume şi fructe din belşug, solul nu ar mai fi supra-
exploatat şi sărăcit, mâncarea ar fi mult mai ieftină şi mai sănătoasă şi ar fi suficientă hrană pentru toată populaţia
globului.

Iată cum masonii ne „ajută” să ne consumăm timpul, resursele, energia, trupurile, căci în definitiv nu asta
înseamnă societate... de consum? O societate ce consumă forţa vitală a fiinţelor umane? E ca şi cum plecând într-
o călătorie, în loc să mergi înainte, te tot opreşti din loc în loc să îţi repari maşina care se strică mereu. Iar
amploarea pe care a luat-o acest labirint construit prin intermediul masonilor este atât de mare încât cu greu te
poţi rupe de sub influenţa lui.

Mecanismul este atât de abil construit încât ei nici nu mai trebuie să intervină decât atunci când cineva doreşte în
mod explicit să iasă din el. În rest, au grijă toţi cei din jur (care au fost convinşi de când s-au născut că lucrurile
aşa trebuie să fie) ca tu să mergi pe făgaşul obişnuit. “Omul obişnuit” este cel condiţionat (obişnuit să) urmeze
etapele previzibile: se naşte, merge la şcoală unde învaţă doar ceea ce este permis, se căsătoreşte, îşi cumpără o
casă, o mobilează, îşi cumpără o maşină, face un copil sau poate mai mulţi, după care îşi doreşte o casă mai mare,
o maşină mai bună şi tot aşa. Când să mai avem timp să ne gândim la Dumnezeu în această goană după banii
necesari pentru a ne plăti toate utilităţile, căci între timp am devenit convinşi că sunt într-adevăr utilităţi.

Vă propun un mic experiment prin care majoritatea vegetarienilor trec atunci când încetează să mai mânânce
carne. Spuneţi-le într-o zi celor din jur (colegi, familie, prieteni) că începând din acel moment vreţi să faceţi un
lucru altfel decât până atunci. Poate fi faptul că de azi nu mai beţi băuturi răcoritoare sau bere, sau că nu mai
jucaţi fotbal sâmbăta aşa cum aţi făcut în ultimii 2 ani. E un exerciţiu de libertate interioară. Veţi vedea cum dintr-
o dată cei care spuneau că vă iubesc şi vă acceptă aşa cum sunteţi se vor năpusti asupra voastră mai întâi cu
rugăminţi, apoi cu ironii, apoi cu reproşuri şi în final dacă veţi rezista, cu atacuri şi chiar cu excluderea din grup.
Au fost cazuri în care s-a ajuns până la denunţarea la poliţie că X, uite, refuză să mai facă ce făcea până acum. De
ce ? Pentru că brusc aţi devenit altfel decât ei. Pentru că aţi ieşit din cerc, cel puţin în ceea ce priveşte acel aspect.
Iar acesta este momentul în care începe trezirea la realitate. Pentru mulţi este un proces dureros şi îndelungat, dar
nu imposibil, ca dovadă că pe acest pământ există mulţi eliberaţi spiritual care au reuşit să iasă din acest cerc în
care se învârte restul omenirii şi îi învaţă şi pe alţii cum să iasă.

De ce apa nu se poate vinde şi nu se poate cumpăra?

Dumnezeu Tatăl oferă totul fără să ceară nimic în schimb. Imaginea unui Dumnezeu mercantil care îşi oferă
sprijinul şi protecţia doar celor care respectă nişte dogme (stabilite în cea mai mare parte de oameni de fapt) este
o invenţie menită să manipuleze conştiinţele.

Fiecare dintre noi a primit în dar (gratuit ca să folosim un termen modern) un trup la naştere, adică cel mai
important lucru de care aveam nevoie pentru a trăi şi a acţiona în acest plan. Ideea unei maşini perfecte, cu
multiple funcţii a fost visul tuturor geniilor acestei planete. Foarte puţini sunt cei care sunt conştienţi că nici nu
este nevoie să inventeze o astfel de maşinărie pentru că ea deja există şi este perfectă: este chiar trupul nostru.
Mai mult, Dumnezeu ne furnizează fiecăruia dintre noi în permanenţă tot ce este necesar pentru a trăi şi numai
lipsa noastră de încredere în El ne face să ne încăpăţânăm în iluzia că ne asigurăm noi singuri toate utilităţile. La
naştere, Dumnezeu ne-a dăruit un vehicol perfect adaptat acestui plan, un vehicol care de cele mai multe ori
funcţionează fără ca noi să fim conştienţi de toate procesele lui extrem de complexe. În fiecare clipă tot El crează
pentru fiecare dintre noi toate condiţiile pentru a asigura optima funcţionare a acestui vehicol. Deşi cei mai mulţi
dintre oameni nu sunt conştienţi că respiră şi nu stabilesc cu ce frecvenţă să le bată inima, totuşi continuă să
trăiască pentru că inima le bate exact aşa cum trebuie şi respiraţia se desfăşoară în ritmul necesar. Ne-a cerut
vreodată Dumnezeu să plătim aerul pe care îl respirăm sau apa pe care o bem?

Doar prostia noastră a făcut ca astăzi apa şi aerul să fie atât de poluate încât am ajuns să
plătim pentru a bea o apă pură sau a respira aer curat. Dumnezeu nu cere nimic în
schimbul grijii pe care ne-o poartă, în schimb cei care acum au pus stăpânire pe lume ne
cer să plătim tot mai mult pentru faptul că trăim şi în permanenţă au grijă să construiască
şi să întreţină iluzia a noi şi noi nevoi pe care apoi tot ei se oferă să le rezolve, contra-cost
bineînţeles.

Ba mai mult, fiinţele umane care aleg liber să trăiască simplu şi în armonie cu natura şi
doresc în mod conştient să iasă din această plasă întinsă atât de abil, sunt tratate... exact
aşa cum am putut vedea cu toţii în cazul şcolii noastre de Yoga sau al altor şcoli spirituale din lume: se încearcă
distrugerea sau măcar compromiterea lor. Merită să remarcăm faptul că, printre multe alte cazuri, şcoala nostră de
yoga (MISA) a rezistat cel mai bine atacurilor pline de ură şi încrâncenare ale forţelor oculte masonice.

Bibliografie:
David Icke, And the Truth Shall Set You Free: The 21st Century Edition, ed. Bridge of Love (September 2004)
Tony Brown, Empower the People: Overthrow The Conspiracy That Is Stealing Your Money And Freedom, ed.
Harper Paperbacks,1999
Paul A. Fisher, Their God Is The Devil: Papal Encyclicals And Freemasonry, ed. Authorhouse (August 30, 2004)
Texe Marrs, Codex Magica: Secret Signs, Mysterious Symbols, and Hidden Codes of the Illuminati, ed.
Rivercrest Publishing (November 1, 2005)
Tom C. McKenney, Please Tell Me...: Questions People Ask About Freemasonry-And the Answers, ed.
Huntington House Publishers (October 1994)
Gary Allen, None Dare Call It Conspiracy, ed. Lightyear Press; Reprint edition
Alan B. Jones, How The World Really Works, ed. ABJ Press (January 1997)

Arhitectura masonică din jurul nostru

Franc-masoneria, aşa cum o cunoaştem noi cei dinafara ei, este
doar vârful unui imens aisberg. Fiind prin definiţie o structură
discretă, a fost nevoită să îşi dezvolte un limbaj de comunicare
suficient de asemănător cu cel al oamenilor obişnuiţi pentru a nu
le atrage prea mult atenţia şi în acelaşi timp suficient de încriptat
pentru ca doar cei care îi cunosc cheia să îl poată înţelege. A luat
naştere astfel un întreg sistem de semne, simboluri, gesturi,
imagini, forme geometrice şi chiar un alfabet propriu prin care
iniţiaţii să se poată recunoaşte între ei.

Cu timpul, unele dintre elementele acestui limbaj paralel au fost

dezvăluite de persoane care au părăsit masoneria când şi-au dat
seama cu cine au de-a face. A fost ca un fir al Ariadnei care a
ajutat tot mai mulţi oameni să observe lucruri pe lângă care treceau până atunci nepăsători. Cel care este atent şi
are discernământ va găsi în jurul său dovezile extrem de vizibile şi de palpabile ale acţiunilor acestei organizaţii.

V-am dezvăluit semnele şi gesturile prin care masonii îşi transmit mesajele chiar sub nasul nostru prin reţeaua de
presă şi televiziune a cărei construire tot ei au încurajat-o. Vom vorbi acum despre un alt capitol mult mai
aproape de specialitatea lor şi anume construcţiile: clădiri, monumente şi statui.

Aceste aspecte sunt vizibile mai ales în oraşe, unde guvernul din umbră s-a străduit să creeze un sistem artificial,
în care fiecare element să fie atât de dependent de celelalte încât deteriorarea unuia să pericliteze imediat tot
angrenajul. Un exemplu elocvent în acest sens este oprirea alimentării cu energie electrică într-un mare oraş.
Aceasta duce la un haos general. O lume în care alienarea fiinţei umane este asigurată prin înghesuială, poluare,
lipsa spaţiului vital individual, îndepărtarea de natură şi de Dumnezeu. Apa nu mai vine de la izvor sau din
fântână ci printr-o vastă reţea de conducte. Centrale termice produc căldură care apoi este distribuită prin altă
reţea. Energia electrică este şi ea vehiculată prin mii şi milioane de fire. Privit în ansamblul său un oraş nu este
altceva decât o încrengătură de străzi,, canale, conducte şi fire.

Pentru a avea o viziune şi mai clară cu privire la aceste aspecte priviţi cum arată la microscop chipul unui
procesor prin care circulă curent electric încărcat cu informaţie şi cum arată privit de sus un oraş. Diferenţa este
că prin unul circulă energie electrică, iar prin celălalt energia fiinţelor umane cu care este populat.
Când priveşti un oraş de la acest nivel forma clădirilor, orientarea străzilor, amplasarea pieţelor sau a spaţiilor
verzi sunt doar modalităţi prin care energia este direcţionată şi stocată.

Ce se petrece atunci când acolo unde era spaţiu liber construieşti ceva? La un nivel superficial se observă cum
curenţii de aer din zonă îşi modifică traiectoria pentru a ocoli clădirea. La nivel subtil se petrece acelaşi lucru:
liniile de câmp ale locului se modifică iar energiile circulă cu totul altfel, ghidate fiind de formele geometrice din
care este formată clădirea.

În lume există clădiri sau monumente aparte, de regulă plasate în puncte strategic alese pentru a fi „încărcate” de
un număr cât mai mare de oameni. Le vom trece în revistă în continuare pe cele mai cunoscute pentru a vedea
care este semnificaţia lor ascunsă.

SPECIAL: învăţaţi să descifraţi semnalele şi ordinele

masonice secrete transmise prin presă!
un articol de Maria Nicola şi Victor Ardeleanu

Nu v-aţi întrebat niciodată de ce presa e plină de poze oribile din punct

de vedere al calităţii fotografice, deşi vorba aceea, ziarele şi agenţiile de
presă angajează fotografi profesionişti? Nu v-aţi gândit niciodată că
poate fotografii şi redactorii le poartă pică acelor personalităţi pe care
le fotografiază în ipostaze ridicole, penibile, inestetice? Prin pozele de
presă abundă ochelarii căzuţi pe nas sau fluturaţi în aer, degetele pe nas
sau la ochi sau fluturând aiurea, pumni încleştaţi, priviri nostalgice
îndreptate către cer, degete întinse în altă direcţie decât privirile. Poze
disproporţionate numai ca să încapă şi mâinile gesticulând. Ciudăţenii
şi urâţenii. Sunt pure „întâmplări”? Nuuuu. Aceste poze penibile sunt intenţionat realizate şi selectate, pentru că
reprezintă semnale masonice.

Francmasoneria mondială comunică prin intermediul semnalelor şi

ordinelor transmise prin presă

Cu cât studiem mai mult semnalele masonice, cu atât mai izbitoare apare
evidenţa incontestabilă a realităţii lor. Oricât ar părea de paradoxal sau
incredibil, francmasonii îşi transmit continuu, pe sub nasul nostru, ordine şi semnale secrete! Cum fac ei asta? Cu
ajutorul presei. Deoarece toate marile concernuri şi agenţii de presă sunt finanţate de masoni, ele sunt foarte strict
controlate de aceştia. Din acest motiv (cu foarte puţine excepţii) nu găsim în presă dezvăluiri despre masonerie şi
planurile sale sinistre, dar în schimb găsim din plin mesaje şi semnale pentru „fraţii iniţiaţi” în „tainele”
masoneriei. Aceste mesaje sunt transmise prin fotografii în care „fraţii” fac anumite semne specifice. Grupajele
de portrete precum cel alăturat sunt o modalitate comună de introducere a semnalelor masonice.

În ciuda propagandei cu care vrea să îi prostească pe cei creduli, francmasoneria este o sectă satanică (lucru
evident dacă îi analizăm simbolurile, ritualurile şi protocoalele) al cărei scop este dominarea întregii planete.
Organizarea piramidală a acestei secte face ca doar francmasonii de rang înalt să cunoască exact toate planurile
criminale pe care le-au conceput înaintaşii lor şi pe care ei le pun cu obstinaţie în practică. Ceilalţi sunt racolaţi în
numele unor „idei esoterice” sau interese materiale şi sociale şi, în naivitatea lor, îşi imaginează că nu fac rău
nimănui prin participarea la ritualurile şi conspiraţiile acestei secte. Aceasta este însă o păcăleală sinistră pentru
că nimeni nu se poate sustrage consecinţelor karmice, altfel spus, legii cauzei şi a efectului.

Principalele instituţii şi poziţii ale puterii sunt în mâinile masoneriei

Aşa cum o dovedesc din plin semnalele masonice transmise prin presă, francmasoneria controlează principalele
instituţii, posturi politice şi funcţii publice, începând desigur cu marile finanţe, continuând cu preşedenţia
majorităţii statelor, armatele şi marile concernuri economice şi ajungând până la domeniul cultural şi religios.

Nu mai este pentru nimeni o taină că fostul Papă a fost mason de rang înalt, iar noul
Papă, Benedict al XVI-lea, s-a prezentat de la început cu semnale masonice. Desigur vă
amintiţi din articolele noastre despre Osho că Joseph Alois Ratzinger (numele laic al
actualului papă) pe când era cardinal este cel care a comandat şi a militat pentru
exterminarea lui Osho. În acest colaj de imagini prezentat pe prima pagină a cotidianul
Ziua, cel mai ostentativ pro-masonic ziar din România, patru noi fotografii ale noului
Papăîi lămuresc pe „fraţii masoni” din România că noul Papă va continua construcţiile
masonice începute de precedentul. Toate cele patru imagini au semnale masonice
evidente.

Prin urmare, problema care derivă direct este următoarea: principalii lideri din politică, justiţie, economie, finanţe
etc. fac parte dintr-o organizaţie secretă care le cere să fie fideli înainte de toate regulilor francmasonice. Pentru
toţi aceştia interesele, regulile, ordinele şi directivele masonice sunt mult mai importante decât legile sau
interesele propriei ţări. La intrarea în masonerie, se cere membrilor să jure că vor respecta secretele şi regulile
masonice şi vor fi înainte de toate fideli lojilor şi „fraţilor masoni”.

Propaganda masonică vrea să ne convingă de latura pozitivă a acestei fraternităţi

malefice internaţionale. Nu vă lăsaţi păcăliţi de abilitatea lor oratorică! Cum ar fi
posibil ca în atât de multe situaţii delicate de politică externă, finanţe sau
economie, „fraţii” din afară să ofere soluţii conforme interesului naţional? Pentru
masoni nici nu există interes naţional! Contează numai planurile lor mârşave,
subordonarea faţă de sectă şi propriile lor interese.
Această reţea insidioasă a împânzit tot globul. Indiferent de provenienţă, masonii de pretutindeni comunică între
ei prin limbajul universal al imaginilor. Semnalele şi ordinele masonice trasmise prin imaginile de presă îi
informează rapid şi precis pe toţi masonii despre anumite obiective şi planuri, despre rangul diferitelor personaje,
despre direcţii de urmat etc.

Principalele semnale masonice

Semnalele şi ordinele masonice sunt transmise prin mass-media, inclusiv prin

televiziune, dar în special în presa scrisă, prin intermediul fotografiilor, al comentariilor
fotografiilor şi al articolelor alăturate. Uneori este vorba de comenzi foarte precise, dar
de cele mai multe ori aceste semnale indică:
- apartenenţa unei anumite persoane la masonerie;
- susţinerea unui anumit proiect sau a unei persoane de către masonerie;
- combaterea unei anumite persoane sau a unei idei, în diferite conjuncturi;
- uneori aceste semnale sunt o „semnătură” masonică pentru a da de ştire „fraţilor” de
pretutindeni că anumite acţiuni sunt ticluite de masonerie sau sunt pe placul masoneriei mondiale;
- anumite mesaje pot cere sprijinul sau ajutorul, sau pot disimula anumite ştiri.

Într-un articol anterior am prezentat 12 semnale masonice clasice: 1) Semne cu arătătorul

2) Semnul „OK” 3) Pumnul 4) Piramida 5) Jocul mâinii 6) Mâna pe inimă 7) Strângerea de mână 8)
Ridicarea privirii 9) Privirea pe deasupra ochelarilor 10) Mâna la ochelari 11) Mâna la cravată 12) Mâna
la gât.

În general, toate aceste semne arată fie apartenenţa persoanei respective la masonerie, fie faptul că este susţinută
de masonerie în realizarea unor anumite proiecte. Există aici o excepţie delicată, dar importantă: dacă persoane
care nu au fost niciodată prezentate cu semnale masonice apar subit cu aceste semnale atunci când suferă un
accident, atentat sau campanie de denigrare, semnul este de fapt semnătura masonilor, ca să ştie cu toţii cine a
autorul acelui atac.

Deşi am identificat aceste 12 semnale diferite, nu trebuie să ne imaginăm că fiecare dintre ele are o semnificaţie
univocă. Argumentul cel mai simplu este acela că atunci persoanele care nu poartă ochelari nu ar putea transmite
anumite mesaje. Unele semne apar mai rar decât altele, şi analizând diferite fotografii putem deduce, de exemplu,
că semnul „OK” în varianta realizată cu ambele mâini este rezervat masonilor de rang înalt aflaţi în misiuni
foarte importante.
Pumnul, atunci când este agitat în aer, indică impunerea unui proiect. Mai ales atunci când pe
fundal apare un alt simbol masonic, ca de exemplu stelele din steagul Uniunii Europene, este clar
pentru „fraţii” sectei satanice că li se ordonă să vină în sprijinul acelui proiect. Dintre toate cele
12 semne, ultimele două: mâna la cravată şi mâna la gât sunt folosite de francmasoni pentru a
cere ajutor „fraţilor” atunci când se află în anumite conjuncturi dificile. Fotografia alăturată a
însoţit un articol în care se vorbeşte de anchetarea liberalului Dinu Patriciu în legătură cu
afacerile Petromidia. „Fraţii masoni” din presă şi justiţie sunt chemaţi să îi sară în ajutor.

În rest, textul care însoţeşte poza sau textul articolului ne pot da indicaţii despre scopul semnalelor.

Cum sunt realizate fotografiile-semnal?

Un element cheie în transmiterea semnalelor şi ordinelor masonice este realizarea fotografiilor-

semnal. Pentru aceasta fotografii fie sunt ei înşişi iniţiaţi, fie sunt solicitaţi de către redactori să
surprindă personajele în ipostaze dinamice, gesticulând, pe baza unor modele. Francmasonii de
rang mai înalt (nu toţi ucenicii) sunt învăţaţi, uneori chiar de către redactori (pentru fotografiile
realizate în studio) ce gesturi să realizeze. Redactorii care decid ce fotografii se publică sunt cu
certitudine iniţiaţi. Nu întâmplător, editorii şi redactorii, care se lasă atât de rar fotografiaţi, apar
cu semnale masonice. Alături, masonul declarat Sorin Roşca Stănescu execută simultan 3
gesturi-semnal, ca să priceapă şi „fraţii” cei mai grei de cap că Ziua ştie ce zice despre masonerie
mai mult decât orice alt ziar. Cele trei semnale sunt: privirea peste ochelari, mâna la cap (variantă a gesturilor cu
arătătorul pe faţă şi cu mâna la ochelari) şi pixul ţinut în mâna stângă (diferite obiecte ţinute ostentativ în mână
sunt de fapt variante ale gestului cu mâna la ochelari).

Fotografii pândesc cu răbdare momentul când personajul ales gesticulează. Următoarea dată
când vă uitaţi la televizor la o conferinţă de presă a unui personaj important precum Primul
Ministru sau Guvernatorul Băncii Naţionale, urmăriţi cu atenţie să sesizaţi momentul în care se
declanşează blitz-urile fotografilor. Veţi remarca faptul că, atunci când vorbitorul gesticulează,
este vizibil faptul că se fac foarte multe fotografii pentru a surprinde momentul. Atunci când
vorbitorul nu reuşeşte să strecoare aceste semnale, fotografii recurg şi la trucuri, dintre care cel
mai simplu este fotografierea de jos, aşa încât să se „improvizeze” ridicarea privirii, ca în
fotografia alăturată cu Dan Voiculescu.

Un alt truc clasic este montarea fotografiilor. Chiar dacă personajele nu gesticulează, sau dacă nu gesticulează
destul de elocvent, montajul poate să strecoare bizare degete întinse care sunt cu
certitudine semnale masonice. În montajul alăturat, candidatul la Primăria
Capitalei din partea PSD, Marian Vanghelie, altminteri prolific în gesturi
masonice, este însoţit de un index din audienţă, care nu e clar către ce arată.
Putem privi acest montaj, în cazul lui Vanghelie, ca pe o explicitare evidentă a
semnalului masonic, tocmai pentru că personajul în cauză nu economiseşte
niciodată gesturile... Bucureştenii îşi amintesc cu siguranţă afişele lui Vanghelie
din campania electorală: fie că se scărpina în cap sau arăta cu indexul un lighean,
semnalul masonic era mereu acolo! Observaţi aici şi cât de disproporţionat este montajul fotografic, special
pentru a atrage atenţia.

În al doilea montaj, procurorul şef Amariei realizează un gest mai puţin evident.
Observăm că fotografia este distorsionată ca să îi cuprindă şi mâinile care
realizează gestul „piramidei”, într-o variantă mai puţin obişnuită. În scena din
fundal, unul dintre personaje face un ostentativ gest cu mâna întinsă şi indexul
orientat spre Amariei. Acesta întăreşte semnalul masonic. Motivul acestui colaj? Procurorul-şef Amariei tocmai s-
a compromis printr-un flagrant care într-un stat de drept i-ar aduce destituirea. De aceea masonii sunt relativ
discreţi în transmiterea semnalului masonic, dar montajul arată clar celor „iniţiaţi” că Amariei se bucură în
continuare de susţinerea masonilor, indiferent de conţinutul aparent dur al articolului. O dovadă în plus că este un
colaj-semnal: data scrisă pe fotografie este 2003, deşi a apărut în presă în aprilie 2005. S-au folosit cu siguranţă
fotografii mai vechi.

Cum deosebim gesturile fireşti de semnalele masonice?

Recapitulând, semnalele masonice sunt gesturi comune. Pe marea lor majoritate probabil că fiecare dintre noi le
realizăm de mai multe ori în fiecare zi. Atunci, de ce au fost alese ca semnale masonice? Tocmai pentru a nu
atrage atenţia cititorului neavizat! Cum identificăm aceste gesturi ca semnale masonice în anumite fotografii?
Mai ales atunci când ele sunt nejustificate sau nu sunt însoţite de o mimică asociată, ele sunt semnale. Atunci
când gestul este explicabil în context, nu este vorba neapărat de un semnal masonic.

De exemplu, pentru un vorbitor volubil ca Traian Băsescu, care

gesticulează tot timpul, nu trebuie să ne gândim imediat că toate semnele
cu mâna pe care le face sunt semnale masonice. Fotografia alăturată
(dreapta), care l-a surpins pe preşedintele ţării într-o ipostază tipică
pentru el, este coerentă din punct de vedere al gesturilor şi mimicii feţei.
Vorbitor pasionat, Băsescu este prins în discurs şi gesticulează mai tot
timpul. Cu atât mai uimitor este faptul că, deşi gesticulează mai tot
timpul, marea majoritate a fotografiilor din presă nu redau
această gestică. În ceea ce-l priveşte pe Adrian Năstase (stânga), un personaj mai degrabă
introvertit, gestul nu este însoţit şi de mimică. Deci în acest colaj, deşi aparent ambele personaje
pot părea că fac semnale masonice, în realitate numai în cazul lui Adrian Năstase este vorba cu
certitudine de un semnal masonic. Acest colaj a apărut exact în această formă în presa între cele
două tururi de scrutin ale alegerilor din noiembrie- decembrie 2004.

Dacă ne referim însă la fotografia alăturată, unde Corneliu Vadim Tudor, un alt vorbitor pasionat, face un gest cu
pumnul, lucrurile nu mai sunt la fel de clare. Gestul cu pumnul poate părea un gest spontan care însoţeşte
discursul înflăcărat. Pentru a elimina orice dubiu, titlul articolului este „Pumnul lui Vadim”. Aici semnul cu
pumnul este doar un semn masonic de recunoaştere, nu impune vreun proiect anume, pentru că nu este vorba de
nici un proiect. O dovadă în plus: conţinutul articolului nu are nici cea mai mică legătură cu titlul: "Pumnul lui
Vadim".

La polul opus, pe 14 martie 2005 am avut ocazia să urmărim în direct la

Realitatea TV o conferinţă de presă a actualului Ministru de Finanţe, Ionuţ
Popescu, un personaj mult mai rezervat. Subiectul conferinţei de presă:
întreruperea negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional. Timp de 20 minute
Ionuţ Popescu (dreapta în fotografie) a vorbit liniştit, cu mâinile aşezate cuminţi
pe pupitru. A gesticulat o singură dată, cel puţin aşa s-a văzut pe ecran. Oare de
ce fotografiile publicate în presa de a doua zi surprind exact acest gest, care
seamănă cu semnul pumnului? Cu siguranţă, pentru a-i asigura pe fraţii masoni
că, în ciuda aparentelor probleme cu FMI, situaţia este sub control. Probabilitatea de a surprinde „întâmplător”
acel gest singular în fotografii este aproape nulă!

Aveţi obiecţii? Vă oferim răspunsuri!

Poate încă mai credeţi că totul este o scorneală... Dacă acestea
sunt gesturi obişnuite şi comune, de ce le interpretăm neapărat ca
semnale masonice? Pentru că aceste gesturi sunt fireşti în viaţa de
zi cu zi, dar sunt anormale pentru o fotografie! Orice om, atunci
când este fotografiat, din reflex coboară mâinile şi ia o atitudine
cât de cât fotogenică. Luaţi chiar acum albumele dumneavoastră
foto sau câteva fotografii realizate cu familia şi prietenii. Deloc
surprinzător, nu veţi vedea mâini agitate, degete pe faţă, ochelari
pe nas, mâna la gât... Eventual dacă astfel de gesturi apar, ele se
auto-explică prin context, într-un instantaneu animat în care
personajele gesticulează într-un moment de efuziune. Dar acestea
sunt cazuri rarisime. Iar dacă din greşeală faceţi o astfel de
fotografie, în general aveţi tendinţa să o consideraţi un rebut şi să
o puneţi undeva la coada albumului (dacă totuşi o puneţi), în nici un caz nu vă făliţi cu ea!

Dacă aveţi la îndemână un aparat foto, surprindeţi-vă un prieten sau o rudă cu rugămintea de a-i fotografia. Veţi
remarca, deloc surprinzător, că persoana respectivă îşi redresează ţinuta, închide gura, coboară mâinile, îşi scoate
ochelarii dacă sunt ochelari de citit sau şi-i reaşează corect pe nas. Şi vă priveşte în faţă, nu se uită la tavan.
Deci...

Da, toate semnalele masonice sunt gesturi fireşti, dar nu pentru o

fotografie!!! Tocmai aceasta este ingeniozitatea procedeului. O
poză-semnal de calitate trebuie să fie elocventă din punct de
vedere al semnalului transmis pentru „fraţii iniţiaţi” dar
nebătătoare la ochi pentru ceilalţi.

Poate consideraţi că gesturile-semnal apar în fotografii pentru ca

acestea să fie dinamice şi expresive. Nu este neapărat aşa, pentru
că chipul uman este deosebit de expresiv. Nenumărate stări şi
nuanţe pot fi transmise prin mimică şi gestică, fără ostentaţia
semnelor speciale. Reproducem mai jos două colaje speciale, în
care trei personaje celebre: Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Mircea
Geoană sunt prezentate în diferite ipostaze, mai întâi normale
(fără semnal, în stânga) şi apoi cu semnale masonice (în dreapta). Observaţi că imaginile normale (stânga) sunt
suficient de variate şi expresive, pe când cele din dreapta, acum când deja începem să ne "trezim", ne apar de-a
dreptul ciudate sau măcar inutil încărcate, forţate.

Încă un argument care ţine de estetica şi profesionalismul

fotografiilor. Observaţi cât de disproporţionate şi urâte sunt
fotografiile din grupajul următor. Toate transmit semnale
masonice şi toate sunt prost încadrate, dezechilibrate, urâte
dincolo de orice limită. Noul papă arată chiar sinistru aici, în nici
un caz ca o figură sacerdotală în contact cu tainele divine. Emil
Constatinescu, Vladimir Voronin, Mugur Isărescu şi Ion
Iliescu par a avea mâini mai mari decât restul corpului. Pe rândul
de jos, în dreapta, preşedintele Franţei, Jaques Chirac, este însoţit
de o foarte stranie mână fluturând. Pe rândul al doilea, în stânga,
Ionuţ Popescu, actualul Ministru de Finanţe, pare că îşi caută
ochelarii. Această fotografie este atât de ostentativă ca şi semnal încât nu e deloc reuşită din acest punct de
vedere. Totuşi, diferite ziare au reluat-o din nou şi din nou, poate ca să îi lămurească şi pe "fraţii masoni" mai
recalcitranţi, din vechea guvernare, ca actuala direcţie este cea dorită de sectă [francmasonerie]. Pe rândul de sus,
dreapta, lui Ovidiu Muşetescu pare că i-a intrat o muscă în ochi, pe când generalul Sorescu (stânga jos) pare un
şcolar prins cu lecţia neînvăţată. Oricum, cea mai gogonată este imaginea premierului Tăriceanu, centru jos.
Probabil fotograful era lungit la sol când a luat acest instantaneu.

Masonerie românească... Ca’n Caragiale!

(cacofoniile nu sunt intenţionate sau întâmplătoare, ci inevitabile)

Am avut ocazia să analizăm mii de fotografii de presă, atât din presa autohtonă cât şi din cea occidentală, mai
versată şi mai disciplinată în ale masoneriei. Această experienţă ne-a convins încă o dată că, la modul profund,
spiritul românesc respinge masoneria ca pe o tumoare de neînţeles pentru spontaneitatea sa intrinsecă. Chiar şi
atunci când intră în masonerie, românii rămân inevitabil personaje demne de atenţia lui Caragiale. Sau mai
degrabă, credem noi, tocmai intrând în masonerie românii noştri devin nişte Farfuridi, Pristanda, Caţavencu.

În unitatea de granit cenuşiu a „Frăţiei Satanice Mondiale” care este Francmasoneria, "rămurica" românească este
o „fluşturatică pată de culoare”. Unde altundeva în lume s-a mai auzit ca o lojă să fie declarată instituţie de
interes naţional finanţată prin urmare de la buget? Unde se mai încaieră în orgolii şi-şi spală rufele în public
„distinsele loji”, recurgând la arbitrajul presei? Nicăieri. Precum nu am mai găsit altundeva în peisajul presei o
astfel de amestecătură în ceea ce priveşte fotografiile-semnal masonice.

Dacă în presa germană sau britanică, de exemplu, fotografiile-semnal sunt folosite cu cumpătare şi inteligenţă,
media românească aruncă în joc aceste fotografii aproape fără nici o noimă, cu orice ocazie. Un lucru e clar pe
baza acestora. Cam toate personajele importante din viaţa politică, economică şi culturală a României au păşit în
interiorul „frăţiei” satanice a masoneriei. În ceea ce priveşte interpretarea semnalelor, abundenţa fotografiilor-
semnal nu ne ajută prea mult. Această sui-generis „logoree”, această ostentaţie în afişarea semnalelor indică
desigur lipsa de maturitate şi disciplină a masonilor români. Ceea ce ne face să fim optimişti. Poate că nu e totul
pierdut pentru poporul român.

Serviciile secrete, loviturile de stat şi atentatele

de Valentin Manoliu

Dizidentul sovietic Vladimir Bukovski afirma în anul 1990 că: „Niciodată rolul
KGB-ului în interiorul ţării [URSS] şi în străinătate nu a fost atât de important.
Serviciile secrete sovietice sunt printre cele care au vegheat la răsturnarea lui
Ceauşescu în România, au lansat „revoluţia de catifea“ în Cehoslovacia, au luat
măsuri pentru răsturnarea lui Erich Honecker în Germania Răsăriteană,
producând îndeosebi circumstanţele favorabile distrugerii zidului Berlinului.“
(L'Empire du moindre mal, Libre Journal, Paris, no. 1, sept-oct, 1990, p.30).

Loviturile de stat din toate ţările foste comuniste din blocul sovietic au fost puse
la cale încă din 1984, de Andropov şi KGB (Directoratul nr. 1 - PGU) şi aveau un scop strategic, care a fost
definit de contele Alexandre de Maranches (fostul şef al SDECE-ului, serviciul de informaţii externe francez),
citându-l pe unul dintre apropiaţii lui Gorbaciov, Gheorghi Arbatov:

„U.R.S.S. va face cel mai rău lucru cu putinţă: vă va lipsi de duşmanul vostru.“ (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie
1990) Alfel spus, Rusia sovietică bolşevică nu va mai fi aliatul lor din umbră, ci aliatul lor pe faţă la noua
împărţire a lumii.

Jean-François Deniau, membru al Consiliului Europei, expune mai limpede această strategie sovietică, ce a fost
iniţiată de Andropov şi pusă în practică de Gorbaciov, precizând că:

„Uniunea Sovietică îşi propusese drept scop acela de a pleca pentru a rămâne“ („Les marches lointaines de
l'Empire: partir pour rester“, în Jean Marie Benoist, Après Gorbatchev, Paris, 1990, p.137).

Lev Nevrozov explică acest plan în „The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment“, Midstream,
pag. 1, în care scrie: „În partida de şah pentru dominaţia mondială, Kremlinul şi-a sacrificat stăpânirea Europei
de Est, efectuând un schimb de piese, pentru a-şi asigura o mai bună penetrare a economiei şi tehnologiei Europei
Occidentale.“

De fapt, acesta este chiar planul de restructurare (perestroika în stilul lui Gorbaciov) care face parte din
conspiraţia mondializării, prin care cetăţenii sovietici-ruşi îmbătrâniţi sunt înlocuiţi cu alţi cetăţeni sovietici-ruşi
mai tineri. Aceştia sunt aduşi la studii gratuite în toate ţările foste comuniste din sfera de influenţă sovietică, iar
după terminarea studiilor sunt infiltraţi prin susţinere francmasonică în toate instituţiile acestor state şi de aici
controlează industria, agricultura şi comerţul. Ei susţin din aceste posturi cheie interesele Moscovei şi ale
aliaţilor şi nu pe ale popoarelor respective, în vreme ce oamenilor le sunt confiscate casele, terenurile şi pădurile
de către agenţii sovietici-ruşi şi internaţionali - altfel spus de către francmasonii mondialişti - care au participat la
conspiraţia internaţională din anul 1989.

Un alt aspect este acela că URSS avea o tehnologie depăşită, în acea perioadă, faţă de Occident şi Statele Unite.
De exemplu în ceea ce priveşte industria de calculatoare, URSS era depăşită din toate punctele de vedere. Aşa
încât se poate spune că industria de calculatoare este cea care a impus participarea URSS la noua împărţire a
lumii.

„RESTRUCTURAREA“ COMUNISMULUI GERMAN

La 21 noiembrie 1990, în Germania, Erik Honecker, stăpânul STASI (serviciile secrete est-germane), dezvăluia
într un interviu acordat ziarului Berliner Wochenpost, că: „Destituirea mea ca şef al partidului şi al statului este
rezultatul unei manevre de anvergură, ai cărei instigatori continuă să rămână în umbră. Cei care astăzi se laudă cu
această acţiune nu sunt altceva decât plevuşca. Ne aflăm în prezenţa unor schimbări extrem de importante, care
nu au apărut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multă vreme, la scară europeană şi chiar mondială.“

Evenimentele de după anul 1990 au confirmat această conspiraţie masonică

internaţională: a se vedea în această direcţie eliminarea lui Mobutu Seseseko în
Africa şi a lui Suharto în Asia, precum şi declanşarea războiului din Yugoslavia
din 1991. Există şi alte evenimente care indică un proces continuu la scară
mondială, de exemplu războaiele din Afganistan, Irak şi Cecenia, sau
transformările care au loc în Georgia şi în toate ţările Baltice.

Au urmat apoi tratativele dintre Mihail Gorbaciov (preşedintele URSS) şi Helmut

Kohl (cancelarul vest-german), privind condiţiile reunificării Germaniei, care s-au materializat prin pactul Kohl-
Gorbaciov de la Geneva, din septembrie 1990, unde s-au stabilit şi noile sfere de influenţă din Europa de Est şi
Balcanică.

Gyula Horn, pe atunci ministru de externe al Ungariei – şi membru al serviciului secret maghiar AVO – a deschis
graniţa pentru miile de refugiaţi est germani aflaţi la frontiera cu Austria, iar Zidul Berlinului a căzut în urma
unui aşa-zis „accident“, care de fapt a fost planificat cu grijă dinainte.

Realitatea este că la mijiocul anilor 1980, KGB-ul a creat la Berlin o unitate de rezistenţă ultasecretă, codificată
Luci (Fulgerul), care acţiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, care nu avea contact
cu STASI. Existenţa acestei unităţi de rezistenţă ultrasecretă nu era cunoscută decât de membrii Diviziei a 4-a a
KGB-ului şi de câţiva dintre membrii statului său major de la Moscova, printre care generalul Anatoli Novikov.
Misiunea grupului Luci era „restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, ca
pregătire în vederea reunificării Germaniei“ (Raif Georg Reuth, Andrea Bonte, „Das Komplott“, München, 1993,
p. 210).

Grupul Luci a organizat manifestaţii de stradă - unele însumând câte 100.000 de oameni - cu caracter
anticomunist şi chiar antisovietic, aceste acţiuni anticomuniste şi antisovietice având de fapt ca scop eliminarea
din viaţa politică a liderului interimar Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost o altă sarcină a
grupului Luci, în cadrul modelării peisajului est-german în vederea reunificării Germaniei.

„REVOLUŢIA PAŞNICĂ“ DIN CEHOSLOVACIA

De asemeni, preşedintele ceh Vaclav Havel afirmă că „revoluţia de catifea“ de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a
fost declanşată de KGB pentru abolirea regimului comunist condus de brejnevistul Gustav Husak.

Generalul Viktor Gruşko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov - preşedintele KGB-ului, a sosit în ajunul revoluţiei la
Praga, împreună cu un grup de visautniki, ofiţeri spetznaz (seviciu secret rus de operaţiuni speciale), care
acţionează de regulă în civil.

Generalul Gruşko, generalul Teslenko (însărcinatul la Praga al KGB-ului) şi cehul Alois Lorenc (şeful STB,
Securitatea Cehoslovacă, care vizitase anterior Moscova) au condus întreaga desfăşurare a „revoluţiei de catifea“
dintr-un apartament conspirativ din Praga.

Evenimentele de la Praga au fost provocate de locotenentul STB Ruzicka, cel

care a transformat, cu ajutorul ofiţerilor spetznaz, manifestaţia de comemorare a
unei victime a miliţienilor praghezi într-una de protest. Ofiţerii spetznaz, sosiţi la
aeroportul Ruzine, s-au împrăştiat în toată Praga, conform unui plan stabilit
dinainte, menţinând permanent legătura cu Moscova, prin intermediul gen.
Gruşko, privitor la mersul revoluţiei cehe.

Corespondenţii străini au sesizat un fenomen straniu: „Miliţienii praghezi, care s-

au manifestat iniţial extrem de violent faţă de manifestanţi, au dispărut apoi pur şi
simplu, lăsând bulevardele în mâna manifestanţilor.“

Violenţa iniţială neobişnuită manifestată de miliţia pragheză împotriva protestatarilor a avut un caracter
provocator deliberat, după care miliţienii au dispărut. În noaptea aceleiaşi zile de 17 noiembrie 1989, gen. Gruşko
şi ofiţerii spetznaz au părăsit Praga, la fel de discret precum apăruseră. Revoluţia de catifea se încheiase.
„REVOLUŢIA“ ROMÂNĂ

Acelaşi lucru s-a petrecut şi în dimineaţa de 22 decembrie 1989 la Bucureşti, când armata a dispărut instantaneu.
Cum spunea un participant la lovitura de stat: „Armata a intrat în pământ.“ Sediile instituţiilor de stat au fost
lăsate, temporar, în mâna manifestanţilor.

În realitate, din dispoziţia lui Victor Atanasie Stănculescu şi până la noi ordine, unităţile speciale ale Securităţii se
retrăseseră în tunelurile şi galeriile subterane ale Bucureştiului, iar unităţile motorizate în cazărmi.

După cum afirmă Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Gorbaciov, „Iliescu avea în vremea
aceea legături destul de strânse cu PCUS şi era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l înlocui pe
Ceauşescu.“

Şi tot el adaugă: „Pentru a începe operaţiunea propriu-zisă, noi am ales momentul când Ceauşescu se afla la
Teheran, deoarece altminteri acţiunea ar fi prezentat dificultăţi.“

Mark Almond, profesor de istorie modernă la Oxford University, în cartea „Gorbacev and the Est-European
Revolutions“ (Gorbaciov şi revoluţiile est-europene), publicată la Londra în 1990, spune că:

„Moscova şi KGB-ul sunt cele care au armat pistolul cu care s-a dat startul transformărilor din Europa răsăriteană
şi centrală, iar aceste transformări s-au săvârşit cu cea mai mare uşurinţă, deoarece a fost suficient să fie activate
structurile [securităţii sovietice-ruse] care existau deja.“

ATACUL CRIMINAL ÎMPOTRIVA IRAKULUI

În ceea ce priveşte atentatul din 11 septembrie 2001 împotriva statului şi poporului american, acesta a fost în
realitate un auto-atentat organizat de către CIA, pentru ca Statele Unite să aibă un pretext pentru a ataca Irakul şi
a intra cu forţa în posesia petrolului irakian.

Petrolul este necesar pentru asigurarea consumului de energie al Statelor Unite şi

pentru dezvoltarea programelor militare şi spaţiale, în vederea manipulării şi
controlului de către FRANCMASONERIE a tuturor fiinţelor umane de pe
suprafaţa globului. Astfel, după 11 septembrie 2001, americanii au ajuns să aibă
baze militare chiar şi în Rusia.

Atacul SUA împotriva Irakului a fost plănuit cu mult timp înainte, lucru precizat
de agentul William Cooper din cadrul serviciului de informaţii al marinei
americane, Naval Intelligence of Navy, în cartea „Behold a Pale Horse“. În
această carte, el dezvăluie documente ale unui plan de operaţiuni împotriva
ţărilor arabe, care preconiza folosirea trucului lui Roosvelt cu Pearl Harbour sau al lui Churchill cu oraşul
Coventry (din al doilea război mondial), amândoi cunoscând ziua şi ora atacului japonez, respectiv german. Din
aceste documente reiese că într-unul dintre marile oraşe ale Statelor Unite urma să fie declanşată o explozie
puternică, un auto atentat care să fie pus pe seama fundamentaliştilor iranieni, irakieni sau libieni şi să constituie
un pretext pentru dezlănţuirea unui război de coaliţie, care să primească girul Consiliului de Securitate şi al ONU.

Blocurile-turn gemene ale lui World Trade Center au fost, în realitate, demolate prin implozie cu dinamită,
plasată de experţii CIA în punctele cheie ale structurii clădirilor, iar Pentagonul a fost lovit de un avion uşor doar
într-o aripă dezafectată, aflată în curs de reamenajare, care nu adăpostea personal, birouri şi calculatoare. Ambele
acţiuni au fost puse la cale de CIA în cârdăşie cu preşedintele mason George Bush.

În aprilie 2005, USAF (US Air Force, Forţele Aeriene ale SUA) a lansat un microsatelit XSS-11, care are
capacitatea de a bruia sateliţii de recunoaştere şi comunicaţii ai altor naţiuni.

În prezent, Statele Unite dispun de un program militar spaţial, numit „Rods from God“ (într-o traducere
aproximativă Urgia lui Dumnezeu, „rod“ însemnând, la propriu, bâtă, ciomag), care urmăreşte lansarea, de la
limita dintre spaţiul cosmic şi atmosferă, a unor cilindri din tungsten, titaniu sau uraniu, care să distrugă ţinte la
sol, lovindu-le cu o viteză de 11.600 de km/h, impactul având forţa unei mini bombe atomice.

De asemenea, se află în stadiu de experiment folosirea unor sateliţi care pot lovi cu raze laser bazele sau rachetele
inamice.

Aici trebuie subliniat faptul că Statele Unite au un consum imens de petrol şi că, fără petrolul din Afganistan şi
Irak, puterea lor va ajunge în doi, trei ani să se destrame. În curând, SUA nu vor mai avea mercenari, aliaţi şi
petrol şi s-ar putea să plece din toate ţările planetei cu coada între picioare, odată cu aliaţii lor ruşi, deoarece s-a
văzut cine sunt americanii şi aliaţii lor. Consiliul de Securitate şi ONU, care sprijină acţiunile imperialiste ale
americanilor şi ale aliaţilor împotriva fiinţei umane, se vor destrăma de la sine.

ONU, Organizaţia Naţiunilor Unite, este o organizaţie mafiotă, teroristă şi imperialistă FRANCMASONICĂ în
care corupţia este un sport general şi planetar.

Trebuie menţionat faptul că America a intrat deja în faza de distrugere şi destrămare prin vânzările de arme de
mare calibru. Aceste vânzări de armament greu au fost aprobate de fratele lui Bush, SUA fiind conduse după
bunul plac al acestei familii de mafioţi.

Mai mult, în 2004, secretarul de stat american Colin Powell, un alt mincinos ordinar şi criminal internaţional, a
recunoscut că: „O serie de dovezi-cheie prezentate ca argument pentru intervenţia militară americană în Irak sunt
false.“

Colin Powell a mai afirmat ulterior că: „Cea mai importantă parte a prezentării sale din februarie 2003, făcută în
cadrul Consiliului de Securitate al ONU, potrivit căreia Irakul ar fi avut laboratoare mobile pentru fabricarea
armelor biologice, s-a bazat pe declaraţii false.“

Americanii au invadat rapid Irakul sperând să mai găsească armamentul chimic şi

bacteriologic livrat tot de ei irakienilor în timpul războiului dintre Irak şi Iran, şi să
producă astfel dovada incriminatoare că Saddam dispunea de arme de distrugere în masă.

Acum, după trei ani de zile de distrugere a Irakului şi de terorizare şi masacrare a

populaţiei civile, americanii şi aliaţii recunosc cu criminală seninătate că nu au avut în
realitate nici o dovadă că Irakul ar fi dispus de arme de distrugere în masă.

TERORISM ŞI ATENTATE

În ceea ce priveşte atentatele, acestea sunt o malefică invenţie a sovieticilor-ruşi din

perioada celui de-al doilea război mondial şi erau comise de partizani ruşi, care ucideau numeroşi copii şi
cetăţeni sovietici, dând apoi, cu perfidie, vina pe germani, pentru ca astfel să atragă compasiunea opiniei publice
internaţionale şi să primească sprijin de la statele occidentale - hrană şi, mai ales, armament - dar şi pentru a
atrage aliaţi împotriva Germaniei.

ORGANIZAŢIA PENTRU ELIBERAREA PALESTINEI

În Palestina lui Yasser Arafat, KGB-ul sovietic-rus a impus ca serviciul de securitate palestinian să aibă o
structură dublă, respectiv Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei şi Hamas.

După cum afirmă Christopher Story, analist american în domeniul serviciilor secrete: „Hamas şi unităţile sale
sunt şi au fost dintotdeauna o componentă operaţională aflată sub umbrela organizaţiei cunoscută sub numele de
Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei.“

La mijlocul secolului al XIX-lea, anarhiştii ruşi - care în realitate erau membri ai unor grupuri masonice ce
urmăreau înlăturarea ţarului şi preluarea puterii - au teoretizat dubla structurare, politică şi teroristă, a unei
grupări subversive.

La „suprafaţă“ se află Organizaţia, o grupare care are un rol politic, respinge formal violenţa şi practică discursul
ideologizat, în vreme ce la „subsol“ se află Infernul, grupul militar secret al grupării, care este însărcinat cu
asasinate, răpiri, jefuirea băncilor, traficul de arme, de droguri şi altele.

Începând din perioada Internaţionalelor, toate partidele comuniste din întreaga lume, - care sunt susţinute de
Moscova - au avut această dublă structură în lupta clandestină pentru acapararea puterii. Grupările teroriste
contemporane, precum Brigăzile Roşii, Potere Operaio, Septembrie Negru, Sendero Luminoso etc. au procedat la
fel.

Renumitul analist Steven Emerson subliniază, într-un articol apărut în Wall Street
Journal, că: „Forţele de securitate ale lui Arafat, sub pretextul cooperării pe linie
de securitate în regiunile ocupate, au ucis, torturat, răpit şi terorizat mii de
palestinieni.“

Ca o paranteză, Yasser Arafat, cu ocazia participării la Forumul „Crans Montana“

din aprilie 1994, forum sponsorizat de Zaher Iskandarani şi Kamel El Kader, la
care a participat şi Ion Iliescu, şi-a amintit cu nostalgie de anii de studenţie, de
serile moscovite şi de Ion Iliescu, colegul său de studenţie: „Am fost colegi la
Moscova [n.a. este vorba despre studiile la GRU - serviciul secret militar
sovietic], numai că Iliescu, spre deosebire de mine, era şef mare.“

ÎNSCENĂRILE LUI PUTIN

Omul de afaceri rus Boris Berezovski a afirmat într-o conferinţă de presă ţinută la
Londra că: „În spatele atentatelor care au făcut aproape 300 de morţi în Rusia, în august şi septembrie 1999, s-a
aflat FSB [ex-KGB], iar Vladimir Putin ştia prea bine despre acest auto atentat.“

Înscenarea auto-atentatului a avut, după Berezovski, un dublu scop: crearea unui pretext pentru atacarea Ceceniei
şi creşterea popularităţii lui Putin: „Autorităţile ruse i-au acuzat mereu, fără a furniza probe, pe separatiştii ceceni
de organizarea atentatelor care au dus la intervenţia armatei ruse în Cecenia. Cei din FSB erau de părere că Putin
nu poate să acceadă la putere pe cale cinstită, democratică şi că o campanie teroristă, urmată de un război în
Cecenia, ar crea contextul psihologic favorabil alegerilor.“

Să luăm aminte că renumitul luptător cecen Dudaev a fost ucis în timp ce vorbea la telefonul mobil. Racheta care
l-a ucis pe Dudaev a fost direcţionată cu precizie către locaţia acelui telefon, prin satelit. Operaţiunea a fost pusă
la cale de ruşi şi americani, iar tehnologia folosită a fost americană.

COLABORAREA TERORISTĂ SUA-URSS

La vârful structurilor de conducere, infiltrate masonic, americanii şi ruşii au fost de fapt aliaţi şi atunci când
iranienii au arestat şi au capturat membrii ambasadei Statelor Unite din Teheran, în anul 1987.

În realitate, americanii şi ruşii organizaseră o lovitură de stat împotriva conducerii de la Teheran. Avionul care
transporta militarii americani şi tehnica militară pentru instalarea centrului de comandă în apropierea capitalei
iraniene, Teheran, a fost dirijat de ruşii din staţia spaţială sovietică-rusă MIR. Avionul a aterizat cu bine. La scurt
timp, şase elicoptere americane, burduşite cu militari americani, au pornit spre Iran. Destinaţia era avionul deja
aterizat. Elicopterele americane, dirijate de ruşii de pe staţia spaţială MIR, s-au deplasat în timpul unei furtuni de
nisip, pentru a nu fi detectate de radarele armatei iraniene. La aterizare, un elicopter a lovit avionul şi amândouă
navele au explodat şi au luat foc.

Zgomotul produs de explozia avionului şi a elicopterului, care erau pline amândouă cu muniţie şi armament,
precum şi incendiul produs chiar în apropierea oraşului Teheran, au atras trupele militare iraniene, care i-au
arestat pe toţi atentatorii rămaşi în viaţă.

La nivelele inferioare ale serviciilor de informaţii ale armatei americane şi ruse au existat, totuşi, şi unele
neînţelegeri.

Vom aminti aici faptul că submarinul nuclear american Scorpion a fost torpilat de
submarinele sovietice, pentru că se apropia prea mult de acestea. Cei de pe
Scorpion au fost atenţionaţi de ruşi să înceteze aceste acţiuni provocatoare, dar ei
nu s-au oprit şi atunci ruşii l-au torpilat. La nivelul superior al serviciilor de
informaţii şi al conducerii politice a americanilor şi ruşilor s-a muşamalizat acest
incident, pentru a nu se crea o psihoză anti-sovietică, deoarece în toate instituţiile
statului american sunt infiltraţi, cu cunoştinţa superiorilor şi pe filieră masonică,
agenţi ruşi.

Un agent sovietic, Aleksei Voronin, redactor la agenţia de presă rusă Novosti din Bucureşti, a afirmat, referitor la
incidentul pomenit mai sus, că: „Americanii s-au jucat în fundul gol pe lângă... organul erect.“

Acest articol este un fragment din cartea Dezvăluiri uluitoare despre modul în care este afectată România de
gigantica conspiraţie internaţională a Noii Ordini Mondiale

Citiţi aici o prezentare a acestei cărţi…

Francmasoneria foloseşte cunoştinţe esoterice în

scopuri malefice

Ultima campanie de presă declanşată de Adevărul la comandă masonică se află sub influenţa lui Marte

de Emilia Kareva
Campaniile de denigrare şi distrugere a şcolii româneşti de yoga MISA
şi a mentorului său Gregorian Bivolaru sunt comandate din umbră de
gruparea satanică masonică. Francmasonii manipulează din umbră
presa şi televiziunile, dezinformând sistematic şi incitând la ură şi
violenţă gratuită.

La o simplă analiză a ultimei campanii de presă purtate de cotidianul

Adevărul împotriva MISA, se pot observa manevrele oculte ale
francmasonilor care controlează mass-media. Articolele mincinoase şi
calomnioase despre MISA au fost publicate cu o anumită periodicitate, în
ultimele două zile de marţi ale lunilor mai şi iunie. Integrarea specifică a
zilei de marţi este sub sfera de forţă a planetei Marte, care este asociată în astrologie cu forţa războiului, a
discordiei, a atacurilor prin surpriză. Aceasta este o dovadă în plus a faptului că masoneria a acţionat prin
marioneta sa, cotidianul Adevărul pentru a obţine anumite efecte distructive.

Există nenumărate exemple de-a lungul istoriei în care anumite momente astrologice au fost folosite de către
fiinţe iniţiate din francmasonerie pentru a crea unele rezonanţe malefice. Francmasoneria este o grupare satanică
planetară care a folosit şi foloseşte în scopuri criminale, malefice anumite cunoştinţe esoterice despre forţele
oculte ale naturii.

Sub semnul Scorpionului

Francmasoneria foloseşte energiile iadului şi neîntâmplător întreaga grupare satanică masonică se află sub
semnul Scorpionului, aspect evidenţiat de Juri Lina în cartea sa „Sub semnul Scorpionului”.

Al optulea semn zodiacal, Scorpionul, guvernat de Marte şi Pluto, este

semnul crimei, distrugerii şi morţii. Influenţa semnului astrologic al
Scorpionului implică şi controlul financiar şi deţinerea puterii în
detrimentul celorlalţi - cum este cazul organizaţiilor secrete, al mafiei şi
al grupărilor criminale, ostile oricărei forme de spiritualitate autentică.

Masonii utilizează cu abilitate şi viclenie fiecare conjuctură astrologică

pentru a provoca un veritabil viol psihic al mulţimilor, declanşând curente
de ură, de animozitate şi răutate, care sunt astfel direcţionate către cei pe
care ei îi atacă.

Un exemplu semnificativ este faptul că acţiunile lui Hitler erau programate astfel încât să se desfăşoare în zilele
cu lună plină. Acest aspect nu era deloc întâmplător, pentru că atunci fiinţele
umane erau extrem de receptive la aceste influenţe malefice.

Naşterea Uniunii Sovietice

Imperiul Sovietic a fost înfiinţat la ora 2 şi 4 minute dimineaţa, în data de 8

noiembrie 1917, în capitala Rusiei, Petrograd. În termeni astrologici, Soarele era
exact în centrul semnulului Scorpionului. Astfel, Scorpionul poate fi privit ca
simbol şi păzitor al puterii sovietice.

Acest moment a fost calculat şi aşteptat, lucru care confirmă că era deosebit de
important. Faptele istorice ne arată că puterea a fost cucerită de bolşevici încă din 3 noiembrie, dar bolşevicii au
început celebra revoluţie în seara zilei de 7 noiembrie. Nici un istoric nu a putut explica logic de ce bolşevicii au
aşteptat atât de mult pentru a ocupa palatul de iarnă din Petrograd.

Elita care a condus revoluţia, formată din 10 bărbaţi dintre care cel puţin despre jumătate se ştie precis că au fost
francmasoni cu grade foarte mari, a fost responsabilă pentru spectacol. Istoricii relatează că asaltul Palatului de
iarnă s-a făcut cu ochii pe ceas şi a fost realizat exact la ora 2:04. Chiar prima frază rostită de cei care au condus
acest asalt a fost „V-a sosit timpul!”.

Aceasta arată că bolşevicii francmasoni erau iniţiaţi în secretele astrologiei. Pentru a-i împiedica pe alţii să
utilizeze astfel de cunoştinţe, bolşevicii au declarat imediat că astrologia este o superstiţie fără de valoare.

Uniunea Europeană şi Uniunea Sovietică- surori gemene

Uniunea Europeană a fost creată tot sub semnul Scorpionului, pe 1 noiembrie 1993. Există o serie de asemănări
izbitoare între Uniunea Sovietică şi Uniunea Europeană:
- Parlamentul European este doar un organ care are rol de sfătuitor, fără puteri legislative. Nici Parlamentul
Uniunii Sovetice nu avea nici un fel de putere legislativă.
- Consiliul UE este dependent de propunerile comisiilor europene, pentru a lua decizii. Consiliul ministerial al
Uniunii Sovietice era de asemenea incapabil să ia decizii fără directivele Politburo, forma centrală de guvernare a
Partidului Comunist.
- În UE comisiile europene sunt cele care au puterea reală şi pot lua decizii cu doar 8 din 17 membrii prezenţi.
Deliberările nu sunt publice. În Uniunea Sovietică organul suprem al partidului comunist Politburo avea în mod
normal 15 membri şi deţinea de fapt puterea reală. Deliberările lui erau secrete.
- Pe 1 nov 1993, când a fost înfiinţată UE, preşedintele comisiilor europene, Jacques Delors – un socialist
francmason – a primit mai multă putere decât guvernele statelor membre. Toţi candidaţii pentru posturile de
comisari europeni au fost aprobate de preşedinte. În Uniunea Sovietică secretarul general al Politburo deţinea de
asemenea puterea totalitară.
- Aşa cum mulţi oficiali europeni de rang înalt sunt francmasoni sau membrii ai unor reţele de crimă organizată, o
serie de înalţi funcţionari ai partidelor Uniunii Sovietice făceau parte din lojele masoneriei roşii şi erau membrii
ai unor organizaţii criminale.

Război declanşat de lună plină

De-a lungul timpului, masoni de rang foarte înalt, cu diverse funcţii

importante, au folosit frecvent cunoaşterea astrologică pentru a-şi întări
poziţiile.

Un exemplu grăitor este cel al masonului de grad înalt François

Mitterand, devenit preşedinte al Franţei, care a găsit cea mai potrivită
dată pentru a plasa referendumul despre tratatul de la Maastricht. Acest
tratat, care este formal Tratatul de constituire a Uniunii Europene, a fost
semnat în 7 februarie 1992 în Maastricht, Olanda între membrii Uniunii
Europene si a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. El a dus la crearea
Uniunii Europene şi a fost rezultatul negocierilor pentru unificare
monetară şi politică. Ratificarea tratatului s-a realizat cu mare dificultate în majoritatea statelor. În Franţa
referendumul a fost la limită, doar 51,05% dintre votanţi fiind pentru. În Danemarca acest tratat a fost respins, iar
în Anglia după experienţele anterioare poporul nici nu a mai fost întrebat, ratificarea făcându-se de către
Parlament. Era cunoscut că Mitterand cunoştea foarte bine astrogramele diferiţilor membrii ai guvernului
socialist de la aceea vreme.
Un alt exemplu este masonul George W. Bush, preşedintele SUA, care în data de 18 martie 2003 (exact în ziua în
care se celebrează arderea pe rug al lui Jacques de Molay, Marele Maestru al Templierilor şi se reînnoiesc
jurămintele de răzbunare a morţii lui), zi în care era şi lună plină a declarat război Irakului.

Marte – aducătorul războiului

În acest context, se va putea înţelege mai profund semnificaţia faptului că

primele două articole din Adevărul, au fost publicate marţi în 23 şi 30 mai, iar
celelalte două marţi 20 şi 27 iunie. Ziua de marţi, care este guvernată de planeta
Marte este aleasă tocmai pentru a se folosi efectele pe care le implică influenţa
subtilă a lui Marte.

Planeta Marte, considerată Micul Malefic (Saturn este Marele Malefic) mai este
numită şi „aducătorul războiului” fiind asociată cu zeul roman al războiului
Marte. Marte este guvernatorul zodiilor Berbec şi Scorpion, iar elementul
caracteristic este focul. Principiul lui Marte este întodeauna distructiv. Pe lângă
tendinţele distructive manifestate de sfera de influenţă a lui Marte, alte
caracteristici ale sale sunt tendinţele care se opun vieţii şi libertăţii.

Neîntâmplător este şi faptul că această campanie de presă a fost declanşată la

sfârşitul lunii mai, la scurt timp după încheierea taberei spirituale de la
Herculane. Motivul real care stă la baza acestei campanii este cartea care a fost
oferită cadou participanţilor la Simpozionul Internaţional de Yoga, Herculane 2006, „Dezvăluiri uluitoare despre
modul în care este afectată România de gigantica conspiraţie internaţională a Noii Ordini Mondiale” de Valentin
Manoliu.

Dezvăluiri supărătoare

Iată ce afirmă Valentin Manoliu în această carte: „După cum se poate vedea, în cazul lui Gregorian Bivolaru,
membri ai serviciilor secrete româneşti şi străine execută nişte ordine care au fost date de către francmasoni cu
funcţii de răspundere care s-au infiltrat în instituţiile cheie ale statului român. Aceşti conducători francmasoni au
acţionat şi acţionează din umbră împotriva lui Gregorian Bivolaru şi a Şcolii de Yoga MISA, pentru a reuşi cât
mai repede destrămarea şi desfiinţarea acestei şcoli, care i-a deranjat şi îi deranjează foarte mult, deoarece
dezvăluie planurile criminale ale francmasoneriei mondiale”.

Gregorian Bivolaru a dezvăluit cu mult curaj în numeroase rânduri

planurile francmasoneriei şi a vorbit despre genocidul planetar pe care
masonii l-au pregătit şi îl pregătesc în continuare prin crearea în laborator a
unor viruşi cum ar fi HIV-SIDA şi mai nou H5N1- gripa aviară.

Citiţi şi:
Dezvăluirile incendiare făcute de Gregorian Bivolaru [Paris, februarie
2004]
Memoriul Doctorului Horowitz „Virusul maladiei SIDA a fost fabricat în
laboratoarele americane”
Infectarea criminală intenţionată cu SIDA în România
Articolul dr. Leonard Horowitz „Reflecţii zguduitoare asupra unei epidemii
programate care a fost ordonată din umbră de către francmasoneria mondială
Gripa aviară: O pandemie care este diabolic programată din umbră de către francmasoni
De ce 18 martie?

Informaţii despre francmasonerie şi planurile sale criminale găsiţi şi pe site-urile următoare:

http://www.conspiracyarchive.com/
http://conspiracy.top-site-list.com/
http://www.theforbiddenknowledge.com/hardtruth/13_33_freemason_sig.htm
http://www.gaiaguys.net/masonic-degrees.htm
http://www.publiceye.org/tooclose/masons.html
Vă invităm să parcurgeţi cât mai multe dintre aceste informaţii pentru a vă pune la curent cu planurile diabolice a
masoneriei şi a informa şi pe alţii despre aceste realităţi zguduitoare, adevăruri care sunt interzise în presa
cenzurată, controlată de francmasoni.

Bibliografie:
„Dezvăluiri uluitoare despre modul în care este afectată România de gigantica conspiraţie internaţională a Noii
Ordini Mondiale” – Valentin Manoliu, Bucureşti 2006
„SIDA şi Ebola, virusuri emergente” – dr. Leonard Horovitz
„Power Planets – A manual for Human Empowerment” – Luisa De La Lama, SUA 1993
„Lecture Karmique du Zodiaque” – Irene Andrieu, Monaco 1995
„The Lesser Malefic” - Prier Wintle, artoicol publicat în revista „Considerations”, NR.V, ianuarie 1998
“What is a Horoscope?” - Alan Leo
„Under the Sign of the Scorpion” – Juri Lina
„Architects of deception” – Juri Lina
„The Octopus: Europe in the Grip of Organised Crime” – Brian Freemantle (London 1995)
„Say NO! To the New World Order” – Allen Gray, California 1987
„The X Razs in Freemasonry”, A. Cowan, London 1901
„History of the Order Illuminati”, Leopold Engels, Berlin 1906
„The Secrets of Freemasonsery” – V. Ivanov, Moscoca, 1992
„Freemansonery and the Russian Revolution”, Grigori Bostunich, Moscow 1995
„The Occult Roots of Nazism”, Nicolas Goodrick-Clarkel, St. Petersburg, 1993
„Hitler’s War”, David Irving, Londra, 1977
„Freemasnoery and the Birth of Modern Science”, Robert Lamas, Gloucester, 2002
„Russia’s Crown of Thorns: The Secret History of Freemasonery 1731-1996” – Oleg Platonov, Moscova, 2000

Mass-media şi prostituţia intelectuală

“Presa are funcţia de a dezlănţui şi de a înflăcăra pasiunile unui popor;
marea masă nu are nici cea mai mică idee cui îi serveşte presa într-
adevăr. Printre ziare există şi unele care ne vor ataca. Pe acestea tot noi
le fondăm, iar punctele în care ne atacă, tot noi le alegem. Nici o ştire
nu va ajunge în public fără permisiunea noastră. Acest lucru este
posibil deoarece toate ştirile din lume se centralizează la câteva agenţii de ştiri, iar aceste agenţii sunt
controlate de noi. Ziarele noastre vor fi de toate nuanţele politice: aristocratice, socialiste, republicane, chiar
anarhiste, bineînţeles atât timp cât există constituţie.” Protocoalele maeştrilor francmasoni

Omul obişnuit nu are acces direct la evenimentele vieţii sociale, politice şi economice, cu alte cuvinte la ceea ce
se petrece în societatea în care trăieşte. În cel mai bun caz, o persoană care nu îşi petrece zece ore pe zi la locul de
muncă, alte opt ore dormind şi restul în vreun local de distracţii, poate avea şansa de a asista personal la unul sau
două evenimente importante din oraşul său. Totul se opreşte însă aici. Pentru a se informa despre ce se petrece în
jurul lui, omul modern are la dispoziţie o unică sursă: mass-media. La început au fost doar ziarele, apoi a apărut
radioul, în ultimii treizeci de ani li s-au alăturat televizorul şi internetul, dând oamenilor iluzia unei bogăţii
informaţionale şi a diversităţii de opinie.

„Majoritatea oamenilor sunt preocupaţi în mod obsesiv de necazurile lor personale, într-o societate terorizată de o
violenţă explozivă, alimentată de mass-media şi sprijinită de o legislaţie incorectă. Ei nu au timp şi interes pentru
viaţa politică şi, ceea ce este cel mai tragic, au fost şi sunt permanent condiţionaţi de francmasoni să creadă tot
ce scrie în ziare” afirmă istoricul american Ralph Epperson.

“Ziarele mint. Ziariştii americani sunt practic nişte prostituaţi în meseria lor, fiind plătiţi extrem de bine; ei nu îşi
riscă aproape niciodată viitorul financiar pentru echitate socială, dreptate şi adevăr, ci ascultă slugarnic de
poruncile celor care ţin hăţurile. Iar cei care ţin hăţurile sunt cei care fac parte din conducerea internaţională a
băncilor, care au decis crearea Fondului Monetar Internaţional şi a Naţiunilor Unite, şi care împing lucrurile spre
un guvern mondial, ce va pune capăt libertăţilor individuale. În momentul în care acest coşmar se va împlini,
omenirea va intra în cea mai neagră epocă din care, dacă va fi în stare să iasă, o va face cu sacrificii omeneşti şi
materiale imense. Trăim apogeul unei conspiraţii francmasonice diavoleşti, care a început cu secole în urmă”
scrie acelaşi Ralph Epperson în cartea sa: “Noua Ordine Mondială”.

În 1953 în timpul unui banchet de la New York Press Club lui John Swinton, decanul ziariştilor din America, i s-a
cerut să ţină un toast în cinstea presei independente. Iată răspunsul lui: “Nu există în istoria Americii o presă
independentă. O ştiţi şi voi şi o ştiu şi eu. Nici unul dintre voi nu îndrăzneşte să îşi exprime cinstit părerile în
ziarul la care scrie. Sunt plătit tocmai pentru a nu-mi exprima opiniile cinstite în ziarul pentru care scriu. Voi,
ceilalţi, sunteţi plătiţi ca să faceţi la fel, şi oricare dintre voi ar face nebunia de a-şi scrie părerile în mod cinstit ar
fi imediat expediat pe stradă, căutând de lucru. Dacă mi-aş permite o părere cinstită într-unul din numerele
ziarului meu, slujba mea ar dispărea în 24 de ore. Treaba jurnalistului este să distrugă adevărul, să mintă sfruntat,
să pervertească, să denigreze, să lingă cizmele lui Mamon, să îşi vândă ţara şi neamul pentru pâinea cea de toate
zilele. O ştiţi şi voi şi o ştiu şi eu, şi atunci de ce să închinăm pentru presa independentă? Suntem uneltele supuse
şi slugile bogătaşilor din culise. Suntem Hopa-Mitică, ei trag sforile şi noi dansăm. Talentele, posibilităţile şi
vieţile noastre aparţin altor oameni. Suntem doar nişte prostituaţi intelectuali.”

Nu este singura afirmaţie de acest gen, există multe altele.

„Suntem recunoscători Washington Post, New York Times, Time

Magazine şi altor mari publicaţii ai căror directori au asistat la reuniunile
noastre şi şi-au respectat promisiunile de a păstra discreţia timp de 40 de
ani. Ne-ar fi fost imposibil să ne dezvoltăm planul mondial, dacă am fi
fost expuşi public pe parcursul derulării misiunii noastre. Dar acum lumea
este mai sofisticată şi mai pregătită să accepte un guvern mondial.
Suveranitatea supra-naţională a unei elite intelectuale şi bancare mondiale
este în mod sigur preferabilă autodeterminării naţionale practicate în
secolele trecute”
(David Rockefeller, preşedinte şi fondator al gupului Bilderberg şi
Comisiei trilaterale, preşedinte CRE - Consiliul Relaţiilor Externe (în
engleză Council on Foreign Relations - CFR). Extras din discursul ţinut
în cadrul întâlnirii Grupului Bilderberg la Baden Baden în 1991.)
“Măiestria noastră şi marea noastră misiune va fi deci aceasta: să împiedicăm ca din numeroasele vorbe rostite să
fie auzite tocmai cele despre ţelurile noastre tainice. Căci dacă mulţi ar auzi vocea adevărului împotriva puterii
noastre, atunci toată apărarea noastră s-ar dovedi inutilă şi ne-ar paşte pericolul ca toate popoarele să îşi scuture
de pe ele jugul nostru. Fiţi vigilenţi, fraţi ai noştri, şi acţionaţi peste tot, ameţiţi-i pe duşmani, aiuriţi-le gândurile,
astupaţi-le urechile şi orbiţi-le ochii, ca nicicând să nu vină ziua în care imperiul nostru mondial să se
prăbuşească, căci noi l-am ridicat spre mărire şi el trebuie să se înalţe spre victorii viitoare, şi în sfârşit spre
răzbunare împotriva popoarelor subjugate de pe întreg Pământul.”
(“Dear Telegraf”, Viena, noiembrie 1920, articol semnat cu pseudonimul Arthur Trebisch)

“Marea forţă a ordinului nostru constă în caracterul său tainic; de aceea faceţi astfel încât să nu apară nicicând în
public sub numele său adevărat, ci întotdeauna mascat de un alt nume, şi să sugereze cu totul alte îndeletniciri
decât cele reale… Ca pas următor, cred că forma unei societăţi de cărturari ar putea fi un instrument adecvat
scopurilor noastre… Prin introducerea unor societăţi de lectură şi a unor biblioteci, precum şi prin preluarea
controlului asupra acestora, vom putea modela după bunul nostru plac opinia publică, şi anume implantând în
cercurile respective ideile (principiile noastre) şi lăsându-le să îşi exercite influenţa la care oamenii vor fi
receptivi…”
(Adam Weishsupt, fondatorul grupării francmasonice “Iluminaţii din Bavaria”)

“Pentru a fi stăpâni pe opinia publică trebuie să o aducem într-o stare de zăpăceală. Noi vom folosi presa ca să
prezinte oamenilor ştiri diverse, încât ei să se piardă în labirintul acestor informaţii. Oamenii vor ajunge la
concluzia că este mai bine să nu aibă nici o părere…”
(Protocoalele maeştrilor francmasoni)

“Întrucât noi suntem stăpânii presei şi noi avem puterea de decizie asupra succesului ei, nouă ne revine sarcina de
extremă importanţă de a veghea ca acei oameni pe care noi îi considerăm periculoşi să nu poată răzbate în acele
puncte de unde să poată vorbi maselor prin cuvinte răsunătoare sau prin literă tipărită. Astfel, trebuie să instaurăm
o muţenie absolută şi o grijă permanentă de îndată ce se profilează un om periculos în rândul duşmanilor noştri.”
(“Der Telegraf”, Viena , noiembrie 1920, articol semnat cu pseudonimul Arthur Trebisch)

“Treaba noastră este nu să îi dăm publicului ceea ce el doreşte, ci ceea ce

noi hotărâm ca el să primească.”
(Richard Salant, fost preşedinte al CBS)

“Ziarele sunt pline în zilele noastre de ştiri despre creşterea explozivă a

numărului de divorţuri, despre maltratarea crescândă a copiilor de către
unii părinţi, despre numărul tot mai mare de violuri, despre creşterea
continuă a numărului celor care citesc materiale pornografice, despre
creşterea continuă a tâlhăriei, despre cereri care solicită să se instituie un
guvern mondial, despre insistenţa tot mai mare de a se urmări să se
dărâme graniţele naţionale, despre tot mai multe biserici creştine închise
pentru că nu vor să se supună cenzurii guvernului. Dar oare de unde vin
toate acestea? De ce toate moştenirile trecutului, graniţele naţionale,
dreptul de a avea o religie liber aleasă, dreptul la avere personală şi alte
drepturi sunt acerb atacate? Oare există persoane şi organizaţii secrete
care doresc să schimbe ordinea de bază a lucrurilor?”
(Ralph Epperson, “The New World Order” – Noua ordine Mondială)

„Rolul presei:
- Concentrează interesul publicului asupra evenimentelor sportive,
relaţiilor sexuale mai mult sau mai puţin perverse, senzaţionalului şi faptului divers, astfel încât acesta să nu
observe acţiunile guvernului;
- Împarte publicul în grupări ostile, exacerbând controverse minore (deviza francmasonilor este „Dezbină şi
stăpâneşte”);
- Vorbeşte în cuvinte mari şi umflate despre democraţie;
- Arată risipa care se face în guvern (orchestrată anume) pentru a discredita guvernul şi a produce teama de
inflaţie şi creşterea preţurilor;
- Încurajează greve şi răzmeriţe, încurajează dezordinea şi criminalitatea, dar şi atitudinea îngăduitoare faţă de
criminalitatea guvernului.”
(Ralph Epperson, „The New World Order” – Noua Ordine Mondială)

Fostul francmason Maurice Caillet propune

separarea francmasoneriei de Stat

Medicul francez Maurice Caillet (foto) a făcut parte din masonerie timp
de 15 ani, ajungând până la gradul 18 şi conducând o lojă din Marele
Orient al Franţei. Prin relaţiile sale masonice, el a deţinut funcţii
importante în administraţia sanitară din Franţa şi a fost membru activ al
Partidului Socialist, participând la elaborarea legilor pentru ceea ce
numeşte acum „implementarea unei culturi a morţii”.

Atât pe blogul său, cât şi în cartea „Am fost francmason”, publicată în

2008, Maurice Caillet face dezvăluiri despre mecanismele prin care
masoneria, infiltrată în poziţii cheie ale statului, stabileşte legile, despre
modul în care „fraţii” se ajută între ei în baza jurămintelor prestate faţă de
lojă, despre modul în care el însuşi a fost ameninţat cu moartea, după ce
a părăsit francmasoneria şi despre cum le este blocat accesul la anumite
poziţii importante celor care nu sunt membri ai francmasoneriei.

„Avansarea” în gradele masonice duce la regres spiritual şi diminuarea libertăţii

Într-un articol apărut în revista Permanences în 2006, Maurice Caillet arată că sloganurile de care masoneria face
atâta paradă: toleranţă, fraternitate, libertate, egalitate, transparenţă, nu sunt decât nişte vorbe goale. În spatele lor
se ascunde exact opusul.

„Privind înapoi, analizez ceea ce am trăit timp de 15 ani în cadrul lojilor masonice. Organizarea primelor trei
grade – ucenic, calfă şi maestru – pare a fi una democratică. Ofiţerii, venerabilul, marele maestru sunt aleşi prin
vot şi pe o durată limitată la doi ani, libertatea de exprimare este respectată, cotizaţia este una rezonabilă. Însă
când ajungi în sistemul gradelor înalte, constaţi că pe măsură ce mergi mai departe, alegerile libere dispar în
detrimentul impunerilor, democraţia în detrimentul favoritismului, secretul ia locul transparenţei. Nu ai voie să
discuţi planurile celor de grad 33, iar Marele Comandor de grad 33 nu ezită să ridice în slăvi venerarea lui
Lucifer, pe care îl prezintă ca şi Albert Pike, ca fiind un dumnezeu al binelui masonic şi al luminii, inversând
astfel cu totul valorile.” (Aceleaşi idei le regăsim la satanişti, n.r.)
„Aici mai trebuie adăugat şi faptul că pe lângă lojă există tot felul de Grupuri fraterne, pe care le-am frecventat şi
eu. Ele îi reunesc pe masonii de diferite obedienţe, dar care au activităţi socio-profesionale similare. Aceste
grupuri nu au un statut oficial, dar permit stabilirea de alianţe secrete.” (Unul dintre exemple este Grupul fratern
al parlamentarilor, despre care yogaesoteric a scris. În cadrul acestuia, legile sunt discutate şi aprobate în secret,
înainte de a ajunge în Parlament.)
„Dacă analizăm principiile masonice, acestea par a fi foarte seducătoare la o primă vedere: libertate, egalitate,
fraternitate, toleranţă, umanism… Dar nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi, ci să vedem ce se ascunde în spatele
acestor cuvinte.
Masonul vorbeşte de toleranţă, de respectul faţă de celălalt, dar cum poate fi vorba de respect, atunci când
masonii creează cadrul pentru a realiza experimente pe embrioni umani, avorturi sau eutanasieri. Poate fi vorba
de umanism fără omenie?
Egalitatea masonică nu există. Există în schimb masonii şi restul, „ai noştri” cum spun ei şi „profanii”. Chiar în
interiorul lojilor există bariere şi secrete între grade.
Fraternitatea masonică se limitează la ajutorul pe care fraţii şi-l acordă între ei, dispreţuind legile şi plasând
deasupra acestora propriile jurăminte.
Toleranţa este o mască, masonii arătându-se de fapt foarte intoleranţi cu Biserica şi grupurile spirituale.”

Consecinţele părăsirii masoneriei: ameninţarea cu moartea şi

blocarea accesului la anumite posturi

Într-un interviu acordat în noiembrie 2008 agenţiei de ştiri Zenit, afiliate

bisericii italiene, Maurice Caillet este întrebat care au fost consecinţele
faptului că a părăsit francmasoneria. Iată ce a răspuns el:

- Am fost dat afară din administraţia publică sau semi-publică şi nici nu

m-am mai putut angaja în acest domeniu, în ciuda curriculum-ului meu
bogat.

- Aţi primit vreodată ameninţări cu moartea?

- După ce am fost dat afară din postul din administraţia sanitară, am vrut
să contest în justiţie această decizie arbitrară. Atunci am primit vizita
unui „frate” din Marea Lojă a Franţei, profesor universitar şi secretar regional al Forţei Muncitoreşti. El mi-a
spus pe un ton glacial, că „dacă aş continua acest proces la Tribunal du Travail (Tribunalul pentru Litigii de
Muncă), mi-aş pune viaţa în pericol, iar el nu ar putea să facă nimic pentru a mă proteja. Nu mi-am imaginat
vreodată că pot să fiu ameninţat cu moartea, de masoni cunoscuţi şi „onorabili” din oraşul meu.

Sunt întrebat deseori dacă nu mă tem că dezvăluirile pe care le fac ar putea să îmi pună viaţa în pericol. Răspund
de fiecare dată că nu şi anunţ de pe acum că sunt împotriva sinuciderii, iar dacă cumva voi păţi vreodată ceva şi
se va spune că m-am sinucis, puteţi fi siguri că nu am făcut aceasta şi că trebuie demarată o anchetă. Singura
problemă va fi ca ancheta să fie realizată şi să fie corectă. Există multe cazuri în care lucrurile au fost
muşamalizate. Spre exemplu, nu sunt nici până astăzi elucidate condiţiile în care a murit Robert Boulin, după ce a
părăsit francmasoneria, în 1979. La fel, în cazurile lui René Lucet, directorul Asigurărilor sociale pentru
regiunea Aix-Marseille, „sinucis” în 1982 cu două gloanţe în ceafă, sau al lui Michel Baroin, Mare Maestru al
Marelui Orient al Franţei şi bun prieten cu Jacques Chirac, dispărut subit în 1987, într-un dubios accident de
avion în Africa, după ce se orientase către creştinism. După cum am mai spus, eu însumi am primit o ameninţare
directă cu moartea de la un „frate” din Marea Lojă Naţională, în momentul în care am vrut să îi aduc în faţa
justiţiei obişnuite pe francmasonii care mă şicanau, în loc să mă las pe mâna justiţiei masonice.

- Aţi afirmat că între masoni există obligaţia de a se ajuta în afara oricăror alte angajamente. Continuă să fie şi
astăzi aşa?

- „Favorurile” sunt un obicei în Franţa. Este posibil că unele loje să încerce să fie corecte, dar secretul care
domneşte în aceste cercuri favorizează corupţia. Spre exemplu, anumite promovări sunt stabilite în cadrul
Grupului fratern al înalţilor funcţionari publici, iar contractele importante, cele cu mize financiare mari, sunt
distribuite în cadrul întâlnirilor Grupului fratern pentru construcţii şi opere publice.

- Dumneavoastră aţi beneficiat de aceste favoruri?

- Da. Curtea de Apel prezidată de un „frate” s-a pronunţat cu privire la divorţul meu, a hotărât achitarea de către
stat a cheltuielilor de judecată, în loc să le pună pe toate pe seama mea şi a redus valoarea pensiei alimentare pe
care eram obligat să o plătesc copiilor. După un timp, am avut un conflict cu trei colegi din clinica în care lucram,
şi am obţinut un alt post, mai bun, cu ajutorul unui alt „frate”, directorul Casei de Asigurări Sociale, care mi-a
oferit conducerea Centrului pentru Examene Sanitare din Rennes. Fără aceasta nu aş fi ajuns să ocup un
asemenea post. ”

Legile sunt stabilite în cercurile secrete masonice, înainte să fie votate în Parlament

„Mărturisesc în cunoştinţă de cauză că multe din textele de lege, mai ales

cele cu implicaţii sociale, au fost pregătite în cadrul întâlnirilor secrete
ale lojilor sau ale Conventului (Adunarea generală masonică), înainte de
a se discuta în Parlament.

Semnul că aceste legi sunt din cele în care masoneria are un interes, este
faptul că ele sunt adoptate în Parlament cu o majoritate zdrobitoare, lucru
pe care nu îl întâlneşti în alte cazuri, în care se tergiversează şi se discută
foarte mult. Majoritatea covârşitoare sau chiar unanimitatea apar pentru
că senatorii şi deputaţii de dreapta şi de stânga, printre care sunt foarte
mulţi masoni, renunţă pentru moment la divergenţele obişnuite, date de
culoarea politică şi fac corp comun, aşa cum îi obligă jurămintele pe care
le-au făcut.”

Fiind specializat în ginecologie şi urologie, Maurice Caillet a participat în 1974 la jocurile masonice de culise,
pentru liberalizarea avorturilor în Franţa, prin legea Veil.
„La acea vreme”, scrie el, „alegerea lui Valéry Giscard d'Estaing ca preşedinte al Republicii franceze l-a adus pe
postul de prim-ministru pe Jacques Chirac. Chirac îl avea drept consilier personal pe Jean-Pierre Prouteau, Mare
Maestru al Marelui Orient al Franţei. El a numit-o la Ministerul Sănătăţii pe Simone Veil. Simone Veil era
ziaristă, nu avea nicio legătură cu medicina, dar consilierul ei era doctorul Pierre Simon, Mare Maestru al Marii
Loje din Franţa, cu care eu corespondam.

Fiind medic, cu specializarea chirurgie ginecologică şi mason am ajuns rapid să fac parte din Comitetul pentru
planificare familială şi să mă implic în pregătirea terenului pentru adoptarea legii Veil. După legea avorturilor au
fost permise şi experimentele pe embrioni umani şi s-a stabilit cadrul legal pentru „dreptul de a muri cu
demnitate” (forma deghizată de a vorbi de eutanasie). Acum regret amarnic că am participat la instaurarea acestei
culturi a morţii şi le cer iertare oamenilor şi lui Dumnezeu că m-am făcut părtaş la aşa ceva. Eram mândru de
mine că sunt umanist, dar umanismul fără Dumnezeu este un umanism dezumanizat şi dezumanizant, este
totalitarist şi criminal şi încearcă să impună laicizarea la nivel planetar.

Pentru a nu trezi prea multe opoziţii, s-au modificat în primul rând termenii utilizaţi. În loc de „avort”, care
stârnea prea multe reacţii emoţionale negative, trebuia să avem grijă să spunem întotdeauna „oprire voluntară de
sarcină”.

A fost apoi organizat un grup care avea misiunea de a prezenta medicilor şi publicului un tablou mult mai sumbru
al situaţiei avorturilor clandestine. Astfel s-a creat un curent de opinie, care trebuia să justifice necesitatea
reglementării acestui domeniu. Îmi aduc aminte că se vehiculau peste 300.000 de cazuri pe an, când în realitate
era vorba de 50.000, cel mult 60.000 pe an. Astăzi, cu toate că legea există, cu toate măsurile de contracepţie
introduse pentru a reduce numărul de avorturi, acestea se ridică la 200.000 pe an.

Apoi s-au făcut aranjamentele necesare pentru ca agenţiile de planning familial şi câteva organizaţii ale femeilor
să ceară public să li se acorde acestora „dreptul de a dispune de propriul corp”, ca şi cum copilul era un fel de
apendice, pe care orice medic îl putea scoate.

Politicienii erau înconjuraţi de cei pe care îi numeam „Fraţii trei puncte”

sau „ai noştri” şi de aceea legea avorturilor a fost rapid aprobată.
Consiliul de miniştri a adoptat-o în luna noiembrie, iar Parlamentul a
votat-o în decembrie. Deputaţii şi senatorii masoni de dreapta şi de stânga
au votat în unanimitate!
Iată ce scria în 1979, Pierre Simon, Marele Maestru al Marii Loje din
Franţa şi consilier al ministrului Veil, într-o carte intitulată impertinent
„Despre viaţă înainte de orice altceva” (De la vie avant toute chose):
„Polemica iscată în jurul legii Veil este rezultatul prăpastiei dintre două
lumi. Soluţiile pe care morala tradiţională le oferă la această problemă nu
mai pot să ne mulţumească. Morala tradiţională se bazează pe o
sacralizare a principiului vieţii, care este în esenţă superstiţioasă şi
fetişistă. Contracepţia eliberatoare a făcut să se prăbuşească zidurile
fatalităţilor tradiţionale, iar dispariţia acestora deschide drumul către
instaurarea unei noi morale (pentru a înţelege în ce constă această nouă
morală, Maurice Caillet îl citează pe masonul Henri Caillavet care scria :
„Morala este esenţialmente contingentă, evoluează, ea nu este
transcendentală, ceea ce astăzi este adevărat, mâine se va dovedi a fi
fals.”). Descoperim astfel că natura şi viaţa sunt mai mult ca niciodată o producţie a omului. ”
Şi aşa, conceptul de „corect din punct de vedere politic” întreţinut de mass media, în care sunt infiltraţi foarte
mulţi masoni, i-a făcut pe francezi să uite că legal nu este în mod automat legitim, şi cu atât mai puţin firesc şi
moral.
Cum ştiu sigur că nu există profeţi în francmasonerie, privesc în jur şi trebuie să recunosc că după 25 de ani de
acţiune din umbră, mai ales prin intermediul sistemului naţional de educaţie, programul Marelui Maestru Pierre
Simon este realizat în mare parte, cu atât mai mult cu cât reacţiile celor care s-au opus au fost în mod abil
sufocate în numele laicităţii.”

De la laicitate, separarea bisericii de Stat, către separarea masoneriei de Stat

În noiembrie 2005, Maurice Caillet vorbea într-o scrisoare adresată poporului francez, despre laicitate, concept
care stă la baza Republicii franceze, instituit de francmasonerie în 1905. Scrisoarea poartă ca titlu : „1905 -
separarea Bisericii de Stat. 2005 - separarea francmasoneriei de Stat. Sau va trebui să mai aşteptăm încă 100 de
ani?”
„A venit momentul să devenim conştienţi că puterea care ne-a fost dată prin Constituţie ne este furată, este
deturnată şi utilizată de grupuri minoritare, aşa-numitele grupuri de lobby sau grupuri de presiune. Nu vreau să
vorbesc despre factorii de putere economică şi financiară, care influenţează mediul politic în interesul lor. Vreau
să vorbesc despre francmasonerie, care anul acesta va sărbători victoria pe care a obţinut-o în 1905, prin
separarea Bisericii de Stat. Se spune că trebuie să îi dăm Cezarului ce-i al Cezarului, că politica şi spiritualitatea
sunt distincte, că religiile nu se pot „mânji”, implicându-se în politică. Dar este totuşi de datoria acestora să
reamintească autorităţilor civile de morala divină, care nu este una variabilă şi efemeră, precum cea propusă de
francmasonerie prin Constituţiile lui Anderson din 1723.

Încă din 1848, masonul Garnier-Pages scria: „Republica îşi are rădăcinile în francmasonerie, iar francmasoneria
este Republica secretă.” În 1922, la Conventul sau Adunarea legislativă a Marelui Orient s-a afirmat că
„francmasoneria trebuie să îşi facă simţită prezenţa peste tot, dar nu trebuie să o vedem pe nicăieri.” Aceasta
explică de ce în manualele de istorie nu se vorbeşte deloc despre francmasonerie, deşi Jules Ferry şi Emiles
Combes, partizanii plini de zel ai separării Bisericii de Stat din 1905 erau francmasoni. Nu se spune nici că aceste
manuale sunt scrise în marea majoritate de francmasoni.
În 2001, Ghislaine Ottenheimer şi Renaud Lecadre scriau în cartea lor „Fraţii invizibili” că preşedintele Chirac
este mason, membru al lojii Alpina din Elveţia. Afirmaţia lor a fost intens contestată, dar în discursul ţinut cu
ocazia celei de-a 275-a aniversări a Ordinului masonic din Franţa, pe 23 iunie 2003, Chirac a prezentat lucrurile
într-un asemenea mod încât reieşea că tot ceea ce s-a făcut bun în Franţa în ultimele două secole este opera
francmasoneriei.
Preşedintele Senatului, Christian Poncelet, este un mason notoriu, la fel Alain Bauer, fost Mare Maestru al
Marelui Orient, care a fost prim-consilier al lui Nicolas Sarkozy pe vremea când acesta era ministru de interne.
Se vorbeşte şi despre Dominique de Villepin (prim-ministru din 2005 până în 2007) că ar avea legături fraterne
cu grupările discrete. Oricum, cert este că pe 25 iunie 2003, când a primit o delegaţie de masoni, el a spus :
„Franţa este moştenitoarea istoriei voastre, la fel cum francmasoneria este moştenitoarea istoriei Franţei.”

Toţi cei enumeraţi mai sus s-au opus menţionării originilor creştine ale
Franţei în proiectul de Constituţie europeană, insistând pentru originile
laiciste ale acesteia, care reduc istoria Franţei la ultimii 200 şi ceva de
ani.
În acest context, declaraţiile făcute de preşedintele Franţei, Nicolas
Sarkozy, în decembrie 2007, în timpul unei vizite la Vatican, au iscat vii
nemulţumiri în rândul masonilor, care sunt se pare foarte sensibili când
vine vorba de acest subiect. Principalele şapte obedienţe masonice din
Franţa: Marele Orient, Marea Lojă Naţională a Franţei, Loja Dreptul
uman, Marea Lojă Feminină a Franţei, Marea Lojă Mixtă Universală şi
Marea Lojă Feminină Memphis au dat un comunicat de presă în care îşi
exprimă „cele mai mari rezerve faţă de declaraţiile preşedintelui Franţei,
şi mai ales cele care atacă morala laică şi transmiterea valorilor, cum ar fi spre exemplu cele legate de
învăţământul laic. „Profesorul, institutorul nu va putea niciodată înlocui pastorul sau preotul,” a spus Sarkozy (se
ştie că în vechime şcolile erau înfiinţate pe lângă biserici sau mănăstiri). „Aceste interpretări ale preşedintelui
sunt contrare cu fundamentele pactului nostru republican”, se mai arăta în comunicatul masonilor. Totodată lojile
anunţă şi că au luat act de declaraţiile preşedintelui Republicii făcute în faţa unei delegaţii a Marelui Orient în
data de 8 ianuarie 2008, în care „acesta a dat asigurări că legea laicităţii din 1905 nu va fi modificată.”
Declaraţiile lui Sarkozy sunt contradictorii, se pare că el spune fiecărei părţi ceea ce aceasta vrea să audă.
Maurice Caillet subliniază aceste aspecte într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Franţei. Deşi a trimis
scrisoarea principalelor ziare franceze, niciunul dintre acestea nu a publicat-o:

„Domnule preşedinte, fiind membru al UMP (partidul aflat la putere în Franţa), v-am votat fără rezerve şi am
apreciat conceptul de laicitate pozitivă pe care l-aţi lansat la Latran. În ediţia sa din 12 ianuarie 2008, pagina 10,
ziarul Le monde relatează însă demersurile pe care le-aţi făcut apoi pe lângă Marele Orient al Franţei.

Conform acestuia, vă contraziceţi faţă de ceea ce aţi declarat la Roma, iar Marele Maestru al Marelui Orient
anunţă că veţi fi invitat în curând la o „ţinută albă” la sediul acestei obedienţe şi că postul public de televiziune,
France 2 va aloca un spaţiu masoneriei, în grila sa de program de duminică dimineaţa.
Fiind bun prieten cu Alain Bauer, fost Mare Maestru al Marelui Orient, nu puteţi ignora, domnule preşedinte,
faptul că francmasoneria susţine o concepţie laicistă şi neagă rădăcinile creştine ale Franţei, în ciuda datelor
istorice de netăgăduit. Nu puteţi să ignoraţi nici faptul că francmasoneria nu este o religie (deşi se vrea a fi o
biserică, după cum a declarat Alain Bauer pe 5 septembrie 2005, când şi-a dat demisia din funcţia de Mare
Maestru al Marelui Orient, că: „francmasoneria este Biserica şi partidul Republicii.”). Uitaţi şi că nu este firesc
ca emisiunile masonice să fie difuzate de o televiziune publică naţională, duminica, în timpul sau în locul slujbei
religioase.
Aceasta nu este de mirare, pentru că aşa cum aflăm din cartea lui Michel-Constant Verspieren, „Impasul
masonic” (L’impasse maçonnique), apărută în mai 2001, Patrick Le Lay, preşedintele canalului de televiziune
TF1 are gradul 33 în francmasonerie, iar despre o emisiune difuzată de France 2, despre derivele
francmasoneriei, în care s-a vorbit de fapt pro-masonerie, ziarul Evenement du jeudi nu ezită să afirme :
„televiziunile sunt fief-ul privilegiat al francmasoneriei.”
Dacă aţi citit cartea „Crepusculul fraţilor” (Le crépuscule des Frères) de acelaşi Alain Bauer, ştiţi că masoneria
este în declin şi că nu există niciun motiv pentru care dumneavoastră, de pe funcţia cea mai înaltă din stat, să îi
faceţi cea mai mică concesie, mai ales că vă plasaţi la polul opus faţă de convingerile pe care vi le-aţi exprimat
recent la Roma. Mă văd obligat să vă anunţ că voi renunţa la carnetul de membru UMP dacă francmasoneria, care
nu are decât 140.000 de membri, va obţine ceea ce i-aţi promis domnului Quillardet, Marele Maestru al Marelui
Orient.”

O minoritate care acţionează în secret a pus monopol pe putere

„Mă întreb”, scrie în continuare Maurice Caillet, „de ce o minoritate de

doar 140.000 de persoane la 60 de milioane de locuitori, cât are Franţa,
reprezentând deci de-abia 0,6% din populaţie, are atâtea privilegii şi mai
ales dreptul de a acţiona în secret, ascunzându-se chiar faţă de membrii
propriilor familii şi de a monopoliza cel puţin o treime din posturile
parlamentare, care se presupune că trebuie ocupate de reprezentanţi ai
poporului. Acest lucru se petrece de ani de zile. Şi fenomenul a fost în
continuă creştere de pe vremea celei de-a treia Republici.
Faptul că francmasonii acţionează în secret este cauza tuturor relelor. Ei o
ştiu şi caută acum să dea impresia că vor face ceva în acest sens. Spre
exemplu, Michel Barat, fost Mare Maestru al Marii Loji Naţionale a
Franţei, scria în cartea sa „Sfârşitul luminilor” că „trebuie să se renunţe la
secretul masonic.” Este însă vorba de o renunţare de faţadă, după cum reiese din declaraţiile lui Alain Bauer care
spunea în Figaro Magazine în septembrie 2000 : „Chiar şi termenul de secret masonic va fi înlocuit, din grijă
pentru transparenţă şi va dispare din vocabularul Marelui Orient, pentru că este prost văzut din afară. Considerat
iniţial ca fiind o garanţie a discreţiei, secretul apare astăzi ca fiind o practică detestabilă, care duce uneori la
corupţie, furt din banii publici şi afacerism.”
Este vorba de fapt de aceeaşi mentalitate masonică, prin care cuvinte care generează puternice reacţii emoţionale
negative au fost înlocuite cu expresii neutre, cu lozinci sforăitoare, dar care nu fac ca fenomenul pe care îl
numesc să dispară, ci din contră – cum ar fi cuvântul „avort” înlocuit cu „oprire voluntară de sarcină” sau
„eutanasie” cu „dreptul de a muri cu demnitate”.

„Ce este deci de făcut ?”, se întreabă Maurice Caillet. „Nu le putem nega masonilor dreptul de a se întâlni, dar
pentru ca acest drept să le fie respectat, ar trebui să nu o mai facă pe ascuns, să îşi declare apartenenţa public,
mai ales apartenenţa la grupurile fraterne. Le propun să se întâlnească la lumina zilei, nu în săli întunecate, fără
ferestre, închise şi păzite cu străşnicie de un frate gardian.
Propun ca parlamentarii, cei „aleşi” ca reprezentanţi ai poporului, funcţionarii publici şi magistraţii să aibă
onestitatea şi curajul de a nu-şi ascunde apartenenţa la francmasonerie, aşa cum nu îşi ascund nici apartenenţa
religioasă, sindicală sau la anumite asociaţii.
Putem merge chiar mai departe şi propune francmasoneriei să îşi acorde ei însăşi „dreptul de a muri cu
demnitate”, dreptul de a distruge ea însăşi „zidul Berlinului” care o separă de restul societăţii democratice, la
crearea căreia a contribuit, dar care nu are nevoie de ceremonialurile şi operele ei ascunse.
În 1936, marea mistică Marthe Robin, declara „se vor prăbuşi trei erori ale lumii moderne: comunismul,
laicismul şi francmasoneria.” Primul s-a prăbuşit deja.

Malefica lojă masonică P2 conduce din umbră Italia

Planurile stabilite în secret de conducătorul P2 Licio Gelli au fost implementate pas cu pas şi transformate
în legi de politicienii masoni

de Mihaela Gheorghiu

Motto: „Nu spun că Loja Propaganda Due s-a întors, pentru că

o asemenea exprimare ar presupune că ea a dispărut pentru o perioadă, iar realitatea este
cu totul alta. Propaganda Due nici nu a încetat vreodată să existe” – Marco Travaglio, jurnalist şi scriitor
italian

Pe 3 noiembrie 2008, a fost difuzată pe postul italian de televiziune,

Odeon TV, prima emisiune din seria „Italia Venerabilă. Adevărata istorie
a lui Licio Gelli”, prezentată de Lucia Leonessi şi Licio Gelli,
controversatul conducător al lojii masonice Propaganda Due (P2).
Această suită de emisiuni îşi propune să prezinte „o rearanjare inedită a
istoriei ultimului secol, de la războiul civil din Spania până în anii '80,
din saloanele Romei până la malurile lacului Como, din epoca fascistă
până la falimentul Băncii Ambrosiano”.

Apariţia lui Licio Gelli la televiziune, şi mai ales faptul că fostul mare
maestru are propria sa emisiune pe un post cu acoperire naţională, a iscat
vii discuţii în Italia. În acest context, jurnalistul şi scriitorul Marco Travaglio a realizat un amplu comentariu
asupra modului în care loja Propaganda Due a condus politica italiană începând cu anii '80 şi o mai conduce şi
astăzi. El dezvăluie că membrii P2 ocupă în prezent poziţii importante în guvernul şi în Parlamentul italian, în
frunte cu Silvio Berlusconi, desemnat de trei ori prim-ministru al Italiei. Planurile stabilite în secret de Licio Gelli
au fost implementate pas cu pas şi transformate în legi. „Loja P2 continuă să existe şi luptă împotriva noastră”,
concluzionează Marco Travaglio.

Un fost fascist, dublu agent KGB şi CIA

Licio Gelli a fost Venerabilul (conducătorul, în jargonul masonic) lojii secrete Propaganda Due. Prin publicarea
listelor P2 a ieşit la iveală că multe persoane cheie din lumea politică, mediatică şi de afaceri italiană, dar şi de la
nivel mondial erau membri P2. Loja era implicată în cele mai ciudate şi abjecte acţiuni criminale: trafic de
droguri şi de arme, mafie, asasinate, falimentarea unor bănci, orchestrarea unor lovituri militare.

„Îmi aduc aminte” spune Marco Travaglio, „că listele Propaganda Due au fost descoperite în martie 1981 de
Garda financiară, trimisă de doi magistraţi din Milano, Giuliano Turone şi Gherardo Colombo, să verifice
birourile lui Gelli. Ce anume era Propaganda Due mai înainte de orice? A debutat ca o lojă regulară din Marele
Orient al Italiei, a devenit apoi marginală şi în final, atunci când lucrurile nu au mai putut fi muşamalizate, nu a
mai fost recunoscută de acesta, pentru a nu murdări imaginea francmasoneriei.”

Propaganda Due este declarată închisă, iar Licio Gelli este expulzat din masonerie. Fuge în Elveţia şi este arestat
la Geneva, în timp ce încerca să retragă zeci de mii de dolari dintr-o bancă. În Italia îl aşteaptă o condamnare cu
sentinţă definitivă pentru următoarele infracţiuni: dezvăluirea unor secrete de stat, zădărnicirea investigaţiei
judiciare în cazul masacrului din gara Bologna, fraudă bancară (pentru falimentarea Băncii Ambrosiano unde a
dat un tun de 1,4 miliarde de dolari), complicitate la asasinarea lui Robert Calvi. Primeşte zeci de ani de
închisoare. Fuge în America de Sud, dar în 1987 se predă autorităţilor şi este extrădat în Italia, unde îşi execută
pedeapsa prin arest la domiciliu (într-o superbă vilă, după moda masonică).

Gelli era foarte apropiat de mulţi oameni politici şi mai ales de: Giulio
Andreotti (de mai multe ori prim-ministru al Italiei, ministru de interne,
ministru al apărării şi ministru de externe), Bettino Craxi (preşedintele
Partidului Socialist italian, prim-ministru), Claudio Martelli (parlamentar
şi ministru de justiţie). A fost prezent la festivităţile alegerii preşedintelui
Carter în SUA şi avea strânse legături cu generalii argentinieni şi cu
dictatorii din America de Sud. În acelaşi timp, Propaganda Due era
considerată o „lojă atlantică”, adică reunea fideli ai Alianţei Nord
Atlantice (NATO), care făceau jocurile SUA în Italia. De altfel, Gelli era
dublu agent, fusese racolat în tinereţe de KGB, sub promisiunea că i se va
ascunde trecutul de membru al „cămăşilor negre” fasciste, şi apoi de CIA,
fiind implicat în „Operaţiunea Gladio”.

„Planul Renaşterii Democratice” prevedea instaurarea monopolului

P2, păstrând aparenţele unui stat democratic

„Planul Renaşterii Democratice (Piano di Rinascita Democratica)”, continuă Marco Travaglio, „era programul
politic, realizat în mare secret de Gelli împreună cu partenerii săi în 1976. Acest text a fost descoperit pe fundul
dublu al unei valize, aparţinând fiicei sale, Maria Grazia Gelli, împreună cu un memorandum privind situaţia
politică din Italia. Ce prevedea el şi de ce era atât de secret? Anihilarea democraţiei constituţionale italiene,
păstrând însă aparenţele unui stat democratic.
Gelli mi-a declarat şi i-a spus acelaşi lucru şi Concitei de Gregorio, într-un faimos interviu publicat acum patru
ani în La Repubblica: „Planul Renaşterii este acum urmat de către partidele de centru dreapta şi de către o parte
din cele de centru stânga. Nu mai este necesar să îl ascund, deoarece aceleaşi lucruri pe care eu eram atunci
nevoit să le spun în secret, ei le repetă acum cu voce tare.”

La acea vreme statul era zguduit de mişcări studenţeşti. Sub pretextul cristalizării sistemului şi garantării
stabilităţii, Gelli i-a transmis în mare secret preşedintelui statului, care la acea vreme era Giovanni Leone, un
memorandum care conţinea elementele acestui plan: “Punctul nostru de vedere cu privire la statul naţional şi la
dezvoltarea acestuia”.

El propunea adăugarea unor ultime detalii Constituţiei, însă nota generală era aceea de a păstra Constituţia drept
faţadă, pentru ca partidele politice „democratice”, ziarele, televiziunile şi instituţiile să poată fi ţinute sub un strict
control de o mână de oameni. Se vorbea de plătirea unor jurnalişti de la diferite publicaţii, pentru ca aceştia să
propage informaţiile pe care Propaganda Due avea nevoie să le infuzeze la nivelul maselor.”

Pe scurt, planul viza trei mari direcţii, alături de măsuri specifice aplicate unor domenii mai restrânse:

- la nivel politic, crearea a două partide, unul de stânga şi altul de

dreapta pentru a simplifica scena politică. Aceste două partide se puteau
manifesta sub diferite nume şi chiar prin intermediul mai multor partide
micuţe, însă în esenţă erau unul şi acelaşi lucru, servind intereselor P2.
- la nivelul mass-media: controlul ziarelor naţionale, liberalizarea
televiziunilor şi distrugerea televiziunii publice, RAI. Constituirea unei
agenţii care să coordoneze presa locală şi regională şi implementarea
televiziunii prin cablu în toată Italia, pentru a putea influenţa unitar
opinia publică din toată ţara.
- la nivelul magistraturii : modificarea criteriilor de selecţie pentru
promovarea magistraţilor pentru a bloca accesul în magistratură a unor
elemente indezirabile. Modificări privind rolul Consiliului Superior al
Magistraturii şi subordonarea acestuia faţă de Parlament, situaţie care
contravenea prevederilor Constituţionale.

Licio Gelli: „Silvio Berlusconi, era cel mai indicat şi singurul care putea realiza Planul de Renaştere”

Într-un interviu acordat ziarului La Republica, în septembrie 2003, Licio Gelli declara: „Privesc Italia, citesc
ziarele şi îmi spun: am scris toate aceste lucruri acum 30 de ani. Silvio Berlusconi, era cel mai indicat şi singurul
care putea realiza Planul de Renaştere. Acesta a devenit o realitate pas cu pas – justiţie, TV, ordine publică…
Cred că ar trebui să îi pun să-mi plătească drepturi de autor.”

Silvio Berlusconi a fost prim-ministru (preşedintele Consiliului de miniştri, în terminologia italiană) între 1994-
1995 şi 2001-2006, şi din 2008 a revenit pe aceeaşi funcţie. În perioadele de „pauză”, a fost ministru al afacerilor
externe, ministru ale economiei şi finanţelor şi ministru al sănătăţii. Este fondator şi coproprietar al Fininvest, una
dintre cele mai mari corporaţii private italiene, prin intermediul căreia deţine un imperiu media (trei canale de
televiziune, ziare, reviste care împreună acoperă aproape jumătate din piaţa media italiană), o firmă de
publicitate, Mediaset, afaceri imobiliare şi financiar-bancare, mai multe cluburi de fotbal, printre care AC Milan.
Legăturile sale cu Propaganda Due sunt binecunoscute, numele lui apărând pe listele descoperite în 1981, cu
legitimaţia nr. 1816.

Parlamentarul italian şi european Umberto Bossi scria în 1995 în cartea sa „Tutta la verità” (Tot adevărul) :
„Berlusconi este materializarea unui vis mai vechi al lui Licio Gelli. Recitiţi Planul de Renaştere al Democraţiei.
Forza Italia (partidul condus de Berlusconi) nu este nicidecum un partid nou, ci o reeditare după moda şi stilul
anilor 90 a „premoniţiilor” lui Gelli. Ca şi Propaganda Due, partidul lui Berlusconi este o invenţie a oamenilor de
la putere, o creatură construită în laborator şi pusă în circulaţie prin intermediul monopolului televiziunilor
private. Propaganda Due se născuse pentru a apăra marile interese ale afacerilor masonice, prin controlul direct al
puterii politice şi a instituţiilor statului. Forza Italia s-a născut cu scopul de a păstra această putere politică şi
afacerile în cadrul grupului Fininvest.”

Chiar înainte de descoperirea listelor de membri Propaganda Due, aceasta

deţinea deja controlul asupra principalelor cotidiene. Apoi lucrurile s-au
desfăşurat în avalanşă, începând cu achiziţionarea postului tv, Telemilano,
care a devenit Canale 5, primul pilon al imperiului mediatic Berlusconi.
Cele trei decrete de lege privind radioteleviziunea, date în perioada 1984-
1985 şi Legea Mammi au fost construite special pentru a permite
componentei media din Fininvest să se dezvolte nestingherită. Iar Bettino
Craxi şi alţi politicieni membri P2 au netezit drumul.

Iată ce spune Marco Travaglio cu privire la gradul de îndeplinire al

Planului de Renaştere : „Se prevedea ca Guvernul să fie restructurat,
magistratura redirecţionată în funcţia de garant al corectitudinii aplicării
legilor, iar Parlamentul să devină mai eficient. Prin mai eficient se
înţelegea să nu stea în calea Guvernului, ceea ce este exact contrariul
menirii pe care o are Parlamentul într-o democraţie sau chiar în
monarhiile constituţionale, adică aceea de a fi primul supraveghetor al
Guvernului.

Un alt punct prevedea constituirea unui club de tip Rotary. Într-un astfel de club se întâlnesc în afara oricărui
control, oameni de afaceri, finanţişti, liber profesionişti, administratori publici, magistraţi la un loc cu oameni
politici. Constituirea de cluburi era una din priorităţi. Şi era vorba de cluburi, nu de partide democratice. Cluburi
unde se întâlnesc în cadru masonic persoane care provin din lumi diferite şi care în mod normal ar trebui să
funcţioneze în lumi diferite, deoarece o parte din ei ar trebui să îi controleze pe ceilalţi. Astfel de cluburi îi adună
pe toţi în jurul unei mese rotunde. Acest lucru a fost realizat. Cel mai bun exemplu este Forza Italia.

Un alt punct era achiziţionarea unor ziare. Practic aşa au fost puse bazele imperiului mediatic Berlusconi. Apoi
Berlusconi a cumpărat Grupul editorial Mondadori, datorită sentinţei unui judecător mituit de Previti. S-a realizat
controlul presei regionale şi locale prin intermediul unei agenţii centrale şi crearea de posturi TV prin cablu.
Acestea sunt chiar instrucţiunile care au dus la naşterea Canale 5, care a fost apoi inclus într-o reţea de televiziuni
regionale, care transmit acelaşi lucru în acelaşi timp. Modelul a fost apoi preluat de postul Italia 1, pe care
Berlusconi l-a cumpărat de la Rusconi şi de Rete 4, pe care l-a achiziţionat de la Mondadori. Toate acestea se
petreceau la începutul anilor 80. Gelli a făcut o precizare foarte importantă, chiar profetică: se va ajunge la mai
multe canale de televiziune prin cablu care vor emite coordonat.

O altă precizare importantă era legată de televiziunea publică: dizolvarea

RAI TV, în numele libertăţii antenei de emisie. Puteţi observa că aceşti
paşi au fost deja realizaţi, RAI TV care pe atunci era televiziunea publică,
cea cu cea mai mare audienţă, la această oră îşi împarte piaţa cu
Mediaset, în timp ce piaţa publicitară aparţine Mediaset în proporţie de
două treimi.

În ceea ce priveşte magistratura se intenţiona să se acţioneze pe mai

multe niveluri, lucrurile trebuiau realizate gradat. Gelli era destul de
prudent şi a declarat: “Dacă circumstanţele ne-ar fi permis atunci să propulsăm rapid în guvern un om sau o
echipă, care să fie total devotată clubului, e clar că aceste vremuri ar fi venit mult mai repede. A trebuit însă să
acţionăm pas cu pas. În cele din urmă un membru P2 a reuşit să devină preşedintele Consiliului de miniştri (prim-
ministru). Am reuşit chiar de trei ori aceasta!”

Schimbările realizate la nivelul magistraturii au făcut ca astăzi judecătorilor să le fie teamă să mai decidă
arestarea unor persoane cu influenţă, chiar şi atunci când au probe zdrobitoare. Am vorbit săptămâna trecută de
Mannino, magistratul care a trebuit să plătească din propriul buzunar faptul că un coleg de-al său a luat o decizie
diferită de a sa. Şi nu era vorba de o eroare judiciară de-a lui Mannino, ci despre interpretarea unor fapte într-o
altă manieră. Aşa că magistraţii se vor feri să pună mâna pe cei care au mijloacele pentru a-i face să plătească
aşa-zisa eroare, care constă în realitate doar dintr-un mod de a interpreta faptele care nu le convin acuzaţilor.”

Loja trece, masonii (care perpetuează mentalităţile şi principiile lojii) rămân

„La vremea lui, Gelli era moderat şi prudent în comparaţie cu ceea ce se face şi se spune în ziua de astăzi. Mă
întreb de ce oare ne scandalizăm că Gelli are emisiune pe un post TV, dar nu ne şochează deloc faptul că ucenicul
său preferat conduce Guvernul şi deţine cele mai importante televiziuni din Italia. Berlusconi spune şi face astăzi
lucruri, pe care Gelli n-ar fi îndrăznit niciodată să le facă.

Gelli nu este singurul dintre masonii P2 care încă acţionează. Este important să cunoaştem cine sunt aceştia,
pentru că aşa vom înţelege de ce se află ei pe poziţiile pe care le ocupă astăzi.

În ordine alfabetică vă citez doar câteva nume:

Fabrizio Cicchito. Astăzi Cicchito este şeful partidului Poporul Libertăţii (creat de Berlusconi în 2008) în
Camera Deputaţilor şi vorbeşte aproape în fiecare seară în principalele emisiuni tv. De ce el da, şi Gelli nu ?
Aparţinea stângii socialiste, iar când Ricardo Lombardi a descoperit că unul dintre elevii săi preferaţi era membru
P2 l-a dat afară.

Maurizio Costanzo. Avea numărul de legitimaţie 1819, doar la trei numere distanţă de Berlusconi, dar
Constanzo era maestru de grad trei, cel mai înalt după Gelli. Astăzi este mare realizator şi prezentator tv, formator
de opinie.

Donelli Massimo. Donelli este astăzi directorul Canale 5. De altfel P2

controlează şi unele ziare cum ar fi Corriere della sera (principalii editori,
cei care decid ce se publică şi ce nu, sunt foşti membrii P2: Tassadin,
directorul Franco Di Bella şi Umberto Ortolani, acesta din urmă era mâna
dreaptă a lui Licio Gelli).

Publio Fiori nu mai face acum parte din Parlament, dar era membru P2.
După ce a trecut pe la Alianţa Naţională, a fondat una dintre atât de
multele noi Democraţii Creştine.

Roberto Gervaso, pe care îl puteţi urmări pe Rete 4 avea gradul de

maestru, ca şi Costanzo, şi se ocupa de recrutarea de noi membrii. El i-a
făcut cunoştinţă lui Berlusconi cu Licio Gelli.

Rolando Picchioni, legitimaţie numărul 2095, gradul unu de ucenic

mason. Şi el era un deputat din grupul lui Andreotti, subsecretar, apoi a
devenit preşedintele Salonului de carte de la Torino. Azi este una dintre cele mai influente persoane din Torino.
Angelo Rizzoli era ultimul moştenitor al dinastiei Rizzoli, marea casă editorială din Milano. A făcut închisoare
deoarece a falimentat Rizzoli, apoi a scăpat, iar acum deţine o importantă casă de producţie, care lucrează pentru
Rai Fiction.

Şi mai sunt şi alţii. Aşa că, nu pot decât să concluzionez că astăzi Propaganda Due nu mai există, dar au rămas cei
care au făcut parte din ea. Unii ar spune că aceştia se reîntorc din când în când, eu prefer să spun mai degrabă că
nu au plecat niciodată.”