Definirea termenului ‘silogism’

In opinia lui Aristotel, silogismul reprezinta ‘o vorbire in care, daca ceva a fost dat
altceva decat datul urmeaza cu necesitate din ceea ce a fost dat’.
Silogismul este o forma de rationament. Dupa cum se stie logica studiaza si alte forme de
rationament, pe care oamenii le folosec in activitatea lor practica si de cunoastere, cum
sunt cele ipotetice, disjunctive s.a. Logica clasica este teoria rationamentului silogistic
creata de Aristotel,cu toate perfectionarile, tehnicile si completarile incorporate ulterior,
pastrandu-si caractersticile care o deosebesc de alte tipuri de logica.
In logica generala se numeste silogism ,rationamentele cu doua premise, indiferent de
forma lor. Silogismul poate fi definit ca un rationament in care, din doua judecati
categorice care au un singur termen comun, se deduce o judecata categorica, ce are in
alcatuire termenii necomuni ai primelor.
Silogismul judiciar la Mircea I. Manolescu
Biografie Mircea I. Manolescu
Mircea I. Manolescu s-a nascut la Braila, in 6 ianuarie 1907. Licentiat in Drept in 1928, a
practicat avocatura la Braila si Bucuresti. Si-a sustinut doctoratul in drept cu teza
‘Sociologia transformarilor dreptului. Forme de socializare a dreptului’(1945). A fost
membru al Institutului National Social Roman, condus de Dimitrie Gusti, si a participat la
cercetarile sociologice ale Seminarului de Sociologie. A fost professor universitar la
Catedra de Metodologie si Sociologie Juridica a Facultatii de Drept (1947-1949).
Director al revistei ‘Dreptul’ intre 1941-1944. A murit la 24 martie 1983.
Mircea Manolescu este unul dintre cei mai importanti cercetatori ai fenomenului juridic
din prima jumatate a secolului al XX-lea. Este cunoscut, in primul rand, prin scrierile sale
de sociologie juridical, considerate de el o disciplina de cooperare si contact intre
sociologie, ca stiinta generala a societatii, si stiinta dreptului, ca stiinta particulara.
Sociologia juridica, spune el, reprezinta atat o parte a sociologiei generale, cat si o parte a
stiintelor juridice, prin cercetarea caracterului social al realitatii juridice. Desi respinge
ideea autonomiei sociologiei juridice, Mircea Manolescu afirma ca aceasta are un obiect
propriu de studio si metode specifice de cercetare. De asemenea, el sustine ca, datorita
sociologiei juridice, stiinta dreptului incepe sa-si redimensioneze propriul obiect de
studiu, conturat acum de realitatea juridica, obiect mult mai consistent decat dreptul
pozitiv si principiile dogmatice. In opinia lui, aportul principal al sociologiei juridice
consta in aceea ca noua disciplina neaga existenta unui drept etern si universal valabil,
contribuind la afirmarea socialitatii dreptului. Aceasta conceptie se contureaza in
principalele lucrari ale autorului: ‘Metodologia si interpretarea dreptului’, ‘Teoria si
practica dreptului’, ‘Sociologia transformarilor dreptului’, etc.
Conceptia lui Mircea I. Manolescu despre problema silogismului judiciar
Interesul lui Mircea I. Manolescu nu se circumscribe doar domeniului sociologiei
dreptului. Acesta are contributii importante in domeniul logicii juridice, cu lucrarile
urmatoare: ‘Stiinta dreptului si Artele Juridice. Macheta teoretica a unei noi conceptii de
logica juridical si judiciara’, ‘Contributii la teoria silogismului judiciar’, ‘Silogismul
judiciar’. El propune o viziune noua si originala asupra locului si rolului logicii in
ansamblul stiintelor juridice.
In ‘Silogismul judiciar’ (lucrare aparuta in ‘Revista Fundatiilor Regale’) respinge atat
teza potrivit careia judecatorul ar fi un simplu ‘automat logic’, care descopera adevarul
juridic prin simpla deductie silogistica, dar si incercarile de sorginte intuitionista sau
vitalista de resuscitare a teoriei silogismului judiciar, care pun accentual pe rolul
judecatorului de pe capacitatea acestuia de a fixa premisa minora (‘quaestio facti’), ba
chiar si pe cea majora (‘quaestio juris’), prin intuitie, lasand astfel loc arbitrarului.
Manolescu propune o alta solutie.
M. Manolescu observa, in primul rand, teoria silogismului judiciar nu este completa.
Pentru stabilirea corecta a adevarului juridic nu este suficienta fixarea premiselor
silogismului, o importanta capitala in aceasta chestiune avand-o stabilirea termenului
mediu, ceea ce Manolescu numeste ‘diagnosticul juridic’. Prin urmare, construirea
silogismului judiciar va presupune trei operatii: stabilirea premisei majore (‘quaestio
juris’), a premisei minore (‘quaestio facti’) si a disgnosticului juridic.