6.

TRANSMISII PRIN LANŢ

6.1. CARACTERIZARE ŞI DOMENII DE FOLOSIRE

Transmisiile prin lanţ fac parte din categoria transmisiilor mecanice indirecte şi servesc la
transmiterea sarcinii (momentului de torsiune) între doi sau mai mulţi arbori paraleli. O transmisie
prin lanţ se compune din roţile de transmisie (roţi de lanţ), lanţul – care înfăşoară roţile şi
angrenează cu dinţii acestora (fig. 6.1), sarcina transmiţându-se prin contact – dispozitive de
întindere, dispozitive de ungere şi carcase sau apărători de protecţie.

Fig. 6.1

Lanţul este format din zale, articulate între ele, care îi asigură flexibilitatea necesară pentru
înfăşurarea pe roţile de lanţ, a căror dantură este funcţie de tipul lanţului.
Avantajele majore ale transmisiilor prin lanţ sunt: posibilitatea folosirii într-un domeniu larg
de distanţe între axele roţilor; posibilitatea transmiterii unor momente de torsiune mari; realizarea
unor rapoarte de transmitere medii constante, ca urmare a absenţei alunecărilor; randament ridicat
(η = 0,95...0,98); încărcări relativ reduse pe arbori (întinderea iniţială a lanţului urmăreşte reducerea
vibraţiilor şi nu transmiterea sarcinii prin frecare, ca în cazul transmisiilor prin curele); posibilitatea
înlocuirii uşoare a lanţului; posibilitatea funcţionării în condiţii grele de exploatare (praf, umiditate,
temperaturi ridicate).
Dintre dezavantajele transmisiilor prin lanţ, cele mai importante sunt: neuniformitatea
mişcării roţii (roţilor) conduse – ca urmare a faptului că lanţul înfăşoară roţile de lanţ după contur
poligonal – care produce sarcini dinamice suplimentare, vibraţii şi zgomot în funcţionare; uzura
inevitabilă în articulaţii, care duce la mărirea pasului, impunându-se folosirea dispozitivelor de
întindere; necesită o precizie mai ridicată de montare a arborilor şi o întreţinere mai pretenţioasă,
comparativ cu transmisiile prin curele.
Transmisiile prin lanţ se utilizează când se impun distanţe medii între axe, care nu pot fi
realizate prin angrenaje şi/sau când nu este permisă alunecarea, situaţie în care nu pot fi folosite
transmisiile prin curele. Se folosesc în construcţia maşinilor agricole, de transport (biciclete,
motorete, la acţionarea mecanismului de distribuţie a motoarelor autoturismelor) etc.

59
 6.2. LANŢURI CU BUCŞE. LANŢURI CU ROLE

Lanţurile de transmisie se execută cu paşi mici, pentru reducerea sarcinilor dinamice şi cu

articulaţii rezistente la uzură, pentru mărirea duratei de funcţionare. Se utilizează: lanţurile cu
bolţuri (tip Gall), formate din eclise şi bolţuri; lanţurile cu
bucşe, constituite din eclise, bolţuri şi bucşe; lanţuri cu
role, în componenţa cărora intră eclise, bucşe, bolţuri şi
role; lanţurile cu eclise dinţate. Clasificarea lanţurilr
articulate, inclusiv a celor de transmisie, este dată în
STAS 2577-67.
Lanţurile cu bucşe (fig. 6.2, a) se execută conform
STAS 3006-80 şi se compun din eclise, bolţuri şi bucşe;
eclisele exterioare 1 sunt presate pe bolţurile 3, iar cele
interioare 2 pe bucşele 4. Din punct de vedere funcţional,
eclisele exterioare şi bolţurile, respectiv eclisele interioare
şi bucşele, formează elemente cinematice distincte,
articulate între ele (fig. 6.2, b), suprafaţa de contact dintre Fig. 6.2
bolţuri şi bucşe fiind mult mai mare decât în cazul
lanţurilor cu bolţuri. Datorită acestui fapt şi având în vedere că pelicula de lubrifiant, din zona de
conatct dintre bolţuri şi bucşe, amortizează, parţial, şocurile – care apar la intrarea în contact a
lanţului cu dinţii roţilor – aceste lanţuri
sunt utilizate la sarcini mari şi viteze v <
3 m/s.
Lanţurile cu role (fig. 6.3) se
deosebesc de lanţurile cu bucşe prin
existenţa rolelor 5. Eclisele exterioare 1
sunt presate pe bolţurile 3, iar eclisele
interioare 2 sunt presate pe bucşele 4;
atât bucşele cât şi rolele sunt montate
liber pe bolţuri şi, respectiv, pe bucşe,
schema funcţională fiind prezentată în
fig. 6.3, b.
Se execută următoarele tipuri de
lanţuri cu role: lanţuri de uz general cu
role şi zale scurte (STAS 5174-66), cu
un rând de zale (fig. 6.3, a), cu două
rânduri (fig. 6.3, c) şi cu trei rânduri
(fig. 6.3, d); lanţuri cu role şi zale lungi Fig. 6.3
(STAS 4239-65); lanţuri cu role şi zale
scurte pentru biciclete, motorete şi motociclete, cu pasul p = 12,70 mm (STAS 6478-79); lanţuri cu
60
role şi eclise cotite, tip Rotary (fig. 6.3, e – STAS 520-73).
Deoarece angrenarea lanţului cu dinţii roţilor de lanţ se realizează prin rostogolirea rolelor,
fapt ce conduce la înlocuirea frecării cu alunecare prin frecare cu rostogolire, aceste lanţuri se
folosesc la sarcini şi viteze mai mari, cu uzuri mai mci ale dinţilor roţilor decât la celelalte tipuri de
lanţuri. Astfel: la sarcini mari şi v ≤ 15 m/s, sunt utilizate lanţurile cu role şi zale scurte; la sarcini
mari, cu şocuri frecvente şi viteze mici sau medii – lanţurile de tip Rotary; la sarcini şi viteze medii
– lanţurile cu role şi zale lungi.
Bolţurile se execută cilindrice; la lanţurile cu paşi mari (p >60 mm), bolţurile se execută cu
aplatisări (frezate), pentru a evita rotirea ecliselor exterioare. Bucşele se execută din ţeavă sau în
construcţie sudată, în cazul lanţurilor de dimensiuni mari fiind, de asemenea, prevăzute aplatisări, în
zona de montare a ecliselor interioare. Eclisele au contur în formă de 8, pentru a se apropia de nişte
corpuri de egală rezistenţă la tracţiune.
Îmbinarea capetelor lanţului, la
formarea sau la scurtarea acestuia, se
realizează cu ajutorul zalelor de
legătură şi a cuielor spintecate (fig.
6.4). Se recomandă ca numărul de zale
să fie par, deoarece la număr impar de
zale eclisa de legătură este de
construcţie specială (fig. 6.4, b). La
lanţurile de tip Rotary, deoarece zalele
au aceeaşi formă, nu se impune
această recomandare.
Fig. 6.4
Pentru realizarea unei mişcări
cât mai uniforme a roţii (roţilor) conduse, se evită utilizarea lanţurilor cu paşi mari, preferându-se
lanţurile cu două rânduri (lanţuri duble) sau cu trei rânduri (lanţuri triple), cu paşi mici.

6.3. ELEMENTE CINEMATICE ŞI GEOMETRICE

Ÿ Viteza medie a lanţului se determină - ţinând seama că lanţul se înfăşoară pe roată după
un contur poligonal şi la o rotaţie completă a roţii de lanţ rezultă o deplasare a acestuia egală cu
perimetrul poligonului de înfăşurare – cu relaţia
zpn
vm = [m / s], (6.1)
60 ⋅ 1000
în care: z este numărul de dinţi ai roţii de lanţ, p – pasul lanţului în mm, n – turaţia roţii de lanţ, în
rot/min.
Ÿ Raportul de transmitere mediu este
ω1 n 1 z 2
im = = = . (6.2)
ω2 n 2 z1
Raportul de transmitere, ca urmare a variaţiei vitezei unghiulare a roţii conduse, este

61
variabil, în calcule considerându-se o valaore medie. La transmisiile obişnuite se aleg rapoarte de
transmitere i ≤ 8, iar la transmisiile cu funcţionare lentă i ≤ 15; raportul de transmitere este limitat de
dimensiunile de gabarit ale transmisiei.
Ÿ Numerele de dinţi ai roţilor de lanţ. Numărul minim de dinţi z1 ai roţii mici este limitat de
uzura articulaţiilor, de sarcinile dinamice şi de zgomotul produs la funcţionarea transmisiei. Cu cât
z1 este mai mic, cu atât uzura articulaţiilor este mai mare, deoarece unghiul de rotire a zalei, la
intrarea şi la ieşirea lanţului din angrenarea cu dinţii roţii de lanţ, creşte; prin micşorarea lui z1,
creşte şi neuniformitatea mişcării. Numerele de dinţi z1 se aleg în funcţie de tipul lanţului (cu bucşe,
cu role sau cu eclise dinţate) şi de raportul de transmitere i.
Numărul maxim de dinţi z2 ai roţii mari se limitează la 100...120, în cazul lanţurilor cu bucşe
sau role şi la 120...140, în cazul lanţurilor cu eclise dinţate. La un număr mare de dinţi, chiar a
alungire redusă a lanţului – apărută în urma uzării articulaţiilor – duce la o deplasare a lanţului în
lungul profilului dinţilor roţii de lanţ şi, implicit, la o angrenare incorectă.
Se recomandă ca numărul de dinţi ai roţilor de lanţ să se aleagă impar (în special la roata
mică), pentru ca la un număr par de zale să rezulte o uzură uniformă.
Pasul lanţului reprezintă distanţa dintre centrele a două articulaţii consecutive, valorile
acestuia fiind standardizate; capacitatea portantă a lanţului este dependentă de pas.
Pasul lanţului influenţează gabaritul transmisiei, sarcinile dinamice, zgomotul în funcţionare,
neuniformitatea mişcării şi turaţia limită a roţii mici; micşorarea pasului se poate obţine prin
folosirea lanţurilor pe mai multe rânduri. La proiectarea unei transmisii prin lanţ trebuie să se aleagă
pasul cel mai mic posibil pentru sarcina dată.
Diametrele roţilor de lanţ. Diametrele cercurilor de divizare (cercurile după care, teoretic, se
dispun articulaţiile zalelor), conform fig. 6.5, se determină cu relaţiile:
p p
D d1 = şi D d 2 = , (6.3)
180 0 180 0
sin sin
z1 z2
iar diametrele cercurilor exterioare (de vârf), cu
relaţiile:
D e1 = D d1 + 0,8 d şi D e 2 = D d 2 + 0,8 d, (6.4)
d reprezentând diametrul rolei.
Distanţa preliminară dintre axe. Distanţa
minimă dintre axe se stabileşte din condiţia ca
unghiul sub care lanţul înfăşoară roata mică să fie
de minim 1200, cu relaţiile:
Fig. 6.5
D e1 + D e 2
A min = + (30...50 ) [mm ] − pentru i ≤ 3; (6.5)
2
D e1 + D e 2 9 + i
A min = [mm] − pentru i > 3. (6.6)
2 10
Distanţa maximă dintre axe se limitează la valoarea
Amax = 80 p, (6.7)

62
dar nu mai mult de 8 m, pentru ca săgeata ramurii antrenate să nu aibă valori prea mari.
Când nu este impusă, din considerente de gabarit, distanţa dintre axe se alege în limitele
Aoptim = (30...50)p. (6.8)
Unghiurile de înfăşurare a lanţului pe roţile de lanţ. Unghiurile de înfăşurare se determină
cu relaţiile:
β1 = 180 0 − γ şi β 2 = 180 0 + γ , (6.9)
impunându-se condiţia ca β1 > 1200.
Unghiul de înclinare a ramurilor lanţului γ/2 se determină cu relaţia (fig. 6.6)
D d 2 − D d1
sin γ / 2 = , (6.10)
2A
iar la rapoarte de transmitere mici, deoarece aceste unghiuri sunt foarte mici, relaţia (6.10) poate fi
scrisă sub forma
D d 2 − D d1
sin γ / 2 ≈ . (6.11)
2A

Fig. 6.6

Lungimea lanţului se obţine prin însumarea lungimilor diferitelor porţiuni de lanţ (v. fig. 6.6)
180 0 − γ 180 0 + γ
L = L1 + L 2 + Lβ1 = A cos γ / 2 + A cos γ / 2 + z 1 p + z 2 p.
360 0 360 0
γ γ γ2
iar dacă se consideră cos = 1 − sin 2 ≈1− , unghiul γ/2 fiind mic, se obţine lungimea
2 2 8
aproximativă a lanţului
2
z1 + z 2  z − z1  p 2
L ≈ 2A + p+ 2  , (6.12)
2  2π  A
prin A înţelegându-se distanţa dintre axe preliminară.
Numărul necesar de zale se stabileşte în funcţie de lungimea lanţului şi de pasul acestuia
L
W= . (6.13)
p
Numărul de zale trebuie să fie un număr întreg.
Lungimea definitivă a lanţului
63
L = Wp. (6.14)
Distanţa dintre axe recalculat Arec, care nu ţine seama de săgeata de montaj a lanţului, se
determină în funcţie de lungimea definitivă a lanţului aceasta fiind de forma
 2 2 
p z + z2  z + z2   z − z1  
A rec = W− 1 + W − 1  − 8 2  . (6.15)
4 2  2   2π  
 
Pentru a asigura săgeata de montaj, distanţa dintre axe recalculată Arec se micşorează cu
cantitatea ∆A = (0,002...0,004)Arec, rezultând distanţa dintre axe de montaj
A = Arec - ∆A.

6.4. FORMELE ŞI CAUZELE DETERIORĂRII

TRANSMISIILOR PRIN LANŢ

Ieşirea din funcţiune (deteriorarea) a transmisiilor prin lanţ apare ca urmare a distrugerii
suprafeţelor funcţionale, respectiv ruperii elementelor componente ale lanţului şi/sau dinţilor roţilor
de lanţ.
Principala cauză a deteriorării majorităţii transmisiilor prin lanţ este uzarea articulaţiilor, în
urma căreia se produce o mărire a lungimii lanţului, care conduce la o angrenare incorectă a
acestuia cu dinţii roţilor de lanţ. Pentru a micşora uzura, suprafeţele pieselor în mişcare relativă
(bolţuri, bucşe, role) se separă printr-o peliculă de lubrifiant. Siguranţa în exploatare se asigură
limitând presiunea din articulaţii la valori admise de pelicula de lubrifiant, fiind necesar calculul la
strivire a articulaţiilor lanţului.
Uzarea dinţilor roţilor de lanţ este, în general, pronunţată. Aceasta poate fi micşorată prin
alegerea corespunzătoare a materialului şi tratamentului pentru roţile de lanţ şi prin îmbunătăţirea
condiţiilor de ungere.

6.5. MATERIALE UTILIZATE LA EXECUŢIA LANŢURILOR

ŞI A ROŢILOR DE LANŢ

Eclisele se execută din oţeluri carbon de calitate (OLC 45, OLC 50) sau din oţeluri aliate
(40 Cr10, 35 CrNi15 etc.), ca semifabricat folosindu-se platbanda laminată la rece. Tratamentul
termic al ecliselor este îmbunătăţirea, duritatea după tratament fiind cuprinsă între 275 şi 360 HB.
Bolţurile, bucşele şi rolele se execută din oţeluri de cementare (OLC 15, OLC 20, 13
CrNi35), având duritatea – după călire – până la 60 HRC. Se pot folosi şi oţeluri de îmbunătăţire.
Roţile de lanţ se execută din oţeluri cu conţinut mediu de carbon, netratate termic - în cazul
transmisiilor puţin solicitate – sau îmbunătăţite – în cazul unor condiţii medii de solicitare. La
sarcini şi viteze mari, roţile de lanţ se execută din oţeluri de cementare (OLC 15, 13 CrNi35 etc.),
având duritatea, după tratament, cuprinsă între 48 şi 58 HRC, sau din oţeluri cu conţinut mediu de
carbon (OLC 45, 40 Cr10, 36 MnSi12 etc.), călite superficial, prin curenţi de înaltă frecvenţă, până

64
la durităţi cuprinse între 42 şi 52 HRC. La regimuri de funcţionare uşoare şi mediu impur, cum se
întâlnesc la maşinile agricole, roţile de lanţ se pot executa din fontă.

6.6. FORŢE ÎN TRANSMISIILE PRIN LANŢ

Forţa care acţionează în ramura motoare a lanţului (F2) se determină prin însumarea forţei
utile (Fu) cu forţa de întindere din ramura antrenată (F1)
F2 = Fu + F1. (6.16)
Forţa utilă (de transmis) se determină u relaţia
P 2 M t1
Fu = 10 3 = [N]; M t1 = 9,55 ⋅ 10 6 P , (6.17)
vm D d1 n1
în care: P este puterea de transmis, în kW; vm – viteza medie a lanţului, în m/s; Mt1 – momentul de
torsiune la arborele roţii conducătoare, în Nmm; Dd1 – diametrul de divizare al roţii conducătoare,
în mm.
Forţa de întindere din ramura antrenată provine din forţa datorată greutăţii proprii a acestei
ramuri şi din forţa centrifugă
F1 = Fq + Fc. (6.18)
Forţa de întindere datorată greutăţii proprii a ramurii antrenate se exprimă în funcţie de
greutatea unui metru liniar de lanţ ρ (în N/m), de lungimea ramurii (aproximativ egală cu distanţa
dintre axe A, măsurată în mm) şi de săgeata de montaj f (în mm).
Forţa de întindere Fc apare în ramurile transmisiei pentru a echilibra forţa centrifugă. Forţa
Fc acţionează pe întregul contur al lanţului şi provoacă uzarea suplimentară a articulaţiilor, fără a se
transmite, însă, arborilor; se ia în considerare numai la viteze peste 5 m/s.
Forţa care încarcă arborii transmisiei prin lanţ se poate calcula cu relaţia aproximativă
Fa = kgFu = (1,05...1,2)Fu, (6.19)
în care: kg = 1,05 – pentru transmisii verticale, kg = 1,2 – pentru transmisii orizonatle; pentru alte
înclinări ale liniei centrelor, se aleg valori intermediare pentru coeficientul kg.
Randamentul transmisiilor prin lanţ, precis executate şi bine unse, este cuprins între 0,96 şi
0,98, pierderile prin frecare fiind compuse din: pierderi prin frecarea în articulaţii; pierderi prin
frecarea dintre eclise; pierderi prin frecarea dintre dinţii roţilor de lanţ şi zalele lanţului; pierderi
prin frecarea dintre role şi bucşe (la lanţurile cu role), la intrarea şi ieşirea zalelor din angrenare;
pierderi prin frecarea din reazeme; pierderi prin barbotarea uleiului, în cazul ungerii prin barbotare.
Cele mai importante sunt pierderile în articulaţii şi reazeme, iar la viteze mari şi pierderile prin
barbotarea uleiului.

6.7. CALCULUL TRANSMISIILOR PRIN LANŢ

Principala cauză a ieşirii din funcţiune a transmisiilor prin lanţ este uzarea articulaţiilor
lanţului, care duce la mărirea lungimii acestuia şi la o funcţionare necorespunzătoare a transmisiei.

65
Criteriul de bază al siguranţei în exploatare a transmisiilor prin lanţ este rezistenţa la uzare a
articulaţiilor lanţului, capacitatea portantă determinându-se din condiţia de rezistenţă la strivire a
peliculei de lubrifiant dintre bolţ şi bucşă. Conform acestui criteriu, forţa ce poate fi transmisă de
lanţ (admisibilă) este (fig. 6.7)
pa Al
Fa = , (6.20)
ke
unde pa este presiunea admisibilă la strivire a
peliculei de lubrifiant, stabilită experimental,
pentru condiţii medii de exploatare (se alege
în funcţie de pas şi de turaţia roţii mici); Al –
proiecţia suprafeţei de contact dintre bolţ şi
bucşă (pentru lanţuri cu bucşe sau role, Al =
zra1d3, unde d3 este diametrul bolţului, a1 –
lungimea bucşei, iar zr – numărul de rânduri;
a1 şi d3 sunt date în standardele lanţurilor cu
bucşe sau cu role); ke – coeficient global de
exploatare. Fig. 6.7
Coeficientul ke ţine seama de
condiţiile reale de exploatare a transmisiei prin lanţ, care sunt diferite de cele pentru care s-a stabilit
presiunea admisibilă la strivire pa. Acest coeficient se exprimă sub forma produsului unor
coeficienţi parţiali de corecţie care ţin seama de: felul sarcinii (constante sau cu şocuri), de distanţa
dintre axe, de înclinarea liniei centrelor faţă de orizontală, de sistemul de reglare a distanţei dintre
axe, de felul ungerii, de numărul schimburilor de lucru.

6.8. METODICA DE PROIECTARE A TRANSMISIILOR

PRIN LANŢURI CU BUCŞE SAU ROLE

La proiectarea unei transmisii prin lanţ, se pleacă de la următoarele date de proiectare:

puterea la intrare P, în kW; turaţia la intrare n1, în rot/min; raportul de transmitere i; precizări
privind felul sarcinii care acţionează în transmisie, valoarea distanţei dintre axe, poziţia liniei
centrelor faţă de orizontală, sistemul de reglare a distanţei dintre axe, felul ungerii, numărul
schimburilor de funcţionare. Se cere să se aleagă un lanţ standardizat, să se calculeze elementele
geometrice ale transmisiei şi ale roţilor de lanţ şi să se verifice dacă pentru lanţul ales sunt
îndeplinite condiţiile de rezistenţă.
La proiectare, se recomandă parcurgerea etapelor prezentate în continuare.
Ÿ Alegerea numărului de dinţi ai roţii mici, în funcţie de rapoartul de transmitere impus.
Ÿ Calculul numărului de dinţi ai roţii mari (z2 = z1i) şi compararea acestuia cu numărul de
dinţi maxim admis pentru tipul respectiv de lanţ.
Ÿ Determinarea pasului maxim admis şi alegerea, din standarde, a câtorva variante de lanţ,
cu paşi mai mici; în continuare, calculul se efectuează pentru toate variantele alese.
66
 Ÿ Calculul vitezei lanţului (cu relaţia (6.1)) şi compararea acesteia cu viteza maximă
admisă; la variantele care nu corespund din acest punct de vedere, se renunţă.
Ÿ Calculul forţei admisibile, din condiţia de rezistenţă la strivire a peliculei de lubrifiant
dintre bolţ şi bucşă pentru fiecare variantă de lanţ.
Ÿ Determinarea puterii pe care o poate transmite fiecare variantă de lanţ.
Fa v m
Pa = . (6.21)
100
Ÿ Calculul numărului de rânduri.
P
zr = ≤ 3. (6.22)
Pa
Se alege varianta optimă, adică lanţul cu pasul cel mai mic care asigură transmiterea puterii
impuse prin tema de proiectare. Dacă nici una din variantele alese nu asigură transmiterea integrală
a puterii sau dacă aceste variante transmit puteri mult mai mari comparativ cu puterea dată, se reia
calculul pentru lanţuri cu paşi mai mari, respectiv mai mici şi/sau se aleg pe mai multe rânduri,
respectiv pe mai puţine rânduri.

6.9. ELEMENTE CONSTRUCTIVE ŞI DE EXPLOATARE

Elementele geometrice ale roţilor de lanţ, se aleg conform STAS 5006-82 (roţi de lanţ pentru
lanţuri cu role şi zale scurte), STAS 7500-66 (roţi de lanţ pentru lanţuri cu role şi zale lungi) sau
STAS 4075-75 (roţi de lanţ pentru lanţuri cu bolţuri, tip Gall). Principalele elemente geometrice ale
roţilor de lanţ, pentru lanţuri cu role şi zale scurte, sunt prezentate în fig. 6.8.

Fig. 6.8

67
 Indicarea elementelor geometrice ale danturii roţilor de lanţ, pe desenele de execuţie, se face
conform STAS 5013/5-82.
Amplasarea transmisiilor prin lanţ. Transmisiile prin lanţ se amplasează astfel încât lanţul să
funcţioneze în plan vertical, poziţia relativă a roţilor putând fi oricare. Amplasarea optimă a
transmisiilor prin lanţ este cea orizontală (fig. 6.9, a) sau cea înclinată faţă de orizontală cu un unghi
mai mic de 450 (fig. 6.9, b). Transmisiile amplasate vertical (fig. 6.9, c) necesită o reglare
minuţioasă şi obligatorie a întinderii lanţului, deoarece săgeata ce ia naştere tinde să scoată zalele
lanţului din angrenarea cu dinţii roţii de lanţ inferioare; se impune evitarea amplasării verticale a
transmisiilor prin lanţ.
Ramura activă a lanţului poate fi ramura superioară sau ramura inferioară. La transmisiile
orizontale, cu A < 30p şi i > 2 (fig. 6.10, a) – pentru a evita agăţarea de către ramura superioară a
unor dinţi suplimentari – şi la transmisiile orizontale, cu A > 60p şi număr mic de dinţi ai roţilor de
lanţ (fig. 6.10, c) – pentru a evita atingerea dintre ramurile lanţului – ramura activă trebuie să fie cea
superioară.

Fig. 6.9 Fig. 6.10

Întinderea lanţurilor. La transmisiile prin lanţ, trebuie prevăzută posibilitatea reglării

întinderii lanţului, deoarece – în urma uzării inevitabile a articulaţiilor – lanţul se alungeşte. La
transmisiile orizontale şi la cele înclinate, întinderea se realizează datorită greutăţii proprii a ramurii
antrenate, dacă săgeata acestei ramuri este bine aleasă. La transmisiile orizonatle şi la cele înclinate
faţă de orizonatlă cu unghiuri sub 450, săgeata ramurii antrenate se recomandă să fie f = 0,02A, iar
la cele verticale f = (0,01...0,015)A.
Reglarea întinderii lanului se poate realiza prin deplasarea uneia din roţile de lanţ sau
folosind roţi dinţate sau role netede de reglare. Dispozitivul de întindere trebuie să poată compensa
alungiri în limitele a doi paşi, după o astfel de alungire urmând să se îndepărteze două zale ale
lanţului.
Reglarea întinderii prin deplasarea uneia din roţile de lanţ constituie soluţia cea mai simplă.
Când reglarea se realizează cu roţi de lanţ sau cu role netede, acestea se amplasează, de regulă, pe

68
ramura antrenată, mai aproape de roata mare. Amplasarea roţilor sau rolelor în apropierea roţii mici
se recomandă numai atunci când este posibilă montarea acestora în exteriorul transmisiei (în acest
fel se măreşte unghiul de înfăşurare pe roata mică). În cazul transmisiilor rapide şi de puteri mici,
care funcţionează cu o ungere abundentă, se utilizează patine sau saboţi de întindere (fig. 6.11).
Ungerea transmisiilor prin lanţ. Pentru transmisiile puternic solicitate, se folosesc
următoarele sisteme de ungere:
– prin cufundarea lanţului în baia de ulei (prin barbotare), adâncimea de cufundare nedepăşind
lăţimea eclisei; se aplică la v < 7 m/s;
– prin antrenarea uleiului cu ajutorul
unor discuri cu palete, când nivelul
uleiului din baie nu poate fi ridicat
până în dreptul lanţului şi/sau viteza
lanţului este mai mare de 10 m/s;
– cu circulaţie de ulei, folosind o pompă
de ulei, în cazul sarcinilor mari şi a
unor viteze mari; se aplică la v > 7 m/s.
La transmisiile cu viteze medii, care nu
funcţionează în carcase închise, se pot folosi
următoarele sisteme de ungere:
– prin picurare, la viteze până la 6 m/s;
– prin introducerea unsorii consistente în
interiorul articulaţiilor lanţului, prin
cufundarea acestuia (la intervale de
120...180 ore) în unsoare încălzită până
la lichefiere; se foloseşte la viteze sub Fig. 6.11
8 m/s.
Transmisiile care funcţionează la viteze sub 1 m/s, care nu au o funcţionare continuă, se pot
unge periodic. La fiecare 15...20 ore, se toarnă ulei pe ramura inferioară a alnţului, la intrarea
acestuia în angrenare cu roata de lanţ conducătoare, trebuind să se asigure repartizarea uleiului pe
toată lăţimea lanţului.
Pentru lanţuri cu v < 3 m/s, se recomandă ungerea cu unsoare consistentă, iar la v > 3 m/s –
cu ulei mineral (M20, M30 – STAS 871-68). În cazul ungerii manuale, se folosesc uleiuri cu
vâscozitatea relativă de 10...150E sau unsori consistente cu punctul de picurare de 700C. La ungerea
prin picurare, se întrebuinţează uleiul cu vâscozitatea relativă de 5...100E, iar în cazul ungerii prin
barbotare sau forţate – cu vâscozitate relativă de 5...70E.

69