PRUTUL

* REVISTĂ DE CULTURĂ * HUŞI *

Serie nouă, Anul IV (XIII), Nr. 1 (53) / 2014 * Fondator Costin CLIT

1
In memoriam
Vasile Adăscăliţei (1929-2007)

PURIFICAREA IDEOLOGICĂ A FOLCLORULUI PRIN

CENZURĂ

Lucian-Valeriu LEFTER

În 1971, Casa Judeţeană a Creaţiei Populare Vaslui a editat culegerea

monografică realizată de folcloristul Vasile Adăscăliţei: Teatru popular de Anul
Nou din judeţul Vaslui1. Patru decenii mai târziu, suntem în postura unei
descoperiri, aceea că manuscrisul original suferise unele „ajustări”, conform „notei
de sesizări” nr. 6 din 2 martie 1971, emise de cenzura vremii, prin semnătura lui I.
Andrei2.
Un spaţiu generos fusese acordat lucrării amintite, prin analiza nuanţelor
„dăunătoare” publicului cititor. Importanţa lucrării este recunoscută, fiind „realizată
în urma unei îndelungate activităţi de cercetare, culegere şi selectare a materialului,
lucrarea prezintă un interes deosebit pe linia valorificării şi conservării tradiţiilor
îndătinate ale poporului nostru”. Cu toate acestea, existau unele probleme care
trebuiau numaidecât îndreptate. Naţiunile conlocuitoare (turci, greci, evrei etc.)
deşi, în general, erau prezentate într-o „lumină favorabilă, conformă cu adevărul
istoric”, în unele cazuri se vede „o pronunţată tentă satirică”. Însă mai grave erau
nuanţele religioase ale unor texte care se încăpăţânau să persiste, în ciuda noilor
vremuri: „trebuie să remarcăm că în multe texte influenţa religioasă a dispărut
complet, dar am întâlnit în respectiva lucrare şi destule piese în care aceasta
continuă să se menţină, cel puţin fragmentar”.
Asemenea „rămăşite” păstrau amintirea unor vremuri retrograde. Cenzorul
s-a pus pe treabă, a „lecturat” volumul şi a operat „îndreptările” cuvenite. Aşadar,
„pentru caracterul lor mistic, profund religios au fost eliminate sau revizuite, la
semnalarea noastră, următoarele fragmente din conţinutul mai multor materiale”.
Din textul intitulat Globul3, ce înregisrează un obicei practicat în satul
Ţuţcani, com. Măluşteni, un întreg cântec a fost şters: „O ce veste minunată/ Din
Vihleim ni s-arată,/ Că s-a născut/ Prunc din Duhul Sfânt,/ Fecioara-i curată!/
Mergând Iosif cu Maria/ La Vihleim să se-nchine,/ Într-un mic oraş,/ S-a născut

1
Lucrarea cuprinde 240 de pagini şi o hartă a judeţului, cu marcarea localităţilor de
unde au fost culese textele folclorice.
2
Arhivele Naţionale Vaslui, fond Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor.
Colectivele Bârlad şi Vaslui, ds. 10/1968-1976, f. 61-64. Materialul a fost valorificat şi de
Paul Zahariuc în volumul său, Neatârnare. Comunism. Cenzură. Securitate. Momente
istorice bârlădene, huşene şi vasluiene, Iaşi, 2013, p. 171 şi 239-240.
3
Vasile Adăscăliţei, Teatru popular de Anul Nou din judeţul Vaslui, Casa Judeţeană a
Creaţiei Populare Vaslui, 1971, p. 123 - 125.
133
Hristos./ Fiul cel din veşnicie,/ Ce l-a trimis Tatăl mie,/ Să se nască/ Şi să crească/
Să ne mântuiască./ Păstorii văzând în zare,/ Pe cer o lumină mare,/ Ei se închinau,/
Îngerii cântau/ Şi se-nveseleau”. Şi din cuvântul introductiv al autorului fuseseră
eliminate anumite fraze precum cea în care se arată că obiceiul s-a datorat „unei
adânci înfluenţe efectuate de clerici. Globul trebuia să anunţe naşterea Fiului lui
Dumnezeu”; înlocuirea Stelei cu Globul s-a datorat cărţilor bisericeşti, unde este
reprezentat aidoma ca în „iconografia ortodoxă, sugerând atotputernicia religiei,
universalitatea de care se bucură”.
Jienii4 din satul Ghermăneşti, com. Drânceni, au suferit aceeaşi operaţiune
de purificare ideologică. Cititorii nu trebuiau să fie influenţaţi de versurile unui
cântec religios: „Ca şi lui Hristos cu daruri/ I s-au închinat,/ Cu ape mirositoare/
Sfinţii vor stropi/ Şi de duhuri necurate/ În veci ne-or păzi./ Datoriţi ca şi Adam/
Căci din el sântem/ […] Iubiţi, iubiţi în pace,/ Iubiţi pe Hristos/ Şi ca unul Fiul,/
Dându-vă folos”.
Piesa Anul Nou şi Anul Vechi5 (numită şi Globul), jucată în satul Lăleşti,
com. Puieşti, a reţinut atenţia cenzorului prin anumite cuvinte care exprimau
religiozitatea actanţilor. A trimis sugestiile sale „colectivului de creaţie” care a
„revizuit” părţile subliniate: „Şi noi toţi într-o unire/ Vă urăm Sfântul Vasile
(înlocuit cu: Anul Nou)/Cu mănunchi de busuioc,/ Să vă dea Domnul noroc (vers
înlocuit cu: Să vă aducă mult noroc)/ Cu mănunchi de minte creaţă,/ Să vă dea
Domnul viaţă” (vers înlocuit cu: Să vă dea o lungă viaţă).
În cadrul Vălăretului6 din comuna Bogdăniţa, anumite versuri au trebuit
eliminate tot datorită religiozităţii afişate: „Şi cu sfinte daruri,/ [...] Ca şi lui Isus cu
daruri/ I s-au închinat”.
La Mocănaşii (de fapt, Mocanii7) din comuna Vutcani, întrucât textul era
„contaminat” de termeni religioşi, s-a procedat la eliminarea acestora din mai multe
locuri, încât au dispărut o serie de cuvinte şi sintagme precum: „pentru acest popor
sfinţit de Dumnezeu”, „har dumnezeiesc”, „Ceruri”, „Cel de Sus”, „Sfânta
preacurata Maica Precista”, „heruvimi şi serafimi” etc.
O altă categorie de texte a suferit intervenţii datorită unui „pronunţat
conţinut satiric la adresa evreilor şi ţiganilor”.
La Turca din Puşcaşi (sat aflat atunci în com. Laza), alaiul cuprinde
personaje împărţite în două grupe: „frumoşii” şi „urâţii”. Între cei din urmă, alături
de şătrari şi cioban (sau moşneag) se aflau şi „jidanii”, al căror număr variază între
trei şi patru persoane, care, în varianţa iniţală a textului, erau descrişi altfel: „Au
măşti cu coarne. Se îmbracă cu «hlaibure» (halate sau capoate uzate pe care sânt
prinse fâşii de zdrenţe. Au gheb. Poartă iţari şi opinci. Se încing cu un brâu de care
atârnă clopote mari şi mici. În mâini au cârje, iar în bandulieră poartă un şirag de
cioare moarte”. Pasajul a fost modificat radical. „Jidanii” ancestrali, prototip al
uriaşilor mitici, dispăreau înlocuiţi de „evreii” istorici, „în număr de trei-patru.

4
Ibidem, p. 171-188.
5
Ibidem, p. 105-108.
6
Ibidem, p. 129-132.
7
Ibidem, p. 91-95.
134
Poartă măşti (caracteristice spectacolelor tradiţionale), se încing cu un brâu, în
mâini au cârje”8.
Şi la Vălăretul din Bogdăniţa descrierea evreului a fost găsită
necorespunzătoare spiritului vremurilor noi. Nu era civilizat ca el să fie îmbrăcat cu
un „raglan lung până la genunchi, rufos şi zdrenţăros”, nici pe faţă nu trebuia să îşi
tragă o mască „cu chip de drac, vopsită în negru, cu nas roşu ascuţit, cu mustăţi
mici, zburlite şi încâlcite” şi nici în mâini nu putea duce „un coş rotund în care în
care are o cioară moartă şi ouă clocite”. Personajul 9 trebuia „spălat”, ca să nu
oripileze privitorii prin exemplul său negativ. Aşadar, evreul a fost îmbrăcat într-o
haină curată, un simplu „raglan lung până la genunchi”, pe faţă avea să poarte doar
o frumoasă „mască vopsită în alb, cu mustăţi mici, nas acuţit şi roşu” iar în coş avea
să poarte doar ouă.
În Vălăretul din satul Tomeşti, com. Pogana, cei doi „jidani” au fost
redenumiţi „evrei”; ei nu aveau voie să mai poarte pelerine „lungi, rupte, destul de
uzate”, pe faţă să nu mai aibă măşti „cu înfăţişare de farisei” şi nici în mâini să nu
mai ducă „coşuri sparte”. Ei trebuiau să se comporte mai frumos, să poarte doar
pelerine obişnuite, măşti simple şi coşuri normale10.
La Vălăretul din comuna Iana, vechiul evreu purta un pardesiu „vechi, rupt
şi murdar. Nu-i lipseşte şiragul de cioare moarte din jurul gâtului, pe care vrea să le
vândă. Are gheb”. Nici vorbă de aşa ceva. Evreul trebuia să fie un om obişnuit, care
să poarte un simplu pardesiu încins cu o curea 11. Afirmaţia potrivit căreia în satul
Iana „urs şi ursar se fac numai ţiganii, care sânt nelipsiţi din Vălăret şi din sat”,
fiind considerată nepotrivită, a fost, desigur, eliminată.
Rândul de flăcăi din Rafaila (pe atunci, sat în com. Todireşti) avea printre
personaje şi un „Jidan” care, desigur, a fost redenumit „Evreu”. Îmbrăcat, ca şi în
alte locuri, cu o pelerină lungă „ruptă şi murdară, cu slin pe ea”, cu o şapcă pe cap,
ducea un „coş în care pune o cioară şi mai multe ouă clocite”. Desigur, evreul
trebuia iarăşi „spălat” şi, în mod civilizat, să poarte ca toată lumea o simplă pelerină
lungă, o şapcă şi un coş 12.
Trecută prin focul „purificator” al cenzurii, lucrarea a apărut în 1971 cu
retuşurile aplicate. În anul următor, 1972, profesorul Adăscăliţei a depus spre
publicare un alt manuscris la Centrul Judeţean de Îndrumare a Creaţiei Populare şi a
Mişcării Artistice de Masă Vaslui (instituţie numită până atunci Casa Judeţeană a
Creaţiei Populare), o culegere de folclor poetic din judeţul Vaslui, intitulată Soare,
soare, frăţioare! În acelaşi an, la Suceava, publicase antologia Folclor din
împrejurimile Sucevei, 198 pagini Culegeri similare de folclor editase cu sprijinul
instituţiilor de profil şi în anii anteriori: Folclor din ţinutul Rădăuţilor, Suceava,
1969, 398 pagini (în colaborare cu Ion H. Ciubotaru); de asemenea, două culegeri
de folclor din judeţul Botoşani: Bună dimineaţa, lină fântână, Bacău, 1969, 208
pagini, şi Câte mama mi le-o spus, Bacău, 1971, 238 pagini. În aceeaşi perioadă, au

8
Ibidem, p. 72.
9
Ibidem, p. 130.
10
Ibidem, p. 133.
11
Ibidem, p. 141.
12
Ibidem, p. 116,
135
fost efectuate cercetări de teren în judeţul Vaslui de către profesorul Adăscăliţei
împreună cu studenţii, la cumpăna anilor 1967-1968, în lunile decembrie şi
ianuarie13.
Însă la Vaslui lucrarea amintită nu a mai văzut lumina tiparului. Nu
cunoaştem motivul. Am găsit însă manuscrisul în arhiva Direcţiei pentru Cultură a
Judeţului Vaslui. Păstrat în bune condiţii, dactilografiat şi însoţit de 22 de imagini,
desen şi acuarelă, manuscrisul capătă o şi mai mare importanţă după trecerea a patru
decenii de când informaţiile au fost culese din satele judeţului Vaslui, conservând
imaginea unei lumi deja pierdute, drept pentru care, în curând, va vedea lumina
tiparului.
În contextul celor arătate, nu putem decât să ne întrebăm în ce măsură
numeroase culegeri de folclor au trecut printr-un proces de „estetizare” şi purificare
ideologică prin eliminarea diferitor elemente religioase. Dar, mai cu seamă, lucrul
cel mai grav îl reprezintă „curăţarea” costumelor şi măştilor actanţilor din alaiurile
de la Anul Nou, prin „înfrumuseţarea” acestora fiind distorsionată imaginea noastră
asupra tradiţiilor şi obiceiurilor populare autentice. Cazul lui Vasile Adăscăliţei,
multiplicat la scară naţională, la diferiţi folclorişti, reprezintă măsura reală prin care
un sistem politic a înţeles să facă „educaţie” în rândul „maselor populare”, prin
intruziune ideologică camuflată. Nu au reuşit pe deplin, însă consecinţele le
resimţim până astăzi, prin oameni şi metode similare acelor vremuri nefaste.

13
Vasile Adăscăliţei, O bună recoltă de „materialuri folcloristice”, în „Viaţa
studenţească”, Iaşi, nr. 31-32/1968; idem, Acţiuni privind cunoaşterea folclorului judeţean,
în „Vremea nouă”, Vaslui, an I (1968), nr. 12; Vasile Adăscăliţei, Lucia Cireş, Înţelesul
datinilor străbune, în „Vremea nouă”, Vaslui, 31 decembrie 1968 (cu publicarea unor
fragmente din materialele culese).
136