Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PD rm PD rm
Y Y
Y
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
PSIHOLOGIA COMUNICĂRII
Anul I, semestrul 1
SUPORT DE CURS
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Capitolul 1. INTRODUCERE
1.1. Elemente de specificitate ale procesului de comunicare
1.2. (Un) cadru de definire a termenului comunicare
1.3. Şcoala de la Palo Alto: Axiomele comunicării
1.4. Conţinutul comunicării
Bibliografie recomandată
F T ra n sf o F T ra n sf o
PD rm PD rm
Y Y
Y
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Capitolul 1. INTRODUCERE
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Acelaşi autor apreciază că nu există o linie clară între mijloacele de comunicare şi restul
lumii exterioare. Într-un anume sens, toate obiectele şi acţiunile sunt simboluri ale
minţii, şi aproape orice poate fi utilizat ca un semn.
Iar Louis Forsdale defineşte comunicarea ca fiind procesul prin care un sistem
este stabilit, menţinut şi modificat prin intermediul unor semnale (împărtăşite) care
acţionează potrivit unor reguli.
Există şi autori pentru care termenul comunicare include interacţiunile non-
umane. De exemplu, S.S. Stevens, care consideră comunicarea drept răspunsul
discriminatoriu al unu organism la un stimul. Un astfel de enunţ semnifică ideea că
procesul de comunicare apare când o anumită perturbare de mediu (stimulul) se
ciocneşte de un organism, iar acesta face ceva în legătură cu atare aspect (produce un
răspuns discriminatoriu). Dacă stimulul este ignorat de către organism, nu s-a produs
nici o comunicare. În opinia lui Stevens, mesajul care nu a obţinut nici un răspuns, nu
este comunicare.
În fine, Jose Aranguen precizează: „Comunicarea este o transmitere de
informaţie la care se aşteaptă răspuns.”
Prezentăm şi două surse clasice de definire a termenului:
(i) Dicţionarul explicativ al limbii române propune: „Comunicare, acţiunea de a
comunica şi rezultatul ei. 1. Înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legătură. 2.
Prezentare, într-un cerc de specialişti, a unei contribuţii personale într-o problemă
ştiinţifică.” (DEX, 1996, 204); (ii) în Enciclopedia de Filosofie şi Ştiinţe umane,
termenului comunicare îi este atribuită accepţiunea: „transmitere de informaţii, prin
intermediul instrumentelor verbale şi nonverbale (mimică etc)…” (Marco Drago,
Andrea Boroli, ş.a., 2004,171).
În funcţie de perspectiva din care este abordată problema, pare imposibilă
trasarea unor distincţii foarte clare între acele situaţii pe care ne-am obişnuit, în mod
F T ra n sf o F T ra n sf o
PD rm PD rm
Y Y
Y
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
de interes. Ori, comunicarea trebuie văzută la un nivel diferit, superior: ea înseamnă tot
ce se întâmplă nu doar în micul univers personal, ci la nivelul întregului univers.
Axioma 4. „Fiinţele umane comunică atât digital, cât şi analogic. Limbajul digital
are o sintaxă deosebit de logică şi de complexă, dar este lipsit de o semantică adecvată în
domeniul relaţionării, în timp ce limbajul analogic posedă semantică, dar nu are o
sintaxă adecvată pentru a oferi o definiţie lipsită de ambiguitate asupra naturii relaţiei”
(P.Watzlawick…1967, p.66-67). Limbajul digital poate fi înţeles drept un ansamblu de
semne simbolice, abstracte pe care omul le utilizează pentru a face legătura dintre
cuvânt (semn) şi obiectul pe care acesta îl desemnează (obiectul semnificat prin acel
semn). De exemplu, nu există nici un temei logic pentru care cuvântul „bun”a primit
această denumire La fel de bine în engleză i se spune „good”, în germană „gut”în
franceză „bon” etc. Cuvintele sunt, deci, pure convenţii, semne digitale, coduri care
trebuie învăţate de vorbitorii unei limbi, pentru a se putea face înţeleşi.
Limbajul analogic se referă la perceperea globală a relaţiilor, la intuiţie, la
perceperea întregului, (recunoaşterea lui pornind de la parte). Văzându-şi părinţii
făcând diferite lucruri, copilul va reuşi să dobândească, prin învăţare, va „copia” (pe
bază de analogii, asocieri, asemănări) cum anume trebuie să ducă la îndeplinire
diferitele acţiuni.
În concluzie, digitalul este limbajul conţinutului, iar analogicul este limbajul
relaţiilor.
Axioma 5. „Toate schimburile comunicaţionale sunt fie simetrice, fie
complementare, depinzând de măsura în care ele se bazează pe egalitate sau pe
diferenţă. ” (P.Watzlawick…1967, p.70) La o primă reflecţie, idealul într-o comunicare
este reprezentat de abordarea, de pe poziţii de egalitate, a partenerilor implicaţi în actul
de comunicare. Această „egalitate” presupune aproximativ acelaşi gen de abilităţi,
consideraţie reciprocă, dorinţă sinceră de a comunica în mod constructiv, deci
F T ra n sf o F T ra n sf o
PD rm PD rm
Y Y
Y
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
deschidere deplină spre dialog; dar cel mai important este respectul reciproc al
persoanelor implicate, dublat de absenţa, la aceştia, a intenţiei de a-şi domina în vreun
fel partenerul de comunicare. Cadrul, relaţia pune probleme când partenerii nu cad de
acord asupra ierarhiei în schimburile lor comunicaţionale: certuri casnice, când fiecare
vrea să aibă ultimul cuvânt, negocieri diplomatice sau sindicale (în care se cere
stabilirea componenţei delegaţiilor ş.a.), bolnavul cu medicul psihiatru etc. Aceste
„probleme” sunt diferenţele despre care Watzlawick vorbeşte în enunţul axiomei cu
numărul 5.
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
cunoscute în moduri variate de către un alt organism. Dar aceste interacţiuni nu sunt
comunicare, deşi pot fi cu uşurinţă confundate cu aceasta.
La rândul său, Maslow face diferenţa între comportamentul instrumental, sau
comportamentul „copiat”, preferând denumirea de comportament expresiv.
Comportamentul copiat este „esenţial, interacţiunea caracterului cu lumea
înconjurătoare, acomodându-se una cu cealaltă, efectele fiind reciproce.”
Comportamentul noninstrumental sau expresiv, pe de altă parte, „este, în mod
esenţial, un epifenomen al naturii structurale a caracterului.” Comportamentul copiat
este motivat caracteristic, determinat de variabilele culturale şi de mediu, uşor de
controlat, proiectat să producă schimbări la nivelul mediului, preocupat de nevoia de
gratificare, reducerea ameninţării şi conştiinţa ridicată.
Actul producerii conţinutului în situaţia de comunicare poate fi văzut ca un caz
special de comportament copiat. Linia de demarcaţie dintre interacţiunea considerată
ca proces de comunicare ar fi zâmbetul care este, din punct de vedere „expresiv” este
prezumabil de o oarecare dispoziţie corporală afectivă, zâmbetul fiind produs tocmai
cu intenţia de a afecta comportamentul celuilalt. Ar putea fi dificil de stabilit criteriul
de diferenţiere dintre comportamentul expresiv şi comunicare, dar realitatea şi
importanţa distincţiei trebuie acceptate. Pe lângă rolul său instrumental sau
homeostatic, comunicarea este, în mod esenţial, creativă; iar aceasta este parţial
consecinţa rolului central şi a potenţialului unic pe care îl au semnele şi simbolurile.
Analiza conţinutului. Materialul cu rol de stimul, produs de comunicator, este
definit, pentru operativitate, drept o organizare de semne-simboluri, care poate fi
subiect pentru analiza de conţinut. Aceasta are în vedere un set specific de proceduri,
în scopul de a face disponibile afirmaţiile referitoare la conţinuturile comunicării. O
analiză de conţinut poate fi, de exemplu, un material despre un roman, redactat de un
specialist în critică literară.
F T ra n sf o F T ra n sf o
PD rm PD rm
Y Y
Y
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
limbajului legată de fiecare persoană în parte poate fi înglobată sub denumirea de stil
verbal. De altfel, stilul este un indicator (acţionând ca un revelator ori, dimpotrivă, ca
un frenator) al persoanei în integralitatea sa.” (2004, 73).
Comunicarea verbală prezintă două moduri de desfăşurare: orală şi scrisă. Forma
orală reprezintă varianta de comunicare cel mai frecvent utilizată (referirea vizează,
desigur, categoria non-deficienţilor, a vorbitorilor normali).
Gheorghe Ilie Fârte identifică existenţa a opt factori care influenţează
performanţa în vorbire a unui comunicator:
1. „stabilirea unor obiective specifice, măsurabile şi uşor de atins într-un
răstimp scurt;
2. cunoaşterea interlocutorului;
3. alegerea unui context favorabil;
4. planificarea vorbirii (nu însă şi compunerea în detaliu a mesajului);
5. manifestarea unei atitudini potrivite pentru o comunicare directă;
6. folosirea unui raport just între informaţia şi redundanţa mesajului;
7. receptarea activă a retroacţiunii interlocutorului;
8. adaptarea continuă la situaţia de comunicare;
În general, vom fi apreciaţi ca buni vorbitori numai dacă:
(a) oferim exact informaţia pe care o cere interlocutorul;
(b) susţinem cu sinceritate propoziţii care pot fi probate într-o măsură
rezonabilă;
(c) suntem relevanţi;
(d)formulăm mesaje clare, scurte şi consecvente.” (2004,109).
Comunicarea scrisă nu impune prezenţa interlocutorilor într-unul şi acelaşi
cadru spaţio-temporal, ea permiţând pauzele reflexive, oprirea şi revenirea. Aceste
aspecte impun o formulare mai atentă şi mai riguroasă, o prezentare îngrijită. Factori
F T ra n sf o F T ra n sf o
PD rm PD rm
Y Y
Y
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
1
O pondere mai accentuată în preferinţa pentru construcţia comportament nonverbal regăsim în lucrările
autorilor americani.
F T ra n sf o F T ra n sf o
PD rm PD rm
Y Y
Y
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
mişcarea stânga-dreapta pentru „nu”, ridicarea din umeri pentru „nu ştiu” sau „nu pot”,
ridicare sprâncenelor pentru a transmite surprinderea, sau întrebarea etc.
Ilustratorii sunt reprezentaţi, în mod tipic, de mişcările mâinilor şi ale braţului,
acompaniind vorbirea, sau funcţionând pentru a completa ori a accentua ce a fost spus
prin cuvinte. Bătutul cu pumnul în masă în timpul unui discurs, de exemplu, sau un
aspect din discurs subliniat printr-o anumită mişcare, sau trecerea gândirii dintr-o zonă
în alta marcată printr-un gest al mâinii prin aer, ca şi cum vorbitorul îşi conduce
discursul, sau mâinile schiţând un desen/o figură în spaţiu, sau (tot printr-o mişcare a
mâinilor şi braţelor) repetarea sau amplificarea a ceea ce s-a spus anterior etc. sunt
ilustratori. Aceştia servesc funcţiei metacomunicaţionale, adică sunt mesaje despre
mesaje, de natură nonverbală, care ne ajută să le interpretăm pe cele verbale.
Dispoziţiile: expresiile feţei
Chipul dă expresie în modul cel mai reuşit trăirilor interioare; ne poate ajuta în a
fi persuasivi când susţinem o problemă sau, din contră, ne poate trăda adevăratele trăiri.
Nici unul dintre elementele comportamentului nonverbal nu întruneşte caracterul de
universalitate la nivel de semnificaţii conţinute, aşa cum se întâmplă cu mimica.
Anumite expresii faciale ale emoţiei, numite dispoziţii sunt universale. Doctorul
şi profesorul american Paul Ekman, specialistul nr. 1 în lume în materie de expresii
faciale, a constatat că oamenii pot exprima mai mult de 10.000 de expresii ale feţei, şi că
2.000, până la 3.000 dintre acestea au legătură cu emoţiile. Domnia-sa subliniază că,
prin studiul feţelor, nu putem spune ce gândesc oamenii, ci doar ce simt ei.
Reglatorii
Reglatorii non verbali sunt acele comportamente şi acţiuni care guvernează,
direcţionează şi/sau conduc conversaţia. Pe parcursul conversaţiilor, contactul direct
prin intermediul privirii şi răspunsul afirmativ prin mişcarea specifică a capului
transmite, în mod tipic, acordul că interlocutorul înţelege ce i s-a comunicat. Chiar
F T ra n sf o F T ra n sf o
PD rm PD rm
Y Y
Y
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
gradul de apropiere fizică, pe durata unei conversaţii, este un semnal ce poate indica
interlocutorului dacă să continue sau nu comunicarea.
Regulile pentru contactul direct sau distanţa în timpul conversaţiei sunt reglate
de normele culturale ale fiecărei ţări.
Adaptorii sunt acţiuni kinezice care satisfac necesităţi de ordin psihologic sau
fiziologic.
De exemplu, scărpinarea unei mâncărimi satisface o necesitate de ordin
fiziologic, pe câtă vreme gestul de a bate (ritmic, eventual) pe o masă cu pixul, în timp
ce se aşteaptă deliberarea într-un examen/concurs final, satisface o nevoie psihologică.
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
sociale. Mai mult, aceste distincţii susţin barierele sociale dintre grupuri şi chiar justifică
persecutarea de către grupul dominant a grupurilor subordonate. În Evul Mediu, de
exemplu, oamenii bogaţi cumpărau parfumuri pentru a diminua (acoperi) mirosurile
claselor inferioare.
Boyd Gibbons, (în lucrarea sa din 1986, intitulată The Intimate Sense of Smell ),
afirmă că în timpul celor două războaie mondiale, soldaţii germani şi cei englezi
pretindeau că pot identifica duşmanul cu ajutorul mirosului; pretenţii similare au mai
fost relatate şi cu prilejul altor războaie importante.
Într-o altă perioadă din istoria omenirii s-a vehiculat intens ideea că „negrii ar
avea un miros puternic şi dezagreabil”.
Rămân neelucidate o serie de necunoscute, respectiv, ce semnifică exact expresii
de genul: „miros înţepător”, „miros neplăcut”, „miros acru (înnăcrit)” sau „miros
dulceag”, „miros de prospeţime” etc. Un obstacol în realizarea unei clasificări a
mirosurilor îl reprezintă modurile diferite în care percep indivizii umani aceste
mirosuri.
3.4. Haptica
Haptica, sau comunicarea tactilă se referă la folosirea atingerii. Mark Knapp este
de părere că atingerea ar putea fi cea mai primitivă formă de comunicare.
Natura atingerii este adesea mediată de mai multe culturi. Relaţia dintre
interlocutori, locul şi durata atingerii, presiunea şi relativitatea atingerii, mediul în care
aceasta apare (public sau privat), precum şi dacă este intenţională sau pur accidentală
este influenţată de cultura de apartenenţă.
Unii oameni dezvoltă evitarea atingerii; de aceea, ei se simt neconfortabil în
situaţii care solicită această formă de interacţiune. Studiile efectuate de Beth Castel pe
populaţii din America, Japonia, Puerto Rico şi Coreea, l-au condus la concluzia că
F T ra n sf o F T ra n sf o
PD rm PD rm
Y Y
Y
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
japonezii şi americanii permit femeilor să atingă o altă femeie, dar bărbaţii nu trebuie să
se atingă între ei, pe când la coreeni şi la puertoricani situaţia se prezintă exact invers.
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
4.2. Cronemica
Cronemica se referă la canalul nonverbal al timpului. Edward T. Hall (1988, 142)
vorbeşte de diferenţa care trebuie făcută între timpul monocronic şi timpul policronic,
în funcţie de aceste două forme temporale fiind orientate toate culturile. Timpul
monocronic este interpretat ca fiind liniar, tangibil şi divizibil în părţi din ce în ce mai
mici şi mai precise (ani,luni, săptămâni, zile, ore, minute, secunde, sutimi şi miimi de
secundă). Timpul policronic se caracterizează prin efectuarea simultană a mai multor
activităţi şi printr-o implicare mai accentuată a oamenilor.
Potrivit lui L.E.Doggett (specialist în probleme de organizare a calendarelor), în
multe culturi, calendarele sunt considerate aproape sacre şi servesc drept sursă a ordinii
sociale şi a identităţii culturale. Din multe puncte de vedere, calendarele dictează
modelele de comunicare umană. Când oamenii muncesc, lucrează, mănâncă, celebrează,
urmează o formă instruire (educaţie), se odihnesc, poartă războaie etc., totul se
desfăşoară în funcţie de cursul timpului, prescris de calendar.
Punctualitatea este un mesaj important, prin care persoana contribuie la
formarea impresiei celorlalţi, despre sine. Sunt de prisos explicaţiile urmărilor
întârzierii la un interviu, sau la un examen important, pentru a face referire doar la
două dintre situaţiile în care criteriul punctualităţii trebuie respectat cu stricteţe.
Potrivit lui Levine (1987), aşteptarea, consecinţa modului în care timpul este
utilizat are două funcţii: în primul rând, indivizii au tendinţa – prezentă la un nivel
inconştient – de a evalua gradul de importanţă al unei persoane, în funcţie de durata
timpului în care se lasă aşteptată. Cu cât prestigiul este mai ridicat, cu atât şi răbdarea
oamenilor de a aştepta este mai mare. În cele mai multe cazuri, oamenii au tendinţa de
a valoriza ceva aşteptat, şi de a devaloriza ceea ce vine uşor. (Levine, 1987, p.30).
Potrivit aceluiaşi autor, „Regulile şi principiile care guvernează aşteptarea – cine
aşteaptă în faţă, cine aşteaptă în spate, şi cine nu aşteaptă deloc – reprezintă parte
F T ra n sf o F T ra n sf o
PD rm PD rm
Y Y
Y
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
integrantă a limbajului unei culturi, rareori exprimată, dar purtând un mesaj care
vorbeşte mai tare decât cuvintele.” (Levine, 1987, p. 26).
„Timpul este ultimul simbol al dominării. Aceia care controlează timpul
celorlalţi au putere, iar cei care au putere controlează timpul celorlalţi.” (Levine, 1987,
p. 30).
Individul uman manifestă tendinţa de a pune semnul egalităţii între timpul pe
care cineva îl petrece discutând cu el şi importanţa pe care el o prezintă pentru
respectiva persoană. Şi reversul este valabil, deoarece oamenii tind să petreacă mai mult
timp cu indivizi care sunt importanţi pentru ei. Într-o situaţie de interviu, de exemplu,
o audienţă de doar cinci minute va crea impresia că intervievatul nu este serios în
privinţa slujbei.
Cronemica este un mecanism nonverbal important. Într-o varietate de moduri,
,manipularea timpului trimite mesaje.
4.3. Proxemica
Proxemica se referă la percepţia şi utilizarea spaţiului, incluzând teritoriul, care
se traduce prin spaţiul geografic fizic, şi spaţiul personal, care este unul psihologic sau
perceptual – gândit uneori ca un „balon” de spaţiu pe care oamenii îl poartă cu ei în
activităţile lor de zi cu zi. Proxemica „are legătură cu modul în care noi structurăm,
utilizăm şi suntem afectaţi de spaţiu în interacţiunile noastre cu cei din jur.” (Harper,
Wiens & Matarazzo, 1978, p.xii). Hall (1963), iniţiatorul conceputului proxemică, l-a
plasat în sfera structurării inconştiente a spaţiului.
E. Hall (1959, 1966) a identificat patru tipuri de distanţe între indivizi, pentru a
defini natura relaţiei. În cadrul acestor tipuri, există o fază apropiată, şi una depărtată
care, când se combină cu cele patru distanţe, oferă opt dimensiuni spaţiale diferite.
Cele patru distanţe identificate sunt: intimă, personală, socială şi publică.
F T ra n sf o F T ra n sf o
PD rm PD rm
Y Y
Y
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Distanţa intimă este cuprinsă între 0 şi 18 inch, faza apropiată fiind practic
atingerea propriu-zisă, şi faza de depărtare, între 6 şi 18 inch, unde suntem pe deplin
conştienţi de prezenţa celeilalte persoane. Contactul fizic şi apropierea apar în relaţiile
intime şi în cele care ţin de un confort, de asemenea, intim. În cea de-a patra fază,
indivizii îşi pot atinge mâinile, şi au tendinţa de a nu utiliza excesiv verbalizările.
Datorită apropierii, această distanţă nu este considerată acceptabilă în organizaţii.
Distanţa personală. Fiecare individ are un „balon personal” sau spaţiu protectiv
în jurul său, care este o graniţă invizibilă între sine şi cei din jur. Acest balon personal
însoţeşte persoana, extinzându-se şi contractându-se în funcţie de circumstanţele
dictate de elementele fiecărei tranzacţii. În faza apropiată, ne simţim confortabil în a
accepta persoanele dragi. În faza de distanţă, putem totuşi să atingem pe cineva, şi să
detectăm detalii despre acea persoană.
Pe lângă variabilele culturale, mai există şi alţi factori care pot afecta distanţele
proxemice, aşa cum sunt vârsta şi sexul interlocutorilor, natura relaţiei acestora, mediul
şi etnia. Câteva studii au arătat că în cele mai multe culturi nevoia de spaţiu personal
creşte odată cu vârsta.
În fine, utilizarea spaţiului influenţată de sex pare să difere semnificativ în
funcţie de cultura căreia îi aparţin participanţii la procesul de comunicare.
F T ra n sf o F T ra n sf o
PD rm PD rm
Y Y
Y
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
cel al unui timbru vocal plăcut. Rezultatele studiului lor au evidenţiat că vocile
atractive sunt cele relativ bine „sonorizate”, rezonante şi articulate. Vocile neatractive
sunt cele stridente (chiţăitoare), nazale, monotone şi cele lipsite de intensitate.
Parte a canalului paralingvistic, tăcerea înseamnă lipsa comunicării verbale sau
absenţa sunetului. Potrivit lui Charles Braithwaite, tăcerea reprezintă o componentă
nonverbală centrală în vorbirea oricărei comunităţi. Autorul este de părere că anumite
funcţii comunicative ale tăcerii pot fi universale şi nu variază de la o cultură la alta. În
susţinerea afirmaţiilor sale, Charles Braithwaite argumentează că, printre nativii
grupurilor americane, japoneze, japonez-americane din Hawaii şi oamenii din mediul
rural al Appalachiei, utilizarea tăcerii ca act comunicativ este asociată cu comunicarea
situaţiilor în care există o distribuţie cunoscută şi inegală de putere printre
interlocutori. Cu alte cuvinte, când interlocutorii îşi recunosc în mod conştient
diferenţa de statut, ei utilizează în mod conştient tăcerea. Indivizii pot alege să tacă,
drept răspuns la o varietate de stări emoţionale. Aceste emoţii pot să meargă de la
teamă, până la dorinţa de a răni pe cineva. Într-o situaţie conflictuală, de exemplu,
tăcerea poate constitui cel mai înţelept răspuns disponibil. În mod asemănător, liniştea
este folosită pentru a răspunde autorităţii.
Deoarece întregul comportament este potenţial comunicativ, fiecare dintre aceşti
factori poate altera mesajul. Sunt incluse aici şi alte elemente: dialectul persoanei, dacă
aceasta se adresează într-o altă limbă decât cea nativă, de asemenea, dacă persoana
provine dintr-o altă zonă a ţării, va avea un accent diferit de limba literară; se consideră
că toate aceste elemente paralingvistice au un impact asupra impresiei iniţiale, deşi
efectul este pe termen scurt (Burgoon & Saine, 1978, pp. 182-183).
Alături de atributul pe care ne-am obişnuit a-l numi o voce „plăcută”, ritmul
vorbirii afectează credibilitatea: ascultătorii judecă vorbitorul drept mai competent dacă
ritmul vorbirii creşte (Street & Brady, 1982). Potrivit aceluiaşi studiu, oamenii sunt
F T ra n sf o F T ra n sf o
PD rm PD rm
Y Y
Y
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
consideraţi mult mai atractivi de către ascultători dacă emiţătorul vorbeşte într-un ritm
mai rapid. Invers, un ritm de vorbire lent este considerat foarte puţin atractiv. De
exemplu, comercianţii reuşesc să sporească vânzările, prin manipularea elementelor de
paralimbaj: „Schimbându-şi vorbirea, volumul şi tonul vocii, cei mai buni agenţi de
vânzări sunt capabili să exprime efectul de comandă.” (p.51). Paralimbajul mai este
utilizat şi pentru a încheia o tranzacţie.
În concluzie, paralimbajul include comportamente (numite uneori şi) vocalice,
care furnizează informaţii despre emoţii, întăresc semnificaţiile şi demonstrează
înţelegerea comunicării la nivelul membrilor societăţii umane.
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
de alţii” (Myers, 1990,332) sau „tendinţa de a alătura atribute cuiva singur în baza unei
categorii în care această persoană a fost plasată” (Hellriegel, Slocum, Woodman, 1992,
119).
4) Lipsa de cunoaştere – comunicarea eficientă cu o persoană având o educaţie
diferită de nivel limitat, ori ale cărei cunoştinţe în legătură cu o anumită temă de
discuţie sunt mult mai reduse poate fi o sarcină dificilă.
5) Lipsa de interes – una din cele mai nedorite bariere în calea comunicării (prin
efectele pe care le produce) este lipsa de interes a interlocutorului faţă de mesajul
receptat. În astfel de cazuri, de dorit este ca emiţătorul să (re) formuleze mesajul astfel
încât acesta să intre în sfera de interese şi preocupări ale receptorului.
6) Dificultăţile de exprimare apar atunci când emiţătorul întâmpină dificultăţi în
a-şi găsi cuvintele potrivite pentru exprimarea ideilor pe care doreşte să le transmită.
Lipsa de încredere în propriile posibilităţi, vocabularul sărăcăcios, starea de emotivitate
sunt factori care pot conduce la devierea sensului mesajului.
7) Personalităţile celor doi actori, emiţătorul şi receptorul, care intervin în
procesul comunicării au un rol extrem de important în desfăşurarea actului de
comunicare. Este necesară adaptarea factorilor de personalitate dintr-o triplă
perspectivă: autocontrolul temperamentului, corelarea limbajului cu posibilităţile de
interpretare ale interlocutorului; starea de spirit (dispoziţia) în care se află
interlocutorul este, de asemenea, o variabilă importantă de care trebuie să se ţină seama
când se formulează un mesaj.
Ion Haineş propune următoarea clasificare a barierelor de comunicare (1998, 23-
25):
· bariere de limbaj: dificultăţi de exprimare, expresii şi cuvinte confuze;
· bariere de mediu, având ca suport explicativ poziţia emitentului sau a
receptorului: imaginea despre celălalt dublată uneori de existenţa ideilor preconcepute,
F T ra n sf o F T ra n sf o
PD rm PD rm
Y Y
Y
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Atenţia este, astfel, centrată pe intonaţia vorbitorului, şi pe gesturile prin care „se
trădează”;
ü pregătirea replicii: atenţia ascultătorului este focalizată pe replica pe care el
trebuie să o dea, prin urmare nu are timp să-şi asculte interlocutorul. Unele persoane îşi
construiesc în minte adevărate scenarii, gândindu-se care e cea mai potrivită replică
pentru ce presupun că urmează a fi spus;
ü filtrarea: nu este ascultat întregul discurs al interlocutorului, ci doar
anumite lucruri. De exemplu, atenţia poate fi îndreptată doar la starea afectivă a
celuilalt, ignorând ce spune, de fapt;
ü blamarea sau judecarea: folosirea etichetelor negative este un lucru
periculos, pentru că duce la diminuarea atenţiei de a asculta. Dacă ascultătorul îl
consideră pe vorbitor „prost”, va avea tendinţa să eticheteze ce spune acesta drept o
„idioţenie”, şi nu-i va acorda atenţia cuvenită. O regulă foarte importantă a ascultării
eficiente este că judecăţile trebuie făcute doar după ce vorbitorul va fi terminat a-şi
expune mesajul;
ü neatenţia sau visarea: ascultătorul este atent la o parte din mesaj, după care
începe să se gândească la întâmplări personale de care îi amintesc cele auzite;
ü identificarea: acest tip de blocaj se produce când ascultătorul filtrează ce
aude, prin propria experienţă. Tot ce i se spune îi aminteşte de ceva ce i s-a întâmplat, a
simţit sau a păţit;
ü contrazicerea: în orice discuţie, protagoniştii sunt puşi în situaţia de a
dezbate şi de a argumenta anumite subiecte. Problemele se ivesc când ascultătorul este
prea grăbit să furnizeze contra-argumente, atenţia fiindu-i centrată pe găsirea punctelor
slabe în spusele vorbitorului. O variantă a acestui tip de blocaj este „distrugerea”
celuilalt, respectiv folosirea de remarci ironice şi aluzii incomode cu scopul de a
desfiinţa punctul de vedere al partenerului de dialog;
F T ra n sf o F T ra n sf o
PD rm PD rm
Y Y
Y
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
Ascultătorul activ ştie că nevoia de atenţie este una reală: la fel de mare ca şi
nevoia de hrană, nevoia de apă, nevoia de adăpost (cel care vorbeşte e mai degrabă
interesat de propria persoană decât de ascultător, şi vrea să-şi poată auzi vocea şi să fie
ascultat). Pe un atare fundament, ascultătorul activ:
- comunică emiţătorului ce înseamnă pentru el mesajul primit, fapt ce îi creează
acestuia cel puţin impresia că e urmărit cu atenţie, şi permite emiţătorului să-şi
controleze receptarea. Îl încurajează să vorbească, necenzurându-i direct sentimentele
şi atitudinile (jocul eu-celălalt, adică ce fac eu - şi ce percepe interlocutorul: dacă eu tac
el constată că poate vorbi fără să fie întrerupt; dacă eu îi respect tăcerile de dialog simte
că se poate exprima liber; dacă privirea mea se îndreaptă spre el, neagresiv, dacă îl aprob
şi îl stimulez să continue ideea, el constată că i se acordă atenţie şi are cel puţin
sentimentul că este înţeles.);
- nu minimalizează şi nu anticipează sentimentele vorbitorului, nu îl învaţă pe
celălalt ce să simtă sau ce să facă, nu îl aprobă şi nici nu-l dezaprobă, ci îl încurajează să-
şi exprime deplin şi liber reacţiile emoţionale, menţine dialogul deschis.
F T ra n sf o F T ra n sf o
PD rm PD rm
Y Y
Y
Y
er
er
ABB
ABB
y
y
bu
bu
3.0
3.0
to
to
re
re
he
he
k
k
lic
lic
C
C
w om w om
w
w
w. w.
A B B Y Y.c A B B Y Y.c
BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ