UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA DREPT

STATUL

––POLITOLOGIE––

AUTOR:
GAFTON SERGIU
Anul I

BRAȘOV 2016
1
 INTRODUCERE

Societatea politică şi societatea civilă constituie categorii de bază ale politologiei,

fac parte din limbajul ei inedit, având o importanță mare pentru înţelegerea problemelor
organizării şi conducerii democratice a societatii, în special, şi funcţionării ei, în general.
Statul reprezintă principala instituţie a sistemului politic, deoarece, prin intermediul
instituţiilor lui se realizează organizarea şi conducerea societății.Poate fi privit atât ca
formă și instrument instituționalizată de exercitare a puterii politice, însă nu trebuie
confundat cu societatea, căci este doar instituție care poate reflecta problemele societății
mai mult sau mai puțin.
Statul este forma superioară de organizare politico-juridică a societății,
reprezentând şi principala instituţie a sistemului politic, deoarece anume prin intermediul
lui se realizează elementele esenţiale ale organizării şi conducerii societatii.

1.ESENȚA ȘI APARTIȚIA STATULUI

Omniprezent în vocabularul vieții politice, conceptul de stat sugerează multora
existența unei entitați, instanțe, ființe colective, abstracte, total diferită și distinctă de
societatea civilă în care trăim.În anumite contexte, termenul de stat nu desemnează
doar puterea ce se exercită în sânul societății civile, ci societatea în ansamblul ei privită
din punct de vedere al organizării politice globale.
Problema definirii statului constituie o preocupare încă din antichitate şi care
continuă şi în prezent. Noţiunea de stat provine de la latinescul „statius”, care iniţial
desemna o „stare de repaus”. Romanii mai foloseau şi termenul „civitas”, semnificând
„cetate”, „stat”, precum şi „res publica” aproximativ cu acelaşi înţeles. „Polisul” grecesc
desemna noţiunea „cetate-stat”. Timp de milenii a fost acceptată, oarecum apriori, ideea
că statul trebuie să asigure nevoile cetățenilor, să urmărească un bine public și să fie
implicat în atingerea intereselor comunității pe care o reprezintă. 1 Expresia „statio” apare
pentru prima dată în lucrarea lui N. Machiavelli „ Principe”, în strânsă legătură cu
făurirea unitatii statale, in care se descrie metodele prin care un principe poate dobândi
și menține puterea politică,el fiind preocupat doar de putere și să se supună regulilor
care duc spre succes în acțiunile politice: ”...acela care ocupă un stat trebuie să se
gândească dinainte la toate cruzimile pe care va fi nevoit să le săvârşească şi pe toate
să le facă dintr-o data, pentru ca să nu fie nevoit să le repete în fiecare zi...” 2
Începând cu secolul XIX, mai exact prin teoriile liberale, aceste concepții sunt
puse în discuție și primesc o nouă interpretare, iar acolo unde guvernările sunt de tip
liberal aceste noi concepții sunt puse și în practică.Școlile juridice germane și franceze
de la începutul secolului al XX-lea au formulat teoria celor trei elemente constitutive ale
statului.Statul presupune un teritoriu, în care locuiește o populație și în cuprinsul căruia
se exercită o putere juridică organizată.Max Weber remarca faptul că statul nu este
altceva decât ”o întreprindere politică având caracter instituțional în care conducerea
administrativă revendică cu succes, în aplicarea reglementărilor, monopolul
constrângerii fizice legitime.”3

1
Adrian-Paul Iliescu (2003). Introducere în politologie. București: BIC ALL,p.63
2
Niccolo Machiavelli, Principele, Mondero, 2005, p.38
3
Max Weber, Politica, o vocație și o profesie, Anima, 1992
2
 În ceea ce privește noțiunea propriu-zisă de stat, nu se poate afirma că există o
definiție unică și complexă. În sens restrâns, de formă superioară de organizare a
societății, statul apare ca un ansamblu de organizații publice care asigură guvernarea și
reprezintă un sistem al acestor organizații prin intermediul cărora este dirijată
societatea.Dintr-un punct de vedere mai larg,statul este o structură politică, ce se
constituie istoric, dintr-un teritoriu situat între anumite frontiere,dintr-o populație și o
putere politică exclusivă.
Noţiunea de stat are două semnificaţii:
- comunitate de oameni, reprezentată §i organizată de organele puterii, care se
manifestă pe un anumit teritoriu. in acest sens statul este echivalent cu „ţara” şi cu
poporul organizat din punct de vedere politic. in conformitate cu aceasta utilizăm astfel
de termeni ca: stat român, rus, american etc. ţinând cont de societatea respective,
termenul de stat aici fiind echivalentul latinescului „civitas”.
- organizare politică, un sistem de instituţii, care dispun de puterea supremă pe un
anumit teritoriu şi care dispune de un aparat coercitiv, fiind echivalentul latinescului „res
publica”.

Statul este înţeles atât ca ansamblul aparatului sau organelor de guvernare, dar şi
ca însuşire sau capacitate a acestui mecanism de organe de a exercita autoritatea
asupra întregii societăţi, de a asigura o anumită organizare şi conduită general
obligatorie în societate. Din această perspectivă se poate vorbi despre stat cu sensul de
"putere de stat". Altfel spus, puterea de stat nu este altceva decât calitatea specifică
structurilor organizate de a genera autoritatea la nivelul întregii societăţi.
Această distincţie între stat şi "putere de stat" este specifică distincţiei dintre
conţinutul şi forma unui fenomen; în cazul nostru, conţinutul-esenţa statului constă în
putere, iar forma sa este dată de modul de constituire şi activitate ale mecanismului său
organizatoric-instituţionalizat.4
Statul, ca principala instituţie politică, a apărut pe o anumită treaptă a evoluţiei
istorice, răspunzând nevoilor de dezvoltare şi progres ale societatii. in general, apariţia
statului este legată cu perioada de trecere de la organizarea gentilică spre orânduirea
sclavagistă (aproximativ mileniile 5- 4 î.e.n.). Necesitatea apariţiei statului este legată de
nevoia unor comunitati umane evoluate de a-şi asigura funcţionalitatea printr-o
organizare politică.
Factorii care au determinat apariţia statului sunt: atingerea unui înalt grad de
evoluţie (atât numeric cât şi calitativ) a uniunilor tribale; diviziunea socială a muncii ce a
generat necesitatea organizării comunităţii în cadrul unui anumit teritoriu; diferenţierea
socială care a adus la apariţia unei autorităţi cu mijloace de impunere a propriei voinţe. 5
Suveranitatea reprezintă autoritatea supremă cu care este înzestrat statul şi, în
calitate de putere supremă a statului, implică competenţa exclusivă a acestuia asupra
teritoriului naţional şi independenţa sa fata de orice altă putere pe plan extern. Prin
urmare, suveranitatea are două aspecte:
- intern, care constă în supremaţia exclusivă a puterii statului asupra teritoriului şi
asupra populaţiei respective. Suveranitatea internă se referă la organizarea formală a
autoritatii politice în cadrul statului şi abilitatea autoritatilor publice de a exercita un
control efficient înãuntrul graniţelor sale.
- extern, ce presupune independenţa statului în raport cu alte state, neatârnarea
sa fata de orice putere din exterior. Pe plan extern, suveranitatea trebuie să se
manifeste astfel, meat statului să nu-i fie impuse limite ale suveranitatii însasi dar
totodată să nu fie lezate principiile suveranitatii altor state. Statul este liber să adere sau
nu la organizatii sau acte care i-ar impune anumite obligaţii.Trăsături ale suveranitatii se
consideră:

4
Andrei Sida, Teoria generală a dreptului, “Vasile Goldiş” University Press Arad 2007, p.86-90
5
Sergiu Cornea, Introducere în Politologie, Cahul, 2008, p.40
3
 - exclusivitatea, care se manifestă prin faptul că teritoriul unui stat poate fi supus
doar unei singure suveranitati depline;
- originalitatea şi caracterul plenar, ce se exprimă prin aceea că suveranitatea
aparţine statului şi nu-i poate fi atribuită din afară. Caracterul plenar se datorează
faptului că principiile ei se răsfrâng asupra tuturor domeniilor de activitate din stat: politic,
economic, cultural, social etc.
- indivizibilitatea, prin care se întelege că ea nu poate fi fragmentată, atributele ei
nu pot aparţine concomitent mai multor titulari;
- inalienabilitatea, în sensul imposibilitatii de a o abandona, ceda sau împrumuta
altor state sau organisme internaţionale.

Fiind principala instituţie politică a societatii, statului îi revine un loc important în

societate. Funcţiile statului sunt definite ca direcţii fundamentale de activitate ale lui, în
care se manifests esenţa sa.În cadrul funcţiilor interne ale statului un loc aparte îi revine
funcţiei legislative, o funcţie politico-juridică, chemată să fixeze normele obligatorii de
viata comună. Funcţia executivă caracterizează activitatea concretă a statului In
urmărirea scopurilor speciale. Activitatea executivă se desfasoară în diferite direcţii care
corespund diverselor scopuri sociale. Funcţia judecătorească are sarcina de a verifica
dreptul în cazurile apariţiei unor litigii în societate.
Functiile externe ale statului vizează activitatea statului în relaţiile cu kite state,
realizându-se prin dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu alte state, promovarea şi
apărarea păcii şi securitatii mondiale, dar şi apărarea tarii în plan extern.
Funcţiile statului trebuie să se manifeste într-o armonioasă îmbinare, ele au
menirea să contribuie la realizarea scopului fundamental pe care îl are statul, să asigure
drepturile şi interesele, demnitatea cetatenilor care il formează.

2.Statul privit de diverse ideologii

A. Viziunea liberală despre stat

Liberalismul este o doctrină politică ce plasează în centrul preocupărilor politicii
ocrotirea și întărirea libertății individului. În principiu, liberalii consideră că guvernarea
este necesară pentru a proteja individul de ceilalți, dar, recunosc, de asemenea, că actul
de guvernare în sine poate reprezenta o amenințare pentru libertate. Ideea generală a
liberalismului din care decurge întreaga sa argumentare împotriva implicării statului în
binele concret este libertatea individuală.
Statul nu trebuie să-și propună asigurarea fericirii tuturor cetățenilor și, de altfel,
nici nu ar putea să ducă la îndeplinire acest deziderat, spun liberalii. Ceea ce poate
asigura statul este un climat bazat pe reguli formale, iar în acest climat individul trebuie
să aibă posibilitatea să-și ducă la îndeplinire propriile dorințe și proiecții asupra viitorului
său, în funcție de capacitățile și resursele deținute.Conform viziunii liberalismului
economia de piata este singura capabilă să ofere libertatea individului, necesară urmării
interesului personal. În această ecuație, statul trebuie să se implice doar pentru a
asigura anumite reguli ale jocului,care să fie identice pentru toți cei care formează
societatea.Din acest motiv pentru liberalism statul este un arbitru care veghează la
respectarea regulilor jocului, iar dacă aceste reguli nu sunt respectate să apeleze
la constrângeri pentru a impune respectarea legilor. În viziunea liberală aceste premise
au ca rezultat pentru individ libertatea, utilă în urmărirea propriului scop. Singura

4
îngrădire a libertății individului apare atunci când individul recurge la încălcarea libertății
celorlalți pentru satisfacerea propriilor nevoi. În acest sens, J. S. Mill afirmă că este
autorizată subordonarea spontaneității individuale unui factor extern, cum este statul,
numai atunci când acțiunile unui individ aduc atingere celorlalți. 6
Respingerea implicării statului în problemele concrete ale societății este susținută
și prin rezultatele pe care le-ar putea avea o astfel de acțiune.Friedrich Hayek afirma
faptul că statul trebuie să formuleze reguli și legi suficient de generale, astfel încât să
funcționeze în împrejurimi care să nu poată fi prevăzute în detaliu. Dacă printr-o anumită
lege imaginată de stat pot fi făcute previziuni detaliate asupra efectelor acesteia,
respectiva lege se transformă într-un instrument prin care statul obligă indivizii să se
îndrepte spre obiectivele fixate de acesta.

B.Viziunea anarhistă despre stat

Anarhismul este o teorie politică ce are ca scop crearea unei societăţi în care
indivizii cooperează liberi ca egali. Această teorie sustine distrugerea statului vǎzut ca
principală sursă a nefericirii oamenilor. Așadar, distruge un edificiu pentru a crea un altul,
ordinea statală este înlocuită cu ordinea născută din libertate. ”Anarhismul preconizează
o societate în care libertatea personală să fie maximă, în care bunurile materiale să fie
distribuite echitabil, iar obligațiile comune să fie realizate prin bună înțelegere." 7
Apărut în secolul XIX, anarhismul nu s-a bucurat de o prea mare susținere de-a
lungul timpului, existând în rândul gânditorilor un oarecare consens în ceea ce privește
nevoia unei guvernări. Chiar dacă aplicarea lui în realitățile sociale este destul de dificilă,
ca doctrină și ca exercițiu teoretic, anarhismul este necesar, căci este răspunsul negativ
la întrebarea: Trebuie să existe stat ?. Principalele direcții dinspre care au fost atacate
teoriile care susțin statul pot fi exprimate prin două idei: orice stat este tiranic, el
împiedică libera exprimare socială a individului sau, din contră, statul este pasiv față de
nevoile individului.
Deoarece statul este forță, ordin și constrângere, Bakunin, unul dintre susținătorii
aceste doctrine, consideră că statul nu are nicio legitimare pentru existența sa. Chiar
dacă acțiunea statului poate apărea ca având scopul urmăririi unui bine public, acest
bine public se transformă în ceva rău, deoarece este impus și, deci, contravine libertății
individului.

C. Viziunea de stânga despre stat

Marxismul, ca doctrină de stânga, este denumirea dată sistemului de idei
elaborate iniţial de Karl Marx şi Friederich Engels, ce formează o bază teoretică pentru
lupta clasei muncitoare pentru a dobândi o formă superioară de organizare a societăţii
umane, socialismul.Karl Marx accentuează ideea anarhiștilor conform căreia statul este
un instrument de lupta de clasă, el reprezentând interesele clasei aflate la guvernare și
nu interesele cetățenilor, în schimb trece în umbră ideea acestora despre libertatea
absolută a indivizilor.
Doctrina marxistă susținea nevoia implicării statului în acțiuni care să
compenseze lipsa de resurse a celor defavorizați, prin redistribuire veniturilor. Spre
deosebire de anarhism, marxismul proclama necesitatea existenței statului, dar cu o
transformarea acestuia din reprezentant al unei minorități, adică a celor privilegiați, în

6
John Stuart Mill, Despre libertate, Humanitas, 1994, p.19
7
David Miller, Enciclopedia Blackwell a Gandirii Politice, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2006, pag. 30
5
reprezentant al majorității defavorizate și lipsite de resurse, toate acestea fiind necesare
pentru a putea îndeplini un ideal al indivizilor, conform marxismului, și
anume egalitatea pe toate planurile: politică, juridică, socială, economică.
Social-democrația ca doctrină reprezintă o evoluție a teoriilor de stânga
din secolul al XIX-lea. Diferența majoră dintre teoriile social-democrate și cele marxiste
în ceea ce privește imaginarea statului, rezidă din eliminarea utopiilor specifice
începutului mișcării de stânga și anume: statul nu trebuie să asigure fericirea tuturor, nu
trebuie să conducă toate aspectele economice și nici nu trebuie să-și facă un scop din
eliminarea tuturor inegalităților.Doctrina socială-democrată are ca principală
caracteristică, la nivelul discursului, susținerea bunurilor publice, prin acest lucru
accentuând rolul pe care trebuie să îl aibă statul în sfera privată.

D. Viziunea conservatoare despre stat

Conservatorismul se definește ca fiind o Ideologie care acceptă cu prudență
schimbarea instituțiilor tradiționale (religie, proprietate, familie) și preferă dezvoltarea
treptată în locul schimbărilor bruște.Conservatorii afirmă faptul că statul este o
organizație politică formată din reprezentanți ai populației de pe un anumit teritoriu, care
sunt investiți cu atribuții de putere, care constau în posibilitatea de a putea lua decizii
obligatorii, în numele întregii populații.Mircea Djuvara declara că ”statul reprezintă
...suveranitatea unei populații numită națiune, așezată pe un teritoriu", sau "autoritatea
pe care o organizație publică o deține și care-i dă libera facultate, de organizare și de
creare a dreptului pe teritoriul respectiv".

3.Statul de drept
În gândirea politică actuală, există mai multe viziuni privind domeniul
acceptabil pentru intervenţia statului, fiecare oferind o concepţie diferită asupra
bunurilor publice. În plus, fiecare societate are propria perspective asupra modului în
care să definească rolul intervenţiei statului în societate. in mod ierarhic se poate
stabili o scală a intervenţiei statului:stat nul, stat minimal, stat intervenţionist, stat
maximal, stat total. Statul este considerat principala ameninţare la adresa libertatii
individuale, el fiind considerat un rău cu totul inutil, atunci când nu există
constrângere din partea guvernământului, fiecare individ este liber să trăiască cum
doreşte. Orice face guvernământul, iniţiativa privată poate face şi mai bine totul fiind
stabilit prin competitie.
Termenul , ,stat de drept” a fost introdus în circuitul mondial în 1984 de O.
Bohr, devenind postulat şi principiu structural al Constitutiei şi o garanţie a libertatii şi
egalitatii. Dar argumentarea filosoficii a statului de drept este realizată de I. Kant.
Numai unirea vointei tuturor persoanelor, ce formează poporul, poate servi drept
sursi a legilor în statul de drept. Dispunând de dreptul de a participa la luarea
deciziilor, fiecare membru al societatii este dator să se supună lor.
Statul de drept poate fi înțeles ca un concept politico-juridic ce definește o
formă a regimului democratic de guvernământ din perspectiva raporturilor dintre stat
și drept, dintre putere și lege prin asigurarea dominației legii și a drepturilor și
libertăților fundamentale ale omului în exercitarea puterii.Conceptul de ”stat de drept”
a fost invocat de către Montesquieu în ”Spiritul legilor”, unde este formulată celebra
6
cerință că ”nimeni să nu fie constrâns să facă lucrurile pe care legea nu-l obligă și să
nu le facă pe cele pe care legea i le îngăduie.”
Concepţiile privitoare la originea, conţinutul şi formele statului şi dreptului pot
fi grupate în trei orientări:
a. concepţiile care susţin preeminenţa dreptului asupra statului
(anterioritatea dreptului): normele fundamentale s-ar fi constituit înainte de
apariţia statului; nu statul creează dreptul ci îl consacră doar în forme juridice
concrete (şcoala dreptului natural: omul s-a născut liber, cu drepturi naturale
inalienabile -teoria contractului social- dreptul -voinţa naţiunii);
b.dreptul este un produs al statului (preeminenţa statului). Jellink
(doctrina germană)- dreptul este o "emanaţie a statului"; Marx: statul creează
dreptul ca unul dintre instrumentele sale de constrângere şi represiune;
c. concepţiile ce explică interacţiunea şi interdependenţa stat-drept,
unele mergând până la identificarea acestora(ex: concepţia statului de drept:
Kelsen -„statul este ordinea de drept"; „personificarea normelor juridice în
societate").

În definiția statului, dreptul este cuprins ca element definitoriu care reglează

caracterul instituționalizat, organizat al puterii, caracter ce nu poate fi conceput fără
drept. În definiția dreptului, sunt cuprinse elemente specifice statale, în sensul că
normele de drept sunt fie create, fie consacrate de către stat, iar caracterul lor de
obligativitate nu poate fi impus prin constrângere statală.

7
 Bibliografie

1. Adrian Paul Iliescu (2003). Introducere în politologie. București: BIC ALL

2. Niccolo Machiavelli, Principele, Mondero, 2005
3. Max Weber, Politica, o vocație și o profesie, Anima, 1992
4. Andrei Sida, Teoria generală a dreptului, “Vasile Goldiş” University Press
Arad 2007
5. Sergiu Cornea, Introducere în Politologie, Cahul, 2008
6. John Stuart Mill, Despre libertate, Humanitas, 1994
7. David Miller, Enciclopedia Blackwell a Gandirii Politice, Ed. Humanitas,
Bucuresti, 2006

8
 Cuprins
Introducere........................................................................................2
1.Esența și apariția statului..............................................................2
2.Statul privit de diverse ideologii...................................................4
A.Viziunea liberală despre stat.................................................4
B.Viziunea anarhistă despre stat...............................................5
C.Viziunea de stânga despre stat..............................................5
D.Viziunea conservatoare despre stat......................................6
3.Statul de drept...............................................................................6
Bibliografie.......................................................................................8
Cuprins.............................................................................................9