Divergent

Miclea Cristian-Sebastian

Student în anul I la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea

Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, România

Tel.: 0040-742-274.725

E-mail: mclkrp@yahoo.com
 Seria Divergent de Veronica Roth e construită oarecum pe același scenariu ca cel
din Jocurile Foamei sau Darul lui Jonas: o societate utopică în care oamenii nu mai au
libertatea de a alege pentru ei înșiși, trebuind doar să se conformeze unei organizări sociale
preexistente, menită să asigure ordinea și fericirea tuturor cetățenilor. Vechea idee a
organizării ideale a societății umane, construită aici pe facțiuni (Prietenia, Candoarea,
Abnegația, Erudiția și Neînfricarea, alături de care există și o masă nedefinită a exclușilor „fără
facțiune”) e surprinsă în momentul în care unitatea organizării începe să se destrame.

Ca în multe dintre romanele pentru adolescenți, distopia se combină cu o intensă

poveste de dragoste. Toată acțiunea și lupta împotriva răului e acompaniată, astfel, de o poveste
adolescentină, cu emoții și fluturi în stomac, cu ezitări și timidități, pe rețeta consacrată a
filmelor de acțiune americane: între două urmăriri cu împușcături, protagoniștii își fac timp și
pentru un sărut pasional sau o ceartă ce nu are sens decât pentru ei.

Stilul scriiturii e alert, simplu, fără înflorituri, iar suspansul e bine construit. Primul
volum e puțin mai „tehnic” pentru că era nevoie să ne obișnuiască cu orânduirea lumii din
Chicago-ul distopic, astfel că se vorbește foarte mult de specificul fiecărei facțiuni. Acțiunea se
complică treptat și, pe măsură ce avansezi în poveste, descoperi secrete ce par a se organiza în
cercuri concentrice. Mi-a dat impresia că povestea se desface treptat, dar într-un sens invers: de
la un mister mic, închis într-un cerc restrâns, te trezești într-unul mai mare, apoi și mai mare și
tot așa.

Un roman despre complexitatea naturii umane și complexitatea fiecărui om în parte

Ideea de la care a pornit e interesantă și provocatoare, Veronica Roth a avut un

material bun de dezvoltat. Pe de altă parte, nu cred că ne vom sătura vreodată de cărți care își
propun să descopere ceea ce suntem explorând limitele condiției umane. Dincolo de distopie și
romance, cea mai importantă discuție pe care o pornește romanul este cea referitoare la natura
umană și posibilitățile ei de perfecționare. Divergent vorbește,pe de o parte, despre
complexitatea umană, complexitatea a ceea ce înseamnă să fii om, despre faptul că nu putem fi
nici limitați, nici predeterminați să acționăm doar într-un anumit fel și că natura umană trebuie
acceptată în toată complexitatea ei, nu mutilată pentru a fi perfecționată și sistematizată. Mi-ar
fi plăcut să dezvolte mai mult ideea asta a „perfecțiunii” celor impuri genetic (divergenții) și a
imperfecțiunii celorlalți. Deși lasă să se înțeleagă că puritatea genetică poate să constituie un
avantaj biologic, e evident că nu reprezintă totodată și unul intelectual sau psihic, însă nimeni
nu caută nici o explicație pentru asta. De exemplu, nu este explicat în nici un fel cum tatăl lui
Four, deși divergent (deci genetic pur) poate fi în același timp și un monstru ce-și abuzează
soția și fiul. Teoretic, dacă experimentele genetice aveau vreo valabilitate, asta nu ar fi trebuit
să se întâmple: divergenții ar fi trebuit să fie perfecți atât fizic, cât și psihic. Pe de altă parte,
această discuție vizează și faptul că trebuie să ținem cont de complexitatea fiecărui om în parte,
de faptul că nu putem cunoaște, anticipa, controla reacțiile și alegerile oamenilor de lângă noi,
și că așa e bine să fie. Indiferent de cât de mult am iubi sau urî un om, oricât de mult ne-am dori
să-l controlăm, pentru binele lui sau al nostru, el este (trebuie să fie) liber să facă propriile
alegeri. Și asta trebuie să fie valabil pentru fiecare dintre noi. Această discuție se poartă pe două
nivele: unul științific, care demonstrează că genetica nu e matematică, și unul personal, care
arată că, indiferent cât de mult am iubi sau am fi iubiți, chiar și persoana iubită scapă controlului
nostru.

Există un anumit mod organic de dezvoltare a lumii și al omului, iar lucrul cel mai
bun pe care îl putem face ca oameni ar fi să nu mai încercăm întruna să controlăm natura și
mediul, ci, mai degrabă, să ne integrăm tot mai bine, încercând, în același timp, să facem cât
mai puțin rău lumii în care trăim. Utilitatea utopiilor mi se pare a fi tocmai aceea de a arăta
zădărnicia tuturor eforturilor de a proiecta omul perfect și lumea perfectă. Trebuie să înțelegem
că facem parte dintr-un ecosistem imens și complex pe care trebuie să-l înțelegem și să-l
respectăm, nu să-l cotropim și să-l controlăm după bunul plac. Atât experiența, cât și utopiile,
ne arată într-una că, atâta timp cât nu vom reuși să înțelegem asta, vom fi condamnați să repetăm
iar și iar aceleași scenarii, în care ne ucidem unii pe alții, și planeta în același timp, în numele a
diferite idealuri abstracte, toate rezumându-se, în cele din urmă, la unul singur: puterea.

Folosindu-se de scheme de manipulare mai vechi (mitul cetății asediate) sau mai noi
(scenariul Big Brother), Divergent combină distopia, thrillerul și iubirea adolescentină într-o
poveste complexă și bine structurată, cu accent mai mult pe acțiune decât pe scriitură.

Printre cele reușite mi se pare a fi faptul că eroii ei nu sunt neapărat ideali și neînfricați,
sunt oameni cu alegeri dificile de făcut, alegeri care nu se știe întotdeauna dacă sunt cele
corecte, cu temeri și vinovății care-i chinuie și care nu se vindecă, cu sentimente complexe și
contradictorii. Pe scurt, sunt eroi care ezită când e vorba să aleagă ce e bine și ce e rău, ca și
noi, și care, tot ca și noi, uneori aleg greșit. În ciuda culorilor în care sunt divizate facțiunile din
roman, există o întreagă lume de nuanțe în fiecare volum și în fiecare personaj simți că nu este
nimic prestabilit, ceea ce ilustrează foarte bine o altă idee importantă a cărții: liberul-arbitru și
posibilitatea de a face propriile alegeri reprezintă una dintre cele mai înalte forme de umanitate.

Bibliografie
Volumul I Divergent, Veronica Roth, New York, Statele Unite