Sunteți pe pagina 1din 34

Centrale hidroelectrice

CUPRINS

Argument pg 2

Capitolul 1. Centrale hidroelectrice pg 4

1.1 Clasificarea hidrocentralelor pg 4

1.2 Amenajările centralelor hidroelectrice pg 5

1.3 Scheme de amenajare pg 6

1.4 Elementele principale ale unei centrale pg 9


hidroelectrice

1.5. Schemele de amenajare ale centralelor pg 16


hidroelectrice
I.6. Tipuri de turbine hidraulice pg 19

Capitolul II. Microhidrocentralele pg 22

II.1 Funcționarea microhidrocentralei pg 22


II. 2. Componentele unei microhidrocentrale pg 23

Capitolul III. Hidrocentrale pg 27

III.1 Sistemul Hidroenergetic si de Navigatie Porțile pg 27


de Fier I

III.2 Sistemul Hidroenergetic Național pg 28


pg 30
Capitolul IV.Norme de tehnică a securității muncii
pg31

V. Bibliografie pg 34

1
Argument

Cea mai veche utilizare a energiei apelor este atestată în China şi în


Egiptul antic, unde au apărut roţile de apă. Vechii greci şi romanii utilizau
mori de apă (cu roţi hidraulice) pentru măcinatul grânelor
Primele roţi de apă, cu ax orizontal, erau puse în mişcare de apa care
curgea printr-un canal special amenajat. Mai târziu randamentul roţilor de
apă a fost îmbunătăţit prin crearea de căderi artificiale folosind jghiaburi
pentru aducerea apei la partea de sus a roţii. Roţile erau puse în mişcare de
greutatea apei care umplea cupele de pe periferia roţii. Se obţineau
randamente de până la 85%. În perioada revoluţiei industriale energia
hidraulică a jucat un rol important în dezvoltarea industriilor textile şi a
pielăritului. Primele oraşe industriale au fost asociate energiei apelor. Au
fost construite baraje şi canale, iar ori de câte ori căderea depăşea 5 m s-au
instalat roţi hidraulice. Renaşterea energiei hidraulice s-a produs odată cu
dezvoltarea electricităţii şi a generatoarelor. Prima uzină hidroelectrică s-a
realizat în 1880 în Cragside, Northumberland. Construcţia de hidrocentrale
a căpătat apoi avânt, s-au perfecţionat turbinele, au apărut lucrări
hidrotehnice importante. La nivelul anului 1920, în Statele Unite ale
Americii, 40% din energia electrică se producea pe cale hidroelectrică .
Pe plan mondial hidroelectricitatea reprezintă circa un sfert din
producţia de energie electrică şi este în continuă extindere. Sunt ţări în care
energia hidro este dominantă în producţia de energie electrică. Lideri sunt
Norvegia (99 %), Congo (97 %) şi Brazilia (96 %)
Hidroelectricitatea foloseşte o sursă regenerabilă, nu poluează aerul
apa şi solul, este sigură şi are costuri reduse. În plus, are caracteristici
energetice care o fac indispensabilă în sistemul energetic. Amenajările
hidroenergetice cu lacuri de acumulare aduc şi alte beneficii semnificative:
atenuează viiturile, asigură alimentarea cu apă a populaţiei şi economiei,
furnizează apă pentru irigaţii. Un beneficiu ce nu trebuie neglijat este
crearea de peisaje şi facilităţi pentru recreere, condiţii pentru pescuitul
sportiv şi pentru sporturi nautice. Amenajările pentru producerea de
hidroelectricitate au şi efecte negative asupra mediului natural sau social.
Prin barare se inundă suprafeţe de teren, este afectată migraţia peştilor, se
colmatează zonele de acces în lac. Consecinţele ecologice ale acestor
amenajări sunt favorabile sau nefavorabile, în funcţie de climat şi de
condiţiile naturale din amplasament.

2
În România resursele de apă datorate râurilor interioare sunt evaluate
la aproximativ 37 miliarde m3 /an, dar în regim neamenajat se poate conta
numai pe aproximativ 19 miliarde de m3 /an, din cauza fluctuaţiilor de
debite ale râurilor. Aportul anual al Dunării, la intrarea în ţara noastră, este
în medie de 170 miliarde m3 /an (de peste 4 ori mai mult decât toate râurile
interioare), dar România poate beneficia numai de o cotă parte din acest
stoc.
Dacă se ia în considerare energia furnizată de centralele
hidroelectrice in anul de varf 2005, de 20,103 TWh și o raportam la
potentialul tehnic amenajabil de 33,8 TWh/an, rezultă în medie un grad de
amenajare de 50%. În cadrul Surselor Regenerabile de Energie (SRE),
energia hidro deține cea mai mare pondere și este considerată energia
furnizată de unități hidroenergetice cu puterea instalata < 10 MW (adică
hidroenergie mică obținută în microhidrocentrale). Micropotențialul este
parte integrantă a potențialului energetic al Romaniei și dacă, până în
prezent s-a pus accent în special pe realizarea de centrale hidroelectrice cu
puteri > 10 MW, România va face demersuri pentru valorificarea în
continuare a micropotențialului pentru a răspunde cerințelor Directivei
Uniunii Europene privind sursele regenerabile de energie.

3
Capitolul 1. Centrale hidroelectrice

Energia hidroelectrică, este sursa cea mai comună și mai puțin


costisitoare de energie electrică din surse regenerabile. Tehnologiile ce se
folosesc in cadrul centralelor hidroelectrice au o istorie lungă de
utilizare datorită beneficiilor numeroase, inclusiv disponibilitatea ridicată și
lipsa de emisii .
Hidrocentralele utilizează apa, care prin curgere crează energie ce poate
fi captata și transformată în energie electrică. Ele utilizează ca surse
energetice primare căderile de apă naturale sau artificiale, transformând
energia hidraulică a acestora în energie electrică, prin forma intermediară
de energie mecanică .
Centralele care folosesc energia naturala a râurilor, se bazează pe
exploatarea diferenței de nivel a apei între bieful amonte si aval de
secțiunea centralei. Această diferență de nivel se poate crea parțial
artificial, prin construirea unui baraj care să ridice nivelul apei în amonte
de secțiunea barată. Acest tip de centrale se numesc centrale hidroelectrice
sau hidrocentrale (CHE)
Centralele care folosesc energia hidraulică artificial creată sunt centralele
cu pompare-acumulare. Ele prelevează apa dintr-un rezervor inferior și o
pompează într-un rezervor superior, realizându-se astfel o diferență de
nivel H, a cărei energie hidraulică va fi folosită dupa necesități. Acest tip
de centrale se numesc centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj
(CHEAP).
Centralele care folosesc energia mareelor se bazeaza pe variatia
nivelului marilor si oceanelor datorata fenomenului de flux si ref1ux. Acest
tip de centrale se numesc centrale mareo-electrice (CME).

1.2 Clasificarea hidrocentralelor

Pe scară largă centrale hidroelectrice, în general, sunt dezvoltate pentru a


produce electricitate pentru proiectele cu utilitate electrică sau
guvernamentală. Aceste centrale produc mai mult de 30MW.
 Cele mai multe proiecte hidro de mari dimensiuni utilizează
baraje și rezervoare pentru reținerea apei dintr-un râu. Cand apa stocată
este eliberată, ea trece prin turbine ce se rotesc, punând în mișcare
generatoarele producând astfel electricitate. Apa stocată în rezervoare pot fi

4
accesată rapid și utilizată în momentele în care există cereri de energie
electrică mare.
 Proiectele hidroenergetice îndiguite, de asemenea, pot fi
construite ca depozite de energie. În timpul perioadelor de vârf ale cererii
de energie electrică, aceste facilități functionează mai mult ca
o centrală tradițională eliberând din rezervoarele poziționate mai sus apa ce
trece prin turbine, învârtind generatoarele în vederea producerii de
electricitate.
Cu toate acestea, în timpul perioadelor scăzute de utilizare a energiei
electrice, energia electrică din rețea este utilizată pentru
a roti înapoi turbinele, cauzând pomparea apei dintr-un râu sau rezervor
inferior către un rezervor superior, în care apa poate fi stocata până la o
noua cerere ridicată de energie electrică .
 Un al treilea tip de proiect hidroenergetic nu are nevoie
de baraje mari de acumulare (deși acesta poate solicita un mic baraj, mai
puțin deranjant). În schimb, o parte din apa unui râu este deviată intr-un
canal sau conductă ce invârte turbina .
Multe proiecte de mari dimensiuni, precum barajele, au fost
criticate datorită posibilităților de a altera habitatele
sălbatice, impiedicând migrația peștilor, afectând calitatea apei și structura
fluxului .
Ca rezultat al imbunătățirii regulamentului de
mediu, Asociația Națională a Hidrocentralelor prognozează un declin in
utilizarea hidrocentralelor pe scară largă de acum in colo. Eforturile de
cercetare și dezvoltare au reușit să reducă multe din impacturile asupra
mediului prin utilizarea a noi modele de turbină.
După natura surselor energetice primare, centralele hidroelectrice se
clasifică astfel:
 Cu căderi naturale de apă CHE
 Cu pompare-acumulare, căderea de apă fiind datorată diferenței
artificiale de nivel CHEAP
 Mareo-motrice

1.2 Amenajările centralelor hidroelectrice

Amenajarea hidroelectrică cuprinde mai multe construcţii în special


pentru captarea şi acumularea apei, pentru aducerea apei spre turbină şi
pentru eliminarea acesteia după utilizare.
Scopul amenajărilor hidraulice este;
- De a asigura o cădere de apă căt mai mare,
- De a asigura unui debit ele apă cat mai mare,

5
- De a uniformiza debitului de apă prin compensarea variațiilor
acestuia.

Condiţiile hidrografice şi geologice specifice, precum şi considerentele


de ordin economic, limitează soluţiile tehnice ale diferitelor variante.
Astfel, amenajările hidroelectrice prezintă o mare diversitate sub aspectul
căderilor de apă şi a acumulărilor.
În funcție de căderea de apă , amenajările hidraulice pot fi:
- Mici, h< 20 m
- Medii , 20m<h <100m
- Mari 100m < h<200m
În funcție de modul în care se asigură regularizarea debitului normal
al cursului de apă, amenajările hidraulice pot fi:
- Fără acumulare
- Cu acumulare mică, cu rol de compensați zilnică, săptămânală sau
lunară
- Cu acumulare medie, cu rol de compensare sezonieră
- Cu acumulare mare, cu rol de compensare anuală
În funcție de trăsăturile principale ale schemelor de amenajare ,
centralele hidroelectrice se clasifică în:
- CHE pe firul apei
- CHE în derivație pe firul apei
La o amenajare hidrotehnica căderea (H) se poate realiza fie prin
ridicarea nivelului apei cu ajutorul unui baraj, fie printr-o derivație a apei,
care are o pantă mai mică decât panta naturala a râului. Prin aplicarea uneia
din cele doua soluții se obtine practic o cădere concentrată care poate fi
utilizata într-o centrală hidroelectrică.
Având în vedere cele de mai sus, se pot distinge trei tipuri de
amenajari:
- amenajare cu baraj
- amenajare cu derivație
- amenajare mixtă (baraj + derivație)
- amenajare complexă

1.3 Scheme de amenajare

Amenajarea cu baraj - este amenajarea la care întreaga cădere este


realizată de către baraj, prin ridicarea nivelului apei amonte de secțiunea

6
barată. Pentru utilizarea căderii unui râu între două puncte A si B, se va
construi un baraj în punctul B, astfel încât coada lacului să ajungă în
punctul A; Se creează astfel o cădere concentrată H, de valoare aproximativ
egala cu diferența de nivel dintre punctele B și A.
Posibilitatea realizarii căderii concentrate cu ajutorul barajului este
determinată în primul rând de topografia terenului amonte de secțiunea
barată.
Este evident că o pantă mai mare a râului între punctele A și B va
conduce la obținerea unei căderi concentrate mai mari. De asemenea,
trebuie ținut cont de configurația malurilor în amonte de secțiunea barată
deoarece inundarea de mari suprafețe de teren poate fi imposibilă sau foarte
costisitoare. De regulă, astfel de scheme de amenajare a cursurilor de apă
se realizează în depresiunile naturale care formează cuveta lacului. În cazul
râurilor cu pante relativ mici dar cu debite importante, în vederea evitarii
inundării de mari suprafețe de teren, se preferă crearea unei cuvete
artificiale, prin construirea de diguri amonte de secțiunea barată, (fig 1).

Figura 1. Schemă de amenajare cu baraj

Amenajarea cu derivatie – (fig 2), este amenajarea la care căderea se


realizează prin devierea cursului apei din albia naturală pe o derivație
construită artificial și care are panta mult mai mică decât panta naturala a
râului. Se obține astfel în punctul C o concentrare a căderii H de valoare
aproximativ egală cu diferența de cotă între punctele C si D, D fiind
punctul de restituție a apei în albia naturala. În acest caz, rolul barajului
este de a devia apa din cursul natural în derivatie, fapt pentru care
terenurile inundate în amonte de secțiunea barată sunt nesemnificative.
Adoptarea unei astfel de scheme de amenajare depinde de posibilitatea de

7
realizare a derivației, respectiv de topografia terenurilor adiacente
amenajării. De asemenea, lungimea derivației, respectiv costurile de
realizare a ei influențează în mod decisiv adoptarea unei astfel de scheme
de amenajare.

Figura 2. Schema de amenajare cu derivație

Amenajarea mixtă – (fig.3) este amenajarea la care concentrarea


căderii H se realizează atât de către baraj prin ridicarea nivelului apei
amonte de secțiunea barată cât și prin devierea cursului natural al râului
printr-o derivație. O astfel de amenajare este caracteristică râurilor de
munte, a căror curs natural are o pantă semnificativă și terenurile adiacente
permit crearea ușoara a unei cuvete naturale în urma barării secțiunii de
curgere.
Prin adoptarea unei astfel de scheme de amenajare, se creează
acumulări și cu rol de regularizare a debitului, creându-se stocuri de apă
pentru folosințe energetice și atenuându-se viiturile.

8
Figura 3. Schema de amenajare mixtă

Amenajarea complexă - este amenajarea la care se combină cele trei


tipuri de amenajare enumerate mai sus, în scopul valorificării întregului
potențial energetic al unui râu și a satisfacerii a cât mai multor cerințe. În
fig 4 este prezentată amenajarea complexă a bazinului Someș remarcându-
se amenajările cu baraj la centralele aval de Tarnița, amenajările cu
derivație la captările de apă din bazinele hidrografice adiacente și
amenajarea mixtă în cazul centralei Mărișelu.

Figura 4. Schemă de amenajare complexă

I.4. Elementele principale ale unei centrale hidroelectrice

9
O centrală hidroelectrică are următoarele părți esențiale:
- Lacul de acumulare
- Barajul de reținere
- Priza de apă
- Conducta de aducțiune
- Conducta forţată şi distribuitorul
Lacul de acumulare este lacul artificial creat în spatele barajului în
scopul stocării (înmagazinării) volumelor mari de apă care vor folosi la
producerea energiei electrice. În afara de folosinţa energetică, lacul de
acumulare poate folosi la irigaţii, alimentări cu apă, agrement,etc

Barajul

Barajul este construcția hidrotehnică care are drept scop ridicarea


nivelului apelor în vederea devierii lor într-o aducțiune sau al acumulării
lor pentru regularizarea debitelor.
Barajele se pot clasifica după mai multe criterii:
a. după materialul din care sunt executate:
- baraje de pământ - care folosesc ca materiale de construcție balast,
argilă sau alte materiale locale
- baraje de piatră - care folosesc ca materiale de construcție arocamentele
sau zidariă uscată
- baraje de beton
- baraje de beton armat - care folosesc ca materiale de construcție și
elemente de beton armat
- baraje de materiale diverse - care folosesc ca materiale de construcție
lemnul și(sau) metalul
b. după tipul constructiv:
- baraje masive (sau de greutate) - care prin propria greutate asigură
stabilitatea la alunecare și răsturnare
- baraje cu rosturi lărgite sau evidate - sunt baraje masive în care sunt
dispuse goluri în zona de mijloc a barajului
- baraje cu contraforți - care transmit presiunea apei prin elemente în
formă de plăci, arce, etc. contraforților verticali și apoi fundatiei; se execută
din beton armat. Un caz particular si des folosit este barajul în arc
c. după folosință:
- baraje pentru producerea energiei electrice

10
- baraje pentru transporturi pe apă
- baraje pentru lucrări de hidroameliorații
- baraje pentru alimentări cu apă
- baraje pentru atenuarea viiturilor
- baraje pentru folosințe complexe - o combinație a două sau mai multor
funcții enumerate mai sus
d. după modul de descărcare a apei din amonte în aval:
- baraje deversante - care permit trecerea debitului excedentar peste o
anumită parte abarajului
- baraje nedeversante - care nu permit trecerea debitului excedentar peste
baraj, evacuarea acestuia făcându-se prin construcții speciale (canale,
puțuri, galerii, etc.)
- baraje ancorate, precomprimate sau în consolă - care prin ancorarea în
terenul de fundatie asigură stabilitatea la alunecare și răsturnare.
e. după scop:
- baraje de derivație - care ridică nivelul apei în amonte astfel încât
aceasta să poata fi preluata de o derivatie
- baraje de acumulare - care ridică și rețin apele în amonte în vederea
regularizării debitelor

Tipuri reprezentative de baraje


Barajul de pământ (fig 5) se recomandă în cazurile în care terenul de
fundaţie este slab, neputînd prelua eforturile care ar fi transmise de un baraj
din beton şi care prezintă eventuale -pericole de tasare. Sectiunea unui baraj
de pamânt este de obicei trapezoidala, având taluzele cu pante de 1/1,5 - 1/2.
Pentru asigurarea etanseitatii barajului se adopta fie solutia de asezare pe
paramentul amonte a unui ecran impermeabil (argila, mixturi asfaltice, beton,
metal, etc.), caz în care barajele se numesc cu masca, fie prin construirea în
sectiunea centrala, a barajului a unui profil impermeabil, caz în care barajul
se numeste cu nucleu.

11
Figura 5. Baraje de pământ
a) omogen; b) neomogen; c) mixt

Barajele de greutate din beton (fig 6) se pot folosi în locuri cu


rezistenţă bună a solului de fundare, dar cu rezistenţă şi stabilitate limitată a
malurilor, pe care barajul nu trebuie să le solicite la efort. Cimentul folosit
are calităţi speciale.

Figura 6. Baraje de greutate


1 – corpul; 2 – fundatie;3,4 – parament; 5,6 – picior; 7 – coronament

Barajele din beton pline se utilizează în cazul amenajărilor cu


acumulări de mare capacitate ; necesită un volum mare de beton simplu"
iar lăţimea barajului este aproximativ egală cu înălţimea. Turnarea unui
astfel de baraj ridică o serie de probleme tehnice şi de organizare a
lucrărilor ; turnarea conduce la ridicarea temperaturilor în beton (datorită
reacţiei termice de priză) urmată de eforturi interne de dilatare; din această
cauza turnarea barajelor se face în cuburi alternate.
Un astfel de baraj este cel de la Bicaz, cu o înălţime de 127 m, o lungime
de coronament de 435 m şi un volum de beton de 1,625 milioane m3 .
Barajele în arc (fig 7) au forma unei bolţi de beton, cu convexitatea
spre amonte. La astfel de baraje rezistenţa este asigurată datorită
fenomenului de bolta sau cupolă . Barajele în arc se construiesc pentru
înălţimi dintre cele mai mari, deschiderile fiind în general reduse; volumul
de material este redus in comparaţie cu cel de la barajele de greutate.
Un astfel de baraj este cel de pe Argeş – barajul Vidraru cu o înălţime
de 166 m şi o lungime de coronament de 307 m .

12
Figura7. Baraj în arc
1 - consola maestră; 2 - console verticale;3 - arce orizontale; 4 – fundație

Descărcătorul de ape
Este construcția hidrotehnică care are rolul de a evacua apele din spatele
barajului în scopul reglării nivelului apei în lacul de acumulare. În funcție
de amplasamentul lor, descărcătorii pot fi de suprafață, de fund, sau o
combinație între cele două tipuri. Descărcătorii sunt prevăzuți cu instalații
hidromecanice de închidere ți reglaj ca: stavile și vane, mecanisme de
actionare, etc.

Priza de apă
Priza de apă serveşte la trecerea apei din rîu sau lac în canalul sau
conducta de aducţiune.. Priza de apă poate fi amplasată în corpul barajului
sau independent de acesta. În vederea evitarii pătrunderii în instalațiile aval
de priză a corpurilor solide mari (gheață,,lemne, aluviuni grosiere, etc),
acestea sunt prevăzute cu grătare. În cazul prizelor care conduc apa în
aducțiuni lungi, acestea sunt prevăzute cu vane de închidere care permit
punerea la uscat a aductiunii .

Aducţinea
Reprezintă galeria situată sub nivelul minim din lacul de acumulare prin
care se preia apa din lac și se transportă spre centrala electrică
Aducţiunea are rolul de a asigura circulaţia apei între priza de apă şi
intrarea în conductele forţate, cu o pierdere minimă de nivel. Ea poate fi
realizată în întregime sau pe anumite porţiuni sub formă de:
— canale deschise;
— conducte din beton sau metalice;
— galerii.
Viteza de circulaţie a apei în aducţiuni este limitată din motive dc
pierdere de sarcină la valori sub 2 m/s.

Camera de echilibru

13
Este construcția hidrotehnică care realizează legătura între aducțiune și
conducta forțată și are rolul de a prelua suprapresiunile dinamice provocate
de variațiile de sarcină cu care funcționează centrala. Dacă aducțiunea este
cu nivel liber (canal deschis) camerele de echilibru poartă numele de
camere de încărcare, iar dacă aducțiunea este sub presiune (conductă)
camera de echilibru poartă numele de castel de echilibru . Forma castelului
de echilibru poate fi dc cilindru vertical, trunchi dc con sau de piramidă,
care comunică la partea inferioară cu galeria de apă, iar în partea superioară
este deschis.
La pornirea turbinelor, castelul de echilibru, dispus în amonte de acestea,
asigură continuitatea de apă necesară pe perioada tranzitorie de accelerarea
masei de apă din conductă, reducînd valoarea presiunilor negative. La
oprire, cînd vanele turbinelor se închid, energia cinetică a maselor de apă în
mişcare se transformă în energie potenţială, ceea ce ar determina creşterea
bruscă a presiunilor pozitive in partea finală a traseului, în special pe
conducta forţată, punînd în pericol rezistenţa acesteia; existenţa castelului
de echilibru, în care la partea superioară presiunea este cea atmosferică,
oferă posibilitatea ridicării apei până la un nivel pentru care se stabileşte un
echilibru între forţa hidrostatică şi cea de inerţie.
Înălţimea castelului de echilibru este mai mare decît înălţimea barajului .

Casa vanelor

Este construcția hidrotehnică amplasată imediat în aval de camerele de


echilibru și are rolul de a închide admisia apei în conducta forțată.
Închiderea admisiei apei în conducta forțată este necesară în vederea
punerii la uscat a conductei forțate sau a izolării ei în caz de deteriorare.

Conducta forţată şi distribuitorul


Conducta forţată poate fi din beton sau conductă metalică. Conducta
metalică se amplasează deobicei după nodul de presiune, din considerente
de siguranţă. Ea se termină la peretele centralei cu un distribuitor cu un
număr de ieşiri egal cu numărul turbinelor(minim două ieşiri)
Conducta forţată face legătura, pe linia de cea mai mare pantă şi pe
traseul cel mai scurt. între aducţiune şi turbinele hidraulice. în interiorul lor
energia hidraulică potenţială se transformă în energie hidraulică cinetică.
Conductele forţate pot fi de tip individual sau comune, una pentru două
sau mai multe turbine.
Pentru a rezista presiunilor interioare mari, conductele forţate sînt din
oţel, iar pentru căderi de apă reduse ele pot fi şi din beton armat pre
tensionat.
Conducta forţată poate fi supraterană sau subterană; ea se proiectează
14
astfel, incât să poată transporta debitul maxim pe care îl poate absorbi
turbina (respectiv turbinele) fără ca apa să atingă viteze nedorit de mari si
fără a se produce pierderi excesive de sarcină în conductă. Viteza apei în
conductă se recomandă să fie sub 3,6 m/s în cazul cînd acestea sînt
căptuşite cu beton, putând ajunge pînă la 6 m/s la conducte scurte din oţel.
Vitezele mai mari trebuie evitate din motive de eroziune a suprafeţelor din
beton, producerea fenomenului de cavitaţie şi apariţia vibraţiilor.

La ieșirea din conducta forțată, pentru amenajările de joasă și medie


cădere, apa este distribuită diferitelor turbine. Un sistem de admisie asigură
repartiția uniformă a apei pe palete. Reglarea admisiei apei în turbină se
realizează de către regulatorul de viteză.
Conducta de evacuare are rolul de a evacua apa în albia râului după ce
a trecut prin turbină. Conducta de evacuare are un cămin de absorbție și un
canal de fugă (8) care poate fi chiar albia râului.
Centrala hidroelectrică
Este construcția hidrotehnică în care are loc transformarea energiei
hidraulice în energie electrică. Pentru atingerea acestui scop, în centrală (
fig 8 ) sunt instalate vanele de admisie a apei în turbine, turbinele
hidraulice, generatoarele electrice, mecanismele de reglare a sarcinii active
și reactive, stațiile de transformare și conexiuni, instalațiile de protecții și
automatizări, camera de comandă.

Canalul de fugă
Este construcția hidrotehnică care are rolul de a tranzita apa folosită de
turbină spre punctul de restituție.

15
Figura. 8. Secțiune transversală printr-o centrală hidroelectrică

1 - generatoare electrice;2 - servomotor actionare;3 - panouri de


comanda turbina; 4 - grupuri pompe;5 - schelet metalic;6 - transformator
electric;7 - canal de cabluri;8 - pod rulant;9 - cilindru de beton armat;10 -
canale de cablu si conducte;11 - mecanism manevrare batardou;12 - canal
evacuare;13 - conducta fortata ;14 - vana de admisie;15 - inelul de fundare
al generatorului;16 - galerie de acces pentru demontare rotor;17 - cotul
aspiratorului;18 - aspirator;19 - by-pass pentru evacuarea apei dinconducta
fortata;20 - galeria de evacuare a apei din aspirator;21 - conducta pentru
evacuarea apei;22 - platforma batardou;23 - batardou

1.5. Schemele de amenajare ale centralelor hidroelectrice

A. Schemele de amenajare a CHE pe firul apei

16
Amenajarea cuprinde un baraj care reține apa unui curs și o CHE
amplasată în imediata apropiere a barajului.
După poziția relativă a baraj-centrală, față de axa longitudinală se
deosebesc două tipuri de CHE ( fig 9)
- CHE instalată în corpul barajului
- CHE dispusă la piciorul barajului

Fig. 9
a) CHE instalată în corpul barajului b) CHE dispusă la piciorul
barajului

Amenajările pe firul apei pot avea următoarele caracteristici:

17
- căderea de apă este mică sau medie
- se folosesc cursuri de apă cu debite mari
- posibilitățile de acumulare sunt reduse
În exploatare acestea sunt supuse unor variații mari de putere
disponibilă în funcție de nivelul apei din amonte de baraj

B. Schemele de amenajare a CHE în derivație

Apele cursului sunt derivate pe un traseu care are o pantă mai mică
decât panta naturală a râului. Înălțimea amenajării este suma dintre câștigul
de înălțime obținut pe traseul amenajat și înălțimea barajului.
De-a lungul derivației apa este condusă prin canale, galerii sau
conducte de aducțiune. Amenajarea traseului derivației se poate realiza prin
- Ridicarea nivelului amonte ( fig 10)
Coborârea nivelului în aval ( fig 11)
Schema CHE cu ridicarea nivelului în amonte fig7 are derivația realizată
printr-un canal de aducțiune deschis 2, terminat cu un castel de apă 3, de la
care apa este dirijată forțat prin conductele 4, spre centrala 5. Cu 7 se
notează albia râului iar cu 8 canalul de evacuare apă din centrală.
La schema CHE cu coborârea nivelului în aval fig 8 se crează un lac de
acumulare 1, apa dinlac fiind dirijată forțat printr-un puș 3 direct spre
turbinele amplasate în subteran ( centrala 5). O galerie de fugă cu panta
redusă7 readucând apa la suprafață.

Figura 10 Amenajarea traseului derivației prin ridicarea nivelului amonte

18
Figura 11 Amenajarea traseului derivației prin coborârea nivelului în aval

I.6. Tipuri de turbine hidraulice

După modul de transformare al energiei hidraulice în energie mecanică,


turbinele se clasifică în:
- turbine cu acțtiune: la care transformarea energiei hidraulice în
energie mecanică se face prin acțiune directă (lovire) asupra palelor
rotorului turbinei. Transformarea energiei potențiale în energie cinetică are
loc practic numai în statorul turbinei. Energia cinetică la ieșirea din rotorul

19
turbinei (energia reziduală) este mică nepunându-se problema recuperării
ei. Din aceasta categorie fac parte turbinele Pelton, Turgot, Banki.
- turbinele cu reacțiune: la care transformarea energiei hidraulice în
energie mecanică se face prin destinderea apei în rotorul turbinei.
Transformarea energiei potențiale în energie cinetică are loc în statorul
turbinei (aparat director) și mai ales în rotorul ei, unde distanța dintre palele
rotorului formează ajutaje convergente ceea ce conduce la creșterea vitezei
relative. Energia cineticp la ieșirea din rotor (energia reziduală) este
semnificativă, fapt pentru care se pune problema recuperării ei. Acest lucru
se realizează în aspirator. Din aceastăcategorie fac parte turbinele Francis,
Deriaz, Kviatcovski.
- turbinele elicoidale: la care transformarea energiei hidraulice în
energie mecanică se face prin efectul de portanță al palelor rotorului.
Transformarea energiei potențiale în energie cinetică se face în statorul
turbinei (aparat director), iar rotorul prelucrează aceasta energie pe baza
diferenței de viteză a apei între extradosul și intradosul palelor rotorului.
Ca și la turbinele cu reacțiune, energia cinetică la ieșirea din rotor
(energia reziduală) este semnificativă, fapt pentru care se pune problema
recuperării ei în aspirator. Din aceasta categorie fac parte turbinele Kaplan
si bulb.

Turbinele Pelton
Sunt turbine cu acțiune cu admisie parțială și tangențială în care
scurgerea apei se realizează axial, datorită cupelor cu dublă ieșire ( fig 12) .
Injectorul, injectează apa în cupele ale rotorului, admisia fiind tangențială.
Ele sunt preferate la amenajările cu căderi mari de apă și debite reduse din
zonele de munte. Înălțimea căderii nete se măsoară până la axul
injectorului. Acestea prezintă următoarele caracteristici:
- randamente ridicate 90-91 %
- reglaj ușor al puterii
- funcționare fără șocuri
- părțile componente sunt ușor accesibile

20
Figura 12 Turbină Pelton

Turbinele Francis

Sunt turbine cu reacție, cu admisie totală radială cu scurgerea apei


prin rotor realizându-se radial-axial ( fig 13) .Prin distribuitorul 1, se
trimite apa către rotorul 3, aspiratorul 4 evacuând apa din turbină.
Turbinele Francis acoperă domeniul de căderi cel mai frecvent de la
amenajările hidroelectrice. Avantajele turbinei sunt:
- utilizarea completă a căderii
- spațiul de instalare mic
- randament maxim
Turbinele Francis se pot folosi pentru o marje foarte largă de căderi, de la 20
m la 700 m şi pentru puteri de la câţiva kilowaţi până la 1000 MW.
Dimensiunile sunt de asemenea cuprinse între zeci de cm până la 10 m.
Datorită randamentelor foarte bune şi a faptului că acoperă o gamă largă de
căderi şi debite, turbinele Francis sunt cele mai frecvent folosite.

Figura 13 Turbină Francis

21
Turbina Kaplan

Această turbină are rotorul de tip elice, cu arborele tubular vertical.


Rotorul este alcătuit dintr-un butuc pe care se fixează 4…8 pale. Palele se pot
roti printr-un sistem comandat de o tijă aflată în interiorul arborelui tubular,
in funcţie de debitul de apă disponibil ( fig 14) curentul de apă este repartizat
pe periferia rotorului prin aparatul director, după ce acesta a fost alimentat
prin carcasa spirală. Spre deosebire de turbina Francis, turbina Kaplan este
dublu reglabilă, adică permite orientări convenabile atât palelor rotorice cât şi
ale aparatului director. Palele rotorului sunt acţionate de curent de-a lungul
arborelui, după ce în prealabil curentul şi-a schimbat direcţia cu 90°, de unde
şi denumirea de turbine axiale. Dubla reglare, prin aparatul director şi prin
palele rotorului, permite menţinerea unor randamente ridicate în exploatare,
de peste 90% , pentru o marje largă de debite. Din acest motiv turbinele
Kaplan sunt frecvent folosite în amenajările hidroelectrice cu căderi mici
(pâna la cca 30 m) şi debite mari

Figura 14 Turbină Kaplan

22
Capitolul II. Microhidrocentralele

Microhidrocentralele propriu-zise sunt uzine hidroelectice de mică putere,


care valorifică energia hidraulică a unui sector de râu, fără a modifica însă
regimul de curgere al acestuia. Prin modul de operare, hidrocentrala foloseşte
doar apa disponibilă din curgerea naturală a râului. Microhidrocentralele intră
în categoria amenajărilor pe firul apei, la care nu există acumulări, iar puterea
livrată fluctuează odată cu debitul râului. Pentru că o astfel de amenajare nu
dispune de o putere asigurată semnificativă, puterea instalată este şi ea redusă
şi, ca urmare, se încadrează în categoria micro.

II.1 Funcționarea microhidrocentralei

Toate sistemele hidro utilizează energia apei curgătoare in vederea


producerii de electricitate sau energie mecanică. Deși există mai multe
modalități de a valorifica apa in miscare pentru a produce energie,
sistemele de-a lungul râurilor, ce nu necesită rezervoare mari de stocare,
sunt cel mai des utilizate ca sisteme de microhidrocentrale .

Figura 15. Microhidrocentrală de-a lungul râului

Pentru sistemele de microhidrocentrale de-a lungul râurilor (fig. 15), o


parte din apa râului este deviată printr-un canal, conducte, conducte sub
presiune ce ghideaza apa catre o turbina sau roata. Apa in miscare
roteste turbina sau roata ce invarte un arbore. Miscarea arborelui poate fi
folosita pentru procese mecanice, cum ar fi pomparea apei, sau poate
fi utilizata pentru alimentarea unui generator sau alternator ce genereaza
electricitate. Microhidrocentralele pot fi de cădere mare sau de cădere mică,
depinzând de caracteristicile geografice ale zonei disponibile. Pentru un
sector de râu care parcurge un relief abrupt, diferenţa de nivel poate fi
utilizată prin devierea parţială a debitului şi returnarea acestuia în albia
naturală după ce a trecut prin turbină.

23
În cazul amplasamentelor de deal sau din zone colinare, unde energia
fructificabilă este dată majoritar de debit, dar cu căderi
mici,microhidrocentrala se amplasează direct în albie, sau pe un canal de
deviere scurt, alăturat albiei râului .
Din punct de vedere al utilizării energiei produse, microhidrocentralele pot
livra energie unor consumatori izolaţi, nelegaţi la sistemul energetic (fig.16),
sau pot livra energia în reţelele electrice ale sistemului energetic(fig. 17) .

Figura 16. Microhidrocentrale pentru consumatori izolați

Figura 17. Microhidrocentrale cu cu livrare a energiei în sistem

II. 2. Componentele unei microhidrocentrale

Microhidrocentralele prezinta urmatoarele părti constructive :


- Un transportor al apei, ce poate fi un canal, o conductă forțată, o
conducta sub presiune – (vana) ce livreaza apa,
- O turbina, pompa, sau roata, ce transforma energia apei curgatoare in
rotatie,
- Un alternator sau generator, ce transformă energia de rotație în energie
electricaă,
- Un regulator, ce controlează generatorul,
- Cabluri, ce conduc energia electrică.

24
Multe sisteme utilizează, de asemenea, un invertor pentru
conversia curentului continuu de joasa tensiune (CC), produs de sistem -
120 sau 240 V, in curent electric alternativ (AC).
Turbinele si generatoarele disponibile pe piata sunt, de obicei vandute
ca un pachet. Sistemele ce pot fi montate personal necesita o potrivire
atenta a turatiei unui generator cu viteza si caii putere.
Daca un sistem de microhidrocentrale va fi conectat la rețea, sau folosit
separat, va determina balanța finală a componentelor sistemului.
De exemplu, unele sisteme independente utilizeaza baterii pentru a
stoca energia electrica generatăde sistem. Cu toate acestea, din
cauza resurselor hidroenergetice ce tind să fie mai mult de natură sezonieră,
față de vânt sau resursele solare, bateriile nu pot fi intotdeauna practice.
Daca bateriile sunt folosite, acestea ar trebui sa fie situate cat mai
aproape de turbină , deoarece este dificilă transmiterea joasei tensiuni pe
distanțe mari.
Baraje sau alte structuri de turnare sunt rar utilizate in proiectele bazate
pe microhidrocentrale.
Ele reprezintă o cheltuială adaugată și necesită asistență de
specialitate din partea unor ingineri civili. În plus, barajele cresc
posibibilitățile de a apărea probleme de mediu sau de întreținere.
Înainte de a intra apa in turbina microhidrocentralei, aceasta este
canalizata printr-o serie de componente ce asigură controlul debitului si
filtrarea rezidurilor .
Aceste componente includ aducțiunea, antebazinul și transportoarele de
apa ( canalul, conductele sau stăvilarul ).
Aducțiunea este o cale navigabilă care se execută în paralel cu sursa
de apă. O aducțiune este uneori necesară pentru sistemele hidroenergetice
atunci când insuficiența sau căderile verticale de apă nu există, cât și in
cazul în care acestea sunt construite din ciment sau zidarie.
Aducțiunea duce la antebazin care este realizat din beton sau zidărie.
Acesta functionează ca un iaz de decantare pentru resturile mari, ce
de altfel ar intra în sistem și ar putea deteriora turbina.

Apa din antebazin este alimentată prin intermediul unui grătar care
înlătură resturile suplimentare. Apa filtrată intră prin porțile controlate
a deversoarelor in transportorul de apă, ce ghidează apa direct la turbină
sau roată. Aceste canale, conducte, pot fi construite din țevi de plastic,
ciment sau oțel, chiar și lemn. Acestea sunt suspendate deasupra
pământului prin stâlpi de sprijin și ancore.

25
Sistemul microhidrocentralei are nevoie de o turbină, pompă, sau o
roată pentru transformarea energiei produsă de apa curgatoare, în
rotație, ce este apoi transformată în electricitate.

Turbinele

Turbinele sunt, de obicei, utilizate pentru alimentarea sistemelor


microhidrocentralelor. Apa în mișcare lovește palele turbinei , asemănător
unei roți, învârtind astfel arborele. Turbinele sunt mult
mai compacte în ceea ce privește producția lor de energie față de roțile de
apă. Prezintă un numar de viteze mai mic și necesită mai puțin
material pentru construcție.
Există două tipuri generale de turbine: cu impuls și cu reacție.
Turbinele pe baza de impuls prezinta un design mai putin complex, fiind
cele mai frecvent utilizate pentru sistemele de microhidrocentrale cu cap
ridicat. Ele se bazeaza pe viteza apei ce pune in miscare
roata turbinei, numita alergatorul. Cele mai frecvente tipuri de turbine pe
baza de impul includ si roata de tip Pelton si roata de tip Turgo.

Roata de tip Pelton utilizează conceptul de forță a jetului pentru a crea


energie. Apa este canalizată către o conductă sub presiune, cu o
duza îngustă la un capat. Jetul de apă din duză lovește gălețile dublu –
scobite atașate la roată. Impactul dintre jet și gălețile curbe creează o forța
ce roteste roata cu un grad inalt de eficienta: -70% -90%. Turbinele de tip
Pelton sunt disponibile în diverse dimensiuni și funcționează în condiții
optime in cazul debitelor reduse.
Roata pe baza de impuls Turgo este o versiune îmbunătățită a roții
Pelton. Acesta utilizează același concept de jet, dar cu jet Turgo, acesta
reprezentând jumătate din dimensiunea tipului de roată Pelton.

Acesta este înclinată astfel încât jetul de apă lovește trei compartimente
deodată. Ca urmare, roata de tip Turgo se mișcă de două ori mai repede. De
asemenea, este mai puțin voluminoasă, și are o buna reputație ca
fiabilitate. Roata de tip Turbo poate funcționa în condiții de debit scăzut,.

Turbina pe baza de reacție

Turbinele pe baza de reacție sunt extrem de eficiente și depind mai


degrabă de presiune decât de viteză, în vederea producerii de
energie. Toate palele turbinei pe bază de reacție mențin contactul constant
cu apa. Aceste turbine sunt adesea folosite pe scara largă în locații cu
hidrocentrale.

26
Datorită complexității lor și a costurilor ridicate, turbinele pe bază de
reacție nu sunt de obicei utilizate pentru proiecte de
microhidrocentrale. Dar, ca o exceptie, este turbina cu elice, prezentând
diverse modele și funcționând mai mult ca sistemul de propulsie al unei
barci.

Turbinele cu elice au de la trei la șase pale fix stabilite la unghiuri diferit


aliniate. Bulbul, tubularul si tubularul Kaplan sunt variații ale turbinei cu
elice. Turbina de tip Kaplan, fiind un sistem de elice extrem de adaptabil,
poate fi utilizată pentru locații in care sunt folosite microhidrocentralele.

Pompe

Pompele convenționale pot fi folosite ca înlocuitori pentru turbinele


hidraulice. În cazul în care acțiunea unei pompe este inversata, aceasta
funcționeaza ca o turbină. Deoarece pompele sunt produse în masă, acestea
pot fi gasite mai ușor decât turbinele. Pompele sunt, de asemenea, mai
puțin costisitoare. Pentru performanțele adecvate ale unei pompe, o locație
în care sunt montate microhidrocentrale trebuie să aibă un debit
constant. Pompele sunt, de asemenea, mai puțin eficiente și mai predispuse
la daune.

Roțile propulsate de apă

Roata este cel mai vechi sistem component al hidrocentralei. Roțile


propulsate de apă sunt înca disponibile, dar acestea nu sunt foarte practice
pentru generarea de electricitate, din cauza vitezei lente și a structurii
voluminoase.

27
Capitolul III. Sistemul Hidroenergetic Național

Hidrocentrala este utilizata pe un teritoriu vast al Romaniei. Deși cele


mai multe dintre cele mai bune locații de producție a hidroenergiei au fost
deja elaborate, mai există multe locatii cu potențial ridicat .

III.1 Sistemul Hidroenergetic si de Navigatie Porțile de Fier I

Sistemele hidroenergetice si de navigație Porțile de Fier I și Porțile de


Fier II sunt rodul colaborării dintre România și Serbia cu privire la
amenajarea hidroenergetică a fluviului Dunărea în zona Porților de Fier
pentru producerea de energie electrică și asigurarea navigației în condiții
îmbunătășite.
Colaborarea dintre cele două țări s-a materializat prin Acordurile dintre
cele două Guverne privind execuția și mai apoi retehnologizarea
agregatelor din cele doua Sisteme.
Sistemul Hidroenergetic și de Navigatie Porțile de Fier I (fig.18) se
găseste amplasat pe Dunare la km 943 și a fost proiectat și executat în
colaborare cu partea sârbă.
Construcția Sistemului Porțile de Fier I a inceput la data de 7 septembrie
1964, odată cu inaugurarea oficială a șantierului. Obiectivul este simetric
față de axa Dunării și este compus din două centrale hidroelectrice cu câte
șase hidroegregate cu turbine Kaplan de mare capacitate, doua ecluze cu
dimensiuni de 310 m x 34 m (câte una pentru fiecare parte) și un baraj
deversor cu 14 câmpuri deversoare (câte 7 pentru fiecare parte). Primul
obiectiv pus în funcțiune pe partea română a fost ecluza, la data de 14
august 1969. Agregatele din centrală au fost puse in funcțiune primul în
data de 14 august 1970, iar ultimul în decembrie 1971. Inaugurarea oficială
a obiectivului s-a făcut la data de 16 mai 1972. Prin dimensiunile și puterea
lor instalată agregatele din centrale au fost cele mai mari de acest tip din
lume. La fel, prin dimensiunile sasurilor și prin cădere, ecluzele de la
Porțtile de Fier I se înscriu în lista celor mai mari construcții de acest gen
din lume.
Atât la centrală cât și la ecluză s-au derulat în ultimii 15 ani programe de
retehnologizare care au dus la creșterea puterii instalate de la 175 la 194,4
Mw pe fiecare agregat din centrală, creșterea performanțelor tehnice ale
echipamentelor și instalaților, precum și la creșterea siguranței în
exploatare.
Centrala Hidroelectrica de la Porțile de Fier I are după retehnologizare o
producție de energie electrică anuală de proiect de 5.241.000 Mwh în anul
mediu hidrologic, ceea ce reprezintă circa 10% din producția la nivel
28
nașional. În plus centrala asigură aproape jumătate din serviciile
tehnologice de sistem din România.

Figura 18. Sistemul Hidroenergetic si de Navigatie Portile de Fier I

III.2 Sistemul Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier II

Sistemul Hidroenergetic și de Navigatie Porțile de Fier II (fig 19) se


găseste amplasat pe Dunare la km 853, în zona insulei românești Ostrovul
Mare și a fost și el proiectat și executat în colaborare cu partea sârba.
Construcția Sistemul Porțile de Fier II a inceput in anul 1977 odată cu
semnarea Acordului între Guvernele României și fostei Iugoslavii.
Obiectivul are o configurație nesimetrică, Dunărea fiind barata în două
fronturi (cel principal pe brațul principal al Dunării si cel de-al doilea de pe
brațul Gogoșu). Obiectivul este compus dintr-o centrală de bază cu 16
agregate de tip bulb (câte 8 pentru fiecare parte puse în funcțiune în
perioada 1984 – 1986), două centrale suplimentare (funcționale din 1994,
cea românească, respectiv din 2000, cea sârbească), trei ecluze (două pe
partea română și una pe partea sârbă) și două baraje deversoare (cel
românesc pe brațul Gogoșu, cel sârbesc în frontul principal de barare).
Partea română a centralei de bază este la ultimul agregat din programul
de retehnologizare, puterea instalata crescand de la 216 MW înainte de
retehnologizare la 251,2 MW dupa retehnologizare.
Centrala suplimentara română, situată pe brațul secundar al Dunării, are
în dotare 2 hidroagregate de tip bulb, identice ca dispozitie interioară și
soluții constructive cu cele din centrala de bază, are o putere instalată de 54

29
MW. Centrala Gogoșu, ale cărei hidroagregate vor fi retehnologizate va
atinge dupa retehnologizare o putere instalată de 62,8 MW.

Figura 19Sistemul Hidroenergetic și de Navigatie Porțile de Fier II

Principalii parametrii ai centralelor hidroelectrice Porțile de Fier I și II


sunt prezentați mai jos:

30
Capitolul IV
Norme de tehnică a securității muncii

Datorită faptului că nici un proces tehnologic nu poate fi conceput


şi permis fara respectarea strictă a regulilor impuse de protecţia muncii,
este necesar ca la realizarea oricărui dispozitiv să se respecte normele de
protecţie a muncii specifice domeniului de activitate.
In cazul nostru, sunt necesare norme de protecţie a muncii pentru
lucrările de realizare a subansamblurilor, la agenţi chimici, la asamblare
şi norme de protecţie a muncii la punerea în funcţiune.
Măsurile de protecţie luate la realizarea lucrărilor electrice
sunt:sporirea izolaţiei omului, prin utilizarea echipamentelor de protecţie
(manuşi şi cizme de cauciuc, podea izolantă); punerea la pământ a
instalaţiilor; deconectarea automată a sectorului defect; egalizarea
potenţialelor; protecţia contra supratensiunilor. Aceste condiţii sunt
asigurate prin dotarea laboratorului în care s-au efectuat lucrările.
Lucrările mecanice realizate, sunt în marea lor majoritate
efectuate le rece, implicând următoarele norme de protecţie: protejarea
împotriva răspândirii aşchiilor la realizarea carcasei; un alt pericol, îl
constituie prezenţa organelor de maşini aflate în mişcare de rotaţie, fapt
pentru care îmbracamintea trebuie să fie adecvată; pentru protecţia
contra electrocutării, punerile la pamant sunt obligatorii, iar pentru
lucrările efectuate la cald (lipirea cu cositor) se va evita atingerea
elementului încălzit al ciocanului de lipit şi a pastei decapante.
Normele de protecţie a muncii la executarea operaţiilor
tehnologice sunt următoarele: respectarea regulilor specifice de protecţie
la operaţiile de realizare a îmbinărilor prin lipire; utilizarea în
exclusivitate a dispozitivelor şi sculelor corecte; sculele electrice de
mână, trebuiesc manipulate prin intermediul unor mânere izolante şi
trebuie să fie conectate la pământ; operaţiile de control electric sunt
efectuate de către personal specializat.
Pentru protecţia muncii la exploatarea echipamentelor, se au în
vedere: reguli de securitate electrica (împământări, asigurarea rezistentei
de izolaţie) şi mecanice; reguli de securitate sonoră; reguli ergonomice.
Locurile de muncă din cadrul laboratoarelor de verificări şi
reparaţii ale aparaturii electronice vor trebui să corespundă următoarelor
condiţii:
- Să se asigure în permanenţă iluminatul natural şi artificial,
corespunzător prescripţiilor pentru astfel de încăperi, referitor la
intensitatea luminoasă necesară. Pentru lucrări executate la mese
individuale se recomandă iluminatul local.
31
- Pardoselile pe care se află instalaţiile electrice de verificare (standuri
de verificare) trebuie să fie izolatoare din punct de vedere electric
(parchet, linoleum, cauciuc).
- Instalaţiile se vor monta astfel încât acestea să nu poată fi atinse
simultan de către o persoană, cu părţi legate permanent la pământ
(instalaţia de apă, calorifere, etc.).
- Lucrările de reglare şi verificare care impun atingerea elementelor
conducătoare de curent (stabilirea legăturilor electrice), se vor executa
cu întreruperea tensiunii. Repunerea sub tensiune se va face numai după
terminarea lucrărilor. După repunerea instalaţiei sub tensiune, orice
lucrare la diferite elemente aflate sub tensiune (reglaje), se vor face cu
ajutorul sculelor având mânere electroizolante.
- Panourile metalice ale instalaţiilor de verificare şi reglaj se vor lega
la nul şi la pământ.
Dacă instalaţia de verificare şi reglaj conţine transformatoare de
separaţie galvanică între reţeaua de alimentare şi consumator, izolate
faţă de pământ atunci se vor respecta următoarele reguli:
- Instalaţiile de reglare şi verificare în care sunt montate
transformatoare de separare se vor racorda la instalaţia de legare la
pământ.
- Laboratoarele vor fi dotate cu mijloace de încălzire şi de ventilaţie
corespunzătoare care să asigure microclimatul cerut de specificul
lucrărilor.
Cordoanele folosite pentru racordarea aparatelor vor fi
conductoare de cupru, flexibile, izolate, prevăzute la capete cu banane,
papuci sau cleme, având părţile de apucare izolate corespunzător. Nu se
admite folosirea cordoanelor sau accesoriilor terminale ale acestora, care
prezintă deteriorări ale izolaţiei.
Cordoanele pentru circuitele de curent, vor fi astfel dimensionate,
încât să nu se încălzească la curenţii utilizaţi, dar să aibă cel puţin 1mm
² ca secţiune.
Punerea sub tensiune a instalaţiilor de reglaj şi verificări se va face
după terminarea montajului şi după anunţarea personalului care participă
la lucrare. Este interzisă intervenţia personalului la aparatele de
verificat, la părţile aflate sub tensiune, atât timp cât instalaţia respectivă
nu s-a deconectat de la reţea.
Verificarea încălzirii unor părţi parcurse de curenţi, din interiorul
aparatelor sau montajelor, prin atingere directă cu mâna, sau măsurarea
cu un instrument neizolat corespunzător se v-a face după deconectarea
prealabilă a acestora de la sursa de alimentare.
Măsurătorile efectuate cu osciloscopul, se vor face dacă acesta
este conectat prin transformator de separare galvanică.

32
Este interzisă montarea sau demontarea siguranţelor fuzibile sau a
altor piese ale montajelor atunci când instalaţia se afla sub tensiune.
Este interzisă intervenţia personalului neautorizat, sau
nespecializat pentru reparaţii, sau alte intervenţii la aceste montaje.
Pentru reparaţii se vor folosi numai piese sau componente identice ori
echivalente, fiind interzise improvizaţiile.
Depozitarea montajelor se va face în medii închise, apărate de
umiditate, care ar putea distruge rezistenţa de izolaţie.

NORME DE PREVENIRE SI STINGERE A INCENDIILOR ( PSI )

La lucrul cu montaje electrice se iau următoarele măsuri de


prevenire şi stingerea incendiilor:
- Conectarea la reţea a instalaţiilor sau a montajelor electrice, în
laboratoare de reparaţii sau încercări, se va face numai după aprobarea
organelor autorizate privind exploatarea instalaţiilor. Înainte de a se face
legăturile de orice fel la sursa de curent, trebuie să se stabilească sarcina
solicitată de aceasta, rezistenţa conductorilor precum şi intensitatea
curentului.
- Montajele electrice se vor folosi numai cu fişe (ştechere) şi
conductori izolaţi, supravegheate tot timpul cât se află sub tensiune. La
terminarea lucrului întregul utilaj electric şi instalaţia electrică, se scot
de sub tensiune. Revizia sau repararea ori înlocuirea diverselor elemente
ale instalaţiilor, se face numai după întreruperea curentului.
Este interzis:
- Folosirea în stare defectă a instalaţiilor electrice sau electronice de
orice fel, precum şi a celor uzate sau improvizate.
- Încărcarea instalaţiei electrice din laborator (conductori, cablu, prize,
transformatori, comutatoare, etc.) peste sarcina admisă.
- Efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii a instalaţiilor electrice
sau electronice de către personal neautorizat, sau necalificat.
- Folosirea legăturilor provizorii prin introducerea conductorilor
electrici fără fişă (ştecher) direct în priză.
- Anularea sau înlocuirea siguranţei fuzibile din montaj, cu siguranţe
de valori mai mari sau siguranţe improvizate, poate duce la distrugerea
transformatorului de reţea şi implicit aprinderea întregului montaj.
Având în vedere că montajul este confecţionat cu materiale uşor
inflamabile (plastic, lemn, plexic, etc.) se va avea în vedere ca acesta să
nu fie depozitat în apropierea surselor de căldură sau a aparatelor care
degajă căldură (reşou, ciocan de lipit, etc.)

33
V. Bibliografie

1. Mariana Dumitrescu -Energie electrică, producere și transport


Editura Didactică și Pedagogică, București, 2002
2. Dan Stematiu –Amenajări hidroenergetice , Editura Conspress,
București,2008
3. Dorin Cristescu, Lucia Pantilimon, Silviu Darie- Centrale și rețele
electrice, Editura Didactică și Pedagogică, București,1982
4. Crișan Ovidiu-Sisteme electroenergetice- Editura Didactică și
Pedagogică, București,1979
5. Moțoiu Constantin-Centrale termo-și hidroelectrice- Editura
Didactică și Pedagogică, București,1974

34