Sunteți pe pagina 1din 4

ÓPTIM, -Ă I. adj. cel mai bun; minunat, excelent, grozav.

◊ care asigură cea mai bună eficiență


economică. II. s. n. stare a unui lucru, a unei situații considerate ca cea mai favorabilă. ♦ ~
ecologic = ansamblul condițiilor de vegetație în care o specie apare cel mai frecvent într-o
regiune; ~ de populație = densitatea populației unei țări care permite cea mai bună folosire a
resurselor naturale. (< fr. optime, lat. optimus)
OPTIMIZÁRE, optimizări, s. f. 1. Alegerea și aplicarea soluției (economice) optime (dintre mai
multe posibile). 2. (Mat.) Raționament sau calcul care permite găsirea valorilor unuia sau mai
multor parametri corespunzând maximului unei funcții. – Cf. fr. o p t i m i s e r ,
optimisation.
Indicele dezvoltării umane (IDU, Human Development Index în engleză) este o măsură
comparativă a speranței de viață, alfabetizării, învățământului și nivelului de trai. În acest fel,
este folosit pentru a compara mai bine nivelul de dezvoltare a unei țări decât PIB-ul pe cap de
locuitor, care măsoară doar prosperitatea materială și nu alți indicatori socio-economici. Indicele
a fost inventat de economistul pakistanez Mahbub ul Haq. Indicele dezvoltării umane, pentru
majoritatea statelor membre ONU, este actualizat în fiecare an de Programul Națiunilor Unite
pentru Dezvoltare și publicat în Raportul de Dezvoltare Umană.
* Punctul procentual
Punctele procentuale rezultă din „diferenţa aritmetică dintre numerele mărimilor exprimate în
procente” şi nu din „diferenţa aritmetică dintre mărimile exprimate în procente”.
Exemplu:
În cazul creşterii cotei de t.v.a. de la 19% la 24%, creşterea este: de la 19% la 24% care,
în puncte procentuale, rezultă (1.1) din „diferenţa aritmetică dintre numerele mărimilor
exprimate în procente”, respectiv (1.2) din diferenţa de 24 – 19 = 5 puncte procentuale,
exprimare care este corectă;

Termenul „promilă” (din germană promille)[1] este utilizat pentru a desemna a mia parte dintr-o
cantitate dată, o proporție în raport cu o mie, o miime sau a zecea parte dintr-un procent. Promila
se notează cu semnul ‰, care este asemănător simbolului % (procent), doar că are un zero în
plus la sfârșit. Promila este folosită frecvent în demografie pentru exprimarea unor valori ca rata
natalității, rata mortalității. Se mai folosește în diverse domenii, cum ar fi la indicarea nivelului
de alcool în sângele șoferilor (de exemplu: 0,2‰) sau la exprimarea nivelului salinității (de
exemplu: „salinitatea medie este 35‰”).

Inflația este un dezechilibru major prezent în economia oricărei țări, reprezentat de o creștere
generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale.
Inflația este un indicator final, care arată la sfârșit de an fiscal dacă politicile guvernamentale
monetare, fiscale, legislative, etc., alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează și conduc
la o stabilitate a prețurilor de consum.
Hiperinflația este un termen economic ce se referă la o inflație cu o rată foarte mare și
crescătoare. Tendința oamenilor în perioade de hiperinflație este să renunțe la bani și să se
întoarcă la Troc. Nu există definții clare, dar se acceptă în general că o rată de inflație lunară de
50%, calculat pe un an o inflație de aprox. 13.000% este o hiperinflație. Inflația mare se combate
pe termen scurt prin devalorizare de monedă, care deseori sfârșește prin reformă monetară.

Stagflația (portmanteau dintre stagnare și inflație) este situația economică în care rata
inflației este mare, creșterea economică este mică sau nulă, iar rata șomajului este înaltă. Aceasta
creează o dilemă privind politica economică ce trebuie adoptată, întrucât acțiunile necesare a fi
întreprinse pentru a micșora inflația pot spori rata șomajului și vice versa.
DEFLÁȚIE (< fr. {i}) s. f. 1. (EC.) Modalitate (cea mai drastică) de combatere a inflației prin
reducerea masei monetare în circulație, în scopul diminuării cererii de consum. ◊ D. monetară =
restrângere a circulației biletelor de bancă. ◊ D. financiară = practicarea politicii excedentelor
bugetare, achitarea datoriei publice față de banca centrală. ◊ D. de credit = ridicare a nivelului
dobânzilor și limitare a acordării creditelor, controlul prețurilor și al salariilor, sporirea nivelului
impozitelor. 2. (GEOMORF.) Proces de îndepărtare, sub acțiunea vântului, a materialului fin
rezultat în urma coraziunii.

VALÚTĂ, valute, s. f. Monedă, alta decât moneda națională. ◊ Valută forte = valută care are
acoperire în aur și care este acceptată ca mijloc de plată de mai multe țări. – Din it. valuta.

Valutele liber-utilizabile sunt valute cu convertibilitate totală recunoscute de FMI şi alte


organizaţii financiare internaţionale ca utilizabile pe plan larg în cadrul tranzacţiilor
internaţionale şi ca valute negociabile, în volum mare, pe toate pieţele financiare. În această
categorie intră următoarele patru valute: dolarul SUA, euro, lira sterlină şi yenul japonez.

Drepturile speciale de tragere (DST sau, internațional, XDR) sunt moneda virtuală a Fondului
Monetar Internațional, conceput ca înlocuitor al standardului aurului. Tranzacțiile în interiorul
Fondului Monetar Internațional sunt calculate în DST. O serie de valute naționale sunt fixate la
un anumit raport în relație cu DST.
Valoarea sa se calculează în funcție de dolarul american (44%), euro (34%), yenul
japonez (11%) și lira sterlină britanică (11%), conform cotațiilor de la bursa londoneză.

ECU (acronim al sintagmei din engleză European Currency Unit, în română Unitate Monetară
Europeană) a fost unitatea de cont a Comunității Europene, apoi a Uniunii Europene, înainte de
adoptarea numelui de euro[1], în Consiliul European de la Madrid din decembrie 1995. A fost o
monedă de decontare utilizată ca instrument de plată între băncile centrale și ca unitate de cont a
bugetului Comunității Europene, însă nu a fost valabil ca mijloc de plată legal.[2] Codul său ISO
4217 era XEU, iar simbolul a fost ₠, care reprezintă literele C și E împletite, inițialele
sintagmei Comunitatea Europeană, în mai multe limbi europene.
ECU a fost înlocuit de euro la 1 ianuarie 1999, la un curs de schimb 1 ECU = 1 euro.

DEVÍZE s. n. pl. Documente de credit și de plată (cambii, cecuri etc.) emise în valută străină și
pe baza cărora beneficiarul obține o anumită cantitate de valută dintr-o altă țară; mijloc de plată
în valută străină. – Din fr. devises.
Coș valutar Modalitatea de a crea un etalon artificial de valoare. Instrument de rezerva menit sa
inlocuiasca atat etalonul aur (care nu mai poate fi utilizat datorita demonetizarii aurului) cat si
etalonul dolar SUA (ce nici el nu mai este agreat deoarece manifesta instabilitate) pentru
masurarea valorii altor monede.

EMBARGÓ, embargouri, s. n. 1. Interzicere de către un stat a exportului sau importului de


mărfuri ori a capitalurilor într-o sau dintr-o țară, ca sancțiune pentru încălcarea unor reguli sau
principii de drept internațional sau ca mijloc de presiune politică. 2. Reținere de către un stat a
navelor comerciale sau de mărfuri ale altui stat aflate pe teritoriul său (în condițiile în care a
survenit un conflict între statele respective). – Din fr. embargo.[1]

PROTECȚIONÍSM s. n. Sistem și politică economică de protejare și de promovare a unor


activități economice indigene, prin măsuri de îngrădire a puterii concurenților externi pe piața
internă (prin aplicarea unui regim vamal cu tarife ridicate la mărfurile de import, prin restricții
valutare etc.). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. protectionnisme.

războiul comercial ca fiind „situația în care țările în mod repetat retaliează una împotriva
celeilalte prin creșterea tarifelor asupra produselor celeilalte”

Paritatea puterii de cumpărare (PPC) este o metodă folosită pentru a calcula o rată de
schimb alternativă între monedele a două țări. PPC-ul măsoară puterea de cumpărare a unei
monede, într-o unitate de măsură internațională (de regulă, dolari), deoarece bunurile și serviciile
au prețuri diferite în unele țări comparativ cu altele.

Un petrodolar este un dolar american obținut de o țară din vânzarea de petrol. Termenul a fost
inventat de profesorul de economie Ibrahim Oweiss, în 1973, care a dorit astfel să descrie situația
creată în țările OPEC în anii '70, a căror balanță comercială era susținută de rolul de rezervă
valutară pe care îl juca moneda americană.
Datorită creșterii prețului petrolului, țările producătoare de petrol s-au găsit în situația în care au
dispus de enorme resurse financiare, numite petrodolari tocmai pentru că petrolul era plătit în
dolari americani. Majoritatea acestor resurse au fost reinvestite în sistemul economic și financiar
mondial, cu efecte destabilizante asupra întregului sistem.
EURODOLÁR s.m. (Fin.) Dolar american depozitat în afara băncilor din Statele Unite, în
special în Europa, și disponibil pentru diferite operații financiare.

Un deficit bugetar apare atunci când cheltuielile unei entități (un guvern) depășesc încasările.
Opusul deficitului bugetar este excedentul bugetar. Deficitul bugetar total = Deficit structural +
Deficit cyclic

Deficitul comercial este un indicator economic ce indică existența unei balanțe comerciale
negative, în care importurile unei țări depășesc exporturile sale. Un deficit comercial este
echivalent cu o scurgere a monedei naționale pe piețele externe. Acesta mai este cunoscut și sub
denumirea de deficit de cont curent.

dolarizáre s. f. (ec.) Efectuare a plăților, încasărilor și depozitelor financiare în dolari ◊ „Oprirea


inflației și a dolarizării” R.l. 28 XII 93 p. 4 (din dolar + -izare)

O țară dezvoltată sau o țară mai dezvoltată (MDC), este un stat suveran care are o economie
mai dezvoltată și o infrastructură tehnologică mai avansată comparativ cu alte națiuni mai puțin
dezvoltate. În general, criteriul de evaluare a dezvoltării economice este bazat pe produsul intern
brut (PIB), venitul pe cap de locuitor, nivelul de industrializare, infrastructura și condițiile de
trai.[1] Criteriile de evaluare folosite și lista țărilor considerate dezvoltate sunt disputate.

tara in curs de dezvoltare = tara in care agricultura are rolul principal in dezvoltarea economiei,
industrializarea este abia la inceput, iar sectorul serviciilor este subdezvoltat sau total nedezvoltat

Lumea a treia este un termen (geo)politic care desemnează cu aproximație țările în curs de
dezvoltare, spre deosebire de țările lumii occidentale (sau „lumea întâi”, formată din țările
dezvoltate, democratice și capitaliste) și de lumea a doua (țările socialiste și comuniste care
gravitează în jurul (fostei) Uniunii Sovietice). Termenul a fost folosit pentru prima dată de către
economistul francez Alfred Sauvy, la începutul anilor '50, pentru a distinge țările care nu făceau
parte nici din blocul vestic (Statele Unite și aliații) și blocul estic (URSS și aliații săi). A intrat în
limbajul comun în 1955, la conferința de la Bandung (Indonezia), cu un sens deviat de la sensul
inițial, referindu-se la statele subdezvoltate sau aflate în curs de dezvoltare.

Grupul celor Șapte (G7) reprezintă un forum internațional al guvernelor unor state dezvoltate
din punct de vedere economic, tehnologic și
militar: Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de
Nord și Statele Unite ale Americii. Împreună, acestea, deși cuprind aproximativ 14% din
populația lumii, însumează 60% din produsul intern brut la nivel mondial. De asemenea, ele
totalizează aproximativ 72% din cheltuielile militare din lume, iar patru din cele șapte,
adică Franța, Rusia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii dețin peste 95% din
armamentul nuclear al lumii.
Principalul domeniu de activitate al grupului G7 este economia mondială.
Comunitatea Statelor Independente (abreviat CSI; în rusă Содружество Независимых
Государств; СНГ → Sodrujestvo Nezavisimîh Gosudarstv) este o organizație regională formată
din 10 din cele 15 foste republici federale ale Uniunii Sovietice, excepțiile fiind cele trei țări
baltice: Estonia, Letonia și Lituania, precum și Georgia (→2008) și Ucraina (→2014).
Comunitatea Statelor Independente este constituită pe baza mai multor principii ca:

 recunoașterea reciprocă și respectarea suveranității statelor-membre


 egalitatea în drepturi
 neamestecul în treburile interne
 renunțarea la aplicarea forței.

În economie, BRICS este un acronim care se referă la țările membre Brazilia, Rusia, India,
China și Africa de Sud. Acronimul (inițial "BRIC") a fost inventat de Jim O'Neill într-un
document din 2001 intitulat „Building Better Global Economic BRICs”.[1][2][3] Acronimul a intrat
în utilizarea pe scară largă ca un simbol al schimbării în puterea economică mondială, departe de
economiile dezvoltate G7 spre lumea în curs de dezvoltare. Pe 13 aprilie 2011, „S” a fost
adăugat formal pentru a forma BRICS după admiterea Africii de Sud în uniune.