Sunteți pe pagina 1din 3

15 Iată, El vine!

I. INTRODUCERE
Matei 24:3 – lectura.
Victima unui accident, Barry Diala, a murit în camera de urgenţă dintr-un spital din Chicago şi a
petrecut 26 de minute în paradis înainte să se întoarcă în mod spectaculos în lumea celor vii.
„Sunt un om religios rezonabil şi am crezut întotdeauna că atunci când voi muri, voi dori să-mi
petrec veşnicia în rai. Dar acum ştiu că nu-mi place acolo. A fost un loc magnific cu siguranţă, dar
cred că raiul este ceva plictisitor.”
Noi discutăm atât de des despre doctrina celei de-a doua veniri, transformând-o în ceva atât de
obişnuit, încât nu mai medităm aşa cum ar trebui asupra măreţiei ei. Când studiem subiectul celei
de-a doua veniri, căutăm semne peste tot: mare, uscat, cer, semnele venirii Lui. Nu este ceva inutil:
a. Isus răspunde la întrebarea: „Când vei veni TU?”, prin enumerarea semnelor;
b. Fiecare cultură are limbajul ei propriu: computerele, mesajele din timpul războiului, surdomuţii,
arheologie, scrieri... dacă înţelegem semnele, putem comunica şi folosi mesajele. Pentru că s-au
înmulţit semnele, a fost nevoie de maşini de codificat şi de decodificat.
Trebuie să privim însă şi înăuntrul nostru – Psalmii 51:10. David simţea nevoia unui semn lăuntric.
II. RISCURILE CĂDERII
Patru categorii de aşteptători:
1. Cei care, speculând în mintea lor, trag concluzia că Domnul nu va mai veni.
Pentru că Domnul n-a venit atunci când s-au gândit ei că trebuia să vină, au început să se îndoiască
de venirea Sa şi să se întrebe cu toată seriozitatea dacă Domnul va mai veni sau nu. Această grupă
trebuie să-şi reamintească faptul că Domnul este îndelung răbdător.
2. Cei pentru care a doua venire este un lucru abstract.
„Desigur, eu cred, nu mă îndoiesc niciun moment că Domnul trebuie să vină.” Dar această grupă nu
simte venirea Sa ca fiind chiar la uşi şi nici graba cu care se apropie.
3. Cei pentru care a doua venire este un eveniment concret.
Ei cred nu numai în cea de-a doua venire a Domnului, dar chiar şi în apropierea evenimentului.
Cercetează pământul, marea, cerul, după semnele împlinirii făgăduinţei lui Dumnezeu. Sunt sinceri
căutători ai semnelor exterioare ale evenimentului venirii.
4. Cei care au o concepţie reală a măreţiei acestui eveniment.
Ei nu privesc la eveniment doar ca la o doctrină, caută semnul împărăţiei înăuntrul lor, sunt
conştienţi de timpul solemn pe care-l trăiesc: 1 Petru 4:17,18 - lectura. Cuvântul „abia” este
paralizant.

63
„Suspini tu sau te simţi ca acasă în această lume?! Capitonăm cu tapiţerii orice lucru, astfel încât să
nu mai simţim tăişurile ascuţite ale acestei lumi vechi şi păcătoase. Primejdia este ca noi să nu mai
simţim aşa cum ar trebui că această lume rea nu este un loc bun de trăit.”
Riscurile căderii:
1. Apartenenţa la Biserica lui Dumnezeu.
Apartenenţa prin ea însăşi nu oferă nicio protecţie contra surprinderii noastre la venirea Domnului.
Vechea biserică iudaică oferă o ilustraţie tragică în acest sens.
2. Revărsarea miraculoasă a Duhului Sfânt.
„Dacă nu înaintăm zilnic în exemplificarea virtuţilor creştine active, nu vom recunoaşte
manifestarea Duhului Sfânt în ploaia târzie. S-ar putea să cadă peste cei din jurul nostru, dar noi să
nu-L discernem şi să nu-L primim.”
3. Mici speculaţii cu privire la profeţiile neîmplinite.
Nu putem cunoaşte în detaliu evenimentele finale, nici succesiunea lor, nici rapiditatea cu care se
vor desfăşura. Solia „luaţi seama la voi înşivă!” dă o notă plină de greutate în ce priveşte
promptitudinea venirii, în raport cu naturaleţea semnelor petrecute.
Geneza 19:23 – lectura.
„Razele strălucitoare ale dimineţii păreau să vorbească numai despre prosperitatea şi pacea cetăţilor
din câmpie. Agitaţia vieţii active începuse pe străzi, oamenii mergeau la diferitele lor ocupaţii,
absorbiţi de interesele sau plăcerile zilei. Ginerii lui Lot făceau glume pe seama temerilor şi a
avertizărilor smintitului bătrân. Deodată şi pe nesimţite, ca un tunet, dintr-un cer fără nor, a căzut
furtuna.”
Ne legănăm în iluzia autocontrolului. Ar părea nesănătos să tratăm subiectul întunecat al unei morţi
subite, dar ar fi o nebunie să respingem această posibilitate. Societăţile de asigurare cheltuiesc
milioane pentru a ţine treze minţile oamenilor pentru această posibilitate.
4. Adaptabilitatea la şocul evenimentelor.
Există în natura noastră ceva ce ne face foarte adaptabili. Pentru moment, s-ar putea să fim şocaţi de
o scenă teribilă sau de o noutate îngrozitoare, însă după puţin timp pierdem simţul şocului,
socotind-o ca pe ceva normal.
5. Eludarea intervenţiei lui Dumnezeu.
Noi nu putem măsura timpul, cum fac scepticii. Trebuie să ţinem seama că marele eveniment al
venirii este legat de intervenţia lui Dumnezeu în treburile lumii.
„Daţi-mi voie să vă spun că Domnul va lucra în ultima vreme cu totul diferit de ordinea obişnuită a
lucrurilor şi pe o cale care va fi contrară oricărui plan omenesc.”
III. APEL

64
Există un paradox: Vine dimineaţa şi este tot noapte, vine noaptea şi în acelaşi timp dimineaţa. Se
cere o clarificare: Isaia 60:1 - lectura. Acesta este primul semn la care trebuie să ne concentrăm – un
semn interior. Atunci când îngerii îi vor aduna pe cei credincioşi nu vor întâmpina nicio dificultate
în a-i găsi.
În ce priveşte semnele exterioare: „Nebunia interpreţilor a fost aceea de a prezice timpuri şi lucruri
ca şi când Dumnezeu ar fi intenţionat să-i facă profeţi pe ei. Prin această imprudenţă, ei nu numai că
s-au expus, dar au adus şi profeţia în dispreţul multora.” (Isaac Newton)
Oamenii se leagă de anumite semne şi spun: „De ce nu vine sfârşitul?” Semnele se repetă, ele însă
ne aduc din ce în ce mai aproape de eveniment, deşi nu ne comunică evenimentul. Semnele indică
direcţia spre eveniment, distanţa până la el, nu evenimentul însuşi. Ceea ce este important nu este
momentul „când vine Isus”, ci „cum trebuie să fiu în vederea acestui eveniment.”
Singurul semn precis, Matei 24:30 – norul, Experienţe şi viziuni, pp. 25–29.

65