Sunteți pe pagina 1din 23

Aromâni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


Nu confundați cu Armeni.
Aromânii (numiți în România și "'români Aromâni, macedoromâni, armâni
macedoneni"', macedoromâni, macedoneni armãnj, rrãmãnj
latini, macedono-vlahi [6] sau, mai popular,
machedoni) [7] sunt o ramură a latinității
răsăritene, alături de dacoromâni, meglenoromâni
și istroromâni. În Grecia, chiar dacă li se spune
vlahi (români), în mediul academic oficial se
consideră pe nedrept "greci antici" sau "greci
antici latinizați". Numărul lor este greu de estimat,
fiindcă există numeroase căsătorii mixte și fiindcă Cuțovlahi - foto din 1915
mulți aromâni nu mai vorbesc limba aromână, Populație totală
astfel că estimațiile variază de la 100.000 [8] până
de la 100.000 la 250.000
la 250.000.[9] Limba lor este asemănătoare limbii (conform datelor de mai jos)
române, fiind derivată din latină, și variază ca
dialecte. Regiuni cu populație semnificativă

Albania 8.266 (rec. 2011)


400.000 (est. Ethnologue)

Cuprins România 26.500 (est. 2006)[1][Sursă directă?]


39.855 (rec. 1951)
Grecia
Origine 100.000 (est. Ethnologue)[2][3]
Nume Serbia 15.000 (est.)[3]
Cultura și limba Bulgaria 10.566 (rec. 2001)[4]
Istorie Italia 9.695 (est. 1994)[5]

Aromânii astăzi Limbi vorbite


În Grecia idiomul aromân, limbi ale populațiilor majoritare
Grămușteni, pindeni, fărșeroți: Religii
diferențieri lingvistice, culturale și Biserica Ortodoxă
politice Grupuri înrudite sau legate cultural
În Albania • meglenoromâni • dacoromâni • istroromâni •
greci • italieni
În Macedonia alte etnii romanice
În Bulgaria
În Serbia
În Bosnia și Herțegovina
În Croația
În România
Aromânii din diaspora
Personalități aromâne
Note
Bibliografie
Bibliografie în limba română
Lectură suplimentară
Legături externe
Articole din presa românească și alte
situri cu tematică aromână
Vezi și

Origine
Originea aromânilor este disputată, dar un punct de acord între toți istoricii, etnologii, lingviștii și
filologii este că ei descind, ca și dacoromânii, meglenoromânii și istroromânii, din protoromâni. Matilda
Caragiu Marioțeanu a formulat următoarea definiție: Aromânii sunt dintotdeauna sud-dunăreni. Ei sunt
continuatorii populațiilor sud-est-europene romanizate (traci, iliri, greci, macedoneni) sau colonizate de
romani,[10] în timp ce T. J. Winnifrith nu șovăia să afirme că: "...dacă vrem să vorbim despre aromâni
(vlahi), trebuie să începem cu Olimpia și Filip ai Macedoniei".[11]

Nume
Vlahi a fost un termen folosit în Evul Mediu timpuriu ca un exonim de origine germanică (walh, mai
târziu welsh) pentru toate popoarele romanice (și chiar unele celtice: Wales), inclusiv pentru populațiile
romanice din răsăritul Europei și din Balcani, dar, în zilele noastre, este folosit în mod normal (în special
de către greci) numai pentru aromâni, românii fiind numiți vlahi sau valahi numai în context istoric sau
ca termen vag derogativ sau dacă este vorba de românii din Timoc, care vorbesc de asemenea dialectul
dacoromân și anume un grai apropiat fie de cel din Mehedinți, fie cel din Banat.

Vezi de asemenea: Etimologia cuvântului vlah.

Numele de tsintsari (țințari sau "cincari" în sârbește), este dat aromânilor în special de sârbi sau maghiari
(cincárok). Lexicograful sârb Vuk Stefanović Karadžić explică acest nume prin faptul că sunetele ce și ci
din limba latină aromânii le rostesc tse, tsi. Karadžić a avansat și ipoteza că tsintsari vine de la tsintsi (în
românește cinci), dar Theodor Capidan afirmă că folosirea relativ rară a cuvântului cinci nu poate explica
acest nume, și că el poate fi atribuit mai degrabă frecvenței mari a sunetelor tse, tsi în aromână în
propoziții precum „Tsi fatsi?” („Ce faci?”).

Un nume mai vechi, cu tentă peiorativă, este cel dat de greci: cuțovlahi (Κουτσόβλαχος Kutsovlahos,
adică „vlah șchiop”), folosit în contrast cu numele de mavrovlahi, dat românilor din nordul Dunării.
(mavrovlahi sau morlaci reprezintă un alt grup românesc balcanic, trăitor pe coasta Dalmației. Resturi de
populație morlacă sunt astăzi practic cvasi-complet asimilate în populația croată, deși au încă conștiința
rădăcinilor etnice.

O parte din turci și din albanezi îi numesc pe aromâni čoban („ciobani”) din cauza ocupației principale
tradiționale a acestora, adică păstoritul.

Cultura și limba
Limba maternă a aromânilor este limba aromână. După unii
lingviști, limba aromână este o limbă aparte din grupul limbilor
romanice, subgrupul limbilor romanice de est, alături de limbile
română, meglenoromână și istroromână. Alți lingviști o consideră
ca fiind un dialect al limbii române, împreună cu dialectele
dacoromân, meglenoromân și istroromân. Matilda Caragiu
Marioțeanu, academician de origine aromână, crede că aromâna
este un dialect al protoromânei, adică al moștenirii comune latine
răsăritene și nu al limbii daco-române și de asemenea că cele
doua limbi romanice din nord și din sud sunt limbi funcționale și
trebuie tratate ca atare.[12]
Transhumanța românilor și
În prezent, sunt recunoscuți oficial ca minoritate în Macedonia. aromânilor

Ziua de 23 mai este sărbătorită ca ziua națională a aromânilor și


meglenoromânilor cetățeni ai Macedoniei[13][14]; ceilalți se întâlnesc în fiecare an în ziua de 15 august la
Samarina (Grecia), dar există și alte festivaluri, întâlniri și comemorări. Simbolul în care o parte din
Comunitatea Aromână din România se recunoaște este « Soarele de la Vergina ».[15]

Istorie
Articol principal: Istoria aromânilor.
În Evul Mediu, aromânii au creat în 1186 în bazinul Dunării
de jos și al Vardarului (sudul actualei Românii, Bulgaria și
actuala Macedonie) regatul atunci denumit Regnum
Bulgarorum et Valachorum (iar azi cunoscut ca Țaratul
vlaho-bulgar, denumit de istoricii bulgari și străini Al doilea
țarat bulgar). Au mai existat și comunități semi-autonome
pe teritoriul actualei Grecii, cum ar fi Vlahia Mare sau
Vlahia Mică. În Balcanii de Vest, aromânii au participat la
conducerea principatelor Zeta și Hum (Zachlumia). Ulterior,
aromânii au jucat un rol important în independența mai
multor țări balcanice cum ar fi Bulgaria, Albania și Grecia Harta Balcanilor, cu regiunile locuite de
aromâni în roz
față de Imperiul Otoman.

În afara acestor formațiuni politice istorice, aromânii nu au


creat, nici revendicat state, cu o singură excepție, efemeră și
socotită uneori ca o aventură politică: crearea în 1941, sub
controlul Italiei a așa-zisului Principat din Pind, după ce
armata germană a înfrânt Grecia.

Aromânii astăzi

În Grecia Răspândirea aromânilor (în roșu viu) și a


megleno-românilor (în roșu vișiniu) anul
În Grecia, aromânii se împart în mai multe grupuri, dintre 1890
care cele mai mari sunt: cea a grămuștenilor, cea a
pindenilor și cea a fărșeroților. Primele două ramuri se
autodenumesc armâni în timp ce fărșeroții se autodenumesc rămăni, rumăni, remeni sau chiar romăni.
Toate cele trei ramuri sunt cunoscute de greci sub denumirea de Βλαχοι („vlahoi”).

Grămuștenii și pindenii sunt porecliți depreciativ ca Κουτσοβλαχοι (cuțovlahi, care înseamnă "vlahi
șchiopi"); o altă ipoteză avansată ar fi tot un peiorativ, dar turcesc: Koçiflakler, "vlahii berbecilor",
referitor la păstoritul cu care se ocupau) sau din Küçükiflak, "micii vlahi, ambele puțin verosimile.
Fărșeoții sunt denumiți de greci Αρβανιτοβλαχοι („vlahi arvaniți”) de bulgari drept „vlahi arbănași”,
adică „vlahi albanezi”. Grămuștenii sunt concentrați mai ales în nordul și centrul Macedoniei grecești
(nomele Cojani, Custura, Florina și Grevena) ,în timp ce pindenii locuiesc în sate din Munții Pindului din
Macedonia de sud-vest, în Epirul de nord, respectiv în vestul Tesaliei.

Unele comunități de fărșeroți constituie majoritatea locuitorilor din șapte sate


situate la sud de Epir, în Aetolia-Acarnania, zona cunoscută în evul mediu sub
denumirea grecească de Megali Blaxia (Vlahia Mare). Sate răzlețe, locuite
compact de fărșeroți, se întâlnesc și în Macedonia, pe culmile muntelui
Vermion (Grămăticuva de sus și cea de jos), dar și în Tesalia de sud-est, în
apropierea portului Volos, cum e cazul așezării Sesclu sau Sesklos. Toți
fărșeroții se autodenumesc rămăni, însă nu toți aromânii se autodenumesc
fărșeroți. Acesta din urma este cazul aromânilor din localitatea Megidei sau
Midzidei (în grecește Kefalovryssi).

O altă populație de aromâni se găsește pe versanții vestici ai muntelui Olimp, Ioannis Kolettis,
aromân, fost prim-
în sud-estul Macedoniei grecești. Acești aromâni nu sunt nici grămușteni nici
ministru al Greciei; m.
fărșeroți, iar în virtutea geografiei, nu pot fi considerați nici pindeni, întrucât 1847
muntele Olimp nu face parte din lanțul munțiilor Pind. Totuși, particularități
lingvistice și de altă natură i-au determinat pe cercetători să
ajungă la concluzia că acești aromâni (sau vlaho-'olimpieni', cum
au mai fost numiți) au rădăcini în așezări tradiționale aromâne din
Pind, de unde au emigrat ulterior, în evul mediu timpuriu, în zona
Olimpului. Satele locuite compact de aromâni sunt denumite de
greci "Τα Βλαχοχώρια" ("Țara aromânilor").

Comunități aromâne mai mici, provenite tot din Pind, se întâlneau


odinioară și în insulele Ioniene, indeosebi în Cefalonia, unde se
refugiaseră după cucerirea otomană, și unde s-au păstrat până azi
localități ca "Vlahata", "Coborata", și nume de persoane ca
"Muțatos" sau "Kalovlahos".

Grămușteni, pindeni, fărșeroți: diferențieri lingvistice,


culturale și politice
Departe de a fi reprezentat în decursul istoriei o entitate omogenă,
cele trei mari grupuri ale aromânimii din Grecia vădesc anumite
diferențieri, cel mai probabil datorate influențelor externe la care Gheorghe Mucitani, luptător
au fost expuși. Diferențele dintre grămușteni, fărșeroți și pindeni macedoromân pentru libertate. Anii
1903-1907.
sunt de ordin cultural, lingvistic și, într-o oarecare măsură,
vestimentare.
Ca exemplu tipic, verbul a fi se conjugă complet diferit. Astfel, se conjugă Mini escu la grămușteni și
fărșeroți, respectiv Io hiu la aromânii din Pind, Olimp și în unele sate din Vermion. La persoana a II-a
singular se spune Tini hii pentru prima grupare, respectiv Tini eshtsă la grămusteni și fărșeroți. Formele
mini escu/esc au fost semnalate de Theodor Capidan de asemeni la mocanii din Rășinari și la cei din
Soveja, Vrancea.[16]

O altă clasificare, mai mult politico-culturală decât etnică, îi împarte pe aromâni în două facțiuni: cea
tradițional filo-otomană, ulterior filoromână, și cea filoelenică. Filo-otomanii, majoritari până în 1912,
erau denumiți peiorativ de ceilalți turcomani (cei dintre ei care trecuseră la religia islamică, și a căror
limbă a evoluat diferit de dialectele aromâne, fiind ziși turciți, ulterior Megleniți după masivul Meglen
unde s-au așezat), în timp ce filogrecii, deveniți majoritari după 1913, au fost denumiți peiorativ de cei
filo-otomani grecomani respectiv cațaoni, cațani sau căciăuni. De altfel, cara-cațanii respectiv
saracacianii sunt, se pare, un grup de aromâni fărșeroti grecizați în secolele al XVIII-lea și XIX-lea.[17]

Inițial, ca orice minoritate, aromânii au căutat mai înainte de orice să poată rămâne în localitățile și
zonele pe care le locuiau, încercând să-și concilieze vecinii și autoritățile. Cei dintre ei care, în 1913,
după al doilea război balcanic, s-au declarat membri latinofoni ai Ελληνικη εθνικη κοινονια (națiunii
grecești) au fost acceptați ca cetățeni de drept în Grecia (în care, ulterior, a apărut teza că originea lor ar fi
de căutat printre populația greco-macedoneană romanizată de-a lungul Căii Egnatia). Cei care, în schimb,
luaseră poziție împotriva Greciei, precum și o parte dintre cei care, în 1913, au fost puși sub stăpânirea
Albaniei, Serbiei sau Bulgariei, au căutat și obținut sprijinul României, constituind de atunci încoace
facțiunea filo-română (istoriografia românească socotindu-i, ca și cea sârbească și bulgărească de altfel,
ca fiind separați în Evul Mediu timpuriu de românimea nord-dunăreană). O parte dintre aceștia, de altfel,
au emigrat și cerut permisiunea de stabilire în "Patria mamă" între anii 1919-1925, fiind așezați în
Dobrogea de Sud, descendenții lor constituind astăzi marea parte a comunității aromâne din România.
Ceilalți au beneficiat, între 1918 și 1944, de finanțarea unei rețele școlare în limba română în Grecia de
nord (prin acord cu acest stat), dar, între 1938 și 1941, o parte din această rețea a propovăduit elevilor
ideile ultra-naționaliste ale Legionarilor, ceea ce s-a încheiat prin desprinderea definitivă a unei părți din
aromânii filo-români de Grecia, prin "aventura principatului din Pind" și printr-un dezacord profund și
durabil între aromânii filo-eleni și cei filo-români[18].

Localități compact filoromâne se pot întâlni astăzi în munții Pindului la Avdela, Turia (în grecește
Deskati), în munții Vermion la Doliani și cele două Grămăticova, la Cândrova, la Selia lânga Veria, și
parțial la Băiasa (Vovousa) și Perivoli. Aromâni cu simțământe filoromâne mai există, deși în minoritate,
în multe alte localități, dar majoritatea dintre aceștia trăiește astăzi în România sau în diaspora.

În Grecia, bulgarii denumiți "eleni slavofoni" și albanezii, numiți "eleni albanofoni" sau arvaniți, nu sunt
recunoscuți ca minorități naționale. În Grecia, doar cei ce descind din vechii eleni sunt recunoscuți ca
băștinași. Majoritatea acestora sunt grecii propriu-ziși, dar și aromânii filo-eleni sunt considerați băștinași
și membri ai națiunii, ca "greci vorbitori de limbă neolatină" sau chiar "vorbitori ai unui idiom grecesc"
(fabricând o istorie antică și o lingvistică alternativă și supralicitând rolul jucat de aromâni în crearea
Greciei moderne) parte din Elleniki ethniki koinonia (comunitatea neamului elenic). Guvernul grec nu
face nimic pentru păstrarea limbii aromânilor din Grecia. Prin asociațiile sale pan-elenice îngrădește
drepturile de manifestare culturale aromânești, acționează pentru orientarea opiniilor împotriva acțiunilor
românești vezi scrisoarea POPSV către Consiliul Europei (http://www.vlachs-popsv.gr/). De asemenea,
Grecia investește resurse financiare importante pentru ca aromânii din Albania, Republica Macedonia și
Bulgaria (incluzând sărăcăcienii din Bulgaria - aromâni nomazi elenizați) să se declare greci[19].
În Albania
Articol principal: Aromânii din Albania.
Vezi și: Moscopole.
Cea mai mare parte a aromânilor din Albania, care numără în jur
de 80.000 (după unele surse numărul lor ar fi de peste 300.000 de
persoane) de persoane, se denumesc ei înșiși rămâni, astfel încât
clasificarea lor simplu ca aromâni este problematică. Ei aparțin
ramurii fărșeroților și sunt concentrați în zona muntoasă din sud-
vestul Albaniei în jurul orașului Corcea sau Korița. O altă parte a
aromânilor a fost sedentarizată în zona de câmpie din jurul
orașelor Fier ajungând până pe malul mării Adriatice la Vlora sau
Avlona. În anumite cazuri, sate speciale s-au alocat pentru aceștia
de către statul albanez cum ar fi așezarea denumită Anton Poci.
Cea mai cunoscută așezare istorică aromână este localitatea
Moscopole (distrusă aproape în totalitate de trupele albaneze
conduse de Ali Pașa în 1788) din sud-estul Albaniei. Aromânii
din Albania nu sunt recunoscuți de către autoritățile albaneze ca
minoritate națională (singurele minorități recunoscute ca
naționale sunt grecii, macedonenii și muntenegrenii, ultimele Aromanii din Albania după datele
două minorități fiind mai puțin numeroase ca aromânii), dar în oficile ale recensământului din 2011
schimb sunt recunoscuți sub denumirea generică și impusă de
„Vlahi”. Ei nu beneficiază de mijloace destule (școli, mass-
media, instituții culturale, susținere guvernamentală) pentru a-și păstra identitatea proprie.

Din acești rămâni, mulți bărbați practicau încă în anii 1950-60 transhumanța, fără să aibă domiciliu fix,
așa cum i-a surprins etnologul clujean Petru Neiescu într-una din vizitele sale pe teren. Se pare că aceștia
nu sunt fărșeroți propriu-ziși, ci saracaciani care au reușit să scape de procesul de grecizare stabilindu-se
în decursul diferitelor perioade istorice în spațiul albanez.[20] Vechea politică de sprijinire de către
București a instituțiilor de învățământ și stabilimentelor bisericești pentru rămânii aromâni pare să se
reînnoade și, mai recent, Atena se confruntă cu concurență din partea României. În Albania, pe lângă
susținerea școlii și grădiniței de la Divjaka, unde învață româna și aromâna [21] peste 60 de copii, s-au
alocat peste 2 miliarde de lei pentru Biserica ortodoxă aromână "Schimbarea la Față" din Corcea,
patronată de Patriarhia română unde activează preotul-paroh aromân fărșerot Dumitrache Veriga [22]. Cel
mai vestit și apreciat fotograf profesionist contemporan din Albania, Aurel Duka, este aromân. Fatos
Nano, alt aromân, a fost prim-ministru din partea Partidului Socialist în perioada 1991-2005.

Pe 13 octombrie 2017, Parlamentul albanez, la cererea Uniunii Europene (ca o condiție pentru o viitoare
aderare la blocul comunitar), a votat un proiect de lege privind protecția minorităților etnice, aromânii
primind astfel statut oficial de minoritate națională.[23]

În Macedonia
În Republica Macedonia, aromânii aparțin mai ales ramurii grămuștenilor și sunt concentrați în regiunea
Štip-Kočani, respectiv Ovce Polje.
La mică distanță de Bitola, la o altitudine de
950 de metri, se află două așezări
tradiționale aromâne, Gopeș, respectiv
Muloviște, unde au existat școli românești și
puternice nuclee filoromâne încă din anii
1880. Aceste două așezări oarecum izolate
se remarcă printr-o arhitectură vernaculară
în care predomină case solide și spațioase
Maica Tereza, din piatră, construite uneori cu mai multe
născută Anjezë nivele.
Gonxhe Bojaxhiu
(Boiagiu) la Skopie; Un caz aparte îl reprezintă satele Beala de
a avut tată aromân Sus și Beala de Jos, situate tot la mare
și mamă albaneză altitudine, lângă granița cu Albania și care
Pitu Guli, etnic vlah din Crușeva,
sunt locuite de fărșeroți, parțial în comun cu
Macedonia, erou național căzut în
albanezi ghegi. 1903

În Republica Macedonia, guvernul recunoaște cifra oficială este de


8.467 aromâni care au o situație mai bună decât în alte țări fiind reprezentați în parlamentul macedonean
și având dreptul să-și păstreze identitatea etnică, lingvistică, religioasă și culturală, precum și dreptul la
învățământ în limba maternă, în parte și datorită faptului că aromânii sunt printre puținele naționalități
conlocuitoare care susțin tânăra republică macedoneană.

În Bulgaria
Aromânii erau concentrați până de curând în regiunea Pirin sau Macedonia Pirinului, la sud-vest de
Sofia, în jurul localității Giumaia sau Dzumaia de munte, astăzi parte a orașului redenumit Blagoevgrad,
care, până în 1913, s-a aflat sub administrație otomană directă. După această dată, Giumaia a intrat în
componența statului bulgar, iar aromânii grămușteni de aici (supranumiți 'cipani') au fost supuși unei
campanii dure de bulgarizare. Din acest motiv, o mare parte a acestora s-a stabilit ulterior în Regatul
României, în Cadrilater, de unde au fost împroprietăriți ulterior în Dobrogea de nord.

Un alt segment al aromânilor grămușteni din zonă, aceștia filo-eleni, s-au mutat în nordul Greciei, unde
pot fi intâlniți și astăzi în orășelul Prosotsani. În Bulgaria propriu-zisă, aromânii se află astăzi doar izolat,
în aria muntoasă din sud-vest. În număr mai mare locuiesc în așezarea Peștera, dar marea majoritate a
aromânilor a fost bulgarizată în decursul secolului XX, prin asimilarea școlară. Există în această țară
toponime (Cleava, Cula, Clocotnița, Lunga, Montana, Petrossa, Repeda, Vlahina...) și patronime (Frațev,
Skurtov, Vlahov...) care până astăzi amintesc de fosta aromânime din Bulgaria, astăzi minimizată de
istoriografia oficială.

În afară de aromâni, denumiți de bulgari vlasi, Bulgaria găzduiește o importantă populație de vorbitori ai
limbii române (dialectul daco-român), care se autodenumesc rumâni. Acești vorbitori, denumiți de
bulgari vlahi nu sunt aromâni, ci au un grai asemănător cu graiurile oltenești. Aria de răspândire a acestor
români se află mai ales în jurul Vidinului și de-a lungul Dunării până aproape de Ruse.

Pe lânga aceștia, există în nord-estul țării și o populație de rudari, romi vorbitori de limbă română (din
cauza faptului că înaintașii lor au trăit în robie în Țara Românească timp de mai multe secole, până la
mijlocul secolului XIX). Aceștia sunt denumiți impropriu tot vlahi (vezi mai jos).
Aromânii stabiliți în orașele din Bulgaria, mai ales la Sofia, unde influenta colonie macedoromână a
prosperat până la începutul secolului XX sunt cunoscuți sub numele de țințari, denumire sub care
aromânii sunt cunoscuți în Serbia (http://www.armanami.org/article.php?idArticle=53).

De curând, aromânii "vlasi" din Peștera și românii "vlahi" din Vidin au început să se organizeze în
comun, sub egida unei organizații care îi va cuprinde sub un singur nume etnic, respectiv cel de român
[24]. Aromânii și vlahii români nu sunt recunoscuți ca minoritate în pofida intervenției de acum câțiva ani

făcute de prim-ministrul de atunci Adrian Năstase [25].

Recensămantul bulgar din 1926 dădea următoarele cifre: 69.080 de români, 5.324 aromâni, 3.777
"cuțovlahi", 1.551 "țințari" (în total 79.728 de persoane). Divizându-i în diferite subramuri, sub
diferite nume, care desemnează de fapt una și aceeași etnie, bulgarii au încercat să dilueze ca număr și
mai mult elementul româno-vlah din această țară. Pe teritoriul Bulgariei se află și o populație
sedentarizată de saracaciani, concentrată în jurul orașului Sliven. Unii istorici i-au considerat pe
saracaciani drept aromâni fărșeroți grecizați.

Numărul real al aromânilor din Bulgaria este momentan imposibil de aflat. Deși la recensământul bulgar
din 2001 "vlahi" s-au declarat 10.566, iar alte 1.088 persoane drept "români", în regiunea Blagoevgrad
(unde aromânii erau cândva predominanți), doar șapte persoane s-au declarat "vlahi" și alte 45 de
persoane drept "români". În Regiunea Sofia, 195 persoane s-au declarat "vlahi" și 93 persoane drept
"români". În orașul Sofia, 26 persoane s-au identificat drept "vlahi" și alte 20 persoane drept "români",
iar în regiunea Pazargik (a nu se confunda cu județul Bazargic !) 109 persoane s-au identificat drept
"vlahi" și 34 drept "români". O situație similară este prezentă în cazul românilor propriu-ziși din nordul
Bulgariei.

Cele mai multe persoane care s-au declarat drept "vlahi" sau "români" la recensământul bulgar din 2001
locuiesc tocmai în nord-estul Bulgariei, fiind vorba cel mai probabil de romi românofoni (așa-zișii "țigani
vlahi" care vorbesc un grai mixt româno-țigănesc - vezi mai sus): în regiunea Varna s-au declarat 3.620
persoane drept "vlahi" și 440 persoane drept "români". Drept "vlahi" s-au mai declarat 1.137 persoane în
regiunea Șumen (la care se adaugă 58 persoane care s-au declarat "români"), 1.066 în regiunea Veliko
Târnovo (+60 persoane declarate drept "români"), 940 în regiunea Razgrad (+118 persoane declarate
drept "români").

În Serbia
Actualmente este estimat la aproximativ 15.000 numărul aromânilor din Serbia. Veridicitatea acestor
cifre este însă îndoielnică, deoarece la aceste cifre este posibil să fi fost incluși și daco-români, având în
vedere că spațiul etnic tradițional aromân nu se întinde și în Serbia, populația aromână emigrând dinspre
sud, în special din Macedonia. Majoritatea aromânilor din Serbia nu mai vorbesc limba aromână. Sârbii îi
numesc "țințari" ("cincari"). Pentru aromâni, țințari e un exonim mai degrabă depreciativ (sinonim în
sârbește cu avar și hrăpăreț) căruia unii dintre ei îi acordă o etimologie mai nobilă, bazată pe apartenența
limbii lor la familia romanică, dar fantezistă : copiii [sin] împăratului [țar]. Rolul aromânilor în istoria
modernă a Serbiei, mai ales în ceea ce privește introducerea capitalismului în Balcani, este analizat de
Dušan Popović în O Cincarima[26]

În regiunea Knjaževac, trăiesc câteva zeci de familii de aromâni. La recensământul din 1921, au fost
numărați aici (în fosta regiune "Zaglavak") 69 de "vlahi", aceștia fiind grupați în satele Radičevac, Varoš
și Bučje. În districtul Toplica, au fost numărați în 1921: 143 de "vlahi", în actuala regiune Kosovo și
Metohia (fostele districte Zvečane, Kosovo și Metohia) au fost numărați 88, respectiv 178 și 61 vlahi. În
districtul Kruševac au fost numărați 325 de vlahi, aceștia fiind grupați mai ales în satele Stepoš, Trimčari
și Vitanovac.

Ca mărturie a existenței aromânilor în Serbia au rămas câteva necropole cu petroglife protejate de


UNESCO la Prijepolje, Bajina Bašta și Perućac lângă granița cu Bosnia și Herțegovina.[27] Pe lângă
necropolele enumerate mai sunt și altele, cu pietre funerare degradate, vandalizate sau refolosite. La
cererea făcută către UNESCO de către un grup de state din fosta Iugoslavie nu s-a menționat contribuția
vlahilor la apariția acestor monumente[28]

În Bosnia și Herțegovina
Ca și în Serbia, în Bosnia și Herțegovina, aromânii numiți aici vlahi
sau caravlahi sau morlaci (adică vlahii de nord[30]), nu mai vorbesc
limba maternă. Au fost slavizați și apoi o mare parte au fost
islamizați. Au avut o perioadă de avânt economic în Evul Mediu
când au participat la conducerea ținuturilor Hum (Zachlumia) și
Zeta. Ei vorbeau o limbă asemănătoare cu limba română, dar urmașii
lor vorbesc o limbă slavă.

După unii autori, majoritatea sârbilor din Republica Srpska din Petroglife cu aromâni în veșminte
tradiționale pe pietrele lor
actuala Bosnie sunt de origine vlahă, la fel ca majoritatea populației
funerare[29]
din Bosnia și Herțegovina.[31]

Monumentele funerare din Bosnia și Herțegovina (stecci în sârbă),


din secolele XII-XIV aparțin vlahilor/aromănilor, care vorbeau un
dialect al limbii române [32][33][34] Pe pietrele funerare medievale,
din necropolele protejate acum de UNESCO (Radimlja, Blidinje,
Umoljani, Boljuni etc.) se mai pot vedea petroglife cu aromâni cu
fustanela lor tradițională, mărturie a unui trecut prea puțin cunoscut.

În Croația
În Croația și mai ales în Dalmația, vlahii sau aromânii erau cunoscuți
sub numele de morlaci, nume dat de italienii din Dalmația (caravlah,
maurovlah, morvlah, morlac, nume tradus din limba turcă, unde cara
înseamnă negru, dar și nord în geografia turcă). Ca și în Bosnia și
Herțegovina, vlahii au fost slavizați, dar au rămas bilingvi până în Aromân din evul mediu pe un
secolul al XIX-lea. Unii morlaci au fost islamizați, unii au devenit monument funerar din necropola
catolici și o altă parte au rămas ortodocși. În urma lor au rămas Radimlia (Radimlja in sârbă).
faimoasele necropolele cu petroglife (câteva protejate de UNESCO),
dar și câteva balade folclorice culese de folcloristul italian Alberto Fortis, în urma unei călătorii în
teritoriile morlacilor. Dintre balade cea mai cunoscută este "Hasanaginica", legată de tragedia unei familii
a unui morlac islamizat, Hasan Aga. Întrucât în Croația nu sunt organizații ale vlahilor, necropolele
vlahilor și folclorul lor este treptat atribuit culturii slave, negându-se originea vlahă.

În România
În România, slavofonii, turcofonii, germanofonii și maghiarofonii nu
sunt recunoscuți ca populație nativă, ci drept minorități naționale. În
România, sunt recunoscuți băștinași cei ce descind din vechii
Traci/Daci romanizați: Proto-Românii. Majoritatea acestora sunt
Românii propriu-ziși. Aromânii au un statut particular: considerați
drept "Români din sudul Dunării", ei nu sunt recunoscuți drept
minoritate națională, ci ca o parte din neamul românesc, repatriată
din Balcani în patria-mamă, conform teoriei istorice care afirmă că
"vatra străromână" se găsea exclusiv în nordul Dunării (această
teorie este predominantă în România, Serbia și Bulgaria).

Majoritatea aromânilor din România se consideră "Români din sudul


Dunării", ca și Dobrogenii: potrivit unei ample anchete efectuate de
profesorul german Thede Kahl în anul 1998, în satele din Dobrogea,
70-75% dintre locuitorii aromâni nu se consideră sau nu vor să fie
considerați minoritate etnică. Datele acestei anchete, care susțin teza
potrivit căreia cei mai mulți aromâni din România se consideră
Aromân în veșminte tradiționale români, s-au concretizat în lucrarea de doctorat a lui Kahl intitulată
Ethnizität und räumliche Verteilung der Aromunen in Sudosteuropa
(Etnicitatea și răspândirea teritoriala a aromânilor din Europa de sud-est).

O minoritate activă se consideră totuși "minoritate etnică" și au adresat guvernului României o cerere ca
să fie recunoscuți drept minoritate națională. Datele statistice oscilează însă în privința tendinței
aromânilor de a se autoconsidera minoritate națională, culturală sau doar lingvistică. Aceste date sunt
divergente și contradictorii. Astfel, un segment al aromânilor, provenit mai ales din grămuștenii bulgari
(foști locuitori ai comunelor din jurul Giumaiei, actualul Blagoevgrad, din vecinătatea Sofiei, emigrat în
România în valuri succesive după 1926) și vorbitor al unei variante de aromână arhaică, au înaintat
autorităților din București petiții în care au cerut recunoașterea statutului de minoritate etnică (pe lângă
celelalte 19 minorități etnice deja recunoscute în România). La sosirea lor în România, acești grămușteni
au fost colonizați ca "macedoni", iar cetățenia regatului România le-a fost acordată abia după un deceniu.

Orientarea acestor grupuri de aromâni este motivată de dorința de a-și păstra vorbirea proprie. Statutul de
minoritate le-ar permite să-și păstreze mai bine specificul etnic, cultural și lingvistic. Subdialectele
aromânei aparțin patrimoniului european și este în interesul Europei ca acestea să fie protejate și să li se
confere un statut aparte. Aromânii figurează de mai mulți ani pe listele unor organizații europene care au
în vedere situația popoarelor așa zis "periclitate" (pe cale de asimilare ireversibilă).

Unii aromâni marcanți din România, cum ar fi Matilda Caragiu-Marioțeanu, susțin tot mai frecvent (htt
p://romania-on-line.net/whoswho/CaragiuMM.htm) că aromânii din România s-ar afla actualmente într-o
criză de identitate profundă[35]. Această criză este artificial întreținută de interferențele politice în
domeniul cercetărilor filologice, istorice, etnologice și lingvistice, care se manifestă prin teorii
contradictorii și dispute privind originea lor. Istoriografiile moderne, impregnate de naționalisme (vezi O
istorie sinceră a poporului român, de Florin Constantiniu), tind a demonstra o origine cât mai
monoetnică și o întâietate cât mai timpurie a fiecărui popor, chiar în teritoriul acoperit astăzi de statul
care îl reprezintă: "vatra străromână" doar în România, teoria vechilor slavi de sud evoluând singuri în
Serbia și Bulgaria, sau "grecii latinizați" ca strămoși ai Aromânilor, intră în această tendință. În astfel de
teorii, Linia Jireček, Țaratul Vlaho-Bulgar, Iașii sau ponderea Cumanilor la Dunărea de Jos și în Balcani,
nu sunt negate de nimeni, dar sunt trecute sub tăcere, iar în dezbaterea istorică, rolul strămoșilor
minorităților de azi este minimizat, sau chiar ocultat. În acest context, Românii sud-dunăreni apar ba ca
imigranți de origine nord-dunăreană în țările balcanice (unde sunt totuși menționați încă din secolul VII,
în episodul Torna fratre din Teofan Spovednicul și din Theofilact din Simocatta), ba ca rămășițe răzlețe
ale unei latinități sud-dunărene strămutată tardiv în nordul Dunării (teoria istoriografiei maghiare,
inițiată de Robert Rössler), ba ca greci latinizați fără nicio legătură cu Românii (teoria istoriografiei
elene, care nu ține niciun cont de realitatea unui ansamblu lingvistic roman oriental). Astfel disputați,
cum n-ar avea probleme identitare?

Istoricul aromân Neagu Djuvara propune altă variantă[18]: așa cum, în Peninsula Iberică, în Galia și în
Peninsula Italică, populațiile latine locale (anume Iberii romanizați, Celții romanizați și Italicii) au
evoluat diferit de la nordul la sudul zonelor respective, la fel în Peninsula Balcanică și la Dunărea de Jos,
populația Daco-Tracă romanizată a evoluat diferit de la nordul la sudul zonei, "vatra străromână"
întinzându-se la nordul liniei Jireček pe ambele maluri ale Dunării, iar despărțirea Românilor de Aromâni
(și de Megleno-Români) producându-se fără ca unii să descindă din ceilalți, prin instalarea Slavilor între
ei, și prin evoluția separată din Proto-Română în Română și în Aromână. Singurele Românii populare
care se datorează unor migrațiuni ar fi, în această ipoteză "sedentaristă", grupul Istro-Românilor și Vlahia
moravă. Toți ceilalți ar fi băștinași acolo unde trăiesc, fie ei Români sau Aromâni...

Aromânii din diaspora


Exceptând statele din Peninsula Balcanică, unde aromânii sunt autohtoni, există comunități sau grupuri
de emigranți aromâni care trăiesc în diasporă. Cele mai importante și bine organizate se află în Statele
Unite ale Americii și Canada, în Australia, respectiv în Franța și Germania, dar și în România. Originea
acestor comunități este diversă. Germania e țara în care, la Freiburg, își află sediul una din cele mai
importante organizații ale aromânilor, cu caracter transnațional, intitulată "Uniunea pentru cultura și
limba aromână".

Decanul de vârstă și liderul necontestat al diasporei aromâne este profesorul Vasile Barba din Freiburg.
Născut în Grecia, în Megali Livadhia, s-a stabilit în perioada interbelică împreună cu familia în România,
de unde a emigrat în Germania. Vasile Barba a contribuit la adoptarea Recomandării 1333/1997 a
Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind limba și cultura aromânilor, document care în
Grecia a fost criticat ca "o nouă iradea (decret) a Sultanului din 1905" și care a recunoscut la timpul
respectiv vlahii ca etnie separată de greci în cadrul Imperiului Otoman. Într-un interviu (http://www.curie
rulnational.ro/?page=articol&editie=1107&art=72201) din martie 2006, Barba a declarat că "România e
singura patrie a aromânilor".

La Freiburg se află, de mai bine de o jumătate de veac, o amplă bibliotecă macedoromână. În Italia, la
Salo, a trăit în exil Constantin Papanace, aromân născut la Veria, ajuns mai apoi deputat în Parlamentul
României și ministru de finanțe.

În America, Societatea Fărșărotul, înființată in 1902 de Nicolae Cican, un fost elev al școlilor românești
din Albania, este încă activă în statul Connecticut și cuprinde grupuri eterogene de aromâni, care uneori
își percep identitatea în mod diferit sau chiar antagonic unii față de ceilalți. În conjuncție cu Societatea
Fărșărotul, deși cu personalitate proprie, se află „Congresul pentru cultura macedoromână”, condus de
Aureliu Ciufecu, originar din comuna Pleasa, Albania, și absolvent al Liceului Român din Salonica,
Grecia. În prezent, Ciufecu e consul onorific al României în Statele Unite [36]. Pentru un timp, Ciufecu a
fost secretar al Societății Fărșărotul, el fiind înlocuit ulterior de mai tânărul Nick Balamaci, un aromân
născut în Statele Unite, căruia i s-a reproșat temporar o atitudine fățiș conciliatoare pro-greacă reflectată
în tonul editorialelor publicate în buletinul societății.

Societatea Fărșărotul se află în vizorul diplomaților eleni de la Ambasada Greciei la Washington D.C.,
care tradițional monitorizează activitatea diasporei aromâne, deseori acuzată de activități așa-zise
antielene.

În Franța, unii aromâni sunt grupați sub egida asociației 'Tră Armănami' de la Paris, condusă de omul de
afaceri și absolvent al Politehnicii din București Iancu Perifan, care în vremea studenției și ulterior a fost
membru al Mișcării Legionare[37]

Personalități aromâne
Articol principal: Listă de personalități aromâne.

Note
9. ^ [1] (http://assembly.coe.int/Main.asp?link
1. ^ „Cotidianul: Aromânii vor statut minoritar”
=http%3A%2F%2Fassembly.coe.int%2FDo
(http://cotidianul.ro/aromanii_vor_statut_mi cuments%2FAdoptedText%2Fta97%2FER
noritar-19201.html). Accesat în 25 martie
EC1333.htm) Council of Europe
2009.
Parliamentary Recommendation
2. ^ „Eurominority: Aromanians” (http://www.e 1333(1997)
urominority.org/version/eng/minority-detail.
10. ^ Matilda Caragiu, Dodecalog
asp?id_minorities=296) (în engleză).
Accesat în 25 martie 2009. 11. ^ The Vlachs: History of a Balkan People
London: Duckworth, 1987
3. ^ a b „Ethnologue: Macedoromanian” (htt
12. ^ Matilda Caragiu Marioteanu-"Aromânii și
p://www.ethnologue.org/show_language.as
aromâna în conștiința contemporană"-
p?code=rup) (în engleză). Accesat în 25
Editura Academiei Române, București,
martie 2009.
2006
4. ^ „НАСЕЛЕНИЕ КЪМ 01.03.2001 Г. ПО
13. ^ Societatea Culturală Aromână - 23 Mai
ОБЛАСТИ И ЕТНИЧЕСКА ГРУПА” (http://
(http://www.aromanii.ro/proiecte/23-mai.ht
www.nsi.bg/Census/Ethnos.htm) (în
ml)
bulgară). Accesat în 25 martie 2009.
14. ^ Evenimente de Ziua Națională a
5. ^ Macedonian Minorities: the Slav
Armanilor (http://www.amosnews.ro/arhiva/
Macedonians of Northern Greece and the
evenimente-ziua-nationala-armanilor-16-05
Treatment of Minorities in the Republic of
-2005), 16 mai 2005, Amos News, accesat
Macedonia, a report issued by the British
la 28 iunie 2013
Helsinki Human Rights Group, Oxford,
1994. 15. ^ http://www.daima.ro/
6. ^ Matilda Caragiu Marioteanu, Aromânii și 16. ^ Theodor Capidan: „Aromânii, dialectul
aromâna în conștiința contemporană aromân”, București 1932 (http://www.unibu
c.ro/CLASSICA/dialectularoman/cuprins.ht
7. ^ Mircea și Luiza Seche, Dicționar de
m)
sinonime, Editura Litera Internațional,
2002, definiția „aromân” (http://dexonline.r 17. ^ Bujduveanu, Tănase - Sărăcăcianii,
o/search.php?cuv=arom%C3%A2n) Editura Cartea Aromână 2005
8. ^ Eurominority - Nations sans État et
minorités nationales d'Europe (http://www.e
urominority.org)
18. ^ a b Neagu Djuvara: Aromânii: istorie, 27. ^ Lovrenovic, Dubravko (2013). Stecci:
limbă, destin, ed. Fundației Culturale Bosansko i humsko mramorje srednjeg
Române, 1996; O scurtă istorie a românilor vijeka [Stecci: Bosnian and Hum marbles
povestită celor tineri, seria Istorie, from Middle Age] (in Croatian). Ljevak.
Humanitas, 1999; Cum s-a născut poporul ISBN 9789533035468. pages 52, 72, 176,
român, seria Humanitas Junior, 2001 307.
19. ^ Grecia a fost falimentată de aromâni | 28. ^ http://whc.unesco.org/en/decisions/6921
Zboară Niangrâpsiti - blog armânescu (htt 29. ^ Marian Wenzel, Bosnian and
p://daimadeadun.wordpress.com/2011/11/ Herzegovinian Tombstobes-Who Made
26/grecia-a-fost-falimentata-de-aromani/) Them and Why?" Sudost-Forschungen
20. ^ Românii din Albania (http://www.romanii.r 21(1962): 102-143.
o/romanii_de_langa_noi/ROMANII%20DI 30. ^ Cicerone Poghirc, Romanizarea
N%20ALBANIA.doc) lingvistică și culturală în Balcani. In:
21. ^ Învățământ în limba maternă pentru Aromânii, istorie, limbă, destin. Coord.
aromânii din Albania (http://www.curierulna Neagu Giuvara, București, Editura
tional.ro/?page=articol&editie=461&art=34 Humanitas, 2012, p.17, ISBN 978-973-50-
421) în Curierul Național 13 martie 2004 ] 3460-3
22. ^ Viața românilor ortodocși în Balcani: Pr. 31. ^ Ilona Czamańska, Vlachs and Slavs in
DUMITRACHE VERIGA - Albania "Sunt the Middle Ages and Modern Era, RES
singurul preot român din Albania" - HISTORICA 41, 2016, p.19
Dumitrache Veriga (http://www.formula-as.r 32. ^ A. P.Vlasto, The entry of the Slavs into
o/reviste_454__199__-viata-romanilor-orto Christendom, Cambridge, University Press,
docsi-in-balcanipr.dumitrache-veriga---alba 1970, p.234, ISBN 978-0-521-07459-9
nia...-.html) în Formula AS nr. 454 33. ^ Lovrenović, Dubravko, Stećci: Bosansko
23. ^ Ziarul Național (17 octombrie 2017). i humsko mramorje srednjeg vijeka [Stećci:
„Aromânii au devenit, OFICIAL, minoritate Bosnian and Hum marbles from Middle
națională în Albania” (http://www.ziarulnatio Age] (in Croatian). Ljevak. 2013, p.59,
nal.md/aromanii-au-devenit-oficial-minoritat ISBN 9789533035468
e-nationala-in-albania/). Accesat în 34. ^ Malcom, Noel (1994). Bosnia: A Short
17 ocotmbrie 2017. Verificați datele pentru: History (Vlachs in Bosnia). Reprinted by
|access-date= (ajutor) permission of the author and New York
24. ^ Aromânii din Peștera își unesc forțele cu University Press. New York University
românii-vlahii din Vidin (în Romanian Press. ISBN 9780814755204.
Global News 2004) (http://2004.rgnpress.r 35. ^ vezi comunicarea de la Academia
o/index.php?option=com_content&task=vie Română din 28 Ianurie 2005 Acad. Matilda
w&id=707&Itemid=1) Caragiu Marioteanu - Aromânii - criza de
25. ^ link Situl oficial al Guvernul României - identitate (http://www.acad.ro/com2005/pa
Revista presei nov. 2002 (http://www.guv.r g_com05_0128.htm)
o/presa/ambasadestr/afis-ambs.php?iddoc 36. ^ Vezi situl oficial cu informații despre
=336) activitatea diplomatică a lui Aureliu Ciufecu
26. ^ * Popovic, Dusan - “O Cincarima : prilozi link (http://www.roembus.org/english/servic
pitanju postanka nase carsije” [Despre es/honorary_consulates.htm#Bridgeport)
Țințari: Contribuție la problema originilor 37. ^ "Să nu ucizi" - fragment din volumul
burgheziei noastre: 1937.) "Creștinismul Mișcării Legionare" de Flor
Strejnicu, ed. Imago Sibiu, 2000 Fundația
G. Manu (http://www.fgmanu.net/istorie/sa_
nu_ucizi.htm)

Bibliografie
fr Bara, Mariana, "Le lexique latin hérité en aroumain dans une perspective romane",
LincomEuropa Verlag, München, 2004, 231 p.; ISBN 3-89586-980-5.
fr Trifon, Nicolas, "LES AROUMAINS. Un peuple qui s'en va", Paris, 2005, 476 p.; ISBN
2-909899-26-8.
en Schwandner-Sievers, Stephanie, in vol. "Balkan Identities" ed.Maria Todorova, New
York University Press, 2004, 374 p.; ISBN 9-7808134782798.
en Koukoudis, Asterios I. - "The Vlachs: Metropolis and Diaspora", Salonic, 2004, cu 388
foto; ISBN 960-7760-86-7;
fr A. Rubin - "Les Roumains de Macedoine" (1913);
fr A.D. Xenopol - "Une enigme historique: Les Roumains au Moyen Age" Paris 1885;
fr Apostol Mărgărit - "Etudes historiques sur les Valaques du Pinde" - Constantinople
(1880) și
fr Apostol Mărgărit - "Les Grecs, Les Valaques, et les Albanais de l'Empire Ottoman" -
Bruxelles (1886);
en B. Stuart - "The Vlakhs of Mount Pindus" - London (1868);
en Baldaci - "The Romanians of Albania"(1924);
fr E.M. Picot - "Les roumains de la Macedoine" - Paris (1875);
en Friedman, Victor A., "The Vlah Minority in Macedonia: Language, Identity, Dialectology,
and Standardization" în Selected Papers in Slavic, Balkan, and Balkan Studies, ed. Juhani
Nuoluoto, Martii Leiwo, Jussi Halla-aho. Slavica Helsingiensa 21. University of Helsinki,
2001. online (http://www.farsarotul.org/The%20Vlah%20Minority%20in%20Macedonia.pdf)
en G. Papacostea-Goga - "Macedo-Romanian awakening" (1924);
en George Zuca - "Study on the economy of the Aromanians of Pindus" (1906);
en Ioan Arginteanu - "The History of the Macedo-Romanians" (1904);
en Ioan Caragiani - "Historical studies about the Romanians of the Balkan Peninsula"
(1891, reeditat în 1941);
en Marcu Beza - "Paper on Rumanian People" (London - 1920);
de Matilda Caragiu-Marioteanu - "Glota und Ethos der Aromunen" (1971);
N. Batzaria - "Istoricul fondării orașului Crusova" - (1904);
fr N. Densusianu et F. Dame - "Les Roumains du Sud. Macedoine. Epirus. Thessaly" -
Paris (1877);
fr N. Zdrulla - "The movements of the Aromanians of Pindus" (1922);
it O. Randi -"Il fenomeno degli Aromuni" - Zara (1939);
P.N. Vaidomir - "Contribuții la istoria românilor sud dunăreni" - Mediaș (1943);
it R. Suster - "I Romeni del Pindo" - Roma (1930);
fr Tache Papahagi - "Images d'ethnographie roumaine et aroumaine" (3 vols.) - București,
(1928-1934);
Tănase Bujduveanu - Sărăcăcianii, Editura Cartea Aromână, (2005);
en Tereza Stratilesco - "From Carpathian to Pindus" - Boston (1907, retipărit 1981);
en Theodor Capidan - "The Farseroti - Linguistical study on the Romanians of Albania"
(1935), "The Nomadic Romanians" Cluj (1926), "The Megleno-Romanians - Their history
and speech" (vol. I) și "Their popular literature" (vol. II) - Bucharest 1925 - 1928);
en V. Diamandi-Aminceanu: "The Romanians of the Balkan peninsula" - Bucharest 1938;
en V. Papacostea - "Aromanian Documents" (1860 - 1870);
en Valeriu Papahagi - "The Aromanians of Moschopole" (1935);
de Josef Sallanz - "Bedeutungswandel von Ethnizität unter dem Einfluss von *
Globalisierung. Die rumänische Dobrudscha als Beispiel" - (= Potsdamer Geographische
Forschungen; 26). Potsdam (2007). ISBN 978-3-939469-81-5;
ANGELOLOPOULOS A. “Population distribution of Grece today according to language,
national consciosness and religion” in Balkan Studies 20 (1979).
ARGINTEANU Ion, “Brève histoire de l’Albanie et du peuple albanais” Bucarest : 1919.
ARGINTEANU Ion, “Istoria Românilor Macedoneni : din timpurile cele mai vechi pîna în
zilele noastre” 2 vol. Bucuresti : Tip. L’indépendance roumaine : 1904.
ARS G.L., “Albanija i Epir v konce XVIII-nacale XIX v. “ in Zapadno-balkanskie pasalyki
osmanskoj imperii. Moskva : 1963.
BACOU Mihaela, “ Entre acculturation et assimilation : les Aroumains au XXe siècle” in Les
Aroumains, Paris : Publications Langues’O, 1989 (Cahiers du Centre d’étude des
civilisations d’Europe centrale et du Sud-Est ; 8). P. 153-167.
BALACI Emanuela, “ Chez les Valaques du Pinde” in Revue des études sud-est
européennes no 6. Bucarest : 1968. P. 671-681.
„Bibliografie macedoromână” préf. Petre S. Nasturel [coord. Rodica Moschinski]. Freiburg i
Br. : Rumänisches Forschungsinstitut, 1984. ISBN 3-925132-21-X. – 345 p.
BACILA I.C. “ Harti cu privire la elementul românesc din Peninsula balcanica” in Revista
aromâneasca no 1 (Bucuresti : 1929). P. 74-80.
BARBA V. “Juridische und öconomische Aspekte der Transhumanz bei den Aromunen von
Livedz” in Odredbe pozitivnog zakonodatstva i obikajno prava o sezonskim kretajnima
stocara u Jugostocnoj Evropi kroz vekove. Beograd : 1976. P. 5-22.
BELDICEANU Nicoara, “Sur les valaques des Balkans slaves à l’époque ottomane (1450-
1550) “ in Revue des études islamiques, no 34 (Paris : 1966). P. 83-132.
BOBICH G. “Romanità vivente in Grecia 1 : Valacchi del Pindo” in Rivista di scienza, vol. 72
(Bologna : 1942).
BOLINTINEANU Dimitrie, “Calatorie la românii din Macedonia si Muntele Atos sau Santa
Agora” Bucuresti : 1863
BOURCARD Jacques, “ Les peuples des Balkans” in La Géographie, no 4 (Paris : 1921).
BURADA Teodor, “O colonie de vlahi în Arabia” in Buletinul Societatii române regale de
geografie, no 1 (Bucuresti : 1915).
BURNOUF Emile, “ Le brigandage en Grèce. Le drame de Marathon, les Vlaques, leurs
origines et leurs moeurs “ in Revue des deux mondes, t. 87. Paris : 1870. P. 987-1008.
CAMPBELL J.K. “Honour, family and patronage : a study of institutions and moral values in
Greek mountain community” Oxford : Oxford University Press, 1964.
CARAGIANI Gheorghe, “Intorno alla publicazione della Bibliografia macedoromena” in
Balkan Archiv, neue Folge no 11, Hamburg : 1986. P. 247-278.
CARAGIANI Gheorghe, “La soubordinazione circonstanziale ipotattica nella frase del
dialetto aromeno (macedo-romeno)” Napoli : Istituto universitario orientale, 1982.
CARAGIANI Gheorghe, “Gli aromeni e la questione aromena nei documenti dell’archivo
storico diplomatico del Ministerio degli affari esteri italiano” in Storia contemporanea, no 5
(Roma : 1987) ; no 4 (1990). P. 928-1007 ; 633-662.
CARAGIU-MARIOTEANU Matilda, “Definition einer Volksgruppe : Glotta und Ethnos der
Aromunen “ in Österreichische Osthefte, no 2 (Wien : 1971). P. 140-151.
CARAGIU-MARIOTEANU Matilda, “La romanité sub-danubienne : l’aroumain et le
mégléno-roumain” in La Linguistique, vol. 8, fasc. 1 (Paris : 1972). P. 105-122.
CAZACU Matei, “ Les Valaques dans les Balkans occidentaux (Serbie, Croatie, Albanie,
etc.) : la pax ottomanica (XVe-XVIIe siècles)” in Les Aroumains, Paris : Publications
Langues’O, 1989 (Cahiers du Centre d’étude des civilisations d’Europe centrale et du Sud-
Est ; 8). P. 81-96.
CVIJIC Jovan, “Aromuni i Cincari u zapdnoj Makedonij“, in Pregled no 1(1911).
CVIJIC Jovan, “La péninsule balkanique, géographie humaine” Paris, Libr. A. Colin, 1918.
CVIJIC Jovan, “Osnove za geografiju i geologiju Makedonije i stare Srbije” 3 vol., Beograd :
1911.
CVIJIC Jovan, “Grundlinien der Geographie und Geologie vom Mazedonien und Altserbien
nebst Beobachtungen in Trazien, Thessalien, Epirus und Nordalbanien” Gotha : 1908.
DAHMEN Wolfgang, KRAMER Johannes, “Enquête directe à l’aide d’enregistrement sur
bandes magnétiques : expériences faites au cours d’enquêtes pour l’Atlas linguistique des
parlers aroumains de la Grèce” in Archives sonores de dialectologie. Amiens : 1978. P. 55-
63.
DAHMEN Wolfgang, KRAMER B, KRAMER Johannes, ROLSHOVEN J, “ Dialektologsche
Forschungen bei den Aromunen “ in Balkan Archiv, neue Folge no 1, Hamburg : 1976. P. 7-
78.
DASKALESCU C. “ Scrisori din teara tintereasca si poesii noue [caractere chirilice]” Iasi :
1847.
DIMA Nicholas 1978 “Romanian minorities in South-East Europe” in Buletinul bibliotecii
române, vol. VI, serie noua, Freiburg i Br. : Rumänisches Forschungsinstitut, 1978. P. 337-
366.
ECKERT Georg, “Griechische Fadenspiele” Thessalonika : 1944.
FILIPOVIC Milenko, “Cincari u Bosni” in Zbornik radova etnografskog Instituta srpske
Akademije nauka, 14, no 2 (1952), Beograd, P. 53-106.
FONTAINE Marcel “Frères de malheur : Acadiens français et Macédo-Roumains“ in Noul
Album macedoromân, no 1. Freiburg i Br. : Rumänisches Forschungsinstitut, 1959. P 111-
114.
GIUVARA Neagu, “La Diaspora aroumaine aux XVIIIe et XIXe siècles “ in Les Aroumains,
Paris : Publications Langues’O, 1989 (Cahiers du Centre d’étude des civilisations d’Europe
centrale et du Sud-Est ; 8). P. 95-125.
GOLAB Zbigniev “Szic dialektu Arumunow macedonskich “ in Zeszyty naukowa
uniwersytetu Jagielonskiego-fil, Cracovia : 1961. P. 175-200.
GOSSIAUX Jean-François 1996 “Un ethnicisme transnational : la résurgence de l’identité
valaque dans les Balkans “ in L’Europe entre culture et nations, sous la dir. de Daniel Fabre,
Paris : Ed. de la Maison des sciences de l’homme, P. 191-198. (Ethnologie de la France.
Cahier ; 10) (Regards sur l’Europe). ISBN 2-7351-0719-1
GRICOURT Sébastien, “La participation de la communauté albanaise de Roumanie au
mouvement national albanais (1878-1912)” Mémoire de Diplôme de Recherches et
d’Etudes Appliquées de Sébastien Gricourt, dirigé par Madame Odile Daniel, Maître de
conférences d’albanais à l’INALCO, Paris, 2003.
HAMMOND N., GRIFFITH G., WALBANK F. “A History of Macedonia” 3 vol. Oxford : 1972,
1978, 1988.
HILCKMANN A. “Die Aromunen, ein nomadisches Volk im Herzen des Balkans “ in Europa
ethnica, no 3, Wien : 1968, P. 98-114.
IANCOVICI Sava “ Relations roumano-albanaises à l’époque de la renaissance et de
l’émancipation du peuple albanais “ in Revue des études sud-est européennes, no 1 (1971)
P. 5-48 ; no 2 (1971) P. 225-248. Bucuresti.
IORGA Nicolae, “Histoire des Roumains de la Péninsule des Balkans (Albanie, Macédoine,
Epire, Thessalie, etc.)” Bucuresti : Imprimeria Cultura neamului românesc, 1919.
JANURA P. “ Sufixe nominale të perbashta në gjuhët romune (aromune) dhe shqipe : disa
krahasime me sufixet e gjuhëve të balkanike “ in Je, no 1-2 (1969) P. 108-129 : no 3 (1969)
P. 87-105. Tirana.
KOLTSIDAS Antonis “I Koutsovlachi : ethnologiki ke laographiki meleti” Thessaloniki : 1976.
LABBE Morgane “Dénombrer les minorités enjeux politiques et jeux de catégories dans les
recensements grecs “ in Old and new Minorities = Anciennes et nouvelles minorités / éd.
Jean-Louis Rallu, Youssef Courbage et Victor Piché. – Paris : John Libbey Eurotext ; INED,
1997, P. 73-88 (Congresses & Colloquia ; 17). ISBN 2-7420-0172-7
LOZOVAN Eugen “Byzance et la romanité scythique “ in Geschichte der Hunnen, vol. 2,
P.197-224, Berlin : 1960.
ANONYME, “Mémoire présenté par les délégués vlaques d’Epire et de Thessalie aux
ambassadeurs à Constantinople” Péra : ministère des Affaires étrangères, documents
diplomatiques, 1881.
NASTUREL Petre S. “Vlacho-Balcanica “ in Byzantinische-Neugriechische Jahrbücher, XXII
(1978) P. 221-248. Athènes ; Berlin.
NASTUREL Petre S. “Les Valaques de l’espace byzantin et bulgare jusqu’à la conquête
ottomane” in Les Aroumains, Paris : Publications Langues’O, 1989 (Cahiers du Centre
d’étude des civilisations d’Europe centrale et du Sud-Est ; 8). P. 47-81.
NOULAS Vassilis (Hrsg.), “Aromounische Hirtenerzählungen aus dem Pindusgebirge : von
Nereiden, Moiren, Dämonen, Drachen, Toten und Träume gesammelt” Zürich : Verlag
Madliger-Schwab, 1981
OBERLEITNER Wolfgang “ Die Rumänen au dem Balkan : die Mazedorumänen” in Nation
und Staat, no 16, P.261-267, Wien : 1943.
PAPANACE Constantin, “L’origine et la conscience nationale des Aroumains (la terreur
grecque en Macédoine) “ Roma : Editura Armatolii, 1955.
PEYFUSS Max Demeter “Die aromunische Frage : ihre Entwicklung von den Ursprüngen
bis zum Frieden von Bukarest (1913)” und die Haltung Österreich-Ungarns. Wien ; Köln ;
Graz : Hermann Böhlaus, 1974 (Wiener Archiv für Geschichte des Slawentums und
Osteuropas ; 8).
PEYFUSS Max Demeter “Les Aroumains à l’ère des nationalismes balkaniques “ in Les
Aroumains, Paris : Publications Langues’O, 1989 (Cahiers du Centre d’étude des
civilisations d’Europe centrale et du Sud-Est ; 8). P. 131-152.
PICOT Emile, “Les Roumains de la Macédoine” Paris : Ernest Leroux éditeur, 1875.
POGHIRC Cicerone. 1990 “Romanisation linguistique et culturelle dans les Balkans :
survivances et évolution “ in Les Aroumains, Paris : Publications Langues’O, 1989 (Cahiers
du Centre d’étude des civilisations d’Europe centrale et du Sud-Est ; 8). P. 9-45.
POPOVIC Dusan, “O Cincarima : prilozi pitanju postanka nase carsije” [Des Tsintsars :
contribution à la question de l'origine de notre bourgeoisie] Beograd : 1937.
POULTON H., “The Balkans : States et Minorities in Conflict” London : 1991.
ROUMANIE. Ministère des Affaires étrangères “Le traité de paix de Bucarest du 28 juillet (10 août )
1913” précédé des Protocoles à la Conférence Bucarest, 1913.

TRIANTAPHYLLOU Anna, “ Quelques observations sur la vie et l’économie du village


Kallarytes (Grèce) “ in Etudes et documents balkaniques et méditerranéens, vol. 6 (Paris :
1983). P. 153-165.
TRIFON Nicolas “ L’odyssée balkanique des Aroumains “ in Revue Esprit, no 288, Paris :
2002. pp. 168–172.
TRIFON Nicolas “Les Aroumains, plus grecs que les Grecs ?” in Géographie et cultures no
16, Paris : L’Harmattan, 1995. P. 105-121.
Nicolas Trifon, “ Notes sur les Aroumains en Grèce, Macédoine et Albanie” Paris : Acratie,
1993 (Cahiers Iztok ; 2/3).
TRIFON Tascu, “Congresul românilor otomani tinut la Bitolia (Monastir) în zilele de 10-11
iulie 1909, cu ocazia primei aniversari a proclamarii Constitutiei “ Bucuresti : 1909.
TRIFUNOSKI Jovan, “Cincarska naselja u Makedoniji “ in Geografski horizont, no 3
(Zagreb : 1959). P. 21-27.
TRIFUNOSKI Jovan, “Maloviste i Gopes “ Skopje : 1957.
TRIFUNOSKI Jovan, “Varosica Krusevo “ in Glasnik etnografskog Instituta srpske
Akademije nauka i umetnosti, IV-VI (Beograd : 1955-1957).
TRIFUNOSKI Jovan, “Die heutigen aromunischen Katunen in Mazedonien “ in
Sonderausgaben der wissenschaftlichen Gesellschaft, B. 2. Sarajevo : 1963.
TRUDGILL P., “ Ausbau sociolinguistics of Greece “ in Plurilinguimus no 4 (june 1992). P.
167-191.
UBICINI Abdolonyme “Les Valaques de la Macédoine et de l’Epire” in Revue d’Orient, no 9
(1859). P. 225-230.
VAKALOPOULOS Apostolos “Recherches historiques à Samarina de la Macédoine
occidentale” in Grégoire Palamas XXI (1937) pp; 316-323, 363-369, 424-438.
WACE Alan, THOMSON Maurice A. “The Nomads of the Balkans : an account of life and
customs among the Vlachs of Northern Pindus” London : Methuen and Co Ltd, 1914.
WINNIFRITH T.J. “The Vlachs : history of a Balkan people” London : Duckworth, 1987.
WINNIFRITH T.J. “ Shattered Eagles : Balkan Fragments” London : Duckworth, 1995. ISBN
0-7156-2635-3.
XENOPOL Alexandru D. “Les Roumains et les Grecs “ in Revue de géographie, no 14
(1891).P. 38-50
ZOGRAFSKI Danco “Krusevska republika” Skopie, 1948.

Bibliografie în limba română


ro Bara, Mariana, "LIMBA ARMÃNEASCÃ. VOCABULAR ȘI STIL", Editura Cartea
Universitară, București, 2007, 204 p.; ISBN 978-973-731-551-9.
ro Kahl, Thede - "Istoria aromânilor", Editura Tritonic, București, 2006;
ro A.N. Haciu - "Aromânii. Comerț, industrie, arte, expansiune, civilizație", ediția I, 1936;
ediția a II-a, Editura Cartea Armână, Constanța, 2003, 598 p.; ISBN 973-8299-25-X.
ro Saramandu, Nicolae - "Studii aromâne și meglenoromâne" - Editura Ex Ponto,
Constanța, 2003; ISBN 973-644-238-1.
ro Tache Papahagi - "Dicționarul dialectului aromân. General și etimologic", Editura
Academiei, București, ediția I 1963, ediția a II-a 1974.
ro P. Papahagi - "Basme aromâne și glosar", București, 1905;
ro „Oameni și aspecte din viața aromânilor”, Sterie Diamandi
H. Cândroveanu - "Caleidoscop Aroman" (1999);
Theodor Capidan - "Aromânii, dialectul aromân", Universitatea București (1932); [2] (http://w
ww.unibuc.ro/CLASSICA/dialectularoman/cuprins.htm)
CANDREA I.A. “Texte meglenite” in Grai si suflet, no 1 (Bucuresti : 1929). P. 100-127.
CAPIDAN Theodor, “Aromânii : dialectul aromân” studiu lingvistic. Bucuresti : Academia
româna, 1932 (Studii si cercetari ; 20).
CAPIDAN Theodor, “Farserotii : studiu lingvistic asupra românilor din Albania” in
Dacoromania : buletinul Muzeului limbii române, no 6 (Cluj : 1930). P. 1-210.
CAPIDAN Theodor, “Meglenoromânii” Bucuresti : Academia româna, 1925 ; 1928 (Studii si
cercetari ; 7). 3 vol. [1 : Istoria si graiul lor ; 2 : Literatura populara la meglenoromâni ; 3 :
Dictionar meglenoromân.]
SACERDOTEANU Aurelian “ Vlahii din Calcidica” in Memoria lui Vasile Pârvan, P. 303-311,
Bucuresti : 1934.
DIAMANDI Vasile, “Despre Românii din Thesalia” in Lumina no 1 (1903) .[semneaza V.
Diamandi Metovitu] Monastir (Bitolia).
HAGIGOGU Steriu T. “ Emigrarea Aromânilor si colonizarea Cadrilaterului” Bucuresti :
1927.
LACEA Constantin “Sânt în Transilvania asezari de Români veniti din sudul Dunarii sau nu
sunt ? “in Dacoromania : buletinul Muzeului limbii române, no 4 (1924-1926) P. 353-370.
Cluj.
MARGARIT Apostol “Scoalele române din Macedonia” Bucuresti : 1895.
PAPAHAGI Tache, “Dictionarul dialectului aromân, general si etimologic = Dictionnaire
aroumain (macédo-roumain) “ Bucuresti : Ed. Academiei RPR, 1963 [2e éd. 1974]
PAPAGAGI Valeriu, “Aromânii moscopoleni si comertul venetian în secolele XVII si XVIII”
pref. Nicolae Iorga. Bucuresti : 1935.
“Chestiunea aromâneasca : evolutia ei de la origini pâna la pacea de la Bucuresti (1913) si
pozitia Austro-Ungariei “ trad. Nicolae-Serban Tanasoca. Bucuresti : Editura enciclopedica,
1994 * (Bibiloteca enciclopedica de istorie a Roamâniei). ISBN 973-45-0073-2.]
TEGA Vasile. 1983. “Aromânii vazuti de calatori englezi (pâna la 1900) “ , in Buletinul
Bibliotecii român, vol. X, serie noua, Freiburg i Br. : Rumänisches Forschungsinstitut. P.129-
224.
CARAGIU-MARIOTEANU Matilda, “Fono-morfologie aromâna : studiu de dialectologie
structurala” Bucuresti : Editura Academiei RSR, 1968.
GHEORGHEVIC-SPOA Risto, IOVANOVIC Zoran “Cântiti armânesti” Skopije : Societatea
armâneasca Pitu Guli, 1982.
Documente disponibile online la ProiectAvdhela.ro (Avdhela, Biblioteca Culturii Aromâne) (h
ttp://www.proiectavdhela.ro/index.php?pag=istorie&lang=1)

Lectură suplimentară
Aromânii văzuți de călători englezi: pînă la 1900, Vasile Tega, Editura Fundației Culturale
Aromâne "Dimândarea Părintească", 1998
Od istorijata na aromanskiat peceat vo Makedonija. Spisanjata "Bratstvo" i "Svetlina" / "The
History of the Aromanian Press in Macedonia. The Bratherhood - Fratia and the Light -
Lumina Magazines, Stoica Lascu, 2007 - recenzie (http://www.romanialibera.ro/cultura/aldin
e/aromanii-119519.html)
Romanitatea Balcanică și civilizația Aromânilor, Tănase Bujduveanu, Editura Cartea
Aromână, 1997
Aromânii din Peninsula Balcanică: cu 88 de imagini originale, Tănase Bujduveanu, Editura
Cartea Aromână, 2006
Aromânii din Kosovo: istoric, viață religioasă, Tănase Bujduveanu, Editura George Iustinian
și Justin Tambozi, 2002
Aromânii și muntele Athos, Tănase Bujduveanu, Editura George Iustinian și Justin Tambozi,
2002
Aromânii și Mănăstirile Meteora, Tănase Bujduveanu, Editura Cartea Aromână, 2003
Aromânii din Camena: Les Aroumains de Camena, Tănase Bujduveanu, Editura Cartea
Aromână, 2009
Aromânii și Lordul Byron, Tănase Bujduveanu, Editura Cartea Aromână, 2003
Aromanians and the Gospel, Tănase Bujduveanu, Editura Cartea Aromână, 2007
"Les fils de la Louve", Dimitris Michalopoulos,Revue roumaine d'histoire, tome XLVI (2007),
Nos 1-4 (janvier-décembre), p.321-334.
Les Aroumains dans le cadre d'un congrès: Problèmes d'histoire et de survie", Dimitris
Michalopoulos, Revue roumaine d'histoire, tome XLIX (2010), Nos 3-4 (juillet-décembre), p.
223-224.
Les Roumains de Sinaï, Tănase Bujduveanu, Editura Cartea Aromână, 2008

Legături externe
Wikipedia in limba Armână (https://roa-rup.wikipedia.org/wiki/)
F U E N (http://www.fuen.org/)
Y E N I (http://www.yeni.org/)
E B L U L (http://www.eblul.org/)
Minorities of Europe (http://www.eurominority.org/)
E U R A C (http://www.eurac.edu/)
GRECIA

Pan Hellenic Cultural Association of Vlachs (http://www.vlachs-popsv.gr/)


Hellenic Macedonia (http://www.macedonia.info/)
Macedonia Heritage (http://www.macedonian-heritage.gr/)
Societatea de Cultura a Armanilor din Veria (http://www.vlahoi.gr/)
Vlahoi in Grecia (http://www.vlahoi.net/)
Vlachs in Greece (http://www.vlachs.gr/)
FYROM

Societatea Punte in FYROM (http://www.punte.blog.com.mk/)


Consiliul Tinerilor Armani din FYROM (http://vlachyouthcouncil.blogspot.com/)
SERBIA

Armani in SERBIA (http://www.cincarnet.com/)


Societatea de Cultura a Armanilor din Serbia (http://www.scd-lunjina.org/)
BULGARIA

Societatea Armanilor din Bulgaria (http://www.aromanians.hit.bg/)


ROMANIA

Consiliul Tinerilor Machedoni/Armâni din România (http://www.ctarm.org/)


Zilele Culturii Armane (http://www.dzca.ctarm.org/)
Societatea de Cultura Aromana (http://www.aromanii.ro/)
ArmãnameaTv in Romãnia (http://www.armanamea.tv/)
Hoara Armaneasca Media (http://www.hoaraarmaneasca.info/)
T a s h y mass-media (http://www.tashy.go.ro/)
Giony mass-media (http://giony.ro/)
asculta 3 emisii pe limba makidona zilnic la RRI (http://www.rri.ro/)
Proiect Avdhela, Biblioteca Culturii Aromâne (http://proiectavdhela.ro)
DIASPORA

Consiliul Machedonarmânilor (http://www.makedonarman-council.org/)


Asociatia Armânilor din Franța (http://www.armanami.org/)
Hellenic Pan-Macedonia in USA (http://www.panmacedonian.info/)
Hellenic Pan-Macedonian Youth in USA (http://www.macedonianyouth.com/)
Hellenic Pan-Macedonia in Canada (http://www.macedoniansincanada.com/)
Hellenic Pan-Macedonia in Australia (http://www.panmacedonian.com.au/)
Hellenic Pan-Macedonia in United Kingdom (http://www.macedonia.org.uk/)
Societatea Armanilor din Franta (http://www.armanami.org/)
Uniunea Armanilor Makidoni din Germania (http://www.makedonarman-germany.org/)
Societatea Farsherotul din America (http://www.farsarotul.org/)
DIVERSE

Theodor Capidan: „Aromânii, dialectul aromân” (http://www.unibuc.ro/CLASSICA/dialectular


oman/cuprins.htm)
Hristu Candroveanu, în revista Rost: „Cine sunt aromânii?” (http://www.romfest.org/rost/iun2
003/aromanii.shtml)
Macedoromâni în luptă cu armatolii greci (https://cersipamantromanesc.wordpress.com/201
0/08/19/despre-istoricul-formarii-cetelor-de-luptatori-aromani/)
I. Averof, N. Trifon: Despre "nationalismul" aromân, "grecii" vlahi și fara armânească (http://
www.armanami.org/index.php?lg=4)
Njiclu amirarush: Cartea «Micul print» de Antoine de Saint-Exupéry in aromana (http://www.
verlag-tintenfass.de/HTM/44%20Der%20Kleine%20Prinz%20aromunisch.htm) ISBN 978-3-
937467-37-5
Acad. Gheorghe Mihăilă - Cele patru dialecte ale limbii române (Discurs de receptie la
Academia Română) (http://www.ziua.net/display.php?id=192664&data=2006-01-30)
Valentin HOSSU-LONGIN: Aromânii sunt sau nu români? Partea 1. (http://www.ziua.ro/displ
ay.php?data=2007-07-06&id=223461&kword=Timoc), partea a 2-a (http://www.ziua.ro/displ
ay.php?data=2007-07-13&id=223852&kword=Timoc), partea a 3-a (http://www.ziua.ro/displ
ay.php?data=2007-07-20&id=224188)
en Articol despre aromânii din Grecia: "O minoritate etnică sau greci vorbitori de limbă
aromână?" (http://www.farsarotul.org/nl27_1.htm)
fr Les Aroumains (http://www.tlfq.ulaval.ca/axl/europe/Aroumains.htm), la Université
Laval, Montreal
Aromânii din România – Nume de persoane (http://www.univ-ovidius.ro/stiri-si-noutati/downl
oads/rezumat-carabas.pdf)

Articole din presa românească și alte situri cu tematică aromână


Maria Pariza - "Presa aromână în date" în Proiect Avdhela, Biblioteca Culturii Aromâne (htt
p://proiectavdhela.ro/publicatii/maria_pariza_presa_aromana_in_date.pdf)
Urban Iulian (senator): Statul nu protejeaza cultura si traditiile minoritatilor. (http://www.urba
niulian.ro/2009/10/09/statul-nu-protejeaza-cultura-si-traditiile-minoritatilor/), urbaniulian.ro
Învățământ în limba maternă pentru aromânii din Albania (http://www.curierulnational.ro/Spe
cializat/2004-03-13/Invatamant+in+limba+materna+pentru+aromanii+din+Albania), 13
martie 2004, Curierul Național
Identitate românească sud-dunăreană. Sărbători și obiceiuri la aromânii din județul
Constanța (http://frf.cncsis.ro/documente/491Raport_de_Cercetare.doc)
Bibliografie analitică a publicațiilor cu tematică aromână (http://www.bcucluj.ro/re/oc/BistRO/
CUPRINS/BVIIII02.HTM)
en "Sofia Echo" despre vlahii din Bulgaria (http://www.sofiaecho.com/article/reading-room-
all-about-the-numbers/id_19973/catid_29)
Lider al aromânilor din Macedonia primit la ministerul afacerilor externe din București (http://
www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=21075), mae.ro
Patriarhia Romana despre biserica aromânilor din Albania (http://www.portaldiaspora.ro/ind
ex.php?lg=ro&pID=3;12&tid=130&rowstart=21&nw=6&list=#art)
Academia Română: sesiunea de comunicări științifice cu tema: "Aromâna și aromânii - azi"
(http://www.acad.ro/com2005/pag_com05_0128.htm)
Noi controverse asupra Cadrilaterului (http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=20668),
22 februarie 2006, Cuvantul Liber
Vlahii nostri de la poalele Pindului s-au imbogatit din turism (http://www.gandul.info/reportaj/
vlahii-nostri-de-la-poalele-pindului-s-au-imbogatit-din-turism-260771), 26 iunie 2006, Gândul
Scrisori către acasă: Mereu vitreg adevărul macedoromânilor! Interviu cu prof. Vasile Barba
Freiburg - Germania (http://www.curierulnational.ro/Specializat/2006-03-18/Mereu+vitreg,+a
devarul+macedoromanilor!), 18 martie 2006, Curierul Național
Comunitatea Aromână din România și problema crizei de legitimitate (http://www.ziuaconsta
nta.ro/rubrici/deschidere-editie/comunitatea-aromana-din-romania-si-problema-crizei-de-legi
timitate.html), Ziua de Constanța
Un militant pentru drepturile aromanilor din Grecia si-a gasit dreptatea in instanta (http://ww
w.9am.ro/stiri-revista-presei/2007-07-10/un-militant-pentru-drepturile-aromanilor-din-grecia-
si-a-gasit-dreptatea-in-instanta.html), 10 iulie 2007, Gardianul
Cultura si identitatea aromanilor (http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/cultura-si-identit
atea-aromanilor-177905.html), 19 februarie 2010, Adrian Bucurescu, România liberă
"In Romania, aromanii nu sunt minoritari - au fost, sunt si vor ramane romani" - Convorbire
cu dl. Stoica Lascu, presedinte al Asociatiei Aromane din Dobrogea "Picurarlu de la Pind" (h
ttp://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/in-romania-aromanii-nu-sunt-minoritari-au-fost-sunt
-si-vor-ramane-romani-38336.html), 15 aprilie 2006, Alexandru Mihalcea, România liberă
Un alt punct de vedere asupra aromanilor (http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/un-alt-
punct-de-vedere-asupra-aromanilor-13428.html), 6 mai 2006, România liberă
Cine sunt aromânii? Explicațiile istoricului Marius Diaconescu (http://adevarul.ro/cultura/istor
ie/cine-aromaniii-explicatiile-istoricului-marius-diaconescu-1_546c5cd00d133766a808733e/i
ndex.html), 19 noiembrie 2014, Adevărul - articol Historia (http://www.historia.ro/exclusiv_w
eb/general/articol/cine-sunt-aromanii)
Bloguri

Comunitatea aromână - trecut și prezent (http://www.graiuldobrogei.ro/articole/86.html)


Blog Armanescu (http://daimadeadun.wordpress.com/)
Dhyeata, Blog de Cultură Aromânească (http://dhyeata.wordpress.com/)
vlachophiles.net (http://www.vlachophiles.net)
macedon în România (http://macedoninromania.wordpress.com/)
Istorie

Socoteli in Balcani (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/socoteli-in-balcani-3094521/), 2 mai


2008, Daniel Cain, Ziarul de Duminică
Aromâni

Nicu Constantin, Cetățean de Onoare al orașului Eforie Sud (http://www.evz.ro/article.php?a


rtid=42333)
Moștenirea extraordinară a familiei Papacostea (http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/actualit
ate/mostenirea-extraordinara-a-familiei-papacostea.html), Ziua de Constanța
Personalități aromâne: Matilda Caragiu (http://romania-on-line.net/whoswho/CaragiuMM.ht
m)
Emanoil Gojdu și moștenirea sa (http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=21001),
mae.ro
In Memoriam George 'Gogu' Padioti (http://www.rgnpress.ro/content/view/10349/)

Vezi și
Originile românilor
Antiromânism
Sali Butka

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Aromâni&oldid=13228943

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 4 ianuarie 2020, ora 23:39.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.