BIOTRANSFORMAREA SUBSTANŢELOR TOXICE

Biotransformarea reprezintă o conversie pe cale enzimatică a substanţelor exogene, cu transformarea lor în

metaboliţi mai puţin toxici.
Biotransformarea poate avea loc şi înainte de trecerea toxicelor în sânge şi limfă, aşa cum se întâmplă la
nivelul tubului digestiv, prin enzime ale microflorei rumiale, enzime ale stomacului şi intestinului; astfel are loc
metabolizarea substanţelor proteice la nivelul stomacului, a acidului arsenios la nivelul intestinului şi al colonului,
de asemenea sulful şi combinaţiile organice sunt transformate în hidrogen sulfurat. De asemenea în sânge, după
absorbţie, unele substanţe pot fi supuse procesului de biotrasformare.
Sediul principal al biotransformărilor este însă ficatul. Aici substanţele sunt supuse unor reacţii numeroase,
care au ca rezultat formarea unor compuşi mai puţin toxici.
Organele în care se produce metabolizarea reprezintă în general ţi locul de acţiune al toxinelor (de
exemplu: aflatoxinele şi nitrozaminele sunt metabolizate în ficat, dar aici este şi sediul de acţiune); sunt situaţii
când metaboliţii rezultaţi îşi exercită acţiunea şi asupra altor organe.
După Williams (1979) biotransformarea substanţelor toxice se realizează în două faze:
1. Un compus A activ este transformat prin reacţii de oxidoreducere sau hidroliză, într-un compus B activ sau B 1
inactiv.
2. Compuşii A, B şi B1 se transformăîntr-un compus C, în general inactiv.

Reacţiile de biotransformare din prima fază

În prima fază, biotransformările se realizează prin reacţii de oxidare, reducere şi de hidroliză, prin aceste reacţii se
introduc în molecula toxicului grupări reactive cu polaritate crescută (-OH, -SH, -COOH, -NH 2) şi sunt catalizate
de enzimele corespunzătoare.
Oxidarea cuprinde un grup de reacţii catalizate de un sistem enzimatic localizat în multe organe, dar mai ales în
reticulum endoplasmatic neted al celulelor hepatice. Enzimele care intervin formează un grup de enzime
microzonale care sunt oxidaze cu funţie mixtă. În majoritatea cazurilor rezultă produşi mai puţin toxici. De
exemplu:
- Sulfurile şi sulfiţii sunt transformaţi în sulfaţi.
- Nitriţii în nitraţi.
- Fenobarbitona este transformată în compus netoxic prin hidroxilarea nucleului aromatic.
În alte cazuri compuşii toxici sunt transformaţi în compuşi cu o toxicitate crescută:
- Metanolul în aldehidă formică.
- Parationul în paratox prin desulfurare oxidatovă.
Altă reacţie constă prin oxidarea lanţurilor alchilice, cu formare de alcooli (oxidare alifatică).
O reacţie importantă este N-oxidarea aminelor cu formare de hidroxilamine sau nitroderivaţi.
Reducerea. Reacţiile de reducere sunt mai puţin frecvente, dar fenomenul se cuplează cu cel de oxidare în cadrul
reacţiilor de oxidoreducere. Importanţă au reacţiile de reducere ale arseniului pentavalent, reacţiile de reducere ale
nitro- şi aminoderivaţilor cu formare de produşi methemoglobinizanţi.
Hidroliza. Constă în descompunerea unui compus cu participarea apei. Sediul transformării este ficatul şi plasma
sangvină. Reacţiile de dezesterificare, dezaminare şi alte scindări hidrolitice, au importanţă toxicologică pentru
amine şi glicozide. Astfel esterazele din plasmă şi ficat transformă alcaloizii din solanaceae (atripina şi hisciamina)
în acid tropic şi tropanol.

Reacţii de biotransformare din faza a doua

 În faza a doua au loc reacţii de conjugare sau de sinteză. Sunt substanţe care pot trece direct la conjugare
(fenolii), altele se metabolizează total în prima fază (etanol), dar cele mai multe se metabolizează prin cele două
faze.
Conjugarea este mecanismul principal de dezintoxicare, cuprinde procese de biosinteză, iar compuşii
rezultaţi sunt de cea mai mare parte hidrosolubili, mai mult sau mai puţin polari şi eliminaţi din organism pe cale
renală şi biliară. Cele mai importante reacţii sunt:
a) Glucuronoconjugarea, este cel mai răspândit dintre mecanismele de dezintoxicare, deoarece agentul de
conjugare (acidul glucuronic) şi sistemul enzimatic se găsesc în toate ţesuturile şi organele. Acest proces se
realizează în cea mai mare parte în ficat şi mai puţin în rinichi, intestin şi piele.
Acidul gluconic reacţionează cu multe substanţe toxice care au în moleculă grupări –OH (alcooli, fenoli), cu
grupări carboxil şi formează O-glucuronide; cu grupări –NH2 (amine primare, sulfamide) formează N-glucoronide;
cu grupări –SH (tioli) formează S-glucuronide. Unele pesticide organofosforice urmează calea de biotransformare
sub formă de glucuronoconjugaţi, iar cele carbamice şi ierbicidele ureice dau produşi de tipul N sau O-
glucuronide. Enzima care catalizează reacţiile de conjugare este uridindifosfat-transglucozidaza (UDP-
transglucozidaza). De exemplu, acidul salicilic poate fi metabolizat prin reacţia de conjugare cu acidul glucuronic.
Fenolii prin conjugare cu acidul glucuronic formează fenilglucuronaţi, iar prin conjugare cu sulfat-fenilsulfaţi.
b) Sulfoconjugarea este o reacţie de sinteză în care agentul de detoxifiere (gruparea sulfat-sulfat activ)
provine din oxidarea aminoacizilor cu sulf (metionina şi cisteina), activată de o sulfotransferază. Substanţele
toxice activate sunt: fenolii, tiofenolii şi aminele aromatice. Fenolul este transformat în acid fenilsulfuric necaustic
şi netoxic. Locul de producere este în special în fracţiunea solubilă a hepatocitelor şi mai puţin în intestin. Produşii
rezultaţi au caracter acid, sunt hidrolizaţi în sulfaţi de către sulfatază şi eliminaţi uşor.
c) Conjugarea mercapturică, se produce în rinichi prin gruparea –SH şi inactivează hidrocarburile aromatice
şi derivaţii halogenaţi, având ca rezultat un produs mai puţin toxic şi cu o elimenare mai rapidă.
d) Acetilarea. Prin acest mecanism radicalul acetil ca agent de conjugare, este activat de CoA şi vitamina B 1.
Se inactivează grupările aminice din aminele aromatice, sulfonamide şi sulfamide.
e) Metilarea, are loc în ficat printr-o reacţie de transformare catalizată de enzimele corespunzătoare. Sunt
astfel inactivaţi compuşii heterociclici şi azotaţi nesaturaţi.
f) Formare de tiocianat, se întâlneşte în cazul reacţiei de biotransformare a ionului cian CN- care trece în
tiocianat cu participarea transulfurazei. Ionul sulfocian este mai puţin toxic decât cian de aproximativ 200 ori.
Metabolizarea majoră (80%) a ionului CN- se realizează sub acţiunea rodanazei (sulfotransferază).
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că cel mai important loc de metabolizare a compuşilor străini este ficat.
Aceste reacţii pot avea loc însă şi în alte părţi ale organismului carezultat al acţiunii enzimelor. De exemplu UDP-
transglucozidaza se găseşte în piele, stomac, intestin, plămâni şi rinichi. Alcooldehidrogenaza din ficat, rinichi şi
plămâni, oxidează alcoolul la aldehidă. O serie de aminoxidaze se găsesc în plasme.