Œntre istorie ∫i contemporaneitate
Statele Unite ale Europei,
între istorie şi contemporaneitate
C
onsiderând că ideea unităţii continentului nostru are
rădăcini profunde în istorie, marele sociolog român,
Dimitrie Gusti, afirma că Europa a fost creată de
mai multe ori şi în diferite feluri. „A fost creată întâi de
vechea Grecie şi Alexandru Macedon, Roma a creat a doua
Europă, prin Iulius Caesar şi pax romana. A treia Europă a
fost creată de germanul Carol cel Mare. A patra Europă a
fost datorită domniei papale, cu Inocenţiu al III-lea. Crearea
unei a cincea Europe a fost ambiţia lui Napoleon.
Propunerea lui A. Briand de formare a Federaţiei Statelor
Europene este a şasea încercare de creaţie a Europei
(2, p. 7-8).
Ideea Europei unite a constituit o preocupare nu doar a
oamenilor politici, ci şi a diferiţilor gânditori. Primul model
de organizare a continentului nostru datează din 1305, fiind
opera avocatului Pierre Dubois. El propunea crearea unei
federaţii a lumii creştine pe baza principiului republican.
Inovaţia instituţională cea mai interesantă, propusă de
Dubois, este constituirea unui arbitraj internaţional, „a unui
tribunal internaţional permanent, investit cu o competenţă
asupra tuturor statelor europene, cu o constituţie şi cu o
ordine procesuală şi executorie precisă” (1, p. 351).
104
Propunerea lui Dubois va deveni realitate, abia în 1899,
prin constituirea Tribunalului Internaţional de la Haga.
Ducele de Sully, ministrul regelui Franţei, Henric al
IV-lea, se remarcă prin afirmarea principiului echilibrului
european. El propunea împărţirea continentului în 15 state
egale, prin modificarea graniţelor. Această federaţie urma
să fie condusă de un consiliu (parlament) compus din 60 de
membri delegaţi de cele 15 state. Funcţionarea consiliului
se baza pe principiul majorităţii. Dezacordurile dintre state
erau rezolvate printr-o sentinţă de arbitraj. Sully propunea
înfiinţarea unei armate şi a unei flote comune care să
urmărească executarea hotărârilor consiliului în cazul în
care convingerea nu era suficientă.
În „Proiectul păcii perpetue” (1713), abatele Saint-
Pierre propunea crearea unei confederaţii a statelor
europene. Confederaţia va oferi siguranţă totală contra
războaielor dintre state şi contra războaielor civile. În
proiect, apar prevederi referitoare la un arbitraj permanent,
precum şi la pedeapsa contravenienţilor.
În anul 1814, Saint-Simon a elaborat un studiu
intitulat „Reorganizarea societăţii europene sau necesitatea
şi mijloacele de unire a popoarelor Europei într-un singur
corp politic, păstrându-i fiecăruia independenţa naţională”.
În acest studiu, el propunea formarea unei federaţii
europene conduse de un parlament european, precum şi
stimularea apariţiei unui patriotism european. Saint-Simon
era preocupat şi de îmbunătăţirea situaţiei economice a
Europei.
Cu puţin timp înaintea morţii (1821), Napoleon a scris
un Testament politic adresat fiului său. Paradoxal,
Testamentul politic este o ideologie a păcii. Napoleon arată
că a fost obligat să îmblânzească Europa prin arme, în viitor
aceasta trebuie să fie convinsă. Fiului său i-ar fi revenit
datoria de a reuni „Europa prin legături federale
indisolubile” (2, p. 8).
V. Hugo a fost nu numai un înzestrat scriitor, ci şi un
interesant om politic. În anul 1848, el a fost ales deputat. În
discursul la deschiderea Congresului de pace de la Paris din
21 august 1849, V. Hugo spunea: „Va veni o zi în care vom
vedea două grupuri imense: S.U.A. şi Statele Unite ale
Europei, situate una în faţa celeilalte, îşi vor da mâinile pe
deasupra mărilor, vor face comerţ, vor schimba produsele
industriei lor, ale artei lor, ale geniilor lor, vor defrişa
pământul, vor coloniza deşertul, vor ameliora creaţia sub
ochii creatorului, vor combina totul pentru a obţine binele şi
anume cele două forţe infinite, fraternitatea oamenilor şi
puterea lui Dumnezeu” (3, p. 19).
Economia z 1/2003
 Œntre istorie ∫i contemporaneitate
Formarea Statelor Unite ale Europei ar fi o condiţie a
menţinerii păcii, V. Hugo este de părere că, în Europa, se
cheltuiesc foarte mulţi bani pentru înarmare şi pentru
întreţinerea armatei. Aceste fonduri ar trebui folosite pentru
muncă, inteligenţă, industrie, comerţ, navigaţie, agricultură,
ştiinţă, artă. În loc să se urască, unele pe altele, popoarele
Europei ar trebui să se iubească. „Presupuneţi că înainte de
a fi francezi, englezi, germani sunteţi oameni. Şi dacă
naţiunile sunt patrii, umanitatea este o familie” (3, p. 20) îi
îndemnă V. Hugo pe europeni. Starea de pace va oferi un
cadru legislaţiei, pentru îmbunătăţirea moravurilor, pentru
ridicarea nivelului învăţământului, pentru extinderea
folosirii limbii literare.
Pacea europeană nu va fi opusă păcii umanităţii,
dimpotrivă o va consolida. Principiul fraternităţii de la nivel
european va fi extins în toată lumea. „Scopul politicii
adevărate presupune să fie recunoscute toate naţionalităţile,
să se restaureze unitatea istorică a popoarelor şi să se
realizeze această unitate la civilizaţia păcii, să se lărgească,
în acest sens, grupul civilizat, să se dea un exemplu
popoarelor încă barbare, să se substituie arbitrajul bătăliilor,
să fie lăsată justiţia să se pronunţe şi nu forţa” (3, p. 22).
Prin dezvoltarea economică şi culturală a omenirii, în
condiţii de pace, vor dispărea animozităţile internaţionale şi
prejudecăţile naţionale şi se va manifesta tendinţa spre
unitate a umanităţii. Este timpul, spune V. Hugo, ca
perfecţionarea popoarelor să părăsească forma violentă şi să
capete o formă paşnică. Cu toate eforturile întreprinse de
umanitate, acest ideal umanist al marelui scriitor a rămas în
stadiul de deziderat.
La 8 septembrie 1929, o reuniune a 27 state europene
a acceptat ideea unei Federaţii a Statelor Europene, idee
aparţinând, la acea dată, ministrul francez de externe, A.
Briand. La 1 mai 1930, guvernul francez a expediat, celor
27 de state europene participante la reuniune,
Memorandumul Briand, care cuprindea concepţia
ministrului francez privitoare la organizarea unui regim de
uniune federală europeană.
Conducătorii unor state europene obiectau că uniunea
ar leza principiul suveranităţii naţionale. Acestora, A.
Briand le-a replicat, arătând că organizaţia federală nu va
aduce nici un fel de atingere suveranităţii naţionale a
statelor, că această suveranitate se va afirma şi mai mult în
cadrul colaborării internaţionale. Adevărul este că orice
angajament presupune o limitare a suveranităţii, dar această
limitare este acceptată de toţi şi astfel principiul este
respectat.
Dacă iniţial, A. Briand considera necesară crearea unei
Federaţii a Statelor Europene, care urmau să statornicească
relaţii economice comune, iar, într-o etapă ulterioară, şi
relaţii politice stabile, în Memorandum insistă asupra
principiului de subordonare a problemelor economice faţă
de problemele politice. Argumentul lui Briand constă în
faptul că supremaţia economică ar fi cel mai sigur mijloc de
strivire a naţiunilor mici, dacă n-ar fi însoţită de o
organizaţie politică. În Memorandum se propune crearea
unor organe speciale pentru cercetarea tuturor realităţilor
europene: utilaj economic, comunicaţii şi tranzit, finanţe,
Economia z 1/2003
muncă, igienă, cooperare intelectuală, raporturi
interparlamentare, administraţie.
A. Briand a propus crearea unor instituţii la nivel
continental: Parlamentul European şi Guvernul European.
În septembrie 1930, Adunarea Societăţii Naţiunilor a
hotărât înfiinţarea unei comisii de studiu pentru Federaţia
Statelor Europene. Comisia condusă de A. Briand a
funcţionat câţiva ani. Desfiinţarea ei s-a datorat, printre
altele, controverselor privind primatul celor doi factori-
economic sau politic, dificultăţilor generate de criza
economică, precum şi suspiciunilor la adresa Franţei, că ar
dori să-şi instituie hegemonia în Europa.
Uniunea Europeană a cunoscut o evoluţie continuă ca
denumire, număr de participanţi şi obiective. Creată prin
Tratatul de la Roma, din 1957, de Franţa, R.F. a Germaniei,
Belgia, Luxemburg, Italia, Olanda, Comunitatea Economică
Europeană (C.E.E.) îşi propunea crearea unei pieţe comune.
Dacă A. Briand atrăgea atenţia că Federaţia Statelor
Europene nu are nimic în comun cu „vechile uniuni vamale,
organizaţii egoiste al căror obiect era a stabili tarife
prohibitive în favoarea membrilor lor şi contra tuturor celor
care nu făceau parte din ele” (2, p.18), C.E.E. îşi propunea
desfiinţarea taxelor vamale între ţările membre şi instituirea
unui tarif vamal comun faţă de alte ţări.
Prima modificare a Tratatului de la Roma s-a produs
în 1987, prin intrarea în vigoare a Actului Unic European.
Dintre obiectivele acestuia amintim: trecerea de la
unanimitate la majoritate, în cazul votului, măsuri pentru
stimularea creşterii economice, crearea pieţei unice
europene, lupta împotriva şomajului.
Prin semnarea Tratatului de la Maastricht, în februarie
1992, Comunitatea Economică Europeană devine Uniunea
Europeană, propunându-şi crearea şi a uniunii monetare. La
1 iulie 2002 s-a trecut la moneda unică europeană, Euro.
Apariţia unor instituţii ale Uniunii Europene precum:
Consiliul European, Consiliul de Miniştri European,
Comisia Europeană, Parlamentul European este o
transpunere în realitate a unor idei avansate, în trecut, de
gânditori îndrăzneţi care-şi depăşeau, cu mult, epoca.
României alături de alte state foste socialiste a
întreprins o serie de demersuri pentru intrarea în Uniunea
Europeană. În februarie 1995, a intrat în vigoare Acordul
European de Asociere, România obţinând statutul de
asociat la Uniunii Europene. Pentru a intra în Uniunea
Europeană, ţara noastră trebuie să se dezvolte din punct de
vedere economic, să reducă decalajele faţă de ţările
dezvoltate, să-şi formeze o economie e piaţă cu adevărat
funcţională.
De multe ori, când se foloseşte expresia Statele Unite
ale Europei se face analogie cu Statele Unite ale Americii.
Consider că situaţiile sunt diferite. În S.U.A., statele
formează o federaţie, fiind autonome şi nu independente.
Din punct de vedere etnic, fiecare stat este un amestec de
indivizi aparţinând tuturor naţionalităţilor de pe glob, care
au imigrat, din diverse motive şi în diferite perioade, pe
acest pământ al făgăduinţei. Naţiunea americană este un
conglomerat al acestor grupuri etnice. În fiecare stat al
uniunii, se află naţiunea americană şi nu naţiuni diferite.
105
 Œntre istorie ∫i contemporaneitate
Europa este un continent cu naţiuni distincte. Dacă din
punct de vedere economic există între state diferenţe mai
mari sau mai mici, care pot dispărea printr-un amplu efort
de dezvoltare, din perspectivă culturală, deosebirile se vor
menţine vreme îndelungată şi, probabil, unele nu vor
dispărea niciodată. Fiecare naţiune are un mod specific de
raportare la divinitate, la natură, la viaţa politică şi la
propria sa existenţă, are tradiţii şi obiceiuri la care nu vrea
sau nu poate să renunţe. Este adevărat că există valori
general umane, care pot reprezenta o bază pentru formarea
unui sistem de valori, care să exprime modul de gândire, de
simţire, de acţiune al europenilor. Uniunea Europeană sau
Statele Unite ale Europei nu vor fi niciodată o federaţie, ci
o confederaţie, adică o uniune de state independente,
106
înfiinţată pe baza unui acord prin care se determină
condiţiile de asociere şi de funcţionare a acesteia.
Prof. univ. dr. Raisa RADU
Bibliografie
1. GUSTI, D. Originea şi fiinţa Societăţii Naţiunilor,
Politica externă a României, 1925
2. GUSTI, D. Federaţia Statelor Europene, Arhiva pentru
Ştiinţă şi Reformă Socială, nr. 1-3, 1930
3. HUGO, V. Bucureştii Vechiului Regat, Douze discours,
Discours d’ouverture, 21 août 1849, Congres
de paix à Paris, Libraire Nouvelle, Paris,
1851
Economia z 1/2003