Sunteți pe pagina 1din 7

Studiu de caz

Tematica: Statutul refugiaților în Franța

Studenta: GROSU Elena, drept-gr.173


Profesor: BENEȘ Olga
Cuprins...

1.Introducere
2.Fenomenul migrației în Franța
3. Copiii refugiați
4.Statistica refugiaților
5.Discriminarea și problemele unui refugiat în Franța
6.Formele de protecție a refugiaților în Franța
7.Concluzie.
1.Introducere

Migrația a existat de la începuturile omenirii. Fenomenul nu a încetat în timp,


însă a înregistrat schimbări și a căpătat noi forme. Procesele migratorii se
desfășoară simultan și sunt în creștere în multe țări ale lumii. Unul din rezultatele
pe termen lung ale acestei evoluții ar putea fi apariția societăților multiculturale,
tinzând spre noi concepte ale cetățeniei sau statului național. Cele mai multe
dintre țările dezvoltate au devenit societăți diversificate, multietnice, iar cele care
nu au ajuns încă la acest nivel s-au orientat decisiv în această direcție.
Pentru cercetătorii din domeniul migrației a devenit tot mai clar că acest
fenomen trebuie privit ca un element normal și structural al societății omenești
de-a lungul istoriei. O caracteristică importantă a populației este deplasarea dintr-
un loc în altul. Dreptul de a se deplasa a fost recunoscut la nivel mondial de peste
o jumătate de secol, prin adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului.
Declarația stipulează în Articolul 13: „Oricine are dreptul să se deplaseze liber și
să-și stabilească reședința pe teritoriul oricărui stat” și „Oricine are dreptul să
părăsească o țară, inclusiv cea de origine, și să se întoarcă în țara sa”.
Migrația care a început la sfârșitul anilor ’80, este caracterizată de diversificarea
statelor gazdă și a celor de origine. Țări de emigrație tradiționale din Europa,
precum Spania, Italia, Irlanda, Grecia și Portugalia, se transformă treptat în țări de
imigrație. Migranții nu mai provin în majoritate din fostele colonii, ci dintr-un grup
de țări mult mai diversificat. Numărul solicitanților de azil și al refugiaților a
crescut semnificativ. Aceasta s-a datorat, parțial, schimbărilor politice din Europa
Centrală și de Est și din fosta Uniune Sovietică. De asemenea, conflictele
regionale, precum cele din fosta Iugoslavie și nordul Irakului, au determinat
fluxuri considerabile de solicitanți de azil și refugiați din zonele afectate. Conform
statisticilor OCDE, această perioadă se caracterizează, de asemenea, prin
predominanța fluxurilor migratorii pentru reunificare familială și revenirea
interesului pentru migrația forței de muncă, în special pentru lucrătorii calificați și
înalt calificați, spre sfârșitul anilor ’90.

2.Fenomenul migrației în Franța

În 2017-2018, Franța găzduia, conform definiției internaționale adoptate de


ONU („persoane născute în altă țară decât cea în care locuiesc”), 7,2 milioane
de imigranți, adică 11,1% din populație, dintre care 5,1 milioane (7,8%) născuți în
afara Uniunii Europene. Ea se clasează pe locul al șaselea mondial, după Statele
Unite (42,8milioane), Rusia (12,3), Germania (9,8), ArabiSaudită (7,3), Canada 7,2
dar este înaintea Regatului Unit (7,0), a Spaniei (6,4) și a Italiei (4,8).
Franța este, în același timp, una dintre statele Uniunii Europene care
înregistrează procentajele cele mai mari de persoane provenite din familii de
imigranți (din prima sau a doua generație) în rândul persoanelor între 25 și 54 de
ani, cu 13,1% imigranți și 13,5% copii ai cel puțin unui imigrant, dând un total de
26,6%, înaintea Regatului Unit (24,4%), Țărilor de Jos (23,5%), Belgiei (22,9%),
Germaniei (21,9%) și Spaniei (20,2%).
Conform definiției franceze, mai restrictive (străini născuți în afara teritoriului),
Franța metropolitană număra, în 2017, 6,3 milioane de imigranți, sau cu
1.100.000 mai mulți decât în 1999 și 8,3% din populația totală. 40% dintre aceștia
aveau naționalitate franceză, pe care au putut-o obține prin naturalizare sau prin
căsătorie. Imigranții sunt, în principal, proveniți din Uniunea Europeană (34%),
din Maghreb (30%), din Asia (14%, dintre care o treime din Turcia) și din Africa
subsahariană (11%).

3.Copiii refugiați

Copiii imigranților, descendenții direcți ai unuia sau alor doi imigranți


reprezentau, în 2017, 6,5 milioane de persoane, adică 11% din populație. Trei
milioane dintre aceștia aveau ambii părinți imigranți. În total, numărul
imigranților și copiilor de imigranți (a doua generație) se ridica, în 2008, la 11,8
milioane, adică 19% din populație (dintre care puțin peste 5 milioane de origine
europeană și 4 milioane de origine maghrebiană).
Imigranții obțin venituri, în medie, mai mici cu o treime decât neimigranții; în
rândurile lor, cei fără studii superioare sunt de două ori mai numeroși și cei care
trăiesc sub pragul sărăciei sunt de trei ori mai mulți. Totuși, la persoane cu situație
socială similară, accesul la procesul de învățământ și veniturile pe care le
realizează sunt apropiate de cele ale francezilor născuți în Franța.
Populația de imigranți, împreună cu cei care aparțin unor minorități vizibile, în
Franța, sunt adesea victime ale discriminării Pentru motive nedeterminate și
aflate încă în discuție, o parte din această populație recurge la fundamentalismul
religios. Se observă, însă, și o anumită convergență între modul de viață al
populației imigrante și cel al vechilor francezi autohtoni.
4.Statistica refugiaților

Franța a găzduit în 2017 un număr de 6,900,000 imigranți (aici, imigrant = străin


născut în afara teritoriului Francez) și 3,5 milioane de străini (persoane de
naționalitate străină) - aproape de media din alte state europene din Vest.
În ciuda politicii oficiale de "imigrație selectivă", 600,000 dintre noii imigranți s-
au stabilit pe teritoriul francez între 2015 și 2017. Majoritatea imigranților provin
din Europa (44%) din Maghreb (30%), și din Turcia și Africa, inclusiv vechile colonii
franceze ; 40% dintre ei trăiesc în regiunea Ile-de-France. Astăzi, o mare parte a
copiilor născuți în Franța din părinți imigranți obțin automat cetățenia franceză.
Franța găzduiește, de asemenea, mulți studenți străini, în special în cadrul
programului european Erasmus. La această « ramură » se adaugă imigranții ilegali
care se estimează că sunt într-un număr de 200 000 - 300 000 dintre care în 2016,
28.000 au intrat în legalitate.
În total, s-a estimat că în anul 1999 aproximativ 14 milioane de cetățeni (adică
un sfert din populația franceză) au avut cel puțin un părinte sau bunic care a
emigrat. Calcularea acestor valori este îngreunată de lipsa unor statistici etnice
din recensământele franceze.
Printre străinii care au imigrat în Franța în 2018, cei mai numeroși sunt africanii
(36%), aproape la egalitate cu cetățenii din celelalte țări ale Uniunii Europene
(35%), asiaticii, americanii și oceanicii fiind mai puțini reprezentate.

5.Discriminarea și problemele unui refugiat în Franța

Referitor la locurile de muncă și la plata acestora, s-a observat prin diverse studii
că un imigrant câștigă în medie de trei ori mai puțin decât un non-imigrant; de
asemenea, aceștia sunt de două ori mai expuși în a câștiga mult sub medie și a trăi
sub pragul sărăciei.
Imigranții, în special cei care aparțin unor "minorități vizibile" (prin culoarea pielii
sau anumite trăsături fizice) sunt din păcate adesea victime ale discriminării în
Franța. Conform unui studiu efectuat în perioada 2016-2017, în 70% din cazuri,
angajatorii preferă să aleagă un candidat de origine Franceză decât un candidat ce
provine din Africa sau Africa de Nord.
6.Formele de protecție a refugiaților în Franța

În Franţa, există 3 forme de protecţie:


1. statutul de refugiat

2. protecţia subsidiară

3. statutul de apatrid

STATUTUL DE REFUGIAT poate fi acordat din următoarele 3 motive:

- Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor din 28 iulie 1951: statutul de


refugiat este acordat „oricărei persoane care (…) în urma unei temeri bine
întemeiate de a fi persecutată pe considerente de rasă, religie, naţionalitate,
apartenenţă la un anumit grup social sau opinii politice, se află în afara ţării a
cărei cetăţenie o are şi, care nu poate primi sau, ca urmare a acestei temeri, nu
doreşte protecţia acestei ţări”;

- azilul zis constituţional, care îşi are originea în alineatul 4 al preambulului la


Constituţia din 1946: statutul de refugiat este acordat „oricărei persoane
persecutate datorită acţiunilor sale în favoarea libertăţii”;

- mandatul Haut Commissariat des Nations Unies pour les Réfugiés (HCR) -
Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi: dacă aţi fost recunoscut
ca refugiat de către HCR (Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi) în
baza articolelor 6 şi 7 din statutul acestuia.

PROTECŢIA SUBSIDIARĂ este acordată „oricărei persoane care nu îndeplineşte


condiţiile acordării statutului de refugiat (…) şi care stabileşte că este expusă în
ţara sa la una dintre următoarele ameninţări grave:

a) pedeapsa cu moartea;

b) tortură sau pedepse sau tratamente inumane sau degradante;

c) fiind vorba de o persoană civilă, o ameninţare serioasă, directă şi individuală la


adresa vieţii sau a persoanei sale ca urmare a violenţei generalizate, provenind
dintr-o situaţie de conflict armat intern sau internaţional”. Reînnoirea protecţiei
subsidiare poate fi refuzată de Office français de protection des réfugiés et
apatrides (OFPRA) - Oficiul francez pentru protecţia refugiaţilor şi apatrizilor -
dacă motivele care au justificat acordarea acestei protecţii nu mai există. În
Franţa, statutul de refugiat şi protecţia subsidiară sunt acordate de OFPRA sub
controlul Cour nationale du droit d’asile (CNDA) - Tribunalului naţional pentru
dreptul la azil.

STATUTUL DE APATRID Conform Convenţiei de la New York din 28 septembrie


1954 privind statutul apatrizilor, statutul de apatrid poate fi acordat oricărei
persoane „pe care niciun stat nu o consideră cetăţeanul său în conformitate cu
legislaţia sa”. Acest statut este diferit de celelalte două forme de protecţie şi se
aplică numai persoanelor care nu au nicio naţionalitate. Acest statut nu ia în
considerare riscurile de persecuţie şi poate fi solicitat împreună cu azilul. Statutul
de apatrid este acordat de OFPRA sub controlul tribunalului administrativ.

7.Concluzie

Migrația a existat din cele mai vechi timpuri, înregistrând, însă, intensități
diferite de la o etapă istorică la alta și dezvoltând noi forme. În Uniunea
Europeană, libera circulație a lucrătorilor a fost unul dintre primele drepturi
recunoscute cetățenilor de către legislația comunitară. Uniunea Europeană s-a
fundamentat pe o filosofie a liberei circulații a cetățenilor. Însă, statele membre
ale Uniunii Europene s-au confruntat cu situații specifice în ceea ce privește
migrația, adoptând poziții și politici diferite referitoare la fenomenul migraționist.
Ca urmare, în Uniunea Europeană, stabilirea unei politici comune privind migrația
rămâne un obiectiv ambițios. Este foarte probabil, însă, ca declinul demografic din
Uniunea Europeană, ale cărui consecințe se vor agrava în viitor, să modifice
atitudinea cu privire la migrație din statele membre. Legătura dintre schimbările
demografice și politicile privind migrația va reprezenta o problematică importantă
în viitorul apropiat.

Migrația economică are un rol important pentru acoperirea nevoilor pieței


muncii europene. În plus, regiunile dezvoltate din lume concurează în atragerea
de imigranți pentru a-și acoperi nevoile economice. Din aceste motive, este
nevoie de o politicã privind migrația economică în Uniunea Europeană. O
gestionare comună a migrației economice și armonizarea politicilor privind
migrația ale statelor membre reprezintă una dintre cele mai importante provocări
ale migrației în Uniunea Europeană.