Sunteți pe pagina 1din 35

Capitolul I

1.1 Noţiuni despre temperament

Definirea temperamentului. Prin temperament trebuie să înţelegem


particularităţile naturale ale comportării tipice pentru omul dai şi care se
manifestă în dinamica, tonusul si caracterul echilibrat al reacţiilor la influenţele
vieţii.
Temperamentul anume că este condiţionat de constituţia biologică a
individului, şi de aceea se manifestă destul de timpuriu şi distinct la copii în joc,
lecţii şi comunicare.
Temperamentul îşi lasă amprenta asupra tuturor manifestărilor psihice ale
individului, el se răsfrînge asupra caracterului desfăşurării emoţiilor şi gîndirii,
acţiunii volitive, influenţează asupra ritmului vorbirii. În acelaşi timp, e necesar să
se tină minte că de temperament nu depind nici interesele, nici pasiunile, nici
orientările sociale, nici educaţia morală a personalităţii.
Învăţătura despre temperament a apărut încă în antichitate. (Medicii
Hipocrate. iar apoi Gaten efectuînd observări asupra particularităţi individuale ale
comportării oamenilor, au făcut încercarea de a descrie şi a explica aceste
particularităţi.)fondatorul învăţăturii despre temperament e considerat medicul din
antichitate Hipocrate (sec. V î.e.n.). Hipocrate considera că în corpul omului există
patru substanţe: sînge, mucozitate, fiere galbenă şi neagră, în cazul bunei
amestecări a acestor substanţe omul e sănătos, la o amestecare rea — el e bolnav.
Una dintre substanţe predomină, ceea ce şi determină temperamentul omului.
Denumirile temperamentelor, date după denumirea substanţelor, s-au păstrat pînă
în zilele noastre. Temperamentul coleric provine de la cuvîntul „chole” (fiere);
sanguenic – de la „sanguis” (sînge); flegmatic – de la „phlegma” (mucozitate);
melancolic – de la „melan chole” (fiere neagră).
Hipocrate considera că temperamentul depinde într-o anumită măsură de
modul de viaţă al omului şi de condiţiile climaterice. În cazul vieţii sedentare se
adună flegmă, iar în cazul vieţii mobile — fierea, de aici şi manifestările respective
3
ale temperamentelor. Hipocrate a descris just tipurile, însă nu a putut să le explice
în mod ştiinţific.

1.2. Istoricul temperamentului

Evidenţa deosebirilor temperamentale a făcut ca acestea să fie observate şi


supuse studiului de foarte mult timp. După izvoarele scrise, primul care a vorbit
despre temperamente şi a încercat o clasificare a lor a fost vestitul medic al
antichităţii eline Hipocrat care a trăit în urmă cu trei milenii. Hipocrat are meritele
unui observator genial, dar explicaţia naivă pe care a dat-o temperamentelor
(amestec al humorilor organice: sînge, flegmă, fiere neagră şi galbenă) a fost de
mult depăşită, rămînînd denumirile de: sanguinic, flegmatic, melancolic şi coleric.
Se pare însă că aceste patru temperamente nu epuizau, prin clasificare, întreaga
diversitate a conduitelor umane. Un alt medic antic (Galenus) găseşte că ar exista
13 tipuri de temperament. Ceea ce este de reţinut din încercarea lui Hipocrat este
orientarea lui către elemente constitutive ale organismului. De-a lungul timpurilor
s-au adăugat mulţi alţii care au legat temperamentul – caracteristică generală şi
foarte stabilă – de elemente constitutive, organice.
G. Viola descrie diverse tipuri constituţionale stabilite după masa trunchiului
şi după raportul dintre dimensiunile verticală şi orizontală. N. Pende ia în
consideraţie şi particularităţile hormonale şi distinge tipurile brevilin şi longilin,
fiecare putînd fi stenic sau astenic.
A căpătat proporţii, în primul rînd, caracteristica psihologică a
temperamentului. Medicul Galen (sec. II-lea) din Roma spre deosebire de
Hipocrat, caracterizează tipurile temperamentului, ca şi trăsăturile fiziologice,
prin însuşirile psihologice şi chiar morale. La sfîrşitul sec. XVIII filozoful german
I. Kant aprecie temperamentul numai ca pe o totalitate a însuşirilor psihice. Mult
timp după aceasta caracteristica predominantă a temperamentului rămîne în fond
cea de natură pur psihologică. S-a schimbat tot odată şi conţinutul noţiunilor de tip
al temperamentului, caracterizat acum nu prin proporţia însuşirilor fiziologice, ci a
4
celor psihologice. La Kant – prin raportul dintre diversele sentimente şi grade ale
activismului uman. La Vundt (sfîrşitul sec. XIX) – prin corelaţii dintre viteza şi
forţa „mişcărilor”.
În mod firesc se schimbă şi caracteristica tipurilor de bază ale
temperamentului. Prin unul şi acelaşi cuvînt „sanguinic”, „coleric”, „flegmatic” şi
„melancolic” – diferiţi psihologi subînţelegeau caracteristici absolut diferite. S-au
schimbat, de asemenea, şi reprezentările despre numărul de tipuri. Galen distinge
cîteva varietăţi ale celor patru tipuri de temperament.
Începînd cu Kant însuşirile de temperament au început de ar fi cele ale
caracterului. Un timp îndelungat, însă n-a fost propus nici un criteriu precis şi strict
pentru o asemenea diferenţiere.
În istoria doctrinelor despre temperament s-a schimbat, în sfîrşit, şi înţelesul
bazei lui fiziologice. O importanţă deosebită capătă mai ales lupta între două
tendinţe fundamentale – explicarea tipurilor de temperament prin raportul
activităţii glandelor cu secreţie internă (psihologul german Kreicimer şi cel
american Sheldon) sau prin corelaţia însuşirilor sistemului nervos (I. P. Pavlov).
Dezvoltarea ulterioară a teoriilor despre temperament a avut loc în
următoarele direcţii.

1.3 Tipurile activităţii nervoase superioare – baza naturală a


temperamentului

Folosind metoda reflexului condiţionat I. P. Pavlov a descoperit legităţile


activităţii nervoase superioare şi principalele însuşiri ale proceselor nervoase –
excitaţiei şi inhibiţiei. Principalele însuşiri ale proceselor nervoase sînt
următoarele: 1) puterea, 2) echilibrul, 3) mobilitatea.
Puterea proceselor nervoase constituie un indiciu al capacităţii de muncă a
celulelor nervoase şi al sistemului nervos în ansamblu. Sistemul nervos puternic
rezistă la o sarcină mare şi îndelungată, în timp ce sistemul nervos slab în aceste
condiţii nu rezistă.
5
Echilibrul e o anumită balanţă a proceselor excitaţiei şi inhibiţiei. Aceste
procese pot fi echilibrate unul cu altul după putere şi pot fi desechilibrate – unul
din ele poate fi mai puternic decît altul.
Mobilitatea e rapiditatea înlocuirii unui proces cu altul. Ea asigură rapiditatea
adaptării la schimbările bruşte şi considerabile ale circumstanţelor.
Cel mai des se întîlnesc primele patru tipuri. Trei dintre ele I. P. Pavlov le-a
raportat la tipurile puternice şi unul – la cel slab. Tipurile puternice, la rîndul lor, se
împart în echilibrate şi desechilibrate, iar cele echilibrate – în mobile şi calme.
Temperamentul se manifestă pregnant în conduită: inteligenţa imaginaţia
creatoare talentul artistic. Nu se pot determina decît în urma unui studiu intens şi
îndelungat al activităţii şi comportării unui om. În schimb, urmărind mişcările,
reacţiile afective, unele caracteristici ale vorbirii cuiva, reuşim relativa facilitate să
desprindem unele particularităţi temperamentale. Se referă la comportament şi
activitate psihică în ansamblu manifestîndu-se relativ continuu şi dispunînd de o
mare stabilitate. Temperamentul are o bază înnăscută ceea ce nici cum nu se poate
afirma despre însuşirile de conţinut ale personalităţii. Se referă la latura formală
:
dinamico-energetică a personalităţii, au o bază ereditară şi se exprimă pregnant în
conduită.
Tipurile activităţii nervoase. Ca rezultat a fost evidenţiată următoarea
tipologie:
1. Tipul puternic dezechilibrat al activităţii nervoase se caracterizează prin
procesul puternic al excitaţiei şi prin procesul mai puţin puternic al inhibiţiei.
2. Tipul puternic echilibrat (procesul excitaţiei balansează cu cel al inhibiţiei),
mobil.
3. Tipul puternic echilibrat, inert (în aparentă mai liniştit, „solid” .
4. Tipul slab se caracterizează prin slăbiciunea proceselor excitaţiei şi
inhibiţiei, prin mobilitate redusă (inerţie) a proceselor nervoase.
Cercetările lui V. D. Nebîliţin au demonstrat că tipul slab posedă o sensibilitate
înaltă, datorită căreia el poate să se adapteze cu succes la condiţiile de viaţă.

6
Nu trebuie să credem că cele patru tipuri indicate ale activităţii nervoase pot
epuiza toată diversitatea de forme ale comportării individului. Pavlov considera că
aceste tipuri, care sînt cele mai frecvente şi mai pronunţate, pe care realitatea le
înaintează distinct, sînt principalele; între ele se situează formele intermediare şi
tipurile tranzitorii. Pavlov considera că e necesar să ştim aceste forme şi tipuri
tranzitorii şi intermediare ale activităţii nervoase pentru a ne orienta just în
comportarea omului.
Aceste tipuri intermediare pot fi o urmare a înclinaţiilor naturale sau se pot
forma din tipurile principale în procesul activităţii vitale a individului sub influenta
condiţiilor de viaţă.
Variabilitatea însuşirilor activităţii nervoase. Tipul activităţii nervoase e
înnăscut şi în ansamblu e puţin probabil că poate îi schimbat. I. P. Pavlov, însă, a
demonstrat pe cale experimentală posibilitatea schimbării unor însuşiri aparte ale
activităţii nervoase. La tipul impetuos, la care procesul puternic al excitaţiei nu e
echilibrat de procesul mai puternic al inhibiţiei, s-a dovedit a fi posibil pe calea
exersării a obţine o mărire considerabilă a puterii procesului de inhibiţie şi a-l
aduce în echilibru cu procesul de excitaţie. De aici Pavlov trage
Tipurile temperamentelor.
I.P. Pavlov identifica tipul activităţii nervoase şi temperamentul. Cercetările
ulterioare au demonstrat că tipul activităţii nervoase nu întotdeauna coincide cu
tipul temperamentului. E evident că asupra temperamentului influenţează nu numai
însuşirile sistemului nervos, ci şi constituţia somatică a personalităţii în ansamblu.
Tipul activităţii nervoase trebuie examinat în calitate de înclinaţie a
temperamentului.
Temperamentul este nu altceva decît caracteristica cea mai generală a
aspectului impulsiv-dinamic al comportării omului, în care îşi găsesc expresie cu
precădere însuşirile activităţii nervoase.
Examinăm caracteristicile celor patru tipuri de temperament.
Temperamentul coleric. Reprezentanţii acestui tip se deosebesc prin
excitabilitate sporită, iar ca urmare a acestui fapt şi prin dezechilibrul comportării.

7
Colericul e irascibil, agresiv, franc în relaţii, energic în activitate. Pentru colerici e
specific caracterul ciclic al muncii. Ei sînt apţi a se deda cu toată ardoarea cauzei, a
se pasiona de ea. În aceste momente ei sînt gata să învingă şi cu adevărat înving
greutăţile şi piedicile în calea spre scopul trasat. Dar iată că s-au epuizat puterile, a
scăzut încrederea în posibilităţile sale, a apărut dispoziţia deprimantă, şi ei nu mai
fac nimic. Un asemenea caracter ciclic este una dintre urmările dezechilibrului
activităţii lor nervoase. Pavlov astfel explică aceasta: „Atunci, însă, cînd omul
puternic nu are un astfel de echilibru, el, fiind absorbit de un anumit lucru, se apasă
cu toată greutatea şi peste măsură pe mijloacele şi puterile sale şi, în cele din urmă,
se vlăguieşte mai mult decît trebuie, el, lucrînd, ajunge la aceea că pentru el totul îi
este peste puteri...”
Temperamentul sanguinic. Pe reprezentantul acestui tip de caracter I. P.
Pavlov îl caracterizează ca fiind o persoană iute, foarte productivă, însă numai
atunci, cînd are o ocupaţie interesantă, adică o excitare permanentă. Atunci, însă,
cînd o asemenea ocupaţie lipseşte, el devine plictisit, apatic.
Pentru sanguinic e proprie o mare mobilitate, adaptibilitatea uşoară la
condiţiile schimbătoare ale vieţii. El găseşte repede contact cu oamenii, e sociabil,
nu încearcă o jenă în noua atmosferă, în cadrul colectivului sanguinicul e vesel,
plin de viaţă, se apucă cu plăcere de un lucru activ, e apt de a se pasiona.
Dezvoltînd, însă, o activitate febrilă el poate să se potolească la fel de repede, cît
de repede s-a pasionat, dacă ocupaţia sa a încetat de a-l mai interesa, dacă ea
necesită scrupulozitate şi răbdare, dacă ea are un caracter monoton.
La sanguinic emoţiile apar uşor, uşor se schimbă. Aceasta e una dintre
condiţiile faptului că el se poate debarasa rapid de dispoziţia apăsătoare, dacă
aceasta apare, şi se poate afla într-o permanentă stare sufletească optimistă, dacă
circumstanţele îl excita suficient şi îl pasionează pentru cutare sau cutare ocupaţie.
Uşurinţa, cu care la sanguinic se formează şi se modifică noile legături
temporale, înalta mobilitate caracterizează flexibilitatea minţii. Sanguinicul e
predispus spre a face spirite, înţelege repede ceea ce e nou, îşi comutează cu

8
uşurinţă atenţia. E productiv în cazul lucrului dinamic şi variat. Munca, ce necesită
p reacţie rapidă, iar împreună cu aceasta şi echilibru, i se potriveşte cel mai mult.
Temperamentul flegmatic. După caracteristica lui Pavlov, flegmaticul e
calm, echilibrat, întotdeauna cumpănit; e un truditor perseverent şi tenace.
Echilibrul şi o anumită inerţie a proceselor nervoase îi permite flegmaticului să
rămînă calm în orice condiţii. În cazul prezenţei unei inhibiţii puternice, care
echilibrează procesul excitaţiei, lui nu-i este greu să-şi reţină impulsurile, pornirile,
să urmeze cu stricteţe rînduiala statornică a vieţii, sistemul în cadrul lucrului, să nu
se abată cu orice prilej neînsemnat. Flegmaticul poate efectua o muncă ce necesită
un consum uniform de forţe, încordare îndelungată şi metodică (asiduitate, atenţie
stabilă şi răbdare). „E clar,— spunea Pavlov,— că întregul echilibru al vieţii,
întregul sistem al comportării e bazat pe aceea că eu am echilibru în munca şi
lucrul meu, în procesele de excitaţie şi inhibiţie”
Flegmaticul e solia, el nu-şi consumă forţele în zadar: calculîndu-şi-le, el duce
la bun sfîrşit lucrul început. El e cumpătat în relaţii, e sociabil în măsură, nu
iubeşte să trăncănească în van
Neajunsul flegmaticului e inerţia lui, mobilitatea redusă. Lui îi trebuie timp
pentru a se urni din loc, pentru concentrarea atenţiei, pentru comutarea ei la un alt
obiect etc. Inerţia se răsfrînge şi asupra rigidităţii stereotipurilor lui asupra greutăţii
de a le restructura, ceea ce duce la o fixare excesivă a caracterului, la flexibilitatea
lui insuficientă. Această calitate, însă — inerţia are şi o importanţă pozitivă: ea
asigură încetineala, durabilitate şi în ansamblu stabilitatea, determinarea
caracterului. Flegmaticii se potrivesc în mod deosebit pentru munca ce necesită
metodicitate, calm şi capacitate de muncă îndelungată.
Temperamentul melancolic. Reprezentanţii acestui tip se disting printr-o
înaltă sensibilitate emoţională, iar ca urmare şi prin vulnerabilitate sporită.
Melancolicii sînt întrucîtva necomunicativi, în special dacă se întîlnesc cu oameni
noi, sînt nehotărîţi îi împrejurări grele, încearcă o frică puternică în situaţiile
periculoase.

9
Slăbiciunea proceselor excitaţiei şi inhibiţiei în cazul dezechilibrului lor
(predomină inhibiţia) duce la aceea că orice influent; puternică frînează activitatea
melancolicului şi la el apare inhibiţia de protecţie. Asupra melancolicului
acţionează în mod specific şi excitaţia slabă, ea e trăită de el subiectiv ca o
influenţă puternică, şi de aceea melancolicul e predispus să se dedea emoţiilor cu
orice prilej neînsemnat. Acest lucru e considerat de psihologi ca o aptitudine a
melancolicului pentru trăirea puternică.
Într-o atmosferă obişnuită, şi în special într-un colectiv bun prietenos
melancolicul poate fi un om destul de comunicativ, poate să îndeplinească cu
succes misiunea încredinţată, să manifeste perseverenţă şi să învingă greutăţile.
Reprezentanţii celor patru tipuri principale de temperament pot să se poarte în
mod diferit în aceeaşi situaţie. Patru prieten cu trăsături distinct pronunţate ale
temperamentului au întîrzia la teatru. Cum se comportă ei în această situaţie?
Colericul a început să se certe cu controlorul de bilete, încercînd să treacă în
parter la locul său. El îl asigură pe controlor că ceasornicul de la teatru se grăbeşte,
că el nu-i va încurca nimănui încearcă să-l împingă pe controlorul de bilete şi să se
strecoare la locul său.
Sanguinicul a înţeles dintr-o dată că în parter nu va fi lăsa să treacă, însă la
balcon e mai simplu a trece, şi a alergat pe scară în sus.
Flegmaticul, văzînd că trecerea în parter e oprită, s-a gîndit „Primul tablou
întotdeauna e neinteresant. Voi merge acum la bufet şi voi aştepta antractul”.
Melancolicul a zis: „întotdeauna nu-mi merge. M-am pornit şi eu o dată la
teatru şi iată că nu mi-a mers”. Şi a plecat acasă. (După materialele lui A. N.
Davîdova).
Aşadar, temperamentul se răsfrînge asupra caracterului activismului (în
capacitatea de muncă, comunicativitate sau contact social), uşurinţei adaptării la
condiţiile schimbătoare.
Temperamentul şi starea personalităţii. Trebuie, însă, să ţinem minte că tabloul
comportării omului depinde nu numai de particularităţile tipului, ci şi de starea
sistemului nervos, care, la rîndul lor, depind de circumstanţele vieţii şi de

10
influenţele ce se statornicesc nemijlocit. Uneori putem observa că un flegmatic
calm, cumpătat în anumite circumstanţe manifestă o explozie emoţională şi se
comportă ca un coleric, iar acesta din urmă, de asemenea în anumite condiţii, se
manifestă ca un melancolic; trăieşte sentimentul deprimării, neîncrederii etc. Astfel
de observări i-au adus pe unii psihologi la concluziile că există temperamente
mixte. Această opinie e insuficient de argumentată. Ar fi just să vorbim despre
tipuri intermediare.
Deşi tablourile comportării la unul şi acelaşi om pot fi diferite în funcţie de
stări, e necesar ca la analiza lor să se ţină cont şi de particularităţile tipologice ale
omului, deoarece şi stările ce apar se dovedesc a fi caracteristice pentru anumite
tipuri ale sistemului nervos. Astfel, pentru coleric e tipică starea avîntului sau
afectivităţii, pentru flegmatic — cea a reţinerii calme, pentru melancolic — starea
de neîncredere etc. Prin urmare, această stare este un indiciu al particularităţilor
tipologice ale omului. În cazurile, însă, cînd omul reacţionează la influenţe în mod
netipic e necesar să examinăm caracterul influenţei însăşi şi atunci devine clar că şi
această reacţie netipică se dovedeşte a fi tipică.
Bunăoară, colericul de fiecare dată se irită prin accese de furie, de îndată ce
lui i se face o observaţie tăioasă, în deosebi dacă ea îi atinge amorul propriu.
Flegmaticul, dimpotrivă, primeşte calm observaţia singulară; dacă, însă, ea (sau
chiar gluma la adresa lui) se repetă de cîteva ori peste o zi, două, trei zile, alunei
soseşte momentul cînd această influenţă provoacă un acces de furie, egal după
intensitate accesului colericului.
Putem presupune că colericul se distinge printr-o destindere nemijlocită rapidă
a energiei, în timp ce flegmaticul o acumulează şi destinderea are loc atunci, cînd
procesul de excitaţie „acumulat” începe să depăşească inhibiţia puternică.
Acelaşi lucru putem spune şi despre starea de deprimare şi cea de neîncredere.
La coleric ea apare ca rezultat al suprasolicitării puternice, după o activitate
îndelungată şi încordată, în timp ce la melancolic aceeaşi stare apare la o încordare
de scurtă durată sau în condiţiile schimbării radicale a circumstanţelor vieţii sau
comunicării.

11
Toate acestea e necesar a le cunoaşte şi a le lua în consideraţie pentru a ne
dumeri în particularităţile temperamentului omului.
Temperamentul şi activitatea, în unele cazuri activitatea necesită reacţii
puternice şi stabile, în altele — line şi lente. Fiecare tip de activitate îşi are ritmul
său, dinamica sa, şi omul, încadrîndu-se în cutare sau cutare activitate, îşi dezvoltă
în modul calităţilor dictate de ea. La începutul activităţii particularităţile naturale
ale personalităţii contribuie la succesul activităţilor sau o frînează, însă mai apoi, în
cazul practicării îndelungate tipului de activitate dat, aceste particularităţi se
adaptează, manifestările lor devin adecvate cerinţelor activităţii.
Temperamentul are urmări şi asupra activităţii de învăţăm a elevului, ceea ce
învăţătorul trebuie să ia în consideraţie. Astfel, flegmaticii, chemaţi la răspuns,
reacţionează tărăgănat la întrebare şi se poate crea impresia că ei nu ştiu lecţia sau
n-au auzit întrebarea. Trebuie să fim foarte răbdători şi să nu-l grăbi pe flegmatic
cu răspunsul. Şi dimpotrivă, graba mare a sanguinicului sau irascibilitatea
colericului pot duce la caracterul chibzuit al răspunsului, ceea ce de asemenea
trebuie să luăm în consideraţie. E necesar să fim deosebit de atenţi şi de
înţelegători faţă de melancolic, om foarte sensibil, şi de aceea uşor vulnerabil. Faţă
de melancolic sînt inoportune şi gluma, şi ironia.
Totodată, învăţătorul trebuie ca în mod tacticos, însă în permanenţă,
complicînd treptat anumite încercări şi practica răspunsurilor, să obţină
perfecţionarea însuşirilor dezvoltate insuficient ale caracterului şi să frîneze
manifestările lui negative.
Manifestarea temperamentului la vîrsta copilăriei. Manifestarea cea mai
simplă, firească a temperamentului noi o putem serva la vîrsta copilăriei. Cu cît
copilul e mai mare, cu atît complică corelaţiile lui cu lumea şi, prin urmare, cu atît
mai mult simte el influenţele acestei lumi. Particularităţile schimbătoare ale
temperamentului ca şi cum se maschează.
Greutatea evidenţierii temperamentului la un nivel mai în de dezvoltare se mai
explică şi prin faptul, că însuşirile temperamentului se îmbină în mod organic cu
calităţile caracterului se manifestă în interiorul noilor forme de relaţii. De aceea

12
accesorii manifestările temperamentului sînt date drept trăsături de caracter şi,
dimpotrivă, trăsături de caracter — drept manifestare a particularităţilor
temperamentului.
PARTICULARITĂŢI PSIHOLOGICE ALE TEMPERAMENTELOR
Tipul de activitate nervoasă superioară reprezintă nucleul temperamental.
Dar nu trebuie uitat că şi celelalte particularităţi tipologice au şi ele o
însemnătate, fie şi una secundară, nuanţând manifestările temperamentale. Un
coleric poate fi hipotiroidian sau hipertiroidian, C. Jung, considerând orientarea
predominantă spre lumea externă sau lumea internă, a descris tipurile de introvert
şi extrovert. Adăugând acestor caracteristici nivelul de nevrozism (instabilitate şi
stabilitate), H. J. Eysenck dovedeşte că, de regulă, flegmaticii şi melancolicii sunt
introvertiţi iar colericii şi sanguinicii sunt extravertiţi (fig. 1). Altă corelaţie
intervine după criteriul nevrozismului, melancolicul şi colericul au un nivel înalt
de nevrozism sau instabilitate, iar flegmaticul şi sangvinicul prezintă un nivel
scăzut de nevrozism şi, deci, sunt mai stabili. În descrieri mai vechi se adaugă şi
alte criterii de clasificare a temperamentului, cum sunt acelea de : stenic, —
astenic, încordat — relaxat, hipertimic — hipotimic. Rezultă că, privit ca un
complex de particularităţi psihocomportamentale, temperamentul este o
formaţiune mult mai complexul decât este tipul de sistem nervos corespunzător.
Instabil
Întristat; Anxios; Rigid; Sobru; Reactiv; Neastîmpărat; Agresiv;
Pesimist; Rezervat; Nesociabil; Excitabil; Schimbător; Impostor;
Liniştit. Optimist; Activ.

Melancolic Coleric
Introvertit Extravertit

Pasiv; Grijuliu; Sociabil; Vorbăreţ;


Îngîndurat; Paşnic; Săritor; Hazliu;
Flegmatic Sangvinic
Controlat; Demn de Vivacitate; Spirit de
încredere; Temperat; grup; Aptitudini de
Calm. conducere.

Instabil
Figura. 1 – Clasificarea categorială a temperamentelor (după Eysenck)

13
În centrul atenţiei erau reflexele condiţionate.
După Pavlov sistemul nervos dispune de trei însuşiri fundamentale forţa,
mobilitatea şi echilibrul.
Forţa. substanţe „funcţionale” inmagazinate în masa lor. De îndată ce
substanţa respectivă se epuizează, intervine inhibiţia de protecţie sau altă formă de
inhibiţie. Intense şi prelungite, pe cînd sistemul nervos slab prezintă caracteristici
contrarii.
Mobilitatea. Viteza evoluţiei este legată de viteza cu care se produc procesele
de dezasimilaţie şi asimilaţie în neuroni. Mobilitatea redusă a proceselor nervoase
este calificată ca inerţie.
Echilibrul.
Pavlov, urmărind în cercetările sale experimentale felul cum se îmbina cele
trei însuşiri, a constatat existenţa a patru tipuri de activitate nervoasă.
1) Puternic – neechilibrat – excitabil; coleric
2) Puternic – echilibrat – mobil; sangvinic
3) Puternic – echilibrat – inert; flegmatic
4) Slab; melancolic

14
Capitolul II

2.1 Caracteristica psihologică a principalelor tipuri de


temperament

Problema analizei psihologice a principalelor tipuri de temperament


presupune relevarea însuşirelor psihologice ale personalităţii, în care se manifestă
parametrii fiziologici ai tipului de sistem nervos.
Caracteristica psihologică a tipurilor de temperament este determinată de
următoarele lui însuşiri fundamentale.
Senzitivitatea. Despre această însuşire putem judeca după faptul care e cea
mai mică forţă a influenţilor exterioare, necesară aparţine unei oarecare reacţii
psihice şi care e viteza de apariţie a reacţiei date.
Reactivitatea. Se relevă prin gradul impulsivităţii reacţiilor involuntare la
influenţele externe şi interne de aceiaşi putere cuvinite jignitoare, ameninţare,
zgomote stridente şi neaşteptate.
Activismul. Această însuşire se manifestă prin energia cu care omul acţionează
asupra lumii înconjurătoare, înfruntînd şi învingînd obstacolele din calea realizării
scopurilor sale. La ea se referă consecvenţa acţiunilor, concentrarea atenţiei asupra
aceleaşi activităţi.
Coraportul dintre activism şi reactivitate se dezvăluie prin faptul, de ce
depinde mai mult activitatea omului: de circumstanţele exterioare ori lăuntrice
întîmplătoare, de dispoziţie, dorinţe, evenimente neprevăzute, ori de scopurile,
tendinţele, convingerile sale bine conturate.
Tempoul reacţiei. Se relevă prin viteza decurgerii reacţiilor şi proceselor
psihice: viteza mişcărilor, tempoul vorbirii, ingeniozitatea, abilitatea intelectului,
viteza memorizării.
Plasticitatea şi rigiditatea. Despre aceste calităţi judecăm după faptul, cît de
uşor şi abil se acomodează omul la influenţele exterioare, dimpotrivă, cît de inerte
şi inflexibile îi sunt deprinderile, raţionamentele comportarea.

15
Extroversiunea şi introverseunea. Trăsătura dată se relevă prin faptul, de ce
depinde în mod predominant activitatea şi reacţiile omului – de impresiile
exterioare, apărute la momentul dat Extroversiunea sau de imagine, reprezentările
şi gîndurile legate de trecut şi viitor introversiunea.
Excitabilitatea emotivă. Denotă măsura în care o excită. În prezent, ştiinţa
încă nu dispune de suficiente date pentru caracterizare deplină a tuturor tipurilor
de temperament după o programă strict determinată. Însă descrierea psihologică a
celor patru tipuri tradiţionale de temperament include o evidenţiere destul de
pronunţată a manifestărilor de însuşirile anterior menţionate.

2.2 Interacţiunea temperamentului şi altor însuşiri ale


personalităţii

Caracteristica personalităţii din punct de vedere impulsiv-dinamic are o


importanţă considerabilă pentru înţelegerea comportării. Faptul, în ce măsură omul
manifestă energie şi asiduitate, aptitudinea de a se pasiona cu înflăcărare, echilibrul
în comportare, flexibilitatea şi dinamismul în relaţii, uşurinţa contactului cu cei din
jur, vorbeşte despre particularităţile calitative ale personalităţii şi posibilităţile ei,
care se resimt într-o anumită măsură asupra activităţii de muncă, activismului
obştesc şi comportării individului.
Temperamentul şi relaţiile. Trebuie să spunem că tabloul comportării omului
în limitele temperamentului poate fi determinat de relaţiile omului, care temporar
maschează sau modifică manifestările naturale, sau, mai precis, caracteristice,
pentru temperamentul dat. De exemplu, puterea reacţiei, gradul mobilităţii şi
echilibrului depind de caracterul atitudinilor omului faţă de problemă sau faţă de o
altă persoană, care înaintează cerinţe, depind de interesele, trebuinţele şi orientările
personalităţii.
În cazul atitudinii pozitive faţă de cauza dată se accelerează ritmul de muncă,
omul munceşte cu o energie mai mare, nu se extenuează timp îndelungat. Şi,
dimpotrivă, în cazul atitudinii negative se constată un ritm încetinit de muncă,
16
repede apare senzaţia extenuării, tonusul activităţii scade. Deosebit de pregnant se
manifestă dependenţa dinamicii şi tonusului vieţii emoţionale de atitudinile
personalităţii faţă de diferite evenimente ale vieţii.
Prin urmare, la analiza comportării omului e necesar să luam în consideraţie
nu numai stările temporare, ci şi atitudinile stabile, caracterul personalităţii în
ansamblu. Numai în cazul cînd celelalte condiţii sînt aceleaşi putem aprecia
puterea sau slăbiciunea, echilibrul sau mobilitatea oamenilor supuşi comparării.
Temperamentul şi cultura comportării. Manifestarea temperamentului depinde
de cultura general-ă a omului. Astfel, există oameni care nu numai că nu vor să se
stăpînească, ci dimpotrivă, înadins manifestă demonstrativ starea lor emoţională,
accesele de furie, bucurie, disperare etc. Mai mult decît atît, unii se înfurie,
expunîndu-şi în văzul tuturora temperamentul lor puternic sau slab, pentru a
provoca frica sau compătimirea celor din jur. Asemenea oameni adesea justifică
totul prin temperamentul lor, prin „nervii” lor, motivînd prin aceasta propria
nestăpînire, grosolănie, lipsă de tact sau chiar huliganism. Aceştia sînt oameni
inculţi, prost crescuţi.
Cultura constă în faptul că omul îşi organizează comportarea sa în
corespundere cu morala acceptată în societate. Personalitatea trebuie să ţină cont
de alţi oameni, de starea lor, să aibă o atitudine grijulie faţă de cei din jur, să evite
pe toate căile astfel de influenţe, care ar putea să-i traumatizeze pe aceştia. Pentru
aceasta e necesar să fii cumpătat.
Colericul excitat se stăpîneşte şi nu-şi permite ieşiri grosolane împotriva celor
din jur. El îşi concentrează atenţia asupra altui obiect sau se retrage de la situaţia
neplăcută. Melancolicul se poate impune să nu se lase cuprins nici de frică, nici de
panică.
Cultura comportării se determină nu numai de cunoaşterea moralei, a
principiilor şi normelor de comportare, ci şi de educaţia morală în ansamblu, în
particular de prezenţa obişnuinţelor şi manierelor de comportare stabile. Oamenii
pot fi de temperamente diferite, însă cultura înaltă determină caracterul echilibrat
al comportării şi delicateţea, valoarea personalităţii lor. În afară de calităţile

17
morale, o mare importanţă în regularea comportării, în particular a
temperamentului, o are voinţa.
Temperamentul şi voinţa. Activismul volitiv, care se formează pe baza
cutărui sau cutărui temperament, reflectă particularităţile lui. Astfel, pe baza
temperamentului flegmatic mai repede se poate constitui forma metodica,
intelectuală a voinţei; pe baza celui coleric — voinţa emoţional-impetuoasă. Pe de
altă parte, calităţile volitive ce s-au format ale caracterului, la rîndul lor, permit a
asimila însuşirile temperamentului şi a regula manifestarea lui în procesul
activităţii.
Voinţa fermă îi permite omului să-şi reţină şi chiar să-şi înlăture
impulsivitatea, să-şi stăpînească emoţiile.
Acest proces de intercondiţionare în dezvoltarea voinţei şi temperamentului
nu întotdeauna decurge lin, uniform, însuşirile negative ce s-au înrădăcinat ale
caracterului reţin formarea calităţilor volitive ale caracterului. Se observă izbucniri.
Adesea impulsivitatea învinge voinţa rezonabilă, în deosebi în momentele critice
ale vieţii. Voinţa ce se consolidează, însă, îi permite personalităţii să asimileze
treptat însuşirile temperamentului şi în circumstanţe respective chiar şi să le
supună, însuşirea interioară a dinamicii proceselor psihice se consideră încheiată
atunci, cînd noul ritm psihologic a devenit obişnuit. În ultima instanţă, dinamica
naturală se împreunează cu ritmul volitiv al comportării.
Concluzie: tipul cu excitare puternică se poate pe calea exersării al obţine o
inhibiţie puternică, suficientă pentru echilibrarea procesului de excitaţie.
Pavlov considera că pe calea exersării îndelungate după puteri poate îi întărit
sistemul nervos al tipului slab. Omul cu însuşiri pronunţate ale tipului slab al
activităţii nervoase ulterior, în condiţii favorabile de viaţă şi de activitate, poate
soluţiona cu succes orice probleme de viaţă.
Cercetările de mai tîrziu au demonstrat că mobilitatea proceselor nervoase
este cea mai schimbătoare însuşire a proceselor nervoase în ontogeneză.

18
Capitolul III
Partea practică
Investigaţi-vă însuşirile temperamentale!
Temperamentul exprimă latura dinamico-energetică a personalităţii, însuşirile
structurale care condiţionează evoluţia proceselor psihice şi a comportamentului
uman. El se manifestă în viteza şi ritmul mişcărilor şi vorbirii, în mimică şi
gesticulaţie, în rapiditatea gândirii, în gradul de impulsivitate sau de calmitate.
Temperamentul este programat ereditar, se configurează în primii ani de viaţă,
stabilizându-se pentru mult timp şi se reflectă în conduită, mai ales în situaţiile
extreme de supra sau subsolicitare.
Pentru a caracteriza temperamentul unei persoane este necesar să se cunoască
proprietăţile fundamentale ale sistemului nervos central. Acestea sunt:
• Energia (forţa, intensitatea);
• Echilibrul între forţa procesului excitator şi aceluia inhibitor;
• Mobilitatea.
Proprietăţile menţionate se manifestă la fiecare om simultan, asigurând
adaptarea superioară la condiţiile sale de existenţă.
1. Criteriul forţei Energia sau forţa proceselor nervoase desemnează
capacitatea funcţională a neuronilor. Scoarţa cerebrală a fiecărui om are posibilităţi
limitate de lucru. Limitele sunt variabile, nu sunt rigide depinzând de o multitudine
de factori. Procesul de excitaţie se petrece cu o anumită cheltuială de energie din
partea scoarţei cerebrale. De asemenea, inhibiţia care este tot un proces activ,
consumă şi ea o anumită energie, în orice activitate se consumă anumite substanţe
existente în sistemul nervos. Dacă intensitatea procesului de excitaţie depăşeşte
limita de lucru a scoarţei cerebrale, apare ca mecanism protector inhibiţia
supraliminară, care fereşte celula corticală de epuizare, în raport cu însuşirea forţei
oamenii se clasifică în puternici şi slabi. Dacă omul poate să lucreze un timp
îndelungat şi să învingă mari greutăţi fizice şi psihice, să menţină un ritm de
muncă înalt, obţinând rezultate superioare înseamnă că dispune de un sistem

19
nervos puternic. Dimpotrivă, slăbirea capacităţii de lucru, oboseala rapidă şi
refacerea înceată a forţelor caracterizează tipul slab.
Forţa absoluta a sistemului nervos se apreciază după:
- Capacitatea de muncă în condiţii încordate; momentul când apare oboseala
şi felul cum se elimină aceasta.
- Rezistenţa faţă de încercări grave, accidente, lovituri morale, pericole.
- Capacitatea de înfrângere a unor mari greutăţi în timp scurt.
- Încredere în forţele proprii.
- Independenţă în acţiuni şi spirit de iniţiativă.
- Capacitatea de a reacţiona simultan la mai mulţi excitanţi puternici.
- Frecvenţa şi caracterul crizelor nervoase de factură excitativă sau depresivă.
2. Criteriul echilibrului. Activitatea nervoasă superioară se realizează prin
intermediul celor două procese fundamentale şi anume excitaţia şi inhibiţia. Aceste
două procese au un caracter antagonic. Este posibil ca aceste procese nervoase să
nu dispună de aceeaşi forţă (atât excitaţia cât şi inhibiţia). Indivizii cu sistem
nervos puternic pot fi echilibraţi sub raportul forţei proceselor de excitaţie şi
inhibiţie sau pot fi neechilibraţi, în sensul predominării unui proces asupra celuilalt
în consecinţă pot fi întâlnite tipuri puternice echilibrate şi tipuri puternice
neechilibrate. Cînd procesul excitaţiei este mult mai puternic decât cel al inhibiţiei,
caracterizăm sistemul nervos ca neechilibrat excitabil. Teoretic se poate vorbi şi de
un tip puternic neechilibrat cu predominanţa procesului de inhibiţie. Oamenii care
aparţin tipului puternic neechilibrat pot fi denumiţi sugestiv drept nestăpâniţi. Ei
sunt incapabili de a-şi păstra calmul, sunt nechibzuiţi, agresivi, expansivi, îşi
menţin forţele respectiv activitatea vreme îndelungată, iar comportamentul lor este
puţin influenţat de agenţi inhibitori externi. Altfel spus îşi menţin standardele
performanţiale chiar dacă există factori înconjurători mai mult sau mai puţin
restrictivi sau perturbatori. Obişnuit, aceşti oameni sunt vioi, impresionând prin
rapiditatea mişcărilor şi limbajului, sunt operativi în tot ceea ce întreprind.
Oamenii cu sistemul nervos echilibrat au o conduită calmă, liniştită, îşi controlează
acţiunile, pot să-şi mobilizeze forţele şi voinţa atunci când situaţia o cere.

20
Echilibrul proceselor nervoase fundamentale se determină după:
- Capacitatea de a aştepta timp îndelungat, fără eforturi ne obişnuite, fără a
intra într-o stare nevrotică.
- Stăpânirea de sine.
- Echilibrul emoţional şi constanţa dispoziţiilor; prezenţa sau absenţa
neliniştii sau a agitaţiei.
- Uniformitate sau inegalitate în intensitatea şi viteza mişcărilor şi vorbirii.
3. Criteriul mobilităţii. Prin mobilitate se înţelege acea proprietate a
proceselor nervoase de care depinde rapiditatea cu care ele se declanşează,
rapiditatea cu care dispar, rapiditatea cu care se face trecerea în acelaşi substrat de
la starea de excitaţie la cea de inhibiţie şi invers. Mobilitatea se apreciază după
viteza de desfăşurare a proceselor nervoase şi după capacitatea de adaptare a
organismului la situaţii noi. La unii oameni mobilitatea proceselor de excitaţie şi
inhibiţie este mare, trecerea de la un proces la altul se face cu repeziciune şi uşor,
fără a se produce perturbări în activitatea nervoasă superioară. Aceşti oameni
aparţin tipului puternic, echilibrat şi mobil. La alţi oameni mobilitatea proceselor
nervoase fundamentale este redusă. Trecerea de la un proces la altul se realizează
dificil şi lent. Astfel de indivizi sunt apreciaţi ca inerţi. Deosebirea între mobilitatea
proceselor nervoase respectiv tipul mobil şi tipul inert se manifestă şi printr-un
comportament exterior deosebit. Tipul mobil este vioi, sociabil, se obişnuieşte uşor
cu o nouă situaţie, este preocupat de tot ce este nou, are o atenţie distributivă şi
comutativă puternic dezvoltata. Tipul inert este lent în mişcare, mai greu adaptabil,
mai puţin agresiv, este întrucâtva taciturn, dă impresia că este indiferent la ceea ce
se petrece în jurul lui.
Mobilitatea proceselor nervoase se determină după:
- Capacitatea de adaptare rapidă la împrejurări noi, neprevăzute.
- Ritmul individual sau viteza medie a mişcărilor şi vorbirii.
- Capacitatea de comutare rapidă de la o activitate la alta.
- Gradul de fixaţie a deprinderilor şi obişnuinţelor.

21
În rezumat, principalele calităţi ale proceselor de excitaţie şi inhibiţie care stau
la baza clasificării tipurilor de activitate nervoasă superioară sunt forţa, echilibrul
şi mobilitatea lor. Dintre acestea, forţa şi mobilitatea sunt proprietăţi independente
primare, iar echilibrul este derivat din raportul de forţă dintre procesul de excitaţie
şi cel de inhibiţie. Pe baza acestor criterii oamenii pot fi încadraţi în patru tipuri
fundamentale de activitate nervoasă superioară, care corespund, prin caracterele
lor, cu cele patru temperamente descrise de Hipocrat
• Tipul puternic, echilibrat, mobil (după Hipocrat sanguin)
• Tipul puternic, echilibrat, inert (după Hipocrat flegmatic)
• Tipul puternic, neechilibrat cu predominanţa procesului de excitaţie (după
Hipocrat coleric)
• Tipul slab (după Hipocrat melancolic). Reprezentate schematic cele trei
calităţi principale ale excitaţiei şi inhibiţiei, se prezintă astfel:
Forţa Echilibrul Mobilitatea
Slab (melancolic)
Neechilibrat (coleric)
Puternic Mobil (sanguin)
Echilibrat
Inert (flegmatic)

Cele patru tipuri de activitate nervoasă superioară au o valoare biologică


foarte diferită. Valoarea biologică semnifică posibilităţile omului de a se echilibra
cu mediul său, de a-şi păstra sănătatea şi capacitatea de lucru în variate împrejurări
în care poate fi pus în cursul vieţii sale. Cea mai mică valoarea biologică o are tipul
slab, melancolicul. Orice schimbare a mediului, care reprezintă un excitant şi care
cere o reacţie adecvata a organismului, poate foarte uşor depăşi capacitatea de
lucru a scoarţei sale cerebrale şi, ca atare, adaptarea lui la mediu este extrem de
redusă. Atitudinea retrasă, tendinţa spre izolare a schizoidului pare a fi datorată
faptului că excitanţii obişnuiţi ai vieţii sociale sunt pentru el supraliminari. Şi tipul
puternic poate fi un izolat, dar cauza poate fi cu totul diferită. Retragerea sa poate
fi o formă a concentrării deosebite în vederea soluţionării unei probleme complexe

22
şi dificile. Toate subgrupele tipului puternic sunt mult superioare tipului slab,
deoarece forţa proceselor nervoase este foarte mare şi, în consecinţa, posibilităţile
de adaptare sunt mult mai numeroase, mai nuanţate şi mai adecvate. Schimbările
survenite în mediul înconjurător adeseori importante şi de maxima gravitate nu
descumpănesc tipul puternic deoarece resursele sale cerebrale sunt mari şi deci, nu
pot fi depăşite. Investigaţii ştiinţifice efectuate de noi pe subiecţi supuşi la eforturi
grele, de durata şi care implicau riscul şi primejdia au relevat diferenţe notabile în
manifestările comportamentale, deşi condiţiile erau pentru toţi aceleaşi (sex, vârstă,
solicitări, intensitatea efortului, starea meteoclimatică, hrană etc.). Temperamentele
slabe prezentau stări accentuate de epuizare, simţăminte depresiv-anxioase în timp
ce tipurile puternice aveau încă resurse pentru continuarea de noi acţiuni, in-
tensitatea stărilor de oboseală psihofizică era moderată, iar recuperarea forţelor s-a
produs rapid. Tipul sanguin puternic, echilibrat, mobil pare a fi tipul ideal din
punct de vedere biologic.
Care sunt manifestările comportamentale psihice şi psihosociale ale
temperamentelor prezentate?
Colericul este un om vioi impetuos, agitat, impulsiv, inegal, se stăpâneşte greu
în fapte şi acţiuni, de multe ori este brutal, capabil de iniţiative de mare cutezanţă,
care solicită o forţă impresionantă, dar cu tendinţă spre surexcitare. Efectuează
activităţile în asalt. Colericii sunt într-un permanent neastâmpăr, mereu neliniştiţi,
agitaţi, alarmaţi, nerăbdători, irascibili, combativi, impulsivi, agresivi. Vorbirea lor
este explozivă, rapidă, inegală, cu intonaţii oscilante şi cursivitate adeseori
întrerupte. Sunt înclinaţi spre „explozii afective”, ei oscilează între entuziasm, în-
credere necritică în forţele proprii, temeritate ieşită din comun şi deznădejde,
neîncredere în sine, teamă. Pot să-şi schimbe brusc părerea despre ei şi despre
lumea înconjurătoare. Sunt nerăbdători, nu pot aştepta fără o mare încordare
lăuntrică; decât să aştepte preferă să întreprindă acţiuni ce presupun mari cheltuieli
de energie. Colericii acţionează uşor şi eficient numai sub impulsul unor scopuri de
semnificaţie majoră, fiind greu adaptabili acţiunilor ce reclamă uniformitate,
rezolvări de detaliu.

23
În relaţiile cu oamenii, colericii sunt inegali, reacţiile lor faţă de alţii depind în
bună măsură de dispoziţia afectivă în care se află. Nu prea au deprinderea de a
asculta pe alţii până la capăt şi uneori generalizează necritic impresii pozitive sau
negative cu privire la una sau alta dintre persoane. Nu prea au deprinderea de a se
subordona, dar îşi impun sieşi disciplina dacă sunt răspunzători de disciplina
altora. Colericul are o evidentă vocaţie pentru acţiune, este un bun şi energic
organizator. În funcţie de educaţia sa, de împrejurările vieţii, poate deveni fie un
factor neobişnuit de eficient în sens pozitiv, fie un factor negativ, care tulbură
relaţiile sau climatul grupului din care face parte.
Sanguinul se caracterizează prin vioiciune, veselie, bună dispoziţie,
manifestate constant, în ritm egal. La el nu se mai întâlnesc contradicţiile ce se
semnalizează la coleric. Este un om uşor adaptabil la orice împrejurări, calm,
răbdător, stăpân de sine, comunicativ. Sanguinul nu este înclinat să se avânte în
acţiuni riscante, dar nici să ajungă la teamă şi deznădejde. Se angajează în acţiuni
energice dacă este solicitat. Ştie să renunţe fără să sufere prea mult, după cum
poate să şi aştepte fără o încordare exagerată. Situaţiile noi nu-l găsesc dezarmat.
Leagă uşor prietenii, dar tot uşor se şi desparte de oameni, ceea ce nu mereu este
convenabil sub aspect moral. Volumul atenţiei este mare, distribuţia şi comutarea
acesteia se realizează uşor, concentrarea ei este însă mai dificilă, în sfera activităţii
intelectuale sanguinul se caracterizează prin rapiditate, prin capacitatea de a găsi
soluţii optime la situaţii schimbătoare, prin interes deosebit faţă de ce este nou.
Dispune de un vocabular bogat, vorbirea este puternică, rapidă, clară, curgătoare,
echilibrată, cu accente şi intonaţii corecte, însoţită de o mimică şi pantomimică
expresive. Adoarme foarte uşor şi se trezeşte repede, trece cu uşurinţă de la o
activitate la alta. Rezolvă cu uşurinţă problemele de muncă, uneori îl apasă
elementele de monotonie. Datorită calităţilor sale adaptative are, paradoxal,
tendinţa de superficialitate.
Flegmaticul este lent, calm, răbdător, persistent şi meticulos în activitate. Se
ocupă de toate detaliile şi nu abandonează activitatea până când nu ajunge la un
rezultat rezonabil. Timpul consumat pentru efectuarea unor operaţii este

24
incomparabil mai mare comparativ cu celelalte tipuri puternice. Adaptarea la
situaţii noi se produce cu dificultate, nu poate trece cu uşurinţă de la un gen de
activitate la altul. Leagă cu greutate prietenii, dar odată stabilite acestea sunt foarte
statornice. Nu-şi pierde cumpătul cu uşurinţă şi foarte rar se înfurie. Mişcările pe
care le face sunt cumpănite, chiar lente, nu-şi exteriorizează stările afective,
mimica şi gesticulaţia sa fiind ponderate. Vorbirea este potolită, fără inflexiuni,
egală, cu timbru şi intensitate constante.
Melancolicul are un sistem nervos slab. Este puţin rezistent la activităţi.
Oboseşte cu uşurinţa mai ales când intervin suprasolicitări sau conflicte. Potrivit
unor autori slăbiciunea melancolicului devine evidentă numai în situaţii critice, în
condiţii obişnuite de activitate şi viaţă, nealarmante, cei cu un temperament slab
acţionează normal, dovedesc conştiinciozitate, corectitudine, obţin performanţe
bune. După unele constatări există la temperamentele slabe o tendinţă de impunere
a unei stări de autoexigenţă, aspiraţii cu mult peste posibilităţile de care dispun.
Temperamentele slabe au o mare sensibilitate, sunt înclinate spre visare,
sentimentalism şi interiorizare. Nu trebuie să se înţeleagă că temperamentul slab va
fi un om fără valoare. Educaţia, competenţa, răbdarea şi conştiinciozitatea îi pot
conferi aureola unei personalităţi remarcabile. Mihai Eminescu a fost
temperamental un melancolic, spre deosebire de I. L. Caragiale care a fost un
coleric, iar Mihail Sadoveanu un flegmatic. Foarte rar întâlnim o persoană cu toate
caracteristicile unui tip temperamental deoarece orice tipologie reflectând o
realitate este totuşi aproximativă, trece peste detalii. De fapt oamenii nu sunt la fel
de puternici şi la fel de slabi sub raport nervos. La fel se pune problema şi cu
mobilitatea, inerţia şi echilibrul. Sunt multe trepte intermediare între slab şi
puternic, între mobil şi inert, echilibrat şi neechilibrat.
Dumneavoastră cărui tip temperamental aparţineţi? Dacă doriţi să vă
cunoaşteţi temperamentul vă propunem un test modern, cuprinzător şi interesant
intrat recent în patrimoniul ştiinţei psihologice. Apărut sub auspiciile prestigioasei
edituri Oxford Press, testul cunoaşte în prezent o largă utilizare în laboratoarele
actuale, suprasofisticate de psihologie.

25
Conţinutul testului. Proba se prezintă sub forma unui chestionar ce cuprinde
un număr de 134 întrebări. Acestea se referă la fapte, întâmplări, evenimente din
viaţa cotidiană, pe care fiecare om le-a trăit într-un fel sau altul.
Instrucţiuni. La fiecare din întrebările chestionarului se poate răspunde cu
DA sau NU. Puneţi semnul X în fişa de răspuns, ce însoţeşte testul, în dreptul
numărului întrebării în căsuţa care caracterizează cel mai bine starea
dumneavoastră. Răspunsurile date nu pot fi apreciate în termeni de „bune” sau
„greşite” deoarece fiecare tip de temperament are avantajele sale. Răspundeţi la
întrebări cu toata sinceritatea fără să vă mai uitaţi înapoi.
1. Vă faceţi prieteni cu uşurinţă?
2. Sunteţi capabil să vă abţineţi de la acţiune, până când vi se permite să
începeţi?
3. Vă este suficientă o mică pauză, pentru a înlătura oboseala datorată
muncii dumneavoastră?
4. Puteţi lucra eficient, chiar în condiţii mai puţin favorabile?
5. Într-o discuţie, rezistaţi la tentaţia de a apela la argumente neesenţiale,
emoţionale?
6. Vă este greu să reluaţi munca, după o sărbătoare, concediu sau vacanţă?
7. Vi se întâmplă să uitaţi de oboseală, când sunteţi cufundat în munca
dumneavoastră?
8. Când cereţi cuiva să facă ceva, puteţi să staţi liniştit până când termină?
9. Adormiţi cu uşurinţă, indiferent de ora din zi sau din noapte la care vă
culcaţi?
10. Puteţi asculta cu răbdare o confidenţa care vi se face?
11. Vă este uşor să reluaţi o activitate pe care aţi întrerupt-o o perioadă mai
lungă?
12. Puteţi rămâne liniştit când cineva vă „bombardează” cu explicaţii
inutile?
13. Vă plac ocupaţiile care implică efort intelectual?
14. Vă simţiţi plictisit sau moleşit atunci când realizaţi o muncă monotonă?

26
15. Adormiţi uşor după o emoţie puternică?
16. Când situaţia o impune, puteţi să vă abţineţi să vă demonstraţi
superioritatea?
17. Vă controlaţi cu dificultate iritarea sau mânia?
18. Vă comportaţi ca de obicei (natural) în prezenţa unei persoane străine?
19. În faţa unor dificultăţi, simţiţi, de obicei, că sunteţi capabil să controlaţi
situaţia?
20. Când este necesar, sunteţi capabil să vă adaptaţi la comportarea celor din
jur?
21. Vă asumaţi, fără dificultate, responsabilităţile profesionale?
22. Ceea ce se întâmplă în jurul dumneavoastră vă influenţează, de obicei,
dispoziţia?
23. Depăşiţi cu uşurinţa un eşec sau o înfrângere?
24. Vă vine uşor să vă exprimaţi liber în faţa unei persoane pe care doriţi să
o impresionaţi?
25. Vă irită schimbările neprevăzute în programul dumneavoastră zilnic?
26. Găsiţi cu uşurinţa un răspuns la orice argument?
27. Reuşiţi să vă păstraţi calmul când aşteptaţi veşti importante, care v-ar
putea schimba cursul vieţii?
28. Vă apucaţi imediat de lucru, dacă aşa aţi hotărât, chiar într-o zi de
sărbătoare?
29. Sunteţi prompt în reacţii la stimuli neaşteptaţi?
30. Puteţi să vă ajustaţi uşor mersul sau ritmul de lucru cu cineva mai lent ca
dumneavoastră?
31. Vă treziţi repede din somn?
32. Luaţi cuvântul la adunări sau întruniri publice, fără dificultate?
33. Vă tulburaţi cu uşurinţa?
34. Întrerupeţi cu dificultate o activitate care vă captivează, când se impune
acest lucru?
35. Vă puteţi abţine de la o discuţie interesantă când cineva o tulbură?

27
36. Sunteţi o fire temperată, ponderată?
37. Într-un colectiv, reuşiţi să vă adaptaţi ritmului de lucru al celorlalţi?
38. Întotdeauna gândiţi de două ori înainte de a întreprinde ceva?
39. Când citiţi o carte, vă este uşor să urmăriţi firul acţiunii de la început
până la sfârşit?
40. În timpul unei călătorii, legaţi cu uşurinţa o conversaţie cu ceilalţi
călători?
41. Vă puteţi abţine să faceţi cuiva morală, dacă constataţi ca nu are efect?
42. Vă plac activităţile care cer dexteritate manuală?
43. Vă schimbaţi o opinie sau o idee, când vă confruntaţi cu noi argumente?
44. Vă adaptaţi uşor la schimbarea unor obişnuinţe de lucru?
45. Mai puteţi lucra eficient şi noaptea, după o zi grea, plină?
46. De regulă terminaţi repede de citit un roman?
47. Renunţaţi la unele planuri datorita dificultăţilor ce apar la aplicarea lor în
viaţă?
48. Puteţi să va menţineţi calmul când situaţia o cere?
49. Vă treziţi repede, fără dificultate?
50. Puteţi să vă abţineţi impulsul de a acţiona, când nu aţi gândit suficient la
urmări?
51. Zgomotul vă perturbă, în timp ce lucraţi?
52. Puteţi rezista tentaţiei de a spune oamenilor adevărul în faţă, dacă
apreciaţi că nu este momentul potrivit?
53. Vă puteţi menţine calmul înaintea unui examen sau a unei confruntări
neplăcute?
54. Vă obişnuiţi repede cu noile împrejurări în care vă aflaţi?
55. Vă plac schimbările frecvente?
56. Vă este suficient un somn de o noapte, pentru a înlătura oboseala cauzata
de o zi grea de muncă?
57. Căutaţi să evitaţi o ocupaţie care implică desfăşurarea unor operaţii într-
o succesiune rapidă?

28
58. Preferaţi, de regulă să vă rezolvaţi personal problemele cu care vă
confruntaţi?
59. Reuşiţi să va susţineţi convingător punctul de vedere, după ce aţi fost
întrerupt la o tentativă anterioară?
60. Presupunând că ştiţi să înotaţi, aţi sări în apă pentru a salva o persoană în
pericol de a se îneca?
61. Puteţi munci din greu, sau studia mult timp?
62. Puteţi să vă abţineţi să faceţi comentarii, când vă daţi seama că nu este
momentul?
63. Preferaţi să aveţi permanent locul dumneavoastră, la masă, la lucru etc.?
64. Treceţi cu uşurinţă de la o ocupaţie la alta?
65. Când luaţi o hotărâre importantă, cântăriţi cu atenţie toate elementele
„pro” şi „contra”?
66. Depăşiţi rapid unele obstacole care vă apar în cale?
67. Vă abţineţi cu dificultate de a vă uita la cineva (ceva), când apare un
prilej favorabil?
68. Vă plictisiţi să efectuaţi operaţii (mişcări) stereotipe?
69. Vă încadraţi uşor în regulile de comportare dintr-un local public?
70. Vă puteţi reţine gesturile inutile, în timp ce vorbiţi în public, sau la un
examen oral?
71. Vă place să vă aflaţi în locuri cu multă zarvă şi agitaţie?
72. Vă plac muncile care cer efort şi încordare?
73. Sunteţi capabil sa vă concentraţi o mare perioadă de timp în munca pe
care o faceţi?
74. Vă plac locurile de muncă la care se cer mişcări rapide?
75. Reuşiţi să vă păstraţi calmul în situaţii dificile?
76. De regulă, vă ridicaţi din pat imediat după deşteptare?
77. Când aveţi de rezolvat ceva şi depindeţi de alţii, reuşiţi să aşteptaţi
liniştit ca aceştia să termine?

29
78. După ce aţi fost martor la o situaţie neplăcută, puteţi lucra cu eficienţa
dumneavoastră obişnuita?
79. Obişnuiţi să răsfoiţi repede ziarele?
80. S-a întâmplat să vorbiţi atât de repede încât să fie greu de înţeles ceea ce
spuneţi?
81. Puteţi lucra eficient după ce aţi dormit puţin în timpul nopţii?
82. Sunteţi capabil să lucraţi neîntrerupt o lungă perioadă de timp?
83. O durere de cap sau de dinţi afectează serios munca pe care o faceţi?
84. Când trebuie să terminaţi ceva, continuaţi lucrul, chiar dacă colegii se
distrează, sau vă aşteaptă?
85. Reuşiţi să daţi un răspuns prompt, când vă confruntaţi cu probleme
neprevăzute?
86. De obicei aveţi o vorbire rapidă?
87. Sunteţi capabil sa lucraţi ceva în timp ce aşteptaţi musafiri?
88. Vă schimbaţi uşor opinia în faţa unor argumente convingătoare?
89. Sunteţi o persoană liniştită?
90. Sunteţi capabil să vă adaptaţi la ritmul de lucru al cuiva mai lent ca
dumneavoastră?
91. De obicei depăşiţi norma, când acest lucru este posibil?
92. O companie amuzantă vă ajută să ieşiţi dintr-o stare de tristeţe sau
depresie?
93. Puteţi efectua, fără efort, mai multe lucruri în acelaşi timp?
94. Reuşiţi să vă menţineţi calmul, după ce aţi fost martor la un accident de
circulaţie?
95. Vă place o meserie care solicită o mare diversitate de operaţii (lucrări)?
96. Reuşiţi să vă păstraţi calmul, când vedeţi că suferă, o persoană dragă
dumneavoastră?
97. Când vă aflaţi într-o situaţie critică, de regulă, aveţi încredere în
dumneavoastră?

30
98. Vă simţiţi în largul dumneavoastră într-o companie numeroasă, sau cu
multe persoane necunoscute?
99. Puteţi întrerupe o conversaţie care vă captivează, dacă timpul o impune?
100. Vă acomodaţi uşor cu noii colegi de muncă?
101. Vă place să vă schimbaţi frecvent ocupaţia?
102. Dacă asistaţi la un accident, simţiţi nevoia să acţionaţi într-un fel?
103. Vă puteţi abţine să zâmbiţi, când vă daţi seama că nu e momentul?
104. Când aveţi de efectuat o lucrare, vă faceţi un plan, o pregătiţi de la
început?
105. Vă străduiţi să-i convingeţi pe ceilalţi, dacă ştiţi că aveţi dreptate?
106. Puteţi suprima momentan nevoia de dejecţie?
107. Vă este dificil să adormiţi, după o zi plină sau după o muncă cerebrală
obositoare?
108. Sunteţi capabil să aşteptaţi liniştit la o coadă mare?
109. Vă puteţi abţine de la văicăreli, când vă daţi seama că ele sunt fără folos?
110. Sunteţi capabil să argumentaţi calm într-o discuţie mai aprinsă?
111. Reacţionaţi imediat la o schimbare bruscă a situaţiei în care vă aflaţi?
112. Puteţi fi liniştit, când vi se cere acest lucru?
113. Suportaţi uşor un tratament medical sau chirurgical dureros?
114. Puteţi munci intens o lungă perioadă de timp?
115. Vă place să schimbaţi rapid felul de distracţie sau de odihnă?
116. Vă adaptaţi cu dificultate la un anumit program de muncă?
117. Sunteţi nerăbdător să vă oferiţi ajutorul, în caz că asistaţi la un accident?
118. Vă puteţi abţine de la gesturi excesive, în timp ce asistaţi la un spectacol
sportiv (meci)?
119. Vă place o activitate care presupune discuţii cu mulţi oameni?
120. Vă puteţi controla mimica (expresia feţei)?
121. Vă plac activităţile care cer mişcări viguroase, energice?
122. Vă consideraţi o persoană curajoasă?
123. Vă pierdeţi glasul într-o situaţie critică?

31
124. După un eşec, sunteţi capabil să depăşiţi descurajarea care vă cuprinde?
125. Sunteţi capabil să staţi liniştit, în picioare sau aşezat, o .ungă perioadă de
timp, când vi se cere acest lucru?
126. Sunteţi capabil să vă stăpâniţi bucuria, dacă aceasta ar putea jigni sau
deranja pe cineva?
127. Treceţi rapid, de obicei, de la tristeţe la umor?
128. Ceva neplăcut vă scoate cu uşurinţă din „apele dumneavoastră”?
129. Vă încadraţi uşor în normele de comportare acceptate în mediul
dumneavoastră?
130. Vă place să vorbiţi în public?
131. Porniţi repede să efectuaţi un lucru hotărât, fără prea multe preparative
plictisitoare?
132. Simţiţi nevoia să salvaţi oameni aflaţi în pericol, chiar dacă asta pune în
pericol propria dumneavoastră viaţă?
133. Aveţi mişcări energice, viguroase?
134. Vă place să fiţi desemnat într-o funcţie care implică multă răspundere?

32
r. crt Da Nu St Da Nu Nr. crt Da Nu Nr. crt Da Nu
1 35 69 102
2 36 70 103
3 37 71 104
4 38 72 105
5 39 73 106
6 40 74 107
7 41 75 108
8 42 76 109
9 43 77 110
10 44 78 111
11 45 79 112
12 46 80 113
13 47 81 114
14 48 82 115
15 49 83 116
16 50 84 117
17 51 85 118
18 52 86 119
19 53 87 120
20 54 88 121
21 55 89 122
22 56 90 123
23 57 91 124
24 58 92 125
25 59 93 126
26 60 94 127
27 61 95 128
28 62 96 129
29 63 97 130
30 64 98 131
31 65 99 132
32 66 100 133
33 67 101 134
34 68

33
Cotare şi Interpretare. Pentru fiecare întrebare din chestionar se acordă 1
punct Repartiţia întrebărilor pentru cele trei însuşiri fundamentale ale
temperamentului sunt următoarele: forţa sistemului nervos - 44: (DA: 3, 4, 7,13,
15,18, 19, 21, 23, 24, 32, 39, 45, 56, 58, 60, 61, 66, 72, 73, 78, 81, 82, 94, 97, 98,
102, 105, 106, 113, 114, 117, 121, 122, 124, 130, 132, 133, 134; NU: 47, 51,
83,107,123);
forţa inhibiţiei (echilibrul proceselor nervoase fundamentale)- 44: (DA 2, 5,
8, 10, 12, 16, 27, 30, 35, 38, 41, 42, 48, 50, 52-53, 59, 62, 65, 69, 70, 75, 77, 84,
87, 89, 96, 99, 103, 108, 110, 112, 118, 120, 125, 126, 129; NU: 17, 34, 67, 128);
mobilitatea proceselor nervoase - 46: (DA: 1, 9,11, 20, 26, 28, 29, 31, 40,
43, 44, 46, 49, 54, 55, 64, 71, 74, 76, 79, 80, 85, 86, 88, 90, 93, 95, 100, 101, 104,
111, 115, 119, 127, 131; NU: 6, 14, 22, 25, 33, 57, 63, 68, 116)
Totalizaţi numărul punctelor obţinute pentru fiecare însuşire a sistemului
nervos în parte. Raportaţi rezultatele la etalonul de mai jos.

însuşire
Număr puncte Calificativ
temperamentală
Forţa -28 Mediocru
29-38 Mediu
S.N.C. 39-44 Bun
-26 Mediocru
Forţa inhibiţiei 27-36 Mediu
37-44 Bun
-30 Mediocru
Mobilitatea 31-38 Mediu
39-46 Bun

În evaluarea rezultatelor la însuşirile temperamentale ţinem seama de faptul ca


ele au un caracter bipolar: la o extremă sunt rezultate bune, la cealaltă, slabe.
Rezultatele bune exprimă:
• La forţa excitaţiei: posibilitatea desfăşurării unor activităţi de lungă durată
cu eficienţă performanţială; rezistenţa la stimuli perturbatori; promptitudinea,

34
vioiciunea comportamentală la activităţi intense; lipsa tulburărilor afective în
situaţii stresante; rapiditatea refacerii forţelor psihofizice;
• La forţa inhibiţiei: abilitatea controlului comportamental; posibilitatea
abţinerii de la anumite activităţi cu încărcatul a motivaţional-afectivă; capacitatea
de amânare, de întrerupere a activităţii;
• La mobilitatea proceselor nervoase: uşurinţa în trecerea de la o activitate
la alta; abilitatea de organizare adecvată a comportamentului în situaţii diferite;
capacitatea de a reacţiona rapid şi corect la condiţiile schimbătoare ale mediului.
Combinaţi rezultatele potrivit descrierilor anterioare şi obţineţi o imagine
globală asupra temperamentului dumneavoastră.
Aţi obţinut punctaje maxime, respectiv calificative de bun la forţa S.N.C. şi
mobilitatea proceselor nervoase, dar rezultate sub 26 de puncte la forţa inhibiţiei?
Se pare că aparţineţi temperamentului coleric.
Aveţi punctaje maxime la forţa S.N.C. şi la forţa inhibiţiei, dar mediocre la
mobilitate? Sunteţi de acord că sunteţi un flegmatic?
3.1 Ipoteza: Formarea posibilităţii de a-şi identifica temperamentul
Obiectivele:
1. Cunoaşterea temperamentului şi tipurilor de temperament.
2. Descrieri psihologice a fiecărui temperament.
3. Folosirea metodelor de cercetare.
4. Formarea deprinderilor de aplicare a testelor
5. Ajutorul dat în cadrul identificării temperamentului.
3.2 Metodele folosite în cadrul aplicării testului. „Identificaţi-vă
temperamentul” am folosit următoarele metode:
I. Observarea anume am observat următoarele:
- atitudinea elevilor în timpul aplicării testului
- încadrarea în timp.
II. experimentul natural unde s-a folosit numai testul şi nici un fel de aparat
care ne sînt de ajutor în cadrul altor experimente (în deosebi cele artificiale).

35
3.3 Eşantionul pe care s-a aplicat testul este alcătuit din zece persoane, care
sunt următoarele:
1. Luca Diana eleva în clasa a II-a, la Liceul V. Alecsandri
2. Bulbaş Cristina eleva în clasa a V-a, la Liceul Spiru Haret
3. Pavel Corina eleva în clasa a IV-a, la Liceul Spiru Haret
4. Ciorici Irina eleva în clasa a IV-a, Liceul Vasile Alecsandri
5. Ţurcan Irina eleva în clasa a II-a, Liceul Vasile Alecsandri
6. Rusu Petru elev în clasa a II-a, Liceul Vasile Alecsandri
7. Guţu Ion elev în clasa a V-a, Liceul Mihai Eminescu
8. Iluţ Marin elev în clasa a V-a, Liceul Mihai Eminescu
9. Torgon Sergiu elev în clasa a V-a, Liceul Mihai Eminescu
10.Buzu Anatol elev în clasa a V-a, Liceul Mihai Eminescu

3.4 În urma aplicării testului „Identificaţi-vă temperamentul” s-au constatat


următoarele: că foarte rar este întîlnit numai un singur tip de temperament la o
persoană. De obicei se întîlnesc cîte 2 tipuri de temperament la o persoană în
dependenţă de personalitatea persoanei şi anume rezultatele sînt următoarele:
1. Flegmatic-sanguin / 1 persoană
2. Flegmatic / 2 persoane
3. Flegmatic-melancolic / 2 persoană
4. Flegmatic-coleric / 1 persoană
5. Coleric / 1 persoană
6. Sanguin-coleric / 2 persoane
7. Sanguin / 1 persoană

Sa dovedit a fi Flegmatic-melancolic; Sanguin-coleric şi coleric din partea


băieţilor. Şi la fete Flegmatic; Flegmatic-sanguin; Flegmatic-coleric; Sanguin au
fost dovedit prin acest experiment precedentele temperamente.

Concluzie
36
Temperamentul este o însuşire individuală a personalităţii, în care se îmbină
particularităţile dinamice ale activităţii psihice, ce sînt condiţionate de tipul de
sistem nervos şi reprezintă particularităţi de reflectare ale însuşirelor mai generale
ale influenţelor mediului extern.

37