Europa de la romanic la gotic

Stilul romanic :
Stilul romanic este arta caracteristică spațiului european occidental din
secolele XI-XIII, cu arhitectura ca gen principal de manifestare. Arhitectura
romanică este dominată de programul religios creștin. Stilul romanic a păstrat
formele de tradiție romană, în care a integrat elemente carolingiene și bizantine.
Bisericile romanice sunt de tip bazilical (cel mai adesea cu trei nave), caracteristice
fiind zidurile masive, absidele semicirculare, deschiderile în general mici și
ancadramentele cu arc semicircular.
Cea mai mare parte a lucrărilor de sculptură și de arhitectură realizate în
această perioadă medievală timpurie au fost executate în stilul moștenit din Roma
Antică.
Secolul al XI-lea a fost relativ calm în Europa Occidentală. Principalele
susținătoare ale arhitecturii erau mănăstirile care, în acea perioadă, depășeau
numărul de 2.000. Familiile înstărite doreau și ele să-și etaleze pozițiile pe care le
ocupau în societate, făcând numeroase donații locașurilor sfinte. Astfel, încercau
să le garanteze o carieră clericală fiilor lor. Unii considerau acest fapt și ca pe o
formă de asigurare spirituală, care le garanta răsplata în viața de apoi.
Trăsătura cea mai izbitoare a bisericilor și catedralelor romanice este
masivitatea și utilizarea frecventă a arcurilor curbe pentru ferestre, uși sau
arcade. Același principiu al construcțiilor semicirculare a fost aplicat și pentru
acoperișul de piatră, care a înlocuit în cele mai multe biserici lemnul; bolta in
leagan (ca un arc rotund continuu) sau pe cea a bolții ogivale (ce consta din două
bolți în leagan care se intersectau). Stâlpii masivi, rotunzi, și pereții groși ai
clădirilor romanice erau necesități structurale până la descoperirea tehnicilor
perfecționate, asociate cu stilul gotic târziu, ce permiteau preluarea tensiunilor,
unele dintre acestea (mai ales bolțile ogivale) fiind utilizate chiar și în perioada
precedentă.
 Arhitectura gotica:
Arhitectura gotică reprezintă unul din stilurile arhitecturale asociate cu
catedralele, precum și cu alte biserici din aproape toată Europa în timpul
perioadei medievale, începând cu secolul al XII-lea și încheind cu anii 1500. Ca o
situare mai exactă în timp și spațiu, cele mai importante opere arhitecturale
gotice acoperă perioada 1140 - 1500, fiind construite din România până în
Portugalia și din Slovenia până în Norvegia, Suedia și Finlanda. A fost precedată de
arhitectura romanică și a fost succedată de arhitectura renascentistă, o
transformare a stilului romanic, odată cu Renașterea, începută în Florența
secolului al XV-lea.
Două dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în
arc frânt, sau ogiva, care este de fapt o intersecție longitudinală a doua bolte
clasice ale stilului romanic, și arcul de susținere al ogivei, așa numitul arc butant.
Un al treilea element definitoriu, care apare la multe clădiri gotice, nefiind însă
omniprezent, este rozeta, prezentă atât în basoreliefuri cât și în alte forme
ornamentale.
Stilul gotic este o transformare a stilului romanic, apărut din necesitatea de
a da o altă dimensiune verticală clădirilor. Goticul flamboaiant, adică goticul
târziu, a fost faza de apogeu artistic a goticului care s-a remarcat prin exagerarea
abundenței detaliilor, în parte pentru a diminua greutatea pe care clădirile gotice
o impuneau, respectiv pentru a încerca o salvare a stilului.
În arhitectură, stilul gotic este caracterizat prin înălțarea zidurilor și a
deschiderilor din acestea pentru a da impresia de ridicare spre cer, impresie
realizată și cu ajutorul unor coloane de sprijin plasate în afara incintelor acoperite,
precum și prin arcuri care se întretaie deasupra golurilor sub un unghi ascuțit la
partea lor superioară.

Arta gotică este diferită de arta romanică prin tendința liniilor

verticale, prin căutarea echilibrului în locul stabilității maselor.