Curs 7

FORME DE ORGANIZARE A INSTRUIRII

Forme de organizare a instruirii – lecţia - formǎ fundamentalǎ de organizare a învǎţǎmântului; alte forme
de organizare a procesului de învǎţǎmânt; tipuri de lecţii;

ORGANIZAREA PE CLASE ŞI LECŢII vs ALTERNATIVE

In secolul XVII, pedagogul J.A. Comenius a pus bazele sistemului de organizare a instruirii pe clase şi
lecţii. La mijlocul secolului XIX, F.Herbart a contribuit la dezvoltarea unui algoritm de derulare a lecţiei,
prin parcurgerea unor etape, care orientează activitatea didactică. A fost introdus în învăţământul
românesc în 1864, prin Legea instrucţiunii.
De-a lungul timpului tradiţia pedagogică a cunoscut multiple critici, iar pe la începutul secolului XX au
aparut şi alternative la ceea ce se consideră învăţământ tradiţional.
Organizarea pe clase şi lecţii implică:
- gruparea elevilor pe clase în funcţie de vârstă şi nivel de pregătire;
- trecerea la o treaptă superioară pe baza rezultatelor şcolare;
- organizarea pe ani şcolari cu o structură bine precizată;
- organizarea conţinuturilor învăţământului pe discipline distincte conform unor planuri de
învăţământ şi programe.
Organizarea pe clase. Clasa se defineşte ca unitate de bază a şcolii, care reuneşte o colectivitate umană
relativ omogenă (ca vârsta şi nivel de pregătire). Omogenitatea relativă a clasei facilitează: stabilirea
conţinutului instruirii, stabilirea modalităţii de lucru cu elevii, aplicarea principiilor didactice în mod
diferenţiat (pe grupe de vârsta şi în functie de trăsăturile individuale ale elevilor). Învăţământul pe clase şi
lecţii a fost cercetat experimental, de-a lungul timpului, sub mai multe aspecte, cele mai importante
referindu-se la (1) numărul optim de elevi ai unei clase şcolare; (2) modalităţile de grupare optimă a
elevilor în clasele şcolare; (3) aşezarea elevilor în clasă, în vederea interacţiunii lor optime; (4)
problemele pedagogice generate de trecerea de la o lecţie la alta, de la o secvenţă a unei lecţii la alta
(Diaconu M., note de curs).

Alternative ale secolului XX (forme de organizare care pun accentul pe diferenţierea activităţilor de
învăţare ale elevilor, în funcţie de particularităţile lor). Propunem spre exemplificare:
 Planul Dalton are în centru ,,contractul de lucru” între profesor şi elev, propune o educaţie care se
bazează pe individualizarea totală a învăţământului pornind de la o programă unică.
 Sistemul Winnetka, propune o desfăşurare a activităţii în clase organizate pe discipline, nu pe
criteriul vârstei. Elevul în funcţie de aptitudinile şi performanţele sale, participă în clase diferite la
discipline diferite, cu condiţia ca diferenţa să nu fie mai mare de doi ani.
 Sistemul Dottrens. Procesul de instruire este organizat într-o atmosfera de libertate dirijata.
Activitatea elevilor este diferenţiată, sarcinile de învăţare sunt distribuite prin intermediul fişelor de
activitate independentă. Fişele sunt: de recuperare (pentru completarea lacunelor), de dezvoltare
(pentru evoluţia celor ce au depăşit programa minimă), de exersare (cu grade de dificultate diferită),
de autoinstruire (materie de însuşit individual).
 Şcoala Waldorf creată de R. Steiner (grădiniţe şi unităţi de învăţământ de 12 clase) vizează
educarea copilului ca întreg: gândire, afectivitate şi voinţă, forţe ce trebuie întărite şi dezvoltate.
Sarcina profesorului-diriginte (până la 14 ani) este de a trezi interesul copilului pentru conţinuturi.
Evaluările se fac pe baza unui raport (caracterizarea amplă a activităţii elevului). In România există
din 1990, 40 grupe de grădiniţă şi 140 de clase I-XII.
 Programul Step by Step (învăţământ preşcolar şi primar) promovează un învăţământ centrat pe
copil, cu implicarea familiei şi comunităţii în procesul instructiv-educativ. Copiii învaţă în centre de
activitate (de citire, de scriere, de ştiinţe, de matematică, de arte, de construcţii, etc) In România
există din 1994, 122 grupe de grădiniţă şi 60 de clase I-IV.

1
LECŢIA, FORMA DE BAZA A ORGANIZĂRII PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT VS ALTE
FORME DE MUNCĂ DIDACTICO-EDUCATIVE

1. Lecţia –unitate de muncă didactică în care se asigură o coordonare între activităţile de predare şi
activităţile de învăţare legate de o temă din programa şcolară, sub forma unei succesiuni de
evenimente sau secvenţe, ce se desfăşoară într-o unitate de timp, în vederea realizării
obiectivelor stabilite. Termenul Lectio (derivat din latinescul legere) însemnă lectură cu glas tare
a unui manuscris. Acest înţeles este depăşit, lecţia trebuie privită ca un microsistem pedagogic
întrucât componentele, caracteristicile şi concepţia care fundamentează procesul de învăţământ se
regăsesc la nivelul lecţiei. Spre exemplu,
Câteva elemente care contribuie la asigurarea eficienţei demersului de proiectare/ organizare şi desfăşurare a lecţiei.
(Ionescu, M., 2001, p.198)
Calitatea transpunerii didactice a conţinutului ştiinţific

Corectitudinea stabilirii obiectivului fundamental şi a obiectivelor operaţionale

Luarea în considerare a restricţiilor existente

(găsirea răspunsurilor la întrebările: Ce?, Unde?, Cât?, În cât timp?, Cu cine?, Pentru cine?)

Stabilirea unor resurse metodologice eficiente şi activizante pentru elevi

(găsirea răspunsului la întrebarea Cum?)

Stabilirea unor resurse materiale eficiente şi accesibile

(găsirea răspunsului la întrebarea Cu ce?)

Elaborarea unei tehnologii a instruirii coerente

Ce alte activităţi didactice poţi desfăşura ca profesor?

2. Forme de muncă didactico–educative complementare lecţiei: lecţii facultative, activităţi

independente, studiul individual, proiecte, seminarii, cursuri, cercuri şcolare pe materii, meditaţii şi
consultaţii, serbări, întâlniri cu personalităţi marcante din diverse domenii, jocuri şi concursuri pe diferite
teme, cenacluri, etc. (Ionescu, M., apud Jinga, I., 2001)

3. Activităţi extradidactice: excursii şi vizite didactice, drumeţiile, activităţi cultural-distractive, serbări,

sărbătoriri, activităţi practice în diverse unităţi -inclusiv practica pedagogică, spectacole, filme tematice,
tabere şcolare, utilizarea mijloacelor multimedia, Internetul, etc. ( Ionescu, M.,1996)

TIPURI DE LECŢII ŞI ETAPELE LECŢIEI

Conceperea şi desfăsurarea unei activităţi de instruire presupun derularea unor etape, sevcenţe sau
evenimente într-o ordine care ţine de logica actului pedagogic.
Principalele evenimente ale unei lecţii sunt următoarele (Gagne şi Briggs, apud Momanu M., 2009,
Lisievici, P., note de curs):
Moment organizatoric: asigurarea unor condiţii minimale: elevii au cărţi, au cu ce să scrie, pe ce să
scrie, chiar dacă nu le utilizează în momentul respectiv. De asemenea, se face prezenţa si se verifică
existenţa unui climat de studiu propice (ergonomia spaţiului, dotare, ambianţa emoţională).
Captarea atenţiei (moment de ordin psihologic): atenţia, efortul cognitiv al elevilor să fie orientate
spre ceea ce vrea profesorul să realizeze: apel la motivaţia elevului, trezirea unor interese specifice, apel
la curiozitatea intelectuală, cu ajutorul unor elemente de problematizare (să declanşeze o contradicţie
cognitivă, printr-o situaţie problemă). Captarea atenţei trebuie să se realizeze şi pe parcurs prin elemente
de noutate, utilizarea de mijloace didactice, variarea metodelor şi procedeelor, etc
Informarea elevilor cu privire la obiectivele de atins: profesorul prezintă într-o formă motivantă
performanţele pe care urmează să le atingă elevii la finalul lecţiei, ei devenind astfel parteneri în
realizarea acestor performante.
Reactualizarea cunoştinţelor anterioare: poate fi realizată prin: verificarea temelor (global, cantitativ
sau din punct de vedere calitativ), reactualizarea acelor concepte, principii, definiţii, teorii pe care
profesorul le consideră utile, semnificative şi relevante pentru o nouă învăţare; etc

2
 Dirijarea învăţării este etapa cu durata cea mai mare în care se desfăşoară activitatea dominantă
(transmitere de cunoştinţe, formarea unor abilităţi, repetarea şi sistematizarea cunoştinţelor, evaluarea). În
această etapă profesorul realizează, pe rând, diferite activităţi, fiecare presupunând o metodologie
specifică. Dirijarea învăţării presupune şi adaptarea permanentă la situaţia concretă de instruire.
Fixarea noţiunilor esenţiale(obţinerea performanţei): vizează repetarea, în forme variate, pentru a se
asigura extinderea sistemului de legături între noţiuni. Presupune rezumarea şi sistematizarea volumului
de informaţii, formularea de sarcini diferite mai ales din mijlocul lecţiei care să menţină starea de
activism în procesul învăţării/repetării. Elevul demontrează că a atins performanţa vizată de profesor.
Conexiunea inversă (feedback): este un tip specific de interacţiune didactică prin care se solicită
dovedirea însuşirii unui conţinut înainte de a permite achiziţionarea altuia; operează o diagnosticare a
unui rezultat în vederea introducerii unor secvenţe cu rol corectiv şi ameliorativ sau cu scopul refacerii
programului ce a produs disfuncţia constatată: explicaţii, exerciţii suplimentare, schimbarea ritmului de
studiu, analiza unor greşeli tipice, noi intervenţii (revizii, ajustări, inovaţii spontane) suplimentare cu rol
corectiv asupra acţiunilor de suprasolicitare/subsolicitare realizate prin predare.
Verificarea şi aprecierea rezultatelor implică o evaluare care se deosebeşte de conexiunea inversă
prin faptul că scopul său imediat este acordarea de note şi calificative, pe baza operaţiilor de măsurare şi
de apreciere a rezultatelor obţinute. Este etapa de confruntare a rezultatelor obţinute cu obiectivele
propuse. Această confruntare este posibilă, întrucât elaborarea instrumentelor de măsurare se face pe baza
obiectivelor lecţiei, considerate „criterii de reuşită”.
Transferul cunoştinţelor este o etapă aflată în legătură cu formularea obiectivelor operaţionale („ce
ştiu să facă elevii cu ceea ce ştiu”) care constă în posibilitatea efectuării unor extensii a cunoştinţelor la
situaţii diferite de cele în care s-a realizat învăţarea lor. Transferul cunoştinţelor este facilitat de însuşirea
temeinică a sistemelor de noţiuni specifice mai multor domenii de activitate, de priceperile şi
deprinderilor intelectuale formate, precum şi de întărirea pozitivă a celor învăţate.
Tema pentru acasă. Importanţa acestei etape derivă din faptul că îşi propune aprofundarea
cunoştinţelor pe baza situaţiilor de învăţare oferite în clasă. Prin specificul său, ca activitate independentă,
tema pentru acasă fixează şi perfecţionează deprinderile de muncă intelectuală.

Tipuri de lecţie

Tipul de lecţie desemnează un mod de concepere şi realizare a lecţiei cu valoare orientativă. Principalele
tipuri de lecţie ce pot fi identificate în funcţie de obiectivul general urmărit:
1. Lecţia de comunicare a cunoştinţelor
2. Lecţia de formare a priceperilor şi deprinderilor
3. Lecţia de fixare şi consolidare a cunoştinţelor
4. Lecţia mixtă
5. Lecţia de verificare şi evaluare a rezultatelor
Fiecare tip are o structură proprie, dar nu fixă şi rigidă, ci flexibilă şi deschisă ce permite adaptări şi
diversificări în funcţie de contextul instruirii. Structura propusă este relativă şi orientativă.
Se disting următoarele moduri de organizare a activităţii elevilor în cadrul lecţiei:
Activitatea frontală desemnează modul de organizare în care profesorul lucrează direct cu întreaga
clasă.
Activitatea pe grupe. Grupele sunt constituite prin divizarea colectivului clasei şi funcţionează doar
pe parcursul realizării unei sarcini. Fiecare grupă îşi desfăşoară activitatea independent de celelalte, prin
cooperarea dintre membrii săi. În funcţie de componenţa lor, grupele pot fi: omogene (alcătuite din elevi
de acelaşi nivel de pregătire); eterogene (alcătuite din elevi de nivele diferite de pregătire).
Condiţia esenţială a eficienţei activităţii grupelor este iniţierea elevilor în tehnicile colaborării.
Activitatea individuală presupune ca fiecare elev din clasă să realizeze sarcini şcolare independent
de colegii săi. Sarcinile de lucru pot fi în acest caz: comune pentru toţi elevii din clasă, diferenţiate pe
categorii de elevi, individualizate (personalizate).
În cadrul aceleaşi lecţii, pot fi întâlnite două sau chiar trei modalităţi de organizare a activităţii
elevilor.

Exerciţiu: Care sunt avantajele şi dezavantajele fiecărei forme de organizare a elevilor la clasă?
Exerciţiu: Analizaţi etapele fiecărui tip de de lecţie. Ce exigenţe pedagogice se impun pentru fiecare
etapă?

3
EVENIMENTELE LECTIEI
Lecţia de comunicare a
cunoştinţelor
Moment organizatoric
Reactualizarea cunoştinţelor
Anunţarea titlului lecţiei şi a
obiectivelor
Comunicarea (însuşirea noilor
cunoştinţe )
35-40 min
Fixarea şi sistematizarea
cunoştinţelor şi realizarea
feedback-ului
Tema pentru acasă
Variante
-lecţia introductivă
-lecţie prelegere
-lecţie seminar
-lecţie desfăşurată prin
diferenţierea activităţilor
-lecţie dezbatere
-lecţii problematizate
Lecţia de formare a priceperilor şi
deprinderilor
Moment organizatoric
Reactualizarea cunoştinţelor necesare
Enunţarea temei şi a obiectivelor
urmărite
Instruirea verbală şi demonstraţia
modelului de acţiune
Verificarea întelegerii la elevi a
modelului demonstrat
Efectuarea independenta a exerciţiilor
pentru automatizarea deprinderii şi
obţinerea performanţelor
Aprecierea performanţelor obţinute ,
notarea unor elevi
Formularea concluziilor (realizarea
feedback-ului)
Tema
Variante
-lecţia de formare de priceperi şi
deprinderi intelectuale, motrice,
tehnice;
- lecţia de laborator;
- lecţia-excursie;
- de creaţie
- pe baza de exerciţii aplicate
-de munca independentă cu ajutorul
textului programat
-practica în atelier
-de muncă independentă cu ajutorul
fişelor
TIPURI DE LECTII
Lecţia de fixare şi consolidare a
cunoştinţelor
Moment organizatoric
Anunţarea temelor şi obiectivelor
Prezentarea planului de fixare şi
sistematizare
Fixarea si consolidarea cunoştinţelor (40
min)
Concluzii şi realizarea feedback-ului
Tema
Variante
- lecţia de repetare curentă;
- lecţia de recapitulare pe baza unui plan;
- lecţia de sinteză (la sfârşitul unor unităţi
mari de conţinut)
- de recapitulare cu texte programate
-de recapitulare şi estimare cu ajutorul
fişelor
-de recapitulare pe bază de referat
Lecţia mixtă
Moment organizatoric
Verificarea cunoştinţelor însuşite
Pregătirea elevilor pentru
receptarea noilor cunoştinţe
Anunţarea titlului şi obiectivelor
Comunicarea (însuşirea noilor
cunoştinţe )-strategie metodică
Fixarea conţinuturilor predate,
feedback-ul, concluzii
Explicaţii pentru continuarea
învăţării acasă şi realizarea temei
Variante
-
Lecţia de verificare şi evaluare
a rezultatelor
Moment organizatoric
Precizarea conţinutului
Verificarea cunoştinţelor (30-40
min)
Apreciere rezultatelor
Notarea elevilor cu motivarea de
rigoare
Feedback-ul, cu precizarea
sugestiilor,modalităţilor de
completare a lacunelor şi
corectarea greşelilor
Variante
-chestionare orală
-probe scrise
-analiza lucrărilor scrise
-de evaluare prin lucrări practice
-de evaluare cu ajutorul testelor
docimologice