1

Educatia trebuie sa dezvolte propria gandirea intr-un context cultural.

De unde trebuie pornit si ce trebuie stiut:

- apartenenta la o cultura determina un anumit fel de gandire ;
- limba nationala transmite, promoveaza si intretine gandirea culturala respectiva;
- fiecare individ are propria-i gandire grefata pe gandirea propriei culturi.

Concluzie : Daca definim educatia ca dezvoltarea propriei gandiri, atunci sistemul de invatamant
trebuie sa fie national. Internationalizarea invatamantului poate avea succes numai pentru
invatamantul stiintific sau tehnic, bazat pe o gandire comuna tuturor – gandirea stiintifica.

Invatamantul in Romania este falimentar si se cauta solutii. Numai ca discutiile nu sunt

pentru gasirea unei directii ci pentru rezolvarea unor deficiente. Dar rezolvarea unei anumite
deficiente poate accentua o alta deficienta. Nu poti stii ce se va intimpla daca nu ai o privire de
ansamblu si nu poti avea privirea de ansamblu daca nu definesti educatia. Exista deja un material
de consultat in legatura cu o noua reforma a invatamantului bazata pe competentele descrise de
UE, adica competente trans-culturale, competente care, de fapt, definesc « scoala de meserii ».
Pe de alta parte « scoala de cultura generala » are ca scop dezvoltarea gandirii individuale pentru
ca elevul sa faca fata unor situatii diverse si NOI, adica sa poata deveni « propriul sau profesor »;
fata de « scoala de meserii » care formeaza elevul pentru situatii cunoscute cu o mica
variabilitate.
Este ca curios ca acum in Romania idea scolii de cultura generala nici nu se mai pune.
Comparatia dintre Romania si « Europa » trebuie facuta referitor la fundament, nu la detalii,
detalii care reprezinta factorul organizational si unde stam execrabil. Fundamental, invatamantul
romanesc asa cum este acum este la fel cu invatamantul in Europa de Vest si in America, un
invatamant « pe competente », falimentar si recunoscut falimentar (pot sa prezint marturii si
fapte daca este necesar).
Intrebarea este de ce s-a renuntat la invatamantul traditional romanesc, un invatamant de
cultura generala cuplat cu un invatamant de scoala de meserii ? Intrebarea nu se pune pentru ca
toata lumea este convinsa ca a fost un invatamant prost, de tip comunist. Cand am spus ca a fost
poate cel mai bun invatamant din cate au existat vreodata si exista, ca nici o tara nu a avut atatea
varfuri si realizari in domenii atat de diverse intr-un timp atat de scurt si raportat la un numar
relativ mic de locuitori si ca s-a ajuns la varf intr-un timp record de 40 de ani, trecand peste un
razboi mondial, atunci cand italienii si grecii veneau sa lucreze in Romania, si trecand practic
neatins prin comunism, am primit replici mirate de felul : „nu am auzit de vreo perioada în care
învățământul romanesc sa fi fost bun la ceva” si remarca a avut likeuri.
Scopul invatamantului traditional romanesc descris de Spiru Haret acum mai bine de un
secol, a pus dezvoltarea individuala a elevului pe primul plan, adica dezvoltarea propriei gandii.
Invatamantul romanesc a promovat o forma de predare care acum se chiama « constructivista »
care ajuta elevul sa-si construiasca singur realitatea dupa propria’i simtire si gandire, o foma in
mare masura necunoscuta in Vest si aplicata doar timid de Montesori. In contrast, in Europa de
 2

Vest si in America se practica predarea « behaviorista » care spune elevului ce trebuie sa faca,
cum sa faca si care este realitatea.
Am aflat pe pielea mea diferenta dintre cele doua metode si povestea urmatoare va va
lamuri. Eram in ultimii ani de facultate, toba de matematica. Maica-mea era profesoara de
matematica, formata intre cele doua razboaie cu somitati in pedagogie si matematica. Vine un
nepot sa o roage sa-l ajute. Cum ea era ocupata ma pune pe mine sa-l ajut. Baiatul avea vreo 12
ani si era ceva simplu. Nici o problema. Ii explic, nu intelege. Ca un profesor prost, repet cu
exact aceleasi cuvinte. Normal ca nu intelege. Enervat ca nu intelege un lucru atat de simplu si
evident ridic tonul si repet la fel. Se blocheaza. Ma duc la maica-mea si-i spun ca nepotul este
tampit. Ba nu, e inteligent, spune ea. Cum i-ai explicat? Cum adica, cum i-am explicat, se poate
explica in mai multe feluri? Bineinteles, fiecarui copil ii explici dupa mintea lui. Arata-mi!
Maica-mea vine, ii explica si "tampitul" intelege. Dar ii explica atat de diferit de cum am explicat
eu cum nu credeam ca se poate face.
Asa se preda in invatamantul romanesc de care lumea acum isi bate joc. Sistemul
traditional de invatamant romanesc avea profesori ca maica-mea. In prezent, in cel mai fericit
caz, sunt profesori asa cum eram eu ca student.
Este nevoie sa stiti ca avem o referinta, si o refernta deosebita. Si pentru ca nimeni nu a
vorbit despre invatamantul traditional romanesc, o voi face eu. Daca vreti o solutie pentru
educarea copilului dvs cititi cele ce urmeaza, solutia exista si este la indemana.

Principiul invatamantului asa cum a fost definit de Spiru Haret chiar inainte de 1900 este
urmatorul: Învăţământul, ca să fie desăvârşit, trebuie să se îngrijească nu numai a cultiva spiritul,
înavuţindu-l cu cunoştinţe multe, dar a cultiva şi inima, a forma caracterul. Sistemul şcolar al unei ţări
trebuie să fie oglinda fidelă a trebuinţelor, aspiraţiunilor şi caracterului naţional al poporului care o
locuieşte.
Argumentele sale (prezentare în şedinţa Adunării Deputaţilor din 9 martie 1899) erau: „nu ar fi
just să atribuim progresul societăţilor umane exclusiv inteligenţei; acesta este rezultatul a trei
factori care au acţionat împreună: mâna, limbajul şi inteligenţa”. Astfel, întrucât „ocupaţiile
manuale sunt tot atât de nobile ca şi cele curat intelectuale”, „nu este normal ca toată
tinerimea unei ţări să urmeze o singură direcţiune de învăţământ, nu este normal, este contra
intereselor ţării, ca toţi copiii care au terminat cursul primar să nu poată îmbrăţişa alte
cariere decât carierele liberale”.

Ca sa va faceti o idee, cateva date comparative intre atunci si acum. În opt ani (1924-
1932), s-au construit șapte mii de școli. In 26 de ani (1990-2016) s-au desființat și comasat 22 de
mii de școli (conform Institutului Național de Statistică). În 1924, aproximativ 50% din populație
știa să scrie și să citească, procentul cunoscătorilor de carte ajungând la începutul anilor „40
undeva la 80%. În 1938-1939, bugetul educației era de 17,8%. In prezent bugetul pentru educatie
este 6% in lege (dar 3% in realitate) iar 42% dintre copiii români de 15 ani sunt analfabeți
funcțional (Raportul Romania educata).
Si acum detaliile:
Reforma invatamantului preconizata de Spiru Haret a inceput cu legea învăţământului secundar
şi superior (1898), legea învăţământului profesional (1899), completate cu legea învăţământului
privat (1904). Spiru Haret a avut urmatoarele obiective si realizari:
* a sprijinit dezvoltarea învăţământului în mediul rural (cu urmărirea dezideratului „o şcoală
primară în fiecare sat”): a înfiinţat peste 1200 de şcoli rurale; a fondat revista „Albina”
 3

(1897), „revistă enciclopedică populară” apărută săptămânal, care, prin costul redus şi conţinut
putea fi la îndemâna populaţiei rurale.
* a dezvoltat caracterul practic al învăţământului: „Pretutindeni se cere ca profesorii să nu
facă apel la memoria şcolarilor decât atunci când învăţământul nu-i poate ţine locul. Peste tot se
impune a se face aplicaţii şi a se dezbrăca învăţământul cât mai mult posibil de caracterul
abstract şi pur teoretic”.
* a sprijinit activităţile extraşcolare: a încurajat serbarea în şcoli a zilei de 10 mai (sărbătoarea
naţională) şi de 24 ianuarie (ziua unirii); s-au instituit concursurile anuale de oină, ţinute de 10
mai (1898).
* a susţinut educaţia fizică în şcoli (sub dictonul „mens sana in corpore sano”), separând-o de
instrucţia militară - de fapt, Spiru Haret poate fi considerat organizatorul educatiei fizice şcolare.
* a înfiinţat cantinele şcolare şi internatele; a introdus facilităţi de transport pentru elevii
care locuiau la distanțe mari de școală (1898)
* a introdus o dotare tehnico-materială şcolară adecvată (hărţi geografice, etc.)
* a stimulat sentimentele naţionale ale elevilor; a instituit serbări şcolare cu caracter patriotic
naţional (ex: serbarea unirii) şi jocuri naţionale (ex: dansuri populare, jocurile de oină); a crescut
importanţa predării istoriei naţionale („cea mai însemnată dintre toate învăţămintele”, prin
care „vom putea înălţa sufletele românului”) si a geografiei României; a organizat excursii
şcolare la locuri şi monumente istorice şi acţiuni de îngrijire a acestora; a stimulat scriitori şi
compozitori pentru a scrie opere cu conţinut patriotic pentru tineret (ex: l-a încurajat pe
Alexandru Vlahuţă să scrie România pitorească; a strâns fonduri de la elevi – 10 bani/elev –
pentru achiziţionarea unei viori „Stradivarius” pentru George Enescu).
* a îmbunătăţit pregătirea pedagogică a profesorilor: a înfiinţat seminariile pedagogice
pentru învăţământul secundar, pe lângă fiecare universitate; a introdus un „examen de
capacitate” pentru profesori şi obţinerea unei catedre prin concurs (probă publică obligatorie), cu
selectarea profesorilor din rândul absolvenţilor de universităţi, şi a profesorilor din rândul
absolventelor de şcoli superioare de fete; a înfiinţat „Biblioteca pedagogică” (1903) care, prin
Casa Şcoalelor, a publicat importante lucrări de pegagogie unice in lume ca metodologie.
* a introdus examenul de admitere în învăţământul secundar, pentru absolvenţii claselor
primare.
* a introdus examenul de capacitate (de absolvire a gimnaziului) şi a înlocuit bacalaureatului
cu un examen general de absolvire a liceului: „Acest examen de absolvire consta dintr-o
lucrare scrisă la limba română, o traducere dintr-o limbă străină, probleme de rezolvat şi o
disertaţie orală, elevii având voie să consulte dicţionare şi diferite studii.” Sub principiul Non
multa, sed multum (nu cantitate ci calitate), scopul noului examen „nu era ca absolvenţii să
dovedească gradul cunoştinţelor, ci să demonstreze influenţa studiilor efectuate asupra formării
şi devoltării gândirii lor”.
* a reorganizat învăţământul universitar, instituit în timpul domnitorului A.I. Cuza (1864).
* a mărit numărul facultăţilor (ex: a dezvoltat instituţii de învăţământ superior precum „Şcoala
superioară de arhitectură”, „Şcoala superioară de medicină veterinară”, „Conservatorul de
muzică şi declamaţie”).
* a sporit activităţile practice, pentru care au fost create condiţii în cadrul laboratoarelor
universitare.
* a introdus examenul de la sfârşitul fiecărui an universitar.
* a înfiinţat senatul universitar (format din rector, decan şi câte un reprezentant al fiecărei
facultăţi).
 4

* a introdus legea pentru şcolile de copii mici (2 iunie 1909), „a grădiniţelor”. Prima grădiniţă
fusese deschisă la 1 dec. 1897, iar în 1909 fuseseră înfiinţate, în perioada ministeriatului său,
peste 168 de grădiniţe (dintre care 13 urbane).
* a reorganizat şi susţinut învăţământul tehnic-profesional, destinat „celui mai mare număr de
copii”, care „nu pot să urmeze învăţământul secundar general, fie din lipsă de mijloace
materiale, fie din lipsă de capacitate intelectuală”.
* a introdus obligativitatea formării şi susţinerii şcolilor profesionale de către marile ateliere
ale statului, „corespunzătoare necesităţilor lor şi întreprinderilor lucrative ale statului”
* a împărţit învăţământul profesional în 4 ramuri: agricol, silvic, meserii şi comercial.

Totusi, nu prin rezultate statistice se poate analiza un sistem educatiuonal ci prin rezultate. Si
rezultatele au fost spectaculoase. Sa incepem cu marii nedreptatiti:
• Ştefan Procopiu - descoperirea magnetonului (1912) care a fost redescoperit, în mod
independent, în 1915 de N. Bohr căruia i s-a acordat prioritatea descoperirii,
• Nicolae Paulescu - creatorul pancreinei şi-a făcut cunoscută descoperirea într-un articol
publicat în august 1921, în revista belgiană „Archives de Psychologie”. Opt luni mai târziu, în
februarie 1922, o descoperire similară au anunţat cercetătorii canadieni F.G.Banting şi
Ch.H.Best, care si-au numit produsul „insulină”, cei doi primind în 1923 premiul „Nobel” pentru
fiziologie şi medicină.
• Ştefan Odobleja - În 1938–1939 Şfefan Odobleja a publicat la Paris lucrarea La
psychologie consonatiste (2 volume), prima lucrare din istoria ştiinţei mondiale în care autorul a
analizat, formulat şi aplicat o serie de legi generale sau concepte fundamentale comune (între
care şi cel al conexiunii inverse), reprezentând esenţa funcţionării sistemelor complexe
(biologice, sociale, tehnice etc.) cu automatisme mai mult sau mai puţin pronunţate, indiferent de
natura lor. În 1948, Rosenbleuth, Wiener şi Bigelow au publicat lucrarea “Cibernetica sau
control şi comunicaţie la animal şi maşină” fiind considerati pionierii acestui domeniu.

Apoi marile nume in medicina:

• Ion Cantacuzino (1863 - 1934): întemeietorul școlii românești de imunologie,
epidomologie și patologie experimentală și a Institutului de Seruri și Vaccinuri;
• Gheorghe Marinescu (1863 - 1938): ctitorul neurologiei românești; a pus bazele
cercetărilor experimentale asupra hipofizei;
• Victor Gomoiu (1882 - 1960): intervenția de pionierat a ablației ortosimpaticului cervical,
mai multe tehnici denumite după numele său.
• În 1910 cand Spiru Haret se retrage atât din activitatea didactică, cât şi din cea politică,
publică la Bucureşti şi Paris lucrarea intitulată „Mecanica socială”, utilizând pentru prima oară
matematica în explicarea şi înţelegerea fenomenelor sociale.

Şcoala românească de matematică s-a aflat pe unul din primele locuri din lume, contribuţiile
profesorilor români bucurându-se de o largă recunoaştere internaţională: David Emmanuel,
Dimitrie Pompeiu, Gheorghe Ţiţeica, Traian Lalescu, Victor Vâlcovici, Dan Barbilian,
Constantin Al. Pârvulescu, Theodor Angheluţă, Aurel Angelescu, Simion Stoilow, Simion
Sanielevici, toti cu contributii deosebite in matmatica.
 5

Şcoala istorică românească depăşeşte graniţele şi reprezentanţii ei sunt chemaţi la catedre

prestigioase: Vasile Pârvan la Cambridge, Nicolae Iorga la Sorbona, Matila Ghyka în Carolina
de Sud.

Apoi cei cunoscuti in toata lumea dar mai putin la noi in tara:
Brancusi, Eminescu, Blaga, Calinescu, Rebreanu, Sadoveanu, Camil Petrescu, Toparceanu,
Arghezi, Bacovia, Mircea Vulcănescu, Dimitrie Gusti, Alexandru Dragomir, Vasile Conta,
George Enescu, Mihail Jora, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Francisc Șirato, Ioan Slavici, Panait
Istrati, Barbu Ștefănescu Delavrancea, George Coșbuc, Lucian, Grigorescu, Theodor Pallady.

La inceputul celui de al doilea razboi mondial industria romaneasca era reprezentata de:
Fabrica de Sârmă de la Câmpia Turzii (1922), Uzinele Titan-Nădrag-Călan (1924), Copşa Mică-
Cugir (1925), precum şi întreprinderi constructoare de maşini: Malaxa-Bucureşti (1926), IAR-
Braşov (1926). Potrivit datelor statistice, aproape 60% din totalul întreprinderilor industriale
existente în 1930 fuseseră înfiinţate după 1918. În intervalul 1923-1938 industria românească s-a
dezvoltat într-un ritm de 5,4 % pe an, unul dintre cele mai ridicate din întreaga lume. În perioada
interbelică, România ocupa locul doi în Europa şi locul şapte din lume la producţia de petrol;
locul al doilea in Europa la extracţia de aur, după Suedia; acelaşi loc (după Uniunea sovietică) la
extracţia de gaze. România dispunea de o industrie petrolieră la nivel mondial. În rafinăriile din
ţară se prelucra 95% din ţiţeiul extras. România producea negru de fum, cauciuc sintetic, precum
şi opt tipuri de locomotive, vagoane de toate categoriile (călători, mărfuri, cisterne), autobuze,
motoare electrice, aparate de radio, cazane cu aburi de variate tipuri, elice şi piese speciale pentru
construcţii navale, instalaţii petroliere la nivelul tehnicii mondiale. Dintre realizările de vârf se
remarcă avioanele româneşti, construite la IAR-Braşov, cu performanţe similare celor produse de
statele foarte dezvoltate din punct de vedere economic. În 1938 producţia autohtonă satisfăcea
80% din necesităţile de produse industriale ale României.
SURSĂ: Ioan Scurtu, Istoria contemporană a României (1918-2001)

Si toate aceste realizari s-au facut cu resurse locale, numarul de specilisti din strainatate fiind
extrem de mic. Si aceste resurse locale, de la savanti, la ingineri, maistrii si lucratori, au fost
produsul sistemului de invatamant romanesc.

Sistemul de invatamant a trecut practic neatins prin perioada comunista. Reforma

invatamantului din 1948/49 a avut ca scop indoctrinarea politica dar nu a intervenit in caracterul
national al educatiei. Desigur ca s-a urmarit schimbarea istoriei recente a Romaniei dar
curriculum materiilor de baza a ramas neatins. Schimbarile de materii au fost : franceza a fost
inlocuita cu rusa, ateismul științific a luat locul religiei. Reforma s-a simtit in special la
universitati unde multe din științe sociale au fost suprimate sau comasate - sociologia a fost
aproape interzisă, psihologia, dreptul și filozofia au fost reformate pe baza dogmei staliniste.
Cenzura a devenit foarte răspândită - mulți autori clasici fiind interziși, iar realismul socialist a
devenit normă în artă. Schimbari reversibile si stim ca asa a fost imediat dupa revolutie cand s-a
reintrodus cu usurinta curriculum anterior.

Voi continua daca exista interes.