Sunteți pe pagina 1din 85

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

Facultatea de Psihologie
Departamentul de învățământ la distanță

MODUL
PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

Conf. univ.dr. Elena Anghel Stănilă

- 2019 -
CUPRINS

Cuprins 2
Introducere 3
Unitatea de studiu1: 9
Delimitări conceptuale
Unitatea de studiu2: 15
Dezvoltarea umană pe tot parcursul vieţii
Unitatea de studiu 3: 26
Actori principali în psihologia educaţiei
Unitatea de studiu 4: 32
Cercetarea în psihologia educaţiei
Unitatea de studiu 5: 38
Psihologia educaţiei timpurii
Unitatea de studiu 6: 47
Psihologia educaţiei în cadrul sistemului familial
Unitatea de studiu 7: Psihologia educaţiei în grădiniţă, şcoală şi unităţi de 59
învăţământ superior – sugestii pentru educatori, învăţători, profesori
Unitatea de studiu 8: 73
Psihologia educaţiei adultului
Unitatea de studiu 9: 78
Psihologia educaţiei în gerontologie
Bibliografie 83

2
INTRODUCERE

1. Scopul şi obiectivele disciplinei

Materialul de studiu este adresat studenţilor din anul al III-lea ce urmează


cursurile ID ale Facultăţii de Psihologie.

Scopul cursului este acela de a prezenta conceptele de bază cu care operează


psihologia educației, problematicile specifice domeniului, aplicații și metodologii de
lucru în vederea implicării active a studenților pe piața muncii, după absolvire în
domeniul psihologiei educației, consilierii școlare și vocaționale.

Cursul „Psihologia Educației” deschide calea însușirii unor noțiuni


fundamentale pentru studiul unor discipline specifice domeniilor psihologie
educațională, consiliere școlară și vocațională, psihologie clinică, consiliere
psihologică și psihoterapie.

Obiective generale
1. Înțelegerea şi decodificarea corectă a noţiunilor și conceptelor de bază în domeniul
psihologiei educației
2. Explorarea domeniului psihologiei educației pe etape de vârstă
3. Decriptarea cauzelor de natură psihologică care facilitează sau perturbă formarea
și educarea copiilor, tinerilor, adulților și vârstnicilor
4. Conştientizarea consecinţelor faste/nefaste ale influențelor educative ale părinților,
educatorilor, învățătorilor, profesorilor, trainerilor asupra celor aflați în cadrul unui
proces educativ-formativ (copii, adolescenți, adulți, vârstnici)
5. Conștientizarea necesităților de formare pentru bune practici în domeniul
psihologiei educației

Obiective operaționale
1.Să dobândească idei fundamentale despre domeniul psihologiei educației și
informații de bază pentru practica psihologilor educaționali în România
2. Să cunoască perspectiva „Life-Span Development”, teorii ale dezvoltării umane și
aplicațiile acestora în psihologia educației precum și teme contemporane de studiu în
domeniu din perspectiva cercetării dezvoltării pe tot parcursul vieții
3. Să cunoască care sunt principalii actori în domeniul psihologiei educației și care
sunt particularitățile acestora
4. Să cunoască nevoile de cercetare în domeniu, modalitățile de realizare a acestora și
să conștientizeze diferențele între cercetarea științifică realizată de specialist și cea
empirică realizată de instructor/formator
5. Să cunoască particularitățile psihologiei educației timpurii, metode și tehnici de
intervenție specifice psihologilor educaționali
3
6. Să cunoască particularitățile psihologiei educației în cadrul sistemului familial
metode și tehnici de intervenție specifice psihologilor educaționali
7. Să cunoască particularitățile psihologiei educației în grădiniță, școală și unități de
învățământ superior, tipuri de activități, metode și tehnici de intervenție specifice
psihologilor educaționali în lucrul cu copiii, adolescenții, tinerii adulți, părinții și
cadrele didactice
8. Să cunoască particularitățile dezvoltării adultului, direcții de acțiune și intervenții
în psihologia educării acestuia
9. Să cunoască particularitățile de dezvoltare ale vârstnicului și direcțiile de acțiune
specifice psihologilor educaționali care lucrează cu persoanele de vârsta a treia

2.Cerinţe preliminare

Se impune ca studenții să-şi fi însuşit, cel puţin la nivel mediu, noțiuni


fundamentale ale următoarelor discipline: psihologia generală, psihologia dezvoltării,
psihologia socială, psihologia personalității.

3. Conţinutul materialului de studiu. Organizarea pe unităţi de studiu

Materialul este structurat în 9 unități de studiu care constituie subiecte de bază


ale disciplinei. O unitate de studiu poate cuprinde unul sau mai multe subiecte de
interes în raport cu tema formulată. Ele au menirea:
 de a crea studenților o reprezentare cât mai completă despre psihologia
educației
 de a evidenția aplicabilitatea acestui domeniu în viața de zi cu zi
 de a facilita studenților deprinderea unor informații esențiale, tehnici și
strategii de acțiune eficiente unui psiholog educațional
 de a asigura bazele unei formării de specialitate în domeniile psihologia
educației, consilierii școlare și vocaționale, psihologia clinică, consiliere
psihologică și psihoterapie

4
Subiecte
Unitatea de studiu 1: Delimitări conceptuale

Explorarea domeniului psihologiei educației permite clarificarea unor


concepte de bază care sunt absolut necesare pentru decriptarea particularităților
domeniului. Informații cuprinse în documentele Colegiului Psihologilor din România
ce privesc Comisia de psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională au
menirea de a evidenția competențele psihologilor educaționali din România, pe trepte
de specializare, de a familiariza cititorul cu tipurile de activități specifice domeniului
dar și cu demersul formativ complet al unui psiholog educațional.

Unitatea de studiu 2: Dezvoltarea umană pe tot parcursul vieţii

Deazvoltarea umană se realizează pe tot parcursul vieții, de la concepție până


la stadiul terminal. Psihologia educaţiei are în atenţie modul în care se produce şi
se determină dezvoltarea omului pe tot parcursul vieţii, în contexte educaţionale, de
predare-învăţare-dezvoltare variate: formale, informale şi non-formale.

Unitatea de studiu 3: Actori principali în psihologia educaţiei

Psihologia educaţiei trebuie să aibă în centrul atenţiei sale actorii implicaţi în


procesul educaţional, activitatea psihică, personalitatea acestora şi nivelul lor de
dezvoltare emoţională, cognitivă, comportamentală şi socio-relaţională, precum şi
natura relaţiei care se stabileşte între aceştia. Aşadar, putem vorbi despre:
psihologia educatorului, psihologia persoanei de educat și psihologia relaţiei
educaţionale.

Unitatea de studiu 4: Cercetarea în psihologia educaţiei

Cercetarea este o necesitate pentru dezvoltarea domeniului, astăzi foarte mult


promovat de normele Uniunii Europene, odată cu lansarea programului de învăţare
pe tot parcursul vieţii. Identificarea acelor metode, tehnici şi strategii eficiente de
educaţie atât a copilului şi tânărului, cât şi a adultului şi vârstnicului, care să fie
pregătiţi pentru a face faţă unei societăţi aflată într-o rapidă şi continuă
transformare, poate fi un deziderat important al cercetărilor în domeniul psihologiei
educaţiei.

Unitatea de studiu 5: Psihologia educaţiei timpurii

Psihologia educației timpurii are în atenția sa programele de prevenție pentru


tinerii adolescenți concretizate în activități de dezvoltare personală, care să-i ajute să-
și integreze o bună identitate de gen, să se pregătească pentru viața de cuplu și cea de
familie pentru a deveni părinți responsabili în timp. Cercetările demonstrează astăzi
implicațiile profunde pe care le pot avea asupra fătului acțiunile educative ale

5
părinților încă din perioada prenatalității. Prin acțiuni de prevenție, psihologul
educațional poate aduce astfel de informații tinerilor înainte de a deveni părinți.

Unitatea de studiu 6: Psihologia educaţiei în cadrul sistemului familial

Psihologia nașterii și implicațiile ei în dezvoltarea copilului, psihologia


educării bebelușului, psihologia educării copilului și adolescentului sunt subcapitole
importante care dau direcții de acțiune psihologilor educaționali dar și exemple de
intervenții specifice pe segmente de vârstă.

Unitatea de studiu 7: Psihologia educaţiei în grădiniţă, şcoală şi unităţi de


învăţământ superior – sugestii pentru educatori, învăţători, profesori

Psihologul educațional are un bogat arsenal de activități care ar putea servi


principalilor actori implicați într-un proces formativ în cadrul învățământului
preuniversitar și universitar. Evaluarea și psihodiagnoza dezvoltării cognitive,
afectiv-motivaţionale şi comportamentale a personalităţii copiilor şi adolescenţilor
dar și a membrilor familiilor din care provin, consilierea educațională, intervenția
psihologică primară și secundară în scopul optimizării autocunoaşterii şi dezvoltării
personale, prevenţiei şi remiterii problemelor emoţionale, cognitive şi de
comportament de intensitate subclinică, consilierea vocaţională, consultanţa de
specialitate oferită cadrelor didactice, părinţilor şi îngrijitorilor, personalului
administrativ şi liderilor comunitari intră tot în atribuţiile psihologului educaţional
constituie o ofertă bogată a psihologului educațional pentru copii, adolescenți,
părinți și profesori.

Unitatea de studiu 8: Psihologia educaţiei adultului

Trăim într-o lume în care schimbările se produc cu rapiditate, motiv pentru


care psihologii educaţionali trebuie să-şi îmbogăţească ei înşişi competenţele,
pentru a orienta activitatea formativă a adultului pe tot parcursul vieţii. Legile
dezvoltării umane trebuie studiate cu atenţie, pentru a găsi cele mai ingenioase
strategii, metode şi tehnici de instruire şi formare a adultului. Cu siguranţă că ele
ţin seama de particularităţile de vârstă şi de sferele de interes ale acestora. Adultul
învaţă altfel decât copiii şi adolescenţii.

Unitatea de studiu 9: Psihologia educaţiei în gerontologie

Psihologia educaţiei la vârsta a treia este un domeniu destul de tânăr, care s-a
dezvoltat în ultimii ani, ca urmare a creşterii speranţei de viaţă şi a cercetărilor făcute
în domeniul dezvoltării umane. Odată cu introducerea conceptului de „life long
learning education”, psihologii educaţionali s-au văzut puşi în situaţia de a cerceta şi
de a descoperi o serie de strategii, metode şi tehnici care să faciliteze formarea şi
dezvoltarea, pe multiple paliere ale vieţii, a persoanelor vârstnice. Astfel, s-a născut
un nou domeniu de studiu, cel al psihologiei educaţiei în gerontologie.

6
4. Recomandări de studiu

Se impune ca studenții să parcurgă fiecare unitate de studiu respectând timpul


alocat calendarului disciplinei, modul de abordare a testelor de autoevaluare și a
sarcinilor de învăţare.
Pentru însuşirea conceptelor de bază ale disciplinei şi înţelegerea informaţiilor
prezentate în fiecare unitate de studiu este absolut necesar ca studenții să consulte
bibliografia şi să respecte indicaţiile rubricii cunoştinţe preliminare. Fiecare unitate
de studiu atinge următoarele aspecte: obiective, cunoștințe preliminarii, resurse
necesare și recomandări de studiu, durata medie de parcurgere a unității,
subiectele teoretice aferente acesteia, un rezumat, cuvinte cheie, teste de
autoevaluare și concluzii.
Fiecare dintre aceste subpuncte sunt semnalizate în text prin intermediul unor
pictograme. În continuare, prezentăm un tabel cu principalele pictograme utilizate in
text:

OBIECTIVE

CUNOȘTINȚE
PRELIMINARE

RESURSE
BIBLIOGRAFICE

DURATA MEDIE DE
PARCURGERE A
UNITĂȚII DE STUDIU

EXPUNEREA TEORIEI
AFERENTE UNITĂȚII

REZUMAT

7
CUVINTE CHEIE

TESTE DE
AUTOEVALUARE

RĂSPUNS CORECT

CONCLUZII

5. Recomandări de evaluare

După parcurgerea fiecărei unităţi de studiu se impune rezolvarea sarcinilor de


învăţare, ce presupun studiu individual, dar şi a celor de autoevaluare.
Activităţile de evaluare condiţionează nivelul de dobîndire a competenţelor
specificate prin obiectivele disciplinei.
În ceea ce priveşte evaluarea finală, se va realiza printr-un examen, planificat
conform calendarului disciplinei. Examenul constă în rezolvarea unei probe de tip
sinteză.

6. Test de evaluare iniţială

1. Definiți psihologia educației.


2. Enumerați, bazându-vă pe informarea și experiența dumneavoastră, tipurile de
servicii pe care un psiholog educațional le poate oferi clienților săi.
3. Enumerați potențiali clienți care ar putea fi implicați într-un demers psihologic
desfășurat de un psiholog educațional

8
UNITATEA DE STUDIU 1
Delimitări conceptuale

Obiective 10
Cunoştinţe preliminare 10
Resurse necesare şi recomandări de studiu 10
Durată medie de parcurgere a unităţii 10
Expunerea teoriei aferente unității de studiu 11
1.1. Explorarea domeniului psihologiei educaţiei 11
1.2. Colegiul Psihologilor din România – Comisia de psihologie 12
educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională
Rezumat 14
Cuvinte cheie 14
Teste de autoevaluare 14
Concluzii 14

9
Obiectiv

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:


1.Să cunoască semnificația unor concepte de bază specifice domeniului psihologiei
educației
2.Să dobândească informații de bază pentru practica psihologilor educaționali în
România

Cunoștințe preliminare

Se impune ca studenții să-şi fi însuşit, cel puţin la nivel mediu, noțiuni


fundamentale ale următoarelor discipline: psihologia generală, psihologia dezvoltării,
psihologia socială, psihologia personalității.

Resurse necesare și recomandări de studiu

1. Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentale


2. Resurse bibliografice obligatorii:
Elena Anghel, Psihologia educației pe tot parcursul vieții – pentru specialiști
și adulți interesați de propria lor dezvoltare, Editura For You, 2011

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de două ore

10
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
1.1. Explorarea domeniului psihologiei educaţiei Psihologia

„Domeniul analizei legilor şi faptelor psihice ce se exprimă prin procese,


trăsături, stări, caracteristici şi structuri psihice, dezvoltarea acestora în vederea
înţelegerii şi folosirii lor în practica formativă şi de ameliorare a naturii umane.
Psihologia are în atenţie comportamentele umane şi structura motivaţiilor care le
animă. Studiind caracteristicile psihice, psihologia diferenţiază caracteristicile de
fond ale personalităţii, dar şi cele individual diferenţiale, atât în ceea ce priveşte
organizarea specifică a însuşirilor psihice ce o definesc, cât şi în ceea ce priveşte
investiţiile psihice ce o caracterizează pe aceasta.”
„Dicţionar de psihologie”- coordonator Ursula Schiopu

Educaţia
„Fenomen social de dezvoltare, formare, constituire a oamenilor ca subiecţi ai
acţiunii, cunoaşterii şi valorilor, prin comunicare şi exerciţiu, prin modelarea
comportamentului lor şi integrarea în activitatea şi relaţiile sociale.”
„Dicţionar de Psihologie”- Paul Popescu Neveanu

PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI ESTE PARTE COMPONENTĂ, ALĂTURI


DE PSIHOLOGIA ÎNVĂŢĂRII, A PSIHOLOGIEI PEDAGOGICE
Psihologia pedagogică este o disciplină de graniţă care studiază, din
perspectiva psihologiei dezvoltării, procesul instructiv-educativ, cu scopul de a-i
spori eficienţa. Ea are în atenţie probleme de motivaţie a învăţării – caracteristici ale
formării conceptelor la diferite discipline, dar şi formarea capacităţilor intelectuale,
dezvoltarea intereselor, stimularea formării aptitudinilor etc.
Psihologia pedagogică este o ramură aplicativă extrem de importantă a
psihologiei. Datele ei de cercetare sunt indispensabile găsirii acelor soluţii care să
asigure progresul educativ în context individual şi social.
Psihologia învăţării se ocupă de studierea domeniului învăţării, descoperirea
şi validarea acelor metode şi tehnici care să faciliteze însuşirea noţiunilor şi formarea
capacităţilor de orice tip. De asemenea, elaborează metode de predare, fixare şi
control, de organizare a muncii în şcoală şi a studiului individual şi de grup.
PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI apare, astfel, ca fiind acea componentă a
psihologiei pedagogice care are în atenţia sa identificarea şi experimentarea de
metode şi tehnici de formare şi optimizare a dezvoltării personalităţii umane în
toate etapele sale de evoluţie, pe tot parcursul vieţii.
Această ramură a psihologiei specializează studenţii în înţelegerea procesului
de predare-învăţare-dezvoltare în context educaţional, context care apare pe tot
parcursul vieţii şi asigură accesul omului la un stadiu evolutiv superior.

11
1.2. Colegiul Psihologilor din România (CPR) - www.copsi.ro –

Colegiul Psihologilor din România (CPR) este o organizaţie profesională, cu


personalitate juridică, de drept privat, apolitică, autonomă şi independentă, de interes
public, cu patrimoniu şi buget proprii.
Colegiul are rolul de a reprezenta şi de a ocroti la nivel naţional şi
internaţional interesele profesiei de psiholog cu drept de liberă practică.
Colegiul se constituie din totalitatea psihologilor cu drept de liberă
practică din România.
Atribuţiile Colegiului sunt următoarele:
 asigură respectarea cadrului organizatoric pentru exercitarea profesiei de
psiholog cu drept de liberă practică, în condiţiile legii 213
 instituie standarde de calitate a serviciilor psihologice
 instituie un cadru de promovare şi de dezvoltare a competenţei
profesionale
 instituie şi promovează norme deontologice în exercitarea profesiei de
psiholog cu drept de liberă practică
 reprezintă interesele membrilor săi în faţa autorităţilor publice şi
administrative, precum şi în organismele profesionale internaţionale
 atestă dreptul de liberă practică al psihologilor şi gestionează Registrul
unic al psihologilor cu drept de liberă practică din România

În cadrul Colegiului Psihologilor din România funcţionează:


 Comisii aplicative:
1. Comisia de psihologie clinică şi psihoterapie
2. Comisia de psihologia muncii, transporturilor şi serviciilor
3. Comisia de psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională
4. Comisia de psihologie pentru apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională
 Comisia metodologică
 Comisia de deontologie şi disciplină

Comisiile aplicative desfăşoară procedurile prevăzute în normele


metodologice de aplicare a legii 213 şi propun Comitetului director eliberarea
atestatului în domeniile de specializare corespunzătoare.
Psihologii în specialitatea psihologie educaţională, consiliere şcolară şi
vocaţională care posedă atestat de liberă practică, în funcţie de treapta de
specializare, au următoarele competenţe generale:
a) evaluarea şi psihodiagnoza dezvoltării/funcţionării cognitive,
afectiv-motivaţionale şi comportamentale a personalităţii copiilor şi tinerilor
b) evaluarea profilului cognitiv, afectiv, comportamental şi de
personalitate al membrilor din familiile preşcolarilor şi elevilor
c) consiliere şcolară în vederea optimizării/eficientizării învăţării,
promovării atitudinilor şi conduitelor sanogene şi a dezvoltării personale, a
soluţionării şi depăşirii situaţiilor de risc, criză, conflict;
12
d) consiliere vocaţională vizând identificarea aptitudinilor, valorilor
şi intereselor profesionale, optimizarea deciziilor privind performanţa,
cariera şi integrarea pe piaţa muncii
e) intervenţie psihologică (primară, secundară) în scopul:
optimizării autocunoaşterii şi dezvoltării personale, prevenţiei şi remiterii
problemelor emoţionale, cognitive şi de comportament de intensitate
subclinică
f) consiliere/consultanţă şi intervenţie psihologică în instituţii,
organizaţii şi comunitate
g) consultanţă de specialitate oferită cadrelor didactice, părinţilor,
personalului administrativ, liderilor comunitari
h) cercetare psihologică: poate participa sau iniţia activităţi de
cercetare în cadrul definit de competenţele sale
i)formare profesională/personală continuă în psihologie: poate susţine
manifestări cu caracter ştiinţific şi profesional (sesiuni de formare,
workshop-uri) în cadrul definit de competenţele sale şi poate participa la
programe profesionale oferite de furnizori de formare profesională continuă

Educaţie şi formare
 licenţă în psihologie
 cursuri de bază: psihologia educaţiei, psihologia învăţării, psihologia
vârstelor/psihologia dezvoltării, psihologia personalităţii, psihologie socială,
psihologie experimentală, neuropsihologie, psihodiagnostic,
psihopatologie/psihologie clinică, consiliere şcolară şi vocaţională, modul
psihopedagogic
 master în domeniul Psihologiei Educaţiei: metodologia cercetării,
consiliere psihologică individuală, de grup, familială, psihopatologia copilului şi
adolescentului, consilierea carierei, consiliere şcolară, psihologie organizaţională,
prevenţie, intervenţie în situaţii de criză, sănătate mentală
 doctorat în Psihologie cu tematică specifică sau adiacentă
competenţelor psihologului educaţional
 formare continuă

Acces pe piaţa muncii


 practică privată în domeniu
 creşe, grădiniţe, şcoli, universităţi, centre de consiliere şi dezvoltare a
carierei, departamente de protecţie a copilului
 instituţii de cercetare în domeniul psihologiei educaţiei
 organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale
 instituţii care dezvoltă programe de training pentru tineri, adulţi şi
vârstnici

13
Rezumat

Psihologia educaţiei are în atenţia sa identificarea şi experimentarea de metode


şi tehnici de formare şi optimizare a dezvoltării personalităţii umane în toate etapele
sale de evoluţie, pe tot parcursul vieţii. Această ramură a psihologiei specializează
studenţii în înţelegerea procesului de predare-învăţare-dezvoltare în context
educaţional, context care apare pe tot parcursul vieţii şi asigură accesul omului la un
stadiu evolutiv superior. Colegiul Psihologilor din România (CPR) prin intermediul
comisiei de specialitate Psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională
reglementează activitatea psihologilor educaționali din România, impune standardele
formative în acord cu standardele similare profesiei în statele membre ale Uniunii
Europene

Cuvinte cheie

 Psihologia educației
 Psiholog educațional
 Colegiul Psihologilor din România (CPR)
 Comisia de psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională
 Psiholog cu drept de liberă practică

Teste de autoevaluare

1. Descrie domeniul psihologiei educaţiei şi legătura ei cu învăţarea pe tot parcursul vieţii.


2. Enumeră care sunt competenţele unui psiholog educaţional şi care sunt grupurile
ţintă cărora îşi poate oferi serviciile.

Concluzie

Explorarea domeniului psihologiei educației permite clarificarea unor concepte


de bază care sunt absolut necesare pentru decriptarea particularităților domeniului.
Informații cuprinse în documentele Colegiului Psihologilor din România ce privesc
Comisia de psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională au menirea de a
evidenția competențele psihologilor educaționali din România, pe trepte de
specializare, de a familiariza cititorul cu tipurile de activități specifice domeniului
dar și cu demersul formativ complet al unui psiholog educațional.

14
UNITATEA DE STUDIU 2
Dezvoltarea umană pe tot parcursul vieții

Obiective 16
Cunoştinţe preliminare 16
Resurse necesare şi recomandări de studiu 16
Durată medie de parcurgere a unităţii 16
Expunerea teoriei aferente unității de studiu 17
2.1.Perspectiva „Life-Span Development” 17
2.2.Teorii ale dezvoltării umane şi aplicaţii ale acestora în psihologia 18
educaţiei
2.3.Teme contemporane de studiu în psihologia educaţiei din perspectiva 23
cercetării dezvoltării pe tot parcursul vieţii
Rezumat 25
Cuvinte cheie 25
Teste de autoevaluare 25
Concluzii 25

15
Obiectiv

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:


1.Să cunoască perspectiva „Life-Span Development”
2.Să cunoască teorii ale dezvoltării umane și aplicațiile acestora în psihologia
educației
3. Să cunoască teme contemporane de studiu în domeniu din perspectiva cercetării
dezvoltării pe tot parcursul vieții

Cunoștințe preliminare
 Se impune parcurgerea unității anterioare, însușirea conceptelor de bază.

Resurse necesare și recomandări de studiu

1. Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentale și


ideile de bază
2.Resurse bibliografice obligatorii:
Elena Anghel, Psihologia educației pe tot parcursul vieții – pentru specialiști
și adulți interesați de propria lor dezvoltare, Editura For You, 2011

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de două ore.

16
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
2.1.Perspectiva „Life-Span Development”

DEZVOLTAREA UMANĂ poate fi privită ca un proces de schimbări, ce


includ modificările fizice, psihice, sociale şi spirituale de-a lungul existenţei unei
persoane, implicând atât diferenţieri cantitative, cât şi calitative, cu scopul adaptării
active şi creative la mediul înconjurător.
Complexitatea dezvoltării umane este dată de faptul că implică niveluri
diferite: biologic, psihologic, socio-cultural şi spiritual, toate acestea înfăşurate şi
desfăşurate interrelaţional pe axa temporalităţii.

Life-span development, termen introdus de Riegel (1973) şi dezvoltat de


Santrock (2002), reliefează modificările ce se produc începând din momentul
concepţiei şi care continuă de-a lungul întregii vieţi, astfel că dezvoltarea include
creştere şi declin.
DEZVOLTAREA se realizează de la CONCEPŢIE până la STADIUL
TERMINAL.
Psihologia educaţiei are în atenţie modul în care se produce şi se
determină dezvoltarea omului pe tot parcursul vieţii, în contexte educaţionale,
de predare-învăţare-dezvoltare variate: formale, informale şi non-formale.
Caracteristic pentru perspectiva „life-span” este faptul că nicio perioadă
de vârstă nu este considerată ca fiind dominantă pentru dezvoltare. Aceasta se
produce pe tot parcursul vieţii, dezvoltarea fiind privită din perspectiva duratei
(toată viaţa), a multidimensionalităţii şi multidirecţionalităţii sale, a faptului că
se caracterizează prin plasticitate, multidisciplinaritate şi contextualitate. Ea
implică creştere, menţinere şi reglare (înţeleasă ca şi compensare a pierderilor),
fiind construită dintr-o serie de factori ce conlucrează permanent şi etapizat.
(Santrok, 2009)
Stadialitatea dezvoltării umane - John W. Santrock (2009)
Perioada prenatală cuprinde timpul scurs de la concepţie până la naştere când
are loc evoluţia de la celulă la organism, pe parcursul a 9 luni, dar şi dezvoltarea unor
procese psihice.
Perioada copilăriei „fragede” sau a bebeluşului cuprinde primii 2 ani de viaţă,
în care copilul este extrem de dependent de adult, perioadă în care achiziţionează
vorbirea, mersul, gândirea simbolică, coordonarea senzorio-motorie, deprinderile de
relaţionare socială de tip primar.
Copilăria timpurie, între 2 şi 6 ani, este perioada preşcolară când copilul îşi
dezvoltă deprinderi de ascultare, de înţelegere şi îndeplinire a unor instrucţiuni sau
norme, se joacă foarte multe ore cu congenerii.
Copilăria mijlocie şi târzie, 6-11/12 ani, este perioada şcolarităţii mici, când
copilul îşi dezvoltă deprinderile de citit-scris, calcul aritmetic, stăpânirea de sine
(self-control) şi când achiziţiile culturale cresc.
Adolescenţa cuprinsă între 12-18/22 de ani e perioada de tranziţie de la
copilărie la adultul timpuriu, perioadă însoţită de modificări fizice şi fiziologice

17
rapide şi adesea dramatice, când au loc creşteri de greutate şi înălţime, se dezvoltă
caracterele sexuale, gândirea devine formală, logică şi abstractă, se dezvoltă
identitatea, conştiinţa şi imaginea de sine, se structurează şi se manifestă tendinţa la
independenţă, iar timpul este dedicat mai mult socialului din afara casei.
Adultul tânăr/ maturitatea timpurie, între 22 şi 40 de ani, perioadă în care se
câştigă independenţa personală şi economică, se dezvoltă cariera, se selectează
partenerul de viaţă, se învaţă intimitatea, se nasc şi se cresc copii.
Adultul de mijloc/maturitatea mijlocie, între 40 şi 60 de ani, este perioada în
care se extind responsabilităţile sociale şi profesionale, apar şi se manifestă noile
generaţii.
Adultul târziu sau vârstnicul/maturitatea târzie, între 60-70 de ani până la
moarte, este perioada în care preocupările pentru sănătate sunt cele mai intense şi se
încearcă redescoperirea unui nou sens al vieţii, în condiţiile ieşirii la pensie; este
perioada intrării în noi roluri sociale, în conformitate cu resursele biologice,
cognitive, socio-emoţionale şi spirituale ale persoanei.
„Bătrânii tineri” între 65 şi 84 şi „cei mai bătrâni” sunt două categorii
aflate astăzi în centrul de interes al celor care se preocupă cu studiul dezvoltării
pe parcursul întregii vieţi („life-span developmentalists”). Cei din prima
categorie sunt priviţi ca având încă un potenţial semnificativ pentru a dezvolta
strategii de coping în raport cu stresul, câştigurile şi pierderile generate de
înaintarea în vârstă. În timp ce, cei mai bătrâni, adică peste 84 de ani sunt
priviţi din perspectiva ajutorului de care pot beneficia în raport cu resursele
rămase.
Din perspectiva dezvoltării pe tot parcursul vieţii se poate vorbi astăzi de
un profil de vârstă (age profile) care include cele patru dimensiuni deja
cunoscute: biologică, cognitivă, socio-emoţională şi spirituală.
Dar, conform experţilor în dezvoltarea pe tot parcursul vieţii, vârsta
cronologică nu este foarte relevantă în înţelegerea dezvoltării psihologice. Această
vârstă reprezintă doar un număr de ani, ce se reflectă într-o „listă” de
experienţe, dar, în sine, nu generează ceva din punct de vedere psihologic (vezi
cazul copiilor lup).
Din această perspectivă, este mai interesant a vedea raportul dintre vârsta
cronologică şi celelalte trei vârste: biologică, psihologică şi socială.

2.2.Teorii ale dezvoltării umane şi aplicaţii ale acestora în psihologia educaţiei


Teorii ale dezvoltării afective

 Sigmund Freud
 Ana Freud
 Jean Piaget
 John Bowlby
 Rudolph Schaffer
 D.W.Winnicott

18
Exemplu:

D. W. Winnicott – Teoria dezvoltării afective a bebeluşului, în relaţie cu


mama sa
„Bebeluşul şi îngrijirea maternă formează împreună un corp comun.”
„În cele mai timpurii stadii, bebeluşul şi îngrijirea maternă îşi aparţin reciproc
şi nu pot fi dezlegate una de cealaltă. Aceste două lucruri, şi anume bebeluşul şi
îngrijirea maternă, se dezleagă şi disociază în cadrul stării de sănătate, iar sănătatea,
care înseamnă de fapt atât de multe lucruri, într-o anumită măsură înseamnă şi o
dezlegare a îngrijirii materne de ceva pe care, din acel moment îl vom numi bebeluş
sau mai degrabă un copil care începe să crească.” (2004, p. 47)
Jumătate din teoria relaţiei părinte-bebeluş a lui Winnicott îl priveşte pe
bebeluş şi este teoria călătoriei acestuia de la dependenţa absolută prin
dependenţa relativă spre independenţă şi, în paralel, teoria călătoriei de la
principiul plăcerii spre principiul realităţii, respectiv de la autoerotism la
relaţiile de obiect. Cealaltă jumătate a teoriei relaţiei părinte-bebeluş priveşte
îngrijirea maternă, respectiv calităţile şi schimbările petrecute în mamă,
destinate să întâmpine nevoile specifice şi în schimbare ale bebeluşului spre care
ea este îndreptată.
Cuvântul cheie în ceea ce priveşte bebeluşul este DEPENDENŢA. Bebeluşul
nu poate să existe decât în condiţiile ÎNGRIJIRII MATERNE. Potenţialul înnăscut al
bebeluşului include o tendinţă de a creşte şi de a se dezvolta. Activarea acestui
potenţial se face diferit, în funcţie de aspectul favorabil sau nefavorabil al condiţiilor
de mediu, respectiv al îngrijirii materne.

Potenţialul înnăscut al bebeluşului şi soarta acestuia:


Îngrijirea maternă satisfăcătoare permite dezvoltarea potenţialului
individual al bebeluşului şi transformarea lui în copil, care se îndreaptă spre o
existenţă independentă. Îngrijirea parentală satisfăcătoare poate fi clasificată în
mare în trei stadii care se suprapun parţial:
 susţinere
 mamă şi bebeluş vieţuind împreună – funcţia tatălui de a
interacţiona cu mediul mamei nu este cunoscută de bebeluş în acest
stadiu
 tată, mamă şi bebeluş vieţuind toţi împreună
Termenul de „susţinere” este folosit pentru a descrie întreaga ofertă
materială şi emoţională furnizată de mamă bebeluşului, anterioară etapei de
vieţuire împreună.
Termenul de „a vieţui împreună cu” implică relaţii de obiect şi despărţirea
bebeluşului de stadiul de a fi parte din mamă sau perceperea de către acesta a
obiectelor ca fiind exterioare faţă de sine.
În faza de susţinere începe procesul de individuare a bebeluşului, de separare a
Eu-lui de Non-Eu. În acest fel, bebeluşul ajunge să aibă un ,,înăuntru” şi un ,,în
afară” şi o schemă corporală. Astfel, funcţiile de a lua înăuntru şi de a scoate în afară
capătă un înţeles. Mai mult, începe captarea unui înţeles - o realitate personală sau
19
psihică interioară a bebeluşului. Un număr de procese sunt iniţiate în cursul etapei de
susţinere. Cel mai important este „răsăritul” inteligenţei. Urmează apoi întreaga
poveste a proceselor secundare şi a funcţionării simbolice şi a organizării unui
conţinut psihic personal, care formează o bază pentru visat şi pentru relaţiile vii.
Încep să se individualizeze comportamentele impulsive de bucurie şi agresiune.
Mai concret spus: „agresivitatea ajunge să fie separată de trăirea erotică după o
perioadă în care a existat un grad de intricare. (...) O dezvoltare ulterioară reprezintă
capacitatea de a stabili relaţii de obiect. În acest stadiu bebeluşul trece de la o relaţie
cu un obiect conceput subiectiv, la o relaţie cu un obiect perceput obiectiv. Această
schimbare este strâns legată de trecerea bebeluşului de la a fi unit cu mama, la a
exista separat de aceasta sau la a se referi la ea ca separată şi ‚ne-mine’. Această
dezvoltare nu este specific legată de susţinere, ci este un apanaj al etapei de ,a vieţui
împreună cu’.” Winnicott (2004, p.55)
Din perspectiva aceluiaşi autor, se pot contura trei tipuri de dependenţe ale
bebeluşului de îngrijirea maternă:
a) dependenţa absolută
În această etapă bebeluşul nu are mijloacele prin care să ia cunoştinţă de
îngrijirea maternă. El nu poate avea control asupra a ceea ce este bun sau rău, ci se
află în poziţia de a profita sau de a suferi de pe urma acestora. Dacă mama e
disponibilă pentru el, bebeluşul va trăi în siguranţă şi-şi va dezvolta încrederea în
lume. Dacă mama nu este disponibilă, el se va afla într-o stare de continuă
nesiguranţă, datorită frustrărilor acumulate din nesatisfacerea dorinţelor de bază şi
va învăţa că lumea este ostilă şi nu trebuie să aibă încredere în ea.
b) dependenţa relativă
În această etapă bebeluşul ia cunoştinţă de nevoia sa de anumite detalii ale
îngrijirii materne şi începe din ce în ce mai mult să poată să le lege de nevoile
personale.
c) spre independenţă
Bebeluşul dezvoltă mijloace de a se descurca şi fără îngrijirea propriu-zisă.
Aceasta se îndeplineşte prin cumularea amintirilor despre îngrijire, proiectarea
nevoilor personale şi introiectarea detaliilor îngrijirii, cu dezvoltarea unei încrederi în
mediu. Aici trebuie adăugate elementele înţelegerii intelectuale, cu enormele sale
implicaţii.

APLICAŢII ALE TEORIEI LUI D.W.WINNICOTT ÎN PSIHOLOGIA


EDUCAŢIEI

1. Oferă psihologilor educaţionali baza teoretică în ceea ce priveşte


elaborarea unor programe de formare a tinerilor sau a adulţilor care îşi asumă
pentru prima dată rolul de părinte.
2. Ajută părinţii să-şi asume cele mai adecvate comportamente în raport cu
bebeluşul lor, pentru a-i asigura acestuia o dezvoltare emoţională sănătoasă.
3. Oferă psihologilor educaţionali cu competenţe în consiliere psihologică
posibilitatea de a oferi servicii de calitate, acelor familii care întâmpină dificultăţi

20
în a oferi copiilor posibilitatea de a-şi manifesta şi asuma comportamente
independente, de a rupe dependenţa lor de adulţi.
4. Explică psihologilor educaţionali eşecurile din viaţa adulţilor, în ceea ce
priveşte asumarea şi implementarea propriilor decizii, exercitarea
comportamentelor asertive.

Teorii ale dezvoltării cognitive


 Jean Piaget
 L.S.Vâgotski

Teorii ale dezvoltării psihosociale


 Erik Erikson
 F.B. Skinner
 Albert Bandura
 Jean Piaget
 Lowerence Kohlberg

Exemplu

Erik Erikson, prin teoria dezvoltării psihosociale formulată de el, pune în


lumină relaţia care există între dezvoltarea psihologică a individului şi contextul său
social. Ideile fundamentale aflate la baza conceperii acestei teorii susţin faptul că
oamenii au cam aceleaşi tipuri de nevoi, dezvoltarea se realizează stadial, fiecare
stadiu caracterizându-se printr-o criză sau problemă psiho-socială, iar trecerea de la
un stadiu la altul se realizează diferenţiat, pentru fiecare individ, în funcţie de
motivaţia evolutivă a acestuia.
Stadiile dezvoltării psihosociale sunt descrise de Erikson ca fiind
următoarele:
 Bebeluşul - primul an de viaţă – dezvoltarea sentimentului de încredere
versus neîncredere în persoana care îl îngrijeşte, în mediu prin extrapolare;
 Copilul mic, de la 1 la 3 ani – dezvoltarea sentimentului autonomiei
personale versus ruşine şi îndoială (ezitare), în funcţie de nivelul deprinderilor de
autoservire, de reuşită a autocontrolului sfincterian şi al mişcărilor;
 Copilăria timpurie (anii preşcolari), de la 3 la 5 ani – dezvoltarea spiritului
de iniţiativă versus sentimentul de vinovăţie, în funcţie de modul în care copilul
reuşeşte să-şi organizeze mediul;
 Copilăria medie şi târzie (anii de şcoală elementară), de la 6 ani la
pubertate – dezvoltarea sentimentului competenţei redat prin hărnicie şi disciplină
(silitorul) versus sentimentul de inferioritate, în funcţie de performanţele obţinute în
activitate;
 Adolescenţa, de la 10 la 20 de ani – conturarea identităţii versus a confuziei
identitare, prin exersarea unor roluri specifice;
 Maturitatea timpurie (adultul tânăr), de la 20 la 40 de ani – intimitate
versus izolare, implicarea şi asumarea unei relaţii de cuplu, a unui job sau relaţii
intime de slabă calitate, oscilaţii în carieră;
21
 Maturitatea mijlocie, de la 40 la 60 de ani – evoluţie şi producţie în plan
familial şi în carieră versus stagnare asociată cu lipsa satisfacţiilor;
 Maturitatea târzie (bătrâneţea), peste 60 de ani – integritate versus
disperare (dezintegrare), perioada bilanţului, când omul este mulţumit de ceea ce a
realizat sau este plin de regrete şi insatisfacţii, depresia şi degenerarea fizică şi
psihică instalându-se treptat.

APLICAŢII ALE TEORIEI LUI E. ERIKSON PENTRU PSIHOLOGIA


EDUCAŢIEI

1. În educaţie trebuie încurajată iniţiativa la copilul mic (perioada preşcolară şi


primele programe şcolare educaţionale în general) prin acordarea unei mari
libertăţi de explorare a lumii înconjurătoare. Este important să se asigure copilului
materiale care să-i stimuleze imaginaţia. Din perioada grădiniţei copiii pot începe
primii paşi în preluarea responsabilităţii (să planteze şi să îngrijească o floare, spre
exemplu). Iniţiativa copilului trebuie taxată doar cu un minimum de critică, pentru
ca emoţia explorării coroborat cu emoţia criticii să nu ducă la nivele ridicate de
vină şi anxietate. În acest demers se dă o mare atenţie perioadei de concentrare a
copilului, pentru a nu risca instalarea frustrării.
2. În şcoala elementară, învăţătorul are sarcina esenţială de a crea o atmosferă
care să inducă la copii dragostea de a învăţa. Bucuria descoperirii în acest proces se
apare pe de o parte din curiozitatea specifică vârstei, dar şi din motivaţia pe care
educatorul ştie să o nască în copil. Provocarea, supraaglomerarea, nivelul de
critică, tolerarea greşelilor fireşti şi oferirea oportunităţilor de succes sunt elemente
ce se cer atent măsurate de învăţător/profesor.
3. Stimularea explorării identităţii în anii adolescenţei este, de asemenea, extrem de
importantă. Identitatea persoanei este o formulă multidimensională. Ea include
aspecte vocaţionale, parametrii intelectuali, interese în variate aspecte ale vieţii
personale şi sociale, hobby-uri, sport, muzică, etc. Gândirea independentă şi
exprimarea liberă ajută la stimularea autoexplorării. De asemenea, examinarea
diferitelor perspective stimulează autocunoaşterea în anii adolescenţei. În acest
moment este de dorit să se faciliteze întâlnirea cu persoane reprezentative din
diferite domenii ale vieţii şi să se înlesnească un contact direct cu aceştia (discuţii,
activităţi).
4. Profesorul însuşi este de dorit să-şi examineze viaţa şi să se observe din
perspectiva următoarelor rapoarte: identitate versus confuzie identitară, intimitate
versus izolare, precum şi din perspectiva identităţii ca o construcţie de ansamblu.
Astfel, el va reuşi să fie mai eficient în a-i ajuta pe tinerii adulţi să capete sau să
intre în relaţii autentice, pozitive şi fructuoase, cu una sau mai multe persoane.
(camaraderia ar fi un exemplu pentru relaţiile ce pot fi modelate în cadrul unui
demers educaţional).
5. Educatorii competenţi manifestă încredere, iniţiativă, sunt activi şi oferă un
model despre ce înseamnă a conduce şi, de regulă, sunt motivaţi să contribuie cu
ceva util la structurarea generaţiei viitoare. (concept eriksonian de generativitate)

22
Perspectiva ecologică a dezvoltării umane - Urie Bronfenbrenner

Perspectivă integrală a dezvoltării umane - Ken Wilber

2.3.Teme contemporane de studiu în psihologia educaţiei din perspectiva


cercetării dezvoltării pe tot parcursul vieţii

 Sănătatea şi starea de bine


Stilul de viaţă şi starea psihologică a persoanei sunt considerate astăzi ca
elemente de impact major asupra sănătăţii fizice şi a stării de bine. La acest nivel,
psihologia educaţiei acţionează în registrul prevenţiei. Societatea contemporană
oferă, prin dinamica ei extraordinară, atât adulţilor cât şi copiilor, un stil de viaţă
destul de agitat. Vorbim tot mai des la noi în ţară de copii crescuţi de bone şi nu de
părinţi sau de bunici (prea în vârstă pentru a mai putea avea grijă de nepoţi). Lipsa de
timp a părinţilor creează sentimentul puternic de abandon şi cel al lipsei de valoare a
copilului, starea sa naturală de bine fiind înlocuită de una conflictuală, internă.
Psihologii educaţionali pot veni cu informaţii şi modalităţi de bună gestionare a
timpului de către părinţi (ofertă de training de management al timpului), pentru a-i
ajuta să fie motivaţi să ofere mai mult timp copilului lor şi chiar să poată face acest
lucru. Starea de bine a persoanelor semnificative este preluată de către copii, la
început prin imitaţie, printr-o mare loialitate de tip familial, ulterior devenind un
exemplu bun (perceput de către copil) de urmat.

 Parentalitatea, coparentalitatea şi educaţia


Astăzi, mai mult ca niciodată, procesul educaţional se confruntă cu problema
formării capacităţii tinerilor de a deveni părinţi. O societate sănătoasă fizic şi psihic
se naşte în contextul unor climate familiale armonioase. Iubirea, maturitatea
emoţională, comunicarea empatică, responsabilitatea, spiritualitatea înaltă sunt
premizele dezvoltării armonioase şi adaptate a copiilor. Să nu uităm că ei vor alcătui
generaţia viitoare care va avea grijă de planetă şi care este de dorit să lase mai
departe un arbore genealogic sănătos din punct de vedere fizic, psihic şi spiritual.
Cultura iniţierii şi dezvoltării unei relaţii rodnice a părinţilor cu ceilalţi factori
educaţionali implicaţi în dezvoltarea copilului lor se învaţă şi ea de-a lungul timpului
atât prin efortul psihologilor educaţionali, cât şi al părinţilor, profesorilor şi
comunităţii în general.
Coparentalitatea este conceptul care reflectă relaţia de suport pe care părinţii şi-
o acordă reciproc în creşterea solidară a copiilor. La acest nivel pot să apară o serie
de riscuri cum ar fi: slaba coordonare între părinţi (mesaje duble, abordări
noncongruente), starea de indecizie a unuia dintre părinţi, lipsa de cooperare şi
afecţiune, sustragerea unuia dintre părinţi de la diferite situaţii problematice. Riscul
acestor disfuncţii în coparentalitate este apariţia la copil a unor comportamente ce
ilustrează dificultăţi în adaptarea socială, iar pentru îndreptarea lor se impune un
demers de consiliere psihologică sau psihoterapie. Aşadar, prevenţia poate duce la o

23
coordonare adecvată a celor doi părinţi în ceea ce priveşte educarea şi dezvoltarea
propriului copil.

 Contextul sociocultural şi diversitatea


Contextul sociocultural este determinant pentru configurarea sănătăţii,
parentalităţii şi educaţiei, în special prin cele patru concepte fundamentale ale sale:
cultura, etnicitatea, statutul socio-economic şi genul.

 Politicile sociale
Politica socială este reprezentată de ansamblul acţiunilor unui guvern naţional,
desemnat să promoveze bunăstarea cetăţenilor în baza seturilor de valori sociale
specifice, caracteristicilor economice şi viziunilor politice. De exemplu, astăzi, în
centrul preocupărilor de politică socială se pot afla copiii care provin din familii
sărace, acolo unde există o expunere mai mare a acestora la turbulenţă familială,
separare, divorţ, violenţă, înghesuială şi zgomot excesive, îngrijire improprie.

24
Rezumat

Dezvoltarea umană este privită astăzi ca o realizare de-a lungul întregii vieți.
Psihologia educației studiază modul în care se produce şi se determină dezvoltarea
omului pe tot parcursul vieţii. Teoriile dezvoltării ajută psihologii educaționali în
elaborarea planurilor de dezvoltare pentru persoane de toate vârstele.

Cuvinte cheie

 „Life-Span Development”
 Dezvoltare pe tot parcursul vieții
 Teorii ale dezvoltării
 Sănătate și stare de bine
 Parentalitate
 Coparentalitate
 Context sociocultural și diversitate
 Politici sociale

Teste de autoevaluare

1. Defineşte conceptul de „life-span development”.


2. Prezintă stadialitatea dezvoltării umane.
3. Descrie teoriile dezvoltării și aplicațiile lor pentru psihologia educației.
4.Prezintă temele contemporane de studiu în psihologia educaţiei din perspectiva
cercetării dezvoltării pe tot parcursul vieţii.

Concluzii

Deazvoltarea umană se realizează pe tot parcursul vieții, de la concepție până


la stadiul terminal. Psihologia educaţiei are în atenţie modul în care se produce şi se
determină dezvoltarea omului pe tot parcursul vieţii, în contexte educaţionale, de
predare-învăţare-dezvoltare variate: formale, informale şi non-formale.

25
UNITATEA DE STUDIU 3
Actori principali în psihologia educaţiei

Obiective 27
Cunoştinţe preliminare 27
Resurse necesare şi recomandări de studiu 27
Durată medie de parcurgere a unităţii 27
Expunerea teoriei aferente unității de studiu 28
3.1.Actori principali în psihologia educaţiei 28
Rezumat 31
Cuvinte cheie 31
Teste de autoevaluare 31
Concluzii 31

26
Obiective

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:


1.Să cunoască care sunt principalii actori în domeniul psihologiei educației și care
sunt particularitățile acestora

Cunoștințe preliminare

Se impune parcurgerea bibliografiei recomandate până în prezent și a unităților


de studiu nr 1 și nr 2

Resurse necesare și recomandări de studiu

1.Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentaleși ideile


de bază
2. Resurse bibliografice obligatorii:
Elena Anghel, Psihologia educației pe tot parcursul vieții – pentru specialiști
și adulți interesați de propria lor dezvoltare, Editura For You, 2011

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de două ore.

27
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
3.1. Actori principali în psihologia educaţiei

o EDUCATORUL (psihologul educaţional, părintele/persoanele


semnificative din viaţa copilului, educatorul, învăţătorul, profesorul,
formatorul/trainer-ul)
o PERSOANA ASUPRA CĂREIA SE EXERCITĂ ACTUL
EDUCATIV (fătul, bebeluşul, copilul, puberul şi adolescentul, tânărul adult, adultul,
bătrânul)

Psihologia educaţiei trebuie să aibă în centrul atenţiei sale actorii implicaţi


în procesul educaţional, activitatea psihică, personalitatea acestora şi nivelul lor de
dezvoltare emoţională, cognitivă, comportamentală şi socio-relaţională, precum şi
natura relaţiei care se stabileşte între aceştia.
Aşadar, putem vorbi despre:
 psihologia educatorului
 psihologia persoanei de educat
 psihologia relaţiei educaţionale

1. Când accentul cade pe educator avem în vedere psihologul educaţional,


specialistul în domeniul psihologiei educaţiei şi părintele, educatorul, învăţătorul,
profesorul sau trainerul (formatorul), toţi cei care desfăşoară activităţi planificate
de formare şi dezvoltare a copiilor, adolescenţilor, tinerilor, adulţilor şi vârstnicilor.
Psihologia fiecărui educator îşi pune puternic amprenta asupra procesului
de formare şi dezvoltare a persoanei educabile. De aceea, în acest rol ar fi de dorit
să nu intre oricine. Uneori selecţia naturală pare să respecte şi ea acest principiu,
oferind calitatea de a fi părinte numai anumitor persoane. Nu întotdeauna, însă,
aceasta funcţionează, ajungând să fie părinţi persoane incapabile de autotransformare
şi de a învăţa ceva din şansa care li s-a oferit, aceea de a aduce pe lume un copil. Un
părinte este un educator bun în condiţiile în care dispune de maturitate
emoţională şi intelectuală, este capabil să acţioneze responsabil, creativ şi
flexibil, fiind receptiv atât la propriile nevoi, cât şi la cele ale copilului şi e dispus
să le armonizeze cumva. Nu de puţine ori, pentru aceasta este nevoie mai întâi de o
analiză personală, de împăcare cu experienţele trecutului, pentru a nu transmite
mai departe, inconştient, exemple şi patternuri deficitare de interacţiune.
Educatorul, în calitatea sa de cadru didactic sau formator pentru adulţi,
este cel înzestrat cu o anumită cunoaştere şi cu un arsenal de metode şi tehnici,
prin intermediul cărora poate transmite cunoaşterea pe care o deţine, valorile şi
normele societăţii în care trăieşte. Şi pentru ca actul său de intervenţie să fie bine
gândit şi adaptat particularităţilor celui educat, informaţiile în domeniul psihologiei
vârstelor, psihologiei familiei, psihologiei sociale, psihologiei educaţiei,
psihologiei învăţării îi sunt absolut necesare. Uneori, depăşirea unor blocaje de

28
interacţiune adecvată cu cel educat poate fi realizată prin participarea la un program
de dezvoltare personală.
Vocaţia formativă a educatorului şi stilul său de formare/instruire sunt şi ele
elemente determinante pentru reuşita actului educativ. Motivaţia financiară,
recunoaşterea socială a celui care se implică în procesul de educaţie sunt extrem de
importante în implicarea şi profesionalizarea instructorului/educatorului. Educaţia,
conform normelor Uniunii Europene, ar trebui să constituie o prioritate
naţională pentru fiecare guvern al unei ţări membră a acestei Uniuni, oferind
educatorilor respectul, poziţia socială, baza materială necesară desfăşurării unei
activităţi de înaltă clasă profesională. Politicile sociale trebuie şi ele să încurajeze
tinerii să aibă o familie, să dea naştere unor copii şi să-şi permită din punct de vedere
financiar şi ca timp să-şi crească copiii într-un mod frumos şi sănătos. Formarea
continuă în meseria de părinte ar trebui să fie o prioritate pentru fiecare adult care dă
naştere unui copil. Numai astfel se poate asigura un filon transgeneraţional sănătos al
unui popor.
În ceea ce-l priveşte pe psihologul educaţional, cel ce poate oferi servicii de
dezvoltare personală atât copiilor, părinţilor, cadrelor didactice şi
instructorilor/formatorilor pentru adulţi, trebuie să aibă el însuşi un proces de
analiză personală aprofundată. De aceea, Colegiul Psihologilor din România a
introdus, ca standard profesional în trecerea de la o treaptă profesională la alta,
obligativitatea efectuării unui număr de ore de dezvoltare personală. Uneori,
abilitarea în domeniul consilierii psihologice îl ajută pe psihologul educaţional
să ofere o gamă variată şi de bună calitate de servicii psihologice atât pentru cei
supuşi unui proces formativ, cât şi pentru familii şi educatori/instructori pentru
toate vârstele.
2. Psihologia persoanei asupra căreia se exercită actul educativ trebuie să
aibă în vedere atât particularităţile de vârstă, cât şi cele de tip familial,
profesional, statutul şi rolul celui supus procesului instructiv-educativ,
particularităţile de învăţare şi perspectiva psihosocială (culturala, relaţională,
grupală, situaţională) asupra învăţării, devierile de comportament sau
particularităţile personalităţilor accentuate. O gamă variată de astfel de cunoştinţe
este necesară educatorului astăzi, deoarece vorbim de nenumărate subdomenii ale
psihologiei educaţiei: psihologia educaţiei părinţilor, psihologia educaţiei fătului,
psihologia educaţiei copilului şi adolescentului, psihologia educaţiei adultului şi
vârstnicului (psihologia educaţiei în gerontologie). Sunt foarte multe noţiuni
psihologice de care trebuie să se ţină seama într-un demers educativ, motiv pentru
care trebuie să recunoaştem valoarea serviciilor de consiliere, pe care psihologul
educaţional o poate acorda oricărui formator pentru actori atât de variaţi, în contextul
promovării învăţării pe tot parcursul vieţii. De aceea, cercetarea în psihologia
educaţiei trebuie încurajată şi susţinută în toate subdomeniile sale, cu atât mai mult
cu cât astăzi lucrurile şi oamenii se schimbă, se transformă cu rapiditate. Acţiunile
educative trebuie să aibă asupra persoanei educabile un impact puternic şi cu
momentul de apariţie a rezultatelor rezonabil calculat, altfel ele nu-şi mai găsesc
rostul.

29
3. Când accentul este pus pe relaţia educaţională, psihologia educaţiei se
ocupă cu descoperirea acelor metode, tehnici şi strategii optime de relaţionare a
agenţilor acţiunii educaţionale, măsurarea eficienţei actului educaţional şi
studierea influenţei educative exercitată asupra individului sau grupului, de
către mediile şi contextele culturale şi sociale.
În toate cele trei cazuri, psihologia educaţiei studiază fenomenul educaţional
în ipostaza sa de proces, activitate şi produs sau rezultat al acţiunii educative.
Producerea unor schimbări sau transformări în fiinţele umane nu se realizează astfel
la întâmplare, ci sunt controlate şi direcţionate valoric. Aici rolul psihologului
educaţional este fundamental.

30
Rezumat

Psihologia educaţiei trebuie să aibă în centrul atenţiei sale actorii implicaţi în


procesul educaţional, activitatea psihică, personalitatea acestora şi nivelul lor de
dezvoltare emoţională, cognitivă, comportamentală şi socio-relaţională, precum şi
natura relaţiei care se stabileşte între aceştia. Aşadar, putem vorbi despre:
psihologia educatorului, psihologia persoanei de educat și psihologia relaţiei
educaţionale.

Cuvinte cheie
 Psihologia educatorului
 Psihologia persoanei de educat
 Psihologia relației educaționale

Test de autoevaluare

1. Eşti psiholog educaţional şi ai cabinetul tău individual de psihologie. Gândeşte-te


la o serie de servicii pe care le-ai putea oferi şi elaborează un plan de promovare şi
implementare a acestora.

Concluzii

Psihologia educației are în atenția sa psihologia educatorului, psihologia


persoanei de educat și psihologia relației educaționale.

31
UNITATEA DE STUDIU 4
Cercetarea în psihologia educaţiei

Obiective 33
Cunoştinţe preliminare 33
Resurse necesare şi recomandări de studiu 33
Durată medie de parcurgere a unităţii 33
Expunerea teoriei aferente unității de studiu 34
4.1. Cercetarea în psihologia educaţiei 34
Rezumat 37
Cuvinte cheie 37
Teste de autoevaluare 37
Concluzii 37

32
Obiective

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:


1. Să cunoască nevoile de cercetare în domeniu, modalitățile de realizare a acestora și
să conștientizeze diferențele între cercetarea științifică realizată de specialist și cea
empirică realizată de instructor/formator.

Cunoștințe preliminare

Se impune însușirea conceptelor și conținuturilor expuse în unitățile anterioare


de studiu, cunoștințe de psihologie experimentală și metodologia cercetării.

Resurse necesare și recomandări de studiu

1. Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentale


2. Resurse bibliografice obligatorii:
Elena Anghel, Psihologia educației pe tot parcursul vieții – pentru specialiști
și adulți interesați de propria lor dezvoltare, Editura For You, 2011
3. Resurse bibliografice recomandate:
Margareta Dinca, Alexandru Mihalcea, Metodologia cercetării științifice,
Editura Renaissance

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de două ore.

33
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
4.1. Cercetarea în psihologia educaţiei

Cercetarea este o necesitate pentru dezvoltarea domeniului, astăzi foarte mult


promovat de normele Uniunii Europene, odată cu lansarea programului de învăţare
pe tot parcursul vieţii. Identificarea acelor metode, tehnici şi strategii eficiente de
educaţie atât a copilului şi tânărului, cât şi a adultului şi vârstnicului, care să fie
pregătiţi pentru a face faţă unei societăţi aflată într-o rapidă şi continuă transformare,
poate fi un deziderat important al cercetărilor în domeniul psihologiei educaţiei.
Metodele de cercetare vizează atât aspecte ale design-ului de cercetare, precum
şi analiza datelor. Designul de cercetare informează cu privire la planificarea
experimentelor şi analizelor observaţionale, pentru a se asigura că rezultatele
acestora au validitate internă, externă şi ecologică. Analiza datelor cuprinde metode
atât pentru procesarea cantitativă/numerică, cât şi calitativă/de conţinut a datelor de
cercetare. Deşi, istoric, utilizarea metodelor cantitative a fost adesea considerată ca
un aspect esenţial al şcolarizării, cercetarea modernă în psihologia educaţională
utilizează atât metode cantitative, cât şi calitative, astăzi punându-se, se pare, un mai
mare accent pe cele din urmă.
Cercetarea ştiinţifică aparţine în exclusivitate psihologului. Activitatea de
cercetare presupune utilizarea metodelor, a tehnicilor, a procedeelor şi a
instrumentelor de cercetare. Psihologul educaţional poate realiza, în funcţie de
tematica urmărită, o cercetare descriptivă, una corelaţională sau una de tip
experimental.
I. Cercetarea descriptivă – este centrată pe observarea şi înregistrarea
comportamentelor, neatingând cauzele fenomenului.
Observarea – naturalistică şi participativă, interviul şi chestionarul, testul
standardizat, studiul de caz, studiul etnografic şi metoda focus-grupului, jurnalele
personale sunt instrumente specifice cercetării descriptive pe care psihologul
educaţional le poate utiliza. Prelucrarea calitativă şi cantitativă a rezultatelor se poate
realiza tot de către psiholog, în unele cazuri fiind necesare cele două modalităţi de
procesare.
II. Cercetarea corelaţională - are ca scop descrierea intensităţii relaţiei dintre
două sau mai multe evenimente, situaţii sau trăsături caracteristice. Acest tip de
cercetare slujeşte predicţiilor, dar nu echivalează cu studiul cauzalităţii. Uneori
cauzele sunt reprezentate de factori ereditari, de sărăcie, de relaţii parentale
inadecvate etc.
De exemplu, o cercetare corelaţională îşi poate propune să explice în ce măsură
există o corelaţie semnificativă între creşterea permisivităţii instructorului şi scăderea
autocontrolului celui educat.
Posibile explicaţii ale acestei corelaţii ar putea fi:
1. Educarea permisivă generează lipsa de autocontrol a celui educat.
2. Lipsa de autocontrol a celui educat îndreaptă ecuaţia procesual-relaţională
spre o educaţie permisivă.
34
3. Factorii genetici, socio-economici (de exemplu: sărăcia), circumstanţele
socio-istorice conduc atât la o educaţie permisivă, cât şi la o lipsă de autocontrol a
celui educat.
III. Cercetarea de tip experimental - permite determinarea cauzelor unui
comportament, presupunând efectuarea unui experiment propriu-zis, de regulă
procedură standard, în care unul sau mai mulţi factori (presupuşi a fi la baza unui
comportament) sunt manevraţi, iar toţi ceilalţi ţinuţi constanţi. Apare astfel o
variabilă independentă, cea manipulată, şi o variabilă dependentă, cea măsurată. Pe
lângă aceste variabile apar grupul experimental, cel de control şi randomizarea.

Uneori, instructorul/formatorul poate fi un cercetător eficient în domeniul


psihologiei educaţiei, atunci când doreşte să evalueze procesul de educaţie.
Instructorul-cercetător este un concept care îi cuprinde pe educatori, învăţători,
profesori, traineri ce întreprind propriile lor studii pentru a-şi îmbunătăţi
propria practică de predare, folosind observaţia participativă, interviurile şi
studiile de caz.
De exemplu, profesorul poate folosi interviul, ca instrument de cercetare,
făcându-l pe student să se simtă confortabil, împărtăşindu-i credinţele şi aşteptările
sale şi formulând întrebările într-o manieră securizantă pentru acesta. Acest tip de
interviu îi permite profesorului obţinerea de informaţii legate nu numai de ceea ce
ştie studentul său, ci şi de ceea ce simte, ceea ce-şi doreşte acesta. Din această
perspectivă, profesorul-cercetător îşi poate crea o strategie de intervenţie care să
îmbunătăţească performanţa studentului pe mai multe planuri.
Frecvent, un astfel de instructor-cercetător poate beneficia de consilierea
specialistului, a psihologului educaţional. Beneficiul său în ceea ce priveşte
optimizarea actului de predare-învăţare-dezvoltare va fi maximal. Obţinerea unor
performanţe înalte atât în domeniul instruirii, cât şi în cel al vieţii personale sau
profesionale, de către cei supuşi procesului său formativ precum şi trăirea unor
emoţii pozitive de către aceştia, îi vor aduce unui astfel de instructor recunoaşterea
profesională.
Observarea aspectelor cognitive şi emoţionale pe parcursul unei săptămâni/pe
parcursul unui program formativ şi constatarea unor probleme, îl ajută pe instructor
să aleagă metodele necesare (ca instructor-cercetător) pentru a descoperi cauzele
precum şi modalităţile de rezolvare a problemelor.
Parcurgerea unui curs specializat în studierea şi aplicarea metodelor de
cercetare educaţională, precum şi consultarea surselor internet pe această temă, sunt
alte modalităţi prin care un instructor îşi poate îmbogăţi competenţele în domeniul
cercetării psihologiei educaţiei.
Solicitarea unui alt instructor pentru a observa grupa de formare (preşcolari,
şcolari, liceeni, studenţi, profesionişti, pensionari) a instructorului cercetător şi a-l
ajuta pe acesta cu un punct de vedere obiectiv în structurarea unor strategii de
intervenţie, pe problema cercetată, poate fi o altă modalitate de realizare a unei
cercetări empirice, care să-l ajute să-şi optimizeze procesul de intervenţie psiho-
educaţională.

35
În concluzie, putem afirma că intervenţiile educaţionale, bazate pe studii de
cercetare ştiinţifică sau empirică, au menirea de a eficientiza activităţile formative şi
de a obţine rezultatele dorite. Să nu uităm că, adeseori, educatorul poate fi un
exemplu pozitiv pentru discipolul său. Setea sa de cunoaştere, curajul şi curiozitatea
de a cerceta pot fi preluate, printr-un simplu, dar de durată, contagiu emoţional, de
către cel pe care îl formează. A fi un perpetuu cercetător în viaţă, nu-ţi poate aduce
decât beneficii şi salturi spectaculoase în evoluţia personală.

36
Rezumat

Cercetarea în domeniul psihologiei educației se poate realiza într-o manieră


științifică de către psihologul educațional înzestrat cu un arsenal bogat de metode și
tehnici. Intructorul/formatorul poate realiza și el o serie de cercetări empirice care să-
l ajute să-și structureze adecvat particularităților partcipanților materialul de lucru.

Cuvinte cheie

 Cercetare științifică
 Cercetare empirică

Teste de autoevaluare

1.De ce este importantă cercetarea în domeniul psihologiei educaţiei?


2.Ce tipuri de cercetări cunoşti? Care este diferenţa între cercetarea
corelaţională şi cea experimentală?

Concluzii

Cercetarea este o necesitate pentru dezvoltarea domeniului, astăzi foarte mult


promovat de normele Uniunii Europene, odată cu lansarea programului de învăţare
pe tot parcursul vieţii. Identificarea acelor metode, tehnici şi strategii eficiente de
educaţie atât a copilului şi tânărului, cât şi a adultului şi vârstnicului, care să fie
pregătiţi pentru a face faţă unei societăţi aflată într-o rapidă şi continuă transformare,
poate fi un deziderat important al cercetărilor în domeniul psihologiei educaţiei.

37
UNITATEA DE STUDIU 5
Psihologia educaţiei timpurii

Obiective 39
Cunoştinţe preliminare 39
Resurse necesare şi recomandări de studiu 39
Durată medie de parcurgere a unităţii 39
Expunerea teoriei aferente unității de studiu 40
5.1. Decizia de a deveni părinte şi asumarea rolului de părinte 40
5.1.1. A fi părinte astăzi – tranziţia de la matricea tradiţională familială la 40
parteneriatul contemporan
5.1.2. Familia – produsul unui proces dinamic şi continuu de construcţie 41
şi reconstrucţie
5.1.3. Prevenţia – modalitate de asigure a unei funcţionări adaptate şi a 41
trăiniciei vieţii de familie
5.2. Concepţia şi influenţa acesteia asupra educării şi dezvoltării 42
psihologice ulterioare a copilului
5.3. Prenatalitatea şi psihologia educării fătului 43
Rezumat 45
Cuvinte cheie 45
Teste de autoevaluare 45
Concluzii 46

38
Obiective

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:


1. Să cunoască particularitățile psihologiei educației timpurii, metode și tehnici de
intervenție specifice psihologilor educaționali

Cunoștințe preliminare

Se impune citirea cu atenție a materialului din unitățile de studiu prezentate


anterior.

Resurse necesare și recomandări de studiu

1.Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentale și


ideile de bază
2.Resurse bibliografice obligatorii:
Elena Anghel, Psihologia educației pe tot parcursul vieții – pentru specialiști
și adulți interesați de propria lor dezvoltare, Editura For You, 2011

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de două ore.

39
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
5.1. Decizia de a deveni părinte şi asumarea rolului de părinte

„A fi părinte” este unul dintre cele mai dificile roluri pe care şi le poate
asuma cineva.

Devii părinte responsabil şi ai astfel toate şansele să fii un bun părinte


atunci când:
 îţi doreşti cu adevărat să ai un copil
 eşti mai liniştit şi mai împăcat cu experienţele trecutului
 eşti suficient de matur, din punct de vedere emoţional, ca să oferi copilului
iubire necondiţionată şi toată libertatea de a fi el însuşi, de a deveni ceea ce visează el
să devină
 eşti informat sau eşti dispus să te informezi cu privire la caracteristicile şi
nevoile copilului, în toate etapele sale de dezvoltare

„Copiii voştri nu sunt copiii voştri.


Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii, de ea însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi, dar nu din voi,
Şi deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu însă şi gândurile voastre,


Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul, dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine, pe care voi nu o puteţi vizita nici
chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri.”
– Kahlil Gibran

5.1.1. A fi părinte astăzi – tranziţia de la matricea tradiţională familială la


parteneriatul contemporan

Există întotdeauna un decalaj între dorinţa de a avea un copil şi realitatea vieţii


cu un copil, între dorinţa individuală de a crea o familie şi familia reală care se
constituie. Modelele parentale ca şi cele de masculinitate-feminitate moştenite din
familia de origine îşi vor pune puternic amprenta asupra noului cuplu familial.
Adesea, astăzi, acestea se vor împleti şi, poate, duela cu noi aşteptări de rol atât în
planul maternităţii, paternităţii cât şi al masculinităţii şi feminităţii. Noile modele
sunt citite, auzite, cerute de experienţa cotidiană şi asociate cu un model partenerial
de interacţiune, model deseori neexperimentat în familia de origine. Ne aşteptăm ca
noul născut să vină astfel într-un climat familial tensionat sau cel puţin dinamic,
40
cercetător care încearcă găsirea unui echilibru între toate aceste modele de rol. În
funcţie de gradul de „agitaţie interioară familială”, fătul şi apoi bebeluşul vor veni
într-un climat propice sau alterat pentru propria dezvoltare.
Aşadar, înainte de a deveni părinţi, se impune ca cei doi să-şi fi exprimat şi
delimitat ideile şi aşteptările în legătură cu cele patru roluri (bărbat, femeie, mamă,
tată) şi să fie conştienţi de transformările inerente care se vor produce odată cu
sosirea pe lume a bebeluşului atât la nivelul cuplului lor, cât şi la nivelul relaţiei
mamă-tată-bebeluş.

5.1.2. Familia – produsul unui proces dinamic şi continuu de construcţie şi


reconstrucţie

Rolul de părinte se învaţă încă din perioada copilăriei, prin introiectarea


rolurilor materne şi paterne ale persoanelor semnificative din familia de origine.
El se ajustează în perioada adolescenţei odată cu creşterea capacităţii de analiză a
tânărului, acesta asumându-şi sau respingând anumite caracteristici ale rolurilor
parentale moştenite. Mass-media, şcoala, modelele de mamă şi tată promovate
de societatea contemporană, stereotipurile de gen îşi pun şi ele puternic
amprenta asupra reprezentării pe care o au tinerii în legătură cu rolul de mamă
sau de tată.
Odată cu dobândirea acestor roluri, ele se vor întâlni pe tărâmul relaţiei
cuplului parental şi vor fi experimentate în relaţie cu bebeluşul, noul membru al
familiei. Chiar dacă uneori este nevoie de o perioadă de adaptare, legăturile între
părinţi şi copilul lor se întăresc lună de lună, iar rolul matern şi patern începe
să-şi contureze individualitatea şi eficienţa, în raport cu nevoile celui mic.
Arătându-se atenţi şi ascultându-l, mama şi tatăl răspund din ce în ce mai bine la
nevoile bebeluşului lor. Foarte repede, acesta îşi manifestă starea de bine atunci când
solicitările sale primesc un răspuns, iar părinţii sunt fericiţi să constate toate
capacităţile de reacţie ale bebeluşului lor. Feedback-urile reciproce între cei trei
membri ai familiei întăresc relaţiile intrafamiliale.

5.1.3. Prevenţia – modalitate de asigure a unei funcţionări adaptate şi a


trăiniciei vieţii de familie

Toată lumea acuză părinţii pentru problemele tineretului şi pentru problemele


pe care oamenii tineri se pare că le-ar cauza societăţii. Medicii psihiatri se
lamentează, după ce examinează statisticile înfricoşătoare ale creşterii rapide a
numărului de copii şi adolescenţi care dezvoltă serioase probleme de ordin psihic,
emoţional, destructurându-se sau urmând calea depresiei accentuate, a dependenţei
de droguri, sau sinucigându-se. Liderii politici şi ofiţeri ai legii blamează părinţii
pentru creşterea unei generaţii de membri de găşti, adolescenţi cu tendinţe de
omucidere, studenţi violenţi şi criminali. Şi când copiii eşuează în şcoli sau renunţă
fără speranţă, profesori, administratori ai şcolii şi membri ai comunităţii pretind că
tot părinţii sunt de vină.

41
Părinţii sunt acuzaţi, dar nu antrenaţi. În fiecare an, milioane de noi mame
şi taţi încep o meserie ce se află în topul celor mai dificile pe care le-ar putea avea:
creşterea unui nou născut, o mică persoană neajutorată, asumându-şi întreaga
responsabilitate pentru sănătatea sa fizică şi psihologică şi crescându-l astfel încât să
devină un cetăţean productiv, cooperant şi contribuitor.
Totuşi, pe părinţi cine îi poate ajuta? Cât de mult efort este depus în a-i
asista pentru a deveni eficienţi în creşterea copiilor sau în a-i pregăti să devină
părinţi. Psihologii educaţionali ar putea să acţioneze preventiv pentru îndreptarea
lucrurilor la nivelul întregii societăţi, pe două direcţii:
1. să ofere părinţilor cât mai multe programe de pregătire sau de
dezvoltare personală şi „profesională”;
2. să ofere adolescenţilor şi tinerilor aflaţi încă într-un proces de formare
instituţionalizat, sau chiar şi tinerilor care nu au devenit încă părinţi, o serie de
programe de dezvoltare personală, de informare cu privire la „arta de a fi
părinte”. Şi cum asumarea rolului de părinte este dependentă de formarea şi
asumarea identităţii de sine, a celei de sex-rol, grupurile de dezvoltare ar trebui să
fie centrate pe această problematică psihologică, ca şi pe dezvoltarea capacităţii de
comunicare, a empatiei, creativităţii şi flexibilităţii.

5.2. Concepţia şi influenţa acesteia asupra educării şi dezvoltării psihologice


ulterioare a fătului

Momentul concepţiei este extrem de important. Starea de spirit a celor doi


parteneri îşi va pune amprenta asupra copilului ce va veni. Interesant este
punctul de vedere al lui Osho, referitor la acest moment al concepţiei unei noi vieţi:
„De regulă, oamenii fac dragoste numai atunci când se simt într-o dispoziţie
foarte sexuală. Sexualitatea este guvernată însă de un centru inferior. Nu de puţine
ori, oamenii fac dragoste după ce se ceartă. Nivelul lor energetic este foarte scăzut
atunci. În mod firesc, ei vor deschide poarta către un suflet de natură inferioară.
Alţii fac dragoste în mod mecanic, ca o rutină, ca o obişnuinţă, ca pe ceva care
trebuie oricum făcut o dată pe zi, sau de două ori pe săptămână, sau în orice alt ritm
pe care şi l-au stabilit. Totul nu este decât un act mecanic sau care ţine de igiena
fizică. Partea sufletească nu este deloc implicată, şi apoi se miră că dau naştere
unor spirite inferioare.
Iubirea ar trebui să fie aproape la fel ca şi rugăciunea. Ea este cel mai sacru
lucru care există în interiorul omului. De aceea, înainte de toate, pregătiţi-vă pentru
actul amoros. Rugaţi-vă, meditaţi, iar atunci când vă simţiţi umpluţi cu o energie de
o calitate diferită, care nu are nimic de-a face cu planul fizic, de fapt, care nu are
nimic de-a face cu sexualitatea, abia atunci veţi putea atrage un suflet de o calitate
superioară. Acest lucru depinde cel mai mult de mamă.
Dacă nu sunteţi perfect conştienţi de ceea ce faceţi, veţi atrage un suflet
inferior şi comun. De regulă, oamenii sunt complet inconştienţi de ceea ce fac atunci
când fac dragoste. Dacă doresc să-şi cumpere o maşină, ei sunt mai conştienţi. Dacă
vor să-şi cumpere mobilă pentru camera de zi, au la dispoziţie o mie şi una de
posibilităţi, aşa că se gândesc îndelung care dintre ele ar fi cea mai potrivită. Dar în

42
ceea ce-i priveşte pe copii, voi nu vă gândiţi niciodată la ce fel de copii aţi dori, la ce
fel de suflet doriţi să invitaţi în viaţa voastră.
Iar alternativele sunt de ordinul milioanelor... De la Iuda la Isus, de la sufletul
cel mai întunecat la cel mai sfânt. Există milioane de alternative, iar cea care va
decide va fi atitudinea voastră. Cum va fi şi atitudinea voastră va fi şi sufletul pe
care îl veţi atrage.” – (Osho, p 86, 2002).
Importanţa momentului concepţiei este surprinsă şi de Omraam Mikhael
Aivanhov, în cartea sa „O educaţie care începe înainte de naştere”: „eu mă ocup
de părinţi: vreau să-i fac să înţeleagă că nu trebuie să aducă pe lume copii numai
pentru a-şi da frâu liber acestui instinct atavic de procreaţie. Acest instinct există,
desigur, dar trebuie înţeles într-un mod mai spiritual: trebuie ca gândul, sufletul,
spiritul să participe la acest act, aşa încât copilul să fie legat de o lume superioară.
În majoritatea cazurilor, oamenii se mulţumesc să rămână într-o stare de
animalitate: ei mănâncă, beau, procreează ca şi animalele, nu găsim nimic spiritual
în faptele lor. Iubirea nu are nicio importanţă, plăcerea este aceea care contează,
iar această plăcere de câteva minute o vor plăti pe parcursul întregii vieţi şi o vor
plăti de asemenea şi copiii lor.” – (Omraam Mikhael Aivanhov, p15, 1990)
Bărbatul şi femeia sunt singurii responsabili de caracteristicile copilului pe
care îl vor aduce pe lume. Dacă un bărbat nu a lucrat niciodată asupra lui însuşi
pentru a se înnobila şi purifica, adică a evolua spiritual, el va da mamei
germenele unei fiinţe obişnuite sau cu un potenţial distrugător pentru filonul
familial. Ingredientele pe care mama le va oferi germenului dat de tată depind şi
ele de gradul de evoluţie spirituală a acesteia.

5.3.Prenatalitatea şi psihologia educării fătului

Francoise Dolto afirma că este nevoie de trei pentru ca un copil să se nască!


Dacă dorinţa femeii şi cea a bărbatului sunt indispensabile, nu este mai puţin
adevărat că şi dorinţa fătului este absolut necesară. Faptul că embrionul trăieşte şi
nu există risc de avort spontan confirmă existenţa unei dorinţe comune de viaţă.
Şi de aici începe construcţia vieţii familiale împreună: mica fiinţă care începe să se
contureze, părinţii care încep să experimenteze, poate pentru prima oară, rolul de
mamă sau de tată.
Aşadar, din momentul concepţiei, fătul este o fiinţă umană în devenire, care
se află într-o strânsă interacţiune atât cu mama conţinătoare, cât şi cu tatăl, la
care ajunge prin intermediul contactelor senzoriale, a gustului, mirosului, auzului şi a
stărilor emoţionale ale mamei. Metamorfozele prenatale vor însoţi fiinţa umană
pe parcursul întregii sale vieţi. Unii cercetători evocă existenţa unui „eu prenatal”
cu o viaţă psihică în adevăratul sens al cuvântului, care nu face decât să-şi continue
evoluţia după naştere.
Dincolo de structura profundă emoţională a copilului, care se construieşte
în această perioadă intrauterină şi care îl va însoţi pe copil toată viaţă,
dezvoltarea simţurilor fundamentale se realizează şi ea. Acestea vor constitui
fundamentul percepţiilor şi al reprezentărilor de mai târziu. Memoria afectivă se
împleteşte cu cea senzorială şi experienţele din perioada uterină cu siguranţă nu

43
vor fi uitate. Ele vor amprenta aproape întreaga istorie de viaţă a copilului.
Trăirile emoţionale, gusturile, mirosurile, tonalităţile sonore şi lumina percepute vor
influenţa comportamentul copilului la nivel inconştient, îndreptând-ul către anumite
contexte sau semnalându-i periculozitatea altora. De exemplu, expunerea prelungită
la lumina solară la orele amiezii, „nopţile albe” avute de mamă pot fi considerate
condiţii neprietenoase de mediu de către făt. Luminozităţile temperate ca intensitate,
asociate şi cu o serie de ritmuri muzicale facilitatoare desfăşurării diferitelor activităţi
sau odihnei, creează, încă din perioada uterină, un stil echilibrat de viaţă copilului.
Primele lecţii de limbaj sunt luate în uter. Inflexiunile limbii materne sunt
transmise nu numai prin vorbire, ci mai ales prin cântece. Aşadar, mama, trebuie să
aibă o dispoziţie emoţională bună care să o facă să simtă nevoia de a cânta. Cu cât va
face mai des acest lucru, cu atât fătul va fi mai pregătit să realizeze achiziţia
limbajului. Ceea ce învaţă copilul în uter sunt patternurile de intonare a sunetelor şi
frecvenţele limbajului în cultura din care face parte. Familiarizarea acestuia şi cu alte
limbi şi culturi diferite de cea maternă, în perioada intrauterină, nu poate fi decât în
folosul lui, mai târziu, acestea fiindu-i extrem de familiare.

Toate aceste informaţii sunt necesare psihologului educaţional care


organizează training-uri pentru viitorii părinţi, adevărate ateliere de idei şi
comportamente pentru aducerea pe lume a unor copii sănătoşi psihic şi fizic, cu
un nivel de spiritualitate mai înalt, accesat încă din perioada intrauterină.

44
Rezumat

Psihologia educației timpurii are în atenția sa programele de prevenție pentru


tinerii adolescenți concretizate în activități de dezvoltare personală, care să-i ajute să-
și integreze o bună identitate de gen, să se pregătească pentru viața de cuplu și cea de
familie pentru a deveni părinți responsabili în timp. Cercetările demonstrează astăzi
implicațiile profunde pe care le pot avea asupra fătului acțiunile educative ale
părinților încă din perioada concepției și a prenatalității. Prin acțiuni de prevenție,
psihologul educațional poate aduce astfel de informații tinerilor înainte de a deveni
părinți.

Cuvinte cheie
 Matrice tradițională familială
 Parteneriat contemporan
 Tranziție
 Roluri
 Construcție
 Reconstrucție
 Prevenție
 Concepție
 Prenatalitate

Test de autoevaluare

1. Enumeră condiţiile pe care un tânăr ar trebui să le respecte pentru a intra în


categoria părinţilor responsabili.
2. Care sunt tipurile de servicii pe care psihologul educaţional le poate oferi
tinerilor, pentru a-i ajuta să dea naştere în mod responsabil unui copil.
3. Enumeră câteva condiţii şi comportamente pe care părinţii ar trebui să le
urmeze în perioada prenatală, pentru a da naştere unui copil sănătos din punct de
vedere fizic şi psihic.

45
Concluzii

Psihologia educației timpurii este axată pe prevenție, pe formarea părinților


pentru a crește copii sănătoși din punct de vedere fizic, psihic și spiritual

46
UNITATEA DE STUDIU 6
Psihologia educaţiei în cadrul sistemului familial

Obiective 48
Cunoştinţe preliminare 48
Resurse necesare şi recomandări de studiu 48
Durată medie de parcurgere a unităţii 48
Expunerea teoriei aferente unității de studiu 49
6.1. Psihologia naşterii şi implicaţiile ei în dezvoltarea copilului 49
6.2. Psihologia educării bebeluşului (copilăria fragedă) 49
6.3. Psihologia educaţiei la vârsta copilăriei timpurii, 2-6 ani (perioada 50
preşcolară)
6.4. Psihologia educaţiei la vârsta copilăriei mijlocii şi târzii, 6-11/12 ani 52
(perioada şcolarităţii mici)
6.5. Psihologia educaţiei la vârsta adolescenţei - perioada de tranziţie de 54
la copilărie la adultul timpuriu, 12-18/22 de ani
Rezumat 58
Cuvinte cheie 58
Teste de autoevaluare 58
Concluzii 58

47
Obiective

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:


1. Să cunoască particularitățile psihologiei educației în cadrul sistemului familial
2. Să cunoască metode și tehnici de intervenție specifice psihologilor educaționali, pe
etape de vârstă

Cunoștințe preliminare

Se impune parcurgerea unităților de învățare anterioare.

Resurse necesare și recomandări de studiu

1. Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentale


și ideile de bază
2.Resurse bibliografice obligatorii:
Elena Anghel, Psihologia educației pe tot parcursul vieții – pentru specialiști
și adulți interesați de propria lor dezvoltare, Editura For You, 2011

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de șase ore. Se recomandă împărțirea ei în câte 2 ore de studiu.

48
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
6.1. Psihologia naşterii şi implicaţiile ei în dezvoltarea copilului

Naşterea este evenimentul mult aşteptat de către întreaga familie. Odată cu


naşterea sa, copilul le dă viaţă şi părinţilor, bunicilor, fraţilor şi surorilor, deci
unei întregi familii. El se înscrie ca fiinţă socială şi juridică, aparţinând unui anumit
grup şi unei anumite culturi, asumându-şi filiaţia familială susceptibilă de a asigura
descendenţa. Cu o nouă identitate, fiecare dintre membrii familiei va trebui să
găsească sau să reinventeze o nouă raportare la lume. Este un proces dificil
pentru fiecare în parte, care poate fi consiliat la nevoie de către un psiholog
educaţional.
Nu de puţine ori, membri ai clanului familial investesc copilul, încă din
momentul venirii lui pe lume, cu tot felul de misiuni: să ducă mai departe
prestigiul familiei, să fie o alinare pentru suferinţa provocată de plecarea din această
lume a vreunui membru al familiei, să fie fetiţa pe care au aşteptat-o atâta, chiar dacă
nou-născutul este de sex masculin, să fie cel care va alina singurătatea femeii
divorţate şi blocată în anxietatea unei noi căsnicii etc. Toate acestea pot fi amprente
puternice, sau profeţii ce vor dirija viaţa micuţului abia născut. O informare de
către psihologii educaţionali a adulţilor, cu privire la greutăţile care pot fi puse
pe umerii copilului încă de la venirea lui pe lume, ar micşora numărul
nevrozelor adulţilor de mai târziu şi, treptat, ar putea duce către o însănătoşire
a societăţii, prin acordarea dreptului la propria alegere a drumului în viaţă şi
deci la o dezvoltare armonioasă autentică.

6.2. Psihologia educării bebeluşului (copilăria fragedă)

Psihologii educaţionali pot acorda servicii/consultaţii individualizate


tinerilor părinţi sau cuplurilor de părinţi, cât şi servicii de consultanţă sau
consiliere educaţională unui grup care să conţină cam 3-4 cupluri de părinţi de
bebeluşi. Organizarea unor astfel de grupuri ar fi de dorit să se realizeze pe criterii
de vârstă, dată fiind problematica diferită a copiilor de 0-1 an faţă de cea a celor de
1-2 ani.
Consultaţiile individuale sau cele acordate unui cuplu de părinţi au
avantajul că pot răspunde unor nevoi concrete ale celor care le solicită.
Dezavantajul poate fi acela legat de costuri, care sunt mai mari. Informarea
părinţilor cu privire la nevoile psihologice ale copilului lor, recomandarea unor
modalităţi de interacţiune stimulative din punct de vedere al dezvoltării copilului,
înţelegerea problematicii ataşamentului şi învăţarea unor modalităţi de
comunicare şi interacţiune, care să faciliteze formarea unui tip de ataşament
securizant la copil, pregătirea separărilor, alegerea creşei, a bonei sau a
bunicilor care ar putea avea grijă de copil, odată cu începerea activităţii
profesionale a mamei sunt o parte din subiectele care pot fi abordate în astfel de
întâlniri. Gestionarea relaţiei maritale după apariţia copilului, clarificarea
aşteptărilor pe lina rolurilor materne sau paterne a celor doi părinţi, înţelegerea
49
necesităţii punerii graniţelor şi învăţarea unor modalităţi ecologice de a crea nişte
graniţe clare între noua familie nucleu şi familiile de origine sunt, de asemenea,
subiecte de interes pentru adulţii aflaţi la începutul „profesiei de părinte”. Toate
aceste acţiuni preventive au menirea de a păstra integritatea cuplului parental şi
a unui climat optim de dezvoltare psihică a bebeluşului. Foarte multe separări sau
chiar divorţuri se produc în primii doi ani după apariţia copilului, din cauza
gestionării inadecvate a noilor roluri, a relaţiilor parteneriale – de comunicare dar şi
de intimitate, precum şi a graniţelor confuze puse între generaţia părinţilor şi
generaţia bunicilor.
Iniţierea de către psihologul educaţional a unor servicii de consultanţă sau
consiliere educaţională de grup, a părinţilor copiilor cu vârste cuprinse între 0-1
an şi 1-2 ani, poate avea avantajul atât al costurilor care sunt mai mici, cât şi al
abordării unei game variate de probleme pe care le pot ridica copii în această
perioadă. Calitatea de suport a grupului poate fi, de asemenea, un avantaj pentru
părinţii participanţi, având în vedere complexitatea noului rol asumat. Pe lângă
abordarea temelor prezentate mai sus, grupurile pentru părinţi oferă posibilitatea
realizării unor jocuri de rol, care să permită o bună conştientizare a nevoilor
copiilor, dar şi a părinţilor. Evidenţierea miturilor şi stereotipurilor familiale pe
linia rolurilor matern-patern, bărbat-femeie, pot aduce un plus de clarificare în
ceea ce priveşte adevăratele nevoi şi aşteptări personale, bagajul
transgeneraţional putând fi mai uşor descărcat în cadrul psihodramelor
realizate la nivelul grupului de părinţi. O bună pregătire în domeniul consilierii
psihologice a psihologului educaţional poate oferi un plus de calitate unor astfel de
abordări, conţinutul psihodramelor putând fi valorificat maximal. Depăşirea unor
blocaje de interacţiune a părinţilor cu copiii sau a partenerilor deveniţi părinţi
se poate realiza tot într-un astfel de grup, cu ajutorul unor tehnici gestalt-expresive.
Problematica geloziei de tip fratern, care poate să apară atât la fratele sau sora mai
mare, asociată cu o serie de comportamente regresive, cât şi la tată, poate fi depăşită
tot cu ajutorul unor tehnici rogersiene sau de tip gestalt-expresiv, în cadrul grupului
pentru părinţi.
Toate aceste tipuri de servicii care asigură prevenţia, oferite de psihologul
educaţional, scot în evidenţă responsabilitatea unei pregătiri temeinice a
acestuia, rolul său în procesul de însănătoşire şi evoluţie spirituală a societăţii
fiind primordial.

6.3. Psihologia educaţiei la vârsta copilăriei timpurii, 2-6 ani (perioada


preşcolară)

Dată fiind vârsta mică a copiilor, influenţa educativă a psihologului


educaţional asupra părinţilor rămâne primordială. Consultaţiile individuale sau
cele acordate cuplului parental pot fi centrate atât pe dificultăţile adulţilor de a se
raporta la copiii lor, cât şi pe problemele legate de managementul timpului şi
rezolvarea conflictelor în relaţiile cu copiii sau în relaţia de cuplu. Gestionarea
sarcinilor şi a rolului de părinte poate să fie, şi la această vârstă a copiilor, destul de
dificilă. Aceasta se datorează interferenţelor care se pot produce între scenariile

50
tradiţionale moştenite din familiile de origine, care vizează modalităţile de creştere şi
educare a copiilor pe de o parte, şi propriile nevoi de asumare şi exercitare a rolului
de tată sau de mamă, pe de altă parte. Tehnicile rogersiene, gestalt-creative pot ajuta
părinţii să înţeleagă mai bine nevoile copilului, precum şi propriile nevoi în raport cu
acesta. Exersarea unor noi patternuri de interacţiune, adaptative relaţiei cu cel
mic, poate duce la o mai mare încredere în forţele proprii, în ceea ce priveşte
asumarea rolului de părinte şi o creştere a stimei de sine. Toate aceste intervenţii
securizează părinţii care reuşesc, dincolo de satisfacţia personală pe care o au când
văd rodul comportamentelor lor concretizat în evoluţia copilului, să ofere şi un
model de bune practici în rolul de părinte, care va fi introiectat de către copil.
Spre exemplu, părinţii pot avea tendinţa de a fi hiperprotectori în raport cu
copilul lor, poate şi datorită faptului că a fost atât de aşteptat şi a apărut la o vârstă
destul de înaintată. Jocul de rol desfăşurat în cabinet, în care fiecare părinte îşi
exercită, pe rând, protecţia în raport cu celălalt adult, aflat de data aceasta în rolul
copilului, îi poate ajuta să descopere avantajele, dar şi dezavantajele, pe care copilul
lor le poate avea în urma acestui tip de comportament. Comoditatea resimţită de
copil îl poate ţine într-un stadiu regresiv, fără iniţiative şi fără responsabilităţi.
Mesajul transmis de părinţi prin comportamentul lor hiperprotector poate fi
decodificat de către copil ca o lipsă de încredere a acestora în capacităţile lui de a se
descurca singur. Frica îl poate paraliza în manifestări, iar viaţa devine frumoasă prin
faptul că totul îi este servit pe tavă. Din păcate, efectele pe termen lung vor fi nefaste,
stima de sine şi încrederea în forţele proprii este adesea scăzută, iar adultul care se
poartă asemenea unui copil se integrează mai greu în lumea celor mari, celor deja
crescuţi atât biologic cât şi psihologic.
Învăţarea principiilor comunicării nonviolente între părinte şi copil în
perioada preşcolarităţii pune bazele unor bune practici de comunicare şi interacţiune
încă de la început. Exprimarea onestă şi empatică, în termenii observaţiei,
sentimentelor, nevoilor şi cererii, facilitează comunicarea autentică părinte-
copil de foarte timpuriu. Acţiunea educativă a copilului se centrează acum numai
pe învăţare, nu şi pe demontarea unor patternuri vechi şi adânc înrădăcinate şi apoi
pe o nouă învăţare şi formare de deprinderi, ca în cazul părinţilor.
Iată mai jos, ce ar putea învăţa părinţii şi transmite apoi copiilor lor, referitor la
practicile comunicării nonviolente, aşa cum sunt descrise de Marshall Rosenberg :
Exprim onest ce trăiesc eu, fără să acuz sau să critic
1. Ce observ (văd, aud, îmi amintesc, îmi reprezint, fără să evaluez) care
contribuie sau nu la starea mea de bine: „Când văd/aud….”
2. Ce simt (emoţie sau senzaţie, nu gând) în legătură cu ce observ: „Mă simt…”
3. Ce nevoie sau valoare (nu o preferinţă sau o acţiune specifică) se află la
originea sentimentelor mele: „…pentru că am nevoie/valorizez”

Cer clar acel lucru care mi-ar îmbogăţi viaţa, fără să emit o pretenţie
4. Acţiunile concrete care mi-ar plăcea să fie întreprinse: „Eşti dispus să…?”
Accept empatic ce trăieşti tu, fără să aud acuzaţii sau critici
1. Ce observi tu (vezi, auzi, îţi reprezinţi, fără să evaluezi) care contribuie sau
nu la starea ta de bine: „Când vezi, auzi…”

51
2. Ce simţi (emoţie sau senzaţie, nu gând) în legătură cu ce observi: „Te
simţi…”
3. Ce nevoie sau valoare (nu o preferinţă sau o acţiune specifică) se află la
originea sentimentelor tale: „pentru că ai nevoie/valorizezi…”

Accept empatic acel lucru care ţi-ar îmbogăţi viaţa, fără să aud nici o
pretenţie.
4. Acţiunile concrete care ţi-ar plăcea să fie întreprinse: „Ţi-ar plăcea să…?” –
(Marshall B. Rosenberg, 2005, p.30)
Gestionarea unor situaţii de separare a părinţilor de copii, datorită
grădiniţei sau deplasărilor realizate în interes de serviciu, a unor situaţii de
criză familială, separare, divorţ, boală, şomaj, gestionarea relaţiilor între fraţi
sau integrarea în familie a unui nou născut, pot constitui subiectul unor întâlniri
între părinţi, copil şi psihologul educaţional. Pregătirea acestui psiholog şi în
domeniul consilierii psihologice ar fi un avantaj pentru gestionarea cu succes a
unor astfel de contexte.
Oferta de servicii de consultanţă sau consiliere educaţională în grup, pe
care psihologul educaţional o poate face pentru părinţii care au copii cu vârste
între 2 şi 6 ani, poate fi destul de variată:
 grupuri de informare cu privire la particularităţile de vârstă ale copiilor
preşcolari
 grupuri de optimizare a interacţiunii părinte-copil în perioada preşcolară
 grupuri de formare şi abilitare a părinţilor, cu tehnici de intervenţie
educativă în perioada preşcolară

Atelierele de dezvoltare personală pentru copii se pot desfăşura odată ce


aceştia au depăşit vârsta de 4 ani. Teme precum dezvoltarea comunicării şi a
capacităţii de relaţionare, a creativităţii, a inteligenţei emoţionale, a încrederii în
sine şi a comportamentelor asertive pot fi extrem de atractive atât pentru copii,
cât şi pentru părinţi. Jocul, muzica, dansul, pictura, desenul, colajul, modelajul,
dramatizarea sunt instrumentele de lucru ale psihologului educaţional în
organizarea unor astfel de ateliere. Ele sunt extrem de gustate de către preşcolari.

6.4. Psihologia educaţiei la vârsta copilăriei mijlocii şi târzii, 6-11/12 ani


(perioada şcolarităţii mici)

Odată cu începerea activităţilor şcolare, părinţii retrăiesc cu teamă sau


bucurie momentele de debut ale propriei şcolarităţi. Abandonul puternic resimţit
cândva din partea celor dragi, odată cu obligativitatea programului de şcoală, lupta
cu temele sau bucuria noilor descoperiri, eforturile nemaipomenite pentru a obţine
nota maximă sau teama teribilă provocată de aşteptarea de a fi ascultat de către
învăţător în faţa tuturor sunt trăiri vechi, reactivate, care pot influenţa atitudinea
părinţilor faţă de comportamentul copilului la şcoală. Ei pot crea aşteptări
frumoase legate de şcoală copilului lor sau pot sugera începerea unui drum
lung, anevoios şi plin de chinuri. Părinţii trebuie ajutaţi să devină conştienţi de
52
modul în care pot influenţa la această vârstă atitudinea şcolarului mic faţă de noua sa
activitate: „învăţarea şcolară”.
Psihologul educaţional este cel mai în măsură să ghideze acţiunile
educative ale părinţilor în această perioadă:
 Respectarea unicităţii copilului, a nevoilor şi a ritmului de dezvoltare a
acestuia este absolut obligatorie.
 Disponibilitatea de timp, atenţie şi îndrumare trebuie să fie maximă, fără
însă a prelua şi executa noile responsabilităţi ale copilului legate de şcoală.
 Încrederea oferită, susţinerea copilului în gestionarea activităţilor
şcolare şi aprecierea sarcinilor bine făcute trebuie să devină bune practici pentru
părinţi, în această perioadă a debutului şcolarităţii.
 Colaborarea cu învăţătorul şi factorii decizionali ai şcolii trebuie să fie
frecventă şi productivă pentru copil.
 Modelarea activităţilor copilului se face atât prin cerinţe şi explicaţii, cât
şi prin oferirea modelului personal (lipsa preocupărilor pentru învăţare şi
autodezvoltare la părinte generează acelaşi tip de comportament la copil).
 Motivarea copilului pentru activitatea şcolară trebuie să fie variată şi
constantă, gustul pentru studiul individual fiind deprins în această perioadă a micii
şcolarităţi.

Consultaţiile oferite părinţilor, separat sau împreună cu copiii, de către


psihologul educaţional, îi poate ajuta să comunice mai bine în legătură cu toate
problemele ridicate de participarea copilului în primii patru ani la activităţile
şcolare. Atitudinea pozitivă faţă de şcoală are şanse mari să se formeze şi să fie
păstrată, în urma unui astfel de dialog eficient între părinte şi copil. Să nu uităm că o
dată cu debutul şcolarităţii copilului, părinţii pot retrăi atmosfera şi conflictele
propriei şcolarităţi primare. Frecvent sunt utilizate exprimări de genul: „De mâine
mergem la şcoală” (de parcă ar merge şi mama şi tatăl împreună cu copilul) sau „Nu
ne place să facem temele.”, „Am început să luăm insuficient.”(ca şi când calificativul
este în acelaşi timp al lor şi al copilului) Toate acestea demonstrează presiunea pe
care părinţii o pun pe umerii copiilor lor, identificându-se cu statutul de şcolar
mic şi anihilând practic orice drept la liberă existenţă şi alegere a copilului.
Ambivalenţa acestuia faţă de activităţile şcolare nu întârzie să apară într-un
astfel de context şi este începutul divorţului timpuriu faţă de tot ceea ce înseamnă
şcoală. Părinţii pot fi ajutaţi să iasă din această simbioză cu copilul, care este
contraproductivă la vârsta micii şcolarităţi.
Nu puţine sunt şi cazurile în care cei doi părinţi au puncte de vedere
diferite, în ceea ce priveşte cerinţele şi standardele educaţionale pe care le
impun copiilor. Ele pot bulversa şcolarul mic, interesat iniţial poate de noua sa
activitate, determinându-l să abandoneze lupta legată de aplicarea inconsecventă a
unor cerinţe a căror eficienţă nu reuşeşte să o înţeleagă şi, ulterior, să o prioritizeze
Tendinţa părinţilor de a-i încărca pe copii cu activităţi extraşcolare,
pentru a compensa lipsa prezenţei lor în viaţa acestora, poate fi demontată tot
în cadrul unor întâlniri ale părinţilor cu psihologul educaţional. De obicei, astfel
de întâlniri debutează cu nevoia de a îndrepta efectele unei astfel de atitudini:
53
calificativele slabe obţinute la şcoală, starea de apatie şi dezinteresul faţă de
şcoală, comportamente problematice ale copilului: agresivitate, agitaţie,
neatenţie, incapacitate de concentrare, nerespectarea regulilor clasei sau ale
instituţiei de învăţământ. Frecvent, cauza tuturor acestor reacţii se află în lipsa de
atenţie a părinţilor faţă de copiii.
Consultaţiile individuale pentru copiii şcolari mici pot fi acordate atât în
cadrul unor cabinete din instituţiile de învăţământ, cât şi în cabinetele private,
atunci când părinţii doresc să-i ajute pe copii să găsească răspunsuri la unele întrebări
legate de şcoală cu ajutorul unui specialist sau când doresc să le ofere posibilitatea de
a se cunoaşte mai bine sau de a se dezvolta armonios. Gestionarea problemelor
legate de mai buna relaţionare cu copiii la şcoală ca şi a celor ce privesc
învăţarea rapidă şi eficientă sau realizarea temelor pentru acasă, managementul
timpului şi activităţii de învăţare sunt tematici pe care psihologul educaţional le
poate aborda cu şcolarul mic în cabinetul său. Realizarea unei mai bune
cunoaşteri de sine, identificarea resurselor personale şi depăşirea unor blocaje
emoţionale, care să-i permită o mai bună adaptare şcolară şi integrare în grupul
de prieteni, pot fi realizate de către copiii din ciclul primar tot cu ajutorul
psihologului specialist pe probleme de educaţie, consiliere şcolară şi vocaţională.

6.5. Psihologia educaţiei la vârsta adolescenţei - perioada de tranziţie de la


copilărie la adultul timpuriu, 12-18/22 de ani

Anii de gimnaziu
Consultaţiile de tip familial, care se acordă cuplului parental sau
adolescentului împreună cu părinţii săi de către psihologul educaţional, pot
aduce un plus de informaţie despre multitudinea transformărilor psihice şi
fizice ale adolescentului în această perioadă şi a efectelor acestora în planul
relaţiilor cu părinţii, şcoala, prietenii. Anxietatea legată de toate aceste
transformări poate să scadă mult, iar progresele realizate pe linia dezvoltării să fie
benefice. Clarificarea unor relaţii conflictuale între adolescent şi părinţi,
învăţarea unor noi patternuri de comunicare şi interacţiune, soluţionarea unor
probleme legate de şcoală pot fi alte rezultate ale serviciilor de consiliere şi
consultanţă furnizate de psihologul educaţional.
Principalele surse de conflict între adolescent şi părinţii săi pot fi la această
vârstă legate de rezolvarea temelor pentru acasă, lipsa interesului pentru
activităţile şcolare în general, abordarea nediferenţiată a adolescentului de fraţii
sau surorile mai mici, utilizarea telefoanelor şi a televizorului, ieşirile şi
permisiunile, grupul de prieteni, îmbrăcămintea, asumarea responsabilităţilor
casnice, gestionarea banilor.
Grupurile de întâlnire între părinţi, ce se pot realiza în manieră
experienţială, pot dezvolta acestora noi abilităţi de interacţiune cu adolescenţii
aflaţi în ciclul gimnazial, pot facilita o mai bună înţelegere a transformărilor
prin care trec adolescenţii şi pot permite clarificarea unor situaţii conflictuale şi
găsirea unor soluţii adecvate. Jocul de rol, dramatizarea, prelegerea scurtă,
exerciţiul sunt instrumente importante ale psihologului educaţional în lucrul cu

54
părinţii. Grupul de părinţi poate avea şi rolul de suport pentru acei adulţi care
se confruntă cam cu aceleaşi tipuri de dificultăţi în relaţia lor cu adolescentul.
Consultaţiile individuale şi de grup pot fi oferite tinerilor adolescenţi atât
în cabinetul şcolii, cât şi într-un cabinet privat. Şi într-un caz şi în celălalt,
psihologul educaţional trebuie să aibă acordul părinţilor în ceea ce priveşte oferirea
de servicii. Este cu atât mai importantă la această vârstă obţinerea acordului, cu atât
mai mult cu cât adolescenţii încep să-şi propună singuri să consulte un psiholog
educaţional în cadrul şcolii, mai ales atunci când se confruntă cu o problemă.
Serviciile pe care psihologul educaţional le poate oferi adolescenţilor din
ciclul gimnazial, sub forma consultaţiilor individuale sau de grup, pot avea în
vedere teme precum:
 cunoaşterea de sine
 comunicarea eficientă cu părinţii, colegii, profesorii, cadrele didactice
 dezvoltarea personală
 învăţarea rapidă şi eficientă
 depăşirea unor obstacole şcolare
 pregătirea psihologică pentru concursuri şcolare sau examene
 gestionarea primelor relaţii de cuplu
 problematica identităţii psihosexuale şi a egalităţii de şanse
 comportamente asertive
 managementul timpului şi al propriilor obiective
 prevenţia pe linia consumului de droguri, a traficului de fiinţe sau
abuzului psihic etc.
Contextele mai dificile precum depăşirea unor situaţii de separare sau
divorţ al părinţilor, pierderea unei bunici sau a unui bunic drag, eşecul
înregistrat la un concurs pe linie şcolară, pierderea capacităţii de concentrare
datorită unei depresii apărută pe fondul pierderii unei prime relaţii de cuplu
sau datorită unor tensiuni puternice familiale, diminuarea unor tulburări de
comportament pot fi tratate cu mult profesionalism de către psihologul
educaţional, în condiţiile în care acesta are şi competenţe în domeniul consilierii
psihologice.
Orientarea şcolară poate fi făcută la această vârstă atât în cadrul unor
consultaţii individuale, dar şi de grup, prin intermediul instrumentelor diagnostice
pentru care psihologul educaţional are licenţă de utilizare, prin tehnici de
diagnostic experienţial sau tehnici de clarificare a valorilor. Toate au menirea de
a-i evidenţia tânărului adolescent care sunt resursele sale, abilităţile şi interesele
şcolare. Informarea cu privire la domeniile profesionale şi aplicabilitatea lor pe piaţa
muncii pot fi oferite tot de psihologul educaţional care are, conform legislaţiei în
vigoare, şi competenţe în domeniul consilierii şcolare şi vocaţionale.
Anii de liceu
Anii de liceu aduc schimbări multiple în viaţa adolescenţilor, dar şi a părinţilor.
Primul lucru pe care trebuie să-l înveţe părinţii liceenilor este acela de a nu-i mai
trata ca pe nişte copii, însă nici ca adulţi maturizaţi deja. Ei trebuie să ofere
adolescenţilor libertatea de care au nevoie, dar şi să fie pregătiţi să le ofere consiliere

55
sau ajutor, atunci când doresc. Libertatea trebuie obţinută şi ea gradual, pe baza
negocierii unor comportamente care să securizeze atât părinţii, cât şi adolescenţii.
Consultaţiile pe tematici oferite de psihologul educaţional unui grup de
părinţi pot avea în vederea abordarea unor subiecte precum:
 Cunoaşterea transformărilor psihice prin care trec adolescenţii de liceu
şi a implicaţiilor acestora în viaţa familială, şcolară şi socială
 Abordarea unor modalităţi eficiente de interacţiune părinte-adolescent
 Abordarea problematicilor legate de şcoală în anii de liceu:
frecventarea cursurilor, gestionarea situaţiilor de învăţare, a activităţilor
extraşcolare, dezvoltarea relaţiilor cu profesorii, părinţii şi organele de
conducere ale şcolii
 Realizarea demersurilor de orientare şcolară şi profesională, pregătirea
examenului de bacalaureat şi a celui de admitere la facultate
 Atitudinea părinţilor faţă de primele relaţii, primele iubiri şi primele
iniţiative sexuale ale adolescenţilor, ca şi abordarea primelor decepţii
sentimentale

Oferta de servicii ale psihologului educaţional pentru adolescenţi este


extrem de variată şi deplin gustată de către aceştia.
Consultaţiile individuale pot permite adolescenţilor să se cunoască mai bine,
să-şi exprime diferite temeri, stângăcii pe care să înveţe ulterior să le depăşească.
Descoperirea unor aptitudini şi interese poate facilita adolescentului orientarea
încă din perioada liceului către anumite domenii de activitate, către anumite
cercuri care să-l ajute să se pregătească pentru anii studenţiei, orientarea şcolară
şi profesională intrând în competenţa psihologului educaţional. Deprinderea unor
tehnici eficiente de învăţare, de realizare a temelor pentru acasă, de pregătire
psihologică pentru concursuri şi examene, de comunicare eficientă sau de
conducere a unui grup de lucru (dobândirea abilităţilor necesare unui lider
eficient), de management al timpului sau de rezolvare a conflictelor pot fi
realizate tot cu ajutorul psihologului educaţional.
Anii de studenţie
Experienţa a dovedit că în anii studenţiei, părinţii simt din ce în ce mai puţin
nevoia de a se implica în viaţa copiilor lor. Sunt şi situaţii în care relaţiile cu
aceştia pot rămâne tensionate sau se pot rupe, dacă părinţii nu acceptă faptul
că, de acum, au de-a face cu un adolescent mare, care, pe zi ce trece, devine
adult. Abordări de genul „băieţelul meu” sau „fetiţa mea”, însoţite de o
încălcare a intimităţii sau o constrângere exagerată în raport cu vârsta biologică
a adolescentului, blochează frecvent comunicarea părinte-copil, uneori chiar cu
crize puternice de violenţă. Fuga de acasă, refugiul în prietenii, ignorarea totală a
părintelui sau penalizarea lui cu „rele tratamente” sunt deseori reacţii fireşti ale
adolescenţilor care se simt invadaţi de proprii părinţi, desconsideraţi şi
anihilaţi. Consultarea psihologului educaţional sau a unui consilier psihologic se
impune într-o astfel de situaţie. De cele mai multe ori, intervenţia va fi centrată
mai ales asupra părinţilor. Odată ce comportamentul acestora faţă de adolescent/ă
se modifică, în sensul respectării intimităţii acestuia, a renunţării la şantajele
56
emoţionale ca mijloace de constrângere, tratându-şi fiica sau fiul ca pe un adult în
devenire, relaţia părinte-copil se poate îmbunătăţi. Eşecurile în plan sentimental
pot ridica o serie de probleme tinerilor, dar şi părinţilor. Frecvent, depresia
poate invalida activităţile tânărului la facultate sau la locul de muncă. Tratarea
acesteia este absolut necesară, iar deprinderea unor modalităţi de a face faţă
situaţiilor de zi cu zi poate fi realizată cu ajutorul psihologului educaţional.
Competenţa în consiliere psihologică a acestuia ar putea aduce un plus de
calitate serviciilor oferite. Consilierea familiei, pentru a oferi suportul necesar
tinerilor în astfel de situaţii, poate fi deseori de ajutor.
Consultaţiile individuale, cât şi cele de grup pot răspunde nevoilor de
autocunoaştere şi dezvoltare personală a adolescentului mare. Pot fi abordate
tematici precum:
 descoperirea resurselor personale şi formarea unor deprinderi de relaţionare
interpersonală necesare domeniului de formare profesională
 dezvoltarea creativităţii
 dezvoltarea capacităţilor de comunicare eficientă
 dezvoltarea inteligenţei emoţionale
 dezvoltarea capacităţilor necesare unui lider
 managementul activităţii de învăţare
 managementul timpului
 dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale
 arta negocierii
 managementul conflictelor
 realizarea şi implementarea unui plan de dezvoltare personală pe parcursul
anilor de studiu
 realizarea şi implementarea unui plan de dezvoltare a carierei

57
Rezumat

Psihologul educațional are o ofertă variată de servicii atât pentru părinți cât și
pentru copii și adolescenți. Oferta sa are menirea de a îndruma părinții în procesul lor
de comunicare cu proprii copii și de educare a acestora. În același timp psihologul
educațional poate contribui la procesul de dezvoltare personală a copiilor și
adolescenților.

Cuvinte cheie

 Psihologia nașterii
 Psihologia educării bebelușului
 Psihologia educației la vârsta copilăriei
 Psihologia educației la vârsta adolescenței

Teste de autoevaluare

1. Dați expemple de servicii pe care psihologul educațional le poate oferi


părinților și copiilor acestora.
2. Enumerați o serie de servicii pe care psihologul educațional le poate oferi
adolescenților, servicii adaptate nevoilor și particularităților lor de vârstă.

Concluzii

Psihologia nașterii și implicațiile ei în dezvoltarea copilului, psihologia


educării bebelușului, psihologia educării copilului și adolescentului dau direcții de
acțiune psihologilor educaționali dar și exemple de intervenții specifice pe segmente
de vârstă, contribuind la procesul de formare, de dezvoltare a copiilor, adolescenților
și adulților cu rol de părinte.

58
UNITATEA DE STUDIU 7
Psihologia educaţiei în grădiniţă, şcoală şi unităţi de învăţământ superior –
sugestii pentru educatori, învăţători, profesori

Obiective 60
Cunoştinţe preliminare 60
Resurse necesare şi recomandări de studiu 60
Durată medie de parcurgere a unităţii 60
Expunerea teoriei aferente unității de studiu 61
7.1. Evaluarea şi psihodiagnoza dezvoltării cognitive, afectiv- 61
motivaţionale şi comportamentale a personalităţii copiilor şi
adolescenţilor
7.2. Evaluarea profilului cognitiv, afectiv, comportamental şi de 61
personalitate al membrilor din familiile preşcolarilor şi elevilor
7.3. Consilierea educaţională şi şcolară 62
7.4. Intervenţia psihologică (primară, secundară) în scopul optimizării 63
autocunoaşterii şi dezvoltării personale, prevenţiei şi remiterii
problemelor emoţionale, cognitive şi de comportament de intensitate
subclinică
7.5. Consilierea vocaţională vizând identificarea aptitudinilor, valorilor şi 69
intereselor profesionale, optimizarea deciziilor privind performanţa,
cariera şi integrarea pe piaţa muncii
7.6. Consultanţa de specialitate oferită cadrelor didactice, părinţilor şi 69
îngrijitorilor, personalului administrativ şi liderilor comunitari intră tot în
atribuţiile psihologului educaţional
7.7. Profesorul eficient, competenţele sale şi contribuţia psihologului 70
educaţional la dezvoltarea acestora
Rezumat 71
Cuvinte cheie 71
Teste de autoevaluare 71
Concluzii 72

59
Obiectiv

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:

1.Să cunoască particularitățile psihologiei educației în grădiniță, școală și


unități de învățământ superior, tipuri de activități, metode și tehnici de intervenție
specifice psihologilor educaționali în lucrul cu copiii, adolescenții, tinerii adulți,
părinții și cadrele didactice

Cunoștințe preliminare

Se impune însușirea și operarea corectă cu conceptele prezentate în unitățile de


studiu anterioare.

Resurse necesare și recomandări de studiu

1. Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin conceptele fundamentale


și ideile de bază
2.Resurse bibliografice obligatorii:
Elena Anghel, Psihologia educației pe tot parcursul vieții – pentru specialiști
și adulți interesați de propria lor dezvoltare, Editura For You, 2011

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de patru ore.

60
Expunerea teoriei aferente unității de studiu

Psihologii educaţionali din cadrul sistemului de învăţământ oferă


consultanţă de specialitate elevilor, părinţilor,
educatorilor/învăţătorilor/profesorilor şi managerului instituţiei. Competenţele
dobândite în cadrul programelor de specializare de către aceştia permit oferirea unei
game variate de servicii profesionale, necesare bunei desfăşurări a procesului de
instrucţie şi educaţie. Voi descrie în continuare toate aceste competenţe ale
psihologului educaţional, aşa cum apar ele specificate în normativele Colegiului
Psihologilor din România.

7.1. Evaluarea şi psihodiagnoza dezvoltării cognitive, afectiv-motivaţionale şi


comportamentale a personalităţii copiilor şi adolescenţilor

Permite psihologilor educaţionali:


 să ofere un profil realist copiilor, adolescenţilor şi părinţilor acestora,
atunci când ei îşi exprimă dorinţa de a se cunoaşte sau de a cunoaşte potenţialul şi
vulnerabilităţile propriului copil/adolescent
 să ghideze activitatea educatorului/învăţătorului/profesorului, atunci
când acesta doreşte să cunoască mai bine un copil/adolescent, în vederea
particularizării activităţii de învăţare
 să decidă elaborarea şi implementarea unui plan de consiliere şcolară
sau de intervenţie psihologică, atunci când copilul/adolescentul se prezintă la
cabinet pentru soluţionarea unor probleme care influenţează activitatea şcolară
 să orienteze activitatea şcolară a copilului/adolescentului şi alegerea
drumului profesional pentru adolescent

7.2. Evaluarea profilului cognitiv, afectiv, comportamental şi de personalitate al


membrilor din familiile preşcolarilor şi elevilor

Se realizează de către psihologii educaţionali, atunci când consideră că


rezolvarea problemelor din activitatea instructiv-educativă este strict dependentă de
soluţionarea unor probleme ce ţin de sistemul familial din care provine
copilul/adolescentul. De obicei, în astfel de situaţii, se impune realizarea unui
demers de consiliere şcolară sau al unei intervenţii psihologice primare sau
secundare.
Toate aceste evaluări se pot realiza cu ajutorul instrumentelor
psihodiagnostice adecvate scopurilor urmărite şi pentru care psihologul
educaţional are licenţă de utilizare, conform normativelor Colegiului Psihologilor
din România.
Diagnosticul experienţial poate fi utilizat şi el cu succes în astfel de evaluări.
Acesta presupune participarea activă, conştientă şi personalizată a clienţilor
(elevi, părinţi, studenţi). Este un demers simultan celui de consiliere,

61
participanţii având acces la conştientizarea şi validarea propriilor resurse sau
mecanisme de apărare, dorinţe, frustrări sau blocaje. Se poate realiza prin
intermediul exerciţiilor exploratorii şi a situaţiilor proiective provocatoare, cu
ajutorul tehnicilor experienţiale expresiv-creative: desen, pictură, colaj, modelaj,
dramatizare, joc de rol.

7.3. Consilierea educaţională şi şcolară

Se realizează de către psihologii educaţionali la cererea copiilor, adolescenţilor,


părinţilor sau cadrelor didactice. Ea se concretizează în elaborarea unor demersuri
psihologice, în vederea următoarelor scopuri:
1. promovarea atitudinilor şi conduitelor sanogene
2. eficientizarea activităţii de învăţare
3. dezvoltarea personala
4. soluţionarea situaţiilor de risc, conflict şi criză
Scopul fundamental al acesteia este funcţionarea psihosocială optimă a
persoanei sau a unui grup de persoane atât la şcoală, cât şi în viaţa de zi cu zi.
Promovarea sănătăţii şi a stării de bine la copii şi adolescenţi se realizează
încă din perioada timpurie prin activităţi implementate de psihologi educaţionali
sau de cadre didactice, sub îndrumarea specialistului în psihologia educaţiei.
Încă din perioada grădiniţei, copiii dar şi părinţii pot fi învăţaţi să aibă un stil de
viaţă esenţial în promovarea şi menţinerea sănătăţii şi prevenirea
îmbolnăvirilor. Să ne reamintim că părinţii sunt un exemplu de comportament
pentru copii şi că deprinderile formate de timpuriu se demontează foarte greu.
Elaborarea unui program de învăţare, amenajarea unui spaţiu adaptat
nevoilor de învăţare ca şi cunoaşterea particularităţilor activităţii de învăţare
contribuie la creşterea randamentului şcolar. Multe probleme de învăţare pot fi
evitate, dacă elevii şi studenţii sunt ajutaţi de către psihologul educaţional să
deprindă şi să aplice toate aceste lucruri. Orice act de învăţare are o dinamică
proprie, o evoluţie specifică guvernată de legea curbei învăţării şi de cea a
uitării. Însuşirea cunoştinţelor sau formarea abilităţilor pe parcursul unei zile, a unui
semestru sau an de studiu evoluează treptat, cu viteze şi volume inegale de asimilare,
de la o etapă la alta.
Serviciile de dezvoltare personală pe care psihologul educaţional le poate
oferi preşcolarilor, şcolarilor, liceenilor şi studenţilor şi despre care am discutat în
capitolul anterior, pot avea ca grup ţintă şi profesorii şi părinţii. Este cunoscut
faptul că anumite aptitudini pedagogice ale educatorului/învăţătorului/profesorului îi
pot ajuta pe cei care învaţă să devină coparticipanţi activi, interesaţi de studiul
diferitelor conţinuturi de învăţare. Competenţa ştiinţifică, cea psihopedagogică şi
cea socială alcătuiesc aptitudinea pedagogică a cadrului didactic. Psihologul
educaţional îl poate ajuta pe acesta, mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea
ultimelor două competenţe, prin organizarea de grupuri de optimizare
personală.

62
Psihologul educaţional poate ajuta elevii/studenţii/profesorii/părinţii să
depăşească pentru moment situaţia de criză, comportamentele adecvate ale
acestuia în relaţia sa cu clienţii fiind:
 ascultă cu atenţie clientul, ajutându-l să-şi exprime şi să-şi clarifice trăirile şi
gândurile legate de problema sa;
 identifică mecanismele de coping şi încurajează menţinerea acestora în
perioada imediat următoare situaţiei de criză, considerându-le elemente resursă;
 îl ajută pe client să găsească resurse personale şi soluţii pentru depăşirea
situaţiei în care se află;
 îl ajută pe client să pună în practică deciziile asumate, învăţându-l în cabinet
cum să procedeze şi monitorizând-i acţiunile din viaţa de zi cu zi;
 recomandă, acolo unde este cazul, un demers de consiliere psihologică sau
psihoterapie.
Psihologul educaţional, cu competenţe în domeniul consilierii psihologice,
poate continua acţiunea de consiliere începută cu clientul său.
Strategiile de rezolvare a conflictelor, abilităţile de comunicare şi
negociere pe care le deţine psihologul educaţional îi permit medierea cu succes a
unor conflicte între elevi, studenţi, elevi-profesori, elevi-părinţi-profesori. Acesta
trebuie să urmărească aplicarea principiilor comunicării nonviolente în rezolvarea
paşnică a conflictelor.

7.4. Intervenţia psihologică (primară, secundară) în scopul optimizării


autocunoaşterii şi dezvoltării personale, prevenţiei şi remiterii problemelor
emoţionale, cognitive şi de comportament de intensitate subclinică

O astfel de intervenţie poate fi realizată, conform normativelor în vigoare,


de către psihologul educaţional. Evident că o temeinică formare şi în domeniul
consilierii psihologice va oferi un plus de calitate intervenţiei psihologului
educaţional.
Pentru exemplificare, redau mai jos un caz de rezolvare a unor dificultăţi de
învăţare şi de remitere a unor probleme emoţionale şi comportamentale, ce a fost
realizat în cabinetul unui liceu în care am funcţionat ca psiholog. Doar intervenţia la
clasă nu este suficientă pentru combaterea insuccesului şcolar. Problemele familiale
trebuie depăşite, uneori, pentru o bună integrare a elevului în procesul instructiv-
educativ. Articolul prezentat a fost publicat în Revista de psihoterapie
experienţială, nr. 42 din 2008 cu titlul „Consilierea experienţială a copiilor cu
probleme şcolare, pe fundalul relaţiilor de cuplu deficitare ale părinţilor”
Relaţia parentală disfuncţională îşi pune puternic amprenta asupra
comportamentelor maladaptative ale copiilor la şcoală, cum sunt:
 lipsa de motivaţie pentru învăţare
 dificultăţile de înţelegere şi memorare
 violenţa verbală sau fizică
 absenteismul

63
Tehnicile specifice consilierii experienţiale de tip familial permit
abordarea creativă a problemelor cu care copilul se confruntă în cadrul familiei
sale, dar şi a modalităţilor disfuncţionale prin care părinţii se raportează la
aceştia, ca urmare a crizei conjugale. Fără o astfel de intervenţie, la nivelul
sistemului familial, şansele de recuperare şi reintegrare adaptativă a copiilor sunt
mici.
Părinţii îşi aduc copiii, puberii sau adolescenţii la consiliere pentru că nu
mai ştiu cum să comunice cu aceştia, nu mai reuşesc să înţeleagă ce se întâmplă
cu ei de nu mai sunt „copiii care au fost cândva”.
Rezultatele şcolare nesatisfăcătoare, plângerile învăţătorilor sau diriginţilor
legate de comportamentul elevului la şcoală, dificultăţile pe care le întâmpină şi
aceştia în relaţionarea cu „elevul problemă” sunt elemente care îi determină pe
părinţi să-şi facă timp „să-şi aducă copilul la psihologul şcolar”.
Mulţi dintre ei vor afla însă că rolul lor nu se opreşte aici, iar timpul care
ar fi de dorit să-l ofere familiei, sieşi şi copilului este mult mai mare.
Implicarea părinţilor în actul de consiliere a copiilor cu probleme şcolare
este absolut necesară.
Este destul de dificil pentru psiholog să obţină colaborarea unor părinţi
care, în cele mai multe cazuri, nu au conştiinţa propriilor contribuţii la
declanşarea şi menţinerea simptomelor copiilor.
Frecvent, aceştia nu sunt pregătiţi să facă vreo schimbare în viaţa lor,
schimbare ce ar putea avea ca efect, conform principiilor de funcţionare specifice
oricărui sistem, modificări benefice ale implicării copilului în activităţile şcolare.
Primul contact al psihologului cu membrii familiei „copilului problemă”
este extrem de important. Exprimarea cerinţei de a veni împreună, părinţi şi
copil, la prima întâlnire de consiliere este fundamentală. Un prim diagnostic al
sistemului familial poate avea astfel loc chiar de la început.
Faptul că un părinte îşi face timp să vină şi celălalt nu, faptul că vin împreună
cei doi adulţi şi în timpul şedinţei nu reuşesc să-şi vorbească, ci numai să-şi exprime
neliniştile separat sau în acelaşi timp către psiholog, sau faptul că se ceartă şi se
acuză reciproc cu privire la eşecurile pe care le întâmpină copilul lor, sunt date
diagnostice importante despre climatul familial în care stă zi de zi „copilul cu
probleme şcolare.”
Facilitarea dialogului dintre membrii familiei, în vederea clarificării
motivelor pentru care aceştia au solicitat întâlnirea, scoate la iveală, deseori,
elemente psihologice cheie, care justifică o serie din comportamentele copilului
la şcoală cum sunt:
 singurătatea pe care o resimte copilul în cadrul familiei sale
 frica şi saturaţia faţă de conflictele permanente dintre mamă şi tată
 nevoia de performanţă înaltă a părinţilor „carierişti” reflectată într-o serie de
complexe de inferioritate şi anxietăţi de abandon la copii
 nemulţumiri şi temeri ale copilului, ce sunt provocate de decizia de separare
sau divorţ a părinţilor
 un doliu recent al familiei sau o relaţie de doliu nefinalizată de către unul
dintre membrii familiei nucleare sau extinse
64
 boală cronică sau gravă a cuiva din familie
 lipsa de încredere în sine a unuia sau a celor doi părinţi, care se reflectă în
cerinţe exacerbate pe linie şcolară faţă de copil sau sunt disonante în raport cu
propriile comportamente („du-te la şcoală, dar eu sunt şomer şi nu fac nimic pentru
a-mi găsi ceva de muncă”)
 şi lista ar putea continua

Diagnoza familială este extrem de importantă pentru reuşita actului de


consiliere a copiilor cu probleme şcolare.
Aplicarea testului familiei, în prima întâlnire, tuturor membrilor familiei
permite, de asemenea, identificarea unor discrepanţe de percepţie, a unor surse de
conflict sau depresie, anxietate la copil, elemente ce îşi pun amprenta asupra
problemelor legate de şcoală: lipsă de interes, dificultăţi de învăţare, rezultate slabe,
absenteism, agresivitate verbală şi/sau fizică, izolare, etc.
O serie de tehnici experienţiale de tip expresiv-creativ pot fi utilizate cu valoare
diagnostică: desenul, modelajul, jocul de rol, sculptura relaţiilor familiale.
Portret de familie:
„Cu ajutorul desenului (sau lutului, în cazul în care copiii sunt şcolari mici)
realizaţi un portret al familiei voastre. Purtaţi un dialog între membrii familiei
desenate (sau modelate dacă este vorba despre lut).”
Desenul cinetic al familiei:
„Desenaţi cu ajutorul creioanelor colorate o scenă din viaţa de familie.”
sau
„Realizaţi pe o foaie de hârtie, cu ajutorul temperei sau a acuarelelor, o poveste
care să fie reprezentativă pentru o zi din viaţa familiei voastre.”

Sculptura relaţiilor familiale:


„Realizaţi din corpurile voastre un grup statuar, care să fie reprezentativ pentru
relaţiile pe care le aveţi în interiorul familiei voastre!”
Fiecare dintre aceste provocări de tip experienţial sunt urmate de:
 dialogul experienţial moderat de psiholog
 trecerea de la metaforă la viaţa reală
 identificarea motivelor care au declanşat şi care susţin simptomul sau
simptomele copilului în activităţile şcolare
După o astfel de intervenţie de diagnoză familială şi de identificare a
posibilelor elemente care stau la baza problemelor şcolare ale copilului, părinţii
conştientizează deseori necesitatea de a se implica în procesul de consiliere, de a-
şi ajuta copilul să depăşească blocajele sau dezinhibiţiile pe care le manifestă la
şcoală.
Din momentul obţinerii complianţei părinţilor la actul de consiliere familială
poate începe o diagnoză mai aprofundată a copilului, în vederea unei mai bune
cunoaşteri a acestuia şi a sudării relaţiei de consiliere. Obţinerea unor date de
anamneză mai bogate despre copil şi a unor informaţii mai aprofundate despre
dinamica conjugală se poate realiza într-o întâlnire separată cu cei doi părinţi,

65
sau cu părintele care a însoţit copilul la psiholog şi a acceptat participarea la
actul de consiliere.
Toate acestea sunt necesare, deoarece ne permit conturarea unei imagini cât
mai complete despre factorii care facilitează şi întreţin simptomul copilului.
Vom putea realiza ipotezele, obiectivele şi planul de intervenţie adecvat, care
să permită copilului o adaptare mai bună la cerinţele şcolare.
Pentru a evidenţia care ar putea fi periplul experienţial al interacţiunii copil-
părinţi-psiholog şcolar după stabilirea planului de intervenţie, prezentăm în
continuare un caz.
Aceasta are două scopuri:
 de a susţine necesitatea realizării în actul de consiliere a copilului cu
probleme şcolare a tuturor demersurilor prezentate până acum
 de a evidenţia utilitatea unor tehnici de tip experienţial în abordarea unei
astfel de problematici

Algoritm
 simptomatologie
 interviu, anamneză şi diagnoză familială
 identificarea acelor elemente din sistemul familial care au declanşat şi care
întreţin simptomul copilului, cu efecte nefaste pentru activitatea şcolară
 ipoteze şi obiective, plan de intervenţie şi tehnici de tip experienţial, ce
trebuie aplicate pentru obţinerea unui nou echilibru familial, condiţie necesară
 depăşirii problemelor şcolare;
 rezultat

Mihai este un elev în clasa a V-a, la un liceu de renume din centrul capitalei.
El ridică probleme părinţilor şi profesorilor, prin faptul că nu vrea să scrie, nu
vrea să înveţe, lipseşte destul de mult de la şcoală, iar atunci când vine la
şcoală nu este atent la ore, trecând de la o extremă la alta: fie cade pe gânduri,
fie se foieşte în bancă. De asemenea, s-a îngrăşat foarte mult, de când a început
şcoala.
Din datele de interviu, anamneză şi diagnoză familială aflăm următoarele:
Mihai este singur la părinţi, s-a mutat la începutul clasei a V-a în liceu, notele
luate de la începutul anului şi până spre sfârşitul semestrului, când a venit împreună
cu părinţii la psihologul şcolar, sunt foarte mici şi îşi face temele cu o bunică,
mama mamei, care „nu ştie cum să-l mai ia”. Aflăm, de asemenea, că Mihai
locuieşte cu părinţii săi şi cu bunica din partea mamei care se ocupă foarte mult
de el,deoarece mama călătoreşte frecvent în interes de serviciu, iar tatăl este
pasionat de calculator, pe care şi-l dispută seară de seară cu fiul său.
Atitudinea faţă de implicarea şcolară a celor doi părinţi pare a fi până la
un punct solidară, după care tatăl se arată a fi mai indulgent:
Mama: „Parcă nu are voinţă copilul acesta. Noi îi cerem mereu să scrie, să
înveţe şi el nu vrea.”
Tatăl: „Aşa este, deşi parcă sunt cam multe meditaţii: luni, marţi, miercuri,
joi...”
66
Timpul pe care-l petrec împreună cei trei este destul de limitat. Mama
alocă foarte mult timp serviciului şi dezvoltării sale profesionale, realizând
foarte multe formări postuniversitare, în timp ce tatăl, absolvent de liceu cu
diplomă de bacalaureat, îşi petrece marea majoritate a timpului la serviciu şi în
faţa calculatorului, acasă, vizionând filme (nevoia acestuia de a se refugia seară
de seară într-o lume virtuală e semn al neacceptării situaţiei reale).
Observăm atitudinea ambivalentă a sistemului parental în ceea ce
priveşte timpul acordat şcolii de Mihai, atitudine care explică şi mersul
acestuia în salturi la şcoală. Remarcăm dorinţa foarte mare a mamei de a
progresa profesional, dorinţă care este în acord cu cerinţele pe care le impune
fiului său, dar în dezacord cu nevoile tatălui şi ale băiatului. Acest lucru ne face
să credem că mama valorizează foarte mult dezvoltarea intelectuală, a sa şi a
celorlalţi. Nu este mulţumită, aşadar, nici de lipsa de interes pentru şcoală a fiului
şi nici de lipsa de preocupare pentru dezvoltarea intelectuală şi profesională a
soţului, motiv pentru care îi respinge inconştient pe amândoi: pe unul
ignorându-l, pe celălalt bombardându-l cu sfaturi şi cerinţe de dezvoltare-
învăţare. Această ipoteză este foarte bine susţinută de datele furnizate de
„Fotografia de familie”, tehnică experienţială aplicată celor trei şi de „Grupul
statuar” realizat într-o şedinţă în care s-a prezentat la consiliere familia nucleară
împreună cu bunica.
În ceea ce priveşte „Fotografia de familie”, am cerut copilului, mamei şi
tatălui să se gândească la tipurile de relaţii pe care le-au avut în ultima
perioadă şi în funcţie de acestea să realizeze, pe o foaie de hârtie, cu ajutorul
creioanelor colorate, o fotografie de familie relevantă pentru toate aceste
interacţiuni. „Mă simt mai aproape sau mai departe de... sau îl văd pe... mai
aproape de...” sunt cerinţe suplimentare care au menirea de a-i ajuta pe clienţi să
realizeze fotografia de familie.
Desenul băiatului exprimă cel mai bine următoarele:
 lipsa de comunicare dintre el, mamă şi tată (observăm că bunica
lipseşte, semn al relaţiei deficitare pe care Mihai o are cu aceasta),
 depresia băiatului (toate personajele sunt conturate cu negru)
 dorinţa de identificare a băiatului cu tatăl său (vezi culorile
folosite) barată însă de propria mamă, care se află bine poziţionată
între ei şi priveşte către fiu, ignorându-l total pe tată.
Faptul că mama şi bunica fac un cuplul perfect pentru creşterea
copilului, iar tatăl este o anexă a sistemului familial, reiese foarte clar din
desenul mamei. Depresia tatălui, care se simte şi el exclus din familie, este
relevată de desenul compensator realizat de acesta cu creionul roz, şi care
reprezintă „familia unită”, deşi la o privire mai atentă putem observa cum
copilul parcă „trage” de părinţi pentru a-i aduce mai aproape unul de celălalt.
Se evidenţiază astfel o serie de probleme la nivelul cuplului marital: lipsa
de comunicare dintre parteneri, neacceptarea şi devalorizarea soţului de către
soţie şi, implicit, o neacceptare şi o devalorizare a băiatului de către mama care
o are aliată şi pe bunică. Se remarcă, de asemenea, o contaminare a rolurilor
67
familiale, care creează probleme de identificare şi identitate băiatului. În tot
acest context, neîncrederea în propriile forţe şi mâncatul excesiv sunt
justificate pentru Mihai. Copilul se pedepseşte inconştient, pentru incapacităţile
sale, „deformându-se” pe zi ce trece, încercând în acelaşi timp să-şi ofere,
„salvator”, „porţii de afecţiune” prin hrana pe care o ingerează.
„Grupul statuar” realizat de către cei patru membri ai familiei scoate şi el în
evidenţă aceleaşi tipuri de probleme, cărora copilul le găseşte instantaneu
soluţia. Ieşind din grupul statuar, pe motiv că nu se simte bine acolo, Mihai propune
modificarea acestuia, astfel: apropierea mamei de tată, separarea mamei de
bunică şi aşezarea lui în faţa părinţilor, astfel încât prezenţa acestora să fie
securizantă, hrănitoare şi nu apăsătoare pentru el.
Grup statuar 1:
M T

B Mh.

Grup statuar 2:
M T

B
Mh

Este foarte clară nevoia copilului de a-şi vedea părinţii comunicând, de a-i
simţi aproape, de a-şi petrece timpul cu ei şi de a se simţi în siguranţă, acceptat
şi protejat de către aceştia. Transpare, de asemenea, nevoia de a o aşeza pe bunica
„acolo unde îi este locul”, o bunică prezentă, dar care priveşte cu blândeţe la
ceea ce se întâmplă în familia lui nucleră.
Părinţii au conştientizat faptul că au o problemă pe relaţia de cuplu. Le-
am făcut recomandarea de a merge la o consiliere maritală. Am centrat apoi
demersul de consiliere pe clarificarea relaţiei celor doi părinţi cu băiatul lor,
propunându-le un exerciţiu simplu, dar extrem de facilitator şi motivant pentru
schimbarea unor atitudini şi comportamente cu impact negativ asupra relaţiilor
familiale în ansamblu şi a activităţilor şcolare în particular.
Îmi place de tine atunci când...
Nu-mi place de tine atunci când...
Aştept de la tine să...

Dialogul experienţial purtat în urma acestor însemnări realizate de fiecare


membru al familiei a scos la iveală o serie de dificultăţi pe care copilul le avea la
şcoală: profesori exigenţi, dificultăţi de înţelegere a materiei, programă prea
încărcată, lipsă de timp pentru activităţi la liberă alegere. Au fost exprimate şi

68
auzite de către părinţi o serie de nevoi ale copilului în raport cu aceştia: de a fi
ajutat, de a-şi petrece împreună timpul liber, de a sta mai mult de vorbă, de a
nu se mai certa şi de a sta mai mult împreună ei, părinţii. De asemenea, copilul a
exprimat dorinţa de a se înţelege mai bine cu tatăl şi de a avea mai multe
activităţi comune. Firească o astfel de nevoie, în condiţiile în care Mihai se află la
vârsta pubertăţii şi nevoia de tată este din ce în ce mai mare pentru a-şi construi
identitatea psihosexuală.
O astfel de intervenţie, în care complianţa la consiliere a copilului şi a
părinţilor s-a concretizat într-o implicare susţinută în actul de consiliere, a dus la
ameliorarea comportamentului copilului în cadrul activităţilor şcolare.
Ameliorarea s-a produs treptat, pe măsură ce s-a clarificat încet, încet şi relaţia
de cuplu a părinţilor. Criza problemelor şcolare a fost depăşită în timp, cu efort din
partea tuturor membrilor familiei, deoarece s-a dovedit a fi un efect al unei situaţii de
criză prin care trecea de multă vreme relaţia conjugală. Mihai a făcut destul de bine
faţă cerinţelor şcolare şi în urma examenului de capacitate a reuşit să rămână la
acelaşi liceu de renume din centrul capitalei.

7.5. Consilierea vocaţională vizând identificarea aptitudinilor, valorilor şi


intereselor profesionale, optimizarea deciziilor privind performanţa, cariera şi
integrarea pe piaţa muncii

Consilierea vocaţională vizând identificarea aptitudinilor, valorilor şi


intereselor profesionale, optimizarea deciziilor privind cariera şi integrarea pe
piaţa munci este o altă competenţă a psihologului educaţional prevăzută în
normativele Colegiului Psihologilor din România. Aceasta presupune descoperirea
şi acumularea unor informaţii despre sine, despre domeniile ocupaţionale şi
piaţa muncii, luarea deciziei, planificarea carierei şi soluţionarea diferitelor
probleme sau obstacole.
Psihologul educaţional are menirea de a ajuta elevul sau studentul în
realizarea managementului propriei cariere. Dincolo de acest aspect, el deschide
acestora calea către gestionarea vieţii profesionale, prin asigurarea exercitării unui
control asupra propriei dezvoltări şi asupra propriei alegeri, în acord cu trebuinţele
personale şi oferta de pe piaţa muncii. Educaţia pentru carieră, prin activităţile pe
care le implică, îi învaţă pe adolescenţi algoritmul găsirii unui loc de muncă
potrivit, le formează deprinderi de autocunoaştere şi de decizie bună pentru
sine.

7.6. Consultanţa de specialitate oferită cadrelor didactice, părinţilor şi


îngrijitorilor, personalului administrativ şi liderilor comunitari intră tot în
atribuţiile psihologului educaţional

Cadrele didactice pot solicita psihologului educaţional o serie de îndrumări


legate de aspecte importante, cum sunt:
 desfăşurarea activităţii la clasă
 realizarea unor activităţi extraşcolare

69
 problemele de relaţionare cu părinţii sau cu copiii şi adolescenţii
 abordarea particularizată a copiilor cu probleme emoţionale sau tulburări
de comportament
 elaborarea unor teste de evaluare
 desfăşurarea unor proiecte axate pe prevenţia comportamentelor de risc
sau pe crearea unui stil de viaţă sănătos la copii şi adolescenţi
 dezvoltarea unor abilităţi personale şi profesionale

7.7. Profesorul eficient, competenţele sale şi contribuţia psihologului


educaţional la dezvoltarea acestora

Se ştie că un profesor eficient, pasionat de munca sa, poate deschide


uşor interesul copiilor şi adolescenţilor către activitatea de studiu. O parte
din pasiunea sa este transmisă prin fenomenul de contagiu participanţilor la actul
educaţional. Printre trăsăturile profesorului preferate de către cei care sunt
incluşi în procesul educaţional din învăţământul preuniversitar şi universitar
amintim următoarele:
 buna pregătire profesională
 capacitatea de a face ora interesantă
 abilitatea de a explica lucrurile clar
 simţul umorului
 disponibilitatea de a petrece timp şi de a-şi ajuta
copiii/elevii/studenţii în realizarea proiectelor lor
 corectitudinea
 relaţionarea bună
 deschiderea emoţională către trăirile celor aflaţi în formare
 coerenţa şi consecvenţa comportamentelor vis-a-vis de cele declarate
În schimb, copiii/elevii/studenţii sancţionează atitudinea dezinteresată cu
ore plictisitoare, incapacitatea de a explica lucrurile clar, lipsa de obiectivitate
(favoritismul), comportamentul inadecvat, exigenţa exagerată, incapacitatea de
a relaţiona, tendinţa de a supraîncărca elevii/studenţii cu teme sau proiecte,
incapacitatea de a fi lider şi absenţa înţelegerii empatice.

70
Rezumat

Psihologul educațional are un bogat arsenal de activități care ar putea servi


principalilor actori implicați într-un proces formativ în cadrul învățământului
preuniversitar și universitar. Evaluarea și psihodiagnoza dezvoltării cognitive,
afectiv-motivaţionale şi comportamentale a personalităţii copiilor şi adolescenţilor
dar și a membrilor familiilor din care provin, consilierea educațională, intervenția
psihologică primară și secundară în scopul optimizării autocunoaşterii şi dezvoltării
personale, prevenţiei şi remiterii problemelor emoţionale, cognitive şi de
comportament de intensitate subclinică, consilierea vocaţională, consultanţa de
specialitate oferită cadrelor didactice, părinţilor şi îngrijitorilor, personalului
administrativ şi liderilor comunitari intră tot în atribuţiile psihologului educaţional,
constituind o ofertă bogată a acestuia pentru copii, adolescenți, părinți și profesori.

Cuvinte cheie:
 Evaluare
 Psihodiagnoză
 Consiliere educațională
 Intervenție psihologică
 Consiliere vocațională
 Consultanță
 Profesor eficient

Teste de autoevaluar
1. Enumeră competenţele psihodiagnostice ale psihologului educaţional şi
specifică care sunt activităţile pe care le deservesc.
2. Ce presupune consilierea educațională?
3. Ce presupune soluţionarea unei situaţii de criză în şcoală de către psihologul
educaţional?
4. Care sunt caracteristicile profesorului eficient?

71
Concluzii

Oferta psihologului educațional într-o instituție de învățământ este extrem de


variată. Ea se adresează atât copiilor, adolescenților, părinților cât și cadrelor
didactice.

72
UNITATEA DE STUDIU 8
Psihologia educaţiei adultului

Obiective 74
Cunoştinţe preliminare 74
Resurse necesare şi recomandări de studiu 74
Durată medie de parcurgere a unităţii 74
Expunerea teoriei aferente unității de studiu 75
8.1.Psihologia educaţiei adultului 75
Rezumat 77
Cuvinte cheie 77
Teste de autoevaluare 77
Concluzii 77

73
Obiectiv

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:


Să cunoască particularitățile dezvoltării adultului, direcții de acțiune și
intervenții în psihologia educării acestuia

Cunoștințe preliminare

Se impune însușirea însusirea conceptelor din unitățile anterioare de studiu.

Resurse necesare și recomandări de studiu

1.Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin ideile fundamentale


2.Resurse bibliografice obligatorii:
Elena Anghel, Psihologia educației pe tot parcursul vieții – pentru specialiști
și adulți interesați de propria lor dezvoltare, Editura For You, 2011

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de două ore.

74
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
8.1.Psihologia educației adultului

Trăim într-o lume în care schimbările se produc cu rapiditate, motiv pentru


care psihologii educaţionali trebuie să-şi îmbogăţească ei înşişi competenţele, pentru
a orienta activitatea formativă a adultului pe tot parcursul vieţii. Legile dezvoltării
umane trebuie studiate cu atenţie, pentru a găsi cele mai ingenioase strategii, metode
şi tehnici de instruire şi formare a adultului. Cu siguranţă că ele ţin seama de
particularităţile de vârstă şi de sferele de interes ale acestora. Adultul învaţă altfel
decât copiii şi adolescenţii.
În 1990, Malcolm Knowles considera teoria andragogică, ca fiind un model de
învăţare umană deosebit de util trainerilor în demersul lor educativ pentru adulţi.
Premisele acestui model sunt:
 În procesul de învăţare adultul preia responsabilitatea pentru propriile acte,
inclusiv planificarea, implementarea şi evaluarea activităţilor de învăţare
(autodirecţionarea demersului instructiv-educativ). Rolul profesorului/instructorului
este de a stabili încă de la început colaborarea ca principiu de bază.
 Experienţa profesională şi de viaţă a adultului este valorificată în procesul
de învăţare. Ea devine o resursă de lucru prin faptul că este împărtăşită, motiv pentru
care instructorul trebuie să o evalueze la începutul programului de instruire.
 Adulţii sunt gata să înveţe când simt nevoia de a şti sau de a face ceva din
perspectiva eficientizării unor aspecte de viaţă. În această abordare,
profesorul/instructorul eficient este cel care îl ajută pe participant, în procesul de
învăţare, să înţeleagă cum şi cât o anume competenţă sau sarcină îl va face să aibă
succes.
 Aplicaţiile în lumea reală reprezintă esenţa şi ţelul învăţării adultului,
traduse prin rezolvarea de probleme şi sarcini complexe legate de nevoile imediate
ale acestora.
 Învăţarea adulţilor ţine seama de existenţa unor factori interni cum sunt:
stima de sine, nevoia de recunoaştere socială, curiozitatea naturală matură, dorinţa de
o mai bună calitate a vieţii, creşterea încrederii în sine şi ocazia de creştere spirituală
(autorealizarea self-ului).
Aşadar, putem evidenţia câteva principii ale învăţării adultului, principii care
au menirea de a ghida munca de planificare şi implementare a programului de
instruire realizat de profesor sau trainer:
1. Recunoaşterea nevoii de a învăţa
2. Aplicarea noilor achiziţii la locul de muncă
3. Integrarea experienţei trecute în noile achiziţii
4. Preferinţa pentru concret
5. Nevoia de varietate de metode
6. Nevoia de mediu informal şi confortabil pentru a învăţa
7. Nevoia de a rezolva probleme realiste
8. Preferinţa pentru metode de învăţare interactive

75
Un trainer eficient trebuie să cunoască foarte bine factorii care influenţează
esenţial învăţarea la vârsta adultă.
Aceştia sunt:
1. modalităţile perceptive
2. factorii psihosociali
3. factorii de mediu
4. factorii fizici
5. vârsta

Experienţa şi competenţele psihologului educaţional îl pot ajuta pe instructor să


ţină cont de toţi aceşti factori, care influenţează demersul instructiv-educativ la vârsta
adultă, şi să selecţioneze strategiile, metodele şi tehnicile de lucru adaptate
caracteristicilor participanţilor.
Este necesară astăzi, mai mult ca niciodată, utilizarea de instrumente şi tehnici
adecvate pentru a asigura un mediu de învăţare liber de riscuri şi distorsiuni.
Numărul uriaş, diversitatea şi complexitatea datelor pot ridica trainerului probleme
de selecţie în activitatea sa de pregătire a conţinutului învăţării. El trebuie să evite
supraîncărcarea cognitivă, pentru a fi eficient în munca sa. Aceasta se poate realiza
prin:
 minimizarea prelegerii (puncte cheie, liste scurte, grafice, planşe)
 împărţirea informaţiilor pe segmente de lucru, care să fie distribuite într-o
manieră progresiv crescătoare
 prezentarea materialelor în formate uşor de urmărit şi uşor de înţeles
 asigurarea unui suport de curs, care să ghideze activitatea adultului după
încheierea procesului de instruire
 asigurarea procedurilor de coaching pentru fiecare participant, care
urmează să implementeze cele învăţate la curs

76
Rezumat

Trăim într-o lume în care schimbările se produc cu rapiditate, motiv pentru


care psihologii educaţionali trebuie să-şi îmbogăţească ei înşişi competenţele, pentru
a orienta activitatea formativă a adultului pe tot parcursul vieţii. Legile dezvoltării
umane trebuie studiate cu atenţie, pentru a găsi cele mai ingenioase strategii, metode
şi tehnici de instruire şi formare a adultului. Cu siguranţă că ele ţin seama de
particularităţile de vârstă şi de sferele de interes ale acestora. Adultul învaţă altfel
decât copiii şi adolescenţii.

Cuvinte cheie

 Adult
 Psihologia Educației
 Învățarea pe tot parcursul vieții

Teste de autoevaluare

1. Enumeră principiile de învăţare aplicate în cadrul programelor formative


pentru adulţi.

Concluzii

Psihologia educației oferă repere clare trainerilor care au ca obiectiv principal


al activității lor formarea adultului. Tocmai de aceea prezența psihologului
educațional în marile companii care au în atența lor și dezvoltarea profesională a
angajaților este absolut necesară.

77
UNITATEA DE STUDIU 9
Psihologia educaţiei în gerontologie

Obiective 79
Cunoştinţe preliminare 79
Resurse necesare şi recomandări de studiu 79
Durată medie de parcurgere a unităţii 79
Expunerea teoriei aferente unității de studiu 80
9.1.Psihologia educaţiei în gerontologie 80
Rezumat 82
Cuvinte cheie 82
Teste de autoevaluare 82
Concluzii 82

78
Obiectiv

La sfârşitul acestei unități de învățare, studenții vor fi capabili:


Să cunoască particularitățile de dezvoltare ale vârstnicului și direcțiile de
acțiune specifice psihologilor educaționali care lucrează cu persoanele de vârsta a
treia

Cunoștințe preliminare

Se impune însușirea însusirea conceptelor din unitățile anterioare de studiu.

Resurse necesare și recomandări de studiu

1.Se citesc cu atenție subiectele de studiu și se rețin ideile fundamentale


2.Resurse bibliografice obligatorii:
Elena Anghel, Psihologia educației pe tot parcursul vieții – pentru specialiști
și adulți interesați de propria lor dezvoltare, Editura For You, 2011

Durata medie de parcurgere a unității de studiu

Este de două ore.

79
Expunerea teoriei aferente unității de studiu
9.1. Psihologia educației în gerontologie

Psihologia educaţiei la vârsta a treia este un domeniu destul de tânăr, care s-a
dezvoltat în ultimii ani, ca urmare a creşterii speranţei de viaţă şi a cercetărilor
făcute în domeniul dezvoltării umane. Odată cu introducerea conceptului de „life
long learning education”, psihologii educaţionali s-au văzut puşi în situaţia de a
cerceta şi de a descoperi o serie de strategii, metode şi tehnici care să faciliteze
formarea şi dezvoltarea, pe multiple paliere ale vieţii, a persoanelor vârstnice. Astfel,
s-a născut un nou domeniu de studiu, cel al psihologiei educaţiei în gerontologie.
Apariţia acestei discipline se înscrie în firescul evoluţiei societăţii. Adulții
vârstnici pot fi activi și sănătoși! Nelson Mandela poate fi un exemplu elocvent
în acest sens. La 75 de ani, el câștigă premiul Nobel pentru pace, iar la 76 de ani
devine președintele Africii de Sud.
Demersul educativ al persoanelor de vârsta a treia are la bază două prezumţii
esenţiale:
 participantul îşi va îmbunătăţi ceva în viaţa sa
 vârstnicul supus procesului de învăţare este capabil de o reacţie
constructivă la stimulul educaţional
Prin procesul instructiv-educativ se urmăreşte, aşadar, reducerea numărului şi
gradului de reacţii disfuncţionale la nivel individual şi de grup, precum şi creşterea
capacităţii umane de a face faţă, adaptat şi creativ, unei lumi în continuă, rapidă şi
extrem de complexă schimbare.
Psihologia educaţiei în gerontologie militează pentru protecţia vârstei târzii, în
sensul creării de condiţii ca oamenii în vârstă să poată trăi demn, cu respect de sine,
pe cât posibil independent şi de folos semenilor. Când un bătrân este inclus într-
un proces oarecare de învăţare, el este creditat ca având potenţial. După
instalarea unui climat optimist, vârstnicul este ajutat să redescopere, să-şi
revigoreze, să-şi reactiveze zone de interes şi talent latente, pe care uneori nici
nu a bănuit că le are. Impactul psihologic al unui astfel de demers, în sensul
recâştigării stimei de sine şi a descoperirii unui nou sens al vieţii, este evident.
Important este ca oamenii să învețe să îmbătrânească frumos. Chiar și
atunci când apare o boală fizică, există o serie de elemente de viață care conduse cu
grijă îi pot oferi persoanei în vârstă șansa de a duce o viață activă și constructivă. A fi
activ este baza pentru a îmbătrâni frumos. Mersul la întruniri, activități legate de
biserică, excursii, vizite, mișcare făcută cu regularitate, toate acestea conduc la un
exercițiu emoțional, socio-relațional benefic de natură să compenseze efectele unor
pierderi iminente legate de naturala înaintare în vârstă. A deține controlul asupra
mediului în care trăiești și asupra propriei persoane se traduce astăzi prin
autoeficacitate. Cercetătorii în domeniul autoeficacității persoanelor vârstnice,
examinează aspectele pozitive ale îmbătrânirii pentru a le include în dezvoltarea pe
tot parcursul vieții, astfel încât generațiile viitoare să se îndrepte către bătrâneți mai
fericite.

80
La noi în ţară au existat şi funcţionează încă o serie de ONG-uri sau centre de
zi pentru bătrâni.
Spre exemplu, „Centrul de Zi EquiLibre” funcţionează din 2005 în
Bucureşti, sub coordonarea psihologului Diana Pârlog, care a realizat şi
implementat o serie de programe educative, de dezvoltare pentru persoanele
vârstnice dinamice/active, care doresc să-şi petreacă timpul liber într-un mod util şi
plăcut, cât şi pentru cele singure, izolate sau cu risc de marginalizare socială.
Programele oferite vizează în principal:
 Relaxare/ deconectare/ destindere
 Prevenirea degradării stării de sănătate fizică şi psihică
 Scăderea duratei, frecvenţei şi intensităţii stărilor de anxietate, a
tensiunii psihice şi a stărilor depresive
 Dobândirea de noi experienţe
 Descoperirea de noi resurse personale şi utilizarea lor în diferite tipuri
de activităţi preferate
 Dezvoltarea relaţiilor interpersonale, de comunicare şi integrare
socială

Printre programele educative desfăşurate în cadrul centrului amintim:


„Educaţie Sanitară”, „Activităţi de club” – jocuri distractive, vizionări de DVD-
uri, „Grup de dialog pe teme religioase”, „Cerc de teatru”, „Cenaclu literar”,
„Ateliere creative” – de muzică, pictură, dans, modelaj, lucrul cu lutul.
În zilele frumoase se fac plimbări în parcuri sau se vizitează muzee. Ocazional,
se organizează excursii, iar membrii „Cercului de teatru” oferă spectacole pregătite
de ei persoanelor vârstnice din azile, cu diverse ocazii (Paşte, Crăciun).
În cadrul „Atelierelor Creative” se confecţionează diverse produse ale artei
populare tradiţionale (împletituri, gentuţe, traiste, broderii etc.) sau tablouri şi
felicitări din flori presate, scoici şi seminţe, care sunt prezentate în cadrul unor
expoziţii cu vânzare sau la diferite târguri de produse realizate manual.
Din 2008, se editează pe calculator revista „AMINTIRI”, care apare de obicei
în preajma sărbătorilor religioase importante şi este distribuită membrilor centrului
de zi, oaspeţilor sau altor persoane interesate. În procesul de elaborare şi editare a
revistei sunt implicaţi bătrânii doritori şi pasionaţi de o astfel de activitate.

81
Rezumat

Psihologia educaţiei la vârsta a treia este un domeniu destul de tânăr, care s-a
dezvoltat în ultimii ani, ca urmare a creşterii speranţei de viaţă şi a cercetărilor făcute
în domeniul dezvoltării umane. Odată cu introducerea conceptului de „life long
learning education”, psihologii educaţionali s-au văzut puşi în situaţia de a cerceta şi
de a descoperi o serie de strategii, metode şi tehnici care să faciliteze formarea şi
dezvoltarea, pe multiple paliere ale vieţii, a persoanelor vârstnice. Astfel, s-a născut
un nou domeniu de studiu, cel al psihologiei educaţiei în gerontologie.

Cuvinte cheie:
 Vârstnic
 Psihologia Educației
 Învățarea pe tot parcursul vieții

Teste de autoevaluare

1.Prezintă care sunt motivele pentru care persoanele de vârsta a treia au început
să devină centru de interes pentru domeniul psihologiei educației.
2.Enumeră tipuri de activități formative în care persoanele în vârstă pot fi
implicate.

Concluzii

Oamenii vârstnici care beneficiază de instruire, practică și sprijin social par a


fi capabili să facă apel la rezerve mentale. Adulții vârstnici ar putea să-și păstreze
sau să-și mărească această capacitate de rezervă și să evite declinul cognitiv
adoptând un program de exercițiu mental pe toată viața. Astfel de programe trebuie
dezvoltate şi implementate de tot mai mulţi specialişti în psihologia educaţiei.

82
BIBLIOGRAFIE

 Alain, Braconnier. Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău, Bucureşti, Editura
Trei, 2009;
 Alain, Braconnier. Cum să fii un tată bun pentru fiica ta, Bucureşti, Editura
Trei, 2008;
 Ausubel David, Robinson. Învăţarea în şcoală. O introducere în psihologia
pedagogică, Editura Didactică Pedagogică, Bucureşti, 1981;
 Anghel, Elena. Adolescentul – sex-rol şi dezvoltare personală. Ghid de
exerciţii experienţiale pentru consilieri şcolari şi psihologi şcolari, Bucureşti,
Editura SPER 2009;
 Anghel, Elena. Atelier experienţial pentru copii centrat pe dezvoltarea
inteligenţei emoţionale, Revista de Psihologie Şcolară, Volumul III, Nr. 5/ 2010,
Asociaţia Naţională a Psihologilor Şcolari, Editura Universităţii din Oradea;
 Anghel, Elena. Bălan, Elena. Marcela, Marcinschi-Călineci. Elena,
Ciohodaru. Fete şi băieţi. Parteneri în viaţa privată şi publică, Editura Nemira,
Bucureşti, 2003;
 Anghel, Elena. Vasile, Diana. Optimizarea personală a adolescentelor din
centrele de plasament, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, 2004;
 Anghel, Teodora. Psihologie prenatală şi perinatală – Naşterea, Editura
Eurobit, Timişoara, 2004;
 Băban, Adriana. - coordonator, Consiliere educaţională/ghid metodologic
pentru orele de dirigenţie şi consiliere, Cluj-Napoca, 2003;
 Bonchiş, Elena. Teorii ale dezvoltării copilului, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
2006;
 Bonchiş, Elena. Psihologia copilului, Editura Universităţii din Oradea, 2004;
 Bonchiş, Elena. Desenul şi dezvoltarea cognitivă a copilului, Editura
Universităţii din Oradea, 2010;
 Bonchiş, Elena. – coordonator, Pop, Simona. Breban, Delia. Bonchiş, Radu.
Secui, Monica. Berce, Carmen. Învăţarea şcolară – teorii – modele – condiţii –
factori, Editura Universităţii Emanuel, Oradea 2002;
 Corey, Gerald. Groups- Process and Practice, Brooks/Cole Publishing,
Corey, L., Company, Montery, California, 1988;
 Cotigă, Alin. O incursiune în psihologia prenatală – sarcina, naşterea şi
ataşamentul, Editura SPER; 2010;
 Dincă, Margareta. Adolescenţă şi conflictul originalităţii, Bucureşti, Editura
Paideia, 2002;
 Dumitru, Al. Ioan, Consiliere psihopedagogică – baze teoretice şi sugestii
practice, Ed Polirom, 2008;
 Grof, Stanislav. Dincolo de raţiune – naştere, moarte şi transcendenţă în
psihoterapie, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2007;
 Ginott, Haim. Între părinte şi copil, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006;
 Himestra, Roger. Howard McClusky and educational gerontology,
Hemispher Publishing Corporation 2002;
83
 Martino, Bernard. Bebeluşul este o persoană, Bucureşti, Editura Humanitas,
2002;
 Mânzat, Ion. Istoria Psihologiei Universale, Bucureşti, Univers Enciclopedic,
2007;
 Mitrofan, Iolanda. - coordonator, Cursa cu obstacole a dezvoltării umane –
psihologie, psihopatologie, psihodiagnoză, psihoterapie centrată pe copil şi
familie, Polirom, 2003;
 Mitrofan, Iolanda. Ciupercă, Cristian. Psihologia relaţiilor dintre sexe,
mutaţii şi alternative, Editura Alternative, 1997;
 Mitrofan, Iolanda. Ciupercă, Cristian. Psihologia vieţii de cuplu - între iluzie
şi realitate, Editura SPER, Colecţia Alma Mater, Bucureşti, 2000;
 Mitrofan, Iolanda. Mitrofan, Nicolae. Elemente de psihologie a cuplului,
Editura Şansa, Bucureşti, 1996;
 Monstad, Sturle. Gerontology and ICT, 8-11 mai 2006, Castellon, Spain;
 Munteanu, Anca. Psihologia Dezvoltării Umane, Editura Polirom, 2009;
 Munteanu, Anca. Psihologia copilului şi a adolescentului, Editura Augusta,
Timişoara; 1998;
 Mureșan, Pavel. Învăţarea eficientă şi rapidă, Editura CERES Bucureşti,
1990
 Nolte, Dorothy Law. Harris, Rachel. Cum se formează copiii noştri –
Personalitate, familie, educaţie, Bucureşti, Editura Humanitas, 2001;
 Omraam, Mikhael, Aivanhov. O educaţie care începe înainte de naştere,
Editura Prosveta, 1990;
 Osho. Cartea despre femei, Editura Mix, Braşov, 2002;
 Osho. Cartea despre copii, Editura Mix, Braşov, 2002;
 Pantley, Elizabeth. Părintele perfect – 1000 de trucuri şi soluţii pentru
rezolvarea problemelor cu care se confruntă părinţii în educarea copiilor, Editura
Business Tech International Press, 2005
 Rosenberg, Marshall. Fii un bun părinte! Creşterea copiilor în spiritul
comunicării nonviolente, Bucureşti, Editura Elena Francisc Publishing, 2005;
 Salome, Jaques. Mami, tati, mă auziți?, Editura Curtea Veche, 2003;
 Shapiro, Stanley. Skinulis, Karen. Cum devenim părinţi mai buni, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2008;
 Simmonds, David. Proiectarea şi livrarea programelor de training, Editura
Codecs, 2008;
 Spock, Benjamin, Îngrijirea sugarului şi a copilului, Editura All Educaţional,
Bucureşti, 2000;
 Santrock, John. Essentials of Life-Span development, McGraw – Hill
Companies, 2008;
 Salvin, Robert. Educational Psychology: Theory and Practice, Publisher
Alin&Bacon, 2008;
 Tomşa, Gheorghe. Consilierea şi orientarea în şcoală, Universitatea din
Bucureşti, Editura Credis, 2005;

84
 Wilber, Ken. Fără graniţe – Abordări orientale şi occidentale ale dezvoltării
personale, Editura Elena Francisc Publishing, Bucureşti, 2005;

85