Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
INTRODUCERE ÎN COMPATIBILITATEA
ELECTROMAGNETICĂ
Noţiunea de Compatibilitate electromagnetică îşi are originea în procesul de
influenţare sau de interfaţă cunoscut în tehnica radio, în sensul că dacă un receptor radio,
acordat pe frecvenţa unui emiţător radio, recepţionează şi un alt emiţător, se asistă la un
fenomen de interferenţă.
Cu timpul, o dată cu înmulţirea instalaţiilor şi aparatelor electrice, alături de
emiţătoarele radio convenţionale, a apărut necesitatea de a se reconsidera conţinutul noţiunilor
de “emiţător” şi ”receptor”. Noţiunile de “emiţător” şi “receptor ” nu se mai utilizează astăzi
doar la mijloacele de comunicaţie, ci au un sens mai larg.
În acest sens, se consideră drept emiţătoare de energie electromagnetică atât
emiţătoarele de radio şi televiziune, cât şi circuitele electrice şi sistemele care neintenţionat
produc energie electromagnetică şi poluează mediul înconjurător, cum sunt:
- sistemele de emisie radio, televiziune, radar;
- lămpi cu descărcări în gaze în faza aprinderii;
- motoarele electrice cu colector;
- redresoarele şi invertoarele;
- tuburile cu descărcări în gaze;
- exploziile nucleare.
Exemple de receptoare de energie electromagnetică:
- Sistemele de recepţie a informaţiilor (telefonice, radar, receptoarele radio şi TV,
etc.).
- Sistemele de automatizare cu semiconductoare care pot recepţiona semnale false;
- Sistemele de măsurare electronică a mărimilor electrice şi neelectrice (senzori,
traductoare, osciloscoape, înregistratoare, voltmetre numerice );
- Sistemele de calcul, reţelele de calculatoare;
- Instalaţiile tehnologice care funcţionează cu fascicul de electroni;
- Microscopul electronic;
- Sistemele de achiziţie şi de prelucrare a datelor;
- Sistemele de scanare din tehnica medicală;
- Microelectronica de pe autovehicule;
- Stimulatoarele cardiace.
Unele echipamente electrice sau electronice pot fi considerate din punctul de vedere al
CEM atât emiţătoare cât şi receptoare. Intră în această categorie, de exemplu:
- echipamentele în care se produc procese tranzitorii de natura să determine nivele de
tensiune sau de curent cu mult mai mari decât valorile lor nominale. Putem încadra în această
categorie procesele de comutaţie ale sarcinilor inductive şi capacitive (de ex. la deconectarea
unei bobine de la o sursă de c.c. la bornele acesteia, considerată sursă sau emiţător, apare o
supratensiune pe care o recepţionează tot bobina, în sensul că supratensiunea este de in-
terferenţă (perturbatoare) şi poate distruge izolaţia).
- în aparatele de radio-recepţie de tip superheterodină este inclus şi un oscilator local,
care duce la apariţia unor semnale cu frecvenţe intermediare (de natura unui emiţător).
Toate acestea arată că trebuie discutată CEM a fiecărui aparat în parte. VDE 0870
defineşte compatibilitatea electromagnetică astfel:
Capacitatea unui dispozitiv electric de a funcţiona satisfăcător în mediul său
electromagnetic fără ca acest mediu, care aparţine şi altor dispozitive, să fie inadmisibil
perturbat.
Un dispozitiv electric se consideră corespunzător din punct de vedere al com-
patibilităţii electromagnetice dacă în calitate de emiţător produce emisii tolerabile iar în
calitate de receptor are o sensibilitate acceptabilă la perturbaţii, adică posedă o imunitate
suficientă la perturbaţii.
Creşterea tensiunii perturbaţiilor cauzată de exploatarea sistemelor de acţionare
electrică cu semiconductori, cât şi sensibilitatea crescută a instalaţiilor e1ectronice folosite
conduc, pe de o parte la perturbaţii electrice în reţea, câţ şi la perturbaţii între ele, iar pe de
altă parte strânsă legătură a acestor instalaţii în ansamblul lor şi a cablurilor din sistemul
electroenergetic au consecinţe nedorite asupra sistemului respectiv.
Pentru a evita întreruperile funcţionale este necesar să se ia măsuri acceptabile din
punct de vedere economic asigurând în acest fel cu maximum de siguranţă compatibilitatea
electromagnetică a echipamentelor electrice şi e1ectronice.
Prin compatibilitatea electromagnetică a unui sistem de echipamente electrice şi
electronice înţelegem faptul că şi echipamentele respective lucrează în conformitate cu
destinaţia lor, în mediile pentru care au fost proiectate să funcţioneze, fără a încărca acest
mediu cu câmpuri electromagnetice la un nivel nepermis - care să influenţeze funcţionarea
normală a echipamentelor propriu-zise.
Este necesară şi o asociere a compatibilităţi electromagnetice cu prezenţa fiinţei
umane în câmpurile electromagnetice tot mai intense şi adesea la frecvenţe ridicate, deoarece
numai mişcarea fiinţei umane în câmpul geomagnetic al pământului va induce curenţi interni
instantanei echivalenţi cu cei produşi de un câmp cu variaţie sinusoidală, cu o valoare a
inducţiei magnetice de aproximativ 0,1-0,2 [T]. Aceste valori ale câmpului magnetic sunt
comparabile cu cele ale câmpurilor corespunzătoare frecvenţei puterii ambientale din cir-
cuitele de forţă din marea majoritate a cazurilor practice. Aceasta înseamnă că de multe ori
fiinţa umană care îşi desfăşoară activitatea în astfel de medii poate fi supusă la fenomene de
interferenţă, efectele fiind de altfel vizibile pe termen mediu şi lung.
Un dispozitiv electric sau electronic se consideră compatibil dacă în calitate de
emiţător produce emisii tolerabile, iar în calitate de receptor are o susceptibilitate acceptabilă
la emisii perturbatoare (adică prezintă o rezistenţă la perturbaţii - sau imunitate - suficientă).
Problema compatibilităţii electromagnetice se pune mai întâi la receptoare atunci când este
afectată recepţionarea ireproşabilă a unui semnal util. Se vorbeşte atunci de existenta unei
Interferenţe ElectroMagnetice (IEM). Uneori chiar mărimea perturbatoare este numită
interferenţa electromagnetică, cu toate că pentru aceasta, cel puţin la receptoare, se foloseşte
termenul de imisie. Spre exemplificare, un sistem de achiziţie şi prelucrare a datelor, compus
din:
- senzori (reductoare de curent, termocuple, ş.a.), considerat sursa;
- linie de racord;
- sisteme de stocare a datelor;
- interfeţe;
- elementul de execuţie, considerat receptor, poate fi influenţat de energia electromag-
netică perturbatoare în oricare din componentele sale.
Interferenţele electromagnetice pot să se manifeste sub formă de perturbaţii reversibile
sau ireversibile. Exemple de perturbaţii reversibile avem la pierderea temporară a
inteligibilităţii la convorbirile telefonice, pocniturile ce apar la comutarea aparatelor electrice
casnice (ex., la conectarea unui frigider apariţia perturbării semnalului sonor şi luminos la
televizoarele aflate în imediata vecinătate), ş.a. Exemple de perturbaţii ireversibile sunt
distrugerile unor componente electronice de pe cablajele imprimate datorită încărcării
electrostatice, supratensiunile provocate de trăsnet (care pot duce la distrugerea tuburilor
electronice ale televizoarelor sau a unor componente ale calculatoarelor sau reţelelor de
calculatoare), ş.a.
În practică interferenţele reversibile se împart, în funcţie de intensitatea lor, în:
- interferenţe care produc reduceri de funcţionalitate, încă admisibile;
- interferenţe care conduc la o funcţionare eronată, inadmisibilă.
Datorită multitudinii de echipamente electrice şi electronice care intră în discuţie şi
pentru a putea exprima efectul de perturbare în mod explicit, se folosesc pentru emiţător şi
receptor denumirile de element perturbator şi respectiv element perturbat. Se obţine în acest
mod modelul de interferenţă din fig. 1.
Spre deosebire de interferenţele dintre diferite sisteme, care mai sunt denumite şi
"interferenţe intersistem" (sau interferenţe de origine externă), emiţătorul şi receptorul pot să
fie părţi ale aceluiaşi sistem, adică pot să apară "interferenţe intrasistem" (sau interferenţe de
origine internă) - fig. 2.
În fig. 3 este prezentat întregul spectru de frecvenţe, precizându-se, acolo unde este
cazul, gama de aplicaţii specifice pentru intervalele de frecvenţe respective:
Astfel de situaţii în practică sunt datorate necesităţii asigurării unei puteri mari pentru
anumiţi consumatori, cum sunt de exemplu cuptoare pentru topirea aluminiului. Din cauza
proceselor neuniforme de topire, semnale de frecvenţă radio pot apărea în sistemul
electroenergetic în care cuptorul este conectat.
2.1.3. ZGOMOTE
(b) Modul comun (sau longitudinal) se referă la cazul în care oricare conductor din
-
cele puse la masă este implicat, ceea ce înseamnă că tensiunile de fază (sau fază neutru) pot
conţine zgomot. Zgomotul de mod comun poate apare de asemenea din arc, dar şi datorită
efectului de proximitate al conductoarelor puse la masă de conductoarele ce conţin zgomot,
sau din conectarea incorectă a conductoarelor de siguranţă şi de referinţă pentru masă.
Transmisia zgomotului de mod comun se realizează în întregime prin capacităţi parazite şi
prin câmpuri parazite electrice şi magnetice. Astfel de capacităţi parazite există între diferitele
componente ale sistemului electroenergetic şi între componentele sistemului şi masa (fig.5).
Zgomotul de mod comun este greu de eliminat deoarece problemele zgomotului de
mod comun sunt asociate cel mai des eu semnalele de comunicaţii şi de date, care sunt
semnale de nivel foarte mic (de ordinul mW - lor cel mai des), comparativ cu semnalele din
sistemele electroenergetice de putere (de ordinul kW - lor sau al MW - lor).
La instalaţiile de calculatoare şi alte tipuri de sarcini care utilizează echipamente de
procesare a datelor şi semnalelor, cu nivel extrem de scăzut al semnalului, alegerea incorectă a
masei de referinţă poate duce la abateri ale tensiunii, care va distorsiona şi interfera cu
semnalele care folosesc masa de referinţă ca un punct de tensiune de referinţă "zero". În
anumite aplicaţii de canale de date s-au folosit optocuploare, prin care s-a încercat o izolare a
liniilor de date de circuitele de putere (fig.6).