Sunteți pe pagina 1din 8

1.

INTRODUCERE ÎN COMPATIBILITATEA
ELECTROMAGNETICĂ
Noţiunea de Compatibilitate electromagnetică îşi are originea în procesul de
influenţare sau de interfaţă cunoscut în tehnica radio, în sensul că dacă un receptor radio,
acordat pe frecvenţa unui emiţător radio, recepţionează şi un alt emiţător, se asistă la un
fenomen de interferenţă.
Cu timpul, o dată cu înmulţirea instalaţiilor şi aparatelor electrice, alături de
emiţătoarele radio convenţionale, a apărut necesitatea de a se reconsidera conţinutul noţiunilor
de “emiţător” şi ”receptor”. Noţiunile de “emiţător” şi “receptor ” nu se mai utilizează astăzi
doar la mijloacele de comunicaţie, ci au un sens mai larg.
În acest sens, se consideră drept emiţătoare de energie electromagnetică atât
emiţătoarele de radio şi televiziune, cât şi circuitele electrice şi sistemele care neintenţionat
produc energie electromagnetică şi poluează mediul înconjurător, cum sunt:
- sistemele de emisie radio, televiziune, radar;
- lămpi cu descărcări în gaze în faza aprinderii;
- motoarele electrice cu colector;
- redresoarele şi invertoarele;
- tuburile cu descărcări în gaze;
- exploziile nucleare.
Exemple de receptoare de energie electromagnetică:
- Sistemele de recepţie a informaţiilor (telefonice, radar, receptoarele radio şi TV,
etc.).
- Sistemele de automatizare cu semiconductoare care pot recepţiona semnale false;
- Sistemele de măsurare electronică a mărimilor electrice şi neelectrice (senzori,
traductoare, osciloscoape, înregistratoare, voltmetre numerice );
- Sistemele de calcul, reţelele de calculatoare;
- Instalaţiile tehnologice care funcţionează cu fascicul de electroni;
- Microscopul electronic;
- Sistemele de achiziţie şi de prelucrare a datelor;
- Sistemele de scanare din tehnica medicală;
- Microelectronica de pe autovehicule;
- Stimulatoarele cardiace.
Unele echipamente electrice sau electronice pot fi considerate din punctul de vedere al
CEM atât emiţătoare cât şi receptoare. Intră în această categorie, de exemplu:
- echipamentele în care se produc procese tranzitorii de natura să determine nivele de
tensiune sau de curent cu mult mai mari decât valorile lor nominale. Putem încadra în această
categorie procesele de comutaţie ale sarcinilor inductive şi capacitive (de ex. la deconectarea
unei bobine de la o sursă de c.c. la bornele acesteia, considerată sursă sau emiţător, apare o
supratensiune pe care o recepţionează tot bobina, în sensul că supratensiunea este de in-
terferenţă (perturbatoare) şi poate distruge izolaţia).
- în aparatele de radio-recepţie de tip superheterodină este inclus şi un oscilator local,
care duce la apariţia unor semnale cu frecvenţe intermediare (de natura unui emiţător).
Toate acestea arată că trebuie discutată CEM a fiecărui aparat în parte. VDE 0870
defineşte compatibilitatea electromagnetică astfel:
Capacitatea unui dispozitiv electric de a funcţiona satisfăcător în mediul său
electromagnetic fără ca acest mediu, care aparţine şi altor dispozitive, să fie inadmisibil
perturbat.
Un dispozitiv electric se consideră corespunzător din punct de vedere al com-
patibilităţii electromagnetice dacă în calitate de emiţător produce emisii tolerabile iar în
calitate de receptor are o sensibilitate acceptabilă la perturbaţii, adică posedă o imunitate
suficientă la perturbaţii.
Creşterea tensiunii perturbaţiilor cauzată de exploatarea sistemelor de acţionare
electrică cu semiconductori, cât şi sensibilitatea crescută a instalaţiilor e1ectronice folosite
conduc, pe de o parte la perturbaţii electrice în reţea, câţ şi la perturbaţii între ele, iar pe de
altă parte strânsă legătură a acestor instalaţii în ansamblul lor şi a cablurilor din sistemul
electroenergetic au consecinţe nedorite asupra sistemului respectiv.
Pentru a evita întreruperile funcţionale este necesar să se ia măsuri acceptabile din
punct de vedere economic asigurând în acest fel cu maximum de siguranţă compatibilitatea
electromagnetică a echipamentelor electrice şi e1ectronice.
Prin compatibilitatea electromagnetică a unui sistem de echipamente electrice şi
electronice înţelegem faptul că şi echipamentele respective lucrează în conformitate cu
destinaţia lor, în mediile pentru care au fost proiectate să funcţioneze, fără a încărca acest
mediu cu câmpuri electromagnetice la un nivel nepermis - care să influenţeze funcţionarea
normală a echipamentelor propriu-zise.
Este necesară şi o asociere a compatibilităţi electromagnetice cu prezenţa fiinţei
umane în câmpurile electromagnetice tot mai intense şi adesea la frecvenţe ridicate, deoarece
numai mişcarea fiinţei umane în câmpul geomagnetic al pământului va induce curenţi interni
instantanei echivalenţi cu cei produşi de un câmp cu variaţie sinusoidală, cu o valoare a
inducţiei magnetice de aproximativ 0,1-0,2 [T]. Aceste valori ale câmpului magnetic sunt
comparabile cu cele ale câmpurilor corespunzătoare frecvenţei puterii ambientale din cir-
cuitele de forţă din marea majoritate a cazurilor practice. Aceasta înseamnă că de multe ori
fiinţa umană care îşi desfăşoară activitatea în astfel de medii poate fi supusă la fenomene de
interferenţă, efectele fiind de altfel vizibile pe termen mediu şi lung.
Un dispozitiv electric sau electronic se consideră compatibil dacă în calitate de
emiţător produce emisii tolerabile, iar în calitate de receptor are o susceptibilitate acceptabilă
la emisii perturbatoare (adică prezintă o rezistenţă la perturbaţii - sau imunitate - suficientă).
Problema compatibilităţii electromagnetice se pune mai întâi la receptoare atunci când este
afectată recepţionarea ireproşabilă a unui semnal util. Se vorbeşte atunci de existenta unei
Interferenţe ElectroMagnetice (IEM). Uneori chiar mărimea perturbatoare este numită
interferenţa electromagnetică, cu toate că pentru aceasta, cel puţin la receptoare, se foloseşte
termenul de imisie. Spre exemplificare, un sistem de achiziţie şi prelucrare a datelor, compus
din:
- senzori (reductoare de curent, termocuple, ş.a.), considerat sursa;
- linie de racord;
- sisteme de stocare a datelor;
- interfeţe;
- elementul de execuţie, considerat receptor, poate fi influenţat de energia electromag-
netică perturbatoare în oricare din componentele sale.
Interferenţele electromagnetice pot să se manifeste sub formă de perturbaţii reversibile
sau ireversibile. Exemple de perturbaţii reversibile avem la pierderea temporară a
inteligibilităţii la convorbirile telefonice, pocniturile ce apar la comutarea aparatelor electrice
casnice (ex., la conectarea unui frigider apariţia perturbării semnalului sonor şi luminos la
televizoarele aflate în imediata vecinătate), ş.a. Exemple de perturbaţii ireversibile sunt
distrugerile unor componente electronice de pe cablajele imprimate datorită încărcării
electrostatice, supratensiunile provocate de trăsnet (care pot duce la distrugerea tuburilor
electronice ale televizoarelor sau a unor componente ale calculatoarelor sau reţelelor de
calculatoare), ş.a.
În practică interferenţele reversibile se împart, în funcţie de intensitatea lor, în:
- interferenţe care produc reduceri de funcţionalitate, încă admisibile;
- interferenţe care conduc la o funcţionare eronată, inadmisibilă.
Datorită multitudinii de echipamente electrice şi electronice care intră în discuţie şi
pentru a putea exprima efectul de perturbare în mod explicit, se folosesc pentru emiţător şi
receptor denumirile de element perturbator şi respectiv element perturbat. Se obţine în acest
mod modelul de interferenţă din fig. 1.

Element Mecanism de Element


perturbator cuplaj perturbator
(Emiţător) (Cale) (Receptor)

Fig. 1. Model de interferenţă cu element perturbator, mecanism de cuplaj şi element perturbat

Spre deosebire de interferenţele dintre diferite sisteme, care mai sunt denumite şi
"interferenţe intersistem" (sau interferenţe de origine externă), emiţătorul şi receptorul pot să
fie părţi ale aceluiaşi sistem, adică pot să apară "interferenţe intrasistem" (sau interferenţe de
origine internă) - fig. 2.

Element Element Element Element


perturbator perturbat perturbator perturbat

Sistem I Sistem I Sistem I

Fig. 2. Interfaţă intersistem (stânga) şi intrasistem (dreapta.)

Exemple tipice de interferenţe intrasistem sunt:


- schimbul de semnale între liniile de date vecine la modulele electronice;
- variaţiile de curent pe liniile de alimentare şi căderile de tensiune inductive
determinate de acestea;
- tensiunile de autoinducţie la deconectarea înfăşurărilor releelor şi contactoarelor;
- fenomenele de reacţie parazită la amplificatoarele cu mai multe etaje.

O compatibilitate electromagnetică satisfăcătoare se poate obţine practic, în toate


cazurile prin măsuri adecvate la:
- emiţător (prin ecranări, limitări ale spectrului, antene directive, etc.);
- mecanismul de cuplaj (ecranare, filtrare, topologia reţelei, transmisie optică, etc.);
- receptor (ecranare, filtrare, proiectarea schemei).
În cazul interferenţelor intrasistem asigurarea CEM poate fi lăsată, de cele mai multe
ori, în grija producătorului, respectiv a utilizatorului, deoarece ambii sunt interesaţi în
realizarea unui sistem apt de funcţionare. În special în sisteme1e de prelucrare a datelor şi de
telecomunicaţii, eliminarea interferenţelor electromagnetice este în interesul utilizatorului (de
exemplu: la bănci - evitarea obţinerii informaţiilor de pe monitor, în domeniul militar -
evitarea interceptării informaţiilor secrete).
În cazul interferenţelor intersistem din recepţia radio sau televiziune, ca şi din
sistemul public de telecomunicaţii, legiuitorul prescrie, în cadrul masurilor de
antideparazitare, valori limită pentru emisiile tolerabile. Emisiile tolerabile reprezintă, în mod
necesar, un compromis care are în vedere atât natura emiţătorului, cât şi cerinţele tehnice ale
receptoarelor, în fiecare domeniu de frecvenţă.
Influenţarea sau interferenţa semnalului util se produce prin intermediul unor cuplaje.
Aceste cuplaje pot fi:
- galvanice, în cazul a două circuite electrice, cu o porţiune de circuit comună;
- inductive, în cazul influenţării de către câmpuri magnetice variabile în timp;
- capacitive, în cazul influenţării de către câmpuri electrice statice sau variabile în
timp;
- prin radiatie electromagneticii, în cazul în care semnalul de interferenţă este produs
de câmpul de radiaţie electromagnetică.

2. PERTURBAŢII ŞI INTERFERENŢE ELECTROMAGNETICE

În fig. 3 este prezentat întregul spectru de frecvenţe, precizându-se, acolo unde este
cazul, gama de aplicaţii specifice pentru intervalele de frecvenţe respective:

Fig. 3. Spectrul de frecvenţă cu specificarea zonelor de funcţionare


pentru echipamentele electrice şi electronice
Pentru spectrul frecvenţelor radio din această figură sunt precizate benzile de operare
în tabelul următor:
Tabelul 1: Domeniile de operare ale frecvenţelor radio din fig. 3:

Frecvenţa [MHz] Descriere Simbol


<0,03 Frecvenţă foarte joasă VLF
0,03 - 0,3 Frecvenţă joasă LF
0,3 - 3 Frecvenţă medie MF
30 - 300 Frecvenţă înaltă HF
300 - 3 000 Frecvenţă foarte înaltă VHF
3 000 - 30 000 Frecvenţă super înaltă SHF
30 000 - 300 000 Frecvenţă extrem de înaltă EHF
Indiferent de natura puterii reţelei electrice (cu putere infinită sau cu putere finită),
avem în vedere câteva probleme care apar cu privire la modul de generare şi de propagare a
semnalelor electrice de frecvenţe ridicate şi care sunt comune acestor tipuri de reţele. Apariţia
flicker-ului, a impulsurilor electromagnetice, a zgomotelor, a modului de emitere a semnalelor
de frecvenţă radio (a perturbaţiilor, în general), precum şi apariţia interferenţelor
electromagnetice datorate dispozitivelor semiconductoare de putere, sau liniilor telefonice sau
de transmitere de date sunt câteva astfel de exemple. Modalităţile de analiză şi de limitare vor
fi însă dependente de puterea sistemului electroenergetic. Oricum, sursele de astfel de
semnale vor duce atât la o scădere a calităţii energiei electrice la frecvenţe joase (cu ordinul
armonicilor mai mic de 50), cât şi a energiei electrice de înaltă frecvenţă. Interdependenţele
reciproce dintre aceste semnale arată clar necesitatea luării unor măsuri adecvate pentru
eliminarea sau limitarea la minimum a efectelor acestora.

2.1. SURSE DE SEMNAL DE FRECVENŢE RIDICATE


.1.1. IMPULSURI ELECTROMAGNETICE

Apariţia impulsurilor electromagnetice se datorează unor procese de comutaţie ale


dispozitivelor semiconductoare de putere şi altor procese de comutatie, cu variaţie de scurtă
durată, care apar frecvent în sistemele electroenergetice moderne. Este însă puţin probabil ca
un impuls electromagnetic să rezulte din propagarea unui impuls de tip Dirac. Totuşi analiza
bazată pe metoda răspunsului tranzitoriu (care se bazează pe produsul de convoluţie), poate da
informaţii utile despre funcţionarea internă a unei reţele electrice, pentru diverse moduri de
funcţionare. Analiza propagării impulsurilor se bazează pe teoremele lui Kirchhoff - în cazul
circuitelor cu parametri concentraţi, respectiv pe utilizarea ecuaţiilor lui Maxwell - în cazul
circuitelor cu parametri distribuiţi. În cazul circuitelor cu parametri distribuiţi însă analiza este
mai dificilă deoarece modelele construite în aceste cazuri sunt în general axate pe configuraţii
simple, fiind de multe ori dificil de utilizat la structuri complicate de reţea. Indiferent de tipul
de reţea o concluzie este importantă pentru ambele cazuri: adăugarea de noi sarcini în reţea
cauzează de obicei o amortizare mai rapidă a acestora.

2.1.2. SEMNALE DE ÎNALTA FRECVENŢĂ

Surse de astfel de semnale sunt:


A. Convertoare electronice de putere cu ordinul pulsului foarte înalt

Astfel de situaţii în practică sunt datorate necesităţii asigurării unei puteri mari pentru
anumiţi consumatori, cum sunt de exemplu cuptoare pentru topirea aluminiului. Din cauza
proceselor neuniforme de topire, semnale de frecvenţă radio pot apărea în sistemul
electroenergetic în care cuptorul este conectat.

B. Descărcările electrice, atât cele naturale cât şi cele proiectate

Descărcările naturale (sau neintenţionate) sunt legate de procesele de străpungere a


dielectricilor, de la condensatoarele şunt, cabluri, etc. Spectrele acestor descărcări cuprind în
general o plajă largă de frecvenţă, care, include aproape întotdeauna frecvenţele radio (cu
valori depăşind 100 kHz).
Descărcările electrice proiectate se referă la proiectarea anumitor tipuri de
echipamente, a căror funcţionare normală se realizează în zona frecvenţelor radio. Intră în
această categorie lămpile fluorescente cu balast electronic, precum şi anumite tipuri de
aparate medicale (care radiază energie pe frecvenţele radio). Intră de asemenea în această
categorie sarcinile care folosesc semnalele RF în funcţionarea lor normală, cum sunt
transmiţătoare radio de mare putere, ce introduc semnale RF în sistemele de distribuţie.
În toate aceste cazuri rolul important pentru modul în care se propagă energia
corespunzătoare frecvenţelor radio revine fenomenelor de radiaţie electromagnetică şi
cuplajelor electrostatice.
Din cauza greutăţii modelării componentelor sistemelor electroenergetice pentru
semnale RF şi a eventualelor bucle de rezonanţă ce pot apare la frecvenţele radio, în practică
sunt necesare teste care să verifice compatibilitatea electromagnetică a echipamentelor în zona
frecvenţelor radio. Spre exemplu radiaţia corespunzătoare frecvenţelor radio poate penetra cir-
cuitele releelor de protecţie, putând induce tensiuni în circuitele ohmice ale acestora.
Standardul ANSI/IEEE C37.90.2 descrie testele care trebuie efectuate pentru a verifica
funcţionarea corectă a releelor în medii cu semnale RF, verificându-se în acest mod dacă nu
cumva sunt afectate caracteristicile releului în prezenţa semnalelor RF.
Interferenţa electromagnetică cu semnalele RF poate fi blocată prin utilizarea
ecranărilor şi a filtrelor pentru frecvenţele radio (fig. 4). Ecranele se realizează prin utilizarea
unor materiale cu conductivitate mare (ex. Au, Ag, Cu).

Fig. 4. Filtre pentru diminuarea interferenţei electromagnetice dintre


semnalele RF şi circuitele de sarcină.

Măsuri suplimentare pentru reducerea interferenţei electromagnetice în aceste cazuri


se referă la pământarea miezurilor trafo, adăugarea de bobine de şoc (pe linie) şi de miezuri de
ferită (crescând în acest fel inductanţa la bornele sursei de putere), izolarea circuitelor afectate
de semnale RF de cele mai puţin afectate (acolo unde este posibil de realizat) prin creşterea
lungimii circuitului, folosirea optocuploarelor - prin care se izolează semnalele de comandă
de semnalele din alte circuite. Standardul ANSI 377 limitează emisia datorată echipamentelor
cu curenţi purtători pe liniile de transmisie a energiei din echipamentele de comunicaţii
mobile.

2.1.3. ZGOMOTE

Zgomotul este un termen care se referă la fenomene probabilistice, el însemnând de


fapt un proces stochastic (tensiunea sau curentul reprezintă o mărime stochastică). Descrierea
zgomotului se poate face cu trei funcţii stochastice principale (funcţia de timp, v(t), spectrul ei
de frecvenţă, V( ω), funcţia de densitate de probabilitate a procesului) şi alte două funcţii care
descriu procesele stochastice în general şi zgomotele electrice în particular (prima şi respectiv
a doua funcţie caracteristică).
Sursa principală de zgomot în sistemele de putere o constituie arcul electric. El poate
apare intenţionat (la furnale, lămpi cu arc, aplicaţii cu plasma) dar şi neintenţionat (la
străpungerea dielectricilor, la străpungerea aerului - în cazul unui spaţiu insuficient între
părţile conductoare la circuitele de IT, sau la anumite conectări greşite, etc.). Zgomotul apare
de asemenea în procesele de comutaţie ale convertoarelor electronice de putere, care duc la
schimbări rapide ale tensiunilor sau curenţilor. Natura zgomotului care apare este datorată
atât conducţiei electrice cât şi radiaţiei electromagnetice. Zgomotul de conducţie în linia de
putere datorat proceselor de comutaţie ale convertoarelor de putere este cu câteva ordine de
mărime mai mare decât zgomotul radiat în spaţiul înconjurător. Dulapurile metalice utilizate
pentru amplasarea convertoarelor de putere reduc şi mai mult zgomotul de radiaţie.
Exista o clasificare a tipurilor de zgomot care ţine seama de conductoarele implicate:
(a) Modul normal (sau transversal), în care sunt implicate numai conductoarele
fazelor. Zgomotul normal (se mai numeşte şi diferenţial) se referă la cazul când tensiunile de
linie sunt contaminate de zgomot, fără însă a fi implicaţi şi conductorii de masă. El rezultă din
sarcini de tip arc conectate între linii. Transmisia zgomotului normal trebuie să ţină seama de
capacităţile parazite între componentele sistemului şi cuplajelor mutuale dintre circuite care
pot apare. În cazul convertoarelor de putere transmisia este realizată prin linia de intrare la
sistemul utilitar şi prin reţeaua pentru latura de c.c. la sarcină în convertorul de putere (fig. 5).

Fig.5. Transmisia zgomotului normal (diferenţial) şi a zgomotului de mod comun


(transversal) la un echipament electronic de putere

(b) Modul comun (sau longitudinal) se referă la cazul în care oricare conductor din
-
cele puse la masă este implicat, ceea ce înseamnă că tensiunile de fază (sau fază neutru) pot
conţine zgomot. Zgomotul de mod comun poate apare de asemenea din arc, dar şi datorită
efectului de proximitate al conductoarelor puse la masă de conductoarele ce conţin zgomot,
sau din conectarea incorectă a conductoarelor de siguranţă şi de referinţă pentru masă.
Transmisia zgomotului de mod comun se realizează în întregime prin capacităţi parazite şi
prin câmpuri parazite electrice şi magnetice. Astfel de capacităţi parazite există între diferitele
componente ale sistemului electroenergetic şi între componentele sistemului şi masa (fig.5).
Zgomotul de mod comun este greu de eliminat deoarece problemele zgomotului de
mod comun sunt asociate cel mai des eu semnalele de comunicaţii şi de date, care sunt
semnale de nivel foarte mic (de ordinul mW - lor cel mai des), comparativ cu semnalele din
sistemele electroenergetice de putere (de ordinul kW - lor sau al MW - lor).
La instalaţiile de calculatoare şi alte tipuri de sarcini care utilizează echipamente de
procesare a datelor şi semnalelor, cu nivel extrem de scăzut al semnalului, alegerea incorectă a
masei de referinţă poate duce la abateri ale tensiunii, care va distorsiona şi interfera cu
semnalele care folosesc masa de referinţă ca un punct de tensiune de referinţă "zero". În
anumite aplicaţii de canale de date s-au folosit optocuploare, prin care s-a încercat o izolare a
liniilor de date de circuitele de putere (fig.6).

Fig. 6. Schema cu optocuplor prin care se izolează liniile de


transmisii de date de circuitele de putere

Optocuplorul este un tranzistor sensibil la lumină ce poate fi trigerat de o fotodiodă.


Izolaţia între fotodioda şi tranzistor este foarte bună şi dispozitivul se poate utiliza pentru a
izola atât liniile de date cât şi circuitele de masă.
Singura soluţie reală pentru diminuarea efectelor zgomotului de mod comun este
evitarea folosirii masei de referinţă pentru transportul curentului electric. În S.U.A. Codul
Electric Naţional conţine standarde cu privire la folosirea de conductoare pentru neutru,
pentru pământare în condiţii de siguranţă şi pentru conductoarele de masă de referinţă.
O distincţie între pământ şi masă la echipamentele de curenţi tari şi la cele
electronice este necesară în vederea evitării pericolelor de electrocutare şi a eliminării
interferenţelor.

S-ar putea să vă placă și