Sunteți pe pagina 1din 41

Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020

Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN (POCU) 2014-2020


AXA PRIORITARĂ 4 - INCLUZIUNE SOCIALĂ ȘI COMBATEREA SĂRĂCIEI
OBIECTIVUL SPECIFIC 4.2 – REDUCEREA NUMĂRULUI DE PERSOANE AFLATE ÎN
RISC DE SĂRĂCIE ȘI EXCLUZIUNE
SOCIALĂ DIN COMUNITĂȚILE MARGINALIZATE (NON ROMA) PRIN
IMPLEMENTAREA DE MĂSURI INTEGRATE
TITLU PROIECT: Re Start Neptun - Dezvoltare locală integrată
COD SMIS: 125671

Teme propuse pentru activităţile desfăşurate


de asistenţa medicală comunitară

Tema 7 Toxiinfecţia alimentară


Tema 8 Alergiile
Tema 9 Antibioticele
Tema 10 Alzheimer
Tema 11 Gripa
Tema 12 Astmul
Tema 13 Alăptarea
Tema 14 Canicula
Tema 15 Drogurile
Tema 16 Planificarea familială şi contracepţia

Coordonator P1:
Ştefana Zibileanu

Întocmit,
Dumitru Claudia - asistent medical comunitar
Iov Gheorghiţa - mediator sanitar

Tema nr. 7
1
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

Toxiinfecția alimentară

Planificare activitate:
I. Durata activităţii: 60 de minute

II. Scopul activității:


- Prevenirea afectiunii și adoptarea unui stil de viață sănătos.

III. Obiective:
După parcurgerea acestei activități, participanții vor fi capabili:
- să înțeleagă termenul de toxiinfecție alimentară;
- să învețe care sunt simptomele toxiinfecției alimentare;
- să înțeleagă metodele de prevenire a toxiinfectiei;
- să enumere modalitățile prin care se poate menține igiena alimentară.

IV. Descrierea activităţii - subiecte propuse pentru a fi prezentate participanților la


activitate.

1. Toxiinfecția alimentară este o afecțiune cauzată de consumul de băuturi sau alimente


contaminate cu agenți patogeni (infecțioși), adică bacterii, virusuri sau paraziți.

2. Simptomele toxiinfecției alimentare


Simptomele pot fi mai blânde sau mai intense în funcție de fiecare persoană și de tipul de
bacterie cu care a fost infectată persoana. Totuși, există câteva simptome comune,
indiferent de situație:
 stomac deranjat;
 crampe stomacale;
 greață;
 vărsături;
 diaree;
 febră.

3. Posibile complicații ale toxiinfecțiilor alimentare


Majoritatea oamenilor suferă de o formă blândă de toxiinfecție alimentară ce poate
dura de la câteva ore la câteva zile. În același timp, există cazuri în care spitalizarea e
necesară, apărând complicații pe o perioadă îndelungată ce pot duce chiar la deces. Aceste
infecții pot provoca artrita cronică, leziuni ale creierului și nervilor și sindrom hemolitic
uremic, care cauzează insuficiență renală.

4. Cand e momentul sa mergi la doctor?


 febră peste 38 grade;
2
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

 sânge în scaun;
 vărsături frecvente, care nu permit lichidelor să fie asimilate,
 semne de deshidratare precum urinare rară, gura sau gât uscat, senzație de
amețeală;
 Diareea dureaza mai mult de trei zile.

5. Prevenirea toxiinfecțiilor alimentare


Prevenția începe de acasa și include lucruri aparent banale, dar pe care mulți le
neglijează.

Curățenia:
 Spală mâinile timp de 20 de secunde cu săpun și apă înainte, în timpul și după
masă.
 Spala tacâmurile, tocatorul și blaturile cu apă fierbinte și săpun.
 Spală fructele și legumele.

Separa alimentele!
 Carnea crudă, păsările de curte, fructele de mare și ouăle pot raspandi germenii la
alimentele care sunt deja pregătite să fie consumate, dacă nu le separați.
 Folosiți tocătoare diferite pentru carne crudă, fructe de mare și păsări de curte.
 Când faceți cumpărături depozitați produsele menționate mai sus separat de
celelalte alimente.
 Urmați aceeași regulă de separare și în cazul depozitarii în frigider.

Gătește la temperatura potrivită!


Mâncarea este gătită corect când temperatura este suficient de ridicată încât să
distrugă bacteriile care ar putea cauza infecții. Singurul mod în care vă puteți da seama
dacă temperatura este potrivită este folosirea unui termometru, culoarea și textura
mâncării nu sunt relevante.

Depozitarea corecta in frigider


 Mențineți mai puțin de 4°C în frigider și aruncați alimentele la primele semne de
alterare.
 Depozitați în frigider alimentele perisabile în mai puțin de două ore, iar dacă
temperatura de afară trece de 32°C în mai puțin de o oră.
 Dezghețați alimentele în frigider, în apa rece sau în cuptorul cu microunde.
Niciodată pe blat, la temperatura camerei deoarece asa se înmulțesc cel mai repede
bacteriile.
Vă prezentăm cei mai întâlniți agenți patogeni, în cât timp de la infectare debutează
simptomele și care sunt sursele de contaminare.
CAMPYLOBACTER
 Debut: 2 - 5 zile
3
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

 Simptome: Diaree (adesea cu sange), crampe/durere de stomac, febră.


 Contaminare: Carne de pasăre de curte crudă, lapte crud (nepasteurizat)
și apa contaminată.

NOROVIRUS
 Debut: 12 - 48 de ore
 Simptome: Diaree, greață, dureri de stomac, vărsături.
 Contaminare: Alimente contaminate: salate, fructe proaspete, crustacee
(stridii), apă sau atingerea suprafețelor contaminate.

SALMONELLA
 Debut: 12 - 72 de ore
 Simptome: Diaree, febră, crampe la stomac, vărsături.
 Contaminare: Ouă, carne crudă sau preparată necorespunzător, lapte sau
suc nepasteurizat, brânză, fructe și legume crude.
LISTERIA
 Debut: 1 - 4 săptămâni
 Simptome: Femeile însărcinate au simptome asemănătoare gripei: febră,
oboseală și dureri musculare. Alte persoane prezintă dureri de cap, gât
rigid, confuzie, pierderea echilibrului și convulsii, în plus față de febră și
dureri musculare.
 Contaminare: Lapte nepasteurizat, brânzeturi moi, germeni, pepene, hot
dog, pateuri, fripturi, fructe de mare afumate.

ESCHERICHIA COLI (E. COLI)


 Debut: 3-4 zile
 Simptome: Crampe severe la stomac, diaree (adesea cu sânge) și vărsături.
 Contaminare: Brânză de masă brută sau nepreparată, lapte și suc
nepasteurizate, legume crude (salata verde), apa contaminată.

CLOSTRIDIUM BOTULINUM (BOTULISM)


 Debut: 18 - 36 de ore
 Simptome: Vedere dublă sau încețoșată, vorbire neclară. Dificultăți la
înghițire, de respirație și gură uscată. Slăbiciune musculară și paralizie.
 Contaminare: Alimente conservate sau fermentate, de obicei, de casă.

Printre cele mai frecvente cauze ale apariției toxiinfecției alimentare se numără:
 Prepararea sau reîncălzirea mâncării la temperaturi necorespunzătoare;
 Igiena precară a persoanelor care manipulează alimentele;
 Depozitarea necorespunzătoare a alimentelor.

Ca și în cazul altor patologii, există anumite grupe de risc, acestea fiind în principal
date de extremele de vârstă ori cazuri speciale:
4
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

 femeile însărcinate;
 copiii la vârste fragede, care sunt mai sensibili: sugarii, preșcolarii;
 vârstnicii, frecvent peste 65 ani;
 persoanele cu boli cronice, care sunt mult mai predispuse să facă o formă
complicată și să aibă nevoie de ajutor medical specializat.

Este foarte important să știm să acționăm rapid, corect și complet încă de la primele
semne. Este știut și verificat prin studii că sub 10% din toxiinfecțiile alimentare necesită
tratament etiologic antibiotic. O greșeală frecventă este consumul de antibiotic fără
recomandarea medicului. Antibioticele sunt folosite doar în cazurile cele mai grave ale
acestei afecțiuni.

Tema nr. 8
Alergiile

Planificare activitate:
I. Durata activităţii: 60 de minute
II. Scopul activității:
- Informarea participanților asupra factorilor de risc care pot dezvolta alergii.

5
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

III. Obiective:
După parcurgerea acestei activități, participanții vor fi capabili:
- să înțeleagă termenul de alergie;
- să cunoască care sunt simptomele alergiei;
- să știe cum se tratează alergiile.

IV. Descrierea activităţii - subiecte propuse pentru a fi prezentate participanților la


activitate.

1. Definire
Alergia apare când sistemul imunitar al unei persoane reactionează la substanțele
din mediu care sunt inofensive pentru majoritatea oamenilor. Când aveți alergii, sistemul
imunitar produce anticorpi care identifică un anumit alergen ca fiind dăunator, chiar dacă
nu este.

2. Alergii – cauze
Dacă sistemul imunitar găsește o substanță inofensivă ca fiind un inamic periculos,
atunci el produce anticorpi ce rămân mereu în alertă pentru acel alergen.

3. În topul celor mai populari alergeni amintim:


 Alimente precum: nuci, arahide, soia, ouă, lapte, pește, crustacee, grâu;

6
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

 Alergeni aeropurari: acarieni din praf, păr de animale, mucegai și polen;


 Tulpini de insecte (albină sau viespe);
 Medicamente (antibiotice pe bază de ampicilină);
 Materiale care provoacă alergii cutanate (de tip latex).

4. Factorii de risc pentru dezvoltarea alergiilor pot fi:


 Un istoric familial;
 Vârsta (copiii sunt mai predispuși la apariția alergiilor);
 Astm;
 Păr de animale.

5. Alergii – tipuri şi simptome


Alergiile respiratorii sunt cele mai cunoscute alergii numite rinite, rinosinuzite, astm
bronşic alergic.
Principalele simptome ale pacienţilor cu alergie respiratorie sunt:

În cazul rinitei alergice:


 strănut;
 mâncărime de nas (pruritnazal);
 nas care curge apos (rinoree apoasă): nas înfundat (obstrucţie nazală bilaterală,
alternantă).

În cazul astmului alergic:


 mâncărime în cerul gurii (prurit palatinal);
 mâncărime în ureche (pruritotic);
 oboseală (fatigabilitate);
 durere de cap (cefalee);
 lipsa poftei de mâncare (anorexie);
 scăderea sau lipsa mirosului (hiposmia sau anosmia);
7
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

 tuse;
 respiraţie şuierătoare (wheezing);
 senzaţie de sufocare (dispnee) sau de constricţie a pieptului.

6. Cum știi la ce ești alergic?


Diagnosticul alergiei şi identificarea alergenului care cauzează reacţia alergică este
uneori dificilă, necesitând identificarea acestor IgE specifice prin diverse metode. Se pot
efectua teste alergologice fie cutanat (tehnica prick), fie prin recoltare de sânge şi tehnici
specifice de laborator.

7. Ce înseamnă o alergie?

 un răspuns imunitar îndreptat într-o


direcţie greşită, adică sistemul imunitar
produce în cantitate crescută nişte
anticorpi (Imunoglobuline E) faţă de
anumite substanţe numite alergeni,
substanţe tolerate însă de majoritatea
persoanelor.

 Există şi alte mecanisme de producere a reacţiilor alergice, dar cel mai frecvent
întâlnit este acesta prin IgE. Bolile alergice se pot manifesta la nivelul pielii şi
mucoaselor (urticarie, angiodem cu sau fără localizare de gravitate), la nivel
digestiv (alergii alimentare, diaree, meteorism abdominal), la nivelul ochilor
(conjuctivită alergică), la nivelul căilor respiratorii (rinită, astm bronşic alergic) sau
chiar la nivelul întregului organism (reacţii sistemice – soc anafilactic).

8. Tratament
Orice investigaţie clinică, biologică sau funcţională a unei alergii va fi stabilită numai
după un consult alergologic în care medicul va detalia în amănunţime întreg istoricul
alergic şi medical al pacientului, astfel încât investigaţiile să fie alese corect şi să fie
relevante pentru stabilirea corectă a diagnosticului şi a tratamentului adecvat.

9. Alergia la copii

 Care copii sunt cei mai afectati de alergii?


 Atopia în cazul parinților sau al fraților este un indicator important al riscului
alergic. Este foarte probabil ca alergiile să apară în familiile atopice în care există
înca de la începutul copilăriei o expunere la anumiți alergeni.
8
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

 Barbații sunt mai predispuși să devină alergici, iar mamele alergice care fumează
expun copiii la un risc și mai mare.

 Ce spun statisticile despre alergii?


 Copiii din famiile non-alergice au un risc de 12 la sută de a face o alergie;
 Dacă un parinte este alergic, riscul crește la 20 la sută;
 Dacă ambii părinți au alergii, riscul este de peste 40 la sută;
 Dacă ambii parinți au aceeasi alergie (cum ar fi astmul, febra fanului sau eczema)
copilul are riscul de peste 70 la sută de a face aceeași alergie.

 Alti factori care pot favoriza alergiile copilului sunt:


 Tratamente frecvente cu antibiotice;
 Faptul că face parte dintr-o familie mică, în care este copil unic sau în care sunt
numai doi copii;
 Inhalarea pasivă a fumului de țigara;
 Greutatea prea mare – copiii obezi sunt mai predispuși să facă astm;
 Nașterea prin cezariană.

Tema nr. 9
Antibioticele
Planificare activitate:
I. Durata activităţii: 60 de minute

II. Scopul activității:


-Adoptarea unor cunoștiinte generale despre administrarea antibioticelor.

III. Obiective:
După parcurgerea acestei activități, participanții vor fi capabili:
-să înteleagă ce sunt antibioticele;
-să înțeleagă rolul antibioticelor;
-să cunoască ce efecte secundare cauzează.

9
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

IV. Descrierea activităţii - subiecte propuse pentru a fi prezentat participanților la


activitate.

1. Definire
Antibioticele sunt o grupa de medicamente care se folosesc în tratamentul bolilor
infecțioase provocate de bacterii. Ele sunt folosite datorită acțiunii lor bactericide, de a
omorî bacteriile sau protozoarele.
Antibioticele sunt molecule relativ simple produse de mucegaiuri sau bacterii care au
capacitatea de a ucide sau de a opri dezvoltarea altor specii concurente. Ulterior au fost
produse în medicină și antibiotice sintetice. Grupa de chimioterapice, ca sulfonamidă are
acțiune mai ales bacteriostatică care se manifestă prin stoparea înmulțirii bacteriilor.

2. Antibioticele pot actiona:


bacteriostatic (oprește înmulțirea bacteriilor)
bactericid (elimină bacteriile)
bacteriolitic (distruge membranele bacteriilor, ce determină moartea acestora).

3. Ce rol au antibioticele?
Sunt puțini cei care stiu că antibioticele sunt utile doar în cazul infecțiilor cu bacterii,
nicidecum în virozele respiratorii sau afecțiunile produse de viruși. În ultimul caz,
pastilele sunt eficiente doar pentru a preveni anumite complicații si nu pentru a trata
boala.

4. De ce să nu luam antibiotice?
Mulți preferă siguranța dată de antibiotice în favoarea altor metode de tratament.
Pacienții cred că, în orice caz, aceste medicamente nu pot face rău și de aceea pot fi luate
oricand și oricum. Aceasta nu este o soluție.
Administrarea constantă de antibiotice mărește rezistența bacteriilor, iar acestea devin
din ce în ce mai greu de înlăturat. Inevitabil, la un anumit moment, vor fi practic imposibil
de distrus, indiferent de tratament. Specialiștii sugerează celor afectați de viruși să fie mai
rezervați în ceea ce privește administrarea acestor medicamente. Folosirea greșită ori
incorectă a antibioticelor poate să genereze o rezistență crescută a bacteriilor la
tratamentele cu antibiotice. Acesta este un risc de sănătate care afectează nu numai
persoana care a luat antibiotice în mod nejustificat ci și orice alte persoane care eventual se
infectează ulterior cu bacteria rezistentă. Cere sfatul medicului referitor la când și cum să
folosești antibioticele, pentru ca în felul acesta ele sa ramană eficiente și în viitor.

5. Cand luam antibiotice?


Este foarte important sfatul medicului. Deoarece sunt mai multe clase de antibiotice,
care pot combate doar anumite infecții, este necesară o antibiogramă inainte ca medicul să
le prescrie. Aceasta analiză se face pentru a determina tipul de bacterie responsabilă de
infecție și constă în expunerea bacteriilor la mai multe tipuri de antibiotice. Perioada
minimă pentru care trebuie administrat antibioticul este de cinci zile.
10
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

6. Care sunt efectele secundare?


Prin modul în care actionează, antibioticele pot avea și efecte secundare. Bacteriile sunt
necesare vieții, spre exemplu cele din cavitatea bucală sau în intestinul gros. Acestea
asigură o digerare corectă a hranei. Cu toate acestea, un tratament cu antibiotice va
distruge nu numai bacteriile dăunătoare, ci și pe cele benefice. Se întâmplă astfel ca
echilibrul florei intestinale să aibă de suferit și printre efectele secundare ale antibioticelor
să se numere, in mod destul de frecvent, scaunele moi sau chiar diareea. Antibioticele pot
afecta si echilibrul florei normale orofaringiene sau vaginale cu apariția candidozei orale
sau vaginale.
În mod normal, după încheierea curei de antibiotice, flora intestinală se reface rapid,
persoanele cu probleme pot solicita la farmacii preparate speciale de refacere a florei, spre
exemplu culturi de drojdie din saccharomyces boulardii sau extract de bacterii din
lactobacillus și bifidobacterium.

7. Nu vă tratați singuri cu antibiotice!


În cazul infecțiilor, dacă acestea sunt cauzate de bacterii, tratamentul cauzal este
reprezentat de antibiotice. Există diferite bacterii care pot fi tratate cu substanțe active
diferite. De multe ori însă, cauzele infecțiilor pot fi virale sau fungice iar în aceste situații
nu se recomandă tratamentul antibiotic. Consultați un doctor pentru a stabili cauza
infecției.

8. Rezistența la antibiotice
În cazul multor bacterii, antibioticele nu mai au niciun efect. Motivul: agenții patogeni au
dezvoltat rezistență împotriva medicamentului. De cele mai multe ori motivul pentru
aceasta, este administrarea neglijentă a antibioticelor. În cazul întreruperii tratamentului
înainte de termenul prevăzut de medic, bacteriile puternice nu sunt distruse, devenind
astfel rezistente împotriva medicamentului, asadar își pierd sensibilitatea la antibiotic.
Tocmai de aceea este atât de importantă respectarea duratei prescrise și a orelor de
administrare pentru antibiotice.

9. Cum se administreaza antibioticul?

11
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

Antibioticul trebuie administrat întotdeauna până la încheierea perioadei pentru care a


fost prescris. Utilizarea corectă, cantitatea de substanță activă conținută și timpul de
administrare sunt stabilite de medic în funcție de infecția respectivă, ţinând cont de
eventualele alergii sau afecţiuni concomitente. În cazul unei îmbunătăţiri a stării după
prima zi de tratament, înseamnă că antibioticul este eficient. Cu toate acestea
administrarea antibioticului trebuie continuată conform perioadei prescrise de medic.
Numai aşa vor fi distruse toate bacteriile şi se va evita apariţia rezistenţei germenilor.

10. Alte prevederi importante privind administrarea sunt:


 Respectati perioadele de pauza indicate intre administrari. Doar asa veti asigura
mentinerea constanta a nivelului de substanta activa in corp. "De trei ori pe zi"
inseamna asadar o doza la opt ore.

 Antibioticele trebuie administrate cu apa, deoarece laptele sau alte alimente ar putea
reduce efectul acestora. Se recomandă consumarea unui pahar întreg cu apa.
Respectaţi o pauză de minim doua ore între administrarea antibioticelor şi consumul
de lapte/produse lactate.

 Momentul exact al administrării. În prezent există diferite grupe de antibiotice în


funcţie de substanţele active pe care le conţin. De aceea, nu poate fi stabilită o regulă
general valabilă pentru momentul de administrarea al acestora. Unele trebuie
administrate înainte de masă, altele după masă. Medicul sau farmacistul vă va
recomanda modul corect de administrare; Aceste informaţii sunt disponibile şi în
indicaţiile din ambalajul antibioticelor.

 Interactiuni. Persoanele care se afla sub tratament si cu alte medicamente,


trebuie sa solicite informatii medicului asupra interactiunilor acestora cu
antibioticele.

Termenul „antibiotic” este de origine greacă şi semnificaţia acestuia s-ar putea traduce
"împotriva vieţii". Însă lupta nu se dă împotriva celui care şi le administrează, ci a
germenilor care îi creează probleme. Antibioticele continuă să fie adevarate forte
miraculoase care pot salva vieţi. Însa pentru acesta, este nevoie sa fie administrate corect.
Există numeroase microorganisme care pot cauza infecţii - în principal bacterii şi
virusuri sau chiar ciuperci. Antibioticele sunt eficiente numai împotriva bacteriilor! Acest
fapt se datorează diferenţei majore dintre bacterii şi virusuri. Astfel, bacteriile se pot
dezvolta până la o dimensiune de 0,002 mm, sunt capabile de propriul metabolism şi pot fi
dezvoltate în mediu artificial de hrănire. Spre deosebire de acestea, virusurile sunt de
aproximativ câteva sute de ori mai mici decât bacteriile, nu pot exista autonom, având
nevoie de celule gazdă.
Antibioticele atacă peretele celular sau metabolismul bacteriilor, însă împotriva
virusurilor care se instalează în celulele umane, nu pot lupta. Această informaţie este
foarte importantă în principal în cazul răcelilor, care sunt cauzate de cele mai multe ori de
virusuri – astfel că antibioticele nu sunt eficiente împotriva răcelilor.
12
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

Tema nr. 10
Alzheimer

Planificare activitate:

I. Durata activităţii: 60 de minute


II. Scopul activității:
- Informarea participanţilor depre riscurile bolii Alzheimer

III. Obiective:

13
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

După parcurgerea acestei activități, participanții vor fi capabili:


- să înteleagă cum se manifestă boala;
- sa cunoască factorii de risc ai bolii;
- să cunoască tratamente posibile şi care este alimentaţia corespunzătoare;
- să înţeleagă modul în care trebuie îngrijită o persoană cu Alzheimer.

IV. Descrierea activităţii - subiecte propuse pentru a fi prezentate participanților la


activitate.

1. Ce este boala Alzheimer?


Alzheimer este o afecţiune neurologică care determină moartea unor celule de la
nivelul creierului, care are ca şi consecinţă pierderile de memorie şi declinul cognitiv.
Alzheimer este un tip de demenţă care debutează cu simptome blânde şi evoluează
treptat, fiind o afecţiune degenerativă.
Alzheimer este o afecţiune progresivă, care distruge treptat memoria şi alte funcţii
mentale importante. Este, totodata, cea mai des întâlnită formă de demenţă. La pacienţii cu
Alzheimer, celulele creierului se degradează şi mor, cauzând un declin la nivelul memoriei
şi al funcţiilor mentale.
2. Care sunt simptomele bolii Alzheimer?
Simptomele afecţiunii Alzheimer apar treptat şi rareori sunt observate de la început. Pe
masură ce timpul trece, acestea se agravează, iar atunci când afecţiunea ajunge într-un
stadiu avansat, pacienţii ajung să nu mai fie capabili să trăiasca singuri, reprezentând un
pericol atât pentru propriile vieţi, cât şi pentru cele ale celor din jur.
3. Simptome Alzheimer:
 Pierderea energiei şi a entuziasmului;
 Pierderea interesului pentru activităţile ce ţin de muncă ori cele sociale;
 Pierderea memoriei pe termen scurt, apoi şi pe cea pe termen lung;
 Probleme de vorbire (dificultatea de a purta o conversatie ori repetarea unor
cuvinte/ idei);
 Probleme de coordonare;
 Stări depresive;
 Probleme de orientare;
 Incapacitatea de a plănui sau organiza, dar şi de a lua o decizie Problemele de
memorie nu sunt egale cu Alzheimerul.

14
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

O serie de probleme de sănătate pot cauza probleme de memorie şi de percepţie:


 afecţiuni tiroide;
 depresie;
 deficit de vitamine.

4. Diagnosticarea bolii Alzheimer


Nu există o singură analiză care să ducă la diagnosticarea afecţiunii Alzheimer. Cu
toate că demenţa este destul de uşor de diagnosticat, în cazul bolii Alzheimer medicul
trebuie să facă o serie de teste care să îl ajute să pună diagnosticul corect.
Printre acestea se afla:

 Istoricul medical al pacientului;


 Examen fizic şi neurologic;
 Testarea statusului mental;
 Analize de sânge şi RMN care pot exclude alte cauze ale simptomelor
specifice demenţei.

5. Cum debutează boala Alzheimer?

Afectiunea Alzheimer debutează cu simptome blânde. Pierderile de memorie apar în


primul stadiul al bolii, asta datorită faptului că la început această afecţiune atacă
hipocampul, partea din creier responsabilă cu memoria de zi cu zi, pe termen scurt. În
prima fază, pacientul se va lovi de situaţii precum:
 Pierderea obiectelor personale prin casa (chei, ochelari, telecomandă);
 Dificultatea de a găsi un cuvânt în timp ce poartă o conversaţie;
 Uitarea discuţiilor purtate recent ori a evenimentelor ce abia s-au petrecut;
 Rătăcirea în locuri cunoscute, familiare;
 Uitarea unor date importante, aniversări sau întâlniri.

6. Cum evolueaza boala Alzheimer?


Boala Alzheimer este de tip progresiv aşa că avansează pe măsură ce trec anii, având 3
stadii de evoluţie.

15
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

Stadiul 1: Alzheimer usor. În acest stadiu apar pierderile minore de memorie. Acest
stadiu poate să apară cu mult timp înainte ca boala să creeze probleme serioase şi să fie
diagnosticată.
Stadiul 2: Declinul cognitiv moderat. Stadiul al doilea al Alzheimerului este caracteriat
de tulburari de memorie notabile şi de probleme de concentrare.
Simptomele sunt: dificultatea pacientului de de a îşi găsi cuvintele, de a îşi aminti un
nume, dificultatea de a face lucruri obişnuite, pierderea unor obiecte, dificultatea de a lua
o decizie, de a organiza sau de a planifica ceva, tulburări de personalitate.
Stadiul 3: Declinul cognitiv sever. În acest stadiu pacientul nu mai este capabil să îşi
poarte sigur de grijă. Creierul nu mai controlează corpul şi pacientul devine dependent de
ajutorul celor din jur. Este posibil să uite numele şi chipurile persoanelor dragi, dar şi să
sufere tulburari de personalitate şi comportamentale serioase.
Simptomele sunt: incoerenţa discursului, incapacitatea de a îşi controla nevoile
fiziologice, rătăcirea, murmur, prelungirea programului de somn, probleme la înghiţire,
scădere în greutate.

7. Factorii de risc ai bolii Alzheimer


Cu toate că nu se ştiu exact cauzele pentru care afecţiunea Alzheimer apare, s-au
descoperit o serie de factori care cresc riscul de apariţie a acesteia:
 Vârsta – dupa împlinirea vârstei de 65 de ani, riscul de a face Alzheimer se
dublează la fiecare 5 ani.

 Istoricul în familie – moştenirea genetică joacă un rol important în dezvoltarea


afecţiunii Alzheimer. Cu cât ai avut mai multe rude care au suferit de pe urma
acestei afecţiuni, cu atât mai mari sunt şansele ca şi tu sa fii diagnosticat cu
Alzheimer.
 Sindromul Down – persoanele care suferă de sindromul Down prezintă risc crescut
de Alzheimer pentru ca acest sindrom determină formarea de depozite de proteine
pe creier, adică de plăci amiloide, care contribuie la apariţia Alzheimerului.

 Lovituri puternice la cap – persoanele care au suferit traume majore la nivelul


capului sunt mai predispuse să dezvolte această afecţiune. Oamenii de ştiinţă au
confirmat, în urma unor studii, faptul că boxeorii sunt mai predispşi Alzheimerului
în urma loviturilor repetate primite la nivelul capului.

 Afectiuni cardiace – studiile facute în ultimii ani au scos la iveala faptul că o serie
de factori ce ţin de stilul de viaţă şi sunt asociaţi şi cu afecţiunile cardiace, pot creşte
riscul de Alzheimer. Este vorba despre: fumat, obezitate, diabet, hipertensiune,
colesterol mărit.

8. Tratament medicamentos pentru boala Alzheimer

16
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

Tratamentul medicametos prescris pentru boala Alzheimer are rolul de a ameliora


simptomele, dar şi de a încetini evoluţia afecţiunii. Unele medicamente, spre exemplu,
echilibreză nivelul de acetilcolină, netrotransmitator important pentru memorie şi
învăţare. Din păcate, efectele acestora durează pe o perioadă limitată, de 6-12 luni. Printre
efectele secundare ale acestor tratamente se află:
 Diareea;
 Vărsăturile;
 Greaţa;
 Oboseala;
 Insomnia;
 Pierderea apetitului şi scăderea în greutate.

9. Îngrijirea unui bolnav cu Alzheimer


Persoanele diagnosticate cu Alzheimer pot fi destul de greu de îngrijit întrucât
experimentează un mix de emoţii alcătuit din:
 Confuzie;
 Frustrare;
 Furie;
 Teamă;
 Întristare;
 Depresie.

Îngrijitorii pacienţilor cu Alzheimer trebuie să fie foate calmi, rabdatori şi dispuşi să


asculte povestea acestora iar şi iar. Un mediu linistit, dominat de armonie şi calm, pot
estompa simptomele specifice Alzheimer. Dacă ai grijă de o persoană care suferă de
Alzheimer trebuie să:
 Te informezi cu privire la aceasta afectiune;
 Să apelezi la ajutorul unui medic dacă te simţi depaşit de situaţie;
 Să ceri ajutorul celor din jur dacă simţi că nu mai faci faţă;
 Sa îţi iei cel puţin o pauză pe zi.
 Asigurarea unei alimentaţii, somn şi igienă corespunzătoare.
Nu există o dietă specială pentru pacienţii cu boala Alzheimer, însa o dietă sănătoasă şi
hrănitoare poate ameliora anumite simptome şi poate face pacientul să se simtă mai bine.

Planul alimentar pentru o persoana diagnosticata cu Alzheimer care ar trebui să ţină


cont de următoarele reguli:
 Dieta să se bazeze pe fructe, legume, cereale integrale, proteine sănătoase şi produse
lactate sărace în grăsimi;
 Porţiile trebuie să fie reduse întrucât e important să se menţină greutatea;
 Consumul de alimente bogate în grasimi saturate ar trebui sa fie limitat;
 Consumul de zahar şi sare trebuie limitate;
17
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

 Hidratarea este extrem de importantă.

Tema nr. 11
Gripa
Planificare activitate:
I. Durata activităţii: 60 de minute
II. Scopul activității:
- Prevenirea îmbolnăvirilor și adoptarea unui stil de viață sănătos.

III. Obiective:
După parcurgerea acestei activități, participanții vor fi capabili:
- să înțeleagă termenul de gripă;
- să deosebească care sunt simptomele unei gripe şi a unei răceli;
- să înțeleagă cum se poate trata;
- să enumere modalitățile prin care se poate preveni gripa.

IV. Descrierea activităţii - subiecte propuse pentru a fi prezentate participanților la


activitate.
1. Definire:
Gripa este o afecţiune respiratorie contagioasă cauzată de virusul Influenza (de tip
A sau B), care poate cauza complicaţii severe (pneumonie, otită, sinuzită, astm etc.), în
special în cazul anumitor categorii la risc, precum copiii mici, vârstnicii peste 65 de ani sau
persoanele care suferă de boli cronice. Virusul se transmite prin inhalarea picăturilor de
18
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

salivă ale persoanei contaminate (prin strănut, tuse) sau prin atingerea suprafeţelor
contaminate şi atingerea ulterioară a nasului, gurii sau a ochilor
Gripa poate prezenta simptome diferite, în funcţie de starea de sănătate a persoanei
infectate. Cu cât aceasta are un sistem imunitar mai puternic, cu atât gripa este mai puţin
periculoasă. Simptomele pot fi uşoare, moderate sau severe, putând cauza inclusiv
decesul, în cazul unei persoane aflate în categoria de risc. Trebuie menţionat că gripa este
diferită de răceală, atât în ceea ce priveşte cauzele, cât şi simptomele.

2. Simptome:

Simptomele gripei debutează de regulă brusc şi pot dura între 7 şi 14 zile. Acestea pot
constaîn:
 Febră sau frisoane;
 Tuse;
 Dureri în gât;
 Nas înfundat sau secreţii nazale abundente;
 Dureri musculare sau generalizate;
 Dureri puternice de cap;
 Oboseală excesivă;
 Vărsături sau diaree (în special în cazul copiilor).

Majoritatea persoanelor cu gripă se însănătoşesc în decursul a două săptămâni, dar


altele, cum sunt cele descrise în categoria de risc, pot dezvolta complicaţii, unele chiar
fatale. Aceste complicaţii pot consta în:
 Pneumonie;
 Infecţii ale sinusurilor sau ale urechilor;
 Miocardită;
 Encefalită;
 Miozită;
 Rabdomioliză;
 Insuficienţă de organ (insuficienţă cardiacă sau renală).
19
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

 Semnalele de alarmă care ar trebui să trimită la medic adulţii sau copiii cu gripă
sunt:
 Respiraţia accelerată sau dificultăţile respiratorii;
 Cianozarea (învineţirea) buzelor sau a feţei;
 Durerile puternice în piept;
 Durerile musculare puternice (copilul refuză să se ridice sau să meargă);
 Deshidratarea severă (lipsa urinării pentru mai mult de 8 ore, gura uscată, lipsa
lacrimilor);
 Febra crescută (peste 40 de grade Celsius);
 Tuse care nu se ameliorează în două săptămâni;
 Afecţiuni cronice care se înrăutăţesc;
 Ameţeală, confuzie.

Gripa şi răceala pot fi uşor confundate, deoarece împărtăşesc multe dintre simptome,
cauzele fiind însă cu totul altele. Există însă unele deosebiri între aceste două afecţiuni. De
regulă, simptomele gripei sunt mai severe decât în cazul răcelii.

3. Tratament
Având în vedere că gripa este cauzată de un virus, nu de o bacterie, antibioticele nu
sunt o metodă de tratament luată în calcul. Acestea ar putea fi recomandate doar dacă
gripa cauzează complicaţii, aşa cum este pneumonia bacteriană sau alte infecţii.

Cea mai indicată metodă de tratament a gripei constă în administrarea de


medicamente antivirale, recomandate de medic, care ameliorează simptomele şi scurtează
durata bolii cu 1-2 zile, dar pot preveni şi apariţia complicaţiilor.
Aceste medicamente trebuie luate la scurt timp după debutul simptomelor şi durata
tratamentului variază de la 5 la 14 zile, în funcţie de severitatea simptomelor şi de reacţia
organismului fiecărei persoane.
Printre efectele adverse ale medicamentelor antivirale se numără senzaţia de greaţă,
vărsăturile, diareea, însă acestea pot fi prevenite dacă medicamentul este luat în timpul
mesei, nu pe stomacul gol.

20
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

În cazul copiilor şi adolescenţilor care prezintă simptome de gripă este


contraindicată aspirina (acidul acetilsalicilic), deoarece poate cauza o afecţiune severă,
numită sindromul lui Reye.

4. Metode de prevenire
Cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei este vaccinarea antigripală, care
trebuie realizată anual. Pe lângă asta, pot fi luate măsuri simple, precum:
 Evitarea persoanelor bolnave;
 Spălarea mâinilor cu apă şi săpun sau folosirea unei soluţii dezinfectante înainte
de a duce mâna la gură, nas, ochi după contactul cu o persoană sau o suprafaţă
posibil contaminată;
 Evitarea supraaglomerărilor (mijloace de transport în comun, şcoli, instituţii etc.);
 Acoperirea nasului şi a gurii cu un şerveţel în timpul strănutului sau al tusei;
 Dieta echilibrată, bogată în fructe şi legume proaspete;
 Odihna suficientă şi evitarea stresului;
 Curăţarea periodică a suprafeţelor atinse (mânere, telefon, tastatură etc.).

Vaccinul gripal este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei şi a complicaţiilor
acestei boli. El trebuie realizat anual, deoarece tulpinile virusului gripal se pot schimba, pe
de o parte, astfel încât compoziţia vaccinului este la rândul ei modificată de la un an la
altul, iar eficienţa acestuia nu este permanentă, ci doar temporară.
Vaccinul gripal poate fi administrat tuturor persoanelor cu vârsta peste 6 luni.
La fel ca în cazul vaccinului clasic, vaccinul gripal nazal poate determina apariţia unor
reacţii adverse care constau în simptome similare gripei, dar mult mai uşoare, pe o
perioadă de 1-3 zile, precum:
 secreţii nazale;
 frisoane;
 oboseală;
 dureri de cap;
 dureri în gât;
 vărsături;
 diaree;
 crampe abdominale;
 tuse;
 lipsa poftei de mâncare sau dureri musculare.

21
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

Tema nr. 12
Astmul

Planificare activitate:
I. Durata activităţii: 60 de minute

II. Scopul activității:


- Informarea participanților cu privire la metodele de prevenire a îmbolnăvirii.

III. Obiective:
După parcurgerea acestei activități, participanții vor fi capabili:
- să înțeleagă ce este astmul;
- să recunoască care sunt simptomele astmului;
- sa cunoască cum se tratează această afecţiune.

IV.Descrierea activităţii - subiecte propuse pentru a fi prezentate participanților la


activitate.

1. Definire:
Astmul este o boală inflamatorie a căilor respiratorii. Acest proces inflamator duce la
îngustarea difuză a căilor aeriene cu episoade recurente de dispnee (lipsa de aer),
respiraţie şuieratoare (wheezing), presiune toracică şi tuse.
Putem vorbi aici de existenţa unei predispoziţii genetice (teren alergic) care în prezenţa
factorilor cauzali (alergenii) duce la declanşarea bolii. Factorul ereditar joacă de asemenea
un rol important, astfel ca în aceeaşi familie putem întâlni mai multe persoane cu astm sau
alte afecţiuni alergice (eczema, rinita).

2. Dintre alergeni putem aminti:


 acarienii- microorganisme prezente în praful de casă, fiind sursa de alergeni cel mai
frecvent implicată în apariţia astmului;
 animalele de casă: câini, pisici, rozătoare;
22
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

 gândaci;
 fungi (mucegaiurile);
 polenuri;
 o serie de medicamente - aspirina şi antiinflamatoarele nesteroidiene fiind cel mai
frecvent implicate.

3. Simptome
Dispneea (crizele de sufocare) este de cele mai multe ori simptomul dominant, cel care
aduce pacientul la medic.
De asemenea pot exista tuse seaca sau slab productivă, cu expectoraţie mucoasă,
vâscoasă, wheezing (respiraţie şuierătoare), presiune toracică.
Există diferite grade de severitate a bolii. Într-un astm uşor, pacientul prezintă crize
rare, de mică intensitate şi care se pot remite de la sine. Dacă vorbim despre un astm sever,
atunci crizele sunt frecvente, chiar zilnice şi de multe ori apar şi pe parcursul nopţii,
trezind pacientul din somn.

4. Tratament
Pe lângă tratamentul medicamentos este important ca pacientul astmatic să adopte un
anumit stil de viaţă şi vorbim aici despre o serie de măsuri de prevenţie. Fiind vorba în
general despre un astm alergic, pacientul trebuie să evite, pe cât posibil contactul cu
alergenii - acei factori care îi declanşează criza.

5. Ce factori declanseaza o criza de astm?


 Alergenii - acarienii din praful de casă, mucegaiurile, perii de animale,
polenurile, detritusurile microscopice din gândacii de bucătărie;
 Infecţiile respiratorii, în special cele virale;
 Efortul fizic;
 Factori climatici - ceaţa, frigul, vântul, variaţiile bruşte de temperatură;
 Alergiile alimentare (ex: la alune şi crustacee) pe lângă manifestările de pe piele,
pot sa fie însoţite şi de crize de astm;
 Fumatul;
 Iritanţi nespecifici - detergenţi, deodorante, parfumuri, acetonă, benzină, diverse
spray-uri, gazele de eşapament, beţişoare parfumate;
 Emoţiile intense.

6. Cum controlez boala?

 luând medicaţia de control zilnic, chiar dacă te simţi bine;


 (auto)monitorizarea bolii;
 folosind medicaţia de urgenţă la nevoie;
 prezentându-te la timp la medic, atunci când semnele şi simptomele indică o
deteriorare a bolii;
 evitand pe cat posibil expunerea la factorii de mediu.
23
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

Tema nr. 13
Alăptarea
Planificare activitate:

I. Durata activităţii: 60 de minute

II. Scopul activității:


- Prevenirea îmbolnăvirii nou-nascutului și adoptarea unui stil de hrănire sănăţoasă.

III. Obiective:
După parcurgerea acestei activități, participanții vor fi capabili:
- să înțeleagă importanţa alăptării;
- să învețe care sunt măsurile de igienă corporală;
- să cunoască poziţiile corecte pentru o alăptare sănătoasă;
- să ştie când şi cum se opreşte alăptarea unui copil.

IV. Descrierea activităţii - subiecte propuse pentru a fi prezentate participanților la


activitate.

1. Alăptarea nou-născutului. Sfaturi utile și probleme de evitat


Alăptatul poate fi, datorită legăturii extraordinare care se dezvoltă între mamă și copil,
unul dintre cele mai speciale și fericite momente din viața unei femei. Pentru a se bucura
pe deplin de aceste momente importante și a preîntâmpina o serie de probleme, mămica e
indicat să urmeze o serie de recomandări. Laptele matern este deosebit de nutritiv,
alimentul ideal pentru nou-născut. Este absolut necesar bebelușului până la vârsta de 6
luni (când începe diversificarea).
După instalarea secreției lactate, pentru a asigura o cantitate suficientă de lapte, sunt
necesare atât o alimentație sănătoasă, bogatăîn toate principiile nutritive, câtși un mediu
de viață lipsit de stres.

2. Secreția lactată
În ultimele zile ale sarcinii și în primele zile de la naștere sânii secretă colostru, un lapte
mai gros, de culoare gălbuie, considerat un aliment-minune pentru bebeluși (conține
anticorpi care protejează mucoasa intestinală a bebeluşului, gâtul şi plămânii și este foarte
bogat din punct de vedere nutritiv). Odată cu nașterea (naturală sau prin cezariană), după
24
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

ce placenta este eliminată, se eliberează hormonal numit prolactină, care stimulează


secreția laptelui. După începerea alăptării, care este ideal să debuteze cât mai rapid după
naștere, la 1-2 ore, sânii produc o cantitate mai mare de lapte. În primele zile, cantitatea
laptelui este direct determinată de frecvența alăptării, care nu trebuie întreruptă.
Producerea laptelui matur începe de obicei la 10-15 zile după naștere.

Laptele de mamă este un aliment dinamic, compoziția și gustul fiind în determinate de


dieta mamei din ultimele ore/zile, dar și de nevoile sugarului. În medie, acesta conține
50% lipide (grăsimi), 45% carbohidrați (zaharuri) și 5% proteine.

3. Beneficiile alăptării pentru copil

Alăptarea soluția naturalăși la îndemână pentru nutriția copilului.


Beneficiile ei sunt deosebite:
 Furnizează anticorpi esențiali pentru dezvoltarea sistemului imunitar.
 Protejează împotriva obezității în timpul copilăriei,
 Oferă protecție împotriva astmului bronșic sau diabetului zaharat.
 Reduce riscul dislipidemiilor (valori crescute ale colesterolului și trigliceridelor la
maturitate).

4. Alăptarea în primele 3 luni


În timpul primelor zile sau săptămâni de la naștere, bebelușul cere să fie alăptat, lucru
semnalat de obicei prin comportamente specifice: aducerea mânuțelor la guriță sau plâns.
Când perioada dintre alăptări depășește 3 ore poate fi necesară trezirea cu blândețe a
bebelușului și punerea lui la sân. Alăptările inițiale trebuie să fie scurte – câteva minute.
Aceste alăptări sunt importante pentru creșterea lactației în zilele următoare. După
primele săptămâni, durata alăptărilor poate să crească, ajungând, în medie, la 15-20
minute la fiecare sân. Crescând durata alăptării, copilul primește atât laptele „de început”,
ce conține apa și nutrienții necesari, cât și „laptele de după”, care conține mai multe
grăsimi și calorii ce îi satisfac apetitul.
Atenție! În timpul perioadelor de creștere, copilul poate părea înfometat la fiecare 1-2
ore.

5. Sfaturi pentru un alăptat ușor


 Atașarea corectă: susțineți bebelușul de ceafă cu antebrațul, pentru a asigura
poziția corespunzătoare a capului. Pentru a deschide gura cât mai bine, stimulați
bebelușul puţin pe nas cu mamelonul, în partea de jos, apoi îndreaptați
mamelonul înspre cerul gurii, nu în interiorul acesteia. Buza superioară a
bebelușului trebuie să apuce puţin deasupra mamelonului, iar cea inferioară să
cuprindă cea mai mare parte a areolei mamare.
 Poziția de alăptare: așezați bebelușul pe o parte, poziţionat cu întreg corpul
înspre mamă, nu doar cu faţa/capul. Astfel se reduc riscul de înec și episoadele
de vomă sau de sughiț.Pentru ușurarea efortului mamei și asigurarea unei
poziționări corecte a bebelușului se poate folosi o pernă specială pentru alăptare.
25
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

De asemenea, ținând cont de particularitățile anatomice ale sânului și


dimensiunile nou-născutului, este utilă folosirea mai multor poziții de alăptare,
pentru a o găsi pe cea care asigură confortul maxim al mamei și hrănirea
eficientă a bebelușului.

 Eliminarea aerului: când bebelușul mănâncă repede și cu poftă, acesta poate


îngurgita și anumită cantitate de aer. Aceasta poate fi eliminată în timpul sau la
finalul alăptării prin bătăi blânde cu palma, aplicate pe spatele bebelușului, în
dreptul stomacului. Este esențial ca mama să aibă la îndemână toate accesoriile
necesare pentru un alăptat fără întreruperi: cupe/recipient pentru colectarea
laptelui, șervețele/bavețică pentru bebeluș, o sticlă de apă (alăptatul produce o
senzație intensă de sete), o carte sau telecomandă, muzica ambientală la un
volum mic creează un mediu primitor.

6. Igiena corectă a sânului

Igiena riguroasă a sânului reduce considerabil bolile asociate și reduce


aparițiaposibilelor episoade de infecție a sânului (mastită).

 Iată câteva sfaturi utile:


 Mămica trebuie să își spele mâinile cu apăși săpun înainte de fiecare alăptat și săîși
taieunghiile scurt pentru a asigura igiena lor corespunzătoare.
 Se recomandă spălarea sânilor cu apă și săpun după fiecare alăptare și menținerea
igieneimameloanelor, pentru a preveni apariția fisurilor.
 În cazul în care, din cauza atașării necorespunzătoare a bebelușului sau a
diferitelorparticularități anantomice, apar răni la nivelul mamelonului, acestea se
pot trata prinaplicarea unei creme cu lanolină sau a tampoanelor speciale pentru
sâni.
 Atunci când cantitatea de lapte este mare și mama are senzația că nu și-a golit
sânul, sepoate folosi o pompă manuală sau electrică sau pur și simplu mămica
poate să se mulgă,respectând toate regulile de igienă recomandate.
 Pe toată perioada alăptării, sânii vor fi menținuți în sutiene speciale pentru alăptat
a cărorigienă trebuie făcută în mod corespunzător.
26
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

7. Cand se intrerupe alaptarea la san?

Nu există un moment exact de întrerupere a alăptarii la sân. Ea poate continua şi după


momentul înţărcării, prin alternarea laptelui matern cu hrana solida sau semi-solidă, care
este necesară după vârsta de 6 luni. În sensul acestei abordari, alăptarea la sân poate
continua şi după primul an de viaţă al copilului. Uneori dorinţa mamei este cea care
motivează continuarea hrănirii la sân, deoarece reprezintă un moment de apropiere şi
dragoste între ea şi copil. Se recomandă ca mama sa-şi urmeze intuiţia pentru a întelege
când alăptarea la sân încetează să mai fie o prioritate pentru copil şi dacă a sosit momentul
unei independenţe reciproce. Este posibil să se păstreze o relaţie bună între părinte şi copil
după trecerea primului an de viaţă şi prin alte experienţe trăite împreună.

8. Durata alăptarii

Nu există o regula fixă, deoarece acest timp variază de la un nou născut la altul. Un
bebeluş se poate sătura după zece minute, un altul după douazeci de minute. Durata
alăptarii mai variază şi în funcţie de perioada zilei şi de vârsta copilului şi este mai lungă
în primele 3 sau 4 zile de la naşterea copilului, devenind mai scurtă pe masură ce hrănirea
evoluează. O alăptare scurtă nu este neaparat insuficientă, dacă debitul de lapte este rapid
şi suficient abundent. Mai mult, debitul de lapte este mai mare în primele minute de
hrănire, după care încetineşte. Consultarea perdiatrului este necesară numai dacă
alăptarea durează prea mult. Se recomandă ca bebeluşul să sugă de la ambii sâni. Puteţi
începe alăptarea de la sânul la care s-a făcut alăptarea precedentă.

27
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

Tema nr. 14
Canicula
Planificare activitate:
II. Durata activităţii: 60 de minute

II. Scopul activității:


- Prevenirea insolaţiei prin cunoaşterea metodelor de a ne proteja împotriva
caniculei.

III. Obiective:
După parcurgerea acestei activități, participanții vor fi capabili:
 să ştie cum poate preveni insolaţia;
 să cunoască care sunt semnele insolaţiei;
 să ştie care sunt bolile cauzate de caldură;
 să ştie cum să se trateze în caz de insolaţie.

IV. Descrierea activităţii - subiecte propuse pentru a fi prezentate participanților la


activitate.

1. Definire
Canicula este un fenomen meteorologic de dogoare, dogoreală, fierbințeală,
înăbușeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală, care
apare tot mai frecvent în procesul de încălzire globală.

2. Recomandări pentru populaţia generală


 Consumaţi cel puţin 2 litri de lichide pe zi (apă plată, apă minerală, sucuri de fructe
şi legume) fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se
recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 15-20 min.
 Alimentaţia trebuie să fie una uşoară, să conţină alimente proaspete, fără prea
multe calorii - recomandate sunt carnea slabă preparată la grătar, lactatele, cerealele
precum şi cât mai multe fructe şi legume care, prin apa, sărurile minerale şi vitaminele
pe care le conţin , asigură în mod constant hidratarea organismului.
 O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.
 Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează
deshidratarea şi diminuează capacitatea de apărare a organismului împotriva căldurii.
 Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri
răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
 Evitaţi sau măcar limitaţi consumul de grăsimi şi dulciuri concentrate.
 Încercaţi să staţi cât mai mult în locuri răcoroase, cu umbră.
 Evitaţi ieşirile şi activitatea fizică (sport, grădinărit, munci mai grele) între orele 11-
18. Este indicat ca plimbările să se facă dimineaţa şi seara.

28
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

 Dacă este necesar să ieşiţi, încercaţi să staţi sau să mergeţi mai mult prin zonele cu
umbră. Protejaţi-vă capul, faţa şi ochii cu ajutorul unei pălării şi a ochelarilor de soare.
Purtaţi haine de culoare deschisă, subţiri, comode; de preferat sunt cele din in şi
bumbac; evitaţi-le pe cât se poate pe cele din materiale sintetice care nu permit o bună
aerisire a corpului. Este bine să aveţi la îndemână o sticlă cu apă.
 Faceţi cât mai des duşuri cu apă călduţă.
 În interiorul locuinţei staţi în camerele cele mai răcoroase. Dacă nu aveţi o cameră
răcoroasă, apelaţi la un ventilator sau la un aparat de aer condiţionat pentru a răcori
atmosfera.
 Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade
mai mică decât temperatura ambientală.
 Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 grade
Celsius.
 Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic
în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine).
 Evitaţi expunerea la soare (plaja) între orele 11-18, când razele soarelui sunt foarte
puternice. Nu uitaţi de protecţia capului, a ochilor, a buzelor. În cazul în care suferiţi de
anumite afecţiuni cereţi sfatul medicului înainte de a vă expune la soare.
 Dacă aţi făcut insolaţie, aveţi nevoie de săruri minerale pe care le puteţi asigura prin
consumul de supe de legume şi sucuri de fructe.
 Aveţi grijă de persoanele dependente de dumneavoastră (copii, vârstnici, persoane
cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită.
 Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu
dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sanatate.

3. Bolile provocate de căldură


 Crampele musculare
Reprezintă forma cea mai uşoară. Sunt spasme musculare involuntare care apar
frecvent ca urmare a efectuării unor activităţi fizice intense într-un mediu cu temperatura
ridicată. Persoanele care transpiră intens în timp ce practică sport sunt mai predispuse la
crampe musculare.

 Epuizarea termică
Este o formă moderată de supraîncălzire care se dezvoltă în decurs de câteva zile de
expunere la temperatura ridicată combinata cu umiditate crescută şi o activitate fizică
intensă, fără o hidratare adecvată. Fără un tratament prompt, epuizarea termică poate
evolua către şoc termic, o condiţie ameninţătoare de viaţă. Din fericire, epuizarea termică
poate fi prevenită.

 Insolaţia sau şocul termic.


Este forma cea mai gravă, o adevarată urgenţă medicală. Şocul termic reprezintă
supraîncălzirea corpului la o temperatura de peste 40°C în decurs de 10-15 minute.
Netratat, şocul termic poate duce la afectarea rapidă a creierului, inimii, rinichilor şi

29
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

muschilor, deteriorarea fiind cu atât mai mare cu cât tratamentul este iniţiat mai tardiv, cu
apariţia complicaţiilor severe şi chiar a decesului.

4. Bebeluşii şi canicula
Ştim cu toţii că vârstnicii şi copiii mici sunt mai vulnerabili la expunerile la temperaturi
extreme. Dacă un vârstnic îşi poate purta singur de grijă, copilul mic nu poate spune ce îl
deranjează, astfel că toată responsabilitatea pentru sănătatea şi confortul copilului îi revine
părintelui.
Fie că bebeluşul se află în casă, fie că este afară, trebuie să îi asiguraţi permanent un
confort termic. Deşi bebeluşul nu are glandele sudoripare bine dezvoltate, se pare ca el
transpiră. Capacitatea lui de reglare a temperaturii este deficitară, pielea este subţire şi
fragilă iar suprafaţa corporală este mai mare comparativ cu a adultului, astfel că el se
supraîncalzeşte mult mai uşor decât adultul, se deshidratează, devine agitat, nu se
alimenteaza bine şi chiar au fost făcute asocieri între supraîncălzire şi "Sindromul de
moarte subită a copilului".

Pentru a preveni toate aceste neplăceri, trebuie să respectaţi sfaturile medicilor:

 Asigurati o temperatura confortabilă în casă!


Temperatura ideală în camera copilului este între 22 - 24°C, iar umiditatea trebuie
menţinută între 60 - 65 %. Pentru a vă asigura că reuşiţi să menţineţi această temperatură
şi umiditate, trebuie să aveţi în camera copilului un termohigrometru şi să reglaţi sursa de
răcire a aerului astfel încât să atingeţi valorile necesare.

 Îmbrăcaţi copilul corespunzător !


- Îmbrăcaţi-l aşa cum sunteti Dvs. îmbracati! Folosiţi hăinuţe subţiri, deschise la
culoare, confecţionate din materiale naturale precum bumbacul ce absoarbe
transpiraţia şi previne iritaţiile şi infectarea pielii. Îmbrăcaţi-l cu body-uri cu
mânecuţe scurte şi fără pantalon, dar puneţi-i şosetuţe subţiri din bumbac.
- Când sunteţi la plimbare, întotdeauna acoperiţi capul bebeluşului, cu o
pălăriuţă, o bandană din bumbac sau o căciuliţă croşetată, subţire.
- Când doarme este bine să îl acoperiţi cu o păturică foarte subţire din bumbac,
sau cu un scutec.
- În zilele toride este recomandat să îi faceţi una - două băiţe călduţe (cu 2 - 3
grade mai rece decât baia normală) pentru a-l racori şi a menţine pielea curată şi
sănătoasă.
 Plimbarile copilului se vor face dimineaţa înainte de orele 10.00 şi după-amiaza
după orele 17.00 - 18.00 pentru a evita expunerea la razele ultraviolete nocive.
- Pentru că pielea copiilor nu dispune de un filtru eficient împotriva radiaţiilor
ultraviolete, ei fac arsuri solare mult mai usor, pierd apă şi electroliţi din organism
iar simptomele insolaţiilor sunt mult mai puternice: febră mare, vărsături, guriţă
uscată, ochi ce par "înfundati în orbite".

30
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

- Evitaţi "băile de soare"! Se cunoaşte că Vitamina D se formează în piele sub acţiunea


soarelui, însă în zilele noastre toţi bebeluşii primesc Vitamina D oral pentru a
preveni apariţia rahitismului.
- Căruciorul trebuie să fie acoperit cu copertină sau umbreluţă.

 Hidratati bine copilul ! Alimentati-l corespunzator !


- În mod normal bebeluşii alăptaţi la sân îşi primesc din lapte cantitatea necesară de
apă însă în zilele toride de vară este bine să suplimentăm cantitatea de lichide cu
apă plată sau ceaiuri din plante neîndulcite. Pentru cei alimentaţi cu lapte praf sau
cei cărora li s-a diversificat alimentaţia deja, este recomandat să le oferim apă plată
şi ceaiuri în fiecare zi, de câteva ori, în cantităţi mici (atât cât cer).
- Alimentaţia copilului mai mare trebuie să conţină alimente uşoare: multe legume şi
fructe.

 Protejaţi pielea bebeluşului cu loţiuni sau creme cu factor mare de protecţie!


Pentru plimbări protejaţi pielea copilului folosind creme cu FPS minim 30, speciale
pentru copii, rezistente la apă. Aplicarea cremei se face înainte de a ieşi la plimbare şi se
repetă la fiecare 2 - 3 ore, mai ales la nivelul feţei. Unii medici dermatologi recomandă
creme cu FPS de 50 chiar.

 Pregatirea pentru plaja si mare !


Deşi unii medici dermatologi nu recomandă concediile la mare înaintea vârstei de 2 ani
a copilului, respectand cateva reguli de bază, vă puteţi bucura de mare alături de cei mici:
- pe plajă menţineţi copilul sub umbrelă tot timpul;
- evitaţi orele 10:00 - 18:00 când razele UV au intensitate maximă;
- hidrataţi bine copilul!
- folosiţi creme de protecţie solară!
 Tratarea însolaţiei
Dacă totuşi nu aţi reuşit să protejati copilul de efectele nocive ale razelor solare şi
copilul a făcut insolaţie, va trebui să vă adresaţi de urgenţă medicului pediatru. Amânarea
tratării insolaţiei poate fi fatală, mai ales în cazul copiilor mici.
Semne ale insolatiei la copil sunt :
- febră;
- piele fierbinte, roşie şi uscată; Buze uscate, crăpate, ochi "înfundaţi în orbite";
- dureri de cap (cefalee) - la copii mai mari care ştiu să vorbească;
- absenţa transpiraţiei;
- pete roşii (dermatita) la nivelul pielii; apare mai ales la copiii îmbracati în haine
confecţionate din materiale sintetice;
- respiraţie superficială şi rapidă;
- halucinaţii;
- dezorientare (observabilă la copilul mai mare);
- convulsii;
- comă.
 Măsurile de prim ajutor în caz de insolaţie, până cand ajungeţi la medic sunt:
31
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

- plasaţi copilul într-un loc umbrit, răcoros;


- dezbrăcaţi copilul de haine şi acoperiţi-l cu prosoape udate în apă calduţă (cu 3 - 5
grade mai rece decat temperatura corpului);
- administraţi-i cât de multe lichide primeste (lichidul preferat - lapte, apa, suc de
fructe, ceai)
- măsuraţi-i temperatura rectală;
- administraţi-i antitermice.

Tema nr. 15
32
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

Drogurile

Planificare activitate:
I. Durata activităţii: 60 de minute

II. Scopul activității:


- Prevenirea dependentei și adoptarea unui stil de viață
sănătos.

III. Obiective:
După parcurgerea acestei activități, participanții vor fi capabili:
- să înțeleagă riscurile consumului de droguri;
- să ştie care sunt efectele adverse ale consumării drogurilor;
- să ştie să recunoască un consumator de droguri;
- să prevină consumul de droguri.

IV. Descrierea activităţii - subiecte propuse pentru a fi prezentate participanților la


activitate.

1. Definire:
Drogurile sunt substanţe naturale sau sintetice, folosite de consumatori pentru
acţiunea lor asupra psihicului, fie ca stimulente fie ca sedative ale activităţii mintale. Ele
modifică senzaţiile şi percepţiile, atenţia, gândirea, imaginaţia, voinţa; generează tulburări
în întreaga viaţă afectivă, emoţională, dar şi în comportamentul celor ce le consumă.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte drogul ca fiind o substanţă solidă, lichidă sau
gazoasă, a cărei folosinţă se transformă în obicei şi care afectează direct creierul şi sistemul
nervos, schimbă sentimentele, dispoziţia şi gândirea, percepţia şi/sau starea de conştientă,
modificând imaginea asupra realităţii înconjurătoare.
Strâns legat de termenul drog, uneori folosit ca sinonim, este cel de stupefiant.
Stupefiantele sunt substanţe care inhibă centrii nervoşi, provocând o stare de inerţie fizică
şi psihică şi care, folosite mult timp, duc la obişnuinţă şi la necesitatea unor doze
crescânde.

2. Clasificarea drogurilor
Există mai multe clasificări ale drogurilor, în funcţie de criteriul avut în vedere. Astfel,
din punctul de vedere al efectului asupra sistemului nervos central, drogurile se clasifică
în următoarele clase:

PSIHOLEPTICE ( sau inhibitoare ale sistemului nervos central):


 opiacee (opiu, morfină, heroină, codeină);
 tranchilizante, anxiolitice-benzodiazepine;
 barbiturice-somnifere;
33
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

 solvenţi, gaze volatile;


 alcool.
PSIHOANALEPTICE (sau stimulente ale sistemului nervos central):
 cocaina;
 amfetamine;
 produse pe bază de cofeină (cafea, ceai, coca-cola);
 nicotină din tutun.
PSIHODISLEPTICE (care produc modificări ale sistemului nervos central):
 derivate din canabis (haşiş, marijuana);
 halucinogene (plante şi ciuperci ”exotice” cum ar fi mescalina, psilocybina, LSD,
Ecstasy);
 anticolinergice (blochează efectele anumitor receptori) .
Un alt criteriu de grupare şi clasificare a drogurilor este cel juridic, care face
diferenţierea între drogurile legale şi ilegale. Printre drogurile legale se găsesc, de
exemplu, alcoolul, cofeina, nicotina.
Din categoria droguri de risc fac parte: produse perturbatoare sau halucinogene, care
alterează starea de conştientă (canabisul, LSD-ul, psilocibină, mescalina, DMT, ecstasy,
phenciclidina, peyote, psilocyna).

3. Prin droguri de mare risc sunt indicate:


- produse depresoare (anestezice) – droguri care inhibă activitatea sistemului
nervos central (cannabis, opiumul, morfină, derivaţii de morfină, heroina,
metadona, petidina, codeina, barbituricele, benzodiazepinele, benzodiazepinele
etc);
- produse stimulente – droguri care stimulează activitatea sistemului nervos
central (cocaină, crack-ul, khat-ul, amfetaminele, efedrina, theobromină).
De asemenea, în funcţie de modul de administrare, drogurile pot fi clasificate în:
- injectabile;
- ingerabile;
- de prizare;
- de masticare;
- de fumare;
- de inhalare;
- unele se pot administra şi sub formă de supozitoare.

4. Efectele adverse ale consumului sunt arhicunoscute:


- înroșirea ochilor;
- creșterea apetitului;
- sedare;
- scăderea performanțelor cognitive și motorii.

Totuși, trebuie reținut că-n cazul consumatorilor noi pot apărea și alte efecte negative:
- anxietate;
- stări de agitație;
34
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

- atacuri de panică și chiar halucinații, în cazurile extreme.

Vulnerabili la genul ăsta de efecte sunt cei cu o predispoziție către tulburări de


anxietate, caz în care canabisul tinde să amplifice simptomele specifice acestor tulburări.

5. Riscuri pentru consumatorii foarte tineri:


Chiar dacă a fost prezentată în cultura populară drept un drog relativ inofensiv (ba
chiar cu potențiale beneficii medicale), iarba poate avea efecte negative și pe termen lung,
mai ales la tineri.
Între timp, se poate instala inclusiv dependența, spune psihiatrul specializat în
tratamentul adicțiilor. În primul rând, este vorba despre adicția psihică instalatăîn cazul
persoanelor care folosesc canabisul pe post de evadare din realitate, care caută să fugă de
probleme. Vulnerabili la acest tip de dependență sunt și cei care consumăîn context social
sau pentru relaxare, pentru, că după consum îndelungat, riscă să asocieze starea de bine
exclusiv cu drogul.
Totodată, există și riscul unei dependențe fizice. Aceasta se poate manifesta prin stări
de irascibilitate - fenomen ce apare atunci când nu consumi, când întrerupi - insomnii,
tulburări de apetit alimentar. Simptomele astea sunt ameliorate dacă consumi din nou.

6. Cum te simți în caz de supradoză:


Supradoză în sensul clasic al cuvântului nu există, dar există „preamult”. Acest
„preamult” poate duce la stări de rău psihic:
 anxietate;
 atacuri de panică;
 posibile halucinații;
 iar din punct de vedere fizic pot apărea stări de greață, vomă, inclusiv creșteri ale
temperaturii corpului.
Există riscul unei morți accidentale cauzate de pericolele la care te expui când ai
atacuri de panică, halucinații sau stări extreme de anxietate.
Tratamentul pentru dependență este bazat în mare parte pe psihoterapie. Simptomele
fizice pot fi tratate relativ ușor - de exemplu, medicul poate prescrie somnifere pentru
ameliorarea stărilor de insomnie sau antidepresive pentru stările de irascibilitate ce
durează deja de ceva timp.
Beneficii: Unii compuși din canabis, precum CBD-ul și THC, pot avea efecte
benefice. Această posibilitate se studiază inclusiv în tratamentul cancerelor - nu doar al
durerilor cauzate de cancer - și în o grămadă de alte boli, precum Parkinson.

Tema nr. 16
Planificarea familială şi contracepţia

Planificare activitate:

35
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

I.Durata activitatii: 60 de minute

II.Scopul activitatii:

- Creșterea gradului de informare și conștientizare asupra importanţei planificării


familiale şi prevenirea sarcinilor nedorite.

III.Obiective:
- înţelegerea conceptului de planificare familială;
- informarea tinerilor și adolescenților asupra importanței folosirii metodelor
contraceptive;
- cunoaşterea metodelor contraceptive;
- prevenirea unei sarcini nedorite.

IV. Subiecte propuse pentru a fi prezentate participanților la activitate.

1. Definirea conceptului de planificare familială


Planificarea familială înseamnă alegerea momentului potrivit de a avea copii precum şi
numărul optim de copii pe care partenerii şi-i doresc.

Planificarea familiala se refera la urmatoarele aspecte:


1. Modalitatea de evitare a unei sarcini nedorite;
2. Modul de a avea o sarcină la un moment dorit;
3. Reglarea intervalului dintre naşteri;
4. Prezervarea fertilităţii;
5. Evitarea sarcinilor cu risc pentru mama şi copil;
6. Creşterea stării de bine individual şi social;
7. Armonia în cuplu;
8. Depistarea şi tratarea bolilor cu transmitere sexuală.

Astazi activitatea de planificarea familială tinde să-şi extindă aria, îndeplinind şi alte
obiective:
1. Diagnosticul infertilităţii cuplului;
2. Depistarea neoplasmelor genitomamare;
3. Sfat conjugal şi genetic;
4. Consultant în tulburările sociale.

Principii de consiliere in planificarea familiala:


Consultaţia de planificare familială diferă de o consultaţie de medicină generală.
În primul rând diferă pentru că medicul discută cu persoane, în general, aparent
sănătoase.

36
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

În al doilea rând pentru că pacientul îşi alege singur metoda contraceptivă dorită,
după ce medicul i-a prezentat metodele de contracepţie care-i sunt sigure şi potrivite.

2. Cine se adreseaza cabinetelor de planificare familiala?

1. Adesea pacienta se prezintă pentru o consultaţie privind alegerea unei metode


contraceptive sau dacă au aparut efecte secundare pe durata tratamentului respectiv;
2. Pacienta care şi-a auto administrat medicaţie dar care a eşuat şi suspectează o eventuală
sarcină;
3. Persoane care solicită o medicaţie de urgenţă;
4. Persoane cu boli cu transmitere sexuală;

Scopurile consilierii sunt:


1. Pacienţii sunt incurajaţi să se gândească atent asupra problemelor lor;
2. După ce s-a înteles problema, se scontează trecerea la actiune in vedere
rezolvariiproblemei. Actiunea este dirijata de medic dar decizia apartine pacientului.

3. Etapele consultaţiei de planificare familială:


 Întâmpinarea pacientului – medicul trebuie să i se adreseze deschis şi respectuos, să
facă o prezentare a serviciilor medicale pe care le oferă acest cabinet;
 Informaţii despre pacient - Este întrebat pacientul cu ce poate fi ajutat;
 Se stabileşte dacă problema pacientului intră în sfera serviciilor medicale;
 Se notează datele referitoare la pacient (antecedente heredocolaterale şi fiziologice);
 Noţiuni despre metodele de planificare familiala – medicul prezintă cele mai uzuale
metode de planificare familială;
 Alegerea metodei contraceptive – medicul trebuie să ajute pacientul în alegerea
metodei potrivite în funcţie de personalitatea sa, sexualitate, stil de viaţă şi nu în
ultimul rând de dorinţa pacientului;
 Informaţii privind alegerea metodei – după ce pacientul a ales metoda i se oferă
date suplimentare referitoare la acea metodă;
 Vizita de urmărire – la o noua vizită este întrebat dacă este mulţumit de metoda
contraceptivă sau dacă au aparut probleme.

3. Noţiuni despre contracepţie


Prin contracepţie se întelege o metodă de planificare familială cu caracter profilactic,
constând în prevenirea apariţiei sarcinii prin utilizarea de metode contraceptive.
Calităţile ideale ale unui contraceptiv sunt:
1. Siguranţă completă;
2. Eficacitate 100%;
3. Absenţa efectelor secundare;
4. Reversibilitate rapidă şi usoară;
5. Pretţl scăzut;
6. Dispariţia necesităţii controlului medical;
37
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

7. Independent faţă de momentul contactului sexual;


8. Buna acceptabilitate.
Pentru că niciuna din metodele contraceptive cunoscute şi utilizate nu întruneşte toate
calităţile prezentate mai sus, având atât avantaje cât şi dezavantaje, aplicarea unei metode
contraceptive se face cu ajutorul consilierii în cabinetele de planificare familială.

4. Beneficiile planificării familiale/contracepției:


 Prevenirea riscurilor pentru sănătate legate de sarcină la femei.
 Prin abilitatea de a alege dacă și când să rămână gravide, se previn sarcini nedorite,
se reduc riscurile crescute legate de sarcină, se reduce necesitatea avortului
la cerere.
 Reducerea mortalității infantile;
 Planificarea familială poate preveni sarcini și nașteri care contribuie la unele dintre
cele mai ridicate rate ale mortalității infantile din lume;
 Ajută la prevenirea HIV/SIDA și ITS;
 Reduce riscul de sarcini neintenționate în rândul femeilor care trăiesc cu HIV. Oferă
protecție împotriva sarcinilor neintenționate și ITS, inclusiv HIV;
 Reducerea sarcinilor la adolescente;Adolescentele gravide au mai multe riscuri de a
avea copii prematuri sau cu greutate mică la naștere;
 Reducerea abandonului scolar.

5. Clasificarea metodelor contraceptive:

Metodele hormonale:

Previn sarcina prin stoparea ovulaţiei şi pot, de asemenea, să atenueze manifestările


neplăcute care apar în timpul menstruaţiei (dureri abdominale, crampe etc). Metodele
hormonale sunt: pilula contraceptivă, injecţiile hormonale, patch-urile (plasturi)
hormonale cu fixare pe piele şi inelele vaginale contraceptive.

Metodele de barieră:

Acţionează prin oprirea spermei la nivelul vaginului, astfel că spermatozoizii nu pot


trece în uter pentru a fecunda ovulul. Pentru a creşte eficienţa unei metode de barieră, este
indicată asocierea cu un spermicid, care omoară spermatozoizii înainte ca aceştia să treacă
de cervix. Posibilitatea ca partenerul sexual să fie purtătorul unei infecţii cu transmitere
sexuală (ITS) face necesară utilizarea prezervativului. Printre metodele de barieră se pot
menţiona prezervativul, diafragma, calota (capişoanele) cervicală.

Dispozitivele contraceptive intrauterine (steriletul):

Este un mic dispozitiv ce se introduce în cavitatea uterină, împiedicând astfel nidaţia


(cuibărirea ovului). Poate fi de diverse tipuri: simple (din plastic), cu cupru (mecanism
chimic), cu progesteron (mecanism hormonal). Eficienţă: 97 - 99%, până la 10 ani, în
funcţie de tip.
38
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

Cum acţionează: împiedică fixarea ovulului fecundat pe peretele uterului.

Avantaje: Este eficient; este o metodă reversibilă; eficienţa începe imediat după inserţie;
nu intervine în desfăşurarea actului sexual.

Dezavantaje: Imediat după inserţie, menstruaţiile pot fi mai abundente; ocazional, poate fi
expulzat; în general, nu este recomandat pentru femeile care nu au copii; nu protejează
împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală, inclusiv HIV/SIDA. Observaţii: Dispozitivul
este introdus de un medic specialist. Femeile pot controla prezenţa steriletului prin
verificarea firelor acestuia. Se recomandă sub supraveghere medicală, de preferat la un
cabinet de planificare familială.

Metodele naturale:

Sunt metode de identificare a perioadei fertile a ciclului menstrual. Pentru prevenirea


sarcinii, cuplul evită contactele sexuale, în zilele fertile. Este necesară o înregistrare atentă
a datelor şi cooperarea ambilor parteneri. Nu sunt indicate aceste metode în cazul
adolescentelor active sexual, datorită dificultăţii în determinarea exactă a perioadei fertile.
Se recomandă consilierea la un cabinet de planificare familială. Identificarea perioadei
fertile se face în diferite moduri: pe baza calendarului ciclului menstrual, înregistrarea
modificărilor mucusului cervical, măsurarea temperaturii bazale sau prin asocierea
metodelor de mai sus. De asemenea, o metodă contraceptivă - la fel de puţin eficientă -
este reprezentată de retragerea penisului din vagin înaintea ejaculării (coitul întrerupt).

Sterilizarea chirurgicală:

Contracepţia permanentă, precum vasectomia sau ligaturarea chirurgicală a trompelor


uterine, conferă o protecţie permanentă împotriva unei sarcini nedorite (totuşi, foarte rar
aceste metode pot fi ineficiente). Aceste metode contraceptive se realizează doar în cazul
în care persoana în cauză este sigură că nu mai vrea niciodată copii.

Contracepția de urgență:

Este o metodă care se foloseşte doar pentru a preveni apariţia unei sarcini, ca urmare a
unui contact sexual neprotejat. Există două tipuri de contracepţie de urgenţă:

 tableta hormonală: Este eficientă numai în cel mult 72 de ore după contactul sexual.
De obicei se administrează două tablete hormonale la interval de 12 ore. Are o serie
de efecte secundare neplăcute şi nu trebuie folosită de mai mult de două ori pe an.
 dispozitivul intrauterin cu fir de cupru, dacă este inserat în primele 7 zile de la
contactul sexual neprotejat. Necesită o informare corectă. Nu se foloseşte ca metodă
contraceptivă. Nu protejează împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală, inclusiv
HIV/SIDA!

39
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

Pilula combinată:

Este o combinaţie de mici cantităţi de estrogen şi progestagen. Eficienţă; 98 - 99%, în


cazul folosirii corecte. Cum funcţionează: împiedică eliberarea ovulelor şi îngroaşă
mucusul de la nivelul colului uterin.

Avantaje: Este metoda reversibilă cea mai eficientă, uşor de administrat; nu afectează
dorinţa sexuală; diminuează starea de disconfort premenstrual; reduce riscul afecţiunilor
benigne ale sânului; contribuie la diminuarea apariţiei cancerului uterin şi a cancerului
ovarian; protejează împotriva afecţiunilor inflamatorii pelviene; nu intervine în
desfăşurarea actului sexual.

Dezavantaje: Eficienţa depinde de corectitudinea folosirii; nu este recomandată femeilor cu


factori de risc cardiovascular; pot apărea efecte secundare minore, precum dureri de cap,
creşteri în greutate, mici sângerări la începutul administrării; nu sunt recomandate
femeilor peste 35 de ani, fumătoare; interferează cu unele tratamente medicamentoase; nu
protejează împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală, inclusiv HIV/SIDA. Observaţii: Se
recomandă sub supraveghere medicală.

Pilula monohormonală:

Este o pilula ce conţine numai progestageni.

Eficienţă: 96 - 98%, în cazul folosirii corecte.

Cum acţionează: Administrarea zilnică la aceeaşi oră îngroaşă mucusul cervical şi creează în
uter modificări ce blochează pătrunderea spermatozoizilor şi posibilitatea menţinerii unei
sarcini.

Prezervativul:

Este o învelitoare în formă de sac, ce se aplică pe penis. Eficienţă: 85 - 98%.

Cum acţionează: Colectează sperma, împiedicând contactul spermatozoizilor cu ovulul.

Avantaje: Este uşor accesibil, uşor de folosit şi nu necesită supraveghere medicală; nu are
efecte secundare; este foarte eficient dacă este utilizat cu atenţie; este singura metodă care
protejează ambii parteneri împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală, inclusiv
HIV/SIDA.

Inelul:

Este un cerc de plastic moale, flexibil, cu un diametru de 54 de mm. Acesta conţine o


combinaţie de hormoni: estrogen şi progestativ,

Eficienţă: Eficienţa acestei metode contraceptive este asemănătoare cu aceea a pilulelor


(99%), în cazul folosirii corecte şi constante. Cu toate acestea, este nevoie ca femeia să aibă
un nivel ridicat de confort al propriului corp pentru a putea introduce inelul.

40
Proiectcofinanțat din Fondul Social European prinProgramulOperațional Capital Uman 2014 - 2020
Titlu proiect: ”Re Start Neptun - Dezvoltare locala integrata”

Cum acţionează: Inelul se introduce în vagin şi se ţine timp de trei săptămâni, apoi este
îndepărtat pentru o săptămână de pauză (care, de obicei, este perioada de menstruaţie).
Prin eliberarea estrogenului şi progestativului se împiedică ovulaţia şi se îngroaşă
mucusul de la nivelul colului uterin. După pauza de o săptămână se poate introduce un
nou inel vaginal şi se repetă procedura.

41