CUNOASTEREA

PROBLEMA CUNOASTERII
- intrebari: Ce este? (Ce exista cu adevarat?) => Cat/cum cunoastem? Ce este cunoasterea? Care este sursa
cunoasterii? Cum putem decide daca cunoastem sau nu? Cum putem respinge scepticismul? Care este valoarea
cunostintelor noastre?
- una din cele mai vechi/importante probleme filosofice => raspunsuri diferite si contradictorii

TEORIA CUNOASTERII IN ANTICHITATE

- sofistii: metoda inductiva, experienta, critica conventiilor si dogmelor filos.
: existenta unei realitati dincolo de aparente, dincolo de simturi, posibil de cunoscut doar cu ajutorul ratiunii
: relativimul (binele, raul, adevarul, falsul nu sunt absolute; la originea lor se afla obiceiuri si credinte diferite)
- Platon: distinctie cunoasterea deplina a Formelor (Ideilor) si opinie
: distinctie ratiune (facultatea prin care cunoastem realitatea autentica) si simturi (doar cvasicunoastere)
- Aristotel: singura teorie definitoriala a adevarului (t. corespondentei: adevarul = coresp. dintre enunturi si realitate)

PERIOADA MODERNA SI CONTEMPORANA

- disputa rationalisti (ratiunea = sursa ultima a cunostintelor) si empiristi (simturile/experientele = sursa)
- Descartes, Spinoza, Leibniz, Locke, Hume => dezvoltarea curentelor epistemologice clasice si a teoriei cunoasterii
- Kant -> din c. m. imp. analiza a cunoasterii omenesti (analitic/sintetic; a priori/a posteriori; revolutia copernicana)
- teoriile criteriale ale adevarului (t. pragmatista, adevarul-coerenta)
=> se dezvolta cercetari privind intemeierea cunoasterii si cunoasterea stiintifica (diferenta cunoasterea comuna)
- Popper (unul din cei mai influenti epistemologi): teoria cunoasterii = principalul domeniu al cercetarii filosofice
: failibilismul (nu putem atinge nicioadata o certitudine deplina in cunoastere; adevarurile = nesigure)
=> stiinta = NU acumulare continua de adevaruri CI demers continuu de detectare si eliminare a erorilor
(fundamentat pe critica rationala a ipotezelor si teoriilor stiintifice + supunerea rezultatelor epistemice la teste)

 TERMINOLOGIE
DOGMATISM = pozitie ce consta in convingerea ca pot fi cunoscute adevaruri certe, definitive
EPISTEMOLOGIE (gr. episteme = stiinta; logos = discurs, teorie) = teorie a cunoasterii stiintifice
GNOSEOLOGIE (gr. gnosis = cunoastere) = teoria cunoasterii; totalitatea formelor si modalitatilor cunoasterii
RELATIVISM = conceptie ce afirma ca adevarul e relativ si depinde de un pdv. propriu subiectului (sofisti + sceptici)
REVOLUTIA COPERNICANA = sintagma care denumeste schimbarea modului de gandire
= revolutia propusa de Kant pt. a rezolva problema posibilitatii metafizicii
(obiectele trebuie sa se orienteze dupa cunoasterea noastra, nu invers)
SCEPTICISM = atitudine prin care se pune la indoiala posibilitatea cunoasterii

EXPERIENTA = ceea ce ne ofera simturile; ansamblul datelor senzoriale sau al impresiilor sensibile
INNEISM = conceptie potrivit careia exista idei innascute, pe care le avem in minte inca de la nastere
TABULA RASA (lat. = tabla stearsa) = sintagma folosita de empiristi pentru a descrie intelectul nostru la nastere;
mintea noastra e goala, fara idei innascute, asteapta idei care ne vin din
experienta
 OPINIE SI CUNOASTERE
- intrebari: Ce este cunoasterea? Care este sursa cunoasterii?

CUNOASTEREA = procesul prin care omul in calitate de subiect cognitiv asimileaza informational lumea in calitate de
obiect de cunoscut

=> presupune 2 elemente: subiectul si obiectul cunoasterii => relatie cognitiv-informationala

- omul, prin limbaj, traduce si exprima caracteristicile lucrurilor in cunostinte (opinii, teorii, idei, judecati)
- cunostintele dobandite + procesul de obtinere = obiect al cunoasterii (gnoseologia; epistemologia = domenii filos.)

- in general se presupune ca a cunoaste = a avea o opinie/idee adevarata, a detine un adevar

- cunostinta (rezultatul cunoasterii) = propozite, judecata care contine informatii dobandite in cadrul cunoasterii
(comune sau stiintifice)
- a avea o opinie = a crede ca un lucru/situatie etc. este intr-un anumit fel si nu in altul
= o atitudine mentala fata de o anumita stare de lucruri (X crede ca Pamantul este rotund)
= exprimarea acesteia prin intermediul limbajului („Pamantul este rotund” => enuntul exprima o)
- opinie = propozitie, judecata prin care se exprima o cunostinta
= parere, idee, gand (in cunoasterea comuna)
= judecata care nu are un fundament riguros; aparent imbraca forma cunoasterii (in filosofie)
- oamenii confuda deseori simpla opinie de cunoastere

- cunostintele -> clasificate dupa criteriul adevarului => cunostinte false si adevarate
- istoric: oamenii au crezut in adevarul unor opinii dar s-au dovedit a fi false (Pamantul este plat sau in centrul Univ.)
- dpdv. al valorii de adevar => opinii adevarate sau false DAR nu orice opinie adevarata = o cunostinta
- opiniile + cunostintele se pot raporta la acelasi obiect (in legatura cu un obiect putem avea si opinie si cunoastere)
DAR !!!!!! :

- cunostinta = o opinie adevarata CARE trebuie sa fie sustinuta de motive, de temeiuri necesare si suficiente prin
care sa se justifice acel lucru
- opiniile considerate adevarate dar in favoarea carora nu putem aduce justificare (bazate pe intuitie sau
rationament incorect) NU pot fi cunostinte

- daca ceea ce crede X e adevarat si justificat => X crede si cunoaste

- daca ceea ce crede X e fals si/sau lipsit de temei => X crede dar nu cunoaste

- idealul cunoasterii => trecerea unei opinii subiective la o cunostinta cu valoare obiectiva

 PLATON „Republica”
- distinctie gnoseologica dintre opinie si cunoastere -> legatura cu distinctia ontologica dintre:
 lumea sensibila (lucrurile umbre sau copiile)
 lumea inteligibila (Forme sau Idei)

- cunoasterea autentica (gr. episteme)

-> obiect: „ceea-ce-este in felul in care este”
-> apartine doar filosofului = singurul care vede lucrurile „in esenta si fiinta lor neschimbatoare”
-> se poate elibera de lumea aparentelor, de cvasicunoastere in care adevarul e amestecat cu falsul

- distinctia platoniciana -> bazata pe:

 statutul ontologic diferit: obiectul propriei opinii (sensibil, trecator, schimbator, pieritor)
vs obiectul stiintei (inteligibil, vesnic, mereu identic cu sine)
 functiile diferite ale simturilor (pot duce doar la o cunoastere failibila) si ratiunii (cunoastere infailibila)
 MITUL PESTERII
- contextul descrierii relației lucru sensibil – Idee + modalității de cunoaștere a Ideilor
- evidențiază limitele inerente ale facultăților noastre de cunoaștere și ale posibilităților noastre de explicare

- 2 surse principale in formarea opiniilor:

i. experienta => opinii formate prin intermediul simturilor = simple pareri (doxa)
ii. ratiunea => opinii formate cu ajutorul intelectului = cunoasterea adevarata (episteme, stiinta)

- elementul care se constituie ca punct de plecare al Mitului Peșterii este educația (gr. paideia)

PARTEA I
- este prezentată starea existentă în încăperea subterană, specifică oamenilor legaţi
- universul lor se reduce la observarea umbrelor ce se proiectează pe un perete, datorită focului aflat în spatele lor
- au fost legati de gat si de picioare din copilarie => condamnati sa stea locului privind inainte

 peștera = lumea închisă, limitată, redusă la posibilități minime de cunoaștere

 oamenii legați = condiția limitată a existenței umane, redusă doar la iluzie/prejudecată, pentru că singura
modalitate cunoscută de ei este cea a umbrelor; prizonieri, robi ai simturilor
 umbrele = universul de referință al oamenilor legați = iluzii (confundate lor cu realitatea; nu au o existență de
sine stătătoare, ci sunt condiționate atât de lumină, cât și de obiecte)
 zidul (loc al proiecției umbrelor) = cadrul existenței oamenilor legați = cadrul de semnificare a realității lor
 focul = simbolul cunoașterii specifice peșterii (limitată, imperfectă, degradată, redusă la aparență)
=> trimite la ceva care se ivește și se instituie într-o modalitate senzorială, accesibilă simțurilor
 obiectele = realitatea peșterii, redusă la aparențe pt. că singura modalitate de cunoaștere a lor e cea sensibilă
 drumul de ieșire = posibilitatea depășirii stadiului limitat al existenței + accederea la cunoasterea autentica

PARTEA A II-A
- se descrie eliberarea unui om dezlegat si silit sa priveasca spre lumina
- se sugereaza întoarcerea acestuia către o lume care are un mai mare grad de realitate decât ce considera el

 stările de durere și orbire = depășirea unui tip de existență, și accederea la un nivel superior => efort de
eliberare din intunericul pesterii + adaptare
 refuzul de a accepta noua realitate = necesitatea unui proces de adaptare treptata la noul stadiu

PARTEA A III-A
- se descrie urcușul (ascensiunea) celui eliberat către lumea exterioară, dominată de prezența Soarelui (Adevăr)

 cunoașterea progresivă a realității solare = atingerea adevărului se obține în etape (progres)

 astrele, luna = lumea Ideilor ca fiind singura realitate
 Soarele are o dublă semnificație:
A. simbolul cunoașterii veritabile => ajungerea în dimensiunea Ideilor
B. Ideea Binelui = varful din ierarhia Ideilor, cea care conferă strălucire, puritate și perfecțiune celorlalte
(Ideea Binelui Platon o gândește în sens metafizic nu moral, ca Idee ce asigură și certifică celelalte calități ale Ideilor)
 reflexiile = primele realități cunoscute de omul eliberat
= cele care exprimă într-o primă fază Ideile; elemente de legătură între lucrurile sensibile și Idei

PARTEA A IV-A
- se descrie coborarea (întoarcerea) în peşteră a celui care a cunoscut realitatea veritabilă

 coborârea = posibilitatea demersului descendent de la Idee la lucruri sensibilecorelat cu cel ascendent

 refuzul = prizonierii vor considera ca privirea lui era „corupta” (nu va mai putea distinge umbrele)
 luminatul vrea sa ii elibereze = sa-i scoata din ignoranta => va fi omorat = refuzul cunosterii veritabile
- Mitul Peşterii ilustrează demersul progresiv de la stadiu inferior de existenta la existenţa în dimensiunea Ideilor

TEORIA IDEILOR / FORMELOR

= miezul/esenta filosofiei platoniciene -> expusa plastic sub forma unei parabole in Mitul Pesterii

- 2 lumi:
a) SENSIBILA in care traim
- o cunostem prin simturi
- pieritoare, trecatoare, lucrurile au inceput/sfarsit, imperfecta, vizibila, aparenta, schimbatoare, NU adev. realitate

b) SUPRASENSIBILA/INTELIGIBILA a Ideilor
- dincolo se sensibil; ne raportam la ea prin intelect
- Ideile = eterne, perfecte, ascunse, nu permit acces instantaneu, adevarata realitate

- lucrurile sensibile = copii ale Ideilor; orice lucru exista pentru ca exista in lumea Ideilor un model al acestuia
ex: in lumea sensibila exista oameni pentru ca exista mai intai Ideea de om in lumea inteligibila

- Ideea de Bine = statut privilegiat, deasupra celorlalte Idei

- oameni mai buni/frumosi -> participa intr-o mai mare masura la Ideea de Bine/Frumos => preiau mai mult din Idee

- cunoasterea lumii inteligibile = cunoasterea adevarata

- cunoasterea veritabila are ca obiect Ideile NU lucrurile sensibile
- despre lucrurile sensibile nu putem avea decat opinii (gr. doxa)
- asupra lucrurilor inteligibile avem o cunoastere veritabila
- stiinta (gr. episteme) face obiectul lucrurilor inteligibile

- lucrurile sensibile = intr-o continua schimbare => nu pot oferi o cunoastere veritabila
- Ideile = statice, stabile => permit o cunoastere veritabila

IDEE PLATONICIANA : cunoasterea - dincolo de aparente pentru a ajunge la esenta; in spatele aparentei
: esenta = adevarata natura; nu se dezvaluie din prima; dincolo de aparenta inselatoare
: aparenta = ceea ce ni se infatiseaza vederii

- filosoful = cel care reuseste eliberarea de sub robia lucrurilor sensibile

-> se sustrage lumii sensibile pt. a accede la lumea inteligibila, pt. a cunoaste Ideile => presupune un efort
- prizonierii = robii propriilor prejudecati => refuza categoric eliberarea

- Platon introduce o ordine in lume => imparte obiectele in categorii

- desi exista o mare diversitate + o continua schimbare, totusi exista ceva stabil in aceasta dinamica = esenta, Ideile
- Ideile = stabile, statice => conceptele / categoriile
- imensitate de obiecte -> le grupeaza intr-o anumita categorie in functie de particularitatile comune = stabile
ex: cu toate ca exista peste 6 miliarde de oameni pe pamant, fiecare individ participa la Ideea de Om (= matrita,
modelul, prototipul, omul perfect la care se raporteaza fiecare fiinta imperfecta)
 PROBLEMA INTEMEIERII SI SURSELOR CUNOASTERII
- multi filosofi considera ca intemeierea e solidara cu originea cunostintelor
- originea (caile pe care a fost obtinuta) => putem aprecia daca o cunostinta este sau nu bine intemeiara/autentica
- sursa cunoasterii = cea care legitimeaza valoarea de adevar a unei opinii
- Platon => diferenta simturi si ratiune = facultati cognitive = sursa cunoasterii exprimata prin intermediul opiniilor

A. 2 facultati cognitive => 2 tipuri de intuitii si idei:

 sensibile = (in sens restrans) senzatia, perceptia, reprezentarea
 rationale (intelectuale)
- senzatiile -> constientizate de catre intelect si transformate in idei -> exprimate cu ajutorul limbajului
- actul de cunoastere -> considerat intuitiv (se realiz. prin contactul direct dintre simturi si obiectul de cunoscut)
- ex: senzatia de alb diferita de propozitia „Zapada este alba” (constientizam si exprimam senzatia PLUS realizam si
un proces de comparare cu alte senzatii pentru a o discrimina si integra intr-o anumita categorie)
- termenii/propozitiile ce redau informatii senzoriale si perceptive despre lume -> introduc si ele cunostinte intuitive
(dar term./prop. se formeaza concomitent cu receptarea informatiilor + comparatiile ce le presupun sunt spontane)

B. 2 surse => (epoca moderna) 2 orientari filosofice/epistemologice:

I. RATIONALISMUL (gr. ratio = calcul) Descartes, Spinoza, Leibniz
- ratiunea = izvor si temei al cunoasterii = sursa ultima a cunoasterii autentice
- numai ratiunea poate oferi legitimitate unei opinii
- numai adevarurile care isi au sursa in ratiune (fara amestecul simturilor) = sigure
- dar nu putem reduce cunoasterea numai la ceea ce ofera ratiunea
- cunostintele provenite din simturi = supuse erorii
- nu a reusit sa ofere un raspuns satisfacator problemei acordului structurilor logico-matematice cu experienta
=> teorii diferite: ideile innascute (Descartes), ideea unui acord prestabilit intre structura realitatii si ratiune (Leibniz)
- sustin existenta ideilor innacute (inneism)

 RENE DESCARTES „Discurs asupra metodei (...)”

-> initiator al rationalismului modern
-> preocupat de a gasi o metoda sigura de cunoastere + adevaruri sigure si indubitabile/incontestabile
-> cauta o propozitie certa, al carei adevar sa fie incontestabil, pe baza careia sa isi edifice filosofia
-> ideile fundamentale ale filosofiei = rezultate ale noii sale metode de a cunoaste
-> formula completa a rationamentului sau: „Dubito, ergo cogito. Cogito, ergo sum. Sum, ergo Deus est”

-> a ajuns la concluzia ca ratiunea (intelectul) constituie izvorul adevarului

-> metoda: indoiala metodologica asupra tuturor cunostintelor dobandite anterior prin simturi sau prin ratiune
-> observa ca:
* in cazul moravurilor – tb. uneori sa urmezi ca si cum ar fi neindoielnice pareri nesigure
* in cazul cercetarii adevarului – tb. inlaturat ca absolut fals tot ce consideram ca cuprinde c.m. mica indoiala
-> astfel, in convingerea noastra va ramane ceva care sa fie cu totul neidoielnic

i. simturile sunt inselatoare

=> gandeste ca nici un lucru nu este asa cum el ne face sa n-il imaginam
=> nu pot furniza informatii certe => le exclude ca posibila sursa a cunoasterii
ii. omul = supus erorii (greseste chiar si cand rationeaza asupra celor mai simple subiecte)
=> gandeste ca toate argumentele luate mai inainte drept demonstratii sunt false
=> exclude adevarurile matematicii (nu are garantia ca nu a comis un paralogism = eroare neintentionata)
iii. aceleasi ganduri pe care le avem in starea de veghe pot aparea si in vis dar nu sunt adevarate
=> gandeste ca niciun gand nu e mai adevarat decat iluziile din vis

=> toate cunostintele pot fi puse la indoiala; ne putem indoi de orice cunoastere provenita din simturi
=> ideile clare si distincte nu provin din experienta
-> dar daca el gandeste ca totul e fals => el ca subiect ganditor trebuie sa fie ceva (constata ca poate pune la indoiala
totul in afara de acel ceva care pune totul la indoiala)
=> un singur adevar ferm si sigur de care nu se poate indoi: Dubito, ergo cogito. Cogito, ergo sum (baza sist. filos.)
-> se indoieste de adevarul tuturor celorlalte lucruri => deduce in mod evident ca exista
=> toate cunostintele pot fi puse la indoiala DAR exista ceva de care nu ne putem indoi: COGITO, ERGO SUM

-> indoiala generalizata l-a condus la adevarul propriei existente ca subiect ganditor
=> primul adevar al filosofiei carteziene afirma existenta eului cugetator
-> certitudinea propriei existente rezulta din facultatea cugetului (cugetare = existenta)

-> deduce ca este o substanta a carei esenta/natura = a gandi

-> ceea ce este el (sufletul) => atributul gandirii
-> deosebit de corp; nu depinde de vreun lucru material pentru a exista (chiar daca corpul
nu ar fi, sufletul ar continua sa fie ceea ce este)

-> incearca sa caute un criteriu al adevarului dar cum determin daca o propozitie e adevarata si sigura? in ce consta
certitudinea propozitiei Cogito ergo sum? prin ce se diferentiaza aceasta propozitie de celelalte?
-> propozitia Gandesc, deci exist <= vedem clar si distinct ca pentru a gandi trebuie sa existam => poate fi
conceputa/gandita clar si distinct => CLARITATEA SI DISTINCTIA (EVIDENTA) = criterii ale adevarului
=> regula generala: SUNT ADEVARATE ACELE LUCRURI PE CARE LE CONCEPEM FOARTE CLAR SI DISTINCT
(ACCEPTA CA ADEVARATE DECAT IDEILE CLARE SI DISTINCTE => APAR CA EVIDENTE PENTRU RATIUNE)
-> dar exista o dificultate in a observa care sunt lucrurile pe care le concepem foarte clar si distinct

-> adevarul despre existenta eului ca fiinta finita, imperfecta <= adevarul @existenta lui D. fiinta infinita, perfecta
-> capacitatea de a se indoi => fiinta este cu totul desavarsita
-> dar se observa clar faptul ca a cunoaste este „o mai mare perfectiune” decat indoiala
-> dar de unde a invatat sa gandeasca ceva mai desavarsit decat ceea ce este el? (cum putea cunoaste ceva cu
certitudine, depasindu-si astfel conditia deja desavarsita rezumata la actul indoielii?)
=> trebuie sa existe o entitate de o natura mai desavarsita = Dumnezeu
=> sustine existenta ideilor innascute: D. a sadit in mintea noastre inca de la nastere ideea Lui ca Fiinta absoluta

EMPIRISMUL Bacon, Locke, Hume

- cunoasterea provine in intregime din experienta impresiile simturilor (sursa ultima a cunostintelor noastre)
- daca o opinie nu provine din date senzoriale => nu poate fi considerata cunoastere
- LOCKE formuleaza principalele teze:
 exista o cunoastere nemijlocita, senzoriala, pura (independenta de structurile subiectului cunoscator)
 cunoasterea prin simturi = rezultatul simplei inregistrari de catre subiect a actiunii obiectului
 in cunoastere: subiectul = pasiv, lipsit de spontaneitate; obiectul = activ
 ideea obiectului si obiectivitatii = opuse de ideea de activitate a subiectului
 cunostinta = copie a realitatii exterioare

 JOHN LOCKE „Eseu asupra intelectului omenesc”

-> fondatorul empirismului modern
-> clasifica ideile in simple si complexe
 ideile simple - izvorate din experienta
 ideile complexe - obtinute cu ajut. intelectului (procese de combinare, comparare, abstractizare a i. simple)
-> respinge teoria ideilor innascute
-> principiile fundamentale ale empirismului:

1. TOATE IDEILE VIN PE CALEA SENZATIEI SAU A REFLECTIEI

-> mintea la nastere = o coala alba de hartie pe care nu scris nimic => lipsite de orice idee (TABULA RASA)
-> ulterior va fi inscriptionata cu idei
=> nu exista idei innascute (idei la care nici simturile, nici ratiunea nu contribuie)
-> dar cum dobandeste multimea de idei pe care imaginatia i-o infatiseaza intr-o diversitate nesfarsita? de unde are
mintea toate elementele ratiunii si ale cunoasterii?
-> raspuns: din experienta => cunoasterea provine si se sprijina pe experienta
-> omul percepe si reflecta asupra obiectelor exterioare sensibile + proceselor launtrice mintii
=> observatia (indreptata catre aceste lucruri) - procura intelectului elementele gandirii
-> ideile pe care le avem si pe care le putem avea = nascute din experienta si observatie (=izvoarele cunoasterii)

TOATE ELEMENTELE GANDIRII - PROCURATE PRIN OBSERVATIA INDREPTATA SPRE :

a) OBIECTELE EXTERIOARE SENSIBILE
b) SPRE PROCESELE LAUNTRICE MINTII NOASTRE

2. OBIECTUL SENZATIEI ESTE PRIMUL IZVOR AL IDEILOR

-> actiunea lucrurilor exterioare asupra simturilor => primele elemente ale cunoasterii
-> izvorul majoritatii ideilor = „senzatia” (depinde in intregime de simturi + comunica cu ele prin intelect)
-> simturile noastre intra in contact cu obiectele sensibile externe => introduc in minte perceptii (in functie de felul
in care obiectele lucreaza asupra simturilor) => idei simple
-> ideile simple = calitati sensibile/proprietati ale obiectelor (galben, alb, rece, cald, dur, amar, dulce)

3. PROCESELE MINTII NOASTRE ALCATUIESC CELALALT IZVOR AL IDEILOR

-> perceperea proceselor launtrice ale propriei minti = izvor 2 din care experienta alimenteaza intelectul cu idei
-> mintea se indreapta asupra ideilor dobandite => sufletul examineaza si reflecteaza asupra ideilor
-> rezulta o categorie de idei : exprima stari mentale ale subiectului; se realizeaza in minte (isi percepe propriile stari)
: perceptia, gandirea, indoiala, credinta, rationamentul, actul de cunoastere, de vointa
: nu le-ar fi putut dobandi numai de la lucrurile exterioare
: actiuni ale propriei minti pe care le observam si le constientizam => idei complexe
-> ideile complexe = la fel de distincte ca si ideile simple (ne impresioneaza simturile)
-> izvorul = „reflectia”: ideile sunt dobandite prin reflectia asupra proceselor mintii
: NU este un simt (nu are de-a face intru nimic cu obiectele exterioare)
: se aseamana cu un simt => „simt intern”

(- ideile nascute fara interventia intelectului = sigure; eroarea survine cand intelectul intervine - prelucreaza ideile)

4. CALITATILE PRIMARE SI SECUNDARE (calitatile corpurilor)

A. PRIMARE
- inseparabile de corp in oricare stare ar fi
- indiferent de modificari/schimburi suferite, forte exercitate asupra lor, corpurile le pastreaza in mod constant
- simturile le descopera in fiecare particula de materie suficient de mare pentru a putea fi perceputa
- ex: bob de grau - impartit in 2: fiecare parte isi mentine soliditatea, intinderea, forma, mobilitatea
- impartit la pana cand partile devin imperceptibile: isi vor mentine aceste calitati
=> calitati originare/primare ale corpurilor (soliditatea, intinderea, forma, miscarea, starea de repaus, numarul)
- le putem observa producand in minte idei simple

B. SECUNDARE
- puterile pe care le au obiectele de a produce in noi diverse senzatii prin intermediul calitatilor primare
- marimea, forma, structura, miscarea (primare) partilor imperceptibile - produc noi senzatii
=> calitati secundare (culorile, sunetele, gusturile)

 KARL POPPER
- intrebarea curentelor epistemologice clasice (Care este sursa ultima a cunoasterii: intelectul/simturile?) => patrunsa
„in mod vadit de un spirit autoritar” => contesta legitimitatea intrebarii
- in realitate nu exista surse ideale ale cunoasterii care sa nu conduca la eroare
- propune inlocuirea intrebarii clasice cu : „Cum putem spera sa detectam si sa eliminam eroarea?”