Tigrul înfiorător

de Constanţa Buzea
Racul, peştele şi-o broască, Se-aşeză frumos în coadă

Trebuind să locuiască Închizând puţin, cum ştii,

În borcanul cel rotund, Ochii lui portocalii.

Într-o zi s-au adunat Ore-ntregi stătu să vadă

Pe nisipul de la fund

Care nu s-a tulburat. Cum plutesc şi cum înoată,

Cum se învârtesc în roată,

Lumea lor era închisă Cum din guri baloane scapă

Ca un sâmbure-n caisă. Printre florile de apă.

S-au gândit că rost nu are

Să se joace fiecare Stând astfel, acest motan

Singur în borcanul mare. Vru să-i lângă; şi a lins

Sticla marelui borcan.

Racul, peştele şi-o broască Mai târziu, privind duios,

S-au gândit în mintea lor Vru să ştie cum miros;

C-ar fi bine şi uşor Şi, de somn aproape-nvins,

Să se împrietenească. A căscat şi s-a întins.

Dar un peşte – Vai, dar e periculos!

Nu vorbeşte Se gândiră înotând

Cu-o broscuţă Care mai de care-n jos.

Cam prostuţă Pentru că, motanul blând,

Şi c-un rac Cum se întindea căscând,

Foarte posac! Se vedea, din lumea lor,

Şi atunci, ce să le fac? Tigru înfiorător.

Stau tot singuri şi tot tac.

Iată că, întâmplător,

Tocmai lângă geamul lor,

Un motan veni torcând,

Miorlăind şi croşetând.