Sunteți pe pagina 1din 1

Iarna pe uliţă Colo-n colţ acum răsare

Un copil, al nu ştiu cui,


de George Coşbuc
A-nceput de ieri să cadă Largi de-un cot sunt paşii lui,

Câte-un fulg, acum a stat, Iar el mic, căci pe cărare

Norii s-au mai răzbunat Parcă nu-i.

Spre apus, dar stau grămadă

Peste sat. Haina-i măturând pământul

Şi-o târăşte-abia, abia:

Nu e soare, dar e bine, Cinci ca el încap în ea,

Şi pe râu e numai fum. Să mai bată, soro, vântul

Vântu-i liniştit acum, Dac-o vrea!

Dar năvalnic vuiet vine

De pe drum. El e sol precum se vede,

Mă-sa l-a trimis în sat,

Sunt copii. Cu multe sănii, Vezi de aceea-i încruntat,

De pe coastă vin ţipând Şi s-avântă, şi se crede

Şi se-mping şi sar râzând; Că-i bărbat;

Prin zăpadă fac mătănii;

Vrând-nevrând. Cade-n brânci şi se ridică

Dând pe ceafă puţintel

Gură fac ca roata morii; Toată lâna unui miel:

Şi de-a valma se pornesc, O căciulă mai voinică

Cum prin gard se gâlcevesc Decât el.

Vrăbii gureşe, când norii

Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din


sfadă,

Stau pe-ncăierate puşi;

Cei mai mici, de foame-


aduşi,

Se scâncesc şi plâng grămadă

Pe la uşi.