Sunteți pe pagina 1din 2

“PLUMB”

De George Bacovia
-particularitati ale unui text poetic-

George Bacovia este cel mai mare poet simbolist al literaturii romane, socotit de criticul
Nicolae Manolescu primul poet modern al literaturii nostre. Opera acestuia a fost influentata de
expresionism (valorificarea miturilor, intoarcerea la primitivitate etc.), fiind caracterizata de un
modernism simbolic (poeziile sale devin unele existentiale).

Poezia „Plumb” deschide volumul omonim, cu care Bacovia debuteaza in 1916 si este
considerata o arta poetica simbolista deoarece in cadrul operei, poetul se defineste si stabileste
relatia lui cu lumea care il inconjoara.

Simbolismul este un curent literar aparut in secolul al XIX-lea ca reactie impotriva


parnasianismului si a romantismului retoric, constituind singurul caz de sincronism intre
manifestarea europeana si cea romaneasca. Estetica simbolista este caracterizata prin cultivarea
unor sentimente imprecise, neconturate inca, sugerate prin simboluri, imagini sinestezice, prin
tehnica vagului, a sugestiei. Simbolismul se bazeaza pe principiile corespondentelor, pe care se
construieste viziunea poetica, ori pe muzicalitatea deosebita a versurilor.

In poezia „Plumb”, imaginarul poetic se configureaza pe doua planuri: cel al realitatii


exterioare, obiective si cel al realitatii launtrice, subiective, aflate intr-o relatie de corespondenta
definitorie pentru estetica simbolista. Planurile coincid sub semnul aceluias simbol- plumbul.
Plumbul prefigureaza moartea materiei, este rezultatul unui proces de dezintegrare. Fiind metalul cu
cea mai mare densitate, plumbul sugereaza apasarea, cadeea si, prin extensie, esecul uman. In
poezia bacoviana lumea de afara se reflecta ca o stare de spirit corespunzatoare, daca lumea este
cenusie, dominata de sicrie, cavouri si flori de plumb, sufletul nu poate fi decat inert.

Caracterul simbolist al operei rezulta si din muzicalitatea interioara conferita de relatiile de


simetrie si de opozitie. Pe langa repetitia cuvantului-cheie „plumb” si a conjunctiei „si”, la Bacovia se
poate remarca o muzicalitate conferita si de rima imbratisata sau inchisa vesmant/ vant, strig/ frig.

In poezia „Plumb” tema simbolista a esecului existential si cea a mortii se dezvolta intr-o
compozitie savant orchestrata. Tema mortii este figurata inca din incipitul discursului poetic, unde
verbul la imperfect „dormeau”, alaturi de epitetul „adanc”, sugereaza ideea unui somn continuu,
echivalent, in cazul lui Bacovia, cu moartea. In viziunea eului, moartea nu mai este perceputa ca la
romantici, un univers compensatoriu. „Cavoul”, „sicriele” sunt metafore explicite ale mortii,
simbolizand vidul existential in care viata este captiva. Intre eul liric si realitatea impietrita in tiparele
mortii se instituie un raport fragil si nesigur: „stam singur in cavou si era vant”, vantul fiind o entitate
enigmatica, semnificand efemerul si inconstienta existentei.

Strofa a doua prezinta ipostaza artistului care traverseaza criza specifica omului modern.
Sentimentul singuratatii devine atat de coplesitor, incat fiinta isi exprima spaima de neant prin
strigat. Zadarnic strigat, fara raspuns, fara ecou, intr-o lume in care iubirea insasi a murit: „Dormea
intors amorul meu de plumb/ Pe flori de plumb si-am inceput sa-l strig”. Circumstanta spatiala,
„langa mort” accentueaza sentimentul insingurarii, prin absenta vietii. Apare o noua perceptie
senzoriala, „era frig”, care amplifica obsesia sfarsitului.

Cele doua catrene sunt caracterizate de paralelism sintactic: „Dormeau adanc”/ „Dormea
intors”; „Stam singur”/ „Stam singur”, dar si de o simetrie in privinta pozitionarii semnelor de
punctuatie, prin prezenta liniei de pauza din cel de-al doilea vers al fiecarei strofe.

Un prim element de structura al textului relevant pentru viziunea lui Bacovia despre lume este
titlul, care aduce in prim-plan simbolul fundamental al liricii bacoviene, anticipand ideea discursului
poetic. Din punct de vedere fonetic, „plumb” este format din 4 consoane care inchid unica vocala
„u”, fiind sugerata ideea de univers inchis, in care fiinta este captiva, condamnata definitiv la o
existenta solitara.

Motivele literare ce contureaza imaginarul poetic bacovian sunt de natura simbolista.


Laitmotivul, reluarea cuvantului „plumb” intr-un context mereu schimbat („sicriele de plumb”,
„aripele de plumb” etc.) este un procedeu artistic, utilizat cu maiestrie de poet spre a da textului
densitate, profunzime si muzicalitate. Sicriele, cavoul, coroanele sunt motive care sugereaza
moartea, dovada ca viziunea poetica este dominata de impresii mortuare. In strofa a doua, se reia
motivul somnului, optiunea pentru varianta de singular accentuand singuratatea. Strigatul, motiv
literar de natura expresionista, este valorivicat de Bacovia, evidentiind drama celui care doreste
certitudinea existentei iubirii.

In concluzie, incepand cu aceasta prima poezie a volumului de debut, George Bacovia confera
esteticii simboliste romanesti profunzime de substanta, de viziune si de estetica.