20 decembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Data: 20 decembrie 2009

Text: Genesa 17
Titlu: Din Avram în Avraam – Un alt nume, o altă sămânţă
Vorbitor: Beniamin Fărăgău

I. Introducere
Să ştiţi că şi în textul nostru este Crăciun. Până acuma Dumnezeu a vorbit lui Avram într-o vedenie,
sau cu o voce, nu ştim exact cum, dar în textul nostru Dumnezeu i s-a arătat lui Avram. I s-a arătat ca
să-i dea un alt nume şi să-i vorbească despre o altă sămânţă.

El se obişnuise deja cu Ismael, trecuseră treisprezece ani, şi şi-a zis: Ce idee bună am avut! Pot să-i
ofer lui Dumnezeu soluţia pentru problema pe care nu a reuşit să o rezolve până acuma. Dumnezeu
vine să-l dezamăgească pe Avram, şi de aceea el este obligat să recunoască că ideile noastre, ideile
oamenilor nu sunt totdeauna şi ideile lui Dumnezeu; planurile noastre nu sunt şi planurile Lui.

Suntem în Genesa şi colindăm împreună istoria facerii unui nume. Nu doar Cartea Genesa ci toată
Scriptura vorbeşte despre lucrul acesta. Şi am văzut că sunt doar două posibilităţi: Numele ţi-l poţi
face singur, şi vei termina cu el sfărâmat în pumni, legat de cărămizi şi smoală şi arzând împreună cu
toate acestea; sau alegi să-L laşi pe Dumnezeu să-ţi facă un nume.

Dacă mergi pe mâna lui Avram, şi el a ales să-L lase pe Dumnezeu să-i facă un nume, am văzut că
există condiţii care trebuiesc împlinite. În primul rând, ca să-ţi facă Dumnezeu un nume, trebuie să
ieşi din ale tale să intri în ale Lui. Noi toţi avem planuri de viitor, avem soluţii pentru planurile pe
care le-am făcut, dar ca Dumnezeu să ne poată face un nume trebuie să dăm drumul din mâini
planurilor noastre, să intrăm în planurile Lui.

Dar atunci când intri în planurile Lui, dezamăgirea ta extraordinară este că Dumnezeu nu se mişcă în
ritmul în care tu sau eu aş aştepta. El are calendarul Lui, şi evenimentele sunt planificate de El, nu de
tine, nu de noi. Dar mai este ceva: În planurile lui Dumnezeu trebuie să lucrezi cu mijloacele lui
Dumnezeu, nu poţi lucra cu mijloacele firii, cu mijloacele tale, cum au făcut Avram şi Sara în cap.16.
Iar atunci când Dumnezeu te cheamă în planurile Lui, El aşteaptă să te dezlipeşti de tine, şi să te
întorci spre El; să fii preocupat nu de tine, ci să fii preocupat de El şi de planurile Lui; să te
intereseze, să vrei să cunoşti mai mult, să le adânceşti mai mult, să fii parte mai mult din ele. Şi
aceasta este tema din această dimineaţă.

II. Numele lui Dumnezeu

Peste Avram trecuseră douăzeci şi patru de ani de aşteptare de când a ieşit din Ur; douăzeci şi patru
de ani în care în fiecare dimineaţă se întreba: Doamne, când şi cum se vor întâmpla, se vor împlini
promisiunile Tale faţă de mine? În aceşti douăzeci şi patru de ani, din când în când, nu foarte des, dar
din când în când a fost vizitat de Dumnezeu într-un fel sau altul, printr-o voce, printr-o vedenie.

De pildă, în cap.15, când iese sub bolta cerească şi la îndemnul lui Dumnezeu priveşte stelele,
Scriptura spune că Avram a crezut pe Dumnezeu şi Dumnezeu i-a socotit lucrul acesta ca
neprihănire. Uitaţi-vă la Avram ancorat în promisiunea lui Dumnezeu prin credinţă. Nu ştim ce s-a
întâmplat când întoarcem pagina, dar în cap.16 îl vedem aşezat confortabil în cultura, în tradiţiile
vremii respective, socotind că oferta pe care i-o face lui Dumnezeu este bună destul pentru împlinirea
planurilor Lui. Şi de aceea, vedem că Avram într-un fel l-a scos pe Dumnezeu din ecuaţie împreună
cu Sarai, a găsit soluţia împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu fără amestecul lui Dumnezeu, fără
nevoia de a avea o implicare supranaturală în istoria lor.

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
1
20 decembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Îşi vor fi zis amândoi: Ca să te bucuri de împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu trebuie să înveţi să
te descurci, trebuie să înveţi să nu pierzi ocaziile, trebuie să-ţi exersezi creativitatea, şi din când în
când să vii înaintea lui Dumnezeu ca El să-şi pună parafa pe ideile tale, pe creativitatea ta.

În schimb Avram a trebuit să înveţe foarte repede că lucrurile nu stau aşa în planul lui Dumnezeu.
Cât de adânc se înrădăcinase în el această atitudine se vede din modul în care îi răspunde lui
Dumnezeu în cap.17. În v.15 Domnul a zis lui Avram: „Să nu mai numeşti Sarai pe nevastă-ta Sarai;
ci numele ei va fi Sara. Eu o voi binecuvânta şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta şi ea va
fi mama unor neamuri întregi; chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea”. Avram s-a aruncat cu faţa
la pământ şi a râs căci a zis în inima lui: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de
ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?” Şi Avram a zis lui Dumnezeu – soluţia mea pare
mai bună decât a Ta – „Să trăiască Ismael înaintea Ta!”

Scriptura ne spune că oridecâteori adăugăm la Cuvântul lui Dumnezeu, adaosul nostru ne este mai
drag decât tot Cuvântul Lui. Oridecâtori scădem din Cuvântul Lui, noi ne-am îndumnezeit, având
curajul să spunem că suntem mai înţelepţi decât El. Şi asta pare să se fi întâmplat şi cu Avram. Ca şi
cum i-ar fi spus lui Dumnezeu: Doamne, hai s-o lăsăm baltă! Acuma, o sută de ani e prea târziu, Sara
are nouăzeci de ani, cum ar fi să accepţi soluţia mea? Ismael este deja mărişor; mi l-ai dat din Agar, l-
ai binecuvântat Tu însuţi; Tu i-ai dat numele. Cum ar fi să-l incluzi pe el în planurile Tale şi să uiţi de
sămânţa pe care mi-o va da Sarai?

Cât de adânc era înrădăcinat gândul acesta în Avram înţelegem din începutul cap.17 în care ne aflăm,
v.1: Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i s-a arătat şi i-a zis: „Eu sunt
Dumnezeul Cel atotputernic (El-Shaddai). Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană”. Până acum am
văzut că Domnul îi vorbise lui Avram. De data aceasta i se arată lui Avram.

De pildă în cap.12 citim: Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din casa tatălui tău, din rudenia
ta, vino în ţara pe care ţi-o voi arăta”. În cap.13 când se desparte de Lot, Domnul i-a zis lui Avram:
„Ţie îţi dau ţara aceasta în care locuieşti”. În cap.15: Domnul i-a vorbit lui Avram printr-o vedenie.
Dar în cap.17 Domnul l-a ajutat pe Avram să se bucure de Crăciun, i S-a arătat, S-a întrupat înaintea
lui, a venit în faţa ochilor lui. Şi lucrul acesta îl vedem şi în capitolul următor, în cap.18.

Această arătare a lui Dumnezeu semnalează împlinirea vremii, faptul că planurile lui Dumnezeu au
ajuns la momentul împlinirii lor. Două lucruri face Dumnezeu când i se arată: în primul rând îşi
rosteşte pentru prima dată numele în auzul lui Avram. Numele lui Dumnezeu vorbeşte despre cine
este Dumnezeu pentru noi. În al doilea rând, ridică înaintea lui Avram cerinţele, aşteptările Lui. Când
Dumnezeu ţi se arată, prezenţa Lui obligă; de aceea împreună cu favorul vine şi responsabilitatea, şi
asta se întâmplă la nouăzeci şi nouă de ani în viaţa lui Avram.

Uitaţi-vă cum îl descrie Pavel pe Dumnezeu în 1Timotei cap.6:15-16. El îl numeşte: ...fericitul,

singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor, Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care
locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut şi nici nu-L
poate vedea, şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin

Dacă acesta este Dumnezeul lui Avram, spuneţi-mi, cum poţi să cunoşti un astfel de Dumnezeu? Nu-
L poţi cântări, nu-L poţi pipăi, nu poţi face cu El ceea ce faci cu lucrurile din jurul tău. Şi de aceea
singurul mod în care îl poţi cunoaşte pe Dumnezeu este să-L auzi pe El rostindu-şi numele. Numele
lui Dumnezeu, fiecare din multele nume ale lui Dumnezeu sunt ca nişte micro-tablouri în care
Dumnezeu îşi zugrăvește caracterul Lui complex. Numele lui Dumnezeu este revelarea caracterului
Său în toată frumuseţea lui, în toată complexitatea lui.

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
2
20 decembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Aş vrea să iau două nume pentru început. În primul rând poate cel mai comun era Elohim – acest
plural de majestate: Dumnezeul creator, susţinător, transcendent, mare şi puternic. (El era Dumnezeul
din vârful panteonului canaanit). Elohim care practic face loc trinităţii, este un plural care trebuie să
fie mai mult decât doi. Numai în Genesa cap.1, de 32 de ori avem acest cuvânt – Elohim. Ştiţi de ce?
Pentru că Elohim rosteşte creaţia în existenţă: Să fie lumină – şi a fost lumină. Acesta este Elohim –
cel care are puterea de a crea, cel care pune Universul pe cursul lui, îi dă legile lui. Domnul Elohim a
rostit întreaga creaţie în existenţă.

Dar oare cine să fie El-Shaddai? Acesta este numele sub care i se prezintă lui Avram. Eu sunt El-
Shaddai. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană. El-Shaddai este Dumnezeu Cel atotputernic,
Dumnezeu a-tot-suficient. El este Cel care pe de o parte a hotărât legile naturii. Dar fiind Dumnezeu
Cel atotputernic, El le poate şi călca, sau poate lucra împotriva lor; şi asta ar fi trebuit să realizeze
Avram. Mai poate să i se nască un copil unui om de o sută de ani? O, nu, nu, în mod firesc nu se
poate naşte un copil unui om de o sută de ani, şi nici unei femei care nu-şi mai avea rânduiala
femeilor, cum spune Sara.

Dar când eşti în prezenţa lui El-Shaddai, a Dumnezeului Celui atotputernic, El poate reversa legile
naturii, El poate merge împotriva legilor pe care le-a aşezat în Universul acesta şi în trupul tău. El
poate transcende ceea ce în mod firesc nu se transcende. Cu alte cuvinte El-Shaddai este Dumnezeul
care poate face minuni.

Câţi dintre noi nu am avea nevoie de o atingere a lui El-Shaddai? Când trupul ni se desface, când
lucrurile au pornit în direcţia în care nu le mai putem întoarce, am avea nevoie de Cel Atotputernic
care să atingă viaţa noastră să facă o minune. Observaţi, El-Shaddai este făcut din două cuvinte: El –
cel puternic, şi Shaddai. Shaddai este un cuvânt foarte ciudat; el se referă la sânul mamei care
alăptează. Ce ciudată imagine! Cel atotputernic care te ia în braţe să te hrănească, să-ţi poarte de
grijă, să poţi dormi liniştit în braţele Lui. Eu sunt El-Shaddai, umblă înaintea Mea. Sunt suficient de
puternic să te păzesc de orice rău şi suficient de grijuliu să nu te scap niciodată din mâinile Mele.

Când i s-a arătat în cap.15, Dumnezeu i-a zis: Avrame, Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte
mare. Scutul tău – El – cel puternic, şi răsplata ta cea foarte mare – Shaddai, cel care poate să-ţi
poarte de grijă. Cred că cel mai frumos text care aş putea să-l citesc în dreptul acestui nume – El-
Shaddai – este Psalmul 23:

Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi, ca mama care
alăptează, şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte din
pricina Numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii nu mă tem de nici un rău,
căci Tu – El, cel atotputernic – eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua ta mă mângâie. Tu îmi întinzi masa în
faţa potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu este plin de dă peste el. Da,
fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele; şi voi locui în Casa Domnului până la
sfârşitul zilelor mele – Deoarece El-Shaddai îmi poartă de grijă.

V-aţi gândit vreodată că Dumnezeu nu s-a schimbat de pe vremea lui Avram până azi? El este acelaşi
ieri, azi şi în veci. Cu alte cuvinte, şi în dreptul tău şi în dreptul meu, El poate şi este – El-Shaddai.
Este oare ceva prea greu pentru Dumnezeu de realizat în viaţa ta sau în viaţa mea? Nu toate lucrurile
le va face la cererea mea; El îşi ştie planurile. Am văzut, când a intrat în planurile Lui, El nu lucrează
după calendarul meu. El hotărăşte rolurile, El alege mijloacele.

Dar, dacă crezi în El, nu uita – nu s-a schimbat cu nimic: În El nu este schimbare, nici umbră de
mutare. El este El-Shaddai şi pentru tine. Şi nu la întâmplare Domnul Isus spune: Viaţa veşnică este
aceasta: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, Dumnezeu neschimbător, şi pe Isus
Hristos pe care L-ai trimis Tu.

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
3
20 decembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Daţi-mi voie să trec împreună cu dumneavoastră în revistă câteva faţete ale caracterului lui
Dumnezeu. Ce mare lucru este să îţi bată la uşă şi să-ţi spună: Avrame, Eu sunt El-Shaddai. Scriptura
îl numeşte: Iehova-Yireh – Domnul care poartă de grijă, şi Avram va cunoaşte lucrul acesta pe
povârnişul Muntelui Moria, în timp ce se pregătea să-şi ducă la jertfire, la ardere de tot singurul fiu,
pe Isaac, pe care-l iubea. Dar El este şi Iehova-Rohi – Dumnezeu păstorul meu; şi David a ştiut prea
bine lucrul acesta când a scris Psalmul 23. El este Iehova-Tsidkenu – Domnul neprihănirea mea.
Iehova-Shalom – Domnul pacea mea. Iehova-Nissi – Domnul stindardul meu; Iehova-Ropheka –
Domnul care vindecă; Iehova-Mekaddishkem – Domnul care mă sfinţeşte.

Întradevăr, cunoscând un astfel de Dumnezeu guşti viaţa veşnică, viaţa de cea mai înaltă calitate, de
cea mai bună calitate. În prezenţa unui astfel de Dumnezeu nu are de ce să-ţi fie teamă. Deci numele
lui Dumnezeu ne vorbeşte despre cine este Dumnezeu pentru noi. Dar atunci când Dumnezeu vine în
prezenţa noastră, ni se descoperă, când ne invită în prezenţa Lui, am spus, împreună cu favorurile vin
şi responsabilităţile. Cu alte cuvinte, dacă vrei să te bucuri de prezenţa unui astfel de Dumnezeu, sunt
câteva lucruri pe care El ţi le cere, pe care trebuie să le împlineşti.

III. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană

Ascultaţi încă o dată v.1 din cap.17: Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul
i s-a arătat şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeu Cel atotputernic, Eu sunt El-Shaddai – aceasta este
revelarea de sine a lui Dumnezeu, dar acum vine condiţia – Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană”.

Parcă ne sună cunoscute aceste cuvinte: Umblă înaintea Mea, sau umblă cu Mine. Umblă înaintea
mea cum a umblat Enoh şi cum a umblat Noe; Avram, acum este rândul tău să socoteşti umblarea cu
Dumnezeu ca fiind cea mai mare comoară, cea mai de preţ comoară în viaţa ta. Daţi-mi voie să ne
aducem aminte de Enoh o clipă. La vârsta de şaizeci şi cinci de ani Enoh a născut pe Metusala. După
naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu 300 de ani; nu cum umblăm noi – luni, marţi,
miercuri, joi, vineri, sâmbătă, avem căile noastre, dumnezeii noştri, autorităţile noastre finale după
care luăm decizii, şi dumineca ne luăm haina de sărbătoare, cântăm frumos în cor, colindăm de
Crăciun, şi la Paşti venim să aprindem o lumânare. Cam aceasta este viaţa noastră cu Dumnezeu.

Uitaţi-vă şi la viaţa lui Avram. Atunci când Sarai a avut o idee înţeleaptă, L-a lăsat pe Dumnezeu
deoparte şi Agar a fost o opţiune mai tentantă decât să întrebe pe Domnul. Sau, când a ajuns în Egipt,
de frică să nu-şi piardă viaţa a zis: Fă un bine sufletului meu, spune că eşti sora mea; şi nu s-a jenat să
o împingă în braţele lui Faraon, sau mai târziu în braţele lui Abimelec, pe nevastă-sa.

Dumnezeu vine să-i spună lui Avram: Avram, destul cu o astfel de viaţă! Dacă vrei ca Eu să fiu El-
Shaddai pentru tine, de acuma trebuie să umbli înaintea Mea, aşa cum a umblat Enoh 300 de ani de
dimineaţa până seara, de la începutul până la sfârşitul lui; ... trei sute de ani, şi a născut fii şi fiice. Cu
alte cuvinte, a trăit o viaţă normală, dar o viaţă normală în ascultare de Dumnezeu, fiind fără prihană
în prezenţa lui Dumnezeu. Şi textul continuă: Toate zilele lui Enoh au fost de 365 de ani. Enoh a
umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că i-a fost prea drag lui Dumnezeu ca să-l lase să
vadă moartea; a fost luat de Dumnezeu.

Sau dacă vin în dreptul lui Noe, despre el ni se spune că a fost un om neprihănit, aşa cum i se cere lui
Avram de data aceasta, printre cei din vremea lui. De ce? Noe umbla cu Dumnezeu. Avrame, acum e
rândul tău: Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană.

A fi fără prihană înseamnă a fi integru, a nu fi cu inima împărţită, a avea inima toată a Domnului în
cele mici şi în cele mari, în cele de peste săptămână şi în cele de duminecă; a lua decizii în lumina
adevărului Lui, a-L preţui pe El mai mult decât propria ta viaţă. Dumnezeu îi cerea lui Avram să
trăiască viaţa ca şi cum ar fi în permanenţă în prezenţa lui Dumnezeu; ca şi cum ar umbla cu un

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
4
20 decembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

jumătate de pas înaintea lui Dumnezeu – umblă înaintea Mea; să ştii că Dumnezeu este doar aici
peste umărul tău şi priveşte la toate motivaţiile, atitudinile, gândurile, vorbele, faptele tale.

Ce fel de viaţă este aceasta? După Dumnezeu este viaţă veşnică, este o viaţă de cea mai bună calitate.
Este libertate totală – să umbli în domeniul vieţii, pentru că numai ascultarea de Dumnezeu te aduce
în domeniul vieţii. Când El-Shaddai ţi se oferă, aceasta este condiţia – să umbli înaintea Lui şi să fii
fără prihană.

Dumnezeu Cel atotputernic îl chema pe Avram la o relaţie personală şi permanentă cu El. Multora
dintre noi ne place dumineca şi venim să ascultăm câte o predică. Dar faptul că vii să asculţi câte o
predică, sau sărbătoreşti Crăciunul din când în când, sau Paştele, nu înseamnă că ai o relaţie cu
Dumnezeu. Când ai o relaţie cu Dumnezeu viaţa ta se schimbă; El nu e un străin în viaţa ta pe care-l
pui în vitrină şi îl saluţi din când în când cu o rugăciune, sau cu o închinare, sau punând în perş, ci El
este Domnul tău.

Dacă mărturiseşti cu gura ta pe Hristos ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat
din morţi, un Domn viu, un Domn care umblă în urma ta, în stânga ta, în dreapta ta, în faţa ta,
deasupra ta, sub tine, care este peste tot în jurul tău, cum ne spune Psalmul 91, aceasta este o relaţie
personală şi o relaţie permanentă cu Dumnezeu, cu un Dumnezeu atotputernic şi cu un Dumnezeu
care poartă de grijă.

Într-o astfel de relaţie coordonatele sunt foarte clare; le-am învăţat în Levitic în dreptul altarului. Într-
o astfel de relaţie aparţii lui Dumnezeu în întregime, depinzi de Dumnezeu în toate aspectele vieţii –
şi pruncul şi slujba, şi sărăcia, şi bogăţia, indiferent în ce stare ai fi, şi sănătatea şi boala, depinzi de
Dumnezeu în orice aspect al vieţii. Şi în al treilea rând ştii că lui Dumnezeu îi vei da socoteală pentru
absolut toate lucrurile, pentru fiecare vorbă, fiecare cuvânt, fiecare motivaţie şi atitudine. O relaţie
personală şi permanentă cu Dumnezeu.

Nu-i aşa că viaţa creştină poate fi o întâlnire din când în când cu Dumnezeu cum a fost viaţa lui
Avram până acuma? Aşa cam din 10-13 ani auzi o voce; îţi vine să mergi la biserică de Paşti şi
Crăciun. La Paşti şi Crăciun îţi vine să dai şi tu bineţe lui Dumnezeu, în rest ai viaţa ta. Nu, viaţa
creştină trebuie să fie o umblare permanentă cu Dumnezeu, o relaţie personală cu Dumnezeu, nu o
întâlnire din când în când cu Dumnezeu.

Oare de ce ne spune Pavel în Corinteni, cap.10:31: Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi orice
altceva, spuneţi-mi, am lăsat ceva afară din viaţa de zi cu zi a vreunuia dintre noi? Fie că mâncaţi, fie
că beţi, fie că faceţi orice altceva, să faceţi totul spre slava lui Dumnezeu, ca şi cum Dumnezeu ar fi
aici în spatele tău, şi tu umbli înaintea Lui în ascultare de El, în lumina Cuvântului Lui... să faceţi
totul spre slava lui Dumnezeu.

S-ar putea să fii rob la un stăpân incomod; ascultă ce-ţi spune Dumnezeu: Orice faceţi să faceţi din
toată inima, nu ca pentru oameni, ci ca pentru Domnul; ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul
răsplata moştenirii voastre. Voi slujiţi Domnului Hristos. Ce anume aşteaptă Dumnezeu de la noi ca
să poată fi El-Shaddai pentru tine şi pentru mine astăzi? În primul rând o umblare cu Dumnezeu nu o
întâlnire din când în când cu Dumnezeu, duminecă dimineaţa, de Paşti şi de Crăciun, ci o umblare de
zi cu zi cu El. Dar în al doilea rând o preocupare pentru El şi planurile Lui, mai mult decât o
preocupare de sine, şi asta mi se pare că a fost problema lui Avram.

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
5
20 decembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

IV. Din Avram în Avraam

Atunci când Dumnezeu te cheamă în planul Său, El aşteaptă să te vadă preocupat nu de tine însuţi ci
de El şi de planurile Lui. Este ceva în schimbarea numelui lui Avram; nu la întâmplare marchează
Dumnezeu acest moment. Până acuma i-a vorbit, acum i s-a arătat. Şi pentru că L-a văzut, Avram a
priceput ce înseamnă să umbli înaintea unui Dumnezeu revelat, învederat, întrupat într-un fel. Şi
schimbarea numelui trebuie să marcheze această graniţă pentru Avram.

Versetul 2: „Voi face un legământ între Mine şi tine, şi te voi înmulţi nespus de mult”. Avram s-a
aruncat cu faţa la pământ şi Dumnezeu i-a vorbit. Când Dumnezeu spune – voi face un legământ
între Mine şi tine, El nu zice – am uitat de legământul din cap.15 când ai despicat animalele şi Eu am
trecut singur printre ele. Ci textul ar trebui tradus aşa: Voi pune în mişcare legământul pe care l-am
făcut cu tine.

Trecuseră treisprezece ani, în care poate şi Avram a uitat de seara aceea când flăcările au trecut prin
mijlocul dobitoacelor despicate. Acum Dumnezeu apare pentru că s-a împlinit vremea; i Se arată şi-i
spune: De azi înainte încep să pun în mişcare legământul pe care l-am încheiat împreună cu tine.
„Iată legământul Meu pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci
numele tău va fi Avraam, căci te fac tatăl multor neamuri. Te voi înmulţi nespus de mult, voi face din
tine neamuri întregi, şi din tine vor ieşi împăraţi”.

Uitaţi-vă la cele două nume şi sesizaţi imediat schimbarea radicală pe care Dumnezeu o poruncea sau
o aştepta în viaţa lui Avram. Avram înseamnă – tată prea-înalt. Avraam – însemnă tatăl unei mulţimi,
sau tatăl multor neamuri. Simţiţi schimbarea? Până acum reflectorul era îndreptat asupra sa – tată
prea-înalt. De acum reflectorul trebuie îndreptat asupra Celui care l-a chemat în planurile Lui. El
trebuia să se întoarcă dinspre sine înspre alţii, din ale lui – la scopurile pentru care Dumnezeu l-a
ales.

Numele său Avram – tatăl înălţat sau prea-înalt – stătea în calea misiunii lui Avram, pentru că
numele arăta spre sine însuşi, şi de aceea, oridecâte ori se întâlneşte cu Dumnezeu, Avram este
preocupat de sine: Sămânţa mea, ţara mea, binecuvântările mele...

Veniţi cu mine înapoi în cap.15, când Dumnezeu i-a vorbit printr-o vedenie: După aceste întâmplări,
Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie şi i-a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul
tău şi răsplata ta cea foarte mare”. Avram a răspuns: „Doamne, Dumnezeule, ce-mi vei da?”
Observaţi reflectorul întors spre el? „ ...ce-mi vei da? Mor fără copii”. Şi Avram a zis: „Iată că nu
mi-ai dat sămânţă. Din ce voi cunoaşte că voi avea ţara?”

Observaţi egocentrarea lui Avram? El a fost chemat în planurile lui Dumnezeu, dar era prea
preocupat de sine însuşi. Dacă eşti în planurile lui Dumnezeu, El te foloseşte cum vrea şi când vrea.
Singura ta treabă este să-ţi aduci trupul ca o jertfă vie, sfântă, plăcută, pe altarul lui Dumnezeu. Cât şi
cum vrea să te folosească este treaba Lui. Dar dorinţa aceasta de semnificaţie, de a avea un nume, nu
ne lasă în pace şi de aceea întoarcem mereu reflectorul spre noi, spre nevoile noastre, spre
binecuvântările care ni le-am dori.

Cred că în cap.16 cu gândul la sine, Avram a acceptat oferta Saraiei, uitând să-L întrebe pe
Dumnezeu. Dacă ar fi fost cu reflectoarele întoarse spre Dumnezeu şi spre scopurile Lui, poate că şi-
ar fi pus întrebări la ideea neveste-si. Noul nume pe care Dumnezeu i-l dă – Avraam, sau tatăl multor
neamuri – avea menirea să-i aducă aminte nu de sine însuşi, de ţara lui, de sămânţa lui, de
binecuvântările lui, ci de rolul pe care Dumnezeu i l-a dat în planurile Lui: Avrame, toate familiile

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
6
20 decembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

pământului vor fi binecuvântate în tine. De dragul acestui extraordinar rol şi favor pe care Dumnezeu
ţi-l face Avrame, umblă înaintea Mea şi fii fără prihană.

V. Un alt nume, o altă menire

Atunci când mă gândesc la Dumnezeu, la planurile Lui, la locul meu mărunt şi nesemnificativ în
planurile Lui, capăt motivaţia şi îmboldirea lăuntrică să nu fiu ca ceilalţi, să nu mă aşez confortabil în
contextul cultural al vremii mele. Atunci când Dumnezeu mă cheamă în planurile Lui, El vrea să mă
vadă preocupat nu de mine însumi, ci de El şi de planurile Lui.

Spuneţi-mi, oare de ce ne-a învăţat Domnul Isus Hristos, Dumnezeul întrupat, rugăciunea „Tatăl
nostru”? Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se... Observaţi relectoarele întoarse spre
Dumnezeu? Numele nou pe care l-am primit în Hristos Isus? ... Numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-
se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ.

Haideţi să încercăm un exerciţiu de sinceritate 5 minute, 5 secunde. Când vi s-a întâmplat ultima dată
să trăiţi cu această presiune în voi? Numele Tău, împărăţia Ta, voia Ta! Nu-i aşa că majoritatea dintre
noi ne întâlnim din când în când cu Dumnezeu în loc să avem o relaţie personală şi permanentă cu
El? În loc să avem reflectoarele întoarse spre El, sunt întoarse spre noi: Ce am putea obţine de la El,
ce am putea câştiga de la El. Şi pentru asta încercăm tot felul de lucruri, ca şi preoţii lui Baal pe
Muntele Carmel: strigăm, ne tăiem cu cuţite, urlăm, ţipăm, dansăm, sărim, doar, doar, Îl vom putea
îndupleca. Aceasta este esenţa idolatriei – tu în centrul cercului şi Dumnezeu în slujba ta.

Nu, nu la întâmplare ne-a învăţat Domnul Isus Hristos această rugăciune. Ştii cui se adresează
rugăciunea? Celor născuţi din nou, adică celor care au primit un nou nume. Şi de aceea rugăciunea
este ca şi numele lui Avraam: focalizată pe Dumnezeu şi pe voia Lui, şi planurile Lui.

Domnul Isus Hristos a fost totdeauna asaltat de oameni cât a umblat pe pământ. Şi la un moment dat
Scriptura spune că a obosit şi şi-a luat ucenicii să se retragă deoparte ca să se odihnească. Dar în timp
ce se smulgea din mijlocul gloatelor, S-a întors înapoi şi le-a văzut, şi Scriptura spune în Matei 9:35-
38:

Când a văzut gloatele I s-a făcut milă de ele pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi care nu au
păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: Haideţi să lăsăm vacanţa pe mai târziu. Textul spune aşa: „Mare
este secerişul, puţini sunt lucrătorii!”. Oare de ce şi-a întrerupt vacanţa şi concediul Domnul Isus?
Ştiţi de ce? Pentru că El a venit să facă din voia Tatălui Său mâncarea Lui de fiecare zi.

Nu e voia Tatălui Meu din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi... Şi S-a întors şi a văzut
gloatele ca nişte oi risipite şi necăjite. Şi a zis: „Mare este secerişul, puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar
pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui”. O, Doamne, dacă aş reuşi să mă încarc
cu inima Ta! Să simt ce simţi Tu. Dacă m-ar preocupa planurile Tale mai mult decât propriile mele
planuri...

V-aţi gândit vreodată la faptul că Dumnezeu poate folosi oameni simpli, nesemnificativi, ca mine şi
ca tine, pentru a face lucruri extraordinare prin noi, prin ei? El o poate face pentru că este El-Shaddai
– Dumnezeu Cel atotputernic. Ascultaţi-l pe psalmist vorbind despre El: Cine este ca Domnul?
Psalmul 113:5-9:

Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru care locuieşte atât de sus? El îşi pleacă privirile să vadă ce
se face în ceruri şi pe pământ. El ridică pe sărac din ţărână, înalţă pe cel lipsit din gunoi, ca să-i
facă să şadă împreună cu cei mari, cu mai-marii poporului Său. El dă o casă celei ce era stearpă, o
face o mamă veselă în mijlocul copiilor ei. De ce? Pentru că este El-Shaddai. Lăudaţi pe Domnul!
încheie psalmistul.

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
7
20 decembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Uitaţi-vă cine îi vorbeşte lui Avram, cine l-a invitat în planurile Sale. Avrame, umblă înaintea Mea
pentru că Eu sunt El-Shaddai. Eu voi face din tine, adică Eu voi pune în mişcare legământul dintre
Mine şi tine; Eu te voi înmulţi. Vei fi, căci te fac, tatăl multor neamuri. Te voi înmulţi, voi face din
tine neamuri întregi. Observaţi, Cel care lucrează prin noi nu suntem noi. Cel care lucrează prin noi
este El-Shaddai, şi de aceea poate folosi pe cel mai neînsemnat dintre noi să facă lucruri
extraordinare. Există o singură condiţie să împlineşti aşteptările: să umbli înaintea Lui şi să fii fără
prihană.

În Efeseni cap.3:14, Pavel izbucneşte în rugăciune: ...Iată de ce zic, îmi plec genunchii înaintea
Tatălui Domnului nostru Isus Hristos din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ,
şi-L rog ca potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul
dinlăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca având rădăcina
şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea,
adâncimea şi înălţimea, şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos care întrece orice pricepere...”

Dar ascultaţi ce are în vedere Dumnezeu pentru noi, pentru ce se roagă Pavel: ca să ajungeţi plini de
toată plinătatea dumnezeirii. Iar apoi, v.20 continuă: Iar Lui, lui El-Shaddai, Celui ce, prin puterea
care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în
Biserică, în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.

Ce perspectivă! Dar dacă El-Shaddai te-a chemat în planurile Lui, El poate face pentru tine astfel de
lucruri. Dumnezeu poate folosi oameni simpli, nesemnificativi, ca mine, ca tine, să facă lucruri
extraordinare prin noi, dacă... dacă intrând în planul Lui acceptăm calendarul Lui. Nu totdeauna este
cum vrei tu şi când vrei tu, ci este cum vrea El şi când vrea El, şi cât vrea El. Când simţi că se strâng
limitele, e treaba Lui în ultimă instanţă. El îţi cere un singur lucru – să aduci trupul tău, ciung, orb,
bolnav sau sănătos, ce ai; doar atât trebuie să pui în mâinile Lui.

Deci, acceptând calendarul Lui, alegând mijloacele Lui, şi fiind preocupat nu de tine ci de El şi de
planurile Lui. Dacă ai acest curaj, dacă accepţi provocarea lui Dumnezeu, El-Shaddai poate să facă
nespus mai mult decât cerem sau gândim noi.

Oare de ce la sfârşitul umblării Lui pe pământ, Domnul Isus printre multele pilde pe care le-a zis, a
spus şi Pilda Talanţilor? Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om, care pe când era să
plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi,
altuia doi, altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat. Îndată cel ce primise cinci talanţi s-a
dus şi i-a pus în negoţ, şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi. Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi, a
câştigat şi el alţi doi talanţi. Cel ce nu primise decât un talant, a făcut o groapă în pământ şi a
ascuns acolo banii stăpânului său.

Haideţi să ne uităm la acest ultim rob: a făcut o groapă şi a ascuns acolo banii stăpânului său. A
astupat groapa, a şters orice semn, şi-a scuturat mâinile, şi? Le-a lăsat pe ale stăpânului său şi s-a dus
la ale lui, nu-i aşa? Dacă ar fi să mă identific cu vreunul dintre robi, de cele mai multe ori trebuie să
rămân lângă acesta cu groapa; pentru că eu le am pe ale mele, nu am timp de ale lui Dumnezeu şi de
aceea tot ce pot face este să am grijă să nu-I fure nimeni nimic din ale Lui, le pun, le îngrop, şi când
va veni am să I le dau înapoi; eu între timp îmi văd de ale mele.

Observaţi diferenţa? Să fii preocupat de ale Lui ca şi cel care a primit cinci sau doi talanţi, şi să ai un
singur gând în minte: Cum să-I aduc înmulţit înapoi ceea ce mi-a dat? Cu dobândă. Cel ce nu primise
decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti un om aspru, care seceri de unde n-ai
semănat şi strângi de unde n-ai vânturat; mi-a fost teamă şi m-am dus şi ţi-am îngropat talantul. Ia-ţi
deci ce este al tău!”

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
8
20 decembrie 2009 Vorbitor: Beniamin Fărăgău

Ştiţi deznodământul: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat, şi că strâng de
unde n-am vânturat; prin urmare se cădea să-mi fi dat banii la zarafi, cel puţin atât, ca la venirea
mea să fi luat cu dobândă ce este al meu! Luaţi-i talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. ... Iar
pe el aruncaţi-l afară unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor”.

VI. Concluzii
20 decembrie 2009... 21, 22, 23, şi vine Crăciunul! O întrebare: Gândeşte-te la planurile tale, la
frământările tale, şi trebuie să rosteşti un singur cuvânt de Crăciunul acesta: Avram sau Avraam?

Filip spunea: Mai nou pe felicitări apar tot felul de epitete. Oare de ce? Au trecut 20 de ani de când
sunt brazi şi colinzi şi din octombrie toate prăvăliile sunt pline de Crăciun: globuri, betele, cozonaci...
Şi cel mai slab, şi dacă împrumută de la CAR, dar trebuie să aibă cel puţin...

După 20 de ani simţim cum ne-am săturat de coji, şi de aceea întrebarea care ar trebui să hotărască ce
fel de sărbătoare o să am, nu este un epitet în plus ci este un nume: fie întors spre mine – ca Avram,
fie întors spre El şi planurile Lui – ca Avraam. Fie ne vom sărăbători pe noi înşine, fie îl vom
sărbători pe El.

Poate sunteţi foarte ocupaţi şi nu prea aveţi vreme de aplicaţii. Ne-am obişnuit: în momentul în care
se termină predica, închidem întrerupătoarele şi ne vedem de ale noastre. Dar poate se va găsi cel
puţin unul dintre noi să facă un exerciţiu de acest Crăciun. Nu e foarte greu şi lung: Ia şi răsfoieşte-ţi
Biblia, fie în memorie, fie paginile ei, şi caută textul acela care vorbeşte cel mai bine pentru tine
despre taina şi raţiunea întrupării Fiului lui Dumnezeu. Ia-ţi un singur text din Biblie care îţi aduce
Crăciunul înaintea ochilor tăi, întruparea, pe Cel sărbătorit. Îl puteţi găsi din Genesa până în
Apocalipsa, peste tot.

Ca şi exemplu aş vrea să vă citesc unul dintre multele texte: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu,
totuşi nu a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine
însuşi, a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a
smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a
înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai pesus de orice nume, pentru ca în Numele Lui
Isus să se plece orice genunchi, al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să
mărturisească spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

Dar oare cum se întâmplă lucrul acesta? Cum mărturisesc spre slava lui Dumnezeu Tatăl că Isus
Hristos este Domnul? Într-un singur mod: Umblând înaintea Lui şi fiind fără prihană. Cu alte cuvinte,
intrând în planurile Lui, acceptând faptul că El hotărăşte calendarul evenimentelor, alegând
mijloacele Lui, adică ascultarea de Dumnezeu, şi întorcând reflectoarele de pe mine pe El. Umblând
înaintea Lui, şi prin viaţa mea de zi cu zi, prin deciziile mele mici şi mari, să arăt spre El prin
ascultarea mea.

Avraame, Eu sunt El-Shaddai. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană! Amin

Pentru varianta audio sau video a acestui mesaj, cât şi pentru alte resurse, vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org
sau contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
9