1.1.Conceptul de ,,conflict”
1
Zeno Şuştac, Claudiu Ignat, Ghid de Negociere, Editura Universitară, Bucureşti, 2010, p.20
nemulţumire. Asemenea conflicte pot avea ca urmări destrămarea organizaţiilor, pierderea unor
membri, acte de violenţă etc.
Conflictele benefice există atunci când conflictele sunt recunoscute de timpuriu şi
corect abordate, ele pot face ca indivizii, grupurile, organizaţiile să câştige în creativitate şi
eficienţă. Conflictele benefice stau la baza procesului schimbării şi presupun existenţa unei
soluţii acceptabile pentru toate părţile implicate. În cadrul unor asemenea conflicte, părţile sunt
capabile să comunice corect şi să stea la masa tratativelor.
În contextul relaţiilor sociale, conflictele pot să apară atât între părţi cu interese contrare, cât şi
între părţi care urmăresc atingerea aceluiaşi obiectiv, dar prin mijloace diferite.
La originea conflictelor stau tensiuni acumulate şi concretizate în apariţia de probleme.
Probleme generate de nevoile umane apar atunci când nu sunt satisfăcute:
- nevoi fiziologice vitale – hrană, apă, adăpost, odihnă;
- nevoi de siguranţă şi protecţie – securitate, protecţie împotriva pericolelor, stabilitate;
- nevoi de tip social – acceptare în mediul social, respectul de sine, nevoia de integrare
într-un colectiv;
- nevoi de recunoaştere – respect, apreciere, statut social recunoscut;
- nevoi de autorealizare personală – evidenţierea propriului potenţial, conştiinţa propriei
valori umane şi profesionale.
Raportat la nevoile umane, Abraham Maslow a elaborat teoria ierarhizării nevoilor
umane, reprezentată grafic prin imaginea unei piramide, cunoscute şi sub denumirea de
,,piramida lui Maslow”. Având o abordare umanistă, Maslow observă că fiinţele umane nu sunt
influenţate numai de forţe mecanice, ci, mai ales, de stimuli, obiceiuri sau impulsuri instinctive
necunoscute. Astfel, el susţine că fiinţele umane sunt motivate de anumite nevoi nesatisfăcute ṣi
că nevoile situate pe treptele inferioare ale piramidei trebuie satisfăcute înainte de a se putea
ajunge la cele superioare.
Nevoile de bază, cele de pe primul
nivel, sunt cele mai puternice şi au fost
aşezate la baza piramidei. Cu cât o nevoie
urcă spre vârful piramidei, cu atât este mai
slabă şi specifică individului respectiv. Se
observă astfel că nevoile primare sunt
comune atât oamenilor, cât şi animalelor.
Ele includ necesităţile fiziologice (cum ar
fi cele biologice- hrana, apa, aerul, igiena
etc.), somnul şi o temperatură relativ
constantă a corpului.
Odată satisfăcute nevoile de pe
primul nivel, individul se poate concentra
pe nevoile de pe al doilea nivel, nevoile de
siguranţă. Acestea au de-a face cu
stabilitatea şi consistenţa într-o lume relativ haotică. Ele ţin mai mult de integritatea fizică, cum
ar fi securitatea casei şi a familiei. În unele cazuri, nevoia de siguranţă motivează unii indivizi să
devină religioşi, religia oferindu-le confortul unei promisiuni de siguranţă printr-un loc
paradisiac. Nevoile de siguranţă sunt cruciale pentru copii
Nevoile de pe cel de-al treilea nivel sunt cele de iubire şi de apartenenţă. La acest nivel,
se includ nevoia de prietenie, familie, apartenenţă la un grup sau de implicare într-o relaţie
sentimentală.
Nevoile de la nivelul patru, nevoile de stimă, cuprind atât recunoaşterea venită din partea
altor indivizi (care conduc la sentimente de putere, prestigiu, acceptare etc.), cât şi respectul de
sine, care creează sentimentul de încredere, competenţă. Nesatisfacerea nevoilor de stimă
conduce la descurajare, şi, pe termen lung, la complexe de inferioritate. O nevoie pronunţată de
acest fel (de exemplu, nevoia pentru admiraţie) are la bază nesatisfacerea unor nevoi care stau în
vârful piramidei, cele de autorealizare.
Nevoile de pe ultimul nivel, nevoile de autorealizare vin din plăcerea instinctivă a
omului de a fructifica la maximum capacităţile proprii, pentru a deveni din ce în ce mai bun.
Maslow susţine că oamenii care au atins starea de autorealizare intră adesea într-o stare de
transcendenţă, în care devin conştienţi nu doar de potenţialul lor personal, ci şi de întreg
potenţialul speciei umane.
Probleme de relaţionare apar ca urmare a personalităţilor diferite ale indivizilor şi a
existenţei de stereotipuri şi prejudecăţi. Tensiunile sunt generate de interpretarea diferită a
comportamentelor umane şi de implicarea afectivă în anumite contestări făcute.
Comportamentele contestate pot fi:
- negative (considerate astfel de opinia publică);
- pozitive (acceptate astfel de societate, dar cu un mesaj interpretat în mod negativ de
anumite părţi implicate);
- agresive (fie ca atitudine dominantă, fie ca manifestare ocazională);
- de încălcare a regulilor scrise sau nescrise;
- de lezare a stimei de sine (deseori, conflictele dintre oameni au la bază conflictele
interioare).
Managementul conflictului este o activitate complexă care are în vedere gestionarea unei
dispute în vederea atingerii unor obiective formulate de entitatea care realizează activitatea şi/sau
de alte părţi interesate (de exemplu, dezescaladarea conflictului, soluţionarea sa etc.).
Strategii bazate pe putere sunt cele mai vechi şi mai des folosite proceduri, în care
partea cea mai puternică determină finalitatea conflictului, folosind mijloace şi metode agresive,
fizice şi psihice.
Ex.: strategie de tip pierdere-pierdere sau câştig-pierdere.
Strategii bazate pe drept – sunt proceduri şi procese bazate pe drept scris sau cutumiar,
norme şi valori (rezolvarea conflictelor în instanţele de judecată, instanţe de arbitraj etc.).
Ex. strategie de tip pierdere-pierdere sau câştig-pierdere.
Strategii bazate pe interes - sunt proceduri şi procese care urmăresc reconcilierea,
echilibrul şi optimizarea relaţiilor dintre părţi, bazate pe nevoi, interese, opţiuni.
Ex.: strategie tip câştig-câştig.
Poziţie - ansamblu de cereri ale fiecărei părţi (coincid cu soluţiile prezentate iniţial de
părţi în legătură cu rezolvarea conflictului);
Interes - obiectiv de atins, răspunzând unor valori şi priorităţi de importanţă pentru
partea care le formulează;
Nevoi – necesităţi fizice şi psihice ale individului care trebuie realizate în scopul
menţinerii unui echilibru adecvat.
1. Retragerea sau renunţarea (pierdere – câştig relativ) – situaţia în care una dintre părţi
renunţă în favoarea celeilalte. Indivizii care adoptă această soluţie se retrag din conflict, amână
asumarea responsabilităţilor, ignoră situaţiile şi persoanele şi este caracteristică celor lipsiţi de
încredere în ei înşişi.
2. Evitarea (pierdere - pierdere) - situaţia în care cel puţin una dintre părţi neagă existenţa
sau importanţa conflictului. Conflictul însă nu dispare, rămâne în stare latentă şi poate reizbucni
cu o intensitate mult mai mare, dacă situaţia care a generat conflictul este deosebit de importantă
pentru părţi.
3. Colaborarea (câştig – câştig) - situaţia în care sunt supraevaluate relaţiile
interpersonale şi sunt neglijate aspectele „tehnice” ale acestora. Se acordă egală atenţie
intereselor şi nevoilor. Toate părţile câştigă prin eforturi comune, astfel încât soluţia va fi mai
durabilă, iar probabilitatea declanşării unor
4. Compromisul (câştig relativ) - situaţia concesiilor reciproce. Nici una dintre părţi nu
câştigă atât cât şi-a propus, dar nici nu pierde cât s-ar fi putut. Compromisul este o soluţie
superficială de împăcare a tuturor părţilor, care presupune sacrificarea convingerilor şi, uneori, a
raţionalităţii. Adoptarea acestei metode se face mai ales atunci când părţile au puteri egale şi sunt
ferm hotărâte să-şi atingă scopurile în mod exclusiv.
5. Competiţia (relativ câştig – pierdere) - situaţia în care una dintre părţi câştigă în
detrimentul celeilalte. Sunt luate în considerare atât nevoia de rezultate, cât şi relaţiile cu părţile
implicate. Această strategie poate avea efecte întârziate: partea care pierde poate să nu suporte
eşecul, revenind în forţă după un timp. În plus, relaţiile dintre părţile implicate vor fi iremediabil
afectate, putând culmina cu refuzul oricărei cooperări ulterioare.
MEDIEREA
1.4.Definirea medierii
Domenii de aplicare
Materiile reglementate de Legea nr.192/2006 cu modificările şi completările ulterioare,
pentru care este prevăzută şi obligativitatea participării la şedinţa de informare cu privire la
procedura şi avantajele medierii sunt:
a) domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui
prejudiciu, ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării
clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in
contractele incheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi
prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;
b) materia dreptului familiei, în situaţiile care vizează continuarea căsătoriei, partajul
bunurilor comune, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia
părinţilor la întreţinerea copiilor şi orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu
privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii;
c) domeniul litigiilor privind posesia, graniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în
orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;
d) domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională,
respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevazută o alta
procedură;
e) litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor
individuale de muncă;
f) litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor în care s-a
pronuntat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare
la Registrul Comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg sa recurgă la procedurile prevăzute la
art. 1.013-1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025-1.032 din Noul Cod de procedura civilă;
g) infracţiunile pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură
răspunderea penală, dupa formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost
identificat, iar victima îşi exprimă consimţământul de a participa la şedinţa de informare
împreună cu făptuitorul; dacă victima refuză să participe împreună cu făptuitorul, şedinţa de
informare se desfăşoară separat.
Precizăm că în materiile sus enunţate legea prevede cu caracter imperativ parcurgerea
procedurii de informare asupra medierii. Nimic nu împedică părţile, apreciind avantajele
procedurii, să recurgă la mediere şi în alte litigii care nu sunt expres menţionate (ex. in litigiile
civile al căror obiect are o valoare mai mare de 50.000 lei sau în anumite infracţiuni, pentru
latura civilă a acestora).
1. Auto-determinarea părţilor
Înţelegerea aparţine părţilor. Orice termen prevăzut de către această înţelegere trebuie să fie
propus şi acceptat de părţi.
Procesul de mediere are caracter voluntar, părţile participante la proces sunt libere să
decidă asupra deschiderii şi participării la procesul de mediere, asupra continuării sau închiderii
sale.
Părţile trebuie să poată să decidă în deplină cunoştinţă de cauză, părţile având dreptul de
a fi informate corect şi complet cu privire la procedura medierii, drepturile şi obligaţiile,
avantajele şi dezavantajele ce pot rezulta din utilizarea acestui tip de servicii.
Procesul de mediere are şi un caracter individual şi personal, părţile au dreptul de a-şi
defini propriile probleme, interese, nevoi şi condiţionări, să-şi construiască propriile soluţii şi să
decidă fără a fi influenţaţi de terţi.
Procesul de mediere are în centrul său părţile, care deţin un nivel ridicat de putere
referitor la desfăşurarea şi finalizarea acestuia.
1. Avantajele medierii pentru părţi sunt multiple, dintre care mai importante sunt
următoarele:
La mediere, timpul de rezolvare a conflictului este cu mult redus, iar procedura este
simplă. Astfel, economia de timp poate duce şi la o economie de natură pecuniară.
Părţile stabilesc data şi ora procesului de mediere. În instanţă, termenele de judecată
sunt impuse şi nu ţin cont de programul părţilor. Şedinţa de mediere poate fi reprogramată la fel
de uşor ca orice alt tip de întâlnire.
Nu există limită de timp pentru şedinţa de mediere. Sesiunile de mediere se pot finaliza
şi cu înţelegeri parţiale, situaţie în care este posibilă programarea unei alte şedinţe la o dată
ulterioară.
Părţile, de comun acord, pot alege mediatorul la care să apeleze. Această facilitate nu
există în faţa instanţei de judecată. Alegerea mediatorului de către parţi măreşte încrederea
acestora în obţinerea rezultatului dorit.
Un prim pas spre soluţionarea conflictului este prezenţa părţilor la mediator, care
denotă dorinţa acestora de a soluţiona neînţelegerile, medierea fiind o procedură voluntară.
Sala în care are loc şedinţa de mediere este întotdeauna mai primitoare şi mai discretă
faţa de sala de judecată. În sala de judecata domneşte formalismul, trebuie respectate anumite
reguli procedurale stricte, cuvântul se ia într-o anumită ordine ş.a.m.d. Mediatorul este atent
asupra voinţei şi interesului părţilor. La şedinţa de mediere este permisă doar prezenţa părţilor şi
a persoanelor agreate de acestea.
În cadrul unui proces, soluţia este impusă părţilor. Mediatorul nu impune nimic, părţile
decid soluţia avantajoasă şi amiabilă pentru conflictul în care se găsesc.
Medierea este confidenţială.
Prin mediere se pot rezolva toate tipurile de conflict. Pe tot parcursul medierii părţile
comunică. Într-un proces în instanţă comunicarea dintre părţi este alterată, soluţia generând de
cele mai multe ori, noi conflicte.
Mediatorul nu judecă părţile şi nu dă verdicte. Rolul lui este să faciliteze dialogul dintre
părţi, astfel încât acestea să genereze opţiuni în vederea soluţionării divergenţelor existente.
Apelând la mediere, părţile nu renunţă la justiţia clasică. Dacă nu reusesc să işi
soluţioneze conflictul prin mediere, au posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, la fel
cum o aveau şi înainte de a apela la mediere.
Prin urmare, medierea, ca modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor este
utilă, confidenţială, convenabilă, constructivă şi se bazează pe respect reciproc.