Sunteți pe pagina 1din 35

Cap.

5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 1

Generarea suprafeţelor prin broşare


5.1. Elemente specifice prelucrării prin broşare
Broşarea este un procedeu de prelucrare finală prin aşchiere (aplicat după alte procedee de
prelucrare), caracterizat printr-o cinematică foarte simplă, adaosul de prelucrare fiind îndepărtat
într-un singur ciclu / la o singură trecere a sculei.
Comparativ cu majoritatea procedeelor de prelucrare, broşarea se deosebeşte prin câteva
particularităţi:
 procesul de aşchiere are loc de regulă ca urmare a unei mişcări unice sculă - piesă (mişcarea
principală), ce poate fi rectilinie, de rotaţie sau elicoidală;
 îndepărtarea integrală a adaosului de prelucrare se produce într-un singur ciclu al mişcării (la o
trecere), la aşchiere participând simultan mai mulţi dinţi. Mişcarea de avans, necesară la celelalte
scule pentru îndepărtarea treptată a adaosului de prelucrare, este înlocuită prin acţiunea succesivă
a unui număr mare de muchii aşchietoare, dispuse „în trepte” pe direcţia adâncimii stratului de
aşchiat sau pe direcţia lăţimii acestuia. Dispunerea fiecărui dinte „supraînălţat” faţă de precedentul
echivalează cu (suplineşte) mişcarea de avans a unei muchii aşchietoare unice, care ar parcurge
adâncimea sau lăţimea stratului de aşchiat într-un număr de cicluri – egal cu numărul de dinţi ai
broşei. Se afirmă că, la broşare, „supraînălţarea sd preia rolul mişcării de avans” (fig. 5.1).

Fig. 5.1. Cinematica prelucrării prin broşare

 La o cursă a broşei, are loc succesiunea operaţiilor de degroşare, finisare şi calibrare, în care scop
partea activă a broşei este formată din trei grupuri de dinţi: primul grup pentru degroşare, urmat de
un altul de finisare şi, în final, un grup de dinţi pentru calibrare sau calibrare-ecruisare.
 Forma, dimensiunile şi calitatea suprafeţei prelucrate, precum şi poziţia relativă faţă de
suprafeţele de referinţă rezultă în urma trecerii ultimului dinte al broşei.
Aceste particularităţi atribuie broşării importante avantaje:
 Deoarece mişcarea de avans este înlocuită de modul de dispunere a dinţilor, maşina-unealtă de
broşat posedă un singur lanţ cinematic, care asigură, pe baza unui sistem mecanic sau hidraulic,
mişcarea de lucru liniară sau circulară. Pentru broşarea suprafeţelor de revoluţie sau a celor
elicoidale este necesară şi o mişcare suplimentară, de rotire.
Cinematica simplă a maşinilor de broşat determină un cost redus al acestora. În schimb,
broşele sunt scule scumpe, de înaltă complexitate, care înglobează multă manoperă şi care necesită
muncă calificată, atât pentru realizarea lor, cât şi pentru efectuarea operaţiilor de întreţinere
(reascuţire). Complexitatea şi preţul ridicat limitează aplicarea procedeului de broşare la producţia

Iulian ROMANESCU
2 | 35 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

de serie mare şi de masă – în ideea amortizării costurilor de achiziţionare/realizare a broşei, ori


pentru acele cazuri, în care precizia şi calitatea impuse piesei nu pot fi obţinute prin alte procedee.
 Precizia dimensională, de formă şi de poziţie relativă pentru suprafaţa prelucrată prin broşare nu
depinde decât de precizia de execuţie a broşei, precizia constructivă a maşinii-unelte având efect
neînsemnat. Numai în cazul broşării coordonate, când se impune conducerea broşei cu dispozitive
speciale, creşte importanţa preciziei de execuţie a ghidajelor maşinii de broşat, precum şi precizia
dispozitivului utilizat.
 În pofida vitezelor de aşchiere mici, mult inferioare celorlalte procedee de prelucrare prin
aşchiere (2 ÷ 15 m/min), productivitate operaţiei este superioară de 15 ÷ 35 de ori faţă de rabotare
şi mortezare, de 10 ÷ 25 de ori faţă de alezare şi de 5 ÷ 10 ori faţă de frezare.
Această caracteristică face din broşare procedeul de aşchiere cu cea mai ridicată productivitate.
 Precizia şi calitatea suprafeţelor generate prin broşare corespund operaţiilor de finisare finală:
precizie dimensională corespunzătoare claselor de precizie 5 ÷ 7 ISO şi rugozităţi Ra = 0,2 ÷ 0,8
µm.
Prin broşare se prelucrează, la final, o mare varietate de suprafeţe : suprafeţe profilate sau
neprofilate, exterioare sau interioare (numai în găuri străpunse), deschise sau semi-deschise, cu
curbe directoare rectilinii, circulare sau elicoidale (fig. 5.2).
Există cazuri de broşare prin care se îmbunăţăţesc şi proprietăţile mecanice ale stratului
superficial al suprafeţei prelucrate – broşarea de netezire şi tasare.

5.2. Cinematica broşării. Construcţii de broşe.


5.2.1. Tipuri de broşe
Broşele sunt clasificate după mai multe criterii.
 Astfel, după forma corpului sculei şi modul de înşiruire a dinţilor, broşele sunt (fig. 5.3 şi fig.
5.4):
 broşe lineare, care execută mişcarea de aşchiere rectilinie, broşa lucrând prin tragere (broşe de
tracţiune) (fig. 5.3, a şi e) sau prin împingere (broşe de compresie) (fig. 5.3, b, c şi d). Cu ajutorul
lor se prelucrează:
 suprafeţe interioare (fig. 5.3, a, b) şi exterioare (fig. 5.3, c, d), caracterizate de curbe directoare Δ
rectilinii – cazuri în care unica mişcare de aşchiere este cea de translare, iar operaţia se numeşte
broşare lineară;
 suprafeţe exterioare de revoluţie (fig. 5.3, e), în general suprafeţe profilate, caracterizate de curbe
directoare Δ circulare. Datorită formei curbei Δ broşarea se numeşte circulară, iar cinematica
prelucrării presupune prezenţa a două mişcări: rotaţia continuă I a semifabricatului şi translarea
continuă II a broşei. Semifabricatul efectuează o rotaţie completă pe durata deplasării broşei cu un
pas/dinte.
 broşe circulare (rotative sau cu mişcare de aşchiere circulară) (fig. 5.3, f şi g), care au formă de
disc. În cazul broşării suprafeţelor de revoluţie, când curba directoare Δ este circulară, mişcarea de
rotaţie II a broşei este simultană cu mişcarea de rotaţie I a piesei. Rotirea broşei este considerată ca
mişcare de avans deoarece viteza ei este mai mică decât a semifabricatului: la o rotaţie completă a
piesei, broşa se roteşte cu un dinte [LTR].
 broşe elicoidale (fig. 5.5), la care dinţii sunt înşiruiţi pe elice. Mişcarea principală lineară I a
broşei se combină cu mişcarea II de rotire lentă, astfel că pot fi generate canale elicoidale interioare
sau exterioare (v. fig. 5.4).
Mişcarea pe elice se realizează prin utilizarea unor dispozitive ataşate maşinii de broşat sau
pe maşini speciale de broşat, ce asigură şi mişcarea de rotaţie II.

BGS  Cap.05g  2018-03


Cap. 5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 3

Nu ExamFig. 5.2. Exemple de suprafeţe interioare şi exterioare generate prin broşare

Dispunerea pe elice a dinţilor nu se întâlneşte strict la broşele ce lucrează prin deplasare pe


elice. Există şi soluţii constructive (utilizate la broşarea găurilor cilindrice de lungime mare) cu
dispunere elicoidală a dinţilor, dar cu deplasare rectilinie; soluţia oferă avantajul prelucrării cu
unghiuri de înclinare λ mari, ce asigură eforturi de lucru constante (v. fig. 5.5, b).
 După modul de solicitare a corpului sculei (modul de aplicare a forţei de broşare), broşele cu
mişcarea de aşchiere rectilinie pot fi:
 broşe de tragere (fig. 5.3, a, e) – care sunt solicitate la întindere;
 broşe de împingere (fig. 5.3, b, c, d) – solicitate la compresiune şi flambaj, numite şi dornuri
de broşare.
Modul de solicitate a broşei influenţează caracteristicile constructive ale acesteia; broşele de
tragere au lungime relativ mare, iar raportul lungime - diametru este pronuţat mai mare decât la
broşele de compresiune, unde există pericolul de instabilitate a procesului de aşchiere şi chiar
pericolul de flambare.
 După materialul utilizat la executarea părţii active a broşelor, se deosebesc:
 broşe din oţeluri aliate pentru scule;
 broşe din oţel rapid;
 broşe cu dinţi din carburi metalice sinterizate.

Iulian ROMANESCU
4 | 35 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

Fig. 5.3. Broşare rectilinie (a, b, c, d, e) şi circulară (f, g): (a) – broşă interioară de tragere; (b) – broşă interioară de
compresiune; (c) – broşă plană exterioară în construcţie asamblată; (d) – broşă plană exterioară monobloc; (e) –
broşare circulară cu broşă rectilinie de tragere; (f) – broşare circulară exterioară cu broşă circulară; (g) – broşare
circulară interioară cu broşă circulară Pentru EXAMa + b + f/g

BGS  Cap.05g  2018-03


Cap. 5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 5

Nu ExamFig. 5.4. Cinematica broşării pe elice (elicoidală)

 După tipul suprafeţei de prelucrat:


 broşe pentru prelucrarea suprafeţelor interioare (fig. 5.3, a, b, g şi fig. 5.4, ce lucrează prin
tragere (fig. 5.3, a), împingere (fig. 5.3, b), prin rotire (fig. 5.3, g). ori prin deplasare pe elice
(fig. 5.4);
 broşe pentru prelucrarea suprafeţelor exterioare (fig. 5.3, c, d, e, f).
 După modul de realizare a supraînălţării dinţilor, se deosebesc:
 broşe cu supraînălţare realizată constructiv (fig. 5.3, a, b, d, e, f, g şi fig. 5.4);
 broşe cu supraînălţare obţinută funcţional (fig. 5.3, c) – prin montarea înclinată în raport cu
direcţia de tragere (a se vedea poziţia segmentelor de degroşare 2, cu supraînălţare constructivă
nulă, dar cu înclinare ψ faţă de direcţia de tragere).
 După modul de asigurare a stabilităţii direcţiei de broşare se distinge: broşare liberă şi broşare
ghidată (coordonată) (fig. 5.6).
La prelucrarea unor suprafeţe închise şi simetrice (v. fig. 5.2) componentele radiale
(transversale) ale forţelor de aşchiere se echilibrează pe conturul profilului, încât prelucrarea se
realizează prin „auto-orientare piesă - sculă” fără ca scula să fie ghidată de vreun organ al maşinii-
unelte, drept pentru care se numeşte broşare liberă (fig. 5.6, a, b).
Suprafeţele broşate liber (rezultate printr-o mişcare unică de aşchiere) sunt intercondiţionate
între ele prin poziţie şi dimensiuni, dar nu sunt „legate” prin condiţii dimensionale sau de poziţie
relativă cu alte suprafeţe prelucrate anterior broşării. Spre exemplu, precizia suprafeţelor
evidenţiate în fig. 5.6, b (care formează „gaura-baionetă”) este asigurată prin precizia cotelor D, d,
e şi prin respectarea condiţiilor de poziţie relativă între aceste suprafeţe (simetria canalului faţă de
axa alezajului, paralelism între suprafeţele plane laterale ş.a.). Nu este impusă însă nici o legătură
cu o altă suprafaţă executată anterior (în cazul de faţă suprafaţa exterioară S0), motiv pentru care
nu se impune poziţionarea exactă a piesei faţă de broşă, precizia suprafeţelor interioare broşate
fiind asigurată numai de precizia de execuţie a sculei.
În cazul unor suprafeţe nesimetrice sau deschise (ex. canal de pană), rezultanta forţelor
radiale/transversale de pe conturul suprafeţei prelucrate tind să scoată broşa din aşchiere, motiv
pentru care sunt necesare elemente suplimentare pentru ghidare (fig. 5.6, c, d). Broşarea se numeşte
coordonată sau ghidată.
Suprafeţele broşate coordonat sunt „legate” prin condiţii tehnice nu numai între ele, dar şi
Iulian ROMANESCU
6 | 35 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

de alte suprafeţe prelucrate anterior. Spre exemplu, canalul de pană din fig. 5.6, c are poziţie impusă
prin cotele a şi A faţă de suprafaţa interioară d, prelucrată anterior. Suprafeţele marcate în fig. 5.6,
d trebuie să respecte condiţii de poziţie relativă şi precizie faţă de suprafeţele anterior prelucrate
(S1, S2, S3), prin cotele C, g, E. În aceste cazuri se impune ca broşa să fie poziţionată şi condusă în
raport cu suprafeţele existente S1, S2, S3, precizia suprafeţelor broşate fiind asigurată atât de precizia
sculei, precum şi de precizia dispozitivelor de orientare-ghidare..

Nu ExamFig. 5.5. Exemple de broşe elicoidale: (a) – broşă pentru caneluri elicoidale [Min-89a]; (b) – broşă pentru
găuri cilindrice adânci de diametru mic, cu dinţi în elice şi cu 2 începuturi

 Din punct de vedere constructiv, broşele pot fi monobloc (dintr-o bucată) (v. fig. 5.3, a, b, d, e,
f, g) sau de construcţie asamblată (fig. 5.3, c).
 Pentru prelucrarea suprafeţelor cu generatoare relativ mici, precum alezajele cu diametre sub 40
mm, întreaga broşă se execută din oţel de scule sau oţel rapid (v. fig. 5.3, a, b).

BGS  Cap.05g  2018-03


Cap. 5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 7

Nu ExamFig. 5.6. Exemple de suprafeţe obţinute prin broşare liberă (a, b) şi broşare ghidată (c, d)

Devin mai avantajoase din punct de vedere economic (ca material, manoperă, fabricaţie şi
întreţinere) broşele care prezintă numai partea activă din oţel de scule sau oţel rapid, în timp ce
celelalte elemente componente (partea de prindere fixare, coada, elementele de ghidare-centrare)
sunt realizate din oţel de construcţie şi se îmbină cu partea activă prin filet (demontabil) sau prin
sudură (nedemontabil).
 În alte cazuri broşa se obţine prin îmbinarea demontabilă a elementelor pe corpul sculei. Astfel
de construcţii sunt utilizate la broşarea suprafeţelor plane (fig. 5.3, c), la care partea
activă/aşchietoare este formată din segmente montate pe corpul broşei.
Într-o altă soluţie constructivă, partea de calibrarea a fost realizată separat şi ulterior ataşată
părţii aşchietoare (fig. 5.7).

Nu ExamFig. 5.7. Broşe asamblate, cu partea de calibrare ataşată [Min-89a]

 În cazul unor broşe de dimensiuni mari, pentru a limita cantitatea de oţel de scule, ori la utilizarea
dinţilor aşchietori din carburi metalice sinterizate, se utilizează dinţii aplicaţi (fig. 5.8).
Există şi construcţii la care dinţii sunt grupaţi în segmente, care se ataşează la corpul broşei
– executat din oţel de construcţie. Când se adoptă această soluţie constructivă se are în vedere ca
operaţiile finale de execuţie a sculei (în special rectificarea şi ascuţirea) să fie efectuate cu broşa în
stare asamblată.
 Varianta constructivă din figura 5.8,a prezintă dinţii independenţi 2 ai broşei (executaţi din oţel
rapid) montaţi pe corpul 1 al sculei, orientarea fiind asigurată de o pană longitudinală 3. Fixarea
dinţilor în pachet este realizată cu piuliţa 4 şi asigurată prin contrapiuliţa 5. Contrapiuliţă
îndeplineşte şi rolul conului de «căutare»-centrare, iar piuliţa 4 rolul suprafeţei de ghidare a broşei.
Îmbinarea filetată nu este solicitată la forţa axială de aşchiere, aceasta fiind preluată de partea de
ghidare din spate gs, ce aparţine corpului 1 al sculei.
 Într-o altă construcţie (fig. 5.8, b) dinţii aplicaţi 2 sunt montaţi pe corpul 1 al broşei în acelaşi
mod ca în cazul precedent, dar strângerea în pachet şi asigurarea cu piuliţa 4 şi contrapiuliţa 5 se
realizează în partea finală a broşei, după partea de ghidare din spate 6. Soluţia are avantajul obţinerii
cozii de tragere cu diametrul mai mare, comparativ cu exemplul anterior.
 Tot ca aplicaţie pentru broşele de dimensiuni relativ mari, se poate executa din oţel rapid doar
partea activă a dintelui. La construcţia din figura 5.8, c – care se pretează la prelucrarea alezajelor
Iulian ROMANESCU
8 | 35 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

cilindrice – partea activă 2 a mai multor dinţi este realizată monobloc şi introdusă ca o pană într-
un canal longitudinal practicat pe corpul 1 al broşei. Fixarea acestor segmente se face cu ajutorul
unei piese suplimentare 3. Pentru îndepărtarea întregului adaos de prelucrare, segmentele 2 sunt
decalate unghiular pe circumferinţa broşei, prelucrarea realizându-se prin combinarea a două
variante de broşare: prin generare şi progresivă [Min-89b].

Nu ExamFig. 5.8. Construcţii de broşe cu dinţi aplicaţi [Min-89b]

BGS  Cap.05g  2018-03


Cap. 5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 9

Soluţia prezentată poate fi aplicată şi în cazul broşelor pentru canelare, la care segmentele
dinţate 2 corespund unei serii de dinţi ce prelucrează o canelură. Astfel sunt realizate canelurile
interioare pe inelele de sincronizare din cutiile de viteze ale automobilelor, pe maşini de broşat
verticale, ce lucrează în ciclu semiautomat sau automat [Min-89b].
 Când se urmăreşte creşterea substanţială a durabilităţii broşei (de până la 8 - 10 ori), dinţii acesteia
pot fi armaţi cu materiale din carburi metalice sinterizate (fig. 5.8, d, e).
Pe corpul 2 al fiecărui dinte (executat din oţel de construcţii) este lipit un set de plăcuţe 3
din CMS, plasate la o anumită distanţă f între ele – spaţiu ce îndeplineşte rolul de canale pentru
fragmentarea pe lăţime a aşchiilor. Dimensiunea b a plăcuţelor 3 se stabileşte în funcţie de lăţimea
dorită pentru aşchii, pentru a nu fi necesară execuţia unor canale pe plăcuţe. Prin canalul de pană 4
de pe corpul dintelui şi existenţa a două canale cp în corpul 1 al broşei, dinţii broşei vor fi orientaţi
unghiular, pentru dispunerea alternativă a canalelor f.
Corpul 1 al broşei, precum şi corpul 2 al dinţilor sunt realizate din oţel de construcţii sau
oţel de scule, iar materialul plăcuţelor dure corespunde materialului de prelucrat; spre exemplu,
materiale de tip K30 sau K40 pentru broşarea fontei şi marca P20, P30, P40 pentru prelucrarea
oţelului.
 Pentru broşarea unor suprafeţe compuse sunt utilizate dispozitive de broşare, obţinute prin
asamblarea mai multor secţiuni de broşă pe un suport comun (fig. 5.9). Spre exemplu, suprafaţa
compusă din patru suprafeţele plane, una semicilindrică şi două teşituri reprezentate în figura 5.9,
a se broşează în următoarea ordine (fig. 5.9, b):
 suprafeţele teşite S1 şi S1’ sunt prelucrate de broşa b1 (fig. 5.9, c);
 suprafaţa cilindrică S2 este obţinută cu broşa b2;
 suprafeţele plane paralele S3 şi S3’ şi suprafeţele plane S4, S4’ sunt generate de broşa b3.

Nu ExamFig. 5.9. Dispozitiv de broşare a unei suprafeţe compuse: (a) – forma suprafeţei de generat; (b) – ordinea
de îndepărtare a adaosului de prelucrare; (c) – construcţia dispozitivului de broşare [Min-89a]

Iulian ROMANESCU
10 | 35 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

5.2.2. Variante de broşare


În funcţie de direcţia de supraînălţare a dinţilor faţă de adaosul de prelucrare, se disting trei
scheme tipice (variante) de broşare1 (fig. 5.10):
 broşarea după profil (fig. 5.10, a);
 broşarea prin generare (fig. 5.10, b);
 broşarea progresivă (fig. 5.10, c)
Aceste variante de broşare influenţează atât construcţia sculei, cât şi modul de desfăşurare a
procesului de aşchiere.

Fig. 5.10. Variante de broşare exemplificate în cazul unui profil închis (gaură poligonală) (1) şi a unui profil deschis
(2): (a) – broşarea după profil; (b) – broşarea prin generare; (c) – broşarea progresivă

 Broşarea după profil sau broşarea obişnuită (fig. 5.10, a) se realizează când direcţia de
supraînălţare a dinţilor (notată  sd pe figură) este normală pe linia de profil a suprafeţei de generat.
Ca urmare, cel puţin ultimii dinţi de degroşare au profilul asemănător cu linia de profil a
suprafeţei generate, de unde provine şi titulatura de broşare după profil .
Schema de lucru are în vedere valori mari ale lăţimii aşchiei (corespunzător conturului de
generat), cu implicaţii negative asupra forţelor de aşchiere. Pentru a nu se depăşi limita de rezistenţă
mecanică a broşei şi/sau puterea maşinii de broşat, se limitează avansul pe dinte sd la intervalul

1
Schema tipică (varianta) de broşare prezintă modul de împărţire a adaosului de prelucrare şi succesiunea
îndepărtării lui.
BGS  Cap.05g  2018-03
Cap. 5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 11

0,02 ÷ 0,05 mm, iar lăţimea aşchiei sub 6 mm, prin practicarea canalelor de fragmentare a aşchiilor
pe lăţime. Canalele de fragmentare se dispun decalat (în şicană) de la un dinte la altul.
Particularităţile broşării după profil scot în evidenţă câteva inconveniente:
 supraînălţarea foarte mică determină creşterea apăsării (forţei) specifice, cu urmări asupra
creşterii forţelor de aşchiere şi a uzării premature a dinţilor;
 datorită grosimii mici a aşchiei, apare pericolul ca, odată cu uzarea tăişului, să crească influenţa
razei de bontire/ascuţire a dinţilor; în acest mod scade efectul de tăiere şi se amplifică efectul de
tasare a materialului, cu consecinţe asupra creşterii forţele de aşchiere şi a pericolului ruperii broşei;
 lăţimea mare a aşchiei îngreuează înfăşurarea acesteia în golul dintre dinţi, mai ales când se
produce interferenţa acestora (fig. 5.11);
 grosimea mică a aşchiei (echivalentă cu valoarea scăzută a supraînălţării pe dinte) are drept
consecinţă un număr mare de dinţi şi lungime mare a broşei.
În schimb, broşarea după profil oferă un avantaj tehnologic, prin simplitatea/omogenitatea
profilului dinţilor, construcţia broşei fiind relativ simplă.

Fig. 5.11. Înfăşurarea aşchiilor la broşare: (a) – înfăşurare liberă; (b) înfăşurare cu interferenţă

 Broşarea prin generare sau broşarea prin obţinerea treptată a generatoarei este caracterizată
prin direcţia de supraînălţare a dinţilor  sd identică cu direcţia adaosului de prelucrare maxim Amax
(fig. 5.10, b)
Şi în acest caz se lucrează cu lăţimi mari de aşchie şi grosimi mici (deci supraînălţare mică),
cu deosebirea că lăţimea aşchiei este descrescătoare (lăţimea aşchiei se micşorează odată cu
apropierea de suprafaţa de generat). Din figură se observă că tăişurile secundare ale dinţilor
«generează» profilul suprafeţei. Metoda prezintă, în mare, aceleaşi avantaje şi dezavantaje ca şi
broşarea după profil.
 La broşarea progresivă direcţia de supraînălţare a dinţilor  sd este normală pe direcţia
adaosului de prelucrare maxim (fig. 5.10, c).
Varianta este preferată la îndepărtarea unui adaos mare de prelucrare şi constă în
repartizarea/împărţirea adaosului total la mai multe grupe de dinţi, fiecare grupă fiind constituită
din 2 - 4 dinţi de aceeaşi înălţime, ce împart lăţimea profilului (prezintă supraînălţare laterală).
Spre exemplu, broşa pentru prelucrarea profilului deschis din figura 5.10, c2 posedă 4 grupe
de dinţi (ce îndepărtează zonele de material marcate cu 1, 2, 3 şi 4), fiecare grupă conţinând câte 3
dinţi, cu rol în îndepărtarea adaosului marcat pe figură cu a, b şi, respectiv, c. Cei 3 dinţi componenţi
ai fiecărei grupe au aceeaşi înălţime, dar sunt „supraînălţaţi” „pe laterală”, adică perpendicular pe
direcţia radială. Practic primul dinte din grupă (ce îndepărtează materialul a) este supraînălţat radial

Iulian ROMANESCU
12 | 35 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

faţă de nivelul grupului anterior de dinţi (deci lucrează «după profil»), iar dinţii următori (ce
corespund zonei b şi c) sunt „supraînălţaţi” lateral. Se poate concluziona că varianta de broşare este
practic una combinată, în care predomină supraînălţarea laterală a dinţilor.
 Analizând cu atenţie broşa plană prezentată în figura 5.3, d se observă că prima serie de dinţi de
degroşare lucrează în varianta după profil (cu avansul pe dinte sd1), iar seria a doua broşează
progresiv (cu avansul pe dinte sd2). Urmează dinţii de finisare, ce lucrează după profil şi cei de
calibrare. Adaosul de finisare nu este reprezentat în figură.
 Broşa plană în construcţie asamblată din figura 5.3, c lucrează tot prin varianta progresiv, prin
segmentele dinţate 2. Particularitatea acestei construcţii constă în lipsa supraînalţării constructive
a dinţilor de pe cele două segmente 2, aceasta obţinându-se funcţional, prin înclinarea cu unghiul
ψ faţă de direcţia de tragere.
 Alte exemple se întâlnesc la broşarea unor alezaje cu profil circular (fig. 5.12). Astfel, adaosul
total este împărţit la mai multe grupe de dinţi, fiecare grupă conţinând 4 dinţi cu profil
complementar, dar de acelaşi diametru d (fig. 5.12, a). Fiecare dinte dintr-o grupă va îndepărta 3
sectoare curbilinii de lăţime 2δ, decalate între ele, astfel că al patrulea dinte «completează» întreaga
circumferinţă. Practic, grosimea şi lăţimea totală a aşchiilor pe fiecare dinte este aceeaşi. În cadrul
fiecărei grupe de câte 4 dinţi supraînălţarea este dispusă lateral, iar de la o grupă la altă
supraînălţarea este radială.
 O altă soluţie constructivă pentru broşare progresivă cu grupe de câte 4 dinţi este dată de o formă
«poligonală» a primilor 3 dinţi din grupă (fig. 5.12, b), profilul acestora fiind identic, dar rotit cu
câte 22,5º faţă de dintele anterior. Ultimul dinte din grupă completează profilul circular.

Nu ExamFig. 5.12. Modele de profile ale dinţilor componenţi ai unui grup, la broşarea progresivă a suprafeţelor
cilindrice: (a) – dinţi cu profil circular; (b) – dinţi cu profil poligonal

Din exemplele prezentate se observă că, în cadrul fiecărei grupe de dinţi, broşarea este
progresivă, iar grupurile de dinţi lucrează după profil; se poate astfel afirma că este o broşare
combinată.
 La broşa exterioară plană din figura 5.3, c, construită din segmente aşchietoare, broşarea de

BGS  Cap.05g  2018-03


Cap. 5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 13

degroşare se face progresiv (prin dispunerea înclinată a broşelor 2), iar finisarea (cu segmentul 3)
se realizează după profil.
La broşarea progresivă lăţimea aşchiei are valori mici (1 ÷ 2 mm), în timp ce supraînălţarea
(laterală) poate atinge valori relativ mari comparativ cu broşarea după profil (0,2 ÷ 0,8 mm), cu
efecte pozitive asupra raportului grosime/lăţime de aşchie, ceea ce conduce la diminuarea forţelor
de aşchiere, la creşterea durabilităţii sculei şi la micşorarea lungimii broşei.
Dezavantajul broşelor progresive este tot de ordin tehnologic, datorită formei particulare a
dinţilor: fiecare dinte are formă şi dimensiuni diferite de ale celorlalţi.
Din punct de vedere al apăsării specifice primele două variante de broşare se situează în
zona valorilor mari, în timp ce broşarea progresivă în zona valorilor mici .
Indiferent de metoda de prelucrare aplicată, ultimii dinţi ai broşei trebuie să aşchieze prin
schema după profil.

5.3. Modalităţi de generare prin broşare


Ca procedeu de generare prin aşchiere, broşarea face parte din categoria metodelor de
generare cu curbă generatoare materializată. În principiu, suprafaţa generată Sp se obţine prin
deplasarea cu viteză constantă a planului generator [G] (în care este materializată curba generatoare
Γ, prin forma muchiei aşchietoare a dinţilor) în lungul curbei directoare Δ – care este în mod
frecvent rectilinie, dar poate fi şi circulară sau elicoidală.
Dacă în privinţa modului de obţinere a curbei generatoare opiniile specialiştilor sunt
unanime – curba Γ este materializată de muchia aşchietoare a dinţilor, modul de obţinere a curbei
directoare Δ este un subiect tratat «cu discreţie». Unii cercetători consideră că Δ este obţinută
cinematic [Coz-95], în timp ce alţii o consideră materializată de construcţia sculei (de modul de
înşiruire a dinţilor) [Con-98].
 Cazul tipic de broşare îl reprezintă broşarea rectilinie (prin tragere sau compresie), destinată
generării suprafeţelor riglate, în principal prelucrării alezajelor deschise (neînfundate) (v. fig. 5.3,
a, b) şi broşării suprafeţelor riglate exterioare (fig. 5.3, c, d).
Indiferent de direcţia mişcării de aşchiere (în plan orizontal sau în plan vertical), broşarea
rectilinie are la bază o schemă de generare în care curba directoare Δ este obţinută cinematic (ca
traiectorie a unui punct de pe muchia aşchietoare) (fig. 5.13). Teoretic, suprafaţa Sp rezultă prin
translarea planului generator [G] în lungul directoarei rectilinii Δ, unghiul θ dintre planele [G] şi
[D] fiind menţinut constant (90º).
 Tot cu ajutorul broşelor rectilinii (implicit printr-o mişcare rectilinie de aşchiere) pot fi generate
şi suprafeţe de revoluţie cu diferite profile în plan axial (v. fig. 5.3, e). În acest caz cinematica
aşchierii este completată de o mişcare de rotaţie a semifabricatului, cu scopul generării curbei
directoare circulare Δ (fig. 5.14). Mai precis, la translarea broşei cu un dinte, semifabricatul execută
o rotaţie completă, lucru ce necesită existenţa unui lanţ cinematic de avans în structura maşinii de
broşat. Deoarece viteza corespunzătoare rotirii piesei este superioară vitezei de translare a broşei,
mişcarea de rotaţie este considerată ca mişcare principală I, iar translarea broşei ca mişcare de avans
II (v. fig. 5.3, e).
Ca urmare, directoarea Δ rezultă cinematic datorită mişcării principale de rotaţie a
semifabricatului, în timp ce generatoarea Γ este materializată de forma dinţilor sculei (v. fig. 5.14).
Unica mişcare de generare este considerată mişcarea de rotaţie I a planului generator [G] (în care
este materializată curba Γ) în jurul axei OO1 a semifabricatului, pentru generarea curbei Δ. Operaţia
este numită broşare circulară.
Iulian ROMANESCU
14 | 35 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

 În mod frecvent broşarea circulară este efectuată cu ajutorul broşelor circulare, cazuri în care
scula aşchietoare, în formă de disc, execută o mişcare de rotaţie în jurul axei proprii (v. fig. 5.3, f,
g). Supraînălţarea pe dinte este obţinută prin dispunerea acestora pe o spirală, ce acoperă cea mai
mare parte a circumferinţei sculei.
Comparativ cu broşele rectilinii, broşele circulare au o construcţie mai complexă şi necesită
utilizarea unor maşini de broşat speciale. Utilizarea lor este limitată la producţia de serie mare şi
masă, fiind folosită îndeosebi în industria de automobile.
Ca şi în cazul precedent, mişcarea principală de aşchiere este mişcarea de rotaţie a
semifabricatului, în timp ce rotaţie broşei (rotire cu un dinte la fiecare rotaţie completă a piesei)
este considerată mişcare de avans II. Schema de generare corespunde schemei prezentată în fig.
5.14: generatoarea Γ este materializată, iar directoarea Δ este obţinută cinematic, prin rotirea
planului generator; unica mişcare de generare I corespunde mişcării principale I din fig. 5.3, f şi g.

Fig. 5.13. Generarea prin broşare cu directoare Fig. 5.14. Generarea prin broşare cu directoare
cinematică prin translarea planului generator cinematică prin rotirea planului generator

 Broşarea pe elice (v. fig. 5.4) necesită coordonarea mişcării suplimentare II de rotire a broşei
cu mişcarea I de tragere, pentru ca direcţia rezultantă de broşare să corespundă elicei de dispunere
a dinţilor sculei.
Principiul de generare a suprafeţelor elicoidale prin broşare are la bază metoda deplasării
triedrului osculator în lungul elicei – ce reprezintă curba directoare Δ, obţinută cinematic prin
combinarea mişcării de translaţie cu cea de rotire. Curba generatoare Γ este materializată de forma
tăişului în planul normalei . Făcând abstracţie de pasul mare al elicei broşei elicoidale, metoda de
generare este identică cu cea întâlnită la filetarea cu cuţitul.
 Broşarea pe elice presupune realizarea simultană a două mişcări continue: de translare şi de
rotire a broşei (v. fig. 5.4). Sumarea celor două mişcări (pentru generarea curbei directoare
elicoidale Δ) se obţine prin introducerea unor dispozitive speciale de orientare-ghidare a broşei (fig.
5.4, b), ori prin folosirea maşinilor de broşat speciale, ce au în componenţă şi un lanţ cinematic de
avans sau dispozitive speciale (fig. 5.4, a). Astfel, pentru generarea unor şanţuri elicoidale
interioare (precum ghinturile la ţevile de armă), broşa prezintă mai multe şiruri echidistante de
dinţi, dispuse elicoidal, iar mişcarea de aşchiere se efectuează după aceeaşi elice, prin rotirea broşei,
simultan cu translaţia.
BGS  Cap.05g  2018-03
Cap. 5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 15

Dacă pentru broşarea pe elice este necesară utilizarea broşelor cu dinţii elicoidali dispuşi pe
elice (v. fig. 5.4 şi fig. 5.5, a), reciproca nu este valabilă; există broşe elicoidale care lucrează prin
broşare rectilinie, precum broşele pentru prelucrarea găurilor adânci (v. fig. 5.4, b).

5.4. Operaţii complexe de broşare


 Un exemplu de cinematică complexă la broşare este întâlnit la prelucrarea roţilor dinţate conice
cu dinţi drepţi (fig. 5.15). În timpul procesului de aşchiere efectivă (realizat gol cu gol)
semifabricatul este imobil, iar broşa efectuează atât mişcarea principală de rotaţie, cât şi o mişcare
de avans (pentru generarea traiectoriei rectilinii a dintelui pe întreaga lăţime a roţii).
Broşa, cu peste 500 mm diametru (diametrul este mult mai mare decât lungimea dintelui de
broşat), are partea activă formată din 16 segmente a câte 4 - 5 dinţi. Primele 10 segmente (1 ÷ 10),
ce acoperă un unghi la centru de 200º, conţin în total 48 ÷ 50 dinţi de degroşare. Urmează un
segment 11 cu 5 ÷ 7 dinţi de semifinisare (cu unghiul la centru de 20º) şi un segment 12 cu dinţi de
teşire (fasonare) (pe un arc de 20º). Ultimele 4 segmente (13 ÷ 16, ce acoperă un sector de 80º)
totalizează 20 de dinţi de finisare. Arcul de 40º lăsat liber (neacoperit de segmenţi cu dinţi)
reprezintă spaţiul liber care permite rotirea intermitentă a semifabricatului (mişcarea de divizare)
[Min-89b].

NU ExamFig. 5.15. Broşarea roţilor dinţate conice cu broşa circulară

Pentru danturarea roţilor cu modulul mai de 5 se utilizeazăo singură broşă (conform

Iulian ROMANESCU
16 | 35 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

descrierii). Pentru module mai mari se face o primă trecere cu o broşă de degroşare, apoi o trecere
cu altă broşă, de finisare.
Varianta de broşare a danturii conice este una combinată: dinţii de degroşare lucrează prin
generare, iar dinţii de semifinisare şi finisare lucrează după profil. Profilul celor din urmă nu este
însă evolventic, ci în arc de cerc, care aproximează curba teoretică Γ. Chiar dacă raza arcului de
cerc care aproximează evolventa este aceeaşi pentru toţi dinţii ce prelucrează după profil, centrul
de curbură este diferit de la dinte la dinte. Dinţii sunt detalonaţi după un arc de cerc şi au unghiul
de aşezare α = 10º şi γ = 15º.
La prelucrarea fiecărui gol al roţii conice, pe durata unei rotaţii complete a broşei (cu viteză
de rotaţie uniformă), axa de rotaţie a sculei se deplasează secvenţial, în mai multe poziţii, astfel
încât cursa totală acoperă lungimea dintelui de prelucrat [Min-89b].
Maşina de broşat are o structură cinematică complexă, prin care se asigură atât mişcarea
principală de aşchiere şi mişcarea secvenţială de avans, precum şi mişcarea intermitentă de divizare
a piesei (pentru prelucrarea gol cu gol).
La o turaţie a broşei de 10 ÷ 32 rot/min, se atinge o viteză de aşchiere de 25 ÷ 35 m/min,
prelucrarea unui gol realizându-se în 2 ÷ 6 secunde.
Referitor la modul de generare, se poate afirma că generatoarea Γ este materializată de
muchia aşchietoare a broşei (dinţii de finisare copie profilul danturii), iar directoarea rectilinie Δ
(identică cu direcţia dintelui prelucrat) se obţine cinematic, prin sumarea mişcării de rotaţie I cu
mişcarea de avans II a broşei. Teoretic fiecare gol dintre dinţii succesivi este obţinut prin translarea
planului generator în lungul directoarei rectilinii, cinematice, Δ.
 Un alt exemplu de broşare complexă îl constituie broşarea danturii roţilor cilindrice cu dinţi
drepţi, folosind un dispozitiv de broşare special (fig. 5.16). Acesta este compus dintr-un număr de
broşe prismatice profilate egal cu numărul de dinţi ai roţii de prelucrat, broşe poziţionate în
interiorul unui cilindru (inel de broşare) în mod alternativ cu câte o bară de ghidare, ce asigură
dispunerea echidistantă a broşelor şi rigidizarea sistemului (fig. 5.13, b).

Nu ExamFig. 5.16. Broşarea roţilor dinţate cilindrice cu dinţi drepţi [Min-89b]

Întregul ansamblu format din cele n broşe (B1 … Bn), barele de ghidare şi inelul exterior
execută mişcarea de aşchiere rectilinie de viteză v, astfel că prelucrarea tuturor dinţilor se realizează
simultan. În funcţie de modulul roţii de prelucrat (ce dictează adâncimea adaosului de prelucrare),
degroşarea se poate face dintr-una sau din două treceri. Pentru calibrare se utilizează un dispozitiv

BGS  Cap.05g  2018-03


Cap. 5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 17

de broşare ce conţine numai doi dinţi de calibrare [Min-89b].


Procedeul de prelucrare este costisitor şi are aplicabilitate restrânsă, dar este foarte
productiv. Utilizarea lui este limitată la producţia de serie şi de masă, în special în industria auto.
 La broşarea în serie sau masă a suprafeţelor exterioare o productivitate ridicată este asigurată
prin broşarea continuă (fig. 5.17).
 La maşinile de broşat carusel (fig. 5.17, a) semifabricatele 4 sunt fixate pe masa de lucru rotativă
1, iar broşa 3 este fixată într-un dispozitiv port-broşă 2, poziţionat la periferia mesei rotative 1.
Prelucrarea se execută continuu, fără curse efectuate în gol (de întoarcere/revenire), fixarea
semifabricatelor 4 pe masa de lucru 1 şi desprinderea pieselor prelucrate 5 efectuîndu-se în mod
automat.
 Pe maşinile de broşat cu bandă rulantă (fig. 5.17, b) procesul de aşchiere are loc de asemenea
continuu, fără curse în gol. Fixarea semifabricatelor 7 în dispozitivele de prindere 6 ale benzii
rulante 5 şi desprinderea pieselor prelucrate 8 se efectuează în mod automat. Broşa 3 este fixată în
port-broşa 2 deasupra mesei de lucru 1, pe care sunt deplasate dispozitivele 6 cu semifabricatele 7.

a b
Nu ExamFig. 5.14. Broşarea continuă: (a) – pe maşina de broşat carusel; (b) – pe maşina de broşat cu bandă
rulantă

5.5. Elemente constructiv-geometrice ale broşelor


 Cele mai complexe broşe din punct de vedere constructiv sunt broşele pentru prelucrarea
suprafeţelor interioare, care lucrează prin tragere. Părţile componente ale unei astfel de broşe au
fost puse în evidenţă în figura 5.3, a:
 coada broşei, de lungime L1, este formată din partea de prindere – de lungime L1, partea gâtuită
sau redusă (gâtul) – de lungime L2, conul de centrare-ghidare – de lungime L3 şi partea de ghidare
din faţă (anterioară) – de lungime L4;
 partea activă a broşei – de lungime L5, este formată din partea aşchietoare – de lungime Las (care
cuprinde dinţii de degroşare şi dinţii de finisare) – şi partea de calibrare – de lungime Lc (care
conţine dinţii de calibrare sau calibrare-tasare;
 partea de ghidare/conducere din spate (posterioară) – de lungime L6;
 partea de prindere/susţinere posterioară (din spate) – cu lungimea L7; această porţiune este proprie
broşelor folosite la maşinile de broşat semiautomate şi automate.
 Partea de prindere L1 are rol de fixare şi antrenare a broşei. Forma ei se stabileşte în funcţie de
tipul broşei şi sistemul de prindere-fixare al maşinii-unelte utilizate (fig. 5.18). La broşele pentru
prelucrarea suprafeţelor interioare, partea de prindere poate fi cilindrică (fig. 5.18, a, b, c) sau
prismatică (fig. 5.18, d); forma şi dimensiunile sunt dictate de tipul dispozitivului de prindere
/antrenare, ce poate fi cu fălci (fig. 5.18, a) sau cu tipuri diferite de pene transversale (fig. 5.18, b,

Iulian ROMANESCU
18 | 35 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

c, d) – cu sau fără asigurare împotriva rotirii. Majoritatea tipurilor de cozi sunt standardizate în
STAS 7991-83.
 Partea redusă (gâtuită) a broşei (de lungime L2 şi diametru d2) (v. fig. 5.3, a) este prezentă
numai la broşele de tragere pentru prelucrarea suprafeţelor interioare şi are rolul de a realiza –
împreună cu tronsoanele L1 şi L3 – lungimea necesară fixării broşei în dispozitivul de prindere al
maşinii-unelte; la proiectare se au în vedere modul de prindere în capătul arborelui principal al
maşinii de broşat (fig. 5.19), dimensiunile flanşei maşinii, ale dispozitivul port-piesă şi ale
semifabricatului.

Nu ExamFig. 5.18. Partea de prindere a broşelor de tragere [Cro-05]

[Lipsa-02]
Nu ExamFig. 5.19. Părţile componente ale broşei de tragere de interior

BGS  Cap.05g  2018-03


Cap. 5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 19

Partea gâtuită este caracterizată prin secţiunea cu valoare cea mai mică de pe întreaga
lungime a broşei . Ea are rol de siguranţă: în cazul ruperii broşei sub acţiunea accidentală a forţelor
de aşchiere, ruperea se va produce în această zonă, singură în care broşa se mai poate recupera, prin
sudare cap la cap. Tot în această zonă este plasată secţiunea de îmbinare, în cazul în care – din
motive economice – broşa se execută din două bucăţi (de materiale diferite) sudate cap la cap.
 Conul de centrare (ghidare) L3 face trecerea lină de la gâtul broşei la porţiunea de ghidare din
faţă şi are lungimea maximă de 10 ÷ 20 mm.
 Partea de ghidare din faţă (de lungime L4) are rolul de orientare şi ghidare a broşei faţă de
semifabricat. Forma şi dimensiunea nominală a acestei zone este identică cu cea a semifabricatului,
înainte de broşare. Lungimea L4 se adoptă în funcţie de lungimea de broşat lp (v. fig. 5.19), în
limitele (0,16 ÷ 1) lp, dar nu mai mult de 80 mm. Acest tronson formează cu semifabricatul sau cu
un eventual dispozitiv de ghidare ataşat semifabricatului un ajustaj cu joc H7/f7 şi prezintă o
rugozitate maximă Ra = 0,8 µm.
 Partea de aşchiere (de lungime Las) este elementul generator a broşei (v. fig. 5.3, a). Ea este
formată din dinţii aşchietori, dinţi poziţionaţi unul faţă de altul cu supraînălţarea pe dinte sd. Din
motive de exploatare raţională a sculei şi pentru o calitate superioară a suprafeţei prelucrate, partea
aşchietoare se termină cu o parte de finisare, formată din 4 … 8 dinţi de finisare, caracterizaţi prin
supraînălţare pronunţat micşorată comparativ cu dinţii de degroşare.
 Profilul dinţilor aşchietori (fig. 5.20) pune în evidenţă elementele geometrice ce-l definesc:
supraînălţarea pe dinte sd, pasul p, înălţimea golului h dintre dinţi, grosimea dintelui s, lungimea
golului g, raza de racordare a canalului r, unghiul de degajare γ, unghiul de aşezare α, unghiul
spatelui dintelui , forma dintelui, forma golului. În general aceste elemente geometrice sunt
particularizate pentru fiecare tip de broşă (cilindrică, poligonală, pentru caneluri, pentru suprafeţe
plane exterioare ş.a.), în funcţie de suprafaţa de prelucrat, schema de broşare, materialul piesei etc.

Fig. 5.20. Profilul axial al dinţilor aşchietori

 Adaosul de prelucrare, reprezentând distanţa dintre suprafaţa iniţială şi cea generată prin broşare,
se determină în funcţie de mai mulţi factori: forma şi dimensiunile suprafeţei iniţiale, calitatea
prelucrării anterioare broşării, toleranţa suprafeţei broşate ş.a. [Min-89a].
 Supraînălţarea pe dinte, în funcţie de varianta de broşare, corespunde avansului generator
măsurat pe un dinte al broşei. Valoarea supraînălţării se stabileşte în funcţie de materialul piesei,

Iulian ROMANESCU
20 | 35 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

de forma şi dimensiunile suprafeţei de prelucrat, pe criterii de rezistenţă şi de calitate a suprafeţei


generate. Criteriile de rezistenţă se referă la limitarea forţelor de aşchiere la o valoare admisă de
rezistenţa la rupere a sculei şi de puterea maşinii de broşat. Criteriul de calitate ia în consideraţie
dependenţa dintre supraînălţarea sd şi rugozitatea suprafeţei broşate: rugozitatea creşte proporţional
cu sd. La broşarea materialelor tenace apare chiar pericolul ruperii materialului, cu riscul ca
denivelarea sau craterul produs să nu poată fi îndepărtat/îndreptat de dinţii de finisare.
Adoptarea unor valori ale supraînălţării spre limita superioară a recomandărilor conduce la
lungimi reduse ale broşei, economie de material şi manoperă şi la creşterea productivităţii broşării.
Schema/varianta de broşare adoptată influenţează mărimea supraînălţării. Astfel, în cazul
variantelor de broşare după profil sau prin generare, deoarece lăţimea aşchiei este mare,
supraînălţarea pe dinte este mică – de ordinul 0,015 ÷ 0,15 mm, în timp ce la utilizarea variantei de
broşare progresivă, deoarece lăţimea aşchiei este relativ mică, supraînălţarea pe dinte este
semnificativ mai mare: 0,2 ÷ 0,4 mm [Min-89a].
Nu se folosesc pentru sd valori sub 0,01 mm, pentru a nu apărea riscul tasării materialului în
loc de a fi aşchiat.
Valorile recomandate pentru avansul pe dinte în cazul broşării după profil sau prin generare
a suprafeţelor interioare sunt centralizate în tabelul 5.1 [Pic-74].

Tab. 5.1. Avansul pe dinte sd [mm] pentru broşe de interior care aşchiază după profil sau prin generare [Pic-74]
Materialul prelucrat
Tipul suprafeţelor broşate
Oţel Fontă Aluminiu Bronz şi alamă
Găuri rotunde 0,015 – 0,04 0,03 – 0,1 0,02 – 0,05 0,05 – 0,12
Găuri pătrate, hexagonale, poligonale 0,015 – 0,08 0,08 – 0,15 0,02 – 0,1 0,05 – 0,2
Caneluri dreptunghiulare 0,05 – 0,08 0,04 – 0,10 0,02 – 0,1 0,05 – 0,12
Caneluri în evolventă şi triunghiulare 0,03 – 0,1 0,04 – 0,08 –– ––
Canale de pană 0,05 –0,2 0,06 – 0,2 0,05 –0,08 0,08 – 0,2
Obs. Valorile mai mici ale avansurilor se folosesc în cazul unor condiţii mai stricte de calitatea a suprafeţelor şi de precizie
dimensională, precum şi pentru piesele cu rigiditate scăzută

Pentru cei 4 ÷ 8 dinţi de finisare, supraînălţarea sdf poate scădea faţă de dintele precedent cu
0,005 ÷ 0,01 mm sau poate descreşte faţă de dinţii de degroşare după următorul algoritm: sdf = 0,8×
sdd pentru primul dinte de finisare, 0,5×sdd pentru al doilea şi 0,3×sdd pentru al treilea [Min-89a].
La broşarea prin generare se recomandă împărţirea adaosului în câteva zone (2…4), în care
sd să fie constant, pentru a egaliza secţiunea transversală a aşchiei.
La o proiectare riguroasă, adoptarea supraînălţării pe dinte ia în consideraţie şi alte elemente,
precum viteza de aşchiere, durabilitatea broşei, numărul de piese prelucrate, tipul de aşchie ce
rezultă în proces (de rupere, elementară, de forfecare sau de curgere).
 Numărul de dinţi aşchietori z ai broşei depinde de mărimea adaosului de prelucrare şi de valoarea
supraînălţării pe dinte. Cu cât broşa are mai mulţi dinţi, cu atât va rezulta mai lungă, ceea ce
înseamnă dezavantaje de execuţie, de exploatare şi de întreţinere.
Numărul de dinţi z depinde şi de calitatea suprafeţei ce urmează a fi broşate. Spre exemplu,
dacă suprafaţa iniţială este numai degroşată (caz întâlnit la alezajele rezultate din burghiere), primul
dinte nu are supraînălţare (are diametrul egal cu diametrul nominal al alezajului burghiat), ceea ce
presupune prezenţa unui dinte suplimentar. În schimb, dacă suprafaţa iniţială a rezultat în urma
unei operaţii de semifinisare (cazul găurilor alezate), primul dinte va avea supraînălţare, fiind
practic primul dinte de degroşare.

BGS  Cap.05g  2018-03


Cap. 5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 21

În mod frecvent, adaosul total se împarte într-un adaos de degroşare Ad şi unul de finisare
Af, pentru finisare fiind destinaţi 4 ÷ 8 dinţi.
Unii autori recomandă – din motive de exploatare îndelungată a broşei – ca numărul de dinţi
rezultat din împărţirea adaosului total să fie suplimentat cu 2 ÷ 4 dinţi (înaintea dinţilor de calibrare)
fără supraînălţare (cu dimensiuni egale cu ultimul dinte de finisare), cu rol de a proteja partea de
calibrare; după reascuţiri repetate ale broşei, odată cu decalibrarea acesteia, aceşti dinţi vor deveni
treptat dinţi aşchietori.
 Elementele geometrice ale dinţilor părţii aşchietoare au în vedere forma dintelui şi a golului
dintre dinţi, dimensiunile şi geometria constructivă a acestora (fig. 5.20). Aceşti parametri au fost
determinaţi pe baze teoretico-experimentale, având în vedere atât criterii funcţionale (numărul de
dinţi aflaţi simultan în aşchiere pentru ca prelucrarea să fie uniformă, fără a depăşi forţa admisibilă;
golul dintre dinţi să fie umplut corespunzător; înfăşurarea aşchiei în golul dintre dinţi), cât şi criterii
tehnico-economice (execuţie mai puţin costisitoare, exploatare şi întreţinere uşoară).
 Pasul axial al dinţilor p este un element reprezentativ al danturii broşei.
Mărimea pasului se raportează şi la lungimea suprafeţei de broşat, pentru ca numărul de
dinţi aflaţi simultan în aşchiere să se încadreze în intervalul: 2 ≤ zmin ≤ 6.
Limita inferioară este impusă de necesitatea ca în aşchiere să se găsească simultan minimum
2 dinţi, altfel existând pericolul ca broşa – nefiind fixată rigid în dispozitivul de antrenare – «să
piardă centrarea». Îndeplinirea acestei condiţii asigură şi o uniformizare relativă a forţelor de
aşchiere, dacă ţinem cont că broşarea, ca şi frezarea, este un procedeu de prelucrare discontinuu.
La broşarea suprafeţelor întrerupte (discontinui) , problema se complică.
Limita superioară (de 6 dinţi în aşchiere simultană) este impusă din considerente de
rezistenţă mecanică a broşei şi/sau de capacitatea maşinii-unelte, având în vedere faptul că forţa de
broşare creşte proporţional cu numărul maxim de dinţi aflaţi simultan în aşchiere.
Există însă şi cazuri particulare: pentru lungimi mari de broşat (80 ÷ 160 mm) se admite
zsim = 6 ÷ 9 dinţi, pentru valori ale pasului p = 14…20 mm.
În limita celor mai sus prezentate şi în funcţie de schemele de broşare, mărimea pasului se
calculează cu relaţia (5.1) pentru schemele de broşare după profil sau prin generare, cu relaţia (5.2)
la broşarea progresivă (caracterizată prin supraînălţare radială mare) şi cu (5.3) pentru suprafeţe
plane [Min-89a].
𝑝 = (1,25 … 1,5)√𝑙𝑝 (5.1)

𝑝 = (1,45 … 1,9)√𝑙𝑝 (5.2)

𝑝 = (2 … 4)√𝑙𝑝 (5.3)
Valoarea calculată cu una din relaţiile (5.1) ÷ (5.3) se rotunjeşte până la o valoare nominală
acceptabilă tehnologic.
Se recomandă, în pofida dificultăţilor în execuţia şi reascuţirea broşei, ca pasul p să fie
variabil de la dinte la dinte, pentru eliminarea condiţiilor de apariţie a autovibraţiilor2.
Variaţia se distribuie pe grupe de 3 ÷ 6 dinţi şi se abate de la valoarea nominală a pasului stabilită
prin calcul cu 0,2 ÷ 0,5 mm, pentru paşi p ≤ 8 mm şi cu 0,5 ÷ 1 mm, pentru p > 8 mm.
 Înălţimea dintelui h se stabileşte din condiţia ca suprafaţa secţiunii golului Sg dintre doi dinţi

2
Broşarea este un procedeu de prelucrare discontinuu, la care sunt create condiţii de apariţie a vibraţiilor
întreţinute. Fenomenul poate fi amplificat de prezenţa unor neuniformităţi în materialul de prelucrat.
Iulian ROMANESCU
22 | 35 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

succesivi, în care se înmagazinează aşchia, să fie de câteva ori mai mare decât aria secţiunii
longitudinale a aşchiei nedetaşate Sla. Raportul dintre cele două suprafeţe defineşte coeficientul de
umplere k, ce se calculează cu relaţia (5.4):
𝑆𝑔 𝜋ℎ2
𝑘= = (5.4)
𝑆𝑙𝑎 4 ∙ 𝑙𝑝 ∙ 𝑠𝑎
de unde se calculează înălţimea h a dintelui:
4𝑙𝑝 𝑎𝑧 𝑘
ℎ=√ ≅ 1,13√𝑘 ∙ 𝑎𝑧 ∙ 𝑙𝑝 (5.5)
𝜋
Coeficientul de umplere are practic rolul unui coeficient de siguranţă deoarece, prin valoarea
lui supraunitară (3 ÷ 5), asigură un volum al golului dintre dinţi pronunţat mai mare decât volumul
aşchiei formate, evitând umplerea golului sau spaţiu insuficient de spiralare a aşchiei – ce poate
duce la întreruperea procesului de aşchiere, blocarea sau ruperea sculei.
Valoarea lui k se alege în primul rând în funcţie de materialul de prelucrat (care dictează
tipul de aşchie: de rupere sau curgere), dar şi de mărimea supraînălţării sa.
După alegerea coeficientului de umplere, se calculează înălţimea h a dintelui, iar valoarea
se rotunjeşte la o mărime acceptabilă tehnologic.
 Forma dintelui este definită de profilul axial al acestuia sau profilul într-un plan tangent la curba
directoare Δ.
La stabilirea profilului dintelui se ţine seama în primul rând de natura materialului prelucrat,
care intervine prin tipul de aşchie formată (fig. 5.21). Aşchiile ductile relativ lungi (de forfecare
sau ductile continue) rezultate la prelucrarea oţelurilor tenace{ductile} se înfăşoară în golul dintre
dinţi (fig. 5.21, a), ceea ce impune ca profilul golului să fie format din linii racordate, în timp ce
aşchiile fragile (de rupere) sau ductile elementare, ce rezultă la prelucrarea oţelurilor fragile, a
fontelor şi bronzurilor, se aşază în straturi în golul dintre dinţi (fig. 5.21, b), neimpunând racordări
speciale.
La broşarea suprafeţelor întrerupte se foloseşte un profil de dinte cu pas mărit (fig. 5.21, c),
la care golul este supradimensionat, necesar pentru a cuprinde aşchiile întrerupte detaşate.

Fig. 5.21. Modul de umplere a golului dintre dinţi la broşarea materialelor ductile (a), fragile (b) sau la broşarea
întreruptă (c) [Min-89a]

În practica tehnologică s-au impus câteva profile longitudinale ale dinţilor.


 După forma spatelui dintelui, profilul poate fi: cu spatele dintelui curbiliniu (cu raza R) (v. fig.
5.17, a, b) şi cu spatele dintelui rectiliniu (fig. 5.20, c, d).
 După lungimea golului dintre dinţi, profilul poate fi: cu gol normal (fig. 5.20, a, c) şi cu gol mărit
(fig. 5.20, b, d).
 După adâncimea golului, profilul poate fi cu adâncime mică (pentru grosime mică de aşchie,
caracteristică broşării după profil sau prin generare), adâncime normală şi adâncime mărită (la
grosimi mari de aşchii caracteristice broşării progresive, pentru suprafeţe plane sau canale de pană).
Pentru o bună fragmentare a aşchiilor, în vederea umplerii complete a golului cu aşchii – la

BGS  Cap.05g  2018-03


Cap. 5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 23

utilizarea unui coeficient de umplere k cu valoare mică – se recomandă profilul cu prag de rupere
a aşchiei în zona golului (fig. 5.20, e). Practic, soluţia este evitată în general datorită dificultăţilor
de execuţie şi reascuţire.
Profilul axial al dinţilor de finisare este identic cu al dinţilor de degroşare, deoarece dinţii
de finisare se vor transforma în dinţi de degroşare. Pasul dinţilor de calibrare este mai mic: (0,6 ÷
0,7) p, deoarece, în urma reascuţirii, aceştia nu pot deveni decât dinţi de finisare.
 Celelalte elemente ale profilului dinţilor broşei se stabilesc în funcţie de mărimea pasului,
utilizând următoarele intervale de variaţie:
 grosimea dintelui s = (0,3 ÷ 0,35) p;
 grosimea golului g = (0,65 ÷ 0,7) p;
 raza de racordare a spatelui dintelui R = (0,65 ÷ 0,7) p;
 raza de racordare de la fundul dintelui, r = 0,2 p; r = 0.5 h;
 unghiul spatelui dintelui  = 30º ÷ 45º.
 Geometria constructivă a tăişului dinţilor aşchietori ai broşei se referă la mărimea unghiurilor
de degajare, de aşezare şi de înclinare. Adoptarea valorilor pentru aceste unghiuri se face în
dependenţă de natura materialului prelucrat, calitatea suprafeţelor generate, de materialul părţii
aşchietoare a broşei ş.a.
 Unghiul de degajare γ se alege în funcţie de materialul de prelucrat, luând valori între 0 ÷ 5º la
broşarea alamei şi a bronzului, 5º ÷ 10º la prelucrarea fontelor, 8 ÷ 15º la oţeluri şi 15 ÷ 30º la
aluminiu şi aliaje de Al.
Suprafaţa de degajare se execută în general fără faţetă (din considerente de execuţie şi de
reascuţire). Dinţii de finisare pot avea faţetă de 0,5 ÷ 1 mm înălţime şi dispunere la unghiul γf de –
10º la prelucrarea alamei şi bronzului, de –5º la fonta cenuşie, 5º la oţel şi fonta maleabilă, 15 ÷ 30º
la aluminiu şi aliajele de Al [Min-89a].
 Unghiul de aşezare α se adoptă în funcţie de tipul şi calitatea suprafeţei prelucrate. La broşele
destinate prelucrării suprafeţelor interioare sau profilate, unghiul α ia valori mici: α = 2º ÷ 4º, pentru
ca broşa să suporte cât mai multe operaţii de reascuţire fără a se decalibra. La broşarea de calitate
se va adopta o valoare spre limita inferioară, valorile mai mari fiind recomandate pentru broşări
mai puţin pretenţioase. La broşele pentru suprafeţe plane sau pentru canale de pană unghiul de
aşezare poate fi mai mare: α = 4º ÷ 5º, iar dacă există şi posibilitatea reglării la cotă (prin înclinare)
după reascuţiri, unghiul poate fi majorat la α = 8º ÷ 12º.
Dinţii de degroşare şi cei de finisare au acelaşi unghi de aşezare.
Faţeta fα de pe faţa de aşezare a dinţilor aşchietori este o faţetă de ascuţire şi nu trebuie să
depăşească 0,05 mm (pentru dinţii de degroşare şi finisare); este crescătoare pentru dinţii de
calibrare, plecând de la 0,2 mm (pentru dintele 1) până la 1÷1,2 mm pentru ultimul dinte.
 Unghiul de înclinare λ face obiectul broşelor plane şi mai puţin a celor cilindrice.
Valoare pozitivă a unghiului λ are rolul de a uniformiza forţa de aşchiere şi de a orienta
aşchiile într-o direcţie convenabilă . Crează însă o componentă a forţei perpendiculară pe direcţia
mişcării principale. Se alege constructiv în intervalul λ = 10º ÷ 20º, atât pentru dinţii de degroşare,
cât şi pentru cei de finisare.
 Canalele pentru fragmentarea aşchiilor
La broşarea după profil a materialelor cu caracteristică plastică ridicată se recomandă lăţimi
< 3 ÷ 8 mm, prin practicarea canalelor pentru fragmentarea laterală/transversală a aşchiei (fig.
5.22). Unghiul de aşezare al acestor canale αf trebuie să fie de 2...3º.
 Partea de calibrare, de lungime Lc (v. fig. 5.3, a), este formată din 3 ÷ 8 dinţi fără supraînălţare.

Iulian ROMANESCU
24 | 35 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

Dinţii de calibrare servesc pentru calibrarea suprafeţei prelucrate, dar reprezintă şi o rezervă
de reascuţire a broşei; după reascuţiri repetate broşa se decalibrează, iar dinţii de calibrare devin
treptat dinţi de finisare.
Profilul dinţilor de calibrare este asemănator cu cel al dinţilor aşchietori. Unghiul γ se adopta
la fel ca la dinţii aşchietori, în schimb, unghiul de aşezare αc are valori foarte mici: αc = 0º30’ ÷ 2º;
valorile mai mici sunt indicate la alezaje şi la prelucrări de calitate.
Faţeta de pe suprafaţa de aşezare, orientată la unghiul de aşezare αf = 0º are valori între 0,2
şi 0,8 mm, crescătoare de la un dinte la altul către partea finală a broşei.
Pasul dinţilor de calibrare pc se alege mai mic decât pasul dinţilor aşchietori, în special la
broşele cu pasul p > 8 … 10 mm: pc = (0,6 ÷ 0,7) p.
În cazul unui set de broşe, numai ultima broşa din set prezintă dinţi de calibrare.

NU ExamFig. 5.22. Forma şi dimensiunile canalelor pentru fragmentarea laterală a aşchiilor

 În unele cazuri, când se impune suprafeţei prelucrate rugozitate foarte mică şi o ecruisare
superficială, după dinţii de calibrare, broşa se continuă cu 4 ÷ 10 dinţi de netezire (tasare). Aceşti
dinţi nu sunt aşchietori, având un unghi de degajare puternic negativ; ei vor tasa suprafaţa deja
finisată şi calibrată. Se folosesc 2 variante constructive (fig. 5.23). Datorită deformaţiilor elastice
superficiale ale dinţilor şi ale piesei, dinţii de netezire au diametrul mai mare decât cota finală cu
valori stabilite experimental (după natura materialului prelucrat).
Nu se recomandă folosirea dinţilor de netezire la prelucrarea materialelor fragile: fonte şi
aliaje de aluminiu.

NU ExamFig. 5.23. Soluţii constructive pentru dinţii de tasare

Există broşe realizate în întregime din dinţi de netezire, cazuri în care viteza de aşchiere este
mai mare decât în cazul broşelor combinate – la care broşa de tasare este ataşată părţii de calibrare
BGS  Cap.05g  2018-03
Cap. 5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 25

(v = 8 ÷ 25 m/min, în funcţie de materialul prelucrat).


 Partea de ghidare posterioară (de lungime L6) asigură conducerea broşei pe durata de contact
a ultimilor dinţi cu semifabricatul, evitând descentrarea şi pierderea contactului scula-piesă. Forma
acestui tronson este cilindrică sau identică cu ultimul dinte de calibrare (obligatoriu în cazul
broşelor pentru canale de pană şi opţional pentru broşele poligonale).
Lungimea tronsonului este de 1,5 ÷ 2 din diametrul alezajului prelucrat – în cazul broşelor de
tracţiune, de 0,5 ÷ 0,7 din lungimea prelucrată – în cazul broşelor de compresie şi de (1,5 ÷ 2) p –
în cazul broşelor plane, p fiind pasul longitudinal al dinţilor. Partea de ghidare posterioară formează
cu alezajul un ajustaj cu joc H7/g6. Tronsonul poate lipsi în cazul broşelor de mici dimensiuni sau
la utilizarea maşinilor de broşat care asigură, prin construcţie, susţinerea sculei.
 Lungimea totală a broşei
Pentru broşele de tracţiune, din motive tehnologice, L < 40 dp, unde dp este dimensiunea
transversală a piesei prelucrate. la broşele de compresiune: L ≤ (12 ÷ 15) dp. Dacă aceste condiţii
nu sunt îndeplinite, partea de degroşare se distribuie la mai multe scule, rezultând, astfel, un set de
broşe.

5.6. Parametrii regimului de aşchiere


La broşare, determinarea regimului de aşchiere constă în stabilirea avansului pe dinte şi a
vitezei de aşchiere. Aceste valori permit calcularea forţei de broşare şi determinarea puterii
necesare de acţionare.
Prelucrarea prin broşare este caracterizată de următorii parametri (v. fig. 5.1):
 Avansul pe dinte sd [mm] este definit ca supraînălţarea între doi dinţi succesivi sau grosimea
stratului aşchiat de un dinte (grosimea aşchiei ab).
Având în vedere faptul că, indiferent de tipul şi de forma broşei, partea activă a sculei este
formată dintr-un prim grup de dinţi pentru degroşare, un grup de dinţi pentru finisare, urmat de
dinţii de calibrare, avansul pe dinte nu este acelaşi pentru toţi dinţii sculei. Mărimea acestuia, pentru
fiecare grupă de dinţi, se stabileşte la proiectarea broşei.
 Adâncimea de broşare tb – este definită ca lăţimea suprafeţei prelucrate, în mm;
 Lăţimea aşchiei bd – este egală cu lungimea tăişului activ al dinţilor, în [mm].
 Grosimea aşchiei este în general mică (ab = sd =0,01 ÷ 0,02 mm pentru dinţii de finisare şi 0,3
÷ 0,8 mm pentru dinţii de degroşare), ceea ce face, pe de o parte, să crească rolul mărimii razei de
bontire (de ascuţire/rotunjire) a tăişului (ρ = 0,008 ÷ 0,25 mm) şi, pe de altă parte, să conducă la
valori mici ale raportului dintre grosimea şi lăţimea aşchiei: ab/bb. Ca urmare, procesul de aşchiere
se desfăşoară cu comprimări plastice intense şi cu predispoziţie la vibraţii. Pentru grosimi ale
aşchiei mai mici de 0,1 mm, forţa specifică de aşchiere creşte pronunţat, ducând la scăderea
durabilităţii sculei [Cro-05]. Drept urmare, la broşare trebuie să se folosească lichide de răcire-
ungere cu proprietăţi foarte bune de ungere (ulei, petrol, motorină).
 Viteza de broşare v, [m/min] – este viteza tangenţială la traiectoria directoare Δ. Este singurul
parametru al regimului de aşchiere care poate fi reglat, având în vedere că atât avansul pe dinte sd
cât şi adâncimea de aşchiere tb constituie elemente constructive ale broşei.
Viteza de aşchiere depinde în principal de:
– proprietăţile mecanice ale materialului de prelucrat;
– proprietăţile materialului aşchietor;
– profilul suprafeţei prelucrate;
– calitatea de suprafaţă şi precizia impuse suprafeţei generate.

Iulian ROMANESCU
26 | 35 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

Experienţa industrială a arătat că principalul factor limitativ la stabilirea vitezei de broşare


nu este durabilitatea economică a sculei, ci calitatea prelucrării (rugozitatea de suprafaţă şi precizia
dimensională impusă). Având în vedere faptul că broşarea este un procedeu de finisare, calitatea
va impune anumite restricţii asupra valorii vitezei de aşchiere, recomandată în domeniul 1 ÷ 10
m/min [Min-89b].
Broşarea cu viteze mai mari solicită în mod dezavantajos maşina-unealtă şi determină
amplificarea vibraţiilor peste limita acceptabilă din punct de vedere a calităţii suprafeţei; pe
suprafaţa prelucrată apar urme periodice sub forma ondulaţiilor.
Un alt criteriu de alegere a vitezei de aşchiere este impus de necesitatea evitării formării
tăişului de depunere (cu efecte negative asupra rugozităţii şi dimensiunii finale). În acest scop, se
recomandă fie viteze de aşchiere mici, până la 10 ÷ 12 m/min, fie viteze peste 40 m/min, în
intervalul 12 ÷ 40 m/min formându-se în mod frecvent depunerea pe tăiş. Valorile mari ale vitezei
(peste 40 m/min) prezintă însă inconvenientul prezentat mai sus, de amplificare a fenomenelor
dinamice datorate de intrarea şi ieşirea periodică a dinţilor în/din aşchiere.
Cercetările experimentale efectuate la broşarea unor piese din OLC45S, cu o broşă având
geometria α = 2º, γ = 18º, λ = 0º şi în condiţiile: lăţimea de broşare de 15 mm, lungimea de broşare
de 35 mm, pasul dinţilor p = 14 mm, lichidul de răcire-ungere – ulei mineral, au permis trasarea
unor diagrame de dependenţă dintre dimensiunile depunerii pe tăiş (lungimea şi înălţimea) şi viteza
de aşchiere, pentru diferite valori ale supraînălţării pe dinte: sd =0,015; 0,04 şi 0,1 mm (fig. 5.24)
[Min-89b].

Fig. 5.24. Dimensiunile depunerii pe tăiş în funcţie de viteza de aşchiere la broşare

Graficele evidenţiază creşterea accentuată a dimensiunilor depunerii pe tăiş în domeniul de


viteze 20 … 40 m/min.
 Având în vedere cele mai sus prezentate, literatura tehnică recomandă adoptarea unor viteze
mici de aşchiere (valorile sunt tabelate), în funcţie de profilul suprafeţei broşate, de rugozitatea şi
toleranţa de execuţie impuse, precum şi de de materialul prelucrat şi materialul aşchietor [Pic-74];
[Min-89b].
 Viteza optimă (tehnologică) de aşchiere vth se poate determina analitic în funcţie de avansul pe
dinte sd şi de durabilitatea T a broşei, cu o relaţie de forma (5.6):
𝐶𝑣
𝑣𝑡ℎ = 𝑚 𝑦𝑣 ∙ 𝑘𝑚 , [m/min] (5.6)
𝑇 ∙ 𝑠𝑑
Coeficientul Cv, exponenţii politropici m şi yv şi factorul de influenţă km au fost stabiliţi
experimental în funcţie de tipul suprafeţei generate, materialul aşchiat şi cel aşchietor, pentru
principalele materiale prelucrate şi se găsesc tabelaţi în literatura de specialitate [Pic-74]; [Min-
89b].
Durabilitatea T se consideră 20 ÷ 40 min. pentru broşele din oţel aliat de scule, 100 ÷ 200
min. pentru broşele din oţel rapid şi 130 ÷ 270 min. pentru cele construite din aţel rapid Rp3 [Pic-
74]; alţi autori indică un domeniu general pentru T: 120 ÷ 480 min. [Min-89b].
Se recomandă utilizarea lichidelor de răcire-ungere în cazul oţelurilor (spre exemplu,
sulfofrezol) şi aşchiere uscată în cazul fontei. La broşarea oţelului în lipsa lichidelor de răcire,
durabilitatea sculei scade cu 20 … 30%.

BGS  Cap.05g  2018-03


Cap. 5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 27

 O etapă practică în stabilirea vitezei de aşchiere, constă din calcularea vitezei maxime admisă
de puterea motorului maşinii-unelte aflată în dotare:
𝑁
𝑣𝑚𝑎𝑥 = 6120 ∙ 𝜂 , [m/min] (5.7)
𝐹𝑧
în care: N este puterea motorului, în kW;
Fz – forţa principală de aşchiere, în daN;
η – randamentul maşinii de broşat (se adoptă în general valoarea 0,9) [Pic-74].
Viteza de aşchiere maximă este limitată de posibilităţile cinematice ale maşinii de broşat.
Maşinile cu acţionare hidraulică, cu forţa de tragere până la 10 tone, ating viteze de aşchiere până
la 13 m/min, în timp ce maşinile cu forţa de tragere până la 20 tone nu depăşeşc viteza de 6 m/min.
Având în vedere diferenţele de valori rezultate pentru viteza de aşchiere, la broşarea efectivă
se recomandă să se compare viteza optimă calculată cu relaţia (5.6) cu viteza indicată în tabele, cu
viteza maximă calculată în funcţie de puterea maşinii-unelte (rel. 5.7) şi cu viteza maximă a saniei
de lucru (indicată în cartea maşinii) şi să se adopte viteza minimă.

5.7. Particularităţile prelucrării prin broşare


 Procesul de formare a aşchiei este influenţat în special de grosimea mică a aşchiei (îndeosebi
la broşarea după profil şi prin generare), de caracterul complex, neliber, al aşchierii, precum şi de
modul în care aşchia ocupă spaţiul închis dintre doi dinţi.
Grosimea mică a aşchiei, impusă de mărimea avansului pe dinte şi limitată de forţele de
aşchiere şi de calitatea suprafeţei generate, face ca raza de ascuţire a tăişului sculei să capete o
mare importanţă. Pe durata desfăşurării procesului de broşare, odată cu uzarea tăişului, se ajunge
ca cele două mărimi (sd şi ρ) să aibă valori comparabile; creşte astfel zona în care unghiul de
degajare este negativ, cu pericolul de a nu se mai produce tăierea şi detaşarea aşchiei, ci
stivirea/tasarea materialului de îndepărtat; odată cu micşorarea unghiului de degajare creşte forţa
(apăsarea) specifică KS (măsurată în N/mm2). Grosimi ale aşchiei sub 0,1 mm, dar mai ales sub
0,05 mm conduc la valori mari ale apăsării specifice (fig. 5.25).
 O altă particularitate a procesului de broşare este aşchierea complexă, neliberă şi modul de
cuprindere a aşchiei în golul dintre dinţi, un spaţiu închis pe durata parcurgerii zonei de contact cu
semifabricatul. Înfăşurarea aşchiei presupune existenţa atât a forţelor de deformare plastică şi a
celor de frecare interioară, dar mai ales a forţelor de frecare exterioară între suprafeţele în contact
– cu valori mai mari ca la alte procedee de prelucrare. Datorită acestor aspecte, se acordă atenţie
atât la forma racordată a fundului canalului, cât şi la forma golului dintre dinţi, în ideea micşorării
forţelor de frecare şi de deformare suplimentară şi chiar în ideea fragmentării aşchiei (v. fig. 5. 20).
Dimensionarea canalului de cuprindere şi evacuare se face în funcţie de lungimea suprafeţei
prelucrate, natura materialului aşchiat şi de mărimea avansului pe dinte.
La broşarea profilelor curbilinii fenomenele de deformare suplimentară a aşchei se
complică, datorită diferenţei dintre lungimea spaţiului de cuprindere a aşchiilor pe conturul exterior
şi a celui interior. Uneori se poate ajunge la situaţii critice, de interferenţă dintre aşchii, în pofida
spaţiului câştigat prin practicarea canalelor de fragmentare a aşchiilor pe lăţime (v. fig. 5.11).
Aspectele particulare legate de modul de formare a aşchiilor şi efectele asupra creşterii
forţelor de aşchiere au impus efectuarea unor corecţii în relaţiile de calcul ale forţelor, prin prezenţa
unui factor/coeficient de corecţie supraunitar.

Iulian ROMANESCU
28 | 35 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

NU ExamFig. 5.25. Apăsarea specifică la broşare în funcţie de avansul pe dinte [Opr-81]

 Forţele de aşchiere la broşare


 La broşare, aşchierea este discontinuă. Prin utilizarea dinţilor drepţi, cu tăişuri orientate
perpendicular pe direcţia vitezei principale, la fiecare intrare şi ieşire din material a unui dinte se
produce o creştere, respectiv o scădere bruscă a forţei (fig. 5.26).

[Croitoru-05]
Fig. 5.26. Variaţia forţei principale de aşchiere la broşare, pentru o lungime de broşat lp = (2 ÷ 3)p

BGS  Cap.05g  2018-03


Cap. 5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 29

La broşare, rezistenţa opusă de materialul prelucrat acţionează asupra broşei pe toate cele
trei direcţii rectangulare (fig. 5.27). În cazul «broşării libere» (suprafeţe interioare simetrice),
rezistenţa radială Ry se anulează reciproc pe conturul închis al suprafeţei, în timp ce la «broşarea
ghidată» (cazul suprafeţelor nesimetrice sau deschise) forţa este preluată de ghidajele maşinii-
unelte.

[internet]
Fig. 5.27. Orientarea componentelor forţei de aşchiere la broşare
Componenta Rx se manifestă la broşele cu dinţii înclinaţi (cu λ  0º) şi este suportată tot de
ghidajele maşinii de broşat.
Componenta principală a rezistenţei la aşchiere Rz solicită dispozitivul de antrenare (de
acţionare) a broşei.
Ca urmare, dintre cele trei componente ale forţei de aşchiere ce trebuie asigurate la nivelul
broşei, cea mai mare importanţă i se dă componentei principale, după care se dimensionează broşa,
dispozitivul de prindere a sculei şi elementele componente ale lanţului cinematic principal.
Celelalte două componente se exprimă în general în funcţie de componenta principală Fz.
Astfel, componenta Fx pe dinte se exprimă în funcţie de forţa principală pe dinte Fz şi de
unghiul de înclinare al dintelui (fig. 5.27):
𝐹𝑥 = 𝐹𝑧 ∙ tgλ (5.8)
Componenta radială pe dinte Fy se calculează, cu suficientă aproximaţie, cu relaţia (5.9):
𝐹𝑦 = (0,1 − 0,4)𝐹𝑧 (5.9)
deseori admiţându-se valoarea Fy = 0,32 Fz [Sec-79].
Plecând de la relaţia generală de calcul a forţei totale pe dinte:
𝐹 = √𝐹𝑧2 + 𝐹𝑦2 + 𝐹𝑥2 (5.10)
în care se introduc expresiile de mai sus, forţa rezultantă F devine:
𝐹 = √𝐹𝑧2 + (0,32 ∙ 𝐹𝑧 )2 + 𝐹𝑧2 ∙ tg 2 λ = 𝐹𝑧 √1,1 + tg 2 λ (5.11)
Deoarece în timpul broşării sunt în aşchiere simultană zsim dinţi, forţa totală de aşchiere
rezultă:
𝐹𝑡 = 𝐹 ∙ 𝑧𝑠𝑖𝑚 (5.12)
în care zsim se calculează în funcţie de lungimea suprafeţei de broşat lp şi pasul dinţilor p:
𝑙𝑝
𝑧𝑠𝑖𝑚 = + 1 (5.13)
𝑝
şi se rotunjeşte, în minus, la un număr întreg.
 Componenta principală a forţei de aşchiere pe dinte Fz se determină în funcţie de forţa normală
Fn la tăiş, cu relaţia:
𝐹𝑧 = 𝐹𝑛 ∙ cosλ (5.14)

Iulian ROMANESCU
30 | 35 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

iar forţa normală Fn se exprimă în funcţie de forţa (apăsarea) specifică de aşchiere3 KS şi secţiunea
stratului aşchiat, conform relaţiei (5.15):
𝐹𝑛 = 𝐾𝑆 ∙ 𝑎 ∙ 𝑏 = 𝐾𝑆 ∙ 𝑠𝑑 ∙ 𝑏 , [N] (5.15)
sau în funcţie de forţa specifică unitară KS1.1:
4

−𝑚 1−𝑚
𝐹𝑛 = 𝐾𝑆1.1 ∙ 𝑠𝑑 𝑠 ∙ 𝑠𝑑 ∙ 𝑏 = 𝐾𝑆1.1 ∙ 𝑠𝑑 𝑠 ∙ 𝑏 , [N] (5.16)
în care KS1.1 şi exponentul politropic 1–ms depind de natura materialului prelucrat şi de condiţiile
de aşchiere, fiind determinate experimental. Pentru materiale prelucrate în mod frecvent, valorile
pentru KS sau KS1.1 şi pentru 1–ms sunt centralizate în tabele [Sec-79], [Sandvik].
Pentru materialele la care nu au fost determinate experimental valorile forţei specifice,
componenta principală a forţei de aşchiere pe dinte se calculează cu relaţia (5.14) şi (5.15), în care
KS se poate stabili, cu valori acceptabile practic, în funcţie de rezistenţa la rupere sau duritatea
materialului prelucrat, conform expresiilor:
𝐾𝑆 = (5 − 7) ∙ 𝜎𝑟 , pentru oţeluri (5.17)
𝐾𝑆 = (0,8 − 1,2) ∙ HB , pentru fonte (5.18)
Valorile mari ale intervalelor de variaţie din relaţiile (5.17) şi (5.18) se adoptă pentru grosimi
mici de aşchie.
 Ţinând cont că în timpul broşării sunt în aşchiere simultană mai mulţi dinţi, componenta
principală a forţei de aşchiere se determină cu o relaţie similară cu (5.12):
𝐹𝑧𝑡 = 𝐹𝑧 ∙ 𝑧𝑠𝑖𝑚 (5.19)
în care zsim se calculează cu relaţia (5.13).
Relaţia (5.19) are o utilizare limitată la broşele cu dinţii noi ascuţiţi (sau reascuţiţi). În mod
real, forţa este afectată atât de existenţa fragmentatorilor de aşchii, precum şi de efectul pronunţat
al uzării tăişurilor. Ca urmare, în relaţia «teoretică» (5.19) sunt introduşi factorii de corecţie Kf =
1,1 (pentru prezenţa fragmentatorilor de aşchii) şi Ku = 1,2 (pentru uzură) [Sec-79]. Dacă se ţine
seama şi de importanţa unghiului de degajare γ (cu efect de diminuare a forţei la creşterea lui)
[Sandvik-Coromant], valoarea reală a forţei principale de aşchiere poate fi stabilită cu relaţia (5.20):
𝛾
𝐹𝑧𝑡 𝑟𝑒𝑎𝑙 = 𝐹𝑧 ∙ 𝑧𝑠𝑖𝑚 ∙ 𝐾𝑓 ∙ 𝐾𝑢 ∙ (1 − ) (5.20)
100
Prin aplicarea aceluiaşi raţionament, se pot calcula celelalte două componente ale forţei
totale de aşchiere, cu relaţiile:
𝛾
𝐹𝑥𝑡 𝑟𝑒𝑎𝑙 = 𝐹𝑥 ∙ 𝑧𝑠𝑖𝑚 ∙ 𝐾𝑓 ∙ 𝐾𝑢 ∙ (1 − ) (5.21)
100
𝛾
𝐹𝑦𝑡 𝑟𝑒𝑎𝑙 = 𝐹𝑦 ∙ 𝑧𝑠𝑖𝑚 ∙ 𝐾𝑓 ∙ 𝐾𝑢 ∙ (1 − ) (5.22)
100
în care factorii de corecţie Kf şi Ku primesc aceleaşi valori ca pentru componenta principală Fz.
În practica proiectării broşelor rareori interesează valoarea totală a forţei rezultante de
aşchiere, calculabilă cu relaţiile (5.11) şi (5.12). Se acordă însă atenţie componentelor care solicită
broşa la tracţiune, compresiune sau torsiune, care pot conduce la solicitări compuse, ori care solicită
dispozitivele de lucru (antrenare, ghidare) sau ghidajele maşinii-unelte. Astfel, pentru verificarea
la rezistenţă sau pentru dimensionare, se iau în calcul acele componente ale forţei care crează

3
Forţa (apăsarea) specifică reprezintă forţa necesară pentru detaşarea unui strat de material cu secţiunea
de 1 mm2.
4
Forţa specifică unitară reprezintă forţa de aşchiere necesară pentru a detaşa un material cu secţiunea de
1 mm2, a cărei grosime este de 1 mm.

BGS  Cap.05g  2018-03


Cap. 5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 31

solicitările respective. În acest sens, literatura de specialitate oferă relaţii de calcul distincte,
destinate fiecărui tip de broşă în parte: pentru prelucrarea găurilor cu diverse profile, pentru canale
de pană, pentru canale elicoidale, pentru broşare exterioară etc. [Sec-79], [Opr-81].
 O altă metodă de calcul a forţelor de aşchiere are la bază relaţiile politropice pentru forţa
principală de aşchiere, pentru fiecare tip de suprafaţă prelucrată [Min-89b]. Relaţiile conţin
constante şi exponenţi ce depind de materialul prelucrat şi de tipul broşei, dimensiunile suprafeţei
broşate, precum şi factori de influenţă (de corecţie) a unghiului de degajare şi de înclinare a dinţilor.
Având în vedere modalitatea experimentală de stabilire a parametrilor politropici, această
metodă constituie prima recomandare pentru calcularea forţelor de broşare.
 Vibraţiile ce apar în timpul operaţiilor de broşare îmbracă două aspecte: vibraţiile forţate şi
autovibraţiile [Opr-81].
 Vibraţiile forţate sunt cauzate de discontinuitatea procesului de broşare. Forţa de aşchiere Fz
variază periodic: creşte brusc la intrarea fiecărui dinte în material şi scade brusc la ieşirea acestuia.
Frecvenţa de variaţie a forţei Fz corespunde astfel frecvenţei de intrare şi ieşire din lucru a fiecărui
dinte al sculei. Corespunzător vitezelor mici de aşchiere şi pasului dinţilor, vibraţiile forţate au
frecvenţă joasă, sub 20 Hz [Opr-81].
Acest tip de vibraţii influenţează negativ procesul de broşare, în special calitatea suprafeţei
prelucrate. În acelaşi timp sunt afectate toate mecanismele lanţului cinematic principal, existând
pericolul apariţiei instabilităţii dinamice (fenomenul de rezonanţă). Din aceste motive se iau măsuri
pentru diminuarea lor.
 O primă soluţie constă în executarea dinţilor înclinaţi (la λ  0º), ceea ce conduce la uniformizarea
forţelor, prin intrarea/ieşirea treptată a tăişurilor în/din material.
 O altă soluţie constă în variaţia mărimii pasului dintre dinţi (de la un dinte la altul pasul va varia
cu 0,1 ÷ 0,5 mm faţă de valoarea nominală), ceea ce face ca variaţia forţei de aşchiere să nu mai fie
periodică.
 Autovibraţiile se datoresc specificului procedeului de lucru, îndeosebi la aplicarea variantelor de
broşare după profil şi prin generare, metode caracterizate prin raporturi foarte mari între lăţimea şi
grosimea aşchiei; se ştie că lăţimea mare a aşchiei constituie un factor generator de autovibraţii.
Comparativ cu vibraţiile forţate autovibraţiile au frecvenţă mai mare (50 ÷ 200 Hz) şi au o
influenţă puternic negativă asupra calităţii suprafeţei prelucrate. Practicarea canalelor de
fragmentare a aşchiilor pe lăţime este cea mai indicată cale de eliminare a autovibraţiilor.
La broşarea progresivă, pentru că aşchia are lăţime mică, nu există pericolul de apariţie a
autovibraţiilor.
 Uzarea muchiei aşchietoare şi a suprafeţelor active ale dinţilor are influenţă directă asupra
capacităţii de tăiere a broşei şi a forţelor de aşchiere. Principalul factor de influenţă îl reprezintă tot
particularităţile procedeului de aşchiere, şi anume grosimea mică a aşchiei – semnificativă la
variantele de broşare după profil şi prin generare.
Prin utilizarea raţională a broşei, la nivelul muchiei aşchietoare şi a suprafeţelor active se
dezvoltă, în mod inerent, următoarele forme de uzură (fig. 5.28:
 uzura sub formă de crater pe suprafaţa de degajare;
 uzura sub formă de faţetă (teşitură) pe faţa de aşezare;
 creşterea razei de rotunjire (bontire) ρ a muchiei aşchietoare.
Uzura pe faţa de degajare este neglijabilă, în schimb teşirea feţei de aşezare şi creşterea razei
ρ au mare influenţă asupra modului de desfăşurare a procesului de broşare: tendinţa de tasare a
materialului; apariţia autovibraţiilor; creşterea pronunţată a forţelor, cu pericolul de rupere a broşei.
Din aceste motive, la atingerea valorilor considerate admisibile pentru înălţimea VBB a faţetei de

Iulian ROMANESCU
32 | 35 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

uzură pe faţa de aşezare şi a razei de bontire ρ, se impune reascuţirea dinţilor broşei, restabilindu-
se astfel durabilitatea efectivă a broşei.

[Minciu-89b]
Fig. 5.28. Uzura dintelui aşchietor la broşă

La varianta de broşare progresivă, datorită grosimii mai mari a aşchiilor, creşterea razei de
bontire şi a uzurii este mai puţin periculoasă, procedeul dovedindu-se superior celorlalte variante
de broşare.
Criteriul unic pentru stabilirea mărimii uzurii admisibile a fost stabilit la înălţimea teşiturii
de pe faţă de aşezare, notată conform standardelor cu VBB.
Având în vedere faptul că operaţia de broşare este prin definiţie o operaţie de finisare,
înălţimea faţetei de uzură pe faţa de aşezare VBB este limitată superior la 0,3 ÷ 0,4 mm5. Acestui
interval îi corespunde – luând în consideraţie şi regimul de aşchiere caracterizat de viteză mică de
lucru – o durabilitate efectivă cuprinsă între 90 şi 480 minute. Valoarea mare a durabilităţii, care
poate depăşi acest interval în cazul broşelor mari şi complicate, se explică prin costul ridicat şi
complexitatea tehnologiei de fabricaţie a sculei [Opr-81].
[Min-89b]Cercetările experimentale au arătat că, la brosarea cilindrică interioară, primii
dinţi de degorsare au uzură mai pronunţată decât următorii, în timp ce la broşarea de canelare uzarea
dinţilor este uniformă. Explicaţia constă în duritatea superficială a suprafeţei de prelucrat, mai mare
decât masa materialului, cauzată de prelucrarea anterioară (burghiere, lărgire, strunjire).
Practica a mai evidenţiat uzura mai pronunţată a feţei de aşezare în proximitatea canalelor
de fragmentare a aşchiilor, comparativ cu restul tăişului. Cauza este aşchierea complexă în zona
canalelor şi unghiul foarte mic de aşezare realizat pe tăişurile secundare rezultate prin executarea
canalelor de fragmentare [Nin-89b].
 Rugozitatea suprafeţelor obţinute prin broşare constituie unul dintre argumentele pentru care
este recomandată această metodă de prelucrare finală. Influenţă asupra rugozităţii o au toţi
parametrii procesului de aşchiere, dar dintre aceştia se remarcă grosimea aşchiei (sau supraînălţarea
pe dinte Sd) şi unghiul de degajare (fig. 5.29).
 Lichidele de aşchiere la broşare
În general, utilizarea lichidelor de aşchiere la prelucrările mecanice pe maşini-unelte are
drept scop diminuarea temperaturii sculei şi a piesei şi reducerea forţelor prin micşorarea
rezistenţelor la aşchiere, cu efecte benefice asupra creşterii durabilităţii sculei şi a preciziei şi
calităţii suprafeţelor generate.

5
Corespunzător criteriului uzurii admisibile, valorile VBB sunt precizate în literatura pehnică pentru fiecare
tip de broşă: 0,2…0,3 mm la broşele cilindrice; 0,3…0,4 mm la broşele de canelat şi cele pentru canale de
pană [Min-89b].
BGS  Cap.05g  2018-03
Cap. 5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 33

La broşare sunt exploatate calităţile lichidelor de aşchiere: de răcire, de ungere şi de


microaşchiere.
 Efectul de răcire al mediului este important pentru reducerea vitezei de uzare a dinţilor. La
broşare, datorită unghiurilor de aşezare mici, a forţelor de frecare accentuate şi a înmagazinării
aşchiilor fierbinţi în spaţiul semiînchis dintre dinţi, temperatura în zona de formare a aşchiei poate
ajunge la 1000ºC [Min-89b].

a b
Nu ExamFig. 5.29. Influenţa unghiului de degajare (a) şi a avansului pe dinte (b) asupra calităţii suprafetelor
prelucrate prin broşare

 Ungerea are efecte pozitive prin diminuarea tuturor rezistenţelor exterioare şi interioare,
conducând esenţial la scăderea forţelor de frecare dintre dinţi şi suprafaţa generată şi a frecării
dintre aşchii şi faţa de degajare. În plus, scade semnificativ tendinţa de formare a depunerii pe tăiş,
cu efecte pozitive asupra calităţii suprafeţei prelucrate.
Cercetările experimentale au evidenţiat calitatea uleiului vegetal de mărire a unghiului
convenţional de forfecare la formarea aşchiei, deci de diminuare a deformaţiilor plastice şi a
apăsării specifice.
 Efectul de microaşchiere sau efectul de suprafaţă se manifestă la lichidele de aşchiere ce conţin
substanţe capilar active, ce au tensiunea superficială redusă şi aderă uşor la suprafaţa cu care
lichidul vine în contact. Pe de o parte formează o peliculă subţire, cu efect de pană, între suprafeţele
active, aşchie şi piesă, iar pe de altă parte pătrunde în microfisurile din aşchie şi produce – prin
acelaşi efect de pană – alunecări şi forfecări suplimentare. Pe ansamblu, efectul de suprafaţă
conduce la micşorarea rezistenţei la deformare plastică şi a frecărilor.
Substanţele active ce intră în componenţa lichidelor de aşchiere în proporţie de 0,1…1%
sunt acizii organici graşi (stearic, oleic, palmitic) halogenaţi sau sulfonaţi, precum şi sărurile
acestora.
S-a observat că efectul de diminuare a apăsării specifice prin utilizarea lichidelor de aşchiere
are tendinţă descrescătoare cu creşterea grosimii aşchiei; altfel spus, la grosimi mici de aşchie (ce
caracterizează procesul de broşare) efectul de reducere a forţei specifice este semnificativ.
Se poate spune că, în general la prelucrarea prin aşchiere, folosirea uleiului vegetal ca lichid
de răcire-ungere conduce la micşorarea apăsării specifice cu 70% faţă de aşchierea uscată, iar la
utilizarea uleiului mineral diminuarea este de numai 80% [Min-89b].
Efectul de reducere a apăsării specifice se poate observa în figura 5.30, în care este
prezentată variaţia cu viteza de aşchiere pentru diferite valori ale supraînălţării pe dinte, la broşarea
uscată (fig. 5.30, a) şi cu ulei mineral (fig. 5.30, b) a oţelului OLC45S. Graficele de variaţie atrag
atenţia şi asupra modului în care viteza de aşchiere influenţează forţa specifică KS, dar şi influenţa

Iulian ROMANESCU
34 | 35 BAZELE GENERĂRII SUPRAFEŢELOR

grosimii aşchiei (identică cu supraînălţarea pe dinte).

Nu ExamFig. 5.30. Variaţia apăsării specifice KS cu viteza la broşarea uscată (a) şi sub acţiunea uleiului mineral
(b)

Ca lichide de răcire-ungere, la broşare se pot utiliza: apa, emulsii de săpunuri lichide în apă,
emulsii de uleiuri minerale în apă, uleiul mineral, uleiul mineral activizat (sulfofrezol) şi uleiul
vegetal. Apa are bune proprietăţi de răcire, dar slabe proprietăţi de ungere, în timp ce uleiul vegetal
excelează prin proprietatea de lubrefiere.
La broşare, în funcţie de calitatea prelucrării, se pune accent pe calităţile de răcire sau pe
cele de ungere.
 Astfel, dacă regimul de aşchiere este puternic generator de căldură şi/sau se doreşte o calitate
deosebită a suprafeţei, se impune o răcire puternică, ce se realizează prin folosirea emulsiei de
săpunuri în apă sau emulsia de uleiuri minerale în apă.
 Dacă regimul de aşchiere nu este intens, dar interesează calitatea superioară a suprafeţei
prelucrate, se acordă prioritate efectului de lubrefiere, fiind indicate uleiurile minerale, uleiurile
vegetale sau uleiurile minerale activizate.
 La alegerea tipului de lichid de răcire se ţine cont şi de factorii economici şi de protecţie a
maşinii şi operatorului. Spre exemplu, emulsiile în apă (fără ulei) sunt ieftine, nu murdăresc maşina
sau dispozitivul şi nu necesită degresarea piesei pentru operaţii ulterioare. În schimb, are efect
corosiv asupra elementelor cu care intră în contact. Dezavantajul este înlăturat de emulsia în apă
de săpunuri şi ulei.
Uleiul vegetal are o utilizare restrânsă datorită costului ridicat, a deteriorării rapide (prin
oxidare) şi a murdăririi zonelor în contact. În plus, piesele necesită degresare (de obicei cu apă
fierbinte).
Literatura de specialitate oferă câteva recomandări generale privind alegerea şi utilizarea
lichidelor de răcire-ungere [Min-89b]:
 pentru broşarea pieselor din oţel se poate utiliza uleiul, emulsia de ulei în apă sau uleiul activizat
(sulfofrezolul);
 broşarea pieselor din fontă se face fără lichide de aşchiere, dar poate fi folosită emulsia de ulei în
BGS  Cap.05g  2018-03
Cap. 5  Generarea suprafeţelor prin broşare 35 | 35

apă sau kerosenul (petrolul lampant);


 aliajele neferoase de cupru sau aluminiu se prelucrează fără lichide de răcire-ungere, cu excepţia
broşării interioare a pieselor din bronz, la care se foloseşte emulsia de ulei în apă;
 calibrarea cu broşe de netezire (tasare) se efectuează numai în prezenţa lichidelor de aşchiere cu
proprietăţi bune de lubrefiere (uleiul mineral sau uleiul activizat). Este recomandat sulfofrezolul –
un amestec de păcură bogată în gudron şi fluidizată cu ajutorul uleiului mineral, la care se adaugă,
ca activizant, un proventaj de 0,9…2,5% sulf;
 pentru broşarea unui tip de material la care se impune utilizarea lichidelor de răcire-ungere, dar
care se prelucrează în „mediul uscat”, forţa de aşchiere se recalculează, prin înmulţirea cu un
coeficient de influenţă k = 1,3;
 în funcţie de dimensiunile suprafeţei de broşat, debitul de ulei trebuie să fie între 6 şi 12 l/min.

Subiecte de examen
S. Elementele specifice prelucrării prin broşare. Parametrii regimului de aşchiere.
S. Clasificarea broşelor
S. Variante de broşare
S. Broşarea rectilinie: generarea şi exemple de prelucrare
S. Broşarea circulară: generarea şi exemple de prelucrare
S. Operaţii complexe de broşare
S. Elementele constructiv-geometrice ale broşelor.
S. Particularităţile prelucrării prin broşare.

Iulian ROMANESCU