4. Globalizarea pieţei internaţionale de capital.

Sensul economic şi rolul pieţei internaţionale de capital constă în redistribuirea

resurselor în volum global.

Practic în toate ţările industrial dezvoltate pieţele de capital au ramificări

internaţionale. Nerezidenţii au dreptul de a procura valori mobiliare pe pieţele
naţionale, iar unele valori mobiliare emise în ţara dată, pot fi obiectul emisiunilor
paralele şi în centre financiare străine sau obiectul cotărilor pe pieţele secundare
internaţionale.

Tehnologiile electronice noi într-o mare măsură sporesc posibilităţile prezente a

pieţelor de capital, oferind participanţilor pieţei o informaţie momentană, veridică
despre starea pieţelor de capital în orice ţară şi face posibilă prelucrarea datelor
rapid, în corespundere cu tendinţele noi de liberalizare a economiei.

Astfel, apare tendinţa internaţionalizării pieţelor statelor industrial dezvoltate, la

care se asociază tot mai multe alte state. În ultimii zece ani dezvoltarea economiei
mondiale a dus la apariţia noilor factori, la care se referă ,în primul rând, revoluţia
tehnologică, care se caracterizează prin folosirea largă a computerului şi noilor
mijloace de comunicaţii.

Piaţa internaţională a valorilor mobiliare, mai ales piaţa acţiunilor şi obligaţiunilor,

devin globale. La bursele din străinătate zilnic se cotează milioane de valori
mobiliare ale companiilor americane.

La sfârşitul anilor ’90 ai sec. XX N.Y.S.E., Bursa din Chicago, N.A.S.D.A.Q. şi alte
burse, operau 24 ore pe zi. În prezent unii investitori străini pot cumpăra sau vinde
orice acţiuni accesibile, ziua sau noaptea, în dependenţă de faptul, unde ea se
cotează la moment – Tokyo, Londra, New-York sau în altă parte.

Se poate să ne aşteptăm, că pieţele ce domină astăzi se vor integra până într-atât,

că vor pierde esenţa sa naţională. Avem exemplul când preţurile la “General
Motors” în Londra şi Tokyo într-o măsură mare se vor aprecia prin comercializarea
în New-York. Experţii presupun, că în timpul apropiat preţurile la “Hitachi” în Londra
şi New-York vor prelungi să se aprecieze faţă de cererea şi oferta din Tokyo.

Când se vorbeşte despre anumite pieţe de capital, se subînţeleg pieţele ţărilor

industrial dezvoltate, însă sunt multe alte centre internaţionale de pieţe de capital.
Majoritatea investitorilor sunt cunoscuţi prin bursele Canadei (din Toronto şi
Montreal unde valorile mobiliare se cotează zilnic), unele burse cunoscute din
Mexic, Australia, Israel. În ultimii ani a crescut interesul faţă de pieţele de capital a
ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Unii experţi europeni cred că piaţa de capital a
Rusiei va evolua în ascendenţă în următorii 10 ani.
În perioada’80 până la sfârşitul anilor ’90 ai sec. XX pe piaţa mondială de capital au
avut loc unele schimbări structurale, majoritatea ţărilor dezvoltate şi ţărilor în curs
de dezvoltare şi-au reformat Piaţa Valorilor Mobiliare. După anii 1987-1988 au
crescut investiţiile din America de Nord, Japonia şi Europa, iar volumul mondial de
capital a crescut de la 48 miliarde dolari în 1981 până la 235 miliarde dolari în 2000.

Încă 10 ani în urmă mai mult de 2/3 din resursele pieţei internaţionale de capital se
plasau în ţările în curs de dezvoltare şi anume în America Latină, Asia de Sud-Est şi
ţările producătoare de petrol.

În prezent debitorii principali de mijloace pe pieţele internaţionale de capital sunt

băncile şi companiile financiare a ţărilor Organizaţiei de Colaborare şi Dezvoltare
Economică, iar cei ce furnizează capitalurile sunt – guvernele, puterea locală şi
organizaţiile internaţionale financiare. Internaţionalizarea relaţiilor economice,
lărgirea necesităţilor în alocări de mijloace în know-how duc la dezvoltarea Pieţei
Valorilor Mobiliare.

Cu susţinerea băncilor a fost fondată Asociaţia Internaţională a Cluburilor

Investiţionale. Comitetul de experţi a clubului, periodic efectuează analiza
comparativă a pieţelor de capital, şi a constatat că fiecare piaţă de capital – este un
organism specific, fondarea şi funcţionarea lui într-o mare măsură depinzând de
dreptul de stat şi privat, tradiţii, istoria financiară a ţării. Dar necătând la diferenţa
naţională a pieţelor, ele au şi caracteristici comune:

1. nivel înalt de monopolizare;

2. creşterea rolului statului ca debitor, creditor şi garant;

3. creşterea rolului investitorilor instituţionali;

4. tendinţa spre unificare şi internaţionalizare.

În acest scop ţările efectuează reforme bancare, a sistemelor economice şi

creditare, a burselor de valori.

În prezent investitorii îşi pot vinde valorile mobiliare pe o piaţă globală în proces de
evoluţie. Tehnologiile informaţionale lărgesc posibilităţile investitorilor în evaluarea
riscurilor financiare. Prin noile metode de asigurare a riscurilor, investitorii pot
efectiv să supravegheze riscurile, legate de anumite tranzacţii. Totodată are loc
aprofundarea integrării regionale în Europa, America de Nord, în ţările Oceanului
Pacific. A apărut tendinţa de formarea serviciilor unice a pieţei de capital, care s-au
transformat într-un izvor important de mobilizare a resurselor investiţionale.
Internaţionalizarea economiei a obţinut un conţinut calitativ nou şi a atins astfel de
volume, încât se poate vorbi despre o economie global-integrată.