Sunteți pe pagina 1din 2

1.

Martirajul creştin
Vineri, 01.08.2014

I. Pregătirea aperceptivă
Sfântul Ştefan este primul martir al Bisericii. Cum însă sfinţenia
martirajului presupune nu doar uciderea pe nedrept, ci şi sfinţenia idealurilor
sau a mărturiei pentru care se pătimeşte, nu putem lua în calcul uciderea
idealurilor.
II. Anunţarea temei
În momentele următoare o să vorbim despre martirajul creştin.
III. Tratarea
- martirajul este prezent în discursul public al Mântuitorului ca o stare
firească a vieţii creştine: Ioan 16, 33;
- mucenicia o putem defini ca o durere temporară a naşterii omului întru
sfinţenie: Ioan 16, 20-21;
- Mucenicia a fost experiată din plin în primele veacuri creştine, timp în
care împăraţii romani au declanşat teribile prigoane împotriva creştinilor;
- Martirajul creştin contemporan clasic, în lumea islamică;
- Pe lângă martirii creştinismului universal există şi martirii neamului
românesc care nu sunt puţini. Sfântul Sinod s-a oprit anul acesta asupra
Sfinţilor Brâncoveni care au fost decapitaţi pentru statornicia în credinţă
chiar de praznicul Adormirii Maicii Domnului a anului 1714;
- Suferinţele şi dezumanizările din timpul comunismul au umplut cerul
cu sfinţi;
- Tot o formă de martiraj este şi răbdarea nedreptăţii pentru care Hristos ne
va răsplăti negreşit.
IV. Recapitularea
V. Asocierea
Martir înseamnă martor, dar sinonimul substantivului este erou.

VI. Generalizarea
Martiriul trebuie văzut ca o concretizare a efectului euharistic, pentru că
participarea la trupul înviat al Domnului uneşte pe cel care-L primeşte în credinţă
cu Cel înviat, Euharistia fiind medicament al nemuririi.

VII. Aplicarea
Martiriul este aşadar o stare fireascã a creştinului, deoarece căutarea
desăvârşirii presupune o stare de luptã interioară şi, uneori, exterioară, cu
viciile, nedreptăţile sau corupţia. Dar în condiţiile unui consumism bazat din ce
în ce mai mult pe pofte şi plăceri, martirajul pare nebunie, asemena Crucii.
Bibliografie :

1. Actele martirice, studiu introductiv, traducere şi note de Pr. Prof. Dr. Ioan
Rămureanu, Bucureşti, Ed. IBMBOR, 1997.
2. Felmy, Karl Christian, De la Cina de Taină la Dumnezeiasca
Liturghie a Bisericii Ortodoxe, ed. a II-a, trad. Pr. Prof. Ioan I. Ică,
Sibiu, Ed. Deisis, 2008.

S-ar putea să vă placă și