Contabilitate Consolidata

Consolidarea grupurilor
CUPRINS
CAP. I. GRUPURI DE SOCIETĂŢI..........................................................4

1.1.Grupul – problematică, concept, premize................................................4
1.1.1. Structura de grup. Problematică şi apariţie........................................................4
1.1.2. Conceptul de conturi de grup............................................................................6
Internaţionalizarea pieţelor ca expresie a expansiunii grupurilor................................7
1.1.4. Grupul ca ansamblu de entităţi..........................................................................8
1.2.Grupul noţiune şi tipologii.......................................................................11
1.2.1.Definirea grupurilor prin prisma diferitelor aspecte.........................................11
Raportat la dreptul comercial....................................................................................13
Raportat la dreptul bancar.........................................................................................13
Aspecte ale dreptului fiscal.......................................................................................14
Grupul şi dreptul muncii............................................................................................15
Grupul în dreptul concurenţial...................................................................................15
Grupul în dreptul contabil.........................................................................................16
1.3.Grupul ca sistem. Avantaje şi limite ale grupului..................................16
1.3.1. Grupurile ca sistem. Strategia şi gestiunea marilor ansambluri......................16
1.3.2. Strategiile fiscale şi internaţionale...................................................................19
1.3.3. Avantaje şi limite ale grupurilor de societăţi...................................................20
Avantajele grupurilor.................................................................................................20
CAP. II. ROLUL ŞI IMPORTANŢA CONTURILOR CONSOLIDATE24
2.1. Necesitatea conturilor consolidate. Mic istoric.....................................24
Utilitatea şi limitele conturilor consolidate..................................................27
Utilitatea conturilor consolidate................................................................................27
Consolidarea – un instrument de informare externă şi de gestiune internă...............30
Limitele conturilor consolidate..................................................................................33
2.3. Perimetrul de consolidare.......................................................................34
2.3.1. Controlul exclusiv...........................................................................................36
2.3.2. Controlul comun (asociativ)............................................................................37
2.3.3. Influenţa notabilă (semnificativă)....................................................................37
2.3.4. Procentul de control.........................................................................................38
2.3.5. Procentul de interes.........................................................................................43
2.3.6. Societăţi supuse în mod obligatoriu consolidării.............................................49
2.3.7. Excluderi din sfera consolidării.......................................................................51
CAP. III. CONSOLIDAREA – METODE, TEHNICI ŞI ETAPE ALE
PROCESULUI DE CONSOLIDARE.......................................................55
-1-
3.1. Metode de consolidare............................................................................55

3.1.1. Metoda integrării globale................................................................................56
PASIV.........................................................................................................59
Total PASIV...............................................................................................59
3.1.2. Metoda integrării proporţionale.......................................................................67
3.1.3. Metoda punerii în echivalenţă.........................................................................70
3.2. Tehnici de consolidare............................................................................75
3.2.1. Consolidarea pe paliere...................................................................................75
3.2.2. Consolidarea directă........................................................................................81
3.3. Operaţii de consolidare...........................................................................90
3.3.1. Omogenizarea regulilor de evaluare................................................................91
3.3.2. Eliminarea incidenţelor fiscale......................................................................103
3.3.3. Retratările conturilor anuale..........................................................................106
3.3.4. Eliminarea operaţiilor între societăţile consolidate.......................................112
3.3.5. Întocmirea conturilor consolidate..................................................................116
3.3.6. Tratarea diferenţei de primă de consolidare..................................................136
3.3.7. Eliminarea titlurilor de participare................................................................143
3.3.8. Determinarea rezervelor consolidate şi a rezultatului consolidat..................146
CAP. IV. DOCUMENTELE DE SINTEZĂ CONSOLIDATE..............149
4.1. Prezentarea documentelor de sinteză consolidate...............................149
4.1.2. Contul de rezultat consolidat.........................................................................158
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................159
-2-
Noţiunea de consolidare a apărut în Statele Unite ale Americiii la

începutul secolului XX. Punerea sa în aplicare în Europa nu se realizează
decât după cel de-al II-lea război mondial.
Din acest moment, ea şi-a demonstrat utilitatea de necontestat. Ca
mijloc de transparenţă, consolidarea contabilă permite să se înţeleagă mai
bine puterea relativă a unităţilor componente ale grupului.
Informaţia contabilă consolidată constituie pentru diferitele componente
ale pieţei un instrument indispensabil
În perioada actuală este evident fenomenul de dezvoltare şi
prosperare a numeroaselor grupuri de societăţi, astfel încât se poate
spune că nu există sector de activitate în care să nu fi pătruns grupurile
multinaţionale cu tentă mondială sau chiar globalizantă. Acestea s-au
impus ca o realitate economică deloc neglijabilă.
Realitatea indubitabilă, existenţa grupurilor de societăţi naţionale
şi multinaţionale atrage mutaţii şi consecinţe în plan economic, juridic,
fiscal, social şi, nu în ultimul rând, contabil.
Pornind de la definirea şi tipologia grupurilor, am tratat
problematica consolidării conturilor insistând asupra tehnicilor de
consolidare (globală, proporţională şi punerea în echivalenţă) cu
elaborarea conturilor consolidate în cadrul fiecăreia.
Am acordat importanţă prezentării, controlului, certificării şi
publicării conturilor consolidate elaborate pe plan internaţional şi a celor
prevăzute de ultimele acte normative privind domeniul abordat din ţara
noastră.
Având în vedere rolul şi importanţa informaţiilor furnizate de
conturile consolidate am abordat problematica informaţiei contabile de
grup, îndeosebi a calităţii acesteia prin prisma intereselor utilizatorilor
acesteia şi cu principalele aspecte de ordin economic, financiar, juridic al
grupului.
Vom fi recunoscători cititorilor pentru eventualele
recomandări şi sugestii pe care le vom recepţiona cu plăcere şi distinsă
consideraţie şi pe care le vom avea în vedere pentru următoarea ediţie a
cărţii.
Autorii
-3-
CAP. I. GRUPURI DE SOCIETĂŢI

1.1. Grupul – problematică, concept, premize
Societăţile contemporane evoluează într-un mediu economic

dinamic, având în vedere schimbările semnificative produse, pentru
accentuarea competitivităţii economice, tehnico-ştiinţifice şi educaţionale,
extinderea şi accelerarea comunicaţiilor, a “exploziei” informaţionale,
multiplicarea şi diversificarea nevoilor consumatorilor, promovarea
anumitor exigenţe şi a unor noi criterii de validare a calităţii produselor şi
serviciilor, înmulţirea spectaculoasă a inovaţiilor tehnice şi tehnologice,
reevaluarea raportului om-natură şi iniţierea unor ample programe de
asigurare a echilibrului ecologic, modificarea formelor de organizare şi
conducere, limitarea resurselor clasice de materii prime şi energie,
adâncirea cooperării economice şi tehnico ştiinţifice1.
1.1.1. Structura de grup. Problematică şi apariţie
Problematica trebuie căutată în geneza grupurilor. Datorită faptului

că o întreprindere încearcă din ce în ce mai mult să devină cât mai puţin
vulnerabilă dar şi cât mai performantă cu putinţă, se manifestă tendinţa
generală de concentrare a mai multor societăţi fie prin integrarea fazelor
procesului de fabricaţie fie de distribuţie a unui produs (concentrare
orizontală), fie în baza integrării unor activităţi complementare sau similare
chiar dacă acestea sunt de natură diferită (concentrare conglomerală), fie
cazul legăturilor între întreprinderi diferite doar cu scopul diversificării
riscurilor şi maximizării profitului (concentrare conglomerală).
Aceste concentrări se pot realiza printr-o dezvoltare internă a
întreprinderii sau prin stabilirea de legături cu alte întreprinderi pe baza
preluării controlului asupra lor sau prin crearea de noi societăţi.
Concentrarea verticală sau pe bază de complementaritate se poate
realiza :
- în amonte (întreprinderea preia controlul asupra societăţilor
furnizoare pentru a putea controla aprovizionările, a avea
posibilitatea controlării costurilor sale de producţie, a livrărilor
sale, precum şi a calităţii produselor;
1
Tiron Tudor A. – Consolidarea conturilor, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2000
-4-
- în aval (întreprinderea preia controlul asupra societăţilor

cliente pentru a putea controla distribuţia, a ameliora
promovarea produselor sale şi a-şi mări debuşeele sale prin
controlarea pieţei concurenţilor săi.
Geneza grupurilor este exprimată de strategia de dezvoltare a
întreprinderii. Atunci când producţia se diversifică şi se întrevede cucerirea
unor noi pieţe, posibilităţile de a alege un sistem organizaţional oscilează
între păstrarea unei structuri juridice a societăţii având departamente
economice subordonate şi crearea de societăţile filiale specializate, având
personalitate juridică distinctă însă rămânând controlată de societatea-
mamă.
Ca afaceri pur industriale, aşa cum sunt la început, societăţile de
mari proporţii ajung să se transforme în mod progresiv în centre de
conducere financiară pe baza creării unei noi forme organizaţionale -
grupul de societăţi.
Modalităţile de formare a grupului se realizează prin :
a) descentralizare (o societate formează o filială, prin aport de
active în scopul diversificării activităţilor şi atenuării riscurilor);
Are loc deci o dezintegrare de ansamblu prin divizarea aportului
- CREŞTEREA INTERNĂ.
b) centralizare (preluarea controlului unei societăţi de către o
altă societate.
Are loc o apropiere a unor societăţi prin achiziţii de control –
CREŞTEREA EXTERNĂ.
Organizarea unei activităţi specifice în grupuri de societăţi care se
bucură fiecare de o personalitate morală proprie se exprimă prin
multiplicarea entităţilor care au putere de angajare faţă de terţi2.
Dacă o unitate de exploatare este organizată sub formă de grup,
atunci fiecare societate care îi aparţine, fie ea societatea-mamă, fie una
dintre filiale, reprezintă în faţa legii, o persoană distinctă de celelalte,
bucurându-se de o personalitate morală specifică.
Fiecăreia dintre acestea, legea îi recunoaşte drepturile şi în special
cel de a se angaja faţă de terţi, fiecare poate trata şi contracta, fiecare poate,
deci, lua decizii de investiţii şi de finanţare.
În structurile de grup, repartiţia puterii de decizie este specifică.
Multiplicarea societăţilor dotate de o personalitate morală distinctă
determină multiplicarea persoanelor care sunt capabile să se angajeze, din
punct de vedere juridic, în contractarea cu băncile şi cu societăţile de
leasing.
2
Chevalier A., Vigneron Ph. – La gestion financiere des groupes, Editura Dunod, 1984
-5-
Această difuziune a puterii de a împrumuta şi de a face apel la

diferite surse de finanţare, în cadrul grupului, creează atât oportunităţi cât
şi riscuri faţă de cazul societăţii unice. Oportunităţile se exprimă din punct
de vedere al planului capacităţii de îndatorare a structurilor realizate, iar
riscurile se referă la angajamentele pe care aceste structuri trebuie să le ia
faţă de cei ce acordă împrumuturile.
1.1.2. Conceptul de conturi de grup
Doar simpla publicare a bilanţului şi a contului de rezultate ale

societăţilor care fac parte dintr-un grup ar fi insuficientă pentru informarea
terţilor şi mai ales a acţionarilor acestui grup, aceştia neputând beneficia de
informaţii semnificative din punct de vedere economic la nivel de
ansamblu. Această necesitate s-a făcut simţită în SUA încă de la începutul
secolului 20 unde s-a născut şi dezvoltat fenomenul de concentrare
industrială.
De aceea nu e de mirare faptul că principiile generale admise pentru
consolidare (cele reglementate de normele internaţionale precum şi cele
reglementate de directiva a şaptea europeană) emană din normele
profesionale de contabilitate americană datorat în primul rând autorităţilor
acestora şi a calităţii lor precum şi a importanţei grupurilor americane care
au impus aceste norme.
Forma organizaţională care reuşeşte gruparea unei activităţi
specifice în grupuri de societăţi în care toate au personalitate juridică
distinctă se exprimă prin multiplicarea entităţilor care au puterea de
angajare faţă de terţi.
Această difuzie a puterii de a împrumuta şi de a face apel la mai
multe surse de finanţare în ceea ce priveşte grupul creează oportunităţi sau
riscuri faţă de cazul societăţilor individuale.
Ca oportunităţi sunt justificate în ceea ce priveşte capacitatea de
îndatorare totală a tuturor acestor structuri realizate în ansamblu iar ca şi
riscuri sunt acelea referitoare la angajamentele cărora structurile trebuie să
le facă faţă.
Noţiunea de grup apare diversificată având la bază în mod deosebit
noţiunea de putere şi control.
Un grup reprezintă un caz particular de personalitate contabilă care
însă nu are recunoaşterea pe plan juridic.
La nivel european legislaţia prezintă un model global în cadrul
căruia caută să prezinte realitatea noţiunii de grup sub mai multe forme:
♦ grup financiar
-6-
♦ consorţiu
♦ grup mixt.
Principiul consolidării constă în reprezentarea contabilă a realităţii
grupului.
Internaţionalizarea pieţelor ca expresie a expansiunii grupurilor
Sistemul economic se bazează din ce în ce mai mult pe

internaţionalizarea schimburilor comerciale, dar şi pe cea a producţiei şi a
modurilor de finanţare.
Printre reprezentanţii semnificativi ai mondializării remarcăm
marile grupuri cu sferă de aplicare internaţională care au influenţă nu
numai asupra localizărilor activităţilor şi fluxului de schimburi dar şi
asupra statelor sau guvernelor.
Grupurile de societăţi contribuie, în cadrul unei ţări, la inserarea
economiei naţionale în cadrul spaţiului economiei internaţionale.
Procesul de integrare în spaţiul economic mondial a cunoscut o
dezvoltare importantă îndeosebi după anii patruzeci şi cinci, într-un context
de creştere susţinută a activităţii, atât în ţările dezvoltate cât şi în ţările în
curs de dezvoltare.
Această creştere rapidă a antrenat formarea, în economiile avansate,
a unor grupuri industriale rezultate din procedurile de concentrare, acestea
continuându-şi expansiunea şi în străinătate câştigându-şi o dimensiune
internaţională.
Într-o lume în care progresul tehnic determină realizarea unui avans
considerabil, de negândit până acum, în ceea ce privesc comunicaţiile,
publicul adoptă din ce în ce mai mult o perspectivă internaţională, iar
situaţiile financiare sunt prezentate, în ritm crescând, într-un context
internaţional.
Utilizarea situaţiilor financiare de către întreprinderi ca mijloc de
comunicare este tot mai frecventă. De acum, este în mod larg recunoscut,
că acestea reprezintă una din primele surse de informaţii pentru investitori,
organizaţii comerciale, instituţiile bancare, organele guvernamentale şi alte
grupări.
Investitorii şi pieţele internaţionale vor să fie siguri că informaţia pe
care îşi bazează previziunile este prezentată după principiile contabile ale
ţării lor, dar şi faptul că, în acelaşi timp, este comparabilă cu informaţia
prezentată de alte ţări, oricare ar fi acestea.
-7-
1.1.4. Grupul ca ansamblu de entităţi
Grupul reprezintă un ansamblu de societăţi legate între ele în baza

unei relaţii de dependenţă economică (această relaţie putând fi
instituţionalizată sau prevăzută printr-un contract sau statut sau simple
relaţii economice) şi având un centru de decizie unic, cu denumirea de
societate-mamă.
În ceea ce priveşte consolidarea contabilă, aceasta permite
obţinerea unei informaţii semnificative privind realitatea economică şi
financiară a entităţii constituite de societatea-mamă şi întreprinderile care-i
sunt dependente sau asociate, independent de personalitatea juridică a
fiecăreia.
Grupul de societăţi reprezintă o entitate economică dominantă, care
cuprinde mai multe entităţi juridice independente, dintre care una le
conduce (controlează) pe celelalte. Această decizie comună (sau unică)
implică în mod necesar, relaţii de dependenţă între celelalte societăţi şi
societatea de decizie.
Dificultatea care apare din punct de vedere contabil se referă
îndeosebi la determinarea nivelului de putere economică.
Pentru a ne putea baza pe mărimea capitalului investit, va trebui să
ţinem seama că acesta ar trebui să fie de fapt, reprezentat de un anumit
număr de drepturi de vot ca şi criteriu în determinarea nivelului de putere
pe care-l are societatea la vârful grupului.
Interesul conturilor de grup apare mai ales din necesitatea de a
descrie dintr-un punct de vedere economic, realitatea globală a grupului
într-o manieră cât mai precisă posibilă.
NU există noţiune juridică de grup - ca persoană morală.
Economicul predomină juridicul în activităţile moderne, deci se analizează
totuşi aspectele din punct de vedere juridic pentru că acestea există de fapt.
Doctrina a fost influenţată de economic, prezentându-se o vedere mai
pragmatică a situaţiilor societăţilor influenţate de aspectul economic.
Absenţa personalităţii morale a grupului are consecinţe importante
deoarece aceasta implică negarea noţiunii de patrimoniu şi de angajamente
sociale însă şi imposibilitatea pentru grup de a acţiona în justiţie sau de a fi
pus în stare de lichidare sau redresare judiciară.
Rezultă de fapt că în principiu o societate nu poate domina o alta, şi
că în cadrul grupului, toate societăţile sunt independente şi autonome din
punct de vedere juridic.
Dezacordul între evidenţa economică a noţiunii de grup şi expresia
sa juridică ridică numeroase probleme, în special un aspect important care
se referă la definirea frontierelor şi limitelor grupului.
-8-
Conducerea grupului îşi poate dori utilizarea conturilor consolidate

ca pe un instrument de gestiune a grupului, în scopul tratării posibilităţilor
specifice ale grupului (restructurările sau ofertele de acţiuni).
Pe de altă parte, pentru a fi respectate prevederile legislative care să
reglementeze aceste noţiuni, e bine ca asociaţii şi terţii să poată dispune de
o informaţie astfel încât aceasta să poată face o descriere corectă a realităţii
grupului respectiv.
Ansamblul care trebuie consolidat este format din societatea-mamă
şi societăţile dependente de aceasta : filialele, la care se adaugă societăţile
asociate asupra cărora societatea-mamă are o influenţă semnificativă şi
societăţile comune de interes.
Societatea-mamă poate juca în acelaşi timp atât un rol economic
(industrial) cât şi un rol financiar. Ea regrupează activităţi economice
identice, apropriate sau complementare executând şi ea însăşi o parte din
aceste activităţi. În acest scop, societate-mamă îşi păstrează activele dar în
cele mai multe cazuri le încredinţează spre gestionare unei societăţi din
grup.
Cel mai frecvent, societatea-mamă joacă un rol exclusiv financiar,
caz în care ea poartă denumirea de “holding”. Holdingul nu exercită
activităţi industriale sau comerciale. Acesta se limitează la gestionarea
multiplelor participaţii financiare pe care le posedă în diverse societăţi.
În evoluţia rolului Holdingului, astăzi din ce în ce mai mult acesta
îşi asumă pe lângă rolul său financiar şi activităţi de conducere şi gestiune.
Se ajunge astfel ca activitatea grupului să fie extrem de diversificată. De
pildă grupul controlat de către societatea-mamă de tip holding poate avea
în sfera de control activităţi începând de la fabricarea de maşini până la
construcţia de nave, de la echipament de birou până la administrarea de
restaurante şi vânzarea de bunuri în alimentaţia publică.
Consideraţii conjuncturale pentru existenţa grupului
Acest ansamblu de societăţi permite din punct de vedere economic

o mai bună adaptare la împrejurările fiscale, economice, chiar şi politice
sau economice, şi anume :
 pe calea limitării riscurilor financiare,
 căutării de fonduri,
 căutării de facilităţi fiscale,
 căutării de avantaje bancare,
 diversificării activităţii şi repartizării riscurilor,
 importanţei economice pe plan mondial (societăţile transnaţionale),
 în interesul realizării unui aspect politic sau a unor privilegii (cazul
filialelor străine).
-9-
Consecinţele financiare ale existenţei unui grup rezidă în

următoarele aspecte:
- are loc o majorare a capacităţii de îndatorare la nivel de
ansamblu, chiar dacă sumele investite de acţionarii grupului
sunt reduse, deoarece atât societatea-mamă cât şi filialele ca
subiecte de drept sunt capabile să angajeze întreprinderea lor în
relaţiile cu terţii;
- aceleaşi capitaluri servesc de două ori la garantarea de
împrumuturi, atât pentru societatea-mamă cât şi pentru filiala
sa.
Grupul are mai mult o semnificaţie economică, decât juridică,
deoarece grupul nu are o personalitate juridică, nefăcând obiectul
personalităţii morale. Există deci acel dezacord între evidenţa economică a
reţelei de grup şi expresia sa juridică.
La formarea unui grup se îmbină de fapt avantajele economice,
financiare şi fiscale, în baza unor contracte cu avantaje rezultate din
autonomia juridică şi descentralizarea funcţională a fiecărei societăţi.
Legislaţia europeană a definit un model global în cadrul căruia a
căutat realitatea noţiunii de grup în aşa fel încât a reuşit să definească mai
multe modele posibile, principii şi concepte fondatoare esenţiale. Modelul
global al grupului se încearcă a fi unificat însă acesta are mai multe forme :
Grup Financiar Consortiu
Grup Mixt
În funcţie de legăturile juridico-financiare ce au la bază conducerea

comună, modelul grupului se poate prezenta sub următoarele forme (vezi
imaginea de mai sus):
- grup financiar;
- consorţiu;
- grup mixt.
Chiar dacă modelul comunitar definit de cea de-a şaptea directivă
europeană este unificat, şi cu mai multe forme, modelele definite de
- 10 -
legislaţiile naţionale din Europa pot fi considerate divergente în mod

sensibil. Se pare însă că pot fi degajate de aici principiile contabile admise
din punct de vedere general.
Modelul european comunitar se înscrie în contextul normalizării
internaţionale. Modelele naţionale sunt încă foarte influenţate de cultura
contabilă în vigoare.
1.2. Grupul noţiune şi tipologii
1.2.1. Definirea grupurilor prin prisma diferitelor aspecte
Aspectul financiar
Legăturile economice sau financiare formate între societăţi ale
aceluiaşi ansamblu încearcă prin existenţa lor să găsească sinergia tuturor
entităţilor participante.
În baza acestor premise, pot avea loc mai multe tipuri de
concentrare:
- verticală;
- orizontală;
- conglomerală.
Concentrarea verticală presupune ca întreprinderile să fie
complementare unele faţă de altele, deoarece una apare ca şi clienta
celeilalte. Acest tip de concentrare poate fi realizat în amonte sau aval după
cum se urmăreşte dominarea furnizorilor sau a clienţilor.
Concentrarea pe orizontală presupune ca grupul să posede diferitele
entităţi care fabrică acelaşi produs sub diferite mărci în aşa fel încât să
determine mărirea importanţei lor pe piaţă şi să poată impune preţul.
În cazul conglomeratelor e vorba de societăţi regrupate în cazul
aceluiaşi grup, fără ca între acţionari să existe legături aparente, ceea ce
încearcă societatea-mamă. De fapt este mai mult o repartizare a riscurilor
financiare pe mai multe sectoare.
Aspectul organizaţional
Putem considera că este vorba de un grup, chiar şi în situaţiile în

care, spre exemplu un serviciu financiar şi administrativ pot presta servicii
pentru mai multe entităţi în baza unor relaţii existente.
În diferite situaţii de acest gen se poate găsi esenţa unui grup chiar
dacă aceste relaţii sunt mult mai dificile decât cele ce se stabilesc în cazul
participaţiilor financiare.
- 11 -
În această apreciere se porneşte de la forma de dominare cel mai

uşor măsurabilă înspre forma cea mai accesibilă. Este vorba aici de
dominare tehnologică, comercială, juridică şi financiară3.
Aspectul economic
În încercarea de a reuşi strategia lor de creştere economică,

întreprinderile trebuie să-şi realizeze o reţea de relaţii multilaterale,
plecând de la simplu la complex.
Din punct de vedere economic al întreprinderii, grupul apare ca un
ansamblu de mijloace puse în acţiune spre a asigura o anumită strategie
financiară, industrială sau comercială.
Concentrarea economică reprezintă, de fapt, căutarea unei
complementarităţi tehnologice în intenţia de a obţine o sinergie de scară.
Obiectivul principal, oricare ar fi mijloacele utilizate îl reprezintă căutarea
permanentă de alocare a resurselor la mijloacele cele mai performante.
Deci grupul apare ca un ansamblu de mijloace care asigură prezentarea
unei reţele de relaţii de dependenţă.
Printre tipurile de relaţii de dependenţă ce le întâlnim în mediul
economic putem enunţa câteva :
- legături comerciale neconvenţionale, prin care în mod
natural o societate S1 depinde de o societate S2 una fiind
principalul client al celeilalte;
- legături comerciale convenţionale, prin care S1 acordă lui
S2 reprezentarea comercială a produselor sale în vederea
cuceririi unei noi pieţe;
- legătura de tip persoană fizică sau direcţională, care
constituie o formă subtilă de dependenţă între mai multe
societăţi toate deţinute în mod majoritar adesea de către aceeaşi
persoană fizică. Aceste societăţi nu prezintă între ele nici o
legătură aparentă;
- legătura statutară sau contractuală, aceasta asigură,
independent de orice investiţie financiară , controlul unei
societăţi de către alta, prin intermediul unui drept de vot
recunoscut de A.G.A. ca majoritar;
- legătura financiară, (cea mai clasică) se caracterizează prin
preluarea unei părţi din capitalul unei alte societăţi.
3
Garnier J.M. – Pour une problematique de la consolidation, Cahiers de recherche, Institut
de Gestion, Tours, 1986
- 12 -
Aspecte juridice
Raportat la dreptul comercial
Pentru a putea recunoaşte ca grup un ansamblu de societăţi trebuie

să fie respectate următoarele condiţii4:
- să existe un minim de logică industrială între componentele
grupului;
- să existe o strategie comună;
- să existe o structură juridică, financiară şi economică bine
precizată.
Nu considerăm grup acele ansambluri de societăţi ce au la bază

deţinerea de participaţii financiare însă care nu au nici obiectiv, nici
strategie comună.
De asemenea nu este vorba de grup nici în cazul când nu există
structuri juridice independente (cazul sucursalelor). În aceste împrejurări
avem de-a face cu o macro-societate (doar ea angajează drepturi şi
obligaţii).
Grupul de societăţi apare ca o stare intermediară între un ansamblu
de societăţi independente şi o macrosocietate (chiar în când aceasta
reprezintă rezultatul unei fuziuni complete a mai multor societăţi deţinute).
Putem aprecia că grupul reprezintă o combinaţie a independenţei juridice a
societăţilor componente cu dependenţa economică a acestora.
În ceea ce priveşte legislaţia franceză, putem spune că există
preocupări în reglementarea numeroaselor probleme juridice pe care le
ridică grupurile de societăţi.
Bineînţeles că nu s-a reuşit abordarea într-o manieră globală şi
coerentă, înregistrându-se totuşi unele prevederi legislative care ar putea fi
integrate într-un drept coerent al grupului.
Facem referire aici la definiţiile filialelor, participaţiilor,
consolidarea conturilor şi certificarea acestor informaţii; reglementarea
participaţiilor reciproce, în scopul protejării acţionarilor minoritari, cât şi a
protejării creanţierilor.
Raportat la dreptul bancar
În legislaţia franceză se precizează că nici o altă persoană decât o

instituţie de credit nu ar putea să efectueze operaţii de bancă cu titlu
4
Barthelemy J., Coulon N., Egal J., Goigou H., Hardouin M., De Mello X., Petiteau G.,
Serrat P. – Le droit des groupes de societes. Reussir en affaires, Editura Dalloz, 1991
- 13 -
obişnuit, şi că nici o altă persoană juridică decât cea mai sus menţionată, nu
poate primi din partea publicului fonduri la vedere sau cu termen sub 2 ani.
Se constată că grupurile de societăţi pot recurge în mod frecvent la
împrumuturi sau avansuri pe baza unei gestiuni centralizate efectuând
operaţiuni de bancă cu titlu obişnuit, fără a fi împotriva reglementărilor
legale.
Legea prevede însă anumite condiţii, mai ales cele care se referă la
continuarea unei funcţii economice identice sau complementare, între
diferitele societăţi ale grupului.
Aspecte ale dreptului fiscal
În principal, din punct de vedere fiscal, societăţile care fac parte din
grup sunt impozitate separat. Această afirmare a personalităţii fiscale
determină imposibilitatea deducerii unor pierderi eventuale ale anumitor
societăţi din beneficiile posibile ale unor alte societăţi din grup.
Totuşi, fiscalitatea în Europa se interesează din ce în ce mai mult de
realitatea grupurilor, atât din intenţia de a nu le incomoda în sensul
dezvoltării lor, dar de bună seamă, şi de a limita manifestarea lor în exces
pe calea :
- regimurilor de incitaţie fiscală,
- luptei contra evaziunii fiscale.
Regimuri de incitaţie fiscală
Regimul societăţii - mamă şi al societăţilor filiale. Acest regim

permite societăţii-mame să nu plătească impozit pe societate decât într-un
procent care e în general inferior şi este stabilit de organele fiscale.
Regimul integrării fiscale. Acest regim permite societăţilor care

deţin cel puţin un procent de 95% să-şi asimileze societăţile pe care le
deţine, ca şi pe diviziuni ale sale privitor la asieta impozitului.
Regimul beneficiului consolidat, utilizat de câteva din marile

grupuri franceze, care permite determinarea rezultatului impozabil a unei
societăţi printr-o însumare a rezultatului societăţilor deţinute în mod direct
şi indirect (când se depăşeşte pragul de 50% privind deţinerea de capital).
Regimul beneficiului mondial, care are caracteristici similare, sfera

de cuprindere incluzând şi filialele străine.
- 14 -
Lupta contra evaziunii fiscale
Administraţia veghează mai ales asupra operaţiilor din

întreprinderile grupului, care ar putea avea ca efect compensarea
beneficiilor şi pierderilor, cu ajutorul manipulării preţurilor tranzacţiilor
interne. E vorba despre acele operaţii de transfer de rezultate, în general în
cadrul schimburilor comerciale care folosesc preţuri artificiale.
Exemplele întâlnite sunt cele care se referă la abandonarea
creanţelor sau a avansurilor nepurtătoare de dobânzi, făcute de o societate-
mamă filialei sale.
Condiţii: Regimul fiscal al grupului de societăţi e aplicabil în baza
opţiunii manifestate de societatea-mamă de a se constitui ca singură
plătitoare de impozit.
Grupul şi dreptul muncii
Pentru a se asigura o anumită unitate socială la nivelul grupului se

constituie un comitet al oamenilor muncii (comitet de întreprindere)
datorită faptului că existenţa însăşi a grupului nu induce şi unitatea socială.
În dreptul francez, noţiunea de grup din punct de vedere social este definit
de codul muncii.
De asemenea există precizări privind numeroase măsuri care tind să
favorizeze salariaţii aparţinând aceluiaşi ansamblu de societăţi ca de
exemplu: prevederi care favorizează vechimea unui salariat care trece de la
o societate la alta din cadrul aceluiaşi grup, favorizând bineînţeles şi
participarea la rezultatele grupului.
În legătură cu stabilirea documentelor previzionale, comitetul de
grup îşi poate exprima dreptul de a consulta pe baza de aviz documentele
previzionale pentru a pune în valoare interesul colectiv al salariaţilor.
Grupul în dreptul concurenţial
Unitatea de conducere a grupului şi puterea sa economică nu

reprezintă caracteristici suficiente care să ne permită să apreciem că un
grup de societăţi poate fi văzut el însuşi ca o întreprindere ci vom ţine
seama de criteriul decisiv al acestui punct de vedere şi anume prezenţa sa
pe una sau mai multe pieţe.
Dacă fiecare din societăţile care îl compun se află prezente pe pieţe
diferite caracterizându-se ca şi societăţi ofertante atunci unitatea de
conducere poate determina unitatea de grup.
În tratatul de la Roma au fost făcute precizări prin care se admite
faptul că a avea participaţii la capitalul unei întreprinderi concurente nu
- 15 -
constituie un comportament restrictiv de concurenţă. Însă pe baza

participaţiei sale întreprinderea care investeşte poate obţine un control de
drept sau de fapt în ceea ce priveşte comportamentul comercial al
celeilalte. Restructurările de întreprinderi pot determina fie mărimea, fie
diminuarea numărului de operaţii pe piaţă. Există tendinţe de a se ajunge la
cererea de noi pieţe şi anume construirea de filiale comune având la bază
activităţi mai mult complementare decât concurente.
Grupul în dreptul contabil
În legislaţia franceză noţiunea de grup este asimilată noţiunii de

“perimetru de consolidare”. În perimetrul de consolidare al grupului sunt
cuprinse societăţile care sunt controlate în mod exclusiv, în comun cu alte
grupuri precum şi cele asupra cărora societatea-mamă exercită o influenţă
semnificativă.
În ţara noastră au fost publicate normele de consolidare ale

conturilor în conformitate cu normele internaţionale ( I.A.S.C.) şi Directiva
a VII-a europeană privind conturile consolidate. În aceste norme sunt
redate aspectele juridice privitoare la caracteristicile unui grup, stabilirea
dependenţei între societăţi, exercitarea controlului sau a influenţei
semnificative asupra societăţilor, cuprinderea în consolidare. Metodele de
realizare a consolidării, etapele procesului de consolidare, controlul şi
certificarea conturilor consolidate.
1.3. Grupul ca sistem. Avantaje şi limite ale grupului.
1.3.1. Grupurile ca sistem. Strategia şi gestiunea marilor

ansambluri.
Grupul, având întotdeauna conducere unică poate fi structurat:

- pe verticală sau,
- pe orizontală.
Grupul vertical, cel mai frecvent întâlnit, este constituit de către
societatea "mamă" şi societăţile dependente plasate sub conducerea să
unica. Grupul poate avea subgrupuri la vârful cărora sunt filialele sale care
devin "mame" ale subgrupului.
Grupul orizontal, mai puţin întâlnit este constituit din societăţi
nelegate printr-o reţea de dependenţă supuse unei conduceri unice. El nu
rezultă din dominarea unuia dintre ele, ci dintr-o conducere colegială.
- 16 -
Aceste societăţi sunt calificate ca societăţi "surori" şi sunt administrate

după modalităţile concertate şi intr-un interes comun.
În funcţie de vocaţia lor, avem:

- grupuri industriale;
- grupuri financiare;
- grupuri personale.
Grupurile industriale.
Societatea mamă desfăşoară o activitate fie industrială, fie
comercială sau ambele iar grupul se constituie în mod treptat prin
diversificarea activităţilor, prin crearea unor noi filiale sau prin
răscumpărarea unor societăţi existente.
Grupurile financiare.
Acestea se caracterizează prin deţinerea de participaţii financiare la
societăţile din grup.
Grupurile personale.
Sunt acele grupuri de societăţi pentru care la conducere există
aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane ca la celelalte societăţi.
În funcţie de structura lor deosebim:

- grupuri cu structură piramidală ;
- grupuri cu structură radială;
- grupuri cu structură circulară.
Grupuri cu structură piramidală.

Societatea mamă deţine participaţii în societatea-filială, aceasta la
rândul ei deţine participaţii într-o altă filială.
Grupuri cu structură radială.

Prin operaţiile de concentrare se ajunge la crearea unor grupuri de
tip radial. Grupurile cu structură radială apar ca rezultat al diversificării.
(Ex: societatea-mamă deţine participaţii în mai multe filiale fiind posibil să
nu existe legături între acestea din urmă).
Grupuri cu structură circulară.

Este vorba de structuri corespunzătoare care combină structurile
piramidale cu cele radiale. (Ex. Conglomeratele sunt grupări de societăţi
putând avea raţiuni diferite cu obiecte diverse şi pot avea structuri circulare
- participaţii reciproce).
- 17 -
Există grupuri constituite care nu au făcut neapărat apel la un

fenomen financiar şi totuşi există ca grup bazându-se pe un om, o familie
sau societăţi legate prin contracte specifice (legături între societăţi
concedente şi societăţi concesionate, între franşizor şi franşizat, şi
contractele de subcontractare - relaţiile dintre acestea)5.
Grupul ca sistem
Cele două caracteristici ale grupului arată că acesta poate fi

considerat ca o organizaţie care într-o manieră mai exactă are
caracteristicile unui sistem6:
- existenţa unei reţele de legături având la bază participaţii
financiare sau legături personale;
- existenţa unei reţele de influenţă sau de dominaţie a uneia asupra
altora.
Pentru a se putea asigura securitatea şi existenţa grupului, se

realizează şi o instituţionalizare a acestor relaţii între societăţile grupului cu
ajutorul participaţiilor financiare.
Structura însăşi a acestor participaţii nu este întâmplătoare,
legăturile fiind orientate.
Strategia grupului
Un grup rezultă din concentrarea capitalurilor sau centralizarea

acestora. Acest fenomen mai este întâlnit şi sub denumirea de recentrare,
care este rezultatul combinat al mai multor factori:
- evoluţia condiţiilor concurenţiale,
- accelerarea globalizării,
- creşterea necesităţilor de finanţare,
- intenţia de selectare a activităţilor rentabile în baza unei strategii.
În economiile de piaţă întreprinderile sunt caracterizate atât prin
recentrare de activităţi cât şi prin speculaţii financiare.
Recentrarea este de fapt rezultatul unei logici industriale a
eficacităţii productivităţii capitalurilor care primează faţă de cazul
speculaţiei financiare unde regăsim mai mult o logică financiară puternic
marcată de remuneraţia financiară.
5
Guiramaud F., Heraud A. – Droit de soicetes, A doua ediţie, DECF, Editura Dunod,
Paris, 1994
6
Bezard P., Dabin L., Echard J.L., Jadaud B., Sayag A. – Les groupes de societes – une
politique legislative, 1975
- 18 -
Creşterea diversificată împreună cu tendinţa de creştere centrată pot

fi explicate prin influenţele pe care le au internaţionalizarea pieţelor şi
costul investiţiilor care priveşte alocarea resurselor.
Gestiunea strategică este o încercare de a controla influenţele
mediului economic şi pentru orientarea surselor interne ale societăţii în
vederea asigurării unei creşteri optimale.
Cât privesc relaţiile cu piaţa financiară se poate aprecia că
acţionarii şi investitorii potenţiali îşi doresc să cunoască mai ales
societatea-mamă.
În materie financiară ar trebui adoptat un stil de conducere
centralizat pentru a se realiza controlarea riscului financiar global care ar
putea fi suportat de societatea-mamă cu intenţia de asigurare a unei
exploatări optime a resurselor.
1.3.2. Strategiile fiscale şi internaţionale
Fiscalitatea are o concepţie individualistă despre societate,

considerând-o ca pe o entitate caracterizată de dorinţa de a obţine profit.
Cât priveşte recunoaşterea fiscală a grupului, aceasta are loc pe calea
exonerării sau atenuării dublei impozitări privitor la dividendele distribuite
de o filială societăţii-mamă. Privitor la aspectul strategiei internaţionale,
constituirea firmelor multinaţionale este rezultatul fenomenului de creştere
economică.
Legile fiscale au o concepţie individualistă despre societate, acestea
considerând-o ca pe o entitate caracterizată prin dorinţa de a obţine
profituri.
De asemenea, este dificil să fie ignorate legăturile particulare care
există între diferitele societăţi. Astfel, situaţiile cele mai pragmatice au
ţinut cont de acest aspect prevăzând regimuri specifice grupurilor.
Recunoaşterea fiscală a grupurilor se exprimă prin anumite
regimuri de exonerare sau de atenuare a dublei impozitări referitoare la
dividendele distribuite de către o filială societăţii-mame.
Grupurile de societăţi au posibilitatea de a opta pentru un regim de
consolidare fiscală a cărui scop este de a permite să se facă însumare
globală a rezultatelor societăţii-mame şi a filialelor sale. Acest regim are ca
efect reducerea imediată şi globală a impozitării beneficiilor, operaţiile
intra-grupuri fiind astfel neutralizate.
Forţele convergenţei unui grup pot fi rezumate astfel:
♦ globalizarea sectorului;
♦ dependenţa;
- 19 -
♦ importanţa;
♦ cucerirea de noi pieţe;
♦ anihilarea forţelor unui concurent străin;
♦ obţinerea de avantaje fiscale într-o ţară cu regim fiscal
favorizat;
♦ formalizarea;
♦ socializarea.
Punctele slabe sunt exprimate de divergenţa grupului :
♦ specificitatea contextului local ;
♦ gestionare mai greoaie;
♦ un cost mai ridicat al informării;
♦ imposibilitatea reprezentării ca grup în conflictele constatate;
♦ abundenţa resurselor ;
♦ importanţa ;
♦ descentralizarea.
Principiul de orientare al politicii financiare rămâne maximizarea

bogăţiei acţionarilor societăţii-mame.
1.3.3. Avantaje şi limite ale grupurilor de societăţi
Avantajele grupurilor
- în legătură cu asociaţii (acţionarii cei majoritari au dreptul de exprimare a

votului faţă de celelalte societăţi acţionare în legătură cu gestionarea şi
administrarea ansamblului de societăţi);
- în legătură cu terţii (în legislaţia franceză se admite posibilitatea ca şi
creditorii unei societăţi din grup să poată solicita încasarea creanţei de la
societatea-mamă conform teoriei aparenţei şi anume ca şi cum aceste
societăţi ar o forma o singură societate);
- în legătură cu operaţiunile de trezorerie (este favorizat principiul care
autorizează practicarea acestor operaţiuni la nivelul grupului şi aceleaşi
condiţii ca şi în cazul unor instituţii bancare).
Supleţea funcţionării grupului este justificată prin posibilitatea
izolării unor activităţi diversificate în cadrul unor entităţi juridice distincte
permiţând o mai bună împărţire a responsabilităţilor, atenuând riscurile
pentru ansamblul grupului în conjuncturile dificile ale filialelor.
Regulile de majoritate în luarea deciziilor în A.G.A. permite
exercitarea plenitudinii de putere fără a fi obligatorie posedarea totalităţii
acţiunilor.
- 20 -
Crearea filialelor şi subfilialelor favorizează o multiplicare a puterii

în raport cu capitalul deţinut. Aşa se explică recurgerea frecventă la
modalităţi de creştere externă (achiziţia de acţiuni de către o societate
pentru exercitarea unei puteri mai mari sau mai scăzute asupra altor
societăţi.
Privitor la dimensiunea lor, se poate aprecia:

- o diminuare a costurilor prin raţionalizarea producţiei, prin
acumularea de know-how, prin realizarea unor economii de
anvergură în cazul producţiei comune;
- o putere de piaţă care rezultă din capacitatea grupului de a acţiona
asupra determinării preţurilor şi a impunerii pe piaţă a anumitor
produse;
- existenţa unor legături privilegiate a statului;
- capacitatea strategică globală;
- prin funcţiile strategice se poate ajunge la dobândirea mărimii
critice.
Puterea financiară a mai multor întreprinderi măreşte capacitatea strategică

dând grupului posibilitatea de a-şi mobilizeze resursele la care se adaugă şi
sporirea capacităţii de îndatorare la nivel de ansamblu.
Supleţea în funcţionarea grupurilor : Izolarea unor activităţi diverse

în cadrul unor entităţi juridice distincte permite o mai bună împărţire a
responsabilităţilor, atenuând riscurile pentru ansamblul grupului în cazul
dificultăţilor unor filiale. Apare o supleţe în operaţiunile financiare de
restructurare a activităţilor. Operaţiunile de cesiune sau de schimburi de
acţiuni sunt mai simple şi mai puţin costisitoare decât revânzările separate
ale diferitelor părţi a unui activ.
Controlul: Regulile de majoritate privind luarea deciziilor în

A.G.A. permit exercitarea plenitudinii de putere fără a fi obligatorie
posedarea totalităţii acţiunilor.
Crearea filialelor şi subfilialelor favorizează o multiplicare a puterii
în raport cu capitalul deţinut. Aşa se explică recurgerea frecventă la
modalităţile de creştere externă (prin achiziţii de acţiuni de către o societate
în vederea exercitării unei puteri mai mari sau mai reduse asupra altor
societăţi).
Dezavantajele grupurilor
Legate de structura de grup:

- 21 -
- gestionarea este mai greoaie;

- un cost mai ridicat al informării;
- dezavantajele firmelor multinaţionale.
Dependenţa societăţilor faţă de societatea-mamă
1. Dependenţă financiară (prin deţinerea a mai mult de 50%

din drepturile de vot în A.G.A.),
2. Dependenţă direcţională (prin deţinerea a mai mult de 50%
din locuri în Consiliul de conducere al grupului),
3. Dependenţă contractuală (existenţa unor contracte de
exclusivitate sau a altor acorduri clar menţionate în statut sau
contractul de societate),
4. Dependenţă economică (în cazul situaţiilor de monopol).
Dacă o societate are autonomie juridică şi economică proprie,

rareori această independenţă sau autonomie îi poate oferi toate elementele
necesare dezvoltării sale.
În ordinea gradului de dependenţă putem sesiza mai multe tipuri de
alianţe:
- legături comerciale sau neconvenţionale, prin care o
societate A depinde de o societate B, A fiind principalul client al
societăţii B;
- legături comerciale convenţionale, prin care o societate A
acordă unei societăţi B reprezentanţa comercială pentru produsele
sale în vederea integrării pe o nouă piaţă;
- legături tip “persoană fizică” care constituie o formă subtilă
de dependenţă discretă a mai multor societăţi, care sunt toate
deţinute în mod majoritar de aceeaşi persoană fizică. Aceste
societăţi pot să nu aibe între ele nici o legătură aparentă;
- legături statutare sau contractuale, care asigură controlul
unei societăţi asupra alteia independent de orice investiţie
financiară, acest lucru realizându-se prin dreptul de vot recunoscut
ca majoritar în A.G.A.;
- legături financiare, caracterizate prin preluarea de
participaţii de capital într-o societate de către o altă societate.
Din momentul în care se manifestă astfel de legături cu titlu cvasi-
permanent între două sau mai multe societăţi, se va conveni să se aprecieze
că acestea fac parte dintr-un grup.
- 22 -
- 23 -
CAP. II. ROLUL ŞI IMPORTANŢA CONTURILOR

CONSOLIDATE
2.1. Necesitatea conturilor consolidate. Mic istoric
Ca afacere pur industrială la început, societatea de mari proporţii

ajunge să se transforme în mod progresiv într-un centru de conducere
financiară pe baza creării unui grup.
Doar simpla publicare a bilanţurilor şi conturilor de rezultate ale
societăţilor care fac parte dintr-un grup ar fi insuficientă pentru informarea
terţilor şi mai ales a acţionarilor unui grup de societăţi, aceştia neputând
avea informaţii semnificative la nivel de ansamblu.
Această necesitate s-a făcut simţită la începutul secolului XX în
Statele Unite ale Americii unde s-a născut şi dezvoltat fenomenul de
concentrare industrială.
Tehnica conturilor consolidate a fost utilizată de Societatea United
Steel, care a întocmit astfel de conturi pentru prima dată, în 1905, şi
consolidarea conturilor devenind obligatorie în Statele Unite pentru
societăţile cotate în 1930.
Sub influenţa grupurilor americane, acest tip de informaţie s-a
răspândit şi în Europa în special la bursa de valori din Londra unde
anumite societăţi au făcut apel la piaţa financiară anglo-saxonă.
În Franţa, recunoaşterea legislativă a fost realizată cu ocazia
elaborării primei legi privind conturile consolidate în 1983, însă încă din
1965, au existat deja câteva societăţi franceze care au adoptat practica
americană.
În 1968, Ministerul francez al Economiei şi Finanţelor oficializează
o recomandare a Consiliului Naţional al Contabilităţii şi publică o hotărâre
pentru incitarea grupurilor de a proceda la consolidarea conturilor, fără însă
să aibe o obligaţie expresă în acest sens.
Comisia pentru Operaţiunile Bursiere, a impus, în 1970, societăţilor
anonime care făceau apel public la economii, să insereze în notele de
informaţii şi conturile consolidate cu ocazia operaţiunilor financiare.
Pe plan european au fost adoptate două directive: a patra şi a şaptea.
Cea de-a şaptea directivă cu privire la întocmirea conturilor
consolidate a fost publicată de Comunitatea Europeană în iunie 1983.
- 24 -
Pe plan internaţional, recomandările pentru elaborarea conturilor

consolidate s-au multiplicat. Comisia societăţilor transnaţionale a ONU,
creată în 1974, prevede şi conturile consolidate printre informaţiile de
furnizat de către societăţi. Comisia OCDE publică în 1976 principiile
directoare în intenţia întreprinderilor multinaţionale, cuprinzând publicarea
informaţiilor consolidate.
Comitetul Internaţional al Standardelor sau Normelor Contabile
(IASB), fondat în 1973, are ca obiect elaborarea şi publicarea în interes
public, a normelor contabile internaţionale. Printre primele subiecte tratate,
IASB a atins subiectul privind situaţiile financiare consolidate şi
necesitatea lor prin intermediul normelor internaţionale: nr. 27 privind
contabilizarea titlurilor de participare în societăţile filiale, nr. 28 privind
contabilizarea participaţiilor în întreprinderile asociate, nr. 31 privind
informaţia financiară referitoare la participaţiile în filialele comune .
Nu este de mirare faptul că principiile general admise (atât cele
reglementate de normele internaţionale cât şi cele reglementate de cea de-a
şaptea directivă europeană) emană din normele profesionale americane,
datorându-se în primul rând anteriorităţii şi calităţii lor precum şi a
importanţei grupurilor care au impus aceste norme.
Consolidarea conturilor are ca scop exprimarea situaţiei şi a
rezultatelor unei societăţi numite “societate-mamă” ţinând cont de
legăturile financiare şi economice ale acesteia cu alte societăţi.
În funcţie de tipul legăturilor reţinute rezultă două concepţii ale
consolidării conturilor:
- o concepţie restrictivă, limitând operaţiile la grupul
constituit de societatea-mamă şi de societăţile plasate sub
conducerea sa unică (conform experienţei germane);
- o concepţie lărgită care depăşeşte sfera grupului incluzând
în operaţiile de consolidare şi acele societăţi care se află atât sub
controlul sau influenţa societăţii-mame cât şi al altor societăţi
din afara grupului.
Grupul stricto-sensu cuprinde doar societatea-mamă şi filialele
dependente de aceasta. În concepţia lărgită, în consolidare vor fi cuprinse
atât societatea-mamă cu filialele sale cât şi societăţile deţinute în comun cu
alte grupuri (filialele comune) împreună cu societăţile asociate grupului
asupra cărora societatea-mamă are o influenţă semnificativă rezultată din
deţinerea de participaţii sau de drepturi de vot minime în baza unor
contracte sau acorduri.
La început, activitatea unei societăţi poate apărea pur industrială
sau comercială, însă pe măsură ce această societate progresează poate
- 25 -
deveni un centru conducere financiară prin crearea a ceea ce se cheamă

GRUPUL.
Se poate manifesta interesul pentru menţinerea unor întreprinderi
mici cu un randament puternic, specializate într-o anumită ramură a
producţiei, dar beneficiind de avantajele producţiei de masă a grupului sau
realizând doar o concurenţă aparentă între ele.
Crearea de filiale permite limitarea riscurilor financiare doar la acel
punct care se dovedeşte defectuos şi permite să se facă apel la capitaluri
externe fără ca totuşi independenţa societăţilor să fie ameninţată.
Crearea unei filiale comune mai multor grupuri permite o mişcare
de concentrare a întreprinderilor care să ducă la o îmbunătăţire asigurând
totodată o anumită repartiţie a riscurilor şi o diversificare a activităţilor.
Grupul reprezintă ansamblul cu caracter financiar şi economic în
interiorul căruia bilanţul şi conturile de rezultat ale societăţilor sunt mai
puţin afectate de operaţiile interne grupului : partajul activităţilor,
transferul de rezultate, întrajutorarea financiară, retrocedarea de bunuri,
etc.
Publicarea conturilor de bilanţ şi rezultate numai pentru societăţile
comerciale aparţinând grupului, însă luate în mod individual, se dovedeşte
a fi insuficientă pentru furnizarea către terţi şi în special către acţionarii
societăţilor din grup, a unor informaţii semnificative.
Conturile consolidate asigură prezentarea tuturor creanţelor si
datoriilor faţă de terţii exteriori grupului. In conturile individuale ale
societăţii mamă, de exemplu, sunt prezentate sumele date sau luate cu titlu
de împrumut faţă de alte întreprinderi din grup. In conturile consolidate,
aceste creanţe şi datorii interne grupului sunt eliminate; adevăratele creanţe
si datorii faţă de terţi sunt prezentate numai prin consolidarea conturilor.
Această prezentare este mai explicită decât in conturile anuale
individuale în ceea ce îi priveşte pe finanţatori : băncile şi alţi investitori.
De asemenea, situaţia financiară a societăţii-mamă se poate dovedi
a fi foarte bună, în timp ce datoriile grupului să pună anumite semne de
întrebare. Invers, situaţia financiară a societăţii-mamă poate evidenţia o
situaţie delicată, deşi echilibrele financiare ale ansamblului de societăţi ale
grupului sunt satisfăcătoare. Pe de altă parte, dacă grupul se finanţează prin
apelarea la contracte de leasing, este posibil de a prezenta în contabilitate
aceste operaţiuni ca o finanţare de activ. Datoria financiara poate fi astfel
prezentată de o manieră mai aproape de realitatea economică.
Graţie conturilor consolidate se poate evidenţia mai bine volumul
cifrei de afaceri realizate de întregul grup şi acelaşi lucru şi pentru
rezultate, deoarece conturile consolidate prezintă cota parte a rezultatelor
fiecărei întreprinderi care este atribuită grupului fiind distribuite sau
menţinute la rezerve.
- 26 -
Societatea-mamă poate cumpăra titluri de la alte societăţi pentru a

obţine controlul majoritar. Dacă această achiziţie este făcută la un preţ
foarte ridicat, pune în evidenţă un preţ de cumpărare cotei părţi de capital
propriu corespunzător. În acest caz, conturile consolidate permit aprecierea
faptului dacă investiţia legată de achiziţia acestor titluri este compatibilă cu
mijloacele financiare şi rezultatele grupului. De asemenea, cesiunea internă
de active poate conduce la apariţia unor rezultate false, nejustificabile din
punctul de vedere al responsabililor grupului.
Toate aceste elemente la care se vor adăuga şi altele oferă
posibilitatea determinării adevăratelor performanţe ale grupului şi viitorul
său. O viziune de ansamblu asupra elementelor de gestiune a
întreprinderilor din grup este oricând mai elocventă decât fiecare în parte.
Utilitatea şi limitele conturilor consolidate
Utilitatea conturilor consolidate
Obiectivul principal al situaţiilor financiare de sinteză este de

furniza o informaţie utilă pentru luarea deciziilor economice şi financiare.
Conturile consolidate pot fi considerate ca având două obiective relativ
independente:
a) - utilitate pentru informarea internă a grupului, adică un

instrument de gestiune,
b) - utilitate în ceea ce priveşte informarea exterioară grupului.
a) Conturile consolidate ca instrument de gestiune
Consolidarea este un element indispensabil controlului intern de

gestiune al grupului. Aceasta permite o mai bună cunoaştere a filialelor şi
o mai bună legătură cu filialele.
Controlul intern, privit ca ansamblu de măsuri de prevedere şi
constatare, trebuie să contribuie la cunoaşterea şi conducerea competentă a
tuturor societăţilor. Prin controlul intern se asigură protecţia şi păstrarea
intactă a patrimoniului global, şi aplicarea corectă a instrucţiunilor
conducerii, favorizând îmbunătăţirea performanţelor.
Controlul intern se manifestă prin organizarea metodelor şi
procedurilor tuturor activităţilor societăţilor pentru a menţine continuitatea
şi perenitatea acestora.
- 27 -
În cadrul acestui control, utilizarea tehnicilor de consolidare

permite armonizarea contabilităţilor diferitelor societăţi din grup şi pe
această bază asigură o normalizare a conceptelor şi definiţiilor. De
asemenea, se asigură o îmbunătăţire a metodelor de evaluare şi prezentare
a situaţiilor patrimoniale şi a rezultatelor cât şi o normalizare a circulaţiei
informaţiei şi a procedurilor corespunzătoare, toate acestea determinând o
îmbunătăţire a conducerii grupului şi performanţelor în conducere.
Datorită unor restricţii tehnice, mai ales prin adoptarea unui manual de
consolidare şi a unui plan contabil al grupului, consolidarea conduce la o
omogenizare a metodelor de evaluare şi la armonizarea contabilităţilor şi a
conturilor anuale (bilanţ, cont de rezultate) ale filialelor. Se ajunge la un
limbaj comun care permite obţinerea unor informaţii identice şi fiabile,
comparabile între filiale.
Instituirea de proceduri, mai ales crearea unui circuit de informaţii
normalizate, dezvoltă informaţia în interiorul grupului, determinând un
climat de concertare între societăţi care sunt astfel tot mai mult
conştientizate de apartenenţa lor la grup.
Consolidarea uşurează gestiunea filialelor
Pentru a putea aprecia gestiunea filialelor, conducerea societăţii-

mamă poate dispune, unele reglementări raţionale pe baze omogene care să
fie de natură să permită elaborarea situaţiilor financiare de sinteză în
conformitate cu aceleaşi principii.
Prin aceste proceduri de consolidare se realizează o descentralizare
cu asigurarea în acelaşi timp a unui dialog în baza unui limbaj comun
permiţând stabilirea unor previziuni pe baze normalizate.
Mai buna cunoaştere a filialelor pe calea consolidării favorizează şi
stabilirea unui diagnostic al acestora, controlul şi gestiunea lor.
Descentralizarea responsabilităţilor antrenează necesitatea unor proceduri
de control tot mai elaborate şi mai centralizate.
Se asigură totodată controlul la nivelul societăţii-mame pe baza
unor documente corect întocmite şi uniform, putându-se stabili
diagnosticul privind starea şi rezultatului societăţilor filiale pe baza unor
informaţii fiabile.
Datorită dispersiei şi numărului mare de activităţi ale societăţilor
grupului, asigurarea unei sinteze la nivelul grupului apare oarecum dificilă.
Prin aplicarea procedurilor de consolidare, conducerea grupului asigură un
circuit de informare normalizat, bine stăpânit şi controlabil.
Societatea-mamă poate astfel să fixeze fiecărei filiale obiective şi
programe stabilite de comun acord şi în termeni omogeni şi să evalueze
- 28 -
performanţele filialelor şi să le compare între ele, putând analiza abaterile

de la programele pe baze normalizate.
Consolidarea îmbunătăţeşte paleta informaţiilor privind grupul
Organizarea consolidării conturilor trebuie să permită obţinerea

unor analize specifice care nu sunt cuprinse în conţinutul conturile
consolidate publicate.
Aceste analize se referă la :
- rezultatele pe ramuri de activitate, când grupul exercită
activităţi de natură foarte diversificată putând astfel pune în
evidenţă contribuţia pozitivă sau negativă a fiecărei ramuri la
rentabilitatea globală a grupului;
- compararea pe fiecare ramură a rezultatului cu mijloacele
utilizate pentru obţinerea lor;
- poate determina obţinerea de cunoştinţe cu privire la
rezultate pe zone geografice;
- analize cu privire la evoluţia grupului prin cifra de afaceri,
profit, investiţii pe ansamblu, pe ramuri de activitate sau zone
geografice;
- caracterizarea puterii şi rentabilităţii global ale grupului în
raport cu alte grupuri.
Documentele consolidate – care pot fi segmentate pe sectoare de
activitate, zone geografice etc., - permit managerilor grupului să aibă o mai
bună reprezentare a situaţiei financiare a grupului şi a evoluţiei sale ca :
cifră de afaceri, investiţii, rentabilitate, efectiv…
Consolidarea uşurează definirea principalelor opţiuni
Documentele de sinteză consolidate p]ermit să se estimeze proiecţii

privind viitorul, ca de exemplu:
- conturile consolidate previzionale;
- exploatarea (producţia) previzională pe activităţi;
- tabloul de finanţare consolidat previzional;
- calculul capacităţii de autofinanţare consolidate
previzionale.
În baza acestora, conducerea grupului şi a societăţilor filiale poate:
- să definească şi să stabilească opţiunile privind direcţiile
principale de dezvoltare;
- să cerceteze şi să aleagă cele mai bune finanţări;
- să repartizeze într-un mod raţional resursele disponibile;
- 29 -
să dialogheze cu conducerea filialelor.
Consolidarea – un instrument de informare externă şi de gestiune

internă
Situaţiile contabile individuale ale societăţii-mamă şi ale filialelor,

nu pot să reflecte decât de o manieră imperfectă utilizatorii interesaţi
asupra situaţiei financiare, nici cu privire la situaţia patrimonială a grupului
şi nici asupra rezultatelor şi rentabilităţii acestuia.
Documentele consolidate permit exprimarea activităţii şi situaţiei
ansamblului într-un mod global referitor la structura financiară şi
rentabilitatea grupului.
Analizând situaţia consolidată după structura procentajului de
participare, se constată că interesul principal al situaţiei şi activităţii
grupului corespunde:
- fie unei adevărate situaţii de ansamblu a cărui diferite
realităţi juridice care au fost create din diferite motive
(financiare, comerciale, fiscale) nu sunt decât nişte aparenţe
(Exemplu : o societate de producţie care are filiale de
comercializare).;
- fie puterii financiare a unui holding;
- fie puterii efective, economice şi financiare, creată prin
legături între societăţi participante la acelaşi ansamblu de
activităţi mai mult sau mai puţin coordonate.
În bilanţul societăţii-mamă titlurile de participare deţinute sunt
înregistrate la costul lor de achiziţie ceea ce nu permite să se cunoască cum
a evoluat această investiţie, de asemenea nu se poate urmări care este
situaţia activelor filialelor deţinute şi nu pot fi apreciate nici modalităţile de
finanţare.
Contul de rezultate la societăţile-mamă nu integrează decât
dividendele primite, acestea putând fi foarte adesea diferite de cota-parte
din rezultatele filialelor care ar fi corespunzătoare societăţii-mame.
Totodată, în ceea ce priveşte aprecierea mărimii rezervelor şi
rezultatului fiecărei filiale, există tabloul filialelor şi participaţiilor care
asigură aceste informaţii.
Însă, existenţa doar a acestor informaţii la nivelul societăţii-mame
nu este suficientă pentru cineva din exterior care analizează informaţia. Din
aceste informaţii, un utilizator extern nu poate concluziona prin analiza
conturilor societăţii-mamă dacă cifra de afaceri corespunde integral
vânzărilor la societăţi terţe grupului sau în parte ea este un transfer de
stocuri sau rezultate asupra filialei.
- 30 -
Un utilizator extern al informaţiilor consolidate de sinteză nu poate

şti dacă valoarea unor rezultate semnificative înregistrate la societatea-
mamă nu este contrabalansată prin pierderi foarte mari la nivelul unor
filiale controlate majoritar de societatea-mamă, la nivelul cărora este
imobilizată o mare parte din activul său.
Prin conturile consolidate se elimină aceste inconveniente ale
conturilor individuale, permiţând o informare completă şi reală pentru
orice utilizator interesat din exteriorul grupului.
Prin prezentarea unei informaţii de ansamblu, verificată şi
publicată, informaţia contabilă de grup satisface un mare număr de
utilizatori:
- Pentru finanţatorii societăţilor din grup - băncile sau diverse
instituţii care acordă împrumuturi - bilanţul consolidat permite a
chibzuirea în adaptarea creditelor la nevoile reale şi la posibilităţile
de rambursare ale grupului şi o apreciere mai rezonabilă a riscurilor
posibile. În situaţia în care cel care împrumută este chiar societatea-
mamă, conturile consolidate vor indica suprafaţa financiară a
grupului, iar dacă cel care împrumută este o filială, conturile
consolidate permit să se precizeze sprijinul posibil ce-l poate aduce
societatea-mamă în caz de dificultate a filialei.
- Acţionarii găsesc în conturile consolidate în special rezultatul net
al grupului, capacitatea de autofinanţare globală şi pe acţiuni şi deci
pot să-şi facă o analiză cu privire la investiţiile făcute prin acţiunile
grupului.
- Analiştii financiari pot aprecia într-o manieră diferită indicatorilor
de: rentabilitate, capacitate investiţională, volumul afacerilor etc.
- Terţii interesaţi, şi în special personalul grupului, clienţii,
furnizorii grupului. Aceştia vor putea găsi în conturile consolidate
elemente importante cu privire la relevanţa grupului, la puterea şi
potenţialul său. Conturile consolidate asigură deci informaţii
complementare şi relevante utilizatorilor externi şi referitoare la
entitatea de ansamblu.
Numai din conturile consolidate se poate cunoaşte rezultatul şi cifra
de afaceri, precum şi rentabilitatea grupului, investiţiile şi îndatorarea
globală a grupului. Toate acestea sunt posibile datorită faptului că la
nivelul conturilor individuale ale societăţilor din grup nu pot fi identificate,
sau apreciate, în afara ansamblului, totalitatea tranzacţiilor între societatea-
mamă şi filială sau între filiale ale aceluiaşi grup.
Operaţiuni ca vânzări-cumpărări în cadrul grupului, cesiuni de
active, aprecierea îndatorării unei societăţi în funcţie de capacitatea sa de
împrumut şi nu în funcţie de nevoile sale, decalajul dintre înregistrarea
unui profit şi distribuţia sa, aspecte ce sunt cuprinse în conturile
- 31 -
individuale, în conturile consolidate ele sunt examinate global permiţând să

se cunoască:
- investiţia şi datoria globală a grupului;
- finanţarea grupului şi evoluţia sa globală (fonduri proprii,
datorii pe termen scurt şi lung…);
- adevăratele fonduri proprii ţinând cont şi de acţiunile
autodeţinute;
- relaţiile dintre evoluţia structurii financiare a grupului şi cea
a structurii activelor (acoperirea activului imobilizat prin
capitalurile permanente);
- relaţia între profit şi cifră de afaceri şi rentabilitatea
capitalurilor proprii la nivelul grupului;
- şi să se aprecieze mai bine rentabilitatea ansamblului (în
comparaţie cu propunerea de dividende);
- valoarea contabilă a filialelor ceea ce determină ca uneori să
se înregistreze provizioane pentru deprecieri la bilanţul
consolidat al societăţii-mame.
Consolidarea permite conducătorilor de societăţi să evalueze
situaţia prezentă şi satisface în acelaşi timp şi necesităţile de previziune
pentru viitor. Conturile consolidate permit prezentarea unei informaţii de
ansamblu, tratată prin anumite implicaţii contabile şi anumite reguli fiscale
pentru a putea realiza un discernământ mai corect în ceea ce priveşte
realitatea economică.
Grupul îşi poate îmbunătăţi gestiunea sa printr-o mai bună
cunoaştere a rezultatelor, el poate controla cu ajutorul unor informaţii
fiabile, multiplele activităţi ale societăţilor controlate, de asemenea poate
diagnostica primele dificultăţi ce pot apare, poate evalua dezvoltarea
anumitor ramuri de activitate în raport cu altele. Este mult mai uşor să se
cifreze diferitele orientări alese, să fie repartizate mai judicios
disponibilităţile sau să se decidă privitor la investiţii.
Conturile consolidate, în calitatea lor de tehnică contabilă, sunt
utilizate pentru o mai bună înţelegere a situaţiei ansamblului şi a gestiunii
acestuia. Pentru aprecierea gestiunii filialelor, directorii sau conducătorii
societăţii-mame pot dispune de baze omogene pentru asigurarea unei
descentralizări a puterii permiţând în acelaşi timp o comunicare pe baza
unui limbaj comun, stabilirea unor viziuni pe baze normalizate. Controlul
şi diagnosticul la nivelul societăţii-mame vor putea fi asigurate pe baza
unor documente fiabile.
- 32 -
Limitele conturilor consolidate
Este important ca utilizatorii conturilor consolidate să fie conştienţi

că acestea sunt instrumente de gestiune şi informare care au însă şi ele
limitele lor.
Putem face referire aici la următoarele aspecte:
1. faptul că rămân cel mai adesea supuse unei convenţii de
bază a contabilităţii şi anume cea a costurilor istorice, deci cu
ajutorul lor nerezolvându-se problema efectelor inflaţiei în ceea
ce priveşte evaluarea patrimoniului;
2. faptul că se pretează destul de greu la unele studii de
comparaţie cu alte grupuri, în special când activităţile sunt
diversificate;
3. seriile de indicatori pluri-anuale apar ca dificil de
interpretat, întrucât grupurile nu sunt ansambluri rigide, ele
putând suporta modificări de majorare sau restrângere a
perimetrului de la un an la altul, astfel încât informaţiile nu pot
fi comparabile totdeauna în timp;
4. în ceea ce priveşte informarea externă, contribuţia fiecărei
societăţi sau a ramurii de activitatea nu pot fi sesizate la nivelul
conturilor consolidate, în cazul în care ar fi foarte important să
se cunoască, de pildă, dacă la o capacitate de autofinanţare
globală, aceasta provine din sectoare de expansiune sau în
regres. De asemenea, analiza nu este destul de fină pentru a
aprecia dacă grupul este puternic majoritar în sectoare care se
află în expansiune sau în sectoare în regres;
5. conturile consolidate maschează structura de finanţare
individuală evidenţiind doar obligaţiile globale, ascunzând
punctele slabe.
Una din deficienţele majore în materie de conturi consolidate este
că fiecare utilizator al informaţiei caută să găsească în aceasta o imagine a
grupului, doar că natura acestei informaţii nu este totdeauna aceeaşi.
Situaţiile excepţionale şi aspectele care nu reies din cifrele bilanţului şi
contului de rezultate consolidate vor trebui justificate într-o anexă
consolidată.
Limitele pe care le comportă situaţiile financiare consolidate pot fi

rezumate astfel:
♦ circulaţia informaţiei între societatea-mamă şi filialele sale este
uneori defectuoasă;
- 33 -
♦ manifestarea lipsei de timp (consolidarea conturilor este o sarcină

ce se adaugă responsabilităţilor directorului contabil sau financiar
în plus faţă de stabilirea conturilor sociale şi a obligaţiilor fiscale);
♦ aspecte legate de formarea profesională în domeniu (procesul de
consolidare este foarte tehnic şi complex);
♦ variaţiile perimetrului de consolidare;
♦ constituie o mare dificultate pentru comparabilitatea informaţiilor
de la un exerciţiu la altul;
♦ pentru o analiză financiară, conturile consolidate nu sunt
totdeauna omogene între diferite grupuri, în cazurile în care
opţiunile contabile sunt diferite;
♦ raportat la diversitatea activităţii anumitor grupuri există un nivel
slab al informaţiilor sectoriale;
♦ nevoia de cunoştinţe specifice complementare;
♦ imaginea unei situaţii este totdeauna statică, stabilită la un
moment dat, în timp ce realitatea grupului este, în permanenţă,
dinamică şi evolutivă.
O globalizare, poate, ca uneori, să ascundă unele probleme de
restructurare care încă nu sunt vizibile.
2.3. Perimetrul de consolidare
Pentru a delimita societăţile ce urmează să fie cuprinse în

perimetrul de consolidare, este necesar să fie definite tipurile de societăţi:
- Societatea-mamă,
- societăţile dependente de grup,
- societăţile asociate grupului,
- societăţi comunitare de interes.
Consolidarea se referă în special la grupul sau mai precis entitatea
formată de societatea-mamă şi societăţile dependente de aceasta, şi anume
filialele. Dar, acestora li se mai alătură, pe baza aplicării unei metode de
consolidare specifică, şi societăţile asociate grupului, deoarece societatea-
mamă are o influenţă însemnată în acestea, şi societăţile comune de interes.
Toate acestea împreună formează ansamblul de consolidat.
- 34 -
Ansamblu Consolidat
Grup A
Societate
Societate comuna
asociata Societatea de interes
mama A
Filiale
Societate
asociata
Societatea
mama B
Societate Subfiliale
asociata
A) Societatea-mamă a grupului este societatea care se află în vârful

grupului şi exercită în numele acestuia puterile de conducere şi control.
B) Societăţile dependente de grup (filialele) sunt societăţile plasate

direct sau indirect sub controlul durabil al societăţii-mamă care poartă
denumirea de filiale.
Acest control poate rezulta din :
- dispunerea majorităţii drepturilor de vot;
- dispunerea de puterea de a desemna mai mult de 1/2 din membrii
administraţiei sau organelor de conducere şi supraveghere.
Dacă nu sunt îndeplinite primele două condiţii, este posibil totuşi să
se realizeze controlul de fapt asupra acelei societăţi care poate fi exercitat
real chiar şi în condiţiile în care societatea "mamă" deţine participaţii
minoritare.
C) Societăţile asociate grupului (participaţiile), sunt acele societăţi

care nu fac parte din grup, dar asupra cărora grupul exercită o influenţă
notabilă, în mod permanent, prin participarea pe termen lung la capitalul
lor social, dar fără a deţine controlul asupra gestiunii şi politicii financiare
a acestora.
Exercitarea unei astfel de influenţe poate fi efectuată în mai multe
feluri:
- prin prezenţa în consiliul de administraţie,
- 35 -
- prin participarea la elaborarea de proceduri,

- prin schimbul de personal de conducere,
- prin dependenţa la accesul de informaţii publice.
D) Societăţile comunitare de interes (filialele paritare sau

multigrup) sunt acele societăţi administrate în mod egal de către două sau
mai multe societăţi, al căror obiect este o activitatea de exploatare în
comun, conducerea şi administraţia fiind reglementate în funcţie de
proporţia participării fiecărui membru.
Pentru a stabili societăţile care intră în perimetrul de consolidare
este necesar să se determine natura fiecărei societăţi.
Noţiunea de control al unei societăţi asupra unei alte societăţi
semnifică puterea de decizie, şi se exprimă prin procentajul controlului
juridic.
2.3.1. Controlul exclusiv
Acesta poate fi la rândul său:

- de drept,
- de fapt,
- contractual sau statutar.
a) Controlul exclusiv sau absolut de drept,

Acesta se manifestă când o societate deţine, direct sau indirect,
majoritatea drepturilor de vot într-o altă societate, adică mai mult de 50%
în totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acţionarilor.
b) Controlul exclusiv de fapt

Acesta rezultă din deţinerea, pe durata a două exerciţii financiare
executive, a majorităţii numărului de membri în consiliul de administraţie a
societăţii dependente în virtutea unui acord încheiat cu ceilalţi asociaţi sau
acţionari şi care nu contravine intereselor grupului. Putem vorbi de fapt de
existenţa unui control exclusiv a unei societăţi chiar dacă nu ne aflăm în
situaţia deţinerii unui procent de 50% (deţinerea de mai mult de 40% de
drepturi de vot în condiţiile în care nici un alt acţionar nu deţine mai mult
de 40%) şi societatea respectivă influenţează deciziile ce se iau la nivelul
adunării generale.
“De faptul” evocă influenţa pe care o societate acţionară o poate
avea în cadrul altei societăţi datorată dispersiei de capital. Atunci când
- 36 -
acţiunile sunt repartizate în anumite proporţii, este suficient să se deţină un

procent mic de drepturi de vot pentru a dirija o societate.
c) Controlul exclusiv contractual sau statutar

Acesta se manifestă atunci când o societate are dreptul de a exercita
o influenţă dominantă asupra unei alte societăţi, în baza unui contract sau a
unei clauze contractuale şi deţinerea a cel puţin o acţiune sau participaţie.
Este cazul contractelor de concesiune, franşiză şi de exploatare.
Putem concluziona că apreciem că o societate este controlată de
către o altă societate când aceasta din urmă posedă (de drept sau de fapt),
(direct sau indirect) puterea de decizie.
Noţiunea de control şi de influenţă dominantă sunt caracterizate
prin posibilitatea de a dispune de patrimoniul societăţilor membre şi de a le
gestiona (de drept sau de fapt).
Controlul poate fi exercitat direct asupra societăţii deţinute sau
indirect prin intermediul uneia sau mai multor societăţi controlate. Orice
participaţie chiar inferioară a 10% care este deţinută de o societate
controlată este considerată ca deţinută indirect de societatea care
controlează această societate.
2.3.2. Controlul comun (asociativ)
Acest tip de control se manifestă atunci când există un număr

limitat de societăţi acţionare sau acţionari iar aceştia îşi împart în mod egal
controlul asupra unei societăţi deţinute, deciziile fiind luate în baza unui
acord comun. Pentru considerarea unui control comun, trebuie îndeplinite
două condiţii:
- să se manifeste partajarea controlului;
- să existe un număr limitat de acţionari sau asociaţi.
Nici una dintre societăţi nu poate exercita în mod singular controlul
asupra societăţii deţinute, toate deciziile vor fi luate numai în comun.
2.3.3. Influenţa notabilă (semnificativă)
În reglementările şi practica internaţională, se consideră existenţa

influenţei semnificative asupra gestiunii şi politicii financiare a unei
societăţi atunci când societatea-mamă deţine, direct sau indirect, o
fracţiune cel puţin egală cu 1/5 din drepturile de vot ale respectivei
societăţi (20%).
- 37 -
Deţinerea de 20% din drepturile de vot nu constituie decât

prezumţia unei influenţe notabile, în mod real fiind necesară manifestarea
efectivă a acestei influenţe.
Din punct de vedere al doctrinei, o societate are o influenţă
semnificativă asupra alteia dacă participă la deciziile acesteia.
Această participare se exprimă prin:
- reprezentare în organele de conducere;
- existenţa unor operaţiuni între societăţi:
- schimbul de personal;
- schimbul de informaţii.
2.3.4. Procentul de control
Procentul de control deţinut de o societate este un element

important al operaţiilor de consolidare, deoarece el permite stabilirea listei
societăţilor reţinute în perimetrul de consolidare.
Procentul de control este exprimat prin fracţiunea drepturilor de vot

deţinute de societatea mamă în cealaltă societate şi reflectă relaţia de
putere care există.
Dacă acţiunile ce formează capitalul social au acelaşi drept de vot,
procentul de control este egal cu procentul, partea din capital deţinută.
Acţiunea a cărei deţinere asigură un singur vot este numită acţiune
ordinară, acţiunile fără drept de vot se regăsesc sub denumirea de acţiuni
cu divident prioritar. Pe lângă aceste categorii de acţiuni mai pot exista şi
acţiuni cu drept de vot dublu sau multiplu.
În acest context, trebuie avut în vedere, în cazul existenţei acţiunilor fără
drept de vot, că acestea trebuie eliminate din calcul, iar în cazul existenţei
acţiunilor cu drept dublu de vot, acestea trebuie luate dublu în calcul.
De obicei, societăţile în a căror capital există şi acţiuni fără drept de vot
prevăd acest lucru în statutul lor şi în general sunt rezultatul conversiei
obligaţiunilor emise, în acţiuni.
În practica internaţională este stabilit un maxim de 25% din capitalul social
ca număr de acţiuni fără drept de vot. Acţiunile cu drept de vot dublu sunt
acţiuni cotate oficial, deţinute de acţionari stabili ai societăţii, care timp de
cel puţin 5 ani nu şi-au cedat drepturile lor, în această categorie intrând
fondatorii societăţii.
Deci deţinerea unei fracţiuni din drepturile de vot nu trebuie confundată cu
deţinerea unei fracţiuni din capital, deoarece pot exista decalaje între
participaţiile la capital şi drepturile de vot.
- 38 -
Pentru calculul drepturilor de vot nu se iau în considerare acţiunile fără

drept de vot, acţiunile proprii ale societăţii răscumpărate, achiziţionate de
către societate, acţiunile pentru care nu s-au efectuat vărsămintele exigibile
într-o lună de la somaţie, certificatele de investiţii, obligaţiunile
convertibile, drepturile pe care le posedă societatea asupra ei înseşi.
Aceste aspecte au fost luate în considerare de către legiuitorul
român, fiind cuprinse în Legea societăţilor comerciale nr.31/1997 pentru
modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale.
Astfel, iniţial Legea nr.31/1990 prevedea prin art.63 că: “acţiunile trebuie
să fie de o egală valoare; ele acordă posesorilor drepturi egale” şi prin
art.67 că: “orice acţiune dă dreptul la un vot în adunarea societăţii”.
Ulterior datorită modificărilor survenite în contextul economic
românesc a mişcărilor de concentrare ce se fac simţite, cadrul juridic de
funcţionare al societăţilor a fost adaptat, în privinţa raportului: acţiuni –
drept de vot, cu următoarele completări:
- art.63: “Se pot emite totuşi, în condiţiile actului constitutiv,
categorii de acţiuni care conferă titularilor drepturi diferite, astfel: -
art.63.1: Se pot emite acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar fără drept
de vot, ce conferă titularului:
a) – dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului
distribuibil al exerciţiului financiar, înaintea oricărei alte prevederi;
b) – drepturile recunoscute acţionarilor cu acţiuni ordinare, cu
excepţia dreptului de a participa şi de a vota, în temeiul acestor acţiuni, în
adunările generale ale acţionarilor.
Acţiunile cu dividend prioritar fără drept de vot nu pot depăşi o
pătrime din capitalul social şi vor avea aceeaşi valoare nominală ca şi
acţiunile ordinare.
Reprezentanţii, administratorii şi cenzorii societăţii nu pot fi titulari
de acţiuni cu dividend prioritar fără drept de vot”.
- art.67: “Orice acţiune achitată dă dreptul la un vot în adunarea
generală, dacă prin actul constitutic nu se stabileşte altfel.”
- art.69 – “Valoarea acţiunilor proprii, dobândite de societate,
inclusiv a celor aflate în portofoliul său, nu poate depăşi 10% din capitalul
subscris vărsat. Pe toată durata posedării lor de către societate, dreptul de
vot pe care îl conferă aceste acţiuni este suspendat”.
Procentul de control se calculează prin însumarea tuturor
drepturilor de vot deţinute direct sau indirect printr-o societate plasată
sub controlul exclusiv al societăţii dominante.
Procentul de control al societăţii dominante asupra unei alte
societăţi din grup se obţine adunând procentele de control ale tuturor
societăţilor grupului ce deţin participaţii în ultima. Există un lanţ de
deţinere directă sau indirectă a drepturilor de vot numai dacă asupra
- 39 -
societăţii prin care se exercită deţinerea indirectă există un procent de

control de cel puţin 50%. Totuşi, dacă aceste drepturi sunt inferioare
procentului de 50% şi dacă societatea este cu toate acestea asimilată ca
filială (control de fapt) s-a convenit să se considere că procentul de vot este
superior pragului de 50% şi că lanţul nu este întrerupt.
Pentru exemplificare luăm în considerare următoarele cazuri de
legături directe:
A) Fie o societate M ce deţine 40% din acţiunile unei societăţi F.

Toate acţiunile deţinute de societatea M sunt acţiuni ordinare, cu drept de
vot simplu. Capitalul societăţii F este format în proporţie de 20% din
acţiuni cu drept prioritar la dividende, deci fără drept de vot. Deşi M deţine
în realitate o cotă de 40% din capitalul lui F, procentul de control al
societăţii M asupra lui F va fi de: 40/(100 - 20) = 50%.
B) Societatea M deţine 40% din capitalul lui F, iar aceste acţiuni

sunt singurele care au drept de vot dublu. La o participare efectivă de 40%
în capitalul lui f, M va deţine un procent de control de: (40 × 2)/(80 + 60)
= 57%. Numărul acţiunilor şi descompunerea drepturilor de vot sunt
următoarele:
- M deţine 40 acţiuni şi 80 drepturi de vot

- alţi acţionari deţin 60 acţiuni şi 60 drepturi de vot
------------------------------------------------------------------------
Total 100 acţiuni 140 drepturi de vot
C) Societatea M deţine 80% din acţiunile societăţii F, dar 20% din

acestea nu au drept de vot. În acest caz, deşi societatea M deţine 80% din
capitalul lui F, ea va avea un procentaj de control de: (80% - 20%)/(100 %
- 20%) = 75%.
Cazurile prezentate mai sus au avut la bază ipoteza că între
societatea dominantă M şi societatea F, filială în care prima deţine titluri de
participare, există o legătură directă, procentul de control corespunzând
procentului de capital deţinut în cazul acţiunilor ordinare sau fiind diferit
de cazul acţiunilor fără drept de vot sau cu drept dublu de vot.
Dacă între societatea dominantă şi societatea filială există o
legătură indirectă, printr-un lanţ unic, controlul se determină palier cu
palier. Dacă apare o ruptură de lanţ (procentajul este inferior cotei de 50%
sau se presupune că nu se exercită control), procentajul anterior se
anulează, iar societatea dominantă nu mai are nici un drept de control.
În general, dacă o societate din grup este controlată majoritar de
către grup, ea asigură un control al grupului asupra societăţii în care ea
- 40 -
deţine părţi din capital. Existenţa controlului majoritar este validată când
procentul de control al grupului este de cel puţin 50%.
În practică, dacă o societate este controlată în procent de 50% de
către două grupuri fără ca unul dintre ele să poată exercita asupra celuilalt
un ascendent, la consolidare se va aplica metoda integrării proporţionale,
deoarece puterea se partajează. Pentru exemplificare luăm două cazuri:
• Între cele trei societăţi aflate pe un lanţ unic există
următoarele legături:
80% 60%
M A B
În acest caz, societatea M deţine direct în A un procent majoritar de

80% şi indirect în B un procent de 60%, deoarece deţine asupra lui A un
control exclusiv şi implicit o va controla şi pe B 60%.
• Între cele trei societăţi aflate pe un lanţ unic există
următoarele legături:
25% 90%
M A B
În acest caz apare o ruptură de lanţ, deoarece societatea M nu mai

controlează în mod exclusiv societatea A, deci procentul de control deţinut
direct în A este de 25%, iar indirect în B este de 0%.
În cazul legăturilor indirecte prin mai multe lanţuri, procentul de
control se determină pe baza formulei arătate mai sus, adunând procentul
deţinut direct cu cel deţinut prin filială. Dacă apare ruptura de lanţ,
procentul de control general va fi egal cu procentul cel mai scăzut.
A) Legăturile dintre societăţi se prezintă astfel:

60% 80%
M A B
10%
Societatea M deţine în A un procent de control de 60%, iar în B

deţine un procent direct de 10% şi unul indirect de 80% deoarece are un
- 41 -
control exclusiv asupra lui A, deci în total procentul de control asupra lui B
este de 80% + 10% = 90%.
B) Legăturile dintre societăţi se prezintă astfel:
20% 40%
M A B
40%
Societatea M deţine în A un procent direct de control de 20%, iar
asupra societăţii B nu va deţine control indirect prin A, deoarece apare o
ruptură de lanţ, în schimb va deţine direct controlul de 40%, deci procentul
total de control asupra lui B va fi de 40%.
C) Dacă legăturile din cadrul grupului arată astfel:
80% 30%
M A B
20% 70%
C
Societatea M exercită un control direct asupra lui A de 80% şi

asupra lui C de 20%. În raport cu B exercită numai un control indirect prin
A de 30%, deoarece prin C apare o ruptură de lanţ.
Utilitatea calculării procentului de control rezultă din faptul că:
• permite stabilirea includerii sau nu a unei societăţi în perimetrul de
consolidare: dacă procentul de control al grupului în societate este cel
puţin de 20%, societatea este consolidabilă, iar dacă procentul este sub
20%, societatea este exclusă.
• stabileşte metode de consolidare:
- procent de cel puţin 50%, integrare globală, control exclusiv;
- procent cuprins între 20% şi 50% punere în echivalenţă, influenţă
notabilă;
- procent egal cu procentul deţinut de celelalte grupuri, integrare
proporţională, control concomitent.
Ca excepţie, avem cazul societăţii asupra căreia procentul de
control este inferior procentului de 20%, dar asupra căreia participarea este
- 42 -
considerată de către grup ca semnificativă, ea va fi consolidată, urmând ca

în anexă să fie explicitată.
În general, dacă procentul de control este de peste 50% există un control

exclusiv, dacă este între 40% şi 50% şi nici un alt acţionar nu deţine un
procent mai mare sau egal, de asemenea există un control exclusiv. Dacă
procentul de control este situat între 40% şi 20% inclusiv se presupune
existenţa unei influenţe notabile.
Deci mărimea procentului de control indică tipul de control exercitat de
societatea mamă asupra societăţilor cuprinse în perimetrul de consolidare,
natura legăturilor de dependenţă directă sau indirectă dintre ele.
2.3.5. Procentul de interes
Puterea legăturii de dependenţă rezultată din deţinerea drepturilor

de vot şi măsurată cu ajutorul procentului de control nu trebuie confundată
cu puterea dependenţei financiare rezultată din deţinerea de acţiuni, părţi
din capitalul social şi se măsoară cu ajutorul procentului de interes.
Având în vedere existenţa în practică a unor diverse tipuri de
acţiuni: acţiunile ordinare ce asigură câte un drept de vot, acţiuni fără drept
de vot sau acţiuni cu drept de vot dublu sau multiplu, constatăm că între
deţinerea unei fracţiuni de capital şi drepturile care i se ataşează poate să
existe un decalaj. În timp ce dreptul de vot al grupului reflectă exercitarea
unei puteri, deţinerea unei părţi din capital reflectă implicarea financiară a
unei societăţi în altă societate. Această noţiune strict financiară se măsoară
cu ajutorul procentului de interes.
Procentul de interes reprezintă cota-parte din capital şi implicit
din patrimoniu deţinută direct sau indirect de către societatea dominantă
în fiecare din societăţile reţinute în perimetrul de consolidare.
Pentru a calcula procentul de interes al unei societăţi în altă
societate trebuie să cunoaştem următoarele două elemente:
• procentul de deţinere directă a societăţii ce deţine direct o cotă parte în
capitalul societăţii studiate, DD = acţiuni deţinute/total acţiuni.
• procentul de interes al grupului în societatea ce deţine direct o cotă
parte în capitalul societăţii studiate.
Putem calcula procentul de interes pe baza formulei :
%IG(x) = %DDSD(x) × %IGSD(x)
- 43 -
unde: %DD = procent de deţinere directă

%IG = procent de interes al grupului
SD(x) = societatea ce deţine direct părţi în capitalul societăţii
studiate X
Deci procentul de interes trebuie calculat ţinând cont de numărul de

acţiuni deţinute şi de tipurile de legături existente între societăţi.
Utilitatea procentului de interes rezultă din faptul că permite
calcularea drepturilor societăţii dominante în fiecare societate ce aparţine
ansamblului de consolidat în vederea, în special, a repartizării capitalurilor
proprii şi a rezultatului între interesele grupului şi interesele celor din afara
grupului. Este instrumentul esenţial pentru efectuarea înregistrărilor
contabile de consolidare, deoarece el permite punerea directă în evidenţă a
elementelor ce revin intereselor grupului şi acelor ce revin societăţilor din
afara grupului. Utilizarea procentului de interes intervine în diferite etape
ale consolidării, cum ar fi etapa integrării, eliminării şi repartizării.
Întrucât complexitatea determinării procentului de interes diferă în
funcţie de tipul legăturii ce există între societăţi se studiază pe rând fiecare
tip de legătură.
A) Societăţile se află pe un lanţ unic, având următoarele legături

financiare:
60% 70% 80%

M A B C
Rezultă următoarele procente de interes (PI):

• PI deţinut de M în A este egal cu cota de capital deţinut, adică 60%,
deci în cazul legăturilor directe procentul de interes este egal cu
procentul de control, dacă capitalul societăţii A este format din acţiuni
ordinare. Controlul exercitat de M este exclusiv, ceea ce implică
utilizarea metodei de integrare globală.
• PI deţinut de M în B 60% × 70% = 42%, controlul lui M prin A asupra
lui B este exclusiv, deci B se va integra global, deoarece ceilalţi
acţionari deţin numai 30%.
• PI deţinut de M în C 60% × 70% × 80% = 33,60%, ceilalţi acţionari ai
lui C deţin numai 20%, deci şi C se va integra global.
Se observă că pentru filialele directe fără ruptură de lanţ procentul
de interes nu prezintă dificultăţi de calcul.
- 44 -
B) Dacă între cele trei societăţi legăturile financiare ar fi:
25% 90%
M A B
Pentru ca societatea M să poată exercita o influenţă asupra

societăţii B ar trebui să exercite asupra societăţii A un control exclusiv,
ceea ce nu este valabil pentru cazul expus unde există ruptură de lanţ.
C) Între societăţi există următoarele legături financiare:
60% 40%
M A B
35%
obţinându-se următoarele procese de interes:

• PI deţinut de M în A 60%;
• PI deţinut de M în B este de 59% astfel direct 35% şi indirect prin A
60% × 40% = 24%.
D) În grup există următoarele legături financiare:
60% 30%
M A B
20% 60%
C
deci următoarele procente de interes:

• PI deţinut de M în A 60%;
• PI deţinut de M în C 20%;
• PI deţinut de M în B este de 30% indirect prin A 60% × 30% = 18% şi
indirect prin C 20% × 60% = 12%.
- 45 -
E) Legăturile reciproce, în cazul existenţei lor în cadrul grupului,

presupun calculul procentului de interes prin calcule repetate bazate pe
formula următoare7:
(1− b) × a
Interesele grupului în B =
1− ab
unde a şi B reprezintă procentele directe de participare.
Pentru exemplificare se consideră că societatea M deţine o
participare de 80% în capitalul societăţii F (IMF), iar F deţine o participare
de 10% în capitalul societăţii M (IFM).
Interesul grupului în M, deci a acţionarilor majoritari ai lui M în
societatea lor, M, va fi:
1− IFM 1− 10% 0,90

IGM = = = = 97,83%
1− ( IMF × IFM ) 1− ( 80%× 10%) 0,92
iar interesul grupului în societatea F va fi:
IGF =
(1− IFM ) × IMF = 90%× 80% = 78%
.
1− ( IMF × IFM ) 1− ( 80%× 10%)
La nivel internaţional, o societate pe acţiuni M nu are voie, conform

legii, să posede acţiuni într-o societate F, dacă societatea F deţine o cotă
mai mare de 10% din capitalul societăţii M.
Se consideră că există un autocontrol când o societate controlează o
parte din acţiunile reprezentative ale propriului său capital prin intermediul
unei alte societăţi în care ea deţine direct sau indirect controlul, ceea ce
implică privarea de drept de vot a acţiunilor de autocontrol.
Valoarea acţiunilor proprii, dobândite de societate, inclusiv a celor aflate în
portofoliul său, nu poate depăşi 10% din capitalul social subscris. Se pot
dobândi numai acţiuni integral eliberate şi numai în cazul în care capitalul
social subscris a fost integral vărsat. Acţiunile astfel dobândite nu dau
dreptul la dividende. Pe toată durata deţinerii lor de către societate, dreptul
de vot pe care îl conferă aceste acţiuni este suspendat". Excepţiile de la
aceste restricţii privesc: dobândirea acţiunilor proprii în scopul: reducerii
capitalului social, prin anulare acţiuni, cesionarea lor către angajaţi, prin
efectul succesiunii universale sau al fuziunii, sau o hotărâre judecătorească
de urmărire silită, cu titlu gratuit, pentru regularizarea cursului acţiunilor
proprii pe piaţa bursieră sau extrabursieră cu aprobarea CNVM.
7
Langlois G. şi colectivul - Comptabilité aprofondie, Les editions Foucher, Paris, 1991,
pag.389
- 46 -
F) legături circulare cu societatea dominantă inclusă, conform

organigramei:
M
80%
10%
A B
70%
Notăm IMA - interesul lui M în A 80%, IAB - interesul lui A în B

70%, IBM - interesul lui B în M 10%, IGM procentul de interes al
grupului în M, IGA procentul de interes al grupului în A, IGB procentul de
interes al grupului în B. Ca formule de calcul se generalizează formula
aplicată în cazul participaţiilor reciproce.
1− IBM 1− 10%
IGM = = = 95,34%
1− ( IMA × IAB × IBM ) 1− ( 80%× 70%× 10%)
IGA =
(1− IBM) × IMA = (1− 10%) × 80% = 76,27%
1− ( IMA × IAB × IBM) 1− ( 80%× 70%× 10%)
IGB =
(1− IBM ) × IMA × IAB = (1− 10%) × 80%× 70% = 53,39%
1− ( IMA × IAB × IBM ) 1− ( 80%× 70%× 10%)
G) Legăturile circulare într-un subgrup aparţinând grupului.

Organigrama grupului:
75% 60%
M A B
20% 70%
C
Procentajul de interes al grupului în:

• A este direct 75%, independent de legătura circulară
existentă, deci în formulă în loc să avem la numărător (1 - c)
vom avea :
75%
IGA = = 81,87%
1 − ( 60% × 70% × 20% )
- 47 -
• B, care este integral în legătura circulară
75% × 60%
IGB = = 49,12%
1 − (60% × 70% × 20%)
iar diferenţa de până la 100% aparţine intereselor din afara grupului

50,88%.
75% × 60% × 70%

• C, IGC = = 34,38% ,
1 − 60% × 70% × 20%
interesele terţilor fiind de 65,62%.
Este foarte important de făcut diferenţierea între procentul de

control şi procentul de interes. Pentru exemplificare luăm următorul caz:
60% 60% 60%

M A B C
Procentul de control al lui M în A este de 60%, al lui A în B tot de

60%, iar al lui B în C tot de 60%, altfel spus M exercită un control exclusiv
în A, B şi C.
Procentul de interes al lui M în A este egal cu procentul de control,
adică 60%, în timp ce procentul de interes al lui M în C este egal cu
produsul procentelor de participare, adică 60% × 60% × 60% = 21,6%.
Dacă C distribuie dividende, partea din rezultatul societăţii C ce revine
fiecărei societăţi va fi în funcţie de procentul de interes:
• către B 60%
• către A 60% × 60% = 36%
• către M 60% × 60% × 60% = 21,6%.
Diferenţele dintre procentul de interes şi procentul de control sunt:

• diferenţe de natură, procentul de control exprimând puterea
controlului prin drepturile de vot, iar procentul de interes
exprimă dependenţa financiară prin participările în capital;
• diferenţe privind utilizarea lor. Procentul de control este
utilizat la definirea perimetrului de consolidare, pe baza lui se
întocmeşte lista societăţilor ce vor face parte din ansamblul de
consolidat şi la alegerea metodei de consolidare. Procentul de
- 48 -
interes este un instrument de punere în evidenţă a tehnicilor de

consolidare: integrarea conturilor, eliminarea operaţiilor
reciproce, repartizarea capitalurilor proprii şi a rezultatului între
interesele grupului şi terţii din afara grupului.
2.3.6. Societăţi supuse în mod obligatoriu consolidării
Consolidarea se poate realiza în cazul în care un o societate deţine

controlul asupra unor societăţi , societatea dominantă fiind din categoria
societăţilor comerciale care depăşesc criteriile de mărime (cele 2 din 3)
definite prin Ordinul Ministrului de Finanţe nr. 1752/2005, anexa nr. II:
a) cifră de afaceri;
b) total active;
c) număr mediu de salariaţi.
În cazul în care un grup încetează să mai îndeplinească criteriile de
mărime, este necesar ca acest fenomen să se înregistreze timp de două
exerciţii financiare consecutive pentru ca respectiva societate să poată
renunţa la elaborarea conturilor consolidate.
Grupurile trebuie să elaboreze conturi consolidate, indiferent de
mărimea lor, în cazul în care una sau mai multe societăţi ale grupului sunt:
a) o societate ale cărei valori mobiliare au fost admise la cota
oficială a Bursei de valori din România sau dintr-un stat
membru al Uniunii Europene;
b) o instituţie autorizată prin legea bancară;
c) o societate care desfăşoară activitate de asigurare.
Dacă la sfârşitul exerciţiului financiar o societate aparţine
categoriei “societate-mamă” şi îndeplineşte criteriile prevăzute anterior,
administratorii acesteia trebuie să elaboreze, pe lângă situaţii financiare
anuale individuale, şi conturi consolidate.
O societate care deţine investiţii strategice în capitalul altei societăţi
poate proceda la elaborarea conturilor consolidate, dacă:
a) exercită o influenţă dominantă asupra acesteia, sau
b) societatea-mamă şi filiala sa sunt conduse/administrate pe o
bază comună de societatea-mamă.
O societate are statut de filială a unei alte societăţi, şi anume a

societăţii-mamă, în condiţiile în care acea societate-mamă:
a) deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau
asociaţilor filialei, sau
- 49 -
b) este acţionar sau asociat şi are dreptul de a numi ori revoca

majoritatea membrilor organelor de administraţie, de conducere
sau de control, sau
c) este acţionar sau asociat şi are dreptul de a exercita o influenţă
dominantă asupra societăţii în virtutea unui contract ori a unei
clauze statutare, în cazul în care legea permite astfel de
contracte sau prevederi, sau
d) este acţionar sau asociat şi majoritatea membrilor organelor de
administraţie, de conducere ori de control ale societăţii au fost
numiţi numai ca rezultat al exercitării drepturilor de vot ale
societăţii-mamă. De asemenea, aceşti membri trebuie să fi fost
în aceste funcţii pe parcursul exerciţiului financiar curent, al
exerciţiului financiar precedent, sau
e) este acţionar sau asociat şi deţine singur controlul asupra
majorităţii drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor
societăţii ca urmare a unui contract cu alţi acţionari sau asociaţi,
sau
f) are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra societăţii
în virtutea unui contract ori a unei clauze statutare, în cazul în
care legea permite astfel de contracte sau prevederi.
De asemenea, o societate mai are statut de filială dacă este o filială
a unei alte filiale a societăţii-mamă.
Obligaţia de a întocmi conturi consolidate apare din momentul în
care se manifestă controlul asupra unei societăţi fie că este vorba de un
control exclusiv, comun sau chiar influenţă notabilă.
Societăţile comerciale care pot fi obligate să întocmească şi să
publice conturi consolidate precum şi rapoarte asupra gestiunii grupului
sunt:
- societăţile pe acţiuni,
- societăţile cu răspundere limitată,
- societăţile în comandită pe acţiuni,
- societăţile în nume colectiv,
- societăţile în comandită simplă.
Societăţile comerciale care emit valori mobiliare înscrise la bursă
sau bilete de trezorerie, vor întocmi în mod obligatoriu şi vor fi obligate la
publicarea conturilor consolidate, aceasta raportat la practica
internaţională.
Acestea vor putea fi totuşi exonerate de la obligaţia consolidării
când ele înseşi se află sub controlul unei societăţi care le-a inclus deja în
conturile sale consolidate. Este vorba aici de aşa-zisele subgrupuri.
- 50 -
2.3.7. Excluderi din sfera consolidării
a) Obligativitatea excluderii de la consolidare
Reglementările actuale atât europene (conform Directivei a VII-a a

Comunităţii Economice Europene) cât şi internaţionale (conform normelor
Comitetului Internaţional de Standarde Contabile şi normelor americane şi
anglo-saxone) nu prevăd în mod expres cazurile de excludere din
consolidare, ci numai restricţiile severe şi durabile care determină astfel de
situaţii, excluderi ce vor fi urmate de justificări în anexa la conturile
consolidate ale grupului.
Aceste restricţii severe şi durabile sunt considerate, în general,
raportat la controlul sau influenţa asupra filialei sau participaţiei şi asupra
posibilităţilor de transferare a fondurilor de la filiale sau participaţii.
Excluderea din consolidare se referă în special la filialele situate în ţări cu
o mare instabilitate politică.
b) Societăţi ce pot fi excluse din consolidare
În reglementarea şi practica internaţională se prevede posibilitatea

excluderii societăţilor din consolidare în mai multe situaţii :
- deţinerea temporară de titluri de participare cu intenţia
cesiunii ulterioare;
- filiala sau participaţia nu prezintă decât un interes neglijabil
raportat la imaginea fidelă a grupului;
- afectarea imaginii fidele a ansamblului consolidat;
- depăşirea termenelor contabile pentru efectuarea
consolidării;
- cheltuieli excesive pentru informaţiile necesare întocmirii
conturilor consolidate.
Înainte de toate se stabileşte caracterul semnificativ al fiecărei
societăţi, determinându-se un prag de semnificaţie evaluat cifric la totalul
bilanţului şi procentual prin stabilirea ponderii în cadrul grupului. Această
pondere se calculează în funcţie de elementele patrimoniale (totalul
bilanţului, capitalul propriu, capitaluri permanente) şi elemente privind
activitatea societăţii (cifra de faceri).
Cauzele ce determină excluderea unor societăţi de la consolidare
sunt datorate:
- unor cheltuieli excesive,
- depăşirii termenelor,
- 51 -
- unor dificultăţi de ordin practic (dispariţia documentelor

contabile, imposibilitatea comunicării din cauza unor tulburări
politice, sociale),
- infidelităţii documentelor,
- unor reglementări locale ce impun incompatibilitatea cu normele
reţinute la nivelul grupului, conturile neputând fi supuse
retratărilor;
- lipsei fiabilităţii documentelor (conturi necontrolate şi stabilite de
servicii mai puţin calificate, situaţii de certificare a conturilor cu
rezerve sau refuzuri de certificare).
Există cazuri specifice care nu presupun neapărat excluderea din
consolidare a unor societăţi. Este vorba de acel situaţii care nu constituie
obstacole în consolidare, dar pot justifica utilizarea unei metode specifice
(punerea în echivalenţă), atunci când :
- filiala exercită o activitate total diferită de cea a grupului în
general;
- data de închidere a exerciţiului filialei este diferită de data
de închidere a societăţii-mame;
- se manifestă fenomenul de instabilitate monetară.
În ţara noastră, potrivit actelor normative (O.M.F. 1725/2005) o societate
este scutită de a elabora conturi consolidate atunci când ea însăşi este o
filială şi societatea de care aparţine este înfiinţată în conformitate cu legea
română sau cu legea unui membru al Uniunii Europene.
Scutirea este condiţionată de îndeplinirea următoarelor condiţii:
a) societatea scutită este inclusă în conturile consolidate ale unui
grup mai mare, întocmite la aceeaşi dată sau la o dată
anterioară, în acelaşi exerciţiu financiar, de către o societate-
mamă constituită în conformitate cu legea română sau cu legea
unui stat membru al Uniunii Europene;
b) conturile consolidate şi raportul de gestiune consolidat sunt
întocmite şi audiate în conformitate cu prevederile legale;
c) conturile consolidate la care se referă lit.a), raportul de gestiune
consolidat la care referă lit.b), precum şi raportul de audit
trebuie publicate conform prevederilor legale;
d) societatea scutită prezintă în notele la situaţiile sale financiare
anuale numele şi sediul societăţii-mamă care elaborează
conturile consolidate la care s-a făcut referire anterior;
e) societatea prezintă în notele la situaţiile sale financiare anuale
faptul că este scutită de a elabora şi de a prezenta conturi
consolidate şi raport de gestiune consolidat.
- 52 -
O filială poate fi exclusă de la consolidare în cazul în care

includerea sa nu este semnificativă pentru scopul oferirii unei imagini
fidele şi corecte; însă, în ceea ce priveşte excluderea a două sau mai multe
societăţi, aceasta se poate realiza numai dacă, luate împreună, importanţa
acestora nu este semnificativă.
Nu este necesar ca o societate să fie inclusă în conturile consolidate
în situaţia în care:
a) restricţii severe pe termen lung împiedică exercitarea drepturilor
societăţii-mamă asupra activelor sau conducerii societăţii de
consolidat, sau
b) informaţiile necesare în vederea elaborării conturilor
consolidate se pot obţine numai cu costuri sau întârzieri
nejustificate, sau
c) acţiunile deţinute la acea societate sunt păstrate numai în scopul
revânzării.
În cazul în care activităţile uneia sau mai multor societăţi sunt atât
de diferite de cele ale altor societăţi care trebuie incluse în procesul de
consolidare, încât includerea lor ar fi incompatibilă cu obligaţia de a
furniza o imagine fidelă şi corectă, respectivele societăţi vor fi excluse de
la consolidare.
Prevederile de mai sus nu se vor aplica dacă societăţile care trebuie
consolidate:
a) desfăşoară activităţi în sectoare diferite (industrie, comerţ,
servicii), sau
b) desfăşoară activităţi industriale ori comerciale cu produse
diferite sau furnizează servicii diferite.
În aceste cazuri, în notele la conturile consolidate se prezintă
informaţii despre activitatea sectorială.
Motivul pentru care aceste societăţi sunt excluse de la consolidare
trebuie menţionat în notele la situaţiile financiare anuale ale societăţii-
mamă.
Acelaşi principiu se va aplica şi în cazul în care societatea-mamă
desfăşoară activitate de asigurare şi consolidează prin integrare societăţi
din alt domeniu de activitate.
Situaţiile financiare ale societăţii excluse trebuie ataşate la conturile
consolidate sau trebuie puse la dispoziţie, la cerere, acţionarilor la un preţ
care să nu depăşească costurile administrative aferente.
- 53 -
A B
Realizarea
1 Organigramei Recomandari si Particularitati si
de Grup Reguli Caracteristici
Oficiale / Profesionale Aplicatie proprii Grupului
Calculul
2 Procentajelor
de Control Sinteza
Lista teoretica
3 de Societati
Consolidabile Soc. Dependente Integrare
Lista Globala
Societatilor
{
Reguli si Retinute Punere in
Soc. Asociate
Criterii ale pentru Echivalenta
Consolidarii Consolidare Integrare
Grupului Soc. Multigrup
Proportionala
C 4 5 6
- 54 -
CAP. III. CONSOLIDAREA – METODE, TEHNICI ŞI

ETAPE ALE PROCESULUI DE CONSOLIDARE
3.1. Metode de consolidare
În funcţie de legătura care uneşte societatea-mamă cu societăţile

consolidate, substituirea titlurilor de participare şi cumulul la nivelul
contului de rezultate sunt practicate după trei metode:
1. integrarea filialelor, care permite obţinerea bilanţului şi a
contului de rezultate ale grupului după eliminarea structurărilor juridice,
aceasta constituind adevărata metodă de consolidare ;
2. integrarea proporţională a societăţilor comunitare de interes, caz
particular, ţinând seama de necesitatea de a reţine în consolidare partea
societăţii-mame în activele şi pasivele acestor societăţi ;
3. punerea în echivalenţă a societăţilor asociate care nu constituie o
metodă de consolidare în sens propriu, ci care este mai mult o metodă de
evaluare bazată pe valoarea contabilă a întreprinderii, dealtfel ca şi
consolidarea, care atunci când nu este practicată la nivelul conturilor
sociale, ea va fi utilizată în consolidare fiind asimilată metodelor de
consolidare.
Directiva a şaptea europeană prezintă în mod special integrarea

globală, însă permite în acelaşi timp şi utilizarea celorlalte două metode.
Anumite filiale vor fi puse în echivalenţă în cazurile particulare
când integrarea globală ar falsifica imaginea globală a grupului, şi mai ales
pentru:
- filiala care exercită o activitate total diferită de cea a
grupului (o societate comercială într-un grup bancar, o altă
bancă decât cea a grupului într-un grup industrial) ;
- filiala străină supusă la restricţii severe compromiţând
conducerea sa de către societatea-mamă ;
- filiala a cărei integrare se dovedeşte neexecutabilă,
informaţiile necesare pentru stabilirea conturilor consolidate
neputând fi obţinută fără cheltuieli exagerate sau la termene
normale.
- 55 -
3.1.1. Metoda integrării globale
Integrarea globală, folosită pentru consolidarea societăţilor

controlate exclusiv de societatea-mamă, constă în:
a) integrarea în conturile societăţii consolidante a elementelor
bilanţului şi ale contului de profit şi pierderi ale societăţii consolidate, după
eventuale retratări pentru a le armoniza cu principiile contabile ale
grupului. Elementele bilanţului şi ale contului de profit şi pierderi ale
societăţii consolidate sunt adunate linie cu linie la cele ale societăţii-mamă.
b) eliminarea operaţiunilor reciproce, precum şi a titlurilor societăţii
consolidate, deţinute de societăţile din grup în corelaţie cu eliminarea
proporţiei de capitaluri proprii deţinute în societatea consoloidată;
c) repartizarea capitalurilor proprii şi a rezultatului între societatea
consolidantă şi minoritari.
În integrarea globală apar două rubrici specifice conturilor
consolidate:
a) rezerve consolidate – reprezintă cota-parte a societăţii-mamă în
rezervele acumulate de la crearea sau de la achiziţia societăţii
consolidate;
b) interese minoritare – corespund cotei-părţi din capitalurile
proprii ale societăţii consolidate care se cuvine acţionarilor, alţii
decât societatea-mamă.
Această metodă se caracterizează prin integrarea globală a
bilanţurilor şi a conturilor de rezultate ale filialelor la nivelul societăţii-
mame.
Este cazul societăţilor supuse controlului exclusiv al societăţii
dominante, societate care dirijează politica financiară şi operaţională a
acestora. Acest control exclusiv poate fi de drept sau poate fi de fapt, adică
se poate manifesta existenţa unui control exclusiv de fapt, chiar dacă din
punct de vedere juridic nu este îndeplinită condiţia de majoritate a
drepturilor de vot (jumătate + 1) în baza capitalului deţinut.
În situaţiile în care filialele deţinute controlează la rândul lor unele
subfiliale, procedura de consolidare este puţin mai complexă, iar în cazul
unor participaţii reciproce intervin unele aspecte suplimentare.
Integrarea globală a bilanţurilor este parcursă în următorii paşi:
- cumularea posturilor de bilanţ ale societăţii-mame şi ale
societăţii consolidate,
- repartizarea capitalurilor proprii ale societăţii filiale între
partea societăţii-mame şi a celorlalte societăţi acţionare ale
societăţii consolidate, în baza procentului de interes,
- 56 -
- eliminarea din activul consolidat a titlurilor societăţii

consolidate deţinute de societatea consolidantă şi în contraparte
eliminarea din pasivul consolidat a proporţiei deţinute în
capitalurile proprii ale societăţii de consolidat.
Bilanţul consolidat obţinut este cel al entităţii financiare şi
economice constituite de societatea-mamă care dirijează această unitate
împreună cu ansamblul celorlalte societăţi care îi sunt legate. Informaţia
astfel obţinută este mult mai bogată şi mai semnificativă decât cea oferită
doar de bilanţul anual al societăţii-mame.
Bilanturi Individuale Bilant Consolidat Bilanturi Individuale

(Activ ) Integrare Globala (Pasiv )
Capitaluri
Capitaluri Proprii
Proprii (M)
Active Active Consoli -
(M) (M) date
Datorii
fara
(M)
Titluri F
Datorii
(M)
Titluri F Capitaluri
Proprii (F)
Active
Active (F) Datorii
Datorii
(F) (F)
(F)
Aceste informaţii suplimentare vor cuprinde :

- ansamblul resurselor grupului (fonduri proprii, partea celorlalte
societăţi acţionare, capitalurile împrumutate),
- ansamblul mijloacelor de activitate ale grupului, fie că acestea
sunt utilizate direct sau indirect de către societatea-mamă prin intermediul
filialelor sale,
- rezultatul real al societăţii-mame, cel care a fost realizat direct sau
prin intermediul filialelor.
- 57 -
I Exemplu simplu: Cazul unei societăţi-mame SM care deţine

100% din capitalul filialei, deci nu apar interesele minoritare ale celorlalţi
acţionari.
Bilanţurile celor două societăţi se prezintă astfel:
Bilanţ al societăţii SM
ACTIV PASIV
Titluri de participare F 300.000 Capital 150.000

Disponibilităţi 100.000 Rezerve 250.000
Total ACTIV 400.000 Total PASIV 400.000
Bilanţ al societăţii F
ACTIV PASIV
Imobilizări corporale 200.000 Capital 300.000

Disponibilităţi 100.000
Pentru întocmirea bilanţului consolidat al grupului format de SM

împreună cu filiala F se procedează la parcurgerea paşilor de consolidare :â
1. cumulul posturilor bilanţiere;
2. repartizarea capitalurilor proprii ale societăţii F între
interesele societăţii-mame şi interesele minoritare;
3. eliminarea titlurilor societăţii F deţinute de societatea SM, şi
în contraparte eliminarea din pasivul consolidat a proporţiei
deţinute în capitalurile proprii ale societăţii de consolidat
În urma primului pas de consolidare va rezulta bilanţul cumulat al

SM şi F:
Bilanţ cumulat SM şi F
ACTIV PASIV

Titluri de participare F 300.000 Rezerve 250.000
- 58 -
Al doilea pas al consolidării nu-şi are rostul deoarece în acest caz

nu există interese minoritare.
Al treilea pas va contribui la eliminarea titlurilor de participare din
bilanţul cumulat precum şi partea sa corespunzătoare la nivelul
capitalurilor deţinute în pasiv. Aceasta se realizează deoarece prin cumulul
efectuat a fost considerată de două ori averea societăţii SM, posturile
bilanţiere ale filialei fiind cumulate în totalitate alături de titlurile de
participare care le reprezintă şi care există la nivelul bilanţului cumulat. La
fel şi partea de pasiv unde se înregistrează atât capitalul SM cât şi capitalul
societăţii F, care de fapt este parte din capitalul SM.
În urma eliminării titlurilor de participare şi a părţii de capital
deţinută în F, se va obţine bilanţul consolidat , cu menţiunea că şi postul de
rezerve se va transforma într-un post de rezerve consolidate în totalitate,
neexistând interese minoritare.
Bilanţ consolidat SM
ACTIV PASIV

Rezerve 250.000
II Un alt exemplu unde apar şi interesele minoritarilor:
Societatea SM deţine 75% din capitalurile din capitalul societăţii

filiale F din momentul constituirii acesteia. Între cele două societăţi se
presupune că nu există operaţii reciproce.
Bilanţurile celor două societăţi sunt prezentate mai jos .
ACTIV PASIV
Imobilizări corporale 150 Capital 400

Titluri de participare F 375 Rezerve 300
Stocuri 400 Rezultat 100
Creanţe 500 Datorii 700
Disponibilităţi 75
- 59 -
ACTIV PASIV

Total ACTIV 500 Total PASIV 500
După efectuarea primei etape de cumul al bilanţurilor se va obţine

un bilanţ cumulat care se va prezenta astfel:
Bilanţ cumulat al societăţilor SM şi F

ACTIV PASIV

A doua etapă constă în partajarea capitalurilor proprii ale filialei F

între partea aferentă societăţii-mame şi partea aferentă intereselor
minoritare.
Bilanţul consolidat este bilanţul societăţii-mame văzut din punct de
vedere al grupului. Deci societatea filială F nu mai este considerată ca o
societate distinctă din punct de vedere economic, nemaiexistând decât
grupul reprezentat de societatea-mamă SM.
a) Privitor la mărimea capitalului
- Partea aferentă societăţii-mame :
Capital x 75% = 500 x 75% = 375, aici trebuie să ţinem seama că
este cuprins şi echivalentul valorii titlurilor de participare în mărimea
capitalului filialei.
- Partea aferentă intereselor minoritare
Capital x 25% = 500 x 25% = 125.
În cea de-a treia etapă vor fi eliminate titlurile de participare,

precum şi partea corespunzătoare în mărimea capitalurilor proprii,
deoarece acestea sunt considerate ca valoare de două ori – în activ o dată
ca expresie a titlurilor de participare la F care se regăsesc în activul
societăţii-mame şi a doua oară prin însumarea cu partea de active
- 60 -
corespunzătoare la nivelul filialei deţinute, respectiv în pasiv o dată la

nivelul capitalului societăţii-mame îi este adăugată şi partea
corespunzătoare deţinerii sale prin însumarea capitalului societăţii F.
Deci în activ se va scădea valoarea titlurilor de participare la costul
de achiziţie de 375, iar în pasiv se va scădea în mod corespunzător partea
de capital deţinută de societatea-mamă în filiala F de 75% x 500 = 375.
Pentru a reflecta în bilanţul consolidat toate aceste operaţiuni, vor fi

introduse posturi specifice :
a) - rezerva consolidată, aferentă societăţii-mame ca şi consolidantă
cuprinde mărimea rezervelor societăţii-mame din conturile individuale, cei
300,
b) - rezultatul consolidat, adică rezultatul societăţii-mamă privită ca
grup şi care este format din rezultatul individual al societăţii-mame (100)
c – parte capital aferent intereselor minoritare : (25% x 500 = 125).
Se vor obţine: rezerve consolidate 300

rezultat consolidat 100
interese minoritare - parte capital 125
Bilanţ consolidat al societăţii SM

după eliminarea titlurilor de participare
ACTIV PASIV
Imobilizări corporale 350 Capital cumulat 900-375

Titluri de participare F 375-375 Rezerve cumulate 300
Stocuri 400 Rezultat cumulat 100
Total ACTIV 2.000-375 Total PASIV 2.000-375

în urma prezentării posturilor specifice consolidării
ACTIV PASIV
Imobilizări corporale 350 Capital SM 400

(Capital cumulat –
capital deţinut în F -
Capital/minoritari), adică
(525 – 125)
Stocuri 400 Rezerve consolidate 300
- 61 -
Creanţe 500 Rezultat consolidat 100

Disponibilităţi 375 Capital aferent interese 125
minoritare
Datorii 700
III. Un exemplu în care SM achiziţionează o societate care

există deja, deci costul de achiziţie al titlurilor de participare este diferit de
cota parte din capitalul achiziţionat, revenindu-I societăţii consolidante şi o
parte din rezervele acumulate până la acea dată.
Societatea SM achiziţionează 75% din capitalurile din capitalurile

proprii (Capital + Rezerve) ale societăţii F, în cursul unui exerciţiu n. Între
cele două societăţi se presupune că nu există operaţii reciproce.
Bilanţurile celor două societăţi sunt prezentate mai jos .
ACTIV PASIV

ACTIV PASIV

Creanţe 300 Rezerve 100
Disponibilităţi 300 Rezultat 40
Datorii 460
După efectuarea primei etape de cumul al bilanţurilor se va obţine

un bilanţ cumulat care se va prezenta astfel:
- 62 -
Bilanţ cumulat al societăţilor SM şi F

ACTIV PASIV

Creanţe 800 Datorii 1.160
A doua etapă constă în partajarea capitalurilor proprii ale filialei F

între partea aferentă societăţii-mame şi partea aferentă intereselor
minoritare.
a) Privitor la mărimea capitalurilor şi rezervelor :
- Partea aferentă societăţii-mame
(Capital + Rezerve) x 75% = (200 + 100) x 75% = 225,

(Capital + Rezerve) F x 25% = 300 x 25% = 75
b) Privitor la mărimea rezultatelor :

- Partea aferentă societăţii-mame
Rezultat F x 75% = 40 x 75% = 30

Rezultat F x 25% = 40 x 25% = 10
În cea de-a treia etapă vor fi eliminate titlurile de participare,

precum şi partea corespunzătoare în mărimea capitalurilor proprii. Deci în
activ se va scădea valoarea titlurilor de participare la costul de achiziţie de
225, iar în pasiv se va scădea în mod corespunzător partea de capital
deţinută de societatea-mamă în filiala F de 75% x 200 = 150, partea de
75% din rezervele acumulate de F va fi trecută la rezervele consolidate
(75% x 100), iar partea de (25% x 100) din rezervele F va fi alocată
intereselor minoritare.
Pentru a reflecta în bilanţul consolidat toate aceste operaţiuni, vor fi

introduse posturi specifice:
a) - rezerva consolidată, aferentă societăţii-mame ca şi consolidantă
cuprinde mărimea rezervelor societăţii-mame din conturile individuale
- 63 -
(300) căreia i se adaugă mărimea deţinută de aceasta în rezervele filialei

(75% x 100), deci 300 + 75 = 375,
b) - rezerva aferentă intereselor minoritare care a fost obţinută prin
aplicarea procentului de 25% la rezervele filialei, adică 25% x 100 = 25,
c) - rezultatul consolidat, adică rezultatul societăţii-mamă privită ca
grup şi care este format din rezultatul individual al societăţii-mame (100)
căruia i se adaugă partea din rezultatul filialei F care revine societăţii-
mame ca deţinătoare de capitaluri (75% x 40 = 30), deci 100 + 30 = 130,
d) - rezultatul aferent intereselor minoritare (în afara grupului), care
reprezintă cota-parte din rezultatul filialei F care revine celorlalţi acţionari
minoritari (25% x 40 = 10),
e) – parte capital aferent intereselor minoritare : (25% x 200 = 50).
Se vor obţine: rezerve consolidate 375

rezultat consolidat 130
interese minoritare - rezerve 25
interese minoritare - parte capital 50
interese minoritare. – rezultat 10

după eliminarea titlurilor de participare
ACTIV PASIV
Imobilizări corporale 550 Capital cumulat (600-150)

Titluri de participare F (225-225) Rezerve cumulate (400-75)
Stocuri 400 Rezultat cumulat 140
Creanţe 800 Datorii 1.160
Total ACTIV 2.300-225 Total PASIV 2.300-225

ca urmare a prezentării posturilor specifice consolidării
ACTIV PASIV
Imobilizări corporale 550 Capital SM 400

(Capital cumulat - Capital
deţinut în F -
Capital/minoritari), adică
(450 - 50)
Capital aferent interese 50
minoritare
- 64 -
Rezerve consolidate (325-

25)
Stocuri 400 Rezultat consolidat (140-
10)
Interese minoritare – 25
rezerve
Creanţe 800 Interese minoritare – 10
rezultat
Disponibilităţi 325 Datorii 1.160
În ceea ce priveşte contul de profit şi pierdere consolidat conform

metodei integrării globale, acesta presupune însumarea posturilor de la
societatea mamă SM cu cele de la societatea filială F. Rezultatul ce se
obţine este rezultatul net al societăţilor consolidate integral, incluzând deci
şi partea minoritarilor. Datorită acestui aspect, va apare încă un post nou în
contul de profit şi pierdere consolidat pe un rând separat care va evidenţia :
“Cota-parte din rezultat aferent intereselor minoritare”, în aşa fel încât :
Rezultatul consolidat (al SM ca grup) = Rezultatul global (cumulat) -
“Cota-parte din rezultat aferent intereselor minoritare”.
Operaţia de integrare globală a conturilor de rezultate se referă la
suma totală pentru toate posturile de cheltuieli şi pentru toate posturile de
venituri atât ale societăţii-mame cât şi ale societăţilor consolidate prin
integrare. Această operaţie poate fi descompusă în două etape :
- însumarea posturilor de la nivelul conturilor de rezultate ale
societăţii-mame şi ale societăţilor integral consolidate;
- repartizarea rezultatului global (cumulat) între partea
acţionarilor majoritari (societatea-mamă) şi acţionarilor
minoritari (societăţile acţionare terţe).
Exemplu:
Se presupune că societatea-mamă SM nu a primit nici un dividend
de la societatea filială F şi nu s-a desfăşurat nici o tranzacţie între cele două
societăţi. SM deţine 75% din capitalurile lui F.
Contul de rezultate al SM
Cheltuieli de 3.560 Venituri din 3.600
exploatare exploatare
Cheltuieli privind 100 Venituri 160
impozitul pe profit excepţionale
Rezultat 100
Total 3.760 Total 3.760
- 65 -
Contul de rezultate al F
Cheltuieli 300
excepţionale
Cheltuieli privind 40
impozitul pe profit
Rezultat 40
Cumulul conturilor de rezultate:

Contul de rezultate cumulat
Cheltuieli 300 Venituri 160
excepţionale excepţionale
impozitul pe profit
Rezultat global 140
Repartizarea rezultatului global (cumulat) între majoritari şi minoritari:

Sume Majoritari Interese minoritare
(SM ca (acţionari terţi)
grup)
Rezultat SM (100%) 100 100 0
Rezultat F (75%) şi (25%) 40 30 10
Rezultat global (cumulat) 140 130 10
Contul de rezultate consolidat se va prezenta astfel:

Contul de rezultate consolidat
Cheltuieli 300 Venituri 160
excepţionale excepţionale
impozitul pe profit
Rezultat consolidat 130
Interese minoritare 10
- 66 -
Concluzii:
Contul de rezultate consolidat îşi explică utilitatea prin furnizarea
unor informaţii ca :
- cifra reală realizată la nivelul ansamblului constituit de
societatea-mamă şi societatea filială F atât în mod direct cât şi
prin intermediul acestei filiale;
- cheltuielile privind impozitul pe profit la nivel de grup;
- rezultatul pe ansamblul celor două societăţi (SM şi F) ca şi
cum acestea ar forma o singură entitate, arătând şi partea
aferentă minoritarilor.
3.1.2. Metoda integrării proporţionale
Integrarea proporţională, folosită pentru consolidarea societăţilor

controlate în comun, constă în:
a) integrarea în conturile societăţii consolidante a cotei-părţi
corespunzătoare participării sale din valoarea elementelor
bilanţului şi ale contului de profit şi pierderi ale societăţii
consolidate.
Fracţiunea acestora, reprezentată de deţinerea în capitalurile proprii
ale societăţii consolidate, este adunată linie cu linie la elementele bilanţului
şi ale contului de profit şi pierderi ale societăţii consolidante;
b) eliminarea, proporţional a cotei-părţi integrate, a operaţiunilor
reciproce, a rezultatelor interne şi a titlurilor deţinute de
societatea consolidantă.;
c) punerea în evidenţă a drepturilor grupului în cadrul rezervelor şi
rezultatelor înregistrate de societatea consolidată.
În urma compensării titlurilor de participare deţinute de societatea
consolidantă cu fracţiunea corespunzătoare acestora din capitalurile proprii
ale societăţii consolidate apar rezerve consolidate.
Integrarea proporţională a bilanţurilor societăţilor comunitare de
interes se referă la calculul fiecărui post de activ şi pasiv al societăţii
consolidate în funcţie de proporţia gradului de participare reprezentat de
titlurile de participare deţinute, cu menţiunea că operaţiile între societăţile
consolidate au fost eliminate.
În ceea ce priveşte integrarea proporţională a conturilor de rezultat,

aceasta se aplică pentru fiecare post de cheltuială şi venit ale societăţii
- 67 -
consolidate, pe baza fracţiunii corespunzătoare procentului de interes al

societăţii deţinătoare de titluri.
În acest mod este posibilă punerea în evidenţă a unei cifre de
afaceri realizate de societatea-mamă cu terţii, fie că aceasta a fost realizată
în mod direct sau prin intermediul unei societăţi comune de interes,
bineînţeles după ce a fost efectuată eliminarea operaţiilor de vânzare-
cumpărare reciproce.
Exemplu:
Presupunem o societate F care a fost creată în comun de grupurile
SM, X şi Y, aducând fiecare un aport de 1/3 la formarea capitalurilor
acestei societăţi.
Nu au fost efectuate tranzacţii între aceste societăţi. Consolidarea se
efectuează la sfârşitul exerciţiului n.
Bilanţul societăţii SM
ACTIV PASIV
Titluri de participare F 100 Capital 1.000

Stocuri 700 Rezerve 300
Creanţe 900 Rezultat 100
Disponibilităţi 500 Datorii 800
Bilanţul societăţii F
ACTIV PASIV
Stocuri 420 Capital 300

Datorii 180
Pentru efectuarea primei etape în consolidare şi anume cumulul

posturilor bilanţiere ale SM şi F vom ataşa bilanţului societăţii-mame SM
posturile bilanţiere ale filialei deţinută în comun cu celelalte două grupuri
X şi Y doar proporţional cu cota deţinută în capitalurile acesteia de către
SM, ţinând seama deci de procentul de interes.
- 68 -
Celelalte etape vor fi evidenţiate în continuare în tabloul de lucru de

mai jos şi anume eliminarea titlurilor de participare în societatea F şi
diminuarea părţii corespunzătoare la nivelul capitalurilor deţinute în F, iar
în final repartizarea capitalurilor proprii consolidate prin apariţia posturilor
specifice consolidării ajungându-se la întocmirea bilanţului consolidat.
Posturi SM F Fx% Cumul Eliminare Creare Bilanţ

Bilanţ interes SM+1/3F titluri/capi posturi de consolid
tal consolidare at
Titluri F 100 - - 100 -100 - -
Stocuri 700 420 140 840 840 840
Creanţe 900 90 30 930 930 930
Disponibil 500 90 30 530 530 530
Total 2.200 600 200 2.400 2.300 2.300
Activ
Capital 1.000 300 100 1.100 -100 1.000 1.000
Rezerve 300 90 30 330 -330 -
Rezerve 330 330
consolidate
Rezultat 100 30 10 110 -110 -
Rezultat 110 110
consolidat
Datorii 800 180 60 860 860 860
Total 2.200 600 200 2.400 2.300 2.300
Pasiv
Integrarea proporţională a conturilor de rezultate.
Prin această operaţiune sunt afectate posturile de cheltuieli şi

venituri ale societăţii-mamă în totalitate cărora li se vor adăuga posturile de
cheltuieli şi venituri ale filialei comune însă proporţional cu procentul de
interes în această societate.
Contul de rezultate SM
Cheltuieli de exploatare 1.880 Venituri din exploatare 2.000
Cheltuieli excepţionale 40 Venituri excepţionale 100
impozitul pe profit
Total cheltuieli 2.000 Total venituri 2.100
Rezultat 100
- 69 -
Contul de rezultate F
Cheltuieli de exploatare 1.080 Venituri din exploatare 1.200
Cheltuieli excepţionale 60
impozitul pe profit
Total cheltuieli 1.170 Total venituri 1.200
Rezultat 30
Posturi SM F Fx% Cumul Cont de

interes SM+1/3F rezultate
consolidat
Cheltuieli exploatare 1.880 1.080 360 2.240 2.240
Cheltuieli 40 60 20 60 60
excepţionale
Cheltuieli privind 80 30 10 90 90
impozitul pe profit
Total Cheltuieli 2.000 1.170 390 2.390 2.390
Venituri din 2.000 1.200 400 2.400 2.400
exploatare
Venituri excepţionale 100 - - 100 100
Total venituri 2.100 1.200 400 2.500 2.500
Rezultat 100 30 10 110 -110
3.1.3. Metoda punerii în echivalenţă
Punerea în echivalenţă, folosită pentru consolidarea societăţilor în

care societatea consolidantă exercită o influenţă semnificativă sau deţine
investiţii strategice, constă în substituirea (înlocuirea) costului de achiziţie
al titlurilor deţinute de societatea consolidantă cu cota-parte a capitalurilor
proprii ale societăţii consolidate şi evidenţierea deţinerii grupului în
rezervele şi rezultatele înregistrate de societatea consolidată.
- 70 -
În ceea ce privesc bilanţurile, punerea în echivalenţă constă în

substituirea directă a valorii contabile a titlurilor deţinute cu suma părţii cu
Bilanturi Individuale Bilant Consolidat

Societati (M) +(F) Punere în Echivalenta
Capitaluri
Proprii
(M) Capitaluri
Active Proprii
Active (M) Consoli-
(M)
fara date
Datorii
(M) Titluri F
Titluri F
Datorii
(M)
Capitaluri
Proprii (F)
Active 75% (F)
(F)
Datorii
(F)
Filiale (F)
care acestea sunt echivalente în capitalurile proprii ale societăţii emitente.
Punerea în echivalenţă constă deci în corectarea valorii titlurilor în

bilanţul societăţii deţinătoare, corecţie care ţine cont de partea acesteia din
urmă în capitalurile proprii ale societăţii asociate la data achiziţiei şi în
rezultatele posterioare.
În bilanţul consolidat pe baza punerii în echivalenţă, titlurile

deţinute de societatea-mamă sunt reevaluate pe baza valorilor care
figurează în bilanţul societăţii consolidate, beneficiile acumulate de către
societatea-mamă în societatea consolidată apărând prezentate în
contraparte.
Această metodă este contestată deoarece aceasta se referă la
capitalurile proprii ale societăţii consolidate şi nu la componentele sale,
- 71 -
active şi datorii. S-ar putea aprecia că este vorba de o reevaluare a titlurilor

pe baza consolidării şi într-o optică de consolidare.
Punerea în echivalenţă a contului de rezultate.
Privitor la acest aspect, se menţionează că la nivelul contului de

rezultate al societăţii consolidante, partea sa în rezultatul societăţii
consolidate se adaugă pe un rând specific denumit ca şi cotă parte în
rezultatele societăţilor puse în echivalenţă8.
Exemplu:
Vom relua cazul societăţii SM care deţine 1/3 din capitalurile
proprii ale societăţii F, celelalte 2/3 fiind deţinute de un grup Z care deţine
controlul asupra societăţii F.
“Titlurile de participare la F”, ca post bilanţier va fi substituit cu un

alt post denumit “Titluri puse în echivalenţă” care va cuprinde pe lângă
costul de achiziţie al titlurilor de participare în F şi plusul de valoare
obţinut prin deţinerea a 1/3 din societatea F.
Vom avea: TPE = Titluri puse în echivalenţă;

CaTP = Costul de achiziţie a titlurilor de participare;
%Int.SM/RezeF = Procentul de interes al SM în rezervele
societăţii F
%Int.SM/RzF = Procentul de interes al SM în rezultatul
societăţii F
unde, TPE = CaTP + %Int.SM/RezeF + %Int.SM/RzF
Rezerve consolidate = Rezerve SM + 1/3 Rezerve F;

Rezultat consolidat = Rezultat SM + 1/3 Rezultat F.
Bilanţurile societăţii-mamă SM şi al societăţii F se prezentau astfel:
Bilanţul societăţii SM
ACTIV PASIV
Titluri de participare F 100 Capital 1.000
8
Corre J. – Les regles de la consolidation des bilans, Editura Durad Enterprise, Paris,
1985
- 72 -
Stocuri 700 Rezerve 300

Creanţe 900 Rezultat 100
Bilanţul societăţii F
ACTIV PASIV
Stocuri 420 Capital 300

Datorii 180
Deci, TPE = 100 + 1/3 x 90 + 1/3 x 30 = 140,

Rezerve consolidate = 300 + 1/3 x 90 = 330,
Rezultat consolidat = 100 + 1/3 x 30 = 110.
Bilanţul consolidat va cuprinde astfel următoarele posturi :
Bilanţul consolidat al SM ca grup

ACTIV PASIV
Titluri puse în 140 Capital 1.000

echivalenţă
Stocuri 700 Rezerve consolidate 330
Creanţe 900 Rezultat consolidat 110
Se observă că punerea în echivalenţă constă într-o corecţie a valorii

titlurilor la nivelul societăţii care le deţine, corecţie ce ţine cont de partea
acestei societăţi în mărimea capitalurilor proprii ale societăţii asociate F la
data achiziţiei dar şi în rezultatele ulterioare.
Putem aprecia că este mai mult vorba despre o reevaluare a
titlurilor de participare, decât de o consolidare, care ar ţine seama şi de
- 73 -
valoarea activelor deţinute precum şi de partea de obligaţii ce-i revin. Este

de fapt o evaluare văzută prin prisma consolidării.
În cazul în care rezultatul societăţii consolidate este o pierdere, în
contul de rezultate consolidat, pierderea va fi înregistrată pe partea de
cheltuieli. Dacă în cursul exerciţiului, societatea consolidantă primeşte
dividende de la societatea pusă în echivalenţă, atunci acestea vor fi
eliminate din veniturile financiare prin transferarea la rezerve consolidate.
Punerea în echivalenţă a contului de rezultate al SM ca grup:
Cheltuieli Venituri
Cheltuieli de exploatare SM 1.880 Venituri de exploatare SM 2.000
Cheltuieli excepţionale SM 40 Venituri excepţionale SM 100
Cheltuieli privind impozitul 80
pe profit SM
Total cheltuieli SM 2.000 Total venituri SM 2.100
Rezultat consolidat 110 Cota-parte din rezultatul F 10
Concluzii:
În principiu, aceleaşi reguli de consolidare duc la constatarea
aceluiaşi rezultat consolidat şi sunt aplicabile oricare ar fi metoda aplicată :
integrarea globală, integrarea proporţională sau punerea în echivalenţă.
Totuşi, sunt permise unele simplificări sau derogări care se practică
în cazul utilizării punerii în echivalenţă, fie că societatea-mamă nu dispune
de informaţiile necesare (faptul că nu controlează societatea asociată), fie
pentru faptul căci costul operaţiunii ar fi disproporţionat raportat la
corecţiile ce trebuie aduse conturilor care vor fi consolidate.
Ţinând cont, pe de o parte, de caracterul global al consolidării care
încearcă să prezinte o vedere de ansamblu a patrimoniului şi a rezultatelor
societăţii de referinţă, şi pe de altă parte, de costul ridicat al operaţiunii,
corecţiile nu se efectuează decât dacă cerinţele informării dovedesc acest
lucru ca fiind necesar.
Corecţiile nesemnificative la nivelul grupului pot fi neglijate.
Este preferabil să se obţină anumite informaţii serioase cu un
anumit grad de aproximare, şi să fie date în timp oportun, faţă de unele
informaţii precise, însă care sunt furnizate prea târziu pentru utilitatea celor
care le întrebuinţează.
- 74 -
3.2. Tehnici de consolidare
3.2.1. Consolidarea pe paliere
Dacă în cazul legăturilor directe între societatea consolidantă şi cea

consolidată nu se ridică probleme deosebite, în cazul legăturilor indirecte,
reciproce, circulare, apar greutăţi legate de partajarea capitalurilor proprii
şi a rezultatelor. Această greutate poate fi depăşită în cazul legăturilor
indirecte care au dus la formarea de subgrupuri în cadrul grupului prin
aplicarea procedeului de consolidare pe paliere.
Consolidarea pe paliere se realizează ţinând cont de subgrupurile
consolidate care, la rândul lor, vor fi integrate în ansambluri mai mari, pe
etape. Acest procedeu conduce la efectuarea consolidării subgrupului, apoi
la introducerea în consolidarea principală a conturilor consolidate ale
acestor subgrupuri, ale altor societăţi, filiale ale societăţii consolidate.
Subconsolidările trebuie să fie stabilite după aceeaşi regulă ca şi
consolidarea directă.
Acest procedeu se poate utiliza cu succes în cazul grupurilor mici şi
mijlocii cu structura simplă caracterizată prin legături indirecte şi radiale,
fără legături reciproce sau circulare, fără legături ale subgrupurilor sau
societăţilor componente cu societăţi din afara grupului, deoarece la nivel de
subgrup orice societate care nu face parte din acel subgrup este tratată ca o
societate a subgrupului.
Consolidarea pe paliere prezintă avantajul segmentării în interiorul
grupului a informaţiei financiare pe subgrupuri, oferind posibilitatea
pregătirii consolidării la nivel de subgrup prin întocmirea conturilor
consolidate ale subgrupului, iar ca dezavantaj al procedeului trebuie
menţionate costul mai ridicat şi volumul mai ridicat de muncă.
Principiile de bază în aplicarea consolidării pe paliere privesc:
- consolidările succesive trebuie efectuate începând de la societatea
plasată la extremitatea inferioară a lanţului şi crescător până la societatea
mamă. Prin lanţ se înţelege totalitatea legăturilor lineare care există într-un
grup.
- fiecare subconsolidare este efectuată aplicând capitalurilor proprii
ale filialei procentul de participare, interes, deţinut de societatea din fruntea
subgrupului de consolidat.
În cazul metodei integrării globale, la nivelul fiecărui palier
capitalurile proprii consolidate ale subgrupului sunt partajate în capitaluri
proprii consolidate ale grupului de la nivel superior şi interesele minoritare.
Pentru a controla acest partaj, conturile de capitaluri proprii consolidate la
- 75 -
nivelul subgrupului trebuie identificate ca şi sume ele ar fi conturi de

capitaluri proprii individuale.
Se exemplifică modalitatea de aplicare a procedeului de consolidare
pe paliere atât în cazul existenţei în cadrul grupului numai a legăturilor de
tip linear cât şi în cazul în care asupra unei filiale există o participaţie
directă şi una indirectă.
A) Participaţii lineare. Schema grupului este redată alăturat.

Societăţile F1 şi F2 se vor integra global.
Bilanţurile celor trei societăţi M, F1 şi F2 se prezintă astfel:
BILANŢ M M
90%
ACTIV PASIV
Titluri F1 9.000 Capital social 15.000
Active diverse 20.000 Rezerve 4.000 Subgrupul
Rezultat 300 F1
Datorii 9.700 F1
Total activ 29.000 Total pasiv 29.000
80%
BILANŢ F1 F2
ACTIV PASIV
Active diverse 14.000 Rezerve 2.000
Rezultat 200
Datorii 5.800
BILANŢ F2
ACTIV PASIV
Capital social 5.000
Rezultat 100
Datorii 2.900
PRIMUL PALIER - consolidarea lui F2 în F1

În acest sens se vor partaja capitalurile proprii ale societăţii F2 ,
în tabloul următor:
Nr. Elemente bilanţiere Total Parte Interese
- 76 -
crt. subgrup F1 minoritare

80% 20%
1. Capital F2 5.000 4.000 1.000
2. Rezerve F2 6.000 4.800 1.200
3. Capitaluri proprii fără 11.000 8.800 2.200
rezultat (1+2)
4. Eliminare titluri F2 4.000 4.000 -
5. Partajare capitaluri 7.000 4.800 2.200
proprii F2 (3-4)
6. Partajare rezultat F2 100 80 20
Bilanţul consolidat al subgrupului F1 după integrarea lui F2 se

obţine parcurgând etapele: cumulare bilanţuri F1 şi F2 , repartizarea
capitalurilor proprii ale lui F2 şi eliminarea titlurilor de participare înscrise
în activul bilanţului F1, transferarea rezervelor şi rezultatului lui F2 în
rezervele şi rezultatele subgrupului şi se prezintă astfel:
ACTIV PASIV
Active diverse Capital social 10.000
(14.000 + 14.000) 28.000 Rezerve consolidate 6.800
Interese minoritare 2.220
Datorii (5.800 + 2.900) 8.700
AL DOILEA PALIER - consolidarea subgrupului F1 în M
Tabloul partajării capitalurilor proprii ale subgrupului F1 se

prezintă astfel:
Nr. Elemente Total Parte Interese

crt. bilanţiere subgrup M minoritare
90% 10%
1. Capital F1 10.000 9.000 1.000
2. Rezerve 6.800 6.120 680
consolidate F1
3. Capitaluri proprii 16.800 15.120 1.680
consolidate F1
- 77 -
fără rezultat (1+2)

5. Partajare capitaluri - 6.120 1.680
proprii consolidate
F1 (3-4)
6. Partajare rezultat 280 252 28
consolidate F2
Bilanţul consolidat al grupului M după integrarea subgrupului F1 se

prezintă astfel:
BILANŢ CONSOLIDAT AL GRUPULUI M

ACTIV PASIV
(4.000 + 6.120)
(300 + 252)
(2.220 + 1.680+28)
Datorii (9.700 + 8.700) 18.400
B) Participaţii multiple. Partajarea capitalurilor proprii ale unei

filiale prezintă particularităţi în cazul coexistenţei de participaţii directe şi
indirecte în capitalul ei.
Societăţile F1 şi F2 se vor integra global.
Bilanţurile celor trei societăţi M, F1 şi F2 :

Organigrama
BILANŢ M grupului
ACTIV PASIV
M
Titluri F1 8.000 Capital social 15.000 80%
Titluri F2 1.750 Rezerve 4.000
Active diverse 19.250 Rezultat 300
Datorii 9.700
Subgrupul
F1
F1
- 78 - 40%
F2
BILANŢ F1
ACTIV PASIV
Rezultat 200
Datorii 5.800
BILANŢ F2
ACTIV PASIV
Capital social 5.000
Rezultat 100
Datorii 2.900
PRIMUL PALIER - consolidarea lui F2 în F1
În privinţa intereselor minoritare asupra societăţii F2 , societăţile

F1 şi M au puncte de vedere diferite. Astfel, dacă pentru F1 care deţine
direct 40% din F2 procentul intereselor minoritare este de 60%, pentru M
care deţine direct în F2 35% şi indirect prin F1 40%, deci în total 75%,
procentul intereselor minoritare este de 25%.
Tabloul partajării capitalurilor proprii ale societăţii F2 cuprinde:
Nr. Elemente Total 40% 35% 25%

crt. bilanţiere Parte Interes Interes
subgrup societate minoritar
F M
1. Capital F2 5.000 2.000 1.750 1.250
2. Rezerve F2 6.000 2.400 2.100 1.500
3. Capitaluri 11.000 4.400 3.850 2.750
proprii fără
rezultat (1+2)
4. Eliminare titluri 2.000 2.000 - -
F2
5. Partajare 9.000 2.400 3.850 2.750
capitaluri proprii
- 79 -
F2 (3-4)
6. Partajare 100 40 35 25
rezultat F2
Bilanţul consolidat al grupului F1 după integrarea lui F2 se prezintă

astfel:
ACTIV PASIV
(2.000 + 2.400)
(200 + 40)
Interesele lui M: 3.850
(în capitalul şi
rezervele lui F2 )
în rezultatul lui 35
F2
Datorii (5.800 + 2.900) 8.700
(2.750 + 25)
AL DOILEA PALIER - consolidarea subgrupului F1 în M

Tabloul partajării capitalurilor proprii ale subgrupului F1 se
prezintă astfel:
Nr. Elemente Total Parte Interese

crt. bilanţiere subgrup M minoritare
80% 20%
1. Capital F1 10.000 8.000 2.000
2. Rezerve 4.400 3.520 880
consolidate F1
consolidate F1
- 80 -

proprii consolidate
F1 (3-4)
consolidate F2
INTEGRAREA INTERESELOR DIRECTE ALE GRUPULUI M ÎN F2
M deţine direct 35% din F2 , ceea ce va afecta capitalurile proprii

consolidate ale grupului M, odată cu eliminarea titlurilor de participare
directă deţinute de M în F2 . Bilanţul consolidat al grupului M după
integrarea subgrupului F1 şi a intereselor directe în F2 se prezintă astfel:

ACTIV PASIV
(4.000 + 3.520 + 2.100)
(300 + 192 + 35)
(2.775 + 2.928)
Datorii (9.700 + 8.700) 18.400
3.2.2. Consolidarea directă
Consolidarea directă constă în consolidarea fiecărei societăţi din

cadrul grupului direct în societatea mamă. Acest procedeu se bazează pe
utilizarea procentului de interes deţinut de societatea mamă în celelalte
societăţi din grup care:
• pentru societăţile integrate global, asigură determinarea
cotei părţi din capitalurile proprii ce revin intereselor majoritare
şi celor minoritare;
- 81 -
• pentru societăţile integrate proporţional asigură cumularea

conturilor proporţional cu procentul de interes deţinut direct sau
indirect de către grup şi constatarea părţii grupului în
capitalurile proprii ale societăţii consolidate;
• pentru societăţile puse în echivalenţă asigură substituirea
valorii contabile a titlurilor cu cota parte care le este echivalentă
din situaţia netă a societăţii consolidate.
Etapele ce trebuie parcurse în procedeul consolidării directe sunt:
1. determinarea procentelor de interes al grupului;
2. cumularea conturilor societăţilor consolidate;
3. repartizarea capitalurilor proprii şi eliminarea titlurilor societăţii
consolidate (în afara societăţii consolidante);
4. transferarea rezervelor şi a rezultatului societăţii mamă în
rezultatul şi rezervele grupului.
Capitalurile proprii ale fiecărei societăţi sunt partajate pe baza:
• pe de o parte a procentului de interes al societăţii mamă în
societatea respectivă;
• pe de altă parte, procentului de interes complementar ce
corespunde intereselor minoritare.
Eliminarea titlurilor de participare este partajată între societatea
mamă şi interesele minoritare. Acest partaj este efectuat prin aplicarea
asupra titlurilor deţinute de o societate a procentului de interes al societăţii
mamă şi al minoritarilor.
Acest procedeu constă în integrarea directă a fiecărei societăţi din
grup în bilanţul societăţii mamă, ordinea în care se cuprind societăţile nu
are importanţă. Consolidarea directă utilizează conturile de rezerve şi
rezultat consolidat numai la nivelul grupului. Procentele de interes pe baza
cărora se partajează capitalurile proprii sunt procentele deţinute de
societatea mamă în filialele care se partajează, în timp ce procentele de
interes utilizate pentru partajarea eliminării titlurilor sunt procentele de
interes în societatea deţinătoare de titluri, nefiind vorba deci de aceleaşi
procente de interes.
Prin consolidarea directă se pot obţine mai rapid şi cu cheltuieli mai
mici, comparativ cu consolidarea pe paliere, informaţii financiare la nivel
de grup. Dezavantajul metodei constă în faptul că nu permite efectuarea
unei analize în interiorul grupului, pe subgrupuri, segmente de activitatea
sau zone geografice, informaţii necesare gestiunii interne a grupului.
Se reia exemplul de la procedeul consolidării pe paliere în care M
deţine 90% în F1, iar f1 deţine 80% în F2 .
A) Participaţii lineare
- 82 -
1. CALCULAREA PROCENTULUI DE INTERES AL

SOCIETĂŢII MAMĂ. Pe baza procentului de interes al societăţii mamă în
societăţile cuprinse în ansamblul de consolidat se vor partaja capitalurile
proprii ale fiecărei societăţi şi se vor elimina titlurile de participare.
Procente de interes F1 F2
Procentul de interes al 90% 90% × 80% = 72%
grupului
Procentul de interes al 10% 100% - 72% = 28%
minorităţilor
2. INTEGRAREA GLOBALĂ A LUI F1 ÎN M.

Tabloul de partajare a capitalurilor proprii ale lui F1.
Nr. Elemente Total Parte grup Interese

crt. bilanţiere M 90% minoritare
1. Capital F1 10.000 9.000 1.000
2. Rezerve 2.000 1.800 200
consolidate F1
consolidate F1 fără
rezultat (1+2)
proprii consolidate
F1 (3-4)
consolidate F2
3. INTEGRAREA GLOBALĂ A LUI F2 ÎN M

Nr. Elemente Total Partea Interese
crt. bilanţiere grupului minoritare
72% 28%
1. Capital F2 5.000 3.600 1.400
2. Rezerve F2 6.000 4.320 1.680
F2 fără rezultat
(1+2)
4. Eliminare titluri 4.000 (90%) 3.600 (10%) 400
F2
- 83 -
proprii F2 (3-4)
F2
Eliminarea titlurilor F2 este imputată rezervelor consolidate şi

intereselor minoritare aplicând procentul de interes al societăţii M în
societatea F1 deţinătoare a acestor titluri.

ACTIV PASIV
(20.000 + 14.000 + 48.000 Rezerve consolidate 10.120
14.000) (4.000 + 1.800 + 4.320)
(300 + 180 + 72)
(1.220 + 2.708)
Datorii (9.700 + 5.800 18.400
+ 2.900)
Bilanţul consolidat final este identic cu cel obţinut prin

consolidarea pe paliere.
B) participaţii multiple. Pentru exemplificare se ia exemplul în care

M deţine în F1 80%, în F2 35%, iar F1 deţine în F2 40%.
1. CALCULAREA PROCENTULUI DE INTERES AL

SOCIETĂŢII MAMĂ.
Calculul procentului de interes în subfiliala F2 trebuie să ţină cont
atât de participaţiile directe ale lui M în F2 , cât şi de participaţia indirectă
prin intermediul lui F1.
- 84 -
Procente de interes F1 F2 prin F1 F2

direct
Procentul de interes 80% 80% × 40% = 35%
al grupului 32%
Procentul de interes 20% 100% - 32% - 35% = 33%
al minoritarilor

Tabloul de partajare a capitalurilor proprii ale lui F1.
Nr. Elemente Total Parte grup Interese

crt. bilanţiere M 80% minoritare
1. Capital F1 10.000 8.000 2.000
2. Rezerve 2.000 1.600 400
consolidate F1
consolidate F1 fără
rezultat (1+2)
proprii consolidate
F1 (3-4)
consolidate F2

Nr. Elemente bilanţiere Total Partea Interese
Crt grupului 32% minoritare
. + 35% = 67% 33%
1. Capital F2 5.000 3.350 1.650
2. Rezerve F2 6.000 4.020 1.980
3. Capitaluri proprii F2 11.000 7.370 3.630
Eliminare titluri F2 (1.750) 100% (1.750)
deţinute direct de M
4. Eliminare titluri F2 (2.000) 80% (1.600) 20% 400
deţinute indirect de M
prin F1
- 85 -

proprii F2 (3-4)
6. Partajare rezultat F2 100 67 33
Eliminarea titlurilor F2 deţinute de F1 este imputată rezervelor

consolidate şi intereselor minoritare aplicând procentul de interes al
societăţii M în societatea deţinătoare.

ACTIV PASIV
(19.250 + 16.000 + 49.250 Rezerve consolidate 9.620
14.000) (4.000 + 1.600 + 4.020)
(300 + 160 + 67)
(2.440 + 3.263)
Datorii (9.700 + 5.800 18.400
+ 2.900)
Bilanţul consolidat final este identic cu cel obţinut prin tehnica de

consolidare pe paliere.
C) Participări circulare
Datorită complexităţii pe care o prezintă acest tip de participaţii, în
demersul consolidării se aplică numai tehnica de consolidare directă,
bazată pe utilizarea procentelor de interes.
1. CALCULUL PROCENTULUI DE INTERES

a) Participaţii reciproce: în cazul participaţiilor reciproce, calculul
acestor participaţii se face teoretic prin reiterări succesive. Calculul iterativ
poate fi rezumat utilizând formula următoare (în care a şi B desemnează
procentele de participare):
(1− b) × a
Interes majoritar în B =
1− ab
(1− b)
Interes majoritar în A = .
1− ab
- 86 -
De exemplu, dacă M deţine direct în F 80%, iar F la rândul ei

deţine direct 10% în M, procentul de interes al acţionarilor majoritari ai
societăţii M în F este 78%
(1− b) × a 90%× 80%

= = 78%
1− ab 1− (80%× 10%)
iar în M este de 97,8%
(1− b) 90%
= = 97,8% .
1− ab 1− (80%× 10%)
Interesele minoritare în F sunt de 22%, iar în M 2,2%.
b) Participaţii circulare. Formula de calcul valabilă în cazul

participaţiilor reciproce poate fi generalizată la participaţiile circulare. De
exemplu, în cazul a trei societăţi în circuit, procentul de interes majoritar
poate fi calculat astfel:
Procentul de interese majoritare a
A B
în A (1 - c)/1 - abc
Procentul de interese minoritare c b
în B (1 - c)a/1 - abc C
Procentul de interese majoritare
în C (1 - c)ab/1 - abc
2. ELIMINAREA TITLURILOR DE AUTOCONTROL
Titlurile ce reprezintă capitalul societăţii consolidante deţinute de o

societate consolidată sunt luate în considerare la diminuarea capitalurilor
proprii consolidate. O soluţie ar fi diminuarea capitalurilor societăţii mamă
cu valoarea nominală a acestor titluri, ca şi cum titlurile prin care se
exercită autocontrol nu ar fi fost emise.
Reluând exemplul dat la participaţii reciproce în care societatea M

deţine un procent de participare în F de 80%, iar F deţine un procent de
participare în M de 10%, iar procentele de interese majoritare sunt 97,8%
în M şi de 78% în f, vom stabili bilanţul consolidat al lui M pornind de la
bilanţurile iniţiale ale celor două societăţi M şi F.
BILANŢ M
- 87 -
ACTIV PASIV
Titluri F 4.000 Capital social 10.000
Rezultat 200
Datorii 5.800
BILANŢ F
ACTIV PASIV
Titluri M 1.000 Capital 5.000
Rezultat 100
Datorii 2.000
a) Integrarea globală a lui M

Tabloul de partajare a capitalurilor proprii ale lui M
Nr. Elemente bilanţiere Total Partea grupului Interese
Crt. 97,8% minoritare
2,2%
1. Capital M 10.000 9.780 220
2. Rezerve consolidate 2.000 1.956 44
M
3. Capitaluri proprii 12.000 11.736 264
consolidate M fără
rezultat (1+2)
4. Eliminare titluri de 1.000 78% 780 22% 220
autocontrol M deţinute
de F
5. Partajare capitaluri - 10.956 44
proprii M (3-4)
6. Partajare rezultat M 200 196 4
Valoarea nominală a titlurilor de autocontrol (1.000) este imputată

asupra capitalului societăţii M. Valoarea rezervelor consolidate este
ajustată astfel încât totalul capitalurilor proprii consolidate să corespundă
cu partea grupului în tabloul de partajare.
- 88 -
b) Integrarea globală a lui F. Tabloul de partajare a capitalurilor

proprii ale lui F.
Nr Elemente bilanţiere Total Partea Interese
. grupului 78% minoritare
crt 22%
.
1. Capital F 5.000 3.900 1.100
2. Rezerve consolidate F 6.000 4.680 1.320
consolidate F fără rezultat 0
(1+2)
4. Eliminare titluri F deţinute 4.000 97,8% 3.912 2,2% 88
de M
5. Partajare capitaluri proprii - 4.668 2.332
F (3-4)
6. Partajare rezultat F 100 78 22
3. BILANŢ CONSOLIDAT

ACTIV PASIV
(1.956 + 4.668)
(196 + 78)
Interese minoritare (48 2.402
+ 2.354)
Datorii (5.800 + 2.000) 7.800
În practică, consolidarea directă se regăseşte în variantele:

- consolidare directă globală, care constă în consolidarea directă în
societatea mamă a tuturor societăţilor reţinute în perimetrul de consolidare;
- consolidarea directă modulară constă în gruparea societăţilor în
modulele pe zone geografice, activităţi sau după alte criterii de informare
necesare grupului.
- 89 -
3.3. Operaţii de consolidare
Înainte de toate are loc întocmirea organigramei grupului sau

delimitarea corectă a entităţii ce urmează a fi consolidată, de asemenea
trebuie să se dispună de documentele centralizatoare privind informaţia
contabilă referitoare la societăţile respective, apoi se trece le efectuarea
operaţiilor de consolidare propriu-zise a căror scop final este publicarea de
situaţii financiare consolidate.
Documentele care trebuie să servească drept bază operaţiilor de
consolidare sunt situaţiile financiare ale societăţile de referinţă (bilanţuri,
conturi de rezultate şi tablouri de finanţare).
Sunt de remarcat două faze principale în consolidare :
1. Retratarea datelor din aceste situaţii, la nivelul fiecărei entităţi în
scopul de a le omogeniza şi de a opera corecţiile de ordin economic
indispensabile pentru a-i reda bilanţului consolidat întreaga semnificaţie
sau importanţă economică ;
2. Consolidarea propriu-zisă a acestor situaţii retratate, care va fi
efectuată în mod diferit în funcţie de metoda reţinută : integrarea globală,
integrarea proporţională sau punerea în echivalenţă9.
Corecţiile de ordin economic de adus conturilor societăţilor de
consolidat se referă în special la necesitatea de omogenizare a datelor de
consolidat, mai precis a regulilor de evaluare şi la necesitatea eliminării
incidenţei fiscale, precum şi la tratarea diferenţei de primă consolidare în
cazul în care costul de achiziţie al titlurilor diferă faţă de valoarea lor de
înregistrare.
Pentru a putea determina ca şi conturile consolidate să fie
semnificative din punct de vedere economic, regulile de evaluare reţinute şi
în mod special cele referitoare la activul imobilizat trebuie să fie identice
pentru toate societăţile care se consolidează oricare ar fi metoda de
consolidare utilizată.
De asemenea se consideră ca necesare anumite retratări ale
conturilor pentru a asigura conturilor de bilanţ şi de rezultate consolidate o
oarecare veridicitate economică. Obiectivul consolidării este prezentarea
patrimonială şi a rezultatelor cât mai aproape de realitate, aspect ce nu
poate fi realizat cu ajutorul conturilor individuale.
În special, preluarea controlului asupra unor societăţi preexistente
ridică probleme de ajustare a evaluărilor care figurează în bilanţul acestor
societăţi. Preţul de achiziţie al titlurilor nu este, de fapt, funcţie de valoarea
contabilă a elementelor activului imobilizat, care este o valoare istorică
9
Bastien F., Gerard M., Martin M. – Les comptes consolides, Editura Puldi Union, Paris,
1990
- 90 -
uneori supraamortizată, ci de valoarea de utilitate a acestor active pentru

grupul care cumpără.
Obligaţiile fiscale caracterizate prin amortizările degresive sau
excepţionale, precum şi provizioanele care au doar un scop fiscal dar care
nu sunt justificate din punct de vedere economic, eclipsează (maschează)
puternic situaţiile nete şi rezultatele întreprinderilor. Conturile consolidate
operează toate rectificările judecate necesare asupra conturilor sociale cu
scopul îmbunătăţirii prezentării documentelor de sinteză, pentru o mai
bună informare a acţionarilor şi terţilor.
Datorită faptului că aceste corecţii au în mare parte o incidenţă din
punct de vedere fiscal, toate acestea trebuie avute în vedere pentru a nu fi
falsificată situaţia patrimonială sau a rezultatelor, deoarece în considerentul
unor obligaţii sau privilegii fiscale întreprinderile pot fi determinate să
practice provizioane şi amortizări cu caracter fiscal şi care nu corespund
unei deprecieri sau unui risc real. Înlocuirea anuităţii în regim liniar cu o
anuitate în regim degresiv trebuie să fie însoţită de o regularizare a
cheltuielii fiscale. Dacă nu s-ar proceda aşa, rezultatul exerciţiului ar fi
umflat în mod abuziv în detrimentul exerciţiilor următoare, de aici apărând
necesitatea de a ţine cont de impozitul amânat corespunzător reintegrării în
contul de rezultate a unei cheltuieli nejustificată din punct de vedere
economic chiar dacă este deductibilă din punct de vedere fiscal.
De aici şi necesitatea unor retratări pentru armonizarea în conturile
consolidate a duratei economice de amortizare şi a modalităţilor de
amortizare în vederea anulării oricărui provizion nejustificat din punct de
vedere economic. Unele opinii se referă chiar şi la reevaluarea activelor
nemonetare în vederea obţinerii unui bilanţ cu vocaţie cu adevărat
economică.
Corecţiile de mai mică importanţă, nesemnificative la nivel de grup,
pot fi neglijate. Este de preferat să se obţină informaţii serioase cu un grad
rezonabil de aproximare, la timp, decât să fie obţinute tardiv în ceea ce
priveşte utilitatea pentru utilizatori.
3.3.1. Omogenizarea regulilor de evaluare
Serviciul de consolidare va preciza o procedură de colectare

uniformă a datelor care va cuprinde:
- lista societăţilor consolidate;
- documentele de întocmit de către aceste societăţi + notele de
îndrumare (utilizare).
Există două variante:

- 91 -
A. Poate exista un plan contabil general bine precizat dinaintea

consolidării adică o “biblie contabilă” care va servi de cadru pentru
contabilizarea tuturor operaţiunilor societăţilor grupului.
Pentru detalierea planului contabil general (cu 2, 3, 4 cifre), totul va
depinde de:
- diversitatea activităţilor grupului;
- gradul de detaliere a informaţiilor necesare
consolidate;
- posibilităţile materiale de organizare a grupului
(termene şi mijloace de punere la dispoziţie).
B. Poate fi întrebuinţată o procedură normalizată de

consolidare.
Societatea-mamă lasă o mare autonomie filialelor în materie de
contabilizare. Însă, conţinutul fiecărui post care face parte din conturile
consolidate trebuie să facă obiectul unei definiri precise şi complete.
Fiecare societate va aplica dispoziţiile necesare pentru elaborarea la nivelul
contabilităţii sale (de manieră extracontabilă) a tuturor elementelor care să
permită să răspundă cererilor formulate de serviciul de consolidare al
societăţii-mame.
Acest aspect presupune unele contacte prealabile cu filialele pentru
a ţine seama în detaliu de informaţiile de furnizat şi de particularităţile
fiecărei societăţi.
Compararea celor două metode:
În timpul exerciţiului: La sfârşitul exerciţiului:

Plan contabil general: Plan contabil general grup
Informaţii consolidate
Procedura normalizată : Plan contabil propriu + Normalizare

Informaţii consolidate
Principiile contabile de bază în întocmirea conturilor consolidate
Documentele consolidate trebuie să respecte principiile specifice

contabilităţii generale.
Principiile contabile şi regulile de evaluare comune contabilităţii
generale şi contabilităţii consolidate sunt prezentate în cele ce urmează :
- regularitate, sinceritate, imagine fidelă;

- 92 -
- permanenţa metodelor;
- intangibilitatea bilanţului de deschidere;
- continuitatea exploatării;
- prudenţa;
- independenţa (separarea exerciţiilor);
- nominalismul.
a) Regulile de evaluare comune sunt:

- obligatorii (valoarea de achiziţie, valoarea de
inventar);
- opţionale (metoda FIFO, CMP la stocuri, activarea
cheltuielilor de cercetare-dezvoltare, reevaluarea
imobilizărilor corporale).
Pentru întocmirea conturilor consolidate se va avea în vedere un
manual al principiilor contabile şi metodelor de evaluare specifice
grupului.
Definirea principiilor contabile şi metodelor de evaluare specifice
grupului trebuie să ţină seama de următoarele aspecte:
- legislaţia de bază care prezintă un anumit număr de principii;
- reglementările legate de principiile contabile aplicate de fiecare
întreprindere din cadrul grupului;
- elemente legate de principiile reţinute pentru comunicarea
grupului cu exteriorul şi cu organele de conducere a politicii
grupului;
- reglementări legate de imaginea fidelă a grupului;
- obligaţia de omogenizare a regulilor de evaluare a conturilor
anuale ale societăţilor consolidate şi de regulile de prezentare a
acestora.
Conturile consolidate sunt stabilite numai în baza principiilor
contabile şi a regulilor de evaluare, specifice contabilităţii generale, cu
menţionarea unor dispoziţii specifice şi avându-se în vedere caracteristicile
proprii ale conturilor consolidate faţă de cele ale conturilor anuale.
Principiile contabile şi de evaluare specifice contabilităţii
consolidate sunt:
1. imperative:
- omogenizarea;
- fiscalitatea amânată;
- eliminarea incidenţei fiscale.
2. opţionale :
- 93 -
- de evaluare (costul istoric indexat sau valoarea de înlocuire

pentru imobilizările corporale, LIFO pentru stocuri).
- de activare a cheltuielilor cu dobânzile la stocuri;
- de înscriere în bilanţ a imobilizărilor corporale închiriate;
- de afectare a rezultatului cu diferenţele de conversie aferente
creanţelor şi obligaţiilor în monedă străină.
Limitele care se semnalează privitor la obţinerea unui referenţial al

grupului se referă la acele retratări, ajustări şi reclasificări care se impun
datorită discordanţelor între principiile contabile şi de evaluare specifice şi
cele aferente contabilităţii generale.
Regulile de uniformizare în prezentarea conturilor consolidate
Pentru elaborarea bilanţului şi a contului de profit şi pierdere

consolidate este necesar ca acestea să aibă la bază aceeaşi structură sau
clasificare omogenă a elementelor componente. Principalele dificultăţi apar
în cazul societăţilor străine care au legislaţii şi reglementări diferite şi care
nu au adoptat acelaşi plan de conturi.
De asemenea, este necesar ca şi cumularea posturilor din bilanţ şi a
celor din contul de profit şi pierdere să fie realizabilă, deoarece în
condiţiile în care conturile sunt prezentate în diferite monede se impune
conversia elementelor monetare. În acest context, apar modificări pentru
anumite elemente ale conturilor individuale în vederea omogenizării
regulilor de prezentare, respectiv reclasificări ale acestor conturi.
Normele I.A.S.B., prevederile celei de-a VII-a Directive europene,

normele F.A.S.B.- în S.U.A., Planul Contabil General - în Franţa nu impun
un cadru rigid pentru prezentarea bilanţului consolidat. Astfel, ca şi în
cazul bilanţurilor individuale, bilanţul consolidat se poate prezenta sub
formă de tablou, fie sub formă de listă. În cazul prezentării bilanţului sub
formă de tablou, structura este la fel cu cea a bilanţului individual, cu
excepţia anumitor regrupări funcţionale a elementelor de active şi pasive.
Prezentarea bilanţului sub formă de listă se apropie de prezentarea

anglo-saxonă, rezervând la nivelul elementelor de pasiv repartizarea
acestora în pasive pe termen scurt şi lung. Indiferent de forma în care este
elaborat bilanţul consolidat, aceste trebuie să cuprindă următoarele
informaţii:
Activ imobilizat, din care:

• imobilizări necorporale
- 94 -
• diferenţe de achiziţie
• imobilizări corporale
• imobilizări financiare
• titluri puse în echivalenţă
Activ circulant, din care:

• stocuri şi producţie în curs de execuţie
• clienţi şi conturi asimilate
• alte creanţe
• valori mobiliare de plasament
• disponibilităţi
Conturi de regularizare şi asimilate
Total Activ
Capitaluri proprii, din care :

• capital social
• prime legate de capital
• rezerve
• diferenţe de reevaluare
• diferenţe de conversie
• rezultatul exerciţiului
Interesul minoritarilor
Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
Datorii din care:

• împrumuturi şi datorii asimilate
• furnizori şi conturi asimilate
• alte datorii.
Conturi de regularizare şi asimilate
Total pasiv
În ceea ce priveşte Contul de profit şi pierdere consolidat, acesta

trebuie să cuprindă, indiferent de forma în care se elaborează (tablou sau
listă), cel puţin următoarele elemente:
- 95 -
- mărimea cifrei de afaceri nete consolidate prin integrare ;

- cota-parte a rezultatelor întreprinderilor consolidate prin
punerea în echivalenţă;
- partea acţionarilor sau asociaţilor minoritari,
- partea întreprinderii consolidante.
Aspectele specifice prezentate la nivelul contului de profit şi
pierdere provin din modul de clasificare a elementelor componente care
conduc la apariţia a două modele - respectiv, contul de profit şi pierdere, cu
prezentarea cheltuielilor şi veniturilor după natura lor şi contul de profit şi
pierdere, cu prezentarea cheltuielilor şi veniturilor după destinaţia sau
funcţia lor (după modelul anglo-saxon).
Contul de profit şi pierdere cu prezentarea cheltuielilor şi

veniturilor după natura lor corespunde modelului contului de profit şi
pierdere individual, conţinutul acestuia fiind următorul:
- cifra de afaceri
- alte venituri din exploatare
- cheltuieli privind mărfurile
- cheltuieli materiale
- cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi
- cheltuieli cu personalul
- impozite şi taxe
- alte cheltuieli de exploatare
- amortizări şi provizioane de exploatare
A. Rezultatul Exploatării
• venituri financiare
• cheltuieli financiare
B. Rezultatul Financiar
C. Rezultatul Curent al Întreprinderii Integrate(A+ B)
• venituri excepţionale
• cheltuieli excepţionale
D. Rezultatul Excepţional
E. Rezultatul brut
- 96 -
• impozit pe profit
F. Rezultatul Net Al Întreprinderii Integrate
• cota parte din rezultatul întreprinderii puse în echivalenţă
G. Rezultatul Net Al Ansamblului Consolidat
• partea aferentă interesului minoritarilor
H. Rezultatul aferent Întreprinderii Consolidante
Contul de profit şi pierdere, cu prezentarea cheltuielilor şi a

veniturilor după destinaţie, are un conţinut mai simplificat, după cum
urmează:
• cifra de afaceri
• costul vânzărilor
A. Marja din cifra de afaceri

• cheltuieli comerciale
• cheltuieli administrative
• alte cheltuieli şi venituri din exploatare
B. Rezultatul exploatării
• venituri financiare
• cheltuieli financiare
C. Rezultatul financiar
D. Rezultatul curent al întreprinderilor integrate

• venituri şi cheltuieli excepţionale
• impozit pe profit
E. Rezultatul net al ansamblului consolidat

• partea aferentă minoritarilor
F. Rezultatul cuvenit întreprinderii consolidante
- 97 -
G. Rezultatul net al întreprinderilor integrate

• cota parte din rezultatele întreprinderilor puse în
echivalenţă.
Metode de evaluare aplicabile conturilor anuale şi consolidate

a) imperative:
 definirea şi utilizarea valorii de achiziţie şi a valorii de
inventar;
 luarea in considerare a amortizărilor şi provizioanelor;
b) opţionale:
 valorificarea bunurilor fungibile numai prin metoda costului
mediu ponderat sau metoda primului intrat-primului ieşit
(FIFO);
 activarea cheltuielilor de înfiinţare şi de cercetare;
 reevaluarea ansamblului de imobilizări corporale şi
financiare
 evaluarea elementelor patrimoniale numai prin metoda
costului istoric indexat;
 evaluarea elementelor patrimoniale numai prin metoda
valorii de înlocuire;
 evaluarea stocurilor numai prin metoda ultimul intrat-primul
ieşit (LIFO);
 reţinere a dobânzilor capitalurilor împrumutate (dobânzi
incluse in costul de producţie al stocurilor);
 înscrierea în activ a bunurilor pe care întreprinderea le are la
dispoziţie prin contract de închiriere sau alte modalităţi
similare;
 înscrierea în contul de profit şi pierdere a diferenţelor de
conversie provenind din creanţe şi obligaţii în devize;
 menţinerea bunurilor deţinute de alte organisme, supuse
regulilor specifice de evaluare în conturile individuale, la
valoarea care rezultă.
Limitele omogenizării
Redactarea unui referenţial de principii contabile şi metode de

evaluare aplicabile grupului determină întreprinderile care au utilizat în
conturile lor individuale o altă bază, să procedeze la retratări, ajustări şi /
sau reclasificări ale conturilor individuale.
- 98 -
Reglementările ce pot fi preluate ca bază în întocmirea conturilor

consolidate sunt:
- reglementările naţionale;
- reglementările naţionale şi normele I.A.S.B.;
- reglementările unor ţări în care se efectuează consolidarea
conturilor şi care au un cadru legal în acest sens (S.U.A., Franţa,
Marea Britanie, Germania)
Omogenizarea regulilor de evaluare şi aplicarea unor astfel de
reguli este necesară când o situaţie similară este întâlnită la mai multe
întreprinderi consolidate. Aplicarea acestor reguli omogene are şi
dezavantaje în cazul în care anumite întreprinderi exercită activităţi în
sectoare sau zone geografice care prezintă caracteristici economice
specifice.
În toate situaţiile însă, alegerea regulilor de evaluare trebuie sa fie
motivată şi sa răspundă respectării principiului permanenţei metodelor.
Omogenizarea conturilor individuale ale societăţilor consolidate

trebuie efectuată înaintea consolidării lor.
În acest sens, pentru asigurarea unei uniformizări în prezentarea
conturilor în vederea efectuării consolidării, se efectuează următoarele
operaţii:
a) clasificarea elementelor de activ şi pasiv, precum şi a
elementelor de cheltuieli şi venituri ale întreprinderilor
consolidate, după planul contabil al grupului reţinut pentru
consolidare;
b) respectarea momentului de închidere a conturilor
consolidate raportat la data închiderii conturilor individuale ;
c) evaluarea elementelor de activ şi pasiv şi a acelor elemente
de cheltuieli şi venituri ale întreprinderilor consolidate, după
metodele de evaluare reţinute în consolidare;
d) utilizarea aceloraşi reguli de conversie monetară;
1. Planul contabil al grupului
Acesta cuprinde în special :

- lista conturilor de utilizat pentru a permite efectuarea
consolidării,
- regulile de evaluare şi de depreciere cu scopul armonizării
politicilor de amortizare a diferitelor societăţi şi practicile în
materie de provizioane pentru depreciere,
- 99 -
- reguli de determinare a rezultatului, în special cele ce se

referă la conectarea veniturilor şi cheltuielilor la exerciţiul
respectiv,
- metoda contabilizării TVA,
- nomenclatorul conturilor consolidate.
2. Data de închidere
Atunci când societăţile de consolidat sunt determinate sa-şi închidă

conturile la o dată diferită de cea care a fost reţinută de către societatea-
mamă, consolidarea se efectuează pe baza unei situaţii şi a unor rezultate
intermediare întocmite în aceleaşi condiţii ca şi bilanţul şi contul de
rezultate individuale. Totuşi, în anumite cazuri particulare, grupurile pot
opta pentru reţinerea conturilor individuale, apoi trecerea la ajustările
necesare pentru a ţine cont de operaţiunile efectuate între data de închidere
a societăţii consolidate şi cea a societăţii-mame. Această derogare de la
principiul unităţii datei de închidere trebuie să fie justificată în anexă.
Conturile consolidate se stabilesc şi se publică anual. Ele fiind ale
societăţii-mamă, corectate însă pentru a ţine cont de existenţa unui grup,
conturile consolidate se întocmesc la aceeaşi dată ca şi conturile
individuale ale acestora. Aceasta situaţie este impusă de unele motive
tehnice care impun o dată diferita de întocmire, cum ar fi:
- societatea mamă îşi încheie registrele sale după ce filialele de
producţie au făcut acelaşi lucru, aceasta pentru a se putea ţine cont
la întocmirea conturilor consolidate şi de rezultatele filialelor de
producţie;
- întreprinderile din perimetrul grupului au o activitate sezonieră şi,
în plus, activităţi diversificate;
- reglementările naţionale impun pentru o societate situată in
străinătate, o alta dată de închidere a conturilor;
În general, se regăsesc două situaţii practice privind data întocmirii

conturilor consolidate:
a) la data închiderii conturilor societăţilor cuprinse în perimetrul de
consolidare;
b) la o data diferită de momentul întocmirii conturilor anuale ale
societăţilor consolidate.
Referitor la a doua variantă, când data de închidere a exerciţiului

unei întreprinderi cuprinse in consolidare este anterioară cu mai mult de
trei luni datei de închidere a conturilor consolidate, legislaţia europeană şi
- 100 -
internaţională în vigoare prevede următoarele ca acestea să se întocmească

pe baza unor conturi provizorii. Aceste conturi se stabilesc în aceleaşi
condiţii ca şi conturile anuale ale societăţilor cuprinse in consolidare.
Conturile provizorii sunt supuse controlului
Societatea consolidată poate închide în mod direct conturile anuale

la o data anterioară celei privind conturile consolidate, cu condiţia
obligatorie de aplicare a procedurii retratărilor necesare şi eliminare a
conturilor reciproce intra-grup şi asigurării că acest decalaj de dată nu este
de natura sa denatureze imaginea fidela a conturilor grupului.
Riscurile sau pierderile înregistrate între data de închidere a
conturilor individuale ale societăţilor consolidate şi data de închidere a
conturilor consolidate ale grupului trebuie sa facă obiectul, când sumele
sunt semnificative, al unei analize şi considerări cu ocazia consolidării.
Este cazul evenimentelor posterioare datei de închidere a conturilor
individuale ale societăţilor consolidate pentru situaţiile unde acestea sunt
semnificative fiind supuse retratărilor cu ocazia consolidării.
În situaţia inversă, aceea de a se admite ca data de închidere a
conturilor consolidate să fie posterioară datei de închidere a conturilor
consolidate, situaţie neprevăzută ca fiind accesibilă nici în prevederile celei
de a VII-a Directive a Uniunii Europene şi nici în alte legislaţii naţionale.
O asemenea posibilitate ar fi contrară principiilor ce guvernează stabilirea
conturilor consolidate de a fi recunoscute numai rezultatele înregistrate şi
prezentate la acea data.
3. Conversia conturilor societăţilor străine
Opţiunea pentru un curs de schimb în vederea conversiei conturilor

exprimate în devize străine nu este o problemă specifică consolidării.
Întreprinderile se lovesc de acest aspect în întocmirea bilanţului lor
individual şi a contului de rezultate, atunci când acestea trebuie să
integreze şi conturile sucursalelor situate în străinătate şi care ţin o
contabilitate în moneda locală. Până acum nu a fost găsită nici o soluţie
care să satisfacă cerinţele pe deplin, lucrările de cercetare continuă, iar
soluţiile care se utilizează în prezent au doar un caracter provizoriu.
Conversia conturilor unei societăţi din cadrul grupului, societate
care îşi desfăşoară activitatea în altă ţară decât cea unde îşi are sediul
grupul, este operaţia prin care conturile societăţii respective exprimate în
moneda ţării pe teritoriul căreia îşi desfăşoară activitatea trebuie să fie
exprimate în moneda stabilită de grup pentru întocmirea şi prezentarea
- 101 -
Această operaţie este justificată de necesitatea utilizării în cadrul

consolidării, a unei aceeaşi monedă numită ”monedă de referinţă”. Este
moneda în care societatea-mamă ţine contabilitatea şi deci moneda ţării
unde aceasta îşi are sediul. Apar însă şi alte situaţii, cum ar fi:
a) sediul societăţii-mamă se află într-o ţară, dar cea mai mare
parte a activităţii grupului se desfăşoară în alte ţări;
b) cea mai mare parte a capitalurilor societăţii-mamă provin
din diferite ţări, altele decât cea unde îşi are sediul;
c) conturile consolidate se stabilesc într-o monedă specifică
unei zone geografice mai largă decât cea unde îşi are sediul;
d) conturile consolidate se stabilesc într-o monedă specifică
unei zone geografice mai largă decât ţara unde societatea-mamă
îşi are sediul (ex. ECU);
e) moneda ţării în care societatea-mamă îşi are sediul este
foarte instabilă, situaţie ce obligă la apelarea la o altă monedă.
Conversia conturilor societăţilor din străinătate nu este decât o
tehnică contabilă care permite trecerea de la o unitate de măsură (moneda
străină) la o altă unitate de măsură (moneda de referinţă). Operaţia de
conversie nu trebuie, în acest context să antreneze nici o modificare în
principiile contabile reţinute pentru evaluarea posturilor bilanţiere şi
întocmirea conturilor consolidate, trebuind respectate, în special
următoarele:
- principiul nominalismului : fiecare operaţie să fie înregistrată la
costul său, respectiv costul istoric, pentru societăţi sau pentru grup,
dificultatea regăsindu-se în alegerea cursului de schimb adoptat;
- principiul continuităţii exploatării: activitatea întreprinderii se
desfăşoară normal până la închiderea exerciţiului; plusvalorile sau minus-
valorile potenţiale, rezultate din conversia anumitor elemente bilanţiere, nu
trebuie luate în calcul deoarece ele nu s-ar fi realizat decât dacă ar avea loc
o cedare imediată la data închiderii bilanţului;
- principiul permanenţei metodelor : o schimbare de metodă nu s-ar
justifica decât dacă ar avea drept scop îmbunătăţirea imaginii fidele a
entităţii consolidate;
- principiul non-compensării : diferenţele pozitive şi negative nu
pot fi compensate.
a) Conversia conturilor de bilanţ
Grupurile pot opta între două posibilităţi :
- fie conversia la cursul de schimb de la data consolidării (sau
“cursul de schimb de la data închiderii”) a ansamblului
posturilor de bilanţ, cu excepţia societăţilor situate în ţări cu
inflaţie puternică;
- 102 -
- fie conversia la cursul de schimb de la data intrării în

patrimoniu (sau “cursul de schimb istoric”) al valorilor
imobilizate şi a posturilor nemonetare, şi conversia la cursurile
de schimb de la data consolidării a posturilor monetare din
bilanţ.
Cea de-a doua metodă ar părea să fie mai bine adaptată perioadei de
fluctuaţie a cursurilor de schimb permiţând de fapt conservarea unei valori
omogene a imobilizărilor raportat la valorile achiziţionate în aceeaşi
perioadă de către societatea-mamă. Utilizarea cursului de schimb actual ar
determina ca societăţile din ţări cu inflaţie puternică să consolideze o sumă
din ce în ce mai mică şi fără semnificaţie pentru societatea-mamă.
Prima variantă (cursul actual) are meritul simplicităţii şi al clarităţii,
iar cea de-a doua (cursul istoric) implică operaţiuni complexe şi ţinerea
unei contabilităţi paralele pentru elementele în cauză, în special pentru
imobilizări şi amortizările acestora.
Oricare ar fi metoda reţinută, grupul trebuie să o menţioneze în
anexă la documentele consolidate şi grupul nu poate schimba metoda
aleasă fără să-i justifice necesitatea.
b) Conversia conturilor de rezultat
Conturile de rezultat sunt scindate în măsura posibilului pe perioade
şi în funcţie de variaţiile mai însemnate ale parităţilor monetare, sau atunci
când nu se poate face altfel, sunt afectate la un curs de schimb mediu.
Rezultă de aici o diferenţă globală de schimb care este înregistrată în
contul de rezultate consolidat într-o rubrică denumită “Conversii şi ajustări
monetare”.
3.3.2. Eliminarea incidenţelor fiscale
Incidenţele fiscale de retratare au drept consecinţă retratările

prealabile de omogenizare şi revizuire a amortizărilor şi provizioanelor cu
caracter fiscal care conduc la modificarea rezultatului exerciţiului şi a
rezervelor, motiv pentru care este necesară contabilizarea incidenţei fiscale
asupra acestor corecţii.
Incidenţa fiscală acţionează asupra:

- retratărilor de evaluare;
- eliminării rezultatelor interne;
- ajustărilor;
- eliminării incidenţei pe care o au asupra conturilor pentru
înregistrările făcute doar în scopul aplicării legislaţiei fiscale.
- 103 -
Contabilizarea unor amortizări şi provizioane doar pentru a

beneficia de facilităţi fiscale nu corespunde neapărat unei deprecieri
efective a bunurilor în cauză (amortizări degresive şi excepţionale,
provizioane pentru fluctuaţii de curs, provizioane pentru creşterea
preţurilor etc.). Această contabilizare are ca şi consecinţă alterarea
rezultatului net contabil al întreprinderii şi a valorii nete contabile a
bunurilor aşa cum figurează acestea în conturile individuale10.
În consolidare se recomandă societăţilor care pregătesc datele
pentru consolidare să ajusteze situaţia reală a acestora, astfel:
- excedentul amortizărilor anterioare exerciţiului este trecut la
rezerve,
- excedentul amortizărilor exerciţiului va diminua cheltuielile
cu amortizarea ale exerciţiului.
Este bine să se ţină cont de asemenea şi de impozitul asupra
profitului, care se consideră amânat (constatat cu anticipaţie – în cazul
acesta fiind o creanţă asupra perioadelor viitoare) datorită creşterii de
amortizare. În acest sens, se constată un provizion pentru impozite amânate
prin debitarea conturilor de rezerve sau de rezultat, în funcţie de impozit
dacă se referă la amortizări anterioare va afecta rezervele, iar dacă priveşte
amortizarea exerciţiului, atunci afectează rezultatul.
Sub rezerva de a fi menţionate şi justificate în anexă, societatea
consolidantă poate utiliza alte reguli de evaluare fixate şi destinate
întocmirii corecte a conturilor consolidate. Este admisă aplicarea de noi
reguli de evaluare care nu sunt autorizate în cazul conturilor individuale
deoarece aceste reguli permit prezentarea reală şi completă a imaginii
economice a grupului fără a avea consecinţe asupra regulilor fiscale.
Dacă apar discordanţe între regulile de evaluare aplicabile
conturilor individuale şi cele aplicabile conturilor consolidate , se vor
efectua retratări asupra conturilor individuale. Elementele de activ şi pasiv,
precum şi cele de cheltuieli şi venituri, cuprinse în conturile consolidate
sunt evaluate după metode omogene. Alegerea acestor metode reprezintă
opţiunea grupurilor, acestea putând fi:
- reguli de evaluare specifice contabilităţii generale;
- alte reguli de evaluare.
În cazul aplicării regulilor de evaluare practicate în contabilitatea
generală, conturile consolidate sunt întocmite după principiile şi regulile de
evaluare contabile, ţinându-se cont de modificările rezultate din
caracteristicile proprii ale conturilor consolidate în raport cu conturile
anuale.
10
Bastien F., Gerard M., Martin M. – Les comptes consolides, Editura Publi Union, Paris,
1990
- 104 -
În cazul aplicării altor reguli de evaluare, sub rezerva justificării în

anexă, societatea consolidantă poate utiliza altfel reguli de evaluare, având
drept scop:
- să ţină cont de variaţiile de preţ sau de valorile de înlocuire;
- să evalueze bunurile fungibile considerând că primul bun ieşit este
ultimul bun intrat (metoda LIFO);
- să permită aplicarea de reguli neconforme cu cele de evaluare
generale.
Este vorba de metode şi reguli de evaluare complementare,
opţionale, specifice consolidării, cum ar fi:
a) metoda costului istoric indexat : conturile consolidate pot fi
stabilite pe baza monedei naţionale la puterea sa de cumpărare de la
închiderea exerciţiului. Toate elementele iniţial reflectate fie într-o altă
monedă, fie în moneda naţională, dar cu o putere de cumpărare diferită,
sunt convertite într-o unitate monetară comună. Incidenţele acestei metode
de evaluare asupra activelor, pasivelor şi capitalurilor proprii apar distinct
în capitalurile proprii consolidate.
b) metoda valorii de înlocuire: imobilizările corporale
amortizabile şi stocurile pot fi înscrise la valoarea lor de înlocuire la
închiderea exerciţiului. Această metodă, sub rezerva dificultăţilor practice
de aplicare, prezintă interes în anumite sectoare de activitate. Este cazul
întreprinderilor cu ciclul de investire foarte lung supuse unei inflaţii din
anii anteriori şi a întreprinderilor supuse unor variaţii de preţ privitor la
achiziţiile de mărfuri.
c) metoda LIFO: contrar primelor două metode menţionate,
opţiunea pentru metoda LIFO nu poate fi aplicată ansamblului de stocuri
privind grupul; dar poate fi limitată la anumite categorii din acestea, pe
baza localizării geografice sau a ramurii de activitate specifică.
d) includerea cheltuielilor financiare în costul stocurilor:
dobânzile capitalurilor împrumutate, pentru finanţarea producţiei unui
element de activ circulant, pot fi incluse în costul acestuia numai pentru
perioada de fabricaţie aferentă.
e) bunurile deţinute în baza unui contract de locaţie
(închiriere):
- este permisă înregistrarea acestora în activul bilanţului purtând
valoarea stipulată în contract sau la valoarea reală a bunului, în absenţa
indicării valorii în contract;
- este permisă contabilizarea acestor bunuri în contrapartidă în
pasiv cu obligaţia financiară corespondentă;
- este permisă afectarea contului de profit şi pierdere cu cota de
amortizare a bunului luat în contract de locaţie, aceasta fiind considerată ca
o cheltuială financiară curentă.
- 105 -
f) diferenţele de conversie: aceste diferenţe de conversie activ şi

pasiv pot fi înscrise în contul de profit şi pierdere consolidat. Profiturile
(plusvalorile latente) pot deci să fie reţinute, contrar dispoziţiilor contabile
generale pentru conturile individuale care prevăd că numai pierderile
latente trebuie reţinute şi să se constituie provizioane în acest sens.
3.3.3. Retratările conturilor anuale
Cu toate că au fost făcute toate eforturile pentru omogenizarea

conturilor individuale ale societăţilor cuprinse în consolidare, mai pot
exista încă unele divergenţe între conturile diferitelor societăţi; incidenţa
regulilor fiscale diferite în funcţie de ţară sau care oferă diferite posibilităţi
unor întreprinderi din aceeaşi ţară. De aici apare necesitatea retratărilor car
au ca scop remedierea unor dificultăţi care există ca urmare a:
- diversităţii practicilor contabile, în ceea ce priveşte forma,
- eterogenităţii evaluărilor, în ceea ce priveşte fondul.
Retratările operaţiunilor exerciţiului financiar curent afectează

rezultatul, iar retratările operaţiunilor exerciţiilor financiare anterioare
afectează rezervele. Privitor la exerciţiile viitoare se vor face retratări care
vor afecta conturile de regularizare.
Eliminarea incidenţei fiscale asupra conturilor privind înregistrările
deja efectuate vizează în special subvenţiile pentru investiţii, provizioanele
reglementate şi amortizarea imobilizărilor.
Aceste retratări au incidenţă asupra impozitului pe profitul
societăţii. De aceea este urmărită fiecare societate în parte, pentru ca apoi
să se repartizeze rezervele şi rezultatul exerciţiului, astfel corectat, între
interesele societăţii şi interesele minoritarilor. Sunt supuse retratării
următoarele posturi, grupe şi subgrupe:
- conturile intra-grup;
- imobilizările;
- stocurile şi producţia în curs de execuţie;
- provizioanele şi amortizările cu caracter fiscal;
- subvenţiile primite;
- capitalurile proprii;
- impozitul pe profit.
1. Conturile intra-grup sau ajustarea conturilor reciproce

Operaţiunile intra-grup reprezintă toate fluxurile economice şi
financiare între diferitele întreprinderi ale aceluiaşi grup. La sfârşitul
- 106 -
exerciţiului financiar apar conturi de creanţe şi datorii, de cheltuieli şi de

venituri între întreprinderile consolidate. Aceste conturi la nivelul grupului,
reprezintă o dublă înregistrare deoarece menţinerea lor în cadrul conturilor
consolidate ar majora în mod artificial cifra de afaceri, cumpărările,
împrumuturile sau creanţele.
Reglementările I.A.S.C. şi europene privind consolidarea impun
eliminarea acestor conturi reciproce. Este faza operaţiunii de consolidare
care vizează punerea în evidenţă, în special, a creanţelor şi datoriilor faţă
de terţii exteriori grupului. Se regăsesc trei faze:
- inventarierea conturilor intra-grup şi verificarea reciprocităţii lor;
- ajustarea conturilor intra-grup, ceea ce înseamnă a face din
conturile intra-grup conturi reciproce, principiul de ajustare fiind
următorul: cumpărătorul se aliniază după vânzător (regula vânzătorului).
Conturile între diferitele întreprinderi ale grupului nu sunt întotdeauna
reciproce.
Când soldurile conturilor de operaţii reciproce (creanţe/obligaţii,
cumpărări/vânzări) diferă, atunci va trebui să fie identificată cauza, pentru
ca acestea să poată fi egalizate cu ajutorul regularizării – la nivelul celor
două contabilităţi de ajustat – prin intermediul unor conturi de legătură.
Cauzele pentru care conturile intra-grup se deosebesc între ele pot
fi de naturi diferite. Principalele cazuri se rezumă la:
- mărfuri în tranzit: achiziţia trebuie contabilizată, iar stocurile
mărite cu valoarea acestei cumpărări (regula vânzătorului);
- plată în tranzit: ajustarea constă în contabilizarea plăţii;
- efecte comerciale scontate şi nescadente: una din societăţile
grupului a remis spre scontare efecte de comerţ emise de o altă societate a
grupului. Această scontare trebuie considerată ca o finanţare de deficit căci
este legată de o creanţă internă în cadrul grupului. Efectele de primit nu
mai apar în activul societăţii. Ajustarea constă în reiniţializarea efectelor de
primit scontate în contrapartidă cu finanţarea obţinută;
- datorii şi creanţe în monede străine: în contextul unui grup
internaţional se operează frecvent tranzacţii între societăţile naţionale şi
străine. Cursurile de schimb pot fi diferite de cele utilizate pentru
consolidare. În această ipoteză, este necesară ajustarea acestor datorii şi
creanţe în monede străine în contrapartida conturilor de diferenţe de
conversie;
- erori sau omisiuni: analiza conturilor intra-grup poate identifica
diferenţe datorate unor erori sau omisiuni în contabilizarea operaţiunilor.
Odată ce se cunoaşte cauza diferenţei este necesară rectificarea operaţiilor
contabile dacă diferenţa este semnificativă;
- litigii: se poate întâmpla ca într-un grup să se înregistreze prestări
de servicii, lucrări sau livrări de bunuri facturate între două întreprinderi
- 107 -
pentru care există un dezacord în ceea ce priveşte bunurile sau preţul. În

această ipoteză, o întreprindere a înregistrat operaţia, iar cealaltă nu. În
consolidare, aceste distorsiuni nu pot rămâne nesoluţionate. Oricare ar fi
deznodământul ulterior litigiului este necesară o ajustare măcar cu titlu-
provizoriu. Dacă în exerciţiul financiar următor litigiul este tratat în mod
diferit, ajustarea poate fi rectificată.
Din momentul în care conturile intra-grup sunt reciproce se
procedează la eliminarea acestora, respectiv la suprimarea înregistrărilor
duble şi a operaţiilor interne grupului, putându-se realiza astfel obiectivul
consolidării de a prezenta conturile unui ansamblu de întreprinderi ca şi
cum ele nu ar fi forma decât o singură entitate.
2. Retratarea imobilizărilor
În retratarea imobilizărilor, regula generală admisă este costul
istoric care presupune ignorarea variaţiilor de preţ sau a puterii de
cumpărare a banilor în raport cu elementele înregistrate la valoarea lor
iniţială.
Utilizarea acestui principiu porneşte de la premisa că nu există un
concept de valoare intrinsecă absolută şi că totul depinde de contextul şi
obiectivele evaluării.
El reprezintă regula generală pentru toate înregistrările de
imobilizări din cursul anului, întemeiate pe documente justificative, ceea ce
asigură caracterul verificabil al înregistrărilor. În condiţii de inflaţie,
aplicarea costului istoric conduce, însă, la o serie de deformaţii ale
elementelor patrimoniale.
3. Retratarea stocurilor şi producţiei în curs de execuţie
Se recurge la retratări dacă, în raport cu metoda reţinută în planul
contabil al grupului:
- conţinutul costului de achiziţie sau de producţie este diferit;
- metoda de estimare a costului de intrare pentru elementele
interschimbabile este diferită;
- valoarea reţinută în bilanţ (suma cea mai redusă a costului sau a
valorii venale, cost istoric indexat, valoare de înlocuire) este diferită;
4. Retratarea provizioanelor şi amortizărilor cu caracter fiscal

Eliminarea provizioanelor societăţilor consolidate derivă din
principiul conform căruia dacă provizioanele ar fi menţinute ar exista o
dublă înregistrare între:
- pierderile ce privesc întreprinderile consolidate;
- pierderile constatate la întreprinderile asociate sau acţionare,
datorită provizioanelor contabilizate.
- 108 -
Retratarea provizioanelor se face ca şi cum acestea nu ar fi fost

niciodată contabilizate.
În cazul înregistrării elementelor de activ şi de pasiv ale societăţii
consolidate, provizioanele constituite devin fără obiect sub imperativul
unei duble utilizări la nivelul situaţiei nete consolidate şi deci trebuie
eliminate.
Provizioanele de eliminat se rezumă la:
- provizioane pentru deprecierea titlurilor;
- provizioane pentru deprecierea creanţelor;
- provizioane pentru riscuri şi cheltuieli.
Provizioanele pentru deprecierea creanţelor sau a împrumuturilor
acordate societăţilor consolidate în dificultate trebuie eliminate. Partea
referitoare la exerciţiile anterioare determină creşterea rezervelor şi partea
referitoare la exerciţiul curent măreşte rezultatul.
În practică are loc contabilizarea unor amortizări şi provizioane
doar în interes fiscal nu şi economic, acestea necorespunzând unor
deprecieri efective a bunurilor în cauză (amortizarea degresivă sau
accelerată, provizioanele privind creşterea de preţuri etc. …) Această
contabilizarea are drept consecinţă alterarea rezultatului net contabil al
societăţii (întreprinderii) respective şi a valorii nete contabile a bunurilor
care figurează în bilanţul individual al acestora. De aceea se recomandă
societăţilor să restabilească situaţia reală, la nivelul conturilor consolidate,
astfel:
- excedentul amortizărilor anterioare exerciţiului va fi trecut
la rezerve,
- excedentul amortizărilor exerciţiului va determina o
diminuare a cheltuielilor cu amortizarea.
Aici este bine să se ţină cont în acelaşi timp li de impozitul asupra
profitului, impozit amânat datorită acestei creşteri a amortizării. Astfel, va
fi constatat un “Provizion pentru impozite amânate” în corespondenţă cu
debitul conturilor de rezerve (pentru impozitul referitor la amortismentul
exerciţiilor trecute) şi rezultate (pentru impozitul referitor la amortismentul
exerciţiului curent).
Exemplu
Totalul excedentului de amortizare se prezintă astfel :
- aferent exerciţiilor trecute - 800;
- aferent exerciţiului curent - 200.
Faza întâi constă în corecţia amortismentelor :

____________________________________________________________
- 109 -
1.000 “Amortizări” = %
“Rezerve” 800
“Cheltuieli privind amortizarea” 200
____________________________________________________________
A doua fază constă în constatarea unui impozit amânat (cota de

impozit x suma excedentului amortizărilor):
Presupunem (25% x 1.000)
____________________________________________________________
% = “Provizion pentru impozite amânate”250
200 “Rezerve”
50 “Cheltuieli cu impozitul pe profit”
____________________________________________________________
În situaţiile în care cheltuielile cu amortizarea aferente exerciţiului

curent sunt inferioare amortismentului tehnic reţinut pentru consolidare, va
rezulta o diminuare a impozitului amânat:
Exemplu
Totalul excedentului de amortizare (700) se prezintă astfel:
- aferent exerciţiilor trecute - 1.000;
- insuficienţă de amortizare referitor la exerciţiul curent - (-
300).
Faza întâi constă în corecţia amortismentelor:

____________________________________________________________
% = “Rezerve” 1.000
700 “Amortizări”
300 “Cheltuieli privind amortizarea”
____________________________________________________________
A doua fază constă în constatarea unui impozit amânat (cota de

impozit x suma excedentului amortizărilor):
Presupunem (25% x 1.000)
____________________________________________________________
250 “Rezerve” = %
“Provizion pentru impozite amânate”175
“Cheltuieli cu impozitul pe profit” 75
____________________________________________________________
- 110 -
5. Retratarea subvenţiilor pentru investiţii

Pentru acestea, în consolidare, trebuie să se asigure adevărata lor
natură şi, deci, ele trebuie transferate în conturile de regularizare a
pasivului, ceea ce le conferă caracterul de credit. Deoarece nu afectează
rezultatul, nu va fi afectat nici impozitul pe profit.
Înscrierea în conturile individuale a subvenţiilor pentru investiţii, în
cadrul capitalurilor proprii, este o rezultantă a prevederilor regulilor
contabile identice regulilor fiscale şi care trebuie să se menţină în
consolidare.
Cu privire la provizioanele reglementate, acestea nu sunt justificate
în cheltuielile actuale sau viitoare ale societăţii, dar ele corespund unui
avantaj fiscal şi în esenţă, au caracter de rezervă.
În acest context, provizioanele reglementate, create în cursul
exerciţiului financiar, sunt eliminate din rezultat, iar cele care nu au fost
constituite anterior vor fi virate la rezerve.
6. Retratarea capitalurilor proprii

Acest tip de retratare priveşte eliminarea titlurilor de participare şi
tratarea diferenţei de primă consolidare. În capitolele următoare ale lucrării
vor fi evidenţiate pe larg aceste probleme.
Eliminarea titlurilor de participare este operaţia cea mai importantă
din consolidare şi ea este reflectată diferit în contabilitatea consolidată, în
funcţie de metoda de consolidare aplicată şi de modalitatea de achiziţie a
titlurilor (la constituire sau cumpărare ulterior).
Diferenţa din prima consolidare se analizează sistematic,
urmărindu-se justificarea ei. Dacă apar plusuri de valoare latentă privind
imobilizările corporale, necorporale şi financiare, aceste plusuri reprezintă
o diferenţă de reevaluare. În cazul în care rămâne un sold neafectat între
diferenţa dintre prima consolidare şi diferenţa de evaluare, această sumă se
consideră ca o imobilizare necorporală şi va fi încadrată ca diferenţă de
achiziţie.
Diferenţele de reevaluare şi cele de achiziţie negative(preţul de
achiziţie al titlurilor - cota-parte din capitaluri proprii) ale titlurilor se
înregistrează ca poziţii distincte în pasivul bilanţului, ca posturi ale
capitalurilor proprii.
7. Retratarea impozitului pe profit al societăţilor consolidate

Din punct de vedere fiscal, impozitul pe profit contabilizat în
conturile individuale ale societăţilor este un impozit exigibil, dar în
conturile consolidate trebuie să se ţină seama de eventualele decalaje în
timp ale cheltuielilor şi veniturilor, de reconsiderări şi ajustări, de deficitele
- 111 -
fiscale reportate. În consecinţă, se va reliefa o datorie fiscală latentă

înregistrată fie în pasiv-ca un impozit amânat, fie în activ-ca o plată
anticipată înscrisă în debitul contului de impozit amânat.
Neconcordanţele între rezultatul contabil înainte de impozitare şi
rezultatul fiscal stabilit în baza conturilor consolidate pot fi consecinţa mai
multor factori, printre care:
- corectări prealabile relative privind amortizările şi
provizioanele;
- alegerea unei metode de evaluare autorizate în cazul
operaţiunilor de consolidare;
- eliminarea operaţiunilor din cadrul grupului, care afectează
rezultatul fiscal în stadiul de consolidare, fie cu caracter
permanent, fie cu caracter temporar în cursul exerciţiului
financiar dar care se deduc fiscal în exerciţiul financiar ulterior.
3.3.4. Eliminarea operaţiilor între societăţile consolidate
Eliminarea operaţiunilor realizate între societăţile consolidate au ca

obiect:
- la nivelul conturilor de bilanţ, de a evita dublele înregistrări
între societăţile integrate (de exemplu o creanţă şi o obligaţie
reciprocă);
- la nivelul conturilor de rezultate, de a nu reţine decât
operaţiile efectuate cu terţii grupului (de unde va apare
eliminarea unei achiziţii şi a vânzării corespunzătoare dintre
societăţile integrate, respectiv cheltuielile şi veniturile aferente).
Aceste eliminări pot avea sau nu o anumită incidenţă asupra
rezultatului consolidat.
a) Eliminări care nu afectează rezultatele consolidate

Aceste eliminări pot privi fie bilanţul (creanţe şi datorii), fie contul
de rezultate (cheltuieli şi venituri), fie angajamente în afara bilanţului.
1. Creanţe şi datorii reciproce
Creanţele şi datoriile reciproce între societăţile integrate trebuie să
fie compensate la nivelul bilanţului consolidat pentru ca acesta să nu fie
umflat în mod artificial.
Când este cazul unei integrări globale, această eliminare a
creanţelor şi datoriilor reciproce se efectuează în totalitate, iar în cazul
integrării proporţionale se va efectua proporţional.
2. Cifra de afaceri consolidată
- 112 -
Cifra de afaceri consolidată este constituită din suma vânzărilor

realizate de societăţile consolidate prin integrare cu societăţi din afara
grupului. Pentru a putea realiza acest lucru, sunt eliminate vânzările între
societăţile din cadrul grupului. Este recomandabil ca în anexă să fie
divizată această cifră de afaceri consolidată pe ramuri de activitate şi pe
zone geografice.
3. Angajamente reciproce
Suma totală a angajamentelor acordate terţilor de către grup sau
primite de către grup de la terţi, trebuie să fie publicată în măsura în care
această informaţie este utilă aprecierii situaţiei financiare a grupului.
Vor fi eliminate deci:
- angajamentele între societăţi,
- angajamentele în afara bilanţului care fac dublă înregistrare
cu îndatorările contabilizate în bilanţ (Ex : Cauţiunea acordată
unei instituţii financiare de către o societate din grup ca o
garanţie pentru un împrumut acordat unei alte societăţi din
grup).
b) Eliminări ce afectează rezultatele consolidate

Eliminările care repun în discuţie suma capitalurilor proprii
consolidate (înaintea rezultatului exerciţiului) afectează rezervele
consolidate.
Eliminările care repun în discuţie suma rezultatului exerciţiului
afectează rezultatele consolidate.
Aceste eliminări au loc în principiu, în toate cazurile în care
operaţiile reciproce au generat rezultate care, în momentul consolidării, nu
sunt realizate în interiorul ansamblului constituit de societăţile consolidate.
Astfel, este cazul:
- profiturilor interne conţinute în stocuri,
- plus-valorile interne rezultând din cesiuni de valori
imobilizate între societăţile din grup, la societatea cesionară,
- provizioanele pentru deprecieri referitoare la creanţe
interne,
- distribuiri de dividende provenind din profituri care au fost
anterior consolidate.
1. Eliminarea profiturilor (rezultatelor) interne cuprinse în stocuri

Rezultatele interne, realizate între întreprinderile consolidate ale
aceluiaşi grup, nu pot fi menţinute în rezultatele consolidate atâta timp cât
ele nu sunt confirmate printr-o operaţie contabilă în exteriorul grupului.
- 113 -
Eliminarea rezultatelor cuprinse în stocurile (de deschidere sau de

închidere) ridică unele probleme mai delicate şi anume:
- determinarea sumei lor,
- determinarea părţii intereselor minoritare,
- tratarea ce se reţine când este vorba de o pierdere,
- tratarea unui eventual provizion pentru deprecierea
stocurilor interne.
Profiturile interne pe stocuri sunt eliminate. Profiturile aferente
stocurilor iniţiale (de deschidere) vor afecta rezervele, iar profiturile
aferente stocurilor finale vor afecta rezultatul.
Se poate deroga eliminarea lor, dacă se dovedeşte greu de realizat
acest lucru, sau în cazul în care corecţia ar fi neglijabilă privitor la
ansamblul consolidat.
Regula prudenţei se opune eliminării profiturilor asupra stocurilor.
De fapt suprimarea unei pierderi determină constituirea unui profit fictiv
pentru aceeaşi sumă.
Pierderile interne asupra stocurilor nu sunt eliminate.
Cheltuiala cu provizionul pentru deprecierea stocurilor interne
constituită de către o societate cumpărătoare este eliminată în raport cu
profitul pe stoc eliminat în societatea vânzătoare.
Vânzările de mărfuri, de bunuri şi de servicii între mai multe
societăţi consolidate în cadrul aceluiaşi grup dau naştere la profituri.
Adaosul comercial conţinut în preţul stocurilor nu trebuie menţinut în
rezultatele consolidate, atâta timp cât aceste stocuri sunt deţinute de către
grup.
În cadrul grupului, dacă o întreprindere “A” a vândut mărfuri unei
întreprinderi ”B”, adaosul comercial aferent trebuie eliminat. El este
eliminat din rezultatele întreprinderii care a efectuat vânzarea. Din valoarea
stocurilor se scade adaosul comercial la întreprinderea care a cumpărat
mărfurile. Acest tip de eliminare presupune următoarele demersuri:
- identificarea stocurilor în societatea cumpărătoare;
- determinarea cotei de adaos comercial;
- calculul adaosului comercial al exerciţiului financiar curent şi al
celui precedent;
- înregistrarea eliminării adaosului comercial asupra stocurilor în
cazul vânzătorului şi în cazul cumpărătorului.
Eliminarea adaosului comercial va face să apară un “venit
înregistrat în avans” în cazul vânzătorului şi o “cheltuială efectuată în
avans” în cazul cumpărătorului. Cele două conturi de regularizare trebuie
eliminate ulterior, deoarece ele sunt conturi intra-grup reciproce.
- 114 -
2. Eliminarea dividendelor
Consolidarea impune eliminarea rezultatelor interne ale
ansamblului consolidat, inclusiv a dividendelor. Dividendele interne în
cadrul grupului trebuie eliminate deoarece ele corespund unor rezultate
deja constatate în decursul exerciţiilor financiare anterioare, în rezultatele
consolidate. Ele sunt incluse în rezervele societăţii-mame. Înscrierea lor la
nivelul veniturilor financiare ale societăţii-mame constituie deci o dublă
înregistrare a părţii din rezultatul societăţilor deţinute, care determină
eliminarea lor şi raportarea la rezerve.
Aceste rezerve corespund rezultatelor menţionate în cadrul grupului
după distribuirea dividendelor. Distribuirea dividendelor nu generează
cheltuieli fiscale suplimentare pentru beneficiar. Costul fiscal al
distribuirii, dacă există, trebuie menţinut în conturile consolidate în afara
cazului în care acest raport este recuperabil. Eliminarea trebuie să afecteze
doar valoarea netă a dividendelor încasate.
Eliminarea se realizează integral şi se repartizează între grup şi
ceilalţi posesori de titluri, în funcţie de repartizarea drepturilor grupului în
întreprinderea care încasează dividendele. Această înregistrare nu se
impozitează.
3. Eliminarea plus-valorilor din cesiuni de active imobilizate

interne în cadrul grupului
Odată cu cedarea unui bun între două întreprinderi consolidate,
profitul (pierderea) trebuie eliminat(ă) din rezultatele consolidate atâta
timp cât bunul respectiv nu este cedat în afara grupului. Acest principiu
este valabil pentru cedarea activelor amortizabile şi neamortizabile.
Cedarea de active se poate realiza prin vânzare sau prin aport.
Rezultă deci o menţinere în bilanţul consolidat a acestor active
imobilizate la costul lor istoric de la data intrării în grup, de unde apare şi
necesitatea corecţiei amortizării aferente.
Eliminarea cedării de active imobilizate în cadrul grupului
presupune:
a) în anul cedării:
- anularea plusvalorii întreprinderii care a vândut bunul imobilizat;
- corectarea valorii de intrare a bunului imobilizat la întreprinderea
care l-a cumpărat;
- constatarea în rezultate a profitului realizat de societatea care a
vândut iniţial bunul;
- calcului plus sau minus-valorii cesiunii, ţinându-se seama de
eliminarea anterioară în anii următori;
- 115 -
b) în anii următori:
- corectarea cheltuielilor cu amortizarea care trebuie efectuate pe
baza planului de amortizare iniţial.
Toate aceste corectări presupun o urmărire minuţioasă a
parametrilor imobilizării ce face obiectul unei eliminări.
În cazul anumitor cesiuni de active imobilizate, aceşti parametrii
pot fi disproporţionaţi. În această ipoteză grupul poate aplica metoda
restrânsă, în locul metodei de bază amintite mai sus. Aceasta constă, în
esenţă în includerea în rezerve a profitului aferent cedării de active în
cadrul grupului. Această alegere conduce la deprecierea activelor
amortizabile la noua lor valoare, contrapartida acestei deprecieri
netranzitând prin rezultate.
Acest tip de eliminare presupune remarcarea distincţiei între
înregistrările de eliminare ale întreprinderii vânzătoare şi cele ale
întreprinderii cumpărătoare. Metoda restrânsă prevede, pur şi simplu,
înscrierea în rezerve a plusvalorii legate de vânzarea unei imobilizări în
cadrul grupului.
3.3.5. Întocmirea conturilor consolidate
Pentru întocmirea de conturi consolidate se parcurg în mod

succesiv următorii paşi:
- Lucrările pregătitoare;
- Retratările şi ajustările prealabile;
- Operaţiile în vederea consolidării;
I. Lucrările pregătitoare pentru consolidare

Acestea se referă la următoarele aspecte:
a) Stabilirea organigramei entităţii de consolidat;
b) Omogenizarea datelor contabile utilizate cu scopul de a reţine
valoarea semnificativă a conturilor consolidate;
c) Transmiterea datelor contabile la serviciul societăţii-mamă care
coordonează şi efectuează consolidarea. Este important să se reţină faptul
că o consolidare se pregăteşte cu mult timp înainte şi că în practică sunt
necesari cel puţin 2 ani pentru ca procedura de consolidare să fie complet
pusă în valoare.
a)Stabilirea organigramei entităţii de consolidat constă în principal

în alcătuirea unui inventar al portofoliului titlurilor societăţii mamă cât şi a
titlurilor deţinute de alte societăţi consolidate, de regulă sub forma unui
- 116 -
tablou sau sub forma de grafic, în vederea stabilirii legăturilor financiare

existente între aceste societăţi, în baza cărora se stabileşte mai întâi
dependenţa juridică şi mai apoi perimetrul de consolidare, deci lista
societăţilor reţinute în vederea consolidării şi alegerea pe această baza a
metodei de consolidare.
Pentru pregătirea primei consolidări, societatea-mamă a grupului
porneşte de la inventarierea detaliată a portofoliului de “titluri de
participare” care figurează în anexele la bilanţul său. Acestea, însă, se
limitează în general la menţionarea :
- numelui societăţilor în care societatea-mamă deţine o participaţie;
- valoarea de inventar pentru care titlurile figurează în activul
bilanţului societăţii-mamă;
- tabloul provizioanelor pentru deprecierea titlurilor de participare;
Chiar dacă aceste informaţii sunt necesare la început, ele nu pot fi şi
suficiente pentru a satisface necesităţile consolidării conturilor. Pentru a
putea fi adaptată acesteia, inventarierea participaţiilor cuprinde pentru
fiecare societate următoarele elemente:
- mărimea capitalului;
- numărul total de titluri emise (valori nominale multiple, acţiuni cu
drept de vot preferenţial) corespunzător cu procentajul participării juridice;
- numărul de titluri deţinute de entitate:
- direct de societatea-mamă a grupului,
- indirect prin intermediul filialelor, subfilialelor sau
participaţiilor,
- date cu împrumut de o societate, în special
administratorilor - persoane fizice,
- numărul de titluri deţinute de terţi.
Cu ajutorul acestor elemente societatea-mamă stabileşte
organigrama entităţii de consolidat, adică reprezentarea grafică a
legăturilor financiare (procentajul de interes şi de control) existând între:
- pe de o parte societatea-mamă şi celelalte societăţi;
- pe de altă parte, fiecare dintre aceste societăţi şi celelalte societăţi
exceptând societatea-mamă.
Organigrama, ajută astfel în stabilirea societăţilor ce vor fi reţinute
în consolidare în funcţie de procentul de control (acesta exprimând
dependenţa juridică) şi care nu trebuie confundat cu procentul de interes.
b) Omogenizarea datelor contabile

Conturile consolidate pentru a avea o valoare semnificativă trebuie
să fie elaborate pe baza unor date omogene.
Soluţia cea mai frecvent practicată în vederea omogenizării constă
în stabilirea în prealabil a unui plan contabil al grupului care să permită
- 117 -
uniformizarea procedurilor contabile şi a metodelor de evaluare a

diferitelor societăţi consolidate.
Totuşi, aplicarea principiilor contabile uniforme se poate lovi în
practică de anumite dificultăţi cum sunt : diversitatea activităţilor care
impune aplicarea de reguli contabile specifice sau particulare; existenţa de
societăţi străine pentru care nu este posibil să se impună principii de
contabilizare şi evaluare naţională.
În asemenea cazuri societatea consolidată stabileşte începând de la
conturile individuale, noi conturi după forma şi metodele de contabilizare
şi evaluare prescrise de societatea-mamă.
Se cere, tot ca o măsură de omogenizare, ca toate conturile
individuale ce urmează să fie încorporate în conturile consolidate să fie
stabilite la aceeaşi dată şi să se refere la aceeaşi perioadă ca cele ale
societăţii-mamă.
În cazul când societăţile de consolidat îşi închid conturile la o altă
dată decât cea adoptată de societatea mamă fie pentru că reglementarea
naţională o impune, fie din motive tehnice, consolidarea poate fi efectuată
pe baza unei situaţii şi a unui rezultat intermediar stabilite în aceleaşi
condiţii ca şi bilanţul şi conturile de rezultat individuale.
În practică se procedează în cazul când decalajul este mai mic de
trei luni la consolidarea conturilor filialelor aşa cum ele sunt închise,
menţionând în anexa diferenţele care ar afecta situaţia financiară şi
rezultatele.
c) Transmiterea datelor contabile.

Pentru uşurarea operaţiunilor de consolidare şi pentru evitarea
oricăror erori de interpretare, se recomandă ca documentele transmise
pentru efectuarea operaţiunilor de consolidare să fie prezentate sub formă
de tablouri de analiză standardizate, concepute de un serviciu specializat de
consolidare al societăţii-mamă.
Aceste tablouri trebuie să precizeze ansamblul de informaţii pe care
trebuie să le furnizeze societăţile care intră în perimetrul de consolidare.
Între aceste tablouri este indicat să se stabilească un sistem de verificare şi
corelare a informaţiilor ca o cheie de control.
Pentru asigurarea respectării imperativelor de operativitate şi
fiabilitate a informaţiei se recomandă de asemenea alcătuirea unui grafic în
care să se prevadă în mod detaliat termenele de efectuare a lucrărilor de
consolidare în succesiunea lor. În acest grafic trebuie cuprinse toate
operaţiunile de efectuat pentru fiecare din societăţi cu indicarea termenului
final al fiecărei operaţiuni. În grafic se mai precizează de asemenea
termenul de comunicare a fiecărui document serviciului de consolidare.
- 118 -
Graficul poate prevedea realizarea documentelor într-una din

următoarele două variante:
a) - pe documente provizorii cu ajustarea eventualelor abateri
importante ulterior, varianta cel mai frecvent utilizată;
b) - pe documente definitive.
Graficul pentru alcătuirea documentelor sub forma tablourilor de
analiză trebuie să se refere la următoarele situaţii de bază:
- bilanţul;
- conturile de rezultate;
- tabloul de finanţare;
- raportul certificării conturilor;
- diferite tablouri de analiză.
Tablourile de analiză
Acestea se referă în principal la următoarele probleme :

1. Analiza operaţiilor de grup. În aceste tablouri operaţiile făcute
cu alte societăţi de grup trebuie să fie individualizate. În acest scop fiecare
din posturile documentelor de sinteză ale societăţilor care intră în
perimetrul de consolidare se împart în:
- operaţiuni de grup, respectiv operaţiuni făcute în cadrul grupului;
- operaţiuni în afara grupului.
Operaţiunile de grup, la rândul lor, sunt grupate şi analizate pe două
categorii:
a) Operaţiuni reciproce. Aceste operaţiuni se referă la operaţiunile
înregistrate în două societăţi din perimetrul de consolidare cum sunt :
cumpărări, vânzări, prestări de servicii, cheltuieli şi venituri, creanţe şi
obligaţii între societăţile de consolidat.
În momentul închiderii conturilor fiecare societate se asigură de
reciprocitatea acestor operaţii comunicând fiecăreia dintre societăţile în
cauză o scrisoare de acord de sold, respectiv de confirmare de sold, în urma
căreia dacă se constată diferenţe se fac regularizările necesare (aşa
numitele reconcilieri sau punctaje).
Când operaţiunile reciproce sunt efectuate între două societăţi de
naţionalitate diferită este de dorit ca punerea de acord să fie făcută luând ca
bază moneda în care a fost făcută operaţia sau contractul.
b) Operaţiuni nereciproce. Acestea sunt înregistrate doar la una
dintre societăţile care intră în perimetrul de consolidare. Asemenea
operaţiuni pot fi de pildă provizioanele constituite de către una din societăţi
cu privire la creanţele ce la are asupra unei societăţi consolidate sau chiar
asupra titlurilor de participare sau de plasament ale altor societăţi din grup
pe care acea societate le deţine în portofoliu.
- 119 -
2) Analiza conturilor de imobilizări şi amortismente.

Aceste tablouri de analiză cuprind în general următoarele elemente:
- situaţia la începutul exerciţiului;
- mişcările în cursul exerciţiului;
- situaţia la sfârşitul exerciţiului;
- achiziţiile efectuate în cursul exerciţiului care se împart în:
- achiziţii din cadrul grupului;
- achiziţii din afara grupului.
Pentru achiziţiile efectuate în cadrul grupului sunt detaliate apoi pe
fiecare operaţie efectuată de societăţile din grup.
Cedările, ieşirile în cursul exerciţiului sunt împărţite şi ele în:
- cedări în cadrul grupului;
- cedări în afara grupului,
cu detalierea operaţiunilor făcute de fiecare societate din grup.
Cheltuielile cu amortizările, sunt înscrise în tabloul de analiză pe
structura naturii imobilizărilor şi pe regimul de amortizare, respectiv
regimul de amortizare liniar, degresiv şi accelerat. Tabloul de analiză va
specifica separat amortizările fiscale derogatorii.
3) Analiza titlurilor de participare poate cuprinde următoarele

elemente, împărţite de asemenea în grup şi în afara grupului, pentru fiecare
societate care intră în perimetrul de consolidare:
- numărul de titluri deţinute;
- procentajul de capital deţinut;
- achiziţii şi cedări de titluri în cursul exerciţiului;
- suma provizioanelor constituite.
Aceste elemente vor fi dezvoltate pentru toate conturile din
categoria imobilizărilor financiare cum sunt:
- titluri de participare;
- titluri ale activităţii de portofoliu;
- alte titluri.
Analiza titlurilor de participare este foarte importantă întrucât pe
această bază se stabileşte lanţul legăturilor între societatea-mamă şi
societăţile filiale precum şi între societăţile filiale, se stabilesc zonele în
care procentajul de control este sub limita de preluare în consolidare şi deci
lanţul este întrerupt.
Tabloul de analiză a titlurilor de participare constituie un element
de bază în alcătuirea organigramei, respectiv a schemei de legături dintre
societăţile care intră în perimetrul de consolidare.
- 120 -
4. Analiza stocurilor. Acest tablou cuprinde o divizare a valorii

brute a stocurilor de materii prime, mărfuri, produse cu separarea pe stocuri
provenite din grup şi din afara grupului, cu detalierea provizioanelor
constituite pentru fiecare fel de stocuri, stabilind pe această bază valorile
nete.
Întrucât consolidarea necesită eliminarea profiturilor intersocietăţi,
societatea cumpărătoare trebuie să facă să apară în stocurile sale suma
materiilor prime cumpărate de la o altă societate a grupului, suma
materiilor prime încorporate în costul producţiei (finită şi în curs de
execuţie) şi suma produselor finite cumpărate de la societăţi din afara
grupului.
Se stabileşte astfel profitul intragrup cuprins în stocuri în cadrul
operaţiunilor pregătitoare de consolidare.
5. Alte analize şi documente anexe, în care de regulă se cuprind:

- detalierea operaţiunilor specifice cu indicarea metodelor de
contabilizare adoptate;
- analiza cheltuielilor privind provizioanele şi a reluărilor de
provizioane în perioada unui exerciţiu pe categorii de provizioane şi
anume:
- provizioane reglementate;
- provizioane pentru riscuri şi cheltuieli;
- provizioane pentru deprecierea stocurilor, imobilizărilor şi
creanţelor,
- determinarea rezultatului fiscal şi analiza variaţiilor capitalurilor
proprii în cursul exerciţiului.
II. Retratările şi ajustările prealabile

Acestea reprezintă corecţii aduse insuficienţelor documentelor
transmise de societăţile de consolidat, precum şi celor rezultate din practica
contabilă şi din metodele de evaluare în vederea asigurării omogenităţii
conturilor consolidate11.
Aceste prelucrări şi ajustări sunt efectuate asupra conturilor
individuale ale fiecărei societăţi care intră în perimetrul de consolidare de
către serviciul de consolidare al societăţii-mamă.
Tehnica de prelucrare sau retratare a conturilor.

Aceste prelucrări pot afecta sau nu capitalurile proprii ale societăţii
examinate.
11
Feleagă N., coordonator – Contabilitate aprofundată, Editura Economică, Bucureşti,
1996
- 121 -
Dacă ele le afectează, acestea sunt imputate:

- rezervelor dacă privesc operaţiuni din exerciţiile anterioare;
- asupra contului de rezultate dacă privesc operaţiuni ale
exerciţiului.
O problemă importantă o constituie stabilirea naturii retratării
conturilor individuale. Cele mai frecvente elemente care fac obiectul
retratării privesc:
1. Amortismentele : Retratarea amortismentelor are ca obiect
eliminarea la nivelul conturilor consolidate a incidenţelor disparităţilor din
metodele de amortizare.
Amortizarea poate fi făcută pe baza metodelor de amortizare liniară
care poate fi operantă pe ansamblul grupului pe categorii de imobilizări.
Dar este posibil de utilizat şi alte metode de amortizare care vor fi
justificate prin considerente economice.
2. Provizioanele: Retratarea provizioanelor din conturile
individuale are ca obiectiv eliminarea disparităţilor de procedură de la o
societate la altă şi anularea acelei părţi de provizioane care are caracterul
unor adevărate rezerve, ca spre exemplu provizioanele care nu acoperă un
risc real posibil.
3. Cheltuielile de constituire: În general, cheltuielile de constituire
nu au o valoare de activ cert, în unele lucrări fiind calificate drept active
fictive, ca urmare în cadrul lucrărilor de consolidare acestea sunt
transferate asupra cheltuielilor exerciţiului în care ele au fost angajate.
4. Impozitele asupra beneficiilor

Există în bilanţurile individuale diferenţe între beneficiile contabile
şi beneficiile impozitabile. Anumite cheltuieli sau anumite venituri sunt
reţinute în exerciţii diferite pentru determinarea beneficiului impozabil şi
pentru calculul beneficiului contabil. În anumite cazuri diferenţele între
cele două mărimi (beneficiul contabil şi impozitul) sunt definitive având
caracter permanent, altele au caracter temporar.
Conversia conturilor societăţilor din străinătate.

Variaţiile parităţilor monetare au numeroase incidenţe asupra
determinării situaţiilor patrimoniale şi a rezultatelor. Dată fiind marea
diversitate a parităţilor monetare şi a condiţiilor specifice, conversia
conturilor individuale ale societăţilor din străinătate este relativ dificilă.
Pentru efectuarea acestor operaţiuni nu sunt elaborate metode generale
admise de către toţi.
a) În cazul general, respectiv în cazul filialelor care dispun de

activităţi autonome se recomandă :
- 122 -
- conversia bilanţului la cursul de la data încheierii acestuia;

- conversia operaţiilor la contul de rezultat la cursul în vigoare din
perioada realizării rezultatului. Pentru simplificare în acest caz
poate fi utilizat un curs mediu exceptând de la aplicarea cursului
mediu rezultatul final care va fi convertit la cursul de la data
închiderii bilanţului.
- ecartul (diferenţa) rezultat din transformarea la un curs diferit a
capitalurilor proprii de deschidere se va înscrie în bilanţ la un post
distinct şi anume "Rezerve de conversie".
- ecartul (diferenţa) rezultat din aplicarea unui curs mediu
elementelor contului de rezultat şi rezultatul la cursul de închidere a
bilanţului. Această diferenţă se înscrie într-un post distinct în bilanţ
şi în contul de rezultate, denumit "Ecart sau diferenţe de conversie".
b) În cazurile particulare în care o filială constituie o simplă

prelungire a activităţilor societăţii-mamă, deci ea nu dispune de o activitate
autonomă ca în primul caz, pentru conversie se procedează astfel :
- stocurile şi elementele monetare vor fi convertite la cursul de
închidere (adică la cursul de la data închiderii bilanţului 31
decembrie);
- imobilizările şi capitalurile proprii vor fi convertite la cursul
istoric (cursul la data când a intrat imobilizarea în patrimoniu în
cursul exerciţiului).
- ecarturile de conversie vor fi imputate rezultatului, partea
referitoare la elementele monetare plasate pe termen lung putând fi
eşalonate pe durată medie corespunzătoare a imobilizărilor.
Ajustarea conturilor intersocietăţi.

Aceste ajustări sunt corecţii aduse conturilor reciproce ale
societăţilor consolidate în scopul egalizării soldurilor lor. Aceste ajustări
poartă denumirea de reconcilieri, punctaje sau confruntări şi care se
efectuează între societăţile din cadrul grupului. Atunci când din
examinarea documentelor transmise de societăţi se constată neconcordanţe
între conturile reciproce ale celor două societăţi, se cercetează cauza
acestora şi se face regularizarea situaţiei. În principiu, aceste diferenţe
trebuiau să fie explicate şi corectate în momentul întocmirii conturilor
individuale ale societăţilor de consolidat sau pe parcursul fazelor
pregătitoare ale consolidării prin schimbul de informaţii între societăţi.
Dacă totuşi mai persistă pot fi regăsite sub formă de:
- 123 -
a) diferenţe justificate datorită decalajelor în timp în ceea ce

priveşte înregistrarea.
De exemplu societatea A vânzătoare a înregistrat o vânzare pe care
societatea B cumpărătoare nu a înregistrat-o încă, mărfurile fiind în curs
de aprovizionare sau societatea B a înregistrat o plată pe care societatea A
nu a înregistrat-o la încasări datorită timpului necesar circuitului
operaţiunilor prin bănci. Este posibil în asemenea situaţii pentru a
simplifica lucrările de ajustare să se decidă asupra cărei societăţi trebuie să
se fondeze operaţiunile de ajustare.
Se poate adopta în acest sens, fie regula cumpărătorului sau
debitorului, caz în care operaţiunile contabilizate la cumpărător trebuie să
fie aceleaşi ca şi la vânzător, iar operaţiunile necontabilizate de către
cumpărător vor fi eliminate din conturile vânzătorului, fie regula
vânzătorului sau creditorului (vânzătorul are prioritate asupra
cumpărătorului, deci el impune regula).
Operaţiile contabilizate la una din părţi trebuie să fie contabilizate
la fel şi la cealaltă, deci dacă se stabileşte regula vânzătorului, atunci
operaţiile necontabilizate de acesta vor fi eliminate şi din contabilitatea
cumpărătorului.
b) Diferenţe justificate datorită conversiei din monede diferite.
Egalizarea conturilor reciproce în devize nu exclude existenţa diferenţelor
în conturile curente convertite în devizele societăţii consolidate. Aceste
diferenţe datorită variaţiei cursului de schimb sunt tratate ca diferenţe de
conversie la nivelul consolidării si nu al societăţilor de referinţă.
Reclasificările
Acestea au ca obiect corectarea divergenţelor de tratare contabilă
datorită absenţei unui plan contabil propriu grupului sau datorită proastei
sale aplicări. Aceste diferenţe sunt detectate de către serviciul de
consolidare pe timpul controlului documentelor transmise de societăţile de
consolidat.
În cazul operaţiilor neobişnuite, serviciul de consolidare face
corecţiile necesare ţinând seama şi de informaţiile furnizate în nota anexă
transmisă de societatea respectivă împreună cu documentele, notă în care
se fac precizări privind metodele de contabilizare adoptate precum şi cele
de evaluare.
Prin aceste reclasificări se va ţine seama ca diferitele categorii de
stocuri cum sunt produsele sau chiar mărfurile deţinute de o filială să poată
sa devină materii prime la nivelul consolidării.
Retratarea conturilor la amortizări

- Imobilizări
- 124 -
O societate consolidată a achiziţionat la începutul exerciţiului N un

mijloc fix în valoare de 125.000. Durata normala de serviciu este de 5 ani,
regimul de amortizare aplicat este amortizare degresivă.
La sfârşitul exerciţiului N+2 în cadrul procesului de consolidare la nivelul
grupului pentru această categorie de mijloace fixe se adoptă regimul de
amortizare liniar.
Amortizarea degresivă practicată de către societate în cei trei ani
este următoarea:
- Norma de amortizare liniară
Na = (l/5) x 100 = 20%
- Norma de amortizare degresivă
Na = 20% x K = 20 % x 2 = 40%
Amortizarea degresiva în anii N, N+1, N+2 a fost de:
40% x 125.000 = 50.000 V r = 75.000 pentru anul N

40% x 75.000 = 30.000 V r = 45.000 pentru anul N+1
40% x 45.000 = 18.000 V r = 27.000 pentru anul N+2
b) Calculul pentru retratarea amortizării în regimul de amortizare

liniar:
a) Determinarea amortizării liniare în anii N, N+1, N+2.
125.000 x 20% = 25.000 pentru anul N
125.000 x 20% = 25.000 pentru anul N+1
125.000 x 20% = 25.000 pentru anul N+2
Se compară amortizarea liniară cu cea degresivă şi se stabilesc
diferenţele pentru fiecare din cei trei ani:
Anul Amortizare degresivă Amortizare liniară Diferenţe

N 50.000 25.000 +25.000
N+1 30.000 25.000 +5.000
N+2 18.000 25.000 -7.000
Se observă diferenţe de cheltuieli cu amortizările, în plus în primii

ani dar 25.000 şi 5.000, în minus cu 7.000 în anul trecut. Se fac înregistrări
la închiderea anului N+2. Pentru anul N şi anul N + 1 prin trecerea la
amortizarea degresivă cresc amortizările cu 30.000 (25.000 + 5.000)
cheltuieli ce nu mai pot afecta contul de rezultate din cele două exerciţii
încheiate, astfel că acestea vor fi înregistrate la contul de rezerve prin
formula contabilă:
____________________________________________________________
30.000 "Amortizarea privind = "Rezerve" 30.000
- 125 -
imobilizările corporale"
____________________________________________________________
Pentru anul N + 2 exerciţiul în curs, - diferenţa în minus de 7.000

de amortizare se înregistrează pe contul de cheltuieli curente de exploatare,
afectând rezultatele financiare ale exerciţiului:
____________________________________________________________
7.000 "Cheltuielile de exploa- = "Amortizări 7.000
tare privind amortizările privind imobiliză-
şi provizioanele" rile corporale"
____________________________________________________________
Înregistrarea prin mişcarea contului de rezerve este practicată dacă

în fiecare an se pleacă de la conturile fiecărei societăţi. O altă manieră de a
opera constă în a pleca de la conturile consolidate din anul precedent şi
adăugarea operaţiunilor fiecărei societăţi.
III. Operaţiunile de consolidare propriu – zise în urma

retratărilor şi ajustărilor prealabile.
1. Calculul procentajelor de interes

2. Cumulul conturilor
3. Eliminarea conturilor şi operaţiunilor reciproce
4. Tratarea diferenţei de primă consolidare
5. Eliminarea titlurilor de participare
6. Determinarea rezervelor şi rezultatului consolidării şi
repartizarea acestora între societatea-mamă şi partea terţilor (din
afara grupului)
1. Calculul procentajelor de interes

Dacă procentajul de control juridic determinat în cadrul lucrărilor
pregătitoare pentru a stabili lanţul de control serveşte la delimitarea
perimetrului de consolidare prin procentajele de interes se realizează
calculele de consolidare.
Procentajul de interes exprimă partea deţinută de către societatea-
mamă (SM), direct sau indirect, în fiecare societate consolidată.
Pentru a determina procentajul de interes se face produsul
procentajelor de deţinere a societăţilor care intră în lanţul de control.
Dacă există mai multe lanţuri, procentajele de interes se cumulează
la nivelul societăţii plasate la vârful acestui lanţ.
a) Cazul dependenţei directe:

- 126 -
Procentajul de interes al SM asupra lui B se calculează ca produs al

celor două procentaje de control juridic.
80 % x 60 % = 48 %
b) Cazul dependenţei indirecte:
Procentajul de interes al SM în B se determină ca produs al
procentajului de control juridic indirect asupra lui B la care se adaugă
procentajul de control juridic direct.
(80% * 60%) + 15% = 48% + 15% = 63%
c) Cazul dependenţei indirecte în care intervin patru societăţi :
Să se determine procentajul de interes al SM în C.
[(80% x 60%) + (40% x 10%) = 48% + 4% = 52%
d) Cazul dependenţei reciproce:
Pentru determinarea procentului de interes în cazul dependenţei
reciproce se pot folosi mai multe metode cum sunt:
- metoda algebrică;
- metoda progresiilor geometrice;
- calculul matricial.
2. Cumulul conturilor
Cumulurile se fac pe posturi de bilanţ şi conturile de rezultat ale
societăţilor integrate. Cumulul conturilor nu se efectuează pentru societăţi
puse în echivalenţă, pentru aceasta, de fapt, nu există integrare a contului,
în cele ale societăţii-mamă, ci înlocuirea titlurilor de participare care
figurează la activul societăţii-mamă prin partea acesteia din urma, în
situaţia netă (în activul net) al societăţii puse în echivalenţă.
În cazul integrării globale, conturile societăţilor integrate sunt luate
pentru totalitatea valorilor. Capitalurile proprii şi rezultatele luate în
totalitatea lor, se vor împărţi în interese ale societăţii-mamă şi interese
minoritare în funcţie de procentajele de interes prealabil calculate. În cazul
integrării proporţionale conturile societăţilor integrate nu sunt cumulate
decât în proporţia procentajului de interese ale societăţii-mamă în
societăţile consolidate.
3. Eliminarea conturilor şi operaţiunilor reciproce

Conturile consolidate fiind reflectarea activităţii şi situaţiei unei
singure entităţi economice se impune a se reţine doar operaţiile efectuate şi
rezultatele realizate din relaţiile cu terţii, respectiv cu persoanele străine de
această entitate. Eliminarea operaţiilor realizate între societăţile consolidate
au ca obiect:
- la nivelul conturilor de bilanţ de a evita dublele înregistrări
între societăţile integrate (exemplu : creanţele şi datoriile
reciproce),
- 127 -
- la nivelul conturilor de rezultate, de a nu reţine decât

operaţiile efectuate cu terţii străini grupului (ca şi consecinţă
fiind eliminarea unei achiziţii şi a unei vânzări corespunzătoare
între societăţile integrate).
Ca urmare operaţiile şi rezultatele între societăţile care intră în
perimetrul de consolidare trebuie în consecinţă să fie eliminate.
Se disting două categorii de operaţiuni ce trebuie eliminate:
- eliminările care nu afectează capitalurile proprii consolidate
(înainte de rezultat) şi nici rezultatele consolidate;
Aceste eliminări se operează pentru toate societăţile consolidate în
afară de cele puse în echivalenţă.
- eliminările care afectează capitalurile proprii (înainte de rezultat)
şi rezultatul consolidat şi care se operează la toate societăţile care intră în
perimetrul de consolidare, inclusiv la cele puse în echivalenţă.
Eliminări care nu afectează capitalurile proprii şi rezultatul

consolidat.
A). Principiul eliminării. Operează diferit în funcţie de metoda de
consolidare reţinută pentru fiecare societate astfel:
Aceste eliminări pot să privească fie bilanţul (creanţe şi datorii), fie
contul de rezultate (cumpărări şi vânzări), fie angajamente în afara
bilanţului.
a) Integrare globală: eliminările se fac 100%;
b) Integrare proporţională: operaţiunile se fac în mod obişnuit prin
împărţirea cotei de diminuare între societăţile membre, în proporţia
participării lor. În acest caz suma operaţiilor realizate de către fiecare cu
societatea comună este egală cu suma consolidată prin integrare
proporţională, ceea ce permite eliminarea operaţiilor reciproce.
c) Punerea în echivalenţă : în acest caz operaţiile nefiind
consolidate, când se aplică aceasta metodă nu se pune problema
eliminărilor.
B) Operaţiile specifice:
a) Cumpărări şi vânzări. Prestaţiile obţinute şi furnizate când
societăţile consolidate efectuează între ele operaţii comerciale ce se referă
la mărfuri şi prestaţii, trebuie eliminate în totalitate.
Exemplu: Societatea "A" furnizează o parte din materii prime

necesare societăţii "B" din acelaşi grup. Cumpărările lui "B" au fost de
2.000.000 lei, din care 600.000 lei de la "A". După compararea sumelor
contabilizate între "A" şi "B" şi ajustarea lor, dacă este necesar, aceste
tranzacţii sunt eliminate la nivelul consolidării.
- 128 -
Înregistrarea eliminării acestor operaţii la consolidare:

- cumulul conturilor de rezultate;
- eliminarea operaţiilor reciproce (A şi B).
Cifra de afaceri consolidată este constituită de suma vânzărilor
realizate de societăţile consolidate prin integrare, cu rezerva compensaţiilor
ce trebuie efectuate pentru ca această cifră de afaceri să reprezinte afacerile
realizate cu terţii străini grupului. Astfel, apare eliminare vânzărilor între
societăţile grupului, această eliminare fiind efectuată 100%.
Este recomandabil ca în anexă, să fie împărţită cifra de afaceri
consolidată pe ramuri de activitate, pe zone geografice, mai puţin în
cazurile în care structura grupului şi natura acestuia sunt de aşa manieră
încât o astfel de informaţie ar fi fără interes şi fără nici o semnificaţie.
b) Creanţe şi datorii. Când acestea sunt contractate între societăţile

consolidate, ele trebuie eliminate, pentru a nu umfla în mod artificial
bilanţul consolidat. Prin creanţe şi datorii trebuie să se înţeleagă posturile
clienţi / furnizori; debitori / alţi creditori; împrumuturi / credite; conturi
curente. În cazul integrării globale, creanţele şi datoriile reciproce sunt
eliminate în totalitate.
De exemplu societatea "A" este furnizorul, societatea "B" - client.
c) Angajamente în afara bilanţului. Intră în consolidare şi conturile

din afara bilanţului, sau angajamentele extrapatrimoniale, astfel că cele
referitoare la relaţiile cu societăţile din grup urmează a fi eliminate.
Suma totală a angajamentelor acordate terţilor de către grup, sau
primite de către grup de la terţi trebuie să fie publicată în măsura în care
această informaţie este utilă aprecierii situaţiei financiare a grupului.
Vor fi deci eliminate:
- angajamentele între societăţile consolidate;
- angajamentele în afara bilanţurilor individuale care sunt
dublu înregistrate corespunzător contabilizărilor în bilanţ
(exemplu : cauţiuni plătite unei instituţii financiare de către o
societate a grupului drept garanţie pentru un împrumut acordat
unei alte societăţi din grup).
Eliminarea operaţiilor reciproce care nu afectează rezultatul se
efectuează 100% şi în cazul integrării globale şi al celei proporţionale.
Când este vorba de punere în echivalenţă, suma acestora va fi
indicată în anexă dacă importanţa lor se justifică.
Eliminări care afectează capitalurile proprii şi rezultatul

consolidat.
- 129 -
Principiul eliminării este şi în acest caz aplicat diferit, în funcţie de

metoda reţinută pentru consolidare :
a) Integrare globală. Eliminările sunt practicate 100% apoi

repartizate.
b) Integrare proporţională. Eliminările sunt limitate la procentajele
de interes ale societăţii-mamă ;
c) Punerea în echivalenţă. Eliminările se fac de asemenea la cota de
procentaj de interese ale societăţii-mamă. Totodată, impozitul pe profit
trebuie sa fie corectat ţinând seama de incidenţa eliminării rezultatelor
interne. În acest scop calculul fiind făcut la nivelul fiecărei societăţi, de
referinţa la cota de impozitare aferentă societăţii prin modificarea
rezultatului.
Operaţiunile la care se referă aceste eliminări afectează capitalurile

proprii şi rezultatul consolidat. Este vorba de acele operaţiuni reciproce
care au generat rezultate, care, în momentul consolidării, nu sunt realizate
în interiorul ansamblului constituit de societăţile consolidate.
1) Rezultatele interne asupra stocurilor. În măsura în care vânzările
efectuate între societăţile consolidate sunt rezultatul unui preţ de vânzare
care include o marjă de beneficiu, se elimină acel beneficiu inclus în
stocuri.
În principiu, în consolidare, cumpărările rămase în stoc la
cumpărător trebuie reţinute la preţul lor de înregistrare. Aceasta presupune
ca ele să poată fi izolate de alte achiziţii, ceea ce nu este posibil
întotdeauna (cazul bunurilor fungibile), sau antrenează o muncă imensă şi
delicată. Acest lucru mai presupune în acelaşi timp ca preţul lor de
înregistrare să fie cunoscut cu mare precizie.
Profiturile interne asupra stocurilor sunt eliminate.
Profiturile aferente stocurilor iniţiale vor afecta rezervele, iar
profiturile aferente stocurilor finale vor afecta mărimea stocurilor.
Se poate face derogare de la eliminarea acestora, când se dovedeşte
imposibil, sau când pentru anumite tranzacţii interne care au fost realizate
la tarife normale, corecţia adusă ar fi neglijabilă cu privire la ansamblul
rezultatului consolidat.
Problema care se pune este de a elimina suma totală a rezultatelor
interne sau doar partea societăţii-mame în acestea?
În cazul integrării globale, totalitatea profiturilor interne va fi
eliminată şi va fi mai apoi repartizată între partea societăţii-mame şi partea
minoritarilor, astfel:
- dacă profitul a fost realizat de către societatea-mamă (sau
societatea consolidantă atunci când este cazul unei sub-
- 130 -
consolidări la nivelul unui sub-grup) în legătură cu stocurile

care acum sunt deţinute de societăţile dependente, atunci nu
există interese minoritare;
- dacă profitul a fost realizat de către o societate dependentă
la stocurile care acum sunt deţinute de societatea-mamă (sau
societatea consolidantă atunci când este cazul unei sub-
consolidări la nivelul unui sub-grup), atunci acesta va fi împărţit
între societatea consolidantă (unde va diminua rezervele sau
rezultatul) şi interesele minoritare, proporţional cu participaţia
în societatea consolidată.
Exemplu: Societatea "A" produce un produs la costul unitar de 120

lei pe care îl livrează societăţii "B" din grup la preţul de 140 lei.
Profitul societăţii A pe unitate de produs este de 20 lei.
La data închiderii conturilor, societatea "B" deţine 10 unităţi din
acest produs pe care le evaluează la 10 x 140 = 1400 lei. În această valoare
este cuprins profitul realizat de societatea "A" în urma vânzării produsului
către societatea "B". Acest profit care se ridică la 20 lei x 10 buc. = 200 lei
trebuie să fie eliminat.
Eliminarea profiturilor aferente stocurilor se contabilizează astfel:

- Profiturile asupra stocurilor iniţiale fiind realizate în cursul
exerciţiului anterior sunt eliminate debitând contul "Rezerve de
consolidare" prin creditul contului de rezultat "Stoc de deschidere" mărind
rezultatul exerciţiului.
____________________________________________________________
20 "Rezerve consolidate" = “Rezultat global" 20
____________________________________________________________
- Profiturile asupra stocurilor finale sunt eliminate debitând contul

de rezultat "Stoc de închidere" prin creditul contului de bilanţ "Stocuri"
corespunzător, diminuând rezultatul exerciţiului.
____________________________________________________________
20 "Rezultate consolidate" = "Stocuri" 20
____________________________________________________________
În cazul pierderilor rezultate, cu ocazia vânzărilor interne de

stocuri, principiul prudenţei se opune eliminării acestor pierderi întrucât
acestea ar fi de natură sa ducă la creşterea rezultatelor globale. De fapt,
suprimarea unei pierderi duce la constituirea unui profit fictiv cu aceeaşi
sumă.
- 131 -
Eventualul provizion de depreciere a stocurilor interne constituit de

către societatea cumpărătoare, va fi eliminat în raport cu profitul asupra
stocului eliminat de societatea vânzătoare.
2) Plusvalorile asupra cesiunilor interne de imobilizări şi de valori

mobiliare de plasament. În principiu elementele de activ cu excepţia
cazurilor de reevaluare, sunt evaluate la costul lor de achiziţie de al
societăţilor din grup (costul istoric).
În cazul cesiunilor interne, imobilizările sunt reevaluate, cedarea lor
se face la preţurile curente. În consolidare, imobilizările din patrimoniul
societăţii care le-a preluat trebuie evaluate la prima valoare de intrare
(valoare de origine), deci cea cu care ele au intrat în patrimoniul societăţii
care le-a cedat.
Plusvaloarea contabilă rezultată din cesiunea de valori imobilizate
între societăţile consolidate sunt eliminate în aceleaşi condiţii ca şi
profiturile interne.
Dificultăţile de aplicare determină ca unele grupuri să nu respecte
această regulă, elementele fiind integrate (cuprinse în consolidare) la
valoarea lor contabilă; Astfel de derogări nu sunt permise decât pentru
situaţiile în care incidenţa acestora este minimă la nivelul rezultatului
consolidat şi vor fi necesare unele menţiuni în anexă.
Exemplu: Fie două societăţi din grup A şi B, prima cesionează celei

de a doua mijloace fixe la valoarea reevaluată de 750, valoarea de origine
fiind de 600, fiind amortizate pe timp de 9 ani, acestea având o durată de
funcţionare de 20 ani. Societatea B va amortiza aceste bunuri pe o
perioadă de 11 ani.
Plusvaloarea realizată ca urmare a acestei cesiuni interne (cei 220)
va fi eliminată din conturile consolidate. Consecinţa evaluării
imobilizărilor respective la valoarea de la prima intrare atrage după sine şi
recalcularea amortizării la societatea "B" luând ca bază de calcul acea
valoare de inventar.
În situaţia când din aceste cesiuni interne de imobilizări rezultă un
minus de valoare, respectiv valoarea cu care imobilizarea a fost cedată e
mai mică decât valoarea de intrare, minusurile rezultate nu se elimină.
Acelaşi principiu, al prudenţei, s-a aplicat şi în cazul cesiunilor interne de
stocuri.
Mijloacele fixe existente acum la societatea B au valoarea de
înregistrare de 750, iar amortizarea la intrare este zero. Iar, la societatea A
există un sold creditor al contului de rezultate cu suma de 420,
reprezentând plusvaloarea internă realizată din cesiunea acestor
imobilizări.
- 132 -
Vor fi efectuate următoarele eliminări şi retratări ale conturilor:

- eliminarea plusvalorii asupra imobilizărilor cedate
____________________________________________________________
420 "Rezultat global" = "Mijloace fixe" 420
____________________________________________________________
- reevaluarea imobilizării la valoarea de origine

Datorită faptului că a fost deja diminuată valoarea mijloacelor fixe
cu 220 din cele 750, pentru a aduce imobilizarea la costul istoric de 600 va
trebui să majorăm valoarea acestora cu 70 :
____________________________________________________________
270 "Mijloace fixe" = "Rezultat global" 270
____________________________________________________________
- trebuie reajustată şi amortizarea ca şi cum nu s-ar fi întâmplat

nimic
____________________________________________________________
270 "Rezultat global" = "Amortizarea mijloacelor fixe" 270
____________________________________________________________
Ultimele două înregistrări contabile ar putea fi rezumate într-una

singură:
____________________________________________________________
270 "Mijloace fixe" = "Amortizarea mijloacelor fixe" 270
____________________________________________________________
Se ajunge şi în consolidare la existenţa unor imobilizări cu valoarea

de 600 în soldul contului de mijloace fixe, corectată cu un sold creditor al
contului de amortizări de 270, deci în final aceeaşi valoare netă ca şi cea
istorică, adică 330.
La rezultatele înregistrate între cele două societăţi cuprinse în

consolidare a fost plătit şi un impozit de (să presupunem 25%), or incidenţa
acestuia trebuie eliminată, deoarece au fost efectuate retratări care au dus la
diminuarea rezultatului la A, respectiv majorarea rezultatului în
consolidare şi aferent relaţiei cu societatea B, deci pentru sumele aferente
impozitului, vor fi efectuate în continuare retratări de impozit.
Amortizarea anuală istorică este de 600/20, adică de 30. Dacă
operaţiile de consolidare sunt efectuate după o perioadă de un an de la data
tranzacţiei, atunci societatea B ar fi avut înregistrată şi amortizarea anuală
de 750/11, adică aproximativ 68, deci cu 38 mai mult decât amortismentul
- 133 -
iniţial. Retratarea cestui amortisment ar fi atras după sine acea majorare a

rezultatului aferentă relaţiei cu societatea B.
Pentru ambele retratări va avea loc o corecţie de impozit astfel:
____________________________________________________________
% = "Rezultat A" (25% x 420)
(25%) x (420 – 38) "Impozit amânat - activ"
(25% x 38) "Rezultat B"
____________________________________________________________
3) Provizioanele pentru deprecierea împrumuturilor date sau a

creanţelor interne şi a titlurilor de participare consolidate sunt eliminate în
cazul operaţiunilor de consolidare, valorile respective fiind afectate astfel:
- asupra rezervelor pentru cheltuielile anterioare exerciţiului de
consolidare;
- asupra rezultatelor pentru cele aferente exerciţiului de consolidare.
Exemplu:
Eliminarea unui provizion de depreciere de 860 referitor la o filială
deţinută în proporţie de 80%.
Provizionul a fost constituit pentru suma de 60 în cursul exerciţiului
curent, iar pentru suma de 800 de-a lungul exerciţiilor trecute.
____________________________________________________________
860 "Provizioane pentru deprecierea titlurilor" = %
"Rezultat" 60
"Rezerve" 800
____________________________________________________________
În urma acestei operaţiuni se va efectua partajarea rezervelor şi

rezultatului între partea societăţii consolidante şi partea minoritarilor,
procedându-se şi la corecţia legată de incidenţa fiscalităţii, respectiv
înregistrarea unui impozit amânat Pasiv, aferent majorării de rezultat.
4) Dividendele distribuite în interiorul perimetrului de consolidat.

Dividendele pe care o societate le primeşte de la o altă societate din
perimetrul de consolidare provenind din beneficiile exerciţiului precedent
sunt deja cuprinse în rezultatul consolidat al acelui exerciţiu.
Pe de altă parte fiind vorba de o operaţie internă, acestea au rămas
în entitatea ce formează perimetrul de consolidare pentru care ele
constituie un element al capitalurilor proprii.
În consecinţă dividendele interne sunt eliminate din rezultat şi
trecerea lor la rezerve.
- 134 -
Exemplu:
Eliminarea unui dividend de 100 primit de la o filială deţinut 70%
(integrare globală).
____________________________________________________________
100 "Rezultat" = "Rezerve" 100
sau "Venituri financiare"
____________________________________________________________
În ceea ce privesc dividendele provenind din beneficiile asupra

exerciţiilor anterioare intrării în consolidare, aşa cum s-a mai precizat până
acum, acestea vor diminua rezervele sau rezultatul în corespondenţă cu
diminuarea costului de achiziţie al titlurilor de participare.
5) Provizioanele reglementate
În consolidare, aceste provizioane trebuie eliminate, deoarece însăşi
natura lor este de a fi derogatorii de la regulile contabile de evaluare, după
eliminare ele fiind trecute la rezultat sau rezerve după caz. Aceste majorări
ale rezervelor şi rezultatului vor suporta în continuare corecţii privitor la
impozitele amânate, respectiv incidenţa fiscală a modificărilor survenite.
6) Subvenţiile de investiţii
Tratamentul contabil al acestora diferă în funcţie de ţară:
- ca şi o constatare a îmbogăţirii, provenind din înregistrarea sa ca
venit excepţional, sau etalarea acestei îmbogăţiri în timp prin înscrierea în
capitaluri proprii (în contul 131) şi mai apoi raportarea eşalonată asupra
rezultatelor pe mai mulţi ani (Europa Continentală).
- ca şi un credit amânat în pasiv situat undeva între capitaluri
proprii şi datoriile pe termen lung (USA).
- ca şi o reducere a costului imobilizării (M. Britanie, Norma
F.A.S.20).
Se pare că soluţia cea mai adecvată, în consolidare, este de
înregistrare într-un cont de regularizare de Pasiv după eliminarea lor (ca şi
pentru provizioane reglementate).
7) Titluri corespunzând participaţiilor reciproce sau circulare.

Titlurile societăţii-mamă deţinute de societatea dependentă trebuie
să fie eliminate din bilanţul consolidat. Aceasta datorită faptului că titlurile
respective formează un activ fictiv prin dubla întrebuinţare a titlurilor
respective. Această eliminare se face prin debitarea contului de capital al
societăţii-mamă pentru valoarea nominală a titlurilor şi a contului de
rezerve pentru surplus, respectiv, dintre valoarea de circulaţie a titlurilor şi
valoarea nominală a acestora.
- 135 -
____________________________________________________________
% = “Titluri de participare”
“Capital” (valoarea nominală)
“Rezerve” (pentru surplus)
____________________________________________________________
3.3.6. Tratarea diferenţei de primă de consolidare
Am arătat până acum cum consolidarea constă în substituirea

valorii contabile a titlurilor care figurează în activul societăţii-mame, după
eventuale retratări, cu fracţiunile capitalurilor proprii ale societăţilor
consolidate, reprezentate de aceste titluri.
În exemplele care au servit spre ilustrarea a celor trei metode de
consolidare, societatea consolidantă fie a creat ea societatea consolidată, fie
a participat la crearea societăţii consolidate, (deci, costul său de achiziţie
era egal cu partea sa în capitalurile proprii – limitate la capitalul social).
Însă, odată cu preluarea controlului prin achiziţia de participaţii în
societăţi care funcţionează deja, costul de achiziţie diferă, în general, de
partea societăţii-mame în capitalurile proprii ale societăţii deţinute
(Capital+Rezerve+Rezultat) care apar în bilanţul întocmit la data achiziţiei
al societăţii deţinute.
Noţiunea şi conţinutul diferenţei de primă consolidare
Această diferenţă, care poate apărea, poartă denumirea de

“Diferenţă de primă consolidare” sau “Supravaloare”. Ea poate fi explicată
prin diferenţa care există la data intrării în grup (sau în perimetrul de
consolidare) a unei filiale sau participaţii, între costul de achiziţie al acestei
filiale pentru societate-mamă şi cota-parte corespunzătoare societăţii-mame
în capitalurile-proprii ale acestei filiale (procentul de interes al societăţii
consolidante în societatea consolidată).
Această diferenţă reprezintă partea societăţii-mame în rezervele
acumulate de filială până la intrarea sa în perimetrul de consolidare şi parte
din rezultatul exerciţiului până în momentul achiziţiei.
În cazurile în care societatea-mamă îşi creează ea o filială, atunci
costul de achiziţie a titlurilor este egal cu procentul deţinerii de capital în
filială.
Când societatea-mamă achiziţionează o filială deja creată, costul de
achiziţie a titlurilor poate fi diferit de procentul deţinerii de capital în filială
Exemplu:
- 136 -
În cursul exerciţiului 1, societatea-mamă achiziţionează 60% din

capitalul societăţii Filiale pentru preţul de 400.000.
Bilanţul societăţii filiale la această dată prezenta un total al
capitalurilor proprii de 600.000. Partea societăţii-mame este de 60%, deci
(60% x 600.000 = 360.000).
Filiala nu a distribuit dividende în cursul exerciţiului 1, iar
capitalurile sale la sfârşitul exerciţiului 1 vor fi de 660.000, la cele 600.000
mai adăugându-se rezultatul exerciţiului curent de 60.000.
La întocmirea bilanţului consolidat la sfârşitul exerciţiului 1,
substituirea precedentă, cum am arătat mai sus, ar face să se creadă că
valoarea participaţiei s-a diminuat cu 4.000.
- Suma titlurilor Filialei care figurează în bilanţ

400.000
(costul lor de achiziţie)
- Partea societăţii-mamă în capitalurile proprii 396.000
ale filialei la sfârşitul exerciţiului 1. (660.000 x 60%)
Diferenţă: -4.000
Am fi tentaţi să apreciem diminuarea valorii titlurilor de participare

cu 4.000, însă lucrurile s-au petrecut cu totul altfel:
Substituirea: 396.000 - 400.000 = -4.000
Realitatea prezintă lucrurile astfel:
- Partea societăţii-mamă în capitalurile proprii

360.000
ale filialei la data achiziţiei titlurilor
(600.000 x 60%)
- Partea societăţii-mame în capitalurile 396.000
proprii ale filialei la data consolidării
(sfârşitul exerciţiului 1)
(660.000 x 60%)
Majorare: +36.000
(396.000-360.000)
Această majorare corespunde părţii societăţi-mame în beneficiile

realizate de societatea filială de la intrarea sa în grup.
(660.000 – 600.000) x 60% = +36.000
Pentru ca această variaţie a capitalurilor proprii ale filialei să poată
apărea în bilanţul consolidat, (arătând variaţia de capitaluri proprii de la
- 137 -
data intrării de grup până la momentul consolidării), este important ca

pentru prima consolidare a filialei să fie reţinut costul de achiziţie suportat
de grup.
În acest mod, partea societăţii-mame în filială va putea fi integrată
la valoarea sa reală.
La achiziţie:
- partea societăţii-mame în capitalurile 360.000
proprii ale filialei
- diferenţă de primă consolidare (complement)
40.000
Total (cost de achiziţie): 400.000
În bilanţul consolidat (la sfârşitul exerciţiului 1)

proprii ale filialei
- diferenţă de primă consolidare 40.000
[(Total: cost de achiziţie (400.000) +
plus valoarea (36.000)] 436.000
Deci, atunci când o societate intră într-un grup, ea este consolidată

la costul de achiziţie a titlurilor de participaţie de către societatea
consolidantă.
Acest cost este constituit din:
1) - partea societăţii consolidante (participante) în capitalurile

proprii ale societăţii consolidate.
2) - diferenţa de primă consolidare (goodwill sau supravaloare).
În definirea consolidării, partea de capitaluri proprii ale societăţii

emitente care corespunde titlurilor deţinute de societatea consolidantă nu
este aceeaşi cu situaţia contabilă.
Bilanţurile care trebuie consolidate vor trebui corectate pentru a
putea ţine cont de diferenţa de primă consolidare existentă la intrarea
filialei în grup.
De altfel, această diferenţă este determinată după retratările
efectuate pentru omogenizarea metodelor de evaluare ale noii filiale cu
celelalte existente în grup.
- 138 -
Schematic:
proprii ale filialei (la data achiziţiei)
- diferenţa de primă consolidare 40.000
- Valoarea titlurilor filialei odată cu preluarea 400.000
controlului (costul lor de achiziţie)
- beneficiile acumulate de societatea-mamă în filială

de la 36.000
preluarea controlului
- Valoarea titlurilor consolidate ale filialei
436.000
(la sfârşitul exerciţiului)
Analiza diferenţei de primă consolidare
Analiza acestei diferenţe este relativ simplă atunci când societatea-

mamă procedează încă de la naşterea grupului la o primă consolidare a
fiecărei noi societăţi de grup odată cu intrarea sa în perimetrul acestuia. Nu
se întâmplă însă la fel pentru cazul în care grupul există de mai mulţi ani şi
abia la un moment dat procedează la prima sa consolidare.
Această diferenţă cuprinde, pe de o parte, reestimarea a diferite
elemente ale bilanţului societăţii, şi pe de altă parte, un sold neafectabil în
bilanţ (pozitiv sau negativ).
Elementele ce constituie diferenţa de primă consolidare sunt :
a) - diferenţa atribuibilă unor elemente identificate în bilanţ
(corecţii de valoare în plus sau în minus aduse anumitor elemente
din bilanţul societăţii consolidate),
b) - soldul neafectat (un element în afara bilanţului societăţii
consolidate: prima de achiziţie a titlurilor de participare sau abatere de
rentabilitate slabă sau negociere favorabilă).
a) Diferenţa atribuibilă elementelor identificabile din bilanţ
Preţul de achiziţie al titlurilor ţine cont de valoarea elementelor din

bilanţ la data operaţiei, valoare ce poate fi diferită de sumele din bilanţ.
Această valoare rezultă:
- din însăşi actul de preluare a controlului (societatea consolidantă
acceptă să plătească o sumă suplimentară cu titlu de valoare
latentă la filială). Capitalurile proprii ale filialei sunt reestimate.
- 139 -
- din documente de evaluare întocmite cu ocazia studiului afacerii

prealabil achiziţiei,
- din estimările serviciului de consolidare a societăţii-mame.
b) Soldul neafectat
Acesta nu poate fi explicat prin reestimări identificabile unor

elemente de bilanţ, şi poate să aibă următoarele sensuri:
1) pozitiv, şi reprezentând prima plătită pentru achiziţionarea

titlurilor şi corespunde complementului de preţ plătit sub forma unui
element necorporal. Acest preţ a fost plătit pentru:
- a se ţine cont de anumite elemente ce nu sunt reţinute în
bilanţ (mai ales fondul comercial şi fondul de industrie
specifică care sunt create de întreprindere);
- a se ţine cont de o excelentă rentabilitate viitoare;
- a se obţine controlul societăţii.
2) negativ, şi reprezentând un element de negociere, provenind

dintr-o abatere de valoare pentru o rentabilitate scăzută sau pur şi simplu o
bună negociere.
Într-o altă accepţiune, elementele ce constituie diferenţa de primă

consolidare pot fi tratate ca operaţiuni de preconsolidare la nivelul
bilanţurilor individuale ale filialelor, unde acestea sunt considerate corecţii
de valoare, iar la societate-mamă sold neafectat, dar acestea pot fi luate în
considerare şi în momentul consolidării propriu-zise la bilanţul reestimat al
filialei.
În acest caz, vor fi introduse corecţiile privind interesele
minoritarilor şi va fi delimitat soldul neafectat al societăţii-mame.
Se consolidează, în general, bilanţurile întocmite în costuri istorice
(în bilanţurile individuale nemaiînregistrând buna sau proasta afacere
realizată prin cumpărare) şi oricum, acest sold este mai mult sau mai puţin
contestat. De asemenea, prin prudenţă acest sold este neglijat: prima de
achiziţie fiind prezumată ca egală cu diferenţa între costul de achiziţie şi
corecţiile de valoare ale elementelor de bilanţ.
Tratarea diferenţei de primă consolidare
Cele două elemente ale diferenţei de primă consolidare se

analizează după cum urmează:
- 140 -
- corecţiile de valoare care sunt constituite de diferenţa între

valoarea pentru grup a elementelor în cauză (costul de achiziţie al societăţii
consolidante) şi valoarea lor netă contabilă. Aceste corecţii privesc în
general activul (plus-valorile asupra terenurilor şi altor imobilizări în caz
de subevaluări contabile, minus-valori în cazul unor supraevaluări
contabile) şi eventual pasivul (supraevaluarea provizioanelor,
provizioanele fiscale prezentând caracter de rezerve).
- prima de achiziţie a titlurilor de participaţie, care este constituită
din:
 Pe de o parte din elemente necorporale care nu sunt evaluate
în bilanţul societăţii consolidate (fond de comerţ, clientelă,
rentabilitate, brevete…),
 Pe de altă parte, de preţul plătit de societatea cumpărătoare
în contrapartida avantajelor care i le procură preluarea
controlului societăţii (eliminarea unei societăţi concurente,
asigurarea unei aprovizionări sau a unui debuşeu, îmbunătăţirea
condiţiilor de producţie, expansiunea către exterior…).
Când corecţiile de valoare şi prima de achiziţie nu pot fi împărţite,
ansamblul va fi considerat ca şi constituind o diferenţă de achiziţie
prezentată pe un rând special printre valorile imobilizate.
Vom distinge:
1) Diferenţa de primă consolidare la data preluării controlului
societăţii
2) Actualizarea sa ulterioară la data fiecărui bilanţ consolidat.
1. Diferenţa de primă consolidare la data preluării

controlului
Aceasta este în funcţie de suma capitalurilor proprii la acea dată.

Dacă bilanţul noii filiale nu a fost încheiat, vor putea fi luate în
considerare:
- fie o situaţie provizorie,
- fie ultimul bilanţ corectat cu rezultatul realizat după data preluării
controlului, ţinând seama dacă cumva au loc şi anumite distribuiri de
dividende efectuate în cursul acestei perioade.
Diferenţa de primă consolidare este împărţită între componentele

sale:
a) corecturi aduse unor elemente identificabile în bilanţ,
(acestea sunt afectate acestor elemente în totalitate);
- 141 -
Din acestea societatea-mamă nu şi-a achiziţionat decât partea sa,

cealaltă parte fiind aferentă intereselor minoritare.
b) soldul neafectat (pozitiv) este cuprins în activ printre
imobilizări la un post specific “Prime de achiziţie a titlurilor”
sau “supravaloare”.
c) Soldul neafectat (negativ) este asimilat unui provizion
pentru riscuri.
Dacă în unele situaţii, nu este posibilă această împărţire, atunci se

admite ca diferenţa de primă consolidare să fie tratată în totalitate ca sold
neafectat.
În situaţiile în care preluarea participaţiilor se operează pe parcursul
mai multor etape succesive, societatea filială va fi considerată ca intrând în
perimetrul de consolidare:
- cu ocazia achiziţiei primului lot de titluri; dacă achiziţia a fost
efectuată în scopul preluării controlului. (suma capitalurilor proprii şi
diferenţa de primă consolidare sunt determinate definitiv la această dată).
- cu ocazia achiziţiei unui alt lot de titluri care asigură controlul
societăţii, în celelalte situaţii.
Când preluarea participaţiilor s-a realizat prin achiziţii succesive, la
dat ala care societatea intrând în grup, este consolidată pentru prima dată,
partea capitalurilor proprii corespunzătoare intereselor societăţii
consolidante cuprinde printre rezerve, partea corespunzătoare titlurilor
deţinute de către aceasta din urmă anterior consolidării. <este
recomandabil, în măsura posibilului să fie reconstituit istoricul pentru a
determina aceste rezerve consolidate prin extragerea diferenţei de primă
consolidare, însă nu este posibil totdeauna, deoarece unele elemente
lipsesc.
2. Actualizarea la închiderea fiecărui exerciţiu
Pentru fiecare exerciţiu, eliminarea titlurilor se bazează pe situaţia

de la data preluării controlului:
1) partea corespunzătoare titlurilor achiziţionate la nivelul
capitalurilor proprii
2) diferenţa de primă consolidare partajată dacă este posibil în
reestimări şi sold neafectat.
Aceste două elemente rămân neschimbate. Însă e bine să se ţină
cont de:
- modificările ulterioare de valoare ale elementelor diferenţei pentru
consolidare;
- cesiunea unor elemente (către alte societăţi consolidate şi terţi);
- 142 -
- incidenţa variaţiilor în procentul de interes al societăţii-mame;

- eventuala reevaluare a filialei sau societăţii-mame.
În explicaţiile noastre ne vom limita doar la primul caz, fiind cel

mai curent şi având incidenţă asupra tuturor bilanţurilor consolidate.
a) Deprecierea reestimării imobilizărilor se adaugă deprecierii
costului lor; de aici apare un complement de amortizare sau
provizion de depreciere - pentru imobilizările neamortizabile.
Aceasta are incidenţă asupra rezultatului ( şi a rezervelor) şi nu
asupra diferenţei de primă consolidare.
b) Prima de achiziţie a titlurilor de participare se amortizează.
Directivele europene prevăd tratamentul său în mod similar cu cel
al fondului de comerţ şi anume de amortizare în maxim 5 ani,
putându-se apela şi la o durată superioară însă care să nu
depăşească o durată rezonabilă (20 ani).
c) Diferenţă de achiziţie ulterioară primei consolidări va fi
amortizată în aceleaşi condiţii ca şi prima de achiziţie.
Cazuri particulare privind diferenţa pentru consolidare a unui grup
Dacă pentru grupurile nou formate consolidarea poate fi realizată

încă de la crearea lor, nu se întâmplă la fel şi pentru grupurile vechi.
Obţinerea unui bilanţ, consolidat identic, oricare ar fi data
consolidării iniţiale, ar implica, pentru aceste grupuri să-şi poată restabili
situaţiile aşa cum erau ele la formarea grupurilor şi să ţină seama de
modificările de structură intervenite ulterior.
În principiu, diferenţa de primă consolidare ar trebui să fie
repartizată în:
- o diferenţă de primă consolidare a societăţilor întocmită după
modalităţile expuse mai sus, împărţită în funcţie de natura
elementelor de patrimoniu la care se referă şi ţinând cont eventual,
de deprecierea lor la data primului bilanţ consolidat;
- partea de rezerve ale societăţilor grupului acumulată de
3.3.7. Eliminarea titlurilor de participare
Titlurile de participare sunt înregistrate în bilanţul societăţii

consolidante la costul lor de achiziţie, cu rezerva unei eventuale constituiri
a unui provizion pentru depreciere. Însă la nivelul consolidării, costul de
achiziţie este diferit dacă a avut loc o distribuire de dividende înaintea
preluării participaţiei (deci în cursul anului sau exerciţiilor precedente).
Se va examina, deci, tratarea:
- 143 -
- provizionului pentru deprecierea titlurilor de participare;

- dividendele primite care se referă la exerciţiile care au precedat
preluarea participaţiei;
- costului de achiziţie a titlurilor.
a) Eliminarea provizioanelor pentru deprecierea titlurilor de

participare
Provizioanele care au fost întocmite în acest scop nu au raţiunea de
a mai fi păstrate la nivelul bilanţului consolidat, deoarece prin consolidare
se va putea prezenta valoarea reală a titlurilor de participare, respectiv ceea
ce reprezintă acestea pentru societatea-mamă ca şi conducătoare a
grupului.
Exemplu:
Titlurile deţinute într-o societate integrată global, care a realizat
afaceri nerentabile, vor fi provizionate pentru suma de 2.800 în bilanţ la
data consolidării, din această sumă 350 reprezintă depreciere a exerciţiului
curent, iar 2.450 reprezintă deprecierea exerciţiilor trecute.
Eliminarea va fi înregistrată astfel:

____________________________________________________________
2.800 “Provizioane pentru deprecierea = %
titlurilor de participare” “Rezerve” 2.450
“Rezultat” 400
____________________________________________________________
b) Tratarea dividendelor primite referitoare la exerciţiile

precedente preluării participaţiei:
Aceste dividende sunt cuprinse în rezultatul din conturile anuale ale
societăţii consolidante la venituri financiare. Referitor la exerciţiile
precedente intrării societăţii în perimetrul de consolidare, acestea vor trebui
eliminate din beneficiul consolidat. Ele vor fi considerate ca şi constituind
o diminuare a costului de achiziţie a titlurilor, şi o diminuare a rezultatului
sau rezervelor deoarece nu sunt corespunzătoare activităţii de la intrarea în
grup ci privesc o perioadă trecută.
Exemplu:
Dividendele anului n primite în anul n+1, an în care societatea intră
în grup sunt în sumă de 1.200.
În anul în care au fost primite dividendele, n+1, se va înregistra
următoarea operaţie:
____________________________________________________________
- 144 -
1.200 “Rezultat” = “Titluri de participare” 1.200

____________________________________________________________
Iar, pentru cazul în care vor fi primite aceste dividende aferente

perioadei dinaintea achiziţiei titlurilor, însă în exerciţiile următoare :
____________________________________________________________
1.200 “Rezerve” = “Titluri de participare” 1.200
____________________________________________________________
c) Eliminarea costului de achiziţie a titlurilor

Aşa cum am văzut până cum, pentru fiecare consolidare, costul de
achiziţie al titlurilor, este înlocuit în cazul integrării globale cu partea
societăţii consolidante în mărimea capitalurilor proprii ale societăţii
integrate, la data preluării participaţiei majorată cu diferenţa de primă
consolidare şi ţinând cont de eventuala depreciere a acesteia.
Exemplu:
În cursul exerciţiului 1, societatea-mamă achiziţionează 60% din
capitalul societăţii Filiale pentru preţul de 400.000.
Bilanţul societăţii filiale la această dată prezenta un total al
capitalurilor proprii de 600.000. Partea societăţii-mame este de 60%, deci
(60% x 600.000 = 360.000).
Filiala nu a distribuit dividende în cursul exerciţiului 1, iar
capitalurile sale la sfârşitul exerciţiului 1 vor fi de 660.000, la cele 600.000
mai adăugându-se rezultatul exerciţiului curent de 60.000.
Capitalurile proprii ale lui F au fost de:
- capital social 350.000,
- rezerve 250.000.
Diferenţa de achiziţie a fost de 40.000, adică diferenţa dintre costul
de achiziţie (400.000) şi partea societăţii-mame în capitalurile proprii ale
societăţii integrate (360.000).
1. În exerciţiul 1, societatea F a realizat un beneficiu de 60.000.

Înregistrările de eliminare în consolidare, la sfârşitul exerciţiului 1 vor fi:
____________________________________________________________
% = %
350.000 “Capital social” “Titluri de participare” 400.000
250.000 “Rezerve” “Interese minoritare” 240.000
40.000 “Diferenţa de achiziţie” (600.000 x 40%)
____________________________________________________________
- 145 -
2. În exerciţiul 1, societatea F a distribuit dividende de 40.000

referitoare la exerciţiile precedente (dividendele primite de societatea-
mamă SM au fost de 24.000, adică (60% x 40.000).
Eliminarea dividendelor lui F primite de către SM:
____________________________________________________________
24.000 “Rezultat” = “Titluri de participare” 24.000
(“Venituri financiare”)
____________________________________________________________
Eliminarea costului de achiziţie al filialei F de către SM:
____________________________________________________________
% = %
350.000 “Capital social” “Titluri de participare” 376.000
(400.000 – 24.000)
210.000 “Rezerve” “Interese minoritare” 224.000
(250.000 – 40.000) (350.000+210.000) x 40%
40.000 “Diferenţa de achiziţie”
____________________________________________________________
Aceste două înregistrări ar fi putut fi regrupate astfel într-o singură

înregistrare contabilă:
____________________________________________________________
% = %
24.000 “Rezultat” “Titluri de participare” 400.000
350.000 “Capital social” “Interese minoritare” 224.000
210.000 “Rezerve” (350.000+210.000) x 40%
(250.000 – 40.000)
40.000 “Diferenţa de achiziţie”
____________________________________________________________
3.3.8. Determinarea rezervelor consolidate şi a rezultatului

consolidat
Integrarea globală a activelor şi datoriilor unei societăţi are drept

consecinţă integrarea totalităţii capitalurilor sale proprii, repartizate între
posturile: “Rezerve” şi “Rezultat”, care trebuie după aceasta să fie
împărţite între partea societăţii-mame şi partea aferentă acţionarilor terţi
(minoritari), parte denumită “Interese minoritare”.
- 146 -
Aceste interese minoritare, regrupate într-un singur post în bilanţul

consolidat, cuprind:
A) partea terţilor în capitalul social al societăţii la data intrării sale
în grup;
B) partea terţilor în rezervele acumulate de către societate din
momentul în care face parte din grup;
C) partea terţilor în rezultatul exerciţiului societăţii.
În consolidare, termenul de “Rezerve” este înţeles într-un sens larg.
Rezervele consolidate sunt constituite de ansamblul format din: primele de
emisiune, rezervele propriu-zise, rezultatul negativ reportat, provizioanele
reglementate.
A) Interesele minoritare în capitalul social la data intrării

societăţii în grup
Aceste interese apar odată cu eliminarea costului de achiziţie a
titlurilor de către grup.
B) Interesele minoritare în rezerve
Când se procedează la integrarea globală, după operaţiile de
consolidare, postul “Rezerve” cuprinde ansamblul rezervelor societăţilor
integrate. Apoi se face repartiţia pentru fiecare societate între:
- partea societăţii-mame, care constituie adevăratele “Rezerve
consolidate”;
- partea terţilor, care constituie unul din elementele de “Interese
minoritare”.
Exemplu:
Fie o filială F a cărei societate-mamă deţine 80% din acţiuni.
Total Parte Parte

Filiala Societate- Terţi
(F) mamă (SM) (Minoritari)
Rezerve în bilanţul 400 360 40
individual al societăţii F
Eliminarea profitului lui F -20 18 -2
în stocul de deschidere al lui
SM
380 342 38
Înregistrarea contabilă de repartizare a acestor rezerve (soldul

contului “Rezerve”) :
____________________________________________________________
- 147 -
380 “Rezerve” = %
“Rezerve consolidate” 342
“Interese minoritare” 38
____________________________________________________________
C) Interese minoritare în rezultat

Când se procedează la integrarea globală, după operaţiile de
consolidare, postul “Rezultat” este constituit de diferenţa între totalitatea
veniturilor (şi a profiturilor) şi totalitatea cheltuielilor (şi a pierderilor)
societăţilor integrate, cu menţiunea de a fi fost eliminate în prealabil
operaţiile între societăţile grupului.
Se va face apoi repartiţia rezultatului pentru fiecare societate între :
- partea societăţii-mame, care constituie adevăratul “Rezultat
consolidat”;
- partea terţilor, care constituie unul din elementele de “Interese
minoritare”.
Exemplu:
Fie o filială F a cărei societate-mamă deţine 80% din acţiuni.
Total Parte Parte
Filiala Societate- Terţi
(F) mamă (SM) (Minoritari)
Profitul în bilanţul 70 56 14
individual al societăţii F
Eliminarea profitului lui F +20 +16 +4
în stocul de deschidere al
lui SM
Eliminarea profitului lui F -25 -20 -5
în stocul de închidere al lui
SM
65 34252 13
Înregistrarea contabilă de repartizare a acestui profit (soldul

contului “Rezultat”):
____________________________________________________________
65 “Rezultat” = %
“Rezultat consolidat” 52
“Interese minoritare” 13
____________________________________________________________
- 148 -
CAP. IV. DOCUMENTELE DE SINTEZĂ CONSOLIDATE

4.1. Prezentarea documentelor de sinteză consolidate
Documentele de sinteză consolidate vizează prezenţa situaţiei
financiare şi a rezultatelor unui ansamblu de societăţi ca şi cum aceasta nu
ar forma decât o singură societate compusă şi ea la rândul său din diferite
departamente, diviziuni sau sucursale12.
Pe fondul reglementărilor generale, în practică, prezentarea
conţinutului conturilor consolidate poate fi realizată de la o prezentare
sintetizată şi mai concentrată până la o prezentare foarte analitică.
Conturile consolidate cuprind:
- bilanţul consolidat;
- contul de rezultat consolidat;
- anexa la bilanţul consolidat;
- tabloul de finanţare consolidat (facultativ);
- tabloul variaţiei capitalurilor proprii consolidate;
- raportul de gestiune al conturilor consolidate.
Obligaţia de a elabora conturi consolidate revine unei societăţi,
indiferent de forma de proprietate, din momentul în care exercită, direct
sau indirect, un control exclusiv, un control sau o influenţă semnificativă
asupra uneia sau mai multor societăţi.
Data intrării unei societăţi în perimetrul de consolidare este:
a) data achiziţiei titlurilor, sau
b) data preluării controlului sau a influenţei semnificative, dacă
achiziţia a avut loc în mai multe etape, sau
c) data prevăzută în contract, dacă acesta prevede transferul
controlului la o dată diferită de cea a transferului titlurilor.
În general, conţinutul conturilor consolidate şi formalizarea
informaţiilor sunt asemănătoare cu cea a informaţiilor de sinteză ale
societăţilor individuale – conturile anuale individuale care mai sunt numite
şi conturi sociale (bilanţ, cont de rezultate şi anexă).
Diferenţierile apar la posturile din bilanţ, caracteristice grupului şi
procesului de consolidare, precum şi la nivelul unor informaţii specifice
prezentate în anexa la bilanţul consolidat.
Prin similitudine cu principiile stabilite cu ocazia întocmirii
bilanţurilor individuale anuale, şi în cazul bilanţului consolidat, prezentarea
la sfârşitul fiecărui exerciţiu va fi realizată în aceeaşi măsură şi aplicând
aceleaşi metode de evaluare.
12
Raffegeau J., Dufils P., Cobre J. – Les comptes consolides – etude methodologiques et
analyse comparee des normes francaises, communautaires, internationales et etrangeres,
Ediţia Francis Le febre, Paris, 1984
- 149 -
Modificările care au loc în legătură cu perimetrul de consolidare

trebuie să facă obiectul unor explicaţii detaliate în anexă. Este util ca
documentele de sinteză ale conturilor consolidate să prezinte în paralel
pentru toate posturile de bilanţ şi sumele consolidate privitor la sfârşitul
exerciţiului de consolidare precum şi la sfârşitul exerciţiului precedent.
Conturile consolidate cuprind bilanţul consolidat, contul de profit şi
pierderi consolidat, precum şi notele la acestea. Ele vor fi elaborate în mod
clar şi în conformitate cu prevederile prezentelor norme.
Conturile consolidate trebuie să furnizeze o imagine fidelă şi
corectă a activelor, datoriilor, poziţiei financiare, profitului sau pierderii
aferente societăţilor incluse în consolidare, luate ca un tot unitar. Ele
trebuie să precizeze politicile contabile adoptate în procesul de determinare
a sumelor corespunzătoare posturilor din bilanţ şi a profitului sau pierderii
grupului.
În cazul în care aplicarea prevederilor acestor norme de aplicare a
OMF 1752/2005, referitoare la elementele care trebuie incluse în conturile
consolidate, inclusiv în notele la aceste conturi, nu este suficientă pentru a
furniza o imagine fidelă şi corectă, în conturile consolidate trebuie
furnizate informaţiile suplimentare necesare.
Dacă, în cazuri excepţionale, aplicarea uneia dintre prevederile la
care se face referire anterior nu corespunde cerinţei de furnizare a unei
imagini fidele şi corecte, se va face abatere de la aceste prevederi atât cât
este necesar în vederea furnizării unei imagini fidele şi corecte. Printr-o
notă la conturile consolidate se vor da detalii cu privire la neaplicarea
respectivei prevederi, la motivele pentru care nu se aplică, precum şi la
efectele acesteia asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi profitului
sau pierderii.
Valorile care, în contextul special al oricărei prevederi a prezentelor
norme, nu sunt semnificative pot fi ignorate în scopul respectivei
prevederi.
În formatul conturilor consolidate este necesar să fie realizate
următoarele ajustări esenţiale referitoare la valorile aferente acţiunilor din
filialele incluse în consolidare, titluri deţinute de sau în numele unor
persoane, altele decât societatea-mamă şi filialele sale:
a) adăugarea unui post în bilanţ, după “Capital şi rezerve”, denumit
“Participaţii minoritare”, care va evidenţia activele nete aferente
minoritarilor. Interesele minoritare în activele nete constau din partea
corespunzătoare acestora la data achiziţiei şi partea minorităţii din
mişcările activelor nete de la data achiziţiei;
b) evidenţierea în bilanţ a “Rezultatului aferent participaţiilor
minoritare”, distinct de “Rezultatul grupului”;
- 150 -
c) adăugarea unui element în cadrul contului de profit şi pierderi,

după “Rezultatul ansamblului consolidat”, denumit “Rezultat aferent
participaţiilor minoritare”, care va evidenţia rezultatul aferent minoritarilor.
Participaţiile care asigură exercitarea unei influenţe semnificative
trebuie reflectate în bilanţ ca un element separat, denumit “Titluri puse în
echivalenţă”.
Partea din profitul sau din pierderea întreprinderilor asociate,
aferentă unor astfel de participaţii, trebuie reflectată în contul de profit şi
pierderi ca un element distinct, denumit “Rezultatul întreprinderilor
asociate”, după “Rezultatul societăţilor integrate”.
Bilanţul consolidat şi contul de profit şi pierderi consolidat trebuie
să cuprindă toate informaţiile reflectate de situaţiile financiare anuale ale
societăţilor incluse în procesul de consolidare.
Conturile consolidate trebuie elaborate la aceeaşi dată cu cea a
conturilor anuale ale societăţii-mamă.
Dacă exerciţiul financiar al unei societăţi de consolidat nu se
încheie la aceeaşi dată cu cea a exerciţiului financiar al societăţii-mamă,
conturile consolidate vor fi elaborate pe baza:
a) conturilor societăţii de consolidat pentru exerciţiul său financiar
anterior, încheiat înaintea exerciţiului financiar al societăţii-mamă, cu
condiţia să nu existe o diferenţă mai mare de 3 luni între cele două date de
închidere şi să se ia în considerare operaţiunile semnificative apărute între
cele două date, sau
b) conturile interimare elaborate de societatea de consolidat la data
de închidere a bilanţului consolidat, atunci când între cele două date de
închidere există o diferenţă mai mare de 3 luni.
Toate diferenţele existente între normele contabile utilizate pentru
situaţiile financiare anuale ale societăţii-mamă, aferente unui exerciţiu
financiar, şi conturile consolidate vor fi prezentate într-o notă la conturile
consolidate, împreună cu motivele existenţei respectivei diferenţe.
Dacă o societate din grup a procedat la reevaluări reflectate în
conturile sale individuale, fie se elimină aceste reevaluări din conturile
consolidate, fie se efectuează reevaluarea pentru ansamblul grupului. În
acest caz reevaluarea trebuie efectuată după metode uniforme.
În caz de reevaluare a ansamblului societăţilor consolidate,
cheltuielile cu amortizarea şi rezultatul eventualelor cesiuni de active se
determină pe baza valorilor reevaluate. În notele la conturile consolidate se
prezintă informaţii despre metodele de reevaluare, diferenţa rezultată,
influenţa asupra fondului comercial, cheltuieli cu amortizarea şi
provizioanelor aferente bunurilor reevaluate.
În cazul în care activele şi datoriile ce vor fi incluse în conturile
consolidate au fost evaluate sau determinate de către societăţi în
- 151 -
concordanţă cu norme contabile diferite de cele utilizate pentru conturile

consolidate, valorile sau sumele respective trebuie ajustate astfel încât să
corespundă normelor utilizate pentru conturile consolidate.
În cazurile excepţionale în care administratorii societăţii-mamă
consideră că există motive pentru neutilizarea procedurii de mai sus, ei pot
acţiona în consecinţă, dar trebuie să prezinte într-o notă la conturile
consolidate particularităţile unei astfel de acţiuni, motivul şi efectele
induse.
Nu este necesar să se realizeze respectivele ajustări în cazul în care
acestea nu sunt semnificative pentru furnizarea unei imagini fidele şi
corecte.
În elaborarea bilanţului consolidat şi a contului de profit şi pierderi
consolidat trebuie luate în considerare toate diferenţele, apărute în procesul
de consolidare, între cheltuiala cu impozitul pe profit pentru exerciţiul
financiar curent şi pentru cele anterioare şi valoarea impozitului plătit sau
de plată aferent acelor exerciţii, în cazul în care există posibilitatea apariţiei
unei modificări a cheltuielii cu impozitul, în viitorul previzibil, pentru una
dintre societăţile incluse în procesul de consolidare.
În cazul în care activele care vor fi incluse în procesul de
consolidare au constituit obiectul unor ajustări valorice cu caracter
excepţional numai în scop fiscal, ele vor putea fi încorporate în conturile
consolidate numai după eliminarea respectivelor ajustări.
În măsura în care rezultatul consolidat al exerciţiului financiar a
fost afectat de o evaluare efectuată în timpul exerciţiului financiar în cauză
sau într-un exerciţiu anterior în vederea obţinerii de reduceri fiscale trebuie
furnizate detalii despre influenţa unei asemenea evaluări asupra cheltuielii
viitoare cu impozitul pe profit.
Când participaţia este achiziţionată la o valoare mai mică decât
valoarea sa justă, diferenţa este înregistrată ca fond comercial negativ. El
trebuie recunoscut ca venit pe o bază sistematică, fiind reluat în contul de
profit şi pierderi:
a) când rezultatele nefavorabile ce au fost prevăzute în momentul
achiziţiei se realizează, sau
b) când există un câştig realizat corespondent fondului comercial
negativ.
În situaţia în care o societate inclusă în procesul de consolidare
deţine o participaţie la o altă societate, asupra căreia exercită o influenţă
semnificativă şi nu este o filială sau o asociere în participaţie, atunci
această societate în care se deţine participaţia este o întreprindere asociată.
Se apreciază că o societate exercită o influenţă semnificativă asupra
unei alte societăţi în cazul în care deţine 20% sau mai mult din drepturile
- 152 -
de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor din acea societate, dacă nu se
dovedeşte contrariul.
Următoarele informaţii referitoare la achiziţii care au avut loc pe
parcursul exerciţiului financiar vor fi furnizate prin notele la conturile
consolidate:
a) numele societăţii achiziţionate sau, în cazul în care a fost
achiziţionat un grup, numele societăţii-mamă a acelui grup;
b) modul de reflectare în contabilitate a achiziţiei;
c) componenţa şi valoarea justă a mijloacelor/instrumentelor (de
plată şi/sau de plasament) utilizate pentru achiziţie.
Vor fi aplicate aceleaşi metode de consolidare de la un exerciţiu
financiar la altul.
În situaţia în care se înregistrează abateri de la principiul de mai
sus, în notele la conturile consolidate vor fi prezentate particularităţile
respectivelor abateri, motivele care au stat la baza acestora, precum şi
efectele induse asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi profitului
sau pierderii societăţilor incluse în consolidare, luate ca un tot.
În cazul preluării prin achiziţie a unei societăţi, activele şi datoriile
identificabile ale societăţii achiziţionate vor fi incluse în bilanţul consolidat
la valorile lor juste de la data achiziţiei.
Participaţia societăţii-mamă şi a filialelor sale în valoarea justă a
capitalurilor proprii ale societăţii achiziţionate va fi comparată cu costul de
achiziţie al participaţiei respective.
Prin cost de achiziţie se înţelege suma de numerar sau echivalente
ale numerarului plătit ori valoarea justă, la data achiziţiei, a altor mijloace
de plată şi/sau de plasament date de cumpărător în schimbul controlului
asupra activelor nete ale acelei societăţi, împreună cu orice alte costuri
atribuibile direct achiziţiei.
Prin valoarea justă a capitalurilor proprii ale societăţii
achiziţionate se înţelege capitalurile proprii ale acesteia la data achiziţiei,
după ajustarea activelor şi datoriilor identificabile ale societăţii la acea
dată.
În cazul în care diferenţa dintre costul de achiziţie al participaţiei şi
valoarea justă a acesteia este pozitivă, ea va fi considerată fond comercial,
iar în cazul în care este negativă, va fi considerată fond comercial negativ.
Diferenţa din achiziţie - fond comercial şi fond comercial negativ - va fi
amortizată/reluată în rezultate.
Consolidarea conturilor se realizează, în principal, prin
compensarea costului de achiziţie al titlurilor de participare, deţinute de o
societate consolidantă, cu partea corespunzătoare acestor titluri din
valoarea capitalurilor proprii ale societăţilor consolidate.
- 153 -
Dacă titlurile de participare sunt cumpărate în mod succesiv, în

vederea stabilirii fondului comercial va fi luată în considerare data de
achiziţie a primului lot care conferă controlul sau o influenţă semnificativă.
Achiziţiile ulterioare de titluri generează, de regulă, noi fonduri
comerciale.
Când grupul subscrie la o creştere de capital într-o societate
consolidată deja, fondul comercial se determină pe baza variaţiei
participaţiei grupului în capitalurile proprii ale acesteia, noi fonduri
comerciale.
Dacă o societate este deja integrată global, iar societatea
consolidantă îşi majorează procentul de control exclusiv prin achiziţii
complementare de titluri care generează fond comercial negativ, după
imputarea acestuia asupra activelor societăţii consolidate, diferenţa rămasă
este suportată din eventualul fond comercial degajat la prima consolidare
prin integrare globală. Ca urmare, în bilanţ este prezentat doar soldul care
rămâne în urma acestei operaţiuni.
Valoarea cumulativă a fondului comercial rezultat în urma
achiziţiei în exerciţiul financiar curent şi în cele anterioare trebuie corectată
cu orice fond comercial atribuibil filialelor înstrăinate înainte de data
bilanţului.
În situaţia în care societatea-mamă deţine propriile acţiuni sau o
filială deţine acţiuni ale societăţii-mamă, în procesul de consolidare a
conturilor respectivele acţiuni vor fi considerate acţiuni proprii.
Ieşirea din perimetrul de consolidare a unei societăţi, ca urmare a
cedării titlurilor, se efectuează fie la data transferului controlului sau a
influenţei semnificative către societatea care a achiziţionat titlurile, fie în
vederea simplificării, la începutul exerciţiului în cursul căruia s-a produs
cedarea.
Valoarea corespunzătoare titlurilor cedate, reprezentată de cota-
parte din capitalurile proprii, va fi diminuată sau majorată cu fondul
comercial sau fondul comercial negativ rămas neamortizat.
Diferenţa dintre suma obţinută din înstrăinarea filialei şi valoarea
contabilă a activelor nete ale acesteia de la data vânzării este recunoscută în
contul de profit şi pierderi consolidat, ca profit sau pierdere din înstrăinarea
filialei.
Dacă cheltuielile şi veniturile aferente societăţii ale cărei titluri au
fost cedate sunt semnificative faţă de rezultatul consolidat, acestea trebuie
incluse în rezultatul consolidat înregistrat până la data cedării titlurilor.
În caz de deconsolidare a unei societăţi, antrenată de o pierdere a
controlului sau a influenţei semnificative, fără cesiune a participaţiei, de
exemplu ca urmare a restricţiilor severe şi durabile care pun sub semnul
întrebării controlul exercitat asupra acestei societăţi sau coborârea sub
- 154 -
pragul care asigură o influenţă semnificativă, titlurile sunt capitalurile

proprii ale societăţii deconsolidate, majorată cu fondul comercial rezidual.
Dacă a avut loc o modificare a procentajului de deţinere a titlurilor
la societăţile de consolidat, notele la conturile consolidate trebuie să
menţioneze achiziţiile şi cesiunile care au determinat modificarea
perimetrului de consolidat. Informaţiile astfel prezentate trebuie să permită
compararea, de la un exerciţiu la altul, a bilanţului consolidat şi a contului
de profit şi pierderi consolidat.
De asemenea, sunt furnizate informaţii referitoare la achiziţiile şi
cesiunile efectuate între data de închidere a exerciţiului şi data prezentării
În notele la conturile consolidate vor fi prezentate metodele de
evaluare utilizate pentru diferitele elemente ale conturilor consolidate,
precum şi metodele utilizate la calcularea ajustărilor de valoare. Pentru
elementele incluse în conturile consolidate, care sunt sau au fost iniţial
exprimate în valută, trebuie indicat cursul de schimb utilizat pentru
exprimarea lor în moneda în care sunt elaborate conturile consolidate.
Conturile societăţilor nerezidente sunt convertite după metoda
cursului de închidere. Această metodă presupune:
a) în bilanţ:
i) exprimarea posturilor din bilanţ, cu excepţia capitalurilor
proprii, la cursul de închidere;
ii) exprimarea capitalurilor proprii la cursul istoric;
iii) înscrierea, ca element distinct al capitalurilor proprii, a unei
diferenţe din conversie, ce reprezintă diferenţa dintre
capitalurile proprii la cursul de închidere şi capitalurile
proprii la cursul istoric;
iv) înscrierea, ca element distinct al capitalurilor proprii, a unei
diferenţe din conversie, ce reprezintă diferenţa dintre
rezultatul convertit la cursul mediu şi rezultatul la cursul de
închidere.
Diferenţa din conversie înscrisă în bilanţ este repartizată între grup
şi interesele minoritare;
b) în contul de profit şi pierderi - exprimarea veniturilor şi a
cheltuielilor la cursul mediu.
În caz de lichidare sau de cesiune totală sau parţială a participaţiei
deţinute în societatea străină, diferenţa din conversie care figurează în
capitalurile proprii este integrată în rezultat pentru partea aferentă
participaţiei cedate.
a) Analiza şi prezentarea posturilor din activul bilanţului

consolidat
- 155 -
Aici vor fi prezentate doar posturile noi apărute în bilanţul

consolidat, cu detalierea succintă a conţinutului acestora. Celelalte posturi
păstrează acelaşi conţinut din bilanţul anual pentru societăţile comerciale.
Activul se repartizează între activul imobilizat şi activul circulant.
Activul imobilizat cuprinde două posturi specifice unui bilanţ consolida t:
diferenţele de achiziţie şi imobilizările financiare cu postul specific "Titluri
puse în echivalenţă".
Diferenţele de prima consolidare:

Aceste diferenţe apar atunci când o întreprindere intră în perimetrul
de consolidare şi corespund fracţiunii din "diferenţa de primă consolidare",
care nu poate fi afectată activelor identificabile.
Diferenţa de primă consolidare se compune din:
- Diferenţe de evaluare (plusvaloarea aferentă elementelor
identificabile)
- Diferenţe de achiziţie.
Rezultă că Diferenţa de achiziţie = Diferenţa de primă consolidare -
Diferenţe de evaluare.
Dacă diferenţa de achiziţie are valoare pozitivă va fi înscrisă în
activ, iar dacă este negativă, în pasiv.
În primul caz, diferenţa de achiziţie reprezintă fracţiunea de preţ

plătită în contrapartida avantajelor aduse de preluarea controlului într-o
întreprindere. Din punct de vedere contabil ea are regimul imobilizărilor
amortizabile, în sensul că trebuie întocmit un plan de amortizare de către
societatea consolidată.
În al doilea caz, înscrierea în pasiv a diferenţei de achiziţie va
impune constituirea unui provizion pentru riscuri.
Imobilizările financiare
Acestea cuprind:
- titlurile de participare,
- creanţele aferente participaţiilor,
- alte titluri imobilizate,
- împrumuturi acordate,
- alte imobilizări financiare.
Într-un bilanţ consolidat, participaţiile nu cuprind decât titlurile de

participare ale societăţilor neconsolidabile. Titlurile societăţilor integrate,
după metoda globală şi / sau proporţională, sunt eliminate în procesul de
- 156 -
consolidare, în timp ce titlurile societăţilor consolidate se evidenţiază intr-

un post distinct: "Titluri puse în echivalenţă".
Creanţele aferente participaţiilor cuprind doar împrumuturile
acordate societăţilor puse în echivalenţă şi împrumuturile acordate
societăţilor neconsolidate.
Împrumuturile la societăţile consolidate prin integrare globală nu
figurează, deoarece ele sunt eliminate în procesul de consolidare.
Celelalte categorii de imobilizări financiare nu prezintă
particularităţi faţă de bilanţul individual.
Titlurile puse în echivalenţă

Acest post regrupează titlurile deţinute de societatea consolidantă în
ansamblul societăţilor asociate.
Dacă participaţiile sunt evaluate la preţul de cumpărare, din care se
deduc provizioanele pentru depreciere, titlurile puse în echivalenţă sunt
evaluate la valoarea lor contabila netă, cuprinzându-se în aceasta şi
fracţiunile de rezerve şi rezultat ale societăţii puse în echivalenţă, ce revin
societăţii consolidante.
b) Analiza şi prezentarea posturilor din pasivul bilanţului consolidat

În pasiv nu există decât un singur post care, prin denumirea sa,
atribuie bilanţului propus calificativul de bilanţ consolidat: este vorba de
postul "Interese minoritare" care corespunde drepturilor asociaţilor sau
acţionarilor străini grupului, în capitalurile proprii şi rezultatele societăţilor
integrate global.
- Capital şi prime de capital: Sunt posturi care reflectă capitalul şi
primele societăţii consolidante (societatea-mamă).
Rezervele: În acest post sunt incluse:
- Rezerva societăţii-mamă;
- Partea cuvenită societăţii-mamă din capitalurile proprii ale
societăţilor consolidate după metoda integrării globale şi metoda integrării
proporţionale.
- Partea cuvenită societăţii-mamă din capitalul propriu al
societăţilor consolidate prin punere în echivalenţă.
Diferenţele de reevaluare: Acest post apare în anumite condiţii şi
cazuri, în care se procedează la stabilirea conturilor consolidate având ca
punct de plecare conturile istorice şi nu cele reevaluate.
Diferenţele de conversie: Acest post, care mult timp a fost numit nu
trebuie confundat cu diferenţele constatate între valoarea creanţelor şi
datoriilor în devize la cursul de schimb istoric ce figurează, eventual, în
conturile de regularizare El reflectă diferenţele de conversie rezultate din
operaţia de convertire a conturilor unor societăţi care-şi desfăşoară
- 157 -
activitatea în alta ţară decât cea unde grupul îşi are sediul, în moneda de
referinţă stabilită de grup pentru întocmirea şi prezentarea conturilor
consolidate.
Rezultatul exerciţiului: Este rezultatul care revine societăţii
consolidante. Rezultatele din grup, care revin minoritarilor, sunt înscrise la
postul "Interese minoritare".
Rezultatul exerciţiului se compune din:
- Rezultatul societăţi consolidante (mamă)
- (+)Partea din rezultatul societăţilor consolidate prin integrare
(globală, proporţională), care revine societăţii-mamă,
- (+)Partea din rezultatul societăţilor consolidate prin punere în
echivalenţă,
- (-)Avansurile de dividende vărsate societăţii-mamă în cursul
exerciţiului.
"Rezultatul exerciţiului" care figurează în bilanţul consolidat

trebuie sa corespundă cu soldul Contului de profit şi pierdere consolidat.
Interese minoritare
Suma înscrisă în acest post corespunde cotei-părţi din capitalurile
proprii ale societăţilor consolidate prin integrare globală, capitaluri care nu
aparţin grupului, ci revin asociaţilor minoritari. Este formată din :
- Interese minoritari – rezerva, adică cota-parte din capitalurile
proprii ale societăţilor integrate global, care revin acţionarilor minoritari;
- Interese minoritari – rezultat adică partea din rezultatul
societăţilor integrate global, care revine minoritarilor.
4.1.2. Contul de rezultat consolidat
Acesta se prezintă după modelul în vigoare corespunzător

conturilor societăţilor individuale cu adăugarea poziţiilor specifice
consolidării. Aceste poziţii specifice sunt:
- rezultatul net al societăţilor integrate;
- cota parte din rezultatele societăţilor puse în echivalenţă;
- rezultatul consolidat din care:
- partea acţionarilor minoritari;
- partea societăţii-mamă.
Este al doilea document de sinteză, atât la nivelul marilor grupuri
multinaţionale, cât şi la cele naţionale, şi prezintă ca structură, cât şi ca
concepţie a acestuia, unele deosebiri faţă de bilanţ, mult diferite de cele
obişnuite de la societăţile individuale. Mai mult, atunci când se procedează
- 158 -
la întocmirea de către societatea-mamă a situaţiei privind aspectele

patrimoniale, financiare, sociale etc., se observă coexistenţa “Contului de
profit şi pierdere” anual al acestuia întocmit după reglementările ţării unde
îşi are sediul şi Contul de profit şi pierdere consolidat, stabilit în baza altor
reglementări.
Ceea ce se remarcă, este faptul că majoritatea marilor grupuri
multinaţionale din Europa preferă sa-şi stabilească Contul de profit şi
pierdere consolidat după regulile americane, engleze sau internaţionale
(normele I.A.S.C:) pentru a fi prezentat partenerilor străini.
Coexistenţa practicilor naţionale şi străine în stabilirea Contului de
profit şi pierdere consolidat a dus la apariţia următoarelor trei diferenţieri :
a) privind clasificarea rubricilor de cheltuieli şi venituri:

- o parte din societăţile de grup au adoptat structura conform căreia
cheltuielile şi, respectiv, veniturile sunt clasificate după destinaţie;
- o altă parte din grupurile de societăţi au adoptat clasificarea
obişnuită a cheltuielilor şi veniturilor, respectiv după natură.
b) privind forma Contului de profit şi pierdere consolidat, cele mai

multe grupuri de societăţi au ales prezentarea sub forma de listă, restul -
prezentarea sub forma de tablou (sau cont).
c) privind locul intereselor minoritare în rezultatul societăţilor

integrate global, unele societăţi de grup tratează partea minoritarilor în
cadrul rezultatului ca post de cheltuială (sau de venit), partea grupului fiind
considerată ca rezultat consolidat; alte societăţi de grup au adoptat o
prezentare diferită.
În faţa acestor situaţii complexe impuse îndeosebi de procesul de

internaţionalizare a grupurilor, organismele naţionale de reglementare a
modului de prezentare a conturilor consolidate nu au impus o standardizare
a acestora şi au preferat sa propună grupurilor să utilizeze unul dintre cele
două tipuri de modele.
Cele două modele prezintă diferenţe semnificative.
BIBLIOGRAFIE
BARTHELEMY J., - Le droit des groupes de societes. Reussir en

COULON N., EGAL J., affaires, Dreptul grupurilor de societăţi. A reuşi
GUIGOU H., HARDOUIN
în afaceri, Editura Dalloz, 1991
- 159 -
M., DE MELLO X.,

PETITEAU G., SERRAT
P.
BASTIEN F., GERARD - Les comptes consolides, Conturile consolidate,
M., MARTIN M. Editura Publi Union, Tehnici şi practica de
afaceri, Paris, 1990
EGLEM J.Y., GAZIL P., - La consolidation - outil de gestion et de
DOBLER P. controle des groupes, Consolidarea –
instrument de gestiune şi control al grupurilor,
Editura Vuibert Gestion, 1984
FARCANE N. - Grupuri de societăţi şi imaginea lor contabilă,
Editura Mirton, Timişoara, 1999
FARCANE N., COTLEŢ - Reforma în sistemul contabil românesc,
D. Editura Orizonturi Univeristare, Timişoara,
1999
MUNTEANU V., - Grupurile de societăţi. Consolidarea
ŢURCAN A. conturilor, Editura Economică, Bucureşti, 1998
RAFFEGEAU J., DUFILS - Les comptes consolides, Conturile consolidate,
P., CORRE J. Paris, 1990
RICHARD J., SIMONS P., - Comptabilite et analyse financiere des
BAILLY J.M. groupes, Contabilitate şi analiza financiară a
grupurilor, Editura Economică, Paris, 1987
TIRON TUDOR A. - Consolidarea Conturilor, Editura Tribuna
Economică, Bucureşti, 2000
- 160 -

Contabilitate Consolidata

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Contabilitate Consolidata

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Consolidarea grupurilor

CAP. I. GRUPURI DE SOCIETĂŢI..........................................................4

3.1. Metode de consolidare............................................................................55

Noţiunea de consolidare a apărut în Statele Unite ale Americiii la

CAP. I. GRUPURI DE SOCIETĂŢI

Societăţile contemporane evoluează într-un mediu economic

1.1.1. Structura de grup. Problematică şi apariţie

Problematica trebuie căutată în geneza grupurilor. Datorită faptului

- în aval (întreprinderea preia controlul asupra societăţilor

Această difuziune a puterii de a împrumuta şi de a face apel la

1.1.2. Conceptul de conturi de grup

Doar simpla publicare a bilanţului şi a contului de rezultate ale

Internaţionalizarea pieţelor ca expresie a expansiunii grupurilor

Sistemul economic se bazează din ce în ce mai mult pe

1.1.4. Grupul ca ansamblu de entităţi

Grupul reprezintă un ansamblu de societăţi legate între ele în baza

Conducerea grupului îşi poate dori utilizarea conturilor consolidate

Consideraţii conjuncturale pentru existenţa grupului

Acest ansamblu de societăţi permite din punct de vedere economic

Consecinţele financiare ale existenţei unui grup rezidă în

În funcţie de legăturile juridico-financiare ce au la bază conducerea

legislaţiile naţionale din Europa pot fi considerate divergente în mod

1.2. Grupul noţiune şi tipologii

1.2.1. Definirea grupurilor prin prisma diferitelor aspecte

Putem considera că este vorba de un grup, chiar şi în situaţiile în

În această apreciere se porneşte de la forma de dominare cel mai

În încercarea de a reuşi strategia lor de creştere economică,

Raportat la dreptul comercial

Pentru a putea recunoaşte ca grup un ansamblu de societăţi trebuie

Nu considerăm grup acele ansambluri de societăţi ce au la bază

Raportat la dreptul bancar

În legislaţia franceză se precizează că nici o altă persoană decât o

Aspecte ale dreptului fiscal

Regimuri de incitaţie fiscală

Regimul societăţii - mamă şi al societăţilor filiale. Acest regim

Regimul integrării fiscale. Acest regim permite societăţilor care

Regimul beneficiului consolidat, utilizat de câteva din marile

Regimul beneficiului mondial, care are caracteristici similare, sfera

Lupta contra evaziunii fiscale

Administraţia veghează mai ales asupra operaţiilor din

Grupul şi dreptul muncii

Pentru a se asigura o anumită unitate socială la nivelul grupului se

Grupul în dreptul concurenţial

Unitatea de conducere a grupului şi puterea sa economică nu

constituie un comportament restrictiv de concurenţă. Însă pe baza

Grupul în dreptul contabil

În legislaţia franceză noţiunea de grup este asimilată noţiunii de

În ţara noastră au fost publicate normele de consolidare ale

1.3. Grupul ca sistem. Avantaje şi limite ale grupului.

1.3.1. Grupurile ca sistem. Strategia şi gestiunea marilor

Grupul, având întotdeauna conducere unică poate fi structurat:

Aceste societăţi sunt calificate ca societăţi "surori" şi sunt administrate

În funcţie de vocaţia lor, avem:

În funcţie de structura lor deosebim:

Grupuri cu structură piramidală.

Grupuri cu structură radială.

Grupuri cu structură circulară.

Există grupuri constituite care nu au făcut neapărat apel la un

Cele două caracteristici ale grupului arată că acesta poate fi

Pentru a se putea asigura securitatea şi existenţa grupului, se

Un grup rezultă din concentrarea capitalurilor sau centralizarea

Creşterea diversificată împreună cu tendinţa de creştere centrată pot

1.3.2. Strategiile fiscale şi internaţionale