Tehnologie farmaceutica

CURS 2- AEROSOLII
->sunt sisteme disperse eterogene la care faza interna este un lichid sub forma de picaturi fine,
dispersate in faza gazoasa, cu ajutorul unor dispozitive speciale.

-se utilizeaza in tratamentul:

 Astmului
 Bronsitelor
 Traheitelor
 Laringitelor
 Pneumoniilor
 Complicatiilor pulmonare pre- si postoperatorii.

Substantele active continute in aceste forme farmaceutice sunt:

 Parasimpatolitice
 Parasimpatomimetice
 Anestezice
 Antituberculoase
 Antibiotice
 Antihistaminice
 Hormoni
 Vitamine

Aerosolii sunt utilizati si in dermatologie-> se numesc spray-uri; se folosesc pentru: micoze, dermatite
bacteriene, ca sicativ/emolient.

Istoric:

-au fost utilizate in antichitate

-Hypocrates utiliza fumurile medicamentoase, cu dispersie de solid in gaz

-Galenus a folosit ceata medicamentoasa, ca inhalatie

-bazele sunt puse in sec. XX

-in 1945, Abramson utilizeaza penicilina sub forma de aerosoli.

-aerosolii, ca forme farmaceutice, nu sunt oficinale in FRX, ci in alte Farmacopei Europene.

Avantajele aerosolilor:

-actiune rapida fata de medicamentele administrate parenteral

-posibilitatea administrarii unor medicamente neabsorbabile digestiv (ex: adrenalina)

-substantele active nu sunt supuse actiunii digestive

1. -sunt o forma eficace si eleganta in tratamentul bolilor respiratorii

-se asigura un anumit grad de dispersie al fazei disperse, astfel ca se pot dirija punctele de actiune ale
medicamentelor.

Dezavantajele aerosolilor:

-administrarea pe aceasta cale genereaza o dependenta instalata rapid.

Clasificarea aerosolilor:

a)dupa modul de administrare:

1. Uz extern
2. Uz intern

b)dupa modul de preparare:

1. Aerosoli obtinuti prin dispersie

2. Aerosoli obtinuti prin condensare

c)dupa diametrul particulelor de substanta activa:

1. Cu diametrul de 5µm = aerosoli adevarati -> administrare transpulmonara

2. Cu diametrul mai mic de 5µm = pseudoaerosoli -> administrare pentru tratamente dermice sau
pe mucoase
3. Spray-uri – sunt mai grosiere.

Formularea aerosolilor:

A. Substanta activa (solutii medicamentoase)

B. Propulsor
C. Recipient
A. Substanta activa
-este sub forma de: -solutii
-emulsii
-suspensii
 Solventii folositi sunt:
 apa
 ser fiziologic
 glicerina
 alcool
 propilenglicol
 uleiuri(vegetale)
 alte solutii lipofile(emulsii U/A)

B. Propulsorii= faza gazoasa, elastica, formata dintr-un amestec de gaze, care pot fi comprimate
sau lichefiate, care exercita o presiune superioara presiunii atmosferice asupra continutului.
- Propulsorii asigura forta necesara pulverizarii medicamentelor (solutii medicamentoase) in
momentul deschiderii valvei recipientului.
- Propulsorii trebuie sa fie (Conditii de calitate):
Inodori
Incolori
Inerti din punct de vedere chimic si fiziologic
Netoxici
Neinflamabili.

Gazele comprimate-sunt insolubile sau partial solubile in produsul dispersat. (Ex: azotul).

Gazele lichefiate- asigura presiunea din recipient, prin presiunea de vapori a propulsorului si nu de
cantitatea acestuia-> la deschiderea valvei se evapora o cantitate de propulsor si solutia
medicamentoasa, dar presiunea interna ramane aceeasi.

In cazul aerosolilor miscibili cu solutiile medicamentoase, dispersarea are loc in doua faze:

1. Agresiv, la inceput, prin apasarea valvei.

2. Prin evaporarea spontana a gazului propulsor, printr-o dispersare fina-> propulsorul isi mareste
volumul pana la 300ori.

Gazele lichefiate pot fi:

->hidrocarburi alifatice simple

->derivati fluoroclorurati de metan sau etan=FREONI.

-freonii se denumesc prin atasarea a 3 cifre:

I. Prima cifra=nr de atomi de C-1

II. A doua cifra=nr de atomi de H+1
III. A treia cifra=nr de atomi de F.
 C. Recipientele
-pot fi confectionate din: metal, sticla sau plastic.
-acestea sunt prevazute cu o valva, cu deschidere calibrata
-valva asigura o inchidere etansa a recipientului si permite dispersarea continutului prin simpla
actiune de apasare a capului valvei.

Prepararea aerosolilor:

-aerosolii, pe langa cele 2 metode, se mai pot prepara “ex-tempore”, in momentul utilizarii.

1. Metoda de condensare

-folosita mult in trecut

-se face prin: aducerea solutiei volatile deasupra apei fierbinti si inhalarea componentelor volatile, care
in contact cu caile respiratorii, condenseaza.

2. Metoda de dispersare

-se face prin dispersarea fazei lichide

-se poate face mecanic, utilizand un curent de aer sau alt gaz sub presiune, care obliga faza lichida sa
strabata un orificiu capilar.

-principiul de functionare al dispozitivelor consta in dirijarea unui gaz sau curent de aer printr-un tub
care este ingustat la extremitate.

-tubul se tine la capatul superior al unui capilar, introdus in solutia de aerosolizat.

-datorita ingustarii tubului, se creeaza o depresiune care antreneaza lichidul din vaz, prin intermediul
capilarului si este pulverizat sub forma de particule fine.

Exista tipuri de aerosoli in care presiunea aerului se face cu ajutorul unei pare de cauciuc sau prin
comprimarea peretilor flaconului, cand acesta este confectionat din material elastic.

Flacoanele sub presiune- permit atat obtinerea aerosolului in momentul dorit, cat si pastrarea
medicamentului pentru aerosoli.

-substanta activa se prelucreaza sub forma de solutii, suspensii, emulsii, impreuna cu gazul propulsor,
pana cand se obtine un amestec omogen.

-amestecarea celor doua componente se face la temperatura scazuta sau la temperatura camerei, fara
suprapresiune.

-In functe de miscibilitatea formei farmaceutice, avem doua tipuri de aerosoli:

1. aerosoli cu 2 faze

2. aerosoli cu 3 faze.
1. In cazul aerosolilor cu sistem bifazic, faza lichida este gazul lichefiat in care se afla dizolvat principiul
activ sau amestecul omogen al solutiei medicamentoase cu gazul lichefiat.

-deasupra fazei lichide se afla faza gazoasa, formata din propriii vapori ai propulsorului.

-in momentul actionarii valvei, solutia este dispersata datorita depresiunii create prin actiunea valvei,
datorita evaporarii propulsorului.

-pentru a mari miscibilitatea propulsorului cu solutia medicamentoasa, se pot utiliza cosolventi(alcool,

glicerina).

2. Aerosolii cu 3 faze

-fazele sunt:

 Solutia medicamentoasa
 Gazul lichefiat
 Faza gazoasa a propulsorului, nemiscubil cu gazul lichefiat, adus la o presiune superioara
presiunii atmosferice.

Controlul aerosolilor: -se face prin verificarea calitatii componentelor

-la produsul final se verifica:

 Etanseitatea
 Corectitudinea dozarii
 Marimea particulelor
 Viteza de emisie.

Tipuri de aerosoli:

1. Aerosoli utilizati in afectiuni respiratorii=aerosoli de inhalatie.

-sunt introdusi in tractul respirator odata cu aerul inhalat

-gradul de inhalare depinde de marimea particulelor si forta care actioneaza asupra lor (energia cinetica)

-au un efect sistemic (alveole pulmonare) si topic

-pentru o buna penetrare: este necesara o respiratie lenta si profunda

-in cazul tratamentului local: este importanta cunoasterea gradului de dispersie, pentru a trata o
anumita portiune a tractului respirator.

->local se administreaza in astm bronsic, substante medicamentoase:

o β-adrenergice
o corticosteroizi
o antihistaminice.
-in cazul tratamentului sistemic, se utilizeaza aerosoli cu:

 Substante cardiotonice
 Substante vasodilatatoare
 Antibiotice
 Hormoni.

2.Aerosoli de uz extern:

-utilizati topic in dermatologie

Avantaje:

-eliminarea contactului manual cu suprafata tratata

-produsul este izolat de atmosfera exterioara

-administrarea este mai comoda

Se folosesc spray-uri in afectiuni ale pielii.

CURS 3- EMULSII FARMACEUTICE

Emulsiile sunt preparate farmaceutice lichide, formate din doua faze lichide, nemiscibile, dispersate
una in cealalta, cu ajutorul emulgatorilor.

Lichidul dispersat=faza interna(faza discontinua).

Mediul de dispersie=faza externa(faza continua).

Una dintre faze este un lichid polar (solutie apoasa), iar cealalta este un lichid nepolar (ulei).

Exista doua tipuri de emulsii:

1. De tip U/A-> uleiul este faza dispersata. (uleiul se afla in cantitate mai mica decat apa).
2. De tip A/U-> apa este faza interna, iar uleiul este faza externa. (uleiul este in cantitate mai mare
decat apa).

-pe langa asta, emulsiile contin un al treilea element: EMULGATORUL, care micsoreaza tensiunea
interfaciala intre cele doua faze si stabilizeaza sistemul.

Tipul de emulsie este determinat de emulgator, faza in care acesta este solubil.

Rolurile emulgatorului:

-emulgatorii sunt compusi care asigura solubilitatea si stabilitatea emulsiilor

-sunt putine substante care singure POT determina stabilitatea emulsiilor; acestea sunt numite
emulgatori primari si sunt formati din molecule polare care se absorb si se orienteaza la interfata celor
doua lichide, formand pelicule.

-emulgatorii secundari sunt substante care singure NU POT da emulsii stabile, dar prin asocierea lor cu
emulgatorii propriu-zisi duc la sisteme emulsionate stabile.

-principala categorie de emulgatori: agentii tensioactivi.

Emulgatorii sunt substante tensioactive, care actioneaza prin reducerea tensiunii la interfata a doua
lichide nemiscibile.

-in functie de utilizarea lor, pot actiona ca:

 Agenti de spargere a spumei

 Emulgatori de tip A/U
 Emulgatori de tip U/A
 Solubilizanti
 Umectanti.

COLOIZII HIDROFILI

-desi au o actiune la interfata U/A, se comporta diferit comparativ cu agentii tensioactivi propriu-zisi; dar
cei mai multi sun agentii tensioactivi.

Mecanismul de formare a emulsiilor se explica prin existenta unui filtru puternic, care rezista la
contopirea moleculelor.

-la acest mecanism, se adauga si faptul ca asigura o crestere impresionanta a vascozitatii mediului de
dispersie.

-astfel de substante hidrofile formeaza filme stratificate si dau emulsii de tip U/A.

SUBSTANTE SOLIDE FIN PULVERIZATE

-acestea, daca sunt umectate atat in apa, cat si in ulei, pot sa actioneze ca agenti emulgatori.

-ele se absorb la interfata, producand un strat rezistent in jurul particulelor, stabilizand emulsia.

-sunt substante care sunt umectate mai mult de apa->emulsii de tip U/A.

-cele care sunt umectate mai usor de ulei->emulsii de tip A/U. (ex.: substante anorganice, substante
metalice).

CARACTERIZAREA SI ALEGEREA EMULGATORILOR:

-criterii:

 Caracterul hidrofil/lipofil
  Tipul emulsiei dorite, pentru un ulei dat si o faza apoasa data.

Caracterul hidrofil/lipofil, este dat de HLB-> pornind de la faptul ca molecula tensioactiva este bipolara,
s-a ajuns la stabilirea unui mijloc convenabil pentru stabilirea unui mijloc convenabil pentru selectarea
emulgatorului.

-in acest sistem se aplica o valoare numerica fiecarui emulgator, in functe de HLB.

-fiecare emulgator tensioactiv are o valoare cifrica, ce rezulta din calculul raportului dintre portiunea
hidrofila si cea lipofila a moleculei.

-valoarea HLB reflecta o serie de caractere:

Solubilitatea in apa sau ulei

Tensiunea superficiala.

-cu cat valoarea HLB este mai mare, cu atat substanta este mai hidrofila.

-cu cat valoarea HLB este mai mica, cu atat substanta este mai lipofila.

-HLB ofera posibilitatea cunoasterii oricarui tip chimic de agent tensioactiv, dependent de gruparile
polare sau nepolare.

-valoarea HLB este necesara pentru emulsionarea unui ulei, dar depinde de tipul de emulsie dorita.

-cifra ceruta de o anumita faza, ca aceasta sa dea cu apa emulsii stabile de tipul dorit este egal cu HLB
necesar.

ALEGEREA EMULGATORULUI:

-selectarea emulgatorului este dictata de tipul emulsiei care se prepara, depinzand de calea de
administrare, modul de preparare si de aparatura.

-emulgatorii folositi la prepararea medicamentelor trebuie sa fie:

 Eficace in concentratie
 Stabili in timp
 Sa NU interactioneze cu substanta medicamentoasa sau cu substantele antiseptice cu care se
asociaza.

PROPRIETATILE FIZICE ALE EMULGATORILOR:

1. Marimea picaturilor: dimensiunea obisnuita a picaturilor unei emulsii stabile este de 0,2-0,5
microni.

-emulsiile preparate la mojar sunt grosiere

-cercetarea gradului de dispersie la preparare si in timpul pastrarii ne indica tipul emulgatorului si a

eficientei aparatului.
 2. Concentratia emulsiilor:

-proportia procentuala pe care o reprezinta faza interna fata de volumul total al emulsiei sa fie
aproximativ 75%.

3. Proprietatile optice:

-o emulsie normala este laptoasa, opaca, aspect datorat indicelui de refractie diferit al celor doua
lichide

-emulsia este mai opaca, mai alba, pe masura ce gradul de dispersie creste.

4. Miscarea browniana:

-particulele foarte mici efectueaza in sistemele disperse miscari neregulate, in zig-zag.

-aceste miscari browniene se datoreaza energiei cinetice a picaturilor care se deplaseaza cu o viteza
cu atat mai mare, cu cat particulele sunt mai mici.

-acest fenomen influenteaza negativ stabilitatea emulsiei.

-cresterea vascozitatii unui sistem scade mobilitatea particulelor, deci creste stabilitatea emulsiei.

VASCOZITATEA EMULSIEI:

-depinde de:

o vascozitatea fazei externe

o vascozitatea fazei disperse,
o concentratia fazei disperse
o gradul de dispersie
o natura emulgatorului.

-prezenta coloizilor hidrofili (cu rol de agenti de ingrosare), cresc vascozitatea fazei externe.

-la o concentratie ridicata a fazei disperse se poate ajunge la o crestere a vascozitatii.

DETERMINAREA TIPULUI DE EMULSIE:

1. Testul diluarii

-aceasta metoda se bazeaza pe proprietatea unei emulsii miscibile cu un lichid cu faza continua

-daca la o emulsie de tip U/A se adauga apa, aceasta va fi rapid o emulsie apoasa.

2. Testul colorarii

-in prezenta unui colorant solubil in apa, emulsiile de tip U/A se coloreaza uniform, iar in prezenta unui
colorant liposolubil se coloreaza emulsiile de tip A/U.
 3. Testul conductibilitatii electrice

-proba se executa trecand prin emulsie un curent alternativ

-daca curentul trece-> emulsie U/A

-daca nu trece curentul->emulsie A/U.

-la emulsiile stabile nu apar modificari ale conductibilitatii.

4. Testul de fluorescenta

-o serie de uleiuri dau fluorescenta in lumina UV

-daca apare fluorescenta-> emulsie A/U

-daca nu apare-> emulsie U/A.

STABILITATEA FIZICA A EMULSIILOR

-se caracterizeaza prin absorbtia coalescentei particulelor fazei interne, absorbtia separarii si
mentinerea aspectului

-datorita instabilitatii emulsiilor, prin modificarea marimii particulelor si a nr acestora, starea initiala a
sistemului se schimba.

PROCESELE DE INSTABILITATE A EMULSIILOR

a) Cremarea (smantanirea)

-separarea in doua emulsii, din care una este mai concentrata in picaturi decat cealalta

-ea nu reprezinta o rupere definitiva a emulsiei

-prin agitare, emulsia revine la starea initiala

-uniformizarea este posibila deoarece particulele sunt inconjurate de un strat de emulgator.

b) Dezemulsionarea

-ruperea sau separarea completa a celor doua faze

-particulele fazei disperse se grupeaza, formand agregate=> procesul se numeste floculare.

-in continuare are loc coalescenta, cand picatura fuzioneaza, ducand la separarea completa a fazelor.

c) Inversarea fazelor

-o emulsie de tip A/U trece in emulsie de tip U/A (cand nu avem procentul de faza interna
corespunzator)

-dupa tipul de emulsie, pot fi:

 Emulsie U/A:

-Emulgatorii pot fi: sapunuri alcalini, dextroze, peptine, proteine, albumine, gelatine, saponine, lecitine.

Emulsie A/U:

-Emulgatorii pot fi: sapunuri de rezine, agenti tensioactivi lipofilici, lanolina.

Dupa dependenta de disociere electrolitica, emulgatorii sunt:

 Emulgatori anioni-activi->substante disociabile in apa, la care partea activa la formarea emulsiei

este anionul.
 Emulgatori cationi-activi->substante disociabile, la care partea activa ce confera intregii
molecule calitatea de emulgator este cationul.
 Emulgatori neionigeni-sunt emulgatori indiferenti la disocierea electrolitica (nu disociaza).
 Emulgatori amfoteri-care pot fuziona in solutie sub forma de cationi sau anioni, iar la punctul
izoelectric coexista ambele forme.

Emulgatorii se clasifica si dupa structura chimica:

-guma arabica

-alcool polivinilic

-alginati.

Emulgatori tensioactivi de sinteza:

Emulgatori anioni-activi: sunt formati dintr-un pol hidrofil anionic si un pol lipofil incarcat
pozitiv, care imprima capacitatea tensioactiva.

-principalele substante sunt: sapunurile alcaline -> sunt formati dintr-un lant de hidrocarburi, un
radical al unu acid gras si un metal (Na, K).

-sapunurile alcaline se obtin in urma unei reactii dintre KOH, NaOH, 𝑁𝐻4 OH si sarurile acidului
palmitic si stearic.

-dau emulsii de tip U/A-> se folosesc EXTERN.

-sapunurile se disperseaza in apa-> solutii colodale

-aceste solutii de sapunuri sunt incompatibile cu sarurile de Ca, cu care precipita.

Sapunuri de metale polivalente: sunt formate dintr-un lant hidrocarbonat divalent sau trivalent, care
sunt insolubile in apa si in solventi polari, dar solubili in uleiuri si solventi apolari.

-au pH scazut

-dau emulsii A/U-> se folosesc EXTERN.

Sapunurile organice sunt derivati de acizi grasi, acid stearic si amine organice(trietanolamina), care dau
amino-sapunuri.

-au pH ~ 7

-dau emulsii U/A.

Sapunurile cu trietanolamine sunt derivati de oleat de trietanolamina si stearat de trietanolamina

-dau emulsii U/A

-se folosesc pentru lotiuni dermato-cosmetice si crème

-au pH ~8.

-sunt influentate de sarurile de calciu.

Sapunurile cu rezine se obtin prin actiunea substantelor alcaline asupra rezinelor.

-impreuna cu apa formeaza o spuma persistenta->folosite pentru incorporarea substantelor antiseptice

(folosite intraspitalicesc).

Compusii sulfurati si sulfonati-> formati din acizi grasi si acid sulfuric.

-dau emulsii U/A

-folosite pentru lotiuni

-nu sunt influentate de sarurile de calciu.

Carbopolii sunt polimeri de carboxivinil.

-sunt emulgatori anioni-activi

-dau emulsii U/A.

CURS 4- EMULGATORII CATIONI-ACTIVI

 Sunt substante a caror molecula are un pol hidrofil si un pol hidrofob, cation.
-prin disociere formeaza un cation complex, care confera moleculei calitatea de emulgator.
-sunt tensioactivi cu actiune detergenta si antiseptica.
-cele mai folosite sunt sarurile cuaternare de amoniu (saruri cationice sau sapunuri inverse).

Sarurile cuaternare de amoniu:

 sunt solubile in apa
 dau solutii neutre la turnesol
  spumifica abundent
 sunt incompatibile cu agentii tensioactivi anionici
 sunt stabili in prezenta ionului de Ca
 dau emulsii de tip U/A
 se folosesc la prepararea dermato-cosmeticelor, datorita proprietatii detergente si antiseptice.

EMULGATORII NEIONICI
 sunt substante bipolare, neutre, care nu disociaza in ioni in mediu apos
-prezinta stabilitate in prezenta ionilor de Ca
-natura, orientarea si nr gruparilor hidrofile si hidrofobe sunt exprimate de balanta hidrofil-
lipofil (HLB).

Dupa modul de preparare avem:

o esteri ai acizilor grasi cu glicerina

o esteri ai acizilor grasi cu sorbitolul (=Span-uri)
o polietilenglicolii (sunt foarte hidrofili, slabi emulgatori de tip U/A, dar sunt buni stabilizanti ai
emulsiilor si cresc vascozitatea fazei apoase)
o alcoolul polivinilic (creste vascozitatea fazei apoase si este folosit ca emulgator si agent de
stabilizare a emulsiilor, sub forma de mucilag in concentratie de 10%).

EMULGATORII NATURALI
-nu au o componenta constanta
-sunt descompusi prin hidroliza si la variatiile de pH
-sunt invadati de microorganisme.
Ex: Guma arabica-utilizata in farmacii pentru realizarea “ex tempore” a emulsiilor de uz intern,
uleiuri fixe si volatile
-da emulsii de tip U/A
-nu se foloseste la prepararea emulsiilor de un extern
-imprima emulsiei un pH suportat intre 2-8, fiind distrusa de mediul alcalin
-este incompatibila cu boraxul
-se foloseste la prepararea emulsiilor sub forma de mucilag.
Guma tragacanta-actioneaza prin cresterea vascozitatii, avand rol de stabilizator pentru
emulsiile de tip U/A.
-se utilizeaza asociat cu guma arabica, la prepararea emulsiilor de un intern cu ulei de vaselina
sau ulei de ricin
-emulsiile sunt stabile in mediul acid sau neutru
-este invadata de microorganisme, astfel incat, la emulsiile cu guma tragacanta se adauga ca si
conservant nipasol in concentratie de 0,1%.
Agar-agar-este un mucilag extras din alge marine.
-este o pulbere inodora, alba, insolubila in apa rece, alcool
-actioneaza prin cresterea vascozitatii fazei apoase.
-se foloseste ca mucilag
 -se utilizeaza pentru emulsii ulei de ricin si de peste.

Peptina poate inlocui guma arabica.

-actioneaza prin stabilizarea emulsiilor, datorita cresterii vascozitatii.
Derivatii de celuloza sunt esteri ai celulozei: MC (metilceluloza), CMC
(carboximetilceluloza).
-actioneaza prin cresterea vascozitatii, fiind buni stabilizatori a emulsiilor de tip U/A.
-permit emulsionarea uleiurilor eterice, produselor organice lichide si a rasinilor.
Saponinele sunt substante de natura glicozidica.
-nu contin azot
-sunt rezistente atat in mediu acid, cat si mediu bazic
-sunt influentate de ionii de Ca
-au actiune hemolitica
-se folosesc numai pentru uz extern.
Gelatina da solutii limpezi sau slab opalescente.
-da emulsii de tip U/A.

EMULGATORII INSOLUBILI
Produsele hidrofile dau emulsii de tip U/A (ex. Argila, bentonita).
Produsele hidrofobe dau emulsii de tip A/U sau U/A (cu indicatia de a adauga uleiul peste
bentonita, urmand o agitatie puternica).
Veguum-folosit in concentratie de 1%, da emulsii de tip U/A.

FORMAREA EMULSIILOR
 STABILIREA COMPONENTELOR UNEI EMULSII

- emulsiile fluide (40-60%)->sunt emulsii stabile.

-utilizarea procentelor mici, face posibila opalescenta si separarea fazelor.

-marirea vascozitatii fazei externe a emulsiilor de tip A/U se obtine prin adaugarea de ceruri si substante
hidrofile.

Selectarea emulgatorului se face in functe de tipul de emulsie si calea de administrare.

Emulsiile de tip U/A se obtin cu un singur emulgator sau cu un coloid hidrofil natural (emulgatorul va
mari consistenta, deci va creste vascozitatea).

La prepararea emulsiilor de uz extern, se urmareste capacitatea de intindere si aderare pe piele.

PREPARAREA EMULSIILOR

 Prin adaugarea fazei interne la cea externa. Faza interna se adauga in portiuni mici, sub agitare
continua.
 Prin adaugarea fazei externe la cea interna->duce la inceput la o emulsie inversa, A/U, U/A.
 Prin amestecarea celor doua faze incalzite (vaselina, ceruri).
-solutia apoasa a substantelor hidrosolubile se mai incalzeste cu cateva grade, se adauga faza
apoasa peste cea uleioasa si se agita pana la racire.
-prepararea la mojar poate fi facuta cand emulgatorul nu da solutii vascoase.

1. METODA GUMEI USCATE

-vom dispersa guma in ulei
-in aceasta metoda se obtine emulsia primara
-proportia emulsiei primare este: 4 parti ulei, 2 parti apa si o parte guma arabica.
-dupa obtinerea emulsiei primare se adauga sub agitare, solutia apoasa care contine
substanta medicamentoasa, corectori de gust, conservanti.
2. METODA GUMEI UMEDE
-emulgatorii folositi sunt mucilagii
-proportia de ulei-apa-guma arabica este aceeasi (4 parti ulei, 2 parti apa si o parte guma
arabica)
-aceasta metoda se poate folosi si in cazul altor agenti de emulsie care nu sunt solizi (galbenusul
de ou).
-avantajul acestei metode: pentru emulsiile cu rezine si balsamuri.
3. METODA FLACONULUI
-se aplica la emulsii de tip U/A
-uleiul, impreuna cu emulgatorul se introduc intr-un flacon uscat, peste care se adauga o
cantitate egala de apa cu ulei, se agita energic, rezultand emulsia primara.
4. METODA MAIONEZEI
-se aplica la emulsii de tip U/A
-emulgatorii se dizolva in apa si se adauga, sub agitare, uleiul.

La nivel industrial se folosesc metode: metoda maionezei, metoda uleiurilor autoemulsionante,

utilizand ca emulgatori agenti tensioactivi.
Ca aparatura se folosesc: agitatoare mecanice, omogenizatoare, mori coloidale.

CONSERVAREA EMULSIILOR
-prezenta nitratilor de carbon, a proteinelor, a sterolilor, a mediului apoi creeaza conditii
favorabile pentru mucilagii.
-apar diferite transformari: de culoare, miros, apar gaze, separarea fazelor; unele bacterii sau
ciuperci descompun emulgatorii neionici si naturali.

Solubilitatea-moleculele substantei conservante nu trebuie sa reactioneze cu componentele

emulsiei; in astfel de cazuri se adauga substante antiseptice in exces.
Autooxidarea uleiurilor si a unor componente grase-se face datorita oxigenului sau a umiditatii.
Conservarea-trebuie facuta prin inchiderea etans si pastrarea la loc racoros.

 (Subiecte posibile din cursul aceste: Tipurile de emulgatori, metodele de preparare).

 CURS 5- SUSPENSII
 Sunt forme farmaceutice lichide, obtinute prin dispersarea, divizarea fina a unei substante
medicamentoase intr-un lichid.
 FRX defineste suspensiile ca: preparate farmaceutice lichide, constituite din una sau mai
multe substante active, insolubilem suspendate intr-un mediu de dispersie lichid si destinate
administrarii interne sau externe.
 Sunt sisteme disperse bifazice:
 Solid, fin divizat in mediul de dispersie.
 Mediul de dispersie, care poate fi lichid, solid sau gazos.

-din punct de vedere fizico-chimic, pot fi: sisteme disperse grosiere, microeterogene, fluide, constituite
din doua faze:

1. faza dispersata (faza solida)-este o faza divizata, reprezinta faza interna (=substanta
medicamentoasa).
2. faza dispersanta (faza lichida)-este faza continua sau faza externa (=mediu de
dispersie=vehicol).

In compozitia suspensiilor exista si un al treilea component, si anume agentul de dispersie (de

suspendare, de stabilizare).
Dimensiunea particulelor solide trebuie sa aiba maxim 1 micron.

Mediul de dispersie poate fi:

 Apa
 Solutii apoase
 Solutii extractive apoase
 Dispersii hidrofile macromoleculare, asociate sau nu cu alcool sau glicerol.

Faza lipofila poate fi:

 Uleiuri vegetale
 Parafina lichida
 Solutii uleioase
 Lanolina
 Ceara

Definitia moderna a suspensiilor le incadreaza ca sisteme de eliberare a substantei

medicamentoase in care particulele solide insolubile sunt dispersate ca unitati individuale sau ca
o retea de particule intr-un mediu lichid continuu.

Conditiile de calitate a suspensiilor:

-sa asigure o dispersie adecvata a particulelor solide in lichid

-sa prezinte o segmentare mica a particulelor

 -sa ramana omogena dupa agitarea recipientului.

Industria de medicamente prepara si suspensii solide, numite si suspensii uscate, sub forma de:
 Pulberi
 Granule
 Asocieri de pulberi cu granule
 Comprimate.
Formele farmaceutice contin substante auxiliare care faciliteaza dispersarea si confera calitatile
necesare in functie de calea de administrare:
 Pulberi suspendabile
 Granule pentru suspensii
 Asocieri de pulberi cu granule
 Comprimate pentru suspensii.
Sistemul dispers de suspensie a unei substante solide insilubile poate fi intalnit si in cadrul
altor forme farmaceutice, in care mediul de dispersie poate fi:
-fluid (picaturi nazale, picaturi auriculare, picaturi oftalmice, suspensii parenterale)
-gazos (aerosoli)
-semisolid (unguente de tip suspensie=paste)
-solid (supozitoare de tip suspensie, pulberi, comprimate, compresii, pilule, capsule
gelatinoase, suspensii uleioase, aerosoli cu substante solide, forme farmaceutice cu
eliberare modulata).

AVANTAJELE SUSPENSIILOR:

-permit formularea de preparate lichide pentru unele substante medicamentoase insolubile in vehicolul
prescris

-asigura o metoda eficienta de dispersare a unor substante insolubile sau greu solubile, permitand
administrarea in concentratii ridicate, in forma lichida de suspensie

-permite rezolvarea unor interactiuni farmaceutice, fizico-chimie dintre componentele asociate intr-o
solutie

- reprezinta o administrare comoda si usoara pentru pacientii cu dificultate la inghitirea formelor

farmaceutice solide

-asigura formularea in medicatia pediatrica a unor produse lichde cu gust si miros placut, prin asocierea
substantei medicamentoase insolubile cu substante auxiliare

-asigura evitarea gustului dezagreabil al unor substante medicamentoase solubile prin inlocuirea cu
derivati insolubili si fara gust (esteri sau alte saruri)

-asigura stabilitatea unor substante medicamentoase in mediul apos, prin formularea ca suspensie
evitandu-se reactia de hidroliza
-permite formularea ca suspensie intr-un vehicol anhidru, atunci cand substanta medicamentoasa se
degradeaza in mediul apos

- formularea sub forma de suspensie permite micsorarea solubilitatii unei substante medicamentoase
care se degradeaza in mediul apos, prin inlocuirea unei parti de apa cu un solvent apropiat, miscibil
(alcool sau glicerol)

-datorita contactului prelungit intre particulele de substanta solida si mediul de dispersie lichid, acesta
poate fi redus prin prepararea suspensiei de catre farmacist in momentul eliberarii produsului

-asigurarea stabilitatii antibioticelor prin fabricarea sub forma de suspensii solide

(pulberi,granule,comprimate)

-facilitarea de administrare a unor pulberi instabile, voluminoase, sub forma de suspensie (pulberi care
absorb aciditatea)

-posibilitatea formularii sub forma de suspensie pentru administrarea parenterala (vaccinuri), aerosoli si
inhalatii

-suspensiile pot fi administrate sub forma locala la suprafata diferitelor mucoase

-prezinta biodisponibilitate superioara celorlalte forme farmaceutice solide.

DEZAVANTAJELE SUSPENSIILOR:

-formularea este foarte dificila

-este una dintre cele mai instabile forme farmaceutice, datorita pulverizarii avansate a substantei
medicamentoase

-in timpul depozitarii pot aparea modificari ale sistemului dispers, mai ales daca exista variatii de
temperatura

-instabilitatea sistemelor disperse heterogene, manifestata prin separarea celor doua faze

-uniformitatea si exactitatea dozei este mai putin sigura

-polimorfismul unor substante medicamentoase este cauza de activitate/inactivitate

-pot fi usor invadate de microorganisme, iar controlul de calitate este extrem de dificil.

CLASIFICAREA SUSPENSIILOR:

1.Dupa modul de formulare

-suspensii lichide- forme magistrale

- forme industriale

-suspensii solide
2.Dupa natura si originea fazei solide:

-faza solida insolubila de disperseaza in faza lichida

-faza solida insolubila rezulta in timpul prepararii.

3.Dupa dimensiunea particulelor solide suspendate (substanta medicamentoasa):

-suspensii monodisperse

-suspensii polidisperse.

4.Dupa natura mediului de dispersie:

-hidrosuspensii

-organosuspensii: -suspensii in amestec de vehicole miscibile cu apa: – hidroalcoolice

- hidroglicerolate

- hidro-alcoolo-glicerolate

-hidro-propilen-glicolice.

-suspensii in vehicole anhidre hidrofile: -alcoolice

-glicerolate

-propilen-glicolice.

-suspensii in vehicole anhidre lipofile: suspensii uleioase.

5.Dupa modul de preparare:

-suspensii obtinute pe cale fizica, prin pulverizarea substantei medicamentoase in vehicol

-suspensii obtinute pe cale chimica, prin precipitarea substantei medicamentoase in vehicol.

6.Dupa raportul fazelor suspensiei:

-suspensii diluate

-suspensii concentrate

-suspensii foarte concentrate (=paste).

7.Dupa stabilitatea si aspectul sedimentului:

-suspensii defloculate (peptizate)

-suspensii floculate.
8.Dupa caracterele reologice:

-suspensii cu comportare la curgere newtoniana = suspensii diluate

-suspensii cu comportare la curgere nenewtoniene (suspensie plastica, preudoplastica, elastica, cu

vascozitate tixotropa si netixotropa).

9.Dupa calea de administrare:

-suspensii orale

-suspensii parenterale

-suspensii administrate pe mucoase: oculara,otica,rectala etc.

-suspensii administrate pe piele.

10.Dupa actiunea farmacologica:

-suspensii medicamentoase

-suspensii cosmetice.

(Subiecte posibile din cursul acesta: Avantajele suspensiilor, clasificarea suspensiilor).

CURS 6- FORMULAREA SUSPENSIILOR

Materii prime:

A. Substanta medicamentoasa-poate fi selectata de catre formulator in functie de

scopul urmarit si de calea de administrare.
-in functie de aceste considerente, se va alege raportul de substanta medicamentoasa si
substanta auxiliara.
Exemplu:
-pentru suspensiile medicamentoase administrate pe cale orala, concentratia de substanta
activa variaza intre 0,1-10%.
-pentru suspensiile radioopace (BaS𝑂4 ), se utilizeaza concentratii mai mari: 30-75%.
-in cazul substantelor toxice, stupefiante, puternic active, NU trebuie depasita doza terapeutica
maxima pentru o data si 24 de ore, conform FRX.
-suspensiile injectabile contin peste 10-20% substanta activa.
Actiunea farmacologica a substantei medicamentoase incorporate in suspensie este foarte
variata:
-antibiotice: cefalosporine, cloramfenicol, tetracicline, macrolide, peniciline, aminoglicozide.
-antimicotice
-sulfamide
-antimicrobiene diverse
 -diuretice
-sedative
-anticonvulsivante
-expectorante
-AINS si AIS
-antihipertensive
-antitermice
-radioopace
-antipruriginoase
-antiflatulente
-antiacide
-absorbante
-abrazive, in paste de dinti
-antihelmintice
-analgezice.

B. Substante auxiliare- sunt reprezentate de doua mari grupe:

1. Vehiculul
2. Adjuvantii si aditivii
1.Vehicolul(mediu de dispersie):
-mediul de dispersie lichid va fi selectat de catre formulator in functie de caracteristicile substantei
medicamentoase, de forma farmaceutica si de calea de administrare.

-pentru suspensiile orale, vehicolul este apa.

-pentru suspensiile de uz extern, vehicolul poate fi: etanol, glicerol, propilenglicol, polietilenglicol lichid.

Mai rar se pot folosi si vehicole hipofile: uleiuri vegetale, hidrocarburi alifatice, esteri ai AG sau chiar
emulsii.

2.Adjuvantii si aditivii:
Criteriile de alegere a acestora:

-compatibilitatea cu substanta medicamentoasa

-stabilitatea la pH-uri specifice si la o anumita temperatura

-compatibilitatea cu alti adjuvanti din formulare

-facilitati de procesare

-pretul de cost.
 Substante auxiliare folosite:

-agenti de dispersare

-agenti de suspendare

-agenti de floculare

-agenti de control al pH-ului

-agenti de modificare a densitatii

-agenti antigelifianti si contracimentarii

-agenti de inhibare a cresterii cristalelor

-antioxidanti

-antispumanti

-agenti conservanti antimicrobieni.

Pentru suspensiile de uz intern:

-edulcoranti

-aromazitanti

-coloranti.

Pentru produsele cosmetice:

-agenti de parfumare

-agenti osmotici

-promotorii de absorbtie.

C.Materiale, recipiente, ambalaje

Pentru conditionarea suspensiilor fluide si solide se utilizeaza recipiente si ambalaje fabricate din sticla,
plastomeri, aluminiu, otel inoxidabil, hartie si carton (pentru ambalare secundara).

! La conditionare, se mentioneaza: “A se agita inainte de intrebuintare!”