George Lungu

Istorie ID Anul III

Arheologie Paleocreștină

Biserica Sfânta Sabina

Roma
422-432
Lungime: 63 metri (incluzând absida)
Lățime totală: 24,8 metri
Înălțimea pereților navei: 18,9 metri

Biserica Sf. Sabina este un exemplu de basilică Romană clasică. Este construită într-o
formă standard iar execuția ei este elegantă și precisă. A fost restaurată în secolul XX și încă
prezintă un aspect feeric și pur.

Biserica a fost dedicată lui Hristos, dar numele ei provine probabil de la persoana care a
donat clădirea pe care a fost construită basilica. Această Sabina a fost canonizată și numele ei a
fost dat actualei biserici.

Planul reduce prototipele Constantiniene la elementele esențiale care alcătuiesc basilica:

naos, 2 culoare și terasa sacră. Acesta este un plan la care se face adesea recurs la bisericile
Romane din secolele IV-V. În acest tip de clădire, colonadele susțin arcade în loc de grinzi
(trabeation). Pereții navei superioare conțin rânduri de ferestre care se intercalează cu coloanele,
pentru a fi posibil iluminatul. Materialul de bază folosit în construcția acoperișului Naosului și al
Navelor este lemnul.

În construcția basilicii mai există și mosaicul, acum pierdut, care decora în trecut seiful
absidei, furnirul din marmură și pereții naosului și picturile ornamentale în nave.
O altă caracteristică este folosirea spoliei (tehnică de refolosire a elementelor arhitecturale sau de
construcție.). Nu numai la coloane și capiteluri, dar și la cărămizi.

Coloanele corintiene cu 24 de caneluri și capitel (secolul II) formează un set aproape

perfect, instituind un ton de opulență și armonie care se prelungește și în interiorul bisericii.
Prezintă o ușă din lemn cu o înălțime de aproximativ 5 metri are pe ea sculptată 24 de scene din
Noul și Vechiul Testament, fiind unică în toată Roma.
Fig. 1 – Interior Biserica Sf. Sabina, Detaliu de lumină.

Singurul anacronism evident este reprezentat de picturile de pe absidă și arcada care sunt
elemente specifice secolului XVI și dispunerea medievală a altarului și a Schola Cantorum.

În construcția basilicii mai există și mosaicul, acum pierdut, care decora în trecut seiful
absidei, furnirul din marmură și pereții naosului și picturile ornamentale în nave.
O altă caracteristică este folosirea spoliei (tehnică de refolosire a elementelor arhitecturale sau de
construcție.). Nu numai la coloane și capiteluri, dar și la cărămizi.

Coloanele corintiene cu 24 de caneluri și capitel (secolul II) formează un set aproape

perfect, instituind un ton de opulență și armonie care se prelungește și în interiorul bisericii.
Prezintă o ușă din lemn cu o înălțime de aproximativ 5 metri are pe ea sculptată 24 de scene din
Noul și Vechiul Testament, fiind unică în toată Roma.

Colonadele sunt construite într-o estetică clasică, dar în ansamblu, Sfânta Sabina este o
lucrare ce aparține antichității târzii, o manifestare a stilului similară cu Aula Palatina de la Trier.
La fel ca în Aula Palatina, Sf. Sabina prezintă un contrast puternic între un exterior blând și
simplu și interiorul Bisericii. Interiorul e dominat de șiruri de ferestre foarte apropiate și rotunde
în partea superioară, care sunt foarte mari și înalte în raport cu omul și înălțimea pereților.

Ferestrele sunt umplute cu mică(material), prin care trecea lumina și se reflecta pe

suprafețele polișate de pe pereți care erau acoperite cu mozaicuri și piese opus sectile. O
diferență majoră între Aula Palatina și Sf. Sabina este dată de colonadele care perforează partea
inferioară a peretelui.
Fig. 2 – Plan Biserica Sfânta Sabina

Navele ofereau spații pentru diferitele tipuri de credincioși și naosul era atribuit
procesiunilor clerice. Navele prezintă o diferență estetică mare, neavând ferestre la nivelul
solului, ci doar în partea superioară a pereților, lumina venind metaforic de sus. În acest fel,
participanții erau luminați în mod indirect, accentul punându-se pe altar și pe decorațiunile
interioare. Sursa principală de lumină intră prin naos, de sus în jos.

Un element care subliniază contopirea dintre Vechiul și Noul Testament este ușa
principală de intrare în Biserică. Această ușă este construită din lemn de chiparos și a fost inițial
placată cu 28 de panouri cioplite care reprezintă momente din viața lui Iisus Hristos în paralel cu
scene din Vechiul Testament, înfățișând adesea pe Moise sau alți eroi.

În prezent, din 28 de panouri au mai rămas 18 în condiție bună, care sunt accesorizate cu
rame pe care predomină decorațiuni cioplite în formă de struguri și frunze de vie. În sculptarea
acestor panouri/plăci, au fost folosite metode diferite. Unele sunt sculptate într-un stil grecesc iar
altele într-un „stil popular”. Probabil multitudinea metodelor abordate în sculptarea panourilor
este dată de multitudinea surselor din care provin.

O scenă înfățișată de aceste panouri și care trebuie menționată aici pentru sculptarea
rafinată este scena Triumfului Lui Iisus și a Bisericii. Aceasta este compusă din două părți. În
jumătatea superioară este situată figura lui Hristos, încadrată într-o coroană circulară de lauri și
prin care se sugerează întruchiparea tinereții veșnice și a măreției netulburate. Pe ambele laturi
ale figurii lui Hristos sunt reprezentate literele grecești alfa și omega, care simbolizează începutul
și sfârșitul, iar în exteriorul coroanei sunt cioplite capete de vultur, leu, înger și un taur. Aceste
capete sunt simbolul corespondent al celor 4 Evangheliști.

. Partea inferioară a panoului începe cu bolta Cerului, în care sunt suspendate soarele, luna
și stelele - ca și cum ar indica faptul că ceea ce se tranzacționează este de import universal. Mai
jos se află simbolul Bisericii, voalată și îmbrăcată în pânze curgătoare(drapaj), apostolii Petru și
Pavel ținând deasupra capului o cruce închisă în coroana triumfului, pentru a-și marca destinul
suferinței.

Fig. 3. Panoul Triumfului lui Iisus Hristos și al Bisericii

 Unele dintre celelalte panouri, însă, nu fac nici o pretenție de finețe și reprezintă clar și la
obiect, ffără a apela la mijloace artistice complicate, mesajul sculptat într-o simplitate totală. Cel
mai relevant dintre acestea este un panou de dimensiuni reduse situate în colțul din stânga sus a
ușii. Despre acest panou, istoricii afirmă că este cea mai veche reprezentare a lui Iisus Hristos
răstignit.

Figurile lui Hristos și celor doi tâlhari par să fie la început doar oameni care se roagă și
care întind mâinile într-un cuprinzător. Deși este destul de explicit acest panou, nu există o
reprezentare sugestivă a crucii pe care sunt răstigniți, în afara detaliului de la capul personajului
din stânga. De asemenea, există o relație clară între personajele din tablou, care este dată de
dimensiunea acestora.

Cele două personaje din stânga și din dreapta ajung doar până la nivelul mâinilor celui din
mijloc. Toate personajele sunt puse cu picioarele pe pământ, chiar dacă acestea sunt unite, iar
sugestia suferinței este destul de inexistentă. Aceste detalii oferă operei un caracter mai mult
„simbolic” în detrimentul unei reprezentări artistice.

Fig. 4 - Panou reprezentând răstignirea lui Iisus Hrisos.

Bibliografie:

1. Milburn Robert - Early Christian art and architecture,1988, University of California Press
2. Editor Kurt Weitzman - Age of Spirituality, Late Antique and Early Christian Art Third
to Seventh Century, 1978, Princeton University Press