1.

Conceptia despre lume si structura ei

Filosofia ca conceptie despre lume si modalitate de gindire.Corelatia dintre filosofie si alte forme de
cultura: mitologia, religia, stiinta. Filosofia si stiinta economica.

Filosofia este un tip de conceptie despre lume,aceasta din urma fiind un ansamblu de viziuni
,evaluari,norme ce determina atitudinea omului fata de lumea i nconjuratoare ,si intr-o masura oarecare
reglementeaza comportamentul acestuia.Filosofia,apare ca o conceptie depre lume ce incearca sa
explice tot ce exista.Conceptia filosofica despre lume are un caracter teoretic,ea nu numai ca proclama
principii,dar le demonstreaza ,le deduce in mod logic.Filosofia este o conceptie despre lume formulata in
termeni conceptuali si organizati intr-un sistem,potrivit unor reguli metodologice.

Religia-tip de comportament uman ,credinte,ritualuri,referitor la fiinte,forte si puteri supranaturale .

Stiinta este suma tuturor cunostintelor acumulate in urma unei cercetari.Stiinta furnizeaza cunostinte
exacte si universale valabile.Cunostintele stiintifice include 2 scopuri specifice:unul teoretic si altul
practic.Scopul teoretic este de a explica si de a dobindi noi cunostinte ,iar cel practic de a le verifica.

In timp ce in stiinta e vorba despre lucruri chiar si cind se vorbeste despre om,in filosofie este vorba
despre om,chiar atunci cind se vorbeste despre lucruri.(Constatin Noica)2

2. Tipurile istorice de concepție despre lume: mitică, religioasă și filosofică

Concepția religioasă se forma la bază de: ritualuri, credințe forțe supranaturale

Concepția mitică/filozofică: Mitul lui Prometeu, Daphne, Odiseu, Icar, Er,

Filosofii epocii post-mitice, precum Protagoras, Empedocle și Platon folosesc mitul ca pe o punere în
scenă alegorică cu scopul de a-și face înțeleasă opera. De exemplu, Platon creează mituri originale (cum
ar fi mitul peșterii), sau readaptează miturile anterioare.

3. Filozofia ca stiinta si obiectul ei de studiu.

Filosofia este una din principalele forme ale manifestării spiritului uman. Întrebarea cum se poate defini
filosofia este chiar și ea una filosofică. Pentru introducerea conceptului putem spune că este studiul
înțelesurilor și justificărilor sau credințelor despre cele mai generale sau universale aspecte ale
lucrurilor, un studiu care nu este realizat prin experimente și observare atentă, ci prin formularea
problemelor și oferirea soluțiilor lor, argumentarea soluțiilor oferite și discuția dialectică a tuturor
acestora. Filosofia studiază concepte generale precum existența, bunătatea, cunoașterea sau
frumusețea. Pune întrebări precum "Ce este bunătatea, în general?" sau "Este cunoașterea posibilă ?".
În termeni generali, filosofia este studiul critic, speculativ sau analitic al exteriorului a unor subiecte

5-6. Principalele metode filosofice de interpretare a lumii. Stiintele filosofice si filosofiile stiintifice

Domeniile principale ale reflectiei filosofice.Functiile si metodele de cunoastere a filosofiei.

Ontologia-teoria generala a existentei;

Gnosiologia-teoria generala a cunoasterii;

Antropologia-stiinta despre om;

Metodologia-stiinta despre metodele de obtinere a cunostintelor;

Logica-stiinta despre formele gindirii si legile gindirii corecte;

Axiologia-stiinta despre valori;

Etica-stiinta despre morala;

Estetica-stiinta despre arta si frumos.

Metoda în filosofie

Prin metodă se înţelege în general, un drum, o cale sau un procedeu de înfăptuire a unei acţiuni, de
atingere a unui scop. Însăşi etimologia termenului vine din grecescul methodos care înseamnă drum,
cale. În domeniul filosofiei, metoda este cale pe calea pe care o urmează gândirea în perpetua sa
mişcare spre adevăr. În istoria filosofiei au fost propuse metode multiple şi diferite. Acestea pot fi însă
grupate în metode dialectice şi metafizice. Cele dialectice propun înţelegerea realităţii ca fiind într-o
continuă devenire, mişcare. Devenirea este determinată de însăşi tensiunile interioare ale realităţii. Prin
metoda dialectică mişcarea este de fapt o automişcare şi nu o forţă imprimată din transcendent, din
afara realităţii. Metafizica dimpotrivă propune înţelegerea realităţii într-un mod static, fragmentar, lipsit
de posibilitatea aflării sursei mişcării în interiorul realităţii. Dialectica şi metafizica sunt două metode
raţionale. Aceasta este şi trăsătura ce defineşte filosofia spre deosebire de religie. Religia ca şi filosofia
se ambiţionează să ofere o imagine asupra realităţii. Metodele lor sunt însă diferite. În timp ce religia
face apel la credinţă (afectivitate), filosofia se construieşte pe cale raţională.

6. Functiile principale ale filosofiei

Functiile:

Functia teoretica-ii permite filosofiei sa explice legitatile universale ale dezvoltarii naturii,societatii si
cunoasterii in baza acestei functii filosofia este definita ca forma superioara a creatiei spiritului uman

Functia ontologica-originea si esenta lumii

Functia gnoseologica-abordeaza probleme ale cunoasterii lumii
Functia axiologica-principalele orientari valorice
Functia praxiologica-investigarea actiunilor umane de pe pozitiile eficacitatii lor
Functia hermeneuca-reflectia asupra simbolurilor religioase,motivelor si expresiilor umane
Functia metodologica-sistematizeaza cunostintele filosofice.metoda generala-dialectica
Functia umanista-problemele cotidiene ale individului
Functia conceptuala,sintetica etc.

7. Problema fundamentala a filosofiei si aspectele ei

Problema fundamentala a filosofiei are 2 laturi:latura ontologica/existentiala(consta in raspunsul la

intrebarea:ce este primar:materia sau spiritul?);latura gnoseologica care tine de cognosibilitatea
lumii.Tine de cautarea rs.lai ntrebarea :este oare posibila cunoasterea?mai ales a esentei lucrurilor?

10. Teoria metampsihozii ( reîncarnării sau transmigrarea sufletelor) în filosofia indiană antică
Reîncarnarea sau reîntruparea este o credință filosofico-religioasă conform
căreia spiritul supraviețuiește morții trupului, pentru a reveni după un interval într-un nou trup. În unele
cazuri se face distincția între reîncarnare, prin care pot trece doar ființele umane, și metempsihoză,
termen ce presupune transmigrația sufletului între toate formele de viață. Conform credinței
reîncarnării, o nouă personalitate este dezvoltată la fiecare viață nouă în lumea fizică, dar o parte a
ființei rămâne permanent prezentă pe parcursul acestor vieți succesive.

11. Gîndirea filozofică în China antică. Izvoarele, teoretice, legea Dao, particulele Yani și Yni

Yin și Yang sunt două concepte religioase care își au originea în filozofia și metafizica chineză. Aceste
concepte reprezintă forțele primordiale și complementare ce compun universul și toate componentele
acestuia.
Yin este elementul întunecat; el este trist, pasiv, sobru, feminin, introvertit, intim, și corespunde nopții.
Yang este elementul luminos; este fericit, plin de vitalitate, activ, strălucitor, masculin și corespunde
zilei. Yin este adeseori simbolizat de apă și de pământ, în timp ce Yang este simbolizat de foc și vânt.

Doctrina filozofică a lui Lao Dan ocupă un important loc în istoria filozofiei chineze. Iar ideile sale politice
a exercitat o influenţă asupra gânditorilor progresişti şi reformatorilor utopici din posteritate.

În „Dao De Jing” este expusă legea de transformare a lucrurilor şi fenomenelor. Lao Dan consideră că
fericirea şi nefericirea se pot transforma una în cealaltă. „În nefericire sălăşluieşte fericirea, în fericire se
ascunde nefericirea.”

13.Naturfilosofia și cosmologia școlii din Milet. Problema substanței primordiale

Naturfilosofia e un termen istoric, care semnifică filosofia naturii, înțeleasă ca un sistem de legi integre
ale naturii. Naturfilosofia are ca origine epoca antică, și ca scop găsirea cauzelor în legile fundamentale
ale naturii.

Școala milesiană a fost o școală filosofică fondată în secolul VI î.Hr. Ideile asociate cu această școală sunt
exemplificate de trei filosofi din cetatea ioniană Milet: Thales, Anaximandru și Anaximene.

Întrebările care îi interesau pe milesieni erau de tipul: "E posibil ca această lume să fie redusă la principii
mai simple, astfel încât rațiunea umană să înțeleagă ce este ea?", "Din ce este făcută?", Cum are loc
schimbarea?", "De ce lucrurile apar, apoi se perimează și dispar?".

14. Filosofia lui Pitagora. Teoria numerelor

Pitagora a fost un filozof si matematician grec , întemeietorul pitagorismului, care punea la baza întregii
realități teoria numerelor și a armoniei. Pitagora a fost un mare educător și învățător al spiritului grecesc
și se spune că a fost și un atlet puternic, așa cum stătea bine atunci poeților, filosofilor.

15. Concepția filosofică a lui Heraclit din Efes. Problema mișcării. Logosul și Dialectica
Heraclit din Efes cunoscut ca "Obscurul" (Skoteinos), a fost un filozof grec presocratic. El nu a fost de
acord cu Thales, Anaximandru și Pitagora în legătură cu substanța fundamentală și considera că
elementul fundamental din care derivă toate celalalte este focul, în locul apei, aerului sau pământului,
cum considerau filozofii care l-au precedat. Acest lucru a dus la convingerea că schimbarea este un lucru
real și că stabilitatea este iluzorie. Pentru Heraclit, totul este "într-un flux", după cum spune aforismul
"Panta rei", ce-i este atribuit:
“Totul curge, nimic nu rămâne neschimbat”, afirma Heraclit din Efes
Logos din greacă cuvînt.
Dialectica – artă de a discuta contradictoriu cu scopul de a ajunge la adevăr.

16. Filosofia școlii din Eleea. Problema mișcării. Învățătura lui Parmenide

Școala eleată sau Școala din Eleea a fost o școală filosofică presocratică. Cele mai multe surse îl citează
ca întemeiator al școlii pe Parmenide dar sunt și altele care îl citează pe Xenofan din Colofon. Denumirea
școlii provine de la colonia Eleea din sudul Italiei.

Pentru eleați nu există nimic altceva decît Existența (to einai) unică, indivizibilă, nenăscută și
nepieritoare, omogenă, nemișcată și neexpusă dezvoltării și transformării.
Filosofii din Eleea au fost influențați de pitagorism, ei fiind numiți uneori chiar „bărbați pitagoreici”. Teza
lui Xenofan, totul este unu este de proveniență pitagoreică. Însă totul lui Xenofan era considerat în
același timp gîndire și rațiune.

17. Filosofia atomistă a lui Leucip și Democrit

Atomismul sau „Atomismus” este o teorie cosmologică, după care universul este compus
din atomi (greacă atom - indivizibil) atomii se credea sunt indivizibili și nu se pot transforma niciodată.
Această concepție a apărut prin anii 500 î.Hr. adepții ei fiind filozofii greci Leucip și Democrit, care a fost
dezvoltată mai departe în secolul IV î.Hr. de Epicur.

Democrit este un important filozof grec, descendent al unei bogate familii din Abdera, Tracia. Democrit
a călătorit mult (Grecia, Egipt, Persia), a revenit apoi în cetatea natală unde a devenit celebru prin
vastitatea și enciclopedismul cunoștințelor sale.
Democrit a preluat teoria atomistă a dascălului său, Leucip, dezvoltând-o într-un adevărat sistem
filosofic, conform căruia la baza lumii se află atomii, care coincid cu realul - plinul (to on), și vidul,
neantul - golul (to menon).
Leucip afirma “Nimic nu se naște din întâmplare, ci toate lucrurile dintr-un motiv și din necesitate”.

18. Problema cunoasterii in filosofia sofistilor

Un sofism[1] este un raționament corect în aparență dar fals în realitate.
Termenul sofism provine din grecescul sophistēs. Odinioară sophistēs și sophós erau sinonime și
însemnau înțelept, expert, "priceput în toate". În timpul lui Socrate termenul a început să fie folosit în
legătură cu acei profesori care ofereau tinerilor, contra plată, învățătura și expuneri publice de elocință.
Sursa intregii cunoasteri se afla in senzatie, in concluzie, conceptia lui Protagoras poate fi caracterizata
drept relativism sensualist:totul e adevarat, orice opinie poate fi sustinuta. Gorgias din Leontinoi
Gorgias, al doilea mare sofist, se trage din Leontinoi si a trait in sec v i.e.n.Si el, ca si Protagoras, a
stralucit prin darul sau oratoric si puterea lui de argumentare. A scris diferite tratate, din care au ramas
doar cateva titluri si cateva fragmente insuficiente pentru a ne face o idee exacta asupra conceptiei lui.

19-20. Invatatura filosofia a lui Socrate

Metoda dialectica a lui Socrate
Gândirea socratică gravitează în jurul cunoașterii de sine - Gnothi se auton. Esențială pentru om este
capacitatea sa de a intra în relație de dialog, Socrate punând pe prim plan sufletul iar nu corpul. Pentru
Socrate, cunoașterea propriei noastre ființe și a destinului acesteia se realizează pe două căi:

 mediat, pe cale oraculară, prin metode mantice, divinatorii;

 directă, prin cunoașterea de sine, care invită la contemplarea interioară, la introspecție, acțiune
posibilă datorată intervenției daimonului.
Socrate a fost primul gânditor care a luat ca obiect al meditației sale ființa umană. Începând cu Socrate,
omul devine în mod exclusiv o problemă pentru el însuși. "Persoana ta este sufletul tău" spunea Socrate
Socrate a dezvoltat principiile raționalismului, argumentînd că virtutea vine din cunoaștere, și cel ce știe
ce este binele, nu va face rău. Fiindcă binele e tot cunoștință și cultura intelectuală crează persoane
bune.

21. Teoria ideilor în filosofia lui Platon

Platon: Considera ca omul se afirma ca o fiinta deosebita de celelalte vietuitoare cunoscind 2 lumi:cea
sensibila si cea inteligibila.Lumea sensibila este accesibila experientei,cunoasterii prin simturi,iar lumea
inteligibila poate fi studiata doar de ratiune.La baza cunoasterii Platon plaseaza principiul lui Socrate
.”Cunoastete pe tine insuti”.Este necesar,afirma el,de a te scufunda in lumea spiritual proprie si de a te
determina in gindurile tale.In dialogul “Omul de stat”Platon precizeaza ca politica-arta regala-este o
stiinta teoretica,directa care elucideaza esenta conducerii oamenilor.Oamenii,afirma el,pot fi condusi
atit prin convingere cit si prin violenta.

Platon a fost un filozof grec, student al lui Socrate și învățător al lui Aristotel. A pus bazele filozofiei.
Interesele principale ale lui au fost politica, etica, metafizica. Ideile importante ale lui au fost teoria
formelor, idealismul platonician. Împreună cu aceștia, Platon a pus bazele filozofice ale culturii
occidentale. Platon a fost interesat în matematică, a scris dialoguri filozofice și a pus bazele Academiei
din Atena, prima instituție de învățământ superior din lumea occidentală.

24. Sistemul filosofic a lui Aristotel. Cauzele universale ale lucrurilor

Caracteristica generala a filosofiei lui Aristotel .Invatatura despre materie si forma.

Aristotel a fost unul din cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit
enciclopedic. Filosofia - “știință a cauzelor prime, o cercetare a ființei ca ființă”

Aristotel (384-322 i.hr)se naste pe malul Marii Egee.

In 335 Aristotel fondeaza la Atena o scoala pe care o numeste “Licheon”(liceu).

Aristotel stabileste in fata cunoasterii denumirile de baza ale existentei si notiunile logice principale
,care sint legate de denumirile existentei.Aristotel studiaza categoriile ,adica,notiunile stiintifice despre
cele mai supreme genuri de existenta.Aristotel destingea existenta a 10 categorii,la fiecare categorie el
da o intrebare:1.esenta(ce?);2.calitatea(de care?);3.cantitatea(cit?);4.relatia(la ce
?)5.locul(unde?)6.timpul(cind?);7.situatia(stam sau sedi
?);8.apartinerea(are?);9.actiunea(facem?);10.suferinta(pateste?

Dupa Aristotel materia e pasiva,contine posibilitatea aparitiei varietatii reale a lucrurilor, este un
concept, referitor la substratul comun tuturor lucrurilor, la ceea ce există în ele ca posibilitate (potentă)
şi care se transformă în realitate (în act) sub acţiunea formei (esenţă). Pt ca materia sa se transforme in
realitate,materiei trebuie sa’i fie imprimata forma corespunzatoare.

Dupa Aristotel anume forma confera lucrurilor particularitati specifice si poate fi considerata esenta
primara. Forma are acelaşi înţeles de concept, ce exprimă generalul, esenţa, totalitatea însuşirilor de
structură şi funcţionale, ce conferă specificitate obiectului sau clasei din care acesta face parte. Anume
forma confera lucrurilor particularitati specifice si poate fi considerate esenta primara. Este factorul
activ,creativ.

27. Caracteristica generală a filosofiei în perioada elenistă – română. Învățăturile filosofice morale:
epicurismul și stoicismul

Epicurismul este doctrină morală a lui Epicur și a discipolilor săi bazată pe teoria etică a fericirii raționale
a individului.
Termenul epicurianism este, etimologic, un substantiv format pornind de la numele lui Epicur. Sensul
extins al termenului face referire la o căutare exclusivă și excesivă a plăcerii.
Stoicismul este o școală filosofică fondată în Atena. Stoicismul s-a dezvoltat ca o reacție
împotriva epicurismului, având originea în filosofia cinică fondată de Antisthene, un discipol al
lui Socrate. Învățătura centrală a stoicismului este morala derivată din însăși legile naturii. Acceptarea
acestei evidențe compensează durerea și nefericirea, împacă binele cu răul, viața cu moartea. O altă
trăsătură constă în recomandarea iubirii față de oricare alte ființe.

30. Perioada patristică: învățătura lui Aurelius Augustinus

Augustin de Hipona (lat. Sanctus Augustinus fost un episcop, filozof, teolog și doctor al Bisericii. Este
considerat sfânt de catolici, dar numai fericit de ortodocși.
În scrierile sale, utilizează argumente logice încercând să demonstreze veridicitatea religiei creștine.
Filosofia lui Augustin

Augustin este unul din cei mai influenți gânditori, poate cel mai influent dintre toți, mai ales dacă ținem
seama de faptul că inclusiv platonismul a influențat gândirea medievală prin intermediul lui Augustin. El
rămâne o autoritate mai mult de o mie de ani după moartea sa, influențând, de exemplu, gândirea lui
Descartes.
Înlocuiește concepția timpului ciclic cu aceea a timpului istoric, linear; istoria este “tămăduitoare” în
sensul de drum către bine. Învățătura autentică este posibilă numai prin iluminare.
Omul se poate îndoi de multe dar nu și de certitudinea existenței sale (premerge raționalismul cartezian)

31. Perioada scolastică: învățătura lui Toma d’Aquino

Toma din Aquino a fost un călugăr dominican, teolog, filosof, doctor al Bisericii.

Interesele sale principale au fost metafizica, logica, etica, politica, epistemologia. Ideile importante fiind
5 dovezi pentru existența lui Dumnezeu, Principiul efectului dublu.

În perioada de dezvoltare amplă a scolasticii, filosoful și teologul italian Toma din Aquino realizează în
scrierile sale un echilibru între rațiune și credință
Toma d`Aquino este unul din reprezentantii realismului, un realist mai moderat si se va incerca sa
realizeze o sinteza a intregii realitati. Pleaca la Paris unde devine profesor universitar, va preda filosofia,
a scris numeroase lucrari cum ar fi: “De veritate”, “Suma Theologica”. Are un merit deosebit in
traducerea lucrarilor lui Aristotel. Prin el in Europa Apuseana se va cunoaste filosofia lui Aristotel. A
incercat sa uneasca filosofia lui Aristotel cu credinta crestina si sa dea filosofiei o orientare rationalista.
Pentru merite deosebite in 1323 a fost canonizat. In 1879 sistemul lui filosofic a fost declarat de Vatican
filosofia oficiala a catolicismului. In 1925 se tine un congres in care se hotareste sa se lase ceea ce nu
mai sunt in realitate si sa se pastreze credinta in Dumnezeu. Asa a aparut curentul filosofic
numit neotomism. La aceasta data s-a hotarat sa se revina la filosofia lui Toma. Profilul filosofic nu a fost
pus in evidenta. Filosofia Tomista este complexa, are o bogatie impresionanta, se caracterizeaza prim
metoda sistematica, foarte minutioasa, se bazeaza pe rationamentul abstract si pe apelul la invatatura
aristocratica. A dominat secolul XIII prin realizarile in plan filosofic.

33. Concepțiile naturfilosofice ale lui N.Copernic, G.Bruno și G.Galilei

Nicolaus Copernic astronom și cosmolog, matematician și economist, preot și prelat catolic, a

dezvoltat teoria heliocentrică a sistemului solar.

Galileo Galilei a fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important
în Revoluția Științifică. Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile
astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru copernicanism. Galileo a fost numit „părintele
astronomiei observaționale moderne”,[6] „părintele fizicii moderne”,[7] „părinteleștiinței”,[7] și „părintele
științei moderne”.[8] Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a
fost responsabil pentru nașterea științei moderne.”[9]

A afirmat “Și totuși se rotește”

Giordano Bruno (n. ca.1548, Nola/Campania - d. 17 februarie 1600, Roma) a fost

un teolog și filosof umanist italian din epoca Renașterii. Condamnat și ars pe rug de Inchiziție pentru
concepția sa panteistă și pentru convingerea asupra infinității lumii, considerate eretice, numele lui a
devenit sinonim cu cel de victimă a obscurantismului.

Dînsul afirma că Pămîntul e rotund și că în afară de el mai există alte corpuri cerești. Cînd a fost ars pe
rug privea spre cer în aceeași direcție fără oprire cînd și părul îi ardea.

34. Caracteristica generală a gîndirii filosofice în Epoca Modernă. Empirismul și raționalismul

Gânditorii Renașterii s-au ocupat cu studiul gramaticii și retoricii medievale. În domeniul teologiei au
continuat tradițiile filozofiei scolastice, iar interpretarea filosofiei platoniciene și aristoteliene și-a păstrat
mai departe un rol decisiv. Școlile din Salerno (Italia) și Montpellier (Franța) reprezentau centre vestite
pentru studiulmedicinei.

35.Filosofia empiristă a lui F.Bacon. Critica “erorilor” de cunoaștere și metoda inductivă

Francis Bacon a fost un filosof englez, politic. În filozofia lui e criticat erorile prin idoluri(zeu/diavol) cum
ar fi idolii peșterii, teatrului, tribului, forului. Dînsul a scris opera “Noua Atlandida” însă nu a reușit să o
finiseze.

 Știința înseamnă putere

 Oamenii nu pot stăpâni natura decât supunându-se legilor ei
 A cunoaște cu adevărat înseamnă a cunoaște prin cauze
exprimă plastic spiritul epocii.

 Cititul il face pe om deplin;vorbirea il face prompt,iar scrisul il face exact.

 Puțină știință depărtează de Dumnezeu. Multă știință apropie de Dumnezeu.

36.Filosofia empirică în concepția lui T.Hobbes. Metodele de cercetare

Filosofia lui Hobbes este strict nominalistă și mecanicistă, excluzând teologia. Ea nu se preocupă decât
de soarta obiectelor, naturale și artificiale, create de om cu alte cuvinte, acelea care pot fi "calculate"
rațional. Teoria sa cea mai de succes a fost ceea despre starea naturală și contractul social (dreptul
natural).
Filozofia politică a lui Hobbes se mai ocupă și de raportul stat (suveran) - individ (cetățean), de notiunea
și rolul dreptului natural în societate și de distincția dintre drept (jus) și lege (lex).

37. Filosofia naturii la T.Hobbes

În istoria societății T.Hobbes evidențează două etape specifice. La prima etapă oamenii se află în stare
naturală. Avînd o libertate nelimitată ei se află în stare de război, în dușmănie unul față de altul. Etapa a
doua este rezultatul concordiei, înțelegerei reciproce, contractului cu scopul de a eviota posibilitatea ni-
micirii reciproce și crearea condițiilor ce ar asigura securitatea și viață pașnică a oamenilor.

38. Filosofia empirica in conceptia lui J.Locke. Calitatile lucrurilor

John Locke reprezentant al iluminismului, a fost un filosof și om politic englez. Interesele sale principale
au fost: metafizica, epistemologia, filosofia politică, filosofia minții, educația

[prescurtat] In eseurile sale asupra intelectului uman, priveste lucrurile din punct de vedere al relatiei
gnosiologice. Se fixeaza asupra sferei de cunoastere, ocupinduse in special de originea cunoastintelor
omenesti. Rezultatul sau apare in operele sale. Incearca sa explice cum poate sa ajunga ratiunea la
conceptele cu privire la lucruri, cauta hotarul dintre stiinta si credinta.

Gandirea sa reprezinta un moment crucial in istoria spiritului european modern, fiind primul care a privit
lucrurile din punctul de vedere al relatiei gnoseologice dintre subiectul cunoscator si obiectul de
cunoscut. Intreaga sa preocupare filosofica se fixeaza aproape exclusiv asupra acestei sfere a
cunoasterii, ocupandu-se in mod special de problema originii cunostintelor omenesti. Rezultatul
indelungatelor sale cercetari in acest domeniu apare intr-o lucrare cu un continut putin dispersat si pe
alocuri chiar contradictorie.

In aceasta lucrare fundamentala pentru conceptia sa, Locke incearca sa explice cum poate sa ajunga
ratiunea la conceptele sale cu privire la lucruri, cauta hotarul despartitor dintre stiinta si credinta, vrea
sa stabileasca cata evidenta si certitudine se ascunde in cunostintele omului si, mai departe, vrea sa afle
acele principii fundamentale care sunt menite sa ne conduca convingerea, chiar si atunci cand omul nu
stie nimic sigur cu privire la lucruri.

39-42. Filosofia rationalista a lui R.Descartes. Metoda științifică de cercetare

Secolul XVII
René Descartes filosof, matematician francez. (1596-1650) Avind ca interese metafizica, epistomologia,
stiintele, matematica, fizica, filosofie.
Prima parere de ideii cu privire la ințelesul ontologic a substanței ca existența a fost formată de
R.Descartes, apoi B. Spinozal, L.Leibniz.
A combătut logica scolastică medievală și logica lui Aristotel. A formulat patru reguli după care trebuie
să ne călăuzim în cercetarea științifică. Cele patru reguli carteziene sunt:
1. a considera drept adevărate numai acele lucruri (idei) care sunt cunoscute și verificate (demonstrate);
2. a descompune în procesul cercetării ceea ce este complex în ceea ce este simplu;
3. a te ridica de la simplu la complex, de la ceea ce este evident la ceea ce este mai puțin evident;
4. a studia obiectul în toate amănuntele lui.
În 1662 adepții lui Descartes, Arnaud și Nicole au scris cartea ,,Logica sau arta de a gândi,, apreciată
pentru purificarea logicii aristotelice de denaturările scolasticilor precum și pentru valoarea ei
pedagogică. Lucrarea a fost numită „Logica de la Port-Royal”.

43. Problema substanței în filosofia lui B.Spinoza

Benedict Spinoza – filosof evreu, rationalist, naturalist. Gândirea lui a fost influențată de scrierile lui
Thomas Hobbes și René Descartes. Interesele principale au fost etica, epistemologia, metafizica.

În filosofia lui Benedict substanța se identifică ca Dumnezeu și natură și se determină în calitatea cauzei
sale. Principalele atribute ale substanței după B.Spinoza sunt rațiunea și spațiu. Analogic după filozofia
lui B.Spinoza prin prisma substanțelor se iau în considerație concepțiile lui Desartes R. și Leibnitz.

Spinoza consideră că universul este identic cu Dumnezeu, Substanță rezultată din sine și prin sine.
Substanța, noțiune preluată din filosofia scolastică, nu are o realitate materială, ci o esență metafizică,
fiind dotată cu atribute infinite, din care inteligența umană nu poate cuprinde decât două: lumea
obiectelor materiale și manifestările gândirii. Pentru a explica interacțiunea evidentă între obiecte și
idei, Spinoza dezvoltă teoria paralelismului, în sensul că fiecare idee posedă o corespondență fizică și -
invers - fiecare obiect fizic dispune de o idee adecvată.

44. Filosofia rationalistă în concepția lui G.Leibniz. Monadologia

Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz a fost un filozof și matematician german, fizic, lingvist, jurist,
istoric, diplomat, reprezentant al iluminismului german. A creat calculul integral, diferențial,
combinatorica. A afirmat “Trăim in cea mai bună lume din toate posibile” Leibniz.

Termen (folosit în filozofia lui Leibniz) pentru a desemna cea mai simplă unitate indivizibilă din care ar fi
alcătuită lumea. Monadologia reprezintă teoria despre monade.

46. Filosofia critică a lui Im.Kant

Immanuel Kant - filozof german, unul din cei mai mari gânditori, reprezentat al ilumunismului german,
fondatorul sistemului de coordonate cartezian. Interesele principale au fost metafizica, etica,
epistemologia.

Critica rațiunii pure este una din lucrările cele mai importante ale lui Immanuel Kant, care cuprinde
întreg spectrul filozofiei sale, opera sa capitală, în care cercetează bazele procesului de cunoaștere.
Contine 3 parti: acestea cuprin estetica, logica si dialectica. Estetica dupa Kant e timp si spatiu; dialectica
e logica vizibila.

47. Filosofia idealistă obiectivă a lui G.Hegel. Teoria dialecticii modern

Georg Wilhelm Friedrich Hegel – a fost filozof german, reprezentant al idealismului filosofiei germane.
Hegialismul în Germania devenise filosofia epocii. Ideile sale, metoda sa dialectică sunt reluate, si
interpretate de alti discipoli. Hegel se ocupa de filosofia dreptului, de estetica, filosofia istoriei si religiei.

48. Identitatea dintre gîndire și existent în concepția filosofică a lui Hegel. Contradicția dintre metodă
și sistem în filosofia lui G.Hegel.

Filosofia spiritului a lui Hegel, a spiritului care devine constient de sine, cuprinde in mare parte ideile de
progres, evolutie, creatie. La Hegel sunt centrate de ideea providentei Ratiunii. E una din cele mai adinci
valorificari in cultura. Hegel a descris grandios justificarea situatiei omului in lume. Filosofia hegeliana a
devenit o “arhitectura de concepte goale”, fiindca aceste concepte pierdusera sensul lor pe o perioada
de timp care nu se mai intelegea adincimea si frumusetea.