Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Teza de Licenta RotariM
Teza de Licenta RotariM
TEZĂ DE LICENȚĂ
”Dreptul de proprietate comună pe cote-părți – modalitate
a dreptului de proprietate. Aspecte comparative”
Autor:
Studenta anului V,
secția F/F,
DE-253,
Rotari Mariana
Coordonator științific:
Doctor în drept,
conferențiar universitar,
Ciocîrlan Aliona
Chișinău, 2010
-2-
Cuprins
Introducere……………………………………………………………………………3
Capitolul I. PROPRIETATEA COMUNĂ PE COTE-PĂRȚI
1.1.Concepte fundamentale privind dreptul la proprietate –
drept fundamental al omului ...............................................................................8
1.2. Aspecte generale cu privire la proprietatea pe cote-părți……………………… 12
1.3. Formele proprietății comune pe cote-părți……………………………………..16
Introducere
dispoziţie asupra lucrului respectiv, inclusiv acela de a-l înstrăina. Justiţia care nu
este satisfacerea anticului talion, a vendettei, nu a apărut în societatea umană decît
după proprietatea privată: fiindcă «acolo unde nu există proprietate, nu se ştie să fi
fost nedreptate», spune Locke, «aceasta este o propoziţie la fel de certă ca oricare
teoremă a lui Euclid: ideea de proprietate fiind un drept asupra unui lucru, iar ideea
de care se leagă cuvîntul nedreptate este nerespectarea sau violarea acestui drept.»[24]
Linguet îi spunea cu spiritualitate lui Montesquieu «Lucrarea d-voastră Spiritul
legilor nu este decît spiritul proprietăţii.» [22]
Proprietatea reflectă într-adevăr, relaţii juridice. Cu alte cuvinte, aici avem
de-a face, în primul rînd, cu raporturi economice care se stabilesc în mod obiectiv
între oameni şi numai în al doilea rînd, ca o reflectare a acestora pe plan juridic, sub
forma dreptului de proprietate. Așa cum subliniază mulţi autori, este greu să vorbim
de relaţii între oameni şi lucruri. Aceasta este o formulă fără sens, o noţiune fără
conţinut şi, în general, neclară. Toate relaţiile de proprietate cunoscute în istorie nu
sunt legături, raporturi între obiecte, tot aşa cum n-au fost niciodată raporturi între
oameni şi lucruri. Raporturile care s-au stabilit între individ și condiţiile materiale ale
producţiei au fost întotdeauna mijlocite de obşte, fiind apoi, proclamate şi garantate
de ea prin lege. Astfel, în dreptul modern, s-a ajuns la introducerea în textele
constituţionale a prevederilor dedicate proprietăţii care sînt considerate ierarhic
superioare altor surse de drept. Asemenea prevederi constituţionale conţin opţiunile
fundamentale de distribuire a societăţii. De exemplu, puţinele constituţii socialiste
care au mai rămas menţin interdicţii asupra privatizării mijloacelor de producţie şi, în
mod obişnuit, a pămîntului. Primele experiențe constituţionale occidentale tind să
accentueze opţiunea opusă, prin introducerea proprietăţii private printre valorile
fundamentale ale societăţii. De exemplu, Revoluţia franceză reiterează imediat în
forţă, celebra prevedere revoluţionară a Declaraţiei Drepturilor Omului, în care
proprietatea privată este sacră, la acelaşi nivel cu libertatea, securitatea şi lupta
împotriva oprimării politice. În Statele Unite, amendamentele 5 şi 14 la Constituţia
Federală fac exact acelaşi lucru, plasînd proprietatea privată printre cele trei valori
- 10 -
cotei sale din drept, va fi obligat să restituie bunuri de aceeaşi calitate în cantitatea
consumată în plus.
Dacă vorbim despre proprietatea comună pe cote-părţi, coproprietarii o pot
folosi proporţional mărimii cotelor-părţi. Spre exemplu o casă cu patru odăi, care a
trecut prin moştenire la doi moştenitori, poate fi folosită proporţional mărimii
cotelor-părţi, adică ambii moştenitori vor folosi cîte două odăi. În cazul cînd bunul
este folosit în exclusivitate de către un singur coproprietar, atunci ceilalţi
coproprietari sînt îndreptăţiţi să ceară echivalentul lipsei de folosinţă conform cotei
lor părţi. Compensaţia pentru nefolosirea bunurilor trebuie să fie echitabilă [14].
Fructele bunului se cuvin proprietarilor în proporţie cu cota lor parte asupra bunului.
Dacă proprietarii nu se înţeleg cu privire la folosirea materială a bunului, instanţa nu
poate dispune partajul de folosinţă, soluţia fiind împărţirea bunului, adică încetarea
coproprietăţii. Uneori, s-a admis şi partajul de folosinţă, de exemplu, a unei curţi
comune pentru titularii proprietarilor asupra locuinţelor. Coproprietarul nu are dreptul
să schimbe modul de folosinţă a bunului, chiar dacă ar fi în folos comun, fără acordul
tuturor coproprietarilor, deoarece s-ar aduce o ştirbire dreptului de proprietate al
celorlalţi. Coproprietarul nu are dreptul să transforme modul de folosinţă sau să
îndeplinească acte de administrare, chiar şi în folosul comun decît cu acordul tuturor
coproprietarilor, iar actul îndeplinit fără respectarea acestui principiu reprezintă o
ştirbire a dreptului de proprietate a celorlalţi. În cazul fructelor produse de un teren,
s-a considerat că, deşi acesta este în coproprietate, fructele se cuvin coproprietarului
care a muncit terenul, nu şi celor care au stat în pasivitate. Într-adevăr, terenul poate
fi lucrat personal, cu plată ori prin arendă. Actele juridice asupra bunului în
materialitatea lui, impun distincţia;
- Actele de dispoziţie asupra bunului sau a unei părţi din el pot fi făcute cu
acordul celorlalţi. Dacă au fost făcute de unul singur, valabilitatea depinde de
rezultatul partajului : dacă bunul cade în lotul copărtaşului care a făcut actul, acesta
este valabil, în caz contrar, este desfiinţat retroactiv; în cazul proprietăţii pe
cote-părţi, înstrăinarea bunului produce efecte depline, dacă este făcută cu acordul
- 28 -
privire la întreg bunul comun sau la o porţiune determinată material din acel bun fără
consimţămîntul celorlalţi coindivizari, precum şi nici acte de administrare sau acte
materiale de schimbare a destinaţiei ori a modului de folosinţă a bunului, ci numai
acte de conservare. Reglementările privind actele de conservare a bunului proprietate
comună pe cote-părţi nu au fost cunoscute legislaţiei civile anterioare. Şi dacă actele
de conservare au ca scop de a salva un bun de la un pericol iminent, adică se
urmăreşte menţinerea bunului în starea lui actuală, atunci, spre exemplu, vor fi un act
de conservare măsurile întreprinse de coproprietari pentru repararea unei case de
locuit, care ameninţă să se prăbuşească dacă asemenea operaţii nu vor fi efectuate. În
cazul în care bunul sau o parte dintr-acesta aparţine mai multor persoane ale căror
drepturi nu sunt concretizate asupra unei părţi materiale din bun, coproprietarul nu
poate dispune decît de cota sa abstractă şi nu are dreptul la modul de folosinţă ori să
efectueze acte de administrare, nici în folosul tuturor coproprietarilor, decît cu
acordul tuturor acestora; actele îndeplinite fără respectarea acestui principiu
constituie o ştirbire a dreptului de proprietate a celorlalţi. Soluţia priveşte şi spaţiile
comune, auxiliare, dotările şi accesoriile care prin natura lor servesc folosirii în
comun. În cazul proprietăţii în indiviziune, fiecare proprietar are dreptul să exercite
folosinţa asupra bunului indiviz fără consimţămîntul celorlalţi coproprietari, însă sub
condiţia de a respecta drepturile lor. De asemenea, oricare dintre coproprietari poate,
în virtutea dreptului său de proprietate, să ceară remedierea degradărilor aduse
bunului comun, desfiinţarea lucrărilor noi sau despăgubiri, fără a avea nevoie de
consimţămîntul celorlalţi coproprietari sau de o împarţeală a bunului, în cazul în care
paguba s-a produs printr-o faptă ilicită. Prerogativele dreptului de proprietate nu pot
fi exercitate de unul din coproprietari fără concursul şi consimţămîntul celorlalţi,
deoarece fiecare este proprietar exclusiv numai asupra porţiunii indivize aferentului
din bun. Instanţa judecatorească nu poate dispune, în lipsa autorizaţiei prealabile a
organului administrativ competent , demolarea construcţiilor făcute de coproprietar
fără consimţămîntul celorlalţi coproprietari[19]. Coproprietarii unei construcţii au
drepturi egale de folosinţă asupra părţilor comune, precum şi a căilor de acces la
- 31 -
acestea. Dacă un copărtaş îşi vinde partea sa indiviză dintr-o construcţie, aceasta
devine pentru partea vîndută – proprietatea cumparătorului. De exemplu, la data de
9 februarie 1999, reclamantele F.M. și I.A. au chemat în judecată pe pîrîţii G.I. și
G.E. pentru a se dispune evacuarea acestora dintr-un imobil situat în Bucureşti. Prin
contractul de vînzare-cumpărare autentificat sub nr. 5055 din 3 aprilie 1991 de fostul
Notariat de Stat al Sectorului 1 Bucureşti şi transcris sub nr.1722/1991, la acelaşi
notariat pîrîţii G.E. si G.I. au cumpărat de la vînzătoarea I.C. cota indiviză de 1/2 din
imobil, situaţie în care pîrîţii-cumpărători au dobîndit calitatea de coindivizări asupra
imobilului litigios. Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 15899 din 22 decembrie 1995,
hotărîre definitivă şi irevocabilă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus ieşirea
din indiviziune cu privire la imobil, nemişcător ce a fost atribuit în natura
reclamantelor F.M. si I.A., cu obligarea acestora de a plăti o sultă către pîrîţi. Avînd
în vedere contractul de vînzare-cumpărare prin care pîrîţii G.I. si G.E. au dobîndit
doar cota parte indiviză de 1/2 din nemişcător, precum şi calitatea lor de coindivizari,
ei au fost părţi în procesul de ieşire din indiviziune în urma căruia imobilul a fost
atribuit, în totalitate, reclamantelor [36]. La baza reglementării indiviziunii –
indiferent de izvorul ei –, se află două principii:
- principiul că nici unul dintre coindivizari nu are un drept exclusiv asupra
unui bun sau unor anumite bunuri determinate în materialitatea lor;
- fiecare coindivizar are un drept individual, absolut şi exclusiv asupra
cotei-părţi ideale ce i se cuvine din masa indiviză de bunuri aflate în indiviziune. Cea
de a doua regulă constă în dreptul fiecărui copărtaş de a dispune liber şi fără acordul
celorlalţi copărtaşi de cota sa parte de drept (proprietate sau alt drept real). Deoarece
fiecare coindivizar are un drept exclusiv asupra cotei sale părţi ideale din indiviziune,
el poate instrăina sau greva aceasta cotă, fără consimţămîntul celorlalţi coindivizari.
Aşa s-a întîmplat, cînd numita I.C. a dispus în mod liber şi fără acordul
celorlalţi copărtaşi, cu privire la cota sa indiviză de 1/2 din imobil, cota pe care a
înstrăinat-o pîrîţilor G.I. si G.E., contra unui preţ. Astfel fiind, în caz de înstrăinare a
cotei ideale de proprietate din imobilul litigios, pîrîţii-cumpărători s-au substituit în
- 32 -
Art.355, 356 din Codul Civil al Republicii Moldova reglementează regimul juridic al
coproprietăţii forţate şi perpetue. Potrivit dispoziţiilor art.356 Codului Civil al
Republicii Moldova gardul, zidul sau şanţul care despart două proprietăţi, sunt în
coproprietatea forţată a celor doi proprietari vecini. De asemenea, tot în
coproprietatea forţată sunt părţile commune, ce servesc la două terenuri învecinate,
cum ar fi, de pildă, curţile comune, fîntanile, aleile etc. Art.355 instituie o regulă cu
caracter general, care se referă la proprietatea asupra părților comune din clădirile cu
multe etaje sau cu apartamente, și constă în aceea că părțile din clădire care sînt
destinate folosinței spațiilor nu pot fi folosite decît în comun. Conform art.5 din
Legea nr.913/2000, astfel de părți comune din clădirile cu multe etaje sînt: terenul pe
care este construit blocul (blocurile), zidurile, acoperişul, terasele, coşurile de fum,
casele scărilor, holurile, subsolurile, pivniţele şi etajele tehnice, tubulăturile de gunoi,
ascensoarele, utilajul şi sistemele inginereşti din interiorul sau exteriorul locuinţelor
(încăperilor), care deservesc mai multe locuinţe (încăperi), terenurile aferente în
hotarele stabilite cu elemente de înverzire, alte obiecte destinate deservirii proprietăţii
imobiliare a condominiului. Asupra acestor părți comune proprietarii apartamentelor
au un drept de proprietate comună pe cote-părți forțată și perpetuă [14].
Această coproprietate forţată se caracterizează prin aceea că, deşi bunul a fost
construit de un singur proprietar, ceilalţi proprietari vecini pot să-1 facă comun în tot
sau în parte, plătind proprietarului bunului jumătate din valoarea sa, sau jumătate din
valoarea părţii ce vrea s-o facă comună, precum şi jumătate din terenul pe care este
construit bunul (zidul, şanţul etc.). În cazul în care proprietarul bunului nu doreşte
să-l facă comun cu proprietarul vecin, el poate fi obligat la aceasta de către instanţa
judecătorească. Coproprietatea forţată nu poate înceta prin împărţeală. Singura
posibilitate de lichidare a acestei coproprietăţi este ca proprietăţile ce sunt deservite
de bunul comun (şanţ, gard, alee etc.) să devină proprietatea unei singure persoane, în
legătură cu aceasta, în practica judiciară, se face precizarea ca: ,,în mod excepţional,
de cîte ori există bunuri accesorii sau dependente ce sunt destinate a servi uzului
comun şi indispensabil al unor proprietari diferiţi, împărţeala lor nu este posibilă".
- 39 -
Despărţiturile comune sînt şi zidul, şanţul, gardul care separă două proprietăţi vecine.
Ele sînt coproprietate forţată a proprietarilor fondurilor învecinate. Dovada
coproprietăţii forţate asupra despărţiturii comune se face :
- prin înscris(titlu);
- prin dovedirea dobîndirii coproprietăţii pe cale de uzucapiune;
- în lipsa de titlu şi uzucapiune, se folosesc unele prezumţii legale. Aceste
prezumţii sînt relative putîndu-se face dovada contrară.
Aşa se face privind zidul comun, conform art.590-591 C.C.R. :
- se socoteşte comun dacă nu este titlu ori semn ce probează contrariul;
- este semn de necoproprietate, cînd zidul are culmea înclinată (aparţine
celui, unde este înclinată culmea);
Orice vecin poate face zidul să fie comun, plătind jumătate din valoarea lui
(art.598C.C.R.) ; fiecare coproprietar are dreptul să folosească zidul fără a prejudicia
dreptul celuilalt şi este obligat să contribuie la repararea şi întreţinerea lui. Conform
art.602-604 C.C.R.,privind şanţul comun:
- este comun dacă nu este semn ce dovedeşte contrariul;
- semn de necoproprietate este dacă pamîntul este aruncat numai de o parte.
Acest proprietar este proprietarul şanţului.
Privind gardul comun art.606 C.C.R. menţionează gardul este coproprietate în
afară de cazurile :
- una singură din proprietăţi este îngrădită;
- este titlu sau posesie care constată contrariului.
Fiecare din proprietari se poate folosi, chiar fără voia celuilalt, în interesul
său, poate aduce unele transformări dar să nu stingherească pe celălalt proprietar în
exercitarea dreptului său.
- 40 -
de faptul dacă bunul comun este mobil sau imobil. Dacă bunul comun este mobil,
atunci contractul de amînare a impărţirii poate fi încheiat atît în formă scrisă, cît şi în
formă verbală. În schimb, dacă bunul comun este imobil, contractul de amînare a
împărţirii va putea fi încheiat doar în forma autentică. În cazul bunurilor imobile
contractul de amînare a împărţirii va fi opozabil terţilor doar din momentul
înregistrării în registrul bunurilor imobile. Dacă coproprietarii au încheiat un contract
prin care au amînat împărţirea, atunci împărţirea nu va putea avea loc decît după
expirarea termenului acestui contract. Cu toate acestea, oricare din coproprietari
poate cere instanţei judecătoreşti să dispună împărţirea bunului chiar şi înaintea
expirării termenului contractului de amînare a împărţirii. Instanţa judecătorească va
dispune împărţirea bunului înaintea expirării termenului contractului de amînare a
împărţirii, dacă va considera că există motive întemeiate. Legiuitorul, în alin.(2), nu a
numit expres care motive sînt considerate întemeiate, de aceea în fiecare caz concret
instanţa judecătorească va trebui să pornească de la circumstanţele cauzei şi să
analizeze dacă motivele invocate de unul (sau cîţiva) coproprietari pot fi considerate
temeinice sau nu.[14]Imprescriptibilitatea dreptului de a cere împărţeala poate fi
paralizată prin uzucapiune.În cazul în care un copărtaş prin manifestarea sa de voinţă
a înţeles să transforme posesia ca fiind exclusivă pentru sine şi a exercitat posesia
utilă timp de 30 ani.Coproprietatea poate înceta prin:
- dobîndirea cotelor-părţi ale tuturor copărtaşilor de către un singur
copărtaş(prin cumpărăre,succesiune,donaţie,etc.);
- toţi copărtaşii instrăinează cotele-părţi unei terţe persoane,care devine
proprietar exclusiv asupra bunului;
- prin partaj sau împărţeala,care este modul specific de încetare a
coproprietăţii.
Unul din cele mai răspîndite moduri de încetare a dreptului de proprietate
comună pe cote-parti este împărţirea.[14]
Dar ce inseamnă ,de fapt,împărţeala? Aceasta este operaţia prin care se
atribuie fiecărui coproprietar o parte diviz,determinată materialmente din lucru,în loc
- 42 -
de partea indiviză, abstractă,pe care o avea pînă atunci, valoarea părţii divize fiind
proporţională şi echivalentă cu aceea a părţii indivize anterioare.Fiecare coproprietar
devine astfel proprietar exclusiv a părţii materiale ce i s-a atribuit din totalitatea
lucrului,iar dreptul său nu mai este limitat de drepturile celorlalţi.Părţile divize
provenite din împărţeala lucrului indiviz se numesc loturi.Din momentul împărţirii
fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunului sau al sumei de bani
atribuite.Actul de împărţire a bunului comun este un act declarativ de drepturi,
aceasta înseamnă că în cazul împărţirii nu are loc un transfer de drepturi între titularii
dreptului de proprietate comună pe cote-părţi, ci acestora le este recunoscut dreptul
pe care ei 1-au avut în proprietatea comună.Împărţirea bunului comun poate fi cerută
oricînd dacă legea, contractul sau hotărîrea judecătorească nu prevede altfel. Aceasta
înseamnă că în lipsa unor prevederi legate, sau în lipsa unei înţelegeri dintre
coproprietari, sau în lipsa unei hotărîri judecătoreşti care ar interzice sau amîna
împărţirea, acesta poate fi făcută oricînd. Cererea de împărţire poate fi înaintată atît
de coproprietari, cît şi de creditorii unuia din coproprietari. Art.359. alin.(4) dispune
ca contractul privind amînarea împărţirii, încheiat între coproprietari, va fi opozabil
creditorilor doar dacă a fost autentificat, iar în cazurile prevăzute de lege dacă au mai
fost îndeplinite şi formalităţile de publicitate. Spre exemplu, în cazul bunurilor
imobile, înţelegerea privind amînarea împărţirii urmează să fie înregistrată în registrul
bunurilor imobile. Legiuitorul a acordat creditorilor personali ai unui coproprietar
dreptul să intervină la împărţirea bunului proprietate comună, împărţire care poate
avea loc în condiţiile art.357-365 CC al RM. Cheltuielile legate de intervenţia la
împărţirea bunului comun vor fi suportate de creditorii personali. Creditorii personali
ai unui proprietar nu vor putea contesta o împărţire care deja a avut loc. Totuşi ei vor
putea contesta o împărţire săvîrşită în următoarele două cazuri:
- împărţirea bunului comun a avut loc în lipsa lor, fără a se ţine seama de
opoziţia pe care au facut-o la împărţire. Aceasta înseamnă că creditorii personali, în
cazul în care vor dori să intervină la împărţire, urmează să comunice coproprietarilor
despre opţiunile lor referitoare la împărţirea bunului comun. Dacă nu se va ţine seama
- 43 -
împărţirea bunului comun, aceste sume vor fi achitate din preţul vînzării bunului
comun, vînzare care va avea loc în legătură cu împărţirea bunului comun.
Coproprietarii pot stabili prin acordul comun şi o altă modalitate de stingere a
datoriilor născute în legătură cu proprietatea comună pe cote-părţi. Proprietatea
comună pe cote-părţi poate înceta prin două forme de împărţeală:
a) prin inţelegerea părţilor, adică pe cale amiabilă;
b) prin hotărîre judecătorească.
Împărţirea amiabilă se efectuează în baza unui act juridic încheiat între toţi
coproprietarii, act care poate fi încheiat în orice formă scrisă sau verbală. Un
asemenea act de împărţire va fi valabil doar dacă la el vor participa toţi coproprietarii
şi toţi vor cădea de acord cu realizarea împărţirii pe această cale, precum şi cu
clauzele actului de împărţire. Dacă unul din coproprietari este limitat sau lipsit în
capacitatea de exerciţiu, atunci împărţirea voluntară se va putea realiza numai cu
încuviinţarea autorităţii tutelare, precum şi a ocrotitorului legal. Împărţirea
judecătorească se efectuează de către instanţele judecătoreşti la cererea persoanei
îndreptăţite de a cere partajul, asemenea persoane, după cum am mentionat, pot fi co-
proprietarii şi creditorii acestora. Dacă bunul a fost partajat benevol, atunci cererea de
partaj va fi respinsă de către instanţă de judecată ca inadmisibilă. Adeseori partajul
judiciar poate avea loc în următoarele cazuri:
- la impărţire nu sînt prezenţi toţi titularii dreptului de proprietate
comună;
- coproprietarii nu ajung la o înţelegere privind împărţirea bunului
comun;
- unui din coproprietari este lipsit sau limitat în capacitatea de
exerciţiu şi autoritatea tutelară, după caz a ocrotitorului legal, a refuzat încuviinţarea
unui partaj voluntar. [14]
În principal în România, împărţeala este supusă urmatoarelor
reglementări:art.728 CC; Legea nr.603 din 10.09.1943 pentru simplificarea
- 45 -
intrat în vigoare la 1 mai 1999, marchează un alt pas înainte pentru integrarea
drepturilor omului în ordinea legislativă a Uniunii Europene. Stabilește, ca principiu
general, faptul că Uniunea Europeană trebuie să respecte drepturile omului și
libertățile fundamentale, pe baza cărora a fost înființată Uniunea (Art. 6 din Tratatul
UE). De asemenea, acordă Uniunii puterea de a suspenda anumite drepturi ale unui
Stat Membru, ce derivă din aplicarea Tratatului, dacă a determinat existența unei
serioase și persistente încălcări a acestor principii de către acel Stat Membru (Art. 7,
Tratatul UE) și introduce obligația țărilor candidate să respecte aceste principii pentru
a fi acceptate să adere la Uniune (Art. 49, Tratatul UE). Mai mult, Tratatul de la
Amsterdam acordă Curții Europene de Justiție puterea de a asigura respectarea
drepturilor și libertăților fundamentale de către instituțiile europene (Art. 46, Tratatul
UE). Ultima etapă a evoluției legislației UE, privind respectarea Drepturilor omului a
fost Carta Drepturilor Fundamentale, proclamată în decembrie 2000 la Summitul de
la Nisa. Carta accentuează importanța și relevanța drepturilor fundamentale și le face
mai vizibile pentru cetățenii UE, prin codificarea materialului din diverse surse de
inspirație, cum ar fi Convenția Europeana privind Drepturile Omului, tradițiile
constituționale comune și instrumentele internaționale. Coerența în politica sa internă
privind drepturile omului, încă din 1990, Comunitatea Europeană a introdus o clauză
a drepturilor omului în mai mult de 30 de acorduri bilaterale comerciale și de
cooperare cu terțe țări, inclusiv acorduri de asociere cum ar fi acordurile Europei,
acordurile mediteraneene și Acordul Cotonou (fosta Convenție de la Lomé). O
decizie a Consiliului din mai 1995 stabilește un model unitar al acestei clauze, ce a
fost inclus în mai mult de 20 de acorduri bilaterale, de natură generală ulterior
negociate. Deciziile Curții Drepturilor Omului privind drepturile de proprietate
sunt supra-abundente. Ori de câte ori a fost solicitată să sancționeze atitudinea
Statelor cu privire la drepturile de proprietate ale indivizilor,Curtea asigură
respectarea drepturilor de proprietate prin impunerea unei respectări corecte a
articolului 14 a CEDOLF (interdicția de discriminare) combinată cu Articolul 1 al
Protocolului Adițional Nr. 1 (respectarea drepturilor de proprietate).
- 51 -
clădiri, ce regrupează sute de locuinţe. Cele mai mari coproprietăţi în Franţa, Grigny
2 (Grigny, Essonne) şi Parly 2 (Le Chesnay şi Rocquencourt, Yvelines), învecinează
cinci mii de locuinţe. Totuşi, apropate 30% din coproprietăţi numără mai puţin de 10
locuinţe şi 70% dintre ele au mai puţin de 30 locuinţe. Proprietarii, care le ocupă,
sunt la fel reprezentaţi, ca şi proprietarii locatori. [39].
Primul text privind noul statut ce reglementează coproprietatea este legea
din 28 iunie 1938, care a fost ulterior înlocuit cu legea din 10 iulie 1965 “Loi n°65-
557 du 10 juillet 1965 fixant le statut de la copropriété des immeubles bâtis” ,care și
ea la rîndul său a fost modificată prin:
-Legea din 31 decembrie 1985 (La loi du 31decembre 1985,JO du 1er
janvier 1986);
- Legea din 21 iulie 1994( La loi du 21 juillet 1994,JO du 24 juillet 1994);
- Decretul din 17 martie 1967(Le decret du 17 mars 1967,JO du 22 mars
1967)
- Decretul din 15 februarie 1995(Le decret du15 fevrier1995,JO du 17
fevrier1995)
- Decretul din 27 mai 2004(Le decret du27 mai 2004,JO du 4 juin
2004).[46]
După cum am spus, coproprietatea este organizarea unui imobil construit sau
a unui grup de imobile, dreptul asupra căruia este repartizat între mai multe persoane,
prin cote, alcătuite dintr- o parte privată şi o cotă-parte din părţile comune,unde
partea privată sunt părţile din construcţii sau terenuri rezervate cu drept exclusiv al
unui coproprietar şi fac parte din proprietatea sa. Acestea sunt, de exemplu,
apartamente, garaje, locale comerciale, beciuri etc.Iar părţile comune sunt folosite de
toţi coproprietarii sau de mai mulţi dintre ei. Din ele fac parte terenul aferent, lucrări
importante, element de echipament comun, conducte, localuri pentru prestări servicii
comune, pasaje. Părţile comune sunt generale şi ele sunt proprietatea asociației de
proprietari. Practica arată că în afara părţilor comune în așa mod sînt folosite adesea
terasele, grădinile, acoperişurile amenajate în mansarde, etc.[45]
- 61 -
proastă, şi, deci, la o degradare a construcţiei, care, la rîndul său, atrage devalorizarea
imobiliară şi plecarea achizitorilor solvabili şi investiţii „patrimoniale” în profitul
achizitorilor lefteri şi/sau vînzători de somn, ceea ce duce la accentuarea neplăţilor
cheltuielilor şi aşa mai departe. Dezvoltarea fenomenului coproprietăţii în dificultate
au impus autorităţile publice să se gîndească la modurile de adaptare a regimului.
Chiar dacă legislatorul ezită să modifice în profunzime legea, pe care greu îşi
imaginează cu ce poate să o înlocuiască, această mişcare de adaptare s-a amplificat în
ultimii ani (mai mult de zece legi din anul 1996 au modificat textul din anul 1965,
aproape la fel ca şi în ultimii 30 de ani precedenţi). De asemenea autorităţile publice
au fost timp îndelungat tentate să nu intervină într-un domeniu privat, pe care ei nu-l
consideră de competenţa lor. A trebuit ca să asiste la devieri grave ale marilor
ansambluri în coproprietate, ca în Clichy-sous-Bois şi la Montferimeil (de unde au
demarat tulburările din anul 2005) sau la Villiers-le-Bel, Sevran, etc., pentru ca, cu
întîrziere, problema să fie luată în calcul şi ca legitimitatea unei intervenţii publice în
coproprietate să fie recunoscute. De asemenea, de abia din anul 1994, aproape 30 de
ani după aprobarea legii din 1965, autorităţile publice au instituit o serie de
dispozitive destinate facilităţii temporare a dificultăţilor coproprietăţii: OPAH al
coproprietăţii în dificultate (1994), administraţia provizorie (1994), planul de
protecţie (1996), incapacitatea (2003, modificată în 2009), mandatar ad hoc (2009).
Totuşi, aceste dispozitive au fost instituite „treptat” şi sunt încă slab coordonate între
ele, şi, ce este esenţial, puţin utilizate.
Pot fi distinse două tipuri de acte de dispoziție:
– dispozițiile judiciare: ele sunt la iniţiativa judecătorului judiciar după
adresarea în instanţă. Este vorba de administraţia provizorie, mandatarul ad hoc( care
este o procedură instaurată prin legea nr. 2009-323 din 25 martie 2009 de mobilizare
pentru locuinţă şi lupta contra excluderii) şi incapacitate (cu toate că, în ultimul caz,
posibilitatea sesizării judecătorului este fie restrînsă la autorităţile publice locale, fie
supuse acordului lor);
- 65 -
Încheiere
Concluzii și propuneri
BIBLIOGRAFIE
1. Tratatul Uniunii Europene (OJ 1988 L 178, p. 5).
2. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.94, M.O. al RM nr.1 din 12.08.1994;
3. Конституция СССР (Основной закон) 05 декабря 1936 г / СПС ГАРАНТ;
4. Codul Civil al Republicii Moldova (nr. 1107-XV din 6 iunie 2002) MO al RM
nr. 82-86 din 22.06.2002;
5. Codului Civil al României,din 1981, cu modificarile intervenite pana in a.
2001;
6. Гражданский кодекс РФ от 30.11.1994;
7. Legea cadastrului bunurilor imobile nr. 1543-XIII din 25.02.1998. MO al RM,
1998;
8. Legea RM cu privire la condominiu în fondul locativ, nr. 913- XIV din
30.03.2000;
9. Legea privind preţul normativ şi modul de vînzare - cumpărare a pamîntului
nr.1308 - XIII din 25.07.1997);
10. Legea nr. 354-XV din 28.10.2004 cu privire la formarea bunurilor imobile,
MO al RM, 2004;
11. Legea nr. 114 din 11 octombrie 1996, MO al României nr. 254, partea I, din
21.10.1996;
12. Legea nr.50/1991. privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, MO
al României, Partea I, nr. 933 din 13.10.2004;
13. Adam Ioan, Drept civil. Drepturile reale principale Editura All Beck Burureti
2005
14. Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu. Art.1-511/aut. : Aurel
Băeşu,... ; coord.: Mihai Buruiană,... - Ch.: Î.S.F.E.-P.”Tipografia Centrală”,
vol. I.-2006;
15. Carbonnier J., Droit civil. Les biens et les obligations, Les Presses
Universitaires de France, Paris, 1964;
- 71 -
16. Colin et Capitant, Cours élémentaire de droit civil francais, tome I, Paris,
Daloz, 1924;
17. Cornu Gérard, Droit civil. Introduction. Les personnes. Les biens,
Montchrestien, Paris, 1991;
18. Cuşmir Carolina, Teză de doctorat, Asigurarea Constituţională a dreptului la
proprietate:elemente comparate/ Chişinău, 2006;
19. Filipescu, Ion, P. Filipescu, Andrei. I. Drept civil: dreptul de proprietate şi
alte drepturi reale. -ed. Rev.şi compl.- Bucureşti: Universul juridic, 2004;
20. Gîscă Veronica. Drept civil. Drepturile reale: (curs de lecţii) / Ch.:
S.n.,2005(Tipogr.”Elena-V.I.”);
21.Ionaşcu A.,La copropriete d’un bien, Les Presses Universitaires de France,
Paris, 1930, p. 249;
22.Lafargue Paul, La propriété - origine et évolution / www.marxists.org;
23. Liviu Pop, Liviu – Marius Harosa, Drept civil, Drepturile reale principale,
Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2006;
24. Locke, Essay on the human understanding, book IV, ch. III, §18;
25. Lulă Ion, În:Dreptul, nr. 4/2002, p. 75 şi urm., Opinii privitoare la posibilitatea
exercitării acţiunii оn revendicare de către un singur coproprietar;
26. Lupulescu Dumitru, Dreptul de proprietate şi celelate drepturi Editura Lumina
Lex 2002 Bucureşti, p. 76
27.Valeriu Stoica, În: Curierul Judiciar nr. 3/2005, p. 71 şi urm., Coproprietatea
forţată asupra părţilor comune din clădirile cu mai multe spaţii locative
aparţinвnd unor proprietari diferiţi;
28. Marian Silvia, Teză de doctor in drept/ Cadastrul şi publicitatea imobiliară,
Chişinău, 2006;
29. Miclea, Mircea. Cadastru şi cartea funciară. Bucureşti, ALL, 1995;
30. Michael C. Jensen si William H. Meckling, “Theory of the Firm: Managerial
Behaviour, Agency Costs and Ownership Structure”
- 72 -