INTRODUCERE

Lintea face parte din ordinul Leguminosales.

Importanţa ei constă în conţinutul ridicat de proteină al seminţelor (38 %)
conferindu-le o valoare alimentară ridicată. Valoarea proteică ridicată a boabelor, este
echivalentă uneori ca proteinele de origine animală.
Proteina din boabele leguminoaselor care o digestibilitate ridicată şi nu formează
acizi urici a căror acumulare în organism este dăunătoare.
Pentru a realiza, cantitativ, 1 kg de proteină animală, se consumă 5 – 7 kg
proteină vegetală. Folosirea în proporţii mari în alimentaţia umană a proteinei vegetale
ar ridica mult raţia proteică a oamenilor şi inclusiv randamentul producţiei agricole.
Pe lângă proteine seminţele de linte conţin hidraţi de carbon (30 %), grăsimi (20
%), vitamine, săruri minerale, care le întăresc valoarea alimentară.
Seminţele de linte sunt folosite în alimentaţia omului.
Produsele secundare au un conţinut ridicat de proteină depăşind de 10 ori
conţinutul de proteină din cereale.
În asolament este ca bun premărgător pentru majoritatea plantelor, în special a
cerealelor. Deoarece îmbogăţesc solul cu azot, azotul rămas în sol este de formă
organică, uşor accesibil, având o acţiune lentă prelungită.

1 INFORMAŢIE DESPRE CULTURĂ

1.1 Importanţa, suprafeţe de însămânţare şi recolta în lume și în țara

noastră.
 2

Boabele de linte sunt folosite în alimentaţia omului, în diferite preparate, la

fabricarea unor sortimente de salam şi ciocolată. Făina de linte se poate adăuga în
proporţie de 10 – 12 % în făina de grâu la prepararea pâinii.
Boabele se pot folosi şi în hrana animalelor, uruite sau întregi, lintea mărunţită se
dă la păsări.
Paiele şi pleava sunt fine ca la mazăre şi conţin 9 – 12 % proteină, fiind
consumate integral de animale.
Pe glob lintea se cultivă pe circa 3,1 milioane hectare având o productivitate de
7,6 q/ha, din care peste 70 % în Asia (2,4 mlioane hectare). Ţări mari cultivatoare de
linte sunt : India (1,1 mil. ha), Turcia (750 mii ha) etc. În România se cultivă circa 1000
hectare linte.
În ţara noastră lintea practic nu se cultivă, ea se cultivă doar pe loturile de pe
lângă casă.

1.1.2 Caracteristica botanică

Lintea face parte din tribul Vicieae, genul Lens, care cuprinde numeroase
specii. Cultivată, este Lens culinaris Medic (sin Ervum lens L., Lens esculentum
Moench etc.), care se împarte în: ssp. macrosperma Bar (plante de 40 – 70 cm şi bobul
de 6 – 9 mm diametru) şi ssp. microsperma Bar. (20 – 40 cm şi bobul de 2 – 4 mm
diametru). Fiecare subspecie cuprinde mai multe varietăţi. Se cultivă biotipuri din ssp.
macrosperma var. Numularia, care are seminţe verzi gălbui, rar marmorate şi
cotiledoane galbene.

1.1.3. Particularităţile biologice

Lintea germinează la 4 – 5 0C, având răsărire hipogeică.
Rădăcina este de tipul II, dar mai puţin dezvoltată decât la mazăre, cu pivotul
mai subţire, având partea de pătrundere mai redusă, ramificaţiile secundare sunt mai
 3
numeroase şi se dezvoltă mai devreme, iar ramificaţiile de ordinul I se apropie de
lungimea pivotului principal şi se apropie de grosimea pivotului principal.
Tulpina este scundă (30 – 60 cm), iar ramificată, striată şi firavă.
Frunzele sunt paripenate, termiate cu cârcei, având 3 – 7 perechi de foliole
lungi de 1 – 2, cm, iar stipelele înguste şi mici .
Florile sunt grupate câte 2 – 4 raceme, sunt de culoare albă, cu standardul
albăstrui. Înflorirea începe la circa 50 de zile de la răsărire (2/3 din perioada de
vegetaţie), polenizarea este autogamă, alogamia nefiind exclusă.
Păstaia este rombică sau ovală (10 – 15 mm lungime; 5 – 10 mm lăţime)
conţine 1 – 3 seminţe. Unele păstăi sunt dehiscente sau se desprind uşor de plante,
producând pierderi.
Sămânţa are forma unei lentile biconvexe, mărimea este se specie (MMB 25 –
70 g) şi are culor diferite.
 4
1.1.4. Fazele de creştere şi dezvoltare, organogeneza

Diferenţierile la nivelul conului de creştere sunt mai puţin vizibile şi se succed

foarte rapid.
La apariţia primelor frunze, vârful de creştere ia forma semisferică, iar mai
târziu la baza lui apar conuri secundare care treptat, dau naştere organelor de
fructificare, primordiile bobocilor florali, apoi a organelor florilor.
Ciclul de vegetaţie al lintei se poate divide în 4 perioade:
- Perioada I, care începe cu răsăritul plantaţiei şi se închei la începutul
înfloritului; este perioada în care apar numai organe vegetative;
- Perioada II -, care debutează la începutul înfloritului şi până la atingerea
stadiului limită de avordare;
- Perioada III corespunde intervalul între stadiul limită de avordare şi până
când păstaia de pe ultimul etaj florifer conţine o sămânţă de 6 mm;
- Perioada a patra durează până la maturitatea fiziologică; este faza când are
loc umplerea seminţelor şi în care se manifestă o conpelaţie între diferite
etaje pentru asimilatele necesare formării boabelor.

2. CONDIŢIILE AGROCLIMATERICE
 5

2.1 SOLURILE
Lintea preferă solurile mijlocii, luto-nisipoase sau nisipo-lutoase, bine drenate,
cu o bună capacitate de reţinere a apei, bogate în humus, fosfor, potasiu şi calciu, cu
reacţia neutră (pH = 6,5 – 7,5), bine structurate. Nu sunt potrivite solurile grele,
argiloase, acide, cu exces de apă sau cu stagnare a apei şi nici cele nisipoase, sărace în
materie organică

2.2 CLIMATUL.
Nefiind pretenţioasă la căldură, arealul ei este până la 60 0 latitudine nordică.
Deşi germinează la 4 – 5 0C, răsărirea normală se petrece la 7 – 10 0C. Plantele suportă
–6 0C. la înflorire şi fructificare temperatura medie zilnică trebuie să nu depăşească 20
0
C. Suma de grade este de 1500 – 1800 0C, din care jumătate până în faza de înflorire.
Excesul de umiditate duce la creşterea buruienilor cu care lintea nu poate lupta,
precum şi la favorizarea bolilor (rugini, făinări).

2.3 LUMINA
Lumina este energia folosită în fenomenul fotosintezei. Importanţa acestui factor
de vegetaţie o putem aprecia dacă avem în vedere că fotosinteza este punctul central al
nutriţiei plantei verzi.
Cantitatea de energie luminoasă cuprinsă în razele solare ce cad asupra unei
frunze nu este absorbită în întregime. O parte însemnată se reflectă în spaţiu sau trece
în frunze nu este absorbită în întregime. O parte însemnată se reflectă în spaţiu sau
trece în frunză fără ca să fie absorbită.
Intensitatea culorii verzi, grosimea frunzei sunt principalii factori de care
depinde absorbţia energiei de către plantă. Lumina este factorul hotărâtor nu numai
pentru fenomenul de fotosinteză, dar şi în desfăşurarea proceselor ce duc la înflorirea şi
fructificarea plantelor.
 6
2.4 UMIDITATEA

Lintea are pretenţii mari faţă de asigurarea cu umiditate. Coeficientul de

transpiraţie este de 600. Perioada maximă este cuprinsă între faza premărgătoare
înfloritului (circa 2 săptămâni) şi aproximativ 2 săptămâni după încheierea înfloritului.
 7
3. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE
Pentru sporirea recoltelor de linte până la 10 – 15 q/ha în condiţii de producţie se
impune respectarea strictă а tehnologiei soiurilor cultivate. Această tehnologie include
următoarele elemente.

3.1 ASOLAMENTUL. AMPLASAREA CULTURII ÎN ASOLAMENT.

Deoarece în toate ţările ocupă suprafeţe mici, lintea nu intră în rotaţii. Preferă
plante prăşitoare din zona ei de cultură, care lasă terenul curat de buruieni. Ca
succesoare sunt cerealele păioase, în special grâul de toamnă, deoarece lintea
eliberează terenul devreme. Lintea nu se autosuportă, însă după ea poate urma orice
plantă de cultură.

3.2 LUCRAREA SOLULUI DE BAZĂ ŞI ÎNAINTE DE SEMĂNAT

Fiind semănată primăvara foarte timpuriu, lintea are pretenţii deosebite faţă de
lucrările de pregătire a terenului.
Imediat după recoltarea grâului de toamnă şi eliberarea terenului de resturi
vegetale, se recomandă de făcut dezmiriştirea cu scopul mărunţirii buruienilor, miriştii
şi a stratului superficial de sol.
Cât mai curând posibil terenul se ară cu plugul în agregat cu grapa stelată, la
adâncimea de 25 – 30 cm.
Arătura efectuată vara se lucrează în mod repetat până în toamnă (se grăpează),
lucrări prin care este nivelat terenul, sunt mărunţiţi bulgării şi sunt distruse buruienile
care apar, reducând astfel rezerva de buruieni.
Primăvara terenul se lucrează cât mai timpuriu posibil, dar numai după ce apa s-
a scurs în profunzime, pentru a se evita compactarea lui exagerată prin trecerea
agregatelor agricole: din acelaşi motive trebuie de redus la minimum numărul de treceri
prin teren cu agregatele agricole.
În primăvară sunt necesare două lucrări dintre care o lucrare de grăpat la
desprimăvărare, pentru mobilizarea solului şi a doua lucrare, efectuată chiar înainte de
 8
semănat, cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili pentru mobilizarea
solului pe adâncimea de semănat.
Prin toate lucrările solului trebuie urmărit să se obţină un teren foarte bine
nivelat, care să permită un semănat uniform.

3.3 FERTILIZAREA (CALCULUL DOZELOR DE ÎNGRĂŞĂMINTE LA RECOLTA

PLANIFICATĂ)

Pentru fiecare chintal de boabe, plus pailele respective, lintea extrage din sol 6,3
kg azot, 1,0 kg fosfor şi 1,5 kg potasiu.
Dacă azotul şi-l procură în cea mai mare parte pe cale simbiotică, nefiind
necesară fertilizarea cu acest element, în schimb fosforul dă sporuri de producţie.
Se recomandă aplicarea a 30 – 100 kg P2O5, în funcţie de gradul de
aprovizionare a solului cu fosfor.
Inocularea cu bacterii specifice fixatoare de azot, a dus la sporul de producţie de
peste 15 %.
Pentru planificarea recoltelor medii doza elementelor de nutriţie se calculează
după formula:
R  E  Kr
Ds.a. 
100

Pentru azot: dacă E = 50; Kr = 90 %

15  50  90
DN   67,5kgs.a / ha
100

Pentru fosfor: dacă E = 15; Kr = 100 %

1,5  15  100
DP   22,5kgs.a / ha
100

Pentru potasiu: dacă E = 34; Kr = 60 %

1,5  34  60
DK   30,6kgs.a / ha
100

Norma îngrăşămintelor minerale pentru introducere în sol se calculează în

kg/masă fizică la hectar.
 9
Silitră amoniacală conţine 34,5 % N
67,5  100
DN   196kg / hasilitraamonoacala
34,5

Superfosftul conţine 20 % P2O5

22,55  100
DP   112 ,5kg / ha sup erfosfat
20

Sarea de potasiu conţine 40 % K2O

30,6  100
DK   76,5kg / hasaredepotasiu
40

Sistemul de fertilizare

Denumirea Doza
Îngrăşăminte Metode de Agregatu
îngrăşămintelo
le kg/ha s.a. Masă fizică administrare l
r
Superfosfat 22,5 112,5
Sub arătura de
De bază Sare de
toamnă
potasiu 30,6 76,5
Înainte de Salpetru La pregătirea
67,5 196
semănat amoniacal patului germ.
Total NPK 120,6 385

3.4. CERINŢELE STANDARDULUI FAŢĂ DE CALITATEA SEMINŢELOR

Folosirea unei seminţe valoroase este un imperativ al agriculturii avansate,
sămânţa valoroasă, încât rezultă că de fapt sămânţa inferioară devine mai scumpă.
Sămânţa de linte este mai valoroasă dacă întruneşte următoarele condiţii:
- să aparţină unui soi ameliorat;
- să provină din culturi recunoscute cu valoare biologică ridicată;
- să posede următorii indici de calitate.
Indicii Unitatea de Indicii
măsură
Puritatea % 97
Capacitatea germinativă % 85
Masa 1000 boabe g 25-70
Valoarea utilă % 82
 10

3.5. PREGĂTIREA SEMINŢELOR PENTRU SEMĂNAT ŞI SEMĂNATUL

Înainte de semănat este obligatorie tratarea seminţelor împotriva agenţilor

patogeni de pe tegumentul seminţei. Tratarea se face cu circa două săptămâni înainte de
semănat, pentru a nu diminua eficacitatea preparatelor bacteriene.
Sămânţa de linte înainte de semnat se inoculează cu fixatoare de azot Rhizobium
leguminosarum.
Tratarea cu preparate bacteriene se efectuează chiar înainte de semănat sau
concomitent cu acesta, în doză de 2 – 4 flacoane pentru cantitatea de sămânţă necesară
pentru un hectar.
Semănatul se face primăvara cu prima urgenţă. Întârzierea semănatului face ca
răsărirea plantelor să fie neuniformă, cultura se îmburuienează, iar seceta de vară
diminuează legatul. Semănatul cu 10 zile întârziere a micşorat producţie cu 400 – 500
kg/ha.
Densitatea de semănat este cuprinsă între 180 – 220 boabe germinabile/m2
pentru lintea mare şi 250 – 300 boabe germinabile/m2 pentru lintea măruntă.
Calculul normelor de semănat se face după formula:
K  MMB  100
N 
Vu
P  Cg
Vu 
100
97  85
Vu   82
100
1,5  50  100
N   134kg / ha
82

Norma gravimetrică se calculează:

n  MMB
N 
L  100

n – numărul de seminţe necesar la 1 m.l.

220 boabe germinabile la 1 m2
1m2 = 6,6 m.l.
 11
220 boabe germinabile la 6,6 m.l.
x la 1 m.l.
x = 220/6,6 = 33 boabe germinabile / 1 m.l.
33  50
Ngravimetrica   110 kg / ha
0,15  100

3.6 METODELE DE SEMĂNAT ŞI ADÂNCIMEA DE ÎNCORPORARE A

SEMINŢELOR

Lintea este semănată în rânduri dese (15 cm), pe care se asigură o bună
distribuire a seminţelor.
Adâncimea de încorporare a seminţelor este de 3 + 5 cm.
Semănatul superficial este foarte dăunător, deoarece conduce la un răsărit
neuniform. Semănatul prea adânc duce la asigurarea insuficientă a seminţelor cu
oxigen, la atacul cu boli şi înregistrează pierderi de densitate
După descrierea termenilor, metodelor de semănat, adâncimii de încorporare a
seminţelor, toate măsurile privitoare la semănat se indică în tabelul de mai jos.
Desimea de
Epoca Adâncime Metoda
Premărg semănat Semănăt
Cultura de a de de
ătorul Numeri Gravimet oarea
semănat semănat semănat
că rică
III În
Grâu de decadă a rânduri 2,2 mln.
Linte 3 – 5 cm 110 kg SZ – 3,6
toamnă lunii obişnuit / ha
martie e

3.7. ÎNTREŢINEREA SEMĂNĂTURILOR

După semănat se face tăvălugitul, iar după răsărire, când plantele au 6 – 8 cm, se
trece cu grapa cu colţi reglabili, care distruge crusta şi buruienile în curs de răsărire.
Buruienile se pot combate şi pe cale chimică prin erbicidare.
 12
Plivitul biologic se face pentru a înlătura “lintoiul”, care în lan se deosebeşte de
linte având un habitus mai mare, fiolele mai mari şi mucronate, iar florile colorate; în
loturile seminciere plivitul este obligatoriu.

3.8. COMPONENTELE DE EVALUARE A PRODUCŢIEI

Pentru economia naţională şi pentru fiecare unitate agricolă este necesar să se
cunoască, înainte de recoltare mărimea previzibilă а recoltei. În acest scop se execută
evaluarea producţiei, după:
- numărul de plante/m2;
- numărul de seminţe/m2;
- mărimea boabelor (MMB);
- densitatea lanului;
- numărul de boabe pe plantă.
3.9 RECOLTAREA, CURĂŢIREA ŞI PĂSTRAREA RECOLTEI
Deşi păstăile se coc treptat, având inflorescenţe mai puţine, eşalonarea coacerii
este mai redusă decât la mazăre.
Lintea se recoltează când păstăile din treimea de jos a plantei sunt galbene-
brune, au seminţe tari, păstăile de mijloc sunt galbene, iar cele superioare încă verzi.
De aceia recoltatul se face în două faze: se taie plantele cu coasa manual sau cu
cositori mecanice şi rămân pentru uscat în brazde sau se adună în poloage: după uscare
se trieră direct în câmp cu combina sau se transportă la batoze, reglate ca şi la alte
leguminoase

7. Bolile lintei - Lens culinaris Medik. (sin. L. Esculenta Moench.)

1. Peronospora lentis Gäum. - Mana lintei Mana se manifestă pe frunze, prin pete de decolorare pe
faţa superioară, care sunt acoperite pe partea inferioară de un puf cenuşiu, format din conidioforii şi
conidiile ciupercii. În condiţii de umiditate ridicată, atacul afectează şi extremităţile lăstarilor şi
tulpinii.
2. Erysiphe pisi (DC.) - Făinarea lintei Făinarea se manifestă pe frunze, tulpini şi păstăi. Frunzele
atacate se prezintă acoperite pe ambele părţi, pe arii mai mici sau mai mari (de cele mai multe ori pe
 13
toată suprafaţa), de o pulbere albicioasă-gălbuie, cu aspect de făină. Pe tulpini se observă pete
albicioase, care, uneori sunt mici de 0,5-1 cm diametru, alteori se extind de-a lungul tulpinii pe
suprafeţe mari, până la 4-5 cm. Pe păstăi apar pete asemănătoare cu cele de pe frunze. În cazul
atacurilor intense nu se mai formează boabe în păstăi. * Conidiile ciupercii sunt cilindrice, cu capetele
rotunjite, incolore, unicelulare, de 23- 47 x 10-22 µm.
3. Botrytis cinerea Pers. - Putregaiul cenuşiu al rădăcinilor şi bazei tulpinilor Boala se observă
îndată după încheierea răsăritului, plăntuţele infectate rămânând mici şi galbene. Plantele au foliolele
mai înguste, galbene şi ofilite, ele atârnă de-a lungul tulpinii. La baza tulpinii plantelor bolnave se
observă un manşon cenuşiu-negricios de conidiofori şi conidii.
Molia boabelor de soia – Etiella zinckenella

Descriere. Fluturele are anvergura aripilor anterioare de 20 – 26 mm, aripile anterioare brune-gălbui,
având câte o pată galbenăportocalie. Aripile posterioare sunt cenuşii, cu nervuri mai închise. Antenele
sunt lungi . Larva complet dezvoltată este verde-cenuşie sau verde-roşcată, având pete negre pe
protorace. Pe tot corpul prezintă peri inseraţi pe protuberanţe.

Agrotis ipsilon-molie noctuoasa, localizata in intreaga lume. Molia își are numele științific din
marcările negre pe aripile sale, în formă de "Y" și seamănă cu litera grecească. [2] Larvele sunt
cunoscute sub denumirea de "viermi tăiați" pentru că au tăiat plante și alte culturi. [3] Larvele sunt
dăunători agricoli grave și se hrănesc cu aproape toate soiurile de legume și multe cereale importante.
3 – Păduchele negru (Aphis fabae) atacă frunzele, florile și păstăile pe care le înțeapă și le suge seva.
Acestea se răsucesc, brunifică și usucă, iar pe ele apar secreții zaharoase pe care se dezvoltă bacterii
și ciuperci. Sezoanele umede și reci intensifică atacul. Dăunătorul iernează ca ouă pe diverși arbuști,
iar primăvara apar formele aripate care atacă plantele, sunt vizibile cu ochiul liber (au 2 mm lungime,
culoare neagră, antene și picioare scurte) și vectori pentru virusul mozaicului.
 14
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
Reieşind din cele scrise în lucrare boabele de linte sunt bogate în proteine,
grăsimi, hidraţi de carbon, vitamine , care sunt necesare în alimentaţia oamenilor.
De asemenea resturile vegetale fiind fine şi bogate în substanţe proteice au o
valoare nutritivă înaltă şi sun folosite în furajarea animalelor. Cu toate acestea ea este
cultivată pe suprafeţe mici pe glob, şi practic nu se cultivă în ţara noastră, deoarece dă
recolte mici de numai 10 – 15 q/ha şi nu este convenabil de cultivat.
Însă folosind tehnologii moderne de cultivare ea poate fi introdusă în cultură
deoarece nu este pretenţioasă faţă de planta premărgătoare, lucrările solului, fertilizare,
lasă solul curat de buruieni şi bogat în substanţe azotoase, atât de necesare pentru
cerealele păioase.
Ea este pretenţioasă faţă de solurile cu exces de umiditate şi atacul cu buruieni
de aceia trebuie de ţinut cont ca culturile să fie permanent curate de buruieni, pentru a
nu duce la scăderi de producţie.
 15
BIBLIOGRAFIE
1. Bîlteanu Gh. – Fitotehnie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
2. Bîlteanu Gh. – Fitotehnie, vol. 1, Editura Ceres, Bucureşti, 1989
3. Munteanu L. – Fitotehnie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995