ŢESUTURILE OSOASE

CLASIFICAREA ŢESUTURILOR CONJUNCTIVE

 Ţesuturi conjunctive de tranziţie( embrionare)

 Ţesuturi conjunctive permanente
 Ţesuturi conjunctive specializate
 Ţesutul cartilaginos
 Ţesutul osos
spongios
compact
 Sângele
 Ţesutul hematopoetic
 Ţesutul limfatic

CARACTERE GENERALE ALE ŢESUTURILOR OSOASE

 Au origine mezenchimală;
 Sunt ţesuturi în care predomină substanţa fundamentală, dură, mineralizată
 Fibrele nu se disting în masa substanţei fundamentale.
 Substanţa fundamentală şi fibrele formează matricea osoasă.
 Conţin două tipuri de celule: formatoare de os şi distrugătoare de os.
 Reprezintă ţesuturi ordonate, cu structură lamelară formate din celule, fibre şi
substanţa fundamentală.
 Sunt ţesuturi vascularizate.
 Oasele cresc prin apoziţie.
 Celulele osoase sunt:
 osteoformatoare
 celule osteoprogenitoare
 osteoblaste
 osteocite
  osteodistrugătoare
 osteoclastul

Celulele osteoprogenitoare

 Localizare:
 în stratul intern al periostului,
 în lungul canalelor Havers,
 în endost.
 Au origine mezenchimală, dând naştere în evoluţie osteoblastelor.
 Au aspect fusiform, citoplasma palid bazofilă, nucleu ovalar, eucrom. Au organite
citoplasmatice bine reprezentate.
Osteoblastele
 Se dispun pe suprafeţele osoase sub forma unui epiteliu simplu cubic.
 Sunt celule tinere, active metabolic, cu prelungiri celulare anastomozate prin joncţiuni
gap. Au organite celulare bine reprezentate: RER, Ap. Golgi, vezicule secretorii. Nucleul
este mare, eucrom, nucleolat.
 Sintetizează matricea osoasă şi intervin în calcifierea acesteia.

Osteoblastele

 Când activitatea de sinteză diminuă, celulele devin turtite, iar citoplasma îşi reduce
bazofilia.
 Matricea sintetizată este iniţial necalcificată, se depune în jurul osteoblastelor şi se
numeşte osteoid. Ulterior se va impregna cu calciu.
 Când osteoblastele
sunt complet înconjurate
de matrice calcificată, se
transformă în osteocite.
 Osteoblastele intervin şi
în remodelarea osului şi în procesele de reparaţie şi regenerare.

Osteocitele

 Sunt celulele mature.

 În matricea mineralizată,
osteocitele sunt situate în mici cavităţi numite osteoplaste.
 Osteoplastele comunică între ele, prin fine structuri canaliculare, cu dispoziţie radiară.
 Osteocitele sunt celule turtite, cu numeroase prelungiri citoplasmatice, care pătrund în
canalicule. Au nucleu hipercrom şi citoplasma eozinofilă. Celulele nu sunt izolate în
osteoplaste, ci comunică prin prelungiri citoplasmatice, situate în sistemul canalicular.
 Osteocitele au rolul de a menţine matricea elaborată de osteoblaste.

Osteoclastele

 Sunt celule mari, cu citoplasma eozinofilă şi nuclei numeroşi, hipercromi.

 Provin din celula progenitoare granolocito- macrofagică.
 Se localizează la suprafaţa osului în lacune de resorbţie osoasă, numite lacunele Howship.
 Intervin în resorbţia şi remodelarea osului.

Osteoclastele

ME
 Marginea plisată vine în raport cu suprafaţa osului. În această porţiune celula emite
prelungiri asemănătoare unor microvili, cu dispoziţie neregulată. Aceste prelungiri cresc
suprafaţa de contact cu osul.
 Zona clară conţine microfilamente de actină, asigurând contactul între celulă şi suprafaţa
osoasă.
 Zona veziculară conţine vezicule de endo şi exocitoză, care transportă enzimele
lizozomale şi produşii de degradare osoasă.
 Zona bazală conţine nucleii şi organitele citoplasmatice: RER, Ap. Golgi, lizozomi,
mitocondrii.

Osteoclastele

Microscopia electronică

 Marginea plisată
 Zona clară
 Zona veziculară
 Zona bazală
 Funcţia osteoclastului începe după ce lamelele osoase au fost mineralizate.

 Îndepărtarea surplusului de matrice se realizează în două etape:

 decalifiere focală
 digestie extracelulară a matricei osoase.
 Activitatea osteoclastelor este controlată de doi hormoni, calcitonina şi parathormonul(
PTH).

Matricea osoasă

 Este formată din substanţa fundamentală şi fibre.

 Substanţa fundamentală prezintă două componente:
 componentă organică( 34%)
 componentă minerală( 66%).
 Componenta organică
 Are aspect omogen în microscopie optică.
 Este alcătuită din GAG ( condroitin 4 şi 6 sulfat, keratan sulfat) şi
proteine acide( sialoproteina osoasă şi osteocalcina).
 Componenta minerală
 Este reprezentată de carbonat şi fosfat de calciu, sub forma cristalelor de
hidroxiapatită.
 Aceste cristale se dispun de- a lungul fibrelor de colagen.
 În jurul acestor cristale se află un strat de apă şi ioni, numit strat de hidratare, care
facilitează schimburile ionice între cristale şi substanţa intercelulară amorfă.

 Sistemul fibrilar
 fibre colagene tip I
 fibre elastice( în număr redus).
 Fibrele colagene se grupează în fascicule orientate pe direcţia forţelor de presiune şi
tracţiune, care acţionează asupra osului.
 Sistemul fibrilar nu poate fi evidenţiat în masa substanţei fundamentale, având
acelaşi indice de refracţie.

 Matricea osoasă apare eozinofilă în preparatele colorate hematoxilină- eozină, datorită

preponderenţei fibrelor colagene, în raport cu glicozaminoglicanii.
Lamela osoasă

 Celulele, fibrele şi substanţa fundamentală sunt organizate sub formă de lamele osoase,
care reprezintă unităţile morfologice ale osului, cu grosime de 5- 10 .
CLASIFICAREA ŢESUTURILOR OSOASE
Ţesuturi osoase imature
 apar în viaţa intrauteină
 apar în procesele reparatorii( după fracturi)
Ţesuturi osoase mature- intră în structura oaselor adulte:
 ţesut osos spongios
 ţesut osos compact
 Cele două tipuri de ţesuturi osoase adulte se deosebesc prin dispoziţia arhitecturală a
elementelor componente şi prin raportul stabilit între spatiile medulare şi componenta
osoasă.

ŢESUTUL OSOS SPONGIOS

complex medulo- osos

 Ţesutul osos spongios este format din:
 Travee osoase (400 ) lamele osoase
 Areole(măduva roşie hematogenă)
 În ţesutul osos spongios
componenta structurală
predominantă este
reprezentată de spaţiile
medulare.

ŢESUTUL OSOS COMPACT

 Se caracterizează prin predominenţa substanţei osoase, organizată sub formă de lamele,

dispuse în jurul unor spaţii conjunctivo- vasculare, reprezentate de canalele medulare.

 Unitatea morfo-funcţională a ţesutului osos compact este osteonul sau sistemul

haversian.

Canalul Havers reprezintă echivalentul spaţiilor areolare din ţesutul osos spongios, dar are
un diametru mult mai mic. Străbate osul pe toată lungimea lui.
Canalele Havers mici
conţin:
  rare fibre de reticulină;
 celule conjunctive;
 capilare sanguine.
Canalele Havers mari
conţin:
 ţesut conjunctiv lax;
 arteriolă;
 venulă;
 vas limfatic;
 terminaţii nervoase.

 Canalele Havers periferice se deschid subperiostal, cele din vecinătatea canalului medular
se deschid în acesta, iar canalele Havers centrale se termină în deget de mănuşă.

 Canalele Havers comunică între ele prin canale Volkman, canale cu dispoziţie transversală
sau oblică. În secţiunile histologice, canalele Volkman nu sunt circumscrise de lamele
osoase !!!

 Lamelele osoase se dispun în jurul canalelor Havers, existând aproximativ 5- 30 de lamele

într- un osteon. Lamelele sunt interconectate prin sistemul canalicular al osteoplastelor,
realizând legături cu canalul Havers şi cu osteoanele învecinate.

 Osteoanele sunt legate între ele prin sisteme interhaversiene, care reprezintă fragmente de
osteoane, necentrate de canal Havers. Prezenţa lor în osul adult conferă rezistenţă şi
flexibilitate.

 Structurile fibrilare sunt reprezentate pe lângă fibrele din structura lamelelor osoase, de
fibre arciforme, care leagă lamelele osoase între ele şi de fibre perforante Sharpey, care
provin din periost şi se termină la nivelul sistemelor interhaversiene.
Osul ca organ

 În structura oaselor se întâlnesc cele două tipuri de ţesut osos: spongios şi compact.
 Oasele scurte şi late prezintă central ţesut osos spongios, iar la periferie ţesut osos compact.
 Oasele lungi sunt formate din:
 epifize, în structura cărora ţesutul osos spongios
formează porţiunea centrală, iar ţesutul osos
 compact formează periferia.
 diafize,
 diafize, care într- o secţiune transversală,
prezintă următoarea
structură:
 periost;
 sistem circumferenţial extern
 masa principală a diafizei
 sistem circumferenţial intern
 endost;
 canal medular.

Periostul

 Provine din pericondru.

 Conţine două zone:
 internă, celulară, cu celule osteoprogenitoare. În timpul formării osului, această
zonă este foarte activă, celulele osteoprogenitoare transformându- se in osteoblaste.
 externă, în care se găseşte ţesut conjunctiv dens, vase sanguine şi nervi. Fibrele
colagene pătrund perpendicular în os, sub forma fibrelor Sharpey.

Endostul

 Tapetează cavităţile medulare din diafiza oselor lungi şi spaţiile areolare din ţesutul osos
spongios. Este un ţesut conjunctiv fibrilar, slab celular. În timpul formării osului,
activitatea endostului este crescută.

OSIFICAREA SI OSTEOGENEZA

 Osificarea este un proces biologic prin care se edifică ţesut osos.

 Osteogeneza reprezintă procesul prin care se constituie osul definitiv.
 Osteogeneza presupune atât osificare cât şi distrucţie osoasă. Osificarea poate avea loc şi
independent de osteogeneză( osificări patologice).
 Osificarea
 Endoconjunctivă, care presupune edificare de ţesut osos pe seama unei membrane
 conjunctive.
 Endocondrală, în care edificarea ţesutului osos se realizează pe seama unui cartilaj
hialin.
 În ambele osificări, ţesutul osos înlocuieşte ţesutul gazdă şi nu se produc fenomene de
metaplazie.

Factori de care depinde osificarea

 Vascularizaţie bogată, care asigură necesarul de calciu şi fosfor.

 Prezenţa osteoblastelor, care depun substanţa organică.
 Prezenţa fosfatazei alcaline, în prezenţa căreia se realizează mineralizarea.
 Factori hormonali:
 Calcitonina, favorizează depunerea lamelelor osoase de osteoblaste.
 Parathormonul, stimulează activitatea de resorbţie a osteoclastelor.
 Hormonii sexuali, cu rol în apariţia centrilor de osificare.
 Hormonul somatotrop hipofizar, ce determină creşterea în lungime a oaselor.

Osificarea endoconjunctivă

 Prin acest tip de osificare se formează oasele capului:

 frontal,
 parietal,
 părţi din occipital şi temporal,
 maxilarul superior şi mandibula.

 Se desfăşoară în ţesut mezenchimal. Celulele mezenchimale migreză şi se grupează în

zonele unde se va forma osul. Celulele cresc în dimensiuni, se transformă în fibroblaste.

 Din fibroblaste se diferenţiază apoi osteoblastele, care secretă matrice osoasă, ce ulterior
se va mineraliza.

Osificarea endocartilaginoasă

 În timpul vieţii intrauterine, scheletul embrionului şi ulterior al fătului, este format din
ţesut cartilaginos hialin.
 Acesta va suferi o serie de modificări, fiind înlocuit în final, cu ţesut osos imatur.
 Osificarea începe în punctele primare de osificare, extinzându- se apoi spre extremităţi.
 Modificările suferite de
cartilajul hialin se pot studia
la nivelul cartilajului de creştere,
situat la limita dintre diafiză
şi epifiză.

 Zona cartilajului de rezervă

 Zona cartilajului
hiperplazic seriat
 Zona cartilajului
hipertrofic şi calcificat
 Zona de eroziune
 Zona de osteoid
 Zona de ţesut osos