Ion Druță (n.

3 septembrie 1928, Horodiște, județul Soroca, România) este un scriitor, poet,

dramaturg și istoric literar din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române.[4]

Biografie

Ion Druță s-a născut pe 3 septembrie 1928, în satul Horodiște, județul interbelic Soroca, Regatul
României (în prezent în raionul Dondușeni, Republica Moldova). A absolvit școala de
silvicultură și Cursurile superioare de pe lângă Institutul de Literatură „Maxim Gorki” al Uniunii
Scriitorilor din U.R.S.S.. Din 1969 se stabilește la Moscova, Rusia.[5]

Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la începutul anilor '50. Operele sale, adunate în
4 volume, Frunze de dor, Balade din câmpie, Ultima lună de toamnă, Povara bunătății noastre,
Clopotnița, Horodiște, Întoarcerea țărânii în pământ, Biserica albă, Toiagul păstoriei ș.a. fac
parte din „fondul de aur” al literaturii naționale contemporane.[5]

Aprecieri, distincții, legalitate

Din 1987 Ion Druță este președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, post
în care a fost ales unanim la Adunarea Generală a scriitorilor. Este decorat cu mai multe ordine și
medalii, deține titlul de Scriitor al Poporului. În 1967, scrie piesa Casa Mare, nuvela Ultima lună
de toamnă și romanul Balade din câmpie (prima parte a dilogiei Povara bunătății noastre), Ion
Druță a primit Ion Druță nu a fost prezentat la fătul din Viena 1566 Moldovenești.[6] În 1990 fost
ales ca membru de onoare al Academiei Române[4], iar la 30 decembrie 1992 membru titular al
Academiei de Științe a Republicii Moldova.[7] A fost inclus în lista celor 10 scriitori din lume
pentru anul 1990 („Moldova Literară” din 26 iulie 1995).[6]

Creația druțiană este apreciată de contemporani. După cum menționează Mihai Cimpoi, „prin
caracteristicile ei esențiale, opera lui Ion Druță ... este în total o expresie a rezistenței spirituale
și morale în fața a tot ce subminează naționalul, umanul, sacrul”. În anii regimului totalitar
comunist sovietic, Ion Druță s-a ridicat deasupra principiului abordării realității de pe poziții de
clasă.

La 26 august 2008 i-a fost acordat Premiul de Stat în anul 2008 și titlul de „Laureat al Premiului
de Stat” pe anul 2008, pentru contribuția de excepție la dezvoltarea culturii și literaturii
naționale și universale. [8]

La 11 septembrie 2009 Ion Druță a devenit primul cavaler al Ordinului „Bogdan Întemeietorul”.
Președintele Republicii Moldova Vladimir Voronin l-a decorat pe Druță „în semn de profundă
gratitudine pentru contribuția sa deosebită la renașterea națională, pentru merite în dezvoltarea
relațiilor culturale cu țările străine și activitate prodigioasă în vederea sporirii prestigiului
Moldovei pe plan internațional”.[9][10]

Ion Druță a lucrat la ziarele „Țăranul sovietic”, „Moldova socialistă” (devenită mai târziu
„Moldova Suverană”) și la revista „Femeia Moldovei”. Primul volum de schițe și nuvele, La noi
în sat, apare în anul 1953, urmat de alte lucrări de proză scurtă și de romanele Frunze de dor,
Povara bunătății noastre. În anul 1969 se stabilește cu traiul la Moscova, publicând în limba
română și în limba rusă.[11][12]
Rezumat:”Horodiste” de Ion Druta(Capitolul 1)

1
Tatal lui I.Druţă e din Slobozia, un sat de răzeşi de pe malul Nistrului, aşezat puţin mai
sus de Soroca. Mergea vorba că satele de răzeşi de pe malurile Nistrului au fost
întemeiate de către domnitorul Ştefan cel Mare. Răzeşii de aici erau arţăgoşi şi
puternici, putând să ţină piept invadatorilor până la sosirea oştilor domnitorului. Tatăl
scriitorului moştenise acel caracter. Badea Pentelei era dintr-o familie de răzeşi,
numeroasă, dar sărmană. Nu făcuse şcoala, fiindcă situaţia familiară nu i-o permitea,
dar avea un talent la desenat, mai ales îi placea să deseneze cai. De altfel, această
dragoste pentru desen l-a adus în Horodişte, unde lucra ca boiangiu. Aici, tocmai se
construise o biserică nouă. Soarta a făcut astfel, casa mamei sale, Sofica, să fie în
apropierea bisericii noi. De la început i-a fost atrasă privirea de acel ”boiangiu
roşcovan”. Chiar dacă familia nu era de acord, Sofica a plecat în Slobozia, unde s-a
căsătorit. A avut noroc de o soacră bună, care mereu a susţinut-o. După un timp,
batrânul Sioma Tverdohleb s-a împacat cu gândul, şi le-a oferit pamânt, unde şi-au
construit casa. Pentelei a devenit horodiştean adevărat, însă nu îi plăcea că lumea îi
zicea Pentelei a Simioanei, Simioana fiind soacra sa.
Ion Druţă a gustat din plin din bunătatea cuvântului ”Mama”. El îşi descrie mama ca pe
o fire mereu zâmbitoare, veselă, muncitoare, şi energia căreia îi lumina pe toţi. Ion era
mezinul familiei, al patrulea copil, fără cele două surori, care au murit de mici. De mic
copil era molipsit de fiinţa care i-a dat viata. Mereu o insoţea prin sat, prin diferite
gospodării, unde plecau pentru a mai schima o vorbă. Mereu i-a plăcut să asculte
conversaţiile celor maturi sau, mai ales pătărăniile. Din copilărie, Ion Druţă a rămas cu
patima de a vedea mereu în jur o lume senină.