Sunteți pe pagina 1din 2

Educația interculturală - o nouă cale către un învățământ de calitate

Educatoare Nițu Carmen, Grădinița nr. 230, București


Profesor Nițu Oana, Grădinița nr. 229, București

Noțiunea de calitate în educație poate acoperi un număr imens de tendințe,


comportamente, căi, opțiuni. Ne vom opri, în lucrarea de față, asupra educației
interculturale, a implicațiilor acesteia, oferind totodată și un argument în sprijinul ideii
potrivit căreia în secolul 21, în condițiile integrarii in UE, acest tip de educație reprezintă o
necesitate.

Ce este educația interculturală ?


Educația interculturală reprezintă încercarea de a cunoaste alte culturi, de a le asimila,
înțelege și tolera specificul, de a ne lărgi orizonturile de cunoaștere : Încurajând atitudinea
interculturală se deschide calea spre dialog și comunicare între grupurile culturale, cu
consecințe benefice asupra înțelegerii dintre ele. Cultivând valori precum respectul pentru
celălalt, toleranța față de diversitate, complementaritatea dintre valori, școala este în
masură să fructifice bogăția potențială a multiculturalității fără a anula identitatea nici unei
culturi(Plugaru,pag16).
Cunoscându-ne poziția și statutul de cetățeni ai unei țări, dar și pe acelea de co-locuitori ai
unui continent alături de alte națiuni, acceptând varietatea de culturi și specificuri, vom fi
capabili să stabilim, atât noi ca educatori, cât și elevii noștri, un dialog autentic bazat pe
respect și înțelegere mutuală.

Profesorul și educația interculturală


În ceea ce privește aplicarea acestui nou tip de educație, rolul profesorului este enorm. În
activitatea la clasă, orice profesor s-a confruntat la un moment dat cu aspecte vizând
multietnia, discriminarea, prejudecățile. Rolul profesorului este acela de a valoriza culturile
de origine ale elevilor, sensibilizându-i la diversitatea culturală, surmontând prejudecățile și
stereotipurile și practicând un comportament nediscriminatoriu(Plugaru,pag107). În
încercarea de a răspunde exigențelor educației interculturale, cadrele didactice trebuie să
promoveze gândirea solidară în detrimentul celei egocentrice, cooperarea în defavoarea
competiției. De asemenea, există o serie de competențe și atribuții trasate de M Rey pe
care un profesor poate și trebuie să le aplice la clasă, dintre care amintim următoarele :
-să militeze pentru înțelegerea aprofundată a culturilor, limbilor, tradițiilor, religiilor
-să stapânească fenomenele de violență
-să asigure respectarea tuturor categoriilor de minoritari
-să asigure deschiderea grupului spre exterior, favorizând empatia cu alți indivizi sau alte
grupuri
-sa identifice atitudinile etnocentriste și stereotipurile, precum și să elaboreze strategii
adecvate de combatere a acestora(Bârlogeanu ,pag 110)
Așadar, formarea competențelor interculturale depinde în primul rând de profesor și în
niciun caz nu poate fi lăsată pe seama familiei din care provine elevul. Educându-și
copilul, părinții tind să-i transmită acestuia propriile valori, valori ce pot intra în conflict cu
cele ale altei familii. Numai profesorul poate asigura medierea culturală.
Modalități efective de transpunere în practică a obiectivelor e i :
Primul și cel mai important pas al inițiativei interculturale îl reprezintă inițierea unui dialog
intercultural sincer. În acest sens, parteneriatele educaționale internaționale sunt cea mai
plăcută modalitate de a interacționa cu exponenți ai unor țari, civilizații diferite de a
noastră. La noi în țară exista posibilitatea de a realiza astfel de parteneriate, cu sprijinul
Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării
Profesionale (http://www.anpcdefp.ro) ; se pot desfășura de asemenea, vizite de studiu în
alte țări, schimburi de elevi, job-shadowing,
ANCPDEFP oferă o ocazie grozavă atât profesorilor, cât și elevilor, de a cunoaște, dialoga
și învăța pe viu aspecte noi, interesante despre alte popoare.
Tot în acest sens, subliniem utilitatea site-urilor și forumurilor educaționale internaționale
(www.ePals.com), care încurajează dialogul intercultural. Trăim în era informației, deci un
schimb de idei, noutăți, curiozități se poate realiza si prin trimiterea unui e-mail sau
folosind instrumente de comunicare online (Yahoo Messenger, Skype, G-talk).
Ca exemplu concret, în anul școlar trecut am implicat copiii într-o serie de parteneriate
internaționale din care am avut foarte multe de învățat; am luat parte, de pildă, la proiectul
“Easter Traditions” (Tradiții Pascale), inițiat de o profesoară din Australia: pe scurt, fiecare
dintre țările partenere trebuia să desfășoare câteva activități respectând tema, iar ulterior
toate datele, informațiile și fotografiile au fost postate pe site-ul dedicat acestui proiect.
Atât copiii, cât și cadrele didactice, au învățat lucruri inedite despre felul în care se
celebrează (sau NU se celebrează) Paștele in Australia, Canada, India, Israel, Polonia,
Rusia, Thailanda, Ucraina si Uruguay.
Ceea ce încercăm să subliniem este faptul că deși pare un concept pretențios și dificil de
practicat, educația interculturală se poate aplica cu succes la clasă: motivând copiii să afle
lucruri noi despre alți copii de vârsta lor, dar din alte regiuni, îi vom determina să-i
cunoască pe ceilalți, să-i accepte, să lege prietenii, să înțeleagă faptul că împărțim
aceeași planetă și, din acest motiv, trebuie să trăim în armonie.

Bibliografie

(coord) Liviu Plugaru, Mariela Pavalache, 2007, Educație intreculturală, Editura


Psihomedia, Sibiu
Lavinia Bârlogeanu, 2005, Educație interculturală, Proiectul pentru Învățământul Rural