Insuficienta cardiaca(IC)

IC este o afectiune în care inima este incapabila atât sa pompeze sângele spre
organe si tesuturi, astfel încât acestea primesc o cantitate mai mica de oxigen si
produse nutritive din sânge, cât si sa primeasca sângele de la organe. În consecinta,
tesuturile primesc mai putin sânge ca urmare a incapacitatii inimii de a pompa, iar pe de
alta parte sângele stagneaza si se acumuleaza în organe, ca urmare a incapacitatii
inimii de a-l primi.
IC poate avea mai multe cauze (boli) care o pot determina. Cele mai frecvente
sunt:
1.Cardiopatia ischemica se manifesta când apar îngustari (stenoze) la nivelul arterelor
care iriga inima.
2.Infarctul miocardic acut (IMA) reprezinta distrugerea unei anumite parti din muschiul
cardiac, ca urmare a astuparii arterei ce asigura hranirea acelui teritoriu. În mod evident,
pierderea unei parti din muschiul cardiac afecteaza functia inimii.Hipertensiunea arteriala
(HTA) determina cresterea presiunii sângelui în vase si, ca atare, inima trebuie sa
depuna un efort suplimentar pentru a putea pompa sângele.
3.Bolile valvelor cardiace fac ca inima sa depuna un efort mai mare ca sa împinga
sângele printr-un orificiu îngustat sau sa pompeze sânge atât în vase cât si înapoi în
camerele cardiace.
4.Cardiomiopatiile sunt boli specifice ale muschiului cardiac. Fibra musculara cardiaca
nu se poate contracta, si în consecinta apare IC.
5.Bolile congenitale cardiace sunt boli ce apar de la nastere. Pot aparea gauri la
nivelul peretilor ce separa camerele cardiace, dezvoltarea insuficienta a unor camere
cardiace, afectari ale valvelor cardiace si ale vaselor mari, toate acestea determinând
tulburari majore, ale functiei inimii.
Simptomele cel mai frecvent întâlnite sunt:
-Oboseala sau scaderea capacitatii de a face efort.
-Dispneea (senzatia de sufocare sau de respiratie grea). Poate aparea si ortopneea
(nevoia de a respira doar stând în sezut) sau sufocarea în timpul noptii.
-Tusea, de obicei seaca si, în special, la efort sau noaptea.
-Edeme (umflarea picioarelor ca urmare a retinerii de lichide în organism); acestea se
asociaza de obicei cu cresterea în greutate.
TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC
Tratamentul igieno-dietetic constă în primul rând în repaus şi în dietă săracă în sodiu.
Repausul-durata şi gradul repausului depind de afecţiunea cauzală; el este util în toate
formele de insuficienţă cardiacă. Prin repausul fizic se realizează următoarele: scăderea
tensiunii arteriale, diminuarea travaliului muşchilor respiratori, rărirea alurii ventriculare.
Alături de repausul fizic , un rol important îl au repausul psihic şi moral. În insuficienţa
cardiacă repausul la pat va fi menţinut acasă sau la spital timp de 1-2 săptămâni. În acest
interval bolnavul se va găsi în poziţia semişezândă în pat sau în fotoliu, această poziţie fiind
convenabilă mai ales pentru bolnavii cu insuficienţă cardiacă stângă. Se va evita , în măsura
posibilului imobilizarea absolută şi prelungită

Reluarea activităţii se face în funcţie de reducerea semnelor de insuficienţă cardiacă şi de

posibilitatea controlării acesteia printr -un tratament de întreţinere: reluarea activităţii se va
face în etape progresive.
Unii bolnavi îşi pot prelua serviciu, dar cei care au de făcut eforturi fizice trebuie să-şi
schimbe locul de muncă. În orice caz, tuturor bolnavilor li se recomandă un program de
muncă redus, cu perioade de odihnă în timpul zilei şi cu repaus la pat în cele două zile de la
sfârşitul săptămânii.
Dieta săracă în sodiu reprezintă, de asemenea un mijloc de mare importanţă în tratamentul
insuficienţei cardiace. De altfel în formele uşoare de insuficienţă cardiacă, dieta hiposodată
plus repausul fizic determină o netă ameliorare.

Gradul de restricţie al ingestiei de sodiu depinde de severitatea insuficienţei cardiace. În

insuficienţa cardiacă severă se recomandă o restricţie mare a ingestiei de sare ( sub 1 gr/ zi)
ceea ce se poate realiza prin regimul Kempner ( 1 kg . de fructe, 200 gr orez, 30-
50 gr .zahăr, 300 gr compot cu un conţinut de 0,5 gr de NaCl ) sau prin regimul Carel ( 800
ml lapte cu un conţinut de 1 gr de NaCl ). În general, în cadrul regimului hiposodat se evită
alimentele cu sodiu ( brânza , mezeluri , cereale , pâine , etc.).

Regimul alimentar constă într -o alimentaţie variată şi bogată în vitamine, mese fracţionate ,
regim hipocaloric la obezi, hipertensivi şi coronarieni. Se va urmări greutatea bolnavului să
nu depăşească valoarea normală. Alcoolul , cafeaua şi ceaiul sunt permise în cantităţi mici,
fumatul trebuie interzis. Se vor asigura proteine suficiente (1 gr/kilocorp ), cantitatea de
lipide va fi redusă, iar fructele, sucurile, zarzavaturile şi zeama de fructe vor fii administrate
în cantităţi mai mari.

TRATAMENTUL MEDICAMENTOS

a) Tonice cardiace- sunt substanţe obţinute din unele plante şi anume: Digitalis purpureea,
Digitalis lanata, Strophantus gratus, Strophantus kombe. Medicaţia tonicardiacă reprezintă
medicaţia de bază a insuficienţei cardiace. Se administrează ori de câte ori insuficienţa
cardiacă nu se compensează prin repaus şi regim desodat.

Preparatele digitalice acţionează îmbogăţind metabolismul miocardului, mărind forţa de

contracţie a inimii, scăzând frecvenţa cardiacă. Datorită acestor acţiuni creşte debitul
cardiac, scade presiunea venoasă , se reduce volumul inimii, creşte diureza şi se diminuă
edemele.
Tonicardiacele cele mai des folosite sunt Digitala şi Strofantina . Strofantina are o acţiune
rapidă şi de scurtă durată fiind utilizată în formele acute, dar nu este recomandată în
tratamentul cronic. Digitala acţionează mai lent, are o durată de acţiune mai lungă şi se
acumulează în organism.

28 -Lanatosid- C ( 0,4 mg /fiolă) îşi manifestă efectul după 10 min. ,cu intensitatea maximă
de 1-2 h . În tratamentul de atac se folosesc intravenos 1,8- 1,6 mg /zi, administrate în 4 prize
sau per os 1-2 mg ( de 3 ori /zi ,I zi câte 12-
25 picături sau 4
-8 drajeuri). Tratamentul de
întreţinere se realizează cu picături sau drajeuri cu doza ce reprezintă aproximativ ½ din doza
tratamentului de atac ( 0,5
–
1 mg /zi ). Digoxin-
se prezintă sub formă de comprimate ce conţin 0,25 mg glicozid şi sub formă de soluţie
alcooloică glicerinată ce conţine 0,5 mg glicozid. La adulţi în tratamentul de atac se folosesc
0,5 mg/ zi, administrat oral, până la compensare ( câteva zile) , apoi

întreţinere cu
0,125-
0,5 mg / zi; în urgenţe ,dacă pacientul nu i s
-
a mai administrat digitala, se injectează
intravenos lent 0,5
–

1mg, repetând la nevoie după 4

-
8 ore încă 0,5 mg. La copii se administrează oral 0,025mg/ kilocorp la 8 ore în 2
-4 doze p
entru digitalizare, apoi întreţinere cu 0,0125mg/kilocorp şi pe zi.
-Nidacil-
în tratamentul de atac se foloseşte doza de 0,6
-1mg/zi timp de 3-5 zile, iar în
tratamentul de întreţinere doza de 0,1
-0,2mg/zi. -Dezlanosid-
se prezintă sub formă de fiole a 2ml

soluţie injectabilă conţinând dezacetillanatozida 0,4 mg . Are acţiune rapidă , îşi manifestă
efectele după 10
-30 min.,
intensitatea maximă fiind realizată după 1
-
2 h . Pentru digitalizarea rapidă se foloseşte doza
de 0,8-1,6 mg ( 2-4 fiole/zi), dozele f
iind fracţionate şi administrate la 4
-6 h interval. - Digitalina
–

se prezintă sub formă de soluţie hidroalcoolică gicerinată conţinând digitoxina 1 mg /ml sau
50 picături. Se administrează la adulţi oral 0,2
-0,5 mg /zi ( 10-
15 picături), până
la corecta
rea tahicardiei şi compensare, apoi 0,6 mg/zi timp de 3
-
6 zile . La copii , după vârstă , în prima zi se administrează 0,1
-0,4 mg, în 2-3 zi 0,1-
0,2 mg, apoi întreţinere cu 0,025
- 0,05 mg zilnic sau la 12 zile .
Contraindicaţiile Digitalei sunt reprezentate de fenomenele de supradozaj digitalic şi de
cazurile de şoc sau colaps. Intoxicaţia cu Digitala se manifestă prin tulburări de ritm şi
conducere ( extrasistolă, tahicardii paroxistice), tulburări gastrointestinale ( greţuri, vărsături,
anorexie).În ca
z de supradozare principala măsură constă în oprirea tratamentului cu Digitala, apoi încetarea
administrării de diuretice , limitarea efortului fizic, sării de potasiu, chinidinei.

În tratamentul cu Digitala foarte util este să se măsoare în fiecare zi p

ulsul pentru a
aprecia rezultatele terapeutice şi pentru a surprinde eventualele fenomene de intoxicaţie.
B .Diureticele-

reprezintă o medicaţie importantă având drept scop eliminarea de sodiu şi de apă din
organism ameliorând munca inimii. Ele pot fi administrate în orice formă de insuficienţă
cardiacă, având o toxicitate slabă, efect diuretic prelungit şi important, fără reacţii adverse
deosebite şi fără grave tulburări electrolitice. Pericolul hipopotasemiei se
previne administrând concomitent clorura de potasiu. Dintre diureticele tiazidice fac parte:
Nefrix, Ufrix, Furosemid, ele putând fi
administrate în orice insuficienţă cardiacă.
- Nefrix-
se administrează pe cale orală 2
-4 tablete zilnic( 50-100 mg )sau 2-3 ori /
săptămână.
- Furosemid-
se prezintă sub formă de fiole a 2 ml soluţie apoasă conţinând furosemid 20 mg. Prezintă un
efect important , imediat şi rapid. Se administrează intravenos lent ( 1
-3 fiole a 20 mg) sau 1-3 comprimate a 40 mg /zi sau la 2 zile. La bolnavii cu edeme cardiace
1
doză, de 40 mg, poate duce la pierderea de până la 8 litri de apă. Furosemidul este eficace
la bolnavii rezistenţi la diuretice tiazidice. Poate fi utilizat în doze de 40 mg până la 500 mg.
Poate produce dezechilibre electrolitice: hiponatremie, hipopotasemie, hiperuricemie,
accidente alergice şi tulburări digestive.
- Alte diuretice utilizate sunt: inhibitorii aldosteronului ( Aldactana, Spironolactona),
acidul etacrinic cu efect important şi rapid, se administrează comprimate de 0,050 g
, 1-4 /zi ,
după mese şi fiole de 0,025 g, 1
-4 /zi
–
intravenos.
În insuficienţa cardiacă refractară la tratament se administrează cure discontinue de
corticoizi ( Prednison).
C. Alte tratamente:
-
Oxigenoterapia este indicată în cazurile acute şi în vazurile cronice cu leziuni pulmonare; -
Emisia de sânge (300-
500 ml) se practică în insuficienţa cardiacă acută şi forma cronică severă cu edeme mari;
-
Evacuarea colecţiilor lichidiene când respiraţia este stânjenită;
- Morfina se face în edemul pulmonar ac
ut şi cordul pulmonar acut , iar anticoagulantele, în
formele cu accidente tromboembolice