1. Parametrii activi și pasivi ai liniei electrice. Schemele echivalente ale RE.

Liniile electrice se caracterizează prin următorii parametric raportați la unitatea de lungime a liniei:
-rezistența electrică r0
-reactanța inductivă x0
-conductanța laterală g0
-susceptanța capacitivă b0

Parametrii enumerați mai sus deseori sunt denumiți parametric pasivi, deoarece se consider că ei nu variază
în timp.
Rezistența și reactanța se numeșc PARAMETRII LONGITUDINALO cae formaeză impedanța pe unitate de
lungime a liniei.
Conductața lateral și susceptanța se numesc PARAMETRII TRANSVERSALI care formează admitanța pe
unitatea de lungime a liniei.

REZISTENȚA ELECTRICĂ.
Este o mărime fizică prin care se exprimă proprietatea unui conductor electric de a se opune trecerii prin el a
unui current electric.
La current alternative se numește rezistență active, la current continuu -rezistență ohmică.
În current continu rezistența pe unitate de lungime se calculează prin relația:
r0=ρ/F
unde ρ- rezistivitatea materialului din care e confecționat conductorul
F-secțiunea transversal a conductorului.
De regulă rezistența conductorului pe unitate de lungime se indică în standard pentru diferite secțiuni și tipuri
constructive la o temperature de 200.
Noțiunea de rezistență active este utilizată datrită faptului că puterea disipată este pur active. Rezistența active
pe unitate de lungime poate fi definite prin relația:
𝛥𝑃
𝑟0 =
1,02 × 𝐼 2 ∗ 𝑙
Unde : 𝛥𝑃- pierderile de putere active longitudinale
l-lungimea liniei
I – intensitatea curentului ce parcurge conductorul
Rezistența activă este putin mai mare decit rezistenta ohmică, datorita efectului pelicular și efectului de
proximitate.
Fenomenul de neuniformitate a densității de current pe secțiunea unui conductor străbătut de un current
alternative se numește effect pelicular.Acest effect este cu atît mai pronunțat , cu cît este mai mare frecvența, diametrul
conductorului,permeabilitatea relative magnetică a materialului și rezistivitatea materialului.
Repartizarea densității de curent în secțiunea transversală a conductorului este influențată de curenții din
conductoarele învecinate. Acest fenomen poartă denumirea de efect de proximitate.

REACTANȚA INDUCTIVĂ.
Reactanța inductive este condiționată de cîmpul magnetic din interiorul și exteriorul conductorului. Dacă
conductorul este străbătut de un current alternative ,atunci în interiorul și exteriorul onductorului apare un cimp
magnetic variabil. Cimpul magnetic se reprezintă prin linii amgnetice de forță convenționale care înlănțuie
conductorul, avînd forma unor unor circumferințe concentrice și creează fluxul magnetic.
Datorită variației în timp a fluxului magnetic , conform legii inducției electromagnetice în conductor se
induce forță electromotoare de inducție. În linia electrică trifazată simplu circuit, forța electromotoare de inducție din
faza A este influențată de fluxul magnetic condiționat de curentul ce parcurge faza A , precum și de fluxurile
amgnetice provocate de curenșii fazelor B și C, care înlanțuie faza A.
Rezistența opusă curentului de către forța electromotoare de inducție se numește REACTANȚA INDUCTIVĂ.
În figura de mai jos este data dererminarea , pec ale grafică a forței electromotoare totale indusă în faza A , în
ipoteză că conductoarele sunt așezate în virfurile unui triunghi echilateral . În aza A sunt induse 3 forțe
electromotoare:
- Forța electromotare de inducție EA , care este în cvadratura cu curentul IA( defazată cu întîrziere cu unghiul de
90 fațe de IA)
- Forța electromotoare de inducție mutual EBA, condiționată de curentul care străbate faza B, este în cuadratură
cu curentul IB (defazată cu întîrziere cu unghiul de 90 fațe de IB )
- Forța electromotoare de inducție mutual ECA, provocată de curentul care parcurge faza C, este in cuadratură cu
curentul IC (defazată cu întîrziere cu unghiul de 90 fațe de IC )

Fig.1a Determinarea forței electromotoare de inducție E în faza A pe cale grafică

 IA

Rezultanta a 2 forțe electromotoare mutuale EBA și ECA este reprezentată prin fazorul LN.Dacă vom scădea din
fazurul OL fazorul LN ,obținem fazorul 0N, ce reprezintă forța electromotoare totală de inducție îna faza A.
Din diagrama fazorială putem desprinde concluziile:
1. Valoare totala a TEM de inductie în faza A este influențată de punctul N adică de distanța dintre
conductoare.
2. Majorarea distanței dintre conductoare duce la majorarea TEM de inducție și respectiv a reactanțelor
inductive.
Reactanța inductivă pentru o unitate de lungime a LEA la frecvența de 50 Hz se determină prin relația:
𝐷𝑚𝑔
𝑥0 = 0,1445 𝑙𝑔 + 0,0157𝜇 = 𝑥0𝐼 + 𝑥 𝐼𝐼
𝑟
r-raza conductorului
Dmg-distanța medie geometrică dintre conductoare.
3
√𝐷𝐴𝐵 + 𝐷𝐵𝐶 + 𝐷𝐴𝐶 unde D distanțele dinte conductoarele fazelor respective ale liniei mm.
𝜇-permeabilitatea magnetică a materialului conductor
𝑥0𝐼 - componenta reactanței inductive condiționată de cîmpul magnetic din exteriorul conductorului
𝑥 𝐼𝐼 - componenta reactanței inductive condiționată de cîmpul magnetic din interiorul conductorului
În cazul cînd dispunerea conductoarelor de fază ale LEA pe coronamentul stîlpilor nu este simetrică , atunci
inductivitățile specifice ale fazelor sunt diferite, ceea ce duce la o nsimetrie a curenților și a tensiunilor.Pentru
reducerea gradului de nesimetrie a regimului de funcționare la capetele liniei, conductoarele LEA se transpun, adică
fiecaare fază se trece prin toate pozițiile posibile pe stîlp.Conform NAIE , pentru LEA cu Unom mai mare de 110kv și
lungimea mai mare de 100km, în scopul limitării nesimentriei curenților și tensiunilor trebuie realizat ciclul deplin de
transpunere a conductoarelor.
 Fig. 1b Schema tradițională a ciclului deplin de transponere a conductoarelor LEA simplu circuit
Numărul ciclurilor de transpunere pe o linie depinde de lungimea și tensiunea nominală a liniei.

CONDUCTANȚA LATERALA A LE.

Conductanța este parametrul transversal al schemei echivalente a LE corespunzătoare pierderilor de putere
activă transversale
În cazul LEA , conductanța este condiționată de scurgerile de curent prin izolație spre pămînt și de descărcările
corona. Scurgerile spre pămînt se datorează imperfecțiunii izolației conductorului în locul d e fixare a acestora pe stîlpi.
Ele sunt influențate de condițiile meteorologice, și de gradul de poluare a mediului ambiant. Pierderile transversale
datorate scurgerilor de curenți sunt mici, de aceea la calculul liniilor electrice se neglijează componenta conductanței
laterale provocate de scurgerile de curent.
Descărcarea corona este o descărcare incompletă autonomă ce se produce la suprafața conductorului sub forma
unei coroane luminoase,cînd intensitatea cîmpului electric la suprafața acestuia depășește valoarea critica egala cu 21
kv/cm. Aceasta se întîmplă cînd conductorul e la tensiuni înalte. Datorită intensității mari a cîmpului electric la
suprafața conductorului apare o puternică ionizare a mediului inconjurător care devine favorabilă pentru descărcări
electrice parțiale sesizate prin lumină și prin zgomot.
Descărcarea corona are următoarele dezavantaje:
1. Pierderile de putere activă și energie.
2. Corodarea conductoarelor
3. Apariția perturbațiilor la posturile de radio și tv
4. Crearea armonicilor de ordin superior.
Aceste dezavanataje impun adopatarea unor măsuri ca:
1. Mărirea distanței medii geometrice. ( maărirea distanței dintre conductoare
2. Majoarea razei conductorului
3. Utilizarea conductoarelor fasciculate
Pierderile condiționate de pierderile corona pe unitate de lungime, care sunt influențate de condițiile
meteorologice , pot fi determinate ,care sunt influențate de condițiile meteorologice, pot fi determinate din tabele din
îndrumare sau prin relația:

0,18 𝑟
𝛥𝑃 = √ × (𝑈𝑓 − 𝑈𝑐𝑟. 𝑓)2
𝜕 𝐷𝑚.𝑔.
Tensiunea de fază critică Ucr.f la care apare descărcarea corona, în cazur uni linii electrice trifazate cu o
dispunere simetrică a conductoarelor se calculează prin relația:
Ucr.f=2,3*Ecr *m1*m2*𝞉*r*lg(Dm.g./r)
unde: m1-coef numeric subunitar în care se ține seama de starea suprafeței conductoarelor, avînd valori de 0,94
pentru conductoare monofilare și 0,8-0,84 pentru conductoare funie.
m2- coef numeric în care se ține seama de condițiile meteorologice, avînd valoarea 1 pe timp frumos și 0,8 pentru
timp umed.
În caz cînd conductoarele sunt dispuse în acelsă plan s-a constata că tensiunea critică a descărcării corona
pentru cele 3 faze este diferită. Astfel, pentru faza din mijloc este mai mica cu circa 4% , iar pentru fazele externe
este mai mare cu circa 6 % față de tensiunea calculată la Ucr.f.
Dacă cunoaștem ΔP putem determina CONDUCTANȚA LATERALĂ a schemei echivalente a LEA
 G=( ΔP/U2nom)*10-3
Conductanța LEC se datorează pierderilor dielectrice cauzate de:
1. Scurgerile de curent prin izolație
2. Pierderile de putere activă datorită ciclului histerezis dielectric
3. De pierderile produse prin ionizarea golurilor izolației.
Pierderile specifice pentru LEC se pot determina utilizînd tabelele elaborate de firmele constructoare de cabluri
sau prin relația:
𝛥𝑃 d=2U2f*𝞹*f*C*tg𝞉
unde : 𝛥𝑃d- pierderile în dielectric pe unitate de lungime
C- capacitatea pe unitate de lungime F/km

SUSCEPTANȚA CAPACITIVĂ
Se țtie că tranzacția energiei electrice prin liniile de tensiune alternativă se realizează prin propagarea de-a lungul
lor a undei electromagnetice ce creează cîmpul electromagnetic al liniei.
Acest cîmp are 2 componente :cîmp magnetic condiționat de curenții ce străbat conductoarele și cîmpul
electric format de tensiunile dintre fazele liniei și dintre fiecare fază și pămînt.
Deoarece curenții și tensiunile sunt mărimi variabile , ambele componente ale cîmpului electromagnetic ,de
asemenea variază în timp.

Fig 1c Reprezentarea convențională a câmpului magnetic și electric de-a lungul liniei

La acțiunea cîmpului electric variabil ce apare între conductoare și conductoare și pămînt, în dielectricul ce
înconjoară conductoarele LEA și LEC iau naștere curenți sinusoidali de deplasare.Acești curenți sunt defazați cu 90
înainte față de tensiunile aplicate , deci ei au caracter capacitiv.
Astfel o LE formează un sistem de condensatoare care au armăturile compuse din conductoarele liniei și
conductoarele de protecție și pămînt.
Susceptanța capacitivă se exprimă cu ajutorul relației:
7,58 ∗ 10−6
𝑏0 = 𝜔 × 𝐶0 =
𝐷𝑚.𝑔.
𝑙𝑔 ∗ 𝑟
(S/km)
SCHEME ECHIVALENTE
 Fig 1d Variantele schemelor echivalente monfazate ale LE
a) Schema completă; b), c) scheme simplificate (se neglijează conductanța liniei);
d) schema simplificată ( se neglijează atât conductanța, cât și susceptanța);
e) schema simplificată (se ia în considerație numai rezistența liniei)
Schema din figura A se utilizează la LEC cu Unom mai mare de 110 kv și LEA cu Unom mai mare de 330 kv.
La calculul LEA cu Unom =(110-220)kv conductanța laterală se neglijează , deoarece atinge valori mici , de
aceea se folosește schema din figura B sau C.
La rîndul său pentru reprezentarea în schemele de calcul al LE de distribuție cu Unom mai mic de 30 kv se pot
utiliza pentur LEA schema D iar pentru LEC cu Unom mai mic de 10kv și F mai mic de 95 mm2 schema din figura E.

2. Calculul regimului permanent

2.1.Metoda Tensiunilor Nodale.
Se considera o RE buclata schema echivalenta a carei este reprezentata in fig.1 se cere de alcatuit sistemul de
ecuatii
nodale care descrie regimul de functionare a retelei analizate (ecuatiile de stare) a RE.
I2 I3

3
2 3
2
1 1
0 5 6
4

I1 7
5 4

I5 I4

Fig.2a Schema echivalenta a RE

Pentru a obtine sistemul de ecuatii nodale vom parcurge urmatorii pasi:
Vom alcatui n-1 ecuatii in baza I legi a lui Kirgoff
1.  I 01  I 12  I 15  i1 3.  I 23  I 34  i 3
2.  I 21  I 25  I 23  i 2 4.  I 54  I 54  i 4 5.  I 15  I 25  I 54  i 5
Alcatuim l ecuatii in baza legii lui Ohm.

U 0  U 1  y U 3  U 4  y U 5  U 4  y
 01 01
 I 01  34  34
 I 34  54  54
 I 54
3 3 3
 1 U2
U   1 U5
U 
12  y12  I 12 15  y15  I 15
3 3
U 2  U 3  U  U 5  y  I
 23 y 23  I 23  25  2 25 25
3 3

Tinind seama de sistemul de ecuatii de mai sus sistemul de ecuatii I se poate scrie sub forma
1.  U 0  U 1  y 01  U 1  U 2  y12  U 1  U 5  y15  3i1
2.  U 1  U 2  y12  U 2  U 5  y 25  U 2  U 3  y 23  3i 2
3.  U 2  U 3  y 23  U 3  U 4  y 34  3i 3
4.  U 5  U 4  y 54  U 3  U 4  y 34  3i 4
5.  U 1  U 5  y15  U 2  U 5  y 25  U 5  U 4  y 54  3i 5

 y10  y12  y15 U 1  y12U 2  y15U 5  3i1  y10U 0

 y 21U 1   y21  y25  y23 U 2  y 25U 5  y 23U 3  3i 2

 
 y 23U 2  y 23  y 34 U 3  y 34 U 4  3i 3

 y54  y34 U 4  y 54U 5  y 34U 3  3i 4

 y 51U 1  y 52 U 5  y 54 U 4   y51  y52  y54 U 5  3i 5

Sau in forma de matrice

 y11  y12 0 0  y15 

  U 1  i1   y10 U 0 
  y11  y 22  y 22 0  y 25  U  i   0 
    2  2  
 0  y 32 y 33  y 34 0 

U 3   3 i 3   0 
       
0  y 43 y 44  y 43  U
 4 i
 4  0 
 0
 y  y U 5  i 5   0 
 51 52
0  y 54 y 55   
forma generalizata
 y  U n    3   I n    yn U 0  (7)
 n  
Întrucît matricea  yn  este o matrice rară pentru carateristica ei se utilizează coeficientul de umplere
N real
ku %  100 (8)
Ntotal
N real  n  1  2l  n  2l  n  3n  4n l  1,5n
U
ku  100  9  n  100  ku  4%; n  1000  ku  0.4%
n
Trebuie de mentonat ca ecuatiiele nodale pot fi btinute in felul urmator:
1.Se alcatuieste sistemul de ecuatii in baza legii lui Ohm

3  Z l  I l   U l  10 
1 1
I l    Z l  U l    y n  U l  11
1

3 3
 y   matricea diagonala a admi tan telor laturilor
 l
U l   U   t U   12 
 Se poate de demonstrat ca matricea caderilor de tensioune prin laturi se determina cu relatia Unde U   -include in
sine toate tensinile

U 0 
U 
 1 
    . 
U 
 
. 
 U n 1 
 
Tinind cont de (12) (13) si in continuare relatia (13) se inmulteste la stinga cu matricea  M  

 M   I l    M    y l   M  t U   14 
1
3
1  
y U    i  
3  
 y  U    3 i   (15)
 

În practica de calcul se utilizează ec.sib forma  y n  U n   3 i n  (16)

Pentru a obtine această ec. din matricea  y  se înlătură linia si coloana ce corespunde nodului de echilibru.În
practica de calcul se utilizează și a doua formă de scriere a ec. nodale care are următoarea formă:

U n   3  Z n i n  (17)
1
 Z n    y n   matricea impendantelor nodale
După cum sa menționat mai sus după alcătuirea sistemului de ec. se trece la următoarea etapă și anume la
soluționarea sistemului de ecuații.
2.2. Metoda Newton –Raphson.
Aceasta metoda se utilizeaza pentru solutionarea sistemelor de ecuatii neliniare. In baza acestei metode este pusa
ideia de liniarizare a functiilor neliniare prin dezvoltarea acestei functii in serie Tayler.
Pentru exemplificare vom analiza utilizarea maetodei Newton-Raphson in doua cazuri:
 2.2.1. L.E.de tensiune continua care alimenteaza un sinur consummator
Se considera o L.E. de tensiune continua care alimenteaza un singur consummator

1
Gl 2

P2

Fig 1 Schema echivalenta

P2
G22U 2  G21U1  1
U2
G22U 22  G21U1U 2  P2   p2  2
Dezvoltarea in seria Taylor se poate realiza daca x este mica

df ( x) d 2 f ( x) 2
f  x0  x   f  x0   x  x  ...  0
dx dx 2 2!
 d  p2 
 p2   p2    1
 U 2  ...  0
 dU 2 
Daca ecuatia nu contine derivate este ec.de gradul 0 iar daca contine derivata de gradul 1 atunci ecuatia este de gradu

1
U 2    ( p2 ) 0 (4)
1

 d  p2 
 
 dU 2  0
U 2   U 2   U 2 
1 0 1
 5

d  p2
 2G22U 2  G21U1
dU 2
 d  p2 
   2G22U nom  G21U1
 dU 2  0 

2.2.2. L.E.de tensiune alternativa care alimenteaza un sinur consummator

n
f k x0 x k
f x0  x   f x0   f ' x0    (1)
k 2 k!
Se considera o linie care alimenteaza un singur consumator. Se pune problema de rezolvat sistemul de ecuatii etilizin
metoda Newton –Raphson.
y11U 1  y10 U 0  S 1/ U 1 1
* *

U 1 ( y11U 1  y10 U 0 )  S 1  ws 2 
* *

y11[(U '1 )  (U ' '1 ) ]  y10 U 0 U 1  S 1  wS1 3

* *
2 2

* *
y11  G11  j11 ; y10  G10  j10 U 1  U '1  jU ' '1 S 1  P1  jQ1
n1
y jj U j   y jk U k  i j -ecuatia de bilant a componentelor reale si imaginare la noduri.
k 0
k j

y 
* * * * * *
i j  i ' j  ji' ' j  S 1/ U j U j U 1  y10U 0  S 1  wS 1 (1)
11
3 i j  S 1/ U j

U 1  U 1 ' jU 1 ' ' 

* 
U 1  U 1 ' jU 1 ' ' 
y11  G11  j11  
y10  G10  j10 

S 1  P1  jQ1 
*


Utilizind ecuatiile (4) ecuatia complexa (2) se poate scrie in forma de 2 ecuatii reale.

U 1 ' jU1 ''  G11  j 11 U1 ' jU1 ''  G10  jG10 U 0   P1  jQ1  wS1
U1 ' jU1 '' (G11U1 ' 11U1 '')  j  11U1 ' G11U1 ''  G10U 0  j 10U 0   P1  jQ1  wS1
G11 U1 '  11U1 ' G11 (U1 '') 2  G10U 0U1 ' 10U 0U1 '' P1  wP1
2

G11 U1 '  11U1 'U1 '' 11U1 'U1 '' G11 (U1 '') 2  G10U 0U1 ' 10U 0U1 '' G11U1 'U1 '' 11 (U1 ') 2 
2

G11U1 'U1 '' G10U 0U1 '' 10U 0U1 ' Q1  wQ1
1
f ( x0  x)  f ( x0 )  f ' ( x0 ) * x  0 x   f ( x0 )(6)
f ' ( x0 )
U  j 1  i (i ) W (i ) (7)
[i]i –matricea Iacobi determinata la pasul „i”
Matricea elementele caruia sunt derivatele de ordinul I poarta denumirea de matricea Iacobi.
[W]i –matricea nebalansurilor puterilor la pasul „i”
  wP1 wP1 
 wP1   u ' ; u1 ' ' 
wi     i i  
 w
1
wQ1 

 wQ1  i   Q1 ;
 u1 ' u1 ' '  i 

 wP1 
   2G11U 1 ' 11U 1 ' 'G10U 0 1  2G11U nom  G10U 0
 u '1  i 

U 1 '  U nom U1 ' '  0 wQ1 / u1 '  G10U 0

wP1 1  G11U 2 nom  G10U 0U nom  U 1 ' '  U nom
w     
Q1 1 11 U 2 nom  10U 0U nom  U1 ' '  0

 U 1 ' 
Daca cunoastem [i], [w] calculam matricea U 1   
U 1 ' ' 1

 U1 '  U nom  U1 '

U 1  U 0   U 1  
U1 ' 
  U ' '   U ' ' 
 1  0   1  
U ' ' 1  1
Operatia de inversare a matricei este o operatie dificila, in legatura cu aceasta in scopul simplificarii calculelor
dupa 2 sau 3 iteratii se utilizeaza una si aceeasi matrice Iacobi.
3. Metoda de transfigurare
4. Determinarea pierderilor de putere și energie electrică
5. Optimizarea regimurilor de funcționare ale transformatoarelor din SE și PT
6. Măsuri de reducere a pierderilor de putere si energie electrică
Metode de reducere a pierderilor care nu necesita investitii suplimentare
Aceste masuri sunt legate de modul de exploatare al retelei electrice si vizeaza obtinerea unui optim de
functionare.[9]
a. Repartitia optima a puterilor intre centrale
b. Reglarea nivelului de tensiune in exploatare
c. Optimizarea functionarii in regim de sarcina minima
d. Optimizarea regimului de functionare a transformatoarelor in paralel
e. Optimizarea circulatiei de puteri in retele buclate neomogene
f. Reconfigurarea optima a retelelor electrice de distributie
g. Echilibrarea incarcarii fazelor retelelor electrice de joasa tensiune.

Metode de reducere a pierderilor care implica investitii suplimentare

In general aceste masuri sunt legate de studiile de planificare ale retelei electrice si necesita investitii suplimentare
pentru aplicare.
a. Optimizarea structurii retelei electrice prin echilibrarea zonelor de productie si a zonelor de consum.
b. Cresterea tensiunii nominale de functionare a unor retele electrice.
c. Compensarea puterii reactive (imbunatatirea factorului de putere)
d. Instalarea de mijloace suplimentare de reglare a tensiunii.
e. Schimbarea conductoarelor liniilor electrice aeriene.
f. Eliminarea dublei transformari (pentru reteaua de transport).
g. Utilizarea de transformatoare cu parametrii imbunatatiti.
h. Descentralizarea retelei de distributie de joasa tensiune.

Reducerea pierderilor de energie prin imbunatatirea factorului de putere

- Cauzele unui factor de putere redus:

Reducerea factorului de putere in retelele electrice este determinata de puterile reactive si deformante consumate
de diferitele receptoare si chiar de unele elemente ale retelelor.

Receptoarele inductive pot fi impartite in doua grupe importante:

• Receptoare inductive, care consuma putere reactiva necesara producerii campurilor magnetice proprii (motoare
asincrone, cuptoare cu arc, echipamente electronice de putere, masini sincrone subexcitate, etc.);

• Receptoare capacitive, care produc putere reactiva (masini sincrone supraexcitate, condensatoare statice, linii
electrice aeriene de inalta tensiune sau linii electrice subterane functionand cu sarcina redusa si avand un efect
predominant capacitiv).

Imbunatatirea factorului de putere prin folosirea mijloacelor naturale

Masurile preconizate pentru imbunatatirea factorului de putere trebuie sa conduca la micsorarea puterii reactive
circulate, cat si a puterii deformante din instalatiile electrice. Pe masura ce sistemul energetic contine o
configuratie mai complexa, problema realizarii unui factor de putere cat mai ridicat (peste valoarea neutrala 0.92
sau 0.93) in toate punctele devine deosebit de dificila.[12]

Masurile ce trebuie luate se impart in urmatoarele categorii principale: masuri cu character tehnico-organizatoric si
masuri speciale.

Masurile tehnico-organizatorice conduc la marirea factorului de putere prin eliminarea cazurilor si conditiilor
care determina scaderea acestuia sub valoarea sa nominala. Ele pot fi realizate cu minim de efort financiar si
uman, solicitand insa o atentie deosebita in analizarea si studierea situatiei concrete a fiecarui receptor in parte
si a ansamblului de consumatori, precum si a retelei electrice in zona respectiva. In aceasta categorie de masuri
intra cele care urmaresc functionarea transformatoarelor electrice la un regim optim din punct de vedere al
pierderilor, montarea transformatoarelor de puteri mai mici, marirea coeficientului de incarcare a motoarelor
asincrone, limitarea timpului de mers in gol, executarea unor reparatii de calitate la motoarele asincrone, etc.

Tot in aceasta categorie de lucrari se incadreaza si cele legate de punerea la punct a procesului tehnologic in
diferite intreprinderi in scopul imbunatatirii regimului energetic al echipamentului si al factorului de putere.
Masura priveste utilajul tehnologic si modul de utilizare, intretinere si reparare a acestora. De asemenea intra cele
legate de: stabilirea unei configuratii pentru retelele electrice si a unor circulatii de puteri active si reactive care sa
conduca la consumuri tehnologice cat mai reduse si la imbunatatirea factorului de putere, coordonarea masurilor in
zona pentru imbunatatirea factorului de putere, eleborarea bilantului energiei reactive, organizarea sistemului
informational, etc.

Masuri speciale sunt acele masuri care se iau in cadrul planurilor de investitii si care conduc la cresterea
factorului de putere general al instalatiilor prin reducerea puterii reactive consumate de receptoare precum si a
puterii deformante.
 In aceasta categorie de masuri intra montarea de noi surse de energie reactiva in sistemul energetic si la
consumatori, montarea de filtre pentru limitarea efectelor date de puterea deformant; trecerea la tensiuni superioare
a unor retele si eliminarea dublelor transformari; realizarea de noi linii electrice de transport pentru a evita
functionarea celor existente la sarcini ce depasesc zona puterii naturale, etc.

In scopul ridicarii factorului de putere neutral λ la valoarea ceruta, dupa ce au fost epuizate toate mijloacele
naturale, se va lua in considerare instalarea de surse specializate. Din aceasta categorie fac parte:

• Bateriile de condensatoare, automatizate.

• Compensatoarele sincrone.

► Reducerea pierderilor in retelele electrice prin descentralizarea retelei de distributie de joasa tensiune.

Tarile dezvoltate au creat retele complexe si vaste pentu alimentarea cu energie electrica a comunitatilor lor. Dar
sistemul acesta de tip centralizat nu este capabil sa ofere solutii de rezolvare efectiva a tututor problemelor. Din
acest motiv comunitatile trebuie sa inceapa sa regandeasca sistemele lor energetice. Regiunile dezvoltate se pot
orienta catre un sistem energetic descentralizat, flexibil si eficient, care sa raspunda problemelor sociale. In
ceea ce priveste tarile mai putin dezvoltate, in loc sa investeasca in centrale de producere mari si costisitoare si in
infrastructuri de transport si distributie, ele pot crea sisteme locale de producere a energiei[8].

Energia descentralizata se poate obtine cu tehnologii clasice sau noi, cu surse conventionale sau regenerabile si
poate asigura alimentarea sub forma de electricitate, caldura sau frig. In momentul de fata, ponderea producerii
descentralizate pe piata internationala este de aproximativ 7% si este de asteptat ca ea sa creasca. Producerea
energiei electrice prin centrale locale are mai multe avantaje printre care: reducerea pierderilor pe linii, amanarea
investitiilor in retele de transport si distributie si cresterea sigurantei in alimentarea cu energie electrica.

- reteaua de joasa tensiune centralizata (creata in Europa) se bazeaza pe un numar mare deposturi de transformare
de putere ridicata si o retea extinsa de joasa tensiune deservind 10 – 200 consumatori;

- reteaua de joasa tensiune descentralizata (creata in America de Nord) se bazeaza pe transformatoare mici,
instalate la centrele de consum sau foarte aproape de acestea, cu un sistem de distributie de joasa tensiune restrans
sau chiar inexistent, fiecare transformator alimentand 1-15 consumatori, in functie de densitatea de sarcina.

Diferentele principale dintre aceste doua concepte sunt urmatoarele:

- in sistemele centralizate puterea este distribuita consumatorilor prin vehiculare pe liniile de joasa tensiune in timp
ce in sistemele descentralizate ea este practic distribuita in centrele de consum la medie tensiune;

- sistemele descentralizate necesita investitii mai mari (~ cu 6%) datorita lungirii liniilor la medie tensiune si a
utilizarii unui numar mai mare de transformatoare cu putere unitara mica;

- fara considerarea pierderilor in retele este economic mai eficient sistemul centralizat, dar cu considerarea
pierderilor, la actualele costuri, acesta este practic scos din competitie.

7. Dimensionarea liniilor electrice

Pentru liniile electrice aeriene si in cablu o problema care se pune la etapa de proectare este alegerea sectiunii
conductorului tinind seama de incarcarea conductorului in regim normal de functionare precum si de criteriile
economice si tehnice.
In practica de proectare sunt utilizate 2 criterii economice:
- Criteriul densitatii economice
 - Criteriul intervalelor economice.
Dupa ce se aleg sectiunea conductorului in baza criteriilor economice se trece la a 2 etapa si se efectueaza
verificarea sectiunilor conductoarelor.
Conform normelor de amenajare a instalatiilor electrice sectiunilor conductoarelor LE cu tensiunea nominala
220kV se pot alege in baza criteriului densitatii economice, insa pentru LE Unom≥330kV sectiunile conductoarelor in
mod abligatoriu se aleg in baza criteriului economic a intervalelor economice.
Verificarea sectiunilorconductorelor se efectueazautilizindurmatoarele criterii tehnice:
Pentru LEA de distributieUnom≤35kV
1. Curentul max care parcurge conductorul trebuie sa fie mai mic decit curentul admisibil pentru
conductorul dat. „Curentul incarcarii admisibile” Imax≤Iadm.
2. Criteriul sectiunii minime din conditia rezistentei mecanice a conductorului. Sectiunile minime in functie
de constructie sunt indicate in NAIE. Fmin=f(constr,Unom)
3. Perderea de tensiune reala de la sursa pina la cel mai indepartat consumator sa fie mai mica decit
valoarea admisibila. ΔUreal≤ΔUadm.

Pentru LE cu Unom≥110kV.
1. Imax≤Iadm
2. FminSectiunea minima din conditiadescarcarea corona

 U nom  110kV , Fmin  70mm 2

Fmin  U nom  220kV , Fmin  240mm 2
 U nom  330kV , Fmin  2 X 300mm 2
Alegerea sectiunilor conductoarelor
a) Criteriul densitatii economice
Sectiunea economica Fecon este acea sectiune pentru care se realizeaza un regim optim din punct de vedere
economic. Dupa cum sa demonstrat mai sus cheltuelile totale actualizate CTA se determina in baza relatiei deoarece
Unom≤330kV Tc≤1 an –durata de constructie in aceasta ipoteza suma actualizata a investitiilor este egala cu investitia
I a  I   a  bF l; (2) Wa   rem I    rem (a  bF )l; (3)
Ca   cr T a  bF l  C ' pw *P'C ' ' pw (4)
CTA  a  bF l   cr  T a  bF l  C ' pw P'C ' ' pw P' ' rem a  bF l  al   cr  T  al  C ' pw P' ' rem al
totala.
 
 bl   cr  Tbl   rembl F  C ' pw 
3I 2 8l
F
(5)

3I 02 l Ti C ' pw0 3I 0 l 2

2 2
C
C ' pw P'  C ' pw0 P0 'Ti  C ' pw0    Ti (6) CTA  m  nF  (7)
F F F
Utilizind relatia (7) sectiunea economica se poate determina atit pe cale grafica cit si pe cale analitica. Pentru a
determina pe cale grafica este necesar de trasat in baza relatiei (9) CTA.

I 0  Ti  I C (8) CTA  f ( F )(9)

 Pentru a determina pe cale analitica anulam derivata de ordinul I

dCTA
dF
0
dCTA
dF
 
 0  b   cr T b   rem b l 
C ' PW 0 3I c2 8l
Fec2
 0 (10)

De unde se obtine

1   cr T   rem b  C 'PW 3 jeco

2
 (11) jeco 
1   cr T   rem b (12)
3C ' PW 0
Din (12) rezulta ca desnitatea economica este influentata de 6 parametri, in legatura cu aceasta densitatea
economica este normata in functie de: Tmax, ρmateri, constructie.
b) Criteriul Intervalelor Economice
Pentru a trasa intervalele economice se utilizeazaaceeasirelatie analitica a CTA.
3I C2   l
CTA  I    cr I  T  CPW ' ' rem I   C ' PW 0 (1)
F
Spre deosebire de cazul precedent investitiile totale se determina nu aproximativ dar in baza devizului de
cheltueli. In continuare utilizindrelatia (1) vom trasa curbele CTA=f(Fcons, Ic) (2) pentru diferite sectiuni F1<F2<F3.
Fig.1 Trasarea intervalelor economice
Din Fig.1 rezulta ca daca:
0≤Ic≤ I1 →F1

8. Reglarea tensiunii în RE

 Variaţii lente de tensiune care apar ca rezultat al suprapunerii unor variaţii periodice datorate modificării
structurii şi puterilor cerute de consumatori, între orele de vârf şi cele de gol de sarcină sau între zilele lucrătoare şi cele
de repaus şi a unor variaţii aleatoare apărute ca urmare a conectării sau deconectării de la reţea a unor consumatori.

 Variaţii bruşte de tensiune, reprezentând variaţii de tensiune cu caracter repetitiv, ciclice sau aleatoare, care au
loc cu un gradient ΔU/Δt mai mare de 1%. Acestea sunt provocate de funcţionarea intermitentă a unor receptoare care
produc şocuri de putere cu caracter pasager în reţea (la joasă tensiune – aparatele de sudură; la medie tensiune – pompele
sau laminoarele; la înaltă tensiune – cuptoarele cu arc etc.), de modificarea schemelor de funcţionare ale reţelelor
electrice, de dispariţii scurte ale tensiunii ca urmare a funcţionării automatizărilor de sistem, cum ar fi instalaţiile de
anclanşare automată a rezervei (AAR) sau a celor de reanclanşare automată rapidă (RAR).
 Goluri de tensiune, reprezentând scăderi rapide ale tensiunii cu o durată foarte scurtă (cel mult 3 sec.), datorate
unor perturbaţii trecătoare ce pot să apară în reţelele electrice, cum ar fi: scurtcircuite simetrice şi nesimetrice,
conectarea unor motoare electrice care absorb curenţi mari la pornire etc.
În reţelele de transport al energiei electrice de înaltă şi foarte înaltă tensiune, nivelul de tensiune este impus, în
principal, de izolaţia liniilor şi a echipamentelor aferente. Funcţionarea cu un nivel scăzut de tensiune conduce la
următoarele efecte negative: creşterea pierderilor de putere activă, scăderea randamentului de transport al energiei
electrice, micşorarea puterii de rupere a întrerupătoarelor, modificarea sensibilităţii unor aparate sau instalaţii care
realizează protecţia prin relee, înrăutăţirea condiţiilor de stabilitate etc. La funcţionarea cu un nivel de tensiune mai
ridicat a liniilor de transport al energiei electrice, acesta este limitat de următoarele aspecte:
 nivelul de izolaţie al liniilor;
 riscul de reaprindere a arcului la întrerupătoare;
 supraîncărcarea unor elemente transversale:
-baterii de condensatoare;
-bobine de reactanţă etc.
 posibilitatea amorsării descărcării corona pe liniile de transport de înaltă şi foarte înaltă tensiune, însoţită de o
serie întreagă de efecte negative:
-pierderi suplimentare de putere activă transversale:
-micşorarea randamentului de transport al liniilor electrice:
-corodarea conductoarelor, armăturilor şi clemelor;
-micşorarea duratelor de viată a acestora şi puternice perturbaţii radiofonice.

 Reglarea tensiunii prin modificarea circulatiei de putere reactiva

Principiul de reglare a tensiunii prin modificarea circulatiei de putere reactiva poate fi ilustrat pe schema simpla
prezentata in fig.1

Fig.1 Schema echivalenta a LE

Daca pe barele consumatorului vom monta o instalatie de compensare care functioneaza cu puterea Qc atunci
puterea reactiva care se tranziteaza prin linie se reduce de la valoarea Q2→(Q2-Qc) si ca rezultat se reduce perderea de
tensiune si creste nivelul de tensiune pe barele consumatorului. La rindul sau daca vom admite ca instalatia de
compensare absoarbe putere reactiva Qc atunci puterea reactiva tranzitata prin linie creste de la valoarea Q2→Q2+QC
si ca rezultat scade nivelul de tensiune pe barele consumatorului. Din cele expuse rezulta ca modificarea puterii
reactive tranzitata prin linie intr-un sens sau altul duce la modificarea nivelului de tensiune pe barele consumatorului
adica aceasta modalitate ne da posibilitate sa reglam tensiunea pe barele consumatorului.
Pina la montarea instalatiei de compensare tensiunea U1 se determina:

P2 Rl  Q2 X l
U1  U 2  (3)
U2
Dupa instalarea bateriilor de compensare U1 se determina:

P2 Rl  Q2  QC X l P R  Q2 X l QC X l
U1  U 2 g   U 2g  2 l  (4)
U 2g U 2g U 2g
 P2 Rl  Q2 X l P2 Rl  Q2 X l
U2

U 2g
U 2  U 2g 
QC X l
U 2g
(5) U 2
2g 
 U 2U 2 g  QC X l (6)

U 2 g U 2 g  U 2 
QC  (7)
Xl
 Reglarea tensiunii de functioanre prin Introducerea TEM in Circuitele Independente
Se considera o RE inelara neomogena se pune problema de modificat circulatiile de puteri in aceasta retea prin
introducerea unei tensiuni electromotoare in scopul reducerii perderilor de puteri. In acest scop se calculeazacirculatiile
optimale si circulatiile naturale.
X01/R01≠x02/R02≠x12/R12

S 1 ( R12  R20 )  S 2 R20

Circulatia optimala: S 01( opt )  ( 2)
R01  R12  R20
* * *
S 1 ( Z 12  Z 20 )  S 2 Z 20
Circulatia naturala: S 01( nat )  * * *
(3)
Z 01  Z 12  Z 20

S 01( nat )  S ech  S 01( opt ) (4)

*
* E U ( E ' jE ' ' ) U ( E ' jE ' ' )(R  jx )
S ech  S 01( opt )  S 01( nat )  3U I ech  3U   
3 I
*
( R  jx ) Z 2

u ( E ' R  E ' x ) U ( E ' x  E ' ' R )

 2
 j (5)
Z Z2
Din analiza relatiei (5) se desprind urmatoarele concluzii:
1.In RE in care RΣ<<XΣ pentru a modifica circulatiile de putere activa este necesar de modificat componenta
transversala a TEM inclusa in circuitul independent.
2. La rindul sau pentru modificarea Q trebuie sa modificam componenta longitudinala a TEM inclusa in circuit.
Deci in caz general pentru modificarea atit a circulatiei de putere activa cit shi a circulatiei de putere reactiva este
necesar de avea la dispozitie un dispozitiv cu reglare longotransversala.
3.Acordarea RE
Se considera o RE (fig.1) neomogena. Se pune problema de a modifica circulatiile de puteri prin compensarea
reactanteiinduct a primului transon.
9. Calculul regimului nesimentric
Aplicarea metodei componentelor simetrice la calculul scurtcircuitelor nesimtrice .Principile de baza si ecuatiile
metodei .
Pentru sc nesimetrice caracteristice doua moment :
-curentii in faze nu sunt egali ;
-defazajele dintre curenti si tensiuni in faze sunt diferite.
In sistemele electroenergetice si de alimentare cu energie electrica a intreprinderilor principalele tipuri de sc.
nesimetrice suint : sc. bifazat K(2) , sc.bifazat cu punere la pamint K(1,1)si sc. monofazat K(1).
O aniliza matematica riguroasa a sc. nesimetrice este complicate ,fiindca in cazurile acstea se formeaza un cimp
magnetc pulsant al rotorului,care cauzeaza aparitia unui spectru complet de armonici ale curentului .Ecuatiile
diferentiale care descriu procesul tranzitoriu au coeficientii ce variaza periodic si rezolvarea lor se comlica
considerabil. Mai simplu curentii si tensiunile la un sc. nesimetric pot fi determinate aplicind metoda componentilor
simetrici (MCS)
Esenta metodei consta in aceea ,ca orce sistem nesimetric trifazat de marimi(I,U,𝜓)poate fi intrun mod deteminat
descompus in trei sisteme simetrice :de segventa directa ,inversa, homopolara a fazelor.
Componentele acestea simetrice au o rezistenta si reactante proprii de secventa directa ,inversa ,si homopolara si se
supun legilor lui ohm si Kirchhoff.
Relatile de baza ale MCS sunt urmatoarele :
F
1 2
I KA1  ( I KA  a  I KB  a  I KC );
3
1 2
I KA 2  ( I KA  a  I KB  a  I KC );
3
1
I KA0  ( I KA  I KB  I KC );
3
Unde a aste un inmultitor de faza (fazor)
Inmultirea orcarei vector la fazorul a aduce la o rotire acestia cu 1200in directia pozitiva de rotatie a vectorilor,la
a2-cu 2400in aceeas directive
Este evident ca sunt ca sunt sadisfacute relatiile :
a 2  a  1  0; a3  a j 2  1; a 4  a3  a  a.
De exemplu ,pentru un sistem nesimetric trifazat de curenti IA,IB,IC,sistemele de coponente simetrice au forma :
I KA1 I KA2

I KA0 I KA2 I KA2

I KC1 I KB1 I KB2 I KC2

Utilizarea MCS permite de areduce acculul curentilor si tensiunilor la un sc. Nesimetric la calculul acestor marim
pentru un sc. convetional trifazat. De aceea relatiile obtinute la analiza sc. Trifazat pot fi utilizate si pentru analiza
sc. nesimetrice . MCS a capatat o raspindire larga ca o matoda simpla , ilustrativa si sigura la calculul diferitr regimuri
nesimetrice.

Schemele echivalente pentru componentele simetrice de succesiune directa,inversa si homopolara.

Determinerea curentilor de s.c.nesimetric cit si acel trifazat incepe de la intocmiea schemelor echivalente.Care sunt
de secenta directa,inversa si homoplara pt s.c. cu punere la pamint. In asa circuie electrice legile lui Ohm si Kirchhoff
pot fi utilizatept fiecare din secvente independent si separate,iar valorile curentilor si tens.in faz se pot determina
prin metoda suprapunerii.Componentele nesimetrice pot fi descompuse in component simetrice.Astfel pentru s.c
bifazat K(2) I si U au compnente directa si inversa ,iar la monofazat si bifazat cu punere la pamin:directa,inversa si
homopolara.Reactantele se noteaza respective:x1,x2,x0. Examinam schem unui system elimentar care include un
generator,untransf.si o linie electria la sfirsitul carea are loc un s.c.nesimetric.

G T

W K(n)

Schema echivalenta de secventa directa se intocmeste ca si schema pt calcululs.c. trifazat.

EΣ X1G X1T X1W X1rez

Ik1 Ik1

Uk1 Uk1

Pentru schema de secventa directa este este characteristic ca inceputul este in punctual cu potential nul al
generator.iar sfirsit punct de s.c,la care este aplicata tensiunea de secv direct Uk1
In conform cu leg 2 kirchof : EΣ=jX1rez *I1+Uk1, de unde Uk1= EΣ-jX1rez*I1
Schema echiv.de secv invers consta din aceleas elemente ca sic ea de secv direct,deoarece caile de parc a curentilor
sun acelasi. E2=E0=0 Uk2=-jX2rez*I2.
Pe masura indepartarii de locul de s.c.tens.U2 cade dela Uk2 pina la 0.
X2G X2T X2W X2rez

Ik2 Ik2

Uk2 Uk2

Schema echivalenta de suces.homopol.se intocmeste incep cu loc de s.c.se tine cont de fapt ca curentii homopolari
parcurg toate trei faze si se reintorc prin pamint si neutral transf.legate la pamint.Particularitatile schemei
sunt:Inceputul este in neutral legat la pamint,sfirsit este in punct de s.c.Circuitul din stinga transf nu este parcurs de
curenti homopolari.
X0W
X0rez
Ik0
Ik0

Uk0
Uk0
 Caracteristica de variere a tensiuni de diferite secvente pe masura indepartarii de locul de s.c.:

G T

W K(n)

EΣ
Uk1

Uk2

Uk0

10. Calculul mecanic al conductoarelor LE

Calculul mecanic al conductoarelor cuprinde:
- Calculul mecanic al conductoarelor active ;I de protec’ie
- Alegerea tipului stîlpului și dimensiunile acestora,verificarea elementelor.
- Alegerea fundațiilor.

Calculul mecanic ale conductoarelor active și de protecție cunprinde:

- Determinarea sarcinii
- Determinarea caracterului echivalent ale conductoarelor A/C.
- Determinarea sageții conductorului pentru diferite temperature
- Amplasarea stîlpilor pe traseu.
FORȚELE EXTERIOARE CE ACȚIONEAZĂ ASUPRA CONDUCTOARELOR LEA.
La efectuarea calculului mecanic trebuie să se diminueze conductorul în așa mod ca să nu să se rupă sub
acțiunea forțelor exterioare la care sunt supuse în exploatare. În legătură cu aceasta se cere cunoașterea forțelor
probabile exterioare. Forțele exterioare care acționează asupra conductoarelor se datorează:
- Depunerilor de chiciură
- Presiunea vîntului
- Modificări ale temperaturii

Prin chicuirp se înțelege depuneerea solidă pe suprafața conductorului datorită apei ce se află în atmosferă în
formă de vapori sau picături.Este foarte important de cunoscut acest parametru pentru dimensionarea LEA
întrucît ele pot determina încărcături suplimentare deosebit de mari de care la etapa de proiectare trebuie să se țină
cont.
Conform NAIE grosimea stratului de chiciură la etapa de proiectare se adoptă în baza celor mai nefavorabile
depuneri înregistrate odată la 25 de ani .
În conformitate cu NAIE se deosebesc 8 raioane dintre care unul se consider special.
bc≥40 mm- raion special.
Acțiunea vîntului asupra conductorului paote fi staționară sau diinamcă, acțiunea staționară asupra conductorului
determină o poziție nouă stabile care diferă de cea normal. Forța static care acționează asupra conductorului se
determină cu relația:
Q=(V2/1,6)*10-4 daN/m*mm
Acțiunea dinamică a vîntului determină 2 tipuri de oscilații a conductorului:
-oscilații cu amplitudine mica și frecvență mare---- vibrația conductorului
- oscilații cu amplitudine mare și frecvență mica --- galoparea conductorului.
Apariția oscilațiilor se explică prin faptul că atunci cînd getul de aer care acționează asupra conductorului are o
structură laminară, în spatele conductorului apar turbioane , care la trecerea de la structura laminară la structura
turbulentă formațiunile sunt antrenate uniform și în legătură cu asta apar forțe care acționează asupra
conductorului pe vertical.

Pentru reducerea vibrațiilor conductorului se utilizează armături antivibratoare.Amplasarea amortizatoarelor se

face la 1-3 m în funcție de secțiunea conductoarelor.

Modificarea temperaturii duce la modificarea efortului datorită faptului că punctele de fixare a conductorului sunt
fixe.
În calculul mecanic se iau următoarele temperature.
- Temperature minima
- Temperature de exploatare
- 15 grade C –deoarece este cea mai mare probabilitate de apariție a fulgerului.

DETERMINAREA SARCINII SPECIFICE.

Calculul mecanic al conductorului se începe cu determinarea sarcinilor specific , la efectuarea calculului sunt
utilizate 7 sarcini specific și anume:
1. Sarcina specific condiționată de greutatea proprie a conductorului J1
G
J  9.81  c 10 4 daN/m*mm2
F
2. Sarcina specific condiționată de masa chiciurii

Gchic daN
J  9.81  10 4
F m  mm 2

Gchic  g Vcond  g  F  l
 (d  2b) 2 d 2
F (  )   b( d  b)
4 4
kg
g  0.9
m  mm 2
8.82    b  (d  b) 4 daN
J2  10
F m  mm 2

3.Sarcina specifică
J3 = J 1 + J 2

4.Sarcina speifică condiționată de presiunea vîntului asupra conductorului neacoperit cu chiciură.

  K c  qmax  d
J4  104
F
Kc- coefficient aerodinamic , Kc=1,2 d≤20 mm și neacoperit cu chiciură, precum și pentru toate conductoarele
indifferent dacă sunt acoperite cu chiciură. Kc=1,1 dacă d≥20 mm,
 - coeficientul neuniformității presiunii dinamice a vîntului în deschidere.

5.Sarcina specific datorită presiunii vîntului asupra conductorului acoperit cu chiciură.

  K c  (d  2b)q 4
J4  10
F
daN
q  140
m  mm 2
V 15 m / s
6.Sarcina specific rezultantă a conductorului neacoperit cu chiciură.

J 6  J12  J 42
7.Sarcina specific rezultantă a condutorului acoperit cu chiciură.

J 7  J 32  J 52
J 6,7  J 6 , daca J 6 J7
J 6,7  J 7 , daca J 7 J6
DETERMINAREA SĂGEȚII CONDUCTORULUI
Săgeata conductorului într-un anumi punct este distanța măsurată dintre acest punct și dreapta care unește
punctele de suspensie ale conductorului . În funcție de condițiile climatice metrologică se modifică
săgeataconductorului . E de remarcat că la determinarea săgeții conductorului trebuie de avut în vedere dacă
punctele de suspensii sunt nivelate sau denivelate.
Dacă punctele de suspensie sunt denivelate atunci săgeata maximă a conductorului este la mijlocul deschiderii.

Fig 10a Săgeata conductorului

Pentru a determina săgeata conductorului vom utiliza metoda de secționare.
În continuare vom considera că greutatea conductorului este uniform repartizată pe proiecția orizontală a
conductorului.
 Pentru ca porțiunea OB să se afle în echilibru în punctul O aplicăm forța de tracțiune.
F0  G0  F
unde G0  efortul unitar
F  sec tiunea
Porțiunea OB se află în echilibru dacă CB  0(1), suma cuplurilor în orice punct este egală cu 0.

11. Sistemul de alimentare cu energie electrică a întreprinderii .Cerinte si principii de elaborare. Racordarea
SAEE al intreprinderii in SEE.
Sistemul electroenergetic (SEE) este ansamblul instalaţiilor utilizate pentru producerea, transportarea, transformarea
şi distribuţia energiei electrice.
SEE prezintă partea electrică a sistemului energetic şi include centrale electrice, staţii de transformare şi de
distribuţie şi reţele electrice
Un SEE naţional unic are următoarele avantaje:
- se majorează siguranţa în alimentarea consumatorilor cu energie electrică;
- se asigură o calitate mai superioară a energiei electrice;
- se majorează puterile unitare ale agregatelor de la centrale;
- se reduce puterea instalată la nivel de sistem, deoarece puterea maximă a sistemului poate fi mai mică decât
suma puterilor maxime ale consumatorilor componenţi;
- se aplatizează curba de sarcină a sistemului ceea ce conduce la o utilizare mai economicoasă a agregatelor
centralelor electrice;
- creşte eficienţa utilizării resurselor energetice.
Crearea SEE naţionale conduce şi la unele dezavantaje:
- cresc curenţii de scurtcircuit pe bare;
- apare problema stabilităţii;
- se face necesară utilizarea unui aparataj de protecţie şi automatizare foarte complex;
- se complică toate aspectele funcţionale.
Cerinţele principale impuse SEE sunt următoarele:
- să asigure consumatorii cu energie electrică în măsură deplină;
- să asigure un nivel suficient de siguranţă în alimentarea consumatorilor cu energie electrică;
- să asigure o calitate bună a energiei electrice;
- să funcţioneze în regim economic optimal;
- să satisfacă tuturor cerinţelor de protecţie a mediului ambiant
Sistemul de alimentare cu energie electrică (SAEE) a întreprinderii este destinat pentru asigurarea receptoarelor
electrice (RE) ale acesteia cu energie electrică.
SAEE a întreprinderii este racordat la SEE şi asigură funcţionarea sistemului tehnologic al acesteia. Cele trei
sisteme menţionate sunt încadrate într-un proces unic şi simultan de producere, transformare, transportare şi consum
al energiei electrice. De succesul funcţionării SAEE depinde eficienţa procesului de producere al întreprinderii.
În fig.1 este prezentat planul de situaţie al unei întreprinderi cu indicarea amplasării staţiei principale coborâtoare
de tensiune (SPC), a posturilor de transformare (PT) din secţii şi a reţelei de distribuţie la medie şi, parţial, la joasă
tensiune.
Pentru alimentarea grupelor de receptoare electrice cu tensiunea 10 kV se construiesc puncte de distribuţie (PD). De
la acestea pot fi alimentate şi posturi de transformare.
Schema electrică de principiu simplificată a SAEE a unei întreprinderi este prezentată în fig.1.3. Receptoarele
electrice cu tensiunea nominală 10 kV pot fi alimentate cu energie electrică atât de la puncte de distribuţie
separate, cât şi de la instalaţiile de distribuţie ale SPC, CET sau de la PDC.În secţii se amplasează posturi de
transformare (PT), care, de regulă, au instalaţii de distribuţie (ID) 0,4 kV. Unele grupe de RE 0,4 kV
sealimentează de la tablouri de distribuţie (TD), dulapuri de putere (DP), conductoare-bare (CB), iar altele - direct
de la instalaţiile de distribuţie 0,4 kV ale PT.
~ SEE

1 2 3 4
SPC
PT DP
PT PT

7 8
5 6
PT PT
PT PT PT

DP
PD-10 kV 12 13 PT
9 10 11
DP PT
PT DP DP
14 15

Figura. 11a Planul de situaţie al unei întreprinderi cu indicarea amplasării SPC, PT şi a reţelei de distribuţie
SPC – staţie principală coborâtoare de tensiune;
– transformator de putere;
– dulap de putere la 0,4 kV;
– punct de distribuţie la 10 kV;
– cablu 10 kV;
– cablu 0,4 kV.
Figura 11b - Schema simplificată a sistemului de alimentare cu energie electrică a unei întreprinderi.

Racordarea SAEE al intreprinderii in SEE.

Modalitățile de racordare a întreprinderilor la SEE depinde de puterea acesteia și îndepărtarea întreprinderii de
la sursa de alimentare, categoria de siguranță în alimentare, prezența unei centrale electrice cu termoficare proprii
ș.a.
În dependență de puterea instalată a receptoarelor electrice se deosebesc întreprinderi de putere mare (75 –
100 MW), medie (5 – 75 MW) și mică (pînă la 5 MW).
În așa fel, în dependență de condițiile concrete, pot fi diferite modalități de racordare a SAEE a întreprinderii
la SEE. În cazul cînd puterea electrică a întreprinderii nu este prea mare și/sau distanța pîna la stașia SEE este
relativ mică, racordarea poate fi realiztă la tensiunea de 10 kV. În acest caz pe teritoriul întreprinderii se
construește un punct de distribuție central (PDC) pentru distribuția energiei electrice în incinta acesteia (Figura
1.4).
La întreprinderile de putere medie si mare, sau în cazul cînd tensiunea rețelei de alimentare difera de
tensiunea rețelei de distribuție, se construește o stație principală coborîtoar de tensiune (SPC) (figura1.5). Dacă cea
mai mare parte a puterii întreprinderii este concentrată într-una sau în cîteva sectii, atunci este rațional să fie
construiete stații de racordare adînc (SRA), amplasate lîngă secțiile date.
 Fig. 11c Racordul întreprinderii la SEE la :
1_Tensiunea 10kV; 2_Tensiuni 35-220kV.
În cazul cînd întreprinderea are centrală electrică cu termoficare proprie, instalația de distribuție la tensiunea
generatoare a acestei centrale are și rol de punct de distribuție central, și racordul la SEE se realizează, de
asemenea, de la barele acestei instalații (figura 1.6).

Fig. 11d Racordul întreprinderii cu CET proprie la SE

În cazul cînd în apopierea întreprinderii trece o linie electrică de transport de înaltă tensiune 35 – 220 kV,
racordul întreprinderii poate fi realizat direct la această linie (figura 1.7).

Fig. 11e Racordul întreprinderii la o linie de transport de tranzit

Se poate evedenția umătoarele trepte ale sistemului AEE:
Treapta 1 – receptoarele electrice 0,4 kV;
Treapta 2 – puncte de distribuție 0,4 kV: dulapuri de putere, conductoare-bare;
Treapta 3 – instalații de distribuție 0,4 kV ale posturilor de tranformare;
Treapta 4 – intalații de distribuție 10 kV ale PT de la care pot fi alimentate și receptoare electrice de 10 kV;
punctele de distribuție 10 kV;
Treapta 5 - intalații de distribuție 10 kV ale SPC sau punctele de distribuție centrale (PDC);
Treapta 6 – barele-conductoare ale instalațiilor de distribuție 35 kV, 110 kV, sau barele-coletoare 10 kV ale PDC.
Treapta 6 include și nodul de delimitare dintre rețelele întreprinderii și ale SEE.
12. Curbe de sarcină. Indicatorii ce caracterizează curbele de sarcină și regimurile de consum.
Curbele de variaţie a puterilor activă şi reactivă şi a curentului în funcţie de timp se numesc curbe (grafice) de
putere activă, curbe de putere reactivă şi curbe de curent, toate fiind curbe de sarcină. Curbele de sarcină arată cum
variază în timp puterea consumată de o instalaţie electrică. Ele pot fi obţinute prin înregistrare continuă sau se
construiesc prin valori medii pe intervale de timp pe baza indicaţiilor aparatelor de măsurare (fig.3.1).
Р

1
2

30 min

Pmax
Pc
0 30 60 90 120 150 180 210 240 270 300 330 360 390 420 450 480 t,min
tsc

Figura 12a- Curba de sarcină pentru un schimb (cel mai încărcat) obţinută prin înregistrare continuă (1) şi
prezentată prin valori medii ale puterii active pe intervale de timp (2).
curbele de sarcină se prezintă, de regulă, în formă de curbe în trepte conform indicaţiilor contoarelor scoase peste
intervale egale de timp. Cel mai încărcat se consideră schimbul cu cel mai mare consum de energie electrică.
Curbele de sarcină pot fi individuale p(t), q(t), i(t) şi de grup (sector, secţie, întreprindere) P(t), Q(t), I(t).
Dacă grupul conţine n receptoare electrice, atunci
P t   Q t 
n n 2 2

P t    pi t  ; Q t    qi t  ; I t   .
1 1 3 U nom
Curbele de sarcină pot fi construite pentru un schimb, pentru o zi, pentru o lună, pentru un sezon şi pentru un an.
Indicatorii ce caracterizează curbele de sarcină
Coeficientul de utilizare pentru un RE ku.a sau pentru o grupă de RE Ku.a este raportul dintre puterea activă
medie consumată şi puterea activă instalată
Pm
k u .a 
pm
; K u .a 
pnom Pi .
Coeficientul de utilizare arată gradul de utilizare a puterii instalate a RE pe o durată determinată de timp (ciclu,
schimb, zi, lună, an).

Pentru curba de sarcină în trepte valoarea medie Ku.a pentru un schimb poate fi determinată în felul următor
P  t  P2  t 2  ...  Pn  t n Wa
K u.a  1 1  ,
Pnom  t1  t 2  ...t n  t0  Wa. pos

unde Wa este energia electrică real consumată de receptoarele electrice într-un schimb;
Wa . pos – energia electrică posibilă pentru consum pe durata aceluiaşi schimb.
t0 – durata pauzelor.
P P3 Pn
P1
t2 t3 tn
t1 t0
P2 t
Figura 12b – Curba de sarcină cu pauze
 Coeficientul de utilizare a puterii reactive si a curentului.
qm . sc im . sc
Putere reactiva -
k u. r  ; m curent -
k u. i  ; .
qn in
Coeficientul de cerere Kc.a este raportul dintre puterea de calcul (în condiţii de proiectare) sau puterea maximală
consumată (în condiţii de exploatare) şi puterea instalată a grupei de RE
P
K c .a .  c .
Pnom
Coeficientul de cerere Kc.a se referă numai la grupe de RE.
Valorile coeficienţilor de cerere pentru diferite grupe de receptoare, pe secţii, pe ansamblul întreprinderilor
industriale şi pe ramuri de producere sunt determinate din experienţa de exploatare, sunt prezentate în materialele
normative şi îndrumare şi se utilizează la proiectare pentru determinarea sarcinilor de calcul.
Coeficientul de formă Kf este raportul sarcinii medii pătratice către sarcina medie a receptorului electric sau a grupei
de RE
Pm . p. tc
Kf 
 p t  dt .
1
, ! unde Pm . p.  2
Pm tc 0

Coeficientul de formă caracterizează neuniformitatea curbei de sarcină în timp, valoarea sa minimă Kf =1

corespunde unei sarcini constante. Acest coeficient se utilizează la determinarea pierderilor de putere în conductoare.

Coeficientul de umplere a graficului de sarcină Ku.g este raportul dintre puterea medie activă şi puterea maximală
activă într-o perioadă considerată.
P
K u. g  m .
Pmax
De regulă, perioada considerată are durata egală cu a celui mai încărcat schimb.
Coeficientul de conectare este raportul dintre durata reală de conectare la reţeaua electrică tcon a RE şi durata
ciclului tc care, în afară de durata de conectare, mai include şi durata pauzei tp.
tc = tcon + tp .
Durata reală de conectare include durata de funcţionare tf şi durata mersului în gol tm.g.
tcon t f  t m . g
kcon   .
tc tc
Coeficientul de conectare a unei grupe de RE se determină ca o valoare medie ponderată a tuturor coeficienţilor de
conectare a RE incluse în această grupă
n

 (k con i  pnomi )
K con  i 1
n
.
p
i 1
nomi

Coeficientul de încărcare a RE după puterea activă este raportul dintre puterea medie activă reală consumată pe
durată conectării pm. con şi puterea nominală pnom.
t
pm .con 1 c
  pt  dt  m  c  u.a .
1 p t k
k î .a   
pnom pnom tcon 0 pnom tcon kcon
 K u .a
Pentru o grupă de RE K î .a 
K con .
Coeficientul de încărcare arată gradul de utilizare a puterii nominale a RE pe durata conectării.

Coeficientul de simultaneitate Ks este raportul dintre sarcina maximă activă a unui nod al reţelei electrice Pmax n şi
suma sarcinilor maxime a grupelor de RE incluse în nodul examinat
Pmax n
Ks  .
 Pmax i
Acest coeficient caracterizează gradul de coincidenţă a maximelor grupelor de RE şi a maximului nodului care
include aceste grupe.
Se recomandă următoarele valori ale coeficientului de simultaneitate :
- pentru liniile de înaltă tensiune ale SAEE Ks = 0,851,0;
- pentru barele centralelor electrice ale întreprinderilor industriale sau barele PD, SPC şi pentru liniile de
alimentare Ks = 0,91,0.
Coeficientul de maxim al puterii active este raportul dintre sarcina de calcul şi sarcina medie într-o perioadă
considerată de timp,
pc
kmax a  ;
P
K max a  c .
pm Pm
Număr echivalent de RE ne al grupei din n RE cu puteri şi regimuri de funcţionare diferite este un aşa număr de
RE, cu puteri egale şi cu acelaşi regim de funcţionare, care conduce la aceeaşi mărime a sarcinii de calcul ca şi grupa
dată de RE cu puteri şi regimuri de funcţionare diferite.
2
 n 
  pnomi 
ne   i n1 
.
 pnom
2
i
i 1

13. Determinarea sarcinilor electrice de calcul a intreprinderii.

Sarcinile de calcul pot fi determinate prin diferite metode

 metoda coeficientului de cerere;

 metoda coeficientului de maxim;
 metoda statistică;
 metoda sarcinii specifice de calcul pentru o unitate de
suprafaţă de producere;

 metoda consumului specific de energie pentru o unitate

de producţie şi a.
Sarcinile de calcul se determină la diferite trepte ale sistemului de alimentare cu energie electrică, de la cele inferioare
spre cele superioare .metode de calcul.
1) Metoda coeficientului de cerere
Sarcinile de calcul a unei grupe de RE cu acelaşi regim de funcţionare conform acestei metode pot fi determinate cu
relaţiile
Pc
S c  Pc2  Qc2 
Pc  Kc.a  Pnom Qc  Pc  tg cos  ,
;
unde Kc.a este coeficientul de cerere al grupei de RE;

Sarcina de calcul a unui nod (secţie, grupă de secţii, întreprindere) se determină prin sumarea sarcinilor de calcul a
grupelor de RE incluse în acest nod cu considerarea gradului de coincidenţă a maximelor acestor grupe
2 2
 n   n 
Sc  K s   Pc     Qc 
 1   1  ,
Ks
unde este coeficientul de simultaneitate cu valori cuprinse în limitele 0,9-0,95

2) Metoda coeficientului de maxim

Sarcina de calcul (maximală în schimbul cel mai încărcat) în acest caz se determină cu relatia
Pc  Pmax .sc  K max .a  Pm.sc
. Puterile medii în schimbul cel mai încărcat Pm.sc , Qm.sc pentru fiecare grupă de RE
Pm.sc  K u.a  Pnom Qm.sc  Pm.sc  tg
; , unde tg
corespunde factorului de putere mediu ponderat; Pnom – puterea nominală (instalată) a grupei de RE
n
Pnom   pnomi
i 1 .
Dacă grupa include RE cu regimuri de funcţionare diferite, atunci
n n n n
Pm . sc   pm . sc i   ku.a i  pnomi Qm . sc   qm . sc i   pm . sc i  tg i
i 1 i 1 ; i 1 . i 1

Valoarea coeficientului de maxim Kmax.a poate fi determinată prin calcul sau din îndrumare (din tabele sau curbe
(fig.3.5)) în dependenţă de valorile numărului echivalent de receptoare ne şi a coeficientului de utilizare Ku.a.

Numărul echivalent de receptoare

2
 n 
  pnomi 
ne   i n1 

 pnom
i 1
2
i
.
Spre exemplu:
pnom max
m 3
pnom min
a) dacă n>4 şi atunci ne=n;
n
2   pnomi
ne  i 1

K  0,2 pnom max

b) dacă n>4 şi u.a atunci ;
c) dacă n>4 şi ne > n atunci ne = n;
Metoda coeficientului de maxim se utilizează la determinarea sarcinii de calcul a nodurilor de alimentare (puncte de
distribuţie, dulapuri de putere) şi a liniilor de alimentare.

3) Determinarea sarcinii de calcul prin sarcina specifică pentru o unitate de suprafaţă de producere
Conform metodei sarcinii specifice sarcina de calcul se determină cu relaţia

Pc = p0  F,
unde p0 este puterea activă specifică, kW/m2;
F - suprafaţa de producere, m2.

Această metodă se utilizează la determinarea sarcinii de calcul a instalaţiilor de iluminat electric a secţiilor,
sectoarelor, a iluminatului exterior.

4) Determinarea sarcinii de calcul prin sarcina specifică pentru o unitate de producţie

Pentru RE a căror sarcină variază puţin în timp sau este constantă sarcina de calcul coincide cu sarcina medie pentru
schimbul cel mai încărcat şi poate fi determinată prin consumul specific de energie electrică pentru o unitate de
producţie. Pentru volumul cunoscut de producţie pentru o perioadă determinată (spre exemplu un schimb)

w0 · N sc
Pc  Pm . max 
Tsc . max
,

w0
unde este consumul specific pentru o unitate de producţie, kW·h;
Nsc – volumul de producţie într-un schimb;
Tsc.max – durata celei mai încărcat schimb.

Dacă sunt cunoscute date privind sarcinile specifice pentru o unitate de producţie şi volumul producţiei într-un an
pentru secţie (întreprindere), atunci sarcina de calcul

w0 · N an
Pc 
Tmax .

Tmax
Aici este durata utilizării sarcinii maximale.

5) Determinarea sarcinilor de calcul a receptoarelor electrice monofazate

RE monofazate racordate la tensiunea de fază şi tensiunea de linie şi repartizate pe faze cu o neuniformitate nu mai
mare de 15 % se iau în consideraţie ca şi cele trifazate cu aceiaşi putere sumară.

Dacă neuniformitatea depăşeşte 15 % şi numărul de RE este mai mare decât 4, atunci sarcina de calcul este
echivalentă cu sarcina întreită a celei mai încărcate faze.

Dacă numărul de RE, repartizate neuniform, este trei şi mai mic atunci puterea nominală trifazată convenţională Pnom.
conv se determină în modul următor:

a) la racordarea RE la reţea la tensiunea de fază

Pnom. conv  3  S paş  DApaş  cos paş  3  Pnom. f
,
 S paş
unde este puterea aparentă din paşaportul tehnic al RE;
Pnom. f - puterea nominală a RE din cea mai încărcată fază.

b) la racordarea a două - trei RE monofazate la diferite tensiuni de linie

Pnom. conv = 3·Pnom. f .

În acest caz Pnom. f = maxPa , Pb, Pc, unde

Pab  Pac Pab  Pbc P  Pbc

Pa  , Pb  , Pc  ac .
2 2 2
c) la racordarea unui RE la tensiunea de linie
pnom. conv  3  pnom
,

pnom
unde este puterea nominală a RE conectat la tensiunea de linie.

d) când numărul de RE, conectate la tensiunea de linie, este mai mare decât trei şi ele au aceiaşi Ku.a şi cos φ
Pmax  3  Ku.a  Kmax .a  Pnom. f
;

Qmax  1,1  K u.r  Qnom. f

.
Aici Pnom. f şi Qnom. f se determină în acelaşi mod ca şi în punctul b.

14. Staţiile și posturile de transformare ale întreprinderilor industriale . Alegerea locului de amplasare a
acestora, a numărului și puterii transformatoarelor.

Pentru alimentarea cu energie electrică a consumatorilor întreprinderilor industriale pe teritoriul acestora se

construiesc staţii nodale de distribuţie, staţii principale coborâtoare, puncte de distribuţie centrale, puncte de distribuţie
şi posturi de transformare
Statii nodale de distributie (SND) – sunt statiile principale ale intreprinderii care primesc energia electrica la
110…500kv si o distribuie, sau fara transformare , sau cu transformare partiala spre stațiile de racord adînc 35..220
kV pe teritoriul întreprinderii.
Statii de racord adinc (SRA) – sunt statii de transformare realizate in scheme simplificate care permit a aduce
energia catre consumator, la tensiuni ridicate , excluzînt 1,2 trepte de transformare intermediara 35..220 kV.
Statie principala coboritoare (SPC) – statia principala a intreprinderii care primeste 35..220 kV si o transforma la
10 kV, transmițindo intreprinderilor (PT și retele electrice de 10 kV)
Punct de distributie central (PDC) – primeste enrgia electrica de la sistem sau centrala electrica la tesiunea de 6..10
kV si o distribuie la aceeasi tensiune.
Post de distributie (PD) – instalatii de distributie care este destinata pentru primirea si distribuirea energiei electrice
la aceeasi tensiune fara a fi transformata si nu intra in componenta unei statii de transformare.
Post de transformare (PT) – primeste enrgia de la SPC, PDC si PD si o transforma la o tensiune la care are loc
consumul acesteia, de regula 0.4 kV.
PT se realizează de următoarele tipuri (fig.5.1):
– de interior (1);
– încorporate (2);
– anexate (3);
– cu instalarea deschisă a transformatoarelor lângă pereţii exteriori ai secţiei şi a ID JT în interiorul acesteia
(4);
– amplasate separat (5).

Fig.14a Tipuri de posturi de transformatoare la întreprinderile industriale

Alegerea numărului şi puterii transformatoarelor staţiilor principale coborâtoare
De regulă SPC se realizează cu două transformatoare. SPC cu un singur transformator pot fi realizate pentru
alimentarea consumatorilor de categoria a III-a şi numai atunci, când există o rezervă centralizată de transformatoare,
sau în cazul construirii eşalonate a staţiei. Trei transformatoare pot fi instalate numai ca excepţie: când trebuie de
separat sarcina cu şocuri de putere şi de asigurat alimentarea acesteia de la un alt transformator.
Alegerea puterilor transformatoarelor se efectuează în conformitate cu puterea de calcul a întreprinderii în regim
normal de funcţionare cu luarea în consideraţie a condiţiilor de asigurare cu putere reactivă de la sistemul
electroenergetic.
Intreprinderea trebuie sa compenseze diferenţa

Q IC  QC   Qe1

cu instalaţii de compensare.

Aici QC  este puterea reactivă de calcul a întreprinderii care include şi pierderile de putere reactivă Δ Qt în
transformatoarele SPC şi PT.
Alegerea puterii nominale a transformatoarelor SPC poate fi efectuată conform puterii aparente de calcul

SC   k S  PC2  Qe21 ,

unde PC  este puterea activă de calcul a întreprinderii cu considerarea pierderilor în elementele reţelei electrice (linii,
transformatoare);
ks – coeficientul de simultaneitate.
Dacă se instalează două transformatoare, atunci puterea nominală a fiecăruia dintre acestea se determină reieşind
SC 
din condiţia: S n. t  .
2  0,7
În regim de avarie a unui transformator cel rămas în funcţiune trebuie verificat conform condiţiei de suprasarcină
admisibilă 1,4  S n.t  S C  .

Alegerea transformatoarelor SPC cu un singur transformator se efectuează conform sarcinii medii S nt  S m . max
Alegerea numărului şi puterii transformatoarelor din posturile de transformare
Alegerea corectă a numărului şi puterii transformatoarelor din posturile de transformatoare poate fi efectuată în baza
unor calcule tehnico-economice.
Numărul de PT influenţează direct cheltuielile legate de instalaţiile de distribuţie şi reţelele electrice. La reducerea
numărului de PT se micşorează numărul de celule la ID-10 kV, lungimea sumară a liniilor de transport şi pierderile
de energie electrică, însă cresc cheltuielile în reţelele 0,4 kV şi pierderile în acestea.
Majorarea numărului de PT, reduce cheltuielile în reţelele 0,4 kV ale secţiilor, însă majorează numărul de celule la
ID şi cheltuielile în reţelele 10 kV.
Posturi de transformare cu un transformator se recomandă de utilizat atunci, când în secţie sunt RE ce admit întreruperi
în alimentarea cu energie electrică atât timp, cât se montează transformatorul de rezervă
Posturi de transformare cu două transformatoare se recomandă de folosit în cazurile, când:
- ponderea RE de categoria I este mare;
- sarcina secţiei este concentrată pe un teritoriu redus;
- se alimentează obiecte separate de importanţă majoră (staţii de compresoare şi pompare);
Alegerea aproximativă a numărului şi puterii transformatoarelor poate fi efectuată conform valorilor densităţii
SC 
sarcinii  
F
unde F este aria secţiei, m2;

S C  – sarcina de calcul, kVA.

Se recomandă : Sn.t  1000 kVA pentru  < 0,2 kVA/m2;

Sn.t = 1600 kVA pentru  = 0,2 - 0,3 kVA/m2;
Sn.t = 1600 ori 2500 kVA pentru  > 0,3 kVA/m2.
Alegerea puterilor nominale a transformatoarelor poate fi efectuată reieşind din încărcarea lor raţională în regim
normal şi ţinând cont de posibilităţile de rezervare în regim de după avarie.

SC 
S n. t 
n  kî ,

unde n este numărul de transformatoare;

kî - coeficientul de încărcare.
Alegerea locului de amplasare a staţiilor, a posturilor de transformare
Varianta cea mai economicoasă de amplasare a SPC şi PT este în centrul sarcinilor electrice (CSE). Pentru a avea
închipuire despre distribuirea sarcinilor electrice în incinta întreprinderii se construieşte cartograma sarcinilor (CS).
CS prezintă un şir de cercuri, amplasate pe planul general al întreprinderii ariile cărora corespund, la scara aleasă mp,
sarcinilor de calcul

Pc 
Pc     R2  m p  R .
 ·m p

Aici R este raza cercului ce corespunde sarcinii de calcul Pc .

La construirea CS centrele cercurilor se suprapun pe centrele de greutate ale figurilor ce reprezintă secţiile sau
sectoarele acestora pe plan. Fiecare cerc este divizat în două sectoare ariile cărora sunt egale corespunzător cu sarcina
totală Pc (de forţa şi de iluminat) şi cu sarcina de iluminat Pc il . Unghiul sectorului ce reprezintă sarcina de iluminat

360· Pc il
 .
Pc  Pc il

Coordonatele centrului de sarcini electrice a întreprinderii (sau a secţiei)

n

P
n
ci ·X i
P ci ·Yi
X CSE  i 1
n ; YCSE  i 1 ,
P
n

i 1
ci P
i 1
ci

unde Xi , Yi sunt coordonatele centrelor de sarcini a secţiilor (sau a grupelor de receptoare).

P2cΣ
P2c il

2
P1cΣ
1 P1c il
P3cΣ
* CSE P3c il

Figura 14b – Planul general al unei întreprinderi cu cartograma sarcinilor electrice.

Pentru a apropia cât mai mult posibil PT de RE se recomandă de a le amplasa în interiorul secţiilor, de a le anexa sau
încorpora în secţii. Este raţional, de utilizat PT cu amplasarea ID-0,4 kV în interiorul secţiei şi a transformatorului
(transformatoarelor) în afara acesteia, lângă perete.
PT de tip interior - aceste posturi se amplasează lângă coloane sau lângă careva încăperi ale secţiei ca să nu ocupe
zonele de acţiune ale macaralelor, podurilor rulante şi a palanelor electrice.
PT amplasate separat – se utilizează rar, cînd nu este posibil a amplasa PT în interiorul secțiilor sau lînga pereții
exteriori și, de asemenea în cazul cînd o parte din sarcini sunt disperate în afara secției.
PD se recomandă a fi amplasate la hotarele zonelor pe care le alimentează în direcția alimentării în așa fel, ca să se
evite fluxurile inverse de energie.
15. Schemele și realizarea constructivă a rețelelor electrice din incinta întreprinderilor și a secțiilor.
Reţelele electrice din secţiile întreprinderilor industriale se realizează:
- conform schemei radiale;
- cu linii principale (magistrale);
- conform schemei mixte;
- conform schemei „în inel”.
Reţeaua radială este aşa o reţea, în care distribuţia energiei electrice spre fiecare RE sau grupă de RE se
realizează cu liniiseparate.
Schemele radiale se folosesc în cazul, când posturile de transformare (PT) sunt amplasate în diferite direcţii în
raport cu punctul de alimentare sau când sunt prezentate cerinţe sporite privind fiabilitatea în alimentarea cu
energie electrică.
În reţeaua electrică radială (fig.4.1)de la instalaţia de distribuţie a postului de transformare 1 pleacă liniile de
alimentare a dulapurilor de distribuţie principale 2 din secţii, de la care, la rândul său, pleacă alte linii secundare
spre dulapurile de distribuţie secundare 3.

2 2 2

Figura 15a– Schema simplificată a unei reţele radiale

Reţelele radiale pot fi:

- cu o singură treaptă;
- cu două sau mai multe trepte.
Schemele radiale cu o singură treaptă se utilizează în cazul când alimentarea PT are loc de la instalaţia de
distribuţie de joasă tensiune a SPC, de la un PDC sau un PD.
Pentru sarcini de categoriile II şi III, în situaţia când este posibilă reparaţia rapidă a liniei electrice şi a
transformatorului, se utilizează schema radială simplă fără rezervă (fig.5.4).
Q PT
W

Figura 15b - Schema radială simplă

Pentru alimentarea sarcinilor de categoriile II şi I, dacă aceasta din urmă nu depăşeşte 25 % din sarcina totală
şi este posibilă alimentarea prin legături la 0,4 kV de la PT învecinate, se utilizează schema radială cu două cabluri
în paralel (fig.5.5).
Q W PT

Fig.15c Schema radială cu două linii

 Pentru alimentarea sarcinilor de categoriile I şi II se utilizează schema cu două linii radiale (fig.5.6).
În mod normal liniile funcţionează separat. La ieşirea din funcţiune a uneia din linii cealaltă preia asupra ei
sau toată sarcina sau o parte din aceasta (în dependenţă de categoria consumatorilor)
W

sau PD PT
W

Figura 15d – Schema cu două linii radiale

Schemele radiale cu două sau mai multe trepte se utilizează în situaţia, când este necesar de a alimenta sarcini
considerabile de diferite categorii şi sunt prevăzute puncte de distribuţie intermediare.
În fig.5.7 este prezentată schema radială cu două trepte.

W
W
W W

PD-1 PD-2

W
W W W W
W
PT PT PT PT

Figura 15e- Schema radială cu două trepte

Transformatoarele PT pot fi conectate la liniile radiale fără aparate de comutaţie (direct) sau numai prin
separatoare (dacă protecţia prevăzută la începutul liniei este sensibilă la toate defectele în transformator).
Avantajele reţelelor radiale:
- siguranţă sporită în alimentarea cu energie electrică;
- simplitatea automatizării.
Dezavantajele reţelelor radiale:
- investiţii considerabile;
- număr mare de aparate de comutaţie;
Reţeaua magistrală este aşa o reţea în orice nod al căreia pot fi conectate RE (fig.4.2).
Schema magistrală se foloseşte:
a) la alimentarea RE repartizate uniform pe suprafaţa secţiei;
b) la alimentarea RE încadrate într-un proces tehnologic unic,
c) la alimentarea RE lineic aranjate şi cu întindere considerabilă în lungul secţiei.

a) b) c)
Figura 1f – Modalităţi de realizare a reţelelor magistrale:
a - magistrale obişnuite; b - magistrală în lanţ; c - bloc transformator – magistrală.

Scheme cu linii principale (magistrale)

Pentru alimentarea sarcinilor de categoria III se utilizează schema cu o linie principală simplă fără rezervare (fig.5.8).

Fig. 15g Schema cu o linie principală simplă

În cazul alimentării sarcinilor de categoria I și II, se utilizează schema cu linii principale simple și rezervare printr-
o linie principala comuna (fig.5.9.) sau in buclă (fig.5.10.), care se întrerupe aproximativ la mijloc pentru a simplifica
protecșia prin relee.

Fig.15h. Schema cu linii principale simple și rezervate

1_printr-o linie principală comună;
2_în buclă
În cazul alimentării PT cu un singur transformator de la o linie pincipală și rezervarea la 0,4 kV de la posturile de
transformare învecinate (în limitele 15-20%) care sunt alimentate, la rîndul său, de la altă linie principală, poate fi
utiliză schema din fig.5.11.

Fig. 15i Schema de alimentare a posturilor de transformare

cu un singur transformator și rezervare la 0.4kV
 Pentru sarcini de categoria I si II alimentate de la posturi cu două transformatoare (rezerva de 100 %) se utilizează
linii principale duble alimentate dintr-o parte (fig 5.12.) sau din două părți (fig.5.13.). (fig.5.13.) asigură o fiabilitate
mai înaltă în alimentare, deoarece sursele sunt îndepartate teritorial.
Se recomandă a alimenta de la o magistrală nu mai mult de 2-3 transformatoare cu puterea 2500-1000 kVA și nu
mai mult de 4-5 transformatoare cu putere de 630-250 kVA.

Pentru sarcini de categoria III și, parțial a II-a, în situația cînd puterile transformatoarelor cu depășesc 630 kVA, se
utilizează schema cu o linie principală simplă, alimentată din două părți (fig.5.14.)

Reţelele magistrale au următoarele avantaje:

a) investiţii mai mici datorită numărului redus de plecări, economisire de cabluri, celule şi aparate de comutaţie;
b) pierderi de energie electrică şi pierderi de tensiune mai mici;

Dezavantajele reţelelor magistrale:

a) curenţi mai mari de scurtcircuit;
b) dificultăţi la realizarea automatizării şi comenzii automate.
Reţelele buclate (fig. 4.3) asigură posibilitatea de alimentare a RE din două părţi. De regulă, această proprietate
a schemei se utilizează în caz de avarie.

Figura 4.3 – Schema unei reţele buclate la 0,4 kV

În cele mai multe cazuri reţelele electrice din secţiile întreprinderilor se realizează în scheme mixte.
Realizarea constructivă a reţelelor electrice din secţiile întreprinderilor.
Reţelele electrice de joasă tensiune din secţiile întreprinderilor industriale se realizează cu conductoare-bare
prefabricate, cabluri şi conductoare izolate.
A. Realizarea reţelelor electrice cu conductoare - bare
Conductorul-bară reprezintă un şir de secţii ale unui cofret (cutie) metalic, înăuntrul cărora pe izolatoare sunt
fixate bare din aluminiu sau cupru.
Conductoarele-bare pot fi magistrale, de distribuţie, de iluminat, de tip troleu.
Conductoarele-bare magistrale se utilizează pentru alimentarea unor dulapuri de distribuţie dezvoltate din
secţii, a unor receptoare electrice de putere mare, a instalaţiilor de compensare a puterii reactive. Conductoarele-
bare magistrale se montează pe proptele întărite de podea sau de perete, pe suporturi, pe console, pe coloane sau se
suspendă.
Conductoarele-bare de distribuţie(ШРА,ШРM) se folosesc pentru alimentarea RE de puterirelativ mici:
strunguri, mecanisme etc.
Aceste conductoare-bare se asamblează din secţii liniare, unghiulare, de ramificare, de derivaţie, prize triple
în forma de teu,prize de racord.
Conductoarele-bare pentru iluminatul electric Corpurile de iluminat se conectează la aceste conductoare-
bare cu fişe de contact care se introduc în bucşele corespunzătoare.
Pentru alimentarea motoarelor electrice a macaralelor se folosesc conductoare-barede tip troleu (ШТМ)cu
curenţi nominali 100, 250 şi 400 A.
Conform ГОСТ-14254-96 gradul de protecţie al conductoarelor-bare prefabricate este IP 32. Ele pot fi utilizate
în zone cu pericol de incendiu de categoriile П-I, П-IIa, dar nu sunt destinate pentru a fi exploatate în medii chimic
active şi în zone cu pericol de explozie.
Avantajele utilizării conductoarelor-bare pentru distribuirea energiei electricesunt următoarele:
- posibilitatea de alimentare a unui număr mare de RE;
- rezistenţă şi reactanţă relativ mici;
- siguranţa înaltă în funcţionare;
Dezavantajele conductoarelor-bare:
- cost considerabil;

B. Realizarea reţelelor în secţii cu cabluri electrice

Cablul electric prezintă un produs fabricat la uzină şi conţine conductoare izolate instalate într-o manta de
protecţie, care la rândul său poate fi protejată cu armătură de oţel contra solicitărilor mecanice.
Liniile electrice în cablu pot fi realizate atât cu cabluri integre, cât şi din porţiuni. Pentru legarea în prelungire
a cablurilor se folosesc manşoane din plimb, fontă sau din mase plastice.
Pozarea cablurilor se efectuează pe construcţii speciale, în cofrete, pe console, deschis pe elementele diferitor
construcţii, fixarea făcându-se cu brăţări şi scoabe. Cablurile în interiorul canalului sunt montate pe construcţii din
elemente prefabricate, întărite de pereţii laterali.

C. Realizarea reţelelor electrice cu conductoare izolate

Conductoarele izolate se utilizează pentru alimentarea RE de putere şi de iluminat cu tensiunea de până la 1
kV.
Conductoarele sunt confecţionate din aluminiu sau cupru, întregi sau compuse din mai multe fire, cu secţiunea
până la 400 mm2. Izolaţia conductoarelor poate fi din cauciuc sau policlorură de vinil (PVC).
Unele conductoare sunt acoperite cu un înveliş din ţesătură din cânepă sau chiar din metal.
Se pozează conductoarele pe role, izolatoare, în tuburi din mase plastice, în tuburi flexibile, pe console, în
cofrete, în brazde sub tencuială şi în canale speciale în elementele construcţiilor. Conductoarele mai pot fi suspendate
pe funii din oţel.
16. Puterea reactiva. Definiția. Consumatori de putere reactivă. Influența circulației puterii
reactive prin rețelele sistemului de AEE asupra indiatorilor tehnico-economici ai acestuia.
Definiția : se cunoaşte că la conectarea unei bobine ideale de inductanţă (cu r=0) la tensiunea sinusoidală puterea instantanee a
acesteia va varia conform legii sinusului, dar cu frecvenţă dublă. Puterea medie pentru o semiperioadă va fi nulă. Acest fenomen
poate fi lămurit astfel: în decursul semiperioadei pozitive a sinusoidei puterii energia de la generator vine spre bobină şi se
acumulează în câmpul magnetic al acesteia, iar în decursul semiperioadei negative – se reîntoarce la generator. Această energie de
schimb, apreciată prin valoarea maximă a puterii instantanee (pentru 𝑠𝑖𝑛 2𝜔𝑡 = 1), şi se numeşte putere reactivă.

iL

~u L

i,u
QC
+ +
u

iC
iC
t

~u C
- -
b)

Figura 7.1 – Variaţia tensiunii, curentului şi a puterii într-un circuit pur inductiv (a) şi pur capacitiv (b).

Consumatori de putere reactivă: Putere reactivă consumă toate RE funcţionarea cărora este bazată pe formarea
câmpurilor magnetice: motoarele asincrone şi transformatoarele, sobele cu inducţie, sobele şi instalaţiile cu arc electric,
transformatoarele şi instalaţiile de sudare, instalaţiile de redresare, lămpile cu descărcări în gaze ş.a.

Din totalul consumului de PR la întreprinderile industriale 65-70 % revine motoarelor asincrone, 20-25 % -
transformatoarelor şi 10 % reţelelor electrice şi altor receptoare electrice. PR

consumată de un motor asincron trifazat poate fi determinată cu relaţia

QMA  Q0  Qs  Q0   Qnom  kî2 ,
unde Q0 este puterea reactivă de mers în gol.
Qs – puterea reactivă de dispersie, care depinde de încărcarea motorului,
Qs   Qnom ·k î2 ,
kî – coeficientul de încărcare al motorului,
P
kî  ;
Pnom
 Qnom – pierderile de putere reactivă în motorul asincron determinate de dispersie, în regim nominal de funcţionare

 Qnom  Qnom  Q0 .
De regulă, la încărcare nominală este satisfăcută egalitatea aproximativă
Q0  Qs .
Puterea reactivă totală absorbită de transformator poate fi determinată conform relaţiei:
 Qt  Q0  Qs 
Snom.t
I0 %  Uk %·kî2  .
100
Puterea reactivă consumată de transformatoare constituie circa 10% din puterea lor nominală. Din această putere cea mai
mare parte î-i revine puterii reactive de mers în gol.

Influenta circulaţiei puterii reactive prin elementele sistemului de alimentare cu EE:

Puterea reactivă este produsă de generatoarele centralelor dar nu în cantităţi mari, deoarece transportarea acesteia de la
generator spre sarcină conduce la
– pierderi suplimentare de putere şi energie în toate elementele sistemului.
La transportarea puterii active P şi reactive Q prin linia electrică cu rezistenţa R pierderile de putere activă pot fi calculate cu
P 2  Q2 P2 Q2
relaţia P  R  2 R  2 R   Pa  Pr ,
U2 U U
unde  Pa sunt pierderile de putere activă, condiţionate de transportarea puterii active P; Pr – pierderile de putere activă,
condiţionate de transportarea puterii reactive Q.
Este de menţionat faptul că  Pr  Q 2 .
P 2  Q2 P2 Q2
Totodată au loc şi pierderi de putere reactiva  Q  I 2 · X  · X  ·X  ·X .
U2 U2 U2
P RQ X P Q
– pierderi suplimentare de tensiune U   R X   Ua   U r ,
U U U
unde  Ua sunt pierderile de tensiune condiţionate de transportarea puterii active P;

 U r - pierderile de tensiune condiţionate de transportarea puterii reactive Q.

– supraconsum de material conductor, deoarece la transportarea puterii reactive concomitent cu puterea activă este
necesar de a majora secţiunea conductoarelor;
– utilizarea incompletă a puterii instalate a generatoarelor şi transformatoarelor;
– limitarea capacităţii de transport de putere activă a liniilor electrice;
– creşterea încălzirii conductoarelor reţelei de distribuţie datorită creşterii curentului aparent I  I a2  I r2 .
Toate cele menţionate conduc la ideea de a reduce cantitatea de putere reactivă transportată prin reţea şi de a o produce în
locurile de consum.

17. Masuri care conduc la reducerea consumului de putere reactivă. Compensarea puterii
reactive.
Masuri care conduc la reducere a consumului de putere reactivă
Deoarece consumatorii principali de putere reactivă sunt motoarele asincrone, transformatoarele şi convertoarele cu
semiconductoare, pentru reducerea consumului de putere reactivă trebuie să fie prevăzute următoarele măsuri [4,11,17]:

1. Înlocuirea motoarelor asincrone slab încărcate cu motoare de puteri mai mici. Dacă motorul asincron este încărcat sub
0,45Pn înlocuirea lui este raţională în toate cazurile. Înlocuirea motoarelor asincrone încărcate între 0,45 şi 0,7Pn se face numai
dacă această înlocuire se justifică prin calcule tehnico-economice.

2. Reducerea tensiunii de alimentare a motoarelor asincrone slab încărcate care nu pot fi înlocuite. Aceasta constă, de
exemplu, în reconectarea înfăşurărilor din triunghi în stea. Prin aceasta cuplul motor şi puterea activă a motorului se reduc de trei
ori, gradul de încărcare a motorului şi factorul de putere cresc şi respectiv, scade consumul de putere reactivă.

3. Limitarea mersului în gol a motoarelor electrice şi tran-sformatoarelor pentru sudare.

4. Utilizarea motoarelor sincrone în loc de cele asincrone în toate cazurile posibile.

5. Utilizarea celor mai raţionale scheme de forţă şi a circuitelor de comandă a convertoarelor cu semiconductoare.
 6. Înlocuirea sau deconectarea temporară a transformatoarelor, încărcate în mediu cu mai puţin de 30 % din puterea lor
nominală.

Compensarea puterii reactive

Sub noţiunea de compensare a puterii reactive trebuie de înţeles producea acesteia nemijlocit în locurile de consum.
Principiul de compensare a puterii reactive poate fi ilustrat cu următoarele diagrame fazoriale pentru cazul unei sarcini cu caracter
activ-inductiv conectate la capătul unei linii (fig.7.3,a) şi pentru aceeaşi sarcină cu conectarea unei baterii de condensatoare în
paralel (fig.7.3,b) .

SA
ΔS ΔQ

A ΔP,ΔQ B
ΔP
R, X SB
Qic
QB
φ φ'
A
PB+jQB PB

a)

Qic

SA
ΔP'Σ, ΔQ'
A B ΔS' ΔQ'
R, X S'B
A φ'  P   P    Pic
PB+jQB PB Q'B=QB-Qic

b)

Figura.7.3 – Diagramele fazoriale ale puterilor pentru următoarele cazuri: sarcină cu caracter activ-inductiv conectată la capătul
unei linii (în nodul B), când în acest nod nu este (a) şi este (b) conectată o instalaţie de compensare.

În fig.7.3 PB este puterea activă consumată în nodul B; QB - puterea reactivă consumată în nodul B; SB - puterea aparentă consumată
în nodul B; ΔP – pierderile de putere activă în linie; ΔQ – pierderile de putere reactivă în linie; Qic – puterea reactivă a instalaţiei de
compensare; ΔPic – pierderile de putere activă în instalaţia de compensare. Notările parametrilor cu ' (secund) corespund situaţiei
când este realizată compensarea puterii reactive cu o instalaţie de compensare.

Din fig.7.3,b rezultă, că la conectarea în nodul de consum a unei instalaţii de compensare puterea reactivă transportată prin
linie se va micşora până la valoarea QB  QB  Qic . În acest caz se va micşora şi puterea aparentă SB  SB consumată din sistem
cu toate consecinţele pozitive menţionate în paragraful precedent.

Sunt posibile trei variante:

– subcompensare (Qic < QB) ;
– compensare completă (Qic = QB) ;
– supracompensare (Qic >QB) .
Problema compensării puterii reactive cere soluţionare atât la etapa proiectării, cât şi la etapa exploatării sistemelor de AEE.
La soluţionarea acestei probleme se aleg sursele de putere reactivă, se aleg locurile de amplasare a acestora, se calculează limitele
raţionale de reglare a puterii acestor surse, modalităţile şi dispozitivele de reglare.
18. Surse de putere reactivă la întreprinderile industriale. Reglarea puterii reactive.
În calitate de surse de putere reactivă se utilizează generatoarele centralelor electrice, motoarele sincrone, compensatoarele
sincrone, compensatoarele statice reglabile cu tiristoare şi bateriile de condensatoare.
A. Bateriile de condensatoare (BC) sunt principalele mijloace de compensare a PR la întreprinderi.
Avantajele principale ale acestora sunt următoarele:

– pierderi mici de putere activă la producerea puterii reactive (0,0025-0,005 kW/kvar);

– sunt echipamente relativ simple;
– posibilitatea de instalare în orice încăpere uscată.

Dezavantajele:
– sensibilitate la distorsiuni ale tensiunii;
– sensibilitate la acţiunea curenţilor de scurtcircuit şi a supratensiunilor;
– pericol de incendiu.
Compensarea PR cu BC poate fi:
- individuală,
- de grup
- centralizată.
Schema de compensare individuală a PR (fig.7.4,a)

O utilizare cu mult mai eficientă a BC se obţine la compensarea de grup (fig.7.4,b) şi compensarea centralizată (fig.7.4,c). Însă la
compensarea centralizată, în cazul când BC este conectată la partea de ÎT a PT, puterea reactivă trece prin transformator şi este
însoţită de pierderi în acesta.
ÎT

DP DP PT
JT

a) b) с)
Figura 7.4 – Modalităţi de compensare a puterii reactive

În acest caz are loc şi limitarea capacităţii de transport după puterea activă a transformatorului.

TT TT
R R

Figura 7.3 – Schemele de conectare a transformatoarelor de tensiune şi a rezistenţilor pentru descărcarae condensatoarelor.

Instalaţiile de compensare sunt prefabricate şi sunt echipate cu condensatoare de tipuri KC sau KM (pentru îmbunătăţirea factorului
de putere cu izolaţie din materiale sintetice sau cu ulei).

B. Motoare electrice sincrone (MS) în regim de supraexcitare sunt surse de PR.

Valoarea maximă a PR generată de motoarele sincrone poate fi determinată cu relaţia
tg nom
Qm   m  Pnom 
nom ,

unde m este factorul de suprasarcina a motorului sincron după puterea reactivă
Pnom – puterea nominală activă a motorului;
tg φnom – corespunde valorii factorului de putere nominal cos φnom;
ηnom – randamentul nominal al motorului.
În calitate de criteriu de bază la alegerea regimului raţional de excitare a MS servesc pierderile suplimentare de putere activă la
generarea PR
Q Q2
P  K1MS · MS  K 2 MS · 2 MS
QMS nom QMS nom
,
K K
unde 1MS şi 2 MS sunt coeficienţi determinaţi din îndrumare.
Cu cât sunt mai mici valorile puterilor nominale şi a frecvenţei de rotaţie a MS cu atât sunt mai mari pierderile la generarea PR.
C. Compensatoarele sincrone (CS) prezintă maşini electrice sincrone care funcţionează în regim de supraexcitare şi sunt
destinate doar pentru producerea PR.

Avantajele folosirii acestora:

– la micşorarea tensiunii creşte generarea PR (efect pozitiv de reglare);
– posibilităţi de reglare lină şi de automatizare;
– stabilitate termică şi dinamică înalte.
Dezavantaje:
– cost mare;
– zgomot la funcţionare;
– prezenţa părţilor rotitoare.
D. Sursele statice de putere reactivă prezintă convertoare speciale cu tiristoare elementele de bază ale cărora sunt
condensatoarele şi bobinele de inductanţă (drosel).
Schema unei surse statice de putere reactivă ( fig.7.5) conţine un filtru de armonici superioare (FAS), condensatoarele căruia servesc
şi ca surse de putere reactivă, şi un drosel reglabil (LR) care serveşte ca acumulator de energie reactivă inductivă.

C
FAS T
L
VD

LR
Figura7.5 – Schema simplificată a unei surse statice de putere reactivă cu filtru de armonici superioare
Avantajele surselor statice de putere reactivă:
– rapiditate sporită în funcţionare;
– fiabilitate sporită;
– pierderi mici de putere activă
Reglarea puterii reactive
Pentru compensatorul sincron şi motorul sincron reglarea puterii reactive se efectuiază foarte simplu prin variaţia curentului de
excitaţie. Pentru baterii de condensatoare reglarea puterii reactive se face prin trepte, pot fi 2 şi mai multe trepte care pot fi la
comandă manuală sau automată.
Numărul de trepte şi puterea baterii de condensatoare pe fiecare treaptă trebuie verificată după variaţia tensiunii la cuplarea şi
decuplarea unei trepte care la rîndul ei trebuie să fie cît mai mic, sub 1%, pentru a nu deranja funcţia celorlalte receptoare.
Cu cît numărul de trepte la aceeaşi putere totală este mai mare cu atît variaţiile de tensiune sunt mai mici şi urmărirea curbei de
sarcină reactivă se face mai bine.
Criteriile care pot fi luate în vedere la organizarea funcţionării automatizate a unei BC divizate în 3-5 trepte se stabileşte funcţie
de:
1. Timpul de funcţionare;
2. Curentul preluat din reţea ;
3. Domeniul de variaţie a tensiunii;
4. Schimbul puterii reactive cu sistemul energetic.
Ultimile două se recomandă în primul rînd.
19. Calitatea energiei electrice. Aspecte generale. Abateri de frecvență și influența lor asupra funcționării
receptoarelor electrice.
Energia electrică (EE) este un produs care se utilizează practic în toate sferele de activitate ale omului şi participă în mod direct la
crearea bunurilor materiale, din care cauză influenţează calitatea acestora. Însă calitatea EE se deosebeşte esenţial de calitatea
altor produse materiale. Fiecare receptor electric (RE) este destinat să funcţioneze la anumite valori ale parametrilor energiei
electrice: frecvenţă nominală, tensiune nominală şi altele. În realitate, însă, valorile acestor parametri suferă abateri de la cele
nominale şi este necesar ca ele să fie menţinute în nişte limite, la care RE pot să funcţioneze normal şi să-şi îndeplinească
funcţiile.

Într-un nod dat al reţelei electrice calitatea energiei electrice (CEE) este determinată de următorii parametri: frecvenţa,
tensiunea, forma undei de tensiune, gradul de nesimetrie al sistemelor trifazate de tensiune şi curent, întreruperi în alimentarea
cu EE.

Trebuie de menţionat că asigurarea CEE la bornele generatoarelor electrice nu garantează calitatea ei la bornele RE. Cu atât
mai mult că şi însăşi RE influenţează CEE. De aceea CEE poate fi considerată ca parte componentă a unei probleme cu mult mai
complexe - de „compatibilitate electromagnetica”(CEM).

CEM poate fi înţeleasă ca capacitatea RE de a funcţiona în mediul electromagnetic dat (în reţeaua electrică, la care el este
conectat) fără să producă perturbaţii electromagnetice intolerabile pentru alte RE, care funcţionează în acelaşi mediu.

Problema CEM a apărut în legătură cu utilizarea din ce în ce mai frecventă a electronicii de putere, cuptoarelor cu arc electric,
instalaţiilor de sudare etc.

CEE poate fi caracterizată, de asemenea, şi de indici tehnico-economici care ţin cont de dauna provocată de calitatea
nesatisfăcătoare a energiei electrice, numită daună tehnologică. Această daună este condiţionată de defectarea utilajelor,
dereglarea procesului tehnologic, reducerea productivităţii muncii, creşterea pierderilor de energie electrică, funcţionarea
nesatisfăcătoare a dispozitivelor automate etc.

Abaterea frecvenţei
Valoarea frecvenţei este unică pentru întreg SEE şi este determinată de bilanţul puterilor active în acest sistem. Dacă în sistem
apare un dezechilibru între puterea activă debitată de generatoare şi puterea activă solicitată de RE frecvenţa variază. Reglarea
frecvenţei în funcţie de variaţiile de sarcină în SEE este de competenţa dispeceratului SEE şi constă în includerea în acţiune a rezervei
de putere generatoare, deconectarea automată sau programată a consumatorilor, limitarea puterii la vârful de sarcină şi altele.

Drept indicator pentru variaţiile de frecvenţă serveşte abaterea frecvenţei Δf, calculată cu relaţiile
f  f nom
 f  f  f nom , Hz sau f  100, % unde f este frecvenţa
f nom
curentă, Hz;
fnom frecvenţa nominală, Hz.
Abaterile admisibile de frecvenţă constituie:
– normal admisibile –  0,2 Hz (50,2 ÷ 49,8 Hz);
– maximal admisibile –  0,4 Hz (50,4 ÷ 49,6 Hz).
Influenţa abaterilor frecvenţei
Frecvenţa influenţează puternic regimul de funcţionare al utilajului electric, procesul tehnologic şi, deci, indicii tehnico-
economici ai întreprinderii.

Micşorarea frecvenţei are ca consecinţă reducerea vitezei de rotaţie a motoarelor electrice, ponderea cărora în sarcina
industrială constituie mai mult de 60 %. În această situaţie are loc micşorarea productivităţii mecanismelor antrenate şi înrăutăţirea
indicilor lor economici. Dauna, care are loc în acest caz, conţine două componente: electromagnetică şi tehnologică.

Componenta electromagnetică este cauzată de creşterea pierderilor de putere activă, care se majorează cu 3 % la fiecare
procent de micşorare a frecvenţei.
 Gradul de influenţă a frecvenţei asupra productivităţii unor mecanisme poate fi observat din următoarea relaţie pentru
puterea activă consumată.
P  f n
unde  este un coeficient de proporţionalitate, care depinde de tipul mecanismului precăutat;
f – frecvenţa reţelei de alimentare;
n – indicator de putere.
În dependenţă de valoarea lui n RE pot fi divizate în următoarele grupuri:
1) mecanisme cu cuplu de rezistenţă constant – n = 1 (pompe cu piston, compresoare, strunguri de prelucrare a metalelor şi
altele);
2) mecanisme cu cuplu de rezistenţă de tip ventilator – n = 3 (pompe centrifuge, ventilatoare, pompe aspiratoare de fum şi
altele);
3) alte mecanisme – n = 3,4 ÷ 4 (pompele centrifuge cu mare antipresiune, spre exemplu, pompele de alimentare a
cazangeriilor şi altele).
Influenţa variaţiei sarcinii consumatorilor la abateri ale frecvenţei asupra indicilor tehnico-economici ai sistemului poate fi
analizată cu utilizarea caracteristicilor statice ale unui nod generalizat de sarcină (fig. 6.12).
Din figură se observă că micşorarea frecvenţei de la fnom până la f1 duce la majorarea puterii reactive consumate până la Q1,
ceea ce, la rândul său, duce la micşorarea tensiunii. Puterea activă consumată se micşorează în acest caz până la P1. În rezultat se
modifică fluxurile de puteri în elementele sistemului şi se majorează pierderile de energie electrică.
P*,Q* P*
Q*1
Pnom*,Qnom* Q*
P1*

f1* fnom* f*
Figura 6.12 – Variaţia puterii active şi reactive într-un nod de sarcină la variaţia frecvenţei.

20. Abateri ale tensiunii și fluctuații de tensiune. Influența lor asupra funcționării receptoarelor
electrice.
Abaterea tensiunii
Variaţiile lente sau rapide ale sarcinii consumatorilor condiţionează variaţiei ale tensiunii în nodurile de consum. În caz de
modificări lente ale sarcinii consumatorilor au loc variaţii lente ale tensiunii care pot fi:
- periodice
- cu ciclu zilnic sau săptămânal
- aleatoare.
Drept indicator pentru variaţiile lente de tensiune serveşte abaterea tensiunii care se determină prin diferenţa dintre valorile
efective ale tensiunii: reală U şi nominală Unom:
 U  U  U nom , (V) sau U 
U  U nom
 100 , (%).
U nom
Ca indicator pentru variaţiile lente de tensiune se consideră abaterea stabilizată a tensiunii pentru intervalul de mediere, în
procente
U  U nom
 U st  st  100 .
U nom
Conform normelor în vigoare în diferite ţări abaterile procentuale admisibile se stabilesc pentru nodurile de livrare (noduri
de racord, noduri de delimitare). Abaterile admisibile de tensiune constituie:
– normal admisibile –  5 % ; – maximal admisibile –  10 %.
Fluctuaţii de tensiune
Fluctuaţiile de tensiune apar la modificarea bruscă a sarcinii şi prezintă variaţii bruşte ale tensiunii, care se repetă periodic cu scăderi
ale tensiunii până la (0,9 - 0,85)Unom. Astfel de variaţii pot apărea la pornirea motoarelor electrice asincrone cu curenţi mari de
pornire, a instalaţiilor tehnologice cu regim de lucru de scurtă durată, însoţite de şocuri de putere activă şi reactivă (fig. 6.1).
Fluctuaţiile de tensiune pot fi caracterizate prin:
- mărimea fluctuaţiei de tensiune;
- doza de flicker.
Mărimea fluctuaţiei de tensiune se determină cu relaţia
U i  U i 1
 Ut  100 ,
U nom
unde Ui, Ui+1 sunt valorile a două vârfuri succesive a înfăşurătoarei valorilor medii pătratice ale tensiunii.
Frecvenţa repetării variaţiei de tensiune se determină cu relaţia
m
F Ut  ,
T
unde m este numărul de variaţii ale tensiunii pe durata T (de regulă T = 10 s).

Intervalul de timp între variaţiile de tensiune  t i ,i  1  t i  1  t i .

U1 U2 U4

U3

t1 t2 t3 t4

Figura 6.1 – Fluctuaţii de tensiune (cinci mărimi ale tensiun pe durata 12 secunde)
Fluctuaţiile de tensiune au valori şi frecvenţe cuprinse în limite largi în funcţie de natura şi puterea consumatorilor care produc
şocuri.
Valorile maxime admisibile ale fluctuaţiilor de tensiune  U t în dependenţă de frecvenţa repetării acestora se determină din
curbe (fig. 6.2).
Ut,%

1
F U
t min
Figura 6.2 – Valorile maxime admisibile ale fluctuaţiilor de tensiune:
1 – în nodurile comune de racord; 2- pentru încăperi cu lămpi cu incandescenţă.

Influenţa abaterilor tensiunii

Abaterile de tensiune influenţează puternic funcţionarea motoarelor asincrone.
Vom analiza această situaţie în baza caracteristicilor mecanice ale motorului asincron care prezintă dependenţe ale cuplului
motor Mm de alunecarea s (sau de frecvenţa de rotaţie) (fig.6.13).
 Mm (Unom)
M
Mrez

Mm (U<Unom)

0 snom s1 1 s

Figura 6.13 - Dependenţele Mm = f(s) ale motorului asincron pentru

diferite valori ale tensiunii la barele de alimentare
Cuplul motor al motorului asincron este proporţional cu pătratul tensiunii la bornele lui. La micşorarea tensiunii acest cuplu, ca şi
frecvenţa de rotaţie a motorului, se micşorează, deoarece creşte alunecarea de la snom până la s1. Micşorarea frecvenţa de rotaţie
este determinată, de asemenea, şi de caracterul modificării cuplului rezistent Mrez. Frecvenţa de rotaţie a rotorului poate fi
determinată cu relaţia:
n  ns 1  kî Unom 
2

2
snom  ,
 U 
unde ns este frecvenţa sincronă de rotaţie;
kî – coeficientul de încărcare al motorului;
Unom – tensiunea nominală;
U – tensiunea reală la borne;
snom – alunecarea nominală.

Abaterile tensiunii influenţează negativ asupra regimului sistemelor de comandă cu reglarea fazei a convertoarelor. La
majorarea tensiunii unghiul de comandă se majorează în mod automat, iar la micşorarea tensiunii – se micşorează, din care cauză
aceste sisteme nu menţin parametrii necesari. Creşterea tensiunii cu un procent duce la creşterea consumului de putere reactivă
a convertoarelor cu 1,4 %.
Abaterile tensiunii influenţează negativ şi asupra aparatelor de sudare electrică. Spre exemplu, la abateri ale tensiunii de  15 %
atât la sudarea cu arc electric, cât şi la sudarea prin contact apare rebut de producţie foarte mare (aproape de 100 %).

Influenţa fluctuaţiilor de tensiune

Corpurile de iluminat şi, mai ales, lămpile cu incandescenţă, precum şi tehnica electronică sunt puternic sensibile la fluctuaţii
de tensiune. Când fluctuaţiile de tensiune au o amplitudine care depăşeşte 1 % şi o frecvenţă peste 30 1/sec, în instalaţiile de
iluminat se produc pâlpâiri deosebit de neplăcute pentru om care condiţionează o oboseală psihologică a acestuia. Fenomenul
acesta de pâlpâire poartă denumirea de flicker. Flicherul conduce la reducerea productivităţii muncii, iar în unele cazuri cauzează
traume. Doza de flicker este unitatea de măsură a percepţiei de către om a oscilaţiilor fluxului de lumină, provocate de fluctuaţiile
tensiuni de alimentare pe durata stabilită. Ea se determină cu relaţii recomandate în standarde. În Rusia a fost elaborat un aparat
de măsură pentru controlul fluctuaţiilor de tensiune – flickermetru.
La fluctuaţii de tensiune ce depăşesc 15 % pot apărea dereglări în funcţionarea motoarelor electrice, se pot deconecta
demaroarele şi contactoarele electrice, se pot deteriora condensatoarele şi convertoarele cu semiconductoare. Durata de viaţă a
aparatajului electronic se reduce considerabil.

21. Nesimetria de tensiune, cauzele apariției. Funcționarea receptoarelor electrice în caz de

nesimetrie de tensiune.
Sub nesimetria de tensiune se înţelege, tensiunea de fază şi unghiurile de defazaj între ele. În SAEE se deosebesc nesimetrii
de scurtă durată (de avarie ) şi lungă durată (de exploatare). Nesimetria este nediferenţiată în: Nesimetrie longitudinală (szstem
trifazat) incopletînd o fază deconectată, folosirea în calitate de conductor a ţevilor şi liniilor de cale ferată. Nesimetria
transversală – nesimetria care se determină de sarcinile monfazate şi multifazate. Pentru examinarea regimurilor nesimetrice se
utilizează componentele simetrice (Ud , Ui , Un). În calitate de indece de simetrie se utilizează coieficentul de nesimetrie:
Nesimetria tensiunilor în reţeaua electrică trifazată apare în rezultatul suprapunerii sistemelor de succesiune negativă şi
homopolară pe sistemul de succesiune pozitivă, ceia ce duce la modificarea valorilor tensiunilor de fază şi de linie.
Diagrama fazorială a unui sistem nesimetric trifazat de tensiuni, care conţine numai tensiuni de succesiune pozitivă şi
negativă, arată în felul următor (fig. 6.10)
a2
a
a1
a2
b2

c2
0
c1 b b1

c b2
c2
Figura 6.10 – Diagrama fazorială a unui sistem nesimetric detensiuni care conţine componente de secvenţă pozitivă şi negativă.
Diagrama fazorială pentru cazul când pe tensiunile de succesiune pozitivă se suprapun tensiuni de succesiune homopolară
arată în felul următor (fig. 6.11)
a0 a0
b0
a1 c0
a

0'
c b
0
c0

c1 b1 b0

Figura 6.11 – Diagrama fazorială a unui sistem nesimetric detensiuni care conţine componente de secvenţă pozitivă şi
homopolară
În rezultatul suprapunerii pe sistemul de secvenţă pozitivă a unei sistem de secvenţă negativă se obţine un sistem nesimetric
de tensiuni de fază şi de linie (fig. 6.10). La suprapunerea pe sistemul de secvenţă pozitivă a unui sistem de secvenţă homopolară
se obţine un sistem nesimetric de tensiuni de fază, pe când sistemul de tensiuni de linie rămâne simetric (fig. 6.11).
Nisimetria tensiunilor se caracterizează cu următorii indicatori:
 coeficientul de disimetrie;
 coeficientul de asimetrie.
Aceşti coeficienţi se determină numai pentru sisteme trifazate.
Coeficientul de disimetrie se determină cu relaţia
U 2 1
kdis .U  100 , %
U 11
unde U2(1) este valoarea efectivă a tensiunii de succesiune negativă de frecvenţă industrială, V;
U1(1) – valoarea efectivă a tensiunii de succesiune pozitivă de frecvenţă industrială, V.
Coeficientul de asimetrie caracterizează abaterea de la simetrie a sistemului de tensiuni de fază şi se determină cu relaţia
U 0 1
kas.U   100 , %
U11
unde U0(1) este valoarea efectivă a tensiunii de succesiune homopolară, V.
Funcționarea receptoarelor electrice în caz de nesimetrie de tensiune.
Curenţii nesimetrici produc în elementele sistemului de alimentare căderi de tensiune nesimetrice. În acest caz la bornele RE
apare un sistem nesimetric de tensiuni. Este de menţionat că abaterea de tensiune pe faza supraîncărcată poate depăşi valoarea
admisibilă, odată ce pe celelalte două faze abaterile de tensiune se pot înscrie în normele admisibile. La nesimetrii ale tensiunilor
se înrăutăţesc condiţiile de funcţionare a RE şi a tuturor elementelor reţelei electrice, se reduce siguranţa în funcţionare a utilajului
electric şi a sistemului de alimentare cu energie electrică.
La alimentarea motoarelor electrice asincrone de la un sistem nesimetric de tensiuni curenţii de succesiune negativă se
suprapun pe curenţii de succesiune pozitivă şi provoacă o încălzire suplimentară a statorului şi rotorului, ceia ce conduce la o uzare
accelerată a izolaţiei şi la o reducere a puterii motorului şi a randamentului acestuia.
Durata de funcţionare a motorului asincron încărcat cu sarcină nominală, în cazul alimentării de la un sistem cu o nesimetrie
de 4 %, se reduce de două ori. La nesimetrii de 5 % puterea motorului se micşorează cu 5 - 10 %.
La nesimetrii ale tensiunilor de alimentare în motoarele electrice sincrone apar pierderi suplimentare de putere activă şi are
loc încălzirea suplimentară a statorului şi rotorului. În acest caz mai pot apărea şi vibraţii în rezultatul apariţiei cuplurilor cu direcţii
alternative care pulsează cu frecvenţă industrială dublă.
Nesimetria tensiunilor înrăutăţeşte parametrii de funcţionare a redresoarelor: creşte amplitudinea pulsaţiilor tensiunii
redresate, se dereglează sistemul de comandă a convertoarelor cu tiristoare.
Bateriile de condensatoare se încarcă cu putere reactivă neuniform pe faze din care cauză nu sunt utilizate pe de plin.
Condensatoare din componenţa acestora amplifică nesimetria existentă deoarece produc putere reactivă cu atât mai multă cu cât
este mai mare tensiunea (puterea reactivă este proporţională cu pătratul tensiunii).
Nesimetriile de tensiune influenţează şi RE monofazate. Lămpile cu incandescentă, racordate la faza cu tensiune mai mare,
vor avea o durată de viaţă redusă.
Nesimetriile de tensiune complică funcţionarea protecţiei prin relee, provoacă erori ale aparatelor de măsurare etc.

22. Regimul deformant în sistemul de AEE. Cauzele apariției. Consumatorii industriali care produc armonici de ordin
superior.
Regimul deformant prezintă un regim care se caracterizează prin nesinusoidalitatea curbelor de curent şi (sau) de tensiune.
În acest regim cel puţin una din curbe: de tensiune sau de curent este nesinusoidală şi conţine armonici superioare. Regimul
deformant este cauzat de elementele deformante din sistem care pot fi divizate în două categorii:
- elemente ce produc deformarea undei de curent sau de tensiune: redresoare de putere, cuptoare cu arc electric, instalaţii
electrice de sudare şi altele;
- elemente ce nu produc deformarea curbelor, dar amplifică deformaţia existentă: elemente ce conţin circuite oscilante,
linii electrice de transport şi altele.
Elementele deformante sunt surse de regim deformant şi pot fi divizate în:
- surse de armonici de tensiune;
- surse de armonici de curent.
Sursele de armonici de tensiune produc tensiuni electromotoare nesinusoidale. repartiţiei nesinusoidale a câmpului
magnetic în întrefier.
Curbele de tensiune ale acestora arată în felul următor (fig.6.6)
u
u

t t

Figura 6.6 – Curba de tensiune a unei maşini electrice Figura 6.7 – Curba de tensiune a unui transformator supravolta
Transformatoarele generează armonici de tensiune în cazul când tensiunea reţelei este ridicată datorită saturaţiei miezului
de fier. Curba de tensiune a unui transformator supravoltat arată în felul următor (fig.6.7)
 Sursele de armonici de curent introduc armonici superioare în curentul absorbit din reţea. Unele din ele, cum sunt
convertoarele, produc armonici de curent şi nu depind de caracteristicile reţelei.
Altele generează armonici de curent al căror ordin și mărime depinde de caracteristicile rețelei. Cuptoarele electrice cu arc și
instalațiile de sudare electrică produc armonici de curent care depind de caracteristicile materialelor de lucru ( sarja, materiale de
sudat) de momentul de timp al începutului procesului și de impendanțele circuitului.
Curba de curent alternativ a unui convertor este arătată în figura 6.8, iar a unui cuptor electric - în figura 6.9.
i
i

t
t

Figura 6.8 – Curba de curent a unui convertor Figura 6.9 – Curba de curent a unui cuptor electric cu arc

Figura 6.9 – Curba de curent a unui cuptor electric cu arc

Într-un nod al reţelei valorile tensiunilor armonicilor de ordinul n pot fi determinate cu relaţia
Un  Zn  In ,
unde Un este armonica de ordinul n a tensiunii;
In – armonica de ordinul n a curentului;
Zn – impedanţa echivalentă a reţelei pentru armonica de ordinul n.
Printre RE industriale, care prezintă surse importante de distorsiuni armonice, sunt convertoarele de putere, cuptoarele cu
arc şi cu inducţie etc.
Armonici superioare produse de convertoare şi cuptoare electrice cu arc
Convertorul electronic de putere efectuează o conversie din curent alternativ în curent continuu (redresor), din curent
continuu în curent alternativ (invertor), din curent alternativ de o anumită frecvenţă în curent de altă frecvenţă (convertor de
frecvenţă), reglează frecvenţa, tensiunea, numărul de faze etc.
Ordinul armonicilor produse de un convertor cu p pulsuri se determină cu relaţia
n  p  m  1,
unde m=1,2,3...
De exemplu, pentru p=6 apar armonici de curent de ordinul 5,7,11,13 ...
Atunci când sunt variate unghiurile de comandă ale tiristoarelor în tensiunile de alimentare pot apărea şi armonici de alt
ordin.
Cuptoarele electrice cu arc produc şocuri de putere şi regimuri nesimetrice şi deformante. Principala sursă de armonici o
reprezintă arcul electric, care este un element neliniar. Curba de variaţie a curentului, absorbit din reţea, conţine un spectru
foarte larg de armonici cauzat de instabilitatea arcului.
Indicatori de nesinusoidalitate

Nesunosoidalitatea tensiunii de caracterizează cu urmatorii indicatori:

- coificientul de distorciune kd.u
√∑𝑁 2
𝑛=2 𝑈(𝑛)
𝑘𝑢.𝑑 = ∙ 100 , %
𝑈(1)
Unde: U(n) – valoarea efectivă a armonicii de tensiune de rangul n , V
n – ordinul armonicii de tensiune
N – ordinul maxim al armonicii de care se ține cont (de regula N=40)
U(1) – valoarea efectivă a fundamentalei, V
 - nivelul armonicii de ordin n
Nivelul de tensiune de ordinul n (în procente se determina cu relatia :
𝑈(𝑛)
𝑘𝑈 (𝑛) = ∙ 100, %
𝑈(1)
23. Măsuri pentru ameliorarea calităţii energiei electrice.
Compensarea variaţiilor lente ale tensiunii se efectuează prin reglarea tensiunii. În primul rând această reglare se realizează
la centralele electrice ale SEE. Tensiunea la barele centralelor este menţinută cu cel puţin 5 % mai mare decât tensiunea nominală
prin utilizarea unor sisteme de reglare automată.
Posibilităţile întreprinderilor de a interveni la această reglare variază de la o întreprindere la alta.
La staţiile SEE de la care se alimentează întreprinderile industriale, cât şi la SPC-urile acestora, sunt instalate transformatoare,
echipate cu dispozitive automate de reglare a tensiunii sub sarcină. În PT o astfel de reglare se efectuează fără sarcină. Reglarea
tensiunii în acest mod este efectuată prin modificarea raportului de transformare al transformatoarelor, variind numărul de spire
al înfăşurărilor acestora cu ajutorul unor prize cu un comutator special de prize. Aceasta permite de a regla tensiunea în limitele (-
5) ÷ (+5) % cu trepte de 2,5 %.
O altă metodă de compensare a variaţiilor tensiunii se bazează pe modificarea sau compensarea căderilor de tensiune în
reţea
P RQ X
U  .
U
Circulaţia puterii active P prin reţea este impusă de necesitatea de consum. Totodată, circulaţia puterii reactive Q , care
influenţează considerabil regimul de tensiune poate fi limitată, realizând compensarea acesteia. În aşa fel necesitatea compensării
puterii reactive este cauzată şi de necesitatea reducerii pierderilor de tensiune.
Compensarea fluctuaţiilor de tensiune şi/sau a armonicilor se realizează prin:
a) creşterea puterilor de scurtcircuit în nodurile de racord în care frecvent apar perturbaţii;
b) alimentarea separată a RE cu caracteristici neliniare care produc şocuri de sarcină;
c) majorarea numărului de faze şi a numărului de pulsuri în instalaţiile de redresare;
d) utilizarea surselor statice de putere reactivă cu reactoare reglabile;
d) utilizarea filtrelor pentru armonici.

F5 F7 F11 F13

Fig.1 Schema unui nod de alimentare cu conectarea unor filtre pentru reducerea
nivelului de armonici superioare
Numărul armonicii n,care va fi filtrată, este determinat de parametrii filtrului
xC
n .
xL

Combaterea impulsurilor şi a golurilor de tensiune se realizează prin:

a) alimentarea de la surse speciale cu acumulare de energie – surse de alimentare neîntreruptă (SAN);
b) reducerea sensibilităţii RE, inclusiv a acţionărilor electrice cu motor asincron.
Reducerea nesimetriilorpoate fi realizată prin două căi:
a) repartizarea uniformă a RE monofazate pe faze;
b) utilizarea unor instalaţii speciale de simetrizare.
Simetrizarea se asigură prin compensarea curentului de succesiune negativă, consumat de RE monofazate, şi a tensiunilor de
succesiune negativă, condiţionate de acest curent.
Instalaţiile de simetrizare pot fi comandate sau necomandate în dependenţă de caracterul curbei de sarcină. La momentul actual
există o mulţime de instalaţii de simetrizare cu legături electrice sau electromagnetice între elemente.

24. Evidența energiei electrice. Cerințe tehnice impuse pentru contoare, transformatoare de măsurare și
circuitele de conexiune.
25. Forțe electrodinamice în aparate și conductoare electrice, solicitări mecanice. Verificarea conductoarelor și a aparatelor la
stabilitatea electrodinamică în regim de scurtcircuit.
Din cursul „Bazele teoretice ale electrotehnicii” cunoaștem că la trecerea curentului electric prin conductor acesta este supus
unor solicitări electrodinamice.
Conform teoriei Biot Savar Laplace, forța de atracție a două conductoare paralele cu lungimea „l” , amplasate la distanța
„a” între ele se determină din relația:
l
F  k  k f  i1  i2  ,  N .
a
i1 i1 F

F
a

a
i2 F i2

F
l l
a) b)

Fig.1 Solicitările electrodinamice între două conductoare parcurse de curent electric de aceeași direcție (a) și de
direcție opusă (b)

unde, k -coeficient de proporționalitate k  2 107 ;

k f -coeficient de formă care depinde de secțiunea transversală a conductorului și distanța dintre conductoare (pentru
conductoare cu profil rotund și pentru conductoare când distanța intre conductoare „a” este mai mare ca perimetrul secțiunii

transversale a conductorului „p”, k f  1. În caz contrar coeficientul de formă se alege din literatura de
l
k f  f b h , f  2 10  k f  i1  i2 
7
specialitate, este prezentată dependența
a
Forța F este distribuită uniform pe lungimea liniilor conductoare. Efortul unitar pe o unitate de lungime a h
i1  i2
conductorului pentru cazul din fig. 1 se determină din relația:
f  2 107  k f  . b
a
Examinarea forțelor ce influențează asupra conductoarelor a 3 faze:
În acest caz forțele electrodinamice se determină conform relației:
I m2
7
f  3 10  k f  ,
a
unde I m2 -amplitudinea curentului în faze.
 Fab Fab Fac
ia Fac ia ia

Fac Fab
Fbc Fbc
ib ib ib Fba

Fbc
ic Fba ic Fba ic
Fcb Fca

t=1/4 Fca
Fca Fcb t=7/12 Fcb t=11/12
a) b) c)

Fig.2 Forțele electrodinamice în diferite momente ale perioadei

i ia ib ic

¼T 11T/12
7/12 T
Valoarea maximă a forței de interacțiune are loc la s.c. trifazat și se va determina cu expresia:

7
işoc (3)2
f (3)
 3 10  k f 
a
sub influența acestor eforturi pot avea loc deteriorări mecanice, deformări ale conductoarelor a 2 faze vecine. Pentru evitarea
acestor defecte conductoarele și aparatele electrice trebuie să posede stabilitate electrodinamică- numim capacitatea aparatelor
sau conductoarelor electrice de a rezista eforturilor mecanice ce apar la trecerea curenților de s.c.
Verificarea aparatelor electrice la stabilitate electrodinamică
Aparatele electrice sunt dinamic stabile dacă îndeplinesc condiția:
ild  isoc , unde ild -curentul limită dinamic (curentul maximal de s.c. garantat de către producător, care aparatul
va suporta sigur din punct de vedere electrodinamic).
Verificarea conductoarelor rigide la stabilitatea dinamică
 adm   calc -tensiunea mecanică care apare în conductor. Pentru cele flexibile stabilitatea electrodinamică se
verifică doar în cazul când isoc  50kA, I  20kA. Verificarea se reduce la determinarea posibilității atingerii
11

accidentale a 2 conductoare vecine. Conform NAIE nu se verifică la stabilitate electrodinamică conductoarele și aparatele
protejate de siguranțe fuzibile cu curentul nominal până la 60 A.
26. Procese termice în aparatele electrice și conductoare, solicitări în regim normal și de scurtcircuit. Stabilitatea termică a
conductoarelor și a aparatelor electrice. Calculul impulsului termic al curentului de scurtcircuit.
Toate conductoarele și echipamentele electrice parcurse de curenți sunt supuse solicitărilor electrodinamice și
termice. Temperatura până la care se încălzește conductorul depinde de:
1.valoarea curentului care trece prin conductor
2.temperatura mediului ambiant- 0
3.secțiunea conductorului- q
4.lungimea conductorului- l
5.materialul utilizat
Reeșind din temperatura admisibila a conductorului  adm ,reesind din temperatura nominală a mediului ambiant ,(
 o.nom  25 0 C pentru aparate si conductoare plasate in aer si  o.nom  15 0 C pentru aparatele si
conductoarele plasate pe pământ) , în catalog se prezinta curentul nominal admisibil a conductorului funcție de secțiunea
transversală.
I nom.adm  f (q)
I nom.adm
Dacă temperatura mediului ambiant este diferită de cea nominală , atunci curentul se va calcula astfel :
I adm  I nom.adm   adm   0  adm   0 nom

 adm   0  adm   0 nom -coeficient de corecție termică kT

Pentru LEC este prezentat kT care depinde de numărul de linii plasate alături kn
I adm  I nom.adm  kT  k n în regim normal de funcționare verificarea conductoarelor și aparatelor se face după curentul
admisibil(curentul nominal)
- pentru conductor I adm  I cerut
- -pentru aparate I nom  I cerut
Conductorul parcurs de curentul de s.c. se va încalzi pâna la o temperatura considerabila. Încalzirea conductorului
pâna la valori superioare valorilor critice poate duce la topirea conductoarelor ,sudarea contactelor, carbonizarea
izolației electrice, adică a fenomenelor fizico-chimice ireversibile care duc la afectarea lucrului normal a instalațiilor
electrice. Pentru evitarea acestor fenomene temperatura de s.c. admisibila: scAl.adm  2000 C , Cu
sc.adm  300 C
0

Stabilitatea termică numim capacitatea conductoarelor sau a aparatelor electrice de a suporta solicitările termice ale
curenților de s.c. fară topiri, sudări de contacte, etc.
Determinarea temperaturii de s.c.
Fie ca în momentul t  0 a avut loc un s.c. Are loc creșterea bruscă a curentului şi respectiv a temperaturii
conductorului pîna la momentul declanşării .
dQ  I sc2  R .dt ; R   0  1    l q (1);

unde:  0 -rezistivitatea conductorului la t  00 C ;

 -coef. de rezistenţă termică
 -temperatura mediului
l -lungimea conductorului
 q -secțiunea transversala a conductorului
dQ  I sc2  0  1    l q dt
Din altă parte are loc încălzirea conductorului dQ  G  C0 .d
unde G -masa conductorului : G   l q i ,
 -densitatea conduct,
C0 -conductibilitatea termică C0  C 1    ,
C -conduct termica specifica a conductorului.
 -coeficient termic. dQ    l  q  i  C 1  dQ (2)
egalam expresiile 1 si 2 si obținem
I sc2   0  1    l q d    l  q  i  C1  dQ ;
tdec sc

1 q  I dt    C1   0  1  ; 1 q 

2 2
sc
2
 I dt 
2
sc    C 1     0  1    d ;
0 n
tdec

notăm cu Bsc  1 q  
2
I sc2 dt -impuls termic sau integral Joule.
0

Se numește impuls termic cantitatea de energie degajată într-un conductor cu rezistenţa unitară timp de
scurtcircuit.(kA2 s). 1 q  Bsc  Asc  An . În literatura de specialiate sunt prezentate dependentele
2

Succesiunea de calcul a temperaturii :

n  0  (adm  0 nom )  ( I cerut I adm )
2
1. Determinăm coductorului în regim normal de lucru

2. Cunoscînd  n din curbe determinăm An .

3. Calculăm impulsul termic.
4. Cunoscînd An , Bn determinam Asc ( f sc ) ,, Asc ( f sc )  An  1 q 2  Bsc
5. Cunoscînd Asc ( f sc ) determinăm  sc din grafic.
6. Comparam  sc   sc.adm .

Pentru simplificarea verificării termice a conductoarelor se introduce notiunea de sectioune minimală stabila
termica
B
Qmin , Qmin  sc A  A  Bsc C  Q ,
sc n

C -coeficientul ce depinde de materialul conductorului şi tipul conductorului .

Conductorul va fi termic stabil dacă q  qmin , qmin -secţiunea minima din punct de vedere a stabilitătii termice
q min  Bsc Asc  An
Aparatele electrice se verifică la stabilitatea termică cu expresia I r
2
 t r  Bsc
I r -curent termic tr -timp de stabilitate termică
Calculul impulsului termic al curentului de scurtcircuit
Determinarea pentru aprecierea stabilităţii termice se face cu aproximarea din motivul dependenţei complicate a
tdec tdec tdec tdec tdec
Bsc   I dt   (I  iat ) dt   (I ) dt   (i ) d  2  I pt  iat dt
2 2 2 2
sc pt pt at
0 0 0 0 0
curentului de sc de timp. tdec tdec
Bsc   I dt   (i ) 2 dt  Bsc. p  Bsc.a
2
pt at
0 0
Impulsul termic depinde de indepartarea electrică a punctului de sc.Calculul impulsului termic se face pentru 3 cazuri
distincte:
1)S.c. electric îndepărtat sau alimentat de la o sursa de putere infinita
2)S.c. electric apropiat sau alimentat de la o sursă de putere finită
3)S.c. în apropierea unui grup de motoare.
Se numeste impuls termic cantitatea de energie degajată într-un conductor cu rezistenţa unitară timp de s.c.
tdec
Bsc  
2
I sc dt, kA2 s
0
1)Calculul impulsului termic la s.c. alimentat de la o sursa de putere finita
tdec tdec t

Bsc  Bsc. p  Bsc.a ; Bsc. p   I dt  I p 0  tdec ; (1); Bsc.a   (iat ) dt; (2); ia  2  I p 0  e (3)
2 2 Ta
pt
0 0
Introducem (3) în (2) şi obţinem
tdec 2t tdec 2t 2tdec 2tdec
   
Bsc.a   ( 2  I p 0 )  e dt  2 I p 0 e  2I p 0  1 2  Ta  2I p 0  1 2  T  e  I p 0  Ta (1  e
2 Ta 2 Ta 2 2 Ta 2 Ta
); În rețelele de peste
0 0

1kV , t dec ,de regula e mai mare decât constanta de amortizare Ta

2 tdec

 0; t dec  Ta ; Bsc.a  I p 0  t dec  I p 0  Ta  I p 0 (t dec  Ta );
Ta 2 2 2
e (4) I p 0 -Valoare curentului supratranzitoriu ,
Ta -constanta de amortizare .Timpul a s.c. se determină ca suma timpului de acționare a releelor plus timpul total de
deconectare a intreruptorului. t dec  t p. p.r  t t .d . Expresia (4) pentru calculul se recomandă de folosit în cazul
calcului de s.c. pe barele centralei electrice la tensiunea superioară și la tensiunea de producere cit și pe barele staţiilor
electrice de transformare. 2)Scurcircuitul electric apropiat sau alimentat de la o sursă de putere finită. În acest caz are loc
amortizarea componentei periodice a curentului de s.c. şi impulsul termic real va fi mai mic decit cel calculat după

Bsc.a  I p 0 (t dec  Ta ); I p 0  I p.t  I sc. 3)S.c. în apropierea unui grup de motoare. În acest caz expresia
2 2
expresia.
de bază rămâne aceeaşi cu utilizarea metodicilor expuse în literatura de specialiate.
Aparatele se verifică cu expresia. Bsc.a  I T t r ;
2


qmin  Bsc C  q
Conductoarele se verifică cu expresia 

 Bsc.a   sc.adm
27. Întreruptoare de medie și înaltă tensiune. Clasificarea. Parametrii nominali ai întreruptoarelor. Alegerea
întreruptoarelor. Particularitățile întreruptoarelor cu ulei (puțin și mult), cu aer comprimat, hexaflorură de sulf,
în vid, cu suflaj magnetic
Întreruptorul este un aparat destinat pentru comutația (închiderea și deschiderea) circuitelor electrice primare în orice
regim de funcționare: mers în gol, sarcină, suprasarcină și scurtcircuit.
La operațiile de comutație efectuate de întreruptoare în circuitele parcurse de curenți apare inevitabil arcul electric
dintre contactele lui. Comparativ cu procesul conectării, procesul deconectării solicită mai mult contactele întreruptorului,
deoarece prin intermediul arcului electric se menține curentul în circuit, deși mecanic, calea de curent este întreruptă.
Pentru stingerea definitivă a arcului, respectiv întreruperea curentului alternativ trebuie asigurată o rigiditate dielectrică
suficientă a spațiului dintre contacte pentru a împiedica reaprinderea lui prin zero. Această rigiditate dielectrică se
realizează pe două căi:
1) răcirea intensă a arcului prin crearea unui suflaj violent de gaze într-un spațiu restrâns- camere de stingere;
2) îndepărtarea cu viteză mare a contactelor- cu dispozitive de acționare.
Necesitatea de declanşare rapidă a curenţilor de scurtcircuit , modul de stingere a arcului electric determină în cea mai
mare măsură construcţia şi dimensiunile întreruptorului.
Clasificarea întreruptoarelor
 după mediul de stingere:
- întreruptoare cu ulei(mult și puțin);
- întreruptoare cu aer comprimat(pneumatice);
- întreruptoare cu hexaflorură de sulf (SF6);
- întreruptoare cu vid;
- întreruptoare cu mediu de stingere solid gazogenerator(plexiglass, viniplast).
 după mediul de instalare:
- întreruptoare pentru instalare interioare;
- întreruptoare pentru instalare exterioare.
 după nivelul izolației (pentru instalații exterioare):
- întreruptoare cu izolație normală;
- întreruptoare cu izolație întărită (pentru regiuni cu poluare intensă).
 după modul de racordare la circuitul primar:
- întreruptoare cu racordare fixă (bulonare);
- întreruptoare debronșabile, racordarea se face prin contact de tip cuțit sau tulipă, iar întreruptorul împreună cu
mecanismul său de acționare este montat pe un cărucior, care permite extragerea din circuit.
 după dispozitivul de acționare:
-după modul de acționare pe cele trei faze: cu acționare tripolară și cu acționare monopolară;
-după locul de montare a dispozitivului de acționare: cu dispozitiv separat și cu dispozitiv montat pe întreruptor (înglobat,
monobloc);
 după numărul camerelor de stingere de pe fiecare fază:
-cu cameră de stingere unică;
-cu camere de stingere multiple.

Cerințele înaintate Întreruptoarelor.

1) Siguranța in funcționare;
2) Timp scăzut de conectare ,rapiditatea funcționarii
3) Lipsa pericolului de incendiu si explozie
4) Zgomot minimal de funcționare
5) Cost minimal
6) Construcție simpla
7) Acces la sistemul de contacte s.a.
Conform GOST 687-78E, întreruptoarele se caracterizează prin următorii parametri nominali:
1. Tensiunea nominala Unom, este tensiunea de linie a rețelei trifazate pentru care este destinat sa functioneze
intreruptorul .
2. Curentul nominal Inom, este valoarea efectivă a curentului ,parcurgerea infinita a căruia nu provoacă încălzirea
întreruptorului mai sus de temperatura admisibila
3. Curentul de rupere (curentul nominal de declanșare),Irup (Inom.dec)-valoarea eficace maximala a curentului de s.c. pe
care întreruptorul este in stare să-l rupă fără deteriorări la tensiunea maximă de lucru, la standardele prevăzute ale
tensiunii tranziotorii de restabilirea între contacte și pentru ciclul de operații prestabilit. Curentul de rupere este
determinat de componenta periodica a curentului de s.c. în momentul separării contactelor . Curentul de rupere
este garanat de producator.
4. Valoarea procentuală admisibilă a curentului aperiodic din curentul de rupere (  n , % )
ia ,nom n
n  100 , de unde ia , nom  2  I rup  .
2  I rup 100
 n se determină pentru momentul separării contactelor  s :
 s  t ppr ,min  t pr ,i
unde t ppr ,min - durata minimală de funcționare a protecției prin relee, t ppr ,min  0, 01 s ;
t pr ,i - timpul propriu de deschidere a întreruptorului, dat în catalog.
5. Curentul de stabilitate dinamică ild (curent limită dinamic)- valoarea maximă instantanee a curentului de scurtcircuit pe
care îl suportă întreruptorul fără deteriorări mecanice.
6. Curentul și timpul de stabilire termică ( I T , tT )- valoarea maximală a curentului de s.c. pe care îl suportă întreruptorul
fără deteriorări termice timp de tT .
7. Timpul propriu de deschidere a întreruptorului t pr ,î - intervalul de timp din momentul recepționării semnalului de
declanșare până la începerea separării contactelor întreruptorului.
8. Timpul total de deschidere a întreruptorului t td,î - intervalul de timp din momentul recepționării semnalului de declanșare
până la stingerea completă a arcului electric pe toate fazele întreruptorului.
Alegerea întreruptoarelor
La alegerea întreruptoarelor se ține cont de comparația parametrilor aparatului luat din catalog sau din cartea tehnică cu
cei calculați în punctul de instalare. Este comod a realiza acest lucru sub formă de tabel

Parametrii din catalog Parametrii calculați

1 Tensiunea, kV Unom  U nom retea
2 Curent, A I nom  I max
3 Capacitatea de rupere ,kA
2  I rup  (1   n / 100)  2  I p , s  ia, s
4 Stabilitatea electrodinamică, kA ild  iş
5 Stabilitatea termică, kA2*s I T2  tT  Bsc  I p2,0  (Ta  tdec )

Vom expliva aveste condiţii:

I max - valoarea maximă posibilă a curentului care va parcurge întreruptorul în regim de lungă durată;
 ia, s
- valoarea instantanee a componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit la momentul separării contactelor

s
întreruptorului .
Bsc
- impulsul termic al curentului de scurtcircuit.
I p ,0 - curentul supratranzitoriu de scurtcircuit;
I p , s
- valoarea eficace a componentei periodice a curentului total de scurtcircuit la momentul separării contactelor

întreruptului  s .
iş
- curentul de şoc (cea mai mare valoare a curentului total de scurtcircuit care apare la momentul t=0,01 s.
Ta
- constanta de timp a amortizării componentei aperiodice a curentului de scurtciruit;
tdec
- timpul de declanşare a scurtcircuitului . Se calculează după expresia:
tdec  t ppr  t pr ,i
t ppr -timpul maximal de funcţionare al protecţiei prin relee , inclusiv timpul reanclanşării atumate , t ppr  0,1s
tdec  0, 2  0,3s
Pentru liniile de 6-10 KV racordate la barele staţiilor de transformare

Întreruptoare cu ulei mult :

Întreruptoarele cu ulei mult sunt primele pe scara evoluţiei. În present aproape că s-a renunţat la aceste construcţii. Se construiesc
fără camera de stingere(la tensiunea până la 35 kV, puteri de rupere 100mva) sau cu camera de stingere la tensiuni şi ăuteri de
rupere mari. Uleiul mineral îndeplineşte atât rolul de mediu de stingere a arcului electric de comutaţie, cât şi pe cel de mediu de
izolaţie dintre piesele metalice aflate la tensiuni diferite.
Avantajele întreruptoarelor cu ulei mult:
 constructive simplă;
 puteri de rupere mari;
 posibilitatea instalării în exterior;
 posibilitatea incorporării transformatoarelor de current în izolatoare de trecere.
Dezavantajele întreruptoarelor cu ulei mult:
 pericol ridicat de explozii şi incendii;
 cantităţi mari de ulei determină gabarite şi greutăţi mari;
 revizia şi cntrolul dificil din cauza dificultăţilor de golire a cuvei de cantitatea mare de ulei;
 imposibilitatea utilizării în instalaţii de tip interior;
 nu sunt bune pentru reanclanşarea automata rapidă.
Actualmente se află în exloatare întreruptoare cu ulei mult de tipul У-110( сериа Урал), У-35, МКП-110 (масляный камерный
подстанционнй), МКП-35, С-35 (серия). Aceste întreruptoare au fost produse în Rusia.

Întreruptoare cu ulei puţin:

Întreruptoarele cu ulei puţin se construiesc atât ca aparate de exterior la tensiuni 35, 110 şi 220kV, cât şi ca aparate de interior,
pentru tensiuni de 6-10kv.Volumul mic de ulei serveşte numai ca mediu de stingere a arcului electric. Izolaţia părţilor sub tensiune
la întreruptoarele de exterior se realizează din porţelan, iar cele ce funcţionează în interior şi răşini sintetice.
Soluţiile constructive depind de tensiunea şi curentul nominal,cât şi de modul de instalare. Principiul de funcţionare este acelaşi
pentru toate tipurile: stingerea arcului electric are loc în camerele de stingere cu suflaj longitudinal, transversal sau combinat,
bazându-se pe principiul expandării asociat cu jetul de lichid.
În timpul separării contactelor, între ele se amorsează arcul electric care se dezvoltă în masa de ulei ce umple camera de stingere
şi se alungeşte. Sub influenţa temperaturii înalte a arcului electric, uleiul se vaporizează şi se descompune în gaze. Volumul acestor
gaze conţine 50% de vapori de ulei, 35 % de hidrogen şi 15 % de hidrocarburi. Cantitatea uleiului descompus este mică, dar volumul
gazelor este considerabil: la descompunerea unui gram de ulei se formează 1500 𝑐𝑚3 de gaze la presiunea atmosferică şi
temperatura camerei. Aceste gaze sunt inflamabile, dar arderea lor în ulei este imposibilă din cauza lipsei oxigenului . În consecinţă
arcul electric arde într-un mediu gazos. La început, când contactul mobil încă nu a deschis canalele orizontale , în cameră creşte
brusc presiunea şi o parte din ulei se ridică şi comprimă aerul din camera elastică 3 (fig.1), formând aşa-numitul tampon pneumatic.
Îndată ce se deschide primul canal orizontal, se formează un suflaj transversal al arcului electric cu un amestec de gaze şi vapori de
ulei.
Contactul mobil, deplasându-se în sus, deschide al 2-lea şi al 3-lea canal orizontal. Arcul electric alungit este suflat transversal şi pus
în contact cu pereţii izolanţi ai camerei de stingere, care contribuie la răcirea şi deionizarea lui. hidrogenul, care are o
conductibilitate termică mare şi o viscozitate mică, asigură o răcire intensă şi deci o deionizare rapidă. În timpul trecerii curentului
prin 0, presiunea în bula de gaze se micşorează, iar aerul comprimat din camera elastică se destinde şi injectează uleiul în zona
arcului electric, contribuind la deionizarea acestuia.
La declanşarea curenţilor de intensitate redusă, în cameră se formează o presiune mică de gaze. Intensitatea suflajului transversal
este insuficientă, iar arcul electric nu se stinge chiar şi la deschiderea celor 3 canale orizontale. În acest caz, arcul se întinde în partea
de sus a camerei de stingere, unde vine în contact cu uleiul din alveolele 16(fig 1 b) şi îl descompune în gaze. Aceste gaze asigură
un suflaj longitudinal şi stingerea arcului în timpul ieşirii contactului mobil din cameră. Durata stingerii arcului electric nu depăşeşte
0,025 s.
După stingerea arcului electric, gazele se ridică în partea de sus a polului şi îl părăsesc prin descizăturile separatorului de ulei 8 şi
capacului de sus.Vaporii de ulei se condensează în partea de sus a polului, iar uleiul condensat se scurge în camera de stingere a
arcului electric. Când camera de umple cu ulei,întreruptorul este gata să funcţioneze din nou. Timpul necesat pentru o nouă
funcţionare este de 0,5 s.
Avantajele întreruptoarelor cu ulei puţin:
 cantitate redusă de ulei;
 acces uşor la contactele de stingere;
 posibilitatea instalării atât în interior, cât şi în exterior;
Dezavantajele întreruptoarelor cu ulei puţin:
 pericol de explozii şi incendii;
 controlul frecvent al calităţii şi nivelului uleiului;
 imposibilitatea încorporării tranformatoarelor de curent;
 puterea de rupere relativ scăzută.
Fig. 1 Secţiunea longitudinală prin polul întreruptorului
 Întreruptorul cu aer comprimat
În întreruptoarele cu aer comprimat, pentru stingerea arcului electric se folosește aer comprimat la presiunea 14 MPa.Totodată
aerul comprimat se utilizează pentru evacuarea produselor de ardere a arcului electric. În dependență de modul de suflare a arcului
în întreruptoare, se impart în 2 grupe:
 suflaj transversal;
 suflaj longitudinal
Mai des se utilizează cel cu suflaj longitudinal.În acest caz contactele înteruptoarele se realizează de formă tubulară
,îdeplinind totodată rolul de suflaj.
Exemplificăm o cameră de stingere care este umplută cu aer comprimat
uscat. La separarea contactului între ele apare arcul electric. Între ele apare
diferența de presiune în camera de stingere și între contacte apare un suflaj
îndreptat simetric în interiorul contactului. Arcul electric este deplasat de pe suprafața
contactelor în interiorul lor. În așa mod se protejază de distrugerea contactelor. Sub
acțiunea getului de aer arcul electric este suflat intens creînd mișcarea turbulentă
intensă în zonele de frontieră între arcul electric și aerul rece din jur. În continuare
are loc o difuzie intensă a particulelor ionizate din zona arcului iar în arc este
introdus aerul neionizat.În așa mod arcul se descompune în sute și mii de fire conductoare care permanent se mișcă și își schimbă
forma, cu cît mai mici sunt firele cu atît mai ușor se stinge arcul. La trecerea curentului prin zero are loc descompunerea canalului
de conducție, micșorarea temperaturii și stingerea arcului .
Spațiul dintre contacte se umple cu aer comprimat restabilind rigiditatea mediului. Fluxul de aer depinde de presiune din cameră.
Totodată secțiunea și forma ajustajului determină viteza de scurgere a gazului .Puterea de rupere a înreruptorului va crește odată
cu creșterea presiunii volumului aerului comprimat, ceea ce duce la creșterea gabaritelor întreruptorului și creșterea costului
acestuia..
Întreruptoarele se mai clasifică după modul de umplere a camerei de stingere cu aer comprimat :
 Întreruptor permanent umplut cu aer comprimat .
 Întreruptor camera de stingere a cărora se umple doar in în momentul stingerii arcului
Avantaje:
 nu există pericol de explozie și incendiu;
 viteza înaltă de declanșare (0.04s),
 posibilitatea instalării în interior,
 montarea modulară
Dezavantaje:
 necesitatea producerii aerului comprimat,
 este costisitoare.
Întrerupoare cu SF6
Intreruptoarele cu hexafluorura de sulf (SF6) folosesc ca mediu de stingere gazul electronegativ SF6, care este si un bun
izolant avand rigiditate dielectrica superioara aerului. (de aproximativ 2,5 ori), ducand la reducerea dimensiunilor de
gabarit. Puterea de stingere este foarte mare la aceste intreruptoare care sunt preferabile celor cu aer comprimat. Constanta
de timp termica mica a arcului electric in SF6, determina o scadere rapida a conductivitatii electrice a coloanei de arc
electric chiar pentru valori foarte mici ale curentului (in zona trecerii prin zero). Capacitatea mare de absorbtie a
electronilor liberi confera o capacitate de rupere si o restabilire rapida a rigiditatii dielectrice a spatiului dintre contacte

Construcţia întreruptoarelor cu SF6 a apărut ca urmare a descoperirii proprietăţilor foarte bune de stingere a arcului electric
de comutaţie, pe care le posedă acest gaz. În afară de aceasta, spre deosebire de alte materiale electroizolante care îşi pierd
în timp calităţile de dielectric – îmbătrânesc - SF6 nu îmbătrâneşte.
De asemenea, spre deosebire de alte medii de stingere a arcului electric, care sub acţiunea temperaturii ridicate se
descompun în gaze ce activează stingerea şi care apoi sunt evacuate din întreruptor – pierzându-se deci la fiecare rupere,
o parte din masa mediului de stingere – SF6 după ce sub acţiunea temperaturii s-a descompus în elementele sale
componente, ulterior stingerii arcului electric acestea se recombină, păstrând practic neschimbată cantitatea de SF6 din
întreruptor. Aceste proprietăţi corelate cu cele de bun dielectric, permit realizarea unor instalaţii şi aparate electrice de
gabarit redus şi capsulate, adică fără comunicare cu mediul exterior.
O proprietate importantă a SF6 este aceea de gaz electronegativ, adică a cărui moleculă neutră,în urma ataşării unui
electron, formează un ion negativ stabil.
SF6 pur este un gaz incolor, inodor, nu este toxic şi nici inflamabil, este un gaz greu densitate 38,8 g/ dm3 la 20oC şi
presiune absolută 6 barr, mai dens de 5 ori decât aerul din care cauză se dispersează greu în atmosferă.
Utilizarea lui se face în stare pură, procentele de impuritate admise, care rezultă din procesul de fabricaţie este foarte strict
controlat prin norme .
Avantaje:
 gabarite reduse;
 costuri de exploatare reduse;
 durata de funcţionare mare
 grad înalt de securitate;
 rapiditate in functionare;
 capacitate mare de stungere a arcului electric;
Dezavantaje:
 necesită diferite aparate special pt al umple, al filtra si a pompa gazul;
 pret mare.

Întreruptoare în vid.
La întreruptoarele cu vid nu se poate folosi nici unul din procedeele mecanice de suflaj sau de racire ale arcului electric.
Singurul process fizic prin care se poate restabili rigiditatea dielectrică a spaţiului dintre contacte este difuzia arcului electric însuşi.
Singura intervenţie posibilă asupra arcului electric este cea a câmpului magnetic.
Principiul vidului avansat în camerele de stingere se bazează pe două idei, şi anum rigiditatea dielectrică sporită la distanţe
extreme de reduse între contacte şi dezvoltarea arcului electric în vaporii metalici care se degajă din materialul contactelor.
În vid, neexistând materie, la separarea pieselor de contact arcul electric se formează în plasma de vapori metalici produşi de
pata catodică. Vaporii metalici se difuzează rapid în vid, datorită presiunii de 10−4-10−7Pa. Aceşti vapori se condensează însă foarte
repede pe suprafeţele reci ale camerei de stingere şi, deci, vidul se reface. Trebuie luate însă măsuri de ecranare a acestor suprafeţe,
prin folosirea unui ecran ce înconjoară suprafeţele de contact, spre a evita conturnarea lor. Când vidul se reface, aparatul este din
nou în stare de funcţionare. Deoarece întreruperea nu durează mai mult de o semiperioadă, energia dezvoltată de arcul electric este
redusă, astfel încât efectele termice asupra contactelor , dar şi a camera în ansamblu, sunt relative reduse.
La curentul 0, plasma metalică difuzează rapid şi dispare, ceea ce face ca întreruptoarele de acest tip să fie caracterizate de o
mare putere de rupere. În schimb, întreruperea arcului electric tinde să se producă nu la trecerea naturală a curentului prin 0, ci puţin
mai devreme, producându-se “tăierea” (smulgerea) curentului. Aceasta, la rândul ei, conduce la apariţia unor supratensiuni de
comutaţie, fapt ce necesită luarea unor măsuri de protective a consumatorilor. Protecţia se poate îmbunătăţi , de exemplu, prin
folosirea descărcătoarelor cu ZnO sau a unor limitatoare de supratensiuni. Intensitatea curentului tăiat (4-5 A)constituie un criteriu
de calitate al aparatului.
Din acest motiv, intensitatea curentului tăiat trebuie să aibă valori cât mai mici care se obţin prin creşterea cantităţii de vapori
metalici produşi la deconectare. Dozarea optima a vaporilor de metal are în vedere asigurarea arderii stabile a arcului electric până la
valori ale intensităţii curentului foarte apropiate de 0 şi, în acelaşi timp, realizarea unei durate de viaţă cât mai mari pentru contacte ,
prin limitarea electroeroziunii acestora. Materialele utilizate pentru construcţia contactelor şi a electrozilor sunt aliaje sau composite
sintetizate pe bază de cupru, căruia i se adaugă anumite cantităţi de wolfram, mobildem sau crom.
În funcţie de performanţele ce trebuie asigurate întreruptorului cu vid,elementele contactului pot fi clasifcate în 3 categorii:
 electrozi plani;
 electrozi cu camp magnetic de antrenare ( transversal);
 electrozi cu camp magnetic axial.
 Întreruptorul cu vid e alcătuit din două module de bază:
 modulul de comutaţie- folosit pentru închiderea şi deschiderea circuitelor primare;
 modulul de comandă- foosit pentru a comanda (operaţiuni de închidere şi deschidere) şi pentru reproducerea interfeţei
întreruptoarelor convenţionale.

Avantajele întreruptoarelor cu vid:

 adaptarea uşoară la orice interfaţă primară, la o gamă largă de tensiuni auxiliare de comandă, la orice interfaţă de
semnalizare;
 compatibilitate cu sisteme SCADA şi consum redus de energie;
 capacitatea de reanclanşare rapidă, durata de viaţă lungă, cu număr mare de manevre;
 nu necesită mentenanţă (deservire tehnică) pe toată durata de viaţă;
 dimensiuni compacte şi masa redusă;
 funcţionează fără zgomot;
 ecologic curate şi fără impact asupra mediului ambient;
Dezavantajele intreruptoarelor cu vid:
 se produc la tensiuni de până la 220 kV;
 tăierea curentului şi probabilitatea supratensiunilor la întreruperea curenţilor inductive.

Întreruptorul cu vid de medie tensiune sunt dotate cu o singură cameră de stingere a arcului electric iar cele de inaltă tensiune
conțin cîteva camere conectate în serie.Timpul de existență a arcului în camere cu vid este egal cu 0.25ms.Durata menținerii vidului
în camera este de 15 ani.

28. Transformatoare de curent (TC). Parametrii principali, erorile. Schema echivalentă și diagrama fazorială. Micșorarea
erorilor. Soluții constructive. Alegerea TC
Transformatoarele de current sunt folosite în cazul când curenţii nu pot fi măsuraţi direct.
Deci, TC sunt destinate pentru micşorarea curentului primar până la valori standardizate ale curentului secundar
(1 A sau 5 A), pentru izolarea galvanică a circuitelor secundare de cele primare protejând astfel personalul şi dispozitivele
de protecţie şi măsură de tensiuni înalte, pentru asigurarea funcţionării releelor care vor fi alimentate de la secundarul TC.
Mersul în gol al TC este un regim de avarie, iar regimul normal de funcţionare este cel de scurtcircuit.
Parametri TC conform GOST 7746-2001:
a) Tensiunea nominală a TC U nom (exclusiv TC de tip încorporat);
b) Curentul primar nominal I1nom ;
c) Curentul secundar nominal I 2nom ;
d) Raportul de transformare nominal nI : nI  I1nom
I 2 nom
e) Sarcina secundară nominală S 2nom
TC este constituit dintr-un miez magnetic pe care sunt bobinate înfăşurările primare şi cele secundare. Înfăşurarea
primară a TC se conectează în serie cu consumatorul şi este parcursă de curentul sarcinii. Înfăşurarea secundară a TC
alimentează aparatele de măsură conectate în serie care dispun de o rezistenţă neglijabilă. Aparatele de măsura se
conectează în serie în circuitul secundar al TC, totodată TC se conectează în serie cu circuitul primar.
Conform NAIE circuitul secundar trebui obligatoriu sa fie legat la pământ .
 B C
 

A
r1 X1 r2 X 2

I '
I 2
B C
2
I1 I1
r0
A
E 2' I0
A
X0

PA  I0
PI
Л1 И1  Ф0

I2 I1 0 b)
W1 W2 
Л2 И2 Fig.1 a) diagrama fazorială a TC; b) schema
echivalentă a TC

a)
II2

Pentru un TC ideal, având curentul de magnetizare I 0

 0 , raportul curenţilor din înfăşurări este invers proporţional raportului
numărului de spire ale acestor înfăşurări:

I1 w2
 şi I1  I 2  nI
I 2 w1
În TC real, din cauza imperfecţiunilor constructive şi pierderilor în miez şi înfăşurări, apar erori care reduc precizia măsurărilor.
TC introduce în măsurări 2 tipuri de erori: eroarea de curent ( I ) şi eroarea de unghi (  I )
Eroarea de curent I este diferenţa dintre curentul măsurat ( I 2  nI ) şi cel real ( I1 ):

I 2  nI  I1
I  I 2  nI  I1 sau I %  100%
I1

Eroarea de unghi  I este unghiul de defazaj dintre vectorul curentului primar I1 li vectorul curentului secundar I 2 . Este
considerată pozitivă când vectorul curentului secundar este în avans faţă de vectorul curentului primar.
Schema echivalentă a TC şi diagrama fazorială sunt prezentate în fig.1.
Erorile de curent şi de unghi pot fi determinate din diagrama fazorială:
- eroarea de curent în unităţi absolute:
I  I '2  I1  OA  OC  AB  AC  sin(  )  I 0  sin(  )
- eroarea de curent în procente (raportată la valoarea I1 ):

I 2  nI  I1 I I
I %  100%  1 100  0  sin(   ) 100
I1 I1 I1

- eroarea de unghi pentru unghiurile mici:

BC I0
 I  tg I  sin  I    cos(  )
OC I1

Eroarea de unghi afectează aparatele de măsură de tip wattmetric, eroarea de curent micşorează precizia tuturor aparatelor de
măsură fără excepţie.
Ambele erori ale TC depin de rezistenţa magnetică a miezului, valoarea curentului primar, de sarcina circuitului secundar şi de
raportul dintre valorile active şi inductive ale TC.
Erorile TC, în mare măsură, sunt determinate de construcţia lui: dimensiunile geometrice şi forma miezului feromagnetic;
numărul de spire şi secţiunea conductoarelor înfăşurărilor. Dar cel mai important factor ce influenţează erorile TC este materialul
din care se fabrică miezul magnetic.
Pentru realizarea miezului magnetic, în mod clasic, se utilizează oţelul electrotehnic de calitate înaltă sau permaloi(aliaj fier-
nichel).
S2
Sarcina TC este determinată de puterea S 2 sau impendanţa z2 la un curent I 2 , deci z2  . Conectarea suplimentară a
I22
aparatelor de măsură, adică creşterea sarcinii secundare, va conduce la mărirea erorilor şi reducerea preciziei de măsurare.
Reieşind din cele expuse mai sus, TC se fabrică pentru funcţionarea în clasele de precizie : 0,1; 0,2; 0,2S; 0,5; 0,5S; 1;3;5;10.
Clasa de precizie a TC indică eroarea de curent, exprimată în %, pentru un curent primar aflat în limitele (5-120)% din valoarea
I1nom pentru clasele de precizie 0,1; 0,2; 0,5; 1; şi (1-120)% din valoarea I1nom pentru clasele de precizie 0,2S; 0,5S, având sarcina
secundară (25-100)% din S 2nom .Pentru clasele de precizie 3; 5; 10- curentul primar=(50-120)% din I1nom şi sarcina secundară (50-
100)% din S 2nom .
Se spune ca transformatorul va lucra in clasa de precizie daca
S2nom  S2calc (5) Sau R2nom  R2calc
Daca relația (5) nu se îndeplinește TC trece la următoarea clasa de precizie
R2calc   Rap  Rcont  Rcab
Rap -rezistența aparatului de măsură
Rcont -rezistența contactelor
Rcab -rezistența cablurilor
Dacă: nap  3  Rcont  0.05 
nap  3  Rcont 0.1 
Alegerea TC
Condiţii de alegere
Parametrii
Parametrii din catalog Parametrii calculaţi
1 Tensiunea nominală, kV U nom  U n.retea

2 Curentul nominal primar, A I1n  I max .cerut

3 Curentul nominal secundar, A 5 sau 1 în depend. de lung. circ. secundar
Sarcina secundară nom. pentru clasa de S 2 nom  S 2 calc
4
precizie necesară r2 nom  r2   rap  rcab  rc

ild 
5 Stabilitatea electrodinamică, kA sau isoc
kld  2  I1n 
I T2  tT 
Bsc  I p ,0 (Ta  tdec )
6 Stabilitatea termică, kA2s sau
( kT  I1nom ) tT 
2

kld -multiplu stabilităţii electrodinamice;

 kT -multiplu stabilităţii termice;
Înfăşurările secundare ale TC se leagă la pământ pentru asigurarea securităţii personalului de exploatare şi a aparatelor de
măsură. Această legătură evită apariţia potenţialului înalt în circuitul secundar în caz de un contact electric între înfăşurarea
primară şi cea secundară din cauza străpungerii izolaţiei.
Soluții constructive pentru TC:
TC se fabrică într-un număr mare de variante și pentru toate nivelurile de tensiune:
Joasă, medie, înaltă și foarte înaltă.
Constructiv TC pot fi:
 Aparate monofazate de sine stătătoare care se instalează conform schemei principale de conexiuni ale instalațiilor
de distribuție;
 Aparate încorporate, miezul cărora se îmbracă din interior pe trecerile izolante ale transformatoarelor de putere sau
a întreruptoarelor cu ulei mult;
 Ca element obligatoriu în construcția celulelor prefabricate.
TC se clasifică după următoarele criterii:
1) După natura instalației în care se montează:
-TC de interior
-TC de exterior
2) După curentul secundar nominal:
-1A sau 5A.
3) după felul izolației de bază:
-rășină
-porțelan și ulei
-porțelan și SF6.
4) după modul de montaj:
-de trecere (corpul TC poate îndeplini rolul de izolator de trecere);
-de suport (corpul TC poate îndeplini rolul de izolator suport);
5) după numărul înfășurărilor secundare:
- o înfășurare secundară, 2, 3 și mai multe.
6) după numărul spirelor înfășurării primare:
-cu o spiră
-cu mai multe spire.

29. Transformatoare de tensiune (TT). Parametrii principali, erorile. Schema echivalentă și diagrama fazorială.
Schemele de conexiune ale TT. Soluții constructive. Alegerea TT.
TT sunt destinate pentru micşorarea tensiunii primare până la valori standardizate ale tensiunii secundare (100 V sau 100/ 3
V), şi pentru a izola circuitul secundar de cel primar.
Transformatorul de tensiune cuprinde (fig. 6.1) un miez ferromagnetic 2 pe care sunt plasate două categorii de înfășurări: o
înfășurareprimară 1, având numărul de spire w1 conectată în paralel la circuitul primar și una 3 (sau două) secundară, având
numărul de spire w2 la
care se conectează aparatele de măsură sau protecția. Pentru siguranțadeservirii TT o bornă a circuitului secundar se leagă la
pământ.
Deoarece impedanța aparatelor de măsurare din secundarul TT este mare, regimul normal de funcționare a TT este regimul de
mersîn gol.
TT se conecteaza in parel cu circuitul primar. NAIE obliga legarea la pamint a circuitului secundar
 Fig. 1 Diagrama fazorială a TT. Fig. 2 Schema echivalentă a TT
Conform GOST 1983-2001 TT se caracterizează prin următorii parametri:
a) tensiunea nominală primară U1nom a TT este tensiunea aplicată la bornele de fază ale înfășurării primare; TT sunt
fabricate pentru toată scara tensiunilor nominale ale rețelelor electrice.

b) tensiunea nominală secundară U 2nom a TT este tensiunea care se stabilește la bornele înfășurării secundare când la
bornele înfășurării primare se aplică tensiunea nominală primară, U 2nom este o valoare standardizată și egală cu

100V sau 100

3
c) raportul de transformare nominal „ nU ” este raportul dintre tensiunea primară nominală și tensiunea nominală
U1nom
secundară: nU  ;
U 2 nom
Eroarea de tensiune U provine din raportul de transformare real care nu este egal cu raportul de transformare nominal:
U 2  nU  U1
U  100
U1
Eroarea de unghi U este unghiul de defazaj dintre vectorul tensiunii primare U1 și vectorul tensiunii secundare U 2 , sensul
acestora fiind ales astfel, încât să fie nul pentru un transformator ideal. Eroarea de unghi se consideră pozitivă când vectorul
tensiunii secundare este în avans față de vectorul tensiunii primare. Eroarea de unghi se indică în minute sau grade.

Ambele erori pot fi determinate din diagrama fazorială a TT:

eroarea de unghi U  EOA
eroarea de tensiune absolută U  AF

 Eroarea de tensiune în % raportată la valoare U1

U 2  kU  U1 OA  EO FA
U %  100  100  100
U1 EO EO
 Eroarea de unghi pentru unghiuri mici exprimate în radiani:
EF
U  sin U 
EO
Clasa de precizie este valoarea maximă admisă a erorii de tensiuneexprimată în %. Erorile sunt determinate pentru frecvenţa
industrială de 50 Hz.
Transformatoarele de tensiune au următoarea schemă echivalentă prezentată în figura 1. conform acestei scheme se va construi
diagrama fazorială a curenţilor. (fig. 2).

Scheme de conexiune a TT
În instalațiile electrice se utilizează o varietate largă de scheme de conexiuni ale TT. La alegerea TT și schemei de
conexiuni trebuie să ținem cont de:
- aparatele de măsură și cele de protecție se recomandă să fie conectate la diferite TT;
- în instalațiile electrice cu tensiunea 35 kV TT se conectează prin intermediul separatoarelor sau siguranțelor fuzibile care
protejează rețeaua primară la un eventual defect în TT;
- în instalațiile electrice cu tensiunea ≥ 110 kV, conectarea TT la rețeaua primară se face fără elemente de protecție (siguranțe
fuzibile);
- circuitele secundare ale TT, nelegate la pământ, se protejează contra scurtcircuitelor sau suprasarcinii cu siguranțe fuzibile sau
întreruptoare automate de joasă tensiune;
- pentru securitatea personalului de deservire, o bornă a înfășurării secundare se leagă obligatoriu la pământ;
- pentru evitarea supratensiunilor în circuitele secundare, în toate schemele de conexiuni neutrul înfășurărilor secundare trebuie
legat direct la pământ. Nu se admite montarea siguranțelor și întreruptoarelor automate în conductoarele de legare la pământ.
Aceste scheme sunt determinate de tipul TT: monofazate sau trifazate.
Schema a) este mai simplă schemă privind conectarea unui TT monofazat.Se folosește în cazul în care pentru măsurare, protecție
și automatizare este necesară numai o singură tensiune între faze (TT de tipul НОЛ, НОМ).
Schema b) prevede conectarea a două TT monofazate în triunghi incomplet (sau în „V”) și permite accesul la toate tensiunile de
fază și de linie. Această schemă este mai ieftină decât cea cu trei TT monofazate și este recomandată pentru conectarea
aparatelor de măsură și protecție în rețelele cu neutrul izolat.
Schema c) prevede utilizarea a trei TT monofazate după schema stea-stea cu neutrul legat la pământ atât la înfășurarea primară,
cât și la cea secundară.
Soluții constructive pentru transformatoarele de tensiune
TT pot fi clasificate după următoarele criterii:
după tipul instalației în care se montează:
- TT de interior;
- TT de exterior.
după principiul constructiv::
- transformatoare inductive;
- transformatoare capacitive;
după numărul de faze:
- monofazate (se fabrică pentru toate tensiunile existente);
- trifazate (se fabrică pentru tensiunile 18 kV);
după numărul înfășurărilor:
- cu 2 înfășurări (una primară și una secundară);
- cu 3 înfășurări (una primară, una secundară principală și una
78
secundară auxiliară);
după felul izolației de bază:
- rășină;
- porțelan și ulei;
- porțelan și SF6.
Alegerea TT:

În cazul TT monofazate conectate în stea trebuie însumate puterile celor trei faze:
 30. Limitarea curenților de scurtcircuit. Scopul și metodele folosite, avantajele și dezavantajele
Odată cu dezvoltarea sitemului electroenergetic creşte şi nivelul curenţilor de scurtcircuit, de aceea sunt necesare luarea unor
măsuri care să ducă la limitarea puterilor de scurtcircuit până la valori, care să permit realizarea de scheme electrice cât mai
econome.
Limitarea curenţilor de scurtcircuit până la valori admise de aparatajul de comutaţie şi reţelele de distribuţie se poate realiza prin
următoarele măsuri:
 secţionarea schemei electrice;
 alegerea transformatoarelor de putere cu reactanţe mărite, cum ar fi transformatoarele cu înfăşurarea de joasă tensiune
divizată;
 montarea bobinelor de reactanţă în diferite puncte ale schemelor electrice.
Prima metodă se aplică de regulă la partea de 6-10 kV a staţiilor de transform. Metoda permite de a reduce curenţii de s.c. de 1,5-
2 ori.Analizăm schemele:
Metoda este eficientă,însă prezintă şi unele dezavantaje: nivel mai mare de pierderi de putere şi energie; încărcarea neuniformă a
transformatoarelor; nivel diferit al tensiunii pe secţiile de bare.
Transformatoarele cu înfăşurarea divizată se amplasează la staţiile electrice sau în sistemele serviciilor proprii ale centralelor
electrice.
 Alegerea transformatoarelor cu îmfăşurarea secundară divizată
TID-urile sunt nişte transformatoare cu mai multe înfăşurări la care două sau mai multe înfăşurări sunt de aceeaşi tensiune şi se
conectează la diferite secţii de bare.Pierderile de putere şi de tensiune,costul sunt aceleaşi ca la un transformator obişnuit.
Transformatorul cu înfăşurarea divizată este un transformator cu 3 înfăşurări pe fază.TÎD-ul are înfăşurarea secundară ,divizată în
2 înfăşurări identice ca putere. Dacă se funcţionează cu cele 2 înfăşurări divizate în paralel, atunci transformatorul are caracteristici
identice cu un transformator obişnuit cu 2 înfăşurări.
Principala utilizare a transformatorului cu înfăşurare divizată este legată de limitarea curenţilor de scurtcircuit. Cele 2 înfpşurări
identice vor avea o reactanţă mai mare, practice dublă faţă de transformatorul cu 2 înfăşurări. Ca urmare, dacă cele 2 înfăşurări
nu funcţionează în paralel curenţii de scurtcircuit prin transformator vor fi reduşi practice la jumătate, cumparativ cu un
transformator cu 2 înfăşurări.
TÎD-ul este mai scump, dar folosirea sa pentru limitarea curenţilro de sc este mai ieftină decăt înlocuirea transformatorului
obişnuit cu 2 transformatoare, tot cu 2 înfăşurări dar de o putere mai mica.
Există TÎD-uri la care divizarea înfăşurării este realizată în 3 sau chiar 4 înfăşurări identice de puteri corespunzător mai mici.
Simbolul conventional şi schema echivalentă de calcul a transformatorului cu înfăşurarea secundară divizată sunt prezentate în

următoarea fig:
 Alegerea bobinelor de reactanţă
Bobinele de reactanţă sunt elemente serie de circuit conectate permanent, de aceea ele trebuie să aibă pierderi reduse de
putere, iar pee le să apară căderi minime de tensiune în regim normal de funcţionare. Constructiv prezintă o înfăşurare realizată
din cupru sau aluminiu izolată, consolată în beton fără miez de oţel.
Se montează în instalaţiile de distribuţie de medie tensiune cu plecări în cablu şi au rolul de a limita curenţii de scurtcircuit la
valori mai mici decât capacitatea de rupere a întreruptoarelor. În felul acesta se poate reduce secţiunea cablurilor şi îmbunătăţi
fiabilitatea instalaţiilor. Ele permit menţinerea unui anumit nivel de tensiune în amonte, în regim de scurtcircuit, care asigură
menţinerea în funcţiune a motoarelor conectate pe bara de medie tensiune.
Din punct de vedere al amplasamentului în schema, bobinele de reactanţă sunt pentru bare şi de linie.
a) Bobinele de reactanţă pentru bare se conectează între sau la secţiile de bare şi limitează curentul de scurtcircuit al întregii
instalaţii;(fig. 2.4 a,b,c)
b) Bobinele de reactanţă de linie limitază curentul de scurtcircuit din aval deci în linia protejată şi menţin la un anumit nivel
tensiunea în instalaţiile situate în amonte;(fig.2.4 d, e, f, g).
Din multiplele tipuri de mijloace de limitare a curenţilor de scurtcircuit s-au impus bobinele de reactanţă simple (fig.2.4 a, b,d,e,f)
şi bobinele de reactanţă jumelate(secţionate sau cu priză mediană)(fig. 2.4 c,g).
Din studiul bobinei de reactanţă simple, se constată că ea are aceeaşi valoare a reactanţei atât în regim normal cât şi în regim de
scurtcircuit, ceea ce constituie un dezavantaj important, datorită căderilor mari de tensiune şi a consumului mare de enrgie în
regim normal.
Avantajul bobinei de reactanţă jumelate constă în faptul că, funcţie de schema de conectare şi de direcţia curenţilor în înfăşurări,
reactanţa ei poate să crească sau să scadă. Această proprietate permite reducerea căderilor de tensiune în regim normal şi
limitarea curenţilor în regim de scurtcircuit.

Reactoarele jumelate au la mijlocul infășurării o priza la care se conectează o sursă, iar la capetele infășurărilor se racordează
consumatorul.
Reactoarele jumelate sunt realizate din 2 circuite paralele, fiecare circuit având o reactanță proprie si reactanță mutuala.
Reactanța mutuală depinde de valoarea curentului din celălalt circuit.

31. Tratarea punctului neutru în raport cu pământul

Tratarea neutrului reţelelor electrice reprezintă unul din factorii de care depinde siguranţa în alimentarea cu energie electrică a
consumatorilor.
Punctul neutru al înfăşurărilo r conectate în stea se numeşte neutru.
Din punct de vedere al poziţiei neutrului faţă de pământ se pot deosebi următoarele tipuri de reţele :
• reţele cu neutrul izolat- la care neutrul nu are nici o legătură voită cu pământul, cu excepţia celor realizate prin aparate de
măsură, semnalizare şi protecţie, acestea având o impedanţă foarte mare;
• reţele compensate- la care neutrul este legat la pământ prin bobine a căror reactanţă are o asemenea valoare încât în cazul
unui defect între o fază a reţelei şi pământ, curentul inductiv care circulă între locul de defect şi bobină compensează substanţial
componenta capacitivă a curentului de defect; în cazul unei reţele corect compensate prin bobina de stingere, curentul rezultant
în punctul de defect este astfel limitat încât arcul electric de punere la pământ se stinge spontan ;
• reţele cu neutru legat la pământ- fie direct, fie printr-o rezistenţă sau reactanţă de valoare suficient de mică .
 a) Un≤1 kV neutrul este legat direct la pământ,
b) 1≤ Un≤35 kV neutrul izolat sau compensat.
c) Un≥110 kV neutrul efectiv legat la pământ.
Tratarea neutrului izolat.

IA UA
A I CB I A
IB
B IC
IC
C ICA
ICA I CB I CC
UB
U C I B IC
C

UA

U A
UC UB


I C A  I C B  I CC  0;
3
U B  U C  U B cos 30  2  U B   2  U C  U CA U B  U BA
2
 3U B  U L ; U A  0;
La punerea netă a unei faze la pămînt în reţeaua cu neutrul izolat, tensiunea în faza defectată va obţine valoarea pămîntului, adică
zero, iar tensiunile fazelor sănătoase vor creşte cu 3 ori, egală cu tensiunea de linie.
Consumatorii conectaţi la tensiunea de linie nu vor sesiza acest defect. NAIE admite funcţionarea cu o fază pusă la pămînt timp de
3 ore.
(Pentru prevenirea personalului privind punerea unei faze la pămînt servesc transformatoarele de tensiune cu o înfăşurare
suplimentară conectată în triunghi deschis).

I Capacitiv  ( I C C  I C B )  3I C B  3 U B    c  3 3 U B    c
Icapacitiv  3 U Bc  3ICB ;
În practică curentul capacitiv se determină astfel: I C B
1. pentru LEA:
-IC IC
U f l
IC  , A; (1) I C C
350
2. pentru LEC:

U f l
IC  , A; (2) UC UB
10
Punerea unei faze la pămînt poate avea urmări ca s.c. bifazat şi deconectarea liniilor circuitelor de P.P.R. Defectul trebuie să fie
găsit şi înlăturat, pentru semnalizarea defectului serveşte TT cu 2 înfăşurări secundare de tip НТМИ , 3НОМ.
Prima înfăşurare secundară serveşte pentru măsurarea tensiunii între faze.
În regim normal de funcţionare suma geometrică a tensiunilor în
înfăşurarea a II-a secundară este zero. Cum are loc punerea unei faze la pămînt
suma geometrică a tensiunilor în înfăşurarea a II-a≠0 (0÷100). Releul de
tensiune va fi parcurs de curent. semnal
Partea mobilă a acestui releu va fi atrasă şi va fi conectat circuitul de semnalizare. Y
În aşa mod personalul este anunţat Y
Avantaj: V
1. permite mărirea siguranţei în alimentarea transformatorului.
Dezavantaje: V
1. realizarea izolaţiei instalaţiilor electrice reieşind din tensiunea de linie.
2. posibilitatea apariţiei arcului electric intermitent în locul cu punerea fazei la
pămînt ceea ce poate cauza supratensiuni de ordinul 3÷4 Un.
Pentru evitarea apariţiei arcului electric intermitent şi a supratensiunilor în neutrul se instalează bobină de stingere.
Neutrul compensat
Conform NAIE dacă curentul capacitiv calculat după expresiile (1) şi (2) întrece valorile prezentate în tabel, atunci în neutru se
introduce bobină de stingere pentru compensarea curentului capacitiv.
Un, kV 3-6 10 20 35
IC, A 5 10 20 30

BS IC IL

Bs – bobină de stingere, QBS  n  I C U f ; n  1,25;

Dacă I C  50 A , atunci se vor instala 2 bobine de stingere. 110 kV

Neutrul efectiv legat la pămînt Y Cutite de legare

În acest caz punerea unei faze la pămînt este un s.c. monofazat. P.P.R. la pamint
imediat deconectează defectul.
Avantaj : 1.Tensiunea de fază după s.c. este U f  0,8U L ;
2. În acest caz este efectivă automatizarea de tip R.A.R. (reaclanşarea
Descarcator pentru protectia
automată rapidă) de supratensiune interna
Dezavantaje:
1. s.c. monofazate sunt frecvente, deci şi deconectările acestor s.c. de asemenea vor fi frecvente.
2. deoarece multe neutre sunt legate la pămînt curenţii de s.c. monofazaţi pot întrece valorile curentului de s.c. trifazat. Pentru
micşorarea curentului de s.c. monofazat unele din neutre se deconectează.
3. pentru evacuarea curenţilor mari se foloseşte priza de pămînt. Priza de legare la pămînt prezintă o construcţie tehnică
destul de complicată şi costisitoare.

32. Autotransformatorul şi parametrii lui (Snom, Sel, Stip, Ktip)

Autotransformatorul (AT) este un transformator în care se utilizează simultan legătura magnetică şi galvanică între
înfăşurări.
A
Examinăm un autotransformator monofazat cu 2 înfăşurări:
I1=Is
Ax– înfăşurarea primară a autotransformatorului cu numărul de spire W1
ax – înfăşurarea secundară (unica sau comuna) o parte din înfăşurarea primară a
U1
a autotransformatorului şi are numărul de spire W2
I2 Aa – înfăşurarea serie a autotransformatorului şi are numărul de spire W1- W2
U2
I 2  I u  I1 , I u  I 2  I1
Iu
x (1)

Ecuaţia solenaţiei: I1W1  I 2W2  I 0W1 , I 0  0 (2)

Neglijînd pierderile de putere în autotransformator putem scrie: S nom, AT  U 1 I 1  U 2 I 2

Puterea totală transmisă din primar în secundar se numeşte puterea nominală a autotransformatorului sau puterea de trecere a

AT-torului: S nom, AT  Sel  Stip

I1W1  I 2W2 (3)

I1 (Ws  Wu )  I1  I n W2

I1W1  I1W2  I uW2
I1 (W1  W2 )  I u  W2

I sWs  I uWu (5)

Egalitatea (5) demonstreazăcă înfăşurarea serie şi unică pot fi examinate ca înfăşurările unui transformator. Puterea transmisă din
înfăşurarea serie în înfăşurarea unică este transmisă pe cale magnetică. Această putere se numeşte putere tipică a AT (putere
magnetică a AT).
Putrea transmisă din înfăşurarea primară în secundară a AT se numeşte putere electrică:
Sel  I1  U 2
Stip  I sU s  I1 (U1  U 2 )  I uU u  ( I 2  I1 )U 2
Puterea totală transmisă din înfăşurarea primară în cea secundară a AT se numeşte putere de trecere sau putere nominală.
Strec  S el  Stip  I1U 2  ( I 2  I1 )U 2  I1U 2  I1 (U1  U 2 )  I1U1  I 2U 2
Un parametru important care caracterizează AT este coeficientul tip care caracterizează ponderea puterii tipice a AT în puterea lui
totală.
Stip I (U  U 2 ) U 1
Coeficientul tip: K   1 1  1 2  1 (9)
Strecere I1U1 U1 KT
Cu cît este mai mică puterea Stip cu atît va fi mai mic coeficientul Ktip , iar Stip se va micşora dacă tensiunile U1 şi U2 vor fi mai apropiate.
Micşorarea gabaritelor, materialelor magnetice şi izolanţe şi permite vreşterea puterii nominale a AT.
Cerinţa principală înaintată AT este conectarea obligatorie la pămînt, din motivul ca orice supratensiune în înfăşurarea primară uşor
se transmite în înfăşuraea secundară pe cale electrică.
De aceea AT se utilizează doar în reţelele cu neutrul leagat la pămînt. Nu se admite nici într-un caz neutrul AT dezlegat de la pămînt.
Vom determina puterea înfăşurării serie şi unică a AT:
S s  I sU s  I1 (U1  U 2 )  I1U1  U 2 I1
Din expresia (9): S tip  K tip S trec

S s  K tip S trec  S tip

I
S u  I uU u  ( I 2  I1 )U 2  I 2U 2  I1U 2  I 2U 2 (1  1 )  S trec K tip  S tip
I2
Înfăşurările şi miezul AT se calculă şi se îndeplinesc reieşind din puterea tip a AT care se mai numeşte Scalc a AT. Înfăşurarea unică şi
serie nu pot fi încărcate mai mult ca puterea tip a lui.
Avantajele:
1.Consumul redus de materiale active şi materiale izolante
2. Gabarite mai mici
3. Masă mai mică
4. Pierderi mai mici
5. Cost mai mic
6. Randament mai mare
7. Sistemul de răcire este mai simplu
Dezavantaje:
1. Necesitatea obligatorie de legare la pămînt
2. Creşterea nivelului curentului de s.c. monofazat
3. Mai complicată protecţia prin relee şi reglarea tensiunii
4.Necesitatea supravegherii riguroase a încărcării înfăşurărilor

33. Schemele principiale (reduse) ale CET, CTE, CHE, CNE. Alegerea (auto)transformatoarelor de putere în aceste scheme.

Schema redusă este o schema simplificată în care se prezintă doar elementele de bază (generatoare, transformatoare, ID) şi
amplasarea lor reciprocă.
În baza schemelor pentru CTE, CNE, CHE stă principiul bloc G-T.
 1) Dacă central debitează energia electrică doar la un singur nivel de tensiune, toate blocurile electrice vor fi racordate la ID
cu tensiunea mai mare sau egală cu 110kV.

S nomTB  S nomG  S s. p
- puterea nominală
(CET2 are această schemă-bloc)
2) Dacă centralele debitează 2 tensiuni atunci blocurile se distribuie între instalaţiile de distribuţie respective funcţie de
puterea cerută de consumatori acolo unde lipseşte legătura cu sitemul electroenergetic. Legătură cu SEE se prevede, de
regulă, ka ID de tensiune superioară.
Legătura dintre ID de diferite tensiuni poate fi realizată în următoarele variante:
a) Cu autotransformator de legătură ATL
b) Cu autotransformator bloc-generator ATB
c) Cu transformator de putere cu 3 înfăşurări(U=35 Kv)
a)Fie că se planifică instalarea la o centrală electrică cu 6 blocuri generator, cu tensiunile
U1  220kV ,U 2  110kV ,Scons  110kV

nG  6
U1  220kV
U 2  110kV
Scons  110kV
Luăm în calcul puterea necesară consumatorilor.
Puterea blocului trebuie să fie cel mai puţin egală ci puterea consumatorilor

S nom  Scons
ATL leagă instalaţiile între ele la diferite tensiuni. Se trece dintre sistem surplusul sau dificitul în alt sistem. Puterea nominală a
autotransformatorului de legătură se determină reeşind din bilanţul puterilor pe partea de tensiune unde nu e legătură cu
sistemul (în cazul nostru 110Kv)
În practică s-au impus următoarele 3 regimuri:
 Toate n generatoare funcţionează, iar consumatorul racordat la bare se află la maxim:
nG; Scons  max
S1calc   i 1 SnomGi  S sp Scons.max
n

Puterea de calcul:
 Regimul de avarie în care un generator e oprit, consumatorul fiind în regim maximal:
(n  1)G; Scons  max
S3calc   i 1 SnomGi  S sp Scons.max
n 1

Scalc.nom  S1calc ; S2calc ; S3calc 

- luăm valoarea maximală dintre aceste 3 variante.
SnomATL  Scalc.max
- e aleasă ca să poată să tranziteze puterea calculată maximală.
 Toate n generatoare funcţionează, iar consumatorul racordat la bare se află la minim:
nG; Scons  min
S2 calc   i 1 SnomGi  S sp Scons.min
n

b)Utilizarea autotransformatoarelor bloc-generator ATB

În acest caz am economisit un transformator.

SnomG  Ssp
SnomATB 
ktip
Puterea nominală a autotransformatorului bloc depinde de puterea generatorului racordat la autotransformator.
U1  U 2
k tip ktip 
-coeficientul puterii tip U1
După aceasta se face verificarea ATB privind regimurile combinate de funcţionare.

c)Utilizarea transformatorului cu 3 înfăşurări

Pentru economisirea spaţiului unde e construită instalaţia electricp, se utilizează transformatoare cu înfăşurarea divizată TÎD sau
racordarea a 2 generatoare la un transformator bloc

Schemele de principiu ale centralelor de tip CET

Schema de bază e cu legătură transversală .
Pentru determinarea puterii nominale a transformatoarelorde face bilanţul puterii a centralei.

Puterea nominală a transformatorului de legătură se determină reieşind din 3 regimuri:

  Regimul normal nG funcţionează, consumatorii locali-la maxim;
 Regimul normal nG funcţionează, consumatorii locali-la minim;
 Regimul anormal (n-1)G, consumatorii locali la maxim.

Scalc.max  max S1calc ; S2calc ; S3calc ;

Un transformator de legătură, atunci: SnomTL  Scalc.max

Doua transformatoare de legătură- puterea se alege ca fiecare transformator să fie încărcat cu 70% SnomTL  Scons.max

34. Procesul tranzitoriu electromagnetic la un scurtcircuit trifazat alimentat de la o sursa de tensiune careia
are amplitudinea constantă.
Să examinăm un circuit elementar în care se produce un s.c.trifazat.

Fig 34a S.c trifazata într-un circuit elementar

Lsc- inductivitatea totală a circuitului în s.c.
Ls- inductivitatea sarcinii
Rsc-rezistența totala a circuitului în s.c.
Rs-rezistența sarcinii
Procesul tranzitoriu electromagnetic la s.c. îl vom examina în ipoteza, că acesta se alimentează de la o sursă ,
impendanța proprie a căreia este egală cu și tensiunea la borne, variind cu o frecvență constantă, are amplitudinea
constantă.
Așa o sursă se numește sursă de putere infinită.
În regim normal de funcționare curentul de sarcină se determină cu relația:
𝑈 𝑈
𝐼𝑠𝑐 = =
√3 × 𝑍 √3 × √(𝑅𝑠𝑐 × 𝑅𝑠 )2 + (𝜔 × 𝐿𝑠𝑐 + 𝜔 × 𝐿𝑠 )2
Unde Z- impendanța totală a circuitului
În regim permanent de s.c. valoare eficace a curentului:
𝑈
1𝐼𝑠𝑐 =
√3 × 𝑍
Fiindcă Zsc≪ Z , rezultă Isc≫ Is.
În cazul unui s.c. trifazat toate 3 faze se află în condiții identice,de aceea vom examina procesul tranzitoriu
electromagnetic numai în una din faze.
Din schemă rezuntă , că procesul de s.c. este analogic procesului de conectare a uni circuit activ-inductiv la o
sursă,tensiunea căreia variază sinusoidal:
𝑢 = 𝑈𝑚 × sin( 𝜔𝑡 + 𝑎) ; (2.1)
Unde : a- faza tensiunii în momentul inițial al s.c.
Această tensiune este echilibrată de căderea de tensiune pe rezistența Rsc și de TEM ce apare pe inductivitatea
Lsc.
Ecuația bilanțului tensiunilor într-un așa circuit se prezintă în felul următor:
 𝑑𝑖𝑠𝑐
𝑢 = 𝑖𝑠𝑐 × 𝑅𝑠𝑐 + 𝐿𝑠𝑐 × , (2.2)
𝑑𝑡
Unde isc- curentul de sc.
După substituirea tensiunii u cu relația 2.1 și modificarea ecuației 2.2 obținem:
𝑑𝑖𝑠𝑐 𝑅 𝑈𝑚
+ 𝑖𝑠𝑐 × 𝐿 𝑠𝑐 = × sin( 𝜔𝑡 + 𝑎) 2.3
𝑑𝑡 𝑠𝑐 𝐿𝑠𝑐
Soluția generală a acestei ecuații isc(t) , ca și a oricărei ecuații diferențiale liniare ,constă din 2 componente:-soluția
particulară iIsc(t)determinată de tipul funcției u(t) și soluția generașă iIIsc(t) a ecuației diferențiale omogene , care se
obține în cazul cînd u(t)=0
−𝑡
𝐼 𝐼𝐼
𝑖𝑠𝑐 = 𝑖𝑠𝑐 + 𝑖𝑠𝑐 = 𝐼𝑝𝑚 × sin( 𝜔𝑡 + 𝑎 − 𝑓𝑖𝑠𝑐 ) + 𝐶 × 𝑒 𝑇𝑎 2.4
Unde Ipm- este valoarea de amplitudine a curentului în regim permanent de s.c.
Fisc- defazajul dintre curentul de sc și tensiune.
Ta- constanta de timp a circuitului in s.c
Ta=Xsc/𝜔 × 𝑅𝑠𝑐
C-constanta de integrare, care se determină din condițiile inițiale pentru t=0.
În momentul apariției unei perturbații a regimului de funcționare într-un circuit inductiv,valoarea curentului nu
se modifică. Valoarea inițială a curentului de sc va fi aceeași ca și în momentul anterior defectului. Dacă înainte de
s.c. se consideră un regim normal de funcșionare atunci:
isc(t=0)= isarcină(t=0)
adică:
𝐼𝑝𝑚 × sin( 𝑎 − 𝑓𝑖𝑠𝑐 ) + 𝐶 = 𝐼𝑚 × sin(𝑎 − 𝑓𝑖𝑠𝑐 )
Din relația de mai sus rezultă
𝐶 = 𝐼𝑚 × sin(𝑎 − 𝑓𝑖𝑠𝑐 ) − 𝐼𝑝𝑚 × sin(𝑎 − 𝑓𝑖𝑠𝑐 ) 2.5
Aici Im este valoarea de amplitudine a curentului în regim normal de funcționare.
Im=Um/√3 × 𝑍
fisc- defazajul dintre curent și tensiune în regim normal de funcționare
După substituirea constantei C în 2.4 cu relația 2.5 obținem
−𝑡
𝑖𝑠𝑐 = 𝐼𝑝𝑚 × sin( 𝜔𝑡 + 𝑎 − 𝑓𝑖𝑠𝑐 ) + [𝐼𝑚 × sin(a − 𝑓𝑖𝑠𝑐 ) − 𝐼𝑝𝑚 × sin( 𝑎 − 𝑓𝑖𝑠𝑐 )] × 𝑒 𝑇𝑎
Analiza ecuației obținute arată că în decursul procesului tranzitoriu curentul de sc are 2 componente
-curentul sinusoidal forțat,( componenta periodică a curentului)
-curentul aperiodic liber. (componenta aperiodică)

Fig.34b Variația în timp a curentului de sc și a componentelor acestuia pentru  sc  900 și   00

Mărimea componentei periodice a curentului de s.c este determinată de tensiunea sursei de alimentare și de
impendanța circuitului în s.c.
Valoarea eficace a acestui curent se determină cu relația:
Ip=III=U/√3 × 𝑍
Valoarea inițială a componentei periodice a curentului de s.c. poate să varieze de la 0 pînă la Ipm în dependență de
momentul s.c.(a) și defazajul φsc.
Daca se îndeplinește condiția a- φsc=+-90 ,atunci ip0=Ipm.
Deoarece în reţelele de înaltă tensiune  sc  90 , valoarea iniţială a componentei periodice va fi maximă în caz,
dacă   0 ori 180 , adică cînd s.c. are loc la trecerea tensiunii prin zero.
Valoarea iniţială a componentei aperiodice a curentului de s.c. se determină reeşind din condiţia: valoarea curentului
în momentul iniţial al s.c. este egală cu valoarea cu valoarea curentului în momentul anterior defectului isc0  i p0  ia0  is 0
de unde i a 0  i s 0  i p 0 Este evident faptul, că componenta aperiodică va avea valoare iniţială maximă dacă:
s.c. are loc în momentul trecerii prin zero
curentul de sarcină în momentul anterior defectului este egal cu zero
În acest caz ia0  I pm Dacă în momentul s.c. i p  i s atunci componenta aperiodică nu apare. În circuit imediat se
stabileşte un regim permanent de s.c.
Durata procesului tranzitoriu este determinată de durata armonizării componentei aperiodice a curentului de s.c.
Valoarea maximă instantanee a curentului total de s.c. se numeşte curent de şoc ( iş ) Mărimea acestui curent, egală cu
suma componetelor periodice şi aperiodice, la fel depinde de monentul în care în care are loc s.c. curentul de şoc va avea
valoarea maximă, dacă U ( t  0 )  0 şi is (t 0)  0 Acestea sunt condiţiile cele mai nefavorafile de s.c.
În rezultatul calculelor s-a stability că , dacă impedanța sistemului constituie 5-10% din impedanța totală a
circuitului în s.c. , se paote considera că practice sunt satisfăcute condițiile de alimentare de la un system de putere
infinită și, în acest caz, impedanța sistemului poate să nu fie luață în considerație. Astfel de condiții se formează în caz
de s.c. la barele de joasă tensiune a posturilor din secții, după reactoare etc.

35. Procesul tranzitoriu electromagnetic la un s.c. alimentat de la un generator cu și fără R.A.T.

Tensiunea la bornele generatorului fără reglare automată a tensiunii în caz de s.c. în rețea se micșorează treptat
în timp. Aceasta micșorare este cauzată de acțiunea de demagnetizare a reacției statorice la parcurgerea statorului de
curenții mari de s.c.
Micșorarea tensiunii la rîndul ei duce la o micșorare a amplitudinii componentei periodice a curentului de s.c.
de la valoarea sa maximă. 𝐼𝑝𝑚 = 𝐼𝑝0 ∗ √2 în momentul inițial de timp pîna la valorea minimă în regim pemantent de
s.c. 𝐼∞ = √2.
Variația în timp a curentului de s.c. și a componentelor acestuia în cazul examinăriii pentru α=0 și φSC=900.
Așadar generatorul nu este echipat cu reglare automată a tensiuni, valoarea componentei periodice a curentului
permanent în regim de s.c. (𝐼∞ ) este mai mică decît valoare ei inițială (𝐼𝑝0 )
Vom analiza cum se determină valorile eficace ale curentului total de s.c. și ale componentelor acestora în caz
examinat.
 Valoare eficace a curentului de s.c. pentru orice moment de timp t(ISC.t) convențional se consideră egală cu
valoarea medie pătratică a acestea curent în cadrul căreia este pozitionat momentul de timp t. Daca este cunoscuta
dependent de ISC=f(t) atunci valoare eficace a curentului în momentuul de timp t
𝑇
𝑡+
2
1 2
𝐼𝑆𝐶 𝑡 = √ ∫ 𝑖𝑆𝐶 𝑑𝑡
𝑇
𝑇
𝑡−
2

Depedenta iSC=f(t) in caz general este foarte complicata.

De aceea , pentru simpilificarea calculului ISCtse admaite, ca in decursul perioadei de tjmp examinate
ampplitudinea componentei periodice si componenta aperiodica a curentului de s.c. nu-si schimba vaiorile si ramin
egale cu valoriie lor inmomentul de timp examinat t (amplitudinea componentei periodica se determina dupa
infasuratoare). In acest caz valoarea eficace a componentei periodice a curentului pentru momentul de timp t se
determina cu relatia:
𝐼𝑝𝑚𝑡
𝐼𝑝𝑡 = ,
√2
Iar valoarea eficace a componentei aperiodice este egala cu valoarea instantanee a acestea in momentul de timp
examinat t, adica Ist=Iat.
Atunci valoarea eficace a curentului total de SC in momentul de timp t

𝐼𝑆𝐶.𝑡 = √𝐼𝑝𝑡 2 +𝐼𝑎𝑡 2

Parametrii care caracterizeaza generatorul in momentul producerii defectelor t=0 se numesc supratranzitorii:
𝑋𝑑,, 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑟𝑒𝑎𝑐𝑡𝑎𝑛𝑡𝑎 𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎𝑡𝑟𝑎𝑛𝑧𝑖𝑡𝑜𝑖𝑒 𝑙𝑜𝑛𝑔𝑖𝑡𝑢𝑑𝑖𝑛𝑎𝑙𝑎
𝐸𝑞 ,, 𝑡𝑒𝑛𝑠𝑖𝑢𝑛𝑒𝑎 𝑒𝑙𝑒𝑐𝑡𝑟𝑜𝑚𝑜𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎𝑡𝑟𝑎𝑛𝑧𝑖𝑡𝑜𝑖𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑒𝑐𝑡𝑎𝑡𝑎 𝑖𝑛 𝑠𝑝𝑎𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑟𝑒𝑎𝑐𝑡𝑛𝑡𝑒𝑖 𝑋𝑑,,
I// este curentul supratranzitoriu de SC:
 𝐼𝐼
𝐼𝑝𝑚 𝐸 𝐼𝐼
𝐼 = 𝐼𝑝0 = =
√2 𝑋Σ

Actiunea componentei aperiodice se manifesta numai in perioada initiala procesului tranzitoriu. In retelele si
instalatiile de inalta tensiune ea dispare practic peste 0,1...0,3 s , iar in instalajiile de joasa tensiune ea practice este
neobservata
Durata procesului tranzitoriu la generatoarele modern constiruie cel mult 3...5 s. Ca si in cazul alimentarii SC
de la o sursa de putere infinita (amplitudinea tensiunii este consta) curentul total de SC in rele de inalta tensiune va
avea valoare o valoare maxima peste aproximativ 0.01 s de la momontul producerii defectului.
La determinarea curentului de soc is conventional se considera amplitudinea componentei periodice nusi
schimba valoarea pina la momentul examinat de timp 0.01 s si este egala cu Ipm. Se ia in consideratie numai
amortizarea componentei aperiodice valoarea maxima a careea in momentul t=0 se considera deasemnia egala cu Ipm
luind in consideratie ipotezlele simplificatoare acceptate obtinem
0.01 0.01
− −
𝑖𝑠 = 𝐼𝑝𝑚 + 𝐼𝑝𝑚 ∗ 𝑒 𝑇𝑎 = 𝐼𝑝𝑚 ∗ (1 + 𝑒 𝑇𝑎 ) = √2𝐼 ,, 𝐾𝑠
0.01
−
Unde Ks este coeficient de soc 𝐾𝑠 = 1 + 𝑒 𝑇𝑎

Procesele tranzitorii la un SC alimentat de la un generator cu reglare automata de tensiune . (cu R.A.T)

Generatoarele de regula sint ekipate cu RAT menirea carora este de a mentine la bornele acestora tensiunile
nominale pentru toate regimurile de fuctionare.

În acest caz micșorarea tensiunii la un SC este compenstata de sporirea a curentul in infasurarea de excitatie.
Toate RAT functioneaza cu intirziere conditionata de inertia sistemelor de reglare si de inductivitate considerabila a
infasurarii de excitatie a generatorului. In rezultat actiunea RAT incepe sa manifeste peste un interval de timp dupa
producerea SC. Variatia in timp a curentului de SC si a componentelor acestuia in cazul examinat pentru α=0 si φ=90
Regimul permanent de SC constituie un stadiu a procesului de SC cind toti curentii liberi aparuti in primul
moment au amortizat complect si au luat sfirsit procesul de majorare a curentului de excitatie sub actiunea in RAT.
Asa dar RAT nu influentiaza asupra curentului de SC in primele perioade ale SC. Valorile initiale ala
componentelor periodica si aperiodica a curentului de SC Ip0si iao procesul de amprtiare a componentei aperiodice si
deci curentul de soc ramin acelasi ca si in cazul alimentarii de la un generator fara RAT.
Totodata in caz ca generatul este ekipat cu RAT curentu stabilizat de SC I∞ pentru acelasi conditii are valoare
mai mare decit atunci cind acesta nu este ekipat cu RAT sa introducem coeficientul
,,
𝐼 𝐼𝐼
𝛽 =
𝐼∞
Atunci daca generatorul nu este ekipat cu RAT
 𝛽 ,, > 1(𝐼 ,, > 𝐼∞ ),
Iar daca generatorul este ekipat cu RAT 𝛽 ,, > 1 sau 𝛽 ,, < 1 in dependent de indepartarea electrica a punctului
de SC.
Sa examinam curbele de variere in timp a valorii eficace a componenetei periodice a curentului de SC. Sa
examinam curbele de variere in timp a valorii eficace a componentei periodice a curentului de SC pentru diferite

indreprari ale locului de SC de la generator adica pentru diferite valori ale reactantei XSC de la generator pina la locul
de SC

SC la bornele generatorului XSC=0

RAT are o influienta neinsemnata fiindca in acesta caz predomina actiunea de demagnetizare a reactiei statorice.
Panta curvei 1 este mai putin abrupt si are un character mai lent decit panta curvei 2 dare si in acest caz valoarea
curentului se micsoreaza in timp.
SC dupa reactanta XSC
La majorarea indepartarii electrice a punctului de SC curba curentului mai intii amortizeaza pina la o valoare
minima iar apoi incepe sa sporeasca pina la o valoare finala stabilizata care poate sasi depaseasca valoarea intiala a
curentuli (de regual acesta are loc atunci cind reactanta XSC depaseste valoarea reactantei generatorului Xd”de 4…6
ori)

SC intr-un punct indepartat electric

Daca indepartarea electrica a punctului de SC continua sa se majoreze curentul de SC se micsoreaza si SC intro
masura de ce in ce mai mica influentiaza asupra functionarii generatoruilui .

In calitate de punct indepartat de SC conventional este considerat un atare loc in retiaua electrica la un SC in
care curentul in generatoarelor central se modifica atit de neinsemnat incit poate fi neglijata varierea tensiunii
eletromotoare si a tensiunilor la bornele generatoarelor si pot fi considerate ca tensiune al or la bornele acestora este
constanta si este egala cu cea nominala de acea la un SC intr-un punct indepartat electric amplitudinea componentei
periodice a curentului de SC este egala cu valoarea ei de in regim permanent de SC
 𝐼𝑝0 = 𝐼𝑝𝑡 = 𝐼∞
Caracterul de variatie a curentului in circuiot va fi acelasi ca si in caz de o alimentare de la o sursa de putere
infinita.

36. Calculul scurtcircuitelor. Determinarea curentului supratranzitoriu, a curentului de șoc și a curentului

pentru orice moment de timp al procesului tranzitoriu la un s.c. trifazat.
Determinarea curentului supratranzitoriu și a curentului de șoc la scuirtcircuit
Daca sint cunoscute reactanta reazultanta a schemei in raport cu punctul de s.c si T.E.M. echivalenta, atunci
determinarea curentului suprntranziterin la un s.c. trifazat nu prezinta dificultati.
E ''
Daca reactanfa rezultanta este exprimata in unitati relative (u.r.), atunci I po  I ''  ech b  I b
x rez b
unde E ''ech b este T.E.M. a sursei echivalente in unitati relative ;
xrezb -reactanja rezultantfi a schemei in u. r.,raportata la condi|iile de baza;
Sb
I b- curentul de baza, I b  .
3 U b
Rezultatul calculului curentului supratranzitoriu de s.c. (I") eu relatie nu depinde de valoarea puterii de baza 𝑆𝑏 , luata in mod
arbitrar, fiindca la varierea acesteia variaza proportional atit I b,cit si x rezb
Ib Ub
La calcule aproximative I  fiindca Eech b  E sursei 
'' '' ''
E
X rez b U m.nom.sursei
Se consideră Esursei  U m.nom.sursei si U b  U m.nom.k
''

Valoarea maxima instantanee a curentului total de s.c.(curentul de soc)

i s  i Pt 0.01  iat 0.01  I pm
''
 I pm
''
 e 0.01 / Ta  I pm
''
(1  e 0.01 / Ta )  2 I po  K S .
0.01 / Ta
Unde K s este coeficientul de soc, K S  1  e .
Daca rrez  0, atunci Ta   si K S  2
Daca X rez  0, atunci Ta  0 si K S  1 Adica 1  K S  2 .
La calcule practice ale curentilor de s.c. in retelele de inalta tensiune, care an un caracter predominant inductiv, se poate de
acceptat K, = 1,8 , iar in caz de s.c. la barele generatoarelor K. = 1,9.
Valoarea maxima eficace a curentului total de s.c. se detennina ca un cutent mediu pfitratic:
IS  2
I Pt  0.01  I at  0.01 
2 2
I Po  i at2 0.01  2
I Po  [( K s  1)  2  I Po ] 2  I Po  1  2  ( K s  1) 2 ;
Determinarea curentului de scurtcircuit pentru orice moment de timp
Un calcul cu precizie a curentilor de s.c. pentru orice moment de timp este foarte complicat. De aceea, la proiectarea si
exploatarea S.E.E. §i S.A.E.E se utilizeazfi metode aproximative de determinare a curentilor de s.c, care :
 simplifică calculele;
 micsoreaza volumul de lucru ;
 permit a obfine valori sporite ale curentilor de s.c. (cu o rezervfi de aproxima tiv 10...15%).
Se utilizeaza doua metode aproximative de calcul al curentilor de s.c. :
 metoda curbelor de calcul;
 metoda curbelor de tip.
Vom examina mai intii prima din aceste metode.
Curbele de calcul prezinta dependente I pt  f ( X calc ) pentru difcrite
momente de timp ( de regulfi 0 ; 0,1 ; 0,2 ; 0,5 ; 1 ; 2 ; 4 ;  s.). Pe axa absciselor este asa- numita reactanta de calcul in
u'.r. ( X calc ,) iar pe axa ordonatelor • valoarea
eficace a componentei periodice a curentului de s.c. in u.r. ( I Pt ).
Pentru a determina reactanta de calcul, reactanta rezultanta se exprinifi in unitati relative si se raporta la puterea nominalfi
totalfi a generatoarelor S nom  .

Dacă reactanța 𝑥𝑟𝑒𝑧 este de acum exprimată în unități relative și raportată la condițiile de bază, atunci:
𝑆𝑛𝑜𝑚𝛴
𝑥𝑐𝑎𝑙𝑐.∗𝑛 = 𝑥𝑟𝑒𝑧∗𝑏 ∙
𝑆𝑏
Daca reactanta Xrez este exprimata in unitati absolute (Ohm) si raportata la tensiunea U m.nom. K a treptei de s.c, atunci:
S nom 
X calcn  X rrez 
U 2 m.nom.K
Curentul de s.c. pentru un moment de timp stabilit se determina in felul urmator:
 pe axa absciselor se determina punctul ce corespunde valorii reactanței Xcalc
 din punctul acesta se traseaza o linie verticala pina la intersecfia cu curba, ce corespunde momentului de timp t;
 deplasindu-ne pe orizontala la stinga pina la intersectia cu axa ordonatelor, vom citi pe ultima valoaiea relativa a
componentei periodice a curentului de s.c (Ipt) exprimata in cote-partii ale curentului nominal total al generatoarelor,
care alimenteaza s.c
In unitati absolute valoarea curentului Ipt se determina cu reltia:
I pt  I pt  I ''nom 
'
unde I nom  este curentul nominal total al generatoarelor. raportat la tensiunea medie nomlnali a treptei, unde are loc s.c.
S nom 
 
'
I nom
3  U m.nomK
In particular conform curbei pentru t   determina curentul stabilizat de s.c. Conform curbei pentru t=0 se determina
curentul supratranzitoriu I po (sau I’’). Se poate determina si curentul de soc. is  K s  2  I ' ' .
Curbele de calcul sunt trasate pentru valori ale reactantei de calcul X calc  3.
Daca X calc  3, punctual de s.c. se considera indepartat electric. In acest caz se indepinesc conditiile de alimentare de la
un sistem de putere infinita si prin urmare:
I po  I pt  I  ; I po  I b .
X rezb
Curbele de calcul sunt trasate separat pentru turbo- și hidrogeneratoare, fiindcă parametrii lor diferă considerabil.
Metoda curbelor tip este bazata pe utilizarea curbelor de variere in timp a rapoartelor eficace ale componentei
periodice a curentului de s.c. de la generatoare pentru momentul de timp dat Ipt si pentru momentul initial de timp Ipo,
pentru diferite indepartari electrice ale punctului de s.c.
Indepartarea electrica se caracterizeza cu raportul Ipo/I’nom, unde I’nom este curentul nominal al generatoarelor,
raportat la tensiunea treptei de s.c. Um.nom.k;
Pnom
I 'nom  .
3  U m.nom.k  cos nom
Curbele pot fi utilizare pentru determinarea curenților de s.c. pentru diferite momente de timp (t=3 s) de la
turbogeneratoare cu puterea de la 12 până la 800 MW, hidrogeneratoare cu puterea până la 500 MW și compensatoare
sincrone de putere mare.
 𝐼𝑝0
Curba cea mai de sus corespunde raportului 𝐼′ = 1 . Dacă valoarea acestui raport este mai mică ca unu, atunci
𝑛𝑜𝑚
se poate considera că îndepărtarea electrică a punctului de s.c. este mare. În acest caz 𝐼𝑝𝑡 = 𝐼𝑝0 = 𝐼∞ .

Dacă schema de calcul conține un generator sau mai multe generatoare, care se află în condiții identice în raport
cu punctul de s.c., atunci curentul de s.c. pentru un oarecare moment de timp t se determină prin metoda curbelor de tip
în ordinea următoare:
 se determină reactanța rezultantă de la generator (generatoare) până la punctul de s.c. 𝑋𝑟𝑒𝑧∗ și apoi curentul 𝐼𝑝0 ;
 se determină valoarea raportului𝐼𝑝0 ⁄𝐼 ′ 𝑛𝑜𝑚 . Dacă sunt mai multe generatoare de acelaș tip, atunci la determinarea
Pnom
curentului 𝐼 ′ 𝑛𝑜𝑚 în relația I 'nom  se introduce puterea nominală totală a acestor generatoare;
3  U m.nom.k  cos nom
 conform curbei 𝐼𝑝𝑡 ⁄𝐼𝑝0 = 𝑓(𝑡) ce corespunde valorii determinate a raportului 𝐼𝑝0 ⁄𝐼 ′ 𝑛𝑜𝑚 , se determină valoarea
raportului 𝐼𝑝𝑡 ⁄𝐼𝑝0 pentru momentul de timp dat t;
 cu valorile cunoscute 𝐼𝑝0 și a raportului 𝐼𝑝𝑡 ⁄𝐼𝑝0 se determină valoarea eficace a componentei periodice a
curentului de s.c. 𝐼𝑝𝑡 pentru momentul de timp t.

37. Aplicarea metodei componentelor simetrice la calculul scurtcircuitelor nesimetrice. Schemele echivalente
pentru componentele simetrice de succesiune pozitivă, negativă și homopolară
Metoda compoentelor simetrice

Pentru s.c. nesimetrice sunt caracteristice doua momente:

-curentii in faze nu sunt egali ;
-defazajele dintre curenti si tensiuni in faze sunt diferite.
In sistemele electroenergetice si de alimentare cu energie electrica a intreprinderilor principalele tipuri de
sc. nesimetrice suint : sc. bifazat K(2) , sc.bifazat cu punere la pamint K(1,1)si sc. monofazat K(1).
O aniliza matematica riguroasa a sc. nesimetrice este complicate ,fiindca in cazurile acstea se formeaza un cimp
magnetc pulsant al rotorului,care cauzeza aparitia unui spectru complet de armonici ale curentului. Ecuatiile diferentiale
care descriu procesul tranzitoriu au coeficientii ce variaza periodic si rezolvarea lor se comlica considerabil. Mai simplu
curentii si tensiunile la un sc. nesimetric pot fi determinate aplicind metoda componentilor simetrici (MCS)
Esenta metodei consta in aceea ,ca orice sistem nesimetric trifazat de marimi(I,U,𝜓)poate fi intrun mod deteminat
descompus in trei sisteme simetrice :de secventa directa ,inversa, homopolara a fazelor.
Componentele acestea simetrice au o rezistenta si reactante proprii de secventa directă, inversă și homopolară și se
supun legilor lui ohm si Kirchhoff.
Relatile de baza ale MCS sunt urmatoarele :
I KA  I KA1  I KA 2  I KA 0 ;
2
I KB  I KB1  I KB 2  I KB 0  I KA1  a  I KA 2  a  I KA 0 ;
2
I KC  I KC1  I KC 2  I KC 0  I KA1  a  I KA 2  a  I KA 0 ;
 1 2
I KA1  ( I KA  a  I KB  a  I KC );
3
1 2
I KA 2  ( I KA  a  I KB  a  I KC );
3
1
I KA0  ( I KA  I KB  I KC );
3
unde a aste un inmulțitor de fază (fazor).
Înmulțirea oricărui vector la fazorul a aduce la o rotire acestuia cu 1200 în direcția pozitivă de rotatie a vectorilor, la a2 -
cu 2400 în aceeaș directie.
Este evident ca sunt ca sunt sadisfacute relatiile :
a 2  a  1  0; a3  a j 2  1; a 4  a3  a  a.
De exemplu ,pentru un system nesimetric trifazat de curenti IA ,IB ,IC sistemele de coponente simetrice au forma :
I KA1 I KA2

I KA0 I KA2 I KA2

I KC1 I KB1 I KB2 I KC2

Utilizarea MCS permite de areduce acculul curentilor si tensiunilor la un sc. Nesimetric la calculul acestor marim
pentru un sc. convetional trifazat. De aceea relatiile obtinute la analiza sc. Trifazat pot fi utilizate si pentru analiza sc.
nesimetrice . MCS a capatat o raspindire larga ca o matoda simpla , ilustrativa si sigura la calculul diferitr regimuri
nesimetrice.
Schemele echivalente pentru diferite secvențe
Determinerea curentilor de s.c.nesimetric cit si acel trifazat incepe de la intocmiea schemelor echivalente. Care sunt de
secenta directa,inversa si homoplara pt s.c. cu punere la pamint. In asa circuie electrice legile lui Ohm si Kirchhoff pot
fi utilizatept fiecare din secvente independent si separate, iar valorile curentilor si tens. in faze se pot determina prin
metoda suprapunerii.
Componentele nesimetrice pot fi descompuse in component simetrice. Astfel pentru s.c bifazat K(2) I si U au compnente
directa si inversa, iar la monofazat si bifazat cu punere la pamin:directa, inversa si homopolara. Reactantele se noteaza
respective:x1,x2,x0. Examinam schema unui sistem elimentar care include un generator, un transf. și o linie electria la
sfirsitul carea are loc un s.c. nesimetric.

G T

W K(n)

Schema echivalenta de secventa directa se intocmeste ca si schema pentru calculul s.c. trifazat.
EΣ X1G X1T X1W X1rez

Ik1 Ik1

Uk1 Uk1

Pentru schema de secventa directa este este caracteristic că, începutul este în punctual cu potențial nul al generatorului,
iar sfârșitul în punctul de s.c, la care este aplicata tensiunea de secvență directă Uk1.
În conform cu legea a 2 a lui Kirchhoff:
E  jX 1rez  I1  U K 1 ,
de unde U K 1  E  jX 1rez  I1 .
Schema echivalentă de secvență inversă constă din aceleași elemente ca și cea de secvență pozitivă, deoarece căile de
parcurgere a curentilor sun același. Generatoarele produc numai un sistem trifazat simetric de T.E.M. de secvență
pozitivă, adică E2 = E0 = 0.
În conformitate cu legea a doua a lui Kirchhoff U K 2   jX 2 rez  I 2 rez .
Pe masura îndepărtării de la locul de s.c. tensiunea 𝑈2 cade dela 𝑈𝑘2 până la 0.
X2G X2T X2W X2rez

Ik2 Ik2

Uk2 Uk2

Schema echivalenta de sucesiune homopolară se întocmește începând cu locul de s.c.Se ține cont de faptul că curenții
homopolari parcurg toate trei faze și se reîntorc prin pamânt și prin neutrele transformatoarelor legate la pământ.
Particularitățile schemei sunt:
 începutul schemei este în neutral legat la pământ;
 sfârșitul schemei este în punct de s.c.;
 circuitul din stânga transformatorului nu este parcurs de curenți homopolari.
X0W
X0rez
Ik0
Ik0

Uk0
Uk0

Caracteristica de variere a tensiuni de diferite secvente pe masura indepartarii de locul de s.c.:

G T

W K(n)

EΣ
Uk1

Uk2

Uk0

38. Curenții și tensiunile în locul de s.c. monofazat. Diagramele fazoriale.

Schema de principiu în acest caz este prezentată mai jos:

Xrez
A
B
C
IKA IKB IKC
Pentru faza de referință putem scrie:

U KA(1)
1  E A  jX 1rez  I KA1 ;
(1)


U KA 2   jX 2 rez  I KA 2 ;
(1) (1)

 (1)
U KA0   jX 0 rez  I KA0 ;
(1)

Condițiile de limită:

 I KB  0

 I KC  0

U KA  0

Transformăm sistemul condițiilor de limită în conformitate cu relațiile de bază ale metodei componentelor simetrice
care sunt următoarele:

I KA  I KA1  I KA 2  I KA 0 ;
2
I KB  I KB1  I KB 2  I KB 0  I KA1  a  I KA 2  a  I KA 0 ;
2
I KC  I KC1  I KC 2  I KC 0  I KA1  a  I KA 2  a  I KA 0 ;
1 2
I KA1  ( I KA  a  I KB  a  I KC );
3
1 2
I KA 2  ( I KA  a  I KB  a  I KC );
3
1
I KA0  ( I KA  I KB  I KC );
3
și obținem:

(1)
I KA 1 
3

1 (1)
I KA  a  I KB
(1)
 a 2  I KC
(1)
 1 (1)
  I KA
3
;

(1)
I KA 2
3

1 (1)
 I KA  a 2  I KB
(1)
 a  I KC
(1)

1 (1)
  I KA
3
(1)
I KA 0
3

1 (1)
 I KA  I KB
(1)
 I KC(1)
 1 (1)
  I KA
3
1 (1)
(1)
Așadar I KA  I KB
(1)
 I KC
(1)
  I KA
3
(1)
Tensiunea în faza A U KA  0 , adică:

 U KA 1  U KA 2  U KA0  EA  jX 1rez  I KA1  jX 2 rez  I KA 2  jX 0 rez  I KA0  EA  jI KA1  X 1rez  X 2 rez  X 0 rez  .
(1) (1) (1) (1) (1) (1) (1) (1)
U KA

Curentul de secvență pozitivă în faza de referință

(1)
I KA 1  EA j  X1rez  X 2 rez  X 0 rez  .

Modulul curentului total de s.c.

 3  E
(1)
I KA  3  I KA
(1)
1  .
X 1rez  X 2 rez  X 0 rez

Componentele simetrice ale tensiunilor în locul s.c.

2   jX 2 rez  I KA1 ;
(1) (1)
U KA

0   jX 0 rez  I KA1 ;
(1) (1)
U KA
(1)
U KA  U KA
(1)
1  U KA 2  U KA0
(1) (1)

De unde
(1)
U KA (1) (1)

1   U KA 2  U KA 0  j  I KA1  X 2 rez  X 0 rez  .
(1)

Tensiunile de fază în locul s.c.

 U KB 1  U KB 2  U KB 0  a  U KA1  a  U KA 2  U KA0  a  jI KA1  X 2 rez  X 0 rez   a ( jX 2 rez  I KA1 )  jX 0 rez  I KA1 

(1) (1) (1) (1) 2 (1) (1) (1) 2 (1) (1) (1)
U KB

1  jX 2 rez  a  a   jX 0 rez  a  1   I KA1  X 2 rez  a  a   X 0 rez  a  1  .

 I KA
(1)
 2 2
 (1)
 2 2


În mod analogic:

1  X 2 rez  a  a   X 0 rez  a  1  .
(1)
U KC  I KA
(1)
 2


1  I KA 2  I KA0 :
(1) (1) (1)
Diagrama fazorială pentru curenți este consturită reieșind din condiția I KA

(1)
Diagrama fazorială pentru tensiuni este construită reieșind din condiția: U KA 1   U KA 2  U KA 0 :
(1) (1)
 

39. Regula de echivalență a succesiunii pozitive. Schemele echivalente complexe pentru diferite tipuri de
scurtcircuite.
Analizând expresiile obținute în prealabil pentru componentele curenților și tensiunilor la diferite tipuri de s.c.
nesimetrice, observăm că curenții de secvență inversă și homopolară și tensiunile de diferite secvențe sânt proporționale
cu curentul de secventă directă în locul s.c.
Prin urmare, problema calculului oricărui s.c. nesimetric constă, în primul rând, în determinarea curentului de secvență
directă ( I K 1 ) în locul de s.c.
Structura expresiilor pentru ( I KA(1)
, ( 2) și I KA
1 I KA1
(1,1)
1
permite a exprima curentul de secvență directă a fazei de referință pentru
orice (n) tip de s.c. nesimetric în formă generală:
E A
1 
(n)
I KA
jx1rez  jx ( n )
unde x este reactanța suplimentară, valoarea căreia pentru fiecare din tipurile examinate de s.c. nesimetric se
(n )

determină cu reactanțele rezultante de secvență invers și homopolară în raport cu punctul de s.c.

În afară de aceasta, curenții de fază în locul s.c. la fel sânt proporționali cu curentul de secvență directă. Modulul
curentului de fază în locul s.c. pentru orice (n) tip de s.c. nesimetric în formă generală:
I K( n )  m ( n )  I K( n1)
unde m este un coeficient.
Tipul de s.c. x (n ) m(n)
K(1) X2rez +X0rez 3
K (2) X2rez 3
X 2 rez  X 0 rez X 2 rez  X 0 rez
K(1,1)
X 2 rez  X 0 rez
3  1
( X 2 rez  X 0 rez ) 2
Înscrierea în formă generalizată a expresiei de calcul a curentului de secvență directă pentru diferite tipuri de s.c.
nesimetrice i-a permis profesorului N.Scedrin în anul 1930 să formuleze urmatoarea teză.

Curentul de secvență pozitivă pentru orice tip de s.c. nesimetric poate fi determinat ca și curentul la un s.c. trifazat într-
un punct, indepărtat de punctul real de s.c. în schema de secvență directa printr-o reactanță suplimentară x ( n ) .
Valoarea acestei reactanțe nu depinde de parametrii schemei de secvență directă și pentru fiecare din tipurile de s.c.
nesimetric se determină cu reactanțele de secvență inversă și homopolară în raport cu punctul examinat de s.c.
Aceasta teză poartă denumirea de regula de echivalență a secvenței pozitive.
Schemele echivalente complexe
Pentru fiecare din tipurile examinate de s.c nesimetric se poate de întocmit scheme echivalente complexe din care ușor
pot fi obținute relațiile dintre componentele simetrice ale curenților și tensiunilor. Schemele echivalente de diferite
secvențe convențional se prezintă prin dreptunghi, în interiorul cărrora prin Î se marcheaza începutul schemei iar prin S
sfârșitul ei.
Schemele echivalente complexe p/u s.c mono-, bi- și bifazat cu punere la pământ sânt prezentate mai jos.
E
I
E
S
Î S
E Ik1
x1rez Ik1 Î S Ik1 x1rez

x1rez
S Î S
I x2rez
x2rez Ik2 Ik2

Î S
x2rez
Ik2 ÎÎ x0rez S
II x0rez S Ik0 Ik0

Tensiunile în diferite puncte într-un oarecare punct al schemei trebuie să fie determinate în raport cu începutul schemei
pentru secvența corespunzătoare.
40. Procesul tranzitoriu electromagnetic la conectarea la tensiune sinusoidală a elementelor cu capacitate
considerabilă (baterii de condensatoare, linii în cablu)
La conectarea la rețea a bateriilor de condensatoare și a liniilor în cablu au loc salturi considerabile ale curentului de
încărcare. În acest caz pe curentul cu frecvența fundamentală se suprapune un curent de înaltă frecvență al regimului
tranzitoriu. Amplitudinea curentului total în regim tranzitoriu este mai mică decât amplitudinea curentului de s.c.,
totodată ea poate atinge valori de câțiva kiloamperi, ceea ce este periculos atât pentru rețele și aparatajul de comutație,
cât și pentru bateriile de condensatoare.
BC

BC

a. b.
Figura 1- Conectarea bateriilor de condensatoare.
Daca examinăm o baterie cu condensatoarele conectate în stea sau în triunghi (fig.1 a,b), atunci schema echivalentă
pentru una din faze se prezintă în felul următor (fig.2).
i=i’+i’’
r C

Uc
U

Figura 2
Se știe că, curentul într-un atare circuit în regim tranzitoriu are două componente: periodică si libera:
𝑖 = 𝑖 ′ + 𝑖 ′′ .
Mărimea componentei periodice se determină cu relația: i '  I m sin  t        I m sin  t     
unde I m este amplitudinea curentului periodic;
  faza inițială a tensiunii;
 - defazajul dintre curent și tensiune.
În momentul inițial mărimea acestei componente i0'  I m sin   
t

Mărimea componentei libere a curentului i  A  e  ,
''

unde A este constanta de integrare;

 - constanta de amortizare a componentei libere a curentului,   r  C .
Constanta de integrare A se determină din condițiile inițiale (t=0), în acest caz
t

i0''  A  e 0  A . În așa fel i ''  i0''  e r C
.
''
Vom determina curentul i 0

i0  i0'  i0'' Io=io’+io’’

K r C

În momentul inițial pe condensator nu sânt sarcini și nu este tensiune, adică el parcă ar fi scurtcircuitat.
Atunci i0  i0'  i0''  U m  sin 
r
Faza curentului total în momentul inițial coincide cu faza tensiunii (  0=0), fiindcă circuitul are un caracter pur rezistiv.
În prealabil a fost determinat curentul i0'  I m sin   
Atunci curentul aperiodic în momentul inițial i0''  i0  i0'  U m  sin   I m sin   
r
iar în caz general
U  
t t

i ''  i0''  e    m  sin   I m sin     e 
 r 
Curentul aperiodic liber va avea valoare maximă atunci, când i0'  0 și sin   1, ceea ce corespunde condiției

sin      0 sau     0 și     , adica la conectare în momentul trecerii prin zero a componentei periodice
2
1 
a curentului și când r  (adica    ).
C 2
Um
În acest caz i0'' max .
r
Expresia pentru curentul total poate fi înscrisă în forma:
U  
t
i  i  i  I m sin  t        m  sin   I m sin     e  .
' ''

 r 

Caracterul de variere a curentului total și a componentelor acestuia la conectarea condensatorului pentru   este
2
prezentat in fig.3

i 0' '
i’’
i’ u i
t

Figura 3
Vârful i are același semn ca și tensiunea fiindcă i0''  U m .
''
0
r
Este necesar de menționat faptul, că durata de amortizare a curentului aperiodic este mult mai mică decât o perioadă.
1 
Într-adevăr, fiindcă r << sau   r  C   <<1 , rezultă  << T .
C 2
În alte cazuri, când i0  0 si sin   1 ,valoarea inițială a curentului aperiodic va fi mai mică, iar durata amortizării
'

acestuia - mai mare.

La conectarea la rețea a elementelor cu capacitate mare, pe acestea din urmă pot sa apară și supratensiuni. Amplitudinea
acestor supratensiuni nu depășește valoarea dublă a tensiunii în regim permanent de funcționare.

41. Procesul tranzitoriu electromagnetic la deconectarea de la rețea a elementelor cu capacitate considerabilă

(baterii de condensatoare, linii în cablu)
Vom analiza procesele tranzitorii la deconectarea bateriilor de condesatoare și a liniilor în cablu (elementele cu
capacitate mare).
Schema echivalentă pentru una din faze în cazul examinat este prezentată în figura de mai jos:
Fiindcă se consideră că capacitatea C are valoare mare, rezistența r și inductivitatea L ale circuitului practic nu
influențează asupra defazajului cintre curent și tensiune. În așa fel vom considera că, până la momentul deconectării,
prin circuit parcurge un curent i ce este în avans în raport cu tensiunea u cu un unghi 𝝅⁄𝟐.
C – capacitatea unfei faze a bateriei de condensatoare (BC) sau a liniei în cablu (LC);
L1, L2 – inductivitățile elementelor din circuitul de până la elementul examinat (BC, LC);
𝑪𝜮 – capacitatea sumară a elementelor din circuitul de pțnă la elementul examinat (BC, LC);
u – tensiunea sinusoidală aplicată, 𝒖 = 𝑼𝒎 ∙ 𝒔𝒊𝒏(𝝎𝒕 + 𝜶).
Să presupunem, că la întinderea arcului electric în aparatul de comutație până la o oarecare lungime, parcurgerea
curentului se întrerupe și arcul se stinge.
Mai mult probabil că aceasta va avea loc în momentul trecerii curentului sinusoidal prin zero (momentul 𝒕𝟎 ).
În acest caz pe capacitatea C va rămâne o sarcină Q și se va menține tensiunea 𝑼𝒇𝒎 , care a fost la momentul ruperii
arcului.
Tensiunea între contactele ce se îndepărtează a aparatului de comutație începe să crească și în momentul 𝒕𝟏 devine egală
cu 𝟐 ∙ 𝑼𝒇𝒎 .

Să admitem, că în acest moment sub acțiunea unei atare tensiuni mari intervalul între contactele aparatului de comutație
se străpunge. Capacitatea C începe să se reâncarce, fiindcă tensiunea rețelei este pozitivă, iar tensiunea pe această
capacitate – negativă.
Procesul de reâncărcare a capacității C este însoțit de un proces de variere oscilatorie a tensiunii, fiindcă curentul de
reâncărcare parcurge prin inductivități și capacități
𝒖𝒄 (𝒕) = 𝑼𝒎 ∙ 𝒄𝒐𝒔𝝎𝒕 − 𝟐 ∙ 𝑼𝒎 ∙ 𝒄𝒔𝒐𝝎𝟏 𝒕.
Axa oscilațiilor tensiunii este curba tensiunii de la rețea.
Frecvența oscilațiilor 𝝎𝟏 , determinată de valorile inductivităților și capacităților, este mai mare decât frecvența
fundamentală 𝜔0 .
La străpungerea intervalului vor parcurge două componente ale curentului: forțată 𝒊′ și liberă 𝒊′′:
𝒊 = 𝒊′ + 𝒊′′ = −𝑼𝒎 ∙ 𝝎 ∙ 𝑪 ∙ 𝒔𝒊𝒏𝝎𝒕 + 𝟐 ∙ 𝑼𝒎 ∙ 𝝎𝟏 ∙ 𝑪 ∙ 𝒔𝒊𝒏𝝎𝟏 𝒕.
Fiindcă 𝝎𝟏 ≫ 𝝎𝟎 , amplitudinea componentei libere a curentului 𝒊′′ = 𝟐 ∙ 𝑼𝒎 ∙ 𝝎𝟏 ∙ 𝑪 este mai mare decât amplitudinea
componentei forțate.
Pentur o jumătate de perioadă a oscilațiilor libere (𝒕 = 𝑻𝟏 ⁄𝟐), tensiunea va atinge valoarea maximă (𝟐 ∙ 𝑼𝒎 ). Fiindcă în
acest interval de timp tensiunea rețelei nu dovedește să varieze considerabil, atunci
𝒖 𝑪 ≈ 𝑼𝒎 + 𝟐 ∙ 𝑼𝒎 ≈ 𝟑 ∙ 𝑼𝒎 .
Aproximativ în același moment de timp curentul total, care este determinat în fond de component liberă, trece prin zero
și arcul electric în aparatul de comutație poate să se stingă. Pe capacitatea C în acest caz se va menține tensiunea 𝟑 ∙ 𝑼𝒎 .
În momentul de timp 𝒕𝟐 tensiunea între contactele aparatului de comutație devine egală cu 𝟒 ∙ 𝑼𝒇𝒎 .

Admitem că în acest moment intervalul iarăși se străpunge. La reâncărcarea capacității C tensiunea pe aceasta din urmă
poate să atingă valoarea 𝟓 ∙ 𝑼𝒇𝒎 ș.a.m.d.

Practic tensiunea maximă pe capacitate nu depășește valoarea 𝟒 ∙ 𝑼𝒇𝒎 din cauza descărcării capacității C în timp de
jumătate de perioadă a curentului liber și micșorării corespunzătoare a tensiunii.

42. Procesul tranzitoriu elemetromagnetic la conectarea la rețea a transformatorului la mers în gol.

Vom considera un transformator monofazat, înfășurarea secundară a caruia este deschisă (fig.1)

Tensiunea sinusoidală, aplicată la bornele infășurării primare, este echilibrată de căderea de tensiune pe r și de T.E.M.
pe inductivitatea L a acestei înfășurări:
d
W  i  r  U m  sin t    (1)
dt
unde W este numărul de spire ale înfășurării primare;
 - fluxul magnetic în miezul transformatorului;
i - curentul în înfășurarea primară;
a - faza tensiunii în momentul conectării (t=0).
În ecuația (1) se conține 2 necunoscute: i și  , vom exclude i, știm că fluxul total se determină:
 W 
  W    L  i de unde rezultă: i   (2)
L L
d W 
Daca substituim curentul i din (1) cu relația (2) obținem: W  r  U m  sin t  a  sau
dt L
d r U
   m  sin t  a  (3)
dt L W
Solutia ecuației diferențiale (3) constă din 2 componente:    I   II ,
 I este fluxul magnetic în regim stabilizat, iar  II este fluxul aperiodic liber. Ambele componente sunt funcții de timp.
La conectarea transformatorului la rețea are loc un proces tranzitoriu, pe parcursul căruia fluxul magnetic variază.
Componenta  I variază sinusoidal și este defazată în urmă de tensiune cu un unghi π/2

 I   m sin(t  a  )   m cos(t  a) componenta  II a fluxului poate fi determinată din ecuația:
2
t r
d II r II t
   0 . Soluția fiind:  II  A  e   A  e L ,
dt L
unde A este constanta de integrare,
 - constanta de amortizare a componentei aperiodice a fluxului,   L .
r
r
ținând cont de faptul că în momentul inițial al conectării (t=0)  =0 , vom avea:
t
Atunci    m cos(t  a)  A  e L

r
t
0   m cos a  A de unde rezultă: A   m cos a , în final obținem    m cos(t  a)   m cos a  e . L

Analiza expresiei obținute arată că cel mai nefavorabil moment de conectare este atunci când tensiunea trece prin zero în
r
t
acest caz mărimea fluxului va fi :    m cost   m  e .
L

Caracterul de variere a fluxului rezultant și a componentelor acestuia pentru 𝜶 = 𝟎

Dacă în miezul transformatorului există un flux de magnetism remanent r de același semn cu fluxul aperiodic  II
atunci valoarea de vârf a fluxului rezultant va fi și mai mare

Curba de variatie a curentului de magnetizare in timp

Valorile curentului ce corespunde acestui flux, pentru diferite momente de timp, pot fi determinate cu ajutorul
curbei de magnetizare   f  i  .
În așa fel poate fi construită dependența curentului de timp i  f  t  :
 Analiza curbei de variație a curentului de magnetizare în timp arată, că acest curent conține o componentă
aperiodică cu o valoare considerabilă ce amortizează relativ repede. De aceea curba are forma unor semiunde ascuțite și
aproape că este complet deplasată de o parte a axeo absciselor.
Oscilograma acestui curent la conectarea unui transformator cu miezul saturat este prezentată mai jos

Fluxul magnetic și curentul ating valori maxime aproximativ peste o semiperioadă după conectare.
Practica arată, că la conectarea transformatoarelor la mers în gol, valoare de vârf a curentului în multe cazuri este mai
mare de zeci de ori decât curentul în regim permanent de mers în gol și poate chiar să fie mai mare decât curentul
permanent de s.c.
În SEE și de AEE este necesar a lua în considerație curenții de conectare a transformatoarelor rla mers în gol la ajustarea
aparatajului de protecțoe prin relee și automatică pentru a evita cazuri de declanșare neprogramată a întreruptoarelor.
În baza analizei efectuate pot fi trase următoarele concluzii:
 la conectarea transformatoarelor important este procesul de variație a fluxului magnetic;
 caracterul procesului tranzitoriu depinde de momentul conectării și de existența unui flux de magnetizm
remanent;
 apariția unor salturi de curent la conectarea transformatoarelor se explică prin saturația miezului magnetic;
 vârful de current la conectarea transformatorului poate atinge valori ce depășesc de 6..8 ori valoarea de
amplitudine a curentului nominal al transformatorului și de 100 ori valoarea de amplitudine a curentului de magnetizare
în regim permanent de funcționare;
 cele mai mari șocuri de curent au loc când exista un flux de magnetism remanent, semnul căruia coincide cu
semnul fluxului aperiodic liber  '' .

43. Compensarea puterii reactive în cuptoare cu creuzet și cuptoare cu arc electric.

Compensarea puterii reactive în cuptoarele cu creuzet
Ca la orice instalație electrică, consumator este un parametru foarte important, nu numai din punct de vedere al
cheltuielilor de exploatare, ci și din punct de vedere al calității energiei electrice, a pierderilor de tensiune și de putere
care apar la transportarea energiei reactive în rețea. Factorul de putere trebuie corectat la o valoare neutră, care este dat
de normativele în vigoare. Compensarea sau precis corecția acestui indicator la valoarea neutră se face cu
condensastoare electrice.
Acest factor de putere, poate fi determinat cu ajutorul formulei:
R1 P
cos    0,05...0, 4 , ceea ce duce la un consum mare de putere aparentă conform formulei S  .
R12  X12 cos 
Problema se complică prin faptul că factorul de putere în procesul de topire își schimbă valoarea de 2-3-4 și mai
multe ori.
Se utilizează două metode de compensare a puterii reactive ce se deosebește prin tipul generatorului de frecvență
utilizat:
a) generator cu frecvență constantă:

Cu ajutorul contactorului K se conectează/deconectează alte condensatoare C ( C1 , C2 ,..., Cn ) în circuit. Condensatoarele

pot ieși din funcțiune deoarece sunt răcite cu apă și sărurile fiind depuse pe conducte, și deci răcirea este mai puțin
productivă.
b) Generator cu frecvență variabilă:

În cazul utilizării generatoarelor de frecveță variabilă se utilizează condensatoarele cu oxid din Tantal, permitivitatea
electrică a căruia la fel se modifică odată cu creșterea temperaturii.
1
XC  X L →  L
C
Compensarea puterii reactive în cuptoarele cu arc electric
Factorul de putere al cuptorului cu arc electric oscilează (0,7÷0,75). Factorii ce împiedică la compensarea puterii
reactive:

 cos  este variabil;

 Puterea unitară este enorm de mare 10, 100 și mai mult de MVA.
Pentru a menține cos  în limitele stabilite apare o necesitate pe măsura extinderii procesului de cunoscut că puterea
reactivă Q crește sau descrește. La compensarea puterii reactive sunt utilizate bateriile de condensatoare și motoarele
sincrone.

44. Alimentarea cu energie electrică a cuptoarelor cu arc electric.

Echipamentul electric al cuptorului asigură alimentarea optimă cu energie electrică a cuptorului știind că în faze
diferite ale procesului tehnologic (topire, afinare, reducere), dar și în cadrul unei faze, cuptorul necesită puteri diferite.
 Schema electrică monofilară, de principiu, a alimentării unui cuptor cu arc electric pentru elaborarea oțelului este
dată mai jos:
AEE a CAE se realizează de la rețeaeua
electrică de medie sau de înaltă tensiune (6-220)kV
prin intermediul unui transformator T, de construcție
specială, care are în secundar tensiunea de (65-850)V
și curentul de până la 160 kA. Tensiunea în secundar
se reglează cu ajutorul a (2-25) de prize în înfășurarea
primară, cu reglaj sub sarcină.
Bobina BR, plasată în amonte de
transformator, are rolul de a limita valoarea curenților
de scurtcircuit, care apar în faza de topire.
Constructiv, bobina se introduce în aceeași cuvă cu
transformatorul. La cuptoarele cu capacitatea mai
mare de 10 tone, bobina nu mai este necesară.
Legătura electrică dintre transformatorul, T, și
cuptorul, CE, este asigurată de rețeaua scurtă, RS,
formată dintr-un sistem trifazat de conductoare a
căror mod de conectare influențează puternic
randamentul și factorul de putere ale cuptorului.
Fazele rețelei scurte pot fi legate în stea, în triunghi
nesimetric sau în triunghi simetric.
Conexiunea în stea se folosește la cuptoarele
de mică capacitate (sub 10 tone) având avantajul
simplității constructive și consumul redus de cupru,
dar are dezavantajul producerii de regimurilor
nesimetrice, prin încărcarea nesimetrică a fazelor
datorită impedanțelor diferite ale celor 3 faze.
Conexiunea în triunghi nesimetric se utilizează
la cuptoare de capacitate medie, de (20-100) tone.
Conexiunea în triunghi simetric se practică la
cuptoarele de mare capacitate, de peste 100 tone.
Pentru cuptoarele cu arc electric având
capacitatea de peste 15 tone se utilizează agitatorul
inductiv, AI, montat sub cuva de topire, în scopul
amestecării, în profunzime, prin inducție
electromagnetică, a băii de metal topit. Se obține, astfel, omogenizarea temperaturii și compoziției chimice a sarjei,
accelerarea reacțiilor chimice de oxido-reducere și a topirii adausurilor de aliere, însă apare și fenomenul de erodare
rapidă a vatrei cuptorului. De aceea, la cuptoarele de mare capacitate (ăeste 100 t) se renunță la agitatorul inductiv.
Datorită factorului de putere redus (𝒄𝒐𝒔𝝋 = 𝟎, 𝟔) în faza de afinare, cuptorul este prevăzut cu o instalație de
compensare a necesarului de putere reactivă, formată din bateriai de condensatoare, C.
Cuptorul cu arc electric fiind o sursă de regim deformant (în special pentru armonicile 3 și 5) trebuie echipat cu
filtre absorbante de armonice acordate pe armonicile 3 și 5.

45. Surse pentru sudare cu arc electric.

Sudarea reprezintă procedeul fizico – chimic prin care se realizează o îmbinare nedemontabilă între două
componente.
Sudarea metalelor sau aliajelor se realizează dacă la locul de contact temperatura și presiunea au valori
tehnologice specifice în funcție de acești parametri avem sudare prin topire (când presiunea este zero) sau sudarea prin
presiune (când presiunea este factorul principal și temperatura calcul auxiliar).
Prin sursă de sudare cu arc electric se înțelege un ehipament pentru sudare cu arc electric care furnizează și
controlează energia electrică necesară alimentării arcului.
 Curentul de sudare este furnizat de o sursă de curent care poate fi:
a) Transformatoarele sunt surse de curent alternative coborâtoare de tensiune (valorile aproximative ale
tensiunii și curentului secundar sunt 70 V – 500 A). Pot fi răcite natural sau în ulei. Schema unui transformator
monofazat cu două înfășurări este prezentat mai jos

𝑈
La care curentul de scurtcircuit este: 𝐼2𝑠𝑐 ≅ 𝑘∙𝑋1 .
𝑇
Din aceasta relație rezultă că, curentul de scurtcircuit poate fi modificat fie prin modificarea raportului de
𝑊
transformare al transformatorului: 𝑘 = 𝑊1, fie prin modificarea reactanței 𝑋𝑇 deosebinduse următoarele tipuri:
2
 Transformator cu bobină de reactanță

 Transformator cu înfășurări mobile

 Transformator cu șunt magnetic

 Transformator cu șunt electromagnetic

Avantaje:
 Este simplu și are construcție ieftină;
 Nu are părți îm mișcare care se uzează;
 Are durată mare de viață;
 Randamentul este ridicat 70 – 90 %;
 Pierderi de mers în gogl sunt foarte reduse.
Dezavantaje:
 Factor de putere foarte slab, 𝑐𝑜𝑠𝜑 = 0,3 − 0,45;
 Fiind monofazat încarcă neuniform rețeaua trifazată.

b) Convertizoare de sudare sunt surse de curent continuu și se compun dintr-un motor de antrenare care poate fi
motor cu ardere internă sau motor electric asincron și un generator de curent continuu cu caracteristica coborâtoare.
Generatoarele cele mai des utilizate sunt: a) cu excitație separată și serie antagonistă; b) cu excitație derivație .

Reglarea curentului se face prin două moduri:

 Modificarea curentului de excitație 𝑹𝒆 (𝑼𝒆 );
 Cu reostatul 𝑹𝒔 care modifică 𝑰𝒔𝒄 .
Avantaje:
 Încarcă uniform rețeaua de curent trifazat;
 Are randament ridicat 50-65%;
 Au factor bun de putere;
 Stabilitatea arcului este mai bună în curent continuu decât în curent alternativ.
Dezavantaje:
 Cost ridicat;
 Consum mare de nergie la mersul în gol;
 Întreținere costisitoare și pretențioasă.
c) Redresoarele sunt surse de sudare de curent continuu compuse dintr-un transformator de putere și un redresor
(de seleniu, diode sau tiristoare de putere).

Avantaje:
 Lucrează fără zgomot, și asigură suduri uniforme de calitate;
 Are factor de putere ridicat 𝑐𝑜𝑠𝜑 = 0,6 − 0,7;
Dezavantaje:
 Este un utilaj scump;
 Se defectează ușor (elementele semiconductoare).
d) Invertoarele, principiul de funcționare a sursei este prezentat mai jos:
1 – redresor; 2 – comutator cu trnazistor; 3 – transformator cu înaltă
frecvență; 4 – redresor; 5 – bobina de netezire; 6 – pupitru de comandă; 7 –
șunt; 8 – electrod și arc electric; 9 – rețeaua trifazată.
Curentul alternativ dat de la rețeaua de alimentare trifazată este
redresat de (1) și prin intermediul comutatorului cu tranzistor (2) este
transformat în curent alternativ de înaltă frecvență 𝑓 > 20 𝑘𝐻𝑧.
Pentru obținerea unei tensiuni de frecvență înaltă este necesar un
transformator (3) mult mai mic decât la frecvența de 50 Hz. După
transformator un redresor (4) produce din nou curent continuu. Pentru
netezirea acestui curent este introdusă în circuit o bobină de netezire (5) a
cărei masa la fel este mult mai mică decât la o sursă de sudare clasică.
Forma caracteristicii sursei în timpul operației de sudare cu
impulsuri se modifică cu ajutorul celor două tranzistoare aflate în
comutatorul (2).
Avantaje:
 Greutatea sursei este micșorată de circa 10 ori comparativ cu restu
surselor;
 Reducerea puternică a greutății transformatorului și a inductanței de
netezire;
 Posibilitatea oricăreo forme de puls pentru curent de sudare;
Dezavantaje:
 Necesitaea utilizării unor tranzistoare de putere la tensiuni ridicate
(800-1000 V);

46. Aparate electrice de comutație de joasă tensiune.

Contactoarele sunt aparate electrice de comutație destinate pentru
conectări frecvente ale circuitelor electrice atțt în regimurile normale de
funcționare, cât și în cele cu abateri de la parametrii nominali. Contactoarele se utilizează în circuitele electrice de
tensiunea până la 500 V de curent alternativ și 600 V de curent continuu.
După tipul mecanismului de acționare contactoarele se clasifică în: electromagnetice, hidraulice și pneumatice. În
prezent, în sistemele de comandă și de acționări automatizate au găsit o largă utilizare practic numai contactoarele
electromagnetice – contactoare.
Există următorul tipaj de contactoare: de curen continuu – de linie și de accelerare; de curent alternativ – cu
frecvență industrială și de curent alternativ cu frecvență ridicată (până la 10 kHz).
Contactoarele care se eutilizează pentru conectarea și deconectarea circuitelor electrice primare se numesc de
linie. Contactoarele care se utilizează pentru șuntarea treptelor reostatului de demarare se numesc contactoare de
demarare.
În dependență de regimul de funcționare, contactoarele trebuie să corespundă următoarelor cerințe:
 capacitate sporită de rupere 10  20 I n ;
 durata mare de exploatare cu conectări frecvente – 240-600 conectări/oră pentru contactoarele cu regim normal
de funcționare, iar contactoarele cu regim greu de funcționare până la 1500-2000 conectări/oră;
 fiabilitate sporită în regimul de exploatare;
 tehnologia simplă de fabricare și comoditate la schimbul elementelor principale constructive;
 masă și gabarite reduse.
 anduranța (capacitatea aparatului de a executa fiabil funcțiile sale în parcursul perioadei de exploatare stabilă)
mecanică și electrică mare (anduranța mecanică 15-20 mln. manevre, anduranța electrică 0,5-2 mln. manevre).
Principalele elemente componente ale oricărui tip de contactor electromagnetic sunt: mecanismul electromagnetic, căile
de curent (contactele principale), dispozitivul de stingere al arcului electric, contactele auxiliare, șasiul și carcasa.
Demaroarele magnetice sunt alcătuire din unu sau două contactoare, contacte auxiliare și relee termice, montate pe
panoul comun. Ele efectuează pornirea, deconectarea și protecția motoarelor asincrone cu rotorul în scurtcircuit (în
colivie de veveriță), de conectări spontane la apariția tensiunii și după dispariția ei, protecția motorului de suprasarcini și
de dispariția tensiunii în una din fazele de alimentare.
Există demaroare magnetice nereversibile și reversibile. Demarorul magnetic cu un contactor se numește nereversibil și
se utilizează în cazurile când nu este necesitatea de a schimba direcția de rotație a rotorului motorului asincron.
Demaroarele magnetice cu două contactoare se numesc reversibile și afară de funcțiile sus-menționate ele îndeplinesc
comanda de inversare a sensului de rotație al rotorului, inversând prin intermediul celor două contactoare. În
demaroarele magnetice, prin conectarea pe rând a contactoarelor, are loc schimbarea locurilor fazelor și, prin urmare,
inversarea sensului de rotație al rotorului motorului asincron.

Schema nereversibilă a demarorului magnetic Schema reversibilă a demarorului magnetic

47. Aparate electrice de protecție de joasă tensiune.
Întreruptorul automat (ÎA) este un aparat cu număr limitat de comutații în regim nominal, destinația principală
fiind deconectarea automată a circuitului la apariția regimurilor anormale, cum ar fi suprasarcina, s.c., dispariția sau
micșorarea tensiunii ș.a.
După rapiditatea în funcționare ÎA se împart în 3 grupe reieșind din durata timpului propriu de acționare (durata
de timp de la apariția semnalului de deconectare până la momentul începerii îndepărtării contactelor).
Prima grupă. În această grupă sunt incluse întreruptoare automate, pentru care nu sunt caracteristice cerințe
speciale de rapiditate. ÎA din această grupă au timpul propriu de acționare 0,1-0,5 s. În această grupă sunt incluse așa
numitele înreruptoare selective, înzestrate cu diferite tipuri de relee pentru temporizarea deconectării cu scopul de a
obține rețineri considerabile de timp.
Grupa a doua. Ea cuprinde ÎA cu durata de acționare până la 0,005 s și se numesc ÎA rapide. Sunt ÎA cu
construcție specială.
Gurpa a treia. Ea cuprinde ÎA de stingere a câmpului electromagnetoc. Se utilizează în circuitele înfășurărilor de
excitație a mașinilor electrice sau în circuitele primare ale mașinilor de curent continuu de puteri mari.
În ÎA pot fi instalate următoarele tipuri de declanșatoare:
 termice, care acționează în funcție de valoarea curentului;
 electromagnetice de curent maximal, care acționează când valoarea curentului în circuit a atins sau a depășit o
valoare oarecare stabilită (mai mare decât cea stabilită). Ele pot fi cu acțiune instantanee (fără temporizare) sau cu
temporizare dependentă de valoarea curentului în circuit;
 de tensiune minimă – acționează la micșorarea sau la dispariția tensiunii;
 independente sau de comandă, care reacționează la comutație în circuitul de alimentare a acestor elemente
(dispozitive electromagnetice, pneumatice, servomotor ș.a.)
 de direcția curentului (puterii) care acționează în cazul schimbării direcției curentului sau a puterii în circuit. De
obicei, declanșatorul de direcție se instalează în ÎA de curent continuu, utilizate în circuitele generatoarelor care
funcționează cu baterii de acumulatoare sau cu alte surse de curent continuu.
Dacă valoarea curentului în circuit este mai mică decât cea nominală a ÎA, autnci ÎA, rămâne în poziția închis o durată
nelimitată de timp. În banda de valori ale curentului I n  I ac (caracteristici pentru regimul de suprasarcini) reacționează
declanșatorul termic DT al ÎA. Protecția aceasta a caracteristicii se numește dependentă, deoarece timpul de acționare
depinde de valoarea curentului. La depășirea valorii curentului în circuit valorii I ac începe să acționeze declanșatorul
electromagnetic. Deoarece timpul de acționare, începând cu valoarea curentului I ac nu se schimbă, această porțiune a
caracteristicii de protecție se numește independentă.

Caracteristica de protecție a ÎA Caracteristica Sig. Fuz. și a obiectului de protecție

Siguranța fuzibilă este un aparat electric care la intensitatea curentului mai mare decțt valoarea nominală
întrerupe circuitul electric ca urmare a fuziunii elementului fuzibil calibrat, încălzit direct de curentul electric până la
starea de topire (de fuziune).
Siguranțele fuzibile pot fi clasificate după modul de închidere a elementului fuzibil în:
1) siguranse fuzibile cu elementul fuzibil deschis (în prezent se utilizează foarte rar);
2) siguranțe fuzibile cu dulie (anvelorpă) semiînchisă. În siguranțele fuzibile din această grupă lipsește eșaparea
flăcării arcului elelctric în timpul fuziunii elementului fuzibil;
3) sigurnață fuzibile cu dulie închisă pot fi cu sau fără material de umplutură. În siguranțele fuzibile cu umplutură
arcul electric se stinge în umplutură datorită presiunii mari a gazelor care apar la arderea arcului electric în dulie.
Rezistența materialului pentru elementele fuzibile trebuie să fie mică, temperatura de fuziune (topire) scăzută și totodată
să fie rezistente la oxidare.
În SF moderne ăn calitate de material pentru elemente fuzibile se folosesc cuprul, zincul și aluminiul. În cazuri speciale,
când trebuie de asigurat o fiabilitate ridicată de funcționare, se utilizează argintul.
În SF cu elementele fuzibile din cupru sau argint la curenții de suprasarcină nu prea mari, pentru care se cere o durată
mai mare de fuziune a elementului fuzibil, e posibilă o încălzire puternică a duliei și distrugerea ei. Una din metodele de
diminuare a temperaturii de fuziune a elementului fuzibil e cea de utilizare a efectului metalurgic, provocat ca urmare a
fixării, în zona centrală a elementului fuzibil din cupru sau argint a unei mici bile din staniu. La încălzirea la curenți de
suprasarcină, materialul ușor fuzibil (bilele) ia temperatura acestuia,până la atingerea temperaturii sale de topire, în
continuare are loc o reacție de dizolvare a metalului fuzibilului în materialul topit, ceea ce duce până la urmă a
micșorării secțiunii fuzibilului și la topirea lui în acest loc (adică la întreruperea circuitului și ca urmare la deconectare).
Timpul total de deconectare a circuitului cu ajutorul siguranței fuzibile este compus din timpul de fuziune a elementului
fuzibil și din timpul de stingere a arcului electric. Pentur diminuarea timpului de stingere a arcului electric elementelor
fuzibile din aluminiu li se comunică forma cu secțiuni variabile.
Evident că cu cât e mai mare curentul în circuit, cu atțt mai repede elementul fuzibil se încălzește până la topire și cu atât
mai mic va fi timpul de întrerupere. Dependența duratei totale de întrerupere a circuitului de către siguranța fuzibilă în
funcție de curent se numește timp – curent sau caracteristica de protecție.
Siguranța fuzibilă va proteja obiectul numai în cazul dacă caracteristica sa de protecție a siguranței fuzibile 1 va fi
situată puțin mai jos față de caracteristica de protecție a obiectului 2 pentru orice valoare a curentului din circuit.
De obicei, la calibrarea siguranței fuzibile sunt date două valori ale curnetului:
1) valoarea minimă a curentului de fuziune la care elementul fuzibil nu trebuie să funcționeze timp de 2 ore:
I f min  1,3  1, 4  I n ;
2) valoarea maximă a curentului pentru care elementul fuzibil trebuie să se topească timp de până la 2 ore:
I f max  1, 6 I n .
E necesar de a menționa că siguranța fuzibilă se caracterizează prin două valori de curenți nominali:
 curentul nominal al duliei, curentul la care toate părțile conductoare de curent și de contact ale siguranței fuzibile
se încălzesc până la temperaturi admisibile;
 curentul nominal al elementului fuzibil, este curentul la care este calculat elementul fuzibil (la parcurgerea lui
elementul fuzibil nu trebuie să se topească).
48. Surse electrice de lumină, clasificare, caracteristica generală, descrierea.
Sursele de lumină sunt convertoare de energie, care utilizând diferite fenomene fizico-chimice le transformă în
altă formă de energie – energie optică (radiații electromagnetică în spectrul optic).
Indiferent de destinație, formă geometrică, dimensiuni sau principiu de transformare a energiei electrice în
energie radiației optice, orice sursă de lumină artficială se caracterizează prin următorii parametri:
1. Electrici: ♂putere electrică, P,W;
♂ tensiune, U,V.
2. Fotometrici: ♂ flux de lumină, lm;
♂ eficiență luminoasă,    P , lm W ;
♂ curbă fotometrică – caracteristică importantă a unei surse de lumină care reprezintă repartiția în
plan (sau în spațiu) a intensității luminoase.
3. Economici ♂ durata de funcționare – durata de timp la care se defectează 50% din produsele testate;
♂ durata exploatării eficiente – durata de timp după care fluxul luminos al sursei scade la o valoare
impusă (de regulă 80% din fluxul luminoss nominal inițial).

CLASIFICAREA
Pornind de la principiul de transformare a energiei electrice în energia radiației optice, mulțimea de lămpi
electrice utilizate în tehnica iluminatului se împarte în următoarele categorii:
a) Lămpi cu indandescență, bazate pe fenomenul de radiație termică – are loc excitarea termică a electronilor;
b) Lămpi cu descărcare electrică în vapori metalici – are loc excitarea atomilor prin descărcarea electrică în gaze și
vapori metalici, completată cu fenomenul fluorescenței. Având în vedere parametrii funcționali, acestea se împart în
două tipuri:
►lămpi cu descărcare electrică de joasă presiune (lămpi fluorescente);
►lămpi cu descărcare în formă de arc în vapori metalici la înaltă presiune.
c) Diode luminiscente – un montaj din elemente semiconductoare cu proprietăți strict programate, care determină
spectrul de radiații mono- sau policromatice, și formează fluxul luminos.

Lămpi cu incandescență. Filamentul se realizează din wolfram care, comparativ cu alte metale greu fuzibile,
prezintă o serie de avantaje, și anume: temperatură de topire ridicată, rezistență mecanică bună, volatilizare
(evaporarea, vaporizarea) redusă la temperaturi înalte. Cu cât este mai ridicată temperatura filamentului, cu atât este
mai mare ponderea radiației vizibile și eficiența luminoasă a lămpii. De regulă, în construcții generale ale lămpilor,
temperatura filamentului nu depășește 3100 K, în construcții speciale ale lămpilor cu incandescență ating valori de
3300 K.
Eficiența luminoasă variază între 18 ÷ 22 lm/Wm durata de funcționare fiind de 1000 ore. Este necesare de
menționat că prin durata de exploatare eficientă se înțelege timpul la care fluxul luminos al lămpii ajunge 80% din
valoarea inițială. După depășirea acestui timp, funcționarea lămpii este neeconomică din punct de vedere energetic.
 1 – Filamentul; 2 – Balon din sticlă;
3 – Soclu filetat; 4 – Electrozii din tantal;
5 – Montura din sticlă; 6 – Contactul central.

Avantajele:
 Schemă de alimentare simplă;
 Costuri investiționale reduse;
 Componența spectrală practic completă, ceea ce și determină utilizarea lor
în cazuri în care este necesară redarea culorilor.

Pentur a diminua volatilizarea filamentului, în condițiile ameliorării

sensibile a caracteristicilor de funcționare, în balonul lămpii se introduce un
halogen (iod, brom), obținându-se lampă cu incandescență cu halogen.
Comparativ cu lămpile cu incandescență de uz general, cele cu ciclu regenerativ de iod, prezintă o serie de avantaje,
dintre care cele mai importante sunt:
 Flux lumnos practic constant pe toată durata de funcționare a lămpii;
 Durata de funcționare mai mare (de circa 2000 ore) și eficiența luminoasă ridicată (22÷26 lm/W) la puteri
unitare de până la 10 kW;
 Temperatura de culoare ridicată (2900 K) ce asigură o mai bună redare a culorilor.
Lămpi fluorescente cu descărcare electrică la presiune joase (presiunea gazului este de 1 – 1,5 Pa) conține un tub
cilindric din sticlă, închis ermetic, de lungimea 150 ÷ 1500 mm și diametrul 10 ÷ 40 mm, cu doi electrozi din
wolframîn formă de filament și socluri la extremități. În interiorul tubului este introdus o cantitate de gaz inert (de
regulă argon) și o cantitate strict determinată de mercur. Suprafața interioară a tubului este acoperită cu un strat
fluorescent (luminofor). În calitate de luminofori se folosesc: silicați de zinc, cadmiu și beriliu, wolframații de
magneziu și calciu, boratul de cadmiu, halogenofosfații (fosfați de flour, de clor și de brom).
Prin utilizarea fenomenului de fluorescență eficiența luminoasă a lămpii crește de la 5 ÷ 7 lm/W la 50÷70÷100
lm/W, în funcție de luminoforul utilizat: compoziția stratului de luminofor permite varierea spectrului de radiație al
lămpii și realizarea de lămpi cu diverse temperaturi de culoare și diverși factori de redarea culorilor.
Parametrii funcționali ai lămpilor fluorescente de uz general:
 Putere electrică – 15 – 80 W;
 Eficiența luminoasă – 60 – 80 lm/W;
 Durata de funcționare – 8 – 10 mii ore.
Avantajele lămpilor fluorescente:
 Eficiență luminoasă ridicată;
 Durata de funcționare mare.
Dezavantajele:
 Necesitatea schemei electrice speciale pentru amorsarea descărcării electrice (aprinderea lămpii) și asigurarea
regimului, caracteristic descărcării autonomii în perioada funcționării lămpii.
 Componența spectrală discretă a radiației optice (discontinuă);
 Provoacă apariția fenomenului stroboscopic deoarece fluxul de lumină oscilează (pâlpâie) cu frecvență după a
tensiunii de alimentare;
 Sunt sensibile la temperaturi joase ale mediului de funcșionare.
CFL în prezent din punct de vedere utilitar se produc două tipuri: integrată (cu balast electronic încorporat),
modulară (cu balast electronic independent).
Avantajul CFL modulare constă în construcția componentei optice a lămpii, care poate fi schimbată. CFL se
racordează direct la rețeaua de alimentare prin soclul de tip Edison (E27) caracteristic lămpilor cu incandescență.
Pentru același flux luminos emis de lămpi cu incandescență, puterea CFL este de 4÷5 ori mai mică, iar durata de
funcționare de 8 ÷10 ori mai mare.
Avantaje
 Dimensiuni reduse, forme compacte și diverse;
 O varietate de puteri nominale;
 Eficiența luminoasă ridicată 60 ÷ 90 lm/W;
 Redare bună a culorilor;
 Durata mare de viață (peste 10 000 ore)
 În caz în care balastul electronic este completat cu circuit PFC (Power factor corrector) se obțineun factor de
putere unitar.
Dezavantaje
 Datorită caracteristicii neliniare și în lipsa unui circuit de corecție, prezintă o sursă importantă de armonici;
 Intensă disipare de căldură într-un volum redus.
Lampă cu descărcare (în vapori de sodiu) în formă de arc la presiune înaltă
În cazul acestor lămpi, arcul electric se dezvoltă într-o atmosferă de vapori de sodiu. Lampa constă dintr-un tub T,
doi electrozi E1 și E2 între care se dezvoltă descărcarea electrică și balonul electric K cu destinația funcțională de a
asigura transformarea radiației ultraviolete în radiație în specturl optic și protecția tubului de descărcare contra
acțiunilor exterioare (limitarea influenței temperaturii și a mediului exterior).
Tubul T este umplut cu un gaz inert (Xe, Ar sau Ne) și este introdus puțin sodiu în stare solidă.
Lămpile cu vapori de sodiu de înaltă presiune în prezent sunt cele mai eficiente surse de lumină artficială. Gazul
inert se ionizează rapid și facilitează apariția arcului electric la aplicarea tensiunii la electrozii lămpii. Căldura
degajată de arc vaporizează sodiul și mercurul. Vaporii de mercur sporesc presiunea și tensiunea de lucru iar atomii
de sodiu asigură radiația în spectrul optic.
Avantaje
 Durata mare de funcționare ( peste 20 000 ore);
 Formă compactă;
 O eficiență luminoasă foarte mare (până la 150 lm/W).
Dezavantaje
 Necesită utilizarea unui bloc de amorsare dotat cu balast;
 Costuri ridicate;
 Durată mare a timpului de lansare și relansare (pâmă la 8 minute);
 LED (Light Emitting Diode) – diodă electroluminiscentă (DEL) sursă de lumină monocromatică necoerentă.
DEL este o joncțiune p-n obținută prin prezența contactului între două semiconductoare omogene cu conductibilitate
diferită. Obținerea radiației optice în joncțiunea p-n implică două procese de bază:
 Injectarea purtătorilor de sarcină;
 Electroluminescența.
Avantaje
 Randament înalt de transformare a energiei electrice în energia iradierii optice;
 Spectru de emisie relativ îngust, pe de o parte, și acoperirea aproximativ a întregului spectru optic cu diferite
tipuri de diode – pe de alta;
 Directivitate înaltă a fluxului emis;
 Tensiune directă joasă;
 Gabarite mici;
 Fiabilitate înalte și durata de funcționare mare.

49. Reducerea consumului de energie electrică în sistemele de iluminat.

În cadrul propunerilor privind reducerea necesarului de energie electrică în sistemele de iluminat, principalele
aspecte care trebuie luate în considerare sunt:
 Realizarea proiectelor sistemelor de iluminat în conformitate cu normele și recomandărilor organelor de
specialitate naționale și internaționale;
 Utilizarea surselor de lumină performante;
 Utilizarea echipamentului cu performanțe corespunzătoare efectului luminotehnic și economic preconizat;
 Dotarea sistemelor de iluminat cu sisteme flexibile de gestionare a nivelului de iluminare;
 Utilizarea cât mai eficientă a iluminatului natural;
 Utilizarea senzorilor de prezență;
 Adoptarea unui sistem de tarife diferențiate.

Lumina naturală este cea mia confortabilă sursă de iluminat ambiental, iar potențialul de utilizare a luminii naturale
trebuie valorificat la maxim printr-o atentă studiere a gradului de vitrare. Pentru obținerea unui confort vizual și
termic optim trebuie luată în considerare lumina solară directă care pătrunde prin ferestre, precum și aportul de
căldură vara sau pierderea de căldură pe durata iernii, realizată prin feresrele insuficient izolante termic. Utilizarea
unor sisteme inteligente de reglaj continuu al iluminatului artficial în funcție de iluminatul natural, conduce la
economii importante de energie, reducerea pierderilor în sistemele de iluminat și un confort sporit al utilizatorilor.
Utilizarea sistemelor de control al nivelului de iluminare permite realizarea unor importante economii la factura de
energie electrică.
 În cadrul acțiunilor de îmbunătățire a parametrilor luminotehnici și reducerea facturii de nergie electrică pot fi luate
în considerare următoarele acțiuni:
 Înlocuirea corpurilor deteriorate și a celor neperformante cu corpuri noi cu caracteristici luminotehnice
superioare;
 Înlocuirea surselor vechi cu surse cu eficiență energetică superioară, durată mare de viață și costuri reduse de
exploatare;
 Reproiectarea sistemului de iluminat pentru amplasare și echipare optimă;
 Sisteme moderne de urmărire a energiei electrice utilizate și a calității energiei electrice livrată de furnizor;
 Limitarea perturbațiilor produse asupra rețelei electrice de alimentare ( regim nesnusoidal, nesimetric, putere
reactivă); factorul de putere actual de circa 0,8 determină penalități pentru energia reactivă utilizată;
 Sisteme de aprindere centralizată în funcție de nivelul iluminatului natural;
 Verificarea prin măsurători a nivelului de iluminare;
 Monitorizarea energiei utilizate;
 De,ersuri pentru un sistem de facturare mai avantajos (consum de noapte) se poate face o economie de circa
30%.

Analiza tehnică și economică permite stabilirea solției optime pentru reabilitare. La reabilitarea sistemelor de
iluminat este necesar a lua în considerare următoarele aspecte principale:
 Tehnice (starea și tipul instalațiilor existente, caracteristicile surselor noi, fezabilitatea tehnică, compatibilitatea
sistemelor noi cu sistemul existent, posibilitatea stabilirii clare a energiei utilizate pentru justificarea investiției);
 Financiare (fezabilitate economică, valoarea duratei de recuperare a investiției, valoarea netă actualizată, rata
internă de rentabilitate, etc., surse de finanțare);
 Umane (pregătirea personalului necesar utilizării noilor sisteme, informarea beneficiarilor asupra modului de
operare și a avantajelor sistemului).

Experiența de mai mulți ani și studiile de specialitate demonstrează că prin utilizarea unor surse de lumină eficiente,
proiectarea sistemului de iluminat și întreținerea lui în conformitate cu normele în vigoare poate asigura o reducere
a necesarului de energie electrică până la 65% din energia electrică utilizată în prezent.
Se poate considera că realizarea unui mediu luminos confortabil, cu un volum minim de energie electrică utilizată și
cu o investiție minimă reprezintă criteriul de apreciere a unui sistem de iluminat modern și eficient.

50. Surse de curent operativ.

Curent operativ se numește curentul care alimenteză circuitele de operare la distanță cu întreruptoarele, curentul de
alimentare a înfășurărilor releelor, curentul care alimentează sistemul de automatizare, circuitele de semnalizare.
 Peincipala cerință impusă curentului operativ este să asigure alimentarea pentru organele logice, de execuție, de
semnalizare atât în regim normal de funționare cât și în caz de defect.
Alimentarea circuitelor operative și în special a acelor elemente, de care depinde deconectarea liniilor și
elementelor avariate, trebuie să se deosebească prin siguranță sporită. De aceea principala caracteristică , care o are
sursa de curent operativ este că în timpul unui eventual sc, sau alte regimuri anormale în sistem, tensiunea și puterea
acestei surse trebuie să fie disponibilă pentru conectarea și deconectarea aparatajului necesar.
Sisteme de curent operativ:
1) Sisteme de curent operativ continuu
2) Sisteme de curent operativ alternativ
3) Sisteme combinate de curent operativ
1) Curent operativ continuu
În calitate de sursă de curent continuu se utilizează baterii de acumulatoare cu tensiuni nominale de: 24V, 48V,
60V,110V, 220 V, de la care se efectuează alimentarea centralizată a tuturor circuitelor operative a tuturor conexiunilor.
Pentru ridicarea siguranței și pentru mărirea fiabilității rețeaua se secționează în mai multe părți, care au alimentare
individuală de la barele colectoare a bateriei.

Fig.50a schema principală operativă cu alimentarea circuitului operativ în curent continuu la o stație electrică.
Toți consumatorii sunt alimentați de pe baretele de alimentare sigură (BC), care la rândul lor primesc alimentare
de la GB. Bateria dată de acumulatoare se află permanent în regim de încărcare de la dispozitivul de încărcare (DÎ).
Cel mai important element al rețelei din dulapul de curent operativ sunt circuitele de de alimentare a protecțiilor
și circuitele de comandă cu bobinele de declanșare a întreruptoarelor(BC).
Al doilea după importanță element din circuitul de curent operativ sunt circuitele de operare cu întreruptoarele,
acestea sunt alimentate de pe baretele (Bcon).
Al treilea element ca importanță sunt circuitele de semnalizare. Acestea sunt alimentate de pe baretele (BS).
Ceilalți consumatori de curent operativ (iluminat de avarie, motoare pentru servicii proprii), se alimentează
separat.
Toate elementele prezentate în fig 50a sunt protejate de întreruptoare automate și siguranțe fuzibile de curent
continuu. Protecțiile realizate de acestea trebuie să fie selective.
Integritatea circuitelor de deconectare și a contactelor auxiliare se realizează cu schema 50b:

Fig. 50b Sistemul de control a integrității circuitului de deconectare și a contactelor auxiliare

 Dulapurile de curent operativ continuu sunt înzestrate cu diferite protecții suplimentare cum ar fi punere la pămînt
în circuitele de curent continuu. Pentru aceastor puneri la pământ sunt utilizate dispozitive de control a izolației.
Controlul izolației se realizează cu V1 V2 și releul KL. Acest lucru e necesar, deoarece la apriția unor defecte de
izolație se pot forma circuite paralele care pot duce la deconectări false.
Avantajele sursei de curent operativ continuu:
 Bateriile de condensatoare asigură alimentarea circuitelor operative cu un nivel corespunzător de tensiune și
putere necesară și nu sunt dependente de rețeaua pe care o protejează;
 Este cea mai sigură sursă de curent operativ.
Dezavantajele:
 Necesitatea unor încăperi speciale amenajate;
 Necesitate uni personal de deservire calificat;
 Instalația are un cost total ridicat.

2) Sursa de curent operativ alternativ

Ca sursă de alimentare de curent operativ alternativ sunt utilizate Transformatoarele de Curent, Transformatoarele
de Tensiune și Condensatoare încărcate.
Pentru alimentarea circuitelor de comandă de curent operativ se folosește U și I rețelei de alimetare.
 TC sunt o sursă de alimetare de curent alternativ destul de sigură deoarece în cazul unui scurtcircuit U și I
secundar a TC crește, de aceea în momentul acționării protecției este suficientă putere petrnu a asigura alimentarea
circuitelor de deconectare. Totodată TC nu este în stare să asigure o putere suficientă în cazul regimului normal de
funcționare a instalației sau în cazul unor defecte care nu sânt însoțite de creșteri majore de curent.
În practică sunt utilizate 2 tipuri de schemă de alimentare a circuitului operativ: nemijlocit de la TC cu alimentare
nemijlocit de la TC principale (fig. 50c) și de la TC intermediare (fig. 50d)

Fig. 50c Fig. 50d

 Transformatorul de tensiune și transformatorul de servicii proprii nu pot fi utilizate pentru alimentarea circuitului
de curent operativ în cazul unui scurtcircuit deoarece la apariția unui asemenea defect U scade substanțial și funcție
de locul de sc aceasta poate fi și nulă și deci P livrată poate fi nulă.
În schimb TT și TSP pot fi utilizate în cazul regimurilor normale și defectelor care nu sunt însoțite de creșteri
substanțiale ale curentului, deci acestea pot fi folosite în cazul unor protecții la suprasarcini și puneri simple la
pământ.
 Condensatorul încărcat preventiv poate fi utilizat pentru alimentarea circuitului operativ. Curentul de descărcare
a unui condensator care are valoare necesară și timp suficient de descărcare poate fi utilizat pentru alimentarea
circuitelor operative, indiferent de timpul defectului. Încărcarea C se realizează de la U rețea. Puterea sursei de
alimentare trebuie aleasă cu o rezervă care să depășească P care se consumă de circuitul operativ, componenta
principală a căreia fiind bobinele dispozitivelor de acționare a întreruptoarelor.
 Fig. 50e Schema de alimentare a circuitului operativ de la condensator încărcat preventiv

În regim normal de funcționare releul KA este alimentat prin propriul contact normal închis de la TC, iar
electromagnetul deconectat al întreruptorului. În momentul apariției defectului în primar crește brusc curentul care
depășește valoarea de reglaj a releului KA, care la rîndul său închide contactul în circuitul bobinei de deconectare a
întreruptorului.
Condensatorul C se alimentează prin intermediul blocului de alimentare încercuit, în regim normal de funcționare
condensatorul este încărcat, în caz de necesitate a acționării PPR se închide contactorul și C se descarcă ceea ce duce
la acționarea întreruptorului.

3) Sisteme combinate de curent operativ

Curentul de la TC și U de la TT se aplică la tensiuni intermediare (TLAT) și (TLVT), tensiunea secundară a acestora
se redresează cu redresoare și se aplică circuitului operativ (Fig. 50f).
Fig. 3
БПТ

TSP

TT БПТ БПН БПНС

БПНС

БПН de la TC de la TT de la TSP

51. Schemele de conexiune ale transformatoarelor de curent și releelor în stea completă și incompletă.
51.1.Schemele de conexiune ale transformatoarelor de curent și releelor în stea completă

Fig. 51 Schema de conectare în stea a transformatoarelor de curent și a releelor în regim normal de funcționare
În regim normal și de s.c. trifazat în releele KA1, KA2,KA3 circulă curenții de fază Ia=IA/K, Ib=IB/K, Ic=IC/K, unde K este
raportul de transformare al TC, iar prin conductorul neutru circulă curentul Icn, care este egal cu suma geometrică a
curenților secundari de fază:
Icn=Ia+ Ib+ Ic
Această schemă de conexiune folosește transformatoare de curent pe toate fazele. Prin bobinele releelor în seriate pe cele
trei conductoare de fază circulă curenții secundari de fază:
Ir
in  ,
nc
iar prin bobina releului înseriat pe conductorul de nul circulă triplul curentului de secvență homopolară.
 Scurtcircuitul trifazat

Fig. 51a Schema de conectare în stea a transformatoarelor de curent și a releelor la scurtcircuitul trifazat și diagrama
fazorială
În acest caz coeficientul de schemă k sch  1 . Coeficientul de schemă reprezintă raportul dintre curentul în releu
către curentul în secundarul transformatorului de curent.
I 2r
k sch  ;
I2
 Scurtcircuitul bifazat

Fig. 51b Schema de conectare în stea a transformatoarelor de curent și a releelor la scurtcircuitul bifazat și diagrama
fazorială
 La un scurtcircuit bifazat ksch  1 , deoarece curentul vine printr-o fază și se întoarce prin cealaltă conform legii I
Kirchoff:
Ib   I a
 Scurtcircuitul monofazat

Fig. 51c Schema de conectare în stea a transformatoarelor de curent și a releelor la scurtcircuitul monofazat și
diagrama fazorială
Curentul de scurtcircuit monofazat trece doar printr-o fază și se întoarce prin pământ ksch  1 . Firul nul are funcția
de filtru de secvență homopolară.
Avantajele schemei :
 reacționează la toate scurtcircuitele, iar releul din neutru doar la defecte cu pământul;
 curentul în fază și în relee este același ksch  1 ;
Dezavantajele schemei:
 schema implică utilizarea a 3 transformatoare de curent și 4 relee, deci este o schema relativ scumpă.

51.2.Schemele de conexiune ale transformatoarelor de curent și releelor în stea incompletă

Această schemă de conexiune foloseşte transformatoare de curent numai pe două faze. Schema se poate realiza
cu două relee, legate pe fazele cu transformatoare sau cu trei relee, legate pe fazele cu transformatoare şi pe
conductorul de întoarcere. Prin conductorul de întoarcere circulă curentul:

1
In   ( I 2TR  I 2 r )
nc
adică curentul fazei A este egal cu:
IA
ia  .
nc
În această schemă, releele legate pe conductoarele de fază sânt sensibile la toate scurtcircuitele polifazate,
precum şi la scurtcircuitele monofazate pe fazele respective, iar releul legat pe conductorul de întoarcere este
sensibil numai la scurtcircuitele bifazate între fazele A şi B sau B şi C. Schema se utilizează de regulă pentru
protecţia contra scurtcircuitelor între faze în reţelele cu neutrul izolat sau compensat.

 Scurtcircuitul trifazat
 Fig. 51d Schema de conectare în stea incompletă a transformatoarelor de curent și a releelor la scurtcircuitul trifazat
și diagrama fazorială

În regim normal și de scurtcircuit trifazat curentul în nul se determină cu relația:

I n  ( I a  I c )
Coeficientul de schemă ksch  1
 Scurtcircuitul bifazat

Fig. 51e Schema de conectare în stea incompletă a transformatoarelor de curent și a releelor la scurtcircuitul bifazat
și diagrama fazorială

La un scurtcircuit bifazat între fazele A și C, I a  I c , deci I n  0 . În cazul scurtcircuitului bifazat între fazele A
și B sau B și C, curentul în nul va fi Ia sau I c . Coeficientul de schemă ksch  1

 Scurtcircuitul monofazat

Fig. 51f Schema de conectare în stea incompletă a transformatoarelor de curent și a releelor la scurtcircuitul
monofazat și diagrama fazorială
 În cazul scurtcircuitului monofazat la fazele A și C curentul în nul va fi In  Ia sau I n  I cs . În cazul unui
scurtcircuit în faza B acesta nu va fi sesizat. Coeficientul de schemă k sch 1 .
Avantajele schemei de conectare în stea incompletă a transformatoarelor de curent şi a releelor:
a) preț redus deoarece schema implică utilizarea a 2 transformatoare de curent și 3 relee;
b) schema simplă;
Dezavantajul schemei de conectare în stea incompletă a transformatoarelor de curent şi a releelor:
a) nu acționează la scurtcircuite în faza fără transformator de curent;
52. Schemele de conexiune ale transformatoarelor de curent în triunghi și releelor în stea și la diferența de
curenți.
52.1. Schemele de conexiune ale transformatoarelor de curent în triunghi și releelor în stea

Fig. 52 Schema de conectare în triunghi a transformatoarelor de curent și a releelor în stea în regim normal de
funcționare
Această schemă prezintă următoarele caracteristici în funcţionare:
— releele sânt parcurse de curenţi şi deci acţionează la orice fel de scurtcircuite între faze;
— relaţia dintre curenţii secundari pe fază şi curenţii prin relee depinde de felul scurtcircuitelor, de
exemplu, în cazul unui scurtcircuit trifazat (ca şi în regim normal), curenţii prin relee sânt de 3ori mai mari decât
curenţii pe fază şi defazaţi faţă de aceştia cu 30°;
— curenţii de secvenţă homopolară se închid în înfăşurările legate în triunghi şi deci nu trec prin relee, astfel ca, la
scurtcircuitele monofazate, prin relee circulă numai componentele de secvenţă directă şi inversă ale curentului
de scurtcircuit.
Curentul în fiecare releu este egal cu diferența geometrică a curenților din două faze:
IA IB IB IC IC IA
I r1    I a  I b; I r2    I b  I c; I r3    I c  I a.
K K K K K K
  Scurtcircuit trifazat

53.
Fig. 52a Schema de conectare în triunghi a transformatoarelor de curent și a releelor în stea la scurtcircuit
trifazat și diagrama fazorială

În acest caz în releu va circula un curent de linie de 3 mai mare I 2 fa  3  I a , k sch  3

 Scurtcircuit bifazat

Fig. 52b Schema de conectare în triunghi a transformatoarelor de curent și a releelor în stea la scurtcircuit
bifazat și diagrama fazorială

Coeficientul de schemă : ksch 2

 Scurtcircuit monofazat

Fig. 52c Schema de conectare în triunghi a transformatoarelor de curent și a releelor în stea la scurtcircuit
monofazat și diagrama fazorială
Coeficientul de schemă : k sch 1
Avantajele acestei scheme de conexiuni:
 reacționează la toate tipurile de scurtcircuit;
 coeficientul de schemă depinde după tipul de scurtcircuit;
 schema are coeficienți de schemă mari;
Dezavantajele acestei scheme de conexiuni:
 schema este relativ scumpă deoarece necesită 3 transformatoare de curent și 3 relee.

 Schema diferențială

Fig. 52d Schema de conexiune cu două transformatoare de curent și un releu conectat la diferența curenților în
2 faze
Mai este numită schema în 8, schema cu două transformatoare de curent şi cu un releu alimentat cu diferenţa
curenţilor, se foloseşte de asemenea pentru protecţia contra scurtcircuitelor polifazate. Curentul prin releu este egal
cu diferența geometrică a curenților în fazele A și C cu alte cuvinte:
1
ir  ( I r  ITC ) .
nc
Transformatoarele de curent se instalează în fazele A și C, înfășurările secundare ale cărora se conectează între ele
cu bornele opuse, la care este cuplată bobina releului.
 Scurtcircuit trifazat

Fig. 52e Schema de conexiune cu două transformatoare de curent și un releu conectat la diferența curenților în
2 faze și diagrama fazorială la un scurtcircuit trifazat
 La sc 3f curentul în releu este de 3 ori mai mare decât curentul secundar de fază și coeficientul de schemă va fi:

Ir 3  I2 f
(3)
K sch    3
I2 f I2 f

 Scurtcircuit bifazat

Fig. 52e Schema de conexiune cu două transformatoare de curent și un releu conectat la diferența curenților în
2 faze și diagrama fazorială la un scurtcircuit bifazat
În cazul scurtcircuitelor bifazate, curentul prin releu depinde de fazele defectate, astfel:
La scurtcircuit A-C : i  2 I r
r
nc

La Scurtcircuit A-B: ir  iR sau ir  iTC .

ksch  1

 Scurtcircuit monofazat

Fig. 52f Schema de conexiune cu două transformatoare de curent și un releu conectat la diferența curenților în
2 faze și diagrama fazorială la un scurtcircuit monofazat

ksch  1
Cea mai mică valoare a curentului în releu va fi la scurtcircuitele între fazele AB sau BC, deoarece în faza B
nu este transformator de curent. Comparativ cu schemele precedente, schema dată are cea mai mică sensibilitate în
cazul sc între fazele AB și BC.
 Schema analizată nu acționează la scurtcircuitele monofazate în faza B, în care lipsește transformatorul de curent
și se utilizează numai pentru protecția împotriva sc polifazate, în particular, când nu se cere acțiunea ei la
scurtcircuite după transformatorul de forță cu schema de conexiune a înfășurărilor în triunghi sau stea-triunghi.

53. Protecția maximală de curent.

Rolul protecției
Protecția maximală de curent trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
 să deosebească un supracurent provocat de un scurtcircuit, de o suprasarcină, care poate fi suportată un timp
mai îndelungat de catre utilaj;
 să fie sensibilă la orice scurtcircuit polifazat care ar putea avea loc pe liniile electrice;
 să fie suficient de rapidă, tinînd seama că un curent de scurtcircuit exterior poate fi de cateva ori mai mare
decat curentul nominal și poate cauza căderi mari de tensiune în rețea;
 să îndeplinească și rolul de protecție de rezervă a protecțiilor contra;

Principiul de funcționare a protecției maximale de curent este bazat pe fixarea majorării curentului la un scurtcircuit.

Fig. 53 Schema funcțională a protecției maximale de curent

unde OM- organul de măsură;

OL-organul de lucru;
OE-organul de execuție;
OS-organul de semnalizare;

Protecția maximală de curent se realizează în trei trepte:

 Secționarea de curent rapidă
 Secționarea de curent cu temporizare
 Protecția maximală de curent

53.1. Secționarea de curent rapidă

După cum se ştie, curentul de scurtcircuit pe o linie scade pe măsura îndepărtării defectului de sursă. Datorită
acestei variaţii, apare posibilitatea realizării unei protecţii rapide al cărui curent de acţionare să fie reglat astfel încât
protecţia să nu acţioneze în cazul defectelor situate dincolo de capătul liniei protejate şi, prin aceasta, să nu existe
pericolul unei declanşări neselective. Soluția deconectării cât mai rapide cu cât defectele sunt mai apropiate de
surse, constă în folosirea unor protecții maximale rapide (secționare de curent). Această protecție este realizată tot
cu relee maximale cu caracteristică independentă, dar la care curentul de pornire al protecției se calculează în
funcție de curentul maxim de scurtcircuit la un defect în exteriorul zonei protejate.
 Fig.53a Variația curentului de scurtcircuit în funcție de depărtarea de sursă
pe o linie radială și alegerea curentului de pornire
unde
1- modificarea curentului de-a lungul liniei în regim maximal de funcționare a SEE;
2- modificarea curentului de-a lungul liniei în regim minimal de funcționare a SEE;
3- curentul de pornire a SCR.

Curentul de pornire a acesteia se ia cel mai mare curent care trece prin protecție la un scurtcircuit în afara
elementului protejat. Curentul de pornire a protecției A1 se determină reieșind din desensibilizarea (neacționarea
protecției A1 la scurtcircuitele exterioare) cu curentul de scurtcircuit trifazat maxim exterior, adică în punctual K.
(1)
I pp  k sig  I sc.max .ext

unde I sc.max.ext - curentul de scurtcircuit maxim la un defect trifazat în regim maxim în punctul K;

ksig - coeficientul de siguranță ( ksig =1,2; 1,3 când secționarea este realizată cu relee RC,

ksig =1,3; 1,4 când secționarea este realizată cu relee RT).

Acționarea protecției date se bazează pe principiul că curentul de scurtcircuit se mărește pe măsură ce ne
apropiem de sursă. Reieșind din faptul că secționarea de curent rapidă nu acționează la scurtcircuite exterioare
coeficientul de revenire nu se ia în considerație.
53.2.Secționarea de curent cu temporizare

La o linie formată dintr-un singur tronson este suficientă o protecţie maximală de curent care să acţioneze la
creşterea curentului peste o limită reglată, iar pentru reţelele formate din mai multe tronsoane se introduce
temporizarea, cu timpi de temporizare crescând dinspre consumatori spre sursă (Figura 53b).
În figura 53b este prezentată schema unei rețele cu elemente conectate în serie (linia între nodurile A-B și B-C),
aceste două linii sunt protejate de SCR A1' și A2' , curenții de pornire a cărora se determină cu relația:
(1)
I pp  k sig  I sc(3).max .ext
 Fig.53b Zonele protejate de acționare prezentat în trepte

' ' ' ''

După cum se vede zonele de protecție enumerate mai sus sunt l A1 și l A 2 , iar zonele l și l rămân neprotejate.
Reieșind din acest lucru apare necesitatea de a avea încă o treaptă care împreună cu secționarea de curent rapidă va
asigura protecția pe deplin a liniei. Astfel în baza liniei A-B vom alege parametrii de pornire a protecției maximale
'
de curent treapta II ( A2 ).
Așa cum treapta II este o protecție cu selectivitate relativă este necesar de introdus o temporizare pentru a exclude
acționarea acesteia în zona de protecție A2' .
( II )  k  t
( II ) (I )
Timpul de pornire A2'' se va determina cu: I ppA ppA( I )
1 1

unde t - treapta de selectivitate t =0.3-0,5s ( II )

I ppA II  k sig  I
I
ppA'
1 2

unde ksig =1.05-1.1.

Principalele elemente ale protecţiei maximale de curent temporizate sunt:
a) Elementul de pornire – un releu maximal de curent care serveşte la asigurarea funcţionării numai la apariţia
defectului pentru care a fost prevăzut;
b) Elementul de temporizare – un releu de timp care serveşte la crearea întârzierii care asigură acţionarea selectivă
a protecţiei.

AVANTAJE:
- sensibilitate ridicată faţă de defecte pe întreaga linie protejată;
- poate constitui o protecţie de rezervă de distanţă pentru tronsoanele din aval;
- simplă şi economică;
- fiabilitate mare în funcţionare, fiind realizată cu elemente simple şi robuste.
DEZAVANTAJ:
- temporizare relativ mare pe tronsoanele din apropierea sursei.
53.3. Protecția maximală de curent

Protecția maximală de curent temporizată poate fi o protecție de bază sau de rezervă împotriva scurtcircuitelor
între faze pe liniile radiale. Conform normativelor, se admite ca protecția împotriva scurtcircuitelor între faze să fie
realizată cu două trepte de timp în următoarele cazuri:
a) dacă temporizarea rezultată este atât de mare încât perturbă, funcționarea consumatorilor alimentați pe linii
vecine cu cea defectă;
b) dacă prin valoarea, ridicată a temporizării rezultate se micșorează eficacitatea, reanclanșării automate sau a
anclanșării automate a rezervei pentru consumatorii alimentați de linia, respectivă;
c) dacă fără introducerea unei trepte rapide rezultă pentru protecțiile de rezervă ale transformatoarelor care
alimentează linia (cu tensiune superioară de 110 kV sau mai mult) timpi de acționare care depășesc 3s.
Protecțiile maximale de curent se pot realiza, cu caracteristică de timp independentă sau dependentă. Protecția
maximală de curent cu caracteristică independentă se realizează cu relee electromagnetice de curent RC și cu relee
de timp RT. În cazul unei linii radiale cu mai multe stații coborâtoare (Figura 35c), protecțiile maximale trebuie
însă prevăzute cu o temporizare a acționării. În cazul defectării liniei B-C ar trebui să declanșeze numai întreruptorul
Q2.
Deoarece în asemenea caz curentul de scurtcircuit trece prin toate porțiunile de linie este evident că numai criteriul
creșterii curentului nu este suficient pentru a asigura o declanșare selectivă corectă și este necesară și temporizarea
acționării.
Alegându-se temporizările astfel încât protecția întreruptorului Q3 să aibă timpul de acționare cel mai scurt și pe
măsura apropierii de sursă timpul de acționare să crească, se obține o acționare selectivă a protecției.
Valoarea treptei de timp se alege astfel încât să existe siguranța declanșării numai a întreruptorului liniei defecte
și nu și a celui dinaintea acestuia (spre sursă). În practică, în funcție de calitatea releelor și a întreruptoarelor folosite,
treapta de timp a protecției maximale temporizate este de 0,3 - 0,5 s.
Protecția are dezavantajul că tocmai în apropierea surselor, unde defectele sunt însoțite de valori mari ale
curenților de scurtcircuit, rezultă temporizări mari.

Fig 53c Linie electrică radială cu mai multe stații

În practică se realizează două tipuri de protecții maximale de curent :
-- protecții maximale de curent cu caracteristica independentă;
-- protecții maximale de curent cu caracteristica dependentă.
Protecția maximală de curent cu caracteristică independentă
Se numește maximală cu caracteristică independentă, datorită faptului ca temporizarea cu care acționează este
constantă și independentă de valoarea curentului de defect (Figura 53d).
 Fig 53d Diagrama de acționare a protecției maximale de curent cu caracteristică independentă

Curentului de pornire al protecției maximale cu caracteristică independenta este:

ksig
I pp  I sarc.max. ,
krev

unde I sarc.max. - este curentul de sarcină maxim posibil al liniei respective;

krev - coeficientul de revenire al releului (care este subunitar); pentru releele de curent de regula
krev = 0,85;
k sig - coeficientul de siguranță, care se alege de 1,15...1,25 și ține seama de erorile posibile în funcționarea
releului.
I pp  (1.3  1.4) I sarc.max .
Din diagrama de mai jos (figura 53e) se poate determina temporizările cu care sunt deconectate defectele apărute
pe diferitele porțiuni ale sectorului de rețea.
Se constată deci că, în afara protecției destinate lichidării defectelor apărute pe linie, mai există și o serie de
protecții, care intervin atunci când prima nu funcționează și care reprezintă protecții de rezervă ale acesteia. Acest
gen de rezervă este denumită protecție de distanță și este foarte eficientă întrucât este complet independentă de
instalația în care a avut loc refuzul de acționare, refuz care adesea are loc datorită bateriei de acumulatoare,
transformatorului de curent sau întreruptorului.
 Fig 53e Diagrama de acționare a protecțiilor unui sector de rețea

Protecția maximală de curent cu caracteristică dependentă

Aceste protecții se realizează prin relee maximale de inducție a căror acționare se produce cu o temporizare cu
atât mai mic cu cât curentul este mai mare.
Diagrama de acționare (timpul de acționare în funcție de curentul de pornire) a releelor de acest tip este foarte
apropiată de o hiperbolă. În general pentru majoritatea releelor maximale de inducție diagrama se alege din
construcție, astfel încât timpul de acționare să scadă cu creșterea curentului numai până la o anumită valoare, peste
care oricât ar crește curentul timpul de acționare rămâne constant (Figura 53fa). Acestea sunt așa - numitele relee cu
caracteristică limitat dependentă.
De asemenea se obișnuiește să se prevadă la aceste tipuri de relee un contact care se închide instantaneu, dacă
valoarea curentului este foarte mare; această valoare a curentului la care se produce acționarea netemporizată, este
reglabilă. Caracteristica de acționare a unui asemenea releu este indicată in Figura 53fb

Figura 53f - Caracteristica de acționare ale releelor maximale de inducție

a)- caracteristica limitat dependent, b)- caracteristica releului având și un contact netemporizat

La alegerea timpilor de acționare se pornește de la valorile curenților de scurtcircuit în cazul defectelor în D, С,

В si A (Figura 53c) și de la caracteristica de acționare a releului, care este de obicei indicată pe plăcuța acestuia sub
forma unei curbe. Cunoscându-se curentul de scurtcircuit se alege, pentru releu un timp de acționare (care se reglează
prin variația timpului pe porțiunea independentă, a caracteristicii). Se obține astfel pentru acest releu, caracteristica
de funcționare (Figura 53g), prealabil alegându-se curentul de pornire minim.
 Fig. 53g Alegerea temporizărilor releelor cu caracteristică dependentă

54. Protecția maximală de curent de secvență homopolară a rețelelor cu neutru legat la pământ.
Aceasta se efectuează în 3 trepte ca și PMC simplă. Treapta a IV se introduce cînd sensibilitatea nu e suficientă.
Ca organ de masură la PMCH se utilizează releul de curent conectat la filtru de curenți de secvență homopolară (SH).
Aceasta are ca avantaj faptul că protecția devine sensibilă, iar timpul de acționare a ultimii trepte poate fi redus. În
rețele radiale curentul de SH se delimitează de către TA1 – TA3 legate în stea la înaltă tensiune.

А В С

ТА1 ТА2 ТА3 КА

А В С
А2 , А02 А3 , А03 K4
А1 , А01 А5 , А05 А6
А4 , А04
K3

Secționarea de curent la Secvență Homopolară

1
I sc
2
3

l
Curentul de pornire al protecției se află din valoarea triplată a
(3)
curentului de SH la un s.c. max. ext., 3* I 0max ext .

02  K sig *3* I 0max ext ,

I (3)
I ppA
Unde Ksig  1.3pentru PT-40 .
Avantajul PMC conectate la 3 faze este că protecția are o zonă mai mare de protecție.
Treapta II
 II
La determinarea I pр se aplică aceeași regulă ca și la PMC, adică I pр trebuie desensibilizată în raport cu I pр a PMC
de SH a tuturor elementelor ce pleacă de pe barele stației.
Pentru schema de mai sus avem:
02  max K sig * I ppA04 , K sig * I ppA03  K sig  1.1.
II I I
I ppA
Temporizarea treptei II – t = 0.5 s.

Treapta III
La un s.c. în K3, K4, pe partea de ÎT curenții de SH nu vor fi la aceeași temporizări ale protecțiilor t A04 , t A05  0. Pentru
III III

AA01 , AA02 , AA03 temporizările se aleg după trepte.

t

t AIII2
III
t A1 t AIII3
t AIII01 t AIII4
t AIII02 t AIII5
t AIII03
t AIII05 t AIII6 L
t AIII04

Se observă că PMCH se face cu o temporizare mai mică ca PMC, conectată la curentu de fază. Curentul de
pornire a protecției se află din desensibilizarea acesteia.
În regim normal și s.c. prin releu trece un curent de dezechilibru.
02  I dez.max. calc ,
III (3) III III
I ppA t ppA 02 t ppA 2.


III
I ppA 02  K id * K sig *
(3)
* I sc.max ext , K id  0.5  1, K sig  1  1.1,   10%
100
Cînd temporizarea treptei III are t<0.3 s, e necesar de a considera și componenta aperiodică.

02  K id * K ap * K ap  2 pentru t  0.1s; K ap  1.5 pentru t  0.1  0.3s;
III (3)
I ppA * I sc.max ext ,
100
3* I 0, K 2 min
Sensibilitatea se află K sens   1.3.
I pp

55. Protecțiile diferențiale de curent.

Acționarea protecției diferențiale (comparativă de curent) la liniile electrice, va demara procesul automat de
scoatere de sub tensiune a liniei (deconectarea întreruptoarelor din ambele capete) și apariția semnalizărilor
aferente. Personalul operativ de exploatare va trebui sa aibă următoarele cunoștințe tehnice, în vederea exploatării
instalațiilor electrice cu implicarea protecțiilor electrice.
55.1.Protecția diferențială longitudinală
Principiul de funcționare a protecției diferențiale longitudinale constă în aceea că ea comandă declanșarea
întreruptoarelor de la cele două capete ale liniei, în baza comparării unor mărimi electrice de la cele două capete
(determină poziția defectului). Protecția diferențială longitudinală se prevede a se monta la:
  liniile scurte (15-20 km), când protecția de distanță nu este suficientă sau când, din considerente de stabilitate,
necesită deconectarea rapidă de la ambele capete;
 transformatoare;
 compensatoarelor sincrone;
 cuptoarelor cu arc electric;
 motoarelor electrice.
Ca variante de realizare a protecției se întâlnesc:
- Protecția comparativă de fază;
- Protecția secțională;
- Protecția cu transmiterea comenzii la capătul opus (teledeclanșare).
Protecția comparativă de fază.
Protecția comparativă de fază realizează transmiterea unui semnal (printr-un canal de înaltă frecvență) de la fiecare
capăt către celalalt, în momentul trecerii prin valoare zero a curentului de la capătul respectiv. Dacă semnalul primit la
un capăt nu coincide în timp cu trecerea prin valoare zero a curentului de la acel capăt, se comandă declanșarea
întreruptorului. Protecția este astfel realizată încât să țină seama, pe de-o parte de defazajul dintre curenți datorită
pierderilor pe linie, cât și de timpul necesar semnalului pentru parcurgerea distanței dintre cele două capete. Ca și în
cazul protecției diferențiale longitudinale se folosesc reductoare de curent însumătoare, pentru a se realiza legătura dintre
cele două capete printr-un singur canal de înaltă frecvență. Protecția este utilizată, în special la liniile electrice cu
tensiuni de 220 kV și mai mari.
Protecția secțională.
Protecția secțională constituie tipul cel mai răspândit de protecție comparativă longitudinală, ea constă, de fapt, în
combinarea cu protecțiile electrice existente, în orice caz la cele două capete ale liniei, a unor dispozitive și a unei
legături prin conductoare fizice sau printr-un canal de înaltă frecvență. Tot acest ansamblu comandă declanșarea rapidă a
ambelor întreruptoare în cazul defectelor pe linia proprie și declanșarea temporizată (conform planului de reglaje a
protecție), în cazul defectelor în alte instalații.
Protecția cu transmiterea comenzii la capătul opus (teledeclanșarea).
Aceasta constă din combinarea cu protecțiile care există la ambele capete ale liniei (protecția de distanță, homopolare
etc.), a unor dispozitive auxiliare de comandă. Teledeclanșarea (emisie–recepție a comenzilor), legătura dintre cele două
capete efectuându-se prin conductoare fizice sau prin canal de înaltă frecvență etc. Instalația de teledeclanșare de la un
capăt al liniei primește semnalul din protecții și automatizări la dispozitivul de emisie și îl transmite la capătul opus la
dispozitivul de recepție pentru a executa deconectarea întreruptorului, la fel și de la capătul opus se transmite invers prin
dispozitivul de emisie la dispozitivul de recepție și executarea comenzilor de declanșare a întreruptorului. Protecția
diferențială longitudinală acționează fără temporizare la scurtcircuite monofazate și polifazate în limita zonei protejate.
Pentru realizarea protecției diferențiale longitudinale în 2 sau 3 faze, din ambele capete ale ei se montează
transformatoare de curent cu același raport de transformare. Zona de protecție reprezintă distanța dintre transformatoare.
Transformatoarele de curent se leagă între ele cu conductoare și în paralel se pune o protecție de curent (Figura 54a).

Fig. 54a Protecția diferențială longitudinală

Curentul ce curge prin releu este egal cu diferența geometrică a curenților secundari ai transformatoarelor de curent:
I r  I 2I  I 2II  0

În caz de scurtcircuit în zona protejată prin releu va curge doar un curent și diferența va fi diferită de zero ceea ce va
determina declanșarea întreruptorului.
55.2. Protecția diferențială transversală
În cazul, frecvent întâlnit în practică, a două linii paralele care leagă între ele două stații (constituind о așa-numită
„linie dublă" sau „linie cu dublu circuit") protecția maximală direcțională nu mai poate acționa selectiv. Aceasta se
observa ușor din figura 54b, în care este reprezentată о porțiune de rețea constituită dintr-o asemenea linie, având surse
la ambele capete.
Pentru liniile cu dublu circuit se folosește aproape întotdeauna о protecție specială, realizată cu relee direcționale
într-un montaj deosebit, care asigură deconectarea rapidă și selectivă circuitului defect.

Fig. 54b Linie dublu circuit

Pentru protecția liniilor în acest caz se folosește protecția diferențială transversală, numită și protecție în octavă, a
cărei schemă de principiu e prezentată în figura 54c.
Protecția diferențială transversală a liniilor în paralel funcționează pe principiul comparării curenților ce parcurg
liniile după valoare și fază. Pe fiecare din liniile paralele se instalează transformatoare de curent identice TA1, TA2 iar
înfășurările secundare în 8. Dacă reactanțele liniilor sunt aceleași în releu trece același curent .
I sc''(3).max.ext
I pp 
2

Real în releu trece un curent de dezechilibru datorită caracteristicilor diferite de magnetizare, deci curentul de
pornire a protecției trebuie să fie mai mare ca acest curent de dezechilibru.
La un scurtcircuit în K1 în releu va circula un curent de dezechilibru, deoarece mărimea curentului depinde de
distanța pînă la punctul de scurtcircuit. Dacă avem un scurtcircuit în K2 diferența curenților care circulă pe linii va fi
foarte mică și releul nu se va porni.

Fig. 54c Schema de principiu a protecție diferențiale transversale

56. Protecția transformatoarelor instalate în posturile de transformare.

Transformatoarele trebuie echipate cu protecţii împotriva defectelor interioare şi a regimurilor anormale de

funcţionare, cauzate de defecte exterioare din reţea, cum ar fi:
• împotriva scăderii nivelului şi degajării de gaze provocate de defecte interioare (scurtcircuite între spirele
aceleiaşi faze, scurtcircuite polifazate în înfăşurări):
-prin protecţii de gaze pentru toate transformatoarele cu S ≥ 100 kVA;
• împotriva defectelor ce apar ca urmare a scurtcircuitelor interne şi la bornele transformatorului: -protecţia
-longitudinală trifazată;
-prin secţionări de curent montate la partea alimentării;
• împotriva defectelor interne însoţite de puneri la pământ:
-protecţia de cuvă (o protecţie simplă maximală de curent (Chevalier));
• împotriva supracurenţilor provocaţi de scurtcircuite polifazate exterioare:
-protecţia maximală de curent temporizată cu sau fără blocaj de tensiune minimă;
-protecţii de distanţă;
-protecţii maximale de curent sau de tensiune homopolare temporizate;
• împotriva suprasarcinilor:
-protecţie maximală de curent fără blocaj minimal de tensiune temporizată;
• împotriva supratemperaturii:
-o protecţie de semnalizare prevăzută la transformatoarele S ≥ 100 kVA.

56.1. Protecția cu relee de gaze

Este folosită numai la transformatoarele cu ulei şi cu conservator de ulei, acţionând numai în cazul defectelor din
interiorul cuvei. Arcul electric sau căldura dezvoltată de scurtcircuitul din interiorul cuvei au ca urmare
descompunerea uleiului şi a materialelor organice ale pieselor izolante şi formarea de gaze.
Acestea fiind mai uşoare decât uleiul, se ridică spre conservator în cazul defectelor mai grave, formarea gazelor
poate fi atât de violentă, încât presiunea interioară care ia naştere poate imprima şi uleiului o deplasare către
conservator.

Fig 56a Protecția de gaze a transformatoarelor de forță

 Aparatul care sesizează formarea gazelor sau a curentului de ulei este releul de gaze, cunoscut sub numele de releu
Buchholz, care se montează pe conducta de legătură dintre cuvă şi conservator. Acest releu se montează la
transformatoare cu puteri până la 1000 kVA şi la transformatoare cu puteri >1000 kVA. Sensibilitatea acestor relee
este 0,5...1,5. În ultimul timp au apărut relee de gaze bazate pe măsurarea vitezei de deplasare a uleiului în conducta
de legătură între cuvă şi conservator cu ajutorul unei diafragme şi a unui manometru diferenţial cu mercur. Un astfel
de releu acţionează la viteze cuprinse între (0,7...1)mls, închizând circuitul de declanşare în 0,2 s

56.2. Protecția deferențială logintudinală

Este utilizată pe scară largă, ca o completare a protecţiei de gaze, împotriva scurtcircuitelor interne şi la bornele
transformatorului. Se aplică la toate transformatoarele cu puteri S ≥ 1000 MVA, cât şi la transformatoarele cu puteri
mai mici care funcţionează în paralel, cu scopul deconectării selective a transformatorului avariat. Ea comandă
deconectarea tuturor transformatoarelor.
Principiul de funcţionare al acestei protecţii este cel al comparării curenţilor. În cazul transformatorului se
compară valorile şi sensurile curenţilor aceloraşi faze din cele două sau trei înfăşurări ale transformatorului protejat.
Transformatorul trebuie să aibă pe fiecare fază a tuturor înfăşurărilor sale transformatoare de curent (TC), a căror
înfăşurări sunt legate între ele astfel încât releul (în cazul unui transfomator cu două înfăşurări) să măsoare diferenţa:

I r  I 2ITC  I 2IITC
La o funcţionare normală sau în cazul scurtcircuitelor exterioare schema protecţiei trebuie să asigure egalitatea
curenţilor I 2ITC  I 2IITC , deci, curentul în relelu trebuie să fie egal cu zero și acesta să nu acționeze. În cazul apariţiei
unui scurtcircuit în zona protejată (sensul cu săgeţi punctate) curentul în releu este egal cu suma:
I r  I 2ITC  I 2IITC
Dacă curentul de pornire al releului I pp  I r releul acţionează şi comandă deconectarea transformatorului.

AVANTAJELE protecţiei diferenţiale longitudinale sunt:

 asigură deconectarea rapidă şi selectivă a transformatoarelor în cazul defectelor interne şi în cazul scurtcircuitelor la
borne sau pe circuitele de legătură cu întreruptoarele;
DEZAVANTAJELE protecţiei diferenţiale
longitudinale sunt:
 necesită instalarea la toate înfăşurările
transformatoarelor, a unor TC care să
îndeplinească condiţii speciale;
 pentru îndeplinirea tuturor condiţiilor de
selectivitate şi rapiditate a transformatoarelor cu
reglaj sub sarcină sunt necesare măsuri şi
echipamente care complică şi scumpesc
protecţia.

Fig. 56b Schema principială monofilară a protecției diferențiale lognitudinale a transformatorului de forță
 56.3.Secționarea de curent
Numită şi protecţia prin tăiere de curent, se foloseşte împotriva defectelor (scurtcircuirte interne) pentru
completarea protecţiei de gaze la transformatoare de puteri relativ mici. Este o protecţie maximală, reglată în funcţie
de curentul de scurtcircuit la capătul elementului protejat (Figura 56c). Protecţia prin secţionare de curent se
realizează cu releele fie simple, fie electromagnetice sau cu relee RTpC (relee temporizate de curent) la care
elementele electromagnetice sunt prevăzute pentru secţionare, iar elementul de inducţie pentru protecţia maximală
temporizată.
Curentul de pornire al releelor de curent pentru secţionare se calculează cu relaţia:

I sc(3).max.ext
I pp  ksig
nTC
unde ksig = (1,2 ... 1,4) pentru relee de tip RC (electromagnetice) care acţionează prin releu
intermediar;
ksig = (1,5 ... 1,6) pentru relee cu caracteristică semidependentă;
nTC - raportul de transformare al TC.

Pentru ca releele să nu fie acţionate de şocul curentului de magnetizare trebuie ca I pp  (3..5) I n . Dintre
cele două valori de reglaj se alege valoarea maximă.
AVANTAJUL acestei protecţii constă în simplitatea de execuţie.
DEZAVANTAJUL este că zona de acţionare variază în funcţie de regimul reţelei şi, chiar în cazul cel mai favorabil,
protecţia nu acoperă întreaga înfăşurare.

Fig. 56c Schema protecției prin secționare de curent

56.4. Protecţia maximală de curent cu filtru de secvenţă inversă temporizată
Se prevede în cazul transformatoarelor ridicătoare şi la autotransformatoare.
Aceste protecţii sunt prevăzute a acţiona la circuite exterioare nesimetrice, fiind folosite pentru protecţia
transformatoarelor atât protecţia maximală de curent cu sau fără blocaj de tensiune minimă.
Curentul de pornire al acestei protecţii se alege având în vedere două condiţii:
 a) Coordonarea sensibilităţii cu protecţiile elementelor următoare, coordonarea făcându-se cu protecţia
maximală de curent şi cu protecţia homopolară a liniilor care pleacă de la barele transformatorului spre
consumatori:
I pp  k sig  I i .calc
unde ksig = 1,2;

I i.calc = valoarea de calcul a curentului de secvenţă inversă care circulă prin locul de instalare al FCSI la
defecte pe elementele următoare, pentru care protecţiile acestor elemente se află la limita de acţionare.
b) Desensibilizarea în raport cu curentul de dezechilibru al FCSI, în regim de sarcină maximă a
transformatorului datorită erorii transformatoarelor de curent care alimentează FCSI, erorii de acordare a
filtrului şi variaţiilor de frecvenţă în sistem.
k sig
I pp   I dez
krev
unde ksig = 1,2;
krev = 0,85;
I dez - curentul de dezechilibru raportat la primarul transformatoarelor de current Se va alege
valoarea maximă dintre cele două rezultate ale relațiilor de mai sus.

Fig. 56d Schema protecției maximale cu filtru de curent de secvență inversă (FCSI)

56.5. Protecția de dsitanță

Se prevede la transformatoarele cu surse pe ambele părţi (cu U≥220) pentru fiecare dintre înfăşurările conectate
la surse. Treapta instantanee a fiecărei protecţii de distanţă va fi direcţionată spre transformator. Una din treptele
cu temporizare scurtă va fi direcţionată spre barele de pe partea unde este instalată protecţia respectivă.
56.6. Protecția împotriva suprasarcinilor
 Suprasarcinile care perturbă funcţionarea unui transformator pot avea diverse cauze: autopornirea motoarelor,
deconectarea unui transformatoare care funcţionează în paralel, conectarea unor consumatori suplimentari,
I sarc
pendulări etc. în funcţie de raportul: ksarc 
In
Schema de protecţie împotriva suprasarcinilor este prevăzută cu un releu maximal de curent pe o singură fază
pentru că suprasarcinile pentru care se asigură protecţia se presupun că sunt simetrice. Ea comandă
semnalizarea. Curentul de pornire al releului se determină cu relaţia:
ksig In
I pp  
krev nTC
Unde ksig  1.05 krev  0.85
Timpul de acţionare al protecţiei se reglează de obicei la 10 s. Dacă suprasarcina este mare, treapta a II-a a
protecţiei de suprasarcină poate comanda declanşarea.
57. Alegerea aparatelor de protecție în rețelele electrice de joasă tensiune.
Instalațiile rețelelor publice sau industriale conțin о serie de elemente componente, în general diferite circuite și
aparate de utilizare, care trebuie protejate împotriva suprasarcinilor scurtcircuitelor.
În acest scop elementele se prevăd cu siguranțe sau întreruptoare automate, astfel alese încât să corespundă cât mai
bine scopului urmărit. În același timp este însă necesar ca, în instalațiile mai complicate, să se asigure funcționarea
selectivă a protecției, adică la apariția unui defect să se separe numai elementul avariat, ceea ce se obține prin
coordonarea judicioasă a caracteristicilor de protecție.
Normativele în vigoare nu reglementează suficient criteriile privind alegerea ca organ de protecție a siguranțelor
sau a întreruptoarelor automate.
Întreruptoarele prezintă față de siguranțe avantajul unei protecții mai bune la suprasarcini mici și posibilitatea
executiei pentru curenți nominali mari, în schimb sânt mult mai costisitoare, cer о întreținere frecventă și nu limitează
curenții de scurtcircuit.
În domeniul instalațiilor cu curenti nominali sub 600 A, unde există la dispozitie atât siguranțe, cât și întreruptoare,
trebuie considerată normală tendința utilizării siguranțelor în situațiile în care caracteristicile lor de protecție sânt
satisfacătoare.

57.1.Protecția liniilor aeriene

Liniile aeriene sânt frecvent utilizate în distribuția energiei electrice la consumatorii casnici și în mai mică măsură la
instalațiile industriale. Conductoarele liniilor sânt în general executate din funie de alumniniu (mai rar din cupru), cu
secțiuni între 10 și 120 mm2.
Protecția liniilor poate fi executată cu siguranțe sau cu întreruptoare automate, în condițiile prevăzute de
normativele în vigoare. Dimensionarea este dictată, de secțiunea și materialul conductoarelor de fază ale liniei, care
admit un curent maxim admisibil în regim permanent din punctul de vedere al încălzirii (denumit și curent nominal).
În cazul liniilor destinate alimentării consumului casnic (în majoritate instalații de iluminat), curentul nominal al
siguranței trebuie ales mai mic decât curentul nominal al liniei pentru a se asigura о protecție la suprasarcină. O
siguranță suporta fără să se ardă timp de 1...2h un curent de 130% din curentul nominal, ceea ce justifică regula
enunțată mai sus. Formula de calcul este:
In I
 I n.sig  n
1.25 1.8
unde I n — este curentul nominal al liniei, în A;
I n.sig — curentul nominal al siguranței, în A.
Conform acestei formule, se alege valoarea cea mai apropiată din seria siguranțelor standardizate.
În cazul liniilor aeriene care alimentează instalații industriale de forță, curentul pe linie prezintă de obicei șocuri
mari datorită curenților de pornire ale motoarelor electrice. Normativul prevede ca alegerea siguranțelor, care au numai
rolul unei protecții contra scurtcircuitului, să se facă pe baza formulei:
I n.sig  3I n
În cazul când se consideră necesar să se doteze linia cu un întreruptor automat, curentul nominal al acestuia trebuie
ales egal sau mai mare decât cel al liniei. Reglajul releelor termice se alege egal cu curentul nominal al liniei, iar
reglajul releelor electromagnetice la:
I reglaj  4.5I n
Se accentuează că aceste întreruptoare trebuie să fie de tipul pentru linie, cu bobina de declanșare, fără bobina de
tensiune minimă.

57.2.Protecția cablurilor
Majoritatea rețelelor de distribuție urbane și a rețelelor industriale sânt realizate cu cabluri subterane, în ultimul
caz uneori cu cabluri pozate în aer.
În funcție de secțiune, de materialul conductorului, de materialul izolant și de modul de pozare, cablurilor li se
atribuie din motive termice un curent nominal (curentul maxim admisibil de durată). În funcție de valoarea curentului
nominal stabilit, alegerea sistemului de protecție se face în același mod și în baza acelorași formule ca la liniile aeriene.
Trebuie menționat că curentul nominal al cablurilor se reduce față de valorile nominale în cazul când temperatura
este mai ridicată sau când în pământ se pozează mai multe cabluri paralele. Coeficienții de corecție pentru aceste cazuri
se pot lua din manualele de specialitate, iar valorile indicate pentru protecție se vor reduce conform formulelor
menționate anterior.
57.3. Protecția motoarelor electrice
În instalațiile industriale, marea majoritate a motoarelor electrice de joasă tensiune sânt de tipul asincron, cu puteri
care nu depășesc în general 100 kW.
Conform normativului, motoarele electrice se prevăd cu următoarele sisteme de pornire:
— pornire directă de la motoarele electrice cu rotorul în scurtcircuit, cu puterea maximă de 3 kW la tensiunea de
220/127 V și 5,5 kW la 380/220V;
— pornire prin comutator stea-triunghi la motoarele electrice cu rotorul în scurtcircuit, cu puteri între 3...10 kW la
220/127 V și 5,5-14 kW la 380/220 V;
— pornire prin autotransformator la motoarele electrice cu rotorul în scurtcircuit, la puteri mai mari;
— pornire prin reostat rotoric la motoarele electrice cu rotorul bobinat, la puteri mai mari.
Motoarele electrice cu rotorul în scurtcircuit, cu pornire directă, produc un șoc de curent de pornire inițial mare
(4...8)In, care scade în timp până la curentul nominal. În figura 57a este reprezentată curba curentului de pornire.
Mărimea șocului curentului de pornire și timpul necesar până la terminarea pornirii (deci forma concrete a curbei)
depinde atât de caracteristicile motorului electric, cât și de caracteristica mecanismului antrenat.
În cazul pornirii prin celelalte metode, șocul de pornire este mai redus, în unele cazuri nedepșind curentul nominal
al motorului electric. Din cauza acestui fenomen apar dificultăți la protecția corectă contra suprasarcinilor și a
scurtcircuitelor.
Motoarele electrice necesită în mod deosebit о protecție sensibilă contra supraîncărcărilor, întrucât curentul statoric
poate crește la valori nu mult peste curentul nominal în următoarele regimuri anormale:
— rămânerea în două faze când din diferite motive se întrerupe alimentarea unei faze;
— scurtcircuit între spirele vecine ale infășurării unei faze.
Cea mai bună protecție a motoarelor electrice poate fi asigurată cu întreruptoare sau contactoare prevăzute cu relee
termice și electromagnetice.
 Releele termice se reglează la valoarea curentului nominal al motorului electric. În cazul apariției unui supracurent
dintr-o cauză oarecare, releele vor comanda declanșarea întreruptorului cu о temporizare conform caracteristicii
respective.
Aceste caracteristici sânt de obicei astfel elaorate, încât declanșarea are loc înainte ca izolația înfășurării statorice să
atingă о temperatură periculoasă.

Fig. 57a Curba curentului de pornire a motorului

La pornirea motorului electric, șocul de curent este sesizat de releele termice ca un supracurent și, dacă pornirea
durează un timp prea lung, este în unele cazuri posibil să se producă о declanșare nedorită. În prezent nu există о
metoda precisă și pusă la punct pentru a se da indicații în privița alegerii caracteristicii releelor termice la diversele
tipuri de motoare electrice, mai ales în cazul pornirilor grele. Releele electromagnetice care funcționează rapid (10...30
ms) trebuie reglate la о valoare de curent mai mare decât curentul de șoc la pornire. Valorile cele mai ridicate trebuie
folosite la motoarele electrice cu pornire directă, unde se ajunge uneori la un reglaj egal cu 10In.
Releele electromagnetice au rolul principal de a produce declanșarea la apariția unui scurtcircuit puternic în
înfășurările motorului electric sau în coloana de alimentare. Din motive de sensibilitate, trebuie ca reglajul să nu fie
făcut la valori mai ridicate decât este necesar în condițiile de pornire. La protejarea prin întreruptoare automate, este
necesar de obicei ca acestea să fie prevăzute cu bobină de minimă tensiune, declanșând întreruptorul la întreruperea
tensiunii din rețea. Astfel, repornirea va trebui efectuată de personalul de exploatare al mașinii, ceea ce poate fi uneori
necesar din motive tehnologice sau din cauza pericolului ce 1-ar prezenta pentru personal о pornire necontrolată.
Motoarele electrice care nu permit repornirea directă la rețea după apariția tensiunii se vor dota categoric cu protecție
de tensiune minimă, în schimb cele care pot și trebuie să repornească imediat după apariția tensiunii nu se vor echipa
cu această protecție.
În anumite cazuri, protecția motoarelor electrice de putere mai mică se face cu contactoare în ulei (tip DITU) care
sânt prevăzute numai cu relee termice. Protecția contra scurtcircuitelor se realizeaza prin siguranțe suplimentare,
conform figurii 5.2.

Figura 57b- Protecția motorului electric

Stabilirea curentului nominal al acestor siguranțe trebuie făcută ținând seama de șocul de curent la pornire și de
durata pornirii. Pentru calcule aproximative pot fi folosite formulele următoare:
  Siguranțe rapide:
— pentru motoare electrice cu pornire ușoară și de durată scurtă (3...10 s)
Ip
I nsig 
2.5
unde Ip este curentul maxim de pornire, în A;
— pentru motoare electrice cu pornire grea și de durată mare (20...40s), cu porniri frecvente.

Ip
I n.sig 
1.6  2
 Siguranțe lente:
— pentru motoare electrice cu pornire ușoară:
I n.sig  I p

Schema reprezentată în figura 57b se utilizează și în cazurile când se folosește un întreruptor sau contactor cu
protecție completă, însă capacitatea sa de rupere este insuficientă față de curentul de scurtcircuit posibil la locul de
instalare. Motoarele electrice de putere mică (sub 1 kW) sau de mică importanță, sau la care nu este posibilă о
supraîncărcare, pot fi protejate numai prin siguranțe. În măsura posibilităților se recomandă utilizarea siguranțelor
lente, care pot fi alese cu un curent nominal mai redus, protecția contra scurtcircuitelor fiind astfel mai sensibilă.

57.4.Protecția transformatoarelor
Rețelele de distribuție sau instalațiile industriale de joasă tensiune sânt alimentate din sistemul energetic prin
transformatoare coborâtoare. Tensiunile lor nominale primare pot fi de 6, 10, 15, 20 sau 35 kV, iar cele secundare
220/127, 380/220 sau 500 V. Puterea transformatoarelor coborâtoare, în scara standardizată, cuprinde valorile de 50,
100, 160, 250, 400, 630, 1000 și 1600 kVA.
Protecția transformatoarelor contra defectelor interne este montată pe partea de înalta tensiune, utilizându-se fie
siguranțe, fie întreruptoare cu diferite sisteme de protecție.
Protecția contra suprasarcinilor și a defectelor exterioare este de obicei realizată pe partea de joasă tensiune,
utilizâdu-se siguranțe sau întreruptoare automate (Figura 57c).
În rețelele de distribuție publice se preferă realizarea protecției prin siguranțe dimensionate la curentul nominal al
transformatorului respectiv. Această soluție este economică, însă protecția la suprasarcini mici nu este sensibilă
întrucât siguranțele nu se topesc decât la curenți mai mari de 1,3Isig.

Figura 57c - Protecția transformatorilui contra suprasarcinilor și a defectelor exterioare

 Protecția pe partea de înaltă tensiune trebuie astfel reglată încât să funcționeze selectiv față de siguranțele de joasă
tensiune. Siguranțele pot fi montate în mod normal până la curenți nominali de cel mult 600 A. La curenți mai mari să
poate admite uneori montarea a două siguranțe în paralel, ceea ce ridică limita de curent la 1200 A, valoare suficientă
pentru transformatoarele cele mai mari utilizate în mod curent (400...630 kVA). În instalațiile industriale,
transformatoarele sânt de obicei de putere mare (630...1600 kVA), iar sarcina prezintă variații și uneori suprasarcini de
scurtă durată. De asemenea este necesar să existe un aparat de manevră care să permită întreruperea sarcinii de către
personalul de exploatare. Din aceste motive, transformatoarele se prevăd de regulă cu întreruptoare automate de tip
linie (fără bobină de tensiune minimă), dimensionate în funcție de curentul nominal al transformatorului respectiv.
Releele termice se reglează la valoarea curentului nominal al transformatorului, realizând о bună protecție la
suprasarcină. Reglajul releelor electromagnetice poate fi făcut la valori între 3...6In, alegându-se de preferință valori
mai reduse pentru a nu se crea о neselectivitate cu protecția de pe partea de înaltă tensiune. Reglajul ales trebuie să nu
conducă la delanșări ca urmare a șocurilor de curent care apar în funcționare. Întrucât protecția electromagnetică este
rapidă, există о neselectivitate a acesteia față de protecția circuitelor de plecare, fapt care se va analiza ulterior. Din
acest motiv este foarte indicată utilizarea unor sisteme de temporizare scurtă.

57.5.Protecția condensatoarelor
Bateriile de condensatoare se utilizează în instalațiile industriale pentru îmbunătățirea factorului de putere.
În cazul montării centralizate la tabloul general de joasă tensiune, protecția poate fi realizată atât cu siguranțe, cât și cu
întreruptoare automate.
Din cauza șocului de curent tranzitoriu care apare la conectarea sub tensiune a condensatoarelor, este necesar ca
protecția să țină seama de acest fenomen.
Curentul de regim al condensatoarelor este mai mare decât cel nominal din cauza armonicilor superioare sau a tensiunii
mai ridicate decât cea nominală. Acest regim, însă, nu are caracter de suprasarcină și nu este periculos.

Alegerea siguranțelor se poate face orientativ pe baza formulei: I n.sig  1.2...2I n

Reglajul releelor termice se face la: I reglaj  1.2I n

iar al releelor electromagnetice la aproximativ: I reglaj  4..8I n .

58. Procedee de îmbinare a conductoarelor și cablurilor.
Îmbinările conductoarelor se pot grupa în trei categorii principale:
- mecanice (executate cu șuruburi sau prin presare la rece);
- termice (executate prin lipire sau prin sudare);
- mixte (executate atât mecanic cât și termic).
Cele mai întâlnite sânt metodele de îmbinare prin lipire și prin sudare. Lipirea este asamblarea unor piese din
materiale identice sau apropiate chimic cu ajutorul unui material străin ajutător cu o temperatură de topire mai mică
decât a materialelor pieselor considerate. Sudarea este operația de îmbinare nedemontabilă a unor piese metalice,
executate la cald, prin topire cu sau fără material de adaos, astfel încât piesele sudate să formeze un corp comun. Din
procedeele aplicate, mai avantajoase din punct de vedere al tehnologiei si al posibilatății de realizare pe șantier precum
și al calității îmbinărilor este înnădirea conductoarelor de aluminiu prin lipire cu metalizare.
Pregătirea capetelor conductoarelor se face acționând cablul și îndepărtând învelișurile de protecție și de izolatie,
începând de la capăt (desfacerea cablului). Apoi se taie toate firele conductoarelor în trepte începând cu stratul
superior. Pentru protejarea izolației ramase se înfășoară un strat de bandă lăcuită și apoi altul din șnur de azbest.
Capetele în trepte după ce se curăță cu o cârpă înmuiată în benzină, se șterg cu o cârpa uscată, se freacă cu o perie din
sârmă de oțel, și se îndepărtează pelitura cu o perie de păr.
Metalizarea conductoarelor se face frecând cu o vergea din aliaj Zn+Sn suprafața curățată a conductorului încălzit
la o lampă cu benzină sau la un arzător cu gaz.
 Lipirea conductoarelor se face cu aliaj de lipire, pentru ce se folosesc cleme de legătură sau forme special din table
neagra. Conductoarele se introduc în clemă sau formă cu firele centrale cap la cap sau suprapuse, fixând în părti câte
un inel din tablă (pentru oprirea scurgeri aliajului și obținerea unei forme regulate și concerntrice a lipiturii ) și
protejând conductorul și izolația respetivă cu câteva spire din șnur din azbest. Se încălzește clema sau forma cu lampa
cu benzină sau cu arzătorul cu gaz începând de la mijloc, după ce se toarnă aliaj, bătând ușor clema pentru
uniformizarea umplerii. Se lasă nemișcat circa 10 min, se îndepărtează forma (dacă este cazul), inelele de etanșare și
straturile de azbest, se pilesc asperitățile, se curătă cu o cârpă înmuiată în benzină. Destul de raspindită este și metoda
de îmbinare prin presare cu utilazarea preselor hidraulice.

59. Transportarea și montarea transformatoarelor și autotransformatoarelor de putere.

Transformatorul de putere are o greutate proprie mare, de aceea operația de montare a acestuia este una din cele
mai dificile.
Transformatoarele mici ( pina la 1600 kVA) se livreaza complet montate si se transporteaza cu vagoane normale.
Transformatoarele de putere medie (2.5 - 40 MVA) se livreaza umplute cu ulei, carucioarele, conservatorul
radiatoarele, izolatoarele si comutatorul de ploturi sunt demontate și se transportează cu vagoane cu platforma
coborâtă, iar de la calea ferată pina la locul de montaj - pe trailere.
Transformatoarele de putere mari (peste 40 MVA) se livrează fîră ulei, având cuva sub presiunea de azot la 0,3
daN/cm2. Transportul lor se efectueaza pe vagoane speciale cu auto descarcatoare. De la calea ferată sa transportează
pe remorci special joase. Calea trebuie pregatita din timp, pentru a nu avea inclinări traversale peste 8% și gropi mai
adinci de 10cm. Descărcarea se face cu macarale de mare capacitate, sau folosind vinciuri, troliuri, tractoare, pe
esefodaj din traverse de lemn. Legarea transformatorului de cârligul macaralei se efectuează cu ajutorul unei traverse
speciale.

Fig. X Descărcarea fără macara și transportul unui transformator pe remorcă:

a) Descărcarea transformatorului din vagon pe romorcă;
b) Descărcarea din vagon pe eșofaj;
c) Încărcarea de pe eșofaj pe remorcă;
 d) Descărcarea de pe remorcă pe fundație.

1. Vagon de cale ferată;

2. Șină de cale ferată;
3. Transformator;
4. Traverse de cale ferată;
5. Remorcă joasă (trailer);
6. Fundația transformatorului;
7. ,9. Ancoră de cablu;
8. Întinzător.

Montarea pieselor transportate aparte se face pe fundatie după ce ele au fost verificate, curatite și spălate cu ulei
de transformator. Se verifică dacă conducta dintre transformator și conservator are în construcție o înclinare în sus
de 2-4% înspre conservator, inclinarea se realizează prin montarea adaosurilor între șină și roțile transformatorului.

După monatarea tuturor pieselor și verificarea etanșeității transformatorul uscat se umple cu ulei pentru
transformatoare. Lucrarile de montare cer o organizare bună, și se efectueaza în termini cât de posibili mai scurți și
în strictă conformitate cu instrucțiunile furnizorului și circularele tehnice în vigoare. Celulele prefabricate se
montează pe o rama metalică fixată pe suporți din beton. Celulele se fixează pe ramă cu buloane sau se sudează.
Montarea se efectuează cu mare atenție conform schemei de montaj. Se efectuează operatiile de etanșare, după ce
se monteaza și se îmbină barele, se montează circuitele secundare.

60. Încercări, verificări, probe la punerea în funcțiune a utilajului electric și la asigurarea mentenanței acestuia.
Înainte de a pune instalația în funcțiune se execută verificările, probele și încercarile conform NAIE sau Regulelor
de exploatare. Rezultatele se introduc în buletinele de verificare.
Verificările în primul rând se referă la izolație. Se măsoară:
 -rezistența de izolație;
 -coeficientul de absorbție;
 -tangenta unghiului pierderilor dielectrice;
 -rigiditatea dielectrică a uleiului izolat;
 -încercarea cu tensiune mărită;
 -măsurarea rezistenței ohmice în current continuu a înfășurărilor;
 -verificarea grupei de conexiuni și a raportului de transformare;
 -verificarea instalației de legare la pamânt în comun și la fiecare element metalic ne legat cu tensiune, separate;
 -pentru circuitele secundare se efecuează încercari specifice cu scopul de a obține rezultatul funcționării
corecte a aparatelor și circuitelor de măsurări, protecție, semnalizare și comandă.

Recepția și punerea în funcțiune se face pe baza documentației pregătite de antreprenor, care trebuie sa conțină:
 -formularele furnizorilor pentru toate echipamentele;
 -documentele de proiectare;
 -schemele și schițele de executare a instalației;
 -procesele verbale de lucrări ascunse;
 -buletinele de probe și verificări.

Se face o verificare amănunțită pe teren. Comisia de recepție marchează probele de punere în funcțiune și se
încheie procesul verbal de recepție. După punerea în funcțiune urmează proba de încercare, după ce se încheie
procesul verbal de recepție finală.
 61. Metode de combatere a chiciurii de pe conductoarele LEA
Depunerile de chiciura reprezinta depuneri de apă îngheţată sub formă de zăpadă, brumă, polei sau alte formaţiuni
asemănătoare care provoacă suprasolicitări mecanice prin greutatea sa proprie şi prin mărirea suprafeţei expuse la vânt.
Măsurile de prevenire a efectelor acestora constau din:
 Indepărtarea stratului de chiciură;
 Modificarea constructivă a liniei respective.

Modificarea constructive a liniei se adoptă in urmatoarele situaţii excepţionale:

 când apar cu frecvenţă mare suprasarcini periculoase întro zonă mai mare. În aceste cazuri, toate liniile din
regiunea respectivă se consolidează mecanic corespunzător suprasarcinilor constatate cu frecvenţă de cel putin o
data la 5 ani;
 când se constată in mod regulat depuneri de chiciura peste valorile la care a fost proiectată LEA pe anumite
porţiuni scurte, bine determinate, ale unei linii . În aceste cazuri se caută ocolirea acestor porţiuni prin devierea
de la traseul liniei. Alegerea noului traseu se va face numai după o cercetare corespunzătoare a condiţiilor de
relief şi microclimate.

Se poate recurge şi la modificarea dispoziţiei conductoarelor, utilizând de preferinţă dispoziţia într-un singur plan
orizontal, deoarece astfel se evită atingerea între conductoare în timpul saltului de descărcare de chiciură.
Dacă suprasarcinile apar mai rar sau dacă lucrările de deviere sau consolidare nu se justifică din punct de vedere
tehnico-economic, atunci se recurge la îndepărtarea stratului de chiciură, care se realizează prin curăţirea mecanică si
topirea prin încălzire electrică.
Metodele de curăţire mecanică se bazează pe lovirea sau răzuirea conductoarelor. Dispozitivele mai perfecţionate
pentru curăţarea conductoarelor de chiciură sunt formate din nişte role, care taie gheaţa şi care se rostogolesc pe
conductoare, trase cu ajutorul unor funii speciale. Aceste metode cer mult timp şi folosirea lor este posibilă pe porţiuni
scurte de linii, totodată prezentând pericol de deteriorare a conductorului.

Metodele de topire a chiciurei prin încălzirea conductoarelor foloseşte ca pricipiu trecerea prin liniei a unui curent
cât mai mare (pentru a obţine în scurt timp topirea), dar limitat de condiţiile de rezistenţă mecanică şi de stabilitatea
contactelor:
 Încălzirea conductoarelor în regim de scurcircuit (metodele au avantajul că pot intra în funcţiune rapid, iar
dezavantajul lor principal constă în faptul că necesită scoaterea din funcţiune a liniei respective, deci
consumatorii vor fi perturbaţi).
 Încălzirea conductoarelor prin mărirea curenţilor de sarcină (metodele au avantajul principal că permit
încălzireaconductoarelor cu menţinerea liniilor sub tensiune).

Încă nu s-a realizat o solutie optimă ,de aceea, in practică, fiecare exploatare trebuie să-şi stabilească soluţia
specifică corespunzătoare din punctul de vedere al condiţiilor locale. Este necesar totodată ca soluţia de incălzire
stabilită să fie reanalizată anual, in funcţie de modificările apărute pe schemă.

62. Incidente, avarii și deranjamente în exploatarea LEA

Incident este evenimentul sau succesiunea de evenimente care duce la modificarea stării anterioare de funcționare sau a
parametrilor funcționali, care au loc la un moment dat într-o instalație, indiferent de efectul asupra consumatorilor și fără
consecințe deosebite.
Avaria este evenimentul sau succesiunea de evenimente deosebite care au loc la un moment dat intr-un obiectiv, zona de
sistem sau în sistemul energetic în ansamblul său și care au drept consecință reducerea siguranței de funcționare a
sistemului energetic, deteriorari importante de echipament, întreruperi în alimentarea cu energie electrica a unor
platforme industrale, zone de consum sau consumatori pe durate apreciate de regulamentele de vigoare.
Deranjament se consideră orice defecțiune care conduce la întreruperea consumatorilor alimentați din rețeaua de joasă
tensiune.
Experiența de exploatare a LEA a permis stabilirea principalelor categorii de incidente, caracteristice diferitelor
elemente ale rețelei electrice.
Cele mai frecvente defecțiuni ale LEA sunt cele de izolație, ale conductoarelor și ale stâlpilor.
Incidente provocate de defecțiuni a izolației pot avea ca urmare:
1. S.c. monofazate, bifazate sau trifazate pe linie;
2. Puneri la pământ simple sau duble;
3. Întreruperi de fază.

Defecțiunile de izolație se pot manifesta în mai multe moduri:

a) Străpungerea izolatoarelor, având drept cauze:
-defecțiuni ascunse în materialul izolant;
-modificări în timp a structurii materialului electroizolant;
-lovituri mecanice;
-crăpături datorate dilatărilor necompensate.
Străpungerea izolatoarelor se depistează prin controlul vizual al LEA. Izolatoarele apar înnegrite în punctul de
străpungere sau sunt distruse complet. Remedierea- prin înlocuirea izolatoarelor defecte.
b) Contunarea izolatoarelor are drept cauze posibile:
-supratensiuni atmosferice sau de comutație;
-șuntarea prin corpuri străine (păsări);
-poluarea cu depuneri bune conducatoare de electricitate.
Conturnările prin supratensiuni impun înbunătățirea nivelului de izolație, iar cele de poluare necesită măsurări special
(înlocuirea izolatoarelor, curățirea izolatoarelor).
Depistarea contunărilor se face prin controlul vizual al LEA, izolatoarele apărând înnegrite pe partea contunării. Modul
de remediere - înlocuirea izolatoarelor conturante.
c) Străpungerea stratului de aer dintre conductoarele fazelor diferite sau dintre conductoare și părțile metalice legate
la pământ datorante:

-supratensiunilor atmosferice sau de comutație;

-șuntări prin corpuri străine;
-modifiăarii distanțelor normale ca urmare a unor defecțiuni mecanice în elementele LEA.
Se depisteaza prin controlul LEA; la locul defecțiunii conductorul apare topit parțial sau complet, iar sub conductor apar
urme de metal topit.
Remedierea- conductorul se eliberează din cleme pe doi stâlpi vecini, se coboara pe pamânt, se înlocuiește porțiunea
defectată cu una egală, care se înnădește cu cleme.
Defecțiunile conductoarelor au drept consecințe:
a) Întreruperea continuității circuitului;
b) Scurtcircuite monofazate, bifazate și trifazate pe linie;
c) Puneri la pământ simple, duble sau triple.

Defecțiunile de conductoare în LEA se manifestă astfel:

a) Deteriorarea locurilor de contact electric în cleme care este datorată:
-defecțiunilor de execuție;
-defecțiuni de material;
-suprasolicitări electrice;
-influențelor exterioare;
-uzura mecanică în timp.
La controlul LEA clema apare de culoare schimbată, iar conductorul este parțial sau total topit la locul de intrare în
clemă. Este necesară schimbarea clemei și înlocuirea conductorului pe porțiunea defectată.
b) Ruperea conductoarelor din cauze mecanice poate fi determinată de:
-vibrații mecanice puternice (fenomene meteorologice deosebite);
-suprasolicitări mecanice (căderi de obiecte peste linie);
-lucrări executate în apropiere (automacarale, mijloace special cu gabarit depășit …);
Se pot depista prin controlul LEA; conductorul este rupt și căzut la pământ. Remedierea se efectuează prin înnădierea
conductorului.
c) Arderea și ruperea conductoarelor din cauze electrice datorate:
-unor defecte de izolație însoțite de arc electric de mare putere;
-apropieri de conductoare.
Defectul se depistează prin controlul LEA, conductorul fiind ars și căzut la pământ, în acest caz trebuie înlocuite
izolatoarele defecte și înnădit conductul.
d) Alungirea conductoarelor poate fi provocata de:
-suprasolicitări mecanice;
-suprasolicitări termice.
Coductoarelor au săgeata mărita și este necesar să se execute tragerea la săgeată.
Defecțiunile stâlpilor constituie cele mai grave incidente ale LEA (mai ales de medie și înaltă tensiune), atât sub aspectul
consecințelor, cât și din cauza duratei mari de remediere.
Incidentele provocate de defecțiunile stâlpilor pot avea drept consecințe:
-ruperea conductoarelor și distrugerea izolatoarelor;
-avarierea unor obiective sau accidentarea unor personae aflate în apropiere;
-deteriorarea altor stâlpi din același aliniament.
Formele de manifestare ale deteriorării de stâlpi sunt urmatoarele:
a) Căderea stâlpilor de lemn și beton care sunt datorate:
-putrezirea (la stâlpii de lemn);
-solicitări exterioare suplimentare (vânt puternic, lovirea de către vehicule);
-ruperea unui conductor;
-dezechilibrarea mecanică a liniei în timpul operației de înlocuire a unor elemente pentru reparație;
Se pot depista în urma controlului pe linie; stâlpul este căzut la pământ prin rupere. Remedierea se efectuează prin
înlocuirea stâlpului de lemn sau beton armat.
b) Aprinderea stâlpului de lemn care este datorata de:
-lovituri de trăsnet;
-curenți de puneri la pământ;
-neglijența unor cetățeni care au făcut focul la baza stâlpului;
-scurtcircuite.
Depistarea se face prin controlul LEA; stâlpul prezintă urme de arsură, arde sau a ars complet. Remedierea se efectueaza
prin refacerea fundației.
c) Răsturnarea stâlpilor în cazuri de eforturi mărite, dar aflate încă în limitele prevăzute de normele de calcul, care
sunt datorate de:
-defecțiuni de material (fundație);
-defecțiuni de execuție a fundației.
Se pot depista prin controlul LEA, stâlpul este răsturnat din fundație. Remedierea se efectueaza prin refacerea fundației.
d) Răsturnarea stâlpilor datorită fenomenelor meteorologice sau hidraulice deosebite.

Apariția unor presiuni de vânt mai mari decât cele prevăzute în normele de calcul poate provoca răsturnarea a unui
număr relativ mare de stâlpi. Inundațiile pot, de asemenea, provoca răsturnarea unor stâlpi prin spălarea solului din jurul
fundațiilor sau ruperea unor stâlpi ca urmare a ciocnirii cu copaci sau elemente de construcție, antrenate cu mare viteză
de viituri. Stâlpii aflați în albia majora a unor râuri sau în apropierea unor cursuri de apa nestabile sunt expuși acestui
pericol.
Remedierea se efectuează prin înlocuirea stâlpilor, refacerea și întărirea fundațiilor sau devierea porțiunii respective.
64. Documentația tehnică necesară pentru executarea lucrărilor de montare și exploatare.
Lucrările de montaj se efectuează conform regulamentului de bază СНИП-строительные нормы и правила și
ПУЭ-Правила устройства электроустановок. Lucrările de montaj se execută conform proiectelor elaborate
de institutele de proiectare în baza condițiilor tehnice primite de la întreprinderea furnizorului de en.el. și a
prescripțiilor și regulamentele în vigoare. Lucrările de montaj se efectuează în strict conformitate cu proiectul
instalației. Dacă se fac careva schimbari,în mod obligatoriu trebuie să corespundă regulamentelor СНИП si
ПУЭ.
СНИП –ul apreciază ordinea elaborări actelor normative noi,examinarea și perfecționarea actelor,organizarea
construcției și elaborarea normelor de aviz.
СНИП-ul conține 6 părți fiecare avînd cîteva grupe:
Partea 1- Organizarea,dirijarea,economica.
Partea 2- Normele de proiectare
Partea 3- Organizarea lucrărilor și recepția ei.
Partea 4 – Normele pentru devize
Partea 5 – Normele de consum de material și forte de muncă
Partea 6 – Exploatarea și repararea clădirilor și instalațiilor.
ПУЭ.-sunt elaboarat avînd în vedere necesitatea de efectuare a încercărilor planificate și de profilaxie în
condițiile de exploatare și reparații a instalațiilor și a echipamentelor electrice, instruireapersonalului și
verificarea cunoștințelor în domeniu.
Instrucțiunile de montare sunt acte normative ce reglementeaza tehnologia executării lucrărilor conform
normelor și prescripțiilor. În aceste acte sunt reflectate solicitarile pentru realizarea acestor solicitări.
Fișele tehnologice ale proceselor de muncă conțin metodele de realizare a solicitărilor actelor normative indicînd
succesiunea tehnologică a procesului,metodele moderne ,recomandări pentru asamblarea pieselor și
ansamblurilor.
Documentația tehnică în exploatare.
La fiecare unitate importantă de exploatare( Centrală electrică, Stație electrică) trebuie să existe următoarele
documente necesare exploatării:
1.Acte de posesie și planurile de situație a terenurilor.
2. Studiile, datele geologice,geotehnice
3. Procesele verbale de constatare în timpul execuției și planurile de execuție ale părților de lucrări sau ale
instalațiilor ascunse(fundații,zidări,canalizări)
4.Planuri generale cu amplasarea construcțiilor și instalațiilor aflate în exploatarea unităților respective.
5.Planurile clădirilor sau ale construcțiilor speciale.
6.Proiectele de execuție a lucrărilor ,cuprinzînd memoriile tehnice ,devizele și analizele de prețuri, planurile și
schemele instalațiilor.
7. Documentele de recepție, preluare și lichidare a lucrărilor cu :
-procese verbalede măsuri cantitative de execuție.
-Procese verbale de punere în funcțiune
-Procesele verbale de receptie si inchieire a investitiilor
-Lista echipamentelor montate în instalații
-Documentația de aprobare a recepțiilor și de predare în exploatare
8. Scheme în funcționare a instalațiilor
9. Inventarele instalațiillor și liniilor electrice conform instrucțiilor în vigoare.
10. Registrul de control
11. Registru cu cererile de retrageri din exploatare.