Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
C.B.
3. Părțile componente ale parodonțiului superficial sau de înveliș: epiteliu,
corion gingival.
Epiteliul este multistratificat, compus din mai multe straturi de celule. Este
format din: epiteliul oral sau extern; epiteliul santului gingival, epiteliu
sulcular sau intern; epitetiul jonctional (sau de jonctiune)
C.B.
sangelui din linia eritrocitara si leucocitara, monocite, plasmocite, PMN,
osteoblasti si cementoblasti.
3) Fibre - fibre de coagen 60%, fibre de reticulina, fibre elastice si fibre de
oxytalan.
Sistemul de fibre elastice responsabile de prorietatile elastice ale gingiei
contine aproximativ 6% din substanta proteica gingivala.
C.B.
9) Fibre circulare în număr mic înconjoară in întregime rădacina dintelui.
5. Gingia,tipuri de gingie.
Gingia este portiune a mucoasei masticatorii care acopera extremitatea
coronara a osului(limbusul alveolar). Distingem 3 tipuri de gingie:
1) Gingia libera (marginea gingivala libera) este portiunea coronara a
gingiei si corespunde peretelui extern al santului gingival. Latimea
marginii gingivale libere variaza intre 0.5 si 2 mm. In mod normal,
conturul marginal este ascutit, neted, fara neregularitati sau depresiuni.
2) Gingia interdentara (papila gingivala) ocupa spatiul interdentar, in
mod normal sub punctul de contact.
Cind acesta lipseste (diastema primara,incongruenta dento-alveolara cu
spatiere) papila interdentara prezintă forma de platou sau chiar de şa, ca o
depresiune concava.
Forma normala in regiune a frontala este piramidală. Forma spaţială a
papilei interdentare la dinţii laterali posteriori a fost comparată cu aspectul
unui cort, cu o depresiune cu muchia superioară.
Între dinţii laterali posteriori are virful deprimat, de aspect concav,
corespunzator zonei de contact sub care se situează. În sens vestibulo-oral
prezintă un vîrf vestibular şi unul oral.
3) Fibrele desmodontiului
- Fibrele crestei alveolare, usor oblice, se intind de la marginea osului
alveolar spre cemnetul radicular, sub epiteliul jonctional.
- Fibrele orizontale sunt dispuse in unghi drept fata de axul longitudinal al
dintelui, de la creasta alveolara la cementul radicular.
C.B.
- Fibrele oblice sunt cele mai numeroase si constituie suportul principal de
sustinere a dintelui in alveola. Se intinde de la osul alveolar, spre cement
unde se insera mai apical decit pe os.
- Fibrele apicale se intind radiar, oblic sau chiar vertical de la virful radacinii
la osul inconjurator.
4) Vase si nervi
C.B.
10. Creasta marginală, tipurile de conturare.
Conturul crestei marginale variaza in functie de forma radacinii si este
paralela cu jonctiunea smalt-dentina. In zonele unde radacina are o
suprafata neteda, marginea crestei alveolare are un traiect drept(1), iar in
zona convexitatilor radacinii, marginea crestei alveolare prezinta un traiect
rotunjit(2) spre apical (aspect concav, de scoică) iar acolo unde suprafaţa
rădăcinii este concavă, traiectul marginii alveolare este convex(3),
ascendent
C.B.
In copilărie şi la adolescenţă predomină procesele formatorii, de apoziţie şi
structurare funcţională. La tineri şi adulţi sunt caracteristice fenomenele de
restructurare, de remaniere printr-un proces echilibrat între apoziţie şi
resorbţie, în raport cu relaţiile interdentare, ocluzale. La vârstnici
predomină fenomenele de involuţie, de reducere în volum a osului
alveolar. La cele mai multe persoane, inflamaţia bacteriană, manifestă sau
ocultă, interferează cu evoluţia normală, ontogenetică a osului alveolar şi,
alături de alţi factori favorizanţi, determină fenomene distructive de cele
mai multe ori ireversibile pe căi naturale, în absenţa tratamentului.
C.B.
13.Noțiune de fibre periodontale sau ligamentul periodontal a
paradonțiului profund de susținere. Grupurile principale de fibre
periodontale.
Ligamentul periodontal este un grup de fibre de tesut conectiv care
ataseaza dintele de osul alveolar. Acesta se insera in cement si in osul
alveolar. Acesta constitue din osteoblaste, osteoclaste si fibre de oxytalan.
Grupurile principale de fibre periodontale:
1) fibrele crestei alveolare - usor oblice, se intind de la marginea osului
alveolar spre cementul radicular sub epiteliul jonctional.
2) fibrele dento-dentare sau transeptale - sunt asociate fibrelor omonime
ale ligamentului supra-alviolar si se dispun interdentar.
3) fibrele orizontale - dispuse in unghi drept fata de axul longitudinal al
dintelui, de la creasta alveolara la cementul radicular.
4) fibrele oblice - sunt cele mai numeroase si constitue suportul principal
de sustinere a dintelui in alveola si se intind de la osul alveolar spre
cement, unde se insereaza mai apical decat pe os.
5) fibrele apicale - se intind radiar oblic sau chiar vertical de la varful
radacinii la osul inconjurator.
6) fibrele de oxytalan sau acido-rezistente - sunt distribuite in principal
in jurul vaselor de sange dar cele mai multe sunt situate in apropierea
cementului si mai putine spre osul alveolar.
C.B.
- dimineaţa;
- în cursul masticaţiei;
- prin masaj gingival;
- prin periaj;
- în sarcină;
- în urma folosirii contraceptivelor;
- în cursul inflamaţiei gingivale;
- în perioada de vindecare după tratament chirurgical
Pătrunderea în şanţul gingival a microbilor sau a unor mici particule de
substanţe solide este urmată de creşterea fluxului de lichid şi eliminarea
acestora începând la câteva minute după insinuarea lor.
?!
C.B.
- peretele extern, gingival;
- baza şanţului, conturul coronar al epiteliului joncţional.
C.B.
Gingia osului mandibular este inervată de nervul bucal, nervul mentonier
pe versantul vestibular şi nervul sublingual pe versantul lingual.
C.B.
- favorizanti: tartrul dentar, trauma ocluzala, cariile dentare, edentatia,
anomaliile dento-maxilare, parafunctii, obiceiuri vicioase, factori
iatrogeni, alti factora locali.
C.B.
- detartrajul;
- periajul profesional cu pasta speciala;
- spalarea zilnica pe dinti de cel putin doua ori pe zi;
- folosirea apelor de gura dupa fiecare masa si a flosei dentare;
- dieta echilibrata;
- consumul fructelor fibroase (mere, morcovi etc.)
Compozitia
Alături de substanţe minerale, tartrul conţine şi componente organice,
compatibile cu cele ale plăcii dentare. Acestea reprezintă un amestec de
bacterii, leucocite, celule epiteliale descuamate şi complexe polizaharide-
proteine. Acesta este dominat de cristale anorganice de tip apatită, cu
aspect de ace netede.
Continutul anorganic
1) Tartrul supragingival este format în proporţie de 70-90% din
componente anorganice:
- fosfat de calciu (75,9%);
- carbonat de calciu (3,1%);
- fosfat de magneziu;
- cantităţi minime (urme) de sodiu, zinc, strontiu, brom, cupru, mangan,
aluminiu, siliciu, fier, aur, tungsten.
C.B.
Componentele anorganice ale tartrului supragingival au o structură
cristalină dispusă în patru forme:
- hidroxiapatită (58%);
- witlokită (21%);
- fosfat octocalcic (21%);
- bruşită (9%).
C.B.
36. Formarea tartrului dentar. Rolul dietei în formarea tartrului.
Tartrul se depune de la vârste tinere, primul care apare fiind cel
supragingival şi are o incidenţă legată de vârstă de:
- 37-70°/o la 9-15 ani;
- 44-88°/o la 16-21 ani;
- 86-1 OOo/o peste 40 ani.
Tartrul subgingival este depozitul dur ce se formează apical de marginea
gingivală liberă, de culoare maroniu închis spre negru, de cele mai multe
ori foarte aderent, cu o suprafaţă dură, neregulată. Se prezintă sub forma
unor depozite lamelare sau a unor depozite mici, punctiforme, confluente
linear sau în suprafaţă. Prezenţa lui poate fi pusă în evidenţă prin detaşarea
marginii gingivale libere de pe suprafaţa dentară cu un instrument sau prin
proiectarea jetului de aer. În timp, prin retracţia gingivală, tartrul
subgingival devine vizibil şi se alătură tartrului supragingival, ca o
componentă secundară a acestuia. Acesta apare după vârsta de 9 ani şi
poate fi întâlnit în 47-100% cazuri după 40 de ani. Tartrul dentar se
formează pe structurile plăcii dentare preexistente, care suferă un proces
de mineralizare. Acesta începe, în mod obişnuit, din prima zi de depunere
a plăcii bacteriene, chiar din primele 4-8 ore şi reprezintă 50% după două
zile realizând o calcificare de 60-90% după 12 zile.
C.B.
- suprafaţa linguală a incisivilor inferiori, unde se depune in strat
continuu; o cantitate mai mare de tartru se observă pe faţa linguală a
incisivilor centrali, in dreptul orificiului de deschidere a canalului
Warthon
- suprafaţa vestibulară a molarilor superiori, in dreptul canalului Stenon;
- suprafaţa ocluzală a dinţilor laterali lipsiţi de antagonişti, cu o
autocurăţire şi curăţire artificială deficitare;
C.B.
nemineralizată, a fost dificil de stabilit dacă tartrul dentar are efect
distructiv asupra ţesutului parodontal.
O serie de observaţii recente au demonstrat faptul că tartrul dentar nu
reprezintă factorul etiologic determinant al îmbolnăvirii parodonţiului
marginal:
- la animale germ-free, cu depuneri de tipul tartrului inflamaţia
parodonţiului marginal nu se produce decât după contaminarea
microbiană a animalelor;
- la om sunt frecvente cazurile de gingivită chiar în absenţa tartrului
dentar;
- studiile epidemiologice arată că la tineri, starea parodonţiului marginal
este mai strâns legată de prezenţa plăcii decât de tartru; la vârstnici,
asociaţia tartru-gingivită-parodontită este crescută, dar se consideră că
prezenţa tartrului este mai mult efectul decât cauza inflamaţiei şi a
pungilor parodontale.
C.B.
Tartrul dentar datorită porozităţii sale şi retenţiei antigenilor bacterieni,
întreţine procesul inflamator de la nivelul parodonţiului marginal iniţiat de
placa bacteriană.
Din cele prezentate rezultă că tartrul dentar este un factor favorizant al
inflamaţiei parodontale, prin faptul că exercită un rol mecanic de
menţinere a plăcii bacteriene în contact strâns, chiar iritant, prin creşterea
sa în volum, cu ţesuturile parodonţiului marginal şi împiedică, în unele
zone, accesul mijloacelor de curăţire artificială şi de autocurăţire a plăcii
bacteriene.
Tartrul dentar reprezintă un important factor patogen cu caracter favorizant
în producerea bolii parodontale.
b. Precipitarea proteinelor
Proteinele coloidale din salivă chelează, în mod obişnuit ionii de
calciu şi fosfor şi realizează o soluţie suprasaturată, care devine instabilă
prin stagnarea salivei. Coloizii devin insolubili, se depun, iar sărurile
minerale precipită.
C.B.
Avantajele detartrajului sonic:
- preţ de cost mai mic decât al aparatului cu ultrasunete;
- volum redus;
- aplicare şi îndepărtare uşoară;
- consum redus de energie, este antrenat de jetul de aer;
- vibraţii de intensitate mai redusă, mai bine suportat de pacienţi, în
general, şi de cei cu hiperestezie dentinară, în special;
- nu necesită răcire cu apă; nu contaminează mediul ambiant cu particule
purtătoare de microbi;
Dezavantajele:
- are o singură treaptă de putere;
- vibraţiile sunt de 2.000-6.500 cicli pe secundă;
- eficienţă mai redusă decât a aparatului cu ultrasunete;
Indicatii:
1. Tartru supragingival.
2. Petele colorate depuse pe suprafaţa smaltului.
3. Tartrul din şanţul gingival sau din pungile parodontale superficiale, de
3-4 mm.
Detartrajul cu ultrasunete prezintă avantaje fată de detartrajul manual cu
instrumente clasice şi, de aceea, este indicat şi în următoarele situaţii:
4. În gingivostomatita ulceronecrotică (GSUN), pentru îndepăr tarea
grosieră a depozitelor mari de tartru, cu blândeţe, pentru a nu accentua
durerile. Fată de detartrajul manual, există avantajul lipsei de derapare
a instrumentului, care este mentinut şi aplicat cu o forţă redusă. Riscul
de suprainfectare sau de difuzare a infectiei este redus.
5. La bolnavii hemofilici şi în formele de parodontite acute hiperplazice,
ulcerate, cu sângerări accentuate, consecinţă a traumatismului gingival
mult mai redus decât în cazul detartrajului cu instrumente clasice.
Contraindicatii:
1. Bolnavi cu boli infectioase, contagioase;
2. Pacienti cu reflexe de vomă exagerate;
3. Hiperestezie dentinară accentuată;
4. Copii mici;
C.B.
5. Bolnavii cardiaci purtători de stimulator cardiac (pacemaker), în cazul
aparatelor magnetostrictive;
C.B.
Antibioticile cum sunt tetraciclina, vancomicina, eritromicina, kanamicina,
spiramicina, metronidazolul ş. a., au efect împotriva germenilor
parodontopatogeni din placă.
Clasificare
1) Chiuretele universale se caracterizează prin faptul că suprafaţa facială
este situată la un unghi de 90 grade faţă de axul longitudinal al părţii
pasive vecine si sunt indicate pentru detartrajul supragingival sau din
şanţul gingival la persoane sănătoase, fără pungi parodontale, retracţii
gingivale sau furcaţii descoperite. Acestea sunt, de asemenea, folosite în
pungile parodontale adevărate şi au o acţiune concomitentă din partea
ambelor muchii atât asupra peretelui moale, gingival, cât şi asupra
peretelui dur dentar (radicular) al pungii.
C.B.
2) Chiuretele speciale, specifice unor suprafete anumite, sunt reprezentate,
în principal, de chiuretele GRACEY. Spre deosebire de chiuretele
universale, chiuretele GRACEY au următoarele caracteristici:
- suprafata facială se situează la un unghi de 70° faţă de axul longitudinal
al primei părţi pasive;
- deşi posedă două margini tăioase, numai una este eficient activă, cea
îndreptată spre rădăcină şi care acţioneză asupra tartrului subgingival şi
a cementului necrotic. Muchia opusă este inactivă şi nu poate leza
peretele gingival al pungii;
- sunt active în anumite zone şi suprafeţe radiculare, fiind codificate
special în acest scop;
- partea activă a chiuretei GRACEY, în special în treimea terminală sau
frontală, se adaptează cel mai bine pe suprafeţele curbe ale rădăcinii;
- pentru angajarea subgingivală şi acţiunea eficientă de detartraj şi
netezire a rădăcinii, prima porţiune pasivă a chiuretei GRACEY trebuie
să fie paralelă cu axul dintelui; la chiuretele universale, mânerul trebuie
să fie paralel cu suprafaţa dintelui.
Chiuretele GRACEY standard sunt grupate într-un set de şapte instrumente
Chirutele GRACEY
1) Chiuretele GRACEY "profilactice"
Sunt în număr de 4 (1/2, 3/4, 5/6, 7/8) şi au partea activă la fel ca la
chiuretele standard, dar diferă de acestea prin faptul că porţiunea pasivă
este mai scurtă, mai rigidă şi sunt folosite în special pentru îndepărtarea
tartrului supragingival. Chiuretele GRACEY "profilactice" au numărul de
cod precedat de "P".
4) Chiuretele extrarigide
Sunt tot patru perechi numerotate 5/6, 7/8, 9/1 O, 11/12, au părţile activă şi
pasivă mai rigide şi sunt inscripţionate “extrarigide"si sunt indicate in
îndepărtarea depozitelor de tartru foarte aderente, dar au ca dezavantaj
(când sunt folosite fără un control riguros) - îndepărtarea excesivă prin
chiuretaj a cementului radicular.
C.B.
- suprafata facială se situează la un unghi de 70° faţă de axul longitudinal
al primei părţi pasive;
- deşi posedă două margini tăioase, numai una este eficient activă, cea
îndreptată spre rădăcină şi care acţioneză asupra tartrului subgingival şi
a cementului necrotic. Muchia opusă este inactivă şi nu poate leza
peretele gingival al pungii;
- sunt active în anumite zone şi suprafeţe radiculare, fiind codificate
special în acest scop;
- partea activă a chiuretei GRACEY, în special în treimea terminală sau
frontală, se adaptează cel mai bine pe suprafeţele curbe ale rădăcinii;
- pentru angajarea subgingivală şi acţiunea eficientă de detartraj şi
netezire a rădăcinii, prima porţiune pasivă a chiuretei GRACEY trebuie
să fie paralelă cu axul dintelui; la chiuretele universale, mânerul trebuie
să fie paralel cu suprafaţa dintelui.
Chiuretele GRACEY standard sunt grupate într-un set de şapte instrumente
Chirutele GRACEY
1) Chiuretele GRACEY "profilactice"
Sunt în număr de 4 (1/2, 3/4, 5/6, 7/8) şi au partea activă la fel ca la
chiuretele standard, dar diferă de acestea prin faptul că porţiunea pasivă
este mai scurtă, mai rigidă şi sunt folosite în special pentru îndepărtarea
tartrului supragingival. Chiuretele GRACEY "profilactice" au numărul de
cod precedat de "P".
C.B.
3) Chiuretele GRACEY "mini cinci"
Sunt în număr de şapte (1 /2, 3/4, 5/6, 7/8, 11/12, 13/14, 15/16), cu
variantele 11/14 şi 12/13, şi au o parte activă mai scurtă cu o lungime cât
1/2 din partea activă a chiuretelor standard, pentru un acces mai facil în
zone de incongruenţă dento-alveolară cu înghesuire şi la nivelul furcaţiilor.
Partea pasivă este, ca şi în cazul chiuretelor "după cinci", cu 3 mm mai
lungă decât la chiuretele standard, ceea ce îi permite insinuarea în pungi de
5 mm sau mai mari.
4) Chiuretele extrarigide
Sunt tot patru perechi numerotate 5/6, 7/8, 9/1 O, 11/12, au părţile activă şi
pasivă mai rigide şi sunt inscripţionate “extrarigide"si sunt indicate in
îndepărtarea depozitelor de tartru foarte aderente, dar au ca dezavantaj
(când sunt folosite fără un control riguros) - îndepărtarea excesivă prin
chiuretaj a cementului radicular.
C.B.
52. Finisarea suprafețelor detartrate (surfasaj radicular). Instrumente
folosite pentru surfasaj radicular.
Surfasajul consta in curatarea minutioasa a suprafetelor radacinilor
dentare acoperite de cement infectat sau de tartru subgingival si in
eliminarea pungilor parodontale. Surfasajul radicular se realizeaza cu
instrumente speciale numite chiurete dentare, si se realizeaza sub anestezie
locala.
Deitartrajul nu este suficient pentru îndepărtarea în totalitate a tartrului
subgingival care, sub formă de mici fragmente, rămâne încastrat în nişele
şi neregularităţile suprafeţei cementului radicular. Cementul însuşi este
invadat de specii microbiene provenite din şanţul gingival sau pungile
parodontale. Detartrajul nu este deci complet dacă nu se însoţeşte de
chiuretajul cementului radicular (surfasaj).
Este mai bine ca pentru chiuretajul cementului radicular să se folosească
un set de chiurete speciale, bine ascuţite, cu partea pasivă mai flexibilă şi
care nu au fost utilizate pentru detartraj.
Instrumente
Cupe de cauciuc simple sau septate în interior de lamele fine.
Cupele de cauciuc umplute cu paste de lustruit sunt antrenate în rotaţie de
piesa de mână la care se adaptează. Cupele de cauciuc se aplică pe
suprafeţele vestibulare şi orale ale coroanelor dentare. Folosirea
intempestivă, necontrolată, cu viteză şi apăsare excesivă a cupelor de
cauciuc poate produce leziuni ale marginii gingivale şi dislocări ale
C.B.
stratului de cement radicular, care, în regiunea cervicală, este foarte
subţire.
C.B.
de gură, tablete, gumă de mestecat sau se prezintă sub formă de soluţii sau
geluri.
Prin acest tratament medicamentos se urmăreşte:
- îndepărtarea plăcii existente;
- prevenirea colonizării microbiene a plăcii dentare;
- prevenirea formării tartrului ca urmare a calcifierii plăcii microbiene;
C.B.
Fluorurile au un efect antimicrobian (antiplacă) printr-o serie de
mecanisme ca:
- reducerea glicolizei;
- inactivarea unor enzime microbiene;
- modificarea permeabilităţii de membrană;
- inhibarea formării substratului polizaharidic al plăcii, sintetizat de
celulele microbiene;
- reducerea abilităţii hidroxiapatitei pentru fixarea proteinelor;
- diminuarea energiei de suprafaţă a smalţului, acţionând ca agenţi
tensioactivi care împiedică depunerea plăcii microbiene.
Silicatul de zirconiu din compoziţia unor paste după detartraj, exercită
acţiune antiplacă.
Antibioticile cum sunt tetraciclina, vancomicina, eritromicina, kanamicina,
spiramicina, metronidazolul ş. a., au efect împotriva germenilor
parodontopatogeni din placă.
Indicatii:
1. Gingivite cronice cu microulceratii, pe peretele moale al şantului
gingival şi sângerări la cele mai uşoare atingeri;
2. Gingivite cronice şi, mai ales, în parodontite marginale cronice
superficiale, cu pungi false, care nu cedează la tratament antimicrobian.
Contraindicatii:
C.B.
1. Gingivite alergice;
2. Gingivite fibroase cu aspect clinic fibromatos. Anestezia este de contact
sau prin infiltraţie.
C.B.
Chiuretajul subgingival inchis, fără decolări gingivale, când papila
interdentară este lăsată în poziţie deasupra limbusului alveolar şi este
deplasată prin tracţionare pentru accesul instrumentului la pungile
parodontale. Este o metodă cu eficienţă redusă, fiind realizată în condiţii de
vizibilitate redusă şi nu poate fi aplicată decât la pungi cu adâncimi
diferite, dar aflate în zone accesibile.
Indicatii
1. pungi parodontale mici, de 2-4 mm adâncime;
2. pungi parodontale foarte adânci; raţiunea chiuretajului subgingival în
aceste forme avansate de boală este dublă şi este explicată prin necesitatea
de a tatona reactivitatea locală şi posibilităţile de vindecare înaintea unei
intervenţii mai ample, cum este o operatie cu lambou. De asemenea, prin
chiuretaj se îndepărtează o importantă cantitate de ţesuturi afectate, ceea ce
uşurează efortul impus de intervenţia următoare;
3. pentru a reduce riscul de acutizare prin suprainfectare a pungilor
parodontale şi de apariţie a abcesului parodontal marginal;
4. ca tratament definitiv al abcesului parodontal marginal la
monoradiculari;
5. fistule apico-gingivale;
6. pentru temporizarea extracţiei la bolnavi cu afecţiuni generale, unde nu
se pot realiza interventii ample de chirurgie parodontală;
7. recidive, după alte intervenţii chirurgicale.
Contraindicatii
1. la nivelul bi- şi trifurcatiilor radiculare, unde nu este eficient ca
intervenţie singulară;
2. la dinţi cu mobilitate crescută şi pericol de avulsie prin manevrele de
chiuretaj.
C.B.
Instrumentarul include toate instrumentele destinate îndepărtării
ţesuturilor alterate, iar în cazul chiuretajului cu microlambouri papilare, şi
instrumentarul de incizie şi secţionare.
Contraindicatii:
1. Gingiviţe alergice.
2. Hipertrofii gingivale reversibile prin tratament antimicrobian.
3. Gingivite hiperplazice din leucoze, agranulocitoză (în absenţa
tratamentului bolii sistemice).
4. Unele gingivite hiperplazice de cauză hormonală; în sarcină se
recomandă temporizarea gingivectomiei până după naştere.
5. Pungi parodontale osoase (se preferă lambouri).
C.B.
6. pungi parodontale adânci care depăşesc linia (joncţiunea)
mucogingivală.
7. Contraindicaţii ale alungirii coroanelor clinice prin gingivec- tomie:
a) igienă bucală defectuoasă;
b) dinţi fără valoare strategică pentru restaurarea protetică;
c) implicarea furcaţiilor la molari şi premolari.
Contraindicatii
1. Gingie subţire, friabilă, slab vascularizată, care nu se pretează la
modelare plastică.
2. lnvolutii gingivale precoce, limitate la un dinte sau un de dinţi, din
cauza gradului înalt de recidivă. Aici se. aplică proceduri de chirurgie
C.B.
mucogingivală prin lambouri repoziţionate lateral (ceea ce constituie, de
altfel, tot o plastie) sau prin grefe gingivale libere.
C.B.
Gradul III - proiectii de smalt extinse in furcatie
Gradul IV - pierderea osoasa completa intre radacini in sens vestibulo-oral
insotita de recesiuni mari, furcatia este vizibila in cavitatea bucala
C.B.
Desfiintarea pungilor supraosoase se face prin detartraj si chiuretaj sau prin
gingivectomie, in functie de adancimea pungii si fibrozitatea peretelui
moale al pungii.
In cazul acestora nu este necesara abordarea furcatiei iar eliminarea pungii
parodontale duce la remiterea inflamatiei si la repararea ligamentelor
parodontale si a marginii osului.
In cazul unor denivelari la nivelul jonctiunii smalt-cement, se face
odontoplastie pentru a reduce acumularea placii post-tratament.
C.B.
Criteriile anatomice constau in evaluarea nivelului atasamentului proximal
si aspectul jonctiunii amelo-cementare, reperul coronar in functie de care
se face aprecierea recesiunii, morfologia si pozitia gingiei marginale
deprinzind de conturul acesteia
Evaluarea gradului de reacoperire postoperatorie porneste de la aspectul
parodontiului aproximal care joaca un rol important deoarece reacoperire
poate fi obtinuta doar in conditiile in care nu exista pierdere de atasament
proximal.
Clasificarea
clasa I - recesiunea nu atinge linia muco-gingivala, tesuturile parodontale
proximale sunt integre, fara pierdere de atasament, prognosticul de
acoperire de 100%
clasa II - recesiunea atinge sau depaseste linia muco-gingivala, tesuturile
proximale sunt integre, fara pierdere de atasament, prognosticul de
acoperire 100%
clasa III - recesiunea atinge sau depaseste linia muco-gingivala, tesuturile
proximale sunt usor afectate, prognosticul de reacoperire radiculara este
moderat (reacoperire partiala)
clasa IV - recesiunea atinge sau depaseste linia muco-gingivale, tesuturile
proximale sunt sever afectate, prognosticul de acoperire rezervat
C.B.
2) acumularea tartrului si placii bacteriene include activarea
mecanismului de aparare a gingiei - retragerea, inflamarea si
sangerarea acesteia;
3) traumatisme auto induse - periajul intempestiv, folosirea incorecta a
scobitorilor sau a atei dentare, agresiunea repetata a gingiei cu un
obiect dur (capatul unui creion, piercingurile);
4) fortele ocluzale transmise inegal si necontrolat
5) modificarile de pozitie ale dintilor, ce ar presupune o lamela osoasa
fina sau mai scurta, care nu sustine gingia;
6) un biotip parodontal fin, transmis genetic, ce presupune o fragilitate si
finete gingivala si osoasa;
7) tratamente stomatologice incorect realizate - lucrari protetice,
obturatii neadaptate sau crosete dentare in cazul protezelor partiale
(acestea invadeaza spatiul gingiei si induc retragerea acesteia);
Factorii predispozanti
Impactul alimentar cu actiune directa, in special pe versantul palatinal al
molarilor superiori, al caror ax longitudinal este inclinat in mod normal
dinspre coronar spre vestibular
La varstnici, retractia gingivala este considerata obisnuita, chiar
fiziologica, de senescenta, desi exista o inflamatie redusa, oculta din punct
de vedere clinic. Involutia de senescenta se caracterizeaza printr-o
degenerescenta a tesutului conjunctiv si a fibrelor de colagen, atrofia osului
alveolar, care se reduce in volum, in special pe seama osului medular, cu o
crestere a densitatii osoase. Varstnicii prezinta deseori dinti cu coroana
clinica alungita, radacina clinica scurtata, dar fara mobilitate patologica
dentara.
C.B.
Examenul radiografic se recomanda în mai multe situații, pentru că este o
investigație precisă, care oferă un tablou complet al mandibulei și
maxilarului, care nu pot fi văzute cu ochiul liber. O radiografie dentară este
recomandată și înainte de extracția unui dinte sau a unei măsele, mai ales
în situația în care este necesară extracția unei măsele de minte. Astfel, în
urma acestei investigații, pot fi constatate probleme stomatologice precum
cariile dentare, pierderea de masă osoasă etc.
În funcție de scopul pentru care sunt efectuate, există mai multe feluri de
radiografii dentare.
1) Radiografia retroalveolară este cea mai utilizata. Această investigație
se folosește pentru a fi identificate carii dentare, chisturi, abcese dentare,
dar și fracturi. Și infecțiile pot fi bine vizualizate în urma unei astfel de
investigații imagistice. Radiografia retro-alveolara sau periapicala este o
radiografie mica pe care se vad 2 maxim 3 dinti. Obiectivul acestui tip de
radiografie este de a vizualiza varful radacinilor unui dinte.
2) Un alt tip de radiografie dentară frecvent utilizată este cea panoramică,
care oferă o vedere de ansamblu a dinților. Aceasta arată o vedere de
ansamblu a dinților, a sinusurilor, a articulațiilor temporo-mandibulare. Cu
ajutorul ei pot fi descoperite și tumori situate la nivelul cavității bucale.
Radiografiile panoramice sunt utile in localizarea fracturilor sau a unor
formatiuni patologice prezente in interiorul oaselor maxilare. Sunt de
asemenea importante deoarece ofera practicianului o vedere de ansamblu a
cazului. Radiografiile panoramice nu sunt ideale pentru depistarea cariilor,
a infectiilor periapicale sau pentru a verifica succesul unui tratament
endodontic.
3) Radiografia ocluzală este recomandată pentru că realizează imaginea
completă a arcadei superioare sau a celei inferioare și este utilizată pentru
a identifica dinți care nu au erupt, fracturi ale maxilarului, chisturi, abcese.
4) Radiografia bitewing este folosită pentru a vedea coroana dentară, dacă
există carii între dinți și pentru a arăta cât de bine se aliniază atât dantura
superioară, cât și cea inferioară. Arată, de asemenea, pierderea de masa
osoasa, atunci când o boală severă a gingiilor sau o infecție dentară sunt
prezente. Radiografia "bitewing" sau "in muscatura" este folosita pentru a
observa coroanele dintilor posteriori precum si cantitatea de os alveolar de
C.B.
la acest nivel. Atat coroanele dintilor superiori cat si a celor inferiori sunt
surprinse pe acelasi film.
5) Radiografia de sinus este o incidenta specifica pe care se poate observa
pozitia si forma sinusurilor maxilare. Sinusurile maxilare sunt doua
cavitati pline cu aer situate in interiorul maxilarului superior, la nivelul
obrajilor, imediat deasupra molarilor si premolarilor. Radiografiile de sinus
sunt folosite pentru a diagnostica afectiuni patologice la nivelul sinusurilor
maxilare (sinuzita, tumori etc) sau pentru a stabili posibilitatea inserarii de
implanturi dentare la acest nivel. Deoarece tomografia computerizata ofera
imagini mult mai clare ale sinusurilor maxilare, folosirea radiografiilor de
sinus standard a pierdut teren in ultimul timp.
?!
C.B.
Examinarea endoscopică (3) a şanjului subgingival se efectuează folosind
fibra optică, instrumentul (Dental View DV2 Perioscopy System)
permitand vizualizarea pungilor şi depozitelor subgingivale, localizarea
biofilmului, starea cementului şi a ţesutului moale a peretelui extern al
şantului gingival, ţesutul de granulaţie, carii si fracturi radiculare.
Examenul modelelor de studiu (4) oferă date privind starea dinţilor şi a
arcadelor dentare, relaţiile ocluzale, caracterele morfologice normale şi
patologice ale paradonţiului marginal de înveliş si stabilirea planului de
tratament.
C.B.
Ortoradialitatea (abordarea unui dinte in plan orizontal) completeaza
abordarea dintelui respectiv in plan vertical.
Avantaje/Dezavantaje
?!
Avantaje/Dezavantaje
A: se vizualizeaza indeaproape fiecare dinte cu fiecare detaliu
D: nu permite vizualizarea in ansamblu a arcadei dentare
C.B.
maxilare. Mai pot fi efectuate radiografii endobucale, extraorale si
explorare CT.
Cu ajutorul acestor tehnici, noi constatam:
- dintii normali, absenti, inclusi, agenezie, dinti supranumerari;
- morfologia (coronara/radiculara);
- leziuni carioase (topografia si intinderea acestora), leziuni periapicale,
modificari parodontale;
- situatia crestei alveolare;
- aspecte normale sau patologice ale sinusurilor maxilare (antrul lui
Highmore);
Avantaje/Dezavantaje
?!
C.B.
parodontopatii marginale cronice cu caracter mixt, inflamator şi
distrofie;
- la vârstnici, parodontopatii de involuţie;
C.B.
Indicele de placă are următoarele valori:
0. absenţa plăcii;
1. placa nu se observă cu ochiul liber pe suprafeţele dentare decât după
răzuire cu vârful rotunjit al sondei de parodontometrie;
2. placa bacteriană este vizibilă cu ochiul liber ca un depozit fin, pelicular;
3. acumulare de placă în strat gros, care acoperă şanţul gingival de la
marginea gingivală liberă până la suprafaţa dentară.
C.B.
Parodontometria este o metodă clinică de măsurare şi evaluare înainte şi
în cursul tratamentului (după cel antimicrobian şi înaintea celui
chirurgical) a retracţiei gingivale, a adâncimii pungilor parodontale
adevărate şi a gradului de mobilitate.
C.B.
Indicele parodontal (RUSSELL)
0. absenţa inflamaţiei gingivale şi în parodonţiul profund;
1. gingivită moderată, care nu circumscrie coletul dintelui;
2. gingivită avansată, care circumscrie coletul dintelui, fără leziuni
aparente ale inserţiei epiteliale.
În continuare sunt prezentate grade mai mari ale inflamaţiei parodontale
până la:
6. gingivită cu pungi şi distrucţia inserţiei epiteliale. Dinţii sunt încă
bine implantaţi, masticaţia se realizează normal. Radiologic, se observă
pierderi ale masei osului alveolar până la o jumătate din lungimea
rădăcinii;
8. distrucţie avansată a osului parodontal, tulburări de masticaţie severe,
sunet mat la percuţia dinţilor cu un instrument metalic, mobilitate dentară
axială.
C.B.
98. Indicele ce ține de tratament parodontal al colectivității (CPITN)
recomandat de OMS.
Cele mai numeroase studii epidemiologice efectuate în întreaga lume
folosesc acest indice pentru aprecierea gradului de îmbolnăvire
parodontală şi pentru stabilirea unor criterii coerente metodologie şi
realiste din punct de vedere economic-administrativ pentru instituirea unui
tratament adecvat al bolii parodontale. Există şi păreri conform cărora
acest indice acordă o importantă prea mare prevalentei şi severităţii
pierderii joncţiunii gingivo-dentare la tineri faţă de persoanele vârstnice.
Cerinţele de tratament parodontal sunt înregistrate pe sextanţi, grupe de
dinţi frontali sau laterali, care reprezintă o şesime a dentaţiei existente;
molarii de minte nu sunt luati în consideraţie decât ca înlocuitori ai
molarilor secunzi, în absenta acestora.
Sextanţii cuprind următorii dinţi:
17-14 13-23 24-27
47-44 43-33 34-37
sau echivalentul american de numărătoare a dinţilor:
1-5 6-11 12-16
31-28 27-22 21-17
Indicele se înregistrează când într-un sextant sunt prezenţi cel puţin doi
dinţi. Dacă într-un sextant există un singur dinte, el este inclus în sextantul
vecin. Pentru determinarea indicelui se foloseşte sonda de parodontometrie
cu partea activă terminată sub forma unei sfere cu diametrul de 0,5 mm şi
care permite detectarea tartrului subgingival, tendinţa de sângerare
gingivală şi adâncimea pungilor parodontale. Forţa exercitată nu depăşeşte
25 g, pentru a nu traumatiza ţesuturile examinate.
Pentru fiecare sextant examinat, se codifică valorile:
C.B.
0. niciun semn de îmbolnăvire;
1. sângerare gingivală la atingerea cu sonda;
2. tartru supra- sau subgingival;
3. pungi parodontale adânci de 4-5,5 mm;
4. pungi parodontale adânci de 6 mm sau mai mult.
Pe baza valorilor înregistrate, subiectul examinat se încadrează în una din
următoarele clase de necesar terapeutic parodontal:
0 = nu este necesar tratament parodontal (cod 0).
I =instituirea: sau îmbunătăţirea igienei bucale (cod 1).
II = igienă bucală, detartraj, tratament antimicrobian (cod 2 şi 3).
III = I + II şi tratament complex parodontal chirurgical, de reechilibrare
funcţională, ocluzală, de biostimulare locală şi generală.
C.B.
- numărătoarea de celule CD4+ (T4 helper) periferice. Normal: 544-1.663
celule/mm3;
C.B.