Sunteți pe pagina 1din 2

Durabilitate Motorola Razr.

După câte
plieri se rupe balamaua noilor telefoane

Motorola Razr este unul dintre cele mai interesante telefoane din
ultima vreme, numai că sistemul de pliere ridică unele semne de
întrebare.

Când vezi un telefon pliabil, nu se poate să nu te gândești de câte ori îl vei putea
deschide și închide înainte să se uzeze și, ulterior, să cedeze complet. La asta s-au gândit și
cei de la CNET, care au supus la un test de pliere cel mai nou telefon Motorola ca să vadă cât
poate rezista, de fapt. Pentru asta, au folosit dispozitivul pe care l-au numit FoldBot. În
esență, acesta este o mașinărie care deschide și închide încontinuu un telefon pliabil pentru
a-i testa rezistența. L-au folosit pe acesta și pentru Motorola Razr.

Scopul inițial era să pună telefonul pe FoldBot și să-l oprească pe acesta după
100.000 de plieri. Totuși, telefonul n-a ajuns la această cifră. Imediat după începerea testului,
aceștia au observat că robotul nu reușea să închidă complet telefonul de fiecare dată. La un
moment dat, au observat că balamaua devenise foarte rigidă și nu mai putea fi închisă
complet. Au oprit testul după aproximativ 27.000 de plieri, când balamaua a opus prea multă
rezistență și robotul n-a mai reușit să plieze complet telefonul.
Cât te-ar ține un Motorola Razr, conform testului
Un om obișnuit își verifică telefonul de 80 până la 150 de ori pe zi. Potrivit testului
CNET, telefonul ar rezista undeva între șase luni și un an pentru un utilizator obișnuit.

Totuși, acest lucru nu înseamnă că telefonul nu va rezista un an pentru un utilizator.


Cifrele de mai sus se referă la telefoanele obișnuite, fără ecrane pliabile. Comportamentul de
utilizare este diferit pentru un telefon pliabil precum Motorola Razr. Asta mai ales pentru că,
de exemplu, poți verifica notificări sau să te uiți cât este ceasul și atunci când telefonul este
pliat.

S-ar putea să vă placă și