UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII ȘI

ASISTENȚĂ SOCIALĂ

Programul de studii: Comunicare Organizațională

COMUNICAREA ÎN CADRUL .
. ORGANIZAȚIEI ȘCOLARE

Coordonator științific:

Conf.univ.dr. Delia Duminică

Masterand: Narcisa-Ionela Bîrloiu

1
 COMUNICAREA ÎN CADRUL .
. ORGANIZAȚIEI ȘCOLARE

În cadrul oricărei organizaţii, comunicarea reprezintă un proces esenţial prin care are loc
schimbul de mesaje şi informaţii în vederea realizării scopului şi obiectivelor planificate. De
asemenea, comunicarea este elementul fundamental care stă la baza funcţiei de coordonare,
facilitând intervenţia managerilor în vederea sincronizării şi armonizării acţiunilor membrilor
organizaţiei. Mesajele şi informaţiile comunicate sunt supuse unui proces de interpretare şi
prelucrare din partea fiecărui membru al organizaţiei, care urmăreşte evaluarea şi selectarea
datelor relevante, pentru a se obţine o reducere a incertitudinii în ceea ce priveşte înţelegerea şi
cunoaşterea misiunii şi obiectivelor promovate de organizaţie. Sursa majorităţii problemelor de
comunicare o constituie diferenţa dintre conţinutul mesajului sau impactul pe care managerul
intenţionează să-l transmită şi modul în care ceilalţi membri ai organizaţiei recepţionează
mesajul.
Principalele elemente implicate în procesul de comunicare din cadrul organizaţiilor care oferă
servicii educaţionale sunt 1:
-emiţătorul- iniţiatorul mesajului;
- mesajul- care poate fi comunicat în forme verbale, nonverbale şi paraverbale;
-codul- sistemul de semne şi simboluri utilizat în redactarea mesajului (literele unui alfabet,
simboluri specifice, softuri lingvistice etc.);
-canalul de transmitere a mesajului - căile utilizate pentru transmiterea mesajului, care în
cadrul unei organizaţii pot fi:
- canale formale sau oficiale;
- canale informale sau neoficiale.
Canalele de comunicare cele mai uzuale sunt: rapoarte, referate, rezoluţii, circulare, note
interne, scrisori, şedinţe, întâlniri personale, convorbiri telefonice, teleconferinţe etc.

-mijloace de comunicare
- suportul tehnic al procesului de comunicare (telefon, fax, reţeaua internet, reţele audio-video,
etc.);

1
Alois Gheruț, Management general şi strategic în educaţie: Ghid practic, Editura Polirom, București, 2007, p.193.

2
-receptorul - destinatarul mesajului;
-sursele de bruiaj/ factorii perturbatori - reprezintă factorii care intervin în transmiterea mesajului
şi care pot constitui obstacole sau surse de distorsiune în înţelegerea acestuia. Astfel, putem
întâlni factori obiectivi (calitatea funcţională a mijloacelor de comunicare, timp insuficient pentru
transmiterea oportună a mesajului, lipsa de experienţă în utilizarea unor mijloace moderne de
comunicare, etc.) şi factori subiectivi (capacitatea persoanei de a formula şi înţelege un mesaj,
anumite interese personale, oboseala, stresul etc.). Procesul de comunicare organizaţională
include următoarele etape2:
-codificarea - procesul de transformare a sensului mesajului în sunete, gesturi, litere sau alte
simboluri utilizate în comunicare (specific emiţătorului);
-transmiterea - transferul mesajului codificat de la emiţător la receptor;
-decodificarea- procesul de transformare a simbolurilor în mesaj interpretat (specific
receptorului);
-filtrarea- deformarea sensului unui mesaj din cauza unor limite fiziologice, psihologice sau
tehnologice;
-feedbackul- răspunsul receptorului la mesajul transmis (când acesta există, este vorba de o
comunicare bilaterală, iar când nu avem feedback, este vorba despre o comunicare unilaterală). În
procesul îmbunătățirii performanţelor legate de comunicare, una dintre abilităţile importante ale
managerului este aceea de a primi feedback precis şi corect în ceea ce priveşte impactul
propriului mesaj asupra celorlaţi. Acest lucru necesită sensibilitate, întrucât cei mai mulţi oameni
simt o anumită teamă în faţa confruntării directe cu cineva care îi întreabă despre performanţele
lor.
Comunicarea organizaţională nu este un proces spontan şi natural. Ea trebuie proiectată în aşa
fel încât să permită:
-coordonarea, proces ce are în vedere atingerea unui obiectiv prestabilit, necesar pentru
realizarea scopului final al organizaţiei;
-armonizarea, activitate ce are drept scop definirea unui obiectiv comun.

2
Alois Gheruț, Management general şi strategic în educaţie: Ghid practic, Editura Polirom, București, 2007, p.194

3
Forme ale comunicării
La nivelul unei organizaţii școlare, comunicarea poate fi analizată din mai multe perspective şi
pot fi întâlnite mai multe forme de comunicare:
-comunicare interpersonală (între cadrele didactice) şi comunicare organizaţională (între
diferite unități de învățământ, inspectorat sau minister);

-comunicare formală şi comunicare informală;

-comunicare pe orizontală (director-cadre didactice), comunicare pe verticală (cadre didactice-
cadre didactice);
-comunicare verbală (însoţită de componenta paraverbală cu rol esenţial în nuanţarea sensului
unui mesaj), comunicare scrisă, comunicare nonverbală. Comunicarea interpersonală are, la
rândul ei, mai multe forme: orală, scrisă, nonverbală. Comunicarea orală utilizează ca vector
cuvântul rostit, este întâlnită cel mai frecvent şi poate lua forma conversaţiilor directe între două
persoane, a discuţiilor cu mai multe persoane în cadrul unor şedinţe sau grupuri de lucru, a
conversaţiilor telefonice etc. Avantajele acestui tip de comunicare sunt: rapiditatea circulaţiei
informaţiei, siguranţa, feedbackul rapid, confortul în realizarea comunicării, posibilitatea de a
activa membrii organizaţiei, faptul că le oferă angajaţilor sentimentul de consideraţie şi
participare la adoptarea deciziilor. Are ca dezavantaj faptul că nu asigură păstrarea în timp a
informaţiei. De aceea pot apărea erori sau confuzii. Are, de asemenea, o mare încărcătură
subiectivă, iar transmiterea succesivă este dificilă, cu pierderi de substanţă informaţională.
Comunicarea scrisă se utilizează în rapoarte, memorii, note interne, planuri de activitate,
scrisori, mesaje prin fax sau e-mail etc. În acest caz, nota de subiectivitate dispare. În plus, acest
tip de comunicare asigură păstrarea în timp a informaţiei şi coerenţa mesajului şi permite o
elaborare prealabilă. Prezintă însă şi câteva dezavantaje: necesită efort şi timp mare de realizare
(mai mare decât în cazul comunicării orale), nu asigură un feedback rapid şi are un caracter
impersonal. Comunicarea nonverbală permite transmiterea unei informaţii fără cuvinte sau, în
cazul utilizării cuvintelor, acestora li se adaugă la înţelesul semantic şi alte influenţe, în special
elemente de limbaj ale corpului: gesturi, distanţa fizică, mimica etc.
Comunicarea internă se referă la schimbul de mesaje ce se realizează în interiorul
organizaţiei, atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Comunicarea este formală atunci când mesajele
sunt transmise pe canale prestabilite. Atunci când informaţiile circulă prin canale ce nu se înscriu
în sfera relaţiilor de subordonare, este vorba de o comunicare neformală.
Comunicarea formală presupune crearea în mod deliberat a unor canale formale de
comunicare, prin stabilirea unui sistem formal de responsabilităţi care respectă structura ierarhică
a organizaţiei. Ele sunt proiectate şi gestionate pentru a permite transferul de informaţii între
niveluri (pe verticală) şi departamente (pe orizontală). Direcţiile formale de comunicare respectă
cu fidelitate relaţiile stabilite în organizaţie, comunicarea desfăşurându-se în general, pe trei
direcţii principale: de sus în jos, de jos în sus, pe orizontală. Aceasta este situaţia ideală de
comunicare.
Comunicarea de sus în jos este iniţiată de director şi este îndreptată către cadrele didactice
subordonate. De obicei, este folosită pentru transmiterea de legi, noi regulamente şi directive, ca

4
şi pentru delimitarea responsabilităţilor salariaţilor. În organizaţiile eficiente comunicarea
formală de sus în jos are ca scop şi motivarea angajaţilor ca şi punerea lor periodică la curent cu
politica, scopurile şi strategia aleasă de organizaţie. Ideea de periodicitate este de maximă
importanţă pentru că asigură o anume permanenţă şi fluiditate a comunicării. Din nefericire, în
cadrul organizaţiilor în tranziţie, chiar şi comunicarea de sus în jos suferă de sincope, ea
îndreptându-se preferenţial spre anumiţi salariaţi (care au responsabilităţi considerate prioritare
sau care dimpotrivă au un anumit nivel de incompetenţă). Mai mult decât atât, ea nu are loc decât
atunci când managerul consideră că are de transmis ordine şi directive subordonaţilor, fără a se
preocupa de informarea acestora cu privire la deciziile luate de eşaloanele de conducere cu
privire la activităţile, politica şi strategiile organizaţiei. În mod normal, mai ales dacă avem de-a
face cu o organizaţie în schimbare (lucru inevitabil ţinând cont de contextul concurenţial),
comunicarea formală de sus în jos ar trebui folosită în principal pentru a influenţa opiniile, pentru
a schimba atitudinile, în conformitate cu noua politică a organizaţiei, pentru a diminua teama şi
reticenţa generate de dezinformare sau de insuficienţa informaţiei, pentru a pregăti salariaţii
pentru schimbările din organizaţie.Comunicarea de sus în jos trebuie folosită cu prudenţă pentru
că prezintă pericolul desprinderii managerilor de realităţile din organizaţie, datorită lipsei de feed-
back. Din acest motiv, comunicarea de sus în jos trebuie să fie completată de comunicarea de jos
în sus, care are ca emiţători cadrele didactice şi ca destinatari pe directori.
Un alt palier al comunicării formale îl constituie comunicarea pe orizontală, ce se
realizează între directori și alte persoane din cadrul diverselor instituții. În general, acest tip de
comunicare are rolul de a realiza coordonarea activităţilor dintre instituții. În ceea ce priveşte
comunicarea pe orizontală (în cazul fericit în care aceasta există şi nu este numai simulată), este
constant trecută cu vederea ideea transmiterii concluziilor la care s-a ajuns în urma discuţiilor
purtate de emițător și receptor.
Într-o instituție școlară, ședințele au un rol foarte important și asigură o bună funcționare a
unității. Ele au rolul de a puncta elementele principale care trebuiesc comunicare și stabilește
obiective.
Managerul sau directorul unității are ca îndatoriri următoarele:
- să-și noteze ordinea de zi;
- să respecte ora de începere;
-să prezinte obiectivele si punctelen de discuții.
Acestea sunt mici detalii, iar fiecare ședință are caracter propriu deoarece depinde de fiecare
participant.
Documente: adrese primite de la inspectorat și minister, situații școlare, procese verbale, etc
Tipuri de ședințe:
1. Comisia Metodică;
2. Consiliul Profesoral;
3. Consiliul de administratie.
Acestea se vor încheia cu un proces verbal, semnat de toți membrii.

5
BIBLIOGRAFIE
1.Alois, Gheruț, Management general şi strategic în educaţie: Ghid practic, Editura Polirom,
București, 2007.
2.Chelcea, Septimiu, Comunicarea non-verbală în spaţiul public, Bucureşti, Editura Tritonic,
2005.
3.Duminică, Delia, Managementul comunicării:Note de curs, 2019-2020.
4.Iacob, Dumitru, Cismaru, Diana-Maria Organizaţia inteligentă –zece teme de managementul
organizaţiilor, Bucureşti: comunicare.ro.
5. Iacob, Dumitru, Cismaru, Diana-Maria, Relaţii publice-eficienţă prin comunicare, Bucureşti:
comunicare.ro.
6.Manolescu, Aurel, Managementul resurselor umane, Bucureşti:Editura R.A.I., 1998.