2.

2 Soluţii aproximative ale ecuaţiei de continuitate şi ecuaţiei Navier-

Stokes

Prima etapǎ în determinarea soluţiilor aproximative ale ecuaţiei Navier-Stokes o

reprezintǎ transformarea ecuaţiei de continuitate şi a ecuaţiei Navier-Stokes
r r
⎧∇ ⋅ V = 0
⎪ r r
⎨ DV ⎡ ∂V r r r⎤ (2.21)
( ) r 2
r
ρ
⎪ Dt = ρ ⎢ ∂t + V ⋅ ∇ V ⎥ = −∇p + ρg + μ∇ V
⎩ ⎣ ⎦

în forma adimensionalǎ.
Se notează parametri adimensionali
r
astfel: r
r x p − p∞ r g r r
t * = f ⋅ t ; x* = ; p* = ; g* = ; ∇* = L ⋅ ∇; (2.22)
L p0 − p∞ g
unde
- L este lungimea [L] ;
- V este viteza [L ⋅ t −1 ]
- f este frecvenţa [t −1 ];
- ( p0 − p∞ ) este diferenţa de presiune de referinţǎ [m ⋅ L−1 ⋅ t −2 ] ;
- g acceleraţia gravitaţionalǎ L ⋅t −2 ;

Expresia m ⋅ L−1 ⋅ t −2 se obţine din formula presiunii

L
m⋅
F m⋅a 2
p = ⇒ 2 = 2t = m ⋅ L ⋅ t − 2 (2.23)
A L L
r
Operatorul ∇ în coordonate carteziene are forma
r ⎛∂ ∂ ∂⎞ ⎛ ∂ ∂ ∂ ⎞ 1⎛ ∂ ∂ ∂ ⎞ 1 r
∇ = ⎜⎜ , , ⎟⎟ = ⎜⎜ , , ⎟⎟ = ⎜⎜ , , ⎟⎟ = ∇ *
⎝ ∂x ∂y ∂z ⎠ ⎝ ∂ ( x * L ) ∂ ( y * L ) ∂ ( z * L ) ⎠ L ⎝ ∂x * ∂y * ∂z * ⎠ L
iar în coordonate cilindrice
r ⎛∂ 1 ∂ ∂⎞ ⎛ ∂ 1 ∂ ∂ ⎞ 1⎛ ∂ 1 ∂ ∂ ⎞ 1 r
∇=⎜ , , ⎟ = ⎜⎜ , , ⎟⎟ = ⎜ , , ⎟ = ∇*
⎝ ∂r r ∂θ ∂z ⎠ ⎝ ∂ (r * L ) (r * L ) ∂ (θ ) ∂ (z * L ) ⎠ L ⎝ ∂r * r * ∂θ ∂z * ⎠ L
r 1 r r r
Înlocuind ∇ = ∇ * şi V = V ⋅ V * în ecuaţiile de continuitate şi Navier-Stokes, se
L
obţine
1 r
( )
r V r r r r
∇ * ⋅V ⋅ V * = 0; ⇒ ∇ * ⋅V * = 0; ⇒ ∇ * ⋅V * = 0 ;
L L
deci
r r
∇ * ⋅V * = 0 (2.24)
iar ecuaţia Navier-Stokes

51
 ⎡ ⎤
( )
⎢ r r
∂ V ⋅ V * ⎛ r ∇ *⎞ r ⎥
ρ⎢ + ⎜V ⋅ V * ⎟ ⋅ V ⋅ V *⎥ =
⎢ ⎛ t * ⎞ ⎜⎝ L ⎟⎠ ⎥
∂ ⎜
⎢ ⎜ f ⎟ ⎟ ⎥ (2.25)
⎣ ⎝ ⎠ ⎦
∇2 *
p0 − p∞ r
( )
r r
=− ∇ * p * +ρ ⋅ g ⋅ g * +μ 2 V ⋅ V *
L L

În ecuaţia de mai sus s-a avut în vedere cǎ

p − p∞ p p∞
p* = = −
p0 − p∞ p0 − p∞ p0 − p∞
sau
p∞ p
p*+ = ; ⇒ p = p * ( p0 − p∞ ) + p∞ (2.26)
p0 − p∞ p0 − p∞
r
Prin aplicarea operatorului ∇ se obţine
r
r r r
∇p = ∇( p * ( p0 − p∞ ) + p∞ ) =
∇*
( p * ( p0 − p∞ ) + p∞ ) = p0 − p∞ ∇ * p * (2.27)
L L

L
Prin înmulţire cu toţi termenii ecuaţiei (2.25) devin adimensionali şi
ρV 2
anume
r
⎡ g ⋅ L ⎤ r ⎡ μ ⎤ 2* r
⎢⎣ V ⎥⎦ ∂t * + V(
⎡ f ⋅ L ⎤ ∂V * r r r
⋅ * ⋅ ∇ * V )
* = −
⎡ p0 − p∞ ⎤ r
⎢ ρV 2 ⎥ ∇ * p * + ⎢⎣ V 2 ⎥⎦ g * + ⎢ ρVL ⎥∇ V * (2.28)
⎣ ⎦ ⎣ ⎦

Termenii din parantezele drepte sunt adimensionali şi reprezintǎ:

f ⋅L
• Numǎrul lui Strouhal, St = ;
V
p0 − p∞
• Numǎrul lui Euler, Eu = ;
ρV 2
V*
• Numǎrul lui Froude, Fr = ;
g⋅L
ρ ⋅V ⋅ L
• Numǎrul lui Reynolds, Re =
μ

Cu aceste notaţii ecuaţia (2.28) devine

r
(
∂V * r r r
)
r ⎡ 1 ⎤r ⎡ 1 ⎤ r
[St ] + V * ⋅∇ * V * = −[Eu ]∇ * p * + ⎢ 2 ⎥ g * + ⎢ ⎥∇ 2 *V * (2.29)
∂t * ⎣ Fr ⎦ ⎣ Re ⎦

52
Înainte de a discuta modul de aproximare al sistemului de ecuaţii format din
ecuaţia de continuitate şi ecuaţia Navier-Stokes se impun câteva precizǎri:
9 Ecuaţia de continuitate nu conţine nici un parametru adimensional, ceea
ce înseamnǎ cǎ această ecuaţie nu poate fi simplificatǎ deoarece toţi
termenii au acelaşi ordin de mǎrime;
9 Similitudinea dinamicǎ dintre prototip şi model este îndeplinitǎ numai
dacǎ
Stmod el = St prototip ; Eumod el = Eu prototip ; Frmod el = Frprototip ; Re mod el = Re prototip
9 Curgerea este staţionarǎ dacǎ f = 0 , ceea ce înseamnǎ St = 0 . Dacǎ
numǎrul lui Strouhal este foarte mic, curgerea este denumitǎ
cvasistaţionarǎ.
9 Dacǎ se utilizeazǎ în ecuaţia Navier-Stokes o presiune modificatǎ
r r r
p′ = p + ρgz şi se înlocuieşte termenul − ∇p + ρg cu − ∇p′ , se poate
elimina din ecuaţie numǎrul lui Froude.

2.2.1 Curgerea la numere Reynolds mici

Un caz special de curgere îl reprezintă acela în care ρ , V sau L sunt
foarte mici, sau vâscuozitatea μ este mare. Exemple: curgerea în jurul
corpurilor microscopice , lubrificaţie, etc.
În acest caz ecuaţia Navier-Stokes se reduce la următoarea formă
r ⎤ 2 r
[Eu ]∇ * p* = ⎡⎢ 1 ∇* V * (2.30)
⎣ Re ⎥⎦
sau
p0 − p∞ r μ r
∇ * p* = ∇ *2
V * (2.31)
ρV 2 ρVL
Trecând din nou la forma dimensională a ecuaţiei rezultă
r
p 0 − p∞ r p − p∞ μ 2 2V
L∇ = L∇ (2.32)
ρV 2 p0 − p∞ ρVL V
L
şi prin simplificare cu se obţine
ρV 2
r⎛ ⎞ r
( p0 − p∞ )∇⎜⎜ p − p∞ ⎟⎟ = μ∇ 2V (2.33)
⎝ p0 − p∞ p 0 − p ∞ ⎠
de unde rezultă
1 r r ⎛ p∞ ⎞ r
( p 0 − p∞ ) ∇p − ( p0 − p∞ )∇⎜⎜ ⎟⎟ = μ∇ 2V (2.34)
p0 − p ∞ p
⎝ 0 − p ∞ ⎠
r ⎛ p∞ ⎞
Având în vedere că ∇⎜⎜ ⎟⎟ = 0 , din ecuaţia de mai sus se obţine ecuaţia
p
⎝ 0 − p ∞ ⎠

Navier-Stokes pentru cazul numerelor Reynolds mici şi anume:

53
 r r
∇p = μ∇ 2V (2.35)
Observaţie:
1. Unui înotător într-un bazin care înoată cu o viteză de 0,2 m/s îi corespunde un
număr Reynolds
ρ apaV ⋅ L 1000[kg / m 3 ]⋅ 0.2[m / s ] ⋅ 1.80[m]
Re = ≈ = 3.6 ⋅ 10 6
μ apa 10 [N ⋅ s / m ]
−3 2

2. Pentru un avion de lungime L = 20 m care zboară cu o viteză de 800 km / h

numărul Reynolds este

ρ aerV ⋅ L
[
1.225 kg / m 3 ⋅ ] 800
3.6
[m / s ]⋅ 20[m]
Re = ≈ = 151 ⋅ 10 6
μ aer 1.8 ⋅ 10 [N ⋅ s / m ]
−5 2

În cazul în care forţele de vâscuozitate sunt foarte mici în comparaţie cu forţele

de inerţie sau de presiune, Ecuaţia Navier-Stokes devine
r
⎡ ∂V r r r⎤
( )
r r
ρ⎢ + V ⋅ ∇ V ⎥ = −∇p + ρg (2.36)
⎣ ∂t ⎦
Aceasta este ecuaţia lui Euler, ceea ce înseamnă că ea reprezintă un caz
r
particular al ecuaţiei Navier-Stokes în care termenul μ∇ 2V este neglijat.

Fig. 2.1
Totuşi efectul forţelor de vâscuozitate nu poate fi neglijat în imediata apropiere
a unui perete solid unde gradientul de viteză este mare. O altă explicaţie constă
în faptul că pentru interiorul stratului limită lungimea caratreristică L care apare
în formula de calcul a numărului Reynolds este foarte mică ceea ce determină un
1
număr Reynolds mic, iar inversul acestuia, adică nu poate fi neglijat.
Re
De la cursul de matematici speciale se ştie că

54
 (V ⋅ ∇ )V = ∇⎛⎜⎜ V2 ⎞⎟⎟ − V × (∇ × V )
r r r r 2 r r r
(2.37)
⎝ ⎠
şi prin înlocuire în ecuaţie lui se obţine
r
r ⎛V 2 ⎞ r r r
(∂p r
∇⎜⎜ ⎟⎟ − V × ∇ × V = − + g
ρ
) (2.38)
⎝ 2 ⎠
Ecuaţia de mai sus poate fi scrisă sub forma
r
r ⎛ V 2 ⎞ ∇p r r r r
∇⎜⎜ ⎟⎟ + − g = V × ∇ ×V ( )
(2.39)
⎝ 2 ⎠ ρ
r
Acceleraţia gravitaţională g are reprezentarea

( )
r r ⎛ ∂z r ∂z r ∂z r ⎞ r r r r r
g = − gk = − g ⎜⎜ i + j + k ⎟⎟ = − g 0 ⋅ i + 0 ⋅ j + 1 ⋅ k = − g∇z = ∇(− gz ) (2.40)
⎝ ∂x ∂y ∂z ⎠
şi prin introducere în ecuaţia (2.39) rezultă
r
r ⎛ V 2 ⎞ ∇p r
( )
r r r
∇⎜⎜ ⎟⎟ + − ∇(− gz ) = V × ∇ × V
⎝ 2 ⎠ ρ
sau
r ⎛V 2 p ⎞ r r r
∇⎜⎜ + gz ⎟⎟ = V × ∇ × V ( (2.41) )
⎝ 2 ρ ⎠
r r r r
Din definiţia produsului vectorial C = A × B se ştie că vectorul C este
( )
r r r r r
perpendicular pe vectorii A şi B deci produsul vectorial V × ∇ × V este
r ⎛V 2 p ⎞
perpendicular pe vectorul viteză, ceea ce înseamnă că ∇⎜⎜ + + gz ⎟⎟ este
⎝ 2 ρ ⎠
perpendicular pe linia de curent.
Din analiza matematică se ştie că gradientul unui scalar este un vector
orientat în direcţia creşterii scalarului. Mai mult decât atât, gradientul unui scalar
este un vector perpendicular pe o suprafaţă imaginară pentru care scalarul este o
constantă.
V2 p
Aceasta înseamnă că + + gz = C (2.42)
2 ρ
Constanta C din ecuaţia de mai sus diferă de la o linie de curent la alta.

2.2.2 Cazul curgerii irotaţionale

În câmpul de curgere există regiuni fără mişcare de rotaţie, denumite
irotaţionale. Proprietatea de irotaţionalitate este o aproximare care poate fi
aplicată în anumite regiuni ale curgerii dar în altele nu. Spre exemplu curgerea
în jurul unui profil (fig. 2.2) este rotaţională în apropierea profilului şi în zona
bordului de fugă şi irotaţională în rest.
Din punct de vedere matematic aproximarea pentru ca o curgere să fie
irotaţională este :

55
 r r r
ζ = ∇ ×V = 0 (2.43)
Vom examina în continuare care este efectul acestei aproximări asupra ecuaţiei
de continuitate şi ecuaţiei Navier-Stokes.
a). Efectul asupra ecuaţiei de continuitate

Gradientul unui parametru ϕ este

r ∂ϕ r ∂ϕ r ∂ϕ r
∇ϕ = i+ j+ k (2.44)
∂x ∂y ∂z
iar rotorul acestui gradient este
r r r
i j k
r r ∂ ∂ ∂
rot ( gradϕ ) = ∇ × ∇ϕ = =
∂x ∂x ∂x
∂ϕ ∂ϕ ∂ϕ (2.45)
∂x ∂x ∂x
⎛ ∂ 2ϕ ∂ 2ϕ ⎞ r ⎛ ∂ 2ϕ ∂ 2ϕ ⎞ r ⎛ ∂ 2ϕ ∂ 2ϕ ⎞ r
= ⎜⎜ − ⎟⎟i + ⎜⎜ − ⎟⎟ j + ⎜⎜ − ⎟⎟k = 0
⎝ ∂y∂z ∂y∂z ⎠ ⎝ ∂x∂z ∂x∂z ⎠ ⎝ ∂x∂y ∂x∂y ⎠
r r
Dacă ∇ × V = 0 atunci vectorul viteză reprezintă gradientul unei funcţii ϕ , eea ce
însemnă că pentru o curgere irotaţională vectorul viteză are reprezentarea
r r
V = ∇ϕ (2.46)
funcţia ϕ fiind denumită funcţie de potenţial.

Fig. 2.2
Ecuaţia (2.46) este valabilă pentru curgerea tridimensională, iar din expresia
r r
matematică V = ∇ϕ rezultă
∂ϕ ∂ϕ ∂ϕ
u= ; v= ; w= (2.47)
∂x ∂y ∂z

56
iar în coordonate cilindrice
∂ϕ 1 ∂ϕ ∂ϕ
ur = ; uθ = ; uz = (2.48)
∂r r ∂θ ∂z
r r
Substituind în ecuaţia de continuitate vectorul vitezei V cu ∇ϕ se obţine
∇ ⋅ (∇ϕ ) = 0 sau ∇ 2ϕ = 0
r r
(2.49)
În coordonate carteziene ecuaţia (2.49) se scrie
∂ 2ϕ ∂ 2ϕ ∂ 2ϕ
∇ 2ϕ = 2 + 2 + 2 = 0 (2.50)
∂x ∂y ∂z
iar în coordonate cilindrice
1 ∂ ⎛ ∂ϕ ⎞ 1 ∂ 2ϕ ∂ 2ϕ
∇ϕ= 2
r⎜ ⎟+ + =0 (2.51)
r ∂r ⎝ ∂r ⎠ r 2 ∂θ 2 ∂z 2
Pentru o curgere irotaţională numărul de ecuaţii se reduce, întrucât în locul
componentelor vitezei, respectiv u, v, w se utilizează funcţia de potenţial ϕ .

b). Efectul asupra ecuaţiei Navier-Stokes

Termenul care conţine vâscuozitatea dinamică din ecuaţia Navier-Stokes devine
μ∇ 2V = μ∇ 2 (∇ϕ ) = μ∇(∇ 2ϕ ) = 0
r r r
(2.52)
ceea ce însemnă că ecuaţia Navier-Stokes se reduce la ecuaţia lui Euler
r
⎡ ∂V r r r⎤
( )
r r
ρ⎢ + V ⋅ ∇ V ⎥ = −∇p + ρg (2.53)
⎣ ∂t ⎦

2.2.3 Teoria stratului limită

După cum s-a menţionat anterior, există cel puţin două situaţii în care
termenul ce conţine vâscuozitatea din ecuaţia Navier-Stokes poate fi neglijat.
Prima situaţie este dată de cazul numerelor Reynolds mari, când forţele de
vâscuozitate sunt foarte mici în comparaţie cu forţele de inerţie sau de presiune.
A doua situaţie este aceea a curgerii irotaţionale. În ambele situaţii ecuaţia
Navier-Stokes see reduce la ecuaţia lui Euler.
Teoria stratului limită face legătura dintre ecuaţia lui Euler şi ecuaţia
Navier-Stokes. Această teorie a fost pentru prima dată introdusă de către Ludwig
Prandtl şi a constat în separarea câmpului de curgere în două zone: una în care
curgerea este irotaţională sau lipsită de vâscuozitate şi o a doua zonă, denumită
strat limită, reprezentând o zonă subţire din apropierea corpului solid unde
efectele vâscuozităţii şi ale rotaţionalităţii nu pot fi neglijate.
În regiunea exterioară stratului limită se utilizează ecuaţia de continuitate
şi ecuaţia lui Euler pentru a obţine viteza şi ecuaţia lui Bernoulli pentru a obţine
presiunea. De asemenea, dacă zona exterioară stratului limită este irotaţională se
pot determina de asemenea parametri de curgere. În ambele situaţii se determină
mai întâi parametri de curgere în zona exterioară stratului limită.

57
 Fig. 2.3

Se notează cu δ grosimea stratului limită, adică distanţa pe axa y (fig. 2.3)

de la peretele solid până la poziţia în care viteza este de 99% din viteza fluidului
în zona exterioară stratului limită. Grosimea stratului limită este considerată ca
fiind mică dacă δ / x << 1 , unde x reprezintă lungimea caracteristică din formula
de calcul a numărului Reynolds
ρ ⋅V ⋅ x V ⋅ x
Re x = =
μ ν
Se constată că pentru o anumită coordonată x, cu cât este mai mare
numărul Reynolds cu atât este mai mică grosimea stratului limită.
Pentru o curgere laminară în jurul unei plăci plane (fig. 2.4) grosimea
stratului limită δ depinde de V , x, ρ şi μ . Printr-un calcul simplu de analiză
dimensională se constată că δ / x este o funcţie de numărul Reynolds, dar acest
rezultat este valabil numai pentru curgerea laminară.

58
 Fig. 2.4
Pe măsură ce valoarea coordonatei x creşte, conform formulei de calcul
V ⋅x
Re x = , se constată că şi numărul Reynolds creşte iar peste o anumită
ν
valoare a lui x curgerea devine turbulentă (evident trecând printr-o etapă de
tranziţie). În cazul unei plăci plane acest proces de tranziţie începe la un număr
Reynolds de aproximativ 1⋅ 105 şi continuă până la un număr Reynolds de
aproximativ 3⋅ 106 .
În realitate această trecere de la regimul laminar la cel turbulent are loc
mai repede (adică la o valoare mai mică a numărului Reynolds) datorită unor
factori cum ar fi rugozitatea suprafeţei, perturbaţiile, factorii acustici, vibraţiile
şi curburile suprafeţelor. În practică se utilizează o valoare aproximativă pentru
numărul Reynolds critic, Re crt = 5 ⋅105 în special la problemele de transfer
termic. Rocesul de tranziţie este nestaţionar şi dificil de estimat chiar cu ajutorul
celor mai performante coduri CFD.

2.2.4 Ecuaţiile stratului limită laminar

Se adoptă un sistem de coordonate în care axa x este paralelă cu peretele
solid iar poziţia x = 0 corespunde punctului de stagnare (fig 2.5). Pentru o
curgere staţionară şi neglijând termenul care conţine acceleraţia gravitaţională
ecuaţia Navier-Stokes în formă adimensională este
( )
r r r r ⎡1 ⎤ r
V * ⋅∇ * V * = −[Eu ]∇ * p + ⎢ ⎥∇ 2*V * (2.54)
⎣ ⎦
Re
Numărul lui Euler este de ordinul unităţii întrucât Δp = p − p∞ este aproximativ
egală cu ρV 2 / 2 . De asemenea, numărul Reynolds fiind mare se neglijează
ultimul termen din ecuaţia (2.54). Notând cu U ( x ) componenta vectorului viteză
a fluidului, paralelă cu peretele solid în zona imediat superioară a stratului limită
(fig 2.6) se obţin următoarele echivalenţe în ceea ce priveşte ordinul de mărime:
∂ 1 ∂ 1
u ≈U ; p − p∞ ≈ ρU 2 ; ≈ ; ≈ (2.55)
∂x L ∂y δ

59
 Fig. 2.5
Ordinul de mărime al componentei v din interiorul stratului limită se obţine din
ecuaţia de continuitate
∂u ∂v U v
+ =0 ⇒ ≈ (2.56)
∂x ∂y L δ
ceea ce conduce la concluzia că ordinul de mărime al vitezei v este
U ⋅δ
v≈ (2.57)
L
U
Întrucât << 1 rezultă că în interiorul stratului limită v << u .
L

Fig. 2.6
Definim următoarele variabile adimensionale
x y u v⋅L p − p∞
x* = ; y* = ; u* = ; v* = ; p* = (2.58)
L δ U U ⋅δ ρ ⋅U 2
şi prin substituţie în ecuaţia Navier-Stokes corespunzătoare axei x se obţine
∂v ∂v 1 ∂p ∂ 2v ∂ 2v
u +v =− +ν 2 +ν 2 (2.59)
∂x ∂y ρ ∂y ∂x ∂y
sau

60
 ⎛ Uδ ⎞ ⎛ Uδ ⎞
∂⎜ v * ⎟ ∂⎜ v * ⎟
(u * U ) ⎝ L ⎠ + ⎛⎜ v * Uδ ⎞⎟ ⎝ L ⎠ =
∂(x * L ) ⎝ L ⎠ ∂( y * δ)
(2.60)
2⎛ Uδ ⎞ ⎛ Uδ ⎞
=−
(
1 ∂ ρU 2 p * + p∞ ) ∂ ⎜v * ⎟
+ν ⎝
L ⎠
∂2⎜ v * ⎟
+ν ⎝
L ⎠
ρ ∂( y * δ) ∂(x * L )2
∂( y * δ )2

Fig. 2.7
Prin efectuarea unor operaţii matematice simple ecuaţia (2.60) devine
Uδ Uδ
2 2
Uu * Uδ ∂v * Uδ Uδ 1 ∂v * 1 ρU ∂p * L ∂ v* L ∂ 2v *
+ v* =− +ν 2 +ν 2
L L ∂x * L L δ ∂y * ρ δ ∂y * L ∂x *2 L ∂y *2
sau
U 2δ ∂v * U 2δ ∂v * U 2 ∂p * Uδ ∂ 2v * Uδ ∂ 2v *
u * + v * = − + ν + ν (2.61)
L2 ∂x * L2 ∂y * δ ∂y * L3 ∂x *2 L3 ∂y *2
L2
Prin înmulţire cu 2 ecuaţia de mai sus se transformă astfel
U δ
2 2 22
∂v * ∂v * ⎛ L ⎞ ∂p * ⎛ ν ⎞ ∂ v * ⎛ ν ⎞⎛ L ⎞ ∂ v *
u* + v* = −⎜ ⎟ +⎜ ⎟ +⎜ ⎟⎜ ⎟ (2.62)
∂x * ∂y * ⎝ δ ⎠ ∂y * ⎝ UL ⎠ ∂x *2 ⎝ UL ⎠⎝ δ ⎠ ∂y *2
U ⋅L
Întrucât numărul Reynolds Re L = este mare, se constată că cel mai mic
ν
ordin de mărime îl are termenul din mijloc al părţii drepte a ecuaţiei (2.62). De
∂p *
asemenea, se constată că cel mai mare ordin de mărime îl are termenul
∂y *
întrucât L >> δ , ceea ce conduce la următoarea formă simplificată a ecuaţiei
(2.62) şi anume

61
 ∂p *
=0 (2.63)
∂y *
∂p
ceea ce în variabilele iniţiale înseamnă = 0 , deci presiunea variază numai în
∂y
raport cu axa x (fig. 2.8).

Fig. 2.8

Faptul că în stratul limită presiunea nu variază după axa y ne permite măsurarea

presiunii fluidului într-un punct situat deasupra stratului limită, cu ajutorul unor
dispozitive dispuse pe peretele solid (fig. 2.9).
∂p dp
Trecând la ecuaţia Navier-Stokes corespunzătoare axei x şi notând =
∂x dx
(întrucât p este funcţie numai de x) se obţine
∂u ∂u 1 ∂p ∂ 2u ∂ 2u
u +v =− +ν 2 +ν 2 (2.64)
∂x ∂y ρ ∂x ∂x ∂y
iar în forma adimensională
(u *U ) ∂ (u *U ) ⎛ Uδ ⎞ ∂ (u *U )
+ ⎜v * ⎟ =−
(
1 ∂ ρU 2 p * + p∞ )
+ν
∂ 2 (u *U )
+ν
∂ 2 (u *U )
∂(x * L ) ⎝ L ⎠ ∂( y * δ) ρ ∂(x * L ) ∂ ( x * L )2 ∂( y * δ )2
sau
U2 ∂u * U 2 ∂u * U 2 ∂p * U ∂ 2u * U ∂ 2u *
u* + v* =− +ν 2 +ν 2 (2.65)
L ∂x * L ∂y * L ∂x * L ∂x *2 δ ∂y *2
L
Prin înmulţire cu ecuaţia (2.65) devine
U2

62
 2
∂u * ∂u * ∂p * ⎛ ν ⎞ ∂ 2u * ⎛ ν ⎞⎛ L ⎞ ∂ 2u *
u* + v* =− +⎜ ⎟ +⎜ ⎟⎜ ⎟ (2.66)
∂x * ∂y * ∂y * ⎝ UL ⎠ ∂x *2 ⎝ UL ⎠⎝ δ ⎠ ∂y *2
∂ 2u *
Se constată că termenul din ecuaţia de mai sus poate fi neglijat întrucât
∂x *2
U ⋅L
numărul Reynolds Re L = este mare iar inversul lui este foarte mic.
ν

Fig. 2.9
∂ 2u *
De asemenea, în ceea ce priveşte coeficientul termenului , respectiv
∂y *2
2 2
ν ⎛L⎞ ν ⎛L⎞
⎜ ⎟ acesta trebuie să fie de ordinul unităţii, ⎜ ⎟ ≈ 1 , ceea ce
U ⋅L⎝ δ ⎠ U ⋅L⎝ δ ⎠
conduce la observaţia că
δ ν 1 1
≈ = = (2.67)
L UL UL Re
ν
Aceasta confirmă afirmaţia că grosimea stratului limită este invers proporţională
cu numărul Reynolds.
∂ 2u *
Neglijând termenul din ecuaţia (2.66) şi revenind la forma iniţială a
∂y *2
ecuaţiei Navier-Stokes corespunzătoare axei y se obţine
∂u ∂u 1 ∂p ∂ 2u
u +v =− +ν 2 (2.68)
∂x ∂y ρ ∂x ∂y

63
 Întrucât presiunea nu se modifică în lungul axei y în interiorul stratului
limită, acest lucru ne permite să determinăm presiunea în exteriorul stratului
limită cu ajutorul ecuaţiei lui Bernoulli. Ecuaţia lui Bernoulli aplicată zonei de
curgere de deasupra stratului limită este
p 1 2 1 dp dU
+ U = const. ⇒ = −U (2.69)
ρ 2 ρ dx dx
unde ρ şi U sunt funcţii numai de x (fig 2.10) şi prin substituţie în ecuaţia
(2.66) rezultă
∂u ∂u ∂U ∂ 2u
u +v =U +ν 2 (2.70)
∂x ∂y ∂x ∂y

Fig. 2.10
Ecuaţiile stratului limită pentru o curgere staţionară, incompresibilă şi laminară
sunt:
⎧ ∂u ∂v
⎪ ∂x + ∂y = 0
⎪
⎨ (2.71)
⎪u ∂u + v ∂u = U ∂U + ν ∂ u
2

⎪⎩ ∂x ∂y ∂x ∂y 2
A doua ecuaţie a sistemului (2.71) este de tip parabolic ceea ce înseamnă că
trebuie să specificăm trei condiţii la limită pentru domeniul de curgere (fig.
2.11).

Fig. 2.11

64
Procedura de rezolvare a acestui sistem de ecuaţii este următoarea:
1. Se determină viteza U ( x ) a fluidului din zona exterioară stratului
limită.
2. Se rezolvă sistemul de ecuaţii (2.71) utilizând condiţiile la limită
corespunzătoare (pentru y = 0 avem u = v = 0 ; când y → ∞ avem
u → U ( x ) ; în secţiunea x = x0 avem u = u 0 ( y ) .
3. Se calculează δ ( x ) şi alţi parametri ai curgerii (tensiunea
tangenţială, rezistenţa la înaintare etc.).
4. Se verifică dacă aproximarea stratului limită este corectă având în
vedere următoarele observaţii:
δ
1. Numărul Reynolds trebuie să fie mare ( ≈ 0.03 pentru
L
δ
Re L = 1.000 şi ≈ 0.01 pentru Re L = 10.000 , confom
L
ecuaţiei (2.67).
2. Ipoteza gradientului nul de presiune pe direcţia axei y nu mai
este valabilă dacă raza de curbură a suprafeţei peretelui este
de acelaşi ordin de mărime cu δ (fig. 2.12). În această
situaţie acceleraţia centripetă nu mai poate fi neglijată).
3. Dacă numărul Reynolds este foarte mare, curgerea nu mai
este laminară ci turbulentă.

Fig. 2.12

Problema 2.2
Să se determine viteza în stratul limită pentru curgerea de-a lungul unei
plăci plane. Viteza fluidului în exeriorul stratului limită este constantă şi egală
cu V .

65
 Rezolvare
Din datele problemei rezultă
dU
U ( x ) = V = const . ⇒ =0
dx
Sistemul de ecuaţii (2.71) devine
⎧ ∂u ∂v
⎪ ∂x + ∂y = 0
⎪
⎨ (2.72)
⎪u ∂u + v ∂u = ν ∂ u
2

⎪⎩ ∂x ∂y ∂y 2
iar condiţiile la limită sunt:
⎧u = 0;
Pentru y = 0 ⎨
⎩v = 0;
Pentru y → ∞ u = U
Pentru orice valoare a lui y în secţiunea x = 0 , avem u = U .
Sistemul de ecuaţii (2.72) a fost rezolvat numeric pentru prima data în anul 1908
de către P. R. Heinrich Blasius (1883-1970). Evident, în aceea perioadă nu
existau calculatoare, iar rezolvarea s-a făcut cu rigla de calcul. În prezent un
asemenea sistem de ecuaţii este rezolvat în câteva secunde.
Pentru rezolvarea sistemului de ecuaţii, Blasius a introdus o variabilă de
similaritate, η , care include variabilele independente x şi y,
U
η=y (2.73)
ν ⋅x
Se constată că η este adimensional deoarece
⎡m⎤
⎢⎣ s ⎥⎦ 1
[m] = [m] = 1. (2.74)
⎡m ⎤2
m 2
⎢ ⎥ ⋅ [m]
⎣ s ⎦
u
Notând f ′(η ) = , Blasius a calculat
U
δ 4.91
= (2.75)
x Re x
Constanta 4.91 este rotunjită la 5.0 de către unii autori.
Tensiunea tangenţială pe placă este
∂u ρ ⋅U 2
τp =μ = 0.332 (2.76)
∂y y =0 Re x
Coeficientul de fricţiune este
τp 0.664
c f ,x = = (2.77)
1 Re x
ρU 2
2

66
 Grosimea de deplasare
Se defineşte grosimea de deplasare δ * , ca fiind distanţa pe care o linie
de curent este deviată faţă de peretele solid, datorită efectului stratului limită.
Utilizând legea de conservare a masei pentru un volum de control legat de
stratul limută se obţine
δ
⎛ u⎞
δ * = ∫ ⎜1 − ⎟dy (2.78)
0⎝ U⎠
În fig. 2.13 este prezentată grosimea de deplasare a stratului limită pentru
curgerea laminară în jurul unei plăci plane care are următoarea reprezentare
analitică
δ * 1.72
= (2.79)
x Re x

Fig. 2.13
Se constată că relaţia de calcul este asemănătoare cu cea a grosimii
δ 4.91
stratului limită, = , ceea ce conduce la concluzia că δ * are ordinul de
x Re x
1
mărime de aprox. δ . Semnificaţia grosimii δ * este aceea a unei creşteri
3
imaginare a grosimii peretelui datorită efectului stratului limită.
Pentru o curgere interioară, datorită stratului limită, viteza fluidului în
zona centrală trebuie să crească pentru a fi satisfăcută ecuaţia de conservare a
masei. De asemenea, dacă se ia în considerare creşterea imaginară a grosimii
peretelui atunci diametrul secţiunii de curgere scade şi evident viteza aparentă
U ( x ) creşte.

Problema 2.3
Se consideră o curgere printr-un cilindru de rază R − 0.3 m şi lungime
L = 2 m . Să se determine viteza în secţiunea de ieşire dacă la intrare viteza
aerului este V = 4 m / s .

67
 Rezolvare
În secţiunea de ieşire a cilindrului numărul Reynolds este
⎡m⎤
4 ⎢ ⎥ ⋅ 0.3 [m]
V ⋅L
= ⎣ ⎦
s
Re L = = 7.96 ⋅10 4
ν ⎡m ⎤
2
1.57 ⋅10 − 5 ⎢ ⎥
⎣ s ⎦
Grosimea de deplasare este
1.72 ⋅ L 1.72 ⋅ 0.3 [m]
δ* =
= = 1.83 ⋅10 − 3 [m ] .
Re L 7.96 ⋅10 4

Raza secţiunii circulare la ieşirea din cilindru devine R − δ * iar din ecuaţia de
conservare a masei se obţine
Vint ⋅ Sint = Viesire ⋅ Siesire ⇒ Viesire
S
= Vint int = 4
πR 2
=4
(1.15)2
= 4.10
m
Siesire π (R − δ *)2
(
0.15 − 1.83 ⋅10 −3
) s
ceea ce înseamnâ că viteza în secţiunea de ieşire este cu 2.5 % mai mare faţă de
cazul în care nu ar fi fost luată în considerare grosimea δ * .

Grosimea pierderilor de impuls

O altă măsură a grosimii stratului limită este grosimea de impuls, notată
cu simbolul θ . Pentru a analiza semnificaţia ei se consideră volumul de control
din fig. 2.14.

Fig. 2.14
Întrucât partea inferioară a volumului de control este reprezentată de
peretele solid (placa), nicio particulă de fluid nu traversează această suprafaţă a
volumului de control. Partea superioeră este determinată de o linie de curent
situată în afara stratului limită. De asemenea, linia de curent nu este traversată
de particule fluide.
Conform ecuaţiei de conservare a masei, cantitatea de fluid care intră în
volumul de control (la x = 0 ) trebuie să fie egală cu cantitatea de fluid care iese
din volumul de control (la o poziţie oarecare x în lungul plăcii),
r r Y +δ Y
0 = ∫ ρV ⋅ n dA = d ⋅ ρ ∫ udy − d ⋅ ρ ∫ Udy (2.80)
SC 0 0

68
unde d este lăţimea volumului de control, care pentru simplitatea demonstraţiei
se poate considera egală cu unitatea.
Întrucât u = U , pe latura din stânga a volumului de control şi în zona
delimitată de y = Y şi y = Y + δ * pe latura din dreapta, ecuaţia (2.80) se reduce
la
Y Y +δ * Y
∫ udy + ∫ udy − ∫ Udy = 0 (2.81)
0 Y 0
sau
Y Y +δ * Y
∫ udy + ∫ Udy − ∫ Udy = 0 (2.82)
0 Y 0
A doua integrală din ecuaţia de mai sus este
Y +δ * Y +δ *
∫ Udy = U ∫ dy = Uδ * (2.83)
Y Y
ceea ce conduce la
Y
∫ (U − u )dy = Uδ * (2.84)
0
Deficitul de masă de fluid datorat faptului că In stratul limită viteza este
mai mică decât în exteriorul lui este compensat de debitul de fluid care
traversează secţiunea de înălţime δ * din partea dreaptă a volumului de control
(fig. 2.14).
Conform ecuaţiei de moment corespunzătoare axei x
r r y +δ * y
∑ Fx = − FD , x = ∫ ρuV ⋅ n dA = ρ ⋅ d ∫ u dy − ρ ⋅ d ∫ U 2 dy
2
(2.85)
V 0 0
unde FD, x este forţa de rezistenţă datorată frecării pe suprafaţa delimitată de
x = 0 şi x.
Ecuaţia () se mai poate scrie
y +δ *
⎡y ⎤
( )
y y
− FD , x = ρ ⋅ d ∫ u 2 dy + ρ ⋅ d ∫ u 2 dy − ρ ⋅ d ∫ U 2 dy = ρ ⋅ d ⎢ ∫ u 2 − U 2 dy + U 2δ *⎥ =
0 y 0 ⎣o ⎦
⎡y 2 ⎤ ⎡y 2 ⎤
( ) ( )
y
= ρ ⋅ d ⎢ ∫ u − U dy + U ⋅ Uδ *⎥ = ρ ⋅ d ⎢ ∫ u − U dy + U ∫ (U − u )dy ⎥ =
2 2

⎣o ⎦ ⎣o 0 ⎦
⎡y
( ) ⎤ ⎡y
[ ⎤
]
y
= ρ ⋅ d ⎢ ∫ u 2 − U 2 dy + ∫ U (U − u )dy ⎥ = ρ ⋅ d ⎢ ∫ u 2 − U 2 + u 2 − Uu dy ⎥ =
⎣o 0 ⎦ ⎣o ⎦
y
= ρ ⋅ d ∫ u (u − U )dy
0
deci
y
FD , x = ρ ⋅ d ∫ u (U − u )dy (2.86)
0
Se defineşte grosimea de impuls, mărimea θ , rezultată din ecuaţia

69
 FD , x
ρU 2θ = (2.87)
d
si având în vedere că
FD , x y
= ρ ∫ u (U − u )dy (2.88)
d 0
se obţine
FD , x 1 y
u⎛ u⎞
θ= = ∫ ⎜1 − ⎟ dy (2.89)
d ρU 2
0U ⎝ U⎠
ceea ce reprezintă pierderea de impuls pe unitatea de lăţime a volumului de
control împărţită la ρU 2 , datorită prezenţei stratului limită.
Întrucât viteza fluidului deasupra stratului limită este u = U = const. rezultă
că pentru y > δ integrala din ecuaţia (2.89) este nulă ceea ce permite înlocuirea
lui y cu ∞ , deci θ poate fi scris astfel
∞
u⎛ u⎞
θ=∫ ⎜1 − ⎟dy (2.90)
0U ⎝ U⎠
Pentru o placă plana, formula de calcul a lui θ este
θ 0.664
= (2.91)
x Re x
Se constată că ecuaţia care defineşte pe θ are aceeaşi formă ca şi ecuaţia pentru
δ / x şi δ * / x , cu deosebirea că are altă constantă la numărător.

Fig. 2.15
Pentru o curgere laminară în jurul unei plăci plane (fig. 2.15) δ * reprezintă 35%
din δ iar θ reprezintă 13.5% din δ .

2.2.5 Stratul limită turbulent

Profilul stratului limită turbulent şi alte caracteristici ale acestuia nu pot fi
obţinute analitic. Curgerea turbulentă este nestaţionară şi profilul instantaneu al
vitezei depinde de timp.
O aproximare pentru viteza medie în cazul curgerii turbulente este legea
exponenţială

70
 1
u ⎛ y⎞ 7 u
= ⎜ ⎟ pentru y ≤ δ şi ≈ 1 pentru y > δ (2.92)
U ⎝δ ⎠ U
∂u
Se constată că pentru această lege exponenţială, → ∞ dar panta vitezei la
∂y y =0
peretele solid este finită.
În tabelul de mai jos sunt prezentate comparativ relaţiile de calcul pentru
δ δ* θ
, , şi C f , x pentru curgerea laminară şi turbulentă în jurul unei plăci plane
x x x
Tabelul 1
Curgerea Curgerea
laminară turbulentă
δ 4.91 δ 0.16
= = 1
x Re x x (Re x )7
δ* 1.72 δ* 0.02
= = 1
x Re x x (Re x )7
θ 0.664 θ 0.016
= = 1
x Re x x (Re x )7
0.664 0.027
c f ,x = C f ,x = 1
Re x (Re x )7

Problema 2.4
Sǎ se determine profilul stratului limitǎ laminar şi turbulent pentru o
curgere în jurul unei plǎci plane de lungime L = 1.4 m . Fluidul este aer la
temperatura T = 20 0 C şi viteza V = 10 m / s .

Rezolvare
La temperatura de 20 0 C vâscuozitatea cinematicǎ a aerului este
ν = 1.516 ⋅10 −5 m 2 / s .
Numǎrul Reynolds la x = L este
⎡m⎤
10 ⎢ ⎥ ⋅1.4 [m]
V ⋅L ⎣s⎦
Re L = = = 0.923 ⋅10 6
ν ⎡m ⎤
2
1.516 ⋅10 −5 ⎢ ⎥
⎣ s ⎦
Pentru curgerea laminarǎ avem
4.91 ⋅1400 [mm]
δ la min ar = = 7.1 [mm]
0.923 ⋅10 6
iar pentru curgerea turbulentǎ

71
 0.16 ⋅ L 0.16 ⋅1400 [mm]
δ turbulent = = = 31.4 [mm]
(0.923 ⋅10 )
1 1
(Re )
L 7
6 7

Se constatǎ cǎ δ turbulent este de 4.4 ori mai mare decât δ la min ar .

Graficele lui δ la min ar şi δ turbulent pot fi trasate pe baza relaţiilor matematice
4.91 ⋅ x 4.91 ⋅ x 4.91 ⋅ x 4.91 ⋅ x
δ la min ar = = = =
Re x V ⋅x 10 ⋅ x x
10 3 ⋅
ν 1.516 ⋅10 −5
1.516
şi
0.16 ⋅ x 0.16 ⋅ x 0.16 ⋅ x 0.16 ⋅ x
δ turbulent = 1
= 1
= 1
= 1
(Re )
x 7 ⎛V ⋅ x ⎞ 7 ⎛ 10 ⋅ x ⎞ 7 ⎛ 10 6 ⋅ x ⎞ 7
⎜ ⎟ ⎜ −5 ⎟ ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ ν ⎠ ⎝ 1.516 ⋅10 ⎠ ⎝ 1.516 ⎠

Legea logaritmicǎ
Profilul vitezei în stratul limitǎ poate fi reprezentat de legea logaritmicǎ
u 1 y ⋅up
= ln +B (2.93)
up k ν
unde
τp
up = iar k = 0.4 ÷ 0.41 şi B = 5 ÷ 5.5 (2.94)
ρ
Dezavantajul legii logaritmice este acela cǎ pentru y → 0 (adică apropierea de
perete) valoarea logaritmului tinde spre − ∞ .
Pentru eliminarea acestui inconvenient se poate utiliza legea Spalding
definitǎ prin relaţia
⎡ ⎡ ⎛ u ⎞⎤
2
⎡ ⎛ u ⎞⎤
3
⎤
⎢ ⎛u⎞ ⎢k ⎜⎜ ⎟⎥ ⎢k ⎜⎜ ⎟⎥ ⎥
⎢ k ⎜⎜ u ⎟⎟ ⎛ u ⎞ ⎢⎣ ⎝ u p ⎟ ⎟ ⎥
y ⋅up u ⎠⎥⎦ ⎢ ⎝up ⎠⎥⎦
= + e ⎢e ⎝ p ⎠ − 1 − k ⎜
− k ⋅B ⎟− −⎣ ⎥ (2.95)
ν up ⎢ ⎜u ⎟ 2 6 ⎥
⎝ p ⎠
⎢ ⎥
⎢⎣ ⎥⎦

Problema 2.5
Sǎ se compare profilele generate de legea exponenţialǎ, legea
logaritmicǎ şi legea Spalding pentru o curgere în jurul unei plǎci plane de
lungime L = 10 m . Viteza aerului este de 10 m / s iar temperatura de 20 0 C .

Rezolvare
Numǎrul Reynolds pentru x = L este

72
 ⎡m⎤
10 ⎢ ⎥ ⋅10 [m]
V ⋅L ⎣s⎦
Re L = = = 0.659 ⋅10 7
ν ⎡m ⎤
2
1.516 ⋅10 −5 ⎢ ⎥
⎣ s ⎦
Din tabelul 1 rezultǎ
0.16 ⋅ L 0.16 ⋅10
δ turbulent = = = 0.169 m
(0.659 ⋅10 )
1 1
(Re ) L 7
7 7

0.027 0.027
C f ,x = = = 2.86 ⋅10 −3
(0.659 ⋅10 )
1 1
(Re )L 7
7 7

Se calculeazǎ viteza u p utilixând relaţia de calcul a coeficientului de frecare

τp τ p U 2C f ,x
C f ,x = ⇒ =
1
ρU 2 ρ 2
2
deci
τp C f ,x 2.86 ⋅ 10−3
up = =U = 10 = 0,378 m / s
ρ 2 2

Din ecuaţia legii logaritmice se obţine

⎛ u ⎞
k⎜ −B ⎟
ν ⎜ up ⎟
y= e ⎝ ⎠
up
ceea ce permite reprezentarea lui y în funcţie de viteza u a fluidului în stratul
limitǎ ştiind cǎ u variazǎ de la 0 la U = 10 m / s .
Cele trei funcţii care se reprezintǎ grafic sunt urmǎtoarele:
a). Legea exponenţialǎ
1
7 7
u ⎛ y ⎞7 ⎛u⎞ y ⎛u⎞
=⎜ ⎟ ⇒⎜ ⎟ = , y =δ⎜ ⎟
U ⎝δ ⎠ ⎝U ⎠ δ ⎝U ⎠

b). Legea logaritmică

⎛ u ⎞
k⎜ −B ⎟
ν ⎜ up ⎟
y= e ⎝ ⎠
up

c). Legea Spalding

73
 ⎧ ⎡ ⎡ ⎛ u ⎞⎤
2
⎡ ⎛ u ⎞⎤
3
⎤⎫
⎪ ⎢ ⎛u⎞ ⎢k ⎜⎜ ⎟⎥ ⎢k ⎜⎜ ⎟⎥ ⎥⎪
⎪ ⎢ k ⎜⎜ u ⎟⎟ ⎛ u ⎞ ⎢⎣ ⎝ u p ⎟⎥ ⎢ ⎝up ⎟⎥ ⎥ ⎪⎪
ν ⎪u ⎠⎦ ⎠⎦
y= − k ⋅B
⎨ + e ⎢e
⎝ p⎠
−1 − k⎜ ⎟− −⎣ ⎥⎬
u p ⎪u p ⎢ ⎜u ⎟ 2 6 ⎥⎪
⎝ p ⎠
⎪ ⎢ ⎥⎪
⎪⎩ ⎢⎣ ⎥⎦ ⎪⎭

Graficele sunt prezentate în fig. 2.16

Fig. 2.16
Dacă se notează
y ⋅up u
y+ = şi u + = (2.96)
ν up
unde y + are semnificaţia numărului Reynolds, cele trei funcţii anterioare devin
a). Legea exponenţială
7
⎛u⎞
7
ν ⎛ u+ ⋅up ⎞
y =δ⎜ ⎟ ⇒y +
=δ⎜ ⎟
⎝U ⎠ up ⎜ U ⎟
⎝ ⎠
de unde rezultă
7
u p ⋅δ ⎛ u + ⋅ u p ⎞
+
y = ⎜ ⎟ (2.97)
ν ⎜⎝ U ⎟
⎠
b). Legea logaritmică

74
 y ⋅up
= e k (u )
+
y+ = −B
(2.98)
ν
c). Legea lui Spalding
+ +
y =u +e − k ⋅B
⎡ k ⋅u +
⎢e +
−1− k ⋅ u −
[
k ⋅u+ ] − [k ⋅ u ] ⎤⎥
2 + 3
(2.99)
⎢⎣ 2 6 ⎥⎦
Graficele sunt prezentate în fig. 2.17.
Diferenţa dintre cele trei aproximări, în special în zona de apropiere faţă de
perete rezultă clar din graficele y + = f (u + ) prezentate în fig.2.17.

Fig. 2.17
Regiunea din imediata apropiere a peretelui (adică pentru 0 < y + < 5 ) este
denumită substrat vâscuos. În această regiune profilul vitezei este aproape liniar.
Legea exponenţială şi cea logaritnică nu sunt valabile în zona din imediata
apropiere a peretelui.

2.2.6 Stratul limită cu gradient de presiune

Spre deosebire de cazul curgerii în jurul unei plăci plane, există situaţii în
care gradientul de presiune este diferit de zero. În fig. 2.18a este prezentat un
profil aerodinamic la un unghi de atac moderat. Stratul limită rămâne ataşat de
suprafaţa profilului până într-un punct situat în apropiere de bordul de fugă unde
are loc desprinderea stratului limită de profil, ceea ce duce la apariţia unei zone
în care fluidul îşi schimbă direcţia de curgere.

75
 Fig. 2.18
Pentru zona de curgere situată după punctul de separare a stratului limită
de profil, ecuaţiile stratului limită deduse anterior nu mai sunt valabile, în
asemenea cazuri trebuind a fi utilizate ecuaţiile Navier-Stokes.
În fig. 2.18b este prezentată curgerea în jurul unui profil aerodinamic
dispus la un unghi mare de atac unde punctul de separare a stratului limită este
deplasat spre bordul de atac. Acest lucru poate duce la apariţia instabilităţii
curgerii şi la creşterea forţei de rezistenţă a profilului.
Desprinderea stratului limită poate avea loc şi în cazul curgerilor
interioare (fig. 2.18c) unde separarea se produce de regulă asimetric (pe
suprafaţa inferioară sau superioară).
Din sistemul de ecuaţii al stratului limită se constată că pentru u = 0, v = 0
adică la contactul fluidului cu peretele solid, termenii din partea stângă sunt nuli
iar sistemul de ecuaţii se reduce la ecuaţia
∂ 2u dU 1 dp
ν 2 = −U = (2.100)
∂y dx ρ dx
dU
Dacă > 0 , adică fluidul este accelerat, se constată că semnul
dx
∂ 2u
termenului 2 este negativ iar profilul vitezei fluidului este cel prezentat în fig.
∂y
∂ 2u
2.19a. În situaţia în care = 0 , atunci creşterea de viteză în raport cu axa y
∂y 2
dU ∂ 2u
este constantă fig. 2.19b. Dacă < 0 atunci > 0 ceea ce înseamnă că
dx ∂y 2
∂ 2u ∂u
există un punct de inflexiune unde = 0 . Punctul în care = 0 reprezintă
∂y 2 ∂y
punctul de separare a stratului limită, iar sub acest punct tensiunea tangenţială
τ p devine negativă (fig. 2.19c).
În multe aplicaţii tehnice nu este necesară cunoaşterea tuturor detaliilor
referitoare la curgerea în stratul limită ci numai anumite valori globale ale unor
parametri ai curgerii. Considerăm un volum de control din fig. 2.20 unde partea

76
inferioară este reprezentată de către peretele solid ( y = 0) iar partea superioară
de o suprafaţă situată la o distanţă mai mare decât grosimea stratului limită.

Fig. 2.19
Având în vedere aproximarea ∂p / ∂y = 0 şi considerând presiunea fluidului pe
suprafaţa din stânga volumului de control egalǎ cu p, în urma dezvoltǎrii în serie
Taylor se obţine presiunea pe suprafaţa din dreapta a volumului de control

77
 dp
psup r .dr . = p + dx (2.100)
dx

Fig. 2.20
Debitul masic de fluid pe cele douǎ feţe laterale ale volumului de control este
Y
m& sup r .stg . = ρ ⋅ d ∫ udy (2.101)
0

⎡Y d ⎛Y ⎞ ⎤
m& sup r .dr . = ρ ⋅ d ⎢ ∫ udy + ⎜ ∫ udy ⎟dx ⎥ (2.102)
⎣0 dx ⎝ 0 ⎠ ⎦
unde d reprezintǎ lǎţimea volumului de control în lungul axei z.
Întrucât suprafaţa inferioarǎ a volumului de control este reprezentatǎ de peretele
solid prin care nu poate sǎ treacǎ fluidul, existǎ posibilitatea ca fluidul sǎ iasǎ
sau sǎ intre în volumul de control prin partea superioarǎ a acestuia (fig. 2.21), cu
debitul masic
d ⎛Y ⎞
m& sup r .dr . = − ρ ⋅ d ⎜ ∫ udy ⎟dx (2.103)
dx ⎝ 0 ⎠
Aplicând teorema conservǎrii impulsului, avem
r r r r r r
∑ Fm + ∑ Fc = ∫ ρ u V ⋅ n dA + ∫ ρ u V ⋅ n dA + ∫ ρ u V ⋅ n dA (2.104)
Supr . stg . Supr .dr . Supr . sup .

unde
∑ Fm = 0 , întrucât se neglijeazǎ forţele masice, iar
⎛ dp ⎞
∑ FC = Y d p − Y d ⎜ p + dx ⎟ − d dx τ p (2.105)
⎝ dx ⎠
r r Y
∫ ρ u V ⋅ ndA = − ρ d ∫ u dy
2
(2.106)
Supr . stg . 0

78
 r r ⎡Y d ⎛Y 2 ⎞ ⎤
∫ ρ u V ⋅ ndA = ρ d ⎢ ∫ u dy +
2
⎜ ∫ u dy ⎟dx ⎥ (2.107)
Supr .dr . ⎣0 dx ⎝ 0 ⎠ ⎦
r r
∫ ρ u V ⋅ ndA = m& Supr .sup . ⋅ U (2.108)
Supr . sup .

Fig. 2.21
Prin înlocuirea relaţiilor de mai sus în ecuaţia (2.104) se obţine
dp d ⎛Y 2 ⎞ d ⎛Y ⎞
−Y − τ p = ρ ⎜ ∫ u dy ⎟ − ρU ⎜ ∫ udy ⎟ (2.109)
dx dx ⎝ 0 ⎠ dx ⎝ 0 ⎠
Y
dp dU
Având în vedere cǎ = − ρU iar Y = ∫ dy , prin împǎrţirea la ρ ecuaţia
dx dx 0
(2.109) devine
dU Y τ p d ⎛Y 2 ⎞ d ⎛Y ⎞
U ∫ dy − = ⎜∫ u dy ⎟ − U ⎜ ∫ udy ⎟ (2.110)
dx 0 ρ dx ⎝ 0 ⎠ dx ⎝ 0 ⎠
Se calculeazǎ ultimul termen al excuaţiei de mai sus plecând de la formula de
derivare a unui produs şi anume
d ⎛ Y ⎞ d ⎛Y ⎞ dU Y
⎜U ∫ udy ⎟ = U ⎜ ∫ udy ⎟ + ∫ udy (2.111)
dx ⎝ 0 ⎠ dx ⎝ 0 ⎠ dx 0
de unde rezultǎ
d ⎛Y ⎞ d ⎛ Y ⎞ dU Y
U ⎜∫ udy ⎟ = ⎜ ∫
U udy ⎟− ∫ udy (2.112)
dx ⎝ 0 ⎠ dx ⎝ 0 ⎠ dx 0

şi prin înlocuire în ecuaţia (2.110) se obţine

79
 dU Y τ p d ⎛Y 2 ⎞ d ⎛ Y ⎞ dU Y
U ∫ dy − = ⎜ ∫ u dy ⎟ − ⎜ U ∫ ⎟ + dx ∫ udy
udy (2.113)
dx 0 ρ dx ⎝ 0 ⎠ dx ⎝ 0 ⎠ 0

sau
dU Y d ⎛Y 2 ⎞ d ⎛ Y ⎞ dU Y τp
U ∫ dy − ⎜ ∫ u dy ⎟ + ⎜ U ∫ udy ⎟ − ∫ udy = (2.114)
dx 0 dx ⎝ 0 ⎠ dx ⎝ 0 ⎠ dx 0 ρ
Prin regruparea termenilor ecuaţia (2.114) devine
dU ⎡ Y Y
⎤ d ⎡ Y Y
⎤ τp
⎢U ∫ dy − ∫ udy +
⎥ dx ⎢U ∫ udy − ∫ u 2
dy ⎥= ρ (2.115)
dx ⎣ 0 0 ⎦ ⎣ 0 0 ⎦
şi prin introducerea lui U sub semnul integralei (întrucât U este funcţie numai de
x) se obţine
dU ⎡Y Y
⎤ d ⎡Y Y
⎤ τp
∫ Udy − ∫ udy + ∫ Uudy − ∫ u 2
dy ⎥= ρ (2.116)
dx ⎢⎣ 0 0
⎥ dx ⎢
⎦ ⎣0 0 ⎦
sau
⎤ τp
+ ⎢ ∫ (Uu − u 2 )dy ⎥ =
dU ⎡Y ⎤ d ⎡Y
⎢ ∫ (U − u )dy ⎥ (2.117)
dx ⎣ 0 ⎦ dx ⎣ 0 ⎦ ρ
Ecuaţia de mai sus se mai poate scrie sub forma
dU ⎡Y ⎛ u ⎞ ⎤ d ⎡ 2 Y u ⎛ u ⎞ ⎤ τ p
U ∫ ⎜1 − ⎟dy + U ∫ ⎜1 − ⎟dy =
dx ⎢⎣ 0 ⎝ U ⎠ ⎥⎦ dx ⎢⎣ 0 U ⎝ U ⎠ ⎥⎦ ρ
(2.118)

ceea ce conduce la formula

τp
d
dx
(U 2θ ) + U
dU
dx
δ* =
ρ
(2.119)
Ecuaţia (2.119) este denumitǎ ecuaţia integralǎ a lui Karman, în onoarea
savantului Theodor von Karman (1881-1963), fost student a lui Ludwig Prandtl.
Ecuaţia (2.119) se mai poate scrie sub forma
dθ dU dU τ
U2 + 2θU +U δ* = p (2.120)
dx dx dx ρ
sau
dθ θ dU δ * dU τp
+2 + = (2.121)
dx U dx U dx ρU 2
de unde rezultǎ
dθ θ dU θ δ * dU τp
+2 + = (2.122)
dx U dx U θ dx ρU 2
Prin gruparea termenilor ecuaţiei de mai sus se obţine o altǎ formǎ a ecuaţiei lui
Karman şi anume
dθ ⎛ δ * ⎞ θ dU τp
+ ⎜2 + ⎟ = (2.123)
dx ⎝ θ ⎠ U dx ρU 2
Aceastǎ formǎ a ecuaţiei lui Karman permite determinarea coeficientului de
fricţiune C f , x ştiind cǎ

80
 τp
C f ,x = (2.100) (2.124)
1
ρU 2
2
deci
C f ,x dθ θ dU
= + (2 + H ) (2.125)
2 dx U dx
δ*
unde H = reprezintǎ factorul de formǎ.
θ
Ecuaţia lui Karman este valabilǎ pentru curgeri staţionare şi incompresibile.

Problema 2.5
δ δ* θ
Să se determine , şi pentru o curgere turbulentă în jurul unei
x x x
plăci plane, cunoscând
1
0.027 u ⎛ y ⎞7 u
C f ,x = , = ⎜ ⎟ pentru y ≤ δ şi = 1 pentru y > δ .
(Re )
1
U ⎝δ ⎠ U
x 7

Rezolvare
Din ecuaţiile prezentate mai sus rezultă
1⎡ 1 ⎤
δ δ ⎛ ⎞
u⎛ u⎞ ⎛ ⎞ ⎢ ⎜ ⎛ ⎞ 7 ⎟⎥
y 7 y 7
θ = ∫ ⎜1 − ⎟dy = ∫ ⎜ ⎟ 1 − ⎜ ⎜ ⎟ ⎟ dy = δ
0U ⎝ U⎠ 0⎝δ ⎠
⎢ ⎜ ⎝ δ ⎠ ⎟⎥ 72
⎢⎣ ⎝ ⎠⎥⎦
⎡ ⎛ 1 ⎤
δ δ ⎞
⎛ u⎞ ⎢ ⎜ ⎛ y ⎞ 7 ⎟⎥ 1
δ * = ∫ ⎜1 − ⎟dy = ∫ 1 − ⎜ ⎜ ⎟ ⎟ dy = δ
0⎝ U⎠ 0
⎢ ⎜ ⎝ δ ⎠ ⎟⎥ 8
⎣⎢ ⎝ ⎠⎦⎥
dθ
Din ecuaţia lui Karman, pentru U ( x ) = const. se obţine C f , x = 2
dx
0.027 7 dδ
deci 1
=2
(Re )7 72 dx
x
Prin integrare rezultă
72 0.027
δ= x+C
14 (Re )17
x
Constanta de integrare este egală cu zero întrucât lui x = 0 îi corespunde δ = 0 ,
δ 72 0.027 0.14
deci = 1
≈ 1
. În mod similar se obţine
x 14 (Re )7 (Re x )7
x
δ* 0.18 θ 0.0136
= 1
şi = 1
.
x (Re ) x (Re )
x 7 x 7

81