7.

2 Curgerea supersonică – modelul linearizat

Ecuaţia potenţialului vitezei perturbate, ϕ̂ , a fost dedusă în subcapitolul
7.1, fiind valabilă atât pentru curgerea subsonică cât şi pentru curgerea
supersonică,

( )
2
2 ∂ ϕ ˆ ∂ 2 ϕˆ
1− M∞ + =0 (7.76)
∂x 2 ∂y 2
Pentru numere Mach M ∞ < 1 ecuaţia (7.76) este o ecuaţie diferenţială de
tip eliptic, iar pentru M ∞ > 1 această ecuaţie devine o ecuaţie diferenţială de tip
hiperbolic. Din acest punct de vedere există diferenţe fundamentale între
aspectele fizice ale regimurilor subsonice şi supersonice de curgere.
Cu notaţia λ = M ∞2 − 1 , ecuaţia (7.76) devine
2 ∂ 2 ϕˆ ∂ 2 ϕˆ
λ + =0 (7.77)
∂x 2 ∂y 2
O soluţie a ecuaţiei (7.77) o reprezintă funcţia ϕ̂ definită de relaţia
ϕ̂ = f ( x − λ y ) (7.78)
Se poate demonstra că această funcţie este o soluţie a ecuaţiei (7.77), prin simpla
înlocuire în ecuaţie. Pentru aceasta se calculează derivatele
∂ϕˆ ∂(x − λ y )
= f ′( x − λ y ) (7.79)
∂x ∂x
sau
∂ϕˆ
= f ′( x − λ y ) (7.80)
∂x
În relaţia (7.80), funcţia f ′ reprezintă derivata funcţiei f în raport cu
argumentul ei, respective x − λ y .
Derivând funcţia ∂ϕˆ / ∂x în raport cu x, rezultă
∂ 2 ϕˆ
= f ′′ (7.81)
∂x 2
În mod similar se obţine
∂ϕˆ ∂(x − λ y )
= f ′( x − λ y ) = −λf ′ (7.82)
∂y ∂y
şi
∂ 2 ϕˆ
2
= λ2 f ′′ (7.83)
∂y
Substituind ecuaţiile (7.81) şi (7.83) în ecuaţia (7.77) rezultă
λ2 f ′′ − λ2 f ′′ = 0 (7.84)

238
ceea ce însemnă că funcţia ϕ̂ = f ( x − λ y ) este o soluţie a ecuaţiei diferenţiale
(7.77).
Este evident faptul că pentru x − λ y = const. , rezultă că şi funcţia ϕ̂ este
constantă, întrucât ϕˆ = f (const.) = cons. , ceea ce înseamnă că ϕ̂ este constantă
de-a lungul liniilor date de ecuaţia x − λy = C = const. , sau
1
y = x−C (7.85)
λ
Panta liniilor reprezentate de ecuaţia (7.85) este
dy 1 1
= = (7.86)
dx λ M 2 −1
∞
Din cele prezentate în subcapitolul referitor la undele de şoc oblice, fracţia
1 / M ∞2 − 1 reprezintă tangenta unghiului Mach, μ ,
1
tan μ = (7.87)
2
M ∞ −1
ceea ce însemnă că linia de-a lungul căreia ϕ̂ este constant, reprezintă de fapt
linia Mach. Acest aspect este ilustrat în fig. 7.10 unde cu θ s-a notat unghiul
dintre tangenta la suprafaţa de discontinuitate şi direcţia orizontală. Toate
perturbaţiile create de discontinuităţile suprafeţei pe care are loc curgerea
supersonică, se propagă de-a lungul undelor Mach care au aceeaşi pantă,
respectiv 1 / M ∞2 − 1 .

Fig. 7.10
Presupunând că perturbaţiile sunt mici, ecuaţia (7.77) poate fi liniarizată.
Se notează
∂ϕˆ
uˆ = = f′ (7.883)
∂x
şi
∂ϕˆ
vˆ = = −λf ′ (7.89)
∂y
Eliminând pe f ′ din ecuaţiile de mai sus, se obţine

239
 vˆ
uˆ = − (7.90)
λ
Pe de altă parte, v̂ îndeplineşte condiţia la limită
∂ϕˆ
vˆ = = V∞ tan θ (7.91)
∂y
care pentru unghiuri θ mici devine
v̂ = V∞ θ (7.92)
Substituind ecuaţia (7.92) în (7.90) se obţine
V
û = − ∞ θ (7.93)
λ
iar din formula coeficientului de presiune
2uˆ
Cp = − (7.94)
V∞
se obţine
2 ⎛ V θ ⎞ 2θ
Cp = − ⎜− ∞ ⎟ = (7.95)
V∞ ⎝ λ ⎠ λ
sau
2θ
Cp = (7.96)
2
M ∞ −1
În cazul profilului aerodinamic, unghiul θ este pozitiv în regiunea unde
grosimea profilului creşte şi negative în regiunea în care grosimea scade.

Fig. 7.11

240
Considerând punctele A, B, C şi D pe profilul din fig. 7.11, în baza acestei
convenţii de semn pentru unghiul θ , se obţin următoarele expresii pentru
coeficientul de presiune:
2θ A 2θ B
C p, A = ; C p, B = ;
M ∞2 − 1 M ∞2 − 1
(7.97)
2θ C 2θC
C p, C = − ; C p, D = − ;
2 2
M ∞ −1 M∞ −1
Cunoscând distribuţia coeficientului de presiune pe suprafaţa profilului, se pot
calcula coeficienţii c z şi c x .

Exemplul 7.3
Se consideră o placă plană dispusă la un unghi mic de incidenţă (fig. 7.12).

Fig. 7.12
Să se determine coeficienţii c z şi c x pentru un unghi de incidenţă α = 50 şi un
număr Mach M ∞ = 3 .

Rezolvare
Pe baza convenţiei de semn pentru θ , rezultă
2α 2α
C p , intrados = ; C p , extrados = −
M ∞2 − 1 M ∞2 − 1
Aplicând formula pentru coeficientul forţei normale pe placa plană
1 ⎡⎢ 2α ⎛ 2α ⎞⎟⎤⎥
c c

∫( )
1
cn = C p , intrados − C p , extrados dx = ∫ − ⎜− dx =
c c ⎢ M 2 −1 ⎜ 2 ⎟
M ∞ − 1 ⎠⎦⎥
0 0⎣ ∞ ⎝
c
4α 1 4α
=
M ∞2 − 1 c 0
∫
dx =
M ∞2 − 1
Coeficientul forţei axiale este nul deoarece se consideră că placa are grosimea
dy = 0 .

241
Coeficienţii c z şi c x se obţin din relaţiile
c z = cn cos α − ca sin α
c x = cn sin α + ca cos α
Pe baza ipotezelor anterioare, se pot face aproximările cos α ≈ 1 şi sin α ≈ α ,
ceea ce conduce la următoarele formule simplificate
c z = cn − ca α
c x = cn α + ca
Înlocuind expresiile coeficienţilor cn şi ca calculaţi mai sus, rezultă
4α
cz =
M ∞2 − 1
4α 2
cx =
M ∞2 − 1
Pentru efectuarea calculelor se transformă unghiul de incidenţă din grade în
radiani,
π
α = 50 = 5 = 0,087 rad
180
Din relaţiile de calcul pentru c z şi c x prezentate mai sus, rezultă
4α 4 × 0,087
cz = = = 0,123
M ∞2 − 1 32 − 1
4α 2 4 × 0,087 2
cx = = = 0,011
M ∞2 −1 2
3 −1

Exemplul 7.4
Să se determine unghiul de incidenţă al aripii unui avion în zbor orizontal
la înălţimea H = 11 km şi viteza corespunzătoare numărului Mach M ∞ = 2 .
Avionul are masa de 9.800 kg şi suprafaţa aripii S = 20 m 2 . Profilul aripii este
subţire.

Rezolvare
În zborul orizontal forţa portanţă P şi forţa de greutate G sunt egale, prin
urmare coeficientul de portanţă C z al avionului este
P G
Cz = =
q∞ S q∞ S
La altitudinea de 11 km, aerul are densitatea ρ ∞ = 0,3648 kg / m 3 şi
temperatura T∞ = 216,78 K , prin urmare se pot determina:

242
 - viteza sunetului: a∞ = kRT∞ = 1,4 × 287 × 216,78 = 295 m / s
- viteza de zbor: V∞ = M ∞ a∞ = 2 × 295 = 590 m / s
- presiunea dinamică a aerului:
1 1
o q∞ = ρ ∞V∞2 = × 0,3648 × 590 2 = 6,35 × 10 4 N / m 2
2 2
o forţa de greutate: G = m ⋅ g = 9.800 × 10 = 9,8 × 10 4 N
Coeficientul de portanţă al avionului este
G 9,8 × 10 4
Cz = = = 0,077
q∞ S 6,35 × 10 4 × 20
1 1
Întrucât unghiul Mach are valoarea μ = arcsin = arcsin = 30 0 , rezultă că
M∞ 2
o mare parte din aripă nu este afectată de vârtejurile care apar la vâful ei, prin
urmare se poate aproxima
(C z )avion = (c z ) profil
Din formula de calcul a lui c z pentru profilele subţiri se obţine
c 0,077 2
α = z M ∞2 − 1 = 2 − 1 = 0,033 rad
4 4
Unghiul de incidenţă în grade este
180
α = 0,033 = 1,89 0 .
π

Metode numerice pentru curgeri supersonice neliniare

Modelul matematic real al curgerilor supersonice este descris de ecuaţii
diferenţiale neliniare care nu pot fi întotdeauna rezolvate analytic, decât în cazul
corpurilor cu geometrie simplă. Metodele numerice cele mai utilizate la
rezolvarea acestor ecuaţii diferenţiale sunt cele bazate pe metoda
caracteristicilor şi metoda volumelor finite.

7.2.1 Metoda caracteristicilor

Pentru a se ilustra principiul metodei caracteristicilor se consideră o curgere
supersonică staţionară, bidimensională şi irotaţională, al cărei potenţial ϕ( x, y )
este dat de ecuaţia diferenţială
1 ⎛ ∂ϕ ⎞ ⎤ ∂ 2 ϕ ⎡ 1 ⎛ ∂ϕ ⎞ ⎤ ∂ 2 ϕ 2 ∂ϕ ∂ϕ ∂ 2 ϕ
2
⎡ 2
⎢1 − 2 ⎜ ⎟ ⎥ 2 + ⎢1 − 2 ⎜⎜ ⎟⎟ ⎥ 2 − 2 =0 (7.98)
⎢⎣ a ∂
⎝ ⎠ ⎥⎦
x ∂ x ⎢⎣ a ∂y
⎝ ⎠ ⎥⎦ ∂y a ∂x ∂y ∂x∂y
Componentele vectorului viteză fiind u = ∂ϕ / ∂x şi v = ∂ϕ / ∂y , ecuaţia (7.98)
poate fi retranscrisă astfel:
⎛ u 2 ⎞ ∂ 2 ϕ ⎛ v 2 ⎞ ∂ 2 ϕ 2uv ∂ 2 ϕ
⎜1 − ⎟ ⎜ ⎟
⎜ a 2 ⎟ ∂x 2 + ⎜1 − a 2 ⎟ ∂y 2 − a 2 ∂x∂y = 0 (7.99)
⎝ ⎠ ⎝ ⎠

243
Potenţialul ϕ este o funcţie de x şi y, prin urmare
∂ϕ
= f ( x, y ) (7.100)
∂x
Din expresia generală a diferenţialei
∂f ∂f
df = dx + dy (7.101)
∂x ∂y
se obţine
⎛ ∂ϕ ⎞ ∂ 2ϕ ∂ 2ϕ
d ⎜ ⎟ = du = 2 dx + dy (7.102)
⎝ ∂x ⎠ ∂x ∂x∂y
şi în mod similar
⎛ ∂ϕ ⎞ ∂ 2ϕ ∂ 2ϕ
d ⎜⎜ ⎟⎟ = dv = dx + 2 dy (7.103)
⎝ ∂y ⎠ ∂x∂y ∂y
Ecuaţiile (7.99), (7.102) şi (7.101) formează un system de trei ecuaţii cu trei
necunoscute, respectiv, ∂ 2 ϕ / ∂x 2 , ∂ 2 ϕ / ∂x∂y şi ∂ 2 ϕ / ∂y 2 ,
⎧⎛ u 2 ⎞ ∂ 2 ϕ 2uv ∂ 2 ϕ ⎛ v 2 ⎞ ∂ 2 ϕ
⎪⎜⎜1 − 2 ⎟⎟ 2 − 2 + ⎜⎜1 − 2 ⎟⎟ 2 = 0
⎪⎝ a ⎠ ∂ x a ∂ x∂ y ⎝ a ⎠ ∂y
⎪ 2
⎪∂ ϕ ∂ 2ϕ ∂ 2ϕ
⎨ 2 dx + dy + 0 × 2 = du (7.104)
⎪ ∂x ∂x ∂y ∂y
⎪ ∂ 2ϕ ∂ 2ϕ ∂ 2
ϕ
⎪0 × + dx + dy = dv
⎪⎩ ∂x 2 ∂x∂y ∂y 2
Utilizând regula lui Cramer se pot determina cele trei necunoscute. Spre
exemplu, ∂ 2 ϕ / ∂x∂y are următoarea expresie
u2 v2
1− 0 1−
a2 a2
dx du 0
0 dv dy
2
∂ ϕ N
= = (7.105)
∂x∂y u 2
2uv v 2 D
1− − 1− 2
a2 a 2
a
dx dy 0
0 dx dy

Pentru a prezenta semnificaţia fizică a ecuaţiei (7.105) se consideră fig. 7.13

unde A reprezintă un punct în câmpul de curgere. Ecuaţia (7.105) dă o soluţie
pentru ∂ 2 ϕ / ∂x∂y în funtie de alegerea arbitrară a lui dx şi dy. Este evident
faptul că pentru anumite valori ale lui dx şi dy determinantul sistemului (7.104)

244
este nul, ceea ce înseamnă că există o direcţie a liniilor de current care trec prin
punctual A, pentru care ∂ 2 ϕ / ∂x∂y este nedeterminată.
Întrucât
∂ 2 ϕ ∂ ⎛ ∂ϕ ⎞ ∂v
= ⎜ ⎟= (7.106)
∂x∂y ∂x ⎜⎝ ∂y ⎟⎠ ∂x
şi
∂ 2ϕ ∂ ⎛ ∂ϕ ⎞ ∂u
= ⎜ ⎟= (7.107)
∂x∂y ∂y ⎝ ∂x ⎠ ∂y
rezultă că derivatele vitezelor u şi v sunt nedeterminate pe aceste linii. Liniile
din câmpul supersonic de curgere pentru care derivatele variabilelor sunt
nedeterminate se numesc linii caracteristice.

Fig. 7.13
Pentru determinarea direcţiei liniilor caracteristice se pleacă de la ecuaţia D = 0 ,
care prin calculul determinantului sistemului (7.104) conduce la următoarea
ecuaţie
⎛ u2 ⎞ 2 uv ⎛ v2 ⎞
⎜1 − ⎟(dy ) +
2
dx dy + ⎜1 − ⎟(dx )2 = 0 (7.108)
⎜ a2 ⎟ a 2 ⎜ a2 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
sau
⎛ u 2 ⎞⎛ dy ⎞ 2 2uv dy ⎛ v 2 ⎞
⎜1 − ⎟⎜ ⎟ + d + ⎜⎜1 − 2 ⎟⎟ = 0 (7.109)
⎜ a 2 ⎟⎝ dx ⎠ a 2
dx a
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
În ecuaţia (7.109), dy/dx reprezintă panta liniei caracteristice. Rezolvând această
ecuaţie în raport cu dy/dx, se obţine
2
2uv ⎛ 2uv ⎞ ⎛ u 2 ⎞⎛ v 2 ⎞
− 2 ± ⎜ 2 ⎟ − 4⎜⎜1 − 2 ⎟⎟⎜⎜1 − 2 ⎟⎟
dy a ⎝a ⎠ ⎝ a ⎠⎝ a ⎠
= (7.110)
dx ⎛ u2 ⎞
2⎜⎜1 − 2 ⎟⎟
⎝ a ⎠
sau

245
 uv u 2 + v2
− 2± 2
−1
dy a a
= (7.111)
dx u2
1− 2
a
Din fig. 7.13 se constată că
u = V cos θ
`
v = V sin ς
şi prin înlocuire în ecuaţia (7.111) rezultă

−
(V 2
)
sin θ cos θ
±
V2
( )
sin 2 θ + cos 2 θ − 1
dy 2 2
= a a (7.112)
dx 2
⎛ V cos θ ⎞
1− ⎜ ⎟
⎝ a ⎠

Fig. 7.14
Ecuaţia (7.112) se poate transforma într-o formă mai simplă având în vedere că
într-o curgere supersonică unghiul Mach μ este definit prin relaţia sin μ = 1 / M
ceea ce înseamnă că
V2 2 1
= M = (7.113)
a2 sin 2 μ

Cu această precizare ecuaţia (7.112) devine

246
 −
(sin θ cos θ) ± 1
−1
dy sin 2 μ sin 2 μ
= (7.114)
dx cos 2 θ
1−
sin 2 μ

După câteva transformări simple se obţine

dy
= tan (θ m μ ) (7.115)
dx
Conform ecuţiei (7.115), există două linii caracteristice care trec prin punctual
A, o linie cu panta tan (θ − μ ) şi alta cu panta tan (θ + μ ) . Interpretarea fizică a
acestui rezultat este ilustrată în fig. 7.14 unde cu C+ s-a reprezentat linia
caracteristică sitruată deasupra liniei de current iar cu C − , linia caracteristică
situată sub linia de current. Cele două linii caracteristice sunt linii Mach.
Discretizarea domeniului de curgere se face prin linii caracteristice.
Pentru a exista o soluţie reală a ecuaţiei (7.30), trebuie ca şi numărătorul să fie
nul, adică N = 0 . Din această condiţie rezultă
⎛ u2 ⎞ ⎛ 2 ⎞
⎜1 − ⎟du dy + ⎜1 − v ⎟dx dv = 0 (7.116)
⎜ a2 ⎟ ⎜ a2 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
sau
⎛ u2 ⎞
⎜1 − ⎟
dv ⎜ a 2 ⎟ dx
= −⎝ ⎠ (7.117)
du ⎛ v ⎞ dy
2
⎜1 − ⎟
⎜ a2 ⎟
⎝ ⎠
Întrucât şi D = 0 , rezultă
dy ⎛ dy ⎞
=⎜ ⎟ (7.118)
dx ⎝ dx ⎠ linia caracteristica
şi prin înlocuirea ecuaţiei (7.117) în ecuaţia (7.111) se obţine
⎛ u 2 ⎞ uv u 2 + v2
⎜1 − ⎟ − ± −1
dv ⎜ a2 ⎟ 2 2
=− ⎝ ⎠ a a (7.119)
du ⎛ v2 ⎞ u2
⎜1 − ⎟ 1− 2
⎜ a2 ⎟ a
⎝ ⎠
sau
uv u 2 + v2
− ± −1
dv
=− a2 a2 (7.120)
du v2
1− 2
a

247
 u2 + v2 V 2
Având în vedere că u = V cos θ şi v = V sin θ , iar 2
= 2 = M 2 , ecuaţia
a a
(7.120) devine
d (V sin θ) − M 2 sin θ cos θ ± M 2 − 1
= (7.121)
d (V cos θ) 1 − M 2 sin 2 θ
Soluţia ecuaţiei (7.121) are forma:
• de-a lungul liniei caracteristice C −
θ + v(M ) = const. = K − (7.122)
• de-a lungul liniei caracteristice C +
θ + v(M ) = const. = K + (7.123)

Modul de aplicare a metodei caracteristicilor

Se consideră trei puncte notate cu 1, 2 şi 3 în fig. 13.5, astfel încât prin
punctul 1 trece linia caracteristică C − iar prin punctul 2 trece linia
caracteristică C+ . Punctul 3 este situat la intersecţia celor două linii
caracteristice.

Fig. 7.15
Se pune problema determinării parametrilor câmpului de curgere supersonic în
punctul 3, cunoscându-se parametrii în punctele 1 şi 2.
Evident, din ecuaţiile (7.122) şi (7.123) rezultă
(K − )3 = (K − )1 = θ1 + v1
(K + )3 = (K + )2 = θ 2 − v2
Pe se altă parte

( )
⎧⎪(K − )3 = θ3 + v3 = K _ 1
⎨ (7.124)
⎪⎩(K + )3 = θ3 − v3 = (K + )2
Prin rezolvarea sistemului de ecuaţii (7.124) rezultă

248
 ⎧ 1
⎪⎪
θ 3 = [(K − )1 + (K + )2 ]
2 (7.125)
⎨
1
⎪v3 = [(K − ) − (K + ) ]
⎪⎩ 2 1 2

Cunoscând θ3 şi v3 se calculează parametrii de curgere în punctul 3.

7.2.2 Metoda diferenţelor finite

Metoda caracteristicilor prezentată în subcapitolul anterior poate fi
considerată o parte a mecanicii fluidelor computaţionale (CFD) pentru că
utilizează forme algebrice discrete ale ecuaţiilor fundamentale ale mecanicii
fluidelor, care sunt rezolvate în puncte discrete ale câmpului de curgere.
Pentru a prezenta metoda diferenţelor finite, se consideră o curgere
supersonică bidimensională (fig. 7.16) discretizată prin N puncte (i, j).

Fig. 7.16

249
În fiecare din aceste puncte se evaluează ecuaţia de continuitate, ecuaţia
impulsului şi ecuaţia energiei, iar derivatele perţiale care intervin în aceste
ecuaţii se evaluează astfel:
⎧⎛ ∂u ⎞ ui +1, j − ui , j
⎪⎜ ⎟ = → forward differences
⎪ ⎝ ∂x ⎠ i, j Δ x
⎪ ui , j − ui −1, j
⎪⎛ ∂u ⎞
⎨⎜ ⎟ = → reward differences (7.126)
⎪ ⎝ ∂x ⎠ i , j Δ x
⎪ u − ui −1, j
⎪⎛⎜ ∂u ⎞⎟ = i +1, j → central differences
⎪⎩⎝ ∂x ⎠ i , j 2Δx
În mod similar derivatele în raport cu y sunt:
⎧⎛ ∂u ⎞ ui , j +1 − ui , j
⎪⎜⎜ ⎟⎟ = → forward differences
∂y
⎪⎝ ⎠ i , j Δ y
⎪
⎪⎛ ∂u ⎞ ui , j − ui , j −1
⎜
⎨⎜ ⎟ ⎟ = → reward differences (7.127)
∂y
⎪⎝ ⎠ i , j Δ y
⎪
⎪⎛⎜ ∂u ⎞⎟ = ui , j +1 − ui , j −1 → central differences
⎪⎜⎝ ∂y ⎟⎠ i , j 2Δy
⎩
În fig. 7.16a se consideră cunoscuţi parametric de curgere în secţiunea de
intrare, respective în punctele (1, 1), (1, 2), (1, 3), (1, 4) şi (1, 5). Pentru
simplitatea modelului se consideră o curgere adiabatică, staţionară, fără
vâscuozitate şi fără forţe masice. În acest caz ecuaţiile care decsriu mişcarea
fluidului sunt:
∂ (ρu ) ∂ (ρv )
+ =0 (7.128)
∂x ∂y
∂u ∂u ∂p
ρu + ρv =− (7.129)
∂x ∂y ∂x
∂v ∂v ∂p
ρu + ρv = − (7.130)
∂x ∂y ∂y

ρu
( )
∂ e +V 2 / 2
+ ρv
( )
∂ e +V 2 / 2
=−
∂ ( pu ) ∂ ( pv )
− (7.131)
∂x ∂y ∂x ∂y
p = ρRT (7.132)
e = cv T (7.133)
Pentru a fi rezolvate, ecuaţiile de mai sus se transformă în felul următor:
Se multiplică ecuaţia (7.128) cu u şi se adună apoi la ecuaţia (7.129), rezultând
∂ (ρu ) ∂ (u ) ∂ (ρv ) ∂ (u ) ∂p
u + ρu +u + ρv =−
∂x ∂x ∂y ∂y ∂x

250
sau
( )
∂ ρu 2 ∂ (ρuv )
+ =−
∂p
(7.134)
∂x ∂y ∂x
Ecuaţia (7.129) poate fi scrisă astfel
∂ (ρuv )
(
∂
∂x
)
ρu 2 + p = −
∂y
(7.135)

În mod similar prin înmulţirea ecuaţiei (7.128) cu v şi adunarea cu ecuaţia

(7.130) se obţine
∂ (ρuv )
∂x
=−
∂
∂y
(
ρv 2 + p ) (7.136)

iar prin înmulţirea ecuaţiei (7.128) cu e + V 2 / 2 şi adunarea rezultatului la

ecuaţia (7.131) rezultă
∂ ⎡ ⎛⎜ V 2 ⎞⎟ ⎤ ∂ ⎡ ⎛⎜ V 2 ⎞⎟ ⎤
⎢ρ u e + + pu ⎥ = − ρ
⎢ ⎜ v e + + pv ⎥ (7.137)
∂x ⎣⎢ ⎜⎝ 2 ⎟⎠ ⎦⎥ ∂y ⎣⎢ ⎝ 2 ⎟
⎠ ⎦⎥
În continuare se fac următoarele notaţii
⎧ F = ρu
⎪ 2
⎪G = ρu + p
⎪
⎨ H = ρuv (7.138)
⎪
⎪ K = ρu ⎛⎜ e + V ⎞⎟ + pu
2

⎪⎩ ⎜ 2 ⎟⎠
⎝
În acest mod, ecuaţiile (7.128), (7.135), (7.136) şi (7.138) devin
⎧ ∂F ∂ (ρv )
⎪ ∂x = −
∂y
⎪
⎪ ∂G = − ∂(ρuv )
⎪ ∂x ∂y
⎪
⎨ ∂H
⎪ =−
(
∂ ρv 2 + p ) (7.139)

⎪ ∂x ∂y
⎪
⎪ ∂K = − ∂ ⎡ρv⎛⎜ e + V ⎞⎟ + pv ⎤
2

⎪ ∂x ⎢ ⎜ ⎟ ⎥
⎩ ∂ y ⎢
⎣ ⎝ 2 ⎠ ⎦⎥
Este evident faptul că odată determinate valorile lui F, G, H şi K se pot
determina apoi parametrii câmpului de curgere p, ρ, T , u , v, e şi V din sistemul
de ecuaţii (7.138) la care se mai adaugă relaţiile

251
 ⎧ p = ρRT
⎪
⎨e = cvT (7.140)
⎪ 2 2 2
⎩V = u + v
S-a obţinut în acest mod un sistem de şapte ecuaţii cu şapte necunoscute.
Revenind la fig. 7.16a, se constată că este mai simplu de efecuat calculele pe o
schemă rectangulară, prin urmare se transformă domeniul de curgere prin
următoarele schimbări de variabile
⎧ξ = x
⎪
⎪ y
⎨η = (7.141)
⎪ y s
⎪⎩ y s = f ( x )
Coordonata η are intervalul de variaţie de la 0 (linia inferioară) la 1 (linia
superioară), întrucât domeniul de curgere exte delimitat superior prin funcţia
y s = f ( x ) . În sistemul de coordinate (ξ, η) , domeniul de curgere devine un
dreptunghi (fig. 7.16b). pentru a aplica metoda diferenţelor finite în domeniul
transformat (fig. 7,16b) este necesară trecerea ecuaţiilor din sistemul (7.139) în
noile coordonate, respectiv (ξ, η) . Pentru aceasta se efectuează următoarele
transformări:
∂ ∂ ∂ξ ∂ ∂η ∂ y ∂y ∂
= + = − 2 s
∂x ∂ξ ∂x ∂η ∂x ∂ξ y s ∂x ∂η
sau
∂ ∂ ⎛ η dy s ⎞ ∂
= −⎜ ⎟ (7.142)
∂x ∂ξ ⎜⎝ y s dx ⎟⎠ ∂η
iar derivata în raport cu y
∂ ∂ ∂ξ ∂ ∂η 1 ∂
= + = (7.143)
∂y ∂ξ ∂y ∂η ∂y y s ∂η
Pe baza acestor transformări, sistemul de ecuaţii (7.139) devine
⎧ ∂F ⎛ η dy s ⎞⎛ ∂F ⎞ 1 ∂ (ρv )
⎪ = ⎜⎜ ⎟⎟⎜ ⎟−
⎪ ∂ ξ ⎝ y s dx ⎠⎝ ∂η ⎠ y s ∂η
⎪ ∂G ⎛ η dy ⎞⎛ ∂G ⎞ 1 ∂ (ρuv )
⎪ = ⎜⎜ s ⎟
⎜ ⎟−
⎪⎪ ∂ξ ⎝ y s dx ⎟⎠⎝ ∂η ⎠ y s ∂η
⎨
⎪ ∂H ⎛
= ⎜⎜
η dy s ⎟⎞ ⎛
⎜
∂ H ⎞
⎟−
( 1 ∂ ρv )
2
+ p
(7.144)

⎪ ∂ξ ⎝ y s dx ⎟⎠⎝ ∂η ⎠ y s ∂η
⎪
⎪ ∂K ⎛ η dy s ⎞⎛ ∂K ⎞ 1 ∂ ⎡ ⎛ V 2 ⎞ ⎤
⎪ = ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ − ⎢ρ v ⎜ e + ⎟ + pv ⎥
⎜ ⎟
⎪⎩ ∂ξ ⎝ y s dx ⎠⎝ ∂η ⎠ y s ∂η ⎣⎢ ⎜⎝ 2 ⎟⎠ ⎦⎥

252
Pentru determinarea lui F, G, H şi K în nodurile (punctele) reţelei de calcul se
consideră cunoscute valorile acestora în secţiunea de intrare iar valorile în
punctele (i + 1, j ) se calculează pe baza relaţiilor obţinute prin dezvoltare în
serie Taylor
⎧ ⎛ ∂F ⎞
⎪ Fi +1, j = Fi , j + ⎜ ∂ξ ⎟ Δξ
⎪ ⎝ ⎠m
⎪ ⎛ ∂G ⎞
⎪Gi +1, j = Gi , j + ⎜ ⎟ Δξ
⎪ ⎝ ∂ ξ ⎠m
⎨ (7.145)
⎪H ⎛ ∂ H ⎞
= H i, j + ⎜ ⎟ Δξ
⎪ i +1, j ⎝ ∂ ξ ⎠m
⎪
⎪ ⎛ ∂K ⎞
⎪ K i +1, j = K i , j + ⎜ ⎟ Δξ
⎩ ⎝ ∂ξ ⎠m
În ecuaţiile de mai sus F, G, H şi K sunt cunoscute în punctele (i, j ) , iar pentru
determinarea lui Fi +1, j , Gi +1, j , H i +1, j şi K i +1, j trebuie mai întâi să fie calculate
⎛ ∂F ⎞ ⎛ ∂G ⎞ ⎛ ∂H ⎞ ⎛ ∂K ⎞
derivatele ⎜ ⎟ ,⎜ ⎟ ,⎜ ⎟ şi ⎜ ⎟ . Aceste valori medii ale
⎝ ∂ ξ ⎠m ⎝ ∂ξ ⎠m ⎝ ∂ξ ⎠m ⎝ ∂ ξ ⎠m
derivatelor se determină prin metoda predictor-corector, care presupune
cunoaşterea valorilor în punctele (i, j ) , precum şi în punctele situate deasupra şi
sub punctul (i, j ) , respectiv (i, j+1), (i, j+2), (i, j-1), (i, j-2) etc.

Pasul de predicţie
Se determină Fi +1, j pe baza evaluării derivatei ∂F / ∂ξ în punctual (i, j ) , astfel
⎛ ∂F ⎞
Fi +1, j = Fi , j + ⎜ ⎟ Δξ (7.146)
⎝ ∂ξ ⎠ i , j
⎛ ∂F ⎞
Derivata ⎜ ⎟ din ecuaţia de mai sus se obţine din ecuaţia de continuitate
⎝ ∂ ξ ⎠i , j
(7.128) utilizând schema forward difference
⎛ ∂F ⎞ ⎛ η dy s ⎞ ⎛ Fi , j +1 − Fi , j ⎞ 1 ⎡ (ρv )i , j +1 − (ρv )i , j ⎤
⎜ ⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ ⎜⎜ ⎟⎟ − ⎢ ⎥ (7.147)
⎝ ∂ξ ⎠ i , j ⎝ y s dx ⎠ i , j ⎝ Δη ⎠ y s ⎣ Δ η ⎦
În mod similar se procedează pentru Gi +1, j , H i +1, j şi K i +1, j .

Pasul corrector
Se aplică schema reward differences pentru determinarea derivatelor
(∂F / ∂ξ)i +1, j , astfel,

253
⎛ ∂F ⎞ ⎛ η dy s ⎞
⎜
( )
⎟− ⎢
( )
⎛ Fi +1, j − Fi +1, j −1 ⎞ 1 ⎡ ρv i +1, j − ρv i +1, j −1 ⎤
⎜ ⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ ⎜ ⎟ y ⎥
⎝ ∂ξ ⎠ i +1, j ⎝ s y dx ⎠ i +1, j ⎝ Δη ⎠ s ⎢
⎣ Δη ⎥⎦
În continuare se calculează valorile medii
⎛ ∂F ⎞ 1 ⎡⎛ ∂F ⎞ ⎛ ∂F ⎞ ⎤
⎜ ⎟ = ⎢⎜ ⎟ +⎜ ⎟ ⎥ (7.148)
⎝ ∂ξ ⎠ m 2 ⎢⎣⎝ ∂ξ ⎠ i , j ⎝ ∂ξ ⎠ i +1, j ⎥⎦
Aceste valori medii sunt utilizate în sistemul de ecuaţii (7.145) pentru obţinerea
lui Fi +1, j . Acelaşi procedeu este utilizat pentru obţinerea lui Gi +1, j , H i +1, j şi
K i +1, j .
Metodele numerice de calcul reprezintă un instrument important în rezolvarea
ecuaţiilor fundamentale ale mecanicii fluidelor. În present există programme
software profesionale care permit modelarea curgerilor subsonice şi supersonice,
cu rezultate foarte apropiate de datele experimentale.

254