FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

PROIECT
Disciplina : MACROECONOMIE
Subiect : Analiza consumului si a economiilor în
România

2018
1
CUPRINS

Introducere ............................................................................................................ 3
Consumul şi economisirea (definiţii şi caracteristici)............................................. 3
Capitolul 1.............................................................................................................. 4
Concluzii..................................................................................................... 11
Bibografie............................................................................................................... 15

2
 INTRODUCERE

Consumul şi economisirea (definiţii şi caracteristici).

Consumul

O parte din veniturile deţinute de persoanele fizice, juridice, inclusiv de stat este
utilizată pentru cumpărarea de bunuri de consum şi achiziţionarea de servicii personale sau
colective. Folosirea acestor bunuri economice de către populaţie şi administraţie, în scopul
satisfacerii trebuinţelor lor personale şi colective reprezintă consumul .

Ca act final al activităţii economice, pe seama acestuia se asigură existenţa oamenilor,

satisfacerea unor nevoi generale ale societăţii, dezvoltarea personalităţii umane.

Mărimea consumului de bunuri materiale şi servicii pe individ, socio-grupuri şi

totalul populaţiei se exprimă prin costul vieţii. Nivelul costului vieţii depinde de mărimea
cheltuielilor curente efectuate într-o anumită perioadă de timp, de regulă 1 an, pentru
procurarea de bunuri alimentare, nealimentare şi servicii necesare consumului populaţiei.
Mărimea cheltuielilor curente depinde de: cantităţile de bunuri materiale şi servicii
achiziţionate şi de nivelul preţurilor şi tarifelor practicate pentru aceste bunuri economice.

Pentru cunoaşterea costului vieţii, a puterii de cumpărare a populaţiei şi a nivelului de

trai se utilizează, de către organisme specializate, bugetele de familie. Bugetul de familie
reprezintă un sistem de evidenţă prin care se înregistrează sistematic şi cronologic, de regulă
pe o perioadă de 1 an, veniturile după natura lor iar cheltuielile de consum după destinaţia lor
– hrană, locuinţă etc.

Economisirea

Economisirea reprezintă un flux prin care se realizează acumularea în timp a unor

sume, valori iar economiile sunt valoarea efectiv acumulată la sfârşitul unei perioade de
timp.

Factorul esenţial în determinarea volumului economisirii este rata dobânzii, în

sensul că, cu cât aceasta este mai mare, oamenii vor fi tentaţi să consume mai puţin şi să
economisească mai mult pentru a-şi mări veniturile.

3
 Capitolul I

1.Indicatorii consumului populaţiei

1.1.Consumul populaţiei reprezintă totalitatea produselor alimentare şi nealimentare

consumate şi a serviciilor folosite de populaţie în scopuri neproductive, într-o anumită
perioadă de timp.

Consumul populaţiei cuprinde, în principal, următoarele elemente:

- cumpărările de mărfuri alimentare, nealimentare şi servicii efectuate de familii1;

- produsele consumate de populaţie, in scopuri neproductive, din productia obtinuta in

gospodăriile personale (autoconsumul gospodăriilor);

- bunurile şi serviciile obţinute gratuit şi cu preţ redus2.

Indicatorii consumului populaţiei pot fi exprimaţi valoric şi în unităţi natură:

A. Indicatori în expresie valorică

Consumul total al populaţiei (Cpv) de produse alimentare, nealimentare şi servicii

reprezintă de fapt consumul final al populaţiei (consumul privat, consumul menajelor sau
consumul gospodariilor).

Acest indicator cumulează întregul consum al populaţiei, evaluarea realizându-se prin

intermediul preţurilor:

- preţuri de achiziţie, în cazul cumpărărilor de mărfuri şi servicii de pe piaţă precum şi

în cazul bunurilor primite ca donaţii din restul lumii ( prin asimilarea de produse echivalente);

- preţuri de producţie, în cazul produselor autoconsumate de gospodării şi celor

furnizate gratuit şi cu pret redus.

Cu ajutorul acestui agregat se pot determina nu numai nivelul, ci şi structura şi

dinamica consumului total al populaţiei.

Structura consumului populaţiei se analizează pe baza mărimilor relative de

structură, prin calcularea ponderii (Yci) fiecărei grupe de bunuri şi servicii consumate (Ci) în
totalul consumului populaţiei.

1
Exclusiv cumpărările de imobile, terenuri, unelte, materiale, îmbrăcăminte specială, necesare
activităţii profesionale.
2
Prestaţii sociale în natură acordate gospodăriilor de către administraţiile publice şi private în
cadrul securităţii sociale şi a ajutorului social, avantajele în natură furnizate de patronii salariaţilor
lor cu titlu de complement la remuneraţie, donaţiile nete în natură făcute gospodăriilor de către
restul lumii.

4
 Cea mai utilizată defalcare a consumului populaţiei pe grupe de bunuri şi servicii este
următoarea:

 consum alimentar şi băuturi;

 îmbrăcăminte şi încălţăminte;

 locuinţa şi înzestrare cu bunuri;

 medicamente şi îngrijire medicală;

 transport şi telecomunicaţii;

 cultura, învăţământ şi educaţie;

 alte cheltuieli pentru uz personal.

Prin regruparea posturilor de chletuieli enumerate se obţine o grupă sintetică:

 consum alimentar şi băuturi;

 mărfuri nealimentare;

 servicii.

Structura consumului populaţiei are ca principală sursă de date cercetarea selectivă a

bugetelor de familie. Această cercetare constituie un sistem de evidenţă prin care se obţin
informaţii privind veniturile şi cheltuielile băneşti şi în natură, consumul alimentar, producţia
gospodăriei şi destinaţia acesteia, înzestrarea cu bunuri de folosinţă îndelungată, precum şi
alte aspecte ale nivelului de trai ale unei familii.

Eşantionul a fost structurat pe principalele categorii sociale şi are un volum de 9.000

familii (5.900 familii de salariaţi, 2.700 familii de ţărani şi 400 de familii de pensionari de
asigurări sociale de stat), gruparea realizând-se după statutul social al capului de familie.

Cercetarea se efectuează în mod permanent în 98 localităţi urbane şi 215 localităţi

rurale din toate judeţele ţării şi în Municipiul Bucureşti. Includerea familiilor în eşantion s-a
realizat pe baza liberului consimţământ al acestora, urmărindu-se totodată asigurarea unei cât
mai bune reprezentativităţi la principalii indicatori (număr mediu de mebrii pe o familie,
număr mediu de salariaţi, repartizarea salariaţilor pe ramuri economice, salariul mediu pe un
salariat, pensia medie etc.). Bugetele de familie3 se bazează pe metoda balantieră, iar

3
Începând din anul 1994, se organizează în ţara noastră Ancheta integrată în gospodăriile
populaţiei (AIGP), care cuprinde un modul special destinat studierii bugetelor de familie.AIGP este o
metodă modernă de investigare statistică a calităţii vieţii- comparabilă cu cercetările de acelaşi tip
din alte căi- şi îşi propune să ofere informaţii diverse privind: structura gospodăriilor după
caracteristici demo-socio-economice, nivelul de educaţie, starea de sănătate, fertilitatea, migraţia,

5
informaţiile se obţin prin metoda autoînregistrării completată cu interviul, sub îndrumarea
statisticienilor desemnaţi în acest scop.

Datele obţinute din cercetarea selectivă a bugetelor de familie se referă la buget mediu
al unei familii de salariaţi, ţărani şi pensionari, cu un număr mediu de persoane pe o familie şi
respectiv de persoane ocupate.

Analiza evoluţiei în timp a structurii consumului populaţiei evidentiază unele tendinţe

şi legităţi subliniate încă din 1857 de Ernst Engel. În satisfacerea necesităţilor populaţiei
există întotdeauna o ierarhizare. Au prioritate necesităţile de consum de primă importanţă din
punct de vedere fiziologic (alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte etc.). Treptat, pe măsura
creşterii nivelului normelor fiziologice optime, astfel încât surplusul de venituri se îndreaptă
către bunuri de confort, servicii (bunuri de folosinţă îndelungată, cultură, sport, informare,
timp liber.

Cu alte cuvinte, ponderea mare a consumului alimentar in bugetul unei familii

reflaecat un nivel de trai scazut, in timp ce, pe masura cresterii veniturilor se mareste
ponderea cheltuielilor destinate serviciilor de consum.

În ultimii ani, în România, ca urmare a reducerii veniturilor reale ale populaţiei,

ponderea cheltuielilor pentru consumul alimentar a fost în creştere, în detrimentul altul
cheltuieli a căror pondere a scăzut drastic (îmbrăcăminte şi încălţăminte, locuinţa şi înzestrare
cu bunuri, servicii). De altfel, ponderea consumului alimentar în totalul cheltuielilor de
consum este în România foarte mare, comparativ nu numai cu ţările dezvoltate din punct de
vedere economic.

În dinamica, măsurarea creşterii sau descreşterii consumului populaţiei între două

perioade de timp se realizează cu ajutorul unui sistem de indici şi modificări absolute prin
care modificarea consumului populaţiei se descompune evidenţiindu-se cei doi factori de
influenţă: modificarea volumului fizic al consumului populaţiei şi modificarea
preţurilor/tarifelor produselor şi serviciilor consumate:

- indicele valoric al consumului populaţiei ;

- indicele volumului fizic al consumului populaţiei;

condiţiile de locuit, înzestrarea gospodăriilor cu bunuri de folosinţă îndelungată, gradul de ocupare a

populaţiei, veniturile gospodăriilor, cheltuielile baneşti şi de consum ale gospodăriilor populaţiei,
consumul de produse alimentare etc. Spre deosebire de cercetarea bugetelor de familie, eşantionul
cuprins în această anchetă este mai bine structurat. Fiind constituit pe baza rezultatelor actualizate
ale recensământului populaţiei şi locuinţelor din ianuarie 1992, eşantionul cuprinde gospodării din
toate categoriile socio-economice, inclusiv patroni, lucrători pe cont propriu, şomeri, etc. În plus,
eşantionul este variabil, fiind proectat în “venituri lunare” de câte 3.000 de locuinţe.

6
 - indicele preţurilor/tarifelor bunurilor şi serviciilor aferente consumului populaţiei .

B. Indicatorii în unităţi naturale prezintă o importanţă deosebită pentru

caracterizarea nivelului de trai, determinările cantitative permitând efectuarea comparaţiilor
internaţionale în condiţii relativ mai uşoare.

Consumul mediu anual de produse alimentare pe locuitor în unităţi naturale,

reprezintă cantitatea de produse alimentare destinată efectiv consumului uman, indiferent de
forma sub care se consumă (brută sau prelucrată), de sursa de aprovizionare (magazine
alimentare, piaţa ţărănească, resurse proprii ale producătorilor agricoli etc. ), precum şi de
locul unde se consumă (în gospodăria casnică, restaurante, cantine etc.)

Aceste consumuri medii se calculează pentru principalele produse alimentare:

 carne şi produse din carne (în echivalent carne proaspătă) în kg;

 lapte şi produse din lapte (în echivalent lapte) în litri;

 zahăr şi produse din zahăr ( în echivalent zahăr) în kg;

 cartofi în kg;

 legume şi produse din legume (în echivalent legume) în kg;

 fructe şi produse din fructe (în echivalent fructe) în kg;

 produse din cereale (în echivalent făina) în kg.

În calculul consumurilor se includ atât produsele consumate în forma lor naturală

(brută), cât şi produsele derivate din produsele de bază în procesele de prelucrare (preparate,
conserve, etc.). Produsele prelucrate se transformă în echivalentul produsului de bază cu
ajutorul coeficienţilor medii de transformare stabiliţi în funcţie de procesele de prelucrare
(procent de extracţie, consumurile specifice, reţete de fabricaţie, randamente la tăiere etc.).

Consumul alimentar exprimat în calorii şi substanţe nutritive (protide, lipide,

glucide, săruri minerale şi vitamine) se calculează în medie pe locuitor/zi pe baza datelor
privind consumul produselor alimentare în unităţi naturale şi a tabelei de compoziţie a
produselor alimentare.

Acest indicator permite atât cunoaşterea nivelului, structurii calitative şi dinamicii

consumului populaţiei, cât şi gradul de apropiere de normele fiziologice optime. Este foarte
des utilizat în comparaţiile internaţionale.

7
 În România calitatea consumului alimentar este în scădere şi se situează la distanţa
apreciabilă de ţările dezvoltate.

Înzestrarea populaţiei cu bunuri de folosinţă îndelungată se determină pentru

principalele produse: aparate radio, televizoare, frigidere, maşini de gătit cu gaze, maşini
electrice de spălat rufe, aspiratoare de praf, autoturisme etc.

Înzestarea populaţiei cu bunuri de folosinţă îndelungată (z) se stabileşte ca expresie

naturală la sfârşitul anului, la 1.000 de locuitori şi la 100 de familii.

A doua relaţie este mai expresivă, aceasta permiţând să se analizeze gradul de dotare a
unei familii cu bunuri de folosinţă îndelungată.

Statistica consumului populaţiei

În caracterizarea nivelului de trai un rol privilegiat îi revine studiului laturilor

cantitative şi calitative ale consumului de bunuri materiale şi servicii. Dacă veniturile
populaţiei, prin cuantumul lor, evidenţiază parţial potenţialul de consum, trebuie reţinut faptul
că acestea nu se confundă cu veniturile obţinute într-o perioadă de timp, din moment ce el se
poate realiza pe seama unor valori acumulate sau în contul unor venituri viitoare (din credite,
împrumuturi etc.).

În sens larg, prin "consum al populaţiei" se înţelege utilizarea, pentru nevoi

individuale sau colective, a bunurilor materiale (alimentare sau nealimentare) şi servicii
(transport, servicii şi întreţinere, servicii P.T.TR., servicii de gospodărie comunală etc.).
Consumul populaţiei reflectă, aşadar, un aspect esenţial şi direct al condiţiilor de viaţă.

Consumul este, împreună cu producţia şi investiţiile, un concept economic

fundamental.

Consumul unui bun este cantitatea în care acest bun, prin uzură sau distrugere,
permite satisfacerea directă a nevoilor agenţilor economici.

Consumul la care ne referim aici nu vizează decât consumul final de bunuri şi servicii
şi nu are în vedere consumul intermediar. Consumul final la nivelul unei ţări regrupeză
consumul menajelor (gospodăriilor), al administraţiilor publice şi al administraţiilor private.
Relaţia dintre aceste consumuri este următoarea:

8
Consumul final = Consumul menajelor + Consumul administraţiilor private + Consumul
public

Cum însă

Consumul privat = Consumul menajelor + Consumul administraţiilor private

rezultă că:

Consumul final = Consumul privat + Consumul public.

Consumul se aplică bunurilor şi serviciilor vândute şi nu celor destinate vânzării care

includ şi bunurile şi serviciile nevăndute.

Cheltuielile totale ale populatiei cuprind:

 cheltuielile băneşti indiferent de destinaţia lor (pentru consum curent, impozite şi alte
plăţi obligatorii, cumpărări şi plăţi obligatorii, cumpărări de animale şi păsări, imobile şi
terenuri, alte cheltuieli de investiţii etc.);

 contravaloarea prestaţiilor (mărfurilor şi serviciilor) gratuite sau cu reducere de preţ de la

agenţii economici;

 contravaloarea consumului de produse agricole (alimentare şi nealimentare) din

resurse proprii.

Cheltuielile totale de consum însă cuprind doar:

 cheltuielile băneşti pentru cumpărarea produselor alimentare, mărfurilor nealimentare şi

plata serviciilor;

 contravaloarea prestaţiilor (mărfurilor şi servciiilor) gratuite sau cu reduceri de preţ la

agenţii economici;

 contravaloarea consumului de produse agricole (alimentare şi nealimentare) din resurse

proprii. Evaluarea cheltuielilor în natură se face pe baza preţurilor şi tarifelor curente
corespunzătoare fiecărui bun sau serviciu.

9
 Consumul (disponibilul de consum) mediu anual de produse aliemntare, pe locuitor,
în unităţi naturale, reprezintă cantităţile de produse alimentare destinate consumului uman,
indiferent de forma sub care se consumă (brută sau prelucrată), de sursa de aprovizionare
(magazine alimentare, piaţa liberă, consumul din resurse proprii ale producătorilor agricoli
etc.), precum şi de locul unde se consumă (gospodării individuale, restaurante, cantine,
gospodării instituţionale etc.).

Consumul alimentar exprimat în calorii şi factori nutritivi se determină pe baza

datelor privind consumul mediu zilnic, pe locuitor, de produse alimentare (numai partea
comestibilă) şi a compoziţiei alimentelor exprimată în calorii şi factori nutritivi (protide,
lipide, glucide).

10
 Concluzii

Structura consumului caloric se caracterizează prin ponderea ridicată a caloriilor de

origine vegetală, care în 1999 a reprezentat aproximativ 80% din total calorii. Aportul
caloric mediu zilnic pe locuitor a crescut de la 3053 calorii în 1990 la 3350 calorii în 2004.

Ponderea proteinelor a rămas constantă de la 96.7 g/zi/persoană în 1990 la 96.6

g/zi/persoană în 2004, pe când ponderea lipidelor a crescut de la 93.4 g/zi/persoană în
1990 la 97.2 g/zi/persoană în 2004.

În ceea ce priveşte ponderea glucidelor, aceasta a crescut de la 433.3 g/zi/persoană în

1990 la 487.2 g/zi/persoană în 2004.

Determinarea incidenţei sărăciei şi a profilului acesteia s-a realizat utilizând metoda

relativă, pragul de sărăcie fiind calculat la nivelul a 60% din cheltuielile medii de consum pe
adult echivalent. În evaluările efectuate în cadrul INS se determină, în general, trei praguri de
sărăcie, reprezentând 40%, 50% şi 60% din media cheltuielilor de consum. Variantele de
calcul astfel elaborate, prin nivelul gradat al severităţii situaţiilor identificate, pot fi avute în
vedere în stabilirea priorităţilor programelor de protecţie sociale şi de direcţionare a
resurselor financiare, în principal, către cele mai vulnerabile categorii de populaţiei. Valorile
absolute ale acestor praguri diferă în funcţie de modalitatea de raportare a cheltuielilor de
consum: pe o persoană din gospodărie sau pe o persoană echivalent adult. Este cunoscut
faptul că nu există o componenţă uniformă a gospodăriilor, numărul de persoane, vârsta,
sexul şi implicit nevoite curente cunoscând variaţii importante de la o categorie la alta.
Diversitatea situaţiilor concrete obligă, din punct de vedere metodologic, la găsirea unei
maniere unitare de dimensionare a nevoilor de consum ale gospodăriilor, apelându-se la
utilizarea scalelor de echivalenţă. În analizele efectuate de INS se utilizează două scale de
echivalenţă: scala OECD-modificată, folosită pe plan internaţional pentru studii similare, şi o
scală românească elaborată pe baza necesarului de consum caloric.

Analiza în dinamică a sărăciei, în condiţiile inflaţiei şi ale căderii nivelului general de

trai, a impus o adaptare a metodei relative. Astfel, s-a renunţat fa determinarea unor-praguri
anuale din cheltuielile medii de consum ale anului respectiv, deoarece această variantă nu
evidenţia în termeni reali mutaţiile intervenite în timp în nivelul şi structura cheltuielilor.
Adaptarea constă în faptul că, pentru anii 1996,1997 şi 1998 pragul de sărăcie a fost

11
determinat prin multiplicarea pragului calculat pentru anul 1995 cu indicii preţurilor de
consum.

O incidenţă mai mică a sărăciei se constată în rândul populaţiei bucureştene, urmată în

ordine de cea din vestul şi nord-vestul ţării. Mult mai vulnerabili pot fi consideraţi locuitorii
regiunilor din estul ţării, în cazul cărora, în mod constant, rata sărăciei a fost cu până la 10
puncte procentuale mai mare decât media naţională. Rata mare a şomajului înregistrată în
aceste regiuni, preponderenţa ocupării forţei de muncă în agricultură sau în industria uşoară,
rata mare a natalităţii, pot fi considerate cauze ale nivelului scăzut al veniturilor populaţiei
din aceste zone şi implicit al gradului mai înalt al sărăciei.

Riscul populaţiei rurale din zona de est a ţării de a se situa sub pragul de sărăcie este
cel mai ridicat, ponderea săraci atingând 48,2% în 1998. În mediul rural, potenţialul agricol al
gospodăriei (exprimat prin suprafaţa de pământ de proprietate sau în arendă) influenţează
nivelul de trai al locuitorilor acestor zone. Astfel, cei ce dispun de suprafeţe mari de pământ
(peste 2 ha) pot să-şi asigure o parte din veniturile în bani sau în natură din activităţile
agricole desfăşurate, sărăciei situându-se în aceste cazuri sub media din mediul rural. Mai
defavorizaţi sunt cei fără pământ sau cu pământ puţin.

Relaţia dintre mărimea gospodăriei şi incidenţa sărăciei este evidentă, riscul de a nu

putea acoperi cheltuielile i de consum fiind mai accentuat în cazul persoanelor ce aparţin
gospodăriilor numeroase. Aceasta ca faptului că numai o parte dintre membrii acestor
gospodării sunt persoane active, care participă la formarea veniturilor, ceilalţi fiind numai
consumatori.

Sărăcia este una din cauzele principale ale abandonului copiilor, plasării acestora în
instituţiile de ocrotire sau pur şi simplu ale lăsării lor în stradă. Pentru a preveni situaţiile de
instituţionalizare care au ca determinant principal sărăcia şi cauzele asociate acesteia
Organizaţia Salvaţi Copiii a desfăşurat în perioada 1992-1998, cu sprijinul Serviciului Social
internaţional, Radda Bamen şi PHARE, un proiect de susţinere materială şi consiliere a
familiilor cu risc de a-şi abandona copiii.

Nivelul sprijinului financiar lunar a fost ajustat periodic pentru a compensa efectele
inflaţiei, în cei 6 ani au fost cuprinse în proiect 1542 de cazuri. Partenerii organizaţiei în
derularea proiectului au fost Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Sănătăţi şi
Familiei şi 9 Consilii Judeţene din ţară (Caraş-Severin, Bihor, Neamţ, Brăila, Argeş, Călăraşi,
Ilfov, Bistriţa-Năsăud şi Primăria sectorului 3 Bucureşti).

12
 Proiecte similare au desfăşurat în ţară alte organizaţii neguvernamentale dintre care
putem menţiona: Pentru Copiii Noştri, Feed the Children, SERA, World Vision, Hott
International.

Caracteristicile socio-demografice ale capului gospodăriei permit, de asemenea,

identificarea disparităţilor existenţi între diferitele categorii de gospodării. Astfel, statutul
ocupaţional al capului gospodăriei, ce influenţează simţitor nivelul structurii veniturilor
disponibile, este un factor important al distribuţiei sărăciei. Cei mai expuşi riscului sărăciei
sunt membrii gospodăriilor conduse de şomeri sau de ţărani, acestea situându-se frecvent
mult peste rata sărăciei la nivel naţional favorizaţi din punct de vedere al veniturilor
disponibile sunt membrii gospodăriilor de patroni, riscul acestora de a se plasa sunt pragul de
sărăcie fiind aproape nesemnificativ. Şi gospodăriile de pensionari au o situaţie cu mult mai
bună decât cele de şomeri sau ţărani.

Nivelul de instruire al capului gospodăriei constituie un factor semnificativ al sărăciei.

Gospodăriile conduse de absolvenţi ai învăţământului primar, gimnazial sau profesional se
plasează în mai mare măsură sub pragul sărăciei, riscul membrilor acestor categorii de a se
situa în categoria celor săraci fiind dublu faţă de al celor din gospodăriile conduse de
persoane cu studii liceale. Cel mai puţin afectaţi de sărăcie sunt membrii familiilor în care
persoana de referinţă are studii superioare de lungă sau scurtă durată, aproape constant rata
sărăciei la aceste gospodării fiind de circa 5-7 ori mai mică decât media pe ansamblu. Aceasta
se explică prin influenţa exercitată, în principal, de veniturile obţinute de persoanele cu nivel
de pregătire superior, chiar dacă în prezent o serie de distorsiuni din sistemul de salarizare
estompează relaţia firească dintre venituri şi pregătirea profesională.

Structura populaţiei sărace. Din analiza structurii populaţiei sărace rezultă faptul că în
mod constant locuitorii zonelor rurale sunt expuşi mai mult riscului sărăciei, chiar dacă
ponderea acestora în totalul săracilor a înregistrat un trend descendent, în 1998 ponderea
săracilor din rural a scăzut cu circa 5 puncte procentuale.

Regiunea cea mai săracă poate fi considerată cea din nord-estul ţării. Aici locuiesc cei
mai mulţi dintre cei sub pragul de sărăcie, deşi ponderea săracilor din această zonă a
înregistrat în ultimii ani un uşor trend descendent. Bucureştiul poate fi apreciat ca zona cu cea
mai redusă proporţie a celor săraci, în 1998 numai circa 7 dintre 100 de săraci atât în capitala
ţării. Variaţiile mici în plus sau în minus de la un an la altul confirmă ineficienţa programelor
de protecţie şi care ţin cont în mică măsură de distribuţia macroregională a populaţiei aflate
sub pragul de sărăcie.

13
 Datele statistice arată că românii o duc mai bine decât anul trecut. Salariul mediu net a
crescut cu 120 lei faţă de martie 2005, în timp ce preţurile alimentelor s-au majorat doar cu
0,5%. Cea mai mică putere de cumpărare o au, în continuare, pensionarii, chiar dacă pensiile
au crescut la începutul acestui an cu aproape 10 procente.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în luna martie anul acesta, câştigul salarial
mediu net al unui român a fost de 828 de lei, faţă de 708 lei în martie 2005.

Indicii preţurilor de consum din perioada martie 2005-martie 2006 nu au suferit

modificări esenţiale. Preţul alimentelor a crescut cu 0,4%, în timp ce la servicii, preţurile au
rămas aproape nemodificate, faţă de martie 2005, când serviciile s-au scumpit cu 1,1%.
Astefl, salariaţii au avut mai mulţi bani, mai ales dacă luăm în calcul şi primele acordate de
Crăciun şi de Paşte.

Pensionarii au beneficiat anul trecut de o singură majorare de 3% şi au avut loc patru

etape de recalculare. La începutul lui 2006, valoarea punctului de pensie a crescut cu 9,3%.
Cu toate acestea, aproape jumătate din pensionarii României trăiesc cu cel mult 350 lei pe
lună, un venit de aproape două ori şi jumătate mai mic decât al unui salariat de rând. Cei mai
mulţi dintre pensionari îşi cheltuiesc banii pe medicamente şi întreţinere.

Angajaţii din transportul aerian, din domeniul financiar-bancar şi cei din administraţia
publică au beneficiat de cele mai mari creşteri salariale în ultimul an, cu aproape 30%.

Cu toate acestea, România se află departe de statele europene dezvoltate în privinţa

salariului mediu pe economie. În timp ce la noi, salariul mediu abia depăşeşte 200 de euro, în
ţări ca Austria sau Germania, el se situează în jur de 5.700 de euro, în Spania 3.800 de euro,
iar în Italia 3.200 de euro.

14
 BIBLIOGRAFIE

 Adina Mihăilescu, „Aspecte ale standardului de viaţă în România ultimilor zece ani”;

 Ana Bălaşa, Mihai Dumitru, Calitatea vieţii în România, Editura Expert, Bucureşti 2002;

 Biji Elena-Maria, Eugenia Lilea, Elisabeta R. Roşca, Mihaela Vătui, “Statistică aplicată
în economie “, Editura Universal Dalsi, Bucureşti, 2000;

 Ioan Mărgineanu, „Diagnoza calităţii vieţii, anchete 1990-2005”, coordonator Vergil

Voineagu, „Statistica economică”, Editura Tribuna economică, Bucureşti 2003 ;

*** Anuarul statistic al României 1990-2005 INS

*** Statistica teritorială 1990-2005 INS

15