Joseph Goebbels

Joseph Goebbels, lider propagandistic al

NSDAP , Ministrul Propagandei și Cancelar al
Germaniei
Date personale
Nume la naștere Paul Joseph Goebbels
Născut 29 octombrie 1897
Rheydt, Germania
Decedat 1 mai 1945 (47 de ani) [1][2]
Berlin, Germania Nazistă[3]
Căsătorit cu Magda Goebbels
Copii
Helga Susanne Goebbels[*]
Hildegard Traudel Goebbels[*]
Helmut Christian Goebbels [*]
Holdine Kathrin Goebbels [*]
Naționalitate German
Cetățenie
Imperiul German
Republica de la Weimar
Germania Nazistă
Religie agnostic(anterior romano-catolic)
Ocupație
om politic
diarist [*]
autobiograf[*]
jurnalist
romancier[*]
propagandist[*]
scenarist
scriitor
Cancelar al Germaniei
În funcție
30 aprilie 1945 – 1 mai 1945
Precedat de Adolf Hitler
Succedat de Lutz von Krosigk
Ministrul Instruirii Populare și al Propagandei
În funcție
30 ianuarie 1933 – 30 aprilie 1945
Precedat de -
Succedat de Werner Naumann
Partid politic NSDAP
Alma mater Universitatea din Bonn[*]
Universitatea din Heidelberg
Profesie politician
Semnătură
Paul Joseph Goebbels (pronunție [ pron. gö-bls ] ) ( 29 octombrie 1897 - 1 mai 1945) a fost
un politician german și Ministrul Propagandei Publice în timpul regimului nazist din anul 1933
până în 1945 . A fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori a lui Adolf Hitler și printre cei
mai devotați adepți a ideologiei
naziste. Goebbels a fost cunoscut ca fiind zelos, un orator energic și un antisemit virulent.
Goebbels a devenit Doctor în Filosofie la
Universitatea Heidelberg în 1921 , după care a lucrat ca jurnalist, funcționar la o bancă și
angajat la bursă . A scris de asemenea nuvele și piese de teatru, care însă au fost refuzate
de editori. A intrat în contact cu Partidul nazist
NSDAP în 1923 în timpul ocupației franceze a
Ruhr -ului, devenind membru în 1924. A fost numit Gauleiter (lider regional de partid) al
Berlinului . În acestă funcție și-a folosit atributele propagandiste pentru a combate partidele
locale socialiste și comuniste, beneficiind și de ajutorul „ Sturmabteilung” (SA). Până în 1928
a fost continuu avansat în ierarhia partidului, devenind unul dintre cei mai proeminenți
membri.
După ce naziștii au preluat puterea în 1933 , Goebbels a fost numit Ministrul Propagandei .
Unul dintre primele sale acte a fost să ordoneze arderea cărților evreiești sau cu autori
antinaziști - în Berlin în piața Bebelplatz. După numirea sa atacurile împotriva evreilor
germani au devenit și mai feroce, culminând cu pogromul din așa-numita Noapte a
pogromului din noiembrie (Noaptea de cristal),
Novemberpogromnacht , în 1938 .
Un suporter avid al războiului, Goebbels a făcut tot ce i-a stat în putere să pregătească
poporul german pentru un conflict militar de mare amploare. În timpul celui de- al Doilea
Război Mondial și-a mărit puterea și influența prin intermediul alianțelor pe care le negocia
cu alți lideri naziști. Spre sfârșitul anului 1943 războiul se îndrepta înspre un dezastru pentru
Puterile Axei . Acest lucru l-a făcut pe Goebbels să intensifice propaganda, îndemnându-i pe
germani să accepte ideea războiului și a mobilizării totale. Goebbels a rămas cu Hitler în
Berlin până la sfârșit, iar după sinuciderea führerului a devenit, dar numai pentru o singură
zi, cancelarul celui de-
al Treilea Reich . În ultimele ore ale vieții i-a permis soției sale, Magda, să îi omoare pe cei
șase copii, după care, la scurt timp, cei doi s-au sinucis.
Tinerețea
Goebbels s-a născut în Rheydt, un oraș industrial la sud de Mönchengladbach, la marginea
districtului Rhur. [4] Familia sa era catolică, cu stare materială modestă, tatăl său, un
funcționar la o fabrică iar mama sa provenită de la o fermă. A avut 4 frați: Konrad ( 1895 -
1949 ), Hans ( 1893 -1947 ), Elisabeth ( 1901 -1915 ) și Maria ( 1910 , mai târziu Maria
Kimmich). Goebbels a fost educat la o școală de gramatică locală, unde și-a dat și Abiturul
(examen final, echivalent cu bacalaureatul) în
1896 .
În copilărie avea piciorul drept deformat, din cauza fie a unei talipes equinovarus (boală din
naștere), fie a unei infecții. [5] A purtat o proteză de metal și pantofi speciali pentru piciorul
mai scurt, cu toate acestea a șchiopătat toată viața. Mersul dereglat și înălțimea mică (1.65
m), l-au expus la ridiculizări și umilințe într-o societate care punea accentul pe puterea fizică.
Ca rezultat al acestor condiții, a fost refuzat pentru admiterea în serviciul militar în Primul
Război Mondial. Mai târziu se prezenta ca un veteran de război, fiind rănit în timpul luptelor.
[6] A compensat deficiența sa fizică, cu realizările intelectuale. La început, a intenționat să
devină preot, însă s-a distanțat de credința sa
catolică [7] , studiind literatura și filosofia la universitățile din Bonn , Würzburg, Freiburg im
Breisgau și Heidelberg, unde și-a scris și teza de doctoratul despre nuvelistul romantic
Wilhelm von Schütz. Cei mai influenți profesori ai săi, Friedrich Gundolf și supervizorul de la
Heidelberg, Max Freiherr von Waldberg, erau evrei. Inteligența și iscusința sa politică erau
apreciate, în general, chiar și de inamicii săi. [8] După ce și-a dat doctoratul, în 1921 ,
Goebbels a lucrat ca jurnalist, încercând,pentru câțiva ani, să publice o serie de cărți. A scris
o nuvelă semi-autobiografică, Michael, piese de teatru, și poeme romantice. În aceste
lucrări, el dezvăluie problemele psihologice apărute din cauza deficiențelor sale fizice.
Goebbels a găsit o altă formă să-și compenseze deficiențele prin goana după femei, o
activitate pe care a efectuat-o "viguros și cu un surprinzător grad de succes"[9] . Jurnalul său
demonstrează o succesiune de relații, înainte și după mariajul său din 1931 cu Magda
Quandt, cu care a avut șase copii.
Frustrarea lui Goebbels a fost agravată și de cariera sa literară: nuvela sa nu a fost publicată
decât în 1929 iar piesele sale nu au ajuns niciodată pe scenă. Și-a satisfăcut plăcerea de a
scrie prin jurnalele sale, începând din 1923 , continuând până la sfârșitul vieții. [10]
A lucrat, mai târziu, ca funcționar bancar și la
bursă . [11] . În această perioadă, a citit foarte mult, formându-și viziunile politice. Influențele
majore au fost Friedrich Nietzsche , Oswald Spengler și, cel mai important, Houston Stewart
Chamberlain, scriitor german , născut în Marea Britanie , fondatorul anti-semitismului
științific , și a cărui carte, Bazele secolului al XIX-lea ( 1899 ) a servit drept model pentru
extrema dreaptă germană. Goebbels și-a petrecut iarna dintre 1919 și 1920 în München ,
unde a fost martorul și admiratorul reacției naționaliste împotriva revoluției comuniste
nereușite din Bavaria .
Primul său erou politic a fost Anton Graf von Arco auf Valley, omul care l-a asasinat pe
liderul socialist Kurt Eisner. [9] . Hitler era în
Munchen în acea perioadă și a intrat în politică datorită unor experiențe similare.
Activist nazist
Ca și alții care au fost mai târziu membri proeminenți în cel de-al Treilea Reich, Goebbels a
intrat în contact cu Partidul Nazist în 1923, în timpul rezistenței împotriva ocupării
franceze a Ruhr-ului. Arestarea lui Hitler după puciul eșuat din noiembrie 1923 a lăsat
partidul fără lider, Goebbels intrând oficial în partid, în 1924 , cea mai importantă influență
asupra gândirii sale politice având-o Gregor Strasser . Strasser ( cel mai abil dintre liderii
naziști[12] ) lua partea socialistă din național-socialism mult mai în serios decât o făcea
Hitler și alți lideri bavarezi ai partidului.
“Național sau socialist! Ce vine mai întâi, și care vine mai târziu?” - a întrebat Goebbels
retoric într-o dezbatere cu Theodore Vahlen și Gauleiter de Pomerania în ziarul partidului:
National-sozialistische Briefe (Scrisori Național-Socialiste), al cărui editor era în 1925 . “Cu
noi în vest, nu poate fi nici un dubiu. Mai întâi repararea socialistă, apoi vine eliberarea
națională ca un vârtej. Hitler stă între cele două opinii, însă este pe cale să vină înspre noi
complet.” [13] Cu calitățile sale jurnalistice, Goebbels devine un aliat cheie a lui Strasser în
neînțelegerile cu bavarezii asupra programului partidului. Conflictul nu a fost cu
Hitler, ci cu locotenenții săi, Rudolf Hess, Julius Streicher și Hermann Esser care, după cum
spuneau ei, administrau prost partidul în lipsa lui Hitler. În 1925 , Goebbels publică o
scrisoare deschisă prietenilor mei de la stânga , îndemnând la unitate între socialiști și
naziști împotriva capitalismului . “Dumneavoastră și eu”, spunea Goebbels, “luptăm unii
împotriva celorlalți, cu toate că nu suntem cu adevărat dușmani”. [14]
În februarie 1926 , după ce a terminat să lucreze la Mein Kampf, Hitler a revenit brusc în
partid. A convocat o întâlnire cu 60 de activiști, printre care și Goebbels, la Bamberg, unde a
avut un discurs de două ore în care a respins programul aripii socialiste a partidului. Pentru
Hitler dușmanii adevărați a populației
Germaniei erau evreii , nu capitaliștii. Goebbels s-a simțit deziluzionat: “Mă simt devastat”,
scria el. Era oripilat de caracterizarea lui Hitler a socialismului ca fiind o creație a evreilor, a
declarației că Uniunea Sovietică trebuie distrusă și de afirmația că proprietatea privată nu va
fi expropriată de un eventual guvern
nazist : "Nu mai cred în Hitler cu adevărat" [15]
Hitler, însă, a recunoscut talentele lui Goebbels. În aprilie 1925 l-a adus pe acesta în
München trimițându-i mașina proprie pentru a-l aduce de la gară și acordându-i o lungă
audiență privată. L-a certat pe Goebbels pentru suportul său pentru linia socialistă, însă i-a
oferit ocazia să șteargă cu buretele totul dacă acesta îl va accepta pe Hitler ca lider.
Goebbels a capitulat complet, oferindu-i lui
Hitler loialitatea totală pe care a menținut-o până la moartea sa. “Îl iubesc... S-a gândit la
toate lucrurile” scria Goebbels. “O minte atât de strălucitoare poate fi liderul meu. Mă înclin
în fața celui măreț, a geniului politic”. Mai târziu scrie: “ Adolf Hitler, te iubesc pentru că ești
în același timp măreț cât și simplu, ceea ce eu numesc geniu” [16]
Fest scrie:
„Din acest moment s-a supus total, toată existența sa, atașamentului față de Führer,
eliminând conștient toate inhibițiile care veneau din intelectul său, liberul arbitru și respectul
față de sine.”
Gauleiter-ul Berlinului
În toamna anului 1926 , Hitler l-a făcut pe Goebbels Gauleiter-ul (lider de partid)
Berlinului , capitala Germaniei , o fortăreață a socialiștilor și comuniștilor . Aici și-a
descoperit talentul ca propagandist scriind opere precum A doua revoluție și Lenin sau Hitler
. [17] și a avut și posibilitatea de a-și pune în practică ideile bazate pe violență prin acțiunile
de stradă pe care le comanda. Istoria, spunea el, “este făcută în stradă”, fiind determinat să
provoace partidele dominante de stânga - Partidul Social-Democrat și Partidul Comunist - la
lupte de stradă în Berlin .
[18] Lucrând cu liderii locali ai Sturmabteilung, a provocat deliberat lupte în berării și certuri
de stradă în care erau folosite frecvent arme de foc. Când mureau oameni, el exploata
situația, transformându-l, spre exemplu, pe luptătorul de stradă Horst Wessel , ucis acasă de
dușmanii săi politici, într-un martir și erou.
[19]
În Berlin , Goebbels a putut să-și exprime talentul pentru propagandă lucrând ca editor la
ziarul nazist Der Angriff {Atacul} și ca autor a multe postere naziste. “A devenit numai în
câteva luni cel mai teribil agitator din oraș”.
[20] Tehnicile sale propagandiste erau cinice: “Propaganda este bună atunci când duce la
succes și este rea când nu reușește să îndeplinească rezultatele dorite”, scria el. “Nu e
misiunea propagandei să fie inteligentă, misiunea sa este să aducă succes”. [20] Printre
țintele sale favorite erau liderii socialiști Hermann Müller și Carl Severing, și Bernhard Weiss,
președintele evreu al poliției berlineze. Atunci când un prieten l-a criticat pentru că îl
denigrează pe Weiss, un om cu o reputație militară exemplară, “el a explicat cinic că nu era
interesat cât de puțin de Weiss, ci numai de efectul propagandei.” [20]
Goebbels și-a descoperit aici și talentul pentru oratorie, devenind în curând al doilea om din
mișcarea nazistă, după Hitler, în acest domeniu. În timp ce stilul lui Hitler era răgușit și
pasional, Goebbels era calm, sarcastic și de multe ori comic: era maestru în a introduce în
discurs invective și insinuări, însă dacă situația o cerea, putea trece repede la o retorică
frenetică. Recunoștea deschis că exploatează cele mai joase instincte ale populației
germane - rasism , xenofobie, invidia dintre clase și insecuritatea. Putea, spunea el, să
manipuleze populația ca pe un pian, conducând masele acolo unde voia el. “Își împingea
ascultătorii la extaz, făcându-i să stea în picioare, să cânte, să-și ridice brațele - și o făcea,
nu prin inspirație de moment ci prin rezultatul unor calcule psihologice”. [21]
Cu toate acestea, cuvintele și acțiunile lui Goebbels nu au avut un mare impact asupra
loialității politice a populației Berlinului . [22] La alegerile pentru Reichstag din 1928 , naziștii
au obținut mai puțin de 2% din voturi (prin comparație, Social-Democrații au obținut 33% iar
Comuniștii 25%). Goebbels a fost unul dintre cei zece naziști aleși în Reichstag , lucru care
i-a adus un salariu de 750 Reichsmarks pe lună și imunitate împotriva urmăririi penale
[23] ) Chiar dacă Marea Criză Economică a dus la un sprijin enorm pentru naziști pe teritoriul
Germaniei , Berlinul a rămas conservator, cel mai mare scor al Partidului Nazist fiind de 32%
în 1932 , în timp ce forțele de stânga au obținut 55%. [24]
Criza economică a dus la o renaștere a sentimentului de stânga în unele segmente ale
Partidului Nazist, mișcare condusă de Otto Strasser , fratele lui Gregor Strasser , care
susținea că partidul ar trebui să se intre în competiție cu comuniștii, pentru loialitatea
șomerilor și a muncitorilor industriali, promițându-le acestora că vor expropria
capitaliștii. În aprilie 1930, Hitler îl concediază pe Gregor Strasser din postul de lider al
aparatului de propagandă al partidului, înlocuindu-l cu Goebbels, oferindu-i acestuia din
urmă controlul asupra publicației naționale a partidului, Völkischer Beobachter (Observatorul
poporului), cât și a altor publicații din provincie. Goebbels, cu toate că a continuat să aibă
tendințe de stânga în câteva acțiuni [25] , era loial complet lui Hitler în lupta acestuia cu
Strasser, luptă care a culminat cu expulzarea lui Otto din partid în
1930 . [26]
În ciuda retoricii sale revoluționare, cea mai importantă contribuție a lui Goebbels pentru
partid între anii 1930 și 1933 a fost organizarea campaniilor electorale: alegerile pentru
Reichstag din septembrie 1930, iulie și
noiembrie 1932 și martie 1933 și campania pentru președinție a lui Hitler ( martie -aprilie
1932 ). S-a dovedit să fie un organizator talentat, folosind coregrafii formate din avioane în
turneele de promovare a lui Hitler sau utilizând radioul și sălile de cinema pentru scopuri
electorale. Partidul Nazist folosea parade de torțe, banderole de alamă, agitatori de mase și
tehnici similare care au atras atenția multor votanți, în special celor tineri. “Centrul de
propagandă din München trimitea directive sectoarelor regionale și locale, aprovizionându-le
cu slogane și materiale noi pentru campanie” [27] Cu toate că pogresul spectaculos al
naziștilor din 1930 și 1932 , s-a datorat în cea mai bună măsură Marii Crize Economice , lui
Goebbels, ca șef de campanie, i s-a dat cel mai mult credit.
Ministrul propagandei
Goebbels împreună cu familia - poză din
octombrie 1942
Când Hitler a fost numit Cancelar al
Germaniei , la 30 ianuarie 1933 , lui Goebbels nu i s-a dat, inițial, niciun post: cabinetul de
coaliție pe care Hitler îl conducea, conținea numai o minoritate de naziști, în urma
negocierilor pe care Hitler le-a avut cu președintele Paul von Hindenburg și cu partidele
conservatoare. Pe 13 martie , Goebbels și-a primit răsplata pentru rolul său în aducerea
partidului la putere, fiind numit Ministrul pentru Instruirea Populară și Propagandă (conform
originalului din germană, Reichsministerium für Volksaufklärung und Propaganda).
Rolul noului minister, care avea sediul în Palatul Leopold de pe strada Wilhelmstrasse, chiar
lângă cabinetul lui Hitler, era să centralizeze controlul nazist asupra tuturor aspectelor
culturale și intelectuale ale
Germaniei, în special, presa, radio-ul și artele vizuale. Pe 1 mai , Goebbels a organizat
demonstrații și parade de amploare pentru a marca Ziua Națională a Muncii care a precedat
preluarea de către naziști și apoi distrugerea, a Uniunii Germane de Comerț. Pe 3 mai , a
scris în jurnalul său : “Suntem stăpânii Germaniei”. [28] Pe 10 mai a supravegheat un
eveniment și mai simbolic în instituirea puterii culturale a naziștilor: arderea a 20.000 de cărți
scrise de autori evrei sau anti-naziști, în piața
Opernplatz , lângă universitate. [29]
Ambițiile de hegemonice ale ministrului propagandei au fost redate de diviziile pe care
Goebbels le-a instituit imediat: presă, radio, film, teatru, muzică, literatură și publicații. Pentru
toate acestea, s-au creat Camere ale Reich-ului (Reichskammer) folosite pentru a
supraveghea epurarea evreilor, socialiștilor sau liberalilor din cultura Germaniei . [30]
Compozitorul Richard Strauss, de exemplu, a devenit liderul Camerei de Muzică a Reich-
ului. Ordinele lui Goebbels erau susținute de amenințări și violență. Evreii proeminenți din
artă sau mass-media au preferat să emigreze în număr mare decât să devină victime ale
Sturmabteilung
Controlul asupra artelor și a mass-mediei nu a fost doar o problemă de personal. În curând,
conținutul fiecărui ziar, carte, nuvelă, piesă, film sau concert erau supravegheate de
Ministerul Propagandei, lucru ce a dus la un proces de auto-cenzură care opera în toate
aceste domenii, lăsând Ministerul din Berlin să se concentreze asupra problemelor politice
sensibile ca publicațiile majore naționale și radio-ul de stat. Nici un autor nu putea să
publice, nici un pictor nu putea să organizeze o expoziție, nici un cântăreț nu putea
înregistra, nici un critic nu putea critica decât dacă erau membrii unei Camere a Reich-ului.
Goebbels dădea mită, de asemenea,: a asigurat un buget substanțial pentru Minister, cu
care putea să ofere salarii generoase celor care cooperau cu el. [31]
Fiind cel mai educat membru al conducerii naziste, și cel cu cele mai autentice pretenții
pentru cultură, Goebbels era sensibil la acuzele că târăște cultura germană la nivel de
propagandă. Răspundea spunând că scopurile artei și propagandei erau să mobilizeze
poporul german.
Goebbels nu a făcut o nazificare completă a artelor pentru că știa că masele trebuie să aibă
și altceva decât sloganuri și propagandă. S-a asigurat că studiourile de film ca Universum
Film AG din Babelsberg vor continua să producă în serie comedii și filme romantice ușoare,
care atrăgeau masele la cinema, unde vizionau și propagandă sau știri naziste. A rezistat
presiunii venite de la naziștii xenofobi să interzică toate producțiile străine, ajutat și de faptul
că Hitler era un mare fan Mickey Mouse . [32]
Goebbels și evreii
În ciuda influenței enorme pe care Ministerul Propagandei o avea asupra culturii germane,
statutul lui Goebbels a început să decline odată cu instalarea totală la putere a regimului
nazist . [33] Acest lucru s-a datorat faptului că adevărata problemă a regimului era să se
pregătească de război și deși propaganda era o parte din el, totuși, nu avea un rol principal.
La mijlocul anilor 1930 , cei mai puternici subordonați ai lui Hitler erau Hermann Göring și
Heinrich Himmler . Odată ce dușmanii interni ai partidului au fost distruși, propaganda lui
Goebbels a început să-și piardă utilitatea. Din acest motiv, Goebbels și-a dezvoltat un nou
rol în conducerea anti-evreiască a regimului.
Fiind un om educat și de cultură, Goebbels își bătea joc, la începuturile regimului, de anti-
semitismul primitiv al naziștilor, ca a lui Julius Streicher, de exemplu, însă, odată cu
instalarea regimului la putere, fiind îngrijorat de diminuarea puterii sale personale, [34]
Goebbels a folosit orice posibilitate pentru a ataca evreii. Din 1933 a devenit, alături de
Streicher, unul dintre cei mai virulenți anti-semiți. [35] “Unii oameni cred,” a spus el într-o
întâlnire în Berlin în iunie 1935 , “că nu am observat cum evreii încearcă încă o dată să se
împrăștie pe toate străzile noastre. Evreii ar trebui să observe ospitalitatea noastră și să nu
se comporte ca și cum ar fi la fel ca noi”.
Umorul sarcastic din discursurile lui Goebbels nu ascundea adevărul despre cum îi trata pe
evrei. În funcția sa de Gauleiter al Berlinului, Goebbels a menținut o presiune continuă
asupra comunității de evrei, forțându-i să renunțe la afaceri și la viața profesională, plasând
obstacole în drumul lor către o viață normală - interzicându-le accesul la transportul în
comun sau la alte facilități ale orașului. A fost o perioadă mai calmă în timpul anului
1936 atunci când Berlinul a găzduit Jocurile Olimpice, [36] însă din 1937 intensitatea
acțiunilor sale anti-semite a început să crească din nou. “Evreii trebuie să plece cu toții din
Germania, de fapt din Europa ” scria el în jurnal, în noiembrie 1937 . “Acest lucru va lua ceva
timp, dar trebuie și se va întâmpla”,
[37] La mijlocul anului 1938 Goebbels investiga situația de a obliga toți evreii să poarte un
semn de identificare și să-i oblige să se mute în ghetouri, însă acestea erau idei cărora nu le
venise timpul să fie puse în aplicare. [38]
În noiembrie 1938 , Goebbels a avut șansa să ia acțiuni decisive împotriva evreilor, un
diplomat german din Paris , Ernst von Rath fiind împușcat de un tânăr evreu (Herschel
Grynszpan), ca răzbunare pentru deportarea familiei sale în Polonia și pentru persecutarea
evreilor, în general. [39] Pe 9 noiembrie , când von Rath a murit, Goebbels era la Bürgerbräu
Keller din Munchen cu Hitler, aniversând puciul din 1923 împreună cu mulți veterani naziști.
Goebbels i-a spus lui Hitler că deja au izbucnit violențe spontane anti-evreiești în marile
orașe ale Germaniei , cu toate că acest lucru nu era adevărat: Goebbels îl manipula pe
Hitler pentru cauze personale. Când Hitler a spus că este de acord cu ceea ce se întâmplă,
Goebbels a luat acest lucru drept o autorizație pentru a organiza un pogrom masiv, național,
împotriva evreilor. A scris în jurnalul său:
„Hitler a decis: demonstrațiile trebuie lăsate să continue. Poliția trebuie retrasă. Măcar odată,
evreii trebuie să simtă furia populației. Am dat imediat instrucțiunile necesare poliției și
partidului. Apoi am vorbit puțin în acestă stare liderilor partidului. Aplauze furtunoase. Toți au
pus mâna instantaneu pe telefon. Acum oamenii vor acționa. [40] ”
Rezultatul incitării lui Goebbels a fost
Kristallnacht sau Noaptea de cristal , în timpul căreia Sturmabteilung și NSDAP au avut o
ieșire de violență și distrugere anti-semită, ucigând cel puțin 90, poate 200 de oameni,
distrugând peste o mie de sinagogi și sute de afaceri și locuințe ale evreilor, și târând circa
30.000 de oameni în lagărele de concentrare. Efectul pe termen lung a fost că 80.000 de
evrei au fost nevoiți să emigreze, cei mai mulți lăsând în urmă toate proprietățile. Pogromul
lui Goebbels a împins Germania mai aproape de război, într-un moment în care lupta pentru
reînarmare nu era completă.
Hermann Göring și alți lideri naziști au fost furioși pe acțiunile lui Goebbels, pe care l-au
acuzat că nu i-a consultat înainte. [41] Cu toate acestea, Goebbels era încântat. “Așa cum
era de așteptat, întreaga țară este un vacarm”, scria el. “Dragii noștri evrei se vor gândi de
două ori înainte să împuște un diplomat german. [42]
Om de putere
Goebbels la Conferința de la Lausanne
Aceste evenimente au venit la timp pentru relația dintre Goebbels și Hitler. În 1937 a început
o aventură cu actrița cehă Lída Baarová. Când Magda Goebbels a aflat despre această
aventură în octombrie 1938 , s-a plâns lui Hitler. Hitler era conservator în chestiunile sexuale
și i-a ordonat lui Goebbels să rupă relația extraconjugală. Pe 15 octombrie Goebbels a
încercat să se sinucidă. Furios, Hitler i-a cerut lui Heinrich Himmler să o deporteze pe
Baarová în Cehoslovacia, de unde a plecat mai târziu în Italia . Evenimentele cu Baarová
totuși, nu au făcut nimic ca să descurajeze entuziasmul lui Goebbels pentru femei. În 1943
liderul tineretului nazist, Artur Axmann , se făcea agreabil pe lângă Goebbels procurându-i
femei tinere. [43]
Goebbels, la fel ca alți lideri naziști nu-si puteau permite să-l sfideze pe Hitler în astfel de
chestiuni. În 1938 toți liderii naziști deveniseră deja oameni bogați, însă bogătia lor era
dependentă de faptul că Hitler închidea ochii la corupția lor. Până ca NSDAP să ajungă la
putere, Goebbels era un om relativ sărac, cel mai mare venit fiind salariul de 750
Reichsmarks pe lună pe care îi dobândiseră după alegerile din 1928 . În 1936 , cu toate că
nu era atât de corupt ca alți lideri naziști (ca Göring sau Robert Ley), Goebbels câștiga
300.000 de Reichsmarks pe an din salariul de ministru, pentu că scria la ziarul Der Angriff și
alte surse de venit. Deținea o vilă lângă lacul Wannsee și alta pe lacul Constanța , pe care a
cheltuit 2,2 milioane de Reichsmarks. Oficiul de taxe îi dădea, așa cum o făcea tuturor
liderilor naziști, o scutire generoasă. [44]
Având biroul foarte aproape de Cancelarie, Goebbels era un invitat frecvent la masa de
prânz a lui Hitler, în timpul cărora asculta monologurile lui Hitler și aproba opiniile acestuia.
În ultimele luni înainte de război, influența lui Goebbels a crescut din nou. Avea, împreună
cu Joachim von Ribbentrop ,
Hermann Göring, Heinrich Himmler și Martin Bormann , cel mai mare acces la Hitler, ceea
ce, într-un regim autocratic, însemna acces la putere. Faptul că Hitler o îndrăgea pe Magda
Goebbels și pe copiii familiei, i-a dat și mai mult acces lui Goebbels în cercul personal al lui
Hitler. Cu toate acestea, Goebbels nu era informat direct despre acțiunile militare sau
diplomatice, bazându-se pe alte surse pentru a afla ceea ce are de gând să facă Hitler[45]
Goebbels în timpul războiului
Goebbels a fost unul dintre cei mai entuziasmați susținători ai revendicărilor teritoriale
agresive ale Germaniei, alături de
Heinrich Himmler și Ministrul de externe,
Joachim von Ribbentrop . [46] A înțeles că este datoria lui să îi facă pe germani să accepte
acest lucru și dacă se poate, să îl privească cu ochi buni. La semnarea Tratatului din
Munchen , în 1938, Goebbels știa că vasta majoritate a germanilor nu dorea război,
folosindu-și toate resursele propagandistice pentru a combate ceea ce el numea : psihoza
de război , făcându-i pe germani să aibă sentimente de ură față de cehi și simpatie pentru
germanii din Sudeți (Vestul Cehoslovaciei). [47] După ce puterile vestice au acceptat
cerințele lui Hitler cu privire la Cehoslovacia, Goebbles a îndreptat arma propagandei către
Polonia . Din mai , a orchestrat o campanie de ură împotriva Poloniei, fabricând povești
despre atrocitățile împotriva germanilor din Danzig (în poloneză
Gdańsk) și alte orașe. Chiar și așa, nu a putut să convingă majoritatea germanilor să
accepte ideea unui război. [48]
Odată cu începerea războiului, în septembrie
1939 , Goebbels a început să-și extindă influența în politica internă. După 1940 , Hitler a
avut puține apariții publice, așa că Goebbles a devenit fața și vocea regimului nazist pentru
populația Germaniei. [49] Cu Hitler preocupat cu războiul, Himmler concentrându-se la
soluția finală în problema evreiască, și, în timp ce poziția lui Göring era în declin,datorită
eșecului Luftwaffe , Goebbels a simțit un vid de putere în politica internă. Responsabilitatea
sa fiind moralul populației, s-a preocupat intensiv cu probleme ca salariile, raționalizarea și
adăpostirea, lucruri care au afectat moralul, deci și productivitatea.
Înfrângerea germanilor în Bătălia de la Stalingrad din ianuarie 1943 a produs o criză în
regim. Goebbels a fost nevoit să se alieze cu Göring pentru a dejuca încercările de creștere
în putere ale lui Bormann, șeful Cancelariei Partidului Nazist și Secretarul Führer-ului, care
s-a folosit de dezastrul de la Stalingrad și accesul său zilnic la Hitler, pentru a-l convinge pe
acesta să creeze o conducere de trei oameni reprezentând statul, armata și partidul -
Cancelarul Reich-ului Hans Lammers, Mareșalul Wilhelm Keitel și Bormann, care controla
accesul la Führer. Acest așa numit Comitet ar fi trebuit să aibă puteri dictatoriale asupra
frontului german. Goebbels, Speer, Göring și Himmler s-au combinat să blocheze această
acțiune văzând-o ca pe o amenințare.
Goebbels a încercat să-l convingă pe Hitler să îl numească pe Göring ca șef al guvernului.
Propunerea sa avea o logică certă, pentru că Göring (in ciuda eșecului Luftwaffe și a
corupției sale) era încă foarte popular în populația Germaniei , al cărei moral era în cădere,
de vreme ce Hitler abia mai apărea în public după înfrângerea de la Stalingrad . Propunerea
a fost considerată absurdă de către Hitler, datorită incapacității lui Göring și mai ales pentru
că Führer-ul dorea să îndrepte toată vina eșecului militar spre acesta.
În februarie , Goebbels a lansat o nouă ofensivă pentru a se plasa în centrul puterii politice.
Într-un discurs pasional la Berlin Sportpalast , Goebbels a cerut audienței să se dedice unui
război total, unei mobilizări a economiei Germaniei și a societății germane pentru a sprijini
războiul. A sperat în acest fel să îl convingă pe Hitler să îi acorde lui (împreună cu Speer)
controlul asupra politicii interne a producției de armament, pentru a introduce munca
obligatorie, chiar și pentru femei. Hitler, susținut de Göring, a refuzat aceste cereri, pentru că
le vedea periculoase pentru moralul populației. Goebbels s-a plâns, în particular, de lipsa de
direcții din politica internă a Germaniei , însă nu l-a criticat direct pe Hitler și nici nu a
acționat împotriva voinței acestuia. [50]
Goebbels și holocaustul
Arhitectul genocidului evreilor europeni,
Heinrich Himmler, a preferat ca problema evreiască să nu fie discutată în public. Cu toate
acestea, într-un editorial din ziarul Das Reich din noiembrie 1941 , Goebbels a citat
profeția lui Hitler că evreii vor fi învinșii din războiul ce va urma. [51] Acum, spunea el ,
profeția lui Hitler a devenit realitate: “evreii suferă acum procesul gradual de anhiliare, pe
care ei l-au dorit pentru noi. Acum sunt distruși după propriile concepte: "ochi pentru ochi și
dinte pentru dinte!" [52]
După părerea celor mai mulți istorici, decizia de exterminare a evreilor a fost luată undeva la
sfârșitul anului 1940 , iar comentariile lui Goebbels arată clar că știa în termeni generali, sau
chiar în detaliu, ceea ce se plănuise. [53] Decizia de a deporta evreii germani și
austrieci în locații nespecificate din Est, a fost luată în septembrie . Goebbels a făcut imediat
presiuni pentru ca evreii din Berlin să fie deportați primii. A mers la centrul de comandă al lui
Hitler de pe Frontul de Est, unde s-a întâlnit atât cu Hitler, cât și cu Reinhard Heydrich
pentru a-i convinge să accepte cererile acestuia, în ceea ce privește deportarea evreilor din
Berlin . A primit asigurările pe care le-a dorit: “Führer-ul este de părere”, scria el, “că până la
urmă evreii vor trebui să fie mutați de pe tot teritoriul Germaniei. Primele orașe care vor
rămâne fără evrei vor fi : Berlin , Viena și Praga .” [54]
Deportarea evreilor în ghetoul Łódź a început în octombrie, însă transportul și alte probleme
au făcut ca procesul să fie mult mai lent decât își dorea Goebbels. Articolul din
noiembrie din Das Reich este un exemplu al campaniei de accelerare a deportării. În
decembrie a fost prezent la o întâlnire între
Hitler și alți lideri ai partidului, unde a discutat printre alte lucruri, și problema evreiască . A
scris în jurnalul său după întâlnire:
„Cu privire la problema evreiască, Führer-ul este determinat să acționeze în forță. El a prezis
că dacă evreii aduc un alt război mondial, aceștia vor fi anihilați. Nu erau vorbe goale.
Războiul este aici (era în săptămâna în care Germania a declarat război Statelor Unite ).
Anihilarea evreilor trebuie să fie consecința necesară. Ea nu trebuie văzută cu
sentimentalism. Nu trebuie să avem simpatie pentru evrei, ci pentru poporul german. [55] ”
În timpul anului 1942 a continuat să preseze ca soluția finală pentru problema evreiască , să
fie dusă mai departe și cât mai rapid posibil, acum că Germania a ocupat o porțiune imensă
din teritoriul sovietic, unde toți evreii din statele controlate de germani ar putea fi deportați. O
iritare constantă a lui Goebbels era faptul că în timp ce Germania lupta din greu pe Frontul
de Est, în Berlin încă mai erau circa 40.000 de evrei. [56] Ar trebui „cărați în
Rusia ”, scria în jurnalul său. "Ar fi cel mai bine să îi omorâm pe toți odată". [57] Încă odată,
Goebbels știa ceea ce se va întâmpla cu evreii care erau deportați. Cu toate că nu a fost
invintat la Conferința de la Wannsee, el știa ce s-a decis acolo. [58] Scria:
„Evreii sunt acum deportați în est. O procedură puțin barbară, care nu trebuie descrisă în
multe detalii, este folosită aici. Se poate estima probabil că 60% dintre ei vor fi lichidați și
doar 40% vor fi puși să muncească. [59] ”
Înfrângerea și moartea
În ultimele luni ale războiului, discursurile și articolele lui Goebbels au căpătat un ton tot mai
apocaliptic:
„De puține ori în istorie un popor atât de brav, care se zbate pentru supraviețuire, a trebuit să
suporte un test atât de teribil așa cum poporul german a suportat acest război. Suferința ce
rezultă pentru noi toți nu trebuie descrisă în detalii...suportăm o soartă grea pentru că luptăm
pentru o cauză bună. [60] ”
La începutul anului 1945 , când sovieticii au ajuns pe râul Odra și aliații lor vestici au trecut
Rinul, Goebbels nu mai putea ascunde faptul că înfrângerea era inevitabilă. Știa ce va
însemna acest lucru pentru el: "Pentru noi, am ars podurile noastre. Nu putem da înapoi, dar
nici nu vrem să dăm înapoi. Suntem împinși la extreme și astfel trebuie să acționăm cu
procedee extreme" [61]
Când ceilalți lideri naziști au încercat să-l convingă pe Hitler să părăsească Berlinul și să
creeze un nou centru de rezistență în
Bavaria , Goebbels s-a opus, susținând, însă, o ultimă opoziție în capitala Reich-ului.
Până la acest moment, Goebbels obținuse deja poziția pe care o dorea lângă Hitler. Göring
era discreditat categoric, cu toate acestea, Hitler a refuzat să îl destituie abia până la 25
aprilie . Himmler, a cărui numire în comandamentul Grupului de Armată Vistula a dus la un
dezastru predictibil pe Oder, era tot în dizgrație, Hitler suspectând că negociază în secret cu
Aliații. Numai Goebbels și Borman îi rămăseseră loiali lui Hitler. [62] Pe 22 aprilie , din cauza
influenței lui Goebbels, Hitler a anunțat că nu va părăsi Berlinul, ci va sta să lupte și să
moară, dacă e nevoie pentru a-și apăra capitala. [63]
La data de 23 aprilie , Goebbels face următoarea proclamație locuitorilor Berlinului:
„Vă chem să luptați pentru orașul vostru. Luptați cu tot ce aveți, pentru binele soțiilor și
copiilor voștri, al mamelor și al părinților voștri. Fiți mândri și curajoși! Fiți inventivi și abili!
Liderul vostru e printre voi. El și colegii lui vor rămâne în mijlocul vostru. Soția și copiii lui
sunt aici, de asemenea. El, care cândva a capturat orașul cu 200 de oameni, va folosi acum
orice mijloc pentru a apăra capitala. Bătălia din Berlin trebuie să fie un semnal, pentru ca
toată națiunea să se ridice și să lupte. [64] ”
Pe 30 aprilie , când sovieticii ajunseseră la câteva sute de metri de buncăr, Hitler și-a
întocmit testamentul. Goebbels a fost unul dintre cei patru martori la acest lucru. Nu mult
timp după ce l-a completat, Hitler se împușcă, Goebbels comentând: "Inima Germaniei a
încetat să mai bată. Führer-ul e mort." În testament, Hitler nu a numit un succesor la
conducerea Partidului Nazist, însă l-a numit pe Goebbels Cancelar al Reich-ului, pe amiralul
Karl Dönitz - Președinte al Reich-ului iar pe Martin Bormann, Ministrul Partidului. Goebbels
știa că titlul acesta era doar teoretic. Chiar dacă dorea să fugă din Berlin , era puțin probabil
ca Dönitz, a cărui singură preocupare era să negocieze un armistițiu cu Aliații vestici care să
salveze Germania de ocupația sovietică, să dorească o figură atât de cunoscută ca
Goebbels în fruntea guvernului.
La ora 20.00 a serii de 1 mai , Goebbels a aranjat ca un doctor SS, Helmut Kunz, să-i
omoare pe cei șase copii ai săi, injectându-i cu morfină iar apoi, când sunt inconștienți să le
pună cianură în gură. [65] Conform declarațiilor lui Kunz, acesta le-a dat copiilor morfină,
însă Magda Goebbels și Stumpfegger (doctorul personal a lui Hitler) le-au administrat
cianura. La puțin timp după aceea Goebbels și soția sa au mers în grădina Cancelariei, unde
s-au sinucis. După război, amiralul american Michael Musmanno a scris următoarea
mărturie:
„Pe la 20.15, Goebbels s-a ridicat de la masă, și-a pus pălăria, haina și mănușile și,
apucând-o pe soție de mână, au mers pe scări, în grădină. A mers cu ei și adjutantul lui
Goebbels, Günther Schwägermann. În timp ce Schwägermann pregătea petrolul, a auzit un
foc de armă. Goebbels se împușcase iar soția sa luase otravă. Günther Schwägermann a
ordonat unor soldați să-l mai împuște pe Goebbels odată pentru că nu putea să o facă de
unul singur. [66] ”
Corpurile lui Goebbels și al soției au fost apoi arse, însă din cauza lipsei de combustibil,
acestea au ars numai parțial, fiind ușor identificabile. După câteva zile, Voss a fost adus în
buncăr de către sovietici pentru a identifica cadavrele familie Goebbels. "Vice-amiralul Voss,
fiind întrebat cum a identificat pe acei oameni fiind din familia Goebbels, a explicat că a
recunoscut cadavrul după următoarele semne: forma capului, linia gurii, schija de metal de
pe piciorul drept, insigna
NSDAP de aur și rămășitele din uniformă. [67] Rămășițele familiei Goebbels au fost
îngropate în secret, lângă Rathenow în Brandenburg. În
1970 au fost arse iar cenușa rămasă a fost aruncată în râul Elba.

Note
1. ^ "Joseph Goebbels" , Gemeinsame Normdatei , accesat la 9 aprilie 2014
2. ^ "Joseph Goebbels" , data.bnf.fr , accesat la 10 octombrie 2015
3. ^ "Joseph Goebbels" , Gemeinsame Normdatei , accesat la 30 decembrie 2014
4. ^ Nu există surse biografice sigure despre Goebbels. Sursa cea mai de încrederea este
jurnalul lui Goebbels, descoperit în arhiva de stat a Rusiei în 1992. În 1996 , a apărut prima
biografie în limba engleză: Goebbels: Mastermind of the Third Reich de David Irving.
5. ^ William L. Shirer, The Rise and Fall of the Third Reich, 1960
6. ^ Fest, The Face of the Third Reich, 88
7. ^ Richard J. Evans, The Third Reich in Power (Allen Lane 2005), 249, spune că
“credințele religioase ale lui Goebbels păstrau un element rezidual de creștinism,” față de
păgânismul total al lui Alfred Rosenberg și Richard Walther Darré . Într-unul din ultimele sale
articole, cu ocazia zilei de naștere a lui Hitler în aprilie 1945, îl prezenta ca pe trimisul lui
Dumnezeu. ("Hitler al nostru," Völkischer Beobachter , 20 aprilie 1945, online aici )
8. ^ Michael H. Kater, Hitler Youth (Harvard University Press 2004)
9. ^ a b Evans, The Coming of the Third Reich, 204
10. ^ În 1992, partea care lipsea din jurnalele sale a fost găsită în arhivele din Moscova de
Dr. Elke Fröhlich.
11. ^ Fest, The Face of the Third Reich, 89
12. ^ Ian Kershaw, Hitler, Volumul I (W.W. Norton 1999 ), 270
13. ^ Ian Kershaw, Hitler, I, 272
14. ^ Fest, Fața celui de-al treilea Reich, 1989 .
15. ^ Ian Kershaw, Hitler, I, 275
16. ^ Ian Kershaw, Hitler, I, 277
17. ^ Current Biography 1941 , pp.323-26
18. ^ Anthony Read și David Fisher, Berlin: Biografia unui oraș (Pimlico 1994 ), 187–189
19. ^ Fest, The Face of the Third Reich, 90
20. ^ a b c Fest, The Face of the Third Reich, 90
21. ^ Fest, The Face of the Third Reich, 92
22. ^ Hamilton, Who Voted for Hitler? (109)
23. ^ Read and Fisher, Berlin, 189
24. ^ Wahlen in der Weimarer Republik website
25. ^ Hamilton, Who Voted for Hitler , p. 389, 416.
26. ^ Gregor și-a pierdut puterile, însă a rămas lider în partid până în 1932 : a fost ucis în
1934, în Noaptea cuțitelor lungi. Otto a plecat în exil.
27. ^ Evans, The Coming of the Third Reich, 259.
28. ^ Evans, The Coming of the Third Reich, 358
29. ^ Read și Fisher, Berlin , 205
30. ^ Hans Fritzsche, “Dr. Goebbels and his Ministry,” publicată original ca “Dr. Goebbels
und sein Ministerium”, 1934 , sau online here
31. ^ Evans, The Third Reich in Power , capitolul 2: “The Mobilisation of the Spirit.”
32. ^ Evans, The Third Reich in Power , 210
33. ^ Fest, The Face of the Third Reich, 93
34. ^ Fest, The Face of the Third Reich, 93–94
35. ^ Kershaw, Hitler , I, 560
36. ^ Guy Walters, Berlin Games: How Hitler Stole the Olympic Dream
37. ^ Evans, The Third Reich in Power , 575
38. ^ Evans, The Third Reich in Power , 576
39. ^ The Day the Holocaust Began: The Odyssey of Herschel Grynszpan (Praeger 1990 ).
40. ^ Martin Gilbert, Kristallnacht (HarperPress 2006), 29.
41. ^ Adam Tooze, Wages of Destruction: The Making and Breaking of the Nazi Economy ,
278
42. ^ Gilbert, Kristallnacht, 29
43. ^ Kater, Hitler Youth, 58
44. ^ Evans, The Third Reich in Power , 405
45. ^ Kershaw, Hitler , II, 227
46. ^ Kershaw, Hitler , II, 226.
47. ^ Evans, The Third Reich in Power , 674
48. ^ Evans, The Third Reich in Power , 696
49. ^ Kershaw, Hitler , II, 565
50. ^ Kershaw, Hitler , II, 561–563
51. ^ Das Reich, noiembrie 1940
52. ^ Christopher R. Browing, The Origins of the Final Solution , 391.
53. ^ Browning, The Origins of the Final Solution , 371
54. ^ Kershaw, Hitler , II, 482
55. ^ Kershaw, Hitler , II, 490
56. ^ Kershaw, Hitler , II, 519
57. ^ Kershaw, Hitler , II, 473
58. ^ Browning, The Origins of the Final Solution , 415
59. ^ Kershaw, Hitler , II, 494
60. ^ “Fighters for the Eternal Reich,” Das Reich, 8 April 1945 , online here
61. ^ Fest, The Face of the Third Reich,96
62. ^ Kershaw, Hitler , II, 787
63. ^ Kershaw, Hitler , 810
64. ^ Dollinger, Hans. The Decline and Fall of Nazi Germany and Imperial Japan, Library of
Congress Catalogue Card Number 67-27047, Page 231
65. ^ Mărturisire a lui Helmut Kunz în captivitate la Vinogradov, Hitler's Death , 56.
66. ^ Michael Musmanno, "Is Hitler Alive?", 314.
67. ^ Vinogradov, Hitler's Death, 34

Citate:

O minciună repetată de o mie de ori rămâne o miciună, dar o minciună repetată de un milion
de ori devine adevăr.

Esenţa propagandei constă în a câştiga oamenii pentru o idee, atât de intim, atât de viu,
încât până la urmă să-i acapareze pe de-a-ntregul şi să nu-i mai lase să se libereze de ea.

Cu cât e minciuna mai sfruntată, cu atât prinde mai repede.

Pentru noi, am ars podurile noastre. Nu putem da înapoi, dar nici nu vrem să dăm înapoi.
Suntem împinşi la extreme şi astfel trebuie să acţionăm cu procedee extreme.

A face zgomot este una dintre cele mai eficiente mijloace de propagandă.

Propaganda încetează de-a mai fi eficace în momentul în care prezenţa ei devine vizibilă.

Istoria ne va considera drept cei mai mari oameni de stat ai tuturor timpurilor sau drept cei
mai mari criminali.

Este bună propaganda care duce la succes, dar e rea cea care nu-şi atinge scopul, oricât de
inteligentă ar fi, căci propaganda nu are misiunea de a fi inteligentă, ci aceea de a duce la
succes... Nimeni nu poate deci spune: propaganda voastră este prea brutală, prea
grosolană. Nu aşa trebuie judecat. Propaganda nu trebuie să fie corectă, blândă, prudentă
sau umilă. ea trebuie să ducă la succes... Dacă cineva îmi spune: propaganda voastră nu
are ţinută morală, consider că este inutil să discut în mod serios cu el. Pentru că important
este ca propaganda să dea rezultatele aşteptate, şi nu să aibă ţinută.

Vă chem să luptaţi pentru oraşul vostru. Luptaţi cu tot ce aveţi, pentru binele soţiilor şi
copiilor voştri, al mamelor şi al părinţilor voştri. Fiţi mândri şi curajoşi! Fiţi inventivi şi abili!
Liderul vostru e printre voi. El şi colegii lui vor rămâne în mijlocul vostru. Soţia şi copii lui sunt
aici deasemenea. El, care cândva a capturat oraşul cu 200 de oameni, va folosi acum orice
mijloc pentru a apăra capitala. Bătălia din Berlin trebuie să fie un semnal, pentru ca toată
naţiunea să se ridice şi să lupte.
Propaganda are un singur obiectiv: să cucerească masele. Orice mijloc care promovează
acest scop este bun; orice mijloc care îl stinghereşte este rău.

Spune o minciună de mai multe ori şi ea va deveni adevăr.

Adolf Hitler, te iubesc pentru că eşti în acelaşi timp măreţ, cât şi simplu, ceea ce eu numesc
geniu.

De puţine ori în istorie un popor atât de brav, care se zbate pentru supravieţuire, a trebuit să
suporte un test atât de teribil aşa cum poporul german a suportat acest război. Suferinţa ce
rezultă pentru noi toţi nu trebuie descrisă în detalii... suportăm o soartă grea pentru că
luptăm pentru o cauză bună.

Mai bine să te înşeli decât să nu faci nimic.

Ceea ce căutăm noi nu este adevărul, ci efectul realizat.

Paul Joseph Goebbels

politician german
Evenimente biografice
1897 - s-a născut la Rheydt , în Germania
1945 - a murit