Sunteți pe pagina 1din 6

Tradus şi revizuit de IER (www.ier.

ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI


SECŢIA A TREIA

HOTĂRÂREA
din 21 octombrie 2014
În Cauza Lungu şi alţii împotriva României
(Cererea nr. 25129/06)
Strasbourg

Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate
suferi modificări de formă.

În Cauza Lungu şi alţii împotriva României,


Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din
Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra Johannes
Silvis, Valeriu Griţco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 30 septembrie 2014,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află cererea nr. 25129/06 îndreptată împotriva României, prin care un
resortisant al acestui stat, domnul Ion Lungu („reclamantul”), şi două societăţi comerciale de drept
românesc, Supermag Imperial şi Supermag Diversitas („cele două societăţi reclamante”), au sesizat
Curtea la 5 iunie 2006 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale („Convenţia”).
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de V. Tudor, avocat în Suceava. Guvernul român
(Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, doamna I. Cambrea, din cadrul Ministerului
Afacerilor Externe.
3. Reclamanţii se plâng, în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie, de lipsa de echitate a procesului
penal la finalul căruia primul reclamant a fost condamnat în solidar cu cele două societăţi reclamante
pentru evaziune fiscală. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie aceştia denunţă o atingere
adusă, prin condamnarea respectivă, dreptului la respectarea bunurilor.
4. La 6 octombrie 2011, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

5. Cele două societăţi sunt societăţi comerciale de drept românesc cu sediul în Gura
Humorului. Activitatea lor principală este reprezentată de recondiţionarea şi revânzarea anvelopelor
uzate. Primul reclamant, domnul I. Lungu, este administrator în cadrul acestora şi unic asociat.
6. Între decembrie 2000 şi iunie 2001, societatea Supermag Imperial a importat mai multe
zeci de mii de anvelope. Agenţia pentru dezvoltare regională pentru i-a acordat statutul de „investitor
în zonă defavorizată”. Acest statut îi permitea să beneficieze de facilităţi fiscale, printre care
rambursarea taxelor vamale şi a taxei pe valoare adăugată.
7. În luna august 2001, societatea Supermag Imperial a făcut obiectul unui control fiscal.
Inspectorii i-au imputat revânzarea ilegală a anvelopelor fără plata taxelor. De asemenea, aceştia au
sesizat parchetul.
8. Ca urmare a contestaţiei formulate de societate, în octombrie 2001, Ministerul Finanţelor a
anulat parţial procesul-verbal de control şi a dispus efectuarea unui nou control fiscal.
9. Noul control a avut loc în ianuarie 2002. Inspectorii au constatat că societatea importase 30
518 anvelope pe care le transformase în vederea revânzării. S-a apreciat că transformările respective
nu au fost realizate în conformitate cu prevederile legale şi că, în consecinţă, nu dădeau dreptul la
facilităţi fiscale. Suma totală pretinsă în temeiul taxelor se ridica la mai mult de 2 miliarde şi jumătate
de lei (ROL), la care se adăugau aproximativ 1 miliard ROL cu titlu de majorări şi penalităţi de
întârziere (o sumă totală care echivala cu aproximativ 140 000 EUR).

A. Procedura fiscală

10. Primul reclamant, acţionând în numele societăţii Supermag Imperial, a contestat în faţa
Tribunalului Suceava ajustarea fiscală stabilită ca urmare a controlului care a avut loc în ianuarie
2002. Acesta a susţinut că procedeul tehnic de transformare utilizat era recunoscut pe plan intern şi
internaţional şi că acordarea statutului de investitor şi a facilităţilor fiscale era, prin urmare, justificată.
11. Instanţa a dispus efectuarea unei expertize. În urma acesteia, a reieşit că, dintre 30 518
anvelope în litigiu, numai 464 fuseseră revândute fără a fi fost transformate. În cazul celorlalte,
raportul de expertiză a concluzionat că operaţiunile de transformare şi de revânzare erau legale şi
dădeau dreptul la facilităţi fiscale aplicabile în regiunile defavorizate.
12. Prin hotărârea din 17 decembrie 2002, instanţa a admis parţial contestaţia şi a exonerat
societatea Supermag Imperial de plata sumelor pretinse, cu excepţia taxelor aferente celor 464 de
anvelope netransformate, respectiv un total de 1 447 332 ROL (echivalentul a aproximativ 60 EUR).
13. Recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a fost respins prin hotărârea
definitivă din 3 iulie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, care a confirmat că
transformarea anvelopelor era conformă cu dispoziţiile legale şi că, prin urmare, societatea avea
dreptul la facilităţi fiscale.

B. Procedura penală

14. Parchetul, sesizat de inspectorii fiscali, a început urmărirea penală împotriva primului
reclamant cu învinuirea că societatea Supermag Imperial ar fi beneficiat în mod fraudulos de facilităţi
fiscale. Acesta a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 10-29 august 2001.
15. Organele de urmărire penală au dispus efectuarea mai multor expertize. Primul expert a
apreciat că transformarea anvelopelor era conformă reglementărilor şi că, în urma unei compensări
între stocurile societăţilor Supermag Imperial şi Supermag Diversitas, nu lipseau decât 162 de
anvelope. Al doilea expert a opinat că stocurile celor două societăţi se compensau integral, astfel
încât nu se crease niciun prejudiciu trezoreriei. În cele din urmă, al treilea expert a ajuns la concluzia
că transformarea şi revânzarea anvelopelor nu era conformă reglementărilor legale şi că nu se putea
realiza o compensare între stocuri.
16. Prin hotărârea din 24 martie 2003, Judecătoria Gura Humorului l-a condamnat pe primul
reclamant la 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru evaziune fiscală şi la plata prejudiciului către stat.
17. Primul reclamant a declarat apel şi a solicitat achitarea sa, argumentând că, prin
hotărârea definitivă din 3 iulie 2003 a Curţii de Apel Suceava, fuseseră confirmate atât conformitatea
cu dispoziţiile legale a transformării anvelopelor, cât şi validitatea declaraţiilor fiscale şi a demersurilor
pentru a beneficia de facilităţi fiscale.
18. Prin hotărârea din 20 octombrie 2003, Tribunalul Suceava a admis apelul şi a trimis
dosarul spre reexaminare Judecătoriei Gura Humorului. Cele două societăţi au fost de asemenea
chemate în procedură pentru a răspunde sub aspect civil în solidar cu primul reclamant.
19. Prin hotărârea din 15 septembrie 2004, instanţa l-a condamnat din nou pe primul
reclamant la 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru evaziune fiscală şi la plata în solidar cu cele două
societăţi a unor taxe şi penalităţi.
20. Instanţa a apreciat că cele 30 518 anvelope comercializate de societatea Supermag
Imperial nu făcuseră obiectul unei transformări în conformitate cu reglementările legale. De
asemenea, a considerat că 1 444 anvelope lipseau din inventarul celor două societăţi şi că
documentele contabile nu permiteau să se cunoască care a fost destinaţia acestora. Astfel a
concluzionat că au fost revândute în mod fraudulos.
21. Primul reclamant şi societatea Supermag Imperial au declarat apel, invocând autoritatea
de lucru judecat a hotărârii din 3 iulie 2003. Au susţinut, de asemenea, că absenţa anvelopelor din
inventar nu permitea să se prezume că acestea fuseseră revândute în mod ilicit şi au arătat că spaţiul
de depozitare al celor două societăţi era comun, ceea ce favorizase o anumită confuzie, remarcată pe
de altă parte de experţii contabili.
22. Prin hotărârea din 14 iunie 2005, Tribunalul Suceava a admis apelul şi l-a achitat pe primul
reclamant. Instanţa a observat că legalitatea operaţiunilor de transformare şi de vânzare a anvelopelor
fusese constatată cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea din 3 iulie 2003. În ceea ce priveşte
anvelopele lipsă, instanţa şi-a însuşit argumentul primului reclamant şi s-a pronunţat că nu se
demonstrase că acestea fuseseră vândute.
23. Parchetul a declarat recurs, reiterând argumentele prezentate în rechizitoriu.
24. Prin hotărârea definitivă din 5 decembrie 2005, secţia penală a Curţii de Apel Suceava a
casat hotărârea pronunţată în apel şi, pe fond, l-a condamnat pe primul reclamant la 2 ani de
închisoare pentru evaziune fiscală cu suspendare.
25. În ceea ce priveşte transformarea anvelopelor, curtea de apel a apreciat că procedura
tehnică utilizată nu era conformă reglementărilor legale şi că, în consecinţă, societatea Supermag
Imperial beneficiase în mod nelegal de facilităţi fiscale. Prin urmare, l-a condamnat pe primul
reclamant, în solidar cu societatea respectivă, la plata taxelor şi a penalităţilor.
26. Curtea de apel a respins argumentul întemeiat pe autoritatea de lucru judecat a hotărârii
din 3 iulie 2003. Invocând art. 22 C. proc. pen., aceasta a considerat că aprecierea faptelor de către
instanţele civile nu obliga instanţa penală care era competentă să determine existenţa infracţiunii şi
vinovăţia acuzatului.
27. În ceea ce priveşte anvelopele lipsă din inventarul celor două societăţi, instanţa s-a
pronunţat că pretinsa compensare nu putea avea loc din moment ce fiecare societate trebuia să aibă
patrimoniu şi contabilitate separate. S-a concluzionat că aceste anvelope fuseseră revândute în mod
ilicit şi l-a condamnat pe primul reclamant, în solidar cu cele două societăţi, la plata taxelor şi a
penalităţilor.
28. Suma totală imputată celor trei reclamante pentru anvelopele transformate şi pentru cele
lipsă se ridica la 3 179 000 000 ROL (adică o sumă totală echivalentă cu aproximativ 130 000 EUR).

II. Dreptul intern relevant

29. Articolele relevante din Codul de procedură penală în vigoare la momentul faptelor
prevedeau:

Art. 22 alin. (2)
„Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are
autoritate de lucru judecat în faţa organului de urmărire penală şi a instanţei penale, cu privire la
existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.”

Art. 44
„Instanţa penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă de care depinde
soluţionarea cauzei […]
Hotărârea definitivă a instanţei civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune
prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale.”

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenţie

30. Reclamanţii, domnul Lungu şi societatea Supermag Imperial, susţin că autoritatea de lucru
judecat a hotărârii din 3 iulie 2003 a Curţii de Apel Suceava a fost nerespectată prin condamnarea
penală prin hotărârea din 5 decembrie 2005 a aceleiaşi curţi de apel. Reclamanţii invocă încălcarea
dreptului lor la un proces echitabil, astfel cum este prevăzut de art. 6 § 1 din Convenţie.
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil […] a cauzei sale, de către o
instanţă […], care va hotărî […] asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate
împotriva sa.”

A. Cu privire la admisibilitate

31. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35
§ 3 lit. a) din Convenţie. În plus, subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate.
Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele părţilor
32. Reclamanţii arată că, prin hotărârea definitivă a Curţii de Apel Suceava din 3 iulie 2003, s-
a constatat că operaţiunile de transformare şi de revânzare a anvelopelor erau conforme cu legislaţia
în vigoare şi că, în consecinţă, reclamanţii au beneficiat în mod legal de facilităţi fiscale conexe
operaţiunilor respective.
33. Prin urmare, apreciază că, prin repunerea în cauză a acestui aspect, instanţele penale
care i-au condamnat au nesocotit autoritatea de lucru judecat a hotărârii din 3 iulie 2003 şi au adus
atingere cu aceeaşi ocazie principiului securităţii juridice şi celui al supremaţiei dreptului
34. Guvernul afirmă că principiul autorităţii de lucru judecat nu a fost nesocotit în prezenta
cauză din moment ce nu exista o triplă identitate între părţile, obiectul şi cauza celor două acţiuni.
35. În continuare, susţine că examinarea de către instanţele penale a situaţiei reclamanţilor şi
în mod special a comportamentului primului reclamant era mai complexă decât cea realizată în cadrul
contenciosului fiscal.
36. Pe baza probelor depuse la dosar în cursul procesului penal, aceste instanţe au ajuns la
concluzia că operaţiunile de transformare a anvelopelor nu erau conforme legislaţiei. Aşadar, explică
Guvernul, instanţele au ales să se îndepărteze de aplicarea art. 44 alin. (2) C. proc. pen., apreciind că
toate elementele fraudei fiscale erau întrunite. Guvernul apreciază că opţiunea nu era arbitrară, ci
temeinic motivată.

2. Motivarea Curţii
37. Curtea a concluzionat în mai multe rânduri în sensul încălcării art. 6 ca urmare a casării,
printr-o cale de atac extraordinară, fără motive substanţiale şi imperative, a unor hotărâri judecătoreşti
definitive [a se vedea, printre altele, hotărârile Brumărescu împotriva României (MC), nr. 28342/95,
pct. 61, CEDO 1999-VII şi Riabyk împotriva Rusiei, nr. 52854/99, pct. 52 şi 56, CEDO 2003-IX, citate
anterior]. De asemenea, în mai multe cauze a considerat că, fie şi în absenţa casării unei hotărâri,
repunerea în cauză a soluţiei adoptate într-un litigiu printr-o hotărâre judecătorească definitivă în
cadrul unei alte proceduri judiciare poate aduce atingere art. 6, în măsura în care poate să facă
iluzoriu dreptul de acces la o instanţă şi să încalce principiul securităţii juridice (Kehaya şi alţii, citată
anterior, pct. 67–70; Gök şi alţii împotriva Turciei, nr. 71867/01, 71869/01, 73319/01 şi 74858/01,
pct. 57-62, 27 iulie 2006, şi Esertas împotriva Lituaniei, nr. 50208/06, pct. 23–32, 31 mai 2012).
38. Conform jurisprudenţei sale constante, Curtea nu are sarcina de a se substitui instanţelor
interne. În special, nu îi revine sarcina de a se pronunţa cu privire la erorile de fapt sau de drept
pretins comise de o instanţă internă sau de a substitui propria sa apreciere celei a instanţelor interne,
decât dacă şi în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor şi libertăţilor garantate
de Convenţie [García Ruiz împotriva Spaniei (MC), nr. 30544/96, pct. 28–29, CEDO 1999–I].
39. De asemenea, Curtea observă că, în toate sistemele juridice, autoritatea de lucru judecat
a unei hotărâri judecătoreşti definitive implică limitări ad personam şi ad rem (Esertas, citată anterior,
pct. 22).
40. În prezenta cauză, chiar admiţându-se că nu exista nici identitate de părţi, nici identitate
de obiect al celor două proceduri interne, Curtea constată că procedura fiscală şi cea penală vizau
aceeaşi chestiune determinantă pentru soluţionarea acestora, respectiv încadrarea juridică a
aceloraşi operaţiuni de transformare şi de revânzare a anvelopelor (mutatis mutandis, Siegle
împotriva României, nr. 23456/04, pct. 36, 16 aprilie 2013).
41. În această privinţă, observă că, în cadrul procedurii contencioase fiscale iniţiate de
reclamanţi, prin hotărârea definitivă din 3 iulie 2003, secţia comercială a Curţii de Apel Suceava, după
examinarea elementelor de probă propuse şi dezbătute de părţi, a concluzionat că operaţiunile de
transformare şi de revânzare a anvelopelor fuseseră legale şi că acestea dădeau dreptul la facilităţi
fiscale. În consecinţă, a admis acţiunea formulată de reclamanţi împotriva procesului-verbal prin care
li se imputau taxe şi penalităţi pentru operaţiunile respective (a se vedea supra, pct. 13).
42. Cu toate acestea, în cadrul procesului penal declanşate ca urmare a plângerii Direcţiei
Generale a Finanţelor Publice formulate împotriva primului reclamant, secţia penală a aceleiaşi curţi
de apel, pe baza unei noi expertize, a revenit aspra concluziei respective, apreciind de această dată,
prin hotărârea definitivă din 5 decembrie 2005, că aceste operaţiuni erau ilegale şi că pe baza
acestora, reclamanţii au beneficiat în mod necuvenit de facilităţi fiscale (a se vedea supra, pct. 25).
43. În această privinţă, Curtea a constatat că opiniile experţilor erau divergente (a se vedea
supra, pct. 15). Curtea reaminteşte că, în orice caz, faptul că pot exista mai multe opinii pe marginea
unui subiect nu reprezintă un motiv suficient pentru a fi adusă atingere principiului securităţii
raporturilor juridice. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când motive substanţiale şi
imperioase impun acest lucru (SC Maşinexportimport Industrial Group SA împotriva României, nr.
22687/03, pct. 32, 1 decembrie 2005).
44. Or, în speţă, în prezenta speţă, nici un element de acest tip nu poate justifica un astfel de
reviriment.
45. Chiar admiţând că, în cadrul celui de-al doilea proces, secţia penală a curţii de apel s-a
axat mai mult pe situaţia reclamanţilor şi că aceasta a urmărit să corecteze pretinsele erori comise de
secţia comercială, Curtea consideră că nu ar trebui să le revină reclamanţilor sarcina de a suporta
eventualele carenţe ale autorităţilor judiciare (mutatis mutandis, Amurăriţei împotriva României, nr.
4351/02, pct. 36, 23 septembrie 2008).
46. Cu siguranţă, în acest caz nu este vorba despre casarea unei hotărâri judecătoreşti
„irevocabile” şi care a dobândit autoritate de lucru judecat (a se compara cu Brumărescu, citată
anterior, pct. 62). Însă derularea simultan şi în paralel a două proceduri independente având ca obiect
aceleaşi fapte, care a determinat secţia penală a curţii de apel să ajungă la o nouă apreciere a
faptelor respective, radical opusă hotărârii anterioare a secţiei comerciale a aceleiaşi curţi de apel, a
adus atingere principiului securităţii juridice (mutatis mutandis, Siegle, citată anterior, pct. 38).
47. Prin urmare, revenind asupra unei chestiuni în litigiu care fusese deja soluţionată şi care
făcuse obiectul unei hotărâri definitive, şi în absenţa oricărui motiv valabil, curtea de apel a încălcat
principiul securităţii raporturilor juridice. Din acest motiv, a fost încălcat dreptul reclamanţilor la un
proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţie.
48. Prin urmare, această prevedere din Convenţie a fost încălcată.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie

49. Reclamanţii se plâng de atingerea adusă dreptului la respectarea bunurilor lor, ca urmare
a condamnării lor la plata taxelor şi a penalităţilor de care fuseseră exoneraţi în temeiul hotărârii
definitive din 3 iulie 2003. Aceştia invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
50. Guvernul contestă acest argument.
51. Curtea consideră că acest capăt de cerere este legat de cel examinat anterior şi, prin
urmare, trebuie să fie declarat admisibil.
52. Având în vedere constatarea sa cu privire la art. 6 § 1 (supra, pct. 48), Curtea consideră
că nu este necesar să se examineze dacă, în speţă, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1.

III. Cu privire la celelalte capete de cerere

52. Invocând art. 7 din Convenţie şi art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, primul reclamant
consideră că, prin condamnarea sa pentru evaziune fiscală a fost nesocotit principiul legalităţii
incriminării.
53. Din perspectiva art. 6 din Convenţie, reclamanţii se plâng de condamnarea lor pentru
presupusa revânzare a anvelopelor care lipseau din inventarul celor două societăţi, denunţând o
procedură inechitabilă.
54. Guvernul adresează Curţii solicitarea de a constata că, în speţă, nu s-a adus nicio
atingere drepturilor reclamanţilor.
55. Ţinând seama de ansamblul elementelor de care dispune şi în măsura în care este
competentă să se pronunţe cu privire la pretenţiile formulate, Curtea nu constată nicio încălcare
aparentă a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie. Prin urmare, Curtea consideră că acest
capăt de cerere este în mod vădit nefondat şi trebuie respins în temeiul art. 35 § 3 lit. a) şi art. 35 § 4
din Convenţie.

IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

56. Conform art. 41 din Convenţie:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă
dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor
acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

A. Prejudiciu

57. Reclamanţii consideră că hotărârea Curţii ar putea constitui o reparaţie echitabilă


suficientă din moment ce dreptul intern permite redeschiderea procedurii penale.
58. Guvernul ia act de absenţa cererii de reparaţie a prejudiciului material şi confirmă
posibilitatea de a fi obţinută redeschiderea procedurii.
59În speţă, Curtea a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie ca urmare a nerespectării
dreptului la un proces echitabil. Curtea observă, în continuare, că, atunci când constată încălcarea
drepturilor unui reclamant sub acest aspect, art. 465 alin. (1) din noul Cod de procedură penală român
permite revizuirea unui proces în plan intern.
60. Constatarea încălcării art. 6 § 1 din Convenţie oferind dreptul la redeschiderea, la cererea
reclamanţilor, a procedurii în timp util şi cu respectarea cerinţelor acestui articol, Curtea apreciază că
această constatare constituie în sine o reparaţie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit
de reclamanţi.

B. Cheltuieli de judecată

61. Reclamanţii nu au formulat nicio cerere în acest sens.

Pentru aceste motive,


în unanimitate,
CURTEA:
1 Declară cererea admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere formulat de reclamanţii
domnul Lungu şi societatea Supermag Imperial şi întemeiat pe art. 6 § 1 din Convenţie şi pe art. 1 din
Protocolul nr. 1 la Convenţie şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;

2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;

3. Hotărăşte că nu este necesar să examineze capătul de cerere întemeiat pe art. 1 din


Protocolul nr. 1 la Convenţie;

4. Hotărăşte că prin constatarea unei încălcări se oferă o reparaţie echitabilă suficientă pentru
prejudiciul suferit de reclamanţi.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 21 octombrie 2014, în temeiul
art. 77 § 2 şi 3 din Regulament.

JOSEP CASADEVALL, Marialena Tsirli, ,


PREŞEDINTE Grefier adjunct